monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Începe vaccinarea în școli și facultăți. Cum se va desfășura și cât va dura?

Campania de vaccinare în învăţământul preuniversitar şi cel universitar urmează să se desfăşoare pe o perioadă de două luni.

Începe vaccinarea în școli și facultăți. Cum se va desfășura și cât va dura?

 

 


Campania de vaccinare în învăţământul preuniversitar şi cel universitar urmează să se desfăşoare pe o perioadă de două luni, a anunţat, marţi, 7 septembrie, preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă. Vaccinarea începe în școli pe 13 septembrie, iar în universități pe 1 octombrie.

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marți, că vaccinarea în școli se derulează timp de două luni atât pentru învățământul preuniversitar, cât și pentru învățământul universitar pentru doza 1. Ulterior, în oglindă, se va continua cu administrarea celei de-a doua doze.


„Ne dorim ca până la data de 10 septembrie spațiile identificate să fie evaluate de specialiștii DSP, respectiv a Municipiului București pentru învățământul preuniversitar și până la sfârșitul lunii octombrie pentru învățământul universitar pentru a se demara deja activitatea de organizare a cabinetelor de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță într-o conferință de presă.

Potrivit lui Gheorghiță, pentru învăţământul preuniversitar, vaccinarea se poate face fie cu echipe mobile, fie cu înfiinţarea de cabinete proprii de vaccinare în cabinetele medicale ale unităţilor şcolare, fie prin arondarea şcolilor la centrele de vaccinare din apropiere care folosesc vaccinurile Pfizer sau Moderna, care se pot administra de la 12 ani. Din datele centralizate până în prezent, 476 de cabinete medicale şcolare au dotările necesare pentru organizarea de centre de vaccinare.


„Noi am analizat cu ajutorul Ministerului Sănătăţii, o situaţie a cabinetelor medicale şcolare care îndeplinesc în momentul de faţă condiţiile de a înfiinţa un cabinet de vaccinare. Din centralizarea datelor, a rezultat un număr de aproximativ 476 de cabinete care au dotare completă: frigider, calculator, imprimantă, sursă acces la internet. De asemenea, aceste cabinete au inclusiv medic, personal medico-sanitar care poate să deruleze activităţile de vaccinare.

Această acţiune de vaccinare se derulează pentru o perioadă de circa două luni pentru învăţământul preuniversitar şi două luni pentru învăţământul universitar, pentru doza unu, ulterior, în oglindă, se va continua cu administrarea celei de-a doua doze. Practic, pentru sistemul preuniversitar, activitatea de vaccinare debutează în 13 septembrie şi se va încheia pe 15 noiembrie, iar pentru învăţământul universitar debutează la 1 octombrie şi se finalizează pe 1 decembrie. De menţionat că în învăţământul universitar există posibilitatea de a se organiza chiar mai devreme aceste puncte de vaccinare”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.


Minorii vor fi însoțiți la cabinetele de vaccinare de către părinți sau tutorii legali, toate vaccinările se fac doar după exprimarea consimțământului informat. Formularul de exprimare a consimțământului poate să fie descărcat anterior prezentării la vaccinare pentru a fi vizualizat, formularul va fi pus la dispoziția tuturor pe platforma de vaccinare.

 


CITEȘTE ȘI

Peste 2.000 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore în România