Premierul Victor Ponta a reuşit să gafeze din nou, lipsind de la vizita asistentului secretarului de stat american, Victoria Nuland, fiind în schimb prezent pe Facebook.
Silvio Berlusconi, condamnat în Italia pentru fraudă fiscală în dosarul Mediaset, a declarat că a primit propuneri din România, Bulgaria şi Malta pentru a candida în scrutinul europarlamentar din mai, precizând însă că preferă Italia.
Senatorul PSD Gabriela Firea anunţă că a demisionat din PSD după decizia PNL de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov, ea criticând faptul că niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de gestul liberalilor.
Curtea Constituţională a decis că Legea descentralizării, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament în luna noiembrie, este neconstituţională, admiţând sesizarea formulată de parlamentarii PDL.
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, vineri, că a fost aprobat un calendar de retragere a trupelor româneşti din Afganistan, care prevede ca, din luna octombrie, să mai rămână în această ţară doar circa 200 de militari care să se ocupe de instruirea armatei afgane.
Fostul premier Emil Boc consideră că actualul şef al Guvernului, Victor Ponta, "greşeşte profund", atunci când se amestecă în declaraţii care să vizeze puterea judecătorească şi justiţia, făcând referire la afirmaţiile acestuia privind sentinţa de condamnare a lui Adrian Năstase.