Unii dintre parlamentarii şi liderii PDL din Bucureşti, printre care Sulfina Barbu, Cristian Rădulescu şi Costică Canacheu, l-au votat, sâmbătă, pe Cătălin Predoiu drept candidat al partidului pentru prezidenţiale, iar alţii, printre care Theodor Stolojan, au spus că votul este secret.
Ambasadorii Germaniei şi Olandei la Bucureşti au o întâlnire, la Parlament, cu deputaţi din Comisia juridică, pe tema modificărilor la Codul penal, care au discutat şi cu ambasadorul Franţei. Conform unor surse parlamentare, tot în cursul zilei de joi deputaţi din Comisia juridică se vor întâlni şi cu ambasadorul Marii Britanii.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că "în mod categoric trebuie să uităm de şansa de a intra în Schengen", el arătând că Raportul MCV va fi "foarte prost" pe partea de activitate parlamentară.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că va semna legea referendumului în data de 14 decembrie, la ora 23.59, în prezenţa presei şi a arătat că propunerea de revizuire a Constituţiei, în forma actuală, este "catastrofală" pentru România.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a luat act "cu îngrijorare şi indignare" de emisiunea difuzată pe postul TVR3, la 6 decembrie, precizând că este inacceptabil ca antisemitismul să continue să se manifeste în secolul XXI.
Cele două legi de modificare a Codului Penal care au trecut marţi pe repede înainte în Camera Deputaţilor, cu mai multe amendamente propuse de deputaţii jurişti ne întorc cu zece ani în urmă.
În şedinţa de Consiliu Local, consilierii locali ai USL au votat împotriva proiectului de modernizare a transportului în comun. Proiectul RATUC prevedea instituirea unei cote de 6,65% pentru constituirea sursei de finanțare a investițiilor pentru achiziția mijloacelor de transport public moderne cu un confort sporit, mai puțin poluante și cu un consum energetic redus.