monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Criză de medicamente? În 2 ani, România riscă să nu mai fabrice medicamente esenţiale

În 2 ani, România riscă să nu mai fabrice medicamente esenţiale, iar pacienţii vor fi puşi pe drumuri să-şi găsească şi cele mai elementare tratamente, arată un comunicat al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), care reuneşte 16 fabrici din ţară.

PRIMER solicită coaliţiei de guvernare PSD-ALDE şi Guvernului Dăncilă să se implice în proiectele şi dezbaterile legate de preţurile la medicamente şi taxa clawback, arată comunicatul.

“Singurele medicamente care au dispărut în ultimii 3 ani sunt medicamentele accesibile, sub 25 lei, care nu mai pot fi comercializate din cauza metodologiei eronate şi discriminatorii de preţuri, a dublării taxei clawback şi a escaladării «taxei de raft»”, spune Dragoş Damian, director executiv PRIMER.


“Peste 95% din cele 2000 de medicamente despre care s-a afirmat că au dispărut din farmacii sunt ieftine, iar ceea ce este mai îngrijorător este că aproximativ 25% dintre ele erau fabricate în ţară – reamintim că în perioadă 2006-2016, datorită politicilor din zona medicamentului elaborate de Ministerul Sănătăţii în afară oricărui dialog cu fabricile din ţară, acestea şi-au redus producția cu peste 40%, de la 314 milioane de cutii de medicamente fabricate în 2006 la doar 190 de milioane, în 2016”, a adăugat Damian.

Nu există nici un medicament ieşit de sub patent, indiferent de formă de prezentare, care să nu poată fi produs în fabricile din România. Cu toate acestea, autoritatea de resort, Ministerul Sănătăţii, nu cheamă producătorii români la discuţii cu privire la posibilitatea fabricării medicamentelor deficitare şi la elaborarea unor direcţii ţintite de dezvoltare industrială care să asigure accesul normal al pacienţilor la orice medicament atunci când au nevoie de el. “România exportă medicamente în peste 100 de ţări din cele peste 30 de situri industriale prezente în ţară, dar acestea sunt din păcate ocolite sau ignorate tocmai de către reprezentanţii Ministerul Sănătăţii – iar acest lucru se întâmplă de peste 10 ani. Din acest motiv PRIMER cere implicarea specialiştilor din Coaliţia de Guvernare PSD-ALDE şi din Guvernul Dăncilă în discuţiile privitoare la metodologia de calcul al preţurilor la medicamente şi a taxei clawback”, a conchis reprezentantul PRIMER.


Din PRIMER fac parte cele mai importante 16 fabrici de medicamente din ţară.