monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR este la un pas de a dispărea

Nici o șansă nu mai există ca cel mai de succes club de fotbal din Cluj să își revină și să plătească toate datoriile către jucători.

CFR Cluj, clubul care în ultimii șase ani a câştigat de trei ori titlul şi e cea mai galonată echipă din România din 2008 încoace, e la un pas de desfiinţare. Datoriile trec de 5 milioane de euro, patronul Arpad Paszkany n-a mai plătit fotbaliştii, în unele cazuri, de peste un an, iar potenţialii investitori s-au răzgândit şi au anunţat că nu mai vor să cumpere echipa.
Directorul executiv al clubului, Răzvan Zamfir a efectuat joi dimineaţă o vizită în vestiarul CFR-iștilor, potrivit știridesport. El le-a transmis că nu se mai poate rezolva nimic la club și i-a sfătuit să își depună memorii. „Gata, s-a terminat! Puteţi să vă depuneţi memorii şi să vă căutaţi alte echipe”, a fost mesajul transmis de directorul executiv Răzvan Zamfir.
Totodată oficialul i-a anunţat pe fotbalişti faptul că clubul nu le va mai plăti chiriile şi că trebuie să se mute în hotelul deţinut de Paszkany.

Jucătorii au liber câteva zile

Antrenorul echipei CFR Cluj, Vasile Miriuță a plecat pentru câteva zile la Budapesta, timp în care le-a dat liber la program jucătorilor, asta până luni când se vor întâlni și vor decide și dacă se vor prezenta la meciul duminică, 23 noiembrie, când vor întâlni pe teren propriu echipa CSMS Iași. Înainte de plecare tehnicianul a declarat: „Dacă nu se rezolvă problemele, voi încerca să fac ce e mai bine pentru mine şi familia mea. Îmi doresc să rămân la Cluj, dar îmi va fi foarte greu dacă nu se vor rezolva lucrurile”, a spus Miriuță la DigiSport.


Deac speră minuni

Mijlocașul grupării din Gruia, Ciprian Deac e dezamăgit de turnura pe care lucrurile au luat-o la CFR Cluj și speră la o minune pentru salvarea clubului. „Eu fac antrenamente separate ca să revin și să fiu apt. Într-o lună sunt recuperat și pot juca. E foarte dureros să discut despre CFR și situația în care a ajuns. Nu credeam că voi ajunge vreodată să vorbesc despre dispariția echipei. Eu refuz să cred așa ceva. Un club care a făcut atâtea și a câștigat trofeele pe care le-a câștigat să nu mai existe dintr-odată…. eu nu cred, refuz! Aici am stat 10 ani, sunt în al zecelea an și mi-e greu să vorbesc acum. Nu cred, nu știu ce se întâmplă. Eu încă trag speranțe că vom avea parte de un miracol. Poate săptămâna viitoare, nu știu. Dacă nu se schimbă nimic, ce să facem? Ce putem face? Tu te-ai duce la muncă neplătit de luni de zile? O să discut și cu colegii mei să vedem ce vom face în continuare. E posibil să-mi depun și eu memoriu. Mi-ar plăcea să nu se ajungă acolo. Repet, e dureros ce se întâmplă. Multă lume va suferi dacă această echipă va dispărea, foarte multă lume. Eu mai sper în minuni”, a spus Deac pentru actualdecluj.ro.

Istoria clubului sub „Arpi”

Din anul 2000 de când clubul a fost preluat de Arpad Paszkany evoluția clubului a fost una destul de modestă. Noul finanțator a investit peste 100 de milioane de euro după preluarea clubului. Inovaţiile cuplului Paszkany-Mureşan au schimbat radical fotbalul intern, cei doi au adus moda importului masiv de fotbalişti străini, fiind ani în care CFR nu avea decât un român în prima echipă. Gruparea clujeană a pornit un comerţ foarte profitabil cu fotbalişti aduşi gratis sau pe bani puţini şi revânduţi pe milioane apoi în străinătate. Cazurile Alvaro Pereira, Durbarbier, Culio şi Traore sunt doar câteva exemple. Performanţele din cupele europene au fost răsplătite şi ele împărăteşte de UEFA, peste 45 de milioane de euro. CFR Cluj este singurul club din România care a reuşit, după 1945, să-şi construiască, din bani privaţi, un stadion modern, pe care să se poată disputa meciuri de Liga Campionilor.


Rezultatele CFR-ului în sezonul 2014/2015
Etapa 14: Botoşani 0-1 CFR Cluj
Etapa 13: CFR Cluj 1-2 FC Brașov
Etapa 12: Concordia Chiajna 1-1 CFR Cluj
Etapa 11: CFR Cluj 2-1 Dinamo
Etapa 10: ASA Târgu Mureș 2-0 CFR Cluj
Etapa 9: CFR Cluj 1-0 „U” Cluj
Etapa 8: Oțelul Galați 0-1 CFR Cluj
Etapa 7: CFR Cluj 4-1 Astra Giurgiu
Etapa 6: Petrolul Ploiești 1-2 CFR Cluj
Etapa 5: CFR Cluj 4-1 Gaz Metan Mediaș
Etapa 4: Viitorul Constanța 0-2 CFR Cluj
Etapa 3: CFR Cluj 0-1 Steaua
Etapa 2: Pandurii Tg. Jiu 0-0 CFR Cluj
Etapa 1: CFR Cluj 4-0 Ceahlaul Piatra Neamț