monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Ungureanu, după vizita la Chirurgie 2: „Infernul mizeriei, iadul infecțiilor, jeg în centru!”

După o vizită efectuată la secția Chirurgie 2 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu exclamă: „un minut de jeg gros în centrul Clujului!”.

Ungureanu, după vizita la Chirurgie 2: „Infern al mizeriei, iadul infecțiilor, jeg în centrul Clujului!”, sursă foto: captură video Facebook Emanuel Ungureanu

Parlamentarul clujean afirmă că secția Chirurgie 2 este „un infern al mizeriei și iadul infecțiilor nosocomiale”, iar în saltelele rupte și pline de secreții „colcăie bacteriile”. În urmă cu câteva săptămâni, Ungureanu a fost contactat de o femeie care i s-a plâns că tatăl ei a decedat din pricina bacteriilor de la această secție. „Vă rog să mă ajutați, mi-au infectat tatăl la Chirurgie 2 cu bacterii multrezistente la antibiotice!”, a fost mesajul disperat al femeii, apel care a rămas însă fără răspuns.

„Acum câteva săptămâni, m-a sunat o doamnă să îmi comunice că tatăl ei a fost infectat cu bacterii ucigașe pe secția de Chirurgie vasculară din cocina Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, numită Chirurgie 2. I-am recomandat doamnei să sune la DSP Cluj, să strige, să nu accepte externarea, până nu i se rezolvă infecția contactată pe secție. Nu m-a ascultat. Tatăl doamnei a murit la Infecțioase, în chinuri”, se arată într-un mesaj postat de Emanuel Ungureanu.


Parlamentarul clujean susține că o parte din Clujul medical, respectiv administrația județeană și locală „ignoră semnalele sale de alarmă”. „Sunt considerat nebun, circar, pentru că filmez mizeria cruntă din spitale, saltelele acestea rupte, care colcăie de bacterii. Nu am nicio plăcere să stau cu nasul în băi care put a urină și rahat, îmi pun în pericol sănătatea pentru a o salva pe a altora!”, a mai declarat Ungureanu.

Deputatul USR afirmă că șeful „secției mizere” unde a filmat saltelele rupte este dr. Marius Fodor, „numit ilegal” de către managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Petre Șușcă. „Corupția, nepotismul, incompetența, chiar ucid”, este de părere Ungureanu, mâhnit de faptul că opinia publică îl crede doar atunci când ajunge în aceste „spitale de exterminare”, adică mult prea târziu.


„Cât ar costa schimbarea tuturor saltelelor din Chirurgie 2? Câte vieți putem salva? Eu pot aduce mâine un sponsor să le schimbe, pe toate. Credeți că doamnei Adela Golea, Directorul Medical al acestei cocini, îi pasă?” – Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj