Potrivit unor surse din mediul politic, Steluța Cătăniciu şi Adrian Oros (USL) ar fi câştigat câte un mandat de deputat, pe colegiile 2 şi 1, la redistribuirea naţională.
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, că propunerea pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor va reveni formaţiunii sale, aceasta urmând a fi făcută în urma discuţiilor din BPN, din CExN şi a votului dat de grupul parlamentar.
USL a câştigat 58,63%% din voturile pentru Camera Deputaţilor şi 60,10% la Senat, după numărarea voturilor din toate secţiile, ARD având 16,50% la Cameră şi 16,70% la Senat, potrivit BEC.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a felicitat-o, marţi, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care a avut acces şi presa, pe Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, despre care a spus că este "recordman pe Bucureşti şi pe ţară la număr de voturi". El i-a spus: "Aşa suntem noi, plagiatorii, mai votaţi".
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, întrebat despre o eventuală demisie din funcţie în urma rezultatelor la scrutinul parlamentar, că el şi-a dat demisia de la PDL Bucureşti în urma alegerilor locale din 2008, de la MAI, dar acum "situaţia este mai complicată".
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră că varianta candidaturii democrat liberalilor, sub sigla Alianţei România Dreaptă (ARD), nu a fost una fericită, ţinând cont de rezultatele de la alegerile de duminică.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat luni, la Oslo, că nu vor exista dificultăţi în a colabora cu primul ministru român Victor Ponta, transmite Reuters.
Viitorul Guvern va avea 22 posturi de miniştri, incluzând miniştrii-delegaţi, structura urmând să fie astfel organizată încât cei mai mulţi miniştri să aibă un corespondent direct în portofoliile din Comisia Europeană (CE), a anunţat, luni seara, premierul Victor Ponta.