monitorulcj.ro Menu
Sport

Cu Miriuță până la finish

CFR nu a câștigat niciun meci în 2014, dar șefii din Gruia merg în continuare pe mâna lui Vasile Miriuță.

Arpad Paszkany l-ar fi dorit pe Cristiano Bergodi, dar Iuliu Mureșan s-a opus mutării.

Vasile Miriuță poate să răsufle ușurat. Tehnicianul beneficiază în continuare de creditul conducerii chiar dacă nu a reușit să redreseze echipa după plecarea lui Petre Grigoraș. Sub comanda băimăreanului, CFR a strâns doar trei puncte în cinci etape și a ajuns până pe locul 10 în clasament, la doar 7 lungimi distanță de ultimul loc retrogradabil.


Au negociat cu Bergodi

Șefii din Gruia au vrut să producă un nou șoc la echipă și să-l schimbe pe Miriuță, dar s-au răzgândit după ce negocierile cu Cristiano Bergodi au eșuat. Italianul a fost prezent în tribună la derby-ul Clujului, iar la finalul jocului a discutat cu oficialii formației feroviare termenii unei viitoare colaborări. Cele două părți nu au ajuns însă la un acord. Tehnicianul de 49 de ani a mai antrenat-o pe CFR în perioada 2006-2007. Bergodi le-a mai pregătit, în România, pe FC Național (2005-2006), Rapid (2007), Poli Iași (2009) și Steaua (2009). „Nu știu dacă vine Bergodi, nu mă interesează. Mie nu mi s-a transmis nimic”, a explicat Miriuță.

„Jucătorii sunt cu gândul în altă parte”

În opinia lui Miriuță, problemele financiare cu care se confruntă clubul și-au pus amprenta și pe jucători. „Nu-i ușor să motivezi jucătorii când știi că ai șapte cărora le expiră contractele la vară și alți trei-patru cărora le expiră împrumutul. Deci, cel puțin zece jucători care sunt cu gândul în altă parte. În aceste condiții, nu este ușor să-i motivezi”, a subliniat tehnicianul.


„Trebuie să vină o nouă generație”

Miriuță e dispus să continue în Gruia și din vară. Dar cu o singură condiție! „De la meciul cu Vaslui mă tot dați afară. Eu, sigur, îmi doresc să rămân, să fac performanță și dacă șefii mei sunt de acord vreau să continui, dar trebuie schimbate foarte multe. Sunt dispus să mă înham la treabă dacă se dorește cu adevărat o reconstrucție. Gata, a fost un ciclu frumos la CFR, cu campionate, Cupe, Supercupe, Champions League, dar trebuie să vină o nouă generație, iar schimbările, din punctul meu de vedere, trebuie să se facă rapid”, a punctat fostul antrenor al Ceahlăului.

Cadu: „Ar trebui să plece toată echipa”

Ricardo Cadu e și el de aceeași părere.  Căpitanul feroviarilor a lansat atacuri dure la adresa colegilor săi după eșecul cu rivala Universitatea. „Ne-au bătut, au fost mai buni ca noi, au meritat victoria. Am crezut că putem mai mult, dar asta e situaţia, atât am putut. Acum avem obiectiv să facem 6-7 puncte, măcar să rămânem în prima ligă! N-am crezut că putem să ajungem unde am ajuns. E ruşinos pentru noi. Ar trebui să plece toată echipa, ne trebuie jucători noi. Să rămână cine mai are contract, desigur cei care vor considera şefii echipei că merită să rămână. Pot să plec inclusiv eu, de ce nu?”, a reacționat fundașul portughez.


Intră în insolvență sau se desființează?

CFR trebuie să stingă datoriile către foști și actuali angajați până la finalul lunii martie, când trebuie să prezinte dosarul de licențiere. În caz contrar, formația din Gruia riscă retrogradarea. Pentru a scăpa de restanțele salariale, șefii feroviari iau în calcul reorganizarea clubului și declanșarea procedurii de intrare în insolvență, soluție preferată de majoritatea patronilor din Liga I. Cum Arpad Paszkany a anunțat că nu va mai băga niciun leu în club, fanii „vișinii” se gândesc însă la cel mai sumbru scenariu: desființarea echipei!