monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Super-taxe!

Fruntasii tarii la costuriFoto Diana SANDORAn de an, studentii scot din buzunar tot mai multi bani pentru scolarizareMirajul Medicinei atrage in fiecare an mii de studenti la Cluj. Mai nou, insa, atrage si tot mai multi studenti straini. Aceasta in ciuda faptului ca Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) „Iuliu Hatieganu“ practica cele mai ridicate taxe din urbea de sub dealul Feleacului. Taxa de aici a crescut, gradual, in ultimii 3 ani, cu cite 1.000 de lei. Daca in 2005, aceasta era de 3.000 de lei, pentru anul universitar 2007-2008 a fost stabilita de catre Senatul UMF la 5.000 de lei. Conducerea universitatii motiveaza cresterea prin subventia pe care o acorda Ministerul Educatiei pentru studentii cu regim bugetar. „Costul unui loc la taxa nu are voie sa fie sub valoarea subventiei pe care o acorda Ministerul Educatiei pentru un student in regim de buget“, ne-a declarat Marius Bojita, rector al UMF Cluj-Napoca. In viziunea acestuia, cresterea cu 1.000 RON pe an este nesemnificativa. Mai mult, Bojita a dat exemplul studentilor straini care nu sint din tari membre UE. Acestia platesc o taxa de scolarizare de doar 300 de dolari pe an, stabilita inainte de 1990 printr-o Hotarire de Guvern. De mentionat este faptul ca studentii la Medicina din Capitala si cei din Tirgu Mures scapa semnificativ mai ieftin decit colegii lor din Cluj, avind de achitat 3.700, respectiv 4.000 de lei pe an.Cresc intr-un an cit la altii-n sapteAn dupa an, studentii politehnisti trebuie sa bage si ei mina mai adinc in buzunare pentru a-si plati taxele de studiu. Cei mai vizati sint cei care urmeaza cursurile sectiei de Arhitectura, unde in anul universitar 2007-2008 tariful pentru un an de scolarizare a atins 4.000 de lei, adica aproximativ 1.200 de euro. „Preturile nu sint ancorate in realitate, in conditiile in care baza didactica nu s-a modificat de anul trecut, pe cind taxa da“, afirma unul dintre studentii care astazi participa la protestul impotriva UTCN. De mentionat este faptul ca la Facultatea de Arhitectura din Florenta, Italia, un an il costa pe un student 600 de euro, in timp ce in capitala Olandei, Amsterdam, viitorii arhitecti scot din buzunar 500 de euro anual pentru scolarizare.O alta majorare a taxei a fost inregistrata si in ceea ce priveste Academia de Muzica „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca. Costul unui an de studiu pentru licenta a ajuns in acest an la 3.900 de lei, cu 700 mai mult decit anul trecut. Surse din interiorul universitatii au marturisit ca aceasta crestere este justificata, in conditiile in care in cadrul Academiei profesorii lucreaza individual cu fiecare student, lucru care necesita fonduri mari.Educatia inainte, costurile pe locPentru cei 57.000 de studenti ai Universitatii „Babes-Bolyai“ (UBB) Cluj, taxa de scolarizare nu a crescut, raminind in medie la 2.000 RON. „Suma a fost aprobata de catre senatul UBB in 17 iulie, la propunerea Consiliilor Profesorale ale Facultatilor“, a declarat Cristina Nistor, purtatoare de cuvint la UBB Cluj. In ceea ce-i priveste pe studentii Universitatii de Arte si Design (UAD), taxa a ramas la 600 de euro in ultimii 3 ani, iar inainte a fost 600 de dolari. Senatul UAD a votat aceasta suma in vara, sustinind ca nu li s-a parut necesar sa ridice valoarea taxei de scolarizare. Acelasi lucru se intimpla si cu cei ce invata la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj. Taxele de scolarizare de aici se situeaza intre 2.200 si 2.700 de lei anual, in functie de specializare. Cea mai scumpa dintre ele ramine cea de Medicina Veterinara. Potrivit secretarei-sefe a USAMV, Marioara Morar, tarifele au fost mentinute la fel ca anul trecut, din cauza „unor clase mai sarace de studenti care se inscriu la aceasta universitate“. „Aceste preturi se pot modifica, insa, oricind, in functie de inflatie“, a precizat Marioara Morar pentru monitorul.

Agenda zilei

Filmmarti • ora 16 • Cinema VictoriaLa Cinema Victoria (Bulevardul Eroilor, nr. 51) ruleaza filmul „Imperiul Mintii“ („Inland Empire“) – SUA 2006. Regia: David Lynch. Cu: Jeremy Irons, Laura Dern. Spectacolele cu tarif redus au loc marti, toata ziua.Concertmarti • ora 20 • Autograf ClubIn Autograf Club, incepind cu ora 20, va avea loc un concert live numit „Seara Maramureseana“. Invitati speciali sint membrii grupului Iza din Maramures.Petrecerimarti • ora 22 • Club Seven Fun&CrazyCa in fiecare marti, in Club Seven Fun&Crazy, cu incepere de la ora 22, va avea loc un party special, intitulat „Fun&Crazy“. marti • ora 22 • Club KharmaIn Club Kharma (Piata Lucian Blaga, nr. 1-3), de la ora 22, va fi organizata o noua petrecere din seria „E-X-Tra-Vaganza Party“.

Tilvan revine acasa

Ovidiu Tilvan este pregatit sa revina acasa, dupa ce, la finalul saptaminii trecute, si-a reziliat contractul cu formatia de liga a II-a Minerul Lupeni. Chiar daca a ramas in pregatiri toata vara cu formatia pentru care a evoluat si sezonul trecut, jucatorul spune ca a fost fortat sa plece, dupa ce conducerea echipei a decis sa intinereasca echipa. „La finalul saptamminii trecute au venit la mine si la Tibi Csik si ne-au spus ca trebuie sa plecam pentru ca vor sa reintinereasca echipa. A fost o decizie surprinzatoare pentru noi, intrucit, in vara, cind ne-am manifestat intentia de a reveni acasa, s-au opus transferurilor noastre. Nu avea rost ca sa mai prelungim agonia si am decis amindoi sa ne reziliem contractele", spune Tilvan. Trateaza cu FC CisnadieRamas fara echipa, Tilvan spera sa revina cit mai repede pe gazon. Spune ca trateaza deja cu FC Cisnadie, formatie pregatita de fostul sau antrenor, Jan Gavrila. „Daca tot m-am intors acasa, vreau sa mai joc, pentru ca simt ca o mai pot face. La FC Sibiu este imposibil sa mai merg, tinind cont de modul in care m-am despartit la acea formatie. Am decis sa merg spre Cisnadie, pentru ca aceeasi formatie m-a dorit si-n vara, dar atunci am acceptat oferta celor de la Lupeni. Sper sa-mi rezolv actele si sa pot juca cit mai repede posibil pentru echipa din Cisnadie", spune jucatorul.

CSU Atlassib incepe asaltul

Baschetbalistii sibieni vor avea parte de un meci dificil in debutul sezonuluiCSU Atlassib revine, in aceasta dupa-amiaza, in Sala Transilvania, pentru primul meci oficial din noul sezon. Elevii pregatiti de Peter Schomers vor debuta in Cupa Romaniei, impotriva rivalei Poli Mobilteco Cluj Napoca. „Cred ca este unul dintre cei mai puternici adversari pe care i-am fi putut intilni in aceasta competitie. Pe de o parte e bine ca avem parte de un adversar atit de tare in acest prim tur, dar, in acelasi timp, exista si dezavantaje. I-am studiat pe DVD si pot spune ca au o echipa foarte omogena si bine pusa la punct", spune Peter Schomers. Probleme de efectivDin pacate, sibienii nu si-au revenit pe deplin dupa ultimele turnee. La finalul saptaminii trecute, infirmeria era plina, nu mai putin de cinci jucatori fiind indisponibili. Ieri, situatia era ceva mai roz, dar totusi delicata. Atit Keith Triplett, cit si Jason Smith sint indisponibili. Ei nu s-au pregatit deloc in ultimele zile, insa tehncianul formatiei sibiene spera ca, la ora jocului, macar unul dintre ei sa poata intra pe teren. „Imi doresc foarte mult ca macar unul dintre ei sa fie prezent pe teren. Este un meci dificil, pe care vreau sa-l cistigam. Intentia noastra este sa mergem mai departe si, daca se poate, chiar sa cucerim acest trofeu. De aceea as vrea ca tot lotul sa fie valid, iar cei mai buni sa fie prezenti pe teren", spune Schomers. Asteapta faniiAtit jucatorii, cit si antrenorul formatiei sibiene spera ca, la meciul de astazi, sala sa fie plina si publicul sa creeze o atmosfera incendiara. „E normal sa ne dorim sa jucam cu o sala plina, in care fanii sa creeze atmosfera pe care am vazut ca au creat-o in sezonul trecut. Intodeauna fanii ajuta foarte mult echipa, pentru ca poate sa o sprijine in momentele mai dificile. Daca noi o sa jucam bine o sa atragem si fanii sa vina intr-un numar cit mai mare la sala pentru a ne sprijini. Doar impreuna putem face rezultate bune", spune antrenorul formatiei sibiene. Adversar facilIn aceeasi faza a competitiei, cealalta reprezentanta a judetului, Gaz Metan Medias, va evolua in deplasare, la Tirgoviste, contra formatiei BC din localitate. In mod normal, gazistii sint favoriti, insa antrenorul Horia Rotaru spune ca jucatorii sai trebuie sa fie prudenti, pentru ca nou promovata s-a intarit in aceasta perioada. „Trebuie sa fim foarte prudenti. Toate echipele s-au intarit in aceasta perioada si nu cred ca situatia celor de la Tirgoviste este alta. Mai ales cum este o echipa nou promovata, sigur vor sa dea lovitura si sa obtina un rezultat mare. Prin lotul pe care il avem si aspiratiile noastre nu avem voie sa facem niciun pas gresit. Trebuie sa invingem", spune Horia Rotaru. Pregatiti de asaltIn opinia jucatorilor de pe Tirnava Mare meciul de astazi nu reprezinta decit un nou test de verificare pentru meciul de simbata, din prima etapa, cind mediesenii vor ajunge la Sibiu, pentru confruntarea cu CSU Atlassib. „Meciul de la Tirgoviste trebuie sa-l cistigam, pentru ca sintem favoriti. Noi nu trebuie decit sa facem retusuri pentru meciul de simbata, de la Sibiu, cu CSU Atlassib. Acela va fi un adevarat derbi, pe care va trebui sa-l tratam foarte serios. Am vazut ca Sibiul si-a schimbat echipa in aceasta pauza competitionala si cred ca va fi un derbi foarte aprins. Cel mai bun sa cistige, dar important este sa fie spectacol in sala", spune extrema Tudor Dumitrescu, fost jucator si la CSU Atlassib Sibiu. Fara feteSpre deosebitre de anul trecut, judetul Sibiu nu va mai fi reprezentat si in Campionatul National feminin, dupa ce formatia Magic Sibiu s-a retras din campionat. „Daca nu a mai fost interes sa fie mentinuta aceasta formatie, am decis ca era mai bine sa ne retragem si jucatoarele sa mearga fiecare unde vor ele", spune Dan Fleseriu, fostul proprietar al echipei.  

Dica, mai tare ca Mutu

Echipa de fotbal Steaua Bucuresti ocupa primul loc in topul preferintelor romanilor, se arata intr-un sondaj de opinie realizat de Biroul de Cercetari Sociale in perioada 3-10 septembrie si dat publicitatii duminica. Potrivit sursei citate, 42,7 % dintre cei intervievati au declarat ca, din Liga I, admira cel mai mult echipa de fotbal Steaua. Locurile doi si trei au fost ocupate de echipele Dinamo Bucuresti, care a obtinut 13 procente, si Rapid Bucuresti, care a fost cotata cu 8,8 % din optiunile celor intervievati. In plus, 4,1% dintre romani si-au exprimat admiratia pentru echipa de fotbal Universitatea Craiova, iar 3,3 procente au precizat ca echipa CFR Cluj este in topul admiratiei lor. Ultimele locuri sint ocupate, conform sursei citate, de echipele Farul Constanta si Dacia Mioveni.Pe de alta parte, romanii l-au desemnat pe stelistul Nicolae Dica drept cel mai bun fotbalist, stelistul intrunind 30,5 % din optiunile celor intervievati. Pe locul doi in topul preferintelor romanilor la capitolul fotbalisti, s-a clasat Adrian Mutu cu 13,1 %. Acesta este urmat de stelistul Banel Nicolita, care a obtinut 12,7 procente, si de capitanul echipei Steaua Mirel Radoi, cotat la 6,6% din optiunile romanilor. Pe locurile 5 si 6 s-au clasat dinamovistul Claudiu Niculescu (6,1%) si capitanul echipei nationale de fotbal Cristian Chivu (5,4%), iar locurile 7 si 8 au fost ocupate de portarul Bogdan Lobont (5%) si de Dorinel Munteanu (4,2%).Pe ultimele locuri in topul preferintelor romanilor s-au situat atacantul lui Poli Timisoara Ionel Ganea, care a obtinut 1,2 procente, si rapidistul Danut Coman, cotat cu 1,1 % din optiunile respondentilor. Sondajul de opinie al BCS a fost finantat de Fundatia Societatea Civila si a fost realizat pe un esantion de 1.126 persoane in virsta de peste 18 ani. Esantionul este reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei, cu o eroare statistica de 3%.

Ciocnirea lumilor paralele

Ce-i drept, nici una dintre ele, Aston Villa, West Ham, Southampton si Middlesbrough, nu se compara cu Arsenalul de astazi, a sasea echipa engleza cu care Steaua se va confrunta in Liga Campionilor, toate confruntarile amintite mai sus avind loc in Cupa UEFA.O trupa tinara la virful Premier LigueLa tragerea la sorti a grupelor, finantatorul Gigi Becali marturisea ca se teme doar de Sevilla, Arsenal nu mai este ce-a fost, dupa plecarea lui Henry si Ljungberg. Realitatea momentului il contrazice: in timp ce Sevilla inoata pe la mijlocul clasamentului “Primerei”, Arsenal conduce confortabil in “Premier League”, cu o trupa tinara care atrage toate elogiile. Astfel incit, Steaua joaca astazi cel mai greu meci din aceasta campanie europeana, cu sabia lui Gigi deasupra capului lui Massimo Pedrazzini. Absentele din lotul Arsenalului, aproape ca nu conteaza, fiindca rezervele sint de valoarea titularului. Portarul spaniol Almunia s-a dovedit intotdeauna un inlocuitor de nadejde pentru marele Jens Lehmann, cehul Rosicky poate fi suplinit de francezul Flamini, cit despre Aleksandr Hleb, accidentat rau in meciul cu West Ham, Theo Walcott abia asteapta sa arate de ce este in stare. Walcott este marea speranta a fotbalului englez, fiind selectionat la Cupa Mondiala din Germania desi avea numai 16 ani! Daca antrenorul francez Arsène Wenger va apela la junele Theo, acesta va fi singurul englez in formatia de start a “tunarilor” Francezul William Gallas, croatul Eduardo da Silva, congolezul Alexandr Song, completeaza o lista de indisponibilitati destul de lunga. Cu precizarea ca, in partida de campionat cu “ciocanarii”, s-a accidentat si atacantul togolez Emmanuel Adebayor, golgeterul echipei din ultima perioada, dar medicii londonezi cred ca va fi refacut pina la ora meciului. Doi spanioli, patru francezi, cite un ivorian, elvetian, englez, togolez, olandez, aceasta este formula multinationala pe care se preconizeaza a o folosi Arsène Wenger in partida de astazi, cu Steaua.Cu Dumnezeu inainte!In privinta echipei din Ghencea, Gigi Becali se pare ca isi pune sperantele doar in Dumnezeu, chiar daca situatia lotului s-a imbunatatit in ultima vreme. Goian va reveni cu siguranta in echipa, singura indisponibilitate importanta fiind a polonezului Golanski. Calitatea deosebita a adversarului face ca antrenorul Pedrazzini sa renunte, pe moment, la ascutirea jocului ofensiv al Stelei, revenind la sistemul 4-2-3-1, utilizat de Hagi, cu Ovidiu Petre si Lovin ca inchizator. In fata, va activa Dorel Zaharia, care l-a convins, in ultimele partide, de utilitatea sa, pe Gigi Becali, Romeo Surdu va fi preferat pe stinga in locul deceptiei Rica Neaga, flancat din spate de Emeghara. Pentru Steaua, care urmareste in primul rind ocuparea locului III in grupa si intrarea in 16-imile Cupei UEFA, conteaza foarte mult si un punct cistigat in fata “tunarilor”, mai ales dupa infringerea de la Praga cu 1-2. Slavia, intilneste de la aceeasi ora, 21,45, in deplasare pe FC Sevilla, gazdele fiind, fara indoiala, favorite. Formatiile probabileSteaua: Zapata - P. Marin, Goian, Rada, Emeghara - Ov. Petre, Lovin - Nicolita, Dica, Surdu - Zaharia. Arsenal: Almunia - Sagna, K. Touré, Senderos, Clichy - Walcott, Fabregas, Flamini, Diaby - Adebayor, van Persie.Arbitri: Terje Hauge - Steinar Holvik, Jan Petter Randen (Norvegia). AstAzi, In Liga Campionilor Grupa E: Lyon - Glasgow Rangers, Stuttgart - Barcelona.Grupa F: Manchester United - AS Roma, Dinamo Kiev - Sporting Lisabona.Grupa G: Inter Milano - PSV Eindhoven, TSKA Moscova - Fenerbahçe Istanbul.Grupa H: Steaua - Arsenal, Sevilla - Slavia Praga. 

Rezultatele inregistrate in etapa a V-a

Viitorul Sintimbru a “spart” Oarda, obtinind prima victorie din acest campionat, CIL Blaj se regaseste dupa victoria cu Recolta Galda, în timp ce echipa lui Himcinschi a obtinut o victorie grea, dar meritata, în fata celor de la Real Alba Iulia.Ariesul Cimpeni a învins la limita formatia tinara si neexperimentata a Realului, echipa bine mobilizata care a vrut sa arate ca nu merita sa fie la subsolul clasamentului.Viitorul Sintimbru - Muresul Oarda de Jos 2-0 (0-0)Marcator: Gruita (‘61, ‘68).Viitorul Unirea - FC Cugir 1-5 (0-2)Marcatori: Cretar (‘86, penalty)/ A.Micu (‘24), Bulgar (‘27, autogol), Gruian (‘55, ‘90), Lespezeanu (‘62).Olimpia Aiud - Energia Sasciori 3-1 (1-0)Marcatori: Oct. Lazea (‘23, ‘59), Mataringa (‘78)/ Gh. Sorin (‘57) Rapid CFR Teius - Soimii Ciumbrud 4-0 (2-0)Marcatori: Maier (‘25, autogol), Rancea (‘35), D. Crisan (‘50, ‘80). Ariesul Cimpeni - Real Alba Iulia 2-1 (1-0)Marcatori: Muntean (‘36), A. Miclea (‘52)/ Puscas (‘65).CIL Blaj - Recolta Galda de Jos 1-0 (0-0)Marcator: Boar (‘85).Cuprirom Abrud - Metalul Aiud, nu s-a disputatEtapa viitoare (duminica, 7 octombrie, ora 11.00): Metalul Aiud - Recolta Galda de Jos, Real Alba Iulia - CIL Blaj, Soimii Ciumbrud - Ariesul Cimpeni, Energia Sasciori - Rapid CFR Teius, FC Cugir - Olimpia Aiud, Muresul Oarda de Jos - Viitorul Unirea, Cuprirom Abrud - Viitorul Sintimbru. Clasament1. Ariesul Cimpeni     5     5     0     0     18-3     15     A92. FC Cugir     5     4     0     1     17-7     12     A63. Rapid CFR Teius    5     3     1     1     18-10     10     A14. Cuprirom Abrud     4     3     0     1     9-1     9     A35. Olimpia Aiud     5     3     0     2     12-7     9     06. Muresul Oarda     5     3     0     2     8-4     9     07. Soimii Ciumbrud     5     3     0     2     7-10     9     A38. Energia Sasciori     5     2     0     3     3-8     6     09. Recolta Galda     5     1     2     2     5-8     5     -110. Viitorul Unirea    5     1     1     3     3-8     4     -511. Real A. Iulia     5     1     0     4     8-13     3     -312. Metalul Aiud     4     1     0     3     1-6     3     -313. Viitorul Sintimbru     5     1     0     4     4-15     3     -314. CIL Blaj     5     1     0     4     1-14     3     -3

George Ciorceri a demisionat

George Ciorceri a fost instalat in functia de antrenor al Unirii, in aceasta vara, si a demisionat dupa numai sapte etape, din cauza randamentului scazut al echipei, si a rezultatelor proaste, locul lui fiind preluat provizoriu de Adrian Bichesi, care a condus antrenamentul “alb-negrilor” de ieri dupa-amiaza. „Antrenorul Ciorceri si-a anuntat astazi demisia. Miine (n.r. astazi) i se va rezilia contractul, iar antrenor va ramine Adrian Bichesi, care va conduce antrenamentul de astazi (n.r. ieri). Sintem in discutie cu mai multi antrenori, vom vedea saptamina acesta, nu ne grabim pentru a nu gresi, nu pot spune nume”, a declarat Marian Sarmes, presedintele Consiliului de Administratie.Sunda ramine favoritPrimul pe lista inlocuitorilor este Aurel Sunda, antrenorul care a promovat Unirea in 2003, cu care s-au purtat primele negocieri aseara. Acesta s-a aratat dispus sa revina la Alba Iulia: “Nu as spune <<nu>> unei oferte venite de la Unirea, care a ramas in sufletul meu.”  Nici Alin Artimon nu ar refuza o oferta. “I-am refuzat in vara si am gresit. As fi deschis unei colaborari, dar nu depinde numai de mine”, a spus tehnicianul echipei CFR Timisoara.

Avertisment

Reprezentantii IPJ Alba au transmis un avertisment cetatenilor cu privire la un nou tip de inselaciune, care se prefigureaza in municipiul Alba Iulia. Potrivit politistilor, in ultima perioada de timp, pe portile mai multor garaje apartinind unor cetateni din municipiul Alba Iulia, au fost lipite, de catre persoane necunoscute, anunturi prin care se notifica disponibilitatea S.C. Dacia Pitesti, de a achizitiona autoturisme Dacia uzate, fabricate in perioada 1971 - 1989, contra unor sume cuprinse intre 3.500 si 4.500 lei. Pentru contact, in cuprinsul anuntului, este mentionat un numar de telefon mobil. “În urma verificarilor efectuate de politisti din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Alba, s-a stabilit ca anuntul nu apartine societatii comerciale mai sus mentionate. Folosim acest prilej pentru a atentiona cetatenii sa nu dea curs acestui tip de anunt, intrucit exista riscul sa devina victimele unor infractiuni de inselaciune”, se arata intr-un comunicat al IPJ Alba.

Sedinta festiva indoliata la Prefectura

Comitetul de Dialog Civic pentru problemele Persoanelor Virstnice din cadrul Prefecturii Alba s-a intrunit in cursul zilei de ieri in sedinta. Presedintele acesteia, subprefectul Clement Negrut, ne-a declarat in legatura cu aceasta ca reuniunea de ieri a fost programata cu circa 3 saptamini in urma, cu scopul marcarii in sedinta festiva a zilei de 1 octombrie, ca Ziua Internationala a Persoanelor Virstnice. In acest fel, persoanelor virstnice din judet le-au fost transmise gindurile de bine si preocuparea celor ce le reprezinta in organismul institutional judetean pentru ca problemele acestora, cu caracter general sau punctual, sa fie rezolvate cit mai operativ si in mod favorabil. Dupa cum remarca Clement Negrut, festivismul sedintei din ziua de sarbatoare pentru persoanele virstnice a fost in mare parte unul de doliu, datorat tragediei prin care Sanda Vintan, sotul ei si cele doua fiice si-au pierdut viata in cumplitul accident auto din Ungaria. Sanda Vintan era secretarul executiv al Comitetului si persoana care se ocupa direct de organizarea si desfasurarea activitatilor specifice programate si initiate in cadrul institutiei. Astfel, in memoria sa a fost pastrat un moment de reculegere si au fost exprimate sentimentele de compasiune si regret pentru tragicul accident.In biroul de pe acelasi palier unde a avut loc sedinta, acolo de unde Sanda Vintan a plecat joia trecuta bucuroasa ca isi va lua fetele de la aeroportul din Budapesta, fostii ei colegi au amenajat un coltisor indoliat, cu fotografia ei, luminari aprinse si flori, semn al pretuirii si respectului de care s-a bucurat din partea lor. 

Decizie in cazul DIP

Judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) au decis ca fostul presedinte al PSD Bucuresti si, totodata, fost ministru al Industriilor in Guvernul Nastase, Dan Ioan Popescu, si-a dobindit in mod legal averea. Popescu si sotia lui fusesera acuzati de comisia speciala de cercetare a averilor ca nu pot justifica legal 46 de miliarde de lei vechi din veniturile obtinute in perioada 2001-2004. In acest interval, sotii Popescu au cumparat 23 de imobile si terenuri situate in Azuga si Bucuresti. Cei doi au pretins ca banii provin dintr-un milion de euro, suma obtinuta dupa ce au vindut actiunile unei firme in anul 2001. Solutionarea din partea judecatorilor ICCJ vine la un an de la suspendarea dosarului lui Popescu si trimiterea spre Curtea Constitutionala a 13 articole din legea privind controlul averii demnitarilor. 

Rezultate contestate in Ucraina

Partidul premierului pro-rus Viktor Ianukovici (foto) ocupa prima pozitie in alegerile legislative anticipate din Ucraina dupa numararea a 80% din voturi. Astfel, potrivit datelor partiale, acesta a obtinut 32,45% din voturi, devansind cu putin partidul Iuliei Timosenko, partid care a adunat 31,91%. Situatia s-a rasturnat in cursul zilei de ieri, cind, pentru o buna bucata de timp, partidul lui Timosenko era pe pozitia intii. Pe locul al treilea se afla formatiunea pro-occidentala a presedintelui Viktor Iuscenko, cu 15%. Acesta a acuzat, deja, situatia „anormala" din zonele pro-ruse ale Ucrainei, aducind in atentie o posibila frauda electorala. Partidul Iuliei Timosenko va forma o coalitie cu cel al presedintelui Iuscenko, in speranta de a obtine conducerea guvernului si de a imprima o directie pro-occidentala Ucrainei. 

PSD si PRM vor guvern de uniune nationala

Cu putin timp inainte de dezbaterea si votarea motiunii de cenzura depuse de PSD, partidele discuta despre ideea unui guvern de uniune nationala. Social-democratii iau in calcul si alte doua variante, in cazul in care documentul lor va avea succes si va fi adoptat de Parlament. „Un executiv de stinga, unul de dreapta sau un guvern de respiratie mai larga", acestea sint variantele PSD, a anuntat ieri liderul partidului, Mircea Geoana. El nu exclude nici un posibil guvern PSD-PD, daca o astfel de formula ar putea obtine un larg sprijin parlamentar. Geoana a negat zvonurile potrivit carora ar fi negociat duminica aceasta formula de guvern cu democratii la ceremonia de intronizare a Patriarhului Daniel. „Actualul Executiv nu este o optiune", a mai precizat Geoana, care nu refuza posibilitatea ca, totusi, premierul de acum, Calin Popescu Tariceanu, sa fie prim-ministru si in viitoarea formula guvernamentala. Un guvern de uniune nationala este si optiunea PRM, pentru a vota motiunea. Liderii acestui partid vor un pact scris intre partide care sa cuprinda lista cu ministerele care le-ar reveni fiecarei formatiuni politice. „In aceste conditii, sigur vom purcede pe cale constitutionala la schimbarea Guvernului", a declarat vicepresedintele PRM, Lucian Bolcas. Celelalte partide, insa, resping ideea. „Un astfel de guvern este necesar cind tara, societatea, se afla intr-o criza, este o stare de criza, or eu nu stiu ca Romania sa fie acum intr-o asemenea stare", a precizat ieri, la Cluj, presedintele UDMR, Marko Bela. El a reafirmat pozitia UDMR, care nu va vota motiunea de cenzura. Liderii PNL au declarat ca, daca motiunea trece, partidul lor va intra in opozitie. Pina si presedintele Traian Basescu s-a gindit la varianta guvernului de uniune nationala, in cazul in care prima sa propunere, un cabinet PNL-PLD-PD, nu va fi acceptata. Seful statului a precizat ca PSD nu poate fi adus la guvernare, deoarece este „un partid instabil". El i-a atacat dur pe liderii social-democrati Viorel Hrebenciuc, Ion Iliescu si Adrian Nastase, despre care a spus ca incearca sa saboteze motiunea de cenzura si ca pregatesc debarcarea lui Geoana din fruntea partidului.

1 octombrie pentru romani

Tot ziua de ieri a fost prima in care agentii economici au putut obtine cazierul fiscal pe cale electronica, elevii au inceput sa isi ridice alocatiile doar de la oficiile postale, fostii proprietari au putut depune primele solicitari pentru despagubiri lichide de pina la 500.000 de lei, salariile profesorilor au fost marite iar intreaga lume a sarbatorit ziua medicului, a muzicii, a arhitecturii si a virstnicilor. Una peste alta, 1 octombrie a adus lucruri rele, dar si bune pentru majoritatea romanilor.   Mai multe releGazele naturale s-au scumpit cu 3,7 %. Ca de fiecare data, responsabilii din sistem au promis ca pina la sfirsitul acestui an nu vor mai fi operate alte scumpiri. Modificarea creste insa valoarea facturilor populatiei si va avea cu siguranta repercursiuni negative asupra celorlalte servicii si produse. Vesti proaste si pentru posesorii de scutere. De la 1 octombrie, toti cei care si-au cumparat un astfel de mijloc de transport vor fi obligati plateasca asigurare de Raspundere Civila Auto. Contestatul pachet de legi ale educatiei si proiectul de statut al cadrului didactic au fost dezbatute de Parlament, cu o luna mai tirziu fata de data anuntata initial de ministrul Cristian Adomnitei. Operatorul de telefonie mobila Vodafone Romania a anuntat ca, tarifele vor fi exprimate in euro, renuntindu-se la moneda americana, fapt ce va atrage unele fluctuatii in ceea ce priveste facturile. Administratiile financiare nu mai elibereaza, cazierul fiscal solicitat la infiintarea societatilor comerciale, a societatilor cooperative si a cooperativelor agricole. Acest lucru se va intimpla pe cale electronica, in termen de citeva ore. Alocatiile care se ridica prin carnetele de CEC emise de Ministerul Educatiei vor putea fi incasate doar de la oficiile CEC.Mai multe buneLa capitolul vesti bune se incadreaza cresterile salariale pentru profesori. Incepind cu prima zi din luna octombrie, toate cadrele didactice din Romania au salarii mai mari cu 12 pina la 27%. Majorarile salariale se vor face in functie de grade, vechime si sporuri. Studentii au inceput tot de ieri noul an universitar, iar fostii proprietari care opteaza pentru despagubiri in bani, in limita sumei de 500.000 de lei de la Fondul Proprietatea, pot depune cererile incepind de ieri. Ziua de 1 octombrie a fost marcata in intreaga lume ca fiind ziua internationala a medicului, a muzicii, a arhitecturii si a persoanelor in virsta. In sfirsit, fara vreo implicatie in viata romanilor, ziua de 1 octombrie este a 274-a zi a calendarului gregorian si a 275-a zi in anii bisecti. 

Parintele John Breck va sustine cursuri la Alba Iulia

Unul dintre cei mai cunoscuti si competenti specialisti în bioetica, Parintele John Breck, va fi prezent timp de o saptamina, în perioada 01 – 06 septembrie 2007, la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Alba Iulia. Originar din SUA, Parintele John Breck este de mai multi ani profesor la Institutul Saint Serge din Paris unde preda cursuri de exegeza biblica si de bioetica. Prezenta sfintiei sale la Alba Iulia se datoreaza începerii unui nou an universitar, în care Parintele John Breck va sustine, în fiecare zi, dimineata între orele 10.00 – 12.00 si seara între orele 18.00 – 20.00, cursuri intensive de bioetica pe teme cum ar fi: clonarea, fertilizarea in vitro, contraceptia, transplantul de organe, eutanasia s.a. Cursurile sint adresate în mod special masteranzilor de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, dar la ele pot participa toti studentii interesati de problematica bioeticii din perspectiva ortodoxa. 

Anul universitar a inceput electoral

Presedintele critica sistemul, iar premierul promite bani pentru invatamintCamelia JULA redactie@monitorulsb.roFurt, minciuna si coruptiePresedintele Romaniei, Traian Basescu, a fost prezent la deschiderea anului universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iasi. In fata studentilor veniti la festivitate, el a vorbit despre problemele invatamintului romanesc. „Universitatea inseamna verticalitate, corectitudine, si nu mita, furt sau minciuna. Din nefericire, scoala sufera din pricina acestor tare. Plagiatul practicat de unii studenti, ca si de unii profesori, cumpararea lucrarilor de licenta, mita pentru promovarea examenelor sint practici care caracterizeaza, din nefericire, o parte a invatamintului universitar romanesc", a sustinut Traian Basescu. El a primit critici din partea ministrului Educatiei, liberalul Cristian Adomnitei, care i-a dat dreptate sefului statului in legatura cu problemele de coruptie din invatamintul superior. „M-am bucurat ca domnul presedinte a venit, spre deosebire de anul preuniversitar la care nu a participat nicaieri, probabil pentru ca acei copii nu voteaza. Dar am aflat cu bucurie ca vine la Iasi si am considerat ca este corect ca un ministru sa isi modifice programul astfel", a precizat Cristian Adomnitei, care a fost prezent, si el, la Universitatea „A. I. Cuza" din Iasi.Premierul a preferat sa arate cifre din bugetPremierul Calin Popescu Tariceanu a participat la festivitatea de deschidere a anului universitar la Universitatea Politehnica din Bucuresti, alaturi de fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu. Premierul a vorbit despre starea invatamintului, care merge intr-o directie buna, si despre fondurile alocate Educatiei. „Si anul acesta vom avea fonduri si mai mari alocate pentru cercetare, 0,6% din PIB, imi doresc ca si in anii urmatori sa continue aceasta tendinta, sa ajungem la 1% din PIB, astfel incit impreuna cu fondurile private sa atingem obiectivul de 3%", a declarat Tariceanu. Studentii, insa, sint nemultumiti de faptul ca facultatea nu ii ajuta sa obtina un loc bun de munca si nu ii pregateste, de fapt, pentru piata muncii. Ei recunosc fara ocolisuri ca sint nevoiti sa dea mita ca sa treaca anumite examene. Reprezentantii Ministerului Educatiei sustin ca vor incerca sa adapteze cursurile la cerintele de pe piata muncii.In prezent, nici o universitate din Romania nu se numara printre cele mai bune 500 de institutii de invatamint superior din lume, intr-un clasament elaborat de Institutul pentru Invatamint Superior din Shanghai.

Profesori tratati ca niste cirpe

Cadrele didactice de la Balcaciu vorbesc deschis despre situatia lor, dar prefera sa o faca sub protectia anonimatului, de teama sa nu isi piarda posturile obtinute cu greu. De ani de zileProfesorii povestesc ca situatia persista de ani de zile si ca in ultimii ani li s-a asigurat, doar din cind in cind, plata a jumatate din abonament, cu toate ca legea spune ca pentru cadrele didactice care merg de la oras la tara, transportul se deconteaza integral. De asa ceva nici macar nu a fost vorba, ba dimpotriva, in multe cazuri nu li s-a decontat absolut nimic, iar un abonament lunar pe ruta Blaj - Balcaciu costa cam 150 lei. La un moment dat, Primaria Jidvei a incheiat contract cu o firma de transport, in baza caruia cadrele didactice ar fi urmat sa achite jumatate din costul abonamentului, iar primaria cealalta jumatate. Profesorii si-au platit partea, dar dupa spusele acestora firma a sistat activitatea pe aceasta ruta dupa numai doua luni, deoarece nu si-a primit banii de la primarie. “Respect” pentru profesori“Pina in luna iunie 2006, cind s-a sfirsit anul scolar, am facut naveta cu firma de transport SC Arion, care insa nu intra in satul Balcaciu, de la soseaua principala parcurgind cei 5 kilometri pe jos sau cu masini de ocazie. Cu toate ca exista un microbuz al Primariei Jidvei care transporta atit cadrele didactice din Jidvei, cit si elevii din Balcaciu la liceul din Jidvei nu ne era permis sa urcam in acest microbuz, deoarece domnul primar dorea sa ne dea o lectie pentru ca am incercat sa facem cunoscuta situatia in care ne aflam. Microbuzul intra gol in satul Balcaciu dupa elevi, de multe ori trecea in viteza pe linga cadrele didactice care mergeau pe jos cei 5 kilometri, insa eram lasati sa parcurgem pe jos acest drum fara a ne putea urca in acest mijloc de transport”, a declarat una dintre profesoarele de la scoala din Balcaciu. Ea a mai spus ca li s-a perceput abonamentul integral chiar daca de Pasti au fost o saptamina in vacanta, banii fiind ceruti tot integral si profesorilor care mergeau la scoala 2-3 zile pe saptamina, iar cind au cerut explicatii li s-a spus ca primaria nu lucreaza in pierdere. Demersuri esuate si promisiuniProfesorii spun ca au facut numeroase demersuri pentru rezolvarea situatiei lor, atit pe linga conducerea Grupului Scolar Industrial Jidvei, de care apartine scoala, la Primaria Jidvei, la Prefectura Alba si la Inspectoratul Scolar Judetean. Reprezentantii inspectoratului le-au spus ca nu au alta solutie decit sa se inteleaga cu primaria pentru decontarea abonamentelor. La inceputul acestui an scolar, oamenii l-au instiintat pe primar ca sint hotariti sa dea in judecata primaria pentru a-si obtine drepturile. La scurt timp, s-a gasit o solutie, dar contra cost. Mai precis li se cere sa isi faca abonamente de 70 lei lunar. Directorul adjunct al scolii din Balcaciu, Aurel Dancu, a confirmat faptul ca profesorii se pregatesc sa dea in judecata primaria si ca a fost transmisa o adresa inclusiv la inceputul acestui an scolar. Dupa ce apele au inceput sa se agite, se pare ca primaria ar fi raspuns in cursul zilei de vineri ca va deconta abonamentele. “Vineri ne-au dat un raspuns ca ne-ar deconta. Dar eu pina nu vad banii nu mai cred”, a declarat Aurel Dancu. El a spus ca in aceasta situatie se gasesc doua invatatoare, doua educatoare si sapte profesori care fac naveta. Inclusiv el se afla in aceasta situatie, facind naveta de la Blaj la Balcaciu cu masina. “Cadrele didactice mi-au spus ca daca nu se misca treaba au de gind sa dea in judecata primaria. Cind ne-au dat ceva, ne-au dat doar jumatate. Ne-au jecmanit. Eu ii sustin pe oameni, ca nu se poate asa perpetuu sa fim luati de fraieri. Fraieri cu diplioma (...) Problema este ca sint primarii mult mai sarace, care cer bani din doua in doua luni pentru functionare si tot au dat banii la dascali. Si Primaria Jidvei se face ca n-are”, a completat Aurel Dancu. Nu exista bani prevazuti in bugetDirectorul Grupului Scolar Industrial Jidvei, Maria Sabadus, care este si consilier local independent, spune ca a propus, in momentul in care s-a facut bugetul, sa fie prinsi si bani pentru decontarea abonamentelor profesorilor, ceea ce nu s-a intimplat. Cu alte cuvinte, primaria nu va avea cum sa deconteze banii pentru profesori, pentru ca nu are buget pentru asa ceva. Ea a declarat ca desi exista un mare contribuabil la bugetul local, SC Jidvei SA, bugetul nu este suficient de mare pentru a acoperi toate nevoile si a dat ca exemplu plata ajutoarele sociale, in localitatea Veseus, 87% din populatie fiind formata din rromi. Maria Sabadus a mai spus ca atit in calitate de consilier, cit si in calitate de director a facut adrese catre Consiliul Judetean Alba, pentru a cere suplimentare de buget pentru decontarea transportului profesorilor. Instanta, singura solutieInspectorul scolar general al judetului Alba, Cornel Sandu, a declarat ca, in cazul profesorilor care vin de la oras la sat, legea spune clar ca trebuie sa li se deconteze transportul. In ciuda numeroaselor incercari de a vorbi cu conducerea primariei Jidvei, nici una din persoanele abilitate sa dea relatii pare sa nu fie disponibila. Primarul si-a schimbat numarul de mobil, iar “momentan lipseste din primarie”, viceprimarul este liber, iar secretarul primariei nu este. Acestea sint raspunsurile primite si vineri si ieri de la doamna care a raspuns la telefonul Primariei Jidvei. Cornel Sandu“Si daca vin cu autoturismul personal trebuie sa li se deconteze combustibilul. Din pacate, noi nu putem interveni asupra primarilor. Exista o lege care spune ca trebuie sa li se deconteze, iar daca nu se intimpla acest lucru vor trebui sa se adreseze instantei (...) Noi nu mai avem nici o putere. Am facut un efort si unde am dat microbuze am creat si norme pentru soferi, tocmai ca sa nu depinda de primarii. Primaria e obligata doar sa asigure bani pentru combustibili. 

Teatrul, in instanta

Directorul Constantin Chiriac se declara, oficial, optimist: „Nu se poate sa pierdem acest proces"Teatrul National „Radu Stanca" risca sa ajunga pe drumuri, in cazul in care instanta va da dreptate unui sibian caruia i s-a retrocedat un teren, in suprafata de 700 de metri patrati, pe care se afla amplasat teatrul. In acest moment, conducerea a lansat o actiune in justitie, prin care incearca sa pastreze spatiul. „Intr-adevar, avem un proces pe rol prin care incercam sa pastram spatiul in care ne desfasuram activitatea in acest moment. Este vorba de 700 de metri patrati, pe care, in trecut, a avut sediul cinematograful «Apollo»", explica directorul Constantin Chiriac. „Niciun pericol"Chiar daca situatia este destul de grava, conducerea teatrului sustine ca nu exista riscul ca institutia de cultura sa trebuiasca sa evacueze spatiul. Mai mult, pentru ca e sigur de reusita, Chiriac spune ca institutia este reprezentata in instanta doar de juristul institutiei. „Nu-mi fac niciun fel de problema ca va trebui sa plecam de pe acest spatiu. Potrivit legilor in vigoare, in cazul in care pe un teren pe care a fost retrocedat a fost construit mai mult decit suta la suta din suprafata care o avea initial, nu se mai retrocedeaza. In cazul procesului, se revendica 700 de metri patrati, in timp ce suprafata totala pe care este amplasat teatrul este de 2.800 de metri patrati. Nu se poate sa pierdem acest proces", crede Chiriac. Teren la schimbProcesul dintre Teatrul National „Radu Stanca" si fostul proprietar, care a primit dreptate din partea Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor, este abia la inceput. In opinia directorului Constantin Chiriac, miza este o adevarata avere. „Sint convins ca pretul unui metru patrat de teren intr-o astfel de zona este de 1.500 de euro pe metru patrat. Tocmai de aceea, fiindca miza este mare, procesul o sa fie de lunga durata. Probabil ca, dupa procesul de la Sibiu, o sa urmeze o mutare la Curtea de Apel Alba Iulia. Va fi un proces lung. Cred ca, pina la urma, solutia ar fi ca Primaria sa gaseasca un alt spatiu care sa-i fie atribuit omului in contul acestui spatiu", considera Constantin Chiriac. In cautare de spatiuIndiferent daca Primaria va gasi sau nu un nou spatiu pentru teatru, Chiriac se afla deja in cautare. Ca solutie de compromis, pina la construirea noului teatru, a fost rezolvata prin cedarea unor spatii de la Casa de Cultura a Sindicatelor. „Noi avem mare nevoie de spatii pentru ca avem o singura scena pe care trebuie sa si jucam si sa si repetam. Activitatea este foarte complexa si avem mare nevoie de spatii. Am fost la Casa de Cultura, unde am identificat niste spatii in care ne-am putea desfasura o parte din activitate. Trebuie sa gasim solutii de compromis, pina cind se va construi noul sediu al teatrului", declara directorul Teatrului National Radu Stanca. Din partea municipalitatii nu vine niciun semnal clar. „Conducerea Primariei nu poate sa se pronunte asupra acestui caz, pina in momentul in care instanta nu va da o hotarire in acest caz", a precizat Daniela Costa, de la Biroul de Presa al Primariei. Constantin Chiriac l director Teatrul National „Radu Stanca"„Credeti ca am decis sa jucam piesa «Faust» in hala de la Simerom pentru ca am vrut sa facem ceva inedit? Nici vorba. A fost vorba de o simpla criza de spatiu"

Studentii s-au intors la scoala

Evenimentul s-a bucurat de atentia nu doar a studentilor si parintilor sositi in special cu bobocii, dar si din partea autoritatilor. A fost prezent prefectul judetului si cei doi subprefecti, presedintele Consiliului Judetean, Ion Dumitrel, doi dintre parlamentarii din judet - Stefan Bardan si Nicolae Popa, IPS Andrei - arhiepiscopul de Alba Iulia, conducatori ai unor institutii judetene si cadre didactice. O universitate mereu innoitaDaca la inceputul anului universitar trecut, la Alba Iulia studentii albaiulieni erau intimpinati cu un nou camin studentesc si o biblioteca moderna si bine dotata, in sedinta festiva de ieri rectorul Achim Moise anunta alte noutati - noul sediu pentru rectorat, serviciile administrative, sali de curs, seminarii si laboratoare in Palatul Apor, la care lucrarile de restaurare au fost finalizate, precum si noua sala de sport de nivel competitional. Aceasta a fost construita din fonduri puse la dispozitie de Compania Nationala de Investitii, dar o contributie importanta a avut Primaria si Consiliul local, care au pus la dispozitie terenul si au finantat asigurarea serviciilor de infrastuctura, in valoare de peste 600 mii lei. Sala de sport este situata in imediata apropiere a caminelor studentesti de pe str. Vasile Alexandri.Ba al nostru-i mai frumosPrefectul Cosmin Covaciu a incercat sa umble le coarda sensibila a studentimii, anuntind in discursul sau ca are promisiuni luna aceasta se vor perfecta actele pentru transferul dreptului de administrare in favoarea Universitatii albaiuliene asupra cladirilor in care a functionat unitatea militara de la “coada calului”, adica in spatele statuii ecvestre Mihai Viteazul. Rectorul Achim Moise a primit cu bucurie reactivarea promisiunii, dar replica a venit din partea primarului Mircea Hava, care a amintit auditoriului ca promisiunea este veche, cu aceasta incercind sa obtina capital electoral si Teodor Atanasiu cind era ministrul apararii, dar nu a concretizat. “Eu nu va promit nimic, nu va dau cladiri, pentru ca este atit de placut sa faci promisiuni, dar mai rau cind astepti ani de zile ca ele sa se concretizeze”, puncta primarul Hava. Premii pentru studentii merituosiUniversitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia consemneaza dupa fiecare an universitar rezultate deosebite, atit prin prisma calitatii academice a invatamintului de aici, cit si prin evolutia celor peste 7.000 de studenti care urmeaza cursurile fcultatilor de Istorie si Filologie, Siinte, Teologie Ortodoxa sau Drept si Siinte Sociale.Pentru a aprecia performantele celor mai merituosi studenti ai celor patru facultati, dar si pentru a-i incuraja pe ceilalti sa le urmeze stradania, Primaria si Consiliul Local premiaza in fiecare an, de la fiecare facultate a Universitatii „1 Decembrie 1918”, cele mai bune performante. Si in acest an festivitatea de premiere a avut loc cu ocazia deschiderii noului an universitar. Cei mai merituosi studenti au primit de la primarul Mircea Hava diplome de merit si premii in bani totalizind 4.200 RON (200 RON prima medie, 150 RON a doua si 100 RON a treia, pentru fiecare facultate din cele patru). O situatie deosebita s-a inregistrat la Facultatea de Stiinte, unde 14 studenti au incheiat anul universitar 2006-2007 cu media 10. “E normal sa premiem performanta si imi doresc ca in fiecare an studentii, elevii olimpici sau sportul de performanta  <<sa goleasca>> vistieria municipalitatii, pentru ca asta inseamna rezultate de exceptie, iar si prin astfel de rezultate se construieste blazonul municipiului Alba Iulia”, a declarat primarul Mircea Hava dupa inminarea premiilor. 

A fugit pamintul

O familie s-a trezit ingrozita in miez de noapte, dupa ce pimintul de sub gospodarie a luat-o la vale. Incidentul s-a petrecut in noaptea de simbata spre duminica, pe strada Oituz din Medias, in jurul orei 4.30. Vazind ca anexele gospodaresti se surpa, oamenii au anuntat imediat pompierii. La fata locului au ajuns pompierii militari, Protectia Civila, dar si lucratorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Constructii Sibiu. Pina la sosirea salvatorilor, insa, au fost distruse de alunecare un sopron din lemn si caramida, o baie din caramida si o bucatarie, cu tot cu aparatura casnica. Din fericire, toti membrii familiei care locuieste in gospodaria afectata au scapat teferi. Oamenii de pe strada Oituz spun ca au facut numeroase sesizari despre situatia terenului neconsolidat, insa nu au primit nici un raspuns de la municipalitatea medieseana.Masuri tirziiIn urma cercetarilor efectuate la fata locului de catre specialisti din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Sibiu si ai Inspectiei in Constructii, concluzia a fost ca alunecarea de teren s-a produs pe fondul nerealizarii unor ziduri de sprijin pentru a stopa alunecarea de teren, lipsei unor copaci cu radacini pivotante in zona de alunecare si circulatiei mijloacelor de mare tonaj pe strada mentionata. Cele doua autoritati au stabilit imediat masurile ce urmeaza a fi luate: in primul rind, o expertiza de specialitate, apoi constructia unui zid de sprijin pentru oprirea alunecarii terenului. De asemenea, in zona trebuie plantati copaci si trebuie redusa circulatiei mijloacelor de transport de mare tonaj pe strada. Ramine de vazut daca municipalitatea va adopta aceste masuri.

Sintem reprezentati in strainatate!

Desi a fost acuzata ca risipeste aiurea banii contribuabililor pe deplasari in strainatate, administratia locala din Alba Iulia a reusit in ultimul timp sa demonstreze contrariul. A contractat fara probleme un credit cu o dobinda foarte mica, dovedind o solvabilitate de invidiat, a semnat mai multe contracte si protocoale de colaborare cu administratii si organisme din Europa dar si din afara, din care a avut numai de cistigat, si a folosit cu abilitate experienta dobindita de la parteneri punind, cu real succes, in practica o serie de proiecte ambitioase. Intelegind necesitatea unor astfel de practici pentru bunul mers al treburilor din administratie, consilierii locali din Alba Iulia au hotarit ca trebuie sa continue schimburile de experienta cu zonele care pot oferi consultanta si sprijin pentru dezvoltarea municipiului. O prima decizie a consilierilor se refera la ajutorul acordat unui artist local pentru acoperirea cheltuielilor legate de deplasarea in Ungaria, unde a reprezentat orasul in cadrul unei expozitii specifice. O alta deplasare externa, aprobata in ultima sedinta a consiliului, a fost cea in Italia a unei delegatii albaiuliene care va participa la una dintre etapele proiectului Phare privind conditiile etniei rrome. Detalii In primul caz, este vorba despre o hotarire prin care se aproba deplasarea unuia dintre soferii administratiei, care va merge la mijlocul lunii in curs in Ungaria la Agard. Deplasarea este utila prin faptul ca va o ajuta pe artista Livia Bar sa aduca in conditii bune materialul expozitional dedicat unui eveniment de profil organizat de primaria din Szekesfehervar. Epozitia a avut loc in intervalul 22-27 august si a reunit o serie de artisti straini, viceprimarul Ioan Bogatan raspunzind si el la acea vreme invitatiei de a participa la evenimentele artistice, in calitate de reprezentant al administratiei. In cel de al doilea caz, deplasarea va fi mult mai la obiect. O delegatie formata din trei persoane angajate in cadrul administratiei albaiuliene va efectua o vizita de studiu in Roma si Torino, Italia. Reprezentantii municipiului vor face deplasarea in Italia pentru “Consolidarea capacitatii institutionale si dezvoltarea de parteneriate pentru imbunatatirea perceptiei si conditiilor rromilor”, o componenta de baza a programului Phare RoPmania 2004. 

Acoperis in flacari

Pompierii sibieni si colegii lor din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta  din Talmaciu au intrat in alerta, duminica, dupa ce acoperisul unei locuinte a fost cuprins de flacari. Incendiul a izbucnit la o gospodarie situata pe DN 7, in apropierea orasului Talmaciu. Flacarile au pornit de la un scurtcircuit produs la un bec si au cuprins rapid acoperisul imobilului. Acesta a fost distrus pe o suprafata de aproximativ patru metri patrati. Doar interventia prompta a pompierilor a impiedicat incendiul sa se extinda si sa distruga intreaga gospodarie. Valoarea pagubelor este in curs de stabilire de catre pompieri, impreuna cu proprietarii imobilului.

Nu au mai avut nici o sansa...

Seful Biroului de Informatica al Primariei municipiului Alba Iulia, Virgil Vintan, a murit vineri intr-un accident de circulatie petrecut in Ungaria. In acelasi tragic eveniment, a decedat sotia sa, Sanda Vintan, in virsta de 46 de ani, angajata a Prefecturii din Alba si cele doua fiice ale familiei, ambele studente, in virsta de 20 si respectiv 23 de ani.Intrebare: Ce parere aveti despre numarul mare de accidente suferite de romani in strainatate? Doamne fereste! Am auzit despre acest caz tragic la televizor. Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca! Nu stii ce sa zici cind auzi de asa ceva. Stiu ca astfel de accidente s-au mai intimplat si in trecut. Eu nu am fost in Ungaria dar am auzit ca drumul acela este criminal de-a dreptul. Nu stiu ce cred autoritatile ungare, ar trebui sa faca ceva. Este pur si simplu tragic.A. F., Alba IuliaDa, am auzit despre acest accident. Ce sa zic, Dumnezeu sa-i odihneasca! Pacat de ei ca erau tineri. Nu stiu de la ce sint atitea accidente. Poate nu sint invatati romanii cu drumuri asa bune si viteza asa mare. In plus, fac drumuri lungi si obositoare si mai adorm la volan. La noi mai ai o groapa, o curba, te mai zdruncina. Dincolo e numai drum drept si bun si te fura. Bine, am inteles ca nu a fost vina lor dar, vai Doamne, ce tragic!D. F., Alba IuliaAm tot auzit la televizor in ultima vreme de tot felul de accidente. Nu stiu ce se intimpla. Probabil oamenii nu cunosc drumul, nu sint obisnuiti cu traseul respectiv. Merg repede pentru ca drumul permite si pierd controlul masinii. E pacat, mare pacat de bietii oameni. Poate si cei care conduc masinile bastinase vor sa-i sperie in joaca pentru ca nu-s din tara lor si uite asa apar incurcaturi cu urmari foarte grave. Doamne fereste pe toata lumea!I. V., Alba IuliaEste o situatie foarte trista sa piara o intreaga familie, mai ales ca nu a fost vina soferului decedat. In cazul de fata se stie cine e vinovatul dar si unii soferi romani sint prea grabiti cind se intorc in tara. Am experimentat pe propria piele. Vara asta cind m-am intors din concediu am venit cu autobuzul agentiei. Soferul parca era nebun. Sub 120 de km/ora nu lasa sa scada viteza. Numai printr-un miracol am ajuns teferi in tara. Am si zis ca nu mai merg cu masina. Prefer avionul.O. S., Alba IuliaMie parca nici acum nu imi vine sa cred ca nu a scapat nici unul. Sa faca examenele pentru carnetul de soferi mai aspre si la noi si la ei pentru ca deja se ingroasa gluma si mor oameni nevinovati.P. R., Alba IuliaAm auzit si eu de accident si m-am ingrozit. Este incredibil sa piara asa o intreaga familie. Te cutremura. Accidente sint multe in ultima perioada si in tara si in strainatate. Tinerii astia si masinile astea puternice fac tot felul de accidente.M. L., Alba Iulia

Se intrerupe curentul

Astazi, pentru efectuarea unor lucrari programate, se va intrerupe furnizarea energiei electrice, intre orele 8 si 15, in municipiul Sibiu, pe strazile: Luncii, Frasinului, Rovine, Ceaicovski, Tineretul. Miine, intre orele 9 si 13, furnizarea energiei electrice va fi intrerupta in localitatile: Apoldul de Jos, Singatin, Ludos, Gusu, Topircea.

Cu parul pe cumnat

Un sot care a indraznit sa isi agreseze verbal sotia a fost bagat in spital de catre fratii acesteia. Incidentul s-a petrecut duminica seara, in localitatea Hamba. Dupa ce a gustat putin din licorile lui Bachus, un tinar in virsta de 23 de ani s-a luat la cearta cu sotia sa. Speriati ca nu cumva situatia sa degenereze, in altercatie au intervenit si cei doi frati ai femeii. Pentru a lamuri lucrurile, acestia l-au lovit peste picioare cu un par pe sotul scandalagiu. Ranitul a ajuns in spitalul din Sibiu, insa nu a ramas internat. Politistii din Sura Mare continua acum cercetarile in acest caz in vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor si conditiilor in care s-a produs altercatia, urmind ca in functie de numarul de zile de ingrijiri medicale sa se faca incadrarea juridica a faptei.

Rectificare de buget local

Sumele alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale au adus un plus de 68.000 de lei. Alte 15.000 au venit din defalcarea Taxei pe Valoare adaugata, iar 55.000 reprezinta aportul adus de veniturile proprii ale unitatilor de invatamint din Alba Iulia. In fine, Caminul pentru Persoane Virstnice din resedinta de judet a adus la buget 11.000 de lei noi. Cu plus la reimpartirea banilorPentru a putea echilibra balanta cheltuielilor cu cea a veniturilor, comisia de specialitate din cadrul administratiei locale a hotarit ca banii proveniti in urma rectificarii sa fie impartiti intre domeniile care au cea mai mare nevoie. Consilierii au votat ca 10.000 de lei sa fie alocati pentru asigurarea bunurilor si serviciilor necesare in domeniul de ordine publica si siguranta nationala. Pentru sistemul de invatamint local au fost alocati 580.000 de lei, suma necesara fiind strinsa cu greu de catre administratie de pe urma profitabilitatii altor domenii. Cu peste 1.600.000 de lei au fost suplimentate fondurile indreptate spre cultura, recreere si religie, alte aproximativ 100 de mii fiind redirectionate spre capitolul asigurari si asistenta sociala. Transporturile locale au primit prin votul consilierilor o suplimentare bugetara de 1.495.000 de lei in vreme ce pentru locuinte, servicii si dezvoltare publica administratia s-a folosit de 700.000 de lei proveniti din imprumuturi. Cu minus la rectificareNu toate domeniile au avut parte de plusuri la aceasta rectificare. Astfel, administratia a considerat ca exista alte solutii pentru domenii ca energia si combustibilii, administrarea patrimoniului local sau cadastrul si agricultura. In acest sens au fost rectificate negativ bugetele respectivelor sectoare. Cu 1.000.000 de lei a fost scazuta alocatia pentru combustibili si energie iar 1.472.000 au fost luati de la serviciul public al administrarii patrimoniului local, pentru a acoperi alte cheltuieli urgente. Reprezentantii administratiei au reusit insa cu ajutorul investitiilor inteligente si a creditelor contractate sa mentina un echilibru normal intre toate aceste domenii si astfel sa mentina municipiul in zona solvabilitatii, asa cum au constatat in repetate rinduri si organele fiscale. 

Cursuri pentru someri

Somerii care se afla in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Sibiu (AJOFM) au posibilitatea sa se califice intr-o meserie fara sa-i coste nimic. In aceasta luna, Centrul de Formare Profesionala a Adultilor va demarara cursurile de calificare in meseriile de instalator, lucrator in comert, operator calculatoare, ospatar, bucatar, web designer si cosmetica, adica unele dintre cele mai solicitate meserii pe piata muncii in judetul Sibiu. „Serviciile de formare profesionala se asigura gratuit atit pentru somerii indemnizatim cit si pentru cei neindemnizati. Persoanele care beneficiaza de indemnizatie de somaj si se inscriu la aceste cursuri de calificare/recalificare nu isi pierd indemnizatia de somaj. De la inceputul anului 2007m aproximativ 340 de persoane au fost incadrate in munca dupa ce au urmat cursurile de formare profesionala", arata Aniela Corlateanu, purtator de cuvint in cadrul AJOFM Sibiu.Si pe baniCele sapte cursuri de calificare/recalificare sint deschise insa tuturor persoanelor interesate, dar pentru celelalte categorii de cursanti, costa intre 200 si 600 de lei. Dupa parcurgerea unui program de formare, toti cursantii primesc un certificat de absolvire emis de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse si Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, care garanteaza calitatea cunostintelor dobindite in cadrul cursului. Pentru anumite meserii, cursantii trebuie sa aiba minim 6 clase, iar cei care doresc sa se inscrie la cursurile pentru operator calculatoare, ospatar si web designer trebuie sa aiba absolvite minim 10 clase. Pentru cursul de cosmetica, cei interesati trebuie sa aiba ca nivel de pregatire liceul.      

PSD si PRM vor guvern de uniune nationala

Cu putin timp inainte de dezbaterea si votarea motiunii de cenzura depuse de PSD, partidele discuta despre ideea unui guvern de uniune nationala. Social-democratii iau in calcul si alte doua variante, in cazul in care documentul lor va avea succes si va fi adoptat de Parlament. „Un executiv de stinga, unul de dreapta sau un guvern de respiratie mai larga“, acestea sint variantele PSD, a anuntat ieri liderul partidului, Mircea Geoana. El nu exclude nici un posibil guvern PSD-PD, daca o astfel de formula ar putea obtine un larg sprijin parlamentar. Geoana a negat zvonurile potrivit carora ar fi negociat duminica aceasta formula de guvern cu democratii la ceremonia de intronizare a Patriarhului Daniel. „Actualul Executiv nu este o optiune“, a mai precizat Geoana, care nu refuza posibilitatea ca, totusi, premierul de acum, Calin Popescu Tariceanu, sa fie prim-ministru si in viitoarea formula guvernamentala. Un guvern de uniune nationala este si optiunea PRM, pentru a vota motiunea. Liderii acestui partid vor un pact scris intre partide care sa cuprinda lista cu ministerele care le-ar reveni fiecarei formatiuni politice. „In aceste conditii, sigur vom purcede pe cale constitutionala la schimbarea Guvernului“, a declarat vicepresedintele PRM, Lucian Bolcas. Celelalte partide, insa, resping ideea. „Un astfel de guvern este necesar cind tara, societatea, se afla intr-o criza, este o stare de criza, or eu nu stiu ca Romania sa fie acum intr-o asemenea stare“, a precizat ieri, la Cluj, presedintele UDMR, Marko Bela. El a reafirmat pozitia UDMR, care nu va vota motiunea de cenzura. Liderii PNL au declarat ca, daca motiunea trece, partidul lor va intra in opozitie. Pina si presedintele Traian Basescu s-a gindit la varianta guvernului de uniune nationala, in cazul in care prima sa propunere, un cabinet PNL-PLD-PD, nu va fi acceptata. Seful statului a precizat ca PSD nu poate fi adus la guvernare, deoarece este „un partid instabil“. El i-a atacat dur pe liderii social-democrati Viorel Hrebenciuc, Ion Iliescu si Adrian Nastase, despre care a spus ca incearca sa saboteze motiunea de cenzura si ca pregatesc debarcarea lui Geoana din fruntea partidului.

Sibieni vaccinati

In mai putin de doua saptamini, va incepe vaccinarea antigripala gratuita. Reprezentantii Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Sibiu au anuntat ca vor solicita Ministerul Sanatatii Publice (MSP) circa 50.000 de doze de vaccin. Cite vor primi si cind inca nu se stie, deoarece MSP va incheia abia in cursul acestei saptamini procesul de achizitionare a vaccinurilor gripale necesare imunizarii populatiei in sezonul 2007-2008. La nivel national, pentru acest an, vor fi achizitionate un numar de 3 .700. 000 de doze de vaccin gripal, fiind cea mai mare cantitate de doze de vaccin gripal din ultimii 5 ani. Astfel, MSP va reusi sa vaccineze, conform indicatiilor OMS, aproximativ 20% din populatie.Persoane prioritareMai mult, in functie de situatia epidemiologica vaccinarea antigripala va putea fi prelungita pina in martie 2008. „Persoanele care vor fi vaccinate gratuit sint persoane cu virsta peste 65 ani, bolnavi cronici, personal medical, persoane adulte si copii, rezidenti in institutii de ocrotire sociala, precum si pacientii unitatilor care gazduiesc persoane cu afectiuni cronice. Si salariatii institutiilor de ocrotire si a unitatilor de boli cronice vor beneficia de acest vaccin, precum si membrii de familie ai persoanelor la risc inalt, copii cu afectiuni medicale cronice pulmonare si cardiovasculare pacientii infectati HIV, copii si adolescenti supusi terapiei cu aspirina", spune Simona Berariu, purtator de cuvint in cadrul ASP Sibiu

Anul universitar a inceput electoral

Furt, minciuna si coruptiePresedintele Romaniei, Traian Basescu, a fost prezent la deschiderea anului universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iasi. In fata studentilor veniti la festivitate, el a vorbit despre problemele invatamintului romanesc. „Universitatea inseamna verticalitate, corectitudine, si nu mita, furt sau minciuna. Din nefericire, scoala sufera din pricina acestor tare. Plagiatul practicat de unii studenti, ca si de unii profesori, cumpararea lucrarilor de licenta, mita pentru promovarea examenelor sint practici care caracterizeaza, din nefericire, o parte a invatamintului universitar romanesc“, a sustinut Traian Basescu. El a primit critici din partea ministrului Educatiei, liberalul Cristian Adomnitei, care i-a dat dreptate sefului statului in legatura cu problemele de coruptie din invatamintul superior. „M-am bucurat ca domnul presedinte a venit, spre deosebire de anul preuniversitar la care nu a participat nicaieri, probabil pentru ca acei copii nu voteaza. Dar am aflat cu bucurie ca vine la Iasi si am considerat ca este corect ca un ministru sa isi modifice programul astfel“, a precizat Cristian Adomnitei, care a fost prezent, si el, la Universitatea „A. I. Cuza“ din Iasi.Premierul a preferat  sa arate cifre din bugetPremierul Calin Popescu Tariceanu a participat la festivitatea de deschidere a anului universitar la Universitatea Politehnica din Bucuresti, alaturi de fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu. Premierul a vorbit despre starea invatamintului, care merge intr-o directie buna, si despre fondurile alocate Educatiei. „Si anul acesta vom avea fonduri si mai mari alocate pentru cercetare, 0,6% din PIB, imi doresc ca si in anii urmatori sa continue aceasta tendinta, sa ajungem la 1% din PIB, astfel incit impreuna cu fondurile private sa atingem obiectivul de 3%“, a declarat Tariceanu. Studentii, insa, sint nemultumiti de faptul ca facultatea nu ii ajuta sa obtina un loc bun de munca si nu ii pregateste, de fapt, pentru piata muncii. Ei recunosc fara ocolisuri ca sint nevoiti sa dea mita ca sa treaca anumite examene. Reprezentantii Ministerului Educatiei sustin ca vor incerca sa adapteze cursurile la cerintele de pe piata muncii.In prezent, nici o universitate din Romania nu se numara printre cele mai bune 500 de institutii de invatamint superior din lume, intr-un clasament elaborat de Institutul pentru Invatamint Superior din Shanghai.

Studentii au invadat orasul

Studentii vor avea parte de lux in caminele studentestiAnul universitar a inceput, ieri, la Sibiu, pentru mai bine de 13.000 de studenti la zi. Cei mai curiosi, in frunte cu bobocii, au umplut Aula Magna a Facultatii de Litere, unde s-a tinut festivitatea oficiala de deschidere a noului an universitar. Au primit binecuvintarea IPS Laurentiu Streza si au ascultat discursurile invitatilor, intre care primarul Klaus Johannis, presedintele Consiliului Judetean Martin Bottesch sau prefectul Ion Ariton. Incercind sa se faca auzit si sa „acopere" multimea de voci din sala, primarul Johannis le-a cerut bobocilor sa duca mai departe renumele universitatii. „Ii invit pe boboci sa mediteze asupra importantei rolului lor si sa incerce sa nu-i dezamageasca pe profesori. Va doresc tuturor un an universitar reusit, sa gasiti ceea ce v-ati imaginat ca veti gasi aici, iar profesorilor le spun sa fie cit mai rabdatori cu studentii", a spus Johannis. Tineri de viitorPentru a-si arata intentiile bune, bobocii au promis, prin vocea colegei lor, Alexandra, ca vor invata „pe rupte" si ca vor incerca, in limita posibilitatilor, sa aiba cit mai putine restante, sau chiar deloc. „Daca pina acum citeva luni, noi, bobocii, credeam ca stim totul, iata ca acum ne dam seama ca stim, de fapt, mult prea putin. Este o bucurie pentru noi sa fim studenti la aceasta universitate recunoscuta si vom incerca din rasputeri sa fim la fel de buni sau chiar mai buni decit colegii nostri mai mari. Daca tot nu putem sa formam un viitor pentru tineri, aici vom incerca sa formam tineri de viitor", a spus, emotionata, Alexandra. Mai bine „ca la mama acasa".Camere mobilate modern, cabine de dusuri nou-noute, sali de fitness, bucatarii curate si parchetate ii intimpina, mai nou, pe „caministi". Pentru multi dintre acestia, conditiile oferite sint mult peste cele de acasa. Este drept ca nu oricine primeste un loc la camin. Aici sint cazati, primordial, studentii „de la buget", iar dupa aceea sint luati in calcul si cei care invata la locurile cu taxa. La fel ca si in ceilalti ani, si acum a fost bataie mare pe locurile din camin, cererile studentilor fiind onorate in proportie de aproximativ 70%. Cel mai scump camin din oras este Caminul 2, unde studentii „de la buget" scot din buzunar, in fiecare luna, 130 de lei, iar cei de la cu taxa platesc cu 50 de lei mai mult. Conditiile, insa, merita toti banii. Un nou caminPentru ca anul viitor sa nu-i mai prinda in imposibilitatea de a-i caza pe toti studentii, cei de la ULBS s-au apucat de construirea unui nou camin, linga Caminul 1. „Acest camin are ca termen de finalizare o perioada de doi ani. Noi speram, insa, ca la anul va fi gata. Este vorba despre o investitie de aproximativ 80 de miliarde, iar aici vor sta 250 de studenti, pe care planuim sa-i punem cite doi in camera, sau chiar unul, daca se paote", spune Ramona Todericiu, director adjunct al ULBS. Ion Ariton, prefectul judetului Sibiu „Prin nivelul inalt de pregatire pe care si-l impune, Universitatea «Lucian Blaga» poate deveni de prestigiu la nivel national. Ne putem mindri cu profesorii de aici si cu studentii care au dus mai departe numele orasului. Fie ca noul an sa va aduca numai izbinzi. Va felicit si va doresc mult succes".

Penalizari pentru intirzieri

Sibienii care nu au platit, pina ieri, taxele si impozitele aferente anului 2007 vor fi nevoiti sa scoata din buzunare ceva mai multi bani. De astazi, pentru fiecare zi de intirziere, municipalitatea va percepe majorari de 0,1 la suta din valoarea sumei datorate. Potrivit reprezentantilor Primariei, taxele si impozitele pot fi platite la casieriile de la sediul fostei Primarii, din bulevardul Victoriei, la sediul actual din Piata Mare, dar si la posta sau prin ordine bancare. De la inceputul lunii iulie si pina la jumatatea lunii septembrie, Directia Fiscala Locala a incasat aproximativ cinci milioane de lei. De la persoanele fizice a fost incasata suma de 2.670.547 lei, iar de la persoanele juridice au fost incasati 2.243.170 lei.

Parlamentarii europeni viziteaza Sibiul

Oaspetii au ajuns in Sibiu, ieri, in jurul prinzului, dupa ce au petrecut dimineata in Medias, unde au fost intimpinati de primarul Daniel Thellman si au vizitat centrul istoric al orasului. In drum spre Sibiu, musafirii au vizitat biserica fortificata din Slimnic. Tot intr-o scurta plimbare si-au petrecut si dupa amiaza de ieri, insa in centrul istoric al Sibiului, alaturi de Klaus Johannis. Erna Hennicot-Schoepges, Ruth Hieronymi, Doris Pack, Artemissia Kefalopoulou Maria Badia i Cutchet, dar si deputatul FDGR Ovidiu Gant au parasit, pentru citeva zile, Parlamentul European pentru a poposi in Sibiu. Si ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu era asteptat in Sibiu, insa, potrivit lui Ovidiu Gant, apele tulburi in care se scalda politica romaneasca in preajma motiunii de cenzura l-au retinut pe Iorgulescu in Bucuresti. Delegatia de la Bruxelles a fost insotita si de Sergiu Nistor, comisarul guvernamental pentru programul Sibiu, Capitala Culturala Europeana. Cadouri de la PrefecturaPotrivit programului dat publicitatii de organizatorii vizitei, cei sase membri ai Comisiei pentru Cultura din Parlamentul European au confirmat prezenta la spectacolul „Faust", semnat de Silviu Purcarete, spectacol care a avut loc, ieri seara, in hala Simerom. Inainte de spectacol insa, ospetii s-au oprit la Prefectura, de unde nu au plecat cu mina goala. Acestia au primit in dar cite un DVD, care continea si un film sub semnatura lui Dumitru Budrala, dar si cite un album despre Sibiu. Program incarcatAstazi, delegatii din Parlamentul European au un program incarcat. Vor vizita muzeul Brukenthal, vor poposi din nou la Primarie, dar si la Colegiul National Samuel von Brukenthal. Tot pentru astazi sint programate intilniri cu Mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza, dar si cu Episcopul Bisericii Evanghelice, Christoph Klein. Spre seara, membrii Comisiei de Cultura din Parlamentul European vor fi prezenti, din nou, in Primarie. De aceasta data, nu pentru a discuta cu primarul Johannis, ci pentru a asista la unul din cele mai deosebite proiecte teatrale din Sibiu, spectacolul „Don't look back", care se joaca in holurile Primariei Sibiu. Oaspetii nu isi vor incheia excursia fara sa viziteze, miine, biserica din Cisnadioara si muzeul din Dumbrava.

Taranistii il sustin pe Mitea

Dupa ce viceprimarul liberal Eugen Mitea a recunoscut, saptamina trecuta, ca si-ar dori sa ocupe fotoliul lui Johannis, colegii taranisti din polul de centru dreapta au decis sa-l sprijine pe liderul liberal, in eventualitatea in care acestea isi va anunta, oficial, candidatura pentru Primarie. Potrivit liderului PNTCD Sibiu, Minerva Grama, taranistii l-ar sustine pe Eugen Mitea in cursa pentru Primarie, insa numai in anumite conditii. „Daca domnul Mitea se hotaraste sa candideze la Primarie si facem o alianta la locale, cu PNTCD, PNL si AP, noi il vom sustine", spune Minerva Grama. Cu toate acestea, PNTCD Sibiu a anuntat, nu cu mult timp in urma, ca va avea un candidat propriu pentru alegerile de anul viitor, insa acestia sustin ca sint dispusi sa renunte la candidatul respectiv. Dar nu oricum, ci numai in urma unor sondaje de opinie. „Vom face un sondaj, pentru a vedea daca sibienii il prefera pe candidatul nostru sau pe domnul Mitea. Daca domnul Mitea va avea cea mai mare sustinere, vom  merge cu dumnealui. Pina in februarie sondajul ar trebui sa fie gata", adauga Minerva Grama. Protocol cu PNLBirourile permanente ale PNL si PNTCD s-au intilnit, saptamina trecuta, la sediul PNL Sibiu pentru „a se cunoaste mai bine". „Nu am discutat despre sustinerea candidaturii lui Eugen Mitea. Am discutat mai mult generalitati, ne-am cunoscut mai bine cu ceilalti colegi din PNL si am hotarit ca, in 16 octombrie sa semnam un protocol de colaborare la nivel local, pentru a putea avea diferite actiuni comune", sustine Minerva Grama.

Duminica neagra

Doua persoane au ajuns la spital duminica seara, in urma a doua accidente rutiere petrecute pe raza judetului. In jurul orei 19.30 , pe DJ 106, care face legatura intre Sibiu si Agnita, soferul unui autoturism marca Ford a ratat o depasire, iar cind a patruns pe contrasens s-a izbit intrun autoturism marca Dacia care circula regulamentar din sens opus. In urma impactului, conducatorul Daciei a suferit rani grave si a fost internat in spitalul din Sibiu. Cu numai citeva ore inainte, un alt accident s-a petrecut la intrarea in localitatea Hosman. Soferul unui autoturism a lovit o femeie care circula regulamentar pe marginea strazii si a dus-o de urgenta la spital. Victima nu a vrut sa le spuna medicilor adevarul, si le-a spus o varianta cum ca ar cazut si s-a lovit la cap. Nepoata victimei a dat-o insa de gol, si a sunat la politie, povestind cum s-a petrecut accidentul. Oamenii legii il cerceteaza acum pe soferul vinovat.

Voluntari in tabara

Voluntarii din cadrul Centrului de Voluntariat Solferino au participat in acest week-end la o tabara de voluntariat desfasurata la Paltinis, ce a avut drept scop promovarea voluntariatului in comunitatea sibiana. „Timp de 3 zile, cei 30 de tineri au participat la activitati interactive pentru a genera idei de stimulare a interesului sibienilor si sa atraga cit mai multe persoane in activitati de voluntariat. Totodata, ei au invatat despre cum sa concepi si implementezi proiecte viitoare si cum sa obtii fonduri pentru ele. Activitatea face parte din proiectul cu acelasi nume, finantat de catre Uniunea Europeana prin programul Phare Societatea Civila - Dezvoltarea Sectorului ONG", spune Claudia Popa, directorul Filialei de Cruce Rosie Sibiu. In urma cu doua luni, Crucea Rosie a mai organizat o tabara la Rasinari pentru ca voluntarii sa fie pregatiti in caz de dezastre naturale. Cei 85 de tineri din toata tara au indurat ploaia timp de o saptamina, aratind ca lucrul in echipa, comunicarea, creativitatea si adaptarea aduc buna dispozitie si iti ofera capacitatea de a face fata unui mediu cu potential de dezastru.

Steluta, la mina tunarilor

Inainte de meciul cu Steaua, vorbesc despre finala Ligii CampionilorManagerul sportiv al Stelei, Adrian Ilie, spera ca ros-albastrii sa ramina neinvinsi, in Ghencea, in fata formatiilor engleze si dupa partida de astazi, cu Arsenal. Crede ca obtinerea unui punct ar insemna un pas inainte in vederea calificarii din Grupa H. „Speram sa raminem neinvinsi pe Ghencea in fata echipelor engleze si dupa partida de miine (n.r. astazi), cu Arsenal. Si un egal ar fi bun, pentru ca orice punct in aceasta grupa poate fi considerat un pas inainte spre calificare. Un punct cu Arsenal ne-ar mentine in lupta pentru calificare. In ultimul meci al acestei grupe vom juca la Londra cu Arsenal, care ar putea fi deja calificata atunci, si am putea obtine victoria", a afirmat Adi Ilie.Apel catre publicSceptic in privinta sanselor de recuperare ale lui Goian si Lovin, oficialul stelist a spus ca se asteapta ca publicul sa-i impinga pe ros-albastri spre victorie. „Cred ca publicul ar putea fi principalul nostru avantaj. Astept o atmosfera care sa ne duca spre victorie. De asemenea, faptul ca pornim cu sansa a doua ne poate avantaja", a spus Ilie.„Echipa de extraterestri" Mai putin optimist este presedintele LPF, Dumitru Dragomir, care a declarat, ieri, ca Arsenal este o formatie foarte puternica, greu de invins. „Arsenal e o echipa de extraterestri, iar toata echipa Stelei nu costa cit un jucator al englezilor. Steaua nu se poate pune cu ea. Totusi, eu nu ma iau dupa ce spun unii sau altii, nu poti fi umilit nici cind iei zece goluri, Steaua trebuie sa aiba incredere in ea. Daca Steaua reuseste sa adune patru puncte in aceasta grupa, cu siguranta va merge in Cupa UEFA", a declarat Dumitru Dragomir.Optimism fara marginiDe partea cealalta, englezii sint extrem de optimisti. Fundasul formatiei engleze Arsenal, Justin Hoyte, a declarat ca tinerii fotbalisti ai echipei se gindesc la cistigarea Ligii Campionilor, si ca asteapta o victorie in meciul de marti seara, de la Bucuresti, impotriva Stelei, informeaza editia online de luni a cotidianului The Sun. „Super-pustii neinvinsi ai lui Arsene Wenger au zbuciumat Premier League in acest sezon si joaca tipul de fotbal la care alte echipe doar viseaza. Tunarii vor zbura astazi (n.r. luni) spre Romania, iar fundasul Hoyte afirma ca echipa de pe Emirates este pregatita de lupta", este comentariul cotidianului britanic. „Nu stiu de ce nu am putea sa cistigam liga in acest sezon. Conteaza cit de concentrati vom ramine, dar spiritul de echipa este unul foarte bun. Ne cumoastem punctele tari si pe cele slabe, dar stim ca evolutia noastra va fi si mai buna. Acesta este doar virful aisbergului", a declarat internationalul englez.Fotbal fantasticFundasul lui Arsenal s-a declarat optimist inaintea partidei cu Steaua, din Grupa H a Ligii Campionilor, si a declarat ca toti jucatorii sint entuziasmati de posibilitatea ca Arsenal sa poata cistiga in acest sezon campionatul englez si Liga Campionilor. „Fotbalul pe care il jucam este fantastic si cred ca merita sa fim acolo unde sintem acum, dar trebuie sa ne mentinem cu picioarele pe pamint. Sintem disperati sa nu pierdem niciun punct", a mai spus jucatorul lui Arsenal, care a precizat ca il considera pe Cesc Fabregas cel mai important fotbalist al echipei.Suporteri engleziPentru meciul de la Bucuresti, Arsenal a vindut 1.400 de bilete. Suporterii englezi au platit cite 21 de lire sterline pentru fiecare tichet de acces, dar nu s-au inghesuit sa le achizitioneze, cel putin nu la fel ca pentru intilnirile cu FC Sevilla si Slavia Praga. In plus, fiecare suporter englez a avut posibilitatea sa plateasca 250 de lire sterline pentru o excursie la Bucuresti, in timp ce deplasarile organizate la Praga si Sevilla au costat fiecare aproximativ 170 de lire sterline.Pe Pro TVPartida Steaua-Arsenal, contind pentru Grupa H a Ligii Campionilor, se va disputa in aceasta seara, de la ora 21,45, si va fi arbitrata de norvegianul Terje Hauge. Intilnirea va fi transmisa de Pro TV.

Analize prin posta electronica

Uneori, laboratoarele sibiene apeleaza la firme specializate din Bucuresti pentru procesarea analizelor medicaleAnalizele care nu pot fi realizate in Sibiu sau nu sint suficient de rentabile pentru laboratoarele locale sint trimise la o firma din Bucuresti. Pina acum, trei laboratoare folosesc acest sistem in municipiul Sibiu. Reprezentantul firmei de analize la distanta din Bucuresti, Valeriu Todirascu, spune ca analizele medicale la distanta sint un concept nou pe piata serviciilor medicale din Romania, desi acest sistem ar face posibila economisirea anuala a 35 de milioane de euro din banii alocati sistemului medical romanesc. „In Sibiu avem contracte sporadice cu trei laboratoare, iar in Medias tot cu trei, dintre care cu unul avem contract permanent. Acestia ne solicita atunci cind au de facut analize speciale sau cind au prea putine solicitari pentru un anumit tip de analiza", explica Todirascu.Raspuns pe e-mailAnalizele ajung la Bucuresti prin intermediul curieratului rapid. „Noi le oferim un kit de transport, care consta intr-o geanta speciala care pastreaza singele la 2-8 grade Celsius. Analizele sint trimise prin intermediul postei rapide, iar rezultatele sint trimise in maxim trei zile lucratoare prin fax sau e-mail. Preferam sa transmitem prin e-mail, deoarece este o metoda sigura, un fax se poate rataci sau nu ajunge la timp", explica Valeriu Todirascu. Conducerea unui laborator din Sibiu a marturisit ca este buna aceasta metoda, insa ca apeleaza la analizele la distanta doar in cazuri extreme. „Noi am apelat la acest tip de analizele in cazul analizelor rare precum ATPO, o analiza pentru depistarea tiroiditei autoimune. In Sibiu nu prea sint probleme cu realizarea analizelor medicale, insa aceasta metoda este buna in cazul in care este vorba despre o analiza costisitoare si doar o singura persoana o solicita", sustine Mariana Tarnu, de la Policlinica „Astra".Paradox: spitalele refuzaDesi acest sistem de analize medicale la distanta a fost gindit in special pentru spitalele publice, tocmai acestea nu apeleaza la firmele specializate. „Analizele speciale sint analize complexe, foarte scumpe, deci ineficiente economic pentru spital daca le fac in cantitate mica, din cauza costurilor ridicate ale reactivilor folositi. Un laborator specializat ar putea oferi spitalelor analize speciale la un pret en gros de 5-7 euro, de 10 ori mai mic decit realizarea aceleasi analize in cadrul spitalului, pretul incluzind toate consumabilele necesare recoltarii, transportul probelor de la spital la laboratorul specializat, testarea si asigurarea unui control performant calitatii pentru o diagnosticare cit mai corecta, conform standardului european. Cu toate aceste, spitalele nu se arata interesate, desi pacientii sint pusi pe drumuri sa-si faca analizele la Bucuresti sau pur si simplu sint refuzati", completeaza reprezentantul firmei bucurestene.Analize de nevoieIn tarile civilizate, orice persoana isi face analizele de doua ori pe an. Un sumar de analize poate ajuta la sesizarea anumitor schimbari in starea de sanatate a unei persoane. Potrivit medicilor, in judetul Sibiu, oamenii nu vin doar sa-si verifice starea de sanatate de buna voie, ci doar atunci cind au simptomele unor boli sau afectiuni. Programului de Evaluare a Starii de Sanatate a Populatiei a scos la iveala afectiuni grave de care sufera sibienii. Din cei peste 30.000 de sibieni care si-au facut anlizele medicale in lunile iulie si august, cei mai multi au fost descoperiti cu diabet, valori anormale ale colesterolului, anemii si altele.Valeriu Todirascu l reprezentant firma analize la distanta„Un laborator specializat ar putea oferi spitalelor analize speciale la un pret en gros de 5-7 euro, de 10 ori mai mic decit realizarea aceleasi analize in cadrul spitalului, pretul incluzind toate consumabilele necesare recoltarii, transportul probelor de la spital la laboratorul specializat, testarea si asigurarea unui control performant calitatii pentru o diagnosticare cit mai corecta, conform standardului european"

Prin ungherele Catedralei Mitropoliei Ardealului

Catedrala a fost sfintita de mitropolitul Ioan Metianu, pe 30 aprilie 1906Povestea catedralei a trecut si prin investitii riscante, demolari de case, dar si aprobari de la imparati si refuzuri de la primari.Ideea ridicarii unei catedrale ortodoxe in Sibiu, orasul de resedinta al Mitropoliei, a apartinut mai intii marelui mitropolit Andrei Saguna, cel care a fost aici, in Ardeal, „incepator intru toate" si care, printr-o circulara trimisa in eparhie in preajma Craciunului anului 1857, ii indemna pe preoti si pe credinciosi sa jertfeasca din putinul lor pentru inaltarea unei sfinte catedrale in orasul Sibiu, care „sa fie maica tuturor bisericilor din eparhia noastra" si care sa fie zidita „spre marirea lui Dumnezeu si spre binele vostru", dupa ce in toamna aceluiasi an a obtinut aprobarea imparatului Francisc-Iosif I.Cu banii imparatuluiIn urma apelului facut, s-a inceput organizarea colectei propriu-zise, primul donator fiind insusi imparatul Francisc Iosif I, care a donat 1.000 de galbeni, urmat de guvernatorul Transilvaniei, cu 50 de galbeni, de mitropolitul Andrei cu 2.000 de florini si de multi altii. Imparatul si-a dat acordul la 26 octombrie 1857, dar Saguna era indatorat sa creeze un fond special pentru construirea catedralei, cu obligatia sa informeze pe imparat despre situatia fondurilor, de doua ori pe an. Investitii riscantePentru cei care nu stiu, cladirea catedralei din Sibiu a insemnat si riscuri asumate. Spre exemplu, din nefericire, in anul 1859, Saguna a cumparat un numar apreciabil de actiuni, in valoare de 24.000 de florini, de la o „societate metalurgica pentru exploatarea minelor de arama din Sindominic (judetul Harghita) si Filea (judetul Mures), dar la scurt timp societatea a dat faliment, iar Saguna a mai putut recupera doar 6.700 de florini, adica mai putin de o treime din bani. A achitat o parte din banii pierduti pina la sfirsitul vietii sale.Gradina catedralei Primul teren cumparat pentru a se construi catedrala nu este cel unde se afla astazi constructia. Saguna a cerut un teren autoritatilor locale sibiene, in 1858, in zona centrala, linga fosta Cazarma 90, in fata Hotelului Continental de astazi. Dupa un an, mitropolitul Saguna a cumparat, cu 13.000 de florini, de la generalul baron Vever, o gradina spatioasa cu doua case pe strada Morii - actuala Andrei Saguna - unde astazi este sediul Agentiei Taberelor si Turismului Scolar si Liceul „Octavian Goga". Acest teren s-a numit multa vreme „gradina catedralei". Din pacate, mitropolitul nu a reusit sa cumpere si un teren pentru noua catedrala. A adormit intru Domnul fara sa-si poata vedea visul implinit. Pe locul unde astazi este catedrala a existat o biserica greceasca si o casa parohiala. Sub urmasii sai a continuat stringerea de fonduri pentru catedrala, astfel ca sub pastorirea mitropolitului Ioan Metianu (1899 - 1917) s-a pus piatra de temelie a actualei biserici catedrale in strada Mitropoliei 35. Demolari in numele DomnuluiAnaliza planurilor de epoca releva existenta a cinci parcele spre strada Mitropoliei si trei spre strada Xenopol, unificate in vederea realizarii acestui edificiu. Pentru degajarea locului a fost nevoie de demolarea a citorva case din jur, precum si a vechii bisericute grecesti din Sibiu, care pina atunci servea drept catedrala episcopala. Lucrarile au inceput in anul 1902 si au continuat pina in 1904, cind biserica a fost pusa sub acoperis, fiind coordonate de catre arhitectul Sibiului de atunci, Iosif Schussnig. Planul catedralei a fost acceptat in urma unui concurs la care s-au prezentat 31 de arhitecti, fiind declarat cistigator planul arhitectilor Virgil Naghy si Iosif Konemer. In ziua de 13 decembrie 1904, au fost sfintite si asezate in cele doua turnuri cele patru clopote. S-au confectionat apoi iconostasul si stranele, in Bucuresti, la firma lui Constantin Babic, a fost introdusa lumina electrica si a fost pictata cupola. Pictura acesteia, ca si cea a iconostasului, a fost facuta de catre Octavian Smigelschi, originar din satul Ludos, judetul Sibiu.Iorga, la sfintireLa 30 aprilie 1906, catedrala a fost sfintita de catre mitropolitul Ioan Metianu, impreuna cu episcopul sau sufragan de la Arad, Ioan Papp, alaturi de un ales sobor de preoti si diaconi. La sfintire a fost prezent si profesorul Nicolae Iorga, care a donat un engolpion de argint si o icoana valoroasa pentru biserica si care, a doua zi dupa sfintire, a tinut si o conferinta publica in Sibiu.In decursul vremii, catedrala din Sibiu a fost restaurata de mai multe ori si impodobita, in vremea noastra, cu o frumoasa pictura neobizantina executata de Iosif Keber si Anastasie Demian.Basescu si BecaliSub pastorirea mitropolitilor Nicolae Balan, Nicolae Colan, Nicolae Mladin, Antonie Plamadeala si Laurentiu Streza, catedrala mitropolitana din Sibiu a fost inzestrata cu obiecte liturgice, vesminte, carti, instalatii de sonorizare si alte obiecte necesare pentru buna desfasurare a serviciului divin. De 100 de ani, la altarul acestei catedrale ce are hramul simbolic al Sfintei Treimi se savirseste zilnic Sfinta Liturghie si Vecernia, precum si celelalte servicii religioase prevazute de tipicul bisericesc. Mitropolitul Laurentiu are meritul de a fi refacut, in timpul conducerii sale, pictura catedralei, cu ajutorul presedintelui Traian Basescu, dar si a patronului Stelei, Gigi Becali. Amindoi au fost prezenti in catedrala mitropolitana, care s-a „luminat" cu ajutorul a aproximativ un miliard de lei vechi, bani veniti de la Guvernul Romaniei, cu un lobby facut de presedintele Basescu. Arhitectura monumentalaArhitectura bisericii impresioneaza cu o constructie monumentala cu plan centrat, cu un joc de volume in jurul spatiului central al naosului acoperit cu o cupola pe pandantivi. Naosul este bordat de volume sferice si de cele patru turnuri (doua cu plan octogonal si cele doua care flancheaza intrarea, cu baza patrata ce devine octogon la nivelul clopotelor). Acoperisurile turnurilor au forma de bulb dublu, cu lanternou la partea mediana. Intrarea se face printr-un portic cu trei deschideri semicirculare pe pile cu capiteluri cu crosete. In spatele porticului, intre turnuri, se afla un amplu fronton semicircular cu un luminator de aceeasi forma, decorat cu medalioane circulare in mozaic reprezentindu-l pe Iisus si pe cei patru evanghelisti. Expresia arhitecturala este determinata de finisajele exterioare - caramida presata, in doua culori, pozata aparent si invelitori de cupru. Imprejmuirea reia elemente arhitecturale ale edificiului. Spatiul interior urmeaza traditia bizantina si se remarca prin amploarea naosului. Pandantivii, reprezentindu-i pe cei patru evanghelisti, si intradosul cupolei, cu Iisus Pantocrator intre ingeri, precum si o parte din panourile iconostasului sculptat in lemn si aurit sint pictate de Octavian Smighelschi (1866-1912) si Artur Coulin (1869-1912), pictor format la scoala lui C. Dörschlag din Sibiu. Pictura a fost continuata de Anastasie Demian si terminata de Johann (Ioan) Köber.Copie a bisericii Sf. SofiaPatriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, a remarcat in cadrul celei de-a Treia Adunari Ecumenice Europene frumusetea catedralei mitropolitane din Sibiu, copie fidela la scara redusa a bisericii Sfinta Sofia din Constantinopol. „Aceasta frumusete a bisericii este o oglinda a sufletului romanilor si a evlaviei credinciosilor", a apreciat cea mai importanta personalitate a lumii ortodoxe. CITATPisania catedralei„Ziditu-s-a aceasta sfinta catedrala a Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din Transilvania cu hramul Sfinta Treime, de la 1902 - 1906 in zilele M. S. Preainaltatului Imparat si Rege Francisc Iosif I, prin neobosita staruinta a I. P. S. al Arhiereului si Metropolitului romanilor dreptcredinciosi din Ungaria si Transilvania Ioan Metianu"

RECOMANDAREA ZILEI

Spectacolul „Bouvard si Pecuchet" este programat astazi si miine, la Teatrul National „Radu Stanca", de la ora 19.00, in cadrul Festivalului Teatrelor Europene. Copisti ai statului, Bouvard si Pécuchet se retrag la tara si decid, dupa ce au analizat universul, sa imbratiseze plenitudinea cunoasterii umane. Ei vor, astfel, sa inteleaga si sa controleze lumea prin cunoastere. Intr-o cautare haotica de loc de munca, de bunatate, prietenie... si prostie, ei devin emblemele neroziei umane, lucrul, dupa cum stie toata lumea, cel mai bine distribuit in univers. Bouvard si Pécuchet nu sint decit niste gindaci, dupa cum ii numeste creatorul lor, insa ei sint capabili, de asemenea, de o analiza relevanta si ironica a oamenilor si a societatii din care fac parte. Bouvard si Pécuchet este o opera sclipitoare, clarvazatoare, vizionara si amuzanta despre istoria gindului unic. Este o lectura despre renasterea eterna, este un moment de furie benevola a lui Gustave Flaubert, ultimul roman al acestei mari personalitati din literatura franceza.

Resursa de cultura

Prezenta lui Horia Bernea in Palatul Asociatiunii ASTRA din Sibiu (Casa Nationala) la peste un secol de la inaugurarea acestuia (1905) sta sub semnul unor „intilniri" incarcate de semnificatii. Evocarea la o distanta de un secol de cind aici, in Casa Nationala - prima sala de teatru in limba romana din Transilvania - pictorul Octavian Smigelschi isi expunea schitele ce aveau sa impodobeasca, transpuse in fresca, Catedrala Mitropolitana, sfintita in anul 1906. Octavian Smigelschi sacraliza spatiul acestei Case Nationale a Romaniei intr-un moment in care afirmarea identitatii nationale se cerea imperativ. „Intilnirea" de peste un veac vine prin suprapunerea ciclurilor tematice ale lui Horia Bernea, circumscrise sacrului: Iconostas, Cruce, Altar, Biserica, Clopotnita, Coloana, Prapor, Hrana, prin care spatiul Casei Nationale este re-sacralizat. Spiritul lui Horia Brenea se regaseste bine in aceasta Casa Nationala, artistul fiind ctitorul Muzeului Taranului Roman, adevarata Casa Nationala a Taranului Roman, opera de cultura nationala, memorie vie a culturii traditionale romanesti. „Intilnirea" mai vine si din mesajul - idee comun ASTREI si pictorului - ctitor de traire in intimitatea si in interiorul sacrului. Si „intilnirea" se produce si in proximitatea Parcului ASTRA - adevarat Panteon al neamului romanesc - vegheat de busturile - efigie ale unor vrednici vizionari, ziditori de cultura si viata nationala, acestia devenind in metafora plastica a artistului Coloane ce sustin bolti de spirit sau Prapori - vegheatori ai axului lumii.  

Ne viziteaza ducele

Cuplul monarhic din Luxemburg are relatii strinse cu SibiulAltetele Regale Marele Duce Henri si Marea Ducesa Maria Teresa de Luxemburg ar putea reveni la Sibiu, chiar in anul Capitalei Culturale Europene, pe 13 octombrie, cu ocazia unei expozitii filatelice a celor doua capitale culturale europene, conform unor surse care se ocupa de organizarea evenimentului. Vizite istoriceMarele Duce si Marea Ducesa sint asteptati la Sibiu in semn de recunostinta fata de invitatia facuta de Marele Ducat, pentru a imparti statutul onorant de Capitala Culturala Europeana. In vizita din 2004, Marele Cuplu Ducal de Luxemburg a fost primit cu caldura de sibieni, acela fiind doar un nebanuit drum al unui parteneriat cultural, care a dus la o dezvoltare fara precedent a Sibiului. Vizita oaspetilor luxemburghezi din 2004 a marcat un pas important in devenirea europeana a orasului de pe Cibin, dar si a intregii Romanii, aflata in plin si sustinut efort de aderare la Uniunea Europeana si a coincis fericit cu ceremonialul depunerii instrumentelor de aderare a tarii noastre la NATO care avea loc in capitala SUA. Ca prim efect al vizitei, a fost restaurarea Casei Luxemburg din Sibiu, simbol al colaborarii dintre cele doua orase europene, legate de o istorie de secole a migratiei sasilor. Marele Duce si Marea Ducesa sint, din 2004, cetateni de onoare ai municipiului Sibiu.Timbre de colectieInalti oaspeti luxemburghezi sint asteptati la Sibiu pentru a onora prima expozitie filatelica a capitalelor culturale europene, Sibiu - Luxemburg, la Biblioteca ASTRA. Vor fi expuse cele mai valoroase colectii de filatelie apartinind colectionarilor din cele doua tari. Posta Romana va edita o emisiune comuna Romania-Luxemburg care va fi lansata cu ocazia deschiderii expozitiei de la Sibiu. Expozitia va fi vernisata de Domnul Wolff Joseph - presedintele Federatiei Filatelice din Luxemburg si presedintele Federatiei Internationale de Filatelie, Leonard Pascanu, presedintele Federatiei Filatelice Romane.Henri l Mare Duce de Luxemburg„Faptul de a-i asculta pe concetatenii dumneavoastra si asemanarea celor rostite de fiecare dintre noi, dau relatiei noastre un aspect unic si inedit. Este dovada vie a unei istorii comune. Compatriotii mei pot sa converseze in limba lor natala cu oamenii de aici; acest fapt constituie o traire care isi gaseste cu greu echivalentul, fiind vorba de descendenti ai emigrantilor care, pentru o viata noua, au parasit regiunile noastre pe vremea Evului Mediu".

Iris reloaded

Zece mii de sibieni au venit in parcarea de la Sala Transilvania pentru a se bucura de concertul Uriah Heep, insa cei mai aplaudati au fost cei de la Iris, veteranii rock-ului autohton. Ca un omagiu adus prietenilor lor, britanicii au cintat una din melodiile Iris, cu varianta in limba engleza. Solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, a promis in concertul de duminica de la Sibiu ca va reveni in aceasta toamna in Capitala Culturala Europeana cu un nou eveniment, probabil in luna noiembrie. Mega-aniversareFanii sibieni ai trupei Iris au posibilitatea sa participe vineri, de la orele 19.30, la Aeroportul Baneasa de linga Bucuresti, la concertul aniversar: „Iris 30 de ani: Cei ce vor fi". Aceasta zi aniversara de 5 octombrie va fi marcata si prin lansarea noului album „Iris 30 de ani: Cei ce vor fi", care contine 24 de piese si la care au colaborat mai multi invitati speciali din lumea culturala romaneasca. Acestia vor urca pe scena alaturi de Iris la concertul de la Aeroportul Baneasa, intr-un spectacol extraordinar de muzica si poezie. Printre invitati ii veti putea vedea pe: Florin Chilian, Tudor Chirila, Maia Morgenstern, Paula Seling, Felicia Filip, Vlad Mirita, Corul Acustic, Adrian Despot si Cezar Popescu (Vita de Vie), Mike Godoroja, Trupa Voodoo, Adrian Plesca (Artan). Biletele sunt diponibile in doua categorii, prima dintre ele avind pretul de 25 de lei, iar cea de-a doua, categoria VIP, de 75 de de lei. Pentru evenimentul de sarbatorire a 30 de ani de la infiintarea trupei a fost compus si un imn, „Iris Eternae", pe care il veti putea asculta in curind la posturile de radio. Daca luam ca reper concertul „Iris 25 de ani", sint asteptati la concertul de anul acesta 20.000 de spectatori. Biletele se gasesc in reteaua de magazine Diverta, in magazinele Muzica si online pe: bileteonline.ro, ticketpoint.ro, bilete.ro, vreaubilet.ro si myticket.ro.

Ciinele, un sistem de paza ieftin si de incredere

Nu intimplator am ales acest titlu al articolului nostru, deoarece protagonistul acestui articol este un ciine, si nu orice ciine ci unul bine pregatit, mai explicit un ciine politist.Prieteni devotati si colaboratori de incredere ai politistilor, ciinii politisti isi insotesc permanent „stapinii" in executarea sarcinilor de serviciu, iar acasa, dupa serviciu isi continua neobositi nobila misiune de paza.Un asemenea ciine a contribuit in noaptea de 19/20.09.2007, la identificarea unui tinar din satul Oneaga, comuna Cristesti, judetul Botosani, care, dupa ce a sustras mai multe bunuri din curtea unui gospodar din comuna Cristian, a incercat sa scape fugind peste gradina imobilului si peste terenurile agricole situate in apropierea D.N. 1.Tot el, ciinele, a descoperit lucrurile furate din respectiva locuinta intr-o ferma din apropiere, dar si a alte bunuri, ce l-au incriminat ca fiind autor al altor 8 furturi din locuinte situate in aceeasi comuna si a caror proprietari au reclamat Politiei, disparitia lor.Este o poveste cu un final fericit pentru oamenii de bine, asemenea filmelor politiste de pe marile ecrane, insa lipsa de protectie a locuintelor impotriva efractiilor, ar trebui sa dea de gindit multor proprietari de imobile. „Ce se poate face?" este probabil intrebarea tuturor. Asigurarea cu sisteme mecanice anti-efractie, cit mai rezistente la socuri sau fortare si de ce nu, montarea unui sistem de supraveghere, paza si alarmare (la curte este binevenit un ciine de paza).Raspunsul il gasim foarte usor, dar aici intervine o stare de fapt, o stare ce reflecta o vorba veche romaneasca: „Teoria ca teorie, dar practica ne omoara".Pentru a veni in sprijinul cetatenilor care doresc sa isi securizeze bunurile din locuinte si autovehicule, obtinute de-a lungul anilor prin mari eforturi in munca, Inspectoratul de Politie al Judetului Sibiu invita pe toti cei interesati la sediul Centrului de Consiliere si Prevenire a Criminalitatii, situat in sediul Primariei Municipiului Sibiu, de pe B-dul Victoriei nr.1-3.  Pe linga vizionarea modurilor de functionare a multiplelor sisteme de securizare, cetatenii pot primi gratuit consiliere din partea politistilor cu privire la tehnica existenta si modalitatile de autoprotectie, insotite de informatii despre societatile care au ca obiect de activitate, comercializarea acestor sisteme.Noi va propunem, insa dumneavoastra alegeti cum si cat de mult doriti sa fiti in siguranta!Insp. de politie Christian Stanciu Christian, Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din  Inspectoratul de Politie al Judetului Sibiu

Programul Sibiu CCE 2007

 Marti, 2 octombrie  ora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 10.00, Biserica Evanghelica - Punti peste granite - Insemnatatea lui Philipp Melanchthon pentru Europaora 10.00, Casa Artelor - Galeria de arta populara - Expozitia „Icoana din sufletul copilului"ora 10.00, Galeria Art-VO - Tiberius Adet - A personal territoryora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Petresti - Cucuteni. Zbor in trecut. Descoperiri arheologice in imagini aeriene.ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - „'The Eye of the Beholder". Expozitie Rob Philip - Alexandru Mirutiu.ora 10.00, Muzeul de Etnografie si Arta Populara Saseasca „Emil Sigerus" - Expozitia Temporara Mobilier Pictat Transilvanean  ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Grafica cu subiecte biblice. A Treia Adunare Ecumenica Europeana ora 10.00, Turnul Olarilor si Galeria de Straja Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National - Expozitie - Peisajul Cultural intre Materie si Spirit. Zilele Europene ale Patrimoniuluiora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Calatorie in Arta Italiana: o suta de opere din colectia Farnesina ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Expozitie Ioan Iacobora 10.00, Teatrul Gong - „Aventurile lui Pinocchio". ora 11.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitie. Drumul- Intilnirea.ora 11.00, Muzeul de Istorie, etaj 1 - Expozitie Zbor in trecut - Romania si patrimoniul mondial UNESCOora 18.00, Teatrul Gong - Trilogia Vasilacheora 19.00, Teatrul National „Radu Stanca" din Sibiu - Reprezentatie „Bouvard et pecuchet"ora 19.00, Sala Thalia - Sound Factory - Crossover music improv cu Free Sound Ensemble. ora 20.00, Primaria Sibiu - Spectacolul „Don't Look Back" al Companiei Dream Think Speak

Saminta trebuie tratata

O recolta bogata depinde, in proportie de 90%, de calitatea samintei. Sint, insa, multi agricultori care neglijeaza acest aspect. In acest sens, Directia Agricola Sibiu subliniaza inca o data importanta tratarii samintei, pentru obtinerea unor culturi cit mai bogate. „Atragem atentia cultivatorilor de cereale si paioase asupra tratarii samintei. Este imperios necesara tratarea contra bolilor si daunatorilor, deoarece o saminta netratata isi va lasa amprenta in mod negativ asupra productiei, asupra culturilor nou formate. Taranii pot sa trateze saminta si din banii proveniti din subventiile de la stat. Este vorba despre subventia de 500 de lei pentru rapita si griu, si cea de 400 de lei pentru orz", explica Ilie Farca, director executiv adjunct al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Sibiu. TratamenteCele mai bune tratamente sint Sumi 8, Divident, Fortral, Orius, Vitavax si Protilin. Taranii trebuie, insa, sa aiba foarte mare grija cu dozarea acestor tratamente, care, in exces, pot dauna culturilor. „Cele mai bune tratamente sint Sumi 8 - din care se pune un litru pentru o tona de saminta, Divident - care se foloseste in aceeasi cantitate, Fortral - din care se pune un litru si jumatate pentru o tona de saminta, Orius - din care se pune de la 0,5 pina la un litru si jumatate pentru o tona de saminta, Vitavax - din care se pun doi litri si jumatate pentru o tona de saminta si Protilin - din care se pun trei litri pentru o tona de saminta", completeaza Farca.

Seceta ataca subventiile

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) va modifica conditiile pentru subventionarea culturilor energetice, rapita, floarea-soarelui sau porumb, deoarece seceta a diminuat productia in acest an. Fermierii risca astfel sa nu primeasca sprijinul financiar de 45 de euro la hectar, din fonduri europene. „Sprijinul financiar pentru culturile energetice trebuie sa fie conditionat de obtinerea unei anumite productii. In acest an, productia medie obtinuta este mai mica, din cauza secetei. Pentru ca fermierii sa nu piarda acesti bani, legea va fi modificata, iar conditiile pentru primirea banilor vor fi adaptate, in functie de productia medie obtinuta in acest an", a declarat Dacian Ciolos, subsecretar de stat in MADR. Acesta a precizat ca singurele modificari tin de realizarea unei anumite productii la hectar, iar restul conditiilor ramin valabile. Astfel, pentru a primi subventia pentru culturi energetice, fermierul trebuie sa aiba contract cu o firma care produce biocombustibil si care este inregistrata ca antrepozit fiscal.

Gheorghe Fraticiu, primarul orasului Avrig

Ma  intreb uneori citi dintre oamenii pe care ii intilnesc, le vorbesc, ii salut, ma invidiaza pentru ca sint primar? Oare cum isi imagineaza viata mea? Mi-as dori sa-i am pe acesti oameni alaturi intr-o zi normala de munca, iar seara sa-i intreb: sinteti multumiti de ceea ce ati facut astazi?Sint zile in care totul se intimpla normal, iei decizii si rezolvi problema. Si alte multe zile in care, in tot ceea ce faci, depui un efort triplu cu multa risipa de energie. Si parca atunci nu iese nimic.Munca in administratie este si frumoasa si grea. Tot ceea ce este greu se rezolva cu sacrificii, dar aduce multa satisfactie. Este grea din pricina saraciei si nevoilor locale. Cu cit localitatea are probleme mai mari, cu atit este mai saraca. Si mai este grea din pricina oamenilor politici, fosti sau viitori candidati. Oameni care te sufoca si te impiedica sa faci ceva pentru oras, oameni care socotesc ca, daca orasul merge prost, cresc sansele lor. Pentru oameni de acest tip nu mai am niciun pic de respect, ii consider o calamitate a zilelor noastre.Vine o zi cind tragi linie si socotesti cite lucruri bune ai facut, cite s-au schimbat in oras! E mai usor sa faci planuri de viitor decit sa inventariezi si sa spui ca poate se putea mai mult! Vorba unui prieten: Primarii fac ce pot si pot ce vor!

„Sezatoarea" batrinilor

Batrinii Avrigului au stat la povesti cum faceau in tinerete, la sezatoareZiua de ieri a fost una cu totul aparte pentru batrinii din Avrig. La initiativa Asociatiei „Prietenii Avrigului", seniorii din localitate au fost invitati sa se intilneasca in pavilionul „Avrig", pentru a bea impreuna un pahar de suc si pentru a povesti. „Scopul acestei intilniri a fost acela de a le oferi virstnicilor posibilitatea de a intilni chiar si persoanele din satele mai indepartate ale Avrigului, care, in mod normal se intilnesc doar duminica, la biserica. Aceste eveniment este ca o sezatoare, doar ca ne lipsesc costumele populare. Si, cum am spus chiar la deschiderea evenimentului, important nu e ce am pus pe masa, ci faptul ca sintem impreuna la masa", a spus preotul protopop Vasile Gafton, presedintele Asociatiei „Prietenii Avrigului". Muzica si voie bunaIntilnirea virstnicilor din Avrig s-a desfasurat in doua etape. O prima intilnire a avut loc ieri dimineata, in satul Glimboaca. Cea de-a doua intilnire s-a desfasurat ieri dupa-amiaza in Pavilionul „Avrig", unde au fost prezeti peste 100 de virtsnici, alaturi de preotii ortodocsi si de primarul Gheorghe Fraticiu. Manifestarea a fost deschisa de cuvintarea edilului si a presedintelui Asociatiei, si a fost continuata de reprezentatiile teatrale, lirice si muzicale ale copiiilor din cadrul Grupului Scolar de Constructii Masini Mirsa. Atmosfera a fost apoi intretinuta chiar de virstnicii localitatii, care au cintat si au povestit, asa cum faceau la sezatoarele din tinerete.  Planuri de viitorDesi nu a ajuns inca la virsta a treia, primarul Avrigului s-a dovedit mai mult decit incintat de acesata initiativa. „Aceasta activitate dedicata Zilei Virstnicilor este organizata de catre Asociatia «Prietenii Avrigului», Primaria Avrig, prin cadrul Serviciului de Asistenta Sociala si Protopopiatul Avrig. Cu aceasta ocazie vreau sa le urez tuturor persoanelor virstnice «La Multi Ani!» si sa se bucure alaturi de noi la acest eveniment. Incercam prin aceasta manifestare sa fim alaturi de ei si sa le ascultam problemele", a marturisit primarul Gheorghe Fraticiu, adaugind ca doreste sa faca din aceasta manifestare un eveniment care sa se desfasoare, daca nu lunar, cel putin trimestrial. Asociatia „Prietenii Avrigului"Organizatia a luat nastere inca din anului 1991 si isi desfasoara activitatea in cadru legal incepind cu anul 1998. Din asociatie fac parte, la ora actuala, aproximativ 38 de persoane, din toate categoriile sociale, si de toate virstele. Organizatia are obiective din cele mai variate, incepind cu cele cu caracter social, pina la cele culturale. Principalul scop ramine insa intretinerea relatiilor cu orasele din Franta, Germania, Irlanda si Polonia cu care este infratit Avrigul, si ajutorarea persoanelor nevoiase.

Vreme de strins cartofii

              În toate localitatile din judet, agricultorii profita de vremea buna si ies in cimp la strinsul cartofilor. Mai peste tot, recolta intrece pina si previziunile celor mai optimisti agronomi. Din fericire, seceta de la inceputul verii n-a reusit nici pe departe sa strice socotelile taranilor. Cartofii de toamna au fost recoltati in mare parte, insa campania va mai dura o saptamina sau chiar doua. „Pentru anul in curs avem un plan initial de 5.324 de hectare de teren, cu 70.502 tone de cartofi. Pina acum s-au adunat 65.250 de tone de cartofi dintr-o suprafata de doar 3.625 hectare. Dupa cum se vede, recolta a fost foarte buna si avem cantitatea realizata aproape in totalitate, dintr-o suprafata mult mai mica decit cea initiala", arata Ilie Farca, director executiv adjunct al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Sibiu. In plina campaniePe linga faptul ca sint ocupati cu recoltatul cartofilor de toamna, taranii sibieni mai au de furca, in aceste zile, si cu semanatul griului, al secarei sau al triticalelor. Acum este perioada optima pentru semanarea rapitei de ulei. Pina la momentul de fata s-au semanat 190 de hectare, dintr-o suprafata totala de 250 de hectare. Suprafete importante au mai fost semanate si cu orz de toamna. Este vorba despre 420 de hecare, dintr-o suprafata totala de 925 de hectare.        

Caravana OPEL poposeste in 9 orase

Exploreaza limitele orasului la volanul unui Opel Antara!Autohaus Huber, dealer Opel pentru judetele Sibiu, Alba si Hunedoara si reparator autorizat Chevrolet, incearca sa fie mult mai aproape de iubitorii de autovehiculele puternice, confortabile si elegante. Acesta este motivul pentru care firma va organiza in luna octombrie o caravana de promovare a noilor automobile Opel. Vedetele evenimentului vor fi modelele Astra Classic 1,7 CDTI, Astra New, Corsa 1,3 CDTI, Vectra 1,9 CDTI si Zafira 2,0 DTI. Principalul punct de atractie, catalizator de senzatii tari, va fi fara nici o indoiala Antara. Dar pregatite pentru drive-test vor fi si modelele Astra, Corsa 1,3 CDTI, Vectra 1,9 CDTI si Zafira 2,0 TDI. Prima oprire va fi la Medias, in data de 3 octombrie, urmata de Agnita, in 4 octombrie, in fata Casei de Cultura. Va fi o campanie energica de promovare a principalelor caracteristici ce definesc orice automobil marca Opel: eleganta, calitate pe termen lung, confort maxim, siguranta si stabilitate, flexibilitate, motoare puternice si economice si nu in ultimul rind, un grad ridicat de satisfactie a consumatorilor. Echipa Autohaus Huber va pregati filmulete scurte de prezentare a masinilor Opel in cele mai diverse si mai complicate situatii, cataloage, oferte speciale, pliante, brosuri etc., tocmai pentru ca sibienii care raspund invitatiei de participare sa fie corect informati despre tot ce inseamna marca Opel in Romania si in lume. In cadrul caravanei vor fi comunicate si conditiile de inscriere la Programul de Reinnoire al Parcului Auto. Opel face parte din grupul General Motors, cel mai mare producator de autovehicule din lume, care detine si marcile  GMC, Buick, Pontiac, Saturn, Hummer, Cadillac, Chevrolet si Saab. Nume ce reprezinta, alaturi de Opel, o carte de vizita impresionanta si o dovada a calitatii, performantelor si designului acestor masini.  Promovare in judetele Alba si Hunedoara  Pe raza judetului Alba, caravana va ajunge la Sebes, pe 9 octombrie, la Alba Iulia pe 10-11 octombrie, iar la Cugir  in 12 octombrie, urmind ca in Orastie sa poposeasca pe 13 octombrie. In traseul caravanei este marcat si orasul Petrosani, unde echipa Autohaus Huber va ajunge in 17 octombrie, precum si Hunedoara, pe 18 octombrie, si Deva pe 19-20 octombrie 2007. Reduceri pentru Astra H  Autohaus Huber a pregatit si o surpriza pentru iubitorii de autoturisme. Cei care isi doresc un automobil performant si elegant, la un pret exceptional, pot beneficia acum de un discount de 2.100 de euro la achizitionarea unui Opel Astra H de 150 CP. Masina are comenzile sistemului audio pe volan, este dotata cu cotiera centrala, radio CD, ABS, geamuri electrice, iar oglinzile exterioare sunt electrice si incalzite. Oferta este valabila in perioada 27 august - 31 decembrie 2007. O noua reprezentanta la Deva  Din aceasta toamna, Autohaus Huber va fi in permanenta alaturi de hunedoreni, prin deschiderea celei de-a doua reprezentante, la Santuhalm, pe DJ 68 Deva Hunedoara. Indiferent de problema cu care se confrunta automobilul dumneavoastra, Autohaus Huber SRL va va oferi mereu ajutorul necesar, prin servicii de vopsitorie si tinichigerie, service auto, dar si spalatorie auto.Servicii complete la Autohaus HuberPentru toate autovehiculele comercializate se asigura garantie si service la standarde Opel. Serviciile, care se adreseaza si altor marci,  includ posibilitatea efectuarii de inspectii tehnice periodice, reparatii mecanice, electrice, de tinichigerie, vopsitorie cu uscare controlata, echilibrari roti si nu in ultimul rind spalatorie auto. Daca doriti ca masina dumneavoastra sa fie in perfecta stare de functionare si cu un aspect interior si exterior impecabil, apelati cu incredere la Autohaus Huber SRL Sibiu, Calea Surii Mari, nr. 20, tel: 0269- 220514, office@autohuber.ro sau vizitati pagina noastra de web: http://www.autohuber.ro/

100 de premiere la SIAB 2007

Numar record de expozantiNumarul expozantilor care s-au inregistrat deja pentru a participa la Salonul International de Automobile Bucurelti  este cu 20 la suta mai mare decit la editia anterioara, informeaza compania AMC APIA Expo, organizatorul evenimentului. De asemenea, suprafata expozitionala in noul amplasament de la Otopeni va fi cu 50 la suta mai mare decit la editia precedenta a salonului. SIAB 2007 este unul dintre cele mai asteptate evenimente auto din Romania. Este considerat o adevarata vitrina a industriei auto din Romania, suprafata expozitionala de peste 40.000 mp fiind rezervata pentru constructorii si importatorii de automobile, echipamente si servicii. Pentru prima data, vor fi prezente alaturi de marci cu tradtie la SIAB, precum Alfa Romeo, Audi, Bentley, BMW, Chevrolet, Citroen, Dacia, Daewoo, Fiat, Honda, Kia, Lamborghini, Maseratti, MINI, Nissan, Opel, Porsche, Renault, Seat, Skoda, Ssang Yong, Subaru, Suzuki, Toyota sau Volvo, si nume care nu au fost reprezentate la editiile anterioare - Chrysler, Dodge, Ford, Hyundai, Jaguar, Jeep, Land Rover, Mazda, Mercedes, Mitsubishi, Smart, GWM, Lexus, Saab.Peugeot lipsesteLa SIAB vor fi toate marcile prezente pe piata, mai putin Peugeot, reprezentantii importatorului nefiind de acord cu noul spatiu de desfasurare. Trust Motors, importatorul Peugeot, a motivat ca spatiul de expunere este impropriu si accesul dificil, in ciuda faptului ca organizatorii au insistat ca acestea vor fi doua dintre avantajele acestei editii fata de celelalte. „Am considerat ca participarea la SIAB din acest an nu reprezinta un mod eficient de a promova modelele marcii Peugeot, din cauza conditiilor improprii de expunere, mai exact spatiul din cort, total neadecvat acestui gen de eveniment, considerat a fi international", au declarat pentru NewsIn reprezentantii Trust Motors. Al doilea motiv pentru care Peugeot a ales sa nu participe la SIAB 2007 este legat de conditiile de acces la Salon, mai precis de lucrarile de amenajare care se fac pe DN 1, au explicat oficialii Trust Motors. „Toate acestea vor duce la diminuarea efectului pe care ar trebui sa-l aiba un salon international", au mai declarat sursele citate. Conditiile proaste de participare au fost invocate anii trecuti de Tiriac Auto. La ultimele editii ale SIAB, desfasurate in hangarele Romaero, marcile importate de Tiriac Auto nu au participat, importatorul fiind nemultumit de spatiul redus de expunere si de pretul cerut de organizatori. Acum insa, firma isi va desfasura toate fortele, avind in vedere ca terenul pe care se tine salonul este proprietatea omului de afaceri Ion Tiriac.Noua Mazda6 vine la SIABCel mai nou model al japonezilor de la Mazda va fi prezentat in premiera la Salonul International Auto Bucuresti. Astfel, primul salon auto din lume. dupa cel de la Frankfurt, va avea acest nou model. Noua Mazda6 aduce imbunatatiri vizibile fata de precedentul model, ridicind la un nou nivel filozofia Zoom-Zoom. Noua generatie este mai frumoasa, mai rafinata, mai matura si mai promitatoare in privinta tinutei de drum. Noua Mazda6 este cu 65 de mm mai lunga, 15 mm mai lata, 5 mm mai inalta decit precedentul model. Cea mai importanta schimbare apare insa la nivelul ampatamentului, care a fost marit cu 50 mm, ceea ce rezulta intr-un spatiu superior pentru pasageri. De asemenea, portbagajul a fost marit, pentru a sublinia caracterul familial al acestui model. Un nou motor de 2.5 litri pe benzina a fost dezvoltat din fostul propulsor de 2.3 litri. Acesta, numit MZR 2.5, are un cuplu marit cu 10% si dezvolta 170CP. Sint disponibile si motoarele actuale de 1.8 si 2.0 litri pe benzina, precum si turbo-dieselul MZR-CD de 2.0 litri. In afara sistemelor active de siguranta (discuri de frina, ABS, control dinamic al stabilitatii (DSC), controlul electronic al tractiunii (TCS) si asistenta la frinare), Mazda6 vine echipata cu 6 airbaguri standard, precum si cu o caroserie mult intarita. La acestea se adauga sistemul ADS (Adaptive Lighting System), senzori de parcare, tetiere active, pedalier fragmentabil la impact si zone moi pe capota pentru protectia pietonilor. La standul Mazda de la SIAB 2007 vor fi expuse si alte doua noi modele: SUV-ul Mazda CX-7 si noua generatie Mazda2. Vinzarile pentru ambele modele vor incepe in curind si in Romania.

Caile ferate comunitare: calatorii primesc bani inapoi daca intirzie trenul

Parlamentul European a adoptat trei acorduri in conciliere privind cel de-al treilea pachet feroviar. Acordurile (liberalizarea cailor ferate, licenta europeana pentru conducatorii de tren si drepturile pasagerilor) au fost incheiate in iunie, cind Consiliul a acceptat cerintele finale ale Parlamentului. In primul rind, rutele internationaleServiciile internationale feroviare de calatori de pe teritoriul Uniunii vor fi deschise pentru competitie la 1 ianuarie 2010. Comisia va trebui sa evalueze insa situatia, in maxim doi ani dupa ce directiva intra in vigoare, pentru a stabili daca procesul poate fi continuat si daca pot fi incluse si serviciile interne. Raportorul Parlamentului pentru aceasta directiva a fost Georg Jarzembowski (PPE-DE, DE). Acest acord in conciliere a fost aprobat cu 541 voturi pentru, 66 impotriva si 20 abtineri.Licenta europeanaConform directivei, care va intra in vigoare in 2009, conducatorii de tren trebuie sa detina un certificat care sa ateste ca indeplinesc cerintele minime de sanatate, educatie de bazi si calificari generale profesionale. In decurs de 18 luni de la intrarea in vigoare a directivei, Agentia Europeana pentru Caile Ferate va intocmi un raport pentru a identifica orice alte cerinte pentru care ar trebui atestate. La presiunea Parlamentului, al carui raportor a fost Gilles Savary (PSE, FR), Comisia va trebui ca nu mai tirziu de 12 luni de la mentionarea noilor cerinte sa prezinte un raport ce va trebui insotit, daca va fi nevoie, de o propunere pentru un nou regulament.Drepturi de baza ale tuturor calatorilor  Regulamentul privind drepturile si obligatiile calatorilor a vizat, initial, doar calatorii care folosesc rutele internationale, insa deputatii europeni au reusit sa obtina includerea in regulament si a calatorilor de pe rutele interne. Conform acordului intre Parlament si Consiliu, cind legea intra in vigoare, in 2009, toti calatorii vor beneficia de un set de drepturi de baza (drepturile calatorilor cu mobilitate redusa, de exemplu). Referitor la serviciile feroviare interne pe distante mari, Statele Membre pot acorda derogari pentru drepturi in afara celor de baza (transportarea in trenuri a bicicletelor, de exemplu), pentru o perioada initiala de cinci ani, ce poate fi extinsa. Serviciile urbane, suburbane si regionale pot beneficia de derogari pe perioada nelimitata de la astfel de drepturi. Cind prevederile vor intra in vigoare, compensarea in eventualitatea unor intirzieri in serviciile trans-frontaliere va fi de 25% din pretul biletului (clasa a II-a) pentru o intirziere de 60 minute sau mai mult, si de 50% pentru o intirziere de 120 minute sau mai mult, insa doar daca se va dovedi ca vinovat de intirziere este operatorul. Eventual, prevederile metionate vor fi aplicate tuturor serviciilor pe distante mari. Optimism oficialRaportorul Parlamentului, Dirk Sterckx (ALDE, BE), a declarat: „Acordul constituie un rezultat al unor negocieri extrem de dure. Faptul ca a fost atit de dificil sa convingem toate statele membre sa acorde drepturi de baza pentru calatori arata modalitatea in care autoritatile competente isi trateaza clientii. Prin acest acord, am facut un serviciu tuturor calatorilor din transportul feroviar european. In propunerea sa originala, Comisia Europeana a vrut sa acorde drepturi doar calatorilor de pe rutele internationale. Acum, toti pasagerii se vor bucura de un set de drepturi de baza. A trebuit sa facem multe concesii, in special asupra perioadelor de tranzitie. E pacat ca s-a intimplat asa, insa a trebuit sa luam in considerare si noile state member". Liderul echipei de negociatori a Parlamentului, vice-presedintele Alejo Vidal-Quadras (PPE-DE, ES) este de parere ca aceasta este cu adevarat o lege europeana. „Se indeparteaza de la obsesiile invechite referitoare la granitele nationale si acorda drepturi de baza calatorilor de pe toate rutele, nu doar de pe cele internationale, asa cum a dorit Consiliul. Foarte important, calatorii ce folosesc rute cu distante mari vor fi tratati in acelasi fel, indiferent daca este vorba de transport trans-frontalier sau intern", a apreciat Vidal-Quadras.Sursa: Parlamentul European, Euractiv

Atrageti-va angajatii!

Claritate si precizieUn anunt precum „Angajam contabil cu/fara experienta. Telefon ..." se intilneste zilnic. El nu aduce informatii candidatilor si chiar face deservicii firmei. Cine s-a gindit ca anuntul de angajare e un formidabil instrument de imagine? O companie care incearca sa angajeze pe cineva fara a folosi nici un criteriu de selectare risca sa angajeze personal nepotrivit, cu un nivel de pregatire necorespunzator standardelor companiei. Daca anuntul este la obiect, urmarind cele trei scopuri expuse mai sus, se obtin doua avantaje: compania va face angajari conform standardelor propuse, dar si imaginea companiei va fi promovata... gratuit.Dincolo de imagine: tehnicaSfaturile specialistilor in recrutarea fortei de munca sint usor de respectat si nu aduc decit beneficii firmei. Esential este sa stiti ceea ce cautati si sa va faceti intelesi de catre potentialii candidati. Nu cautati „director resurse umane", ci un „director care sa faca urmatoarele: ..." (iar daca inventariati lista sarcinilor s-ar putea sa va dati seama ca este suficient un specialist in resurse umane, coordonat de directorul de dezvoltare). Prin modul in care veti face anuntarea postului vacant, trebuie sa urmariti:1. atragerea candidatilor potriviti (trebuie sa se gaseasca un mijloc de comunicare adecvat). De exemplu:  pentru un manager de resurse umane, revistele de profil sint cele mai potrivite, cele de sport sint mult mai ineficiente;2. autoeliminarea candidatilor care nu se potrivesc postului (prin specificarea cerintelor postului);3. promovarea imaginii companiei. Este necesar ca imaginea firmei dumneavoastre sa fie cit mai buna, indiferent ca numele companiei apare sau nu intr-un anunt de angajare.Tintele anuntuluiIata care este explicatia specialistilor in resurse umane: procentul majoritar de cititori ai unui ziar este reprezentat de persoane aflate intr-o situatie profesionala si materiala care este multumitoare si care citesc doar accidental rubrica de „Angajari" a ziarelor, sau doar pentru a afla ce oferte de locuri de munca mai exista. Chiar daca acesti salariati nu vor candida, totusi vor retine o anumita imagine a organizatiei care a publicat anuntul. Un anunt sec, repetat de mai multe ori, poate arunca o imagine necorespunzatoare asupra companiei sau organizatiei. Articol oferit de SC Eurotriade SRL - societate de consultanta in resurse umane

Afacerile imobiliare - un succes rivnit

Tranzactii la vedereAfacerile imobiliare iti pot oferi satisfactii, dar nu fara munca greaDin necunoastere, potentialii vinzatori sau cumparatori sint destul de reticenti fata de aceasta modalitate de colaborare cu agentiile imobiliare. Totusi, sibienii ar putea sa apeleze cu incredere la agentii. Au numai de cistigat. Agentul imobiliar te ajuta sa analizezi piata, sa-ti concentrezi cautarea doar spre acele imobile care satisfac conditiile tale, apoi aranjeaza vizionarea imobilelor si te insoteste. El este si cel care prezinta oferta ta vinzatorului si participa la procesul de negociere. Este un profesionist si reprezinta interesele ambelor parti. Interesul sau este sa se incheie tranzactia. Contractul  de exclusivitateIn domeniul imobiliar international, clientii si multe agentii imobiliare prefera sa colaboreze prin intermediul contractului de excusivitate. Acesta presupune acordarea exclusiva a dreptului de reprezentare in cazul unei vinzari, inchirieri sau cumparari. La Sibiu, ca si in majoritatea oraselor din Romania, acest tip de contract nu este folosit. „Nu este echitabil pentru ambele parti. Cind se incheie un astfel de contract, agentia ar trebui sa fie cea care sa stabileasca pretul. Acest lucru nu se intimpla, deoarece clientul vine cu un pret de pornire. Intr-un contract de exclusivitate in care clientul vine cu un pret de strigare, eu, ca agentie, trebuie sa investesc timp si bani, sa aduc specialisti pentru a stabili valoarea reala a imobilului si apoi sa incheiem acel contract, pe o perioada determinata, cu anumite restrictii atit din partea mea, ca reprezentant al agentiei, cit si din partea clientului care isi vinde proprietatea. Exista si un alt aspect oarecum negativ al contractului de exclusivitate si anume, in momentul semnarii acestui contract clientul se asteapta ca in perioada stabilita in contract acel bun sa fie vindut si astfel, acest contract ii confera clientului o siguranta teoretica. De aceea spun ca acest gen de contract nu este echitabil. Exista riscul ca acea perioada sa se scurga fara a  avea o finalitate, fara a se incheia tranzactia respectiva", explica Sorin Sacolic, de la agentia imobiliara G&T Intermed din Sibiu. Cristian Bejenariu, de la agentia imobiliara Magazinul De Case, considera ca acest gen de contract nu va intra in practica agentiilor imobiliare pina nu va exista o diferentiere clara, adica agentii care sa vinda si agentii care sa cumpere.PregatireaDaca doriti sa va vindeti singuri proprietatea, in primul rind trebuie analizata piata si trebuie cunoscute ofertele. Daca ai decis sa cumperi o anumita casa, incearca sa afli ce imobile s-au vindut recent in zona si la ce preturi, pentru ca la noi piata imobiliara este foarte dinamica si fluctuanta. Cu cit cererea este mai mare, cu atit este mai mare pretul si proprietatile se vor vinde mai repede. Trebuie sa te informezi asupra legislatiei in vigoare. Trebuie in plus sa fii un bun negociator. Daca nu, nu ar strica sa iei cu tine pe cineva care se pricepe la acest lucru si in care ai incredere. NegociereaEvita incheierea unui precontract, pentru ca in acest caz se achita de obicei un avans care nu este rambursabil in caz ca te razgindesti. Daca totusi ai gasit o casa pe care vrei sa o cumperi neaparat, poti incheia un precontract, in care partea cealalta sa fie obligata - in caz ca se razgindeste - sa-ti returneze avansul, plus o suma suplimentara, cit mai mare. Oricit de stresant ar fi procesul de negociere, trebuie sa dai dovada de calm si rabdare. Incearca sa asculti mai mult si sa vorbesti mai putin. Incearca sa fii imprevizibil. Mimeaza mai degraba nehotarirea. Cind cumperi o casa, cealalta parte va incerca sa-ti prezinte avantajele. Nu te lasa orbit si insista la rindul tau pe dezavantaje, care ar trebui sa duca la reducerea pretului.BirocratiaFinalizarea achizitiei iti mai ia ceva timp. In conditii normale, maxim o luna. Documentatia va fi preluata de o terta parte, de obicei agentia imobiliara care a mediat tranzactia. Aceasta colaboreaza de regula cu experti, care vor pregati documentatia necesara pentru incheierea contractului de vinzare-cumparare in forma autentica. In ziua incheierii contractului este bine sa fii reprezentat de un avocat. Daca acesta redacteaza contractul de vinzare - cumparare, beneficiezi de o reducere de 30% a onorariului notarului. Vei mai plati in plus si taxa de timbru si timbrul judiciar.

Banca Transilvania - promotie atractiva la depozitele in EURO

Persoanele care doresc sa economiseasca au la dispozitie, la Banca Transilvania, o oferta atractiva, valabila pina la 31 decembrie anul acesta. Depozitul in EURO pe 6 luni, cu  dobinda de 5,25% pe an. Aceasta este una dintre cele mai avantajoase dobinzi practicate pe piata si este fixa pe toata perioada pe care este constituit depozitul. Promotia se adreseaza persoanelor fizice si juridice, suma minima de constituire a depozitului fiind de 250 EURO. Acesta se poate prelungi automat si, optional, dobinda se capitalizeaza. Depozitul in EURO pe 6 luni, cu dobinda anuala de 5,25% are, de asemenea, ca avantaj faptul ca Banca Transilvania nu percepe nici un comision pentru depunerile de numerar ori taxe suplimentare pentru constituirea depozitului. Si pentru celelalte depozite in EURO, dobinzile sint la fel de atractive pentru clienti: 3,75% (depozit pe o luna), 4,25% (depozit pe trei luni), respectiv 5% pentru cele constituite pe noua si 12 luni.  Cei care doresc mai multe informatii despre aceasta promotie ori despre oferta generala a Bancii Transilvania se pot adresa oricarei unitati a bancii, pot apela serviciul de Call Center sau accesa site-ul www. bancatransilvania.ro.

Conditii de creditare la BRD - Groupe Societe Generale

In urma aprobarii Bancii Nationale a Romaniei, BRD - Groupe Societe Generale acorda, de la 1 iulie, credite potrivit noilor sale norme de creditare.De la aceasta data, nivelul maxim al gradului de indatorare acceptat de catre  BRD - Groupe Société Générale pentru toate tipurile de credite adresate persoanelor fizice este de 70%, banca facind astfel posibila imprumutarea unor sume mai mari. Dobinzile pentru creditele imobiliare si ipotecare in Euro incep de la 5,75%, iar avansul nu este obligatoriu. De asemenea, BRD are o noua oferta de credite de nevoi personale Expresso NonStop in Euro, garantate cu ipoteca, cu dobinzi incepind de la 6%.In cazul tuturor creditelor garantate cu ipoteca - imobiliare, ipotecare sau de nevoi personale - clientii cunosc inca de la inceput toate costurile pentru intreaga perioada de creditare, datorita sistemului transparent de dobinzi: dobinda fixa in primul an si indexabila in anii urmatori, pe baza indicilor BUBOR si EURIBOR.Rezultate obtinute la sfirsitul primului semestru al anului 2007:¤ La 30 iunie 2007, valoarea creditelor acordate de BRD se ridica la 20,8 miliarde RON (^51% fata de 30 iunie 2006)¤ Rezultatul brut din exploatare depaseste 590 milioane RON (^59% fata de 30 iunie 2006¤ Profitul net aferent perioadei este de 417 milioane RON (^32% fata de rezultatul raportat pentru 30 iunie 2006)¤ La 30 iunie 2007, valoarea creditelor acordate de BRD se ridica la 20,8 miliarde RON (^51% fata de 30 iunie 2006)¤ Rezultatul brut din exploatare depaseste 590 milioane RON (^59% fata de 30 iunie 2006)¤ Profitul net aferent perioadei este de 417 milioane RON (^32% fata de rezultatul raportat pentru 30 iunie 2006).

BCR: cardul MasterCard

Cardul este destinat persoanelor fizice rezidente care fac dovada ca au capacitatea de a rambursa atit sumele utilizate din linia de credit cit si cheltuieli generate de utilizarea cardului (comisioane, dobinzi etc). Poate fi folosit pe teritoriul Rominiei si in strainatate, in mediu electronic (terminale POS si/sau ATM) si manual (imprintere), oriunde este afisata sigla MasterCard.Cardul poate fi utilizat pentru:¤ plata de marfuri si servicii la comerci-antii acceptanti de carduri¤ ridicarea de numerar de la ATM-uri si de la ghiseele bancilor care accepta carduri¤ plata, prin ATM-urile BCR, a facturilor curente de utilitati/servicii (electricitate, apa, gaze, salubritate, telefonie fixa si mobila, TV cablu etc.), in functie de conventiile care se incheie cu societatile furnizoare de utilitati/servicii¤ reincarcarea cartelelor de telefon mobil (Vodafone) de la ATM-urile BCR.Avantajele pe care le ofera cardul BCR MasterCard:¤ perioada de gratie de dobinda de maximum 50 zile pentru tranzactiile efectuate la orice comerciant (detinatorul de card de credit BCR are facilitatea de a nu plati, pe toata durata lunii in care se fac tranzactiile la comercianti plus urmatoarele 20 de zile din luna calendaristica urmatoare, dobinda aferenta sumelor utilizate din credit in luna respectiva pentru tranzactii de plati; perioada de gratie se acorda numai daca detinatorul ramburseaza datoria totala fata de banca - soldul nou din extrasul de cont aferent lunii in care s-au efectuat tranzactiile la comercianti - pina la data scadentei, care este de 20 zile de la data emiterii extrasului, acesta emitindu-se in ultima zi lucratoare a lunii) ¤ accesul la o linie de credit mai mare prin luarea in calcul atit a veniturilor solicitantului cit si ale familiei sale, dupa caz¤ suma minima de rambursat lunar: formata doar din dobanzi si comisioane, restul creditului urmind a fi rambursat in functtie de posibilitati¤ Efort financiar redus prin:a) perioada mare de acordare a liniei de credit: 5 ani cu posibilitatea prelungirii automate daca sint respectate conditiile din contract; pentru majorarea/diminuarea liniei de credit se intocmesc acte aditionaleb) suma minima de plata lunar formata doar din dobinzi si comisioane, restul creditului urmind a fi rambursat in functie de posibilitati¤ suma maxima de retragere numerar la ATM-urile BCR/zi este de maxim 6.000 RON/ zi (maxim 20 tranzactii/zi)¤ obtinerea preavizarii creditului, in maxim 30 minute la orice unitate BCR sau telefonic, prin InfoBCRDobinda: 23,9% pe an  Nivel maxim al liniei de credit (echivalent lei la cursul BNR din data aprobarii): ¤ maxim 5.000 EUR ¤ peste 5.000 EUR, garantii reale mobiliare sub forma depozitului colateral/certificate de depozit.

Credit de la CEC in maxim trei saptamini

Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) a primit avizul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) pentru aplicarea noilor norme de creditare.  Noile norme prevad un grad de indatorare de pina la 65% din veniturile nete ale familiei celui care solicita creditul si un avans care poate ajunge pina la 15% - asta in cazul creditelor imobiliare, spun oficialii bancii. Creditarea pe carduri prevede un grad de indatorare de pina la 65% din veniturile nete ale familiei solicitantului de credit si se ia in calcul inclusiv grupa de risc in care este incadrat clientul. Plafonul maxim de credit pe card sau pe overdraft (n.r. descoperirea de card) nu poate depasi 40.000 de lei. Cit despre veniturile considerate eligibile, CEC va lua in considerare veniturile din salarii, pensii, activitati agricole, independente, cele din chirii dividente in functie de tipul de credit solicitat. Ca in toate cazurile, atunci cind se va face calculul real al veniturilor, vor fi scazute cheltuielile cu utilitatile si cele de subzistenta, determinate de numarul de persoane din care este compusa familia solicitantului de credit. In perioada urmatoare, mai spun oficialii bancii, se va trece la instruirea si formarea personalului bancii din teritoriu cu privire la aceste noi norme de creditare. Astfel, CEC intra in competitia bancilor care ofera creditare si pe o piata pe care in acest moment exista deja o „batalie" acerba si jucatori foarte puternici.

70% grad maxim de indatorare la creditele Romanian International Bank

Noile norme de creditare prevad modificari importante legate de gradul maxim de indatorare, avansul minim pentru creditul imobiliar si creditul pentru achizitionarea de autoturisme si categoriile de clienti care pot accesa creditele bancii. Cea mai importanta modificare pentru clientii si viitorii nostrii clienti se refera la gradul de indatorare care a crescut pina la 70%. Gradul de indatorare se determina ca pondere a angajamentelor totale de plata decurgind din credite sau alte finantari rambursabile in veniturile eligibile, din care s-au dedus cheltuielile minime de subzistenta ajustate in functie de numarul membrilor de familie, categoria solicitantului, precum si zona geografica de resedinta. Gradul de indatorare pe categorii de clientela se determina automat prin intermediul  unui model dinamic de scoring pentru persoane fizice. RIB se alatura astfel grupului bancilor care ofera credite cu cel mai mare grad de expunere din sistem: 70%.  Avantajele si modificarile importante pe care le aduc acest norme sunt:¤ avansul minim pentru creditul pentru investitii imobiliare a scazut de la 25% la 15%, iar perioada de creditare a crescut de la 15 la 20 de ani.¤ pentru creditul de nevoi personale suma maxima care se poate anagaja a crescut pina la 30.000 EUR (echiv), iar perioada de creditare pina la 10 ani¤ la creditul pentru achizitionarea de autoturisme a crescut valoare maxima ce se poate acorda pina la 50.000 EUR (echiv), iar avansul minim a scazut pina la 15%¤ se lanseaza un nou produs, cardul de debit cu un overdraft de pina la 6 salarii nete pentru titularii care isi primesc salariile pe acest card. O alta ajustare semificativa este cea legata de introducerea prin noua norma unor noi  categorii de clientela care pot accesa creditele bancii. Astfel, pe linga categoriile prevazute pina in acest moment, RIB va putea oferi de acum inainte credite si pentru: salariati cu contract de munca in strainatate, persoane fizice care obtin venituri din inchiriere, producatori agricoli individuali sau asociati in diferite forme fara personalitate jurdica si pensionari.

Specialitati ipotecare de la Domenia Credit

Creditul „Top Up" este un imprumut de nevoi personale cu garantie ipotecara, acordat persoanelor fizice care au un contract de credit activ cu Domenia. Valoarea cumulata a celor doua credite, „Top Up" si a creditului activ, trebuie sa fie de maxim 75% din pretul de evaluare a imobilului, apartament sau constructie si a terenului aferent. Perioada de rambursare a imprumutului este de cel mult 30 de ani iar solicitantul poate beneficia si de o perioada de gratie de pina la 2 ani, interval in care va plati numai dobinda. Garantia pentru un astfel de imprumut este reprezentata de ipoteca de rang II asupra imobilului, care deja constituie garantie pentru celalalt contract de credit activ incheiat cu Domenia Credit. Creditul punte este un imprumut pe termen de maximum 2 ani, acordat clientilor eligibili pentru un credit ipotecar Domenia, care insa nu dispun de avansul necesar achizitionarii sau construirii unui imobil, dar au o proprietate imobiliara (apartament sau casa) pe care intentioneaza sa o vinda ulterior pentru a constitui acest avans. Scopul acestui credit este de a acorda finantare pentru avans clientilor Domenia in intervalul cuprins intre momentul semnarii contractului de credit ipotecar (implicit al achizitiei / finalizarii noului imobil) pina la vinzarea imobilului pe care il detin in prezent. Clientul are astfel la dispozitie un termen de 2 ani pentru a realiza vinzarea, perioada de timp ce-i asigura controlul tranzactiei in principal din punctul de vedere al pretului. In plus, clientul nu mai este expus riscului de a ramine fara locuinta in perioada dintre cele doua tranzactii, respectiv de vinzare a actualului imobil detinut in proprietate si de achizitionare a noului imobil dorit sau de finalizare a constructiei. Astfel, solicitantul imprumutului este scutit de orice problema legata de corelarea in timp a celor doua tranzactii (vinzarea si respectiv cumpararea / finalizarea locuintei).Calculul veniturilor eligibile este flexibil luindu-se in considerare toate veniturile constante ale familiei, nu numai ceea ce apare pe cartea de munca, ci si venituri din prime, comisioane, diurne, colaborari, activitati independente, chirii, dividende etc.

UTA, datoare lui CFR Cluj

Transferati in aceasta vara la UTA Arad, fostii CFR-isti Florin Dan si Robert Roszel au devenit motivul unei plangeri oficiale efectuate de gruparea din Gruia catre FRF. Acestia isi cer banii de transfer pentru cei doi fotbalisti, mai exact 80.000 de euro pentru Roszel si 120.000 de euro in cazul lui Florin Dan, bani ce ar fi trebuit sa intre deja in conturile lui CFR Cluj. "Normal, clujenii au dreptate si trebuie sa platim, dar eu nu mai scot un ban, ca sa fiu apoi fraierul lui Sandu Ion. Sa plateasca el. Daca nu va plati, UTA risca sa nu-si mai poata disputa urmatoarele partide, incepand cu cea de sambata, cu Ceahlaul Piatra-Neamt. Eu m-am saturat sa platesc si Sandu Ion sa faca pe grozavul, asa ca nu voi mai scoate niciun ban pana cand partenerul meu nu va trece la fapte", a declarat presedintele lui UTA, Nicolae Bara, cu privire la aceasta situatie. Trebuie mentionat ca UTA trece printr-o criza acuta la nivel sportiv si administrativ. Marius Lacatus a plecat de la echipa, in timp ce principalii finantatori ai aradenilor, Nicolae Bara si Sandu Ion, se acuza reciproc pentru problemele cu care se confrunta UTA, fiecare dintre ei amenintand cu retragerea sprijinului financiar.  

Pensia Plus - un plus oferit pensionarilor de Banca Comerciala Carpatica

Banca Comerciala Carpatica ofera acum Depozitul Pensia Plus (produs de economisire destinat exclusiv persoanelor fizice rezidente si nerezidente, pensionari ai sistemului de pensii din Romania) si valuta - EUR si USD.Depozitul Pensia Plus are avantajul posibilitatii de retragere a dobinzii la cererea clientului, in orice moment, prin intermediul contului curent sau al cardului, doar prin depozitele in RON. Nivelul dobinzii bonificate la Depozitul Pensia Plus - 8% pentru depozitele constituite in RON, 5,5% pentru depozitele constituite in EUR, 5,55% pentru depozitele constituite in USD - dobinda fixa, confera pensionarilor conditii deosebit de avantajoase de economisire. Suma minima cu care se poate constitui depozitul este de 100 RON/EUR/USD, iar perioada este de 12 luni.In urma semnarii Conventiei intre Banca Comerciala Carpatica si Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS), pensionarii beneficiaza de plata pensiilor prin intermediul Bancii Carpatica. Pensiile pot fi virate in conturile curente sau de card deschise de pensionari la BCC, fara a fi perceput comision la deschiderea contului si operatiunile desfasurate prin intermediul cardului.

Beyonce si-a anulat concertul din Malaysia si va cinta in Indonezia

Cintareata Beyonce si-a anulat concertul pe care trebuia sa îl sustina în Malaysia pe 1 noiembrie, la citeva saptamini dupa ce Gwen Stefani a fost nevoita sa se îmbrace cu tinute “mai putin provocatoare” pentru a putea cinta în capitala Kuala Lumpur, potrivit BBC News. Beyonce a spus ca a anulat show-ul din cauza unei erori de programare. Ea va cinta pe 1 noiembrie la Jakarta, în Indonezia, o tara musulmana cu legi mai putin stricte în ceea ce priveste vestimentatia femeilor. Cintareata va pleca apoi în China, unde va avea un spectacol pe 5 noiembrie. Beyonce va sustine un concert si în Romania, pe 22 octombrie, la Cluj. Gwen Stefani a fost nevoita sa poarte pentru concertul din august de la Kuala Lumpur alte tinute de scena decit cele obisnuite si chiar a spus ca a fost “un sacrificiu major”. Ea a purtat jachete peste hainele de scena decoltate si colanti sub fuste si rochii, pentru a se conforma. Anul trecut, autoritatile malaysiene au amendat organizatorul unui concert Pussycat Dolls cu 2.700 de dolari pentru ca show-ul a fost considerat “neîngrijit”. Concertele lui Michael Jackson si cele ale trupei rock Linkin Park i-au suparat de asemenea pe membrii Uniunii Nationale a Studentilor Musulmani din Malaysia, care se tem ca asemenea show-uri pot aduce atingere valorilor musulmane si pot corupe tineretul.  

Scormonitorul

•Dom’le, o ducem bine, ce mai? Oare de ce ne tot plingem noi, romanii, atita, din moment ce o ducem bine ? Da’ bine rau, nu oricum... Daca oameni cu cap, care ne conduc, ne spun ca o ducem bine, cum sa nu avem incredere in ceea ce ne spun ? Uite, ieri, de exemplu, liderul judetean al PNL, Teodor Atanasiu, care-i ditamai scula la Bucuresti, la AVAS, a spus clar si raspicat, la radio, ca o ducem bine. Drept pentru care, nu exista nici un motiv pentru a fi schimbat guvernul Tariceanu cu un altul. Ei zic ca si-au onorat promisiunile electorale, ba mai cu mot decit au promis. Deci, lumea nu are de ce sa se plinga. Una dintre realizarile enumerate de catre vorbitorul Atanasiu este “dublarea venitului mediu al fiecarui roman care munceste, fata de anul 2004”. Adica, fiecaruia dintre noi, nenea Tariceanu si banda lui de la guvernare, ne-a dublat veniturile. De cind au venit ei la putere. Si stati asa, ca nenea Atanasiu (zis si Teo) zice ca Tariceanu mai are de guvernat citeva luni bune, deci ne putem astepta sa ne creasca si mai mult... Veniturile. Daca v-ati gindit la altceva, bine ati facut. Ca de dublarea veniturilor, n-are rost sa discutam. Si daca ar locui pe alt continent, tot ar fi relativ simplu sa intrebe romanii daca e adevarat ce spune el, referitor la dublarea veniturilor. O sa fie surprins sa afle ca minte. Sau nu. Reformulez. Noi am fi surprinsi daca am afla ca nenea Teo chiar crede ca are dreptate. Sint sigur ca e constient de faptul ca nimeni nu crede nimic din ceea ce spune el. Si ma intreb “Oare de ce o face?”. Poate crede ca-i convinge astfel pe romani ca acum e de doua ori mai bine decit in 2004. Ia spuneti... Va e mai bine, de doua ori, decit in 2004? Cistigati de doua ori mai mult, asa cum spune Atanasiu? Ba, da’ sa nu mintiti si voi... Telefonul Scormonitorului 0728-828750Acest text va fi considerat pamflet

Oprah, cea mai bine platita vedeta TV

În perioada iunie 2006 - iunie 2007, Oprah Winfrey a cistigat 260 de milioane de dolari, de peste patru ori mai mult decit ocupantul locului al doilea din acest top, Jerry Seinfeld, realizatorul sitcomului “Seinfeld”, care a cistigat în acelasi interval de timp 60 de milioane de dolari. Lui Winfrey i se alatura un alt realizator de talk show-uri, David Letterman, care, datorita emisiunii sale “Late Night with David Letterman”, a cistigat 40 de milioane de dolari, situindu-se pe locul al patrulea. Simon Cowell, arogantul si criticul judecator al emisiunii destinata tinerelor talente “American Idol”, echivalentul american al emisiunii “Megastar”, s-a situat pe locul al treilea, cu cistiguri de 45 de milioane de dolari, în timp ce pe locul al cincilea s-a plasat Donald Trump, care a cistigat datorita emisiunii sale “The Apprentice” (“Ucenicul”) 32 de milioane de dolari. Merita muncaTopul starurilor de televiziune cu cele mai mari cistiguri pe ultimul an demonstreaza ca merita sa detii si sa produci propria emisiune de televiziune partial sau integral, asa cum o face Oprah. În ciuda faptului ca emisiunile de televiziune din intervalul de maxima audienta cistiga premii si sint aclamate de critici, emisiunile de stiri si cele difuzate în timpul zilei, mai ales dimineata si dupa amiaza, sint cele care aduc cei mai multi bani, potrivit editorului Forbes, Lea Goldman.Mai sint si altiiÎn topul 20 al starurilor de televiziune cu cele mai mari cistiguri au mai fost inclusi, în ordine, Jay Leno (“The Tonight Show” - 32 de milioane de dolari), Phil McGraw (“Dr. Phil” - 30 de milioane de dolari), “judecatorul” Judy Sheindlin (“Judge Judy” - 30 de milioane de dolari), George Lopez (“George Lopez” - 26 de milioane de dolari), Kiefer Sutherland (“24 de ore” - 22 de milioane de dolari), Regis Philbin (“Live with Regis and Kelly” - 21 de milioane de dolari), Tyra Banks (“The Tyra Banks Show” - 18 milioane de dolari), Rachael Ray (“Rachael Ray” - 16 milioane de dolari), Katie Couric (“CBS Evening News” - 15 milioane de dolari), Ellen DeGeneres (“ The Ellen DeGeneres Show” - 15 milioane de dolari), Ryan Seacrest (“ Dick Clark’s New Year’s Rockin’ Eve” - 14 milioane de dolari), Matt Lauer (“The Today Show” - 13 milioane de dolari), Barbara Walters (“ABC Evening News” - 12 milioane de dolari), Diane Sawyer (“Good Morning America” - 12 milioane de dolari) si Meredith Vieira (“Today” - 10 milioane de dolari).

Onoruri militare pentru David Ohanesian

Unul dintre cei mai cunoscuti solisti ai scenei de opera Romanesti, Ohanesian a fost internat la Spitalul Universitar din Bucuresti in perioada 12-21 septembrie si s-a stins din viata la domiciliu, duminica, la ora 15.00, in urma unui stop cardiac, dupa cum a declarat sotia acestuia, potrivit Operei Bucuresti. Initial, ONB anuntase ca baritonul a incetat din viata la spital. Marti, corpul neinsufletit al maestrului va fi depus in foaierul galben al operei, intre orele 11.00-17.00, de unde va fi condus de un cortegiul funerar catre capela Cimitirului Armenesc. In aceeasi zi, l a ora 13.00, in foaier va avea loc o sedinta de doliu, care va fi deschisa de ministrul culturii Adrian Iorgulescu. Cariera de exceptieNascut in 6 ianuarie 1927 la Bucuresti, celebrul bariton a absolvit Academia de muzica “Gheorghe Dima” din Cluj in 1953 si a primit diploma Conservatorului “C. Porumbescu” din Bucuresti in 1963. In cariera sa a cintat pe cele mai mari scene ale lumii, alaturi de artisti precum Placido Domingo, Leontyne Price, Birgitt Nilsson sau Arta Florescu. A fost prim solist al Operei Romane din Cluj intre 1950 si 1958, iar din 1977 a devenit prim solist al Operei Romane din Bucuresti. A fost artist invitat la Opera din Hamburg intre 1968 si 1977, unde i-a avut ca parteneri de scena, printre altii, pe Luciano Pavarotti sau Montserrat Caballe. A realizat peste 2.000 de spectacole de opera si mai mult de 40 de roluri, dintre care memorabil ramine cel al lui Oedip, din opera “Oedip” de George Enescu, pe care l-a interpretat pe scene de la Paris, Atena, Berlin, Sofia, Stockholm, Moscova sau Lausanne. Ohanesian a fost Doctor Honoris Causa al Universitatilor “Gh. Dima” din Cluj-Napoca, “George Enescu” din Iasi si “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. In noiembrie anul trecut, baritonul a primit premiul Maestro la Gala Premiilor Criticii Muzicale pentru anul 2006. 

Primele pentru asigurarea obligatorie a caselor ar putea fi dublate

Pentru ca programul privind asigurarea obligatorie a locuintei sa fie eficient ar trebui ca primele de asigurare sa fie dublate, sau sa fie introdusa o fransiza de 5-10%, a declarat ieri consilierul din Ministerului Internelor si Reformelor Administrative, Radu Mircea Popescu. “Exista doua variante pentru ca programul sa fie eficient, pe care le-am discutat in cadrul comisiei de buget-finante. Una dintre ele consta in dublarea primelor de asigurare de la 10 la 20 de euro pentru cladirile clasa B, respectiv de la 20 la 40 de euro pentru cladirile de clasa A”, a spus Popescu, adaugind ca “aceste masuri sint foarte greu de suportat pentru cea mai mare partea populatiei”. El a explicat ca a doua varianta ar fi introducerea fransizei de 5-10% din valoarea daunei. Franciza reprezinta acea parte din valoarea daunelor care urmeaza sa fie acoperita de asigurat, care poate fie exprimata procentul sau in valoare absoluta. Popescu a adaugat ca legea poate fi modificata de Parlament chiar si dupa un an, intrucit “nimic nu este batut in cuie”. 

Invazia centrelor comerciale

Expansiunea centrelor comerciale la nivel national se va face simtita in urmatorii doi-trei ani cind dezvoltatorii locali si internationali vor construi peste 30 de proiecte, zece dintre acestea fiind anuntate in Bucuresti, potrivit unui raport al companiei Jones Lang LaSalle. “Cu o densitate a spatiilor comerciale de 25 metri patrati la 1.000 de locuitori fata de media europeana de 170 metri patrati, Romaniei ii lipseste in mod clar o oferta adecvata pe sectorul de retail. La aceste rezultate ajungem examinind cifrele pentru Bucuresti, care cu 82 de metri patrati la 1.000 de locuitori este semnificativ in urma celorlalte capitale din Europa Centrala si de Est, Varsovia cu 592 metri patrati, Praga 548 cu metri patrati si respectiv Budapesta cu 461 metri patrati”, a declarat ieri directorul asociat al companiei de consultanta Jones Lang LaSalle (JLL), Troy Javaher. Potrivit consultantilor JLL, stocul de spatii comerciale moderne se situeaza la aproximativ 160.000 metri patrati in Bucuresti fata de 500.000 metri patrati in intreaga tara, iar in 2007 nu vor fi lansate noi centre comerciale importante. Estimarile JLL indica faptul ca in urmatorii ani stocul de spatii comerciale va atinge circa doua milioane de metri patrati in Romania, din care aproape 900.000 metri patrati doar in Capitala. “In primul semestru al anului s-au realizat doar doua extensii ale unor centre existente: 8.900 metri patrati la Bucuresti Mall si 5.000 metri patrati la City Mall, plus lansarea primului magazin IKEA din Romania, in martie 2007. Ca raspuns la lipsa de spatii comerciale moderne, dezvoltatorii intentioneaza sa construiasca in urmatorii ani peste 30 de centre comerciale, care vor creste de patru ori stocul existent, desi termenele de livrare si configuratia finala a proiectelor sint inca incerte. Noii comercianti care vor intra pe piata din Romania fie vor alege franciza, fie vor avea magazine proprii”, adauga Javaher. Jones Lang LaSalle furnizeaza servicii de consultanta pentru achizitii si vinzari de proprietati, investitii si management imobiliar, fiind prezenta cu peste 150 de reprezentante in peste 450 de orase din 50 de state. Compania a inregistrat in 2006 venituri de peste doua miliarde de dolari si detine un portofoliu de peste un miliard de metri patrati in intreaga lume. 

Preturile la alimente vor exploda

DragoS Frumosu“Daca ne gindim la scumpirea gazelor, dar si la materia prima, care nu este suficienta din cauza secetei, putem spune ca preturile vor exploda in cel mult doua saptamini”,a spus presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara (FSIA).Zaharul si lactatele – primele produse scumpiteAcesta a precizat ca primele scumpiri vor fi anuntate la zahar si la lactate, cel mai probabil in cursul acestei saptamini. “In zilele urmatoare ne asteptam ca zaharul sa se scumpeasca cu 10 %, iar produsele lactate cu pina la 20 %. Insa, in cel mult doua saptamini, uleiul se va scumpi cu 15 %, aceasta majoarare fiind valabila si pentru piine”, a mentionat Frumosu. Potrivit acestuia, cea mai mare scumpire, respectiv de 40 %, va fi inregistrata la conservele de legume si fructe. Reprezentantii patronatului din industria conservelor de legume si fructe Romconserv au anuntat, la inceputul lunii august, scumpiri cu pina 50 %, ca urmare a majorarii preturilor la materia prima. “Pentru a nu se distruge industria alimentara, statul ar trebui sa intervina si, in special, Ministerul Agriculturii ar trebui sa discute cu patronatele si sa elaboreze o politica coerenta”, a spus Dragos Frumosu. Ministrul agriculturii Decebal Traian Remes anunta, in cursul lunii august, ca Executivul pregateste un set de masuri fiscale pentru a contracara efectele scumpirii alimentelor din cauza secetei.

Liga 1 * Etapa viitoare

Gloria Bistrita - „U“ Craiova„U“ Cluj - Poli TimisoaraPandurii Tirgu Jiu - CFR ClujUTA Arad - Ceahlaul Piatra NeamtFC Vaslui - Gloria BuzauUnirea Urziceni - Poli IasiDinamo - Otelul GalatiRapid - Farul ConstantaDacia Mioveni - Steaua

Liga 1 * Etapa a IX-a

Gloria Buzau - UTA Arad 1 - 0 (0 - 0)Iovita  ‘70Nou promovata din Buzau a profitat de momentul dificil prin care trece UTA lui Lacatus, bifind a doua reusita din acest sezon. Golul rezervei Iovita a cutremurat clubul aradean, aflat in posibilitatea de a se destrama.Farul Constanta - Unirea Urziceni 0 - 1 (0 - 1)Apostol ‘16Nimic nu pare a-i opri pe fotbalistii Unirii Urziceni. Trupa lui Dan Petrescu s-a impus si pe terenul Farului, prin reusita lui Apostol, confirmindu-si statutul de cea mai in forma echipa a campionatului intern. Poli Timisoara - Gloria Bistrita 3 - 1 (1 - 0)Dumitra (ag.) ‘28, Cinu ‘81, Abiodun ‘85 / Coroian ‘50Desi nu a convins pe deplin, Timisoara a oferit o lectie de pragmatism Gloriei lui Nelutu Sabau. Reusitele lui Cinu si Abiodun, completate de autogolul lui Dumitra au urcat formatia lui Uhrin pe podiumul Ligii 1.   Steaua - FC Vaslui 1 - 0 (0 - 0)Rada ‘66Steaua a cistigat primul meci sub comanda noului ei tehnician, italianul Massimo Pedrazzini. Ca de obicei, salvarea „ros-albastrilor“ a venit dupa o faza fixa, Rada fiind, de data aceasta, eroul din Ghencea.Universitatea Craiova - Dacia Mioveni 1 - 0 (0 - 0)Lutu ‘61Craiova traieste! Dupa o serie neagra care a dus-o pina pe ultimul loc al clasamentului, formatia din Banie a avut o tresarire de orgoliu si a invins pe Dacia Mioveni, prin executia "veteranului" Ionut Lutu. Poli Iasi - Pandurii TIrgu Jiu 1 - 0 (0 - 0)Miclea ‘89Pandurii lui Neagoe par a nu fi trecut peste infringerea de la Piatra Neamt din urma cu trei etape. De data aceasta, formatia gorjeana a pierdut in deplasarea de la Poli Iasi, Miclea inscriind in ultimele momente ale jocului.

Liga 1 * Clasament

  1. CFR Cluj    9    6    3    0    15-7    21 2. Unirea Urziceni    9    6    2    1    16-8    20 3. Poli Timisoara    9    5    3    1    20-15    18 4. FC Vaslui    9    5    2    2    16-9    17 5. Rapid    8    4    4    0    13-7    16 6. Steaua    8    4    3    1    6-3    15 7. Gloria Bistrita    9    4    3    2    13-13    15  8. Dinamo    8    4    2    2    14-9    14 9. Otelul Galati    9    4    0    5    13-15    1210. Pandurii Tirgu Jiu    8    3    1    4    9-8    1011. Poli Iasi    9    3    1    5    11-14    1012. UTA Arad    9    2    3    4    10-12    913. Ceahlaul Piatra Neamt    8    3    0    5    9-12    914. Gloria Buzau    9    2    2    5    4-14    815. Farul Constanta    8    2    1    5    4-10    716. Dacia Mioveni    9    1    3    5    8-13    617. Universitatea Craiova    9    2    0    7    7-13    618. „U“ Cluj    9    0    3    6    11-17    3

Ghinionistii campionatului

Nemultumiti de locul 17 in clasament si singurii fara succes in acest campionat, clujenii au incercat la Galati sa repete performanta de miercuri, cind s-au impus cu 3-0 in Cupa Romaniei, in fata formatiei FC Vaslui. La fel ca atunci, „studentii“ au inceput partida in avanposturi, cu Nemanja Jovanovic ajutat indeaproape de Goga si Sabo. Cu un joc legat, cu pase la firul ierbii, fotbalistii „universitari“ au fost aproape de a marca in minutul 13, la capatul unei actiuni de toata frumusetea. Haciatrian l-a deschis in dreapta pe Olah, acesta a centrat in careu, iar dupa o deviere a fundasilor moldoveni, Gigel Coman a tras cu sete, putin pe linga poarta. Dupa numai 2 minute, Goga ar fi putut deschide scorul, insa mingea expediata din interiorul careului a trecut pe alaturi. In minutul 20, Marius Suller, titularizat pentru a treia oara in acest sezon, a izbutit sa marcheze cu un lob de senzatie. In mitanul secund, gazdele au reusit sa egaleze la prima faza de poarta, dupa o bilbiiala in defensiva clujeana. Formatia de sub Feleac a fortat un nou gol, prin Sabo, in doua rinduri, Coman si Olah. Ratarile aveau sa-i coste pe baietii lui Falub, care au pierdut in minutul 92, dupa golul cu capul al lui Nogo. Otelul Galati – „U“ Cluj  2-1 (2-0)MarcatoriOtelul: Paraschiv ’47, Nogo '90^2 „U“ Cluj: Suller '20 ArbitriStefan Erdei (Oradea), Sebastian Gheorghe (Suceava), Sebastian Stoianof (Constanta)Cartonase galbeneOtelul: Semeghin '59„U“: Park '9, M. Jovanovic '42, Olah '73, Savu '86SchimbariOtelul: Ilei (Labukas, '65), Elek (Semeghin, '75) „U“ Cluj: Savu (Sabo, '75), Negrean (Goga, ‘84)  Antrenori Otelul: Petre Grigoras  „U“: Adrian FalubStadion: „OTtelul“    Spectatori: 3.000

Egalii „ciinilor“

Soc in GruiaFoto Marius RUSDe cind a promovat CFR Cluj in prima liga, Dinamo nu a reusit sa invinga in Gruia. O stia atit Ioan Andone, cel care avea pe umeri greutatea mentinerii pe primul loc, cit si Walter Zenga, noul tehnician al „ciinilor“ investit cu ruperea acestei traditii nefaste pentru formatia sa. De aceea, ambii tehnicieni si-au pregatit „armamentul greu“, gata de a semna cu o victorie epilogul acestei etape. In teren, scintei. Intrarile tari, privirile amenintatoare sau strigatele de lupta au fost armele cu care gladiatorii aflati pe iarba arenei „Dr. Constantin Radulescu“ au incercat sa-si intimideze adversarul. Printre acestea, ratacite, citeva ocazii de poarta. Fabbiani a smuls primul aplauzele publicului, in minutul 6, insa incercarea sa de a relua cu capul din marginea careului mic a esuat. Impinsi in terenul propriu de iuresul gazdelor, „ciinii“ lui Zenga lasau mai degraba impresia unei formatii venite la mila adversarului decit a campioanei in cautarea revirimentului. Semedo (’11) si din nou Fabbiani (’16) au semanat panica in careul lui Lobont, dar tabela de marcaj se incapatina sa ramina blocata la 0-0. De nicaieri, insa, a cazut golul dinamovist. Vorbind parca limbi straine, Stancioiu si Panin nu s-au inteles la o minge usoara, invitindu-l pe Cristea sa introduca mingea in plasa (’19). Pentru prima oara in acest sezon, CFR-istii erau condusi pe propriul teren, iar ingrijorarea se lasa, incetul cu incetul, asupra arenei din Gruia.Didi, ingerul salvatorSemne bune nu pareau sa ofere nici debutul partii secunde. Catalin Munteanu (’52), cu o lovitura de cap din apropierea portii, si bara lui Bratu (‘53) au sporit nelinistea in rindul „feroviarilor“, care isi vedeau favoritii chinuindu-se sa nu piarda jocul de sub control. Cel care a dat tonul revenirii gazdelor a fost argentinianul Fabbiani, dar sud-americanul nu a fost in gratiile zeului golului aseara, ratind oricum si de oriunde, cu precadere din careul mic al lui Lobont. Intr-un final, a venit si izbavirea. Pariul din acest sezon al lui Ioan Andone, brazilianul Didi, l-a invins cu o frumoasa lovitura de cap pe Lobont, oferind doza de adrenalina de care gazdele duceau o lipsa acuta (’75). A fost, totusi, ultima reusita a meciului, chiar daca acelasi jucator a avut ocazia dublei (’86), iar Danciulescu s-a intrecut cu Fabbiani la capitolul ratari monumentale (’82, ’87). CFR Cluj  – Dinamo 1-1 (0-1)MarcatoriCFR: Didi ‘75 Dinamo: Ad. Cristea ‘19 ArbitriAlexandru Tudor (Bucuresti), Zoltan Szekely (Baia Mare), Eduard Dumitrescu (Pitesti) Cartonase galbeneCFR: Tony ‘20, ‘92, Trica ‘40, Cadu ‘55, Didi ‘64, Fabbiani ‘69    Dinamo: St. Radu ‘20, Pulhac ‘20, Bratu ‘55, Galliquio ‘68Cartonase rosiiCFR: Tony (‘90)SchimbariCFR: Minteuan (Trica, ‘56), Manuel Jose (Culio, ‘82), Anca (Dani, ‘89) Dinamo: Bostina (Bratu, ‘65), Oprita (C. Munteanu, ‘74), Chiacu (Ad. Cristea, ‘89) AntrenorICFR: Ioan Andone     Dinamo: Walter ZengaStadion: „Dr. Constantin RAdulescu“    Spectatori: 11.000