Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele prin care ia act de demisia lui Daniel Barbu din funcţia de ministru al Culturii şi de numire în locul acestuia a lui Gigel Ştirbu, care va depune jurământul la ora 16.00.
Cei trei parlamentari PDL care ar fi votat pentru sau s-au abţinut la votul din Parlament privind modificările la Codul Penal, respectiv Adrian Gurzău, Gheorghe Udrişte şi Dragoş Gunia, au fost suspendaţi din partid pentru o perioadă de trei luni, a decis, luni, Colegiul director al PDL
Premierul Victor Ponta l-a acuzat pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, de minciună şi atitudine duplicitară, în legatură cu deciziile de votare a Legii amnistiei.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că Legea amnistiei este în dezbatere publică şi va rămâna astfel până la data de 1 februarie, pentru a se vedea că nu reprezintă "o chestie ilegală".
Sute de persoane, majoritatea tineri, protestează în Capitală faţă de modificările aduse Codului penal, dar şi faţă de situaţia de la Pungeşti, strigând "Uniţi, salvăm toată România" şi "De Crăciun şi Revelion fără Ponta şi Chevron".
Cei aproximativ 500 de delegaţi ai PDL Cluj şi-au ales astăzi noua conducere. Daniel Buda (foto) a fost reales în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului, iar Alin Tişe a fost ales în funcţia de preşedinte executiv.