Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, sâmbătă, la Baia Mare, că se gândeşte ca în interiorul PDL să se ia decizia de a iniţia o construcţie politică de centru dreapta care să aibă un singur candidat la Preşedinţie, susţinând că şi PNL ar putea face parte din construcţia respectivă.
Liderul PDL, Vasile Blaga, a afirmat, la Baia Mare, că PDL va stabili în Colegiul Director varianta pe care se va merge pentru desemnarea candidatului partidului la prezidenţiale, dar că este deschis şi faţă de celelalte formaţiuni de dreapta şi centru dreapta pentru a găsi "cea mai bună formulă".
Colegiul Director al PDL se întruneşte sâmbătă, la Baia Mare, pe ordinea de zi aflându-se poziţia partidului referitoare la principalele teme politice, stadiul şi strategia constituirii guvernului alternativă, criterii pentru desemnarea candidaţilor la europarlamentare şi o informare privind stadiul alegerilor interne, a anunţat Departamentul de comunicare al democrat-liberalilor.
Brevetul de comandant de navă al preşedintelui Traian Băsescu a fost reconfirmat, vineri, după ce a fost supus unui test de a scoate o navă din Portul Rotterdam şi a o ancora în larg, şeful statului spunând că totul "a fost normal" şi că pentru el nu poate fi "ceva spectaculos".
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, vineri, la Centrul de simulare al CERONAV din Constanţa, unde va susţine o testare pe un simulator de navigaţie, în cadrul cursurilor de reconfirmare a brevetului de comandant de navă, el spunând că are emoţii, dar că este mai uşor să conduci o ţară decât o navă .
O analiză a publicaţiei britanice The Guardian îl plasează pe premierul României, Victor Ponta, într-o listă scurtă a liderilor "însetaţi de putere" din Europa de Sud-Est a căror preocupare este întărirea şi chiar forţarea prerogativelor pentru "a-şi croi un sistem al intereselor proprii”.
Preşedintele Traian Băsescu a participat joi la hramul mânăstirii de la Izvoru Mureşului şi a primit un drapel al României de la arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, Ioan Selejan.
Primarul Sibiului, Klaus Johannis, se bucură de încrederea a 30,2% din români, în timp ce în preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-au declarat încrederea 29,6% din cei chestionaţi, arată rezultatele unui sondaj INSCOP Research.