Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că scrisoarea pe care şeful statului, Traian Băsescu, le-a transmis-o lui şi preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, face parte dintr-un joc de ping-pong, arătând că el se pricepe la ping-pong, şi nu la poker.
Congresul PSD va avea loc în perioada 19-20 aprilie, în Bucureşti, la Sala Palatului, în prezenţa a circa 4.000 de delegaţi, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Cătălin Ivan.
Aderarea României şi Bulgariei la zona Schengen se află pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 7-8 martie, a declarat, luni, la Bruxelles, pentru Agerpres, un purtător de cuvânt al preşedinţiei irlandeze a Consiliului UE, refuzând însă să speculeze asupra formei în care chestiunea va fi introdusă pe ordinea de zi a reuniunii.
Premierul demisionar al Bulgariei, Boiko Borisov, a propus ca liderul opoziţiei socialiste Serghei Stanişev să formeze un guvern care să guverneze ţara până alegerile parlamentare din luna iulie.
Lucrările pentru construirea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) au fost deblocate prin semnarea unui act adiţional prin care se prevede că termenul de finalizare a centrului este 31 decembrie 2013.
Sebastian Porfirie Murea va ocupa postul de consilier judeţean din partea PDL în locul lui Radu Borza care a decedat la începutul anului.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că el crede că va fi şi a patra moţiune în PDL pentru şefia partidului, scrie Mediafax.
La sfârşitul acestei săptămâni, democrat-liberalii s-au reunit, în cadrul Consiliului Naţional de Coordonare şi au stabilit ca data Convenţiei să rămână 23 martie.