Liderul PDL Cluj, Daniel Buda consideră că singura soluție pentru rezolvarea problemele cu care se confruntă în prezent Guvernul USL este demisia celor doi lideri politici: Victor Ponta și Crin Antonescu.
Recent membrii Partidului Democrat Liberat din Turda au fost prezenți în Capitală la mitingul organizat de PDL pentru apărarea statului de drept şi a valorilor democraţiei autentice.
Deputatul PNL de Cluj, Adrian Oros consideră că, deși în proiectul de revizuire a Constituției există unele amendamente care trebuie eliminate sau monificate, în linii mari, acesta nu este un eșec așa cum pretind adversarii politici ai USL.
Preşedintele interimar al PNL Cluj, Horea Uioreanu, susţine că nu se impune plecarea lui Crin Antonescu din fruntea PNL şi că nu vede unde a greşit acesta, el adăugând că liberalii cer doar respectarea acordului USL.
Senatorul PSD de Cluj, Alexandru Cordoș, a adresat în ședința Senatului o interpelare și o întrebare, pentru care solicită răspuns în scris. Interpelarea a avut ca obiect situaţia retrocedărilor terenurilor cu vegetaţie forestieră, iar întrebarea a avut ca obiect optimizarea activităţii Hidroelectrica-Serv.
Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, atrage atenţia că USL a dorit feudalizarea şi baronizarea României, și nu oricum, ci prin asumarea răspunderii pe legea descentralizării.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că îşi va pune funcţia "pe masa" conducerii partidului, marţi, când are loc şedinţa BPN al partidului, el arătând că totdeauna, simbolic, mandatul său a fost "pe masă".