monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Machiaj semipermanent

IstorieTatuajele sint prezente de mai mult timp decit ai putea crede. Au fost descoperite mumii datate in anul 3300 i.e.n. care aveau mai multe seturi de tatuaje. Se crede ca in acea epoca menirea tatuajelor era de a vindeca organismul. Egiptenii au fost cei care au raspindit tatuajele in intreaga lume. Tot in acea perioada si japonezii au devenit interesati de tatuaje pentru aspectele decorative, devenind adevarati maestri. In Europa tatuajele au fost aduse de exploratorul James Cook.De ce tatuajeMajoritatea triburilor le foloseau ca ornament sau pentru a-si marca sclavii. In Tahiti, de exemplu, tatuajele reprezentau istoria persoanei pe care le purta. Mai tirziu tatuajele au devenit suveniruri pentru marinari; atunci cind ajungeau pe o insula exotica isi faceau cite un semn pentru a marca aventurile si locurile prin care treceau. De exemplu un dragon inseamna ca acel marinar a ajuns in China. La inceput marinarii foloseau timpul liber pentru a deprinde acest tip de arta, iar cind se intorceau acasa practicau aceasta meserie in tarile lor natale. Asa au luat nastere primele saloane de tatuaj. Americanul Samuel O' Reilly a realizat primul aparat pentru tatuaje. Aceata avea un ac care vibra continuu patrunzind in piele astfel incit culoarea ajungea in locul dorit, realizind puncte si linii.MicrotatuajeIn ziua de azi multe persoane poarta tatuaje, indiferent de virsta sau profesie. Astazi tatuajele sint mai mult o moda decit o metoda de a-ti impune personalitatea. Tatuajele sint tot mai populare si nu exista nimic care sa indice ca moda tatuajelor ar disparea vreodata. Avind in vedere ca in ultimii ani se fac tatuaje care se absorb in timp tot mai multe femei apeleaza la saloane cu personal calificat pentru a-si face tatuaje.Microtatuajele sint recomandate femeilor care doresc sa aiba dimineata un machiaj perfect sau celor care nu sint indeminatice si se straduiesc in fiecare dimineata minute bune sa isi contureze buzele si ochii. De asemenea, sint potrivite pentru sportive si pentru femeile alergice la produsele de machiaj. Aceste tatuaje se realizeaza cu pigmenti pe baza de plante, bine studiate, care nu sint alergice si nu au efecte secundare. Doar doua sedinteDaca te gindesti sa iti faci un machiaj semi-permanent trebuie sa te gindesti bine la forma si culoare. Astfel iti poti contura ochii si buzele sau corecta forma sprincenelor. Deoarece odata realizat e greu de corectat, trebuie sa cauti un salon specializat, cu persoane calificate, unde se lucreaza curat, sterilizat, cu produse de unica folosinta: ac, suport ac, cutie pigmenti. Asa ca te sfatuim sa vizitezi citeva saloane inainte, sa vezi cum se lucreaza si apoi sa alegi. Trebuie sa ai o discutie cu persoana care iti face tatuajul despre forma si nuata dorita. Intreaba orice crezi ca e necesar pentru a fi bine informata referitor la ceea ce ti se va face.Da, pentru a avea o forma si o culoare frumoasa e nevoie de doua sedinte de tatuaj cu o pauza de doua-trei saptamini intre ele. De ce? Dupa tatuare se formeaza o scoarta foarte subtire care trebuie protejata cu un unguent special recomandat de cosmeticiana. Abia dupa ce iti cade scoarta poti vedea exact culoarea. Pentru a avea un machiaj de durata e necesara a doua sedinta in care se va introduce din nou pigment. Microtatuajul este o procedura nedureroasa folosindu-se o anestezie locala cu un spray.Adio creion dermatograf!La buze se pot ascunde imperfectiunile, se pot mari sau micsora. Folosirea ulterioara a rujurilor se face ca inainte.Conturul ochilor. Conturul poate fi fin, delicat, sau mai pronuntat, dupa preferinte, forma fetei, a ochilor. Ulterior nu vei mai avea nevoie de creion dermatograf. Se foloseste in general culoarea neagra, dar se pot face si combinatii de culori.Sprincenele - microtatuajul este cea mai buna solutie in cazul in care ai sprincene neregulate, intrerupte, foarte rare. Machiajul semipermanent foloseste o tehnica speciala care reproduce firul de par, urmind forma pe care o ai deja sau o forma noua pe care o stabilesti impreuna cu cosmeticiana.Machiajul semipermanent este deci o solutie pentru a sublinia frumusetea ta naturala, de a retusa mici imperfectiuni. (Informatii puse la dispozitie de Racz Ildiko - cosmetician Salon Ildi, b-dul. 21 decembrie nr. 28, tel: 596.995) 

Raspunderea civila a personalului medical

Prin Legea privind reforma in domeniul sanatatii, Titlul XV „Raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice", s-a reglementat raspunderea civila a personalului medical si furnizorilor de servicii in domeniu. Astfel, eroarea profesionala savirsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, care a produs prejudicii asupra pacientului atrage raspunderea civila a personalului medical si/sau a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmeceutice.Personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci cind isi depaseste competentele, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal medical ce are comptenta necesara.Potrivit legii, persoanele implicate in actul medical raspund proportional cu gradul de vinovatie al fiecaruia, in cazul producerii unui prejudiciu. Stabilirea gradului de vinovatie se face de catre instanta judecatoreasca competenta, potrivit legii.Personalul medical nu este raspunzator pentru daunele si prejudiciile produse in exercitarea profesiunii, in cazurile prevazute de lege, dar raspunde direct in situatia in care s-a stabilit existenta unui caz de malpraxis. In mod normal, pentru orice interventie este necesar acordul scris al pacientului. In cazurile in care pacientul este lipsit de discernamint, iar medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa, nu pot contacta reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiata, datorita situatiei de urgenta, si nu se poate solicita nici autorizarea autoritatii tutelare, deoarece intervalul de timp pina la exprimarea acordului ar pune in pericol, in mod ireversibil, sanatatea si viata pacientului, persoana care a acordat ingrijirea va efectua un raport scris ce va fi pastrat la foaia de observatie a pacientului  lipsit de discernamint. Personalul medical trebuie sa incheie asigurare de malpraxis, asigurarea urmind sa fie reinnoita la expirarea perioadei de valabilitate si depusa, in copie, la angajator.Persoanele prejudiciate printr-un act de malpraxis se pot adresa fie Comisiei, fie instantei judecatoresti competente, potrivit legii. Decizia se comunica persoanelor implicate in termen de 5 zile calendaristice.Decizia Comisiei poate fi contestata de catre asigurator sau partile implicate la instanta jucatoreasca competenta, in termen de 15 zile calendaristice de la data comunicarii acesteia.  In situatia in care Comisia a stabilit existenta unei situatii de malpraxis, instanta judecatoreasca competenta poate, la cererea persoanei prejudiciate, sa oblige persoana responsabila (din sistemul sanitar) la plata despagubirilor.Despagubirile pentru un act de malpraxis se pot stabili pe cale amiabila in cazul in care rezulta cu certitudine raspunderea civila a asiguratului.  

Anchetarea malpraxis-ului din banii pacientului

Cine greseste platesteDaca in urma acestei anchete medicul este gasit vinovat, pacientul va fi despagubit si va primi inapoi si banii platiti pentru expertiza. Daca nu, cel care a reclamat asa-zisul malpraxis va plati specialistii care s-au ocupat de caz. Onorariul unui singur expert din comisiile de malpraxis poate ajunge la 4000 de lei, in functie de situatie. Ordinul privind functionarea comisiei care analizeaza cazurile de malpraxis este necesar pentru intrarea in vigoare a Legii malpraxisului prevazuta in pachetul de legi pentru reformarea sistemului sanitar. Noutatea legii este ca ii obliga pe medicii care fac greseli in practica medicala sa ii despagubeasca pe pacientii pagubiti. Asta in conditiile in care pina acum, medicii gasiti vinovati de malpraxis puteau fi sanctionati doar pe linie administrativa, adica prin suspendarea sau retragerea dreptului de a practica medicina. Expertiza medicala in caz de malpraxis poate fi ceruta de Comisia care analizeaza reclamatiile pacientilor sau chiar de pacientul care se considera nedreptatit. Ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, a spus ca este normal ca cel care cere ancheta sa o si plateasca. „Daca e vinovat medicul va suporta plata expertizei, daca se considera ca nu e vinovat, va ramine pacientul cu plata facuta. In sarcina caruia cade vinovatia, cade si plata tuturor cheltuielilor", a spus Eugen Nicolaescu. Despagubirea pacientilor care au fost victima unei greseli profesionale va fi suportata de cadrele medicale din asigurararea obligatorie de malpraxis. Medicii din Romania sint obligati de mai multi ani sa incheie astfel de asigurari desi, pina acum, doar o decizie judecatoreasca putea sa ii oblige sa plateasca despagubiri unor pacienti. Malpraxis la farmacistiTradus cuvint cu cuvint, termenul inseamna greseala de practica. Tradus pe inteles inseamna un gest, o actiune sau o inactiune care aduce prejudiciu cuiva, care tine de vina medicului sau de vina unui prost diagnostic sau a unei terapii prost instituite sau prost controlate sau dintr-o neglijenta profesionala sau dintr-o necunoastere a elementelor din profesie. Comisiile de malpraxis vor analiza atit cazurile in care sint implicati medici, cit si cele care privesc activitatea farmacistilor. Presedintele Colegiului Farmacistilor, Dumitru Lupuleasa, a spus ca pina acum nu au fost raportate oficial reclamatii de malpraxis la adresa farmacistilor, dar - teoretic - ele pot exista. „Ar fi legat in ceea ce ne priveste fie de eliberarea unui medicament in alta concentratie decit cea indicata, fie de eliberarea unui medicament aflat la limita termenului de expirare. Pacientul trebuie sa aiba dovada ca acest lucru s-a intimplat cu adevarat", a mai spus Lupuleasa. Legea nemultumeste Asociatia Nationala a PacientilorPresedintele asociatiei, Alexandru Buzamet, a spus ca sistemul medical din Romania nu ofera suficiente drepturi persoanelor care platesc asigurari de sanatate si ca reclamatiile la adresa medicilor nu ar trebui sa ii coste nimic pe pacienti. „Aceasta conditionare pecuniara este o bariera in calea obtinerii despagubirilor. Din moment ce esti asigurat si beneficiezi de niste servicii care sint evaluate calitativ de catre Casa Nationala de Sanatate, cred ca sistemul national de sanatate este responsabil de acel lucru", a spus Alexandru Buzamet. Colegiul Medicilor din Romania a sanctionat de-a lungul timpului 30 de medici pentru greseli in exercitarea profesiei. Pedeapsa, pentru cei mai multi dintre ei, a fost suspendarea dreptului de a practica medicina pe o perioada limitata - 6 luni sau maxim un an, dupa care s-au intors in sala de opreratii. 

In fata judecatii morale

Ce-o fi asa de greu sa recunosti ca in viata asta mai si gresesti, ca, in evolutia ta, asemeni fiecarui om normal, mai suferi schimbari de mentalitate, schimbari de opinie, schimbari de atitudine.Sint sigur ca fiecare dintre noi am facut in viata greseli mai mult sau mai putin pardonabile, unele dintre ele savirsite din inconstienta si cel mai adesea din frica.S-au incarcat paginile de ziare si s-au umplut programele de televiziune cu jalnicile luari de pozitie ale unora care, din diverse motive, au avut legaturi mai strinse cu puterea din vremurile trecute de parca acestea ar fi marile probleme ale acelor multi care ne straduim sa supravietuim paguboasei tranzitii.Am fost criticat de unii dintre cititorii mei pentru abordarea prea generala a problematicilor care au fost subiectul editorialelor mele si de lipsa exemplificarilor.Am perceput criticile ca venind din dorinta de adevar pe care o avem fiecare dintre noi, dar pe care multi dintre noi nu stim sa ne-o exprimam poate din lipsa de exercitiu al adevarului sau poate din frica.Si aici este emblematic exemplul doamnei Mona Musca. Este persoana pe care am admirat-o fara rezerve pentru curajul si eleganta modului de a aborda functiunea politica. Am crezut in demersul domniei sale si am fost un fan al dinsei pina la momentul jalnicei contestari a unei greseli voluntare sau mai putin voluntare savirsite la un moment de tinerete si de conjunctura prielnica greselii.Am fost cutremurat de dezgustul dezamagirii vazind-o in incercarea de a ne lamuri cit de nevinovata este si, cu toate ca se afla in fata evidentei, a continuat sa se lupte si sa se razvrateasca de fapt cu procedura si mai putin cu fondul problematicii. Sint sigur ca Mona Musca este persoana care putea sa recunoasca cu demnitate o greseala anterioara, deoarece faptele si atitudinea ei pe parcursul ultimilor 10 ani erau dovada cea mai buna a caintei constiente. Este pacat ca un om de talia Monei Musca nu a avut puterea recunoasterii greselii si mai ales ca nu a avut forta asumarii platii acestei greseli cu tot riscul pierderii de demnitati aducatoare de favoruri.Cind s-a pornit haita sa o sfisie m-am asteptat ca replica sa vina sub forma recunoasterii si mai ales am nutrit speranta ca din partea unei persoane educate si lipsite de inhibitia prostiei si a relei cresteri sa identifice adevaratii vinovatii care conduc jocurile din umbra unor pensii grase, adica pe aceia care au impins-o spre greseala creind cadrul potrivit pentru a gresi, adica inducerea de frica organica, frica fiind instrumentul de santaj si de impingere pe drumul greselii.Regret pentru noi ca domnia sa s-a lasat santajata avind in mina toata puterea de a demasca pe adevaratii vinovati de dramele trecutului, caci marii vinovatii nu sint cei care au cazut in greseala, ci aceia care au atras oamenii in greseala si mult mai vinovati sint aceia care nu au scris „note informative", dar care s-au anturat cu formatori de greseala. Pacat ca s-a pierdut acest moment al adevarului dorit de toata lumea: identificarea celor care au perfectionat frica ca instrument de supunere mentala si morala.In aceste vremuri tulburate de revansism, Mona Musca a pierdut ocazia de a deveni un simbol, un exemplu pentru toti acei tematori si suferinzi de „scaunita", pentru toti aceia care s-au strecurat in diverse scaune pe cai mai ocolitoare. Domnia sa a pierdut momentul de a da semnalul inceperii retragerii decente a celor care prin „pete mai gri sau mai negre" s-au asezat in locuri de decizie nepotrivite cu pregatirea si moralitatea lor. A pierdut de fapt ocazia de a da un exemplu de moralitate si demnitate, trasaturi de caracter atit de sarace intr-o tara saraca in special prin mentalitate.Mai sper sa apara un om dintre cei aflati in fruntea tarii care sa recunoasca si sa-si asume faptele, dispus sa-si plateasca greseala sau greselile.Doar cu astfel de OAMENI-EXEMPLU putem sa credem ca am inceput curatenia morala a clasei politice si mai ales a noastra, a tuturor. Prin recunoasterea greselii putem sa ne dam iertarea necesara pentru a putea merge mai departe eliberati de teama santajului. Doar prin asumarea greselii si prin iertarea acesteia putem sa ne redobindim linistea morala si demnitatea de a fi oameni integri si liberi.

Aparatul care depisteaza peste 150 de boli, inclusiv cancerul, exista si la Cluj

Reporter: Termografia este o descoperire de ultima ora?Dr. Petre Muresan: Aceasta metoda este cunoscuta de mult timp, dar pina in anii '90 valoarea metodei era limitata de nivelul tehnologic scazut al termografelor utilizate. O data cu aparitia termografiei digitale s-au schimbat calitativ posibilitatile metodei si, corespunzator, atitudinea medicilor fata de aceasta. Termografia moderna, sau cum este denumita in lume - „Digital Thermography", „Digital Thermal Imaging", „Infrared Medical Imaging" - este o examinare absolut inofensiva si usor de efectuat care include atit diagnostic functional, cit si imagistic. In acest scop se foloseste camera in infrarosu, care transforma caldura emisa de corpul omenesc in impulsuri electrice, care sint afisate pe monitorul calculatorului sub forma de imagini color. Orice boala modifica temperatura organului bolnav. Vizualizarea momentana si precisa permite evaluarea calitativa si cantitativa a schimbarilor de temperatura ale invelisului cutanat. Imaginile obtinute prin aceasta metoda, denumite termograme, formeaza atlasul termic normal si patologic al organismului.- Care sint afectiunile depistate de termograf?- Termografia este foarte utila in depistarea unui numar mare de boli de diverse tipuri: de la rinita pina la cancer, de la traumatismul obstetrical pina la bolile de inima. In total se pot diagnostica peste 150 de boli,  nici o alta metoda nu poseda un asemenea spectru larg de diagnosticare. Termografia poate vedea modificarile precanceroase cu mult inainte ca tumora sa devina vizibila pentru alte metode. Foarte precis evidentiate mai sint bolile osteoarticulare, bolile aparatului locomotor (spondiloza cervicala, dorsala, lombosciatica, discopatiile, coxartroza). Este metoda precisa in exploatarea tiroidei, in bolile digestive, in explorarea prostatei, a rinichilor, patologia ficatului, colecistului, stomacului, pancreasului, explorarea sinusurilor.  Termografia stabileste diagnosticul bolilor inflamatorii ale organelor aparatului urinar (pielonefrite, cistite), anexitei, polichistozei ovariene, prostatei, testicolului (varicocel, hidrocel), diagnosticul tumorilor cutanate si a bolilor endocrine. - De ce termografia si nu o alta metoda?- Deoarece metoda termografica ne arata existenta unui proces inflamator, degenerativ, distructiv si, totodata, ne ajuta sa alegem si cel mai potrivit tratament pentru boala in sine. Rezultate foarte bune in bolile osteoarticulare se obtin folosind ca metoda de tratament reflexoterapia si infiltratiile cu produse naturale, pe baza de plante. Pe linga faptul ca termograful diagnosticheaza, deci ne arata cu ce boala ne confruntam, este util si in monitorizarea evolutiei tratamentului aplicat.- Care este parcursul firesc al termografiei? Se scaneaza organul inflamat sau suspectat de boala?- Este foarte recomandabil ca, la inceput, sa se faca o scanare generala pentru diagnostigare dupa care se vor face scanari repetate pentru a vedea eficacitatea tratamentului in sine, evolutia bolii, regresia ei pe parcursul sedintelor stabilite. Acest lucru este deosebit de important, deoarece ne ajuta sa stabilim numarul de sedinte necesar, felul tratamentului care trebuie urmat si rezultatul scontat. In plus, la scanarea generala se pot descoperi afectiuni de care pacientul nu era constient fiindca ele se afla in stare incipienta, dovedindu-se astfel o metoda excelenta in profilaxie. O boala poate avea atit semne locale, cit si semne la distanta, o problema la nivelul tiroidei, de pilda,  poate fi semnalata in palma sau la picior. Un astfel de semn la distanta confirma afectiunea. - Cum este aceasta metoda in comparatie cu ecografia? Mai eficienta?- Termografia se imbina si se completeaza cu ecografia. Eu am in cabinet si un ecograf cu trei sonde: conexa pentru aparatul digestiv, liniara pentru tiroida, sinusuri, articulatii si sonda cardio, pentru inima. Ecografia este structurala, iar termografia este functionala, asadar cele doua procedee se completeaza extraordinar pentru precizia diagnosticului. In afectiunile coloanei vertebrale folosesc tratamentul infiltratiilor cu produse homeopate. Cu ajutorul scanarii termografice, acul infiltratiei va fi pozitionat exact in punctul in care e necesar, cu o precizie perfecta. Astfel am reusit sa cresc eficienta tratamentelor homeopatice si de reflexo-terapie, sa demonstrez rezultatele extraordinare ale acestor tratamente si sa le pot fundamenta stiintific.- Exista contraindicatii ale termografiei?- Acesta este unul dintre aspectele cele mai importante ale termografiei, nu iradiaza, nu are contraindicatii, de aceea poate fi repetata ori de cate ori este nevoie, la toate grupele de virsta de la sugari la cei virstnici, precum si la femeile insarcinate. - Cum ati ajuns dumneavoastra sa va specializati in acest domeniu, sa ajungeti singurul medic din Cluj care face aceste investigatii si le interpreteaza?- Eu sint medic generalist, am luat un atestat in ecografie si am competenta in homeopatie. Am participat la mai multe congrese de imagistica, iar cind acest aparat a fost prezentat la unul dintre ele, am fost pur si simplu fascinat. Sint o persoana foarte deschisa la nou, mai ales cind e vorba de investigatii medicale. Metoda este destul de raspindita in lume, bulgarii de exemplu ne-au luat-o cu mult inainte in domeniu, dar se va aplica si dezvolta si la noi in viitor. (A consemnat Smaranda B. Mateescu)Termografia medicala in lumeTermografia medicala a fost recunoscuta de catre Consiliul Stiintific al Academiei de Stiinte al Statelor Unite inca din anul 1987, in anul 1988 metoda a fost inalt apreciata de catre Congresul Mondial al Neurochirurgilor, iar din 1990 a devenit una din metodele de baza, studiate la Academia Americana de Fizica Medicala si Reabilitare. Academia de Stiinte Naturale si Ministerul Sanatatii din Rusia au aprobat si recomandat termografia pentru utilizarea in masa. In Bulgaria, metoda a fost aprobata de catre Consortiul Medical Puls in 1997 si de atunci metoda a capatat o amploare de masa atit in cercurile medicale, cit si in rindul populatiei.Asteptam intrebarile dumneavoastra legate de acest subiect pe adresa postala a redactiei (Sigma Center, str. Republicii 109, et. VI), pe adresa electronica smateescu@monitorulcj.ro, sau pe adresa cabinetului medical dr. Petre Muresan, str. I.P. Voitesti, numerele 2-4.

A murit Dumitru Sopon!

A mai apus o steaIntreaga lume folclorica romaneasca a fost cuprinsa ieri de doliu dupa cel care a fost toata viata lui „un om cu zimbetul pe buze". „A fost un om extraordinar, coleg foarte bun, un caracter tonic", isi aduce aminte interpreta de muzica populara Maria Marcu. „A lasat o durere foarte mare si o tristete nemarginita in mijlocul nostru", a mai adaugat cunoscuta artista. Solistul implinise 70 de ani in luna martie a acestui an si avea 50 de ani de cariera muzicala.„Putea sa cinte absolut orice"Dumitru Sopon s-a nascut in comuna Gilau din judetul Cluj, la 21 martie 1936. A debutat pe scena folclorului in 1955, insa a inceput sa cinte de mic copil. Dupa o perioada in care a fost interpret la Ansamblul „Ciocirlia" din Bucuresti, a revenit la Cluj-Napoca, iar in 1959 a fost angajat ca solist la Orchestra Populara a Filarmonicii de Stat, in urma unui concurs foarte dificil. Aici i-a avut colegi pe alti solisti de renume, precum Maria Peter, Maria Marcu, Felician Farcasu, Ilie Mutiu, Ana Pop Corondan, si a cintat sub bagheta dirijorului Ilie Tetrade. Repertoriul sau cuprinde peste 150 de piese. „Putea sa cinte absolut orice gen, de la banateana, la maramureseana, putea sa cinte absolut orice era de cintat", marturiseste Maria Marcu. Dumitru Sopon a primit in urma cu citiva ani titlul de cetatean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, precum si al statului american Carolina de Nord.

Final de cosmar

In meciul contind pentru etapa a IX-a a Ligii Nationale de handbal masculin, „U" Hasit a terminat la egalitate, scor 28-28 (14-14) cu CSM Bucovina Suceava. Partida disputata simbata in Sala Sporturilor „Horia Demian" a fost deosebit de echilibrata, combatantele impartindu-si perioadele de dominare. Clujenii au evoluat excelent spre sfirsitul celor doua reprize, sucevenii avind, insa, de fiecare data taria de a reveni. Antrenorul clujean Liviu Jurca a inceput cu „7"-le: Adam - Cercelaru, Besutiu, Samoila, Stef, Burca, Ani, dar pe parcursul celor 60 de minute de joc a schimbat de mai multe ori formula de echipa, cea cu doi pivoti, Stef si Burca, parind cea mai inspirata. Dupa un prim mitan la finele caruia sucevenii au revenit de la 11-13, debutul celei de-a doua reprize a apartinut oaspetilor, care de la 14-15 au intors rezultatul la 18-15. Cu Razvan Szopka excelent intre buturi, clujenii au reusit egalarea in minutul 43 (20-20) si - gratie golurilor reusite de acelasi neobosit Cristinel Burca si de Radu Samoila - au intrat in ultimele 6 minute ale partidei la adapostul unui avantaj de trei goluri (28-25). Incredibil, dar adevarat, insa, ei n-au mai reusit sa marcheze pina la sfirsitul partidei. Au facut-o, in schimb, sucevenii, care au fructificat doua aruncari de la 7 metri prin Mitrea, iar Adomnicai a smuls egalul cind mai erau doar 6 secunde de joc! Punct mare pierdut de clujeni, care au inscris prin Burca (12), Samoila (8, 1x7m), Cercelaru (3), Petraru (2), Ani si Stef.In celelalte jocuri de simbata s-au inregistrat rezultatele: Uztel Ploiesti - Poli Iasi 40-31, Poli Izometal Timisoara - HCM Brasov 29-26 si HCM CSM Bistrita - Pandurii Tg. Jiu 27-28. In devans: Steaua MFA - CSM Medgidia 40-29, Dinamo-Baumit - UCM Resita 38-38 si HC Minaur Baia Mare - HCM Constanta 23-26. Pe primele trei locuri se afla Dinamo (15p), Constanta (15p) si Steaua (14p), „U" Hasit mentinindu-se pe pozitia a 13-a, penultima, cu 3 puncte.

Au preluat „lanterna“

La Bazinul „Floreasca" din Capitala, simbata si duminica s-au disputat meciurile etapei a VI-a din Superliga de polo. Derbiurile suferintei au opus doua echipe aflate in cautarea primelor puncte din actuala editie si de fiecare data Sportul Studentesc a intrecut CSU Politehnica Cluj. Simbata scorul a fost 15-13 (6-4, 1-3, 5-2, 3-4), momentul decisiv consumindu-se la inceputul sfertului patru, cind Mihai Bartos a fost eliminat definitiv din cauza duritatii exagerate, iar clujenii au evoluat timp de 4 minute in inferioritate numerica. Ieri, Bartos si-a si ispasit jumatate din pedeapsa de doua etape de suspendare, iar colegii sai au cedat cu 12-16 (2-4, 4-4, 2-3, 4-5). Pentru CSU Poli au marcat: Baloga (4^5), Bartos (3^0), Vincze (2^1), Gebefügi (2^1), Dragomir (2^1), Crisan (0^2) si Tecar (0^2).Iata si celelalte rezultate ale rundei: Rapid - CSM Leonardo Oradea 6-12 si 9-11 si Dinamo - Steaua 5-5 si 8-8. Astra Arad a avut liber in aceasta etapa. Luni se joaca restantele Sportul Studentesc - CSM Oradea, iar in zilele de 22 si 23 noiembrie Steaua va intilni Rapid. Clasamentul la zi1. Dinamo        10        6          3          1          140-66             15        2. CSM Oradea           8          7          1          0          112-47             153. Steaua          8          6          2          0          157-36             144. Rapid           8          6          0          2          113-61             125. Astra            10        2          0          8          68-120             4          6. Sportul         10        2          0          8          83-180             47. CSU Poli      10        0          0          10        69-232             0

Fara sansa in fata Olimpiei

Doua sferturi au rezistat elevele tinerilor antrenori Simona Musat si Calin Pop, Olimpia s-a impus in final cu scorul de 78-40 (25-14, 12-13, 18-4, 13-9). Tehnicianul croat al bucurestencelor, Viktor Kovac, si-a permis inclusiv luxul se a evolua jumatate de meci cu rezervele, titularele intrind pe teren abia dupa pauza mare. Pentru „U" MC Cluj au inscris: Pop (13), Adi (8), Orosz (7), Giurgiu (4), Ardeleanu (2), Dunca (2), Marcu (2) si Muresan (2); s-a rulat aproape intreg lotul avut la dispozitie. A arbitrat un cuplu format din Valentin Negrea (Constanta) si Silviu Vrabie (Focsani).Iata si celelalte rezultate ale rundei a VI-a: Somes Tiger Dej - Magic Sibiu 60-74, CET Govora - Rapid CFR Marfa Bucuresti 62-50, ICIM Arad - CSM CSU Oradea 66-44, Municipal Tirgoviste - CST Alexandria 106-45 si National Iasi - Sportul Studentesc Bucuresti 63-66. Clasament 1. Tirgoviste    6          6          0          506-305                       12  2. Olimpia       6          5          1          511-314                       11  3. ICIM Arad  6          5          1          487-316                       11  4. CET Govora           6          4          2          390-345                       10  5. Rapid CFR  6          4          2          418-382                       10  6. Sportul        6          3          3          383-403                       9  7. Magic Sibiu 6          3          3          353-386                       9  8. National      6          2          4          356-422                       8  9. Alexandria   6          2          4          343-482                       8 10. CSM Oradea         6          1          5          371-403                       7 11. „U" MC Cluj          6          1          5          370-502                       7 12. Somes Dej 6          0          6          300-530                       6 

O noua sansa ratata

Au decis „triplele"„Am jucat slab si am ratat prea mult", ne-a relatat Dorin Pintea despre meciul pierdut de „U" Mobitelco la Pitesti: 70-82 (18-24, 15-18, 21-15, 16-25) cu BCMUS Arges. „Secundul" gruparii clujene ne-a mai declarat ca echipa a parut obosita dupa eforturile depuse in meciul de EuroCup Challenge cu BC Boncourt si poate din aceasta cauza apararea n-a mai functionat cum trebuie. Cum sub panouri nu s-a prea fluierat fault, cele doua echipe au ales varianta aruncarilor de 3 puncte, capitol la care pitestenii s-au dovedit mai exacti in executii. Americanul Bernard Haslett, spre exemplu, a adunat tot atitea reusite din spatele liniei de 6,25 m cite a avut toata echipa adversa  la un loc, 6.In asemenea conditii, esecul a venit aproape firesc, chiar daca gazdele n-au creat nici un moment impresia unei echipe imbatabile. Pentru invinsi au marcat: Jenkins (14), Silvasan (13; 2×3), Tenter (13; 1×3), Seals (12), Belanovic (8; 1×3), Roschnafsky (7; 1×3) si Chetreanu-Don (3; 1×3); a mai jucat Medvedj si Dumitrescu. Au arbitrat bucurestenii Gabriel Roceanu si Ciprian Cimpeanu, respectiv constanteanul Marius Ciulin.Surpriza si nu prea la SibiuIata si celelalte rezultate ale rundei: CSU Atlassib Sibiu - ELBA Timisoara 87-89, CSU Cuadripol Brasov - BC Rimnicu Vilcea 93-73, Dinamo-Gealan Bucuresti - Rapid Isover Bucuresti 102-79, West Petrom Arad - CS Otopeni 75-86, Gaz Metan Medias - BC Tg. Mures 93-80 si CSM Leonardo Oradea - CSU Asesoft Ploiesti 73-86.Etapa a VIII-a programeaza simbata, 18 noiembrie, partidele: Rapid Isover - CSU Atlassib, CS Otopeni - ELBA, BCR Vilcea - Dinamo-Gealan, BC Mures - West Petrom, CSU Asesoft - Gaz Metan si CSM Oradea - BCMUS Arges. Meciul „U" Mobitelco - CSU Brasov se joaca duminica, 19 noiembrie, clujenii evoluind pe 16 noiembrie in Cipru, in cadrul EuroCup Challenge. Clasament 1. CSU Asesoft           7          7          0          554-429                       14  2. Dinamo-Gealan       7          6          1          587-520                       13  3. „U" Mobitelco         7          5          2          631-537                       12  4. BCMUS Arges       7          5          2          563-495                       12  5. Gaz Metan  7          5          2          583-562                       12  6. ELBA Timisoara      7          4          3          621-583                       11  7. CSU Atlassib          7          4          3          621-580                       11  8. CS Otopeni 7          4          3          542-523                       11  9. BC Mures   7          4          3          589-586                       11 10. Rapid Isover           7          2          5          497-548                       9 11. CSU Brasov           7          1          6          521-603                                   8 12. CSS R. Vilcea        7          1          6          482-580                                   8 13. CSM Oradea         7          1          6          541-567                                   8 14. West Petrom          7          0          7          486-704                       7

Antrenament cu public pe „Moina“

Inceput bunDesi la conferinta de presa organizata joi antrenorul Adrian Falub se declara ingrijorat de meciul cu Unirea Dej, jucatorii sai au tinut sa-l linisteasca pe tehnician si au defilat in teren. „Studentii" nu le-au lasat nici o sansa elevilor antrenati de Dorel Muresan si s-au impus cu un scor categoric.Inca din primul minut, fotbalistii Universitatii s-au napustit in atac, sufocindu-si adversarul cu un joc precis, inventiv, in viteza. Ocaziile nu au intirziat sa apara. Astfel, in minutul 10, dupa o patrundere pe partea stinga, Goga a trimis un sut-centrare, dar sansa a facut ca mingea sa loveasca bara. Minutul 12 avea sa anunte inevitabilul. Mai intii, Cordos a trimis o lovitura frumoasa de cap, dar mingea a iesit in corner. La faza imediat urmatoare, acelasi Cordos s-a inaltat si a inscris cu capul. Dominarea clujenilor a continuat, iar Goga a ratat singur cu portarul Stef ('31). Minutul '45 l-a gasit pe Borza intr-o noua situatie de a marca, insa scorul a ramas 1-0.Mars triumfalRepriza a doua a inceput la fel ca prima. Cu presiunea locului 17 ocupat in clasament, cu primele si contractele blocate, dejenii au renuntat complet la mijlocul  terenului, permitindu-le „studentilor" sa faca spectacol. Apararea debusolata a echipei din Dej, in repetate rinduri chiar haotica, a cedat inca o data, iar rezerva Iodi a inscris dupa un sut al lui Sabo. Asaltul asupra portii lui Stef a continuat si la 2-0. Vascan a mai impins o data mingea in poarta dupa o centrare venita din gheata capitanului Giurgiu ('74). Un minut mai tirziu, Giurgiu a confirmat evolutia buna din timpul meciului marcind golul a patrulea si conturind, astfel, cea mai categorica victorie a Universitatii Cluj din acest tur de campionat.„U" Cluj - Unirea Dej 4-0¤ Au marcat: Cordos ('12), Iodi ('57), Vascan ('74), Giurgiu ('75)¤ „U" Cluj: Szolomajer - Taut, Iodi, Cordos, Suller - Ungurusan, Dolha, Ghindaru - R. Sabo ('78, Popescu), Goga ('76, Villand), Borza ('71, Vascan)¤ Unirea Dej: Stef - Haus, Streanga, Bacneanu - Cotolan, Gorga ('54, Podina), Andrea, Adrian Goga ('67, Borostean), Deac - Mitu, Chioreanu¤ Cartonase galbene: Iodi ('87) / Deac ('31), Gorga ('51), Goga ('53), Cotolan ('74), Chiorean ('77)¤ Arbitri: V. Balaj - Fl. Mocanu, M. Nicoara 

Ce sansa ratata!

Cu sacii in caruta?CFR-istii lui Bergodi au facut deplasarea la Bistrita, dupa o rusinoasa eliminare din Cupa Romaniei in fata lui Poli Timisoara, cu gindul de a-si repara moralul „sifonat". Fluierul de start al partidei a trimis CFR-ul in jumatatea adversa de teren, clujenii instalindu-se cu autoritate la cirma jocului, in timp ce gazdele au preferat un joc de asteptare. Prima mare ocazie a partidei a apartinut gazdelor, lovitura de cap a lui Zaharia, din marginea careului mic, fiind respinsa miraculos de portarul lui CFR ('19). Clujenii au replicat prin Anca, acesta reluind din foarfeca o centrare a lui Surdu, insa prea slab pentru a-l invinge pe Albut ('25). Apoi, Surdu ('32), singur cu portarul, a trimis defectuos din voleu o centrare venita de la Semedo, pentru ca 5 minute mai tirziu Anca sa rateze incredibil din 7 metri, mingea sutata de atacantul feroviar fiind trimisa in corner de Muresan. Lovitura de colt executata de Dan Florin l-a gasit pe Coroian nemarcat la marginea careului mic, iar veteranul lui CFR a facut 1-0 ('38). Clujenii au profitat din plin de nesiguranta instalata in formatia lui Sabau: in prelungiri, Semedo a recuperat o minge la mijlocul terenului si i-a pasat lui Romeo Surdu, care si-a trimis echipa la vestiare cu un avantaj linistitor.Revenire de senzatieSub acoperisul celor doua goluri, CFR a preferat, in a doua parte a meciului, sa abordeze tactica folosita de Gloria Bistrita in primul mitan, aceea de a „musca" pe contraatac. Insa nimeni nu avea sa anticipeze ceea ce avea sa se intimple in continuare pe stadionul „Municipal" din Bistrita. Minutul 71 a adus cu el prima rabufnire a bistritenilor, care, profitind de o greseala de marcaj a aparatorilor clujeni, au inscris prin Zaharia. CFR-ul si-a aratat imediat coltii, Chihaia trimitind putin peste poarta o pasa venita din gheata lui Florin Dan . Atacantul clujenilor avea sa fie protagonistul unei alte faze importante de gol, in minutul 75, cind sutul sau la coltul scurt a fost respins in corner de Albut. Iar cum ocaziile se razbuna in fotbal, Gloria a reusit sa-i dea o noua lovitura trupei lui Bergodi, prin Paduretu, care a reluat spectaculos in poarta din mijlocul unei aparari CFR-iste visatoare ('81).Final de infarctFurtunoasa rasturnare de scor de pe tabela a bulversat iremediabil formatia clujeana, care a trecut de la agonie la extaz si din nou la agonie, in mai putin de 10 minute. Astfel, dupa ce s-au vazut egalati in minutul 81, CFR-istii au trait, pentru un moment, impresia ca norocul nu i-a abandonat definitiv. Astfel, cu doar 2 minute inaintea expirarii timpului regulamentar, arbitrul Deaconu a indicat punctul de la 11 metri la un duel dintre Paduretu si Chihaia in careul Gloriei, schimbindu-si decizia, in lovitura libera de la marginea careului, dupa consultarea asistentului de pe acea parte. Iar prelungirile partidei, in loc sa puna capat suferintei si dezamagirii clujenilor, au fost si mai necrutatoare cu formatia lui Bergodi, Negrean inscriind in minutul 91 dupa o noua eroare a centrului apararii feroviare. GLORIA BISTRITA - CFR CLUJ  3-2¤ Au marcat: Zaharia ('71), Paduretu ('81), Negrean ('90^1) / Coroian ('38), Surdu ('45^1) ¤ GLORIA BISTRITA: Albut - Matei, Muresan, Abrudan, Sepsi - Negrean, Pacurar, Astilean ('60, Stoica), Paduretu ('89, Damian) - Costea ('66, Bad), Zaharia. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabau¤ CFR CLUJ: Stanciou - Panin, Milosevic, Cadu, Miclaus - Coroian, Minteuan, Fl. Dan - Semedo ('76, Tilinca), Anca ('69, Chihaia), Surdu. Antrenor: Cristiano Bergodi¤ Cartonase galbene: Matei ('12), Costea ('61), Paduretu ('88)  / F. Dan ('81), Miclaus ('86)¤ Arbitri: Alexandru Deaconu - Aurel Onita, Sorin Caia¤ Stadion: „Municipal" - Bistrita, 600 de spectatoriLIGA I, ETAPA A Xv-ACLASAMENT 1. Dinamo       15        14        0          1          34-9     42         2. Rapid          15        8          5          2          27-11   29         3. Steaua         14        8          4          2          25-9     28         4. CFR Cluj    15        8          2          5          32-22   26         5. Poli Timisoara          15        7          5          3          14-9     26         6. Gloria Bistrita          15        8          1          6          21-16   25         7. Otelul Galati            15        8          0          7          21-28   24         8. UTA           15        6          2          7          16-17   20         9. Poli Iasi       14        5          5          4          15-17   20        10. Pandurii Tirgu-Jiu    15        6          2          7          14-16   20        11. Universitatea Craiova          15        5          4          6          18-29   19        12. FC Vaslui   15        5          3          7          17-25   18        13. Ceahlaul Piatra-Neamt        15        5          2          8          12-18   17        14. Farul Constanta      14        4          4          6          17-18   16        15. Unirea Urziceni       15        5          1          9          10-17   16        16. FC National           14        2          4          8          11-19   10        17. FC Arges   15        3          1          11        10-22   10        18. Jiul Petrosani          15        1          5          9          6-18     8LIGA II, SERIA II, ETAPA A XV-ACLASAMENT 1. „U" Cluj      15        10        4          1          24-10   34         2. FC Caracal 15        9          1          5          22-14   28         3. Dacia Mioveni         15        7          5          3          17-9     26         4. Minerul Lupeni        15        8          2          5          19-14   26         5. FC Tirgoviste          15        7          3          5          14-10   24         6. CSM Rimnicu Vilcea           15        7          2          6          16-16   23         7. Corvinul Hunedoara 15        5          7          3          25-16   22         8. FCM Resita            15        6          4          5          17-13   22         9. IS Cimpia Turzii       15        5          6          4          13-13   21        10. Apulum Alba Iulia   15        5          6          4          11-11   21        11. Poli II Timisoara     15        5          5          5            17-12   20        12. CFR Timisoara       15        6          2          7          17-23   20        13. Gaz Metan Medias 15        4          3          8          14-19   15        14. FC Bihor    15        3          6          6          15-22   15        15. Auxerre Lugoj        15        3          5          7          12-16   14        16. FC Baia Mare        15        3          5          7          13-22   14        17. Building Vinju Mare            15        3          4          8          7-15     13        18. Unirea Dej  15        3          2          10        10-28   11LIGA III, SERIA V, ETAPA A XV-ACLASAMENT 1. Muresul Deva          15        10        3          2          22-6     33         2. Ariesul Turda           14        9          4          1          36-11   31         3. Soda Ocna Mures   14        7          3          4          19-14   24         4. Atletic Sibiu 14        7          3          4          18-15   24         5. Inter Blaj     15        6          4          5          19-10   22         6. Gloria Bistrita II       14        5          6          3          15-10   21         7. „U" 1919 Cluj         14        4          7          3          14-11   19         8. Avintul Reghin         14        5          4          5          18-17   19         9. Oltchim Rimnicu Vilcea        14        5          3          6          14-19   18        10. Sparta Medias        14        4          5          5          17-18   17        11. Maris Tirgu Mures  14        3          7          4          16-17   16        12. Mobila Sovata        14        4          4          6          18-33   16        13. CSM Sebes           14        4          3          7          20-23   15        14. Trans-Sil Tirgu Mures         14        3          5          6          14-19   14        15. Dacia Orastie         14        3          4          7          18-26   13        16. Sanatatea Cluj        15        4          1          10        14-32   13        17. FC Sibiu     14        3          4          7          12-18   8          18. Somes Gaz Beclean            1          0          0          1          0-5       0Liga a IV-a, Etapa a X-aCFR Dej - Somesul Rondo Apahida     2-0       Minerul Ocna Dej - Motorul IRA Cluj  4-1Scoala de fotbal Ivansuc - Unirea Triteni           4-1Somesul Gilau - FC Ariesul II Turda     0-4Minerul Iara - CFM "U" II Cluj 2-1Meciul Leii Triteni - Vladeasa Huedin s-a intrerupt in minutul 34, cind gazdele au ramas cu 6 jucatori pe teren. Partida se va omologa cu rezultatul de 0-4. Clasament 1. Minerul Iara 10        9          1          0          38-4     28 2. Vladeasa     10        8          0          2          29-9     24 3. FC Ariesul II           10        7          2          1          27-12   23 4. SF Ivansuc  10        7          0          3          22-13   21 5. Minerul Ocna Dej    10        5          4          1          22-15   19 6. CFR Dej     10        3          2          5          14-15   11 7. CFM „U" II            10        3          2          5          12-14   11 8. Somesul Apahida     10        3          1          6          14-25   11 9. Motorul IRA           10        3          1          6          16-21   1010. Somesul Gilau         10        2          0          8          12-24   611. Unirea Triteni          10        2          0          8          14-34   612. Leii Triteni  10        0          3          7          8-42     3

Inceputul sfirsitului pentru Bush

Adina M., 28 de ani, economist„In opinia mea, nu cred ca aceste modificari in politica americana vor aduce schimbari deosebite. Poate numai de nuanta, dar nici intr-un caz de fond. Politica americanilor, in special cea externa, este clara: influenta asupra zonelor de interes economic trebuie mentinuta cu orice pret. Stiti, exista o vorba care cred ca se aplica si aici: «Lupul isi schimba parul, dar naravul ba»." Mircea Pop, 44 de ani, medic„Cred ca ar fi extrem de benefica o schimbare la nivel inalt in SUA, mai ales daca acest fapt va afecta politica asta expansionista a lor si im-presia ca sint un fel de justitiari ai planetei. Atentatele de la 11 septembrie nu justifica miile de morti care au urmat si suferinta provocata altor sute de mii de oameni, ci e doar un pretext. Nu cred ca razboiul va fi vreodata o solutie, pentru nimic."Marcel G., 35 de ani, angajat salubritate „Eu sincer va spun ca nu ma pricep la politica. Dar daca si la americani schimbarea asta va aduce acelasi «bine» pe care l-a adus la noi o noua guvernare de cite ori a inlocuit una veche, atunci mai bine sa-i dea pace. Ca si la noi, ca-s aia vechi, ca-s astia noi, tot un drac."D. V., 79 de ani, pensionar„Nu stiu eu prea multe despre ce fac americanii acum, dar stiu ca, pina acuma, au facut intotdeaua mai mult rau decit bine pe unde s-au dus. Si noi i-am asteptat degeaba zeci de ani: n-au venit, ca n-au avut interesul sa vina. Ca daca aveau interes, veneau si daca nu-i asteptam sau doream. Sa le dea Dumnezeu minte sa mai faca si bine, nu numai rau."Mioara Chereches, 25 de ani, studenta„Nu stiu daca schimbarile la nivel de conducere din administratia Bush va duce la adoptarea unei politici pacifiste pe viitor, dar sper ca acest pas va insemna stoparea haosului in care au adus lumea in ultimii citiva ani. Mi-as dori inlaturarea lui Bush si pentru ca a fost un obstacol in calea luptei impotriva emisiilor de gaze nocive care ne afecteaza planeta." 

Lumea lui „Moneda“

De la capace de bere la 1 milion de monede„Din inima!", asa le raspunde celor care il intreaba de pe unde a strins banutii care ii zornaie cristalin in palma. Deasupra inimii, infipta obraznic in materialul hainei, sta agatata o insigna pe care e scris: „Fruntas in munca patriotica", pentru ca „si eu fac munca patriotica aici". Pasiunea pentru numismatica a lui Marius Monceanu a inceput „de mic copil, cind colectionam bani, aveam 7-8 ani, faceam un oarescare mic comert cu prietenii. Imi plac lucrurile pictate colorat, gen capacele de bere care erau prin anii '70, apoi au aparut cutiile de chibrituri... Despre capacele de bere stiu ca le bateam si jucam fise cu alti copii. Dupa capacele de bere surprize, apoi insignele care erau la autocarele de turisti ce veneau din Bulgaria, erau sus, la sofer, le colectionam si pe acelea. Dupa insigne am inceput sa apreciez si o serie de alte lucruri si, o data cu mutarea mea pe Calea Mosilor, o veche artera bucuresteana terminata cu Piata Obor, am decoperit Oborul, tirg cu vechituri si carti minunate", spune Marius Monceanu. Prima moneda, care a stat la baza viitoarei colectii, a fost bizantina, i-a fost daruita de dr. Ioan Donoiu, numismat si prieten bun cu Nichita Stanescu. Intr-un colt al mesei ticsite cu banuti sclipitori de toate felurile, piloni ai unei adevarate campanii de teasing numismatic, stau pironite o serie de monede care „nu-s de vinzare, moneda face 100 de euro, dar eu va cer de trei ori pe atit, v-o permiteti?", intreaba rizind mindru colectionarul, care si-a indesat pe cap o palarie tuguiata si rosie, doldora de insigne. In prezent, colectia sa numara peste 1 milion de monede si 50.000 de insigne.Pasiune de familieCu pasiunea de a colectiona i-a molipsit si pe cei din familia sa: „I-am corupt pe toti, fratele meu colectioneaza actiuni ale vechilor banci romanesti, mai nou vad ca si masini straine. Are doar una, da'-i buna. Mama colectioneaza obiecte religioase, bisericesti, nu numai ortodoxe, ci si catolice si din alte sfere, nu chiar mistice, dar religioase, as putea spune ca are chiar o oarecare habotnicie". Dintre cei mici, nepotelul sau, Vlad, colectioneaza de la cartele telefonice pina la „calculatoare, ca doar asta e generatia care trebuie sa ne impinga din spate", iar nepoata, Karina, deocamdata are doar o marturie de botez in argint, facuta cadou de unchii ei. Nu are un loc special de depozitare, locul lor e „acasa, pe covor, pe sub covor, pe sub pat, pe unde se nimereste, ne mai intra si in picioare, mai zdranganesc si in aspirator, daca le aude mama, daca nu, filtram gunoiul sau le aruncam, sa se mai bucure si altii de frumusetea lor". Suride spumos la gindul ca are nevoie de o contabila pentru ele si spune ca in Romania preturile sint umflate artificial „de anumiti negustori verosi", motiv pentru care prefera sa cumpere anumite piese de la Paris, cu 10 euro, decit sa plateasca 100 de euro in tara.1.000 de dolari pentru un banPrintre monedele cu care se mindreste, se numara si monede de „1 banu", emise in 1881, dar si cu un „Bilet Hypotecar", din 1877. Cea mai veche moneda din colectie e batuta la Sici-lia Siracuza, in secolul VI i.Hr. Nu e prea incintat de ideea de a face un Top 5 al monedelor sale preferate, pentru ca, spune el, „exista monede scumpe ca valoare in bani, ca valoare sentimentala, ca valoare istorica si multe altele". Pasiunea de colectionar nu inseamna, insa, numai placerea de a tine in mina o moneda veche, ci si aceea de a baga adinc mina in buzunar ca sa o achizitionezi. Cea mai scumpa moneda pe care a luat-o pina in prezent l-a costat nu mai putin de 1.000 de dolari si e o emisiune medalion de la imparatul Antonino Spius, batuta la Smirna. In acest sens, povesteste rizind ca „lumea ma considera un nebun, dar eu spun ca sint nebun dupa frumusete, adevar, dreptate. Toata lumea are nebunii care, cultivate cu discrete si bun-simt, ajung sa nasca arta". Considera colectionatul o arta, insa mai spune si ca, pentru asta, trebuie sa te nasti cu o fire de artist. Ca planuri practice in materie de numismatica, intentioneaza sa isi deschida un magazin de profil, „La Moneda", dupa porecla sa, in Bucuresti, unde sa le poata oferi sfaturi colectionarilor avizati sau de ocazie si sa poata valorifica si gasi piese frumoase.Nichita, ingropat cu PlautillaPe linga monede, Marius Monceanu mai vinde si povesti cu Nichita Stanescu in timp ce se plimba saltaret printre standuri, cu pumnul doldora de monede, pe care le arunca pe jos si care vor fi ale vizitatorilor ce se vor apleca sa le culeaga. „Nichita, pe vremea cind Societatea Numismatica era la Observator, venea cu parul vilvoi, ragusit si spunea: «Uite, am o moneda, sa-ti arat o moneda, ce zici de asta?». Intilnindu-l pe dr. Ioan Donoiu, cel care mi-a dat si mie acea moneda bizantina (cu care Nichita s-a simtit de mult si de devreme prieten si cu care a plecat in tot felul de excursii poetico-mistico-descoperitoare de frumuseti), printr-o intimplare, in 1983, se pare, s-a descoperit pe o plaja din Navodari o moneda ce o reprezenta pe imparateasa Plautilla. Avind ea un coc si o freza oarecum africanizate, lui Nichita i s-a parut ca seamana foarte mult cu Dora, sotia lui, insa moneda a ajuns in mina unui alt poet numismat, Tomozei. S-au ciriit ceva vreme, ba «Da-mi-o mie!», ba «Nu ti-o dau!», pina cind s-a intimplat ridicarea la eternitate a lui Nichita. Si, intre data mortii si a inhumarii trupului, dr. Donoiu a facut rost de un denar cu Plautilla, i l-a pus in mina ca traditionalul ort, iar la piept are o tetradrahma greceasca, a carei frumusete ar rapi inimile oricui", povesteste colectionarul, in timp ce soarbe electric dintr-o cutie de energizant, fara adaos comercial de epitete.Cascador prin viataO alta pasiune a numismatului bucurestean e cascadoria, pe care a practicat-o mult timp. In prezent, a renuntat, pentru ca, spune el, „Acum sint un cascador prin meandrele vietii". Despre acea perioada povesteste ca a fost boema, dar ca „m-au ranit la suflet magariile celor care dadeau bani sau ale unor patroni din cinematografie". In '93 si-a dat demisia de la ceea ce defineste ca fiind „imperiul carnii, un abator unde satisfactia artistica imi lipsea cu desavirsire". Nu a numarat in cite filme a jucat de-a lungul timpului, dar a jucat in multe „care mi-au placut, calari, lupte, munitii, tot...".Pasiunea sa a continuat, insa, la Paris, unde a fost cascador, dar de placere. Legat de aceasta perioada, isi aminteste zimbind de multe peripetii, glezne umflate de la scheme cu biciclete si mingiierea juliturilor aferente cascadoriilor cu comprese udate direct cu apa dulceaga a Senei. Desi a cutreierat Europa, povesteste ca ii place in Cluj si ca a admirat istoricul, Piata Avram Iancu, l-a salutat pe Mathias Rex si alte statui „discrete si frumoase". De asemenea, suride strengareste la eventuala idee de a-si construi o casa in Cluj sau in vecinatate, pe care spune glumind ca ar face-o „din chirpici, mai in padure".Tirgul „Kilipirim", pe care Marius Monceanu l-a animat ca nimeni altul, si-a inchis portile, insa clujenii care vor sa regaseasca mesele ticsite de monede vechi, zornaind vesele intre miini, dar si povestile joviale, colorate, vii, rotunde ale omului imbracat in replici spumoase pot folosi si altfel monedele din dotare, in cazul in care nu sint de colectie: cumparind un bilet spre Bucuresti si spre magia monedelor si povestilor seherezadiene ale lui Marius „Moneda" Monceanu. Numismatica vs ScripofilieLa capitolul „inedit", Gabriel Monceanu, fratele lui Marius, e si el colectionar, dar nu de monede, ci de actiuni ale unor vechi firme romanesti, cu capital strain sau chiar autohton, care nu mai exista. Actiunile au fost luate de comunisti si anulate, in prezent nemaifunctionind decit ca decor sau ca piese de colectie. Gabriel planuieste ca, alaturi de alti scripofili, sa infiinteze o societate de scripofilie: „O sa incercam sa facem o societate cum e Societatea Numismatica si sa scoatem un catalog unde vor aparea imagini cu cele mai cunoscute in Romania". Pasiunea pentru scripofilie a inceput acum 2 ani, colectia sa numarind aproximativ 500 de actiuni diferite. Cea mai veche piesa e din 1887, de la o societate de credit din Iasi, pe care a achizitionat-o dintr-un tirg de la Brasov, cu 20 de euro. In Romania exista doar sapte oameni cu colectii scripofilice demne de luat in seama, cel mai sonor nume din grup fiind al lui Silviu Prigoana, care are „vreo 300, dar speram sa-l incurajam sa creasca numarul", mai spune Gabriel Monceanu.Prieten cu cel mai mare falsificator de monedeDe prin plimbarile sale europene, la vinatoare de monede, Marius Monceanu isi aminteste surizind de o intimplare inedita: l-a cunoscut pe cel mai mare falsificator de monede modern, bulgarul Slavei Petrov. „Am si un set de monede false, pe care le expun si le iau de prin strainatate. Am fost chiar si in München si m-am intilnit cu cel mai tare falsificator de pe Google si Ebay, Slavei Petrov, care a incercat sa imi vinda ceva. Din cauza lui, toate site-urile de licitatii au impus legea «Marcat R»", adauga colectionarul. „Bineinteles ca nu am cumparat, zicea ca sint niste monede dacice, dar erau niste replici frumusele. Am cumparat cite ceva numai de dragul de a ma considera un client si apoi m-am imprietenit cu el. El a crezut ca eu le-am luat de bune, mi-a dat si o dedicatie, eu i-am gavarit pe bulgareste, el mi-a gavarit pe englezeste si asa, usor-usor, am cunoscut-o si pe fata lui cea frumoasa...", suride strengar Monceanu.

Pe scurt

¤ Traian Boc, presedinte al PD!Intr-un discurs sustinut simbata, la Galati, in cadrul consiliului de coordonare judetean al PD, Anca Boagiu l-a numit pe actualul presedinte al democratilor... Traian Boc. „Ei, gura pacatosului adevar graieste. Asta mi-s eu in PD, fac ce fac si-o spun", a incercat ea sa „o dreaga". Cel botezat, adica Emil Boc, nu s-a aratat deranjat, sustinind ca, oricum, are un frate pe care il cheama chiar Traian Boc. Acesta lucreaza la serviciul administrativ al UBB, in Cluj, si este doar unul dintre fratii presedintelui PD. (C. J.)¤ Atentat singeros la Bagdad35 de persoane au fost ucise, ieri, intr-un atac sinucigas dintr-un centru de recrutare al politiei din vestul Bagdadului. Peste 60 de persoane au fost ranite, dupa ce un atacator kamikaze a detonat centura cu explozibil pe care o avea asupra sa. Centrele de recrutare pentru forta de securitate din Irak sint deseori tinta atacurilor sinucigase ale insurgentilor suniti, deoarece SUA incearca, prin acestea, sa intareasca fortele de securitate irakiene pentru a fi capabile sa asigure, singure, securitatea tarii. (C. J.) 

Romania va fi surpriza Europei

Avem mina de lucru calificataTraian Basescu le-a prezentat ziaristilor straini o imagine frumoasa a Romaniei, care este o tara cu un urias potential de dezvoltare si a inregistrat o crestere economica de 5,5-5,6% in ultimii 5 ani, iar anul 2006 il va incheia cu o crestere a valorii PIB (produsul intern brut) de 7,2%. El le-a spus jurnalistilor ca si nivelul investitiilor straine in Romania a crescut continuu, ajungind de la 5,2 miliarde de euro in 2005 la 7 miliarde de euro in primele 10 luni ale acestui an. In sprijinul afirmatiilor sale, Basescu a venit cu aprecieri de la Banca Mondiala, care arata „o remarcabila imbunatatire a mediului de afaceri" din Romania. Dincolo de cifre, Basescu i-a asigurat pe jurnalistii straini ca Romania va reprezenta a saptea piata a Uniunii Europene, deoarece are mina de lucru calificata din belsug.Doar eticheta e de coruptiDiscutiile despre potentialul romanesc si mina de lucru calificata i-au adus prilejul lui Traian Basescu sa critice decizia „discriminatorie", cum a numit-o el, adoptata de Marea Britanie si Irlanda, de a impune restrictii pe piata fortei de munca muncitorilor romani si bulgari. „Nu avem nimic de reprosat tarilor din UE care aplica romanilor acelasi tratament pe care l-au aplicat celor 10 tari care au aderat la UE in 2004. Dar cind Marea Britanie si Irlanda impun un tratament diferit, discriminatoriu, credem ca acest lucru este incorect", a declarat Traian Basescu. El a mai spus ca, desi ultimul raport al Transparency International arata ca Romania este perceputa drept o tara corupta, motiv care constituie un obstacol pentru investitiile straine, am facut progrese in lupta anticoruptie. „Este greu sa ne debarasam de eticheta de tara corupta", a precizat acesta.Raminem in Irak„Avem sansa imensa de a putea moderniza infrastructurile, fara a afecta bugetul de stat, contractind credite cu dobinzi atractive", s-a laudat presedintele, reamintind ca Romania ar putea beneficia, in perioada 2007-2013, de 32 de miliarde de euro, fonduri venite de la Uniunea Europeana. El a recunoscut, insa, si faptul ca o parte a populatiei este foarte saraca. „Clasa de mijloc nu este suficient de puternica pentru a deveni un motor al societatii. In sectoare precum constructiile si informatica, asistam la o schimbare de tendinta, o data cu revenirea in tara a unei parti a romanilor care au emigrat si care apreciaza ca isi pot cistiga traiul in Romania mai bine", a declarat Basescu. In acelasi context, presedintele a mentionat ca nu se pune problema retragerii trupelor romanesti din Irak. „Romania isi va respecta obligatiile asumate fata de aliati in 2003. Bucurestiul intentioneaza sa-si mentina trupele in Irak pina cind autoritatile din aceasta tara vor spune ca a venit timpul sa ne retragem. Dar numai in urma unui acord cu aliatii", a accentuat Basescu. El a amintit ca cei peste 600 de militari romani care se afla acum in Irak desfasoara misiuni destinate cu precadere ajutorarii populatiei, iar in ultimele saptamini au fost retrasi 100 de soldati genisti si 30 din politia militara, cu acordul autoritatilor irakiene.

Cei mai harnici clujeni

Intilnire de afaceriEvenimentul organizat de Camera de Comert si Industrie (CCI) a reunit aproximativ acelasi numar de manageri de companii ca anul trecut, intr-un spatiu organizat diferit, insa structurat pe acelasi schelet de program. Anul acesta, festivitatea de premiere a companiilor a fost mai bine organizata. „Timpii morti" existenti intre momentele inminarii diplomelor si discursurile prea lungi de anul trecut au fost eliminate pe cit posibil, grabind astfel reunirea managerilor in jurul meselor si a bucatelor din meniu. O buna ocazie de a se cunoaste reciproc - cei care nu se cunosc deja - am putea spune, ba mai mult, ne-am putea inchipui chiar ca se incheaga noi afaceri cu ocazia acestor tipuri de reuniuni. Asa se intimpla in lumea civilizata, deci de ce nu s-ar intimpla si la noi la fel? Unul dintre motive ar fi acela ca acest tip de ocazii sint create prea rar. Multe dintre afaceri se construiesc in cadrul provocat direct de manageri. Clujul duce lipsa de prilejuri in care liderii afacerilor locale, si nu numai, sa se intilneasca si sa discute, lipsesc evenimentele, oficiale sau nu, care sa aiba ca centru nu doar un top, ci activitati de caritate, spectacole cu un scop bine definit sau pur si simplu evenimente mondene pe care oamenii de afaceri sa le sustina financiar si la care sa participe. Clujul nu se poate lauda cu asa ceva decit in ocazii foarte rare, si acelea create de alti sustinatori, inclusiv institutii. Raminind in cadrul strict ipotetic al unei vieti mondene generate si sustinute de mediul de afaceri clujean, la evenimente de asemenea anvergura nu lipsesc investitorii straini care au patruns deja pe piata locala, indiferent daca sint sau nu membri ai unei forme institutionale economice ori de alt gen, iar VIP-urile din sfera artei sint un „accesoriu" indispensabil pentru o atmosfera stralucitoare si generatoare de succes in afaceri.Cei mai buni dintre cei buniClasamentul intocmit a avut la baza, ca de obicei, doar firmele aflate in inregistrarile CCICJ. S-a tinut cont de cifra de afaceri, profit, dimensiunea firmei, numarul de angajati, valoarea exporturilor, declaratiile si inregistrarile depuse la Directia Generala a Finantelor Publice si la CCICJ. Nu au participat firmele care nu sint membre ale CCI. In top s-au regasit toate palierele economiei cum ar fi industria, cercetarea, Hi-Tech, serviciile, comertul, turismul si au cistigat premii companii mici, IMM-uri, dar si companii mari. Companiile din domeniul Hi-Tech au dominat de departe topul celor mai dinamice intreprinderi in segmentul de „cercetare-dezvoltare si Hi-Tech".Totusi, Metro Media Transilvania, Institut de Studii Sociale Sondaje Marketing si Publicitate, a ramas regina incoronata a acestui segment, pe acelasi loc cu compania AW Soft. Net Brinel SA a dominat topul companiilor mari pe acelasi segment de competitie.La sectiunea industrie Mineralis Zeo, Beyfin Gaz, Parmur, Cosmetic Plant, Farmec, Napochim, Art Crystal, Eckerle, Fimaro sau Terapia-Ranbaxy sint doar citiva dintre laureati. Constructiile s-au bucurat de prezenta in top a unor companii ca Optictel, ACI Cluj, Diferit. Cele mai bune companii de transporturi au fost considerate a fi Pasager, Trans Dacia, Via Terra West care a detronat astfel EVW Holding.Cele mai bune servicii aduse intreprinderilor si IMM-urilor au fost prestate de Euromentor Development, Vitrina Felix Media, Selenco Service, ExpoTransilvania sau Dacia Service Cluj Feleac, alaturi de Utilitas.In sanatate, capul de afis al topului este tinut in acest an de Terra Med, Policlinica Grigorescu si Centrul Medico-Chirurgical Universitar Interservisan. In comert, turism si export, cei mai buni au fost Exing Construct, Power Belt, Rinaldi, Agrosel, Cafe River, Dablerom secondat in acest an de Vitacom, Secpral, Epinvest, Intramark, Gimarom sau Autoworld secondat de Compexit Trading.La sectiunea baruri si cafenele, cele mai bune rezultate le-au avut Zec Impex, Rexelite si Agrirom.Grupul spaniol ACE a dominat topul in sectiunea exporturi, urmat de Sortilemn si Mechel Cimpia Turzii.

Unde e Europa?

Peste 45 de zile, Romania va adera la Uniunea Europeana, moment istoric care, teoretic, ar trebui sa marcheze modernizarea tarii. Pe linga spoiala oficiala si aerul cvasi-european, Romania va duce cu sine si o serie de anacronisme mostenite de pe vremea Odiosului si Sinistrei, pe care nici un regim post-decembrist nu s-a obosit sa le schimbe. Nu vorbesc de legi, unele neabrogate din lipsa de interes, ci de documente sau actiuni care ne fac sa ne intoarcem, cutremurati, in timp.Ca exercitiu, intrati intr-o gara de orasel, sau intr-o halta, si cereti un bilet de tren. Veti primi unul de carton maroniu, ingust, vechi, pe care doamna de la ghiseu il va completa cu pixul. Ca pe vremuri. Au ramas de pe stocul comunismului. Inca nu au ajuns calculatoarele si biletele tiparite peste tot in tara...Luati-va parintii sau bunicii si cereti-le actul de identitate. Veti primi buletinul vechi, cu copertile gri si poza alb-negru, deasupra careia scrie Republica Socialista Romania sau, mai rau, Republica Populara Romana. Cine sa se ingrijeasca sa le dea batrinilor acte europene, carti plastifiate de identitate?In tara, in marile orase, mai ales, au loc exercitii de alarmare publica. Cred ca baietii care se ocupa de asa ceva au luat indexul de aplicatii din 1965 si l-au copiat in fiecare an, chiar si dupa 1989. Cica alarmarea de seara va fi una anti-aeriana, iar romanii trebuie sa ia masuri pentru asigurarea camuflajului, prin stingerea becurilor din locuinte si prin oprirea iluminatului public timp de citeva minute. Soferii aflati in trafic vor trebui sa stinga, si ei, farurile. Dar de cine, Doamne iarta-ma, ne aparam? Cine dracu' ne mai bombardeaza? Rusii? Ca americanii nu, ca sintem in NATO. Mai e razboiul rece la ordinea zilei? Poate doar in creierii organizatorilor unor astfel de exercitii... Nu sint cu totul alte pericole la ordinea zilei - terorism, cutremure, inundatii, furtuni - asupra carora ar trebui sa fim avertizati prin sirene? Vin avioane inamice sa ne bombardeze tara? Sa fim seriosi!Nu uitati, peste o luna si jumatate vom intra in Uniunea Europeana. Cu mostenirea lui Ceausescu cu tot, inca vie...

Ce nu vad in drum spre aeroport?

Dupa multi ani de orbul Justitiei - ce boala grea! -, Ion Iliescu a ajuns in situatia de a fi invinuit de declansarea si alimentarea evenimentelor anti-democratice din 13-15 iunie 1990. Imediat ne-am mai bucurat de faptul ca Miron Cozma, liderul bandelor de mineri casapi care au navalit cu bita si tirnacopul peste Democratie in 14 iunie 1990, a fost pus in libertate de catre Justitie. Si mai tare ne-am bucurat (in inconstienta noastra) cind „Luceafarul huilei" a fost reincarcerat, calcindu-se in picioare (de dragul populismului) interesul Legii.Indiferent de consecinte, Justitia trebuie sa se aplice - dar nu in afara interesului Legii. Iar interesul Legii este ca faptasii sa fie pedepsiti in asa fel incit fapta lor sa fie inteleasa si nimeni sa nu o mai repete: deoarece „crima nu merita plata". In ce-l priveste partea cu „plata" pe Ion Iliescu, cunoscind increngatura de cumatrocrati care au actionat in acea perioada in slujba si la ordinul lui, indivizi penetrati si in preajma presedintelui Basescu, ma indoiesc ca Adevarul nu va aplica Dreptatea cu jumatati de masura. Caci cei chemati sa raspunda nu sint toti cei care au faptuit - iar cei ramasi pe dinafara nu au nici un interes sa se ajunga la ei - asa ca vor face tot posibilul ca nici cei chemati sa nu raspunda pe masura faptelor comise.Singurul serviciu secret roman ramas in picioare si chiar intarit dupa Decembrie 1989 a fost Directia de Informatii a Armatei, care azi actioneaza sub denumirea de Directia Generala de Informatii a Armatei. Conform declaratiilor lui Virgil Magureanu, fostul sef al Serviciului Roman de Informatii, in 13-15 iunie 1990, in Piata Universitatii, au actionat din plin atit elemente ale DIA, cit si parasutisti aflati sub comanda celebrului „tigaretist" Trutulescu. Cine ii mina in lupta pe acesti vajnici luptatori anti-democratie? Nimeni altul decit generalul Vasile Ionel, sef al Marelui Stat Major al Armatei, ulterior consilier la Palatul Cotroceni al lui Nea Nelu.Vasile Ionel este socrul lui Sergiu Medar. Iar generalul DIA de trei stele Sergiu Gheorghe Medar, fost inginer in proteze, intrat in cadrul institutiei abia in 1993, are de ce-i multumi socrului sau, nu? Doar, din capitan, omul a devenit, in 11 ani, general cu trei stele - minunata ascensiune. V-am mai spus cum functioneaza egalitatea de sanse in Romania: toti pornim la drum de la aceeasi linie de start - doar ca unii ajungem la destinatie pe jos, iar ceilalti cu limuzina lui babacu', sau „jipanul" vreunei rude.Ma indoiesc ca veti auzi ceva despre implicarea generalului Vasile Ionel in ceea ce-i priveste pe responsabilii de masacrul anti-democratic din in 13-15 iunie 1990.Si, revenind la o suma a cazurilor intens mediatizate, dupa Decembrie 1989, in care Justitia a mimat ca se aplica (si numai faptul ca au trecut 16 ani pina cind cineva sa raspunda pentru cei 26 de morti din Cluj este o dovada), pina acum, interesul Legii a fost grav prejudiciat de catre slujitorii Justitiei. Noroc cu Integrarea Europeana - poate practica va fi stopata. 

Pe scurt

¤ Razie de 1 miliardIn perioada 10-12 noiembrie, cu ocazia unei razii a politistilor clujeni la nivelul intregului judet, au fost aplicate un numar de 1.399 de sanctiuni contraventionale, in valoare totala de peste 1 miliard de lei vechi. De asemenea, au fost verificate 3.879 de persoane. Politistii rutieri au oprit in trafic, cu ocazia raziei, aproape 2.000 de masini, fiind suspendate 56 de permise de circulatie, dintre care 13 pentru conducerea sub influenta alcoolului. (I. O.)¤ Caravana „Fermier in Europa" revinePrefectura Cluj organizeaza etapa a doua a campaniei nationale Caravana „Fermier in Europa", lansata de Ministerul Integrarii Europene, in colaborare cu Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Caravana  are ca principale obiective cresterea gradului de informare in rindul populatiei active din mediul rural. In judetul Cluj, caravana va parcurge, in perioada 13-17 noiembrie, 10 comune, dupa cum urmeaza: Iclod, Jucu, Mihai Viteazul, Viisoara, Aschileu, Recea Cristur, Mintiu Gherlii, Cuzdrioara, Caseiu si Citcau. (V. M.)¤ Bani pentru medicamenteFondul destinat medicamentelor compensate si gratuite a fost suplimentat cu peste 10 miliarde de lei vechi pentru judetul Cluj, ridicind astfel prevederile bugetare ale lunii noiembrie, la acest capitol. Potrivit reprezentantilor Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Cluj, 147 de farmacii din judet, dintre care 78 in Cluj-Napoca, elibereaza medicamente compensate si gratuite. Prin suplimentarea fondului destinat asistentei medicale cu medicamente in tratamentul ambulatoriu CAS Cluj urmareste facilitarea accesului asiguratilor la medicamente compensate si gratuite. (A. U.) 

Marga, in carti pentru Universitatea ONU

Presedintele Consiliului Academic al UBB, Andrei Marga, a fost solicitat sa intre pe lista scurta din faza finala a concursului international pentru postul de rector al Universitatii Natiunilor Unite. In 31 octombrie, Andrei Marga si-a prezentat, in scris si oral, la sediul ONU din Geneva, viziunea asupra Universitatii ONU, ce opereaza in Tokyo (Japonia) si in alte 16 orase de pe glob. „In urma prezentarii, Andrei Marga a fost selectionat, impreuna cu trei rectori din Elvetia, Australia si Malaiezia, in grupul candidatilor pentru nominalizare", se arata intr-un comunicat de presa al UBB. Daca va fi ales, Marga va detine si rangul de subsecretar general al ONU.

Principalul suspect nu-si recunoaste vina

Calin Bodor este cercetat pentru comiterea infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte. In cursul zilei de joi, tinarul s-a prezentat pentru a da declaratii in fata anchetatorilor, insa nu a recunoscut ca ar fi cel care a provocat mortea lui Calin Gordea, sustinind ca el „a fost doar implicat in incaierare". Calin Bondor nu are antecedente penale si este angajat al unei firme clujene. Potrivit anchetatorilor, existau deja piste ce dovedeau vinovatia lui. Agresorul a inaintat recurs impotriva hotaririi Tribunalului Cluj, care se va judeca cel mai probabil azi sau miine.Procurorii au in vizor alte sase persoane care recunosc ca au aplicat lovituri in scandalul de luni noaptea. Pina la aceasta ora, au fost audiate peste 20 de persoane in acest caz. Totodata, joi a fost audiat si primarul Emil Boc, care a dat informatii cu privire la semnalmentele agresorului, inainte ca acesta sa fi fost arestat. In urma cercetarilor, surse judiciare au declarat ca toate persoanele implicate au consumat bauturi alcoolice inainte de scandal, „dar acest lucru nu este relevant pentru cursul anchetei".Procurorul Violeta Traistaru a declarat ca „persoane atit din grupul victimei, cit si din celelalte grupuri au aplicat lovituri altor indivizi". „Ramine sa stabilim daca si alte persoane vor fi puse sub invinuire. In acest caz, scuza provocarii nu se retine", a precizat Traistaru, purtator de cuvint al Parchetului de pe linga Tribunalul Cluj. Potrivit procurorilor, martorii au declarat ca durata conflictului a fost foarte scurta, iar victima a fost si ea implicata in mod activ in altercatie.Tatal principalului suspect in intimplarea de la Obsession, Vasile Bondor, ne-a declarat: „Fiul meu m-a sunat sa-mi spuna ca are nevoie de ajutor, deoarece a fost implicat intr-un scandal in urma caruia un student a murit". „Calin mi-a spus ca este nevinovat de moartea tinarului respectiv", a adaugat Vasile Bondor, care si-a insotit joi fiul la Politie.

Noapte de cosmar

Scandalul de la miezul noptiiLunea trecuta, Calin Gordea a ajuns in jurul orei 12 noaptea in clubul Obsession, insotit de un grup de aproximativ 20-25 de prieteni. S-au asezat pe un coltar din apropierea ringului de dans, iar citiva prieteni i-au cumparat o sampanie de 2 milioane, pentru ca tinarul tocmai implinise 21 de ani. Dupa o vreme, trei fete s-au apropiat de coltarul grupului lui Calin, iar citiva prieteni ai acestuia au inceput sa danseze cu ele. Scandalul a inceput in jurul orei 1.30, dupa ce mai multi baieti l-au impins pe un prieten de-ai lui Calin care dansa cu una dintre fetele de pe ringul de dans.Sub ochii bodyguarzilorMai multi apropiati au incercat in repetate rinduri sa aplaneze conflictul, stind de vorba cu cei care l-au impins pe prietenul lor. Incercarile acestora i-au enervat, se pare, si mai tare pe scandalagii, unul dintre ei turnindu-i o bere in cap lui Calin Gordea. Calin nu a ripostat, ci si-a pastrat in continuare calmul. Acelasi tip care i-a turnat berea in cap a fluierat dupa bodyguarzi, acestia aparind dupa nici un minut. Oamenii de paza l-au scos afara „de git" pe baiatul care dansa cu fata, pe motiv ca ar fi varsat sampanie pe jos, fapt infirmat de mai multe persoane martore la eveniment.Pe scarile de la intrarea in club, chiar sub privirile bodyguarzilor, prieteni de-ai agresorilor, unul dintre scandalagii l-a lovit cu pumnul pe cel dat afara de agentii de paza. Acesta a cazut la pamint, lesinind. Alti prieteni de-ai lui Calin au incercat sa-l ajute sa se ridice, dar au fost la rindul lor loviti. Calin Gordea a iesit ultimul din club si, vazind ca agresorii il asteptau, a luat-o la fuga.Lovit cu o bucata de pavaj?Potrivit unui martor, care a dorit sa ramina anonim, in acel moment, unul dintre agresori a luat o bucata de pavaj si l-a lovit pe Calin in partea dreapta a capului. Tinarul de 21 de ani a cazut in genunchi. In jur de sase tineri au tabarit pe el si i-au aplicat mai multe lovituri. Dupa ce agresorii s-au indepartat, Calin a mai facut citiva pasi si a cazut pentru ultima data, in timp ce agresorii fugeau.Seful Institutului de Medicina Legala, Marius Vartic, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat varianta loviturii cu obiectul dur, mentionind ca „acest amanunt va fi facut public doar dupa ce dosarul va fi rezolvat". Comandantul Politiei Municipiului Cluj-Napoca, comisarul Herdea Ioan-Rus, sustine ca tinarul din Zalau a decedat luni noaptea in urma unei lovituri de carosabil in zona capului.

Sindicalistii din Romania se unesc

Miscarea sindicala din Romania se intareste prin fuzionarea a patru din cele cinci federatii sindicale reprezentative la nivel national. Potrivit liderului CNSLR Fratia Cluj, Stefan Roman, fuziunea federatiilor sindicale este un proiect mai vechi si este fireasca daca se ia in considerare coagularea miscarii sindicale la nivel mondial.„Este normal ca si la nivel national confederatiile sindicale sa se uneasca pentru a putea contracara aspectele negative ale globalizarii. Mai ales ca interesele federatiilor sindicale sint comune si reprezinta apararea drepturilor economice, sociale si culturale ale muncitorilor", a declarat Stefan Roman. Cele patru federatii sindicale care vor fuziona sint CNSLR Fratia, Blocul National Sindical (BNS), Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR) si Meridian. Fuziunea va avea loc la inceputul anului viitor, sindicatele urmind sa se uneasca sub denumirea de Confederatia Nationala a Muncii, denumire pe care confederatia nationala a sindicatelor din Romania a avut-o inainte de 1947.Singurii care au refuzat oferta de fuziune au fost liderii CNS Cartel Alfa, una dintre cele mai puternice confederatii sindicale din Romania.Stefan Roman spune ca fuziunea este un lucru care trebuia sa se realizeze de mult si la nivel national. „Trebuie sa ne dezbaram de orgoliile personale. Este un pas care ar fi trebuit sa fie facut de mult, pentru ca este in favoarea si in interesul oamenilor, al membrilor de sindicat", a declarat Roman.Trebuie precizat ca in anul 2001 CNSLR Fratia si BNS au mai avut o tentativa de unificare, care, insa, nu s-a materializat.

Ce se intimpla pe strada Armeneasca?

„Pe strada lucreaza patru oameni"Pe strada Armeneasca din muncipiul Gherla, lucrarile de inlocuire a retelei de apa si canalizare stagneaza. Vineri, de dimineata, pe strada tronau doua siruri de pamint excavat si nici urma de muncitori. Cu toate ca circulatia pe drum nu a fost inchisa, oamenii se pling de situatia creata, deoarece nici nu se poate circula in conditii normale pe drum, nici nu se lucreaza, si asta de doua saptamini. Primarul gherlean, Ovidiu Dragan, spune ca lucrarile pentru inlocuirea retelei de apa si canalizare a municipiului sint absolut necesare si ca decurg normal pentru numarul scazut de muncitori care lucreaza pe santier. „Oricum, pe strada Armeneasca lucreaza patru oameni", explica Dragan.Autoritatile explicaPrimarul din Gherla spune ca lucrarile de schimbare a retelei de canalizare se afla sub coordonarea Companiei de Apa Somes. „Noi nu avem nici o treaba. Nu noi ne ocupam de canalizare, ci Compania de Apa Somes", explica Dragan. Lucian Croitoru, purtatorul de cuvint al Companiei de Apa Somes, spune ca „in Dej, Gherla si Huedin se deruleaza programul SAMTID, un program de dezvoltare a infrastructurii oraselor mici si mijlocii din judetul Cluj, iar noi, in acest program, nu sintem decit beneficiarii finali ai lucrarilor". „Lucrarile inainteaza; chiar saptamina trecuta am consemnat progrese importante in zona, deci nu avem semne ca activitatea ar stagna", adauga Croitoru.

Functionarii publici intrerup lucrul

Aproximativ 1.000 de sindicalisti din cadrul Federatiei Sindicatelor din Administratia Publica Sed Lex vor intrerupe astazi activitatea intre orele 8 si 10. Greva de avertisment a functionarilor publici a fost declansata in urma cu o saptamina, printr-o greva japoneza, principala revendicare a acestora fiind majorarea salariului mediu net.Presedintele Sed Lex Cluj, David Somlea, a precizat ca activitatea va fi oprita in totalitate la Directia Generala a Finantelor Publice, Casa de Asigurari de Sanatate si Directia Vamala, in timp ce sindicalistii de la Casa de Pensii Cluj vor asigura o treime de activitate, pe perioada grevei de avertisment, conform legii. Functionarii publici cer elaborarea unei legi a salarizarii care sa permita acordarea unui salariu mediu net de 1.250 de lei pe luna, spor de confidentialitate de 15%, spor de fidelitate intre 3 si 20 de procente si acordarea, retroactiv, incepind cu anul 1999, a unei prime de vacanta.Populatia a fost anuntata din timp si au fost puse afise care anunta greva de avertisment la institutiile ale caror angajati vor participa la proteste. „In cazul in care revendicarile noastre nu vor fi solutionate, vom declansa greva generala, cu intreruperea activitatii pe o perioada nedeterminata", a declarat David Somlea. Functionarii publici vor intra in greva generala dupa data de 20 noiembrie 2006.

Scrisoare pentru un congres extraordinar al PNL

Potrivit lui Nicoara, solicitarea vine ca urmare a disputelor iscate in ultimele zile legate de dorinta lui Theodor Stolojan de a reveni in partid, precum si de apelul la unitate lansat de o serie de parlamentari si lideri de organizatii din Moldova. „Considerind ca aceste dispute, purtate mai ales prin intermediul mass-media, nu au darul de a clarifica situatia, propunem transarea definitiva a problemei in cadrul congresului, singurul organ abilitat sa decida asupra pastrarii sau schimbarii conducerii centrale a PNL", a precizat ieri Marius Nicoara.In documentul citat, acesta propune ca la viitorul congres sa se ia in discutie modificarea statutului partidului, in sensul revenirii la vechiul sistem de alegere a conducerii centrale, prin vot direct, si de a oferi celor exclusi posibilitatea sa revina in partid si sa candideze la functii de conducere. „Viitorul statut va trebui sa contina si o prevedere privind reprezentarea regionala in forurile de conducere a PNL In acest mod, liberalii vor avea posibilitatea de a se pronunta in ceea ce priveste echipa de conducere a partidului", mai subliniaza presedintele PNL Cluj.Nicoara solicita elaborarea in cel mai scurt timp a unui punct de vedere asupra propunerii sale, pentru a putea organiza zilele urmatoare o intilnire a liderilor zonali si a adopta o rezolutie prin care sa se solicite Delegatiei Permanente a PNL convocarea congresului extraordinar.Pe de alta parte, presedintele PNL Cluj considera ca inacceptabila propunerea lui Valeriu Stoica de a decapita PNL si Guvernul prin demisia lui Calin Popescu Tariceanu, deoarece aceasta demisie ar determina disolutia PNL. „Organizatiile teritoriale sint independente si nu au avut si nu au nici in acest moment nevoie de indicatii, nici din interiorul si cu atit mai putin din exteriorul PNL", a precizat Marius Nicoara. Tariceanu in ArdealNicoara ne-a declarat ca intilnirea filialelor PNL din Transilvania si Banat ar putea avea loc la sfirsitul saptaminii viitoare la Cluj sau Bihor, la reuniune fiind invitati presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, si presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu. De altfel, in scrisoarea transmisa organizatiilor din Transilvania si Banat, Marius Nicoara isi exprima sustinerea pentru actuala conducere a PNL si a Guvernului, tinind cont de realizarile echipei Tariceanu, realizari pe care contestatarii nu le recunosc.

Dupa SADE, potopul

„Se vor comasa cele doua contracte"Licitatia organizata la Ministerul Finantelor (MF) in luna octombrie pentru desemnarea firmei care sa continue in Cluj-Napoca lucrarile de canalizare in locul francezilor de la SADE a fost anulata, deoarece ambele firme participante au depasit suma alocata pentru proiect. Este vorba despre SC Grup 4 Instalatii  si de SC Ludwig Pfeiffer. Singura solutie ramine organizarea unei alte licitatii internationale. „Asta e regula. Se vor comasa cele doua contracte, C 3, cu lucrarile executate de SADE, si C4, care cuprinde restul lucrarilor care nu au fost incepute deloc", spune Dorin Ceataris, directorul Companiei de Apa Somes. In aceste conditii, intreaga retea de apa si canalizare din Cluj-Napoca va ramine in paragina pentru inca cel putin 90 de zile, timp in care se va putea organiza o noua licitatie pentru desemnarea continuatorului lucrarilor.SADE trece, problemele raminAsadar, santierele firmei franceze SADE vor pune la incercare nervii clujenilor pentru inca 3 luni, in conditiile in care nu s-au luat masuri pentru evitarea distrugerii acestora. Conform contractului incheiat intre angajator si antreprenor, era prevazut ca, in cazul rezilierii acestuia, antreprenorul - respectiv SADE - sa ia masuri de conservare a lucrarilor, dar acest lucru nu s-a intimplat. „Lucrarile se degradeaza, siguranta publica este pusa in pericol si e foarte posibil sa se fi produs pagube", spune purtatorul de cuvint al Companiei de Apa Somes, Lucian Croitoru. Cine este SADE?Firma franceza SADE a cistigat in 2003 o licitatie internationala pentru reabilitarea si extinderea sistemului de alimentare cu apa si canalizare pentru zona Cluj. Proiectul a fost cofinantat de Uniunea Europeana, Banca Europeana de Investitii si Compania de Apa Somes. Valoarea contractului cu firma franceza a fost de 35 de milioane de euro, dar a fost reziliat in noiembrie 2005, dupa ce SADE a fost criticata pentru lucrarile de proasta calitate executate.

Revenirea „ciinilor"

Dinamo nu va mai accepta politica de transferuri preferentiale sau «la pachet» doar pentru satisfacerea unor terte interese. Domnul Netoiu ne-a catalogat drept «imbecili», pentru ca ne-am trezit la timp inainte de a repeta dramele Rocar, Craiova, Pitesti", se arata in comunicatul publicat pe site-ul oficial al gruparii din Soseaua Stefan cel Mare.Strategia clubuluiCA al FC Dinamo precizeaza ca strategia sportiva a clubului „este si va fi axata pe performanta pe plan intern si international", motiv pentru care s-a si dorit „o acceptare unanima a antrenorului si a fiecarui jucator transferat la Dinamo". „Pentru toti jucatorii veniti la Dinamo, clubul a platit, la momentul transferurilor, direct catre cei care detineau drepturile federative. Avind in vedere istoria jucatorilor adusi de dinsul, putem spune ca Gigi Netoiu nu a fost niciodata un Mos Craciun pentru Dinamo", se adauga pe site-ul liderului Ligii I.Replica la NetoiuComunicatul FC Dinamo vine ca replica la declaratiile acordate in ultimele zile de fostul actionar al gruparii din Soseaua Stefan cel Mare, Gigi Netoiu, dupa eliminarea formatiei antrenate de Mircea Rednic din Cupa Romaniei. In presa sportiva de simbata, Netoiu i-a catalogat drept „imbecili" pe actualii actionari Nicolae Badea, Cristian Borcea si Vasile Turcu si i-a acuzat ca au stricat atmosfera in club in sezonul 2005/2006, aceasta fiind principala cauza a ratarii titlului. De asemenea, Netoiu l-a criticat dur pe directorul executiv Cristian Borcea, pe care l-a numit „sluga", si s-a aratat deranjat de faptul ca nu este considerat un dinamovist adevarat, desi in perioada in care s-a numarat printre oficialii dinamovisti a adus zeci de fotbalisti la echipa. Etapa a XV-aIn runda cu numarul XV a Ligii I, Dinamo a trecut la pas, simbata, cu 3-0, de Otelul Galati, prin golurile marcate de Cristea ('15), Niculescu ('61) si Danciulescu ('90). In cadrul aceleiasi runde s-au mai inregistrat rezultatele: UTA - Jiul 3-0. Au marcat: Mara ('30), Apostu ('76), Danalache ('81)CS Vaslui - Pandurii 1-0. A marcat: Popete (autogol, '5)FC Arges - Ceahlaul 1-0. A marcat: Prepelita ('38)Rapid - Unirea Urziceni 1-0. A marcat: Buga ('34)Craiova - Poli Timisoara 0-1. A marcat: Bucur ('36)Gloria - CFR Cluj 3-2. Au marcat: Zaharia ('71), Paduretu ('81), Brad ('91), respectiv Coroian ('38), Surdu ('45)Farul - Poli Iasi 3-0. Au marcat: T. Moldovan ('13, '20), Nae ('57)Partida Steaua - FC National s-a disputat aseara, dupa inchiderea editiei.Clasament1. Dinamo   15 14 0 1 34-9 42 2. Rapid   15 8 5 2 27-11 29 3. Steaua   14 8 4 2 25-9 284. CFR Cluj   15 8 2 5 32-22 26 5. Poli Timisoara   15 7 5 3 14-9 266. Gloria Bistrita   15 8 1 6 21-16 257. Otelul Galati   15 8 0 7 21-28 24 8. UTA Arad  15 6 2 7 16-17 20  9. Pandurii   15 6 2 7 14-16 20 10. Poli Iasi  15 5 5 5 15-20 20  11. Farul   15 5 4 6 20-18 19 12. U. Craiova   15 5 4 6 18-29 19 13. FC Vaslui   15 5 3 7 17-25 1814. Ceahlaul   15 5 2 8 12-18 1715. Urziceni   15 5 1 9 10-17 16 16. FC National   14 2 4 8 11-19 10 17. FC Arges   15 3 1 11 10-22 10 18. Jiul   15 1 5 9 6-18 8

Curiozitati ale istoriei

Dupa cucerirea puterii si proclamarea sa ca imparat francez, Napoleon I a incercat sa formeze intr-o serie de state europene noi dinastii de regi, compuse din membrii familiei sale. Astfel, fratele sau mai mare, Joseph, a devenit rege al Neapolului, apoi al Spaniei. Apoi alti doi frati mai mici, Louis si Jerome, au fost asezati pe tronurile Olandei si respectiv al regatului Westfaliei, iar surorile lui Napoleon s-au casatorit cu printi. Nici unul din fratii sau alte rude ale lui Napoleon nu au rezistat dupa caderea sa.Doar un general a lui Napoleon a avut noroc. Jean-Baptiste Bernadote, apartinind micii nobilimi din sudul Frantei, devenit in 1804 maresal al Frantei, numit in 1805 de catre Napoleon print al Pontecorvo, s-a casatorit cu fosta logodnica a lui Napoleon, Desiree Clary, sora sotiei lui J. Joseph Bonaparte.In 1810, Parlamentul suedez, sperind sa intre in gratiile lui Napoleon, l-a ales pe Bernadotte mostenitorul tronului lui Carol al XIII-lea al Suediei , care nu a avut copii.Lui Bernadotte i se datoreaza unirea Suediei cu Norvegia (temporar - n.n.) si a initiat o politica de neutralitate a Suediei care s-a perpetuat pina azi. El a fost incoronat sub denumirea de Carol al XIV-lea Johann al Suediei. Descendentul sau direct, este actualul rege al Suediei Carol al XVI-lea Gustav.

Datorie uitata cu desavirsire

Zilnic am ocazia de a trece prin fata terenului viran situat intre strazile Ariesului si Siretului, in spatele Caii Cisnadiei, mai precis intre blocurile de locuinte din cartierul Hipodrom IV. Incerc sa trec mai repede caci ma apuca pur si simplu groaza. Peste tot hirtii, resturi de alimente, mucuri de tigari, iar in noptile de vara ba chiar in cele de toamna prelungita, zeci de tineri ocupa bancile si locurile de joaca instalate undeva in acest cimp, discuta banchetuiesc, striga si se distreaza nopti la rind, dar din pacate daca-i rogi sa fie mai linistiti poti sa te trezesti cu tot felul de surprize neplacute  (injuraturi, huiduieli etc.)Nimeni nu ridica o hirtie de jos, nimeni dintre cei tineri nu pune mina pe o matura sau pe o grebla. Nimeni - din proprie initiativa - nu organizeaza o campanie de curatenie. De fapt acestea au mai fost organizate in trecut de niste oameni cu inalta constiinta cetatenesca, dar din pacate, murdaria si lipsa de respect pentru curatenie au revenit puternic.Ne punem intrebarea: Care este de fapt destinatia acestui loc viran? mai apartine el autoritatilor administrative sau este revendicat de vreun propietar particular? Odinioara se vorbea despre edificarea unei scoli generale aici, apoi a Liceului Agricol, apoi a unei case de cultura de cartier sau asa ceva, apoi...neantul, absolut nimic decit un loc viran, murdar, unde ciinii vagabonzi se hirjonesc toata noaptea si unde, fara a tine seama de nimic, odata cu apropierea Ignatului, se taie porcii, iar rezidurile de paie sau alte reziduri rezultate din taiere se lasa pe loc in speranta ca „doar va veni zapada care va acoperi totul cu o mantie alba  si nu se mai vede". In rest, o uriasa parcare „in fata blocului" a diverselor autoturisme proprietate personala, prin urmare pe linga murdarie si neglijenta va interveni si poluarea, caci, acum 20 de ani cind am primit locuinta cumparata aici, in cartierul Hipodrom IV, erau circa 4-5 masini parcate in fata blocurilor. Acum sint cel putin 2-300.Oare asa va trebui sa intimpinam anul 2007 - capitala culturala si intrarea in UE ? Horia Rahaian

Conditiile lui Stolojan

Primele propuneriTheodor Stolojan a declarat ca „desemnarea unui presedinte interimar, altul decit unul apropiat grupului lui Calin Popescu Tariceanu, ar fi garantia ca alegerea unei noi conduceri a PNL este corecta, si nu in spirit de gasca". Nominalizarea lui Gheorghe Flutur in aceasta postura, avansata de Valeriu Stoica, este, in opinia lui Stolojan, „foarte buna", dar, precizeaza fostul premier, mai pot fi si alte persoane. Stolojan a spus ca in cadrul platformei se stabileste persoana pe care o propun la conducerea interimara a PNL, care sa asigure corectitudinea alegerilor la congres, in PNL existind mai multi liberali capabili „sa fie corecti, sa nu faca parte din grupul petroliberalilor", intre acestia numarindu-se, in opinia lui Stolojan, si Gheorghe Stefan, presedintele de Neamt al PNL.Fara TariceanuFostul presedinte liberal a enumerat conditiile pe care le prezinta PNL pentru asezarea la masa discutiilor. In primul rind, ca si Valeriu Stoica, fostul lider al PNL, Stolojan vrea ca presedintele in exercitiu, Calin Popescu Tariceanu, sa se retraga de la conducerea partidului si din cea de prim-ministru. „Un congres organizat de gasca lui Tariceanu ar fi o farsa", a spus Stolojan.Reprimirea exclusilorO a doua conditie a platformistilor, formulata de Theodor Stolojan, este reprimirea in rindul PNL „a tuturor membrilor exclusi din partid pentru delict de opinie". „Sau toti, sau deloc", a precizat fostul presedinte PNL, referindu-se in egala masura la el insusi si Valeriu Stoica, la Cristian Boureanu si Raluca Turcan, la Ioan Oprea, presedintele Academiei „Ioan Cuza", de la Iasi. Fostul presedinte al liberalilor a precizat ca nu este si cazul Monei Musca, pentru ca ea a fost exclusa din PNL din cauza colaborarii cu Securitatea, iar revenirea sa in partid ar putea aparea numai „dupa ce isi va fi rezolvat problema in Justitie".Nu vrea functiiIn opinia lui Theodor Stolojan ar fi, de asemenea, inacceptabil ca liderii PNL in functie sa-i propuna functii onorifice sau sa imparta ierarhia liberala intre grupurile Tariceanu si Stolojan. „Nu intram la mica imparteala. Problema mea nu tine de functii. Am renuntat la mandatul de deputat, la functia de consilier prezidential. Eu vreau sa revenim la PNL la munca, la refacerea credibilitatii, nu la functii", a spus Stolojan.„Grup parazitar"Fostul premier a dorit sa explice sintagma „grup parazitar", pe care o foloseste insistent in ultimele zile atunci cind se refera la Calin Popescu Tariceanu si apropiatii sai, Bogdan Olteanu, Ludovic Orban. „Eu nu insult PNL cind folosesc aceasta formula. Partidul a muncit, are rezultate. Tariceanu, in schimb, paraziteaza partidul, pentru ca el si grupul restrins care-l inconjoara consuma zestrea de credibilitate pe care PNL o avea la finele lui 2004. Grupul parazitar nu a adaugat valoare, ci a consumat credibilitate. Si, ca orice parazit, trebuie sa plece. Trebuie dat afara", a spus Stolojan.

Olteanu, la Sibiu

 Presedintele camerei inferioare a Parlamentului a adus laude liberalilor sibieni si municipalitatii, dar a evitat sa atace anumite probleme care ii nemultumesc pe sibieni.Utilul si placutulContributia societatii civile si a partidelor politice in vederea sprijinirii implementarii unor proiecte locale, atragerea finantarilor si cointeresarea tinerilor in dezvoltarea administratiei publice locale. Aceasta este tema pe care presedintele Camerei Deputatilor le-a prezentat-o tinerilor liberali din toata tara, reuniti la sfirsitul saptaminii trecute la Scoala Politica „Eugen Piso". Bogdan Olteanu s-a interesat de la autoritatile locale despre pregatirile pentru 2007, si despre stadiul in care se afla proiectele de dezvoltare ale judetului. Dar a fost si nuntas. „E o nunta a unor colegi din PNL si, cum nu ne cunoastem personal, o sa merg doar sa-i felicit, apoi sa ma retrag. Dar voi merge cu un buchet de flori, si promit sa-mi iau cravata", a spus Olteanu, vineri, fara sa aminteasca nimic despre traditionalul dar de nunta.Ajutor pentru unguriVecinii nostri din Vest ne cer ajutorul, a mai anuntat inaltul demnitar. „Incepem sa putem sa-i invatam pe altii cum sa faca lucruri bune", crede Bogdan Olteanu, referindu-se la succesul care se anunta programul Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007. Olteanu s-a intilnit, vineri, cu presedinta Parlamentului maghiar, care l-a rugat sa-i stabileasca un contact cu autoritatile sibiene. Pentru ca, in 2010, Pecs, cel de-al doilea oras ca marime al Ungariei, va deveni Capitala Culturala Europeana. „Maghiarii sint impresionati de bunul stadiu al pregatirilor si de reusitele administratiei locale, si ar dori sa afle detalii si despre sprijinul Guvernului", a explicat deputatul liberal.Lipsa la apelPresedintele Camerei Deputatilor s-a „spalat pe miini" in chestiunea desemnarii unui deputat PD de Sibiu, cu care nu se pot pune de acord, de un an si jumatate, reprezentantii Aliantei. Olteanu a raspuns cu un zimbet criticilor senatorului PD Nicolae Neagu, potrivit caruia intirzierile vin de la Bucuresti. „Pentru o asemenea numire, presedintele trebuie sa trimita la Bucuresti o propunere, care sa fie validata sau nu de catre comisia in drept. Am inteles ca primul supleant este domnul Marcel Piteiu, este treaba domnului Neagu daca il vrea pe Constantin Trihenea. Nu a aparut nici o propunere oficiala si eu nu am nici un fel de calitate. Comisia decide", a motivat Olteanu. La rindul sau, liderul PNL Sibiu, Cornel Stirbet, sustine ca „nu e problema PNL daca PD alege sa nu-si desemneze candidatul".Starea PNLBogdan Olteanu a discutat si situatia actuala din partidul sau. Astfel, el a apreciat ca Valeriu Stoica „nu are calitatea morala sa vorbeasca de onestitate politica" atunci cind il propune pe Gheorghe Flutur ca presedinte interimar, pina la un congres extraordinar. In schimb, Olteanu este de acord cu revenirea in PNL a lui Theodor Stolojan, „daca respecta statutul si identitatea partidului". Insa nu si l-ar dori presedinte.

Universitatea Continental

 „Pe 29 ianuarie 2007 voi fi la Sibiu, pentru a crea «Universitatea Continental», care va functiona in strinsa legatura cu universitatea din Sibiu (...) Aici, angajatii nostri vor putea obtine in viitor diplome de masterat si chiar de doctorat", a declarat, la Frankfurt, Thomas Sattelberger, directorul de Resurse Umane al Continental Corporation, cu ocazia prezentarii rezultatelor studiului „Global Engineering Excellence", finantat de grupul german.Mai multi angajatiSattelberger a adaugat ca Universitatea Continental va oferi stagii de pregatire studentilor, si implicit ocazia de a deveni angajati ai companiei care vrea ca in urmatorii trei ani sa ajunga la un total de 5.000 de angajati in tara, cu 1.500 mai mult decit in prezent. „La Timisoara avem o fabrica mare de anvelope unde capacitatea de productie este in crestere, si tot acolo avem si divizia ContiTech pe care vrem sa o dublam. In plus, la Sibiu avem un centru de inginerie la care numarul de angajati va creste cu 60%", a spus Sattelberger. Fara experienta practicaDirectorul de Resurse Umane al grupului Continental a adaugat ca studiul facut de Continental in Romania a aratat ca studentii romani au o pregatire teoretica excelenta, insa experienta practica lipseste drastic, iar compania cauta ingineri tineri in special pentru centrul sau din Sibiu. „Universitatea Continental este un design virtual (...) Ea are propriile structuri educationale si o componenta academica serioasa ce poate fi oferita doar in colaborare cu o universitate adevarata cu experienta", a mai spus Sattelberger.Doar primul pasGrupul german a donat deja trei laboratoare universitatii de stat din Sibiu, dar Sattelberger considera ca lucrurile nu se vor opri aici, iar Continental ar putea deschide si in Timisoara o universitate pentru instruirea actualilor angajati si pentru recrutarea unora noi. „Ideea e sa nu avem doar o singura universitate Continental pe tara, ci cite una pentru fiecare uzina importanta pe care o detinem. (...) In Romania ar fi bine sa avem doua - trei campusuri", a precizat Sattelberger.Proiect ampluContinental a mai infiintat universitati in Mexic si Filipine, iar pe linga cele din Romania va mai deschide facilitati de instruire si in Germania, SUA si China. Grupul vrea sa creeze o retea mondiala de astfel de universitati care sa functioneze in zonele in care Continental are fabrici, cu scopul principal de a-si instrui angajatii, dar si pentru recrutarea de experti care sa fie pregatiti la cel mai inalt nivel.Continental, in RomaniaGrupul Continental e prezent in Romania din 1999, timp in care a investit aproape 250 de milioane de euro, din care doua treimi in fabrica de anvelope de la Timisoara, unde productia anuala va ajunge la 16 milioane de unitati in 2008. Divizia de electronice a grupului se afla la Sibiu si produce sisteme de inchidere si deschidere pentru geamurile automobilelor premium. In afara de aceste doua divizii, Continental mai are in Romania filiala ContiTech, care produce la Timisoara tubulaturi pentru sistemele de aer conditionat auto si curele de transmisie, iar la Carei, in judetul Satu Mare, furtune de racire.

Criza la Astra

CNM „Astra" a ajuns in imposibilitatea de a-si mai plati angajatii. Ajunsa in pragul disperarii, conducerea complexului a cerut ajutorul Ministerului Culturii. Spune ca bugetul alocat pentru anul acesta este de trei ori mai mic decit necesarul. „Efectele financiare ale acestei decizii au fost catastrofale in sensul ca nu s-au luat in considerare nici gabaritul, nici valoarea patrimoniala, nici importanta proiectelor acestei institutii. Fondurile alocate anual nu ajung nici pentru plata salariilor si a pazei", anunta Corneliu Bucur, directorul CNM Astra.

Casa in flacari

Locuinta unei familii din localitatea Poplaca a fost cuprinsa de flacari. Incendiul a izbucnit  simbata seara, in jurul orelor 22.50, iar pompierii militari sibieni s-au deplasat imediat la fata locului cu doua autospeciale de stins incendii cu apa si spuma. In aproximativ 35 de minute, focul a fost lichidat, dar familia care locuia in imobil a ramas fara adapost. Incendiul a distrus acoperisul imobilului, pe o suprafata de 20 de metri patrati, 100 de kilograme de griu si 100 de kilograme de materiale textile. Focul a izbucnit din cauza unui cos de fum necuratat. Valoarea pagubelor depaseste 3.200 de Ron. 

Drumul spre moarte

Doi tineri, militari in termen, si-au piedut viata, vineri seara, intr-un tragic accident auto, produs in zona localitatii Miercurea Sibiului. Cei doi militari se aflau in permisie si veneau la Sibiu. In mod exceptional, nu au luat ca de obicei autobuzul, ci au facut autotstopul. Numai ca au nimerit in „masina mortii". In zona localitatii Miercurea Sibiului, soferul care i-a luat a pierdut controlul asupra masinii, a patruns pe contrasens, si a intrat sub un tir care circula regulamentar. In urma impactului deosebit de violent, ambii tineri au decedat pe loc, iar soferul a ajuns in stare grava la spital.

Vizitati de francezi

O delegatie condusa de seful de cabinet al primarului din orasul Luçon (Franta), Cyrille Thiceca, a vizitat Sibiul, saptamina trecuta, cu scopul de a stabili detaliile logistice si tehnice privind participarea orasului francez in cadrul Programului „Sibiu - CCE 2007". In cadrul unui prim proiect, intitulat „Luçon territoire contemporain", vor fi prezentate mai multe sculpturi din plante, una dintre ele reprezentind un urs carpatin in marime naturala, ce va fi oferit orasului Sibiu dupa manifestare. Evenimentul va fi animat de muzicieni ce vor interpreta melodii din repertoriul francez din secolul XX si piese romanesti si germane. Pe perioada derularii acestui prim proiect, va fi prezentata o expozitie de fotografie cu tema „Adolescenta nelinistita a artistului francez Jean-Paul Senez".Gurmanzii sparg bariereleCel de-al doilea proiect cu care vor veni francezii in Sibiu, intitulat „Luçon territoire gourmand", va fi consacrat artei culinare, in cadrul acestuia fiind prezentate produse specifice, de catre bucatari si specialisti culinari din regiunea Luçonului. Va fi organizat un si concurs pentru tinerii romani, care invata meseria de bucatar. Cistigatorii vor avea posibilitatea sa invate misterele bucatariei franceze, predate de mari maestri dintr-un renumit restaurant din orasul francez. Pe perioada desfasurari celor doua proiecte, spadasini francezi, in costume de epoca, vor oferi demonstratii de scrima in diferite locatii din Sibiu.

Ordine in centru

Prioritate zero - fluidizareaIncepind cu saptamina aceasta, pe soferii sibieni ii asteapta surprize de proportii, pe strazile din centrul istoric. Edilii sint convinsi ca traficul rutier va deveni mult mai eficient. „Aceasta modificare va ajuta la fluidizarea traficului in zona strazii Andrei Saguna si la linistirea traficului in zona centrala a orasului", este de parere primarul Klaus Johannis. Dupa finalizarea lucrarilor pe strada Mitropoliei, vor fi schimbate sensurile de circulatie pe anumite tronsoane. Astfel, traficul se va desfasura pe un singur sens, dinspre strada Andrei Saguna spre strada Ioan Lupas, pe portiunea respectiva. Iar in tronsonul delimitat de strazile Tribunei si Alexandru Odobescu, se va circula dinspre Tribunei. Doar pe tronsonul incadrat de strazile Ioan Lupas si Tribunei, traficul se va putea desfasura pe ambele sensuri. Semafoarele de la intersectia strazii Andrei Saguna cu Mitropoliei vor fi desfiintate, iar soferii care vin de pe soseaua Alba Iulia, pe Saguna, si doresc sa intre pe Mitropoliei, nu vor mai putea vira la stinga. In schimb, ei vor trebui sa opteze pentru o „bucla": Soseaua Alba Iulia, Dealului, Banatului, Bulevardul Victoriei, Andrei Saguna si viraj la dreapta pe Mitropoliei.Etapa urmatoareIn curind, vor fi introduse noi masuri de fluidizare a circulatiei rutiere si in alte zone aglomerate din municipiu. Astfel, la iesirea de pe strada Bastionului va fi interzisa traversarea traficului catre strada Dealului, fiind permis doar virajul la dreapta catre Soseaua Alba Iulia. De asemenea, virajul la stinga din Soseaua Alba Iulia catre strada Bastionului va fi interzis. La intersectia strazii Banatului cu Bulevardul Victoriei va fi introdus un sistem de semaforizare pentru fluidizarea traficului in zona. Circulatia dinspre Bulevardul Victoriei catre strada Andrei Saguna va respecta de asemenea un sistem de semaforizare, iar circulatia dinspre Bulevardul Victoriei catre Piata Unirii se va desfasura cu respectarea indicatorului „Cedeaza trecerea". Inca 36 de straziLucrarile pentru inca trei pachete de strazi, situate in exteriorul centrului istorc, au fost scoase la licitatie de catre municipalitate. Fondurile pentru reabilitarea celor 36 de strazi, in lungime totala de 11,3 km, au fost asigurate printr-un imprumut acordat de BERD. Antreprenorii interesati de aceste lucrari vor trebui sa se ocupe de refacerea pavajului si a  retelelor de apa-canal, daca este cazul. Municipalitatea asteapta oferte pina pe 15 decembrie. Documentatia de licitatie costa 100 de euro.

„Festivalul Sanselor Tale"

Asociatia Regionala de Educare a Adultilor (AREAS) organizeaza, pina duminica, a VII-a editie a „Festivalului Sanselor Tale". Deschiderea oficiala va avea loc astazi, de la ora 10, in sala de festivitati a Consiliului Judetean. Festivalul are ca scop obisnuirea populatiei, indiferent de virsta, cu necesitatea pregatirii si perfectionarii permanente. Vor fi organizate consfatuiri, ateliere de lucru, cursuri experimentale, concerte, spectacole expozitii, conferinte si birouri de ghidare si consiliere.

Se intrerupe curentul

Pentru efectuarea unor lucrari programate in reteaua de energie electrica, astazi si miine, intre orele 9 si 14, se va intrerupe furnizarea curentului electric in Arpasu de Sus, in zona centrala si la iesirea spre Arpasu de Jos.

Credite prin minister

Persoanele fizice si juridice din Sibiu, care detin monumente istorice si doresc sa efectueze lucrari de conservare, vor beneficia de credite din partea Ministerului Culturii si Cultelor. Documentatia necesara obtinerii acestor credite trebuie depusa, pina la sfirsitul anului 2006, la sediul Directiei Judetene pentru Cultura si Culte (DJCC) Sibiu. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul DJCC Sibiu, la Centrul de Informatii pentru Cetateni, de la parterul Primariei (strada Samuel Brukenthal nr. 2) sau accesind pagina de Internet a Oficiului National al Monumentelor Istorice.

Lupta pentru investitii

Buget generosIn Senat a reusit. Acum spera sa obtina si acordul plenului Parlamentului, pentru ca bugetul destinat Sibiului in 2007 sa fie cit mai consistent. Proiectul de lege a bugetului de stat pe anul viitor, care a fost „corectat pozitiv" in comisia de specialitate a Senatului, va ajunge astazi in dezbaterea plenului Parlamentului. Interventiile lui Neagu au adus inca 20 de miliarde de lei vechi pentru drumurile judetului, ajungindu-se la un total de peste 104 miliarde. Astfel, parlamentarul sibian si-ar dori, in primul rind, modernizarea in regim de urgenta a DN1 si conectarea cu varianta Bechtel.Drumuri judeteneFondurile obtinute ar trebui sa asigure si o serie de investitii in zona Medias, si consolidarea legaturilor rutiere intre Sibiu si Agnita. „Agnita ar trebui sa devina si un centru economic, pe linga traditia sa culturala. Consider necesar acest lucru", considera Nicolae Neagu. Vizitele prin judet l-au convins pe Neagu ca exista probleme si pe drumul dintre Sibiu si Pauca, mai ales in zonele Slimnic - Armeni si Dirlos - Alma. „Am intervenit pentru judet, nu doar pentru Consiliul Judetean. Asa inteleg sa ofer suportul unui senator care se vrea al judetului Sibiu, nu doar al Partidului Democrat", spune senatorul Neagu.Proiecte cistigatoareParlamentarul democrat se mai mindreste si cu cele 39 de proiecte de dezvoltare care au fost aprobate pentru judetul Sibiu in baza O.G. 7 si a tinut sa precizeze ca alocarea fondurilor nu a avut nici o legatura cu apartenenta politica a primarilor. De asemenea, Neagu l-a felicitat pe primarul din Copsa Mica, „a carui batalie s-a incununat de succes". Proiectul copsenilor a obtinut 17,5 milioane de euro pentru reabilitarea zonei Copsa Mica - Zlatna, si, in opinia senatorului PD, deschide calea investitiilor viitoare in infrastructura de apa, pentru localitatile din Asociatia „Valea Tirnavei Mari". Directie europeanaNeagu s-a declarat foarte increzator in viitorul partidului sau, care a devenit oficial membru asociat al Partidului Popular European. „Cel mai puternic partid din Uniunea Europeana si-a gasit corespondentul in cel mai puternic partid romanesc, care fara echivoc este PD. Aceasta va determina asezarea pol a tuturor partidelor, in perioada urmatoare", este de parere senatorul sibian. Aderarea la PPE, a precizat Neagu, este inca un motiv pentru care PD ar trebui sa participe fara PNL la alegerile europene, ceea ce nu inseamna, insa, ruperea Aliantei D.A.

Pacalelile imobiliare ale speculantilor

Curios sau nu, chiar si la numarul de agentii imobiliare stam bine, raportat la numarul de locuitori, si ne putem lua la intrecere cu orice mare oras.Cresterea preturilorPreturile mari practicate pe piata imobiliara locala au diferite motivatii. Una dintre aceste motivatii ar putea fi de natura psihologica. Pe linga cresterea preturilor imobiliarelor la nivel national, Alba Iulia s-a “bucurat” si de impactul psihologic, dar si economic, al investitiei de la Rosia Montana, unde compania ce isi propune exploatarea miniera aurifera a achizitionat imobile la o valoare extrem de mare pentru preturile practicate in zona. Acest fapt a dus, ca o reactie in lant, la cresterea preturilor practicate pe piata imobiliara din oras, pe motiv ca “vor veni cei ce au vindut la Rosia Montana si care acum sunt plini de bani”. Evident, daca ar fi sa luam in calcul numarul de proprietati vindute la Rosia Montana si numarul de persoane care au vindut acolo si au ales sa se mute la Alba Iulia, cresterea preturilor nu isi gaseste nici o justificare.O alta componenta sunt “investitorii”. Pe de o parte agentiile, care prefera un pret ridicat, deoarece in acest fel le creste comisionul, iar pe de alta parte, “speculantii”. Deoarece, in ceea ce priveste terenurile, doar o treime din cele tranzactionate sfirsesc in a se construi pe ele, majoritatea fiind cumparate spre a fi vindute ulterior “cind preturile vor creste”. Iar aici intervin si agentiile care “dezvolta” anumite zone. Numai ca, doar o parte dintre ele dezvolta cu adevarat. Multe prefera “boom”-urile. In sensul ca dezvolta mai mult pe hirtie si doar “pentru ochii clientului”.Cartiere “rezidentiale”, pe situri istoriceChiar daca nu este o mare aglomerare urbana, Alba Iulia este un oras cu o istorie extrem de bogata. Pe o scara de la 1 la 10, in ceea ce priveste siturile arheologice, Alba Iulia s-ar situa, conform spuselor directorului Muzeului National al Unirii, Gabriel Rustoiu, pe prima pozitie, adica in top, fiind timp de mai bine de un mileniu capitala de provincie. Majoritatea imprejurimilor orasului sunt adevarate situri arheologice, iar cu toate acestea, anumite agentii “dezvolta” in acele zone asa zise cartiere rezidentiale. Spre exemplu, in zona Piclisa, intens “dezvoltata” de catre anumiti speculanti imobiliari, s-a descoperit cimitirul de la Izvorul Imparatului, cimitir de secol X, cu 91 de morminte, fiind gasite 5 cruci, dintre care una extrem de valoroasa, fiind a doua de acest tip descoperita in Transilvania. In zona Lumea Noua, din spatele bazinului olimpic, pe portiunea ce se intinde catre Micesti, a fost descoperita o intreaga asezare incendiata, cu 84 de schelete, iar linga ea, o alta groapa cu 23 de schelete, situl fiind de categoria A, anume de importanta nationala.Poate cea mai importanta zona, din punct de vedere arheologic este Partos, unde se afla unul din cele doua orase ce compun asezarea istorica din Alba Iulia. In zona Partos s-a descoperit Templul lui Liber Parte precum si Templul lui Mitras. In aceasta zona, unde este situat vechiul oras, se afla cel mai mare sit, si chiar daca, incepind cu secolul XIX, multe dintre vestigii au fost distruse de catre populatie, care a refolosit piatra veche la noi constructii, mai exista la aceasta ora portiuni intregi neatinse.LegislatiaLegea prevede ca, pentru orice constructie, pentru a putea primi aprobarile necesare, trebuie efectuata descarcarea arheologica. Costul unei astfel de descarcari costa, conform spuselor directorului Muzeului National al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, in jur de 3, 4 milioane, dar poate creste, in functie de suprafata pe care se doreste constructia. La aceasta se adauga costurile privind muncitorii necalificati, care trebuie sa execute sapaturile. In functie de ceea ce se descopera, se poate merge de la descarcare arheologica pina la pastrare “in situ”, ceea ce presupune costuri suplimentare de modificare a proiectului si chiar pina la sistarea oricarei lucrari. In Alba Iulia au existat mai multe cazuri unde a fost nevoie de modificare de proiect, astfel ca vestigiile arheologice sa fie pastrate “in situ”, existind chiar si cazuri unde s-a dispus sistarea oricarei lucrari de constructie.O.G. 43/2000, privind protectia patrimoniului arheologic, prevede ca “efectuarea oricaror lucrari care pot afecta siturile arheologice, înaintea obtinerii Certificatului de descarcare de sarcina arheologica, se considera distrugere a monumentelor istorice si se pedepseste potrivit prevederilor legii penale”, iar in acest caz, legea penala prevede o pedeapsa de la 1 la 10 ani de inchisoare. De asemenea, aceiasi ordonanta prevede ca “desfasurarea, fara autorizatia emisa în conditiile prezentei ordonante, de cercetari arheologice, precum si a oricaror alte activitati care afecteaza integritatea sau pun în pericol conservarea patrimoniului arheologic, se sanctioneaza cu amenda de la 100.000.000 lei la 500.000.000 lei”.Ingineriile “mobiliare”Date fiind cele spuse mai sus, exista sanse reale ca posibilii cumparatori de terenuri in zonele mai sus mentionate, anume Partos, Piclisa ori imprejurimile Alba Iuliei, sa cumpere in fapt veritabile situri arheologice. Aceasta in cazul in care vor sa si construiasca pe acele terenuri, si nu fac parte din categoria “investitorilor”. Se pare, insa, ca posibilitatea ca in aceste zone sa fie descoperite vestigii arheologice nu ii opreste pe anumiti “agenti”, care “dezvolta” linistiti acele zone. Posibililor cumparatori, sau “victime”, le vor fi prezentate din start, pe linga povestile si “imbirligaturile” menite a crea incredere, o sumedenie de harti, extrase de fond funciar, PUZ-uri, aprobari s.a.m.d. Fara sa le fie explicat ca, zona in care este situat terenul de vinzare, este una in care exista sanse reale sa fie descoperite situri arheologice. Care, de altfel, nu ies la iveala decit in cazul descarcarilor arheologice de detaliu. Descarcari ce vor fi facute de cei care vor vrea sa construiasca pe terenul achizitionat. Cind deja cerneala pe actul de vinzare cumparare dintre ei si “agentie” va fi de mult uscata. Mai mult, agentiile care dezvolta o anumita zona, pentru a cistiga increderea potentialilor cumparatori, vor construi chiar ele, la un capat si la celalalt al drumului pe care sunt situate parcelele de vinzare, fie cite o cabana din lemn, fie vor transporta materiale de constructii care sa lase impresia ca se va construi in curind o fundatie. Si evident, vor declara ca o parte dintre parcele sunt deja vindute. Si toate acestea pentru ca potentialul cumparator sa nu isi faca vreo grija ori vreo impresie ca ar putea exista probleme in cazul in care ar vrea sa construiasca ceva pe acel teren. Din pacate pentru posibilii cumparatori, ca si pentru unii care au cumparat deja, probleme pot exista destule. Doar agentia care a “dezvoltat” zona nu va avea nici una. Pentru ca a vindut deja. 

Amendamentele PC la bugetul pe 2007

Conform spuselor deputatului Nicolae Popa, bugetul propus pentru anul 2007 “nu este nici mai bun, nici mai rau decit altele, dar pe ansamblu satisface necesarul de bani pentru ca activitatile sa se desfasoare in conditii acceptabile”.Deputatul conservator a declarat ca a depus mai multe amendamente legate de problemele pensionarilor, a asigurarilor sociale, unde, in opinia sa, sumele propuse spre a fi alocate sunt insuficiente. “Vrem sa intervenim rapid in rezolvarea problemei celor 2,5 milioane de pensionari, mai ales a acelora care au pensii de sub 2 milioane lei lunar. Am propus ca tichetele pentru calatorii nefolosite, destinate pensionarilor, sa poata fi transformate in bani. Am cerut ca procentul de 10,2% din PIB alocat  protectiei sociale sa creasca la 12%, iar impozitarea pensiilor sa fie facuta doar pentru cele care depasesc suma de 15 milioane si nu de 9 milioane cum se intimpla acum”, a mai declarat deputatul.Mai multi bani pentru judetul AlbaIn ceea ce priveste judetul Alba, Nicolae Popa a declarat ca a depus mai multe amendamente legate de echilibrarea bugetelor locale, propunind o suplimentare cu 88 miliarde lei, bani de care judetul are nevoie. De asemenea, Nicolae Popa a declarat ca a cerut suplimentarea fondurilor pentru intretinerea si repararea drumurilor judetene cu suma de 113 miliarde lei, iar in ceea ce priveste cheltuielile descentralizate ale judetului, aici incluzind protectia copilului, ajutoarele sociale, salariile profesorilor, persoanele cu handicap s.a.m.d., a mai solicitat 162 miliarde lei.Nicolae Popa a declarat ca, in ceea ce priveste interventiile in sensul suplimentarii sumelor destinate judetului Alba in cadrul bugetului pe 2007 le-a avut el, alaturi de presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, si nu isi explica de ce alte persoane, precum deputatul liberal Tiberiu Barbuletiu, fac declaratii prin care isi asuma aceste merite. “Nu pot sa cred ca deputatul Barbuletiu, care habar nu are unde se afla ministerul Finantelor, face asemenea declaratii, ca si cum acordarea fondurilor pentru judetul Alba sunt meritul sau, cind el nu prea sta prin Romania, daramite prin judet”, a declarat Nicolae Popa. Deputatul conservator a declarat ca si in cazul in care amendamentul depus de el la Legea Bugetului de Stat pe anul 2007, inregistrat cu nr. 655/30.10.2006, nu va fi acceptat in forma propusa, in cazul rectificarilor bugetare din anul urmator se vor constitui ca si motivatie pentru alocarea acestor sume.

Romania era sa piarda ultima transa din fondurile de preaderare

Euro-observatorul Monica Iacob Ridzi, membru al Comisiei de buget din Parlamentul European, a anuntat in premiera simbata, la Alba Iulia, ca Romania si Bulgaria au fost pe punctul de a pierde ultimele plati pe programele Phare si Sapard, in valoare de 1.132 milioane euro. Ea a explicat ca aceasta situatie a aparut dupa ce Curtea de Conturi a facut un raport catre Parlamentul European, in care se ridicau semne de intrebare asupra corectitunii folosirii fondurilor europene in cele doua tari. Unii dintre parlamentarii europeni au propus un amendament in timpul dezbaterilor asupra bugetului UE, prin care au cerut ca acesti bani sa nu mai fie alocati celor doua tari. Ea a mai spus ca, in urma negocierilor, s-a obtinut intii ca macar o parte din bani sa fie alocati, iar apoi, prin lobby-ul puternic al euro-observatorilor, s-a reusit obtinerea respingerii amendamentului de catre Parlamentul European. “Este important ca am fost acolo si ca am reusit sa discutam”, a subliniat Monica Iacob Ridzi. Integrarea nu e inca siguraPe de alta parte, euro-observatorul democrat a avertizat ca integrarea Romaniei in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007 nu este inca o certitudine, cel putin pina in momentul in care toate statele vor ratifica tratatul de aderare a tarii noastre la UE. In acest sens, ea a mentionat ca problematica ratificarea din partea Germaniei, tara in care exista un putenic curent de opinie impotriva acceptarii acum a celor doua tari in Uniunea Europeana. Totusi, ea a spus ca sint sperante reale ca si Germania sa ratifice tratatul de aderare, existind promisiuni ferme din partea oficialilor germani in acest sens.

Democratii ii pregatesc pe romani pentru aderare

Partidul Democrat a lansat o ampla campanie de informare a romanilor in legatura cu aderarea la Uniunea Europeana si cu implicatiile acestei schimbari istorice pentru tara noastra. Pentru judetul Alba, campania a fost lansata simbata, la Alba Iulia, in prezenta euro-observatorului Monica Iacob Ridzi, care a discutat cu directorii institutiilor deconcentrate din judet despre implicatiile aderarii si care a raspuns intrebarilor puse de acestia. Euro-observatorul le-a cerut, practic, celor prezenti - iar prezenta a fost remarcabil de mare - sa se implice in informarea cetatenilor, in conditiile in care a recunoscut ca unele aspecte legate de acest proces sint practic necunoscute. “Nu trebuie sa credem ca dupa ce aderam, totul se va intimpla pur si simplu (...) Incercam sa ajungem cu informatia cit mai aproape de cetateni si ne-am gindit sa instituim un dialog cu acestia”, a declarat Monica Iacob Ridzi. Ea crede ca este foarte important sa se cunoasca pasii care mai sint de parcurs pina la aderare si ce trebuie facut imediat dupa aderare, marturinsind totodata ca ar dori ca Romania sa fie intre statele care se pot lauda cu maxima absorbtie a fondurilor, in special a celor pentru agricultura. Mai bine mai tarziu...Monica Iacob Ridzi a mai declarat ca, in opinia sa, fiecare partid ar trebui sa explice electoratului ce inseamna aderarea la UE si crede ca e bine ca macar PD face o astfel de campanie, daca alte partide sint preocupate mai mult de problemele lor interne. Si vicepresedintele Senatului, Alexandru Peres, a subliniat importanta si dificultatea procesului de informare, mai ales in privinta agriculturii, in conditiile in care este vorba de aproape jumatate din populatia tarii, care traieste in mediul rural, unde exista un mare conservatorism. Atit el, cit si Monica Iacob Ridzi, au recunoscut ca aceasta campanie a fost demarata destul de tirziu, dar au spus ca “mai bine mai tirziu decit niciodata”, considerind ca aceasta este benefica cel putin pentru a sti ce avem de facut imediat dupa aderare. Presedintele PD Alba, Mircea Hava, a subliniat importanta actiunii democratilor si a spus ca, dupa parerea sa, si alte partide ar trebui sa faca lucruri similare, dar nu a auzit inca sa se intimple asa ceva. In plus, el crede ca este nevoie de o actiune mult mai puternica si din partea Guvernului, pentru ca “inca nu intelegem ca la aceasta caruta trebuie sa tragem impreuna”.

Consilierii si PUD-urile

Ca si pina acum, aproape fiecare documentatie este dezbatuta foarte aprins, pina cind votul stabileste ce se intimpla cu respectivul plan. Nu a facut exceptie de la aceasta regula nici ultima sedinta decizionala a consilierilor, acestia avind nevoie de citeva ore bune pentru a discuta si vota toate PUD-urile cuprinse in dosarul de sedinta. Alesii au primit insa si un nesperat sprijin, prin faptul ca toate reprezentarile grafice le-au fost puse la dispozitie pe suport magnetic, fiind mai usor de analizat. Discutii aprinsePentru a putea adapta deciziile administratiei locale la prevederile legislative, a fost supus discutiei si un regulament pentru elaborarea PUD-urilor. Acesta a fost si el disputat, alesii avind pareri contrare. Desi a fost facuta precizarea ca regulamentul a fost intocmit in urma consultarilor cu membrii Ordinului Arhitectilor, consilierul Doina Harda, a aratat ca “sunt doua aspecte in legatura cu acest regulament. In primul rind vorbim despre o lege organica, ce nu cred ca poate fi modificata printr-o hotarire de consiliu. In ceea ce priveste definitia Planului Urbanistic Zonal, acesta este foarte bine definit, iar ceea ce ni se propune acum incalca aceste aspecte. Daca vom continua asa, vom avea nevoie de o gramada de juristi, pentru ca vom avea o gramada de procese”. Problemele au aparut in urma faptului ca noul regulament prevede in cazul Planului Urbanistic de Detaliu o suprafata de maxim 1 hectar. In replica, liberalul Ioan Besoiu a precizat ca “am analizat regulamentul in comisie si as vrea sa spun ca este o necesitate, este sustinut de comisie, si nu cred ca modifica ceea ce spune legea. Respectam legea dar explicam mai clar unele prevederi. Cei din Comisie nu au dorit sa transfere responsabilitatea in acest caz”.ClarificariConsilierii au discutat apoi necesitatea unui astfel de regulament, din perspectiva unui control asupra urbanismului. S-a explicat ca in prezent exista albaiulieni care, folosindu-se de scaparile legii, jongleaza cu denumirile, obtinind astfel dreptul de a detine aprobari fara a indeplini conditiile normale in astfel de conditii. Practic, la aceasta ora, aprobarea pentru o parcela de pamint se acorda pe baza unui PUD, care impune conditii stricte in ceea ce priveste arhitectura, utilitatile si urbanismul. In schimb, orice suprafata de pamint care este impartita in doua sau mai multe parcele are nevoie de un PUZ, care nu impune prea multe conditii. Tocmai din necesitatea de a controla mai indeaproape aceasta situatie, comisia de specialitate a elaborat un astfel de regulament, care, pina la urma a fost votat de catre majoritatea alesilor. NelamuririChiar si asa, alesii au avut vadite probleme cind au discutat despre Planurile Urbanistice de Detaliu. A fost din nou adusa in atentia alesilor necesitatea unui aviz din partea Ministerului Culturii si Cultelor, in unele dintre cazuri. Au fost necesare discutii indelungi pentru stabilirea unor conditii impuse chiar de catre hotariri de consiliu local. A existat chiar un caz in care o documentatie a fost respinsa in ultimul stadiu, dupa ce primise toate celelalte aprobari. Chiar daca situatia este ingreunata si de legislatia in continua schimbare si de lacunele din actele normative, consilierii locali din Alba Iulia au demonstrat ca, indiferent de orientarea politica, incerca sa tina sub control dezvoltarea si mai ales imaginea unui municipiu care are mare nevoie de asa ceva.

Piata asigurarilor va ajunge la 1,7% din PIB

Potrivit unui comunicat difuzat ieri de CSA, volumul primelor brute subscrise aferente contractelor de asigurare incheiate in primele 9 luni ale acestui an este de 4.250,67 milioane de lei. Din acest total, primele brute subscrise aferente contractelor de asigurari generale s-au cifrat la 3.439,39 milioane de lei, in timp ce asigurarile de viata au generat prime subscrise in suma de 811,29 milioane de lei. Practic, primele subscrise in primele trei trimestre ale acestui an, aferente ambelor categorii de asigurare, reprezinta 96% din volumul inregistrat in cursul intregului an 2005, in cazul categoriei asigurari generale acest procent fiind de 102%, iar in cazul categoriei asigurari de viata, de 78%. De asemenea, la sfirsitul lunii septembrie erau in vigoare 14.160.400 de contracte de asigurare, din care 8.418.353 contracte de asigurari generale si 5.742.047 contracte de asigurari de viata. Comparativ cu situatia existenta la sfirsitul anului 2005, numarul total de contracte in vigoare la 30 septembrie 2006 era cu aproximativ 22% mai mare. Potrivit presedintelui CSA, Angela Toncescu, piata asigurarilor din România va atinge circa 1,7% din PIB.Comunicatul precizeaza ca in perioada analizata, ca urmare a producerii riscurilor asigurate conform contractelor incheiate, societatile de asigurare au platit indemnizatii in suma totala de 1.826,69 milioane de lei, din care 1.727,12 milioane de lei aferente asigurarilor generale si 99,57 milioane de lei aferente asigurarilor de viata. Raportat la total indemnizatii platite in cursul intregului an 2005, volumul inregistrat in primele trei trimestre ale anului curent reprezinta 104%. Aditional, pentru contractele de asigurari de viata, care includ clauze privind posibilitatea de rascumparare, societatile de asigurare au platit sume de rascumparare in valoare totala de 114,05 milioane de lei. Cele mai mari ponderi in total prime brute subscrise din asigurari generale sint detinute de asigurarile de mijloace de transport terestru, altele decit cele feroviare (38,7%), asigurarile de raspundere civila auto (28,9%), asigurarile de incediu si calamitati naturale (11,8%) si asigurarile de credite (8,4%). 

Asiguratorii de viata nu pot plasa fonduri in afara UE

Normele privind rezervele tehnice pentru asigurarile de viata, activele admise sa le acopere si dispersia activelor admise sa acopere rezervele tehnice brute vor fi astfel modificate incit asiguratorii sa fie obligati sa se expuna la riscuri cit mai mici posibil. Deosebit de importanta este regula dispersiei activelor, dar si faptul ca asiguratorii trebuie sa depoziteze rezervele tehnice la cel putin patru banci. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, prin modificarea actualului ordin, 3111/2003, nu face decit sa alinieze legislatia romaneasca la rigorile celei europene, in noile norme fiind transpuse prevederile in acest sens cuprinse in Directiva 2002/83/CE. Noile norme vor intra in vigoare la 1 ianuarie 2007.Coeficient de lichiditate maxim la asigurari de viataSi calculul coeficientul de lichiditate, care reprezinta raportul dintre activele lichide si obligatiile pe termen scurt ale asiguratorului fata de asigurati, vor suferi modificari importante. Astfel, in cadrul activelor lichide sint incluse si diverse cuantumuri din obligatiile asiguratorului fata de asigurati, pe termen scurt, adica 0,5% din sumele asigurate, in cazul asigurarilor de deces, suma maxima dintre 0,5% din sumele asigurate si 10% din valorile de rascumparare, in cazul asigurarilor care acopera riscul de deces si la care este garantata o valoare de rascumparare, 10% din valorile de rascumparare, in cazul asigurarilor care nu acopera riscul de deces si la care este garantata o valoare de rascumparare, rezerva de daune bruta si rezerva de daune neavizata bruta. Dar, de la 1 ianuarie 2007, asiguratorii  vor avea obligatia de a avea coeficientul de lichiditate egal cu 1 pentru asigurarile de viata, iar pentru activitatile inregistrate in UE, activele lichide trebuie localizate in acest spatiu. Peste 90% din rezervele tehnice, active lichideReferitor la dispersia activelor, pe linga regulile precizate intr-un material anterior, CSA a stabilit o serie de principii care trebuie respectate, in special atunci cind nu sint precizate limitele unor investitii intr-o anumita categorie de active. Un prim principiu statuteaza ca activele care acopera rezervele tehnice brute trebuie sa fie diversificate si dispersate intr-o astfel de maniera, incit sa nu existe o utilizare excesiva a unei anumite categorii de active, a unei piete de investitii sau a unei investitii, in timp ce investitiile in anumite tipuri de active, care prezinta un risc ridicat, fie datorita naturii activului, fie datorita starii in care se afla emitentul, trebuie mentinute la un nivel prudential. De asemenea, in calculul rezervelor tehnice, limitele anumitor categorii de active trebuie sa tina cont si de contractul de reasigurare. Atunci cind activele detinute includ o investitie intr-o filiala, care gestioneaza toate sau doar o parte din investitiile asiguratorului, in numele acestuia, CSA va lua in considerare doar activele detinute de acea filiala, tratamentul activelor altor filiale fiind similar. Noile norme vor stabili ca ponderea activelor non-lichide admise sa acopere rezervele tehnice brute trebuie sa nu depaseasca 10% din totalul activelor admise, iar cind activele detinute includ imprumuturi sau obligatiuni emise de anumite institutii de credit, CSA va tine seama de activele detinute de respectivele institutii de credit. Acelasi tratament poate fi aplicat si atunci cind institutia de credit are sediul central intr-un stat membru, chiar daca este detinuta in intregime de respectivul stat membru sau de autoritatile locale din statul respectiv.Reguli stricte pentru primele subscriseAsiguratorii vor trebui sa respecte, de asemenea, reguli stricte si la stabilirea primelor brute subscrise pentru contractele de asigurare de viata.Astfel, cind astfel de contracte vor fi incheiate pe o durata mai mica sau egala cu un an, prima bruta subscrisa va trebui sa reprezinte valoarea primelor brute incasate si de incasat, aferente contractului de asigurare. In cazul in care durata contractului va fi mai mare de un an si se incaseaza prima unica, atunci prima bruta subscrisa va fi egala cu valoarea primei brute unice, aferente contractului de asigurare. Daca prima de asigurare datorata de asigurat se incaseaza in rate, prima bruta subscrisa va reprezenta valoarea primelor brute incasate si de incasat aferente unui an calendaristic din cadrul contractului de asigurare. In cazul contractelor de asigurare de viata si anuitati, cu durata mai mare de un an, care sint legate de fonduri de investitii, prima bruta subscrisa va fi egala cu prima bruta scadenta.

Democratii asteapta limpezirea apelor in PNL

Criza din PNL amina negocierile din coalitie privind alegerile pentru Parlamentul European. Democratii au decis ca vor astepta sa se linisteasca lucrurile in PNL si abia apoi vor incepe discutiile privind alegerile PE, chiar daca astazi ar fi trebuit sa inceapa negocierile in cadrul Aliantei D.A.Prezent la Galati presedintele PD, Emil Boc, a spus ca democratii vor hotari  daca vor candida pe liste comune cu partenerii de alianta la alegerile pentru PE, abia dupa ce in PNL se vor stinge toate disputele. Liderul PD a precizat ca pina acum nu au fost luate decizii in ceea ce priveste modul de participare la alegerile europarlamentare. Totusi, surse din interiorul Partidului Democrat au declarat ca partidul va accepta sa mearga pe liste comune cu PNL, numai daca va fi o paritate de 2 la 1 in favoarea democratilor, in caz contrar vor participa pe liste separate la alegerile PE.Oricum, liderul PD a fost extrem de clar. Emil Boc a spus ca “asteptam limpezirea apelor in PNL, dupa care vom lua o decizie politica cu privire la participarea la Parlamentul European”.Presedintele PD a subliniat ca pe listele pentru Parlamentul European se vor regasi numai politicieni care vor reprezenta Romania in PE, nu si parlamentari cu rol de “ locomotiva”.Emil Boc a asigurat ca “PD nu va minti oamenii care vor veni la urne pentru a vota un candidat la Parlamentul European. Cei care vor fi pe lista vor fi acolo pentru a merge la Parlamentul European, nu pentru a fi doar persoane care sa traga o lista”. Portofoliul atribuit lui Leonard Orban ii nemultumeste si pe democratiTot la Galati, democratii au discutat despre portofoliul lui Leonard Orban, comisar european din partea Romaniei.Se pare ca liderii PD impartasesc opinia social democratilor in ceea ce priveste prerogativele de comisar european ale lui Leonard Orban. Astfel, democratii nu exclud posibilitatea de a cere o extindere a prerogativelor lui Leonard Orban.Presedintele PD, Emil Boc, a declarat la Galati ca dupa ce va fi facuta o analiza a competentelor ce ii vor fi atribuite lui Leonard Orban, ar putea lua in considerare o cerere de largire a prerogativelor, dupa modelul socialistilor europeni. “Vom vedea exact care sint competentele pe care comisarul roman le va avea si din cite stiu eu, ele nu sint putine. Este vorba, spre exemplu, despre folosirea limbilor regionale, multilingvismul in comunitatea europeana. Asadar, pina nu vedem clar care sint competentele comisarului, nu ne putem pronunta”, a declarat Boc. Pe de alta parte, ministrul integrarii europene, democratul Anca Boagiu a recunoscut ca portofoliul atribuit comisarului european din partea Romaniei este unul decent.Totusi, aceasta a incercat sa prezinte situatia in termeni onorabili pentru Romania. Prezenta la reuniunea democratilor de la Galati, Anca Boagiu a spus ca “Imaginea Romaniei s-a schimbat fundamental si cred ca subiectul acesta, legat de comisarul european trebuie tratat cu aceeasi responsabilitate si intelepciune, cu care a fost tratat intreg procesul de aderare. Nu vreau sa fac comentarii de ordin politic. Din puncul meu de vedere, Romania are deja un comisar desemnat, are un portofoliu, care nu este unul de ris. E vremea sa invatam si noi, romanii sa vorbim bine despre noi”. Cererea PSD de extindere a prerogativelor comisarului roman a primit sprijinul socialistilor europeni. Vicepresedintele grupului socialist din Parlamentul European, Hannes Swoboda, a anuntat ca socialistii europeni vor sustine PSD in cererea sa de extindere a portofoliului incredintat lui Orban.Social democratii au lansat un apel catre seful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pentru revizuirea portofoliului atribuit lui Leonard Orban si au cerut Cabinetului Tariceanu sa ii sprijine in demersul pentru largirea competentelor comisarului roman.

Tariceanu, sef peste un partid ingropat …in dileme

 In conditiile in care Stolojan si co-initiatorul platformei de unificare liberala, Valeriu Stoica, au amenintat cu formarea unui partid care sa fuzioneze cu PD, liberalii grupati in jurul actualului presedinte al formatiunii, Calin Popescu Tariceanu, au scos din mineca solutii de avarie. Tariceanu a fost constrins sa initieze un dialog cu Stolojan, iar conducerea PNL are de gind sa delege un reprezentant in acest sens. La rindul sau, Stolojan a ridicat o serie de pretentii, doar pentru a se aseza la masa negocierilor - Tariceanu sa se retraga de la conducerea PNL si revenirea in partid sa se negocieze si pentru ceilalti “disidenti”. Intre timp, filialele PNL din teritoriu incearca sa ia o pozitie oficiala, vizavi de organizarea unui congres extraordinar, unde sa fie aleasa o noua echipa de conducere.Conducerea liberala si-a propus sa aleaga un “sol de pace” in sedinta comitetului executiv al PNL de astazi. Potrivit purtatorului de cuvint al partidului, Varujan Vosganian, reprezentantul PNL in dialogul cu Stolojan, va trebui sa-i impace pe liberalii care au cerut revenirea fostului lider liberal in partid si sa-l convinga pe acesta sa renunte la conditiile ridicate.Dintre solutiile de compromis pe care le-a gasit Vosganian, reprimirea exclusilor din partid ar rezolva situatia interna din PNL, evitindu-se astfel “primejdia” prilejuita de formarea unui partid in jurul platformei lui Stolojan si fuziunea acestuia cu PD. Apropiatii liderului PNL, Calin Popescu Tariceanu, ii ofera insa lui Stolojan, odata cu revenirea in partid, o functie de simplu membru. “Functiile nu se pot negocia in culise intre doi, trei, cinci oameni. Eu sint de acord cu revenirea oricarei persoane in PNL atita timp cit stie sa respecte statutul partidului, identitatea si deciziile majoritatii, chiar daca face parte din rindul minoritatii”, a sustinut presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu. Desi planul reconcilierii este deja stabilit, iar astazi ar putea fi batut in cuie, odata ales un trimis al PNL, liberalii de la conducere s-au declarat deschisi la dialog, numai pentru revenirea lui Stolojan, nu si a celorlalti initiatori ai platformei de unificare liberala. Conditiile “platformistului”De partea cealalta, Stolojan nu vrea sa-i lase in urma pe colegii sai cu care a pus bazele platformei liberale, si a impus deja o serie de conditii privind revenirea sa an PNL. Stolojan a sustinut ca accepta sa se reintoarca in PNL, atita timp cit Tariceanu se retrage de la conducerea partidului si a guvernului, si cind sefia formatiunii va fi preluata de un presedinte interimar, ales din afara “gastii” premierului. Potriviti pentru inlocuirea lui Tariceanu, ar fi vicepresedintele PNL, Gheorghe Flutur, poate chiar presedintele PNL Neamt, Gheorghe Stefan, a dat Stolojan exemple de liberali “capabili”.Grupul lui Stolojan a privit ca pe o amenintare organizarea unui congres extraordinar, unde sa se desemneze o noua echipa de conducere a PNL, atita timp cit acesta va fi convocat de Tariceanu. “Un congres organizat de gasca lui Tariceanu ar fi o farsa”, a sustinut Stolojan care nu ar putea candida pentru presedintia formatiunii din afara PNL, ci doar dupa ce va fi reprimit in partid. Batalia in teritoriu Intre timp, liberalii incearca sa faca o socoteala rapida a sustinatorilor lui Stolojan, a adeptilor organizarii unui congres extraordinar, si a radicalilor din partid. La nivelul fiecarei filiale judetene, au avut loc, sau au fost programate dezbateri asupra situatiei din partid. PNL Constanta a realizat un sondaj de opinie pe baza de chestionare, la care au raspuns 133 de liberali din Delegatia Permanenta a filialei. Dintre acestia, 47% s-au declarat “pentru” reprimirea lui Stolojan in PNL, iar 50% doresc convocarea unui congres extraordinar. Dupa modelul discutiilor cu reprezentantii PNL din judetele Moldovei, liberalii din Transilvania si Banat l-au invitat pe Tariceanu la o intilnire programata pentru sfirsitul saptaminii viitoare. Indiferent de raspunsul liderului PNL, reprezentantii organizatiilor au stabilit sa se intilneasca oricum, macar ca sa se linisteasca intre ei.

Reducerea fiscalitatii, portita pentru investitori

 Cresterea investitiilor straine in România, pe parcursul anului 2005, a fost determinata de reducerea fiscalitatii, potrivit unui studiu KPMG, citat de Mediafax. “Majoritatea firmelor doresc un sistem fiscal clar si simplu si o legislatie stabila astfel incât sa isi poata planifica activitatile din timp”, a afirmat Victor Kevehazi, senior partener la KPMG România. Aderarea in Uniunea Europeana este un alt factor decisiv pentru investitorii interesati pentru potetialul de dezvoltare a unei afaceri in România, iar cresterea investitiilor trebuie vazuta si in acest context, se precizeaza in studiul KPMG. Cu toate ca eforturile autoritatilor sint directionate spre combaterea coruptiei, totusi perceptia din exterior este ca aceasta se afla la un grad destul de ridicat. Una dintre constatarile facute de analistii economici este, de fapt, aceea ca un sistem simplu de fiscalitate contribuie si la scaderea coruptiei, “care este inca o problema in România”, si trage semnalul de alarma in privinta existentei contribuabililor care sustin ca anumiti investitori obtin tratament preferential din partea autoritatilor fiscale. “Transparenta, claritatea si stabilitatea in domeniul fiscal sint toti, factori critici in stimularea investitiilor, care sunt la fel de importati ca si rata la care se aplica impozitul”, a spus Patrick Leonard, tax partener in cadrul KPMG România. KPMG considera ca rata de impozit de 16% pe profit trebuie aplicata uniform, in prezent existind prea multe exceptii de la regula. Studiul KPMG sustine, dupa o analiza facuta in peste 85 de state, ca ratele reduse ale impozitelor pe profit pot oferi tarilor care le aplica avantaje competitive semnificative, ceea ce se poate traduce printr-o crestere economica peste medie.

Noi conditii pentru lichidatori

Persoanele care conduc procedurile de lichidare sau administrare speciala a companiilor cu probleme financiare isi vor putea desfasura activitatea dupa absolvirea unui examen de specialitate si cu conditia sa nu fi fost condamnate de instanta pentru infractiuni de coruptie.Persoanele fizice independente pot lucra in domeniu, in cabinete individuale, cabinete asociate sau societati civile profesionale fara personalitate juridica, conform ordonantei de urgenta privind organizarea activitatii practicienilor in insolventa, aprobata, miercuri, de guvern. Practicienii in insolventa sint persoanele fizice sau juridice care conduc procedurile de insolventa, de lichidare voluntara sau amiabila, precum si de prevenire a insolventei, inclusiv masurile de supraveghere financiara sau de administrare speciala a societatilor cu dificultati financiare.Firmele din domeniu se organizeaza si functioneaza sub forma de societati profesionale cu personalitate juridica sau sub forma intreprinderii unipersonale cu raspundere limitata.Calitatea de practician in insolventa poate fi dobindita conform actului normativ aprobat de guvern, pe baza unei diplome de studii de invatamint superior de lunga durata in drept, stiinte economice sau inginerie, a unei experiente in domeniul juridic sau economic, de cel putin trei ani de la data obtinerii diplomei de studii si dupa promovarea examenului de admitere organizat de Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania.Persoanele condamnate prin hotarire judecatoreasca definitiva si irevocabila pentru savirsirea unei infractiuni, inclusiv acte de coruptie, nu vor putea practica aceasta meserie.Practicienii in insolventa au dreptul la onorarii pentru activitatea desfasurata, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinatie a acestora. La stabilirea nivelului onorariului se va avea in vedere, printre altele, numarul de salariati, cifra de afaceri pe ultimii trei ani sau valoarea creantelor debitorului, precum si riscul privind conflictele de munca.

Taxa pe viciu salta contrabanda cu 500 milioane de euro

O analiza recenta facuta de compania de profil AC Nielsen scoate in evidenta ceea ce toata lumea a anticipat, mai putin ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu: odata cu introducerea taxei pe viciu, contrabanda a luat o amploare. Comparativ cu anul trecut, romanii au cheltuit, statistic, in 2006, mai putin cu 25% pe tigari. Daca la acest fapt adaugam cresterea preturilor (25-30%), si tinem cont de o legitate economica- consumul de tutun nu e neinfluentat de tarife - rezulta ca in directia contrabandei s-au directionat sute de milioane de euro.  Daca la aceasta adaugam si ceea ce reclama producatorii de alcool, piata neagra a produselor alcoolice si tigarete sare binisor de 500 milioane de euro. Vinzarile de tigarete, bere si bauturi racoritoare ocupa primele trei pozitii in topul pietei bunurilor de larg consum, in primele opt luni din acest an, potrivit unei analize a companiei de cercetare de piata AC Nielsen.  Consumatorii de tigari si bere au cheltuit in primele opt luni din acest an, peste un miliard de euro, de sase ori mai mult decit au alocat pentru mezeluri si iaurt. Pentru cafea, bauturi racoritoare si apa minerala consumatorii au alocat aproape 500 de milioane de euro in aceeasi perioada. Potrivit datelor celor mai importanti producatori de pe piata locala a tigaretelor, volumele vindute in 2005 au depasit 35-36 de miliarde de tigari - o medie de 360 de pachete de tigari anual/cap de consumator. Singura categorie de produse nealimentare prezenta in top este cea a detergentilor, cu vinzari de aproximativ 84 milioane de euro.Analiza AC Nielsen a inclus peste 175 de categorii din piata bunurilor de larg consum - produse alimentare, bauturi si produse nealimentare - si a cuprins doar piata de retail.Bodu confirmaPotrivit presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Sebastian Bodu, contrabanda cu tigari a crescut dupa introducerea taxei pe viciu. “As fi vrut mai multa intelepciune in ceea ce priveste taxa pe viciu. Avem un calendar de crestere a accizelor convenit cu Uniunea Europeana si trebuie sa stim ca orice majorare de taxe duce la cresterea contrabandei”, a spus recent Bodu. El a apreciat ca fenomenul este greu de controlat in conditiile in care Garda Financiara, aflata an subordinea ANAF, dispune de 1.000 de comisari in toata tara.Noi reguli Operatorii, importatorii si antrepozitarii autorizati vor trebui sa prezinte, lunar, odata cu situatia utilizarii marcajelor, si livrarile de tigarete, pentru determinarea accizei aferente tigaretelor din categoria de pret cea mai vinduta, potrivit proiectului normelor Codului Fiscal.Documentul va cuprinde informatii referitoare la cantitatile livrate in luna de raportare, exprimate in 1.000 de bucati tigarete pentru fiecare categorie de pret folosita, si va fi realizat in trei exemplare.Codul Fiscal, aplicabil de la inceputul anului viitor stabileste ca ministrul Finantelor Publice va stabili, semestrial, nivelul accizei minime in functie de evolutia accizei aferente tigaretelor din categoria de pret cea mai vinduta.Cota aplicata pentru calcularea accizei minime va reprezenta 91% din acciza aferenta tigaretelor din categoria de pret cea mai vinduta. In prezent, acciza platita pentru produsele din tutun se calculeaza avind in vedere un nivel minim stabilit in functie de evolutia accizei aferente tigaretelor din categoria de pret cea mai vinduta, astfel incit nivelul accizei minime sa reprezinte 90% din aceasta.Preturile maxime de vinzare cu amanuntul pentru tigarete vor fi stabilite de catre antrepozitarul autorizat pentru productie, operatorul inregistrat sau de catre importatorul de astfel de produse si vor fi transmise la autoritatea fiscala centrala.Declaratiile care vor include data de la care se vor practica preturile maxime vor fi depuse la Fisc cu cel putin doua zile inainte de aplicare.Lista cu preturile maxime de vinzare cu amanuntul va fi publicata in doua cotidiane de mare tiraj cu cel putin 24 de ore inainte de intrarea in vigoare.

Al-Qaida ataca de Craciun

Un avertisment de acest gen a existat si anul trecut, numai ca, a venit mai tiziu, mai aproape de momentul indicat. In 2006, nu s-a intimplat nimic deosebit, cu exceptia unor masuri suplimentare de securitate. Acum, serviciile speciale occidentale sustin ca insurgentii Al Qaida pun la cale o serie de atentate pe avioane si in trenurile de calatori. Potrivit CBS, existenta acestor planuri a fost confirmata inclusiv de marturiile celor suspecti de complicitate la pregatirea acestor actiuni teroriste, persoane arestate in Afganistan si Pakistan. “Dupa toate probabilitatile, Al Qaida si-a propus sa-si intensifice presiunile asupra Europei”, au estimat sursele CBS dintr-o capitala a lumii arabe. In acest scop, de mai bine de o jumatate de an, a inceput dislocarea in Europa a celor mai buni din luptatorii Al Qaida, inlocuiti, pe frontul de razboi din Afganistan, cu recruti ai miscarii talibanilor. “Este vorba de o deplasare masiva de forte”, au precizat sursele citate de CBS. Expertul Institutului pentru studii strategice si de aparare din Singapore, Roana Gunaratna, “de la granita afgano-pakistaneza, au disparut deja cei 500-600 de membri activi ai Al Qaida, care asigurau acolo, asistenta permanenta. Fara andoiala, acest lucru indica o schimbare de tactica a liderilor Al Qaida”, a mentionat specialistul. Serviciile speciale afirma ca majoritatea celor trimisi pe continentul european habar nu au locul de destinatie. “Traseele trec prin Pakistan, Dubai, sau fostele republici ale URSS. Unii au plecat prin Iran”, afirma agentii. Pe de alta parte, organizatia terorista a lui Ben Laden are de gind atacuri la Washington si in alte localitati din SUA, la care sunt gata sa participe 12.000 de teroristi. 

Orientul Mijlociu, dezbatut la Casa Alba

La aproape 48 de ore dupa ce SUA au blocat, in Consiliul de securitate, adoptarea unei rezolutii de condamnare a atacului Tsahal din Fisia Gaza, soldat, saptamina trecuta, cu 19 morti si peste 50 de raniti, premierul Israelului, Ehud Olmert, s-a intilnit aseara, la Washington, de secretarul de stat, Condoleezza Rice. Astazi, el urmeaza sa fie primit, la Casa Alba, de presedintele George Bush. Pe agenda discutiilor - Iran, Siria, Liban, Irak si, fireste, conflictul din teritoriile palestiniene. In ajun, Olmert a avertizat SUA, intr-un interviu pentru Newsweek, in legatura cu o retragere “prematura” din Irak, perspectiva evocata intens la Washington dupa victoria republicanilor in alegerile pentru Congres si dupa demisia secretarului apararii, Donald Rumsfeld. Printre altele, publciatia Sunday Express, anunta ieri ca Londra pregateste un plan “de retragere rapida” a trupelor britanice din Irak. 3.000 de centrifugeDar nu Irak este tema centrala a convorbirilor lui Olmert in capitala SUA. Cind Olmert zbura deja spre Washington, seful diplomatiei iraniene, Mohammad Ali Hosseini, anunta ca Teheran e determinat sa finalizeze programul de imbogatire a uraniului, motiv pentru care va instala, in lunile urmatoare, pina la 3.000 de aparate de centrifugare. “Israel nu are mijloace si nici capacitatea de a ameninta Iran. Dar daca Israelul comite o prostie, Republica islamica si sustinatorii ei vor da un raspuns distructiv, si nu va dura decit o secunda”, a adaugat el.Sa impartim arme In replica, Olmert a spus ca presedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, trebuie inlaturat de la conducerea tarii. In timp ce The Sunday Telegraph informa ca Iranul a propus dusmanilor Israelului sa imparta cu ele arsenalul sau de rachete. Ca intr-o adevarata confruntare informationala, canalul de televiziune Al-Alan a prezentat cadre filmate din avion, unde aparea imaginea destul de incetosata a unui portavion. Potrivit prezentatorului, “nava este americana si a fost surprinsa in Golful Persic”. Demisii respinse Cit priveste Libanul, alt subiect aflat pe ordinea de zi a vizitei lui Olmert in SUA, aici lucrurile s-au precipitat teribil cu precadere in ultimele zile. Cinci minstri siiti ai guvernului de la Beirut si-au anuntat simbata demisia, respinsa insa de primul ministru, o noua lovitura de teatru in criza dintre majoritate si opozitia care reclama o participare sporita in coalitia aflata la putere. “Ne-am depus cererile de eliberare din functie, pentru ca majoritatea insista sa exercite puterea de una singura”, a declarat seful blocului parlamentar al Hezbollahului siit, Mohammad Raad. “Nu vrem ministri care sa urmeze orbeste majoritatea”, a adaugat el. “Este vorba de un avertisment adresat majoritatii” anti-siriene, a adaugat el dupa esecul consultatiilor intre liderii politici libanezi privind crearea unui cabinet de uniune nationala.20.000 de racheteAceasta criza politica ameninta sa incetineze ritmul de reconstructie a Iranului si de sosire a ajutoarelor internationale, ceea ce, pentru actorii economici, inseamna un adevarat dezastru. Atit din punct de vedere economic, dar si politic, starea de tensiune si incordare putind provoca divizarea tarii. Pe acest fundal, The Sunday Times scria, tot ieri, ca, “la patru luni de la incheierea razboiului, fortele militare ale miscarii Hezbollah sint dotate din punct de vedere armat, mai bine ca niciodata. “Credem ca Hezbollah dispune in prezent de aproape 20.000 de rachete de toate diapazoanele. Este ceva mai mult decit aveau inainte de 12 iulie”, au afirmat surse ale serviciilor israeliene de spionaj.

Mutu, lasat la vatra

Selectionerul echipei nationale de fotbal, Victor Piturca, a anuntat lotul de jucatori cu care va aborda, miercuri, partida amicala cu Spania, de la Cadiz - inca inainte de meciurile de ieri - in ciuda faptului ca nu se stia daca toti jucatorii chemati la lot indeplineau cerinta impusa de tehnician chiar de la inceputul mandatului sau (aceea de a fi titulari la echipele lor de club). Cea mai mare surpriza a fost neselectionarea lui Adrian Mutu, Piturca declarind ca aceasta decizie a fost luata de comun acord cu atacantul echipei Fiorentina: “Am discutat cu el, mi-a spus ca poate ajunge in Spania doar luni seara sau marti si am luat aceasta decizie pentru ca vreau sa am luni toti jucatorii. Vreau jucatori concentrati suta la suta”. Atacantul nationalei noastre a sarbatorit ieri seara botezul fiicei sale, Adriana.Jucatorii pe care Victor Piturca se va baza in amicalul cu Spania sint urmatorii: Danut Coman (Rapid), Marius Popa (Poli Timisoara), Valentin Badoi (Rapid), Petre Marin (Steaua), Gabriel Tamas (Celta Vigo), Dorin Goian (Steaua), Sorin Ghionea (Steaua), Cristian Chivu (AS Roma), Razvan Rat (Sahtior Donetk), Radu Stefan (Dinamo), Ovidiu Petre (Steaua), Florentin Petre (TSKA Sofia), Razvan Cocis (Seriff Tiraspol), Nicolae Dica (Steaua), Laurentiu Rosu (Recreativo Huelva), Marius Maldarasanu (Rapid), Mugurel Buga (Rapid), Claudiu Niculescu (Dinamo), Ciprian Marica (Sahtior Donetk) si Daniel Niculae (AJ Auxerre).Nationala va pleca spre Spania astazi, la ora 10.00, iar in cursul serii de astazi va sustine un antrenament inchis presei. Miine, de la ora 13.00, ora României, va avea loc antrenamentul oficial al tricolorilor, care nu va fi deschis presei decit 15 minute, spre deosebire de cel al ibericilor, deschis in totalitate presei.Si echipa nationala de tineret va sustine miercuri o partida amicala, contra reprezentativei similare a Greciei, antrenorul Emil Sandoi selectionind pentru aceasta actiune doar 18 jucatori. Tehnicianul a declarat ca a avut mari probleme in alcatuirea acestui lot, baza de selectie fiind destul de redusa. Partida România - Grecia este programata la ora 17.00. 

Soc pentru FC Unirea

Uniristii au acuzat oboseala acumulata dupa trei saptamini cu mai multe deplasari si partied, atit in Cupa Romaniei, cit si in seria a II a a Ligii secunde. Elevii lui Mihai Zamfir au cedat cu 2 la 1, incasind doua goluri de la echipa cu cel mai slab atac din tara, care pina la acest meci reusisera doar 5 goluri. In urma acestui rezultat, FC Unirea ramine cu 21 de puncte si cade pe locul 10, in timp ce formatia din Vinju Mare acumuleaza 13 puncte si preda laterna rosie celor de la Unirea Dej. In etapa viitoare, albaiulienii vor primi vizita unei alte formatii in mare criza, ocupanta pozitiei a 14 a, FC Bihor. DificilTehnicianul unirist, Mihai Zamfir, avertiza inca de saptamina trecuta ca nu va fi deloc usor in partida de la Vinju Mare. Zamfir arata la acea vreme ca “echipa din Vinju Mare este foarte tehnica, jucatorii duc mingea foarte bine bine in preajma careului. Au o medie de virsta de 30 de ani si deci experienta”. Tehnicianul albaiulian mai vorbea despre oboseala acumulata in ultima perioada, insa spera ca devansarea partidei, jucate duminica, sa le permita elevilor sai sa se recupereze. Nu a fost asa, dovada ca albaiulienii au fost condusi cu 2 la 0 prin golurile marcate de Serban in minutele 42 si 66, uniristii reusind doar sa reduca din handicap prin Cazan, care a inscris unicul gol al oaspetilor in minutului 75. PicanteriiUnirea a inregistrat cel de-al doilea esec in deplasare din aces sezon, precedentul datind din etapa a doua, cind albaiulienii au pierdut cu acelasi scor la Vilcea. FC Unirea dovedeste ca se mobilizeaza foarte bine cu echipele puternice, dar ca abordeaza mai putin concentra partidele considerate mai usoare.In aceeaSi etapAFC Caracal - C.S. Auxerre 2-1CFR Timisoara - FC Baia Mare 2-1FC Bihor - FC Tirgoviste 0-1CS ISCT - Gaz Metan 3-1Corvinul - Dacia Mioveni 0-0U Cluj - FC Unirea Dej 4-0CSM Vilcea - Poli II Timisoara1-0FCM Resita - Minerul 1-0

Scormonitorul

• Dom’le, trebuie sa infiintam un “fun club”. Sau “fan club”. In cazul de fata, ambele variante sint valabile. Pentru ca ar fi vorba de fanii lui Al Bundy, celebrul personaj din filmul “Familia Bundy”. Din cite am auzit eu, cel mai puternic si mai numeros fan club al acestui individ este cel din Japonia. Dar, chiar daca la noi nu e implementata moda “fan cluburilor” atit de puternic, cel putin un membru tot gasesc. Cum ar fi patronul unui magazin din Cetate. Magazin de… pantofi. De dama. Care si-a intitulat si magazinul “Al Bundy”. Nu stim daca acest lucru i-a marit si clientela, dar, cu siguranta, i-a facut pe clienti mai vorbareti. Trebuie, musai, sa luam legatura cu patronul, sa vedem cit la suta din pataniile personajului din film sint reale in viata de vinzator de pantofi de dama, la noi, in Alba Iulia…  • “Daca-i lege, nu-i tocmeala”. Ce, vreti sa spuneti ca te poti tocmi atunci cind e vorba de legi? Nu, nene, nicidecum. Hai sa va dam un exemplu. Prevede legea ca fiecare institutie sa aiba, la intrare, rampa speciala, destinata persoanelor cu handicap? Prevede. Te poti tocmi? Nu poti! Dar poti face altceva. Cum a facut Inspectoratul Scolar Alba, tocmai in cazul acestei legi. A interpretat-o cum a vrut. A facut rampa pentru persoanele cu handicap. Metalica. Este amplasata chiar la intrare. Cum scrie la lege. Ar fi doar o problema. E pusa sub scari! Daca vine handicapatul in carucior, trebuie sa se dea jos din el, sa-si traga rampa (metalica, de citeva zeci de kilograme!), sa o potriveasca in drept cu scarile, si apoi, n-are decit sa urce pe ea, daca vrea. Daca nu, nu. Dar e in conformitate cu legea? Este. Ca doar de-aia-i lege. Ca sa nu fie loc de tocmeala...  Acest text va fi considerat pamflet 

“Romani Mici”, dar importanti

Ca orice telespectator iubitor de teveu, am urmarit, timp de citeva luni bune, campania-maraton “Mari Romani”, derulata la postul public de televiziune. Dezbateri, documentare - citeva au fost chiar misto facute -, propuneri, reclame... La final, cind am vazut ca Stefan cel Mare este il mai mare roman al tuturor timpurilor, mi-am adus aminte de mozaicul, in marime naturala, cu Stefan, pe care l-am vazut zilnic, timp de opt ani, intr-o “scoala bengoasa” din Drumul Taberei. Mai erau si ceva tablouri, recunosc, dar mozaicul ala mi-a urmarit copilaria. Vazind rezultatele campaniei de la TVR, m-am mai linistit, intelegind ca nu doar eu am vazut un mozaic de genul asta. Ei bine, dupa tot tam-tam-ul iscat de initiativa TVR, in care s-au bagat bani grei, chiar ma gindeam ce ar fi sa vedem topuri de genul “cel mai mic roman” sau “cel mai prost roman”? Afara se poarta! E chiar o moda! N-am asteptat prea mult, pentru ca editorii revistei “Maxim” s-au pus pe treaba, pentru a afla care sint cei mai “mici romani”... care conteaza. E chiar tare sa scoti vedetele din top si in locul lor sa bagi anonimi, nu-i asa? Campania pornita de revista “Maxim” vrea sa-i scoata in fata pe romanii de care ne lovim zilnic, oameni care nu fac rating la televizor, dar care sint apreciati in mediile din care provin. Dupa patru luni de voturi preliminare, in lupta pentru titlul de “cel mai mic roman” au ramas zece candidati. Ei sint: Cocosatu’ - maestru mici, Petrica Ciobanu - mascota echipei Poli Iasi, Vasile Stoica - un om care a facut inconjurul lumii intr-un scaun rulant, Iustin Capra - un inginer ce poseda o sumedenie de inventii, Teodor Negoita - explorator, Mariana Rotaru - croitoreasa, Laura Aurelia Grigore - o stewardesa care a trecut prin doua accidente aviatice, Andrei Iftimie si Razvan Orlando Matei (IT-sti), Vasile Cocolos - singurul fabricant de flasnete din estul Europei si Mugur Grosu - poet. La final, cel care va intra in posesia titlului de “cel mai mic roman” va primi un premiu de 5.000 de euro. Pe linga voturile cititorilor revistei, cistigatorul va fi desemnat si de un juriu format din: Andreea Esca, Dana Deac, Robert Turcescu, Adrian Ursu, Cristian Tabara, Eugen Istodor, Mihai Chirilov, Catalin Tolontan, Dan Turturica si Dragos Vasile. 

Luminari pentru Calin

Politia, de acum pe faza! De remarcat este, insa, faptul ca aseara la locul tragicului eveniment era postata o patrula a Sectiei 6 Politie. „Noi avem mai multe locatii unde stam in fiecare noapte. Din pacate, in noaptea cu pricina, colegii nostri nu erau in zona", au replicat cei doi ofiteri de Politie. „Nu am primit nici un ordin specific pentru a fi mai atenti in ceea ce priveste aceasta locatie", au mai adaugat cei doi. Tot in alerta se aflau aseara si angajatii PP Protect, firma care se ocupa, potrivit acestora, „doar de paza din interiorul clubului Obsession". „Colegii nostri nu au fost cei de la intrare, care, se presupune, ca ar fi asistat la incaierare. Noi ne ocupam doar de interiorul clubului. Avem oameni postati linga scena, in camera VIP etc.", au mentionat cei doi agenti care se ocupau aseara de paza parcarii aflata chiar linga club.  Explicatiile vor veni luni Oficialii clubului Obsession, club in care a inceput intregul scandal, in urma caruia Calin Gordea a decedat, au promis ca luni va fi organizata o conferinta de presa in care vor fi explicate toate detaliile legate de acest caz. La intrarea in clubul din Zorilor erau aseara in jur de sapte persoane care verificau lumea la intrare. Acestia au sustinut insa, in repetate rinduri, ca nu sint vinovati de accidentul produs luni noapte. Clienti mai atenti Scandalul iscat in urma decesului tinarului din Zalau a tras un semnal de alarma in ceea ce priveste clientii cluburilor clujene. „Sintem si noi mai atente. Oricum nu pot avea incredere in bodyguarzii cluburilor. Si din Obsession s-au furat genti si posete, asa ca ma gindesc de acum de doua ori inainte sa ies in oras", a mentionat o tinara, ce astepta sa intre aseara in clubul Obsession. In fata aceluiasi club a avut loc miercuri noaptea o alta incaierare in care au fost implicate circa sapte persoane. Un tinar a ajuns sa fie batut chiar pe portbagajul unui taxi parcat in fata clubului. Agresorul a fost retinut Va reamintim ca in dimineata zilei de vineri, un mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile a fost emis pe numele lui Calin Bondor de 23 de ani, cel pe care procurorii clujeni il banuiesc de aplicarea loviturii care a cauzat moartea tinarului Calin Gordea. Agresorul s-a prezentat de bunavoie la Politie, insotit de tatal sau. El a sustinut in repetate rinduri ca a fost doar „implicat in scandal, dar nu a fost cel care a aplicat lovitura decisiva". In urma unui incident pornit, se pare, de la citiva stropi de sampanie, Calin Alexandru Gordea de 21 de ani, a fost batut crunt de mai multi tineri in noaptea de luni spre marti. Una dintre lovituri i-a fost fatala iar tinarul a decedat sub ochii primarului Emil Boc si al prietenilor sai. Calin Alexandru Gordea, student in anul 2 la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, a fost inmormintat joi la Zalau.