Partidele politice reprezentate în judeţul Cluj afirmă că vor face front comun pentru sprijinirea municipiului Cluj-Napoca în demersul său de a obţine titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.
Președintele PSD, premierul Victor Ponta, nu vrea să candideze la alegerile prezidențiale, însă partidul îl împinge în această direcție de la bază, consideră fostul premier Adrian Năstase.
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, spune că nu a căutat niciodată contractul cu Bechtel, ci l-a cerut Ministerului Transporturilor şi că nu are informaţii dacă documentul a fost găsit, dar constructorul american a promis să trimită o copie legalizată.
Liderul deputaților UDMR, Mate Andras, a declarat sâmbătă, la Cluj, că formațiunea sa a depus 80 de amendamente la proiectul de buget pe anul viitor, printre capitolele de finanțare vizate de acestea fiind și Autostrada Transilvania.
Democrat liberalii nu au reuşit să se pună încă de acord în ceea ce priveşte proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, unii dorind extragerea aurului, alţii nu. Un astfel de exemplu a fost dat sâmbătă, la Alba Iulia, de liderul PDL Vasile Blaga şi europarlamentarul Monica Macovei, care s-au contrat pe acest subiect, la evenimentul de desemnare a preşedintelui PDL Alba.
PDL a sesizat Curtea Constituţională în privinţa legii descentralizării şi a notificat Camerei Deputaţilor acest demers, conform unui comunicat remis sâmbătă.