Sănătate
Ungureanu: „2 medici operează ilegal, de peste 2 ani, în Clinica Chirurgie II”. Ce spun reprezentanții Spitalului Județean Cluj
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în cazul a doi medici, despre care politicianul spune că de peste doi ani operează ilegal la Clinica Chirurgie II.
Emanuel Ungureanu a adus în atenția publică filmări cu cei doi medici despre care se presupune că operează ilegal,.
„Doi medici operează ilegal, de peste doi ani, în Clinica Chirurgie 2 din Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca, Cosmin Raul Şandor şi Mihai Nemeţi, care figurează ca medici la Spitalul din Blaj. Cei doi au operat ilegal, din octombrie 2017, cu acordul şefului secţiei de chirurgie vasculară, Marius Fodor, deşi nu aveau niciun contract cu spitalul clujean. Există suspiciunea rezonabilă că cei doi au fost introduşi ilegal de către Marius Fodor pe programul operator al secţiei de chirurgie vasculară sub pretextul efectuării unor intervenţii de urgenţă în cadrul orelor efectuate de către aceştia de gardă la domiciliu. Fodor este naşul lui Şandor şi i-a permis să opereze cazuri care nu sunt urgenţe medico-chirugicale, în afara programului de gardă, acoperind acest fapt cu semnătura şi parafa proprie!”, a spus deputatul.
Ungureanu a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj „documente, probe zdrobitoare, imagini, dovezi limpezi care ridică suspiciuni URIAȘE cu privire la fapte penale cum ar fi: abuz în serviciu în formă continuată, fals și uz de fals, fapte care ar fi comise de către medici din Spitalul Județean de Urgență Cluj dar și de către managerul acestui spital, pe nume, Petru Șușcă”.
Reprezentanții spitalului susțin că în imaginile prezentate sunt neclare, iar persoanele filmate nu pot fi identificate.
„Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a hotărât să verifice probitatea declarațiilor care însoțesc imaginile. Calitatea filmării nu permite identificarea clară a tuturor persoanelor prezente în blocul operator, făcând dificil răspunsul corect la sesizarea presei că aceștia nu au angajament pe contract de muncă cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca. Legislația în vigoare în ceea ce privește activitatea medicală este respectată în spital, iar comitetul director este primul interesat să nu existe persoane în cadrul echipei medicale fără angajament contractual cu instituția”, a explicat Adela Golea, director medical în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.