Agenţia Naţională de Integritate a constatat incompatibilitatea secretarului de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) Stelian Victor Fedorca, deoarece, în perioada 16 mai 2012 - 1 februarie a deţinut simultan, funcţia de secretar de stat în cadrul MECTS, director al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" şi calitatea de comerciant în cadrul "Fedorca Stelian Victor PFA", potrivit unui comunicat al ANI remis luni AGERPRES.
Plenul Camerei Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă iniţiată de Partidul Democrat Liberal "Guvernul Ponta - fabrică de şomeri", care are ca temă situaţia de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea. Moţiunea va fi votată marţi.
Democrat-liberalul Sever Voinescu scrie, pe Facebook, că mulţi lideri PDL care stau strâns în jurul lui Vasile Blaga le trimit „reformiştilor” SMS-uri care spun că, în inima lor, ei ţin cu acest grup şi că, „la o adică”, merg cu el.
Fostul premier Emil Boc a declarat că nu poate fi acuzată opoziţia pentru ce nu a făcut puterea în legătură cu spaţiul Schengen şi că îndemnul premierului Victor Ponta adresat preşedintelui Băsescu de a tăcea „este o declaraţie care acoperă toată incompetenţa guvernării USL".
Fostul premier Emil Boc consideră că refuzul Germaniei de a accepta intrarea României în Schengen „este un nou succes marca USL”, iar „guvernanţii USL poartă întreaga responsabilitate pentru acest demers”.
Săptămâna viitoare, în perioada 5 – 8 martie, clujenii pot participa la o serie de dezbateri publice privind proiectul de buget local pe anul 2013.
Fostul lider PDL Emil Boc le cere colegilor din partid să treacă peste „clişeele” despre Elena Udrea, mai ales cele legate de tocurile şi poşetele pe care ea le poartă. Boc a spus că, „spre deosebire de alte femei din politică, ea a venit cu ele în politică, şi le-a cumpărat înainte, pe banii ei”, arată Mediafax.
Vasile Blaga a afirmat sâmbătă, la Iaşi, că nu se teme de trădări în rândul propriilor susţinători la congres, ci doar de Dumnezeu.