PSD si-a lansat oficial candidatii la alegerile europarlamentare din noiembrie. Ceremonia a avut loc ieri la Palatul Parlamentului, in prezenta a peste 1.000 de delegati ai partidului, parlamentari PSD si membri ai conducerii centrale a formatiunii politice. La eveniment a fost invitat si secretarul general al Partidului Socialistilor Europeni, Philippe Cordery. In fata membrilor partidului, presedintele PSD, Mircea Geoana, a tinut un discurs in care a subliniat importanta alegerilor europarlamentare pentru Romania. „Românii si-au pus si înca îsi pun speranta ca Uniunea Europeana le va aduce un trai mai bun. Alegerile europarlamentare reprezinta puterea românilor de a decide nu numai în ceea ce-i priveste, ci si în ceea ce-i priveste pe europeni. Europarlamentarele reprezinta puterea românilor în Uniunea Europeana. Este momentul în care trebuie sa aratam maturitate si discernamint“, a declarat liderul PSD. Potrivit promisiunilor conducerii PSD, forma finala a ofertei electorale pentru aceste euroalegeri va avea o componenta locala importanta. Lista social-democratilor pentru Parlamentul European este deschisa de secretarul general al partidului, Titus Corlatean, urmat de Adrian Severin. De pe lista lipsesc, insa, nume importante ale PSD, intre care fostul negociator-sef pentru Romania, deputatul Vasile Puscas, sau vicepresedintele Victor Ponta. Tot ieri, conducerea PSD a stabilit si criteriile de competenta pe care trebuie sa le indeplineasca in campania electorala organizatiile judetene ale partidului. In cazul in care acestea nu vor obtine un scor bun la europarlamentare vor exista si sanctiuni. Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, acum in virsta de 77 de ani, a declarat ca nu va exagera cu deplasarile in tara, in cadrul campaniei electorale a PSD. „N-o sa exagerez, nu mai am 70 de ani“, a spus acesta. Fostul presedinte joaca un rol tot mai activ in PSD, dupa ce in 2005 a pierdut sefia partidului in fata lui Mircea Geoana, cu care a avut diverse schimburi dure de replici, mai ales in ultimul an. Iliescu a mai mentionat ca, in cadrul sedintei de ieri, s-a discutat intre liderii formatiunii politice despre campania PSD pentru euroalegeri in baza unui sondaj in care social-democratii se situeaza in jurul a 20%, fiind a doua optiune de vot a cetatenilor, dupa PD.
Verdicte pripite si tendentioase“Episcopul vicar patriarhal Vincentiu Ploiesteanul a sustinut ieri o conferinta de presa in care a prezentat pozitia oficiala a Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) in legatura cu recentele verdicte de politie politica date de Colegiul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS) in legatura cu unii inalti prelati ai BOR. Sfintul Sinod a acuzat CNSAS de faptul ca da verdicte „pripite si tendentioase“ si ca incearca sa discrediteze Biserica prin modul in care comunica verdictele sale, prin „scurgeri de informatii catre presa“. Potrivit Sinodului, doar o comisie interna ar avea autoritatea de a cerceta trecutul comunist al prelatilor Bisericii. Membrii forului bisericesc si-au exprimat si indignarea fata de „luarile de pozitie ale unor membri ai Colegiului CNSAS si de comportamentul în vadita contradictie cu legea si principiile deontologice ale statutului de membru în Colegiu“. Totodata, Sfintul Sinod considera umilitor modul în care au fost facute publice verdictele CNSAS, desi, potrivit legii, „deciziile luate de Colegiul CNSAS trebuie anuntate în scris persoanelor interesate, adica atit celui care a cerut verificarea, cit si celui care a primit verdictul“, dar nu prin intermediul presei. Sinodul îi acuza pe membrii Colegiului de un comportament similar „cu cel al anchetatorilor de la Securitatea de altadata“.Prelatii se vor adresa JustitieiPina acum, Biserica nu ar fi primit, spun reprezentantii sai, nici un rezultat al anchetelor asupra prelatilor ce au verdicte de politie politica, nici de la CNSAS, nici de la Comisia parlamentara care se ocupa de controlul activitatii CNSAS, „situatie care pune sub semnul întrebarii credibilitatea acestei institutii“. Purtatorul de cuvint al Patriarhiei a precizat ca multi dintre ierarhii care au primit verdicte de colaborare se vor adresa instantei. „In starea si structura actuala, CNSAS nu poate sa evalueze în mod nepartinitor, nepartinic si obiectiv activitatea clericilor ortodocsi din timpul dictaturii comuniste“, a mai precizat acesta. In opinia Sfintului Sinod, singura institutie abilitata sa cerceteze trecutul Bisericii este Comisia de istorici a acesteia, înfiintata în februarie 2007.
Accor detine momentan cinci hoteluri la Bucuresti (Sofitel, IBIS – doua, Novatel) si la Constanta (IBIS), insa vizeaza un portofoliul de 20 de hoteliuri. „Credem foarte mult in potentialul economic al României. Avem deja opt proiecte pregatite si urmeaza sa le dezvoltam in unele orase din tara“, a declarat Andre Cantiniaux. Acesta a refuzat sa precizeze ce sume vor fi investite si orasele unde se vor construi hotelurile, insa a subliniat ca efortul financiar al grupului va depinde de terenurile care vor fi achizitionate.Reprezentantii grupului hotelier au fost prezenti la Iasi pentru a purta o discutie informala cu primarul Gheorghe Nichita asupra potentialului si facilitatilor existente in capitala istorica a Moldovei. Directorul Cantiniaux a mentionat ca la Iasi sint unele probleme in identificarea unui teren adecvat in zona. Accor a deschis primul hotel in capitala, respectiv Sofitel, in anul 1995. Grupul Accor activeaza in domeniul administrarii hotelurilor prin marcile Sofitel, Novotel, Ibis, Mercure, Suitehotel, All Seasons, Pearsons, Etap Hotel, Formula 1 si altele. Recent, grupul european a anuntat construirea a inca 180 de hoteluri in China.
„Doresc sa-i informez pe clientii si pe partenerii nostri, pe colegii mei, precum si piata per ansamblu ca, in baza intelegerii reciproce cu actionarul majoritar, voi parasi banca incepind cu 1 decembrie 2007. Sint convins ca succesorul meu va continua povestea de succes a BCR si le urez, pe aceasta cale, dinsului si bancii, toate cele bune“, a anuntat Nicolae Danila. Presedintele demisionar al BCR este unul dintre bancherii de top cu cea mai mare vechime in functie. El ocupa pozitia din 2000 si si-a pastrat functia si dupa privatizarea din 2005.Interimatul pe pozitia ocupata de Danila va fi asigurat de Manfred Wimmer, in virsta de 51 de ani, cel care a condus echipa responsabila de achizitia BCR de catre grupul Erste, actualmente vicepresedinte si membru al Comitetului Executiv al BCR. Un nou presedinte executiv al BCR va fi numit, cel mai probabil, dupa finalizarea procesului de integrare.Miscarea a surprins piata financiara romana, care se astepta, insa, la preluarea controlului executiv de catre actionarul majoritar. Demisia lui Nicoale Danila poate fi atribuita unei diferente de opinii intre acesta si Erste Bank cu privire la restructurarea bancii, a declarat pentru NewsIn Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania. „Ma bucur ca BRD a afisat performante financiare bune, ca sintem si acolo actionari, insa ma ingrijoreaza ce se petrece in BCR“, a spus Fercala.
EU-RO Caravana a fost lansata, in aceasta dimineata, in municipiul Alba Iulia, in cadrul unei conferinte gazduite de sediul primariei. Acest proiect face parte din campania de informare pe care Biroul de Informare al Parlamentului European din Romania o deruleaza pe tema alegerilor europene, avind ca public tinta pe cei care vor vota pentru prima data in aceasta toamna.Primaria municipiului Alba Iulia, Consiliul Tineretului din România, Liga Studentilor din Universitatea „1 Decembrie 1918” si Biroul de Informare al Parlamentului European în România sint cei patru parteneri care au participat in Sala de Conferinte a primariei la evenimentul care se adreseaza celor chemati pentru prima data la urne cu ocazia alegerilor europarlamentare din acest an. Lansarea campaniei s-a desfasurat, asa cum era normal, în prezenta conducerii primariei municipiului Alba Iulia si a reprezentantilor principalilor parteneri ai proiectului în Alba Iulia. Un alt amanunt de coloratura este legat de mesajul Presedintelui Parlamentului European Hans-Gert Pasttering care a transmis, cu ocazia lansarii nationale a proiectului, un mesaj tuturor romanilor, incurajindu-i sa participe la vot la primele alegeri europene organizate in Romania. Inaltul oaspete le-a amintit oamenilor ca Parlamentul European si Consiliul de Ministri legifereaza impreuna 75% din legislatia europeana.Ce este EU-RO Caravana?EU-RO Caravana este un proiect national de informare si mobilizare a tinerilor cu privire la exercitarea unui vot responsabil la alegerile pentru Parlamentul European din data de 25 noiembrie 2007. Evenimentul se desfasoara în perioada 15 octombrie - 22 noiembrie 2007, în 16 orase din România, dupa un format standard. Evenimentul de lansare este de obicei urmat de un eveniment public în aer liber dar si de ateliere de lucru pe teme europene cu organizatiile teritoriale pentru tineri. In ceea ce priveste partenerii, este important de prezentat Consiliul Tineretului din România care este o organizatie ne-guvernamentala ce reuneste majoritatea organizatiilor de tineret din România. Principalul scop al acestei organizatii a fost si ramine stimularea participarii tinerilor la viata politica, sociala, economica si culturala a României.
Promotorii actiunii sint Biroul Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Judetean Alba, adica institutia specializata in domeniu, in parteneriat cu Consiliul Judetean si Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul”, cu sprijinul Primariei Cimpeni si al unitatii militare din oras.O meserie pentru cei cu chemareOrganizatorii actiunii au subliniat, in cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc la sediul CMJ, mijloacele prin care tinerii cu aptitudini si atractie spre cariera militara sint informati si atrasi spre aceasta, in noile conditii in care Romania a optat pentru formarea unei armate exclusiv de profesionisti, prin renuntarea la stagiul militar obligatoriu. Biroul de Informare Recrutare functioneaza mai nou in cadrul Centrului Militar Judetean si dispune de o dotare si amenajare de inalta tinuta, considerat a fi unul dintre cele mai moderne din tara. Cu toate acestea, campania locala de promovare presupune si deplasarea personalului de specialitate in teritoriu, pentru a veni in intimpinarea ofertei. La Cimpeni va avea loc, miine, lansarea oficiala a campaniei locale printr-o ceremonie ce va avea loc in piata din fata Primariei. Ceremonia va debuta cu o ceremonie de defilare, moment festiv, program demonstrativ cultural-artistic cu prezentare de elemente ale pregatirii fizice si militare, un program al formatiunilor de majorete, sustinute de elevii Colegiului Militar, depuneri de coroane la Monumentul eroilor, program al formatiunilor artistice. Tirgul ofertelor educationalePentru tinerii prezenti, la fata locului va fi amenajat si Tirgul ofertelor educationale si profesionale ale armatei, pe categorii de personal, respectiv ofiteri, maistri militari, subofiteri si militari voluntari, unde cei interesati pot primi informatii detaliate despre sistemul de pregatire si promovare in cariera militara. Prezent la conferinta de presa de ieri, Ion Dumitrel, presedintele Consiliului Judetean Alba, declara ca este incintat sa fie patrener la actiunea de promovare a carierei militare, care poate aduce mari satisfactii profesionale celor care isi descopera valente pentru asa ceva. Acesta sublinia ca orice actiune ce poate fi utila populatiei, in special tinerilor, merita a fi sustinuta, sens in care se deruleaza si actualul parteneriat.
Chiar daca inceputul anului scolar a prins unele unitati de invatamint de pe raza comunei Bistra in plin proces de reabilitare, pina in prezent unele dintre acestea au fost deja finalizate, iar altele se afla in faza finala de executie. Primarul Traian Gligor a aratat, in acest context, ca au fost recent finalizate lucrarile finantate prin program guvernamental la Scoala cu clasele I-IV Balesti, care au costat 1.150.000.000 lei vechi, lucrari care au constat in: alimentarea cu apa potabila, amenajarea grupurilor sanitare, a retelei de canalizare si reabilitare din punct de vedere termoenergetic. “Scoala se afla la 12 km de centrul comunei si la o altitudine de 1000 m, in prezent aici invatind 16 elevi. Toti acesti copii beneficiaza, in prezent, de conditii de studiu la standarde europene, avind in dotare, mobilier nou, calculator, imprimanta, copiator si internet. Tot aici urmeaza a fi amenajat un spatiu destinat unei gradinite pentru cei peste 20 de copii prescolari din sat”, a declarat primarul. El a precizat ca, beneficiind de aceeasi sursa de finantare, sint in prezent in curs de finalizare lucrarile la Scoala cu clasele V-VIII Nicodim Ganea, lucrari care au constat in reabilitarea din punct de vedere energetic - inlocuire acoperis, inlocuire timplarie, planseuri, finisaje exterioare. De asemenea, au fost executate lucrari de reparatii la instalatiile electrice si a fost amenajat un nou grup sanitar. “Au fost demarate, de asemenea, lucrarile de reabilitare a Scolii cu clasele I-VIII Girde, valoarea lucrarii fiind estimata la suma de 4 miliarde de lei vechi, pina acum fiind deja alocata suma de un miliard de lei. Lucrarile vor consta in inlocuirea acoperisului, a timplariei, izolarea termica, amenajarea grupurilor sanitare si a unei fose septice, precum si realizarea instalatiei de incalzire si montarea unei centrale termice”, a mai adaugat primarul Traian Gligor.
Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si al Locuintelor a anuntat lansarea la sfirsitul acestei luni a licitatiilor de proiecte pe alte doua domenii majore ale Axei prioritare 3 - “Imbunatatirea infrastructurii sociale” a Programului Operational Regional. Potrivit reprezentantilor ADR Centru, odata anuntata lansarea, consiliile judetene din cele sase judete ale regiunii Centru vor putea depune proiecte pe cele doua domenii de interventie, respectiv domeniul 3.1 “Reabilitarea/ modernizarea /echiparea infrastructurii serviciilor de sanatate” si domeniul 3.3 “Imbunatatirea dotarii cu echipamente a bazelor operationale pentru interventii in situatii de urgenta”. In luna noiembrie, au mai precizat acestia, este prevazuta lansarea a altor trei domenii majore de interventie: domeniul 3.2 ce vizeaza “Reabilitarea /modernizarea /dezvoltarea si echiparea infrastructurii serviciilor sociale”, domeniul 3.4 referitor la “Reabilitarea/modernizarea/ dezvoltarea infrastructurii educationale preuniversitare, universitare si a infrastructurii pentru formare profesionala continua” si domeniul 5.1 ce vizeaza “Restaurarea si valorificarea durabila a patromoniului cultural, precum si crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”. Lansarea celorlate axe si domenii de interventie, respectiv Axa 4 - “Sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri local si regional” cu cele trei domenii de interventie si domeniile doi si trei din axa prioritara 5 destinata dezvoltarii durabile si promovarii turismului, sint prevazute a avea loc pina la sfarsitul anului 2007. CJ Harghita, cel mai rapid din Regiunea Centru“In premiera la nivel national, primul proiect pe Regio - Programul Operational Regional a fost depus in Regiunea Centru de catre Consiliul Judetean Harghita si vizeaza reabilitarea DJ 132. Lansarea unei licitatii deschise reprezinta momentul de start pentru depunerea proiectelor de catre potentalii aplicanti. Cu exceptia domeniului 4.3 destinat dezvoltarii micro-intreprinderilor, unde vor fi date termene de depunere a proiectelor, pentru restul domeniilor majore de interventie licitatiile sint cu cerere deschisa si depunere continua, respectiv proiectele se evalueaza pe masura ce se depun, iar finantarile se acorda in functie de fondurile disponibile la nivel regional” a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru. Pina in prezent s-a lansat doar Axa prioritara 2 pe Regio-Programul Operational Regional, axa ce vizeaza “Imbunatatirea infrastructurii de transport regional si local”. “Proiectele ce solicita finantare pe fonduri structurale, eligibile pe POR se vor depune la sediul ADR Centru pe toata perioada 2007-2013. Ghidurile solicitantului ce contin informatii punctuale referitoare la activitatile si cheltuielile eligibile, valorile de finantare, beneficiari eligibili si alte date au fost publicate spre consultare si sint disponibile pe site-ul Regio www.inforegio.ro, al Ministerului www.mdlpl.ro, si al ADR Centru www.adrcentru.ro. Doar ghidul de pe Axa prioritara 1 ce prevede sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor se va publica spre consultare pe parcusul lunii noiembrie, iar lansarea se va face dupa aprobarea planului integrat si avizarea schemelor de ajutor de stat de catre Consiliul Concurentei si publicarea acestora in Monitorul Oficial”, au mai mentionat reprezentantii ADR Centru. Bugetul alocat Regiunii Centru pentru perioada 2007-2013 este de peste 480 milioane euro fonduri structurale nerambursabile.
Aproximativ 200 de persoane, angajati ai SC Rosia Montana Gold Corporation si membrii ai unor ONG-uri care sustin compania, au protestat ieri, timp de aproape doua ore, in fata Prefecturii Alba. Ei au incercat sa sensibilizeze autoritatile in legatura cu situatia mineritului din Apuseni, considerind ca daca investitia pe care Gabriel Resources vrea sa o realizeze la Rosia Montana nu va fi dusa la indeplinire, zona se va confrunta cu o criza sociala greu de stapinit. Au si nu au dreptate cred eu. Adica oamenii vor ca Guvernul sa dea drumul la investitie ca sa nu isi piarda putinele locuri de munca, dar nici nu vor ca sa polueze zona. Ori acest lucru nu stiu daca este posibil. Decit sa mori de foame mai bine suferi putin si respiri aer mai toxic. Ce sa facem, asa sintem noi.G. C., Alba IuliaNormal ca au protestat ca cine vrea sa isi piarda locul de munca intr-o zona in care si asa se gaseste greu o slujba.D. M., Alba iuliaEu cred ca nu prea stiu ce vor. O sa le fie bine un timp ca au de lucru dar daca se va intimpla ca la Sebes, adica aerul se va polua si poate ca va aduce imbolnaviri, atunci vor face protest sa opreasca fabrica. Trebuie sa fie alta solutie si mai cred ca trebuie investiti multi bani pentru ca lucrurile sa mearga in zona.A. Mariana, Alba IuliaDa, bineinteles ca au protestat. Noi ne gindim mai intii ce sa punem miine pe masa daca nu avem slujbe, ca asa sintem, nu ne punem problema ce se va intimpla peste citiva ani, daca mai poti trai acolo din cauza poluarii. Luam zilele numai una cite una, ca nu poti sa stii ce iti aduce ziua de miine.L.I., Alba IuliaNu prea stiu cum sa reactionez, dar cam tind sa ii inteleg pe oameni ca nu vor sa isi piarda slujbele. Au copii, familii si vor sa aiba cu ce sa-i intretina, sa aiba cu ce sa ii trimita la scoala. Daca inchid si acolo cred ca vor fi in stare sa le dea in cap la politicieni. Trebuie sa le ofere la oameni alternative inainte sa opreasca investitia.Sofica M., Alba Iulia
Din pacate, sau din fericire, judetul Alba nu se poate lauda, deocamdata, decit cu o singura “mamica model”, care a adus pe lume tripleti. In schimb, Fundatia “Sfintul Nicolae” din Arad are in evidenta mai bine de 70 de familii din Romania, dar baza de date a fundatiei aradene este insa foarte saraca in ceea ce priveste judetele din sudul Romaniei. Din datele neoficiale, cele mai multe cazuri de familii cu tripleti se afla in judetul Bihor. Statistica mai arata ca localitatea cu cei mai multi tripleti, raportat la populatie, este orasul Lugoj, cu patru familii. In judetul Suceava exista un preot tata de tripleti la fel cum se intimpla si in Arad. Tot datele statistice contrazic teoria conform careia tripletii s-ar naste doar in urma unor tratamente urmate de mama contra sterilitatii. Exista familii unde tripletii s-au nascut la a noua sau chiar la a zecea nastere asa cum exista si cazuri aparute in urma aplicarii tehnicii “in vitro”. Fenomen vs. cadru legislativ In Romania, in ultimii ani, se constata un progres al numarului de tripleti. Numai ca Guvernarea, indiferent despre care a fost vorba, nu a vrut niciodata sa ia in calcul o indemnizatie de maternitate in legatura cu numarul de nou-nascuti. Cu atit mai rau pentru guvernanti cu cit in 2001 s-au inregistrat 3.159 de sarcini gemelare, in 2002, numarul acestora a fost cu aproape 150 mai mare decit in anul iar in 2003, 3.353 de mamici au dat nastere la gemeni. Si numarul sarcinilor cu tripleti si peste trei nascuti a evoluat, de la 53 de cazuri in 2001 la 65 in 2004. Statistic vorbind, nasterile multiple reprezinta 1,6% din total. Totusi, situatia ii lasa reci pe parlamentari. Doar doi alesi s-au gindit pina acum la un proiect de lege menit sa rezolve cit de cit problemele materiale ale familiei in care au aparut gemeni, tripleti sau mai multi copii. Fericita coincidenta face ca unul dintre ei sa fie senatorul de Alba Alexandru Peres care alaturi de colegul sau Gheorghe David a solicitat modificarea Legii 19/2000. Un alt parlamentar, care ar putea lua atitudine, provine tot din judetul Alba si tot din Partidul Democrat. Deputatul Stefan Bardan a acceptat sa gindeasca o solutie si sa o propuna colegilor sai din Parlament. Asteptam, asadar, cu interes o rezolvare.
Lucratorii Postului de Politie Vintu de Jos au fost sesizati luni seara, la ora 23.10, prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenta 112, despre faptul ca într-un local din localitate a izbucnit un scandal. Pentru aplanarea conflictului, la fata locului s-au deplasat politistii din comuna si lucratori de la Detasamentul Politiei de Interventie Rapida Alba. Din cercetari a reiesit faptul ca scandalul s-a produs pe fondul consumului de bauturi alcoolice si a unor discutii în contradictoriu, între Radu N., de 23 ani, Petru N., de 36 ani, Alin P., de 30 ani si Ovidiu M., de 20 ani, pe de o parte si Florin D., de 40 ani si Stefan R., de 37 ani, de cealalta parte. Toate persoanele implicate în scandal sint din comuna Vintu de Jos. În urma scandalului, în interiorul localului au fost distruse mai multe bunuri, respectiv mobilier, sticle cu bauturi alcoolice, valoarea prejudiciului fiind de 1.000 lei. Postul de Politie Vintu de Jos efectueaza cercetari sub aspectul comiterii infractiunilor de distrugere si ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, precum si pentru stabilirea tuturor împrejurarilor si a cauzelor producerii scandalului.
Subiectul era unul de maxima importanta, in conditiile in care erau evaluate efectele unui an secetos, care a afectat in buna masura si judetul nostru.Tinind cont de faptul ca subiectul este de larg interes pentru populatia judetului, in ansamblul sau, am incercat sa aflam concluziile la care s-au ajuns si, mai cu seama, ce actiuni concrete au fost creionate in urma discutarii subiectului la nivelul cel mai inalt al autoritatii administrative a judetului. Mentionam ca pe ordinea de zi este precizat clar: “Program privind combaterea secetei” si nu informare sau alta forma de discutie pe acest subiect. Lectie de istorieMaterialul prezentat “greilor judetului”, adica sefilor de institutii bugetare judetene, vorbeste despre multe, dar mai putin despre perspectivele unui sistem de irigatii functional la nivelul judetului. Aflam de aici despre incalzirea globala, teoria udarilor culturilor agricole, istoricul irigatiilor in judet, program de impadurire, utilizarea durabila a solului, etc. Exista si un capitol “Reabilitarea amenajarilor de irigatii existente” in care sint enumerate punctual cele 8 amenajari care au existat in judet si in proprietatea cui se afla in prezent. Nu este formulata nici macar o propozitie despre sansele de reabilitare a lor, asa cum este denumit capitolul lucrarii. Unde au ajuns utilajele de pompare si udareCu toate ca Alba nu a beneficiat de un sistem inchegat de irigatii nici inainte de 1990, suprafata totala amenajata pentru irigatii era de 2486 hectare, situata in urmatoarele localitati: Drimbar - 148 ha, Oarda - 87 ha, Teius - 268 ha, Alba Iulia - 100 ha, Vintu de Jos - 456 ha, Aiud - 421 ha, Lunca Mures - 741 ha, Radesti - 265 ha. Toate dotarile necesare irigarii acestor suprafete s-au aflat in administrarea Unitatii judetene de administrare din cadrul ANIF. Tuturor amenajarilor pentru irigatii le-a fost retrasa recunoasterea ca utilitati publice pe motiv ca nu au fost solicitate livrari de apa pentru irigatii in ultimii trei ani. Despre utilajele si echipamentele din statiile de pompare, materialul spune ca ar fi depozitate la sediul Unitatii de Administrare Alba. Praf in ochiAm incercat si noi sa aflam ce mai exista din utilajele “depozitate” la locul indicat. Este adevarat, demersul nostru era facut cu ceva timp inainte de intocmirea respectivului material. Cu toate ca ne-am deplasat la sediul institutiei, sefa unitatii judetene a ANIF, Ildiko Stiop, nu a putut sa ne prezinte respectivul depozit, dar nici macar o situatie contabila cu inventarul fizic si valoric al acelor materiale. Din surse care prefera anonimatul am aflat ca, iarna trecuta, de la Radesti si Lunca Mures au fost demontate camioane intregi de utilaje care au fost transportate la Alba Iulia. In cazul Lunca Mures, aspectul este confirmat si de primarul comunei, Ioan Rusu, care ne-a declarat ca acestea au fost incarcate pe un trailer. Referitor la “rigurozitatea” cu care s-a lucrat, sursele noastre relateaza cum cei care transportau materialele se intrebau ce vor face si cine poarta raspunderea daca cineva ii intreaba despre documentele de transport pentru respectivele materiale, caci nu intocmea nimeni nici un act. Am mai aflat ca pe la unele din cele 8 amenajari au existat materiale care pot fi foarte valoroase, daca sint puse in functiune. Motoare de mare putere sau statiile de pompare sint foarte scumpe. Dar, referitor la inventarul dubios al mijloacelor fixe la ANIF ne este relatata si situatia unui tractor, care la un moment dat nu mai era de gasit, dar a aparut dupa ce pe seama acestuia ar fi existat unele discutii aprinse. Acestea sint doar citeva din motivele pentru care institutiile statului, cum ar fi Politia sau Directia de Finante, reprezentate in Colegiul Prefectural prin sefii acestora, tocmai in virtutea misiunii ce o au - de reprezentare a interesului statului, sa se autosesizeze si sa faca lumina cu privire la patrimoniul aflat in administrarea ANIF, adica sa constate daca ceea ce sursele noastre relateaza, dar si confirmate indirect prin seninatatea cu care sefa Stiop, care spunea ca ea nu stie nici de lista de inventar si nici unde sint materialele. Prefectul - ignorat sau ignorant?Cu toate ca la Alba Iulia exista atit o unitate regionala cit si judeteana de administrare a patrimoniului si activitatii ANIF, materialul prezentat sedintei este semnat de directorul DADR Alba, Dorel Calian. Dupa desfasurarea respectivei sedinte l-am intrebat pe prefectul Cosmin Covaciu ce au avut de spus, in acel cadru, reprezentantii ANIF in teritoriu. Raspunsul a fost stupefiant - la sedinta de analiza nu a participat nici Emil Popa, seful structurii regionale a ANIF si nici Ildiko Stiop, sefa Unitatii de Administrare Alba, adica tocmai cei care ar trebui sa fie in masura sa dea informatiile pertinente si sa-si insuseasca eventualul program stabilit. Cum materialul prezentat sedintei nu poate fi considerat un program de combatere a secetei si in conditiile in care la sedinta nu au fost prezente tocmai persoanele platite de la bugetul statului pentru a conduce activitatea in domeniu, iar reprezentantul guvernului nu a pus problema revenirii asupra subiectului, se naste, firesc, o intrebare: prefectul Covaciu este chiar ignorat de cei din subordine directa, sau o fi tocmai el un ignorant, in sensul ca trece atit de usor peste subiecte foarte importante si convoaca acele sedinte doar ca sa mai bifeze o activitate ce are obligatia sa o conduca.
Accor detine momentan cinci hoteluri la Bucuresti (Sofitel, IBIS - doua, Novatel) si la Constanta (IBIS), insa vizeaza un portofoliul de 20 de hoteliuri. „Credem foarte mult in potentialul economic al Romaniei. Avem deja opt proiecte pregatite si urmeaza sa le dezvoltam in unele orase din tara", a declarat Andre Cantiniaux. Acesta a refuzat sa precizeze ce sume vor fi investite si orasele unde se vor construi hotelurile, insa a subliniat ca efortul financiar al grupului va depinde de terenurile care vor fi achizitionate.Reprezentantii grupului hotelier au fost prezenti la Iasi pentru a purta o discutie informala cu primarul Gheorghe Nichita asupra potentialului si facilitatilor existente in capitala istorica a Moldovei. Directorul Cantiniaux a mentionat ca la Iasi sint unele probleme in identificarea unui teren adecvat in zona. Accor a deschis primul hotel in capitala, respectiv Sofitel, in anul 1995. Grupul Accor activeaza in domeniul administrarii hotelurilor prin marcile Sofitel, Novotel, Ibis, Mercure, Suitehotel, All Seasons, Pearsons, Etap Hotel, Formula 1 si altele. Recent, grupul european a anuntat construirea a inca 180 de hoteluri in China.
De la 1 decembrie, Nicolae Danila nu va mai fi presedinte al BCR„Doresc sa-i informez pe clientii si pe partenerii nostri, pe colegii mei, precum si piata per ansamblu ca, in baza intelegerii reciproce cu actionarul majoritar, voi parasi banca incepind cu 1 decembrie 2007. Sint convins ca succesorul meu va continua povestea de succes a BCR si le urez, pe aceasta cale, dinsului si bancii, toate cele bune", a anuntat Nicolae Danila. Presedintele demisionar al BCR este unul dintre bancherii de top cu cea mai mare vechime in functie. El ocupa pozitia din 2000 si si-a pastrat functia si dupa privatizarea din 2005.Interimatul pe pozitia ocupata de Danila va fi asigurat de Manfred Wimmer, in virsta de 51 de ani, cel care a condus echipa responsabila de achizitia BCR de catre grupul Erste, actualmente vicepresedinte si membru al Comitetului Executiv al BCR. Un nou presedinte executiv al BCR va fi numit, cel mai probabil, dupa finalizarea procesului de integrare.Miscarea a surprins piata financiara romana, care se astepta, insa, la preluarea controlului executiv de catre actionarul majoritar. Demisia lui Nicoale Danila poate fi atribuita unei diferente de opinii intre acesta si Erste Bank cu privire la restructurarea bancii, a declarat pentru NewsIn Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania. „Ma bucur ca BRD a afisat performante financiare bune, ca sintem si acolo actionari, insa ma ingrijoreaza ce se petrece in BCR", a spus Fercala.Andreas Treichl * CEO Erste Group„Am dori sa ii multumim lui Nicolae Danila pentru contributia cruciala pe care a adus-o la rezultatele financiare solide ale Bancii Comerciale Romane. El a fost cel care ne-a oferit stabilitatea necesara, experienta extinsa, precum si angajamentul sau personal pentru succesul programului de integrare a Bancii Comerciale Romane in cadrul Erste Group."
Vicepresedintele PNL Crin Antonescu le-a solicitat membrilor Coalitiei pentru un Parlament Curat (CPC) sa isi prezinte declaratiile de avere, cele de interese si verdictele primite de la CNSAS. Acest lucru, spune Antonescu, este necesar pentru ca lumea sa stie „cine pe cine curata". PNL a acuzat CPC de jocuri de interese si de faptul ca asociatia ar fi folosita in scopuri politice, dupa ce, duminica, CPC a facut publica o lista cu 11 eurocandidati care nu intrunesc criteriile de integritate. Printre cei 11 se numara si principalul candidat al PNL, Daniel Daianu, care a fost ofiter al fostei Directii de Informatii Externe in anii 1976-1978. Crin Antonescu a explicat ca Daianu a primit un certificat de la CNSAS ca nu a facut politie politica. Daianu a recunoscut ca a fost ofiter DIE in perioada respectiva „minat de dorinta de a studia in strainatate".
Limita de viteza in localitate se va majora la 60 de km pe ora, iar soferii nu vor fi nevoiti sa mai sustina o data examenul de conducere pentru carnetele suspendate, potrivit amendamentelor adoptate luni de Senat la ordonanta privind circulatia pe drumurile publice. Viteza maxima admisa pe autostrazi va fi de 130 de km pe ora, in timp ce pe drumurile expres si nationale europene viteza se va majora de la 100 de km pe ora la 120 de km pe ora. Pe celelalte categorii de drumuri viteza va fi de 100 de km pe ora, de la 90 de km pe ora, cit era stipulat in proiectul Guvernului.
PSD si-a lansat oficial candidatii la alegerile europarlamentare din noiembrie. Ceremonia a avut loc ieri la Palatul Parlamentului, in prezenta a peste 1.000 de delegati ai partidului, parlamentari PSD si membri ai conducerii centrale a formatiunii politice. La eveniment a fost invitat si secretarul general al Partidului Socialistilor Europeni, Philippe Cordery. In fata membrilor partidului, presedintele PSD, Mircea Geoana, a tinut un discurs in care a subliniat importanta alegerilor europarlamentare pentru Romania. „Romanii si-au pus si inca isi pun speranta ca Uniunea Europeana le va aduce un trai mai bun. Alegerile europarlamentare reprezinta puterea romanilor de a decide nu numai in ceea ce-i priveste, ci si in ceea ce-i priveste pe europeni. Europarlamentarele reprezinta puterea romanilor in Uniunea Europeana. Este momentul in care trebuie sa aratam maturitate si discernamint", a declarat liderul PSD. Potrivit promisiunilor conducerii PSD, forma finala a ofertei electorale pentru aceste euroalegeri va avea o componenta locala importanta. Lista social-democratilor pentru Parlamentul European este deschisa de secretarul general al partidului, Titus Corlatean, urmat de Adrian Severin. De pe lista lipsesc, insa, nume importante ale PSD, intre care fostul negociator-sef pentru Romania, deputatul Vasile Puscas, sau vicepresedintele Victor Ponta. Tot ieri, conducerea PSD a stabilit si criteriile de competenta pe care trebuie sa le indeplineasca in campania electorala organizatiile judetene ale partidului. In cazul in care acestea nu vor obtine un scor bun la europarlamentare vor exista si sanctiuni. Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, acum in virsta de 77 de ani, a declarat ca nu va exagera cu deplasarile in tara, in cadrul campaniei electorale a PSD. „N-o sa exagerez, nu mai am 70 de ani", a spus acesta. Fostul presedinte joaca un rol tot mai activ in PSD, dupa ce in 2005 a pierdut sefia partidului in fata lui Mircea Geoana, cu care a avut diverse schimburi dure de replici, mai ales in ultimul an. Iliescu a mai mentionat ca, in cadrul sedintei de ieri, s-a discutat intre liderii formatiunii politice despre campania PSD pentru euroalegeri in baza unui sondaj in care social-democratii se situeaza in jurul a 20%, fiind a doua optiune de vot a cetatenilor, dupa PD.
Reprezentantii BOR acuza CNSAS ca ofera informatii presei ca sa discrediteze Biserica„Verdicte pripite si tendentioase"Episcopul vicar patriarhal Vincentiu Ploiesteanul a sustinut ieri o conferinta de presa in care a prezentat pozitia oficiala a Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) in legatura cu recentele verdicte de politie politica date de Colegiul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS) in legatura cu unii inalti prelati ai BOR. Sfintul Sinod a acuzat CNSAS de faptul ca da verdicte „pripite si tendentioase" si ca incearca sa discrediteze Biserica prin modul in care comunica verdictele sale, prin „scurgeri de informatii catre presa". Potrivit Sinodului, doar o comisie interna ar avea autoritatea de a cerceta trecutul comunist al prelatilor Bisericii. Membrii forului bisericesc si-au exprimat si indignarea fata de „luarile de pozitie ale unor membri ai Colegiului CNSAS si de comportamentul in vadita contradictie cu legea si principiile deontologice ale statutului de membru in Colegiu". Totodata, Sfintul Sinod considera umilitor modul in care au fost facute publice verdictele CNSAS, desi, potrivit legii, „deciziile luate de Colegiul CNSAS trebuie anuntate in scris persoanelor interesate, adica atit celui care a cerut verificarea, cit si celui care a primit verdictul", dar nu prin intermediul presei. Sinodul ii acuza pe membrii Colegiului de un comportament similar „cu cel al anchetatorilor de la Securitatea de altadata".Prelatii se vor adresa JustitieiPina acum, Biserica nu ar fi primit, spun reprezentantii sai, nici un rezultat al anchetelor asupra prelatilor ce au verdicte de politie politica, nici de la CNSAS, nici de la Comisia parlamentara care se ocupa de controlul activitatii CNSAS, „situatie care pune sub semnul intrebarii credibilitatea acestei institutii". Purtatorul de cuvint al Patriarhiei a precizat ca multi dintre ierarhii care au primit verdicte de colaborare se vor adresa instantei. „In starea si structura actuala, CNSAS nu poate sa evalueze in mod nepartinitor, nepartinic si obiectiv activitatea clericilor ortodocsi din timpul dictaturii comuniste", a mai precizat acesta. In opinia Sfintului Sinod, singura institutie abilitata sa cerceteze trecutul Bisericii este Comisia de istorici a acesteia, infiintata in februarie 2007.
Comunitatea rroma se pregateste de sarbatoare. De joi si pina duminica, va incerca o imbinare armonioasa a culturii rrome cu cea indiana. „India si romii de-a lungul secolelor" este numele manifestarii care ii va aduce la Sibiu pe scriitorul de origine indiana, Dev Raj Bhardwaj, impreuna cu Shyam Singh Sashi si Vejo Baltazar din Finlanda, Alia Krasnici din Serbia, Margarita Rejynerova din Cehia, Katalin Kovalchik din Ungaria, Neculai Hilogi, Marin Marian-Balasa, Delia Grigore sau Sofiya Zahova. In cadrul manifestarii, invitatii vor asista la lansarea cartii „Vraja ochilor", scrisa de Violeta Cioaba, la prezentarea filmului documentar „llo Romano", regizat de Luminita Mihai Cioaba, la conferinta - simpozion „De-a lungul secolelor peste continente. Elemente ale culturii indiene reflectate in cultura romilor", sau la o seara de poezie. Punctul forte al manifestarii va fi vizitarea comunitatii rrome din Bratei. „Este ceva unic acest evenimet, nu s-a mai facut asa ceva pina acum, la noi. Fiecare invitat va prezenta cite un comunicat, in care vor fi expuse particularitati ale zonei. Eu zic ca va fi un eveniment foarte reusit, din care avem ce invata", spune Luminita Mihai Cioaba, coordonator proiect.
Fermierii din judet nu par foarte incintati sa cultive rapita pentru investitorul germanDe aceasta data, la Ighisul Nou. Fermierii ar putea bloca insa investitia, pentru ca pretul oferit pe tona de rapita nu li se pare atragator. Circa 50 de fermieri, din cei 400 din judet, s-au adunat, ieri, in sala de sedinte a Primariei Medias. Cei mai multi nu prea stiau de ce se aflau acolo. Discutau problemele lor, precum cresterea vacilor, a porcilor sau de unde pot face rost de saminta de griu. Toate discutiile au fost insa intrerupte de vestea ca o firma germana ar vrea sa investeasca intr-o fabrica de biodiesel la Ighis. Insa are nevoie de materie prima, de rapita. In acest sens, reprezentantii Directiei Agricole Sibiu, ai Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Sibiu (OJPDRP), dar si primarul Mediasului, Daniel Thellmann, le-a pus pe tapet oferta firmei germane. „Este doar una dintre firme care este interesata. Ei ar vrea sa inceapa activitatea in luna iulie-august anul viitor. Noi ne-am gindit ca fabrica de biodiesel sa fie la Ighisul Nou. Aici sint disponibile 1.400 de hectare de pamint, dintre care 600 de hectare reprezinta teren arabil", spune Daniel Thellmann.Bani putiniCum era de asteptat, fermierii au fost de acord cu ideea, insa partea cea mai importanta sint banii. Pretul oferit de firma gemana a fost de 230 de euro pentru o tona metrica de rapita. La prima vedere, fermierii au fost foarte nemultumiti si au spus ca mai bine cultiva griu sau porumb. „Este o planta foarte dificila, iar la hectar se scot circa 3 tone de saminta la hectar, cind pot scoate chiar si 10 tone la hectar de griu. Nu e convenabil, ca ajungi la faliment. Mai mult, aceasta planta poate fi cultivata o data la trei sau patru ani pe acelasi teren", spune Marin Balan, care are o ferma in Hoghilag.Amagiti cu vorbeDupa ce a vazut ca fermierii sint nemultumiti, directorul adjunct OJDRP, Mircea Tecuceanu, a venit cu o veste buna. Desi a anuntat initial ca niciun reprezentant al firmei din Germania nu e prezent, totusi, spre sfirsitul discutiei, acesta a spus ca exista totusi un inginer al firmei in sala, care i-a atras atentia ca a gresit cu unele informatii. Ca pretul de 230 de euro era pentru tona de planta, si nu doar pentru saminta de rapita, din care sa se extraga uleiul vegetal intrebuintat in domeniul biocombustibilului. Mai mult, acesta a asigurat ca aceasta firma este serioasa si ca fermierii trebuie sa se gindeasca bine si ca pretul nu este batut in cuie. „Ei vor sa faca aceasta investitie pe o perioada de 10 ani. Le ofera si saminta contra cost. A mai fost o sedinta la Avrig, acum a fost la Medias si va mai fi si la Sibiu", a spus Mircea Tecuceanu.Daniel Thelmann l primar Medias „Fermierii trebuie sa formeze asociatii. Multora le este frica deoarece au ramas cu ideea CAP-urilor. Trebuie sa luam taurul de coarne, sa ne gindim si sa luam o decizie. Cei de aici nu trebuie sa plece acasa, sa-si noteze aceasta intilnire in agenda si gata. Trebuie sa luam initiativa, ceea ce pina acum nu s-a vazut"
Unele organizatii au fost foarte receptive de la bun inceput, atunci cind au aflat ca jumatate din cheltuielile lor pe proiecte pot fi acoperite de Consiliul Judetean. A fost, de exemplu, cazul Complexului National Muzeal „Astra", care a depus anul trecut 50 din cele 300 de proiecte finantate. In 2007, insa, cultura se pare ca nu a mai avut nevoie de bani, fiindca proiecte nu s-au depus. Termenul limita pina la care Consiliul Judetean asteapta aplicatii este 31 octombrie. Iar pina acum a venit o singura cerere, de la o scoala din Medias. OportunitatiActivitatile care pot fi cofinantate de Consiliul Judetean se incadreaza intr-o paleta foarte larga. Astfel, sint eligibile expozitiile de pictura, sculptura sau fotografie, comemorarile, lansarile de carte, editarea de publicatii cu caracter cultural si stiintific, recitalurile, concursurile pe teme artistice, taberele de creatie sau pentru participari la concursuri nationale si internationale. In cazul asociatiilor sportive, finantarea se poate acorda numai pentru cheltuieli de pregatire, pentru participare sau pentru organizare de competitii oficiale. „De ajutor pot beneficia, practic, toate ONG-urile, persoanele fizice, asociatiile sau institutiile care se incadreaza in criterii", a precizat Ioana Frunzescu, presedinta comisiei de cultura din cadrul Consiliului Judetean Sibiu. CerinteFie ca sint asociatii, scoli sau primarii, organizatiile interesate de finantare trebuie sa respecte citeva criterii. Astfel, fonduri pot primi doar persoanele fizice sau juridice fara scop patrimonial, autoritatile publice locale, institutiile publice ce isi desfasoara activitatea in domeniul sportului sau al culturii, al sanatatii si al invatamintului. Aspirantii trebuie sa mai fi organizat programe similare si sa aiba experienta de colaborare cu autoritatile publice, sau cu alte organizatii guvernamentale si neguvernamentale din tara sau din strainatate. Ioana Frunzescu l presedinte comisia de cultura CJS„Daca pina acum am avut situatii in care oamenii veneau cu proiecte si dupa data limita, anul acesta nu se mai poate. Pina acum s-a mers pe mentalitatea romanului ca se poate si dupa doua - trei zile, dar acum, cine nu depune proiecte la timp ramine pentru anul viitor. Unde e lege, nu-i tocmeala, asta trebuie sa inteleaga oamenii"
Miine, la ora 10, la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia, va avea loc vernisajul expozitiei romano-franceze “Ipostaze ale eliberarii. Debarcarea din Normandia - România in razboiul antihitlerist”, organizata in colaborare cu Consiliul Judetean Alba si Arhivele departamentului Manche. Potrivit organizatorilor, expozitia isi propune sa infatiseze prin intermediul a citorva sute de fotografii aspecte legate de doua momente importante ale celui de-al doilea razboi mondial, debarcarea americanilor in Normandia, mai exact in regiunea Manche, si participarea armatei române la eliberarea nord -vestului Transilvaniei, Ungariei si Cehoslovaciei de sub ocupatia hitlerista. În cadrul acestei expozitii, Arhivele departamentului Manche pun la dispozitia publicului român 110 fotografii originale care surprind in diferite ipostaze soldatii americani debarcati in zona, dar in acelasi timp si viata localnicilor. Tot cu aceasta ocazie vor fi expuse si fotografii cu soldatii români in timpul campaniei militare, de dupa august 1944, din nord-vestul Transilvaniei, Ungariei sau Cehoslovaciei. Expozitia va putea fi vizitata pina in data de 18 noiembrie.
Discutia dintre crescatorii de animale si reprezentantii Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) privind subventiile pe cap de bovina este departe de finalizare, deoarece propunerile ministerului nu sint acceptate de sindicalisti. Pe de o parte, crescatorii de animale spun ca „nu accepta o subventie de imagine", pe de alta parte reprezentantii MADR anunta ca nu vor „negocia ca la nunta". NemultumiriSindicalistii cer un sprijin financiar de 300 de lei pe cap de bovina, pentru crescatorii cu una sau doua animale, respectiv un sprijn de 1.000 de lei pentru bovinele de rasa. In acest moment, oferta MADR este de a acorda o subventie de 100 de lei pe cap de animal, pentru prima categorie de fermieri, respectiv de 350 de lei pe cap de animal de rasa.Cu acordul UEDincolo de faptul ca sindicalistii nu accepta aceasta varianta, nu exista certitudinea ca acest sprijin se poate acorda, deoarece Romania, ca stat membru, trebuie sa obtina acordul Comisiei Europene. „In primul rind, Romania poate oferi subventii pentru sectorul taurine in limita sumei de 170 de milioane de euro, acest plafon fiind negociat la Bruxelles. Daca discutam de acesti bani, noi putem sa oferim 100 de lei pe cap de bovina, pentru fermierii cu 1-2 capete, respectiv 350 de lei pentru fermierii care detin peste trei capete. Decizia de suplimentare nu mai tine de Ministerul Agriculturii, totul trebuie renegociat, iar fermierii pot merge la Bruxelles sa obtina aceasta majorare", a declarat, ieri, Gheorghe Albu. „Am fost mintiti"Reprezentantii crescatorilor de animale au anuntat imediat ca sint pregatiti sa mearga si la Bruxelles cu „500 de fermieri, cu lapte si cu balegar", pentru a obtine subventiile cerute. „Romania nu are capacitatea de a negocia. Am fost mintiti constant ca nu e de acord Comisia, ca nu se pot da subventii pentru fermierii cu una-doua vaci, adevarul este ca nu a cerut nimeni acest lucru", a declarat Dorel Secara, presedintele Federatiei Crescatorilor de Bovine.Protestele continuaLa rindul sau, presedintele Sindicatului Crescatorilor de Taurine din Romania, Costel Caras, a anuntat ca „sindicalistii nu vor opri protestele pina nu obtin subventiile cerute". „Mergem cu actiunile de protest pina in pinzele albe, si la Tariceanu si la Basescu si la Bruxelles", a spus Caras. De asemenea, presedintele Agrostrar, Stefan Niculae, a anuntat ca protestele vor continua si astazi, fiind programata o intilnire cu ministrul agriculturii Dacian Ciolos.
Si astazi, aparatele radar vor supraveghea principalele artere rutiere din judet. Astfel, pe DN 1, radarul va fi amplasat, intre orele 6 si 14, in Cristian, Saliste, Bradu, Scorei, Arpasu si Apold, intre 14 si 22, in Cristian, Saliste si Miercurea, iar intre 22 si 6, in Cristian si Sacel. Pe DN 7, veti da de radare, intre orele 6 si 14 in Vestem, Talmaciu 2 si Boita, intre 14 si 22 in Vestem, Talmaciu si Boita, iar intre 22 si 6, in Talmaciu si Vestem. In municipiul Sibiu, conduceti cu atentie dimineata pe C. Dumbravii, C. Surii Mari si str. Malului, intre orele 14 si 22 pe C. Poplacii, str. O. Goga si B-dul M. Viteazu, iar intre 22 si 6, pe strazile Abatorului si Rahovei. In municipiul Medias, radarele vor fi amplasate astazi pe strazile Baznei, Stadionului, Nucului, Soseaua de Centura, Sibiului si str. H. Oberth.
Miine dimineata incepind cu ora 9.00, vor avea loc, la Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, manifestarile organizate cu prilejul Zilei Armatei Romane. Vor participa la acest eveniment: Institutia Prefectului Judetul Alba, Consiliul Judetean Alba, Primaria Municipiului Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia, Inspectoratul Judetean de Politie, Inspectoratul Judetean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Alba, Sectia Judeteana de Informatii, Centrul de Telecomunicatii Speciale, Asociatia Revolutionarilor din Decembrie 1989, Institutii de învatamint din Alba Iulia, Asociatia Veteranilor de Razboi, Asociatia Cadrelor Militare în Rezerva si în Retragere, Partide politice, Directii judetene, unitati economice, societati comerciale, cadrele militare si militari angajati din Garnizoana Alba Iulia. Programul manifestarilor cuprinde: primirea invitatilor; intonarea Imnului National; slujba religioasa de pomenire a eroilor; depunerea de coroane si jerbe de flori; alocutiuni; defilarea Garzii de Onoare.
“Dupa razboi multi viteji s’arata!” Binecunoscutul dicton a fost preluat, zilele trecute, de vicepresedintele PSD Alba, arh. Doina Harda, in cadrul unei conferinte de presa, atunci cind a facut referire la reactia altor partide de pe esichierul politic vis-a-vis de “Petitia Nationala” de majorare a pensiilor incepind cu data de 1 noiembrie a anului in curs. “Impactul urias pe care l-a produs în rindurile pensionarilor <<Petitia nationala>> de majorare a pensiilor începind cu 1 noiembrie 2007, propusa de PSD, a stirnit noi valuri de îngrijorare în rindul celorlalte partide de pe scena politica a României. Aducerea de catre PSD în prim - planul vietii cotidiene a unei noi masuri cu adevarat sociale, alaturi de marirea pensiilor, a bagat în sperieti celelalte partide care, brusc, au realizat ca în fata electoratului nu mai tine demagogia politica prin care se fac numeroase promisiuni fara însa a tine cont de realitatea vietii cotidiene si fara a fi acoperite cu fapte ferme”, a declarat Doina Harda. Liderul social democrat a mai amintit ca propunerea PSD de majorare a pensiilor a stirnit vii dispute în care partidele politice aflate la putere au refuzat categoric, prin diverse tertipuri sau chiar transant, sa adere la aceasta idee si sa o puna în practica aducind în fata populatiei motive absolut neîntemeiate. “PSD este primul partid care încearca sa corijeze o nedreptate facuta ani de-a rindul pensionarilor, una din cele mai vulnerabile, din punct de vedere financiar, paturi sociale ale României. Rind pe rind, partidele aflate la putere începind cu anul 2004 au adus argumente contra majorarii pensiilor, opunindu-se uneori chiar cu dusmanie si amenintari atit la adresa PSD care a venit cu aceasta propunere dar si cu solutia finantarii unui asemenea demers. Cu toate acestea minciuna nu a mai triumfat iar PSD a reusit sa impuna aceasta majorare nesperata de catre pensionari, urmatorul pas fiind acela de a stringe semnaturile necesare pentru a solicita aplicarea majorarii începind cu 1 noiembrie 2007”, a mai aratat Harda in cadrul aceleiasi intilniri cu presa.
Celulele stem se pot recolta numai la nastere si pot vindeca boli graveUn medic neonatolog de la Spitalul Municipal Medias va preleva pentru prima data in cariera sa si in istoriei spitalului celule stem din cordonul ombilical al unui bebelus. Medicul a anuntat ca operatia va fi peste circa doua saptamini, cind mama va implini termenul de nastere. „Am fost anuntati de gravida. Am inteles ca a vorbit cu o banca din strainatate care va trimite toate cele necesare pentru transportul celulelor embrionare. Nu am mai facut asa ceva pina acum, dar am studiat mult acest lucru, iar interventia nu este deloc complicata. Celulele sint prelevate din cordonul ombilical, care oricum ar fi fost taiat si aruncat Problema intervine la pastrarea lor, insa deocamdata exista banci care pastreaza celulele stem doar in strainatate. Am inteles ca se vor infiinta banci si in Romania", explica dr. Elena Paul, medic neonatolog la Spitalul Medias.Concept nouProcedeul de recoltare a celulelor stem ramine necunoscut pentru femeile din Romania. La Sibiu, mamicile nu au solicitat asa ceva pina acum. Ori nu au fost informate, ori nu au avut bani. Deoarece, deocamdata, nu exista astfel de banci in Romania, mamicile sint nevoite sa tina celulele la banci din strainatate, unde pretul pentru recoltare este de circa 1.000 de euro, iar pentru depozitare, circa 30 de euro pe an. Potrivit medicilor, aceste celule, care se pot recolta numai la nastere, din cordonul ombilical, pot fi pastrate intr-o banca speciala si folosite la vindecarea celor mai grave boli de care ar putea suferi copilul. Printre ele, leucemia, cancerul, boli de ficat sau rinichi. Celulele stem au capacitatea de a regenera organele bolnave. Din pacate sint putine, iar cel mai potrivit moment de a fi recoltate este la citeva minute dupa nastere. Celulele pot fi folosite si la rudele de gradul intii. Totusi, in ultimii ani, doar doua mii de romance s-au hotarit sa faca aceasta procedura.Pacienti inselatiLipsa de documentare i-a facut pe multi romani sa scoata bani grei din buzunar. Desi celulele stem se pot recolta numai la nastere, unii adulti s-au lasat inselati de falsi medici. Trecuti bine de majorat, acestia au crezut ca inca le mai pot fi recoltate celule stem care-i vor ajuta sa scape de boli grave precum leucemia, cancerul, boli de ficat sau rinichi. Sibienii se pare ca nu s-au lasat inselati, insa medicii trag un semnal de alarma si ii avertizeaza ca celulele sint recoltate doar cu acordul mamei, la citeva minute de la nastere. Chiar si politia s-a autosesizat in acest caz. „Oamenii s-au incintat, insa inainte sa iei o decizie trebuie sa te informezi. Orice cetatean trebuie sa inteleaga ca prelevarea acestor celule se face in locuri speciale si sint recoltate doar la nastere", avertizeaza medicul Adrian Balan, directorul Inspectiei Sanitare de Stat Sibiu.Banca la TimisoaraRomania va avea in curind o banca de celule stem. Astfel, la nastere, femeile vor putea sa isi doneze singele placentar sau sa-l depoziteze in banca, in propriul beneficiu, dar contra cost. Prin infiintarea primei banci de celule stem din tara, romancele isi vor putea dona singele placentar, care va fi prelucrat si depozitat la sediul din Timisoara. Centrele de transplant vor putea solicita bancii resurse pentru operatiile de leucemii, limfoame sau operatii care necesita implant de celule stem.
Politistii sibieni sint zilnic luati prin surprindere de copii din ce in ce mai tineri, care se specializeaza pe furturi de obiecte valoroase. Astfel, luni seara politistii din centrul istoric al Sibiului au primit o reclamatie de la administratorul unei societati comerciale din centrul orasului, care se plingea de faptul ca persoane necunoscute i-au furat laptop-ul din incinta societatii. Politistii au pornit pe urmele pungasilor si in numai citeva ore au dat de urma a doi copii in virsta de 13, respectiv 15 ani, ambii din Sibiu. Politistii au gasit asupra celor doi si laptop-ul furat, pe care l-au recuperat si l-au inapoiat proprietarului. „Cercetarile sint continuate de catre lucratorii Structurii de Politie pentru Centrul Istoric in vederea stabilirii cu exactitate a starii de fapt, documentarii si probarii activitatii infractionale a celor doi minori", a precizat sbinsp. Luciana Baltes, purtator de cuvint al IPJ Sibiu.
Politistii sibieni cauta noi si noi metode pentru a fluidiza traficul in municipiu. Asa ca, inevitabil, oamenii legii i-au luat in vizor pe acei soferi care stationeaza si opresc neregulamentar, ingreunind sau chiar blocind circulatia. Politia rutiera a anuntat demararea unei campanii preventive pe linia combaterii opririlor si stationarilor neregulamentare. Vor fi vizate in general zonele centrale ale orasului, cum ar fi Bulevardul Corneliu Coposu, mai exact parcarea din fata Spitalului Judetean, intersectia strazilor Mitropoliei cu strada Odobescu, in zona Primariei, si intrarea pe Bulevardul N. Balcescu, in zona Farmaciei 24. Zone „negre"Oamenii legii au ales aceste zone deoarece aici se confrunta zilnic cu probleme in trafic. „De exemplu, in zona farmaciei nr. 24, fiind o zona care face accesul spre B-dul N. Balcescu si implicit spre centrul orasului, avem zilnic probleme cu opririle si stationarile neregulamentare. Atit sibienii, cit si strainii, opresc masinile in acea zona, aproape blocind traficul si accesul spre strada Tribunei. De aceea acolo avem zilnic cite un agent de politie, care dirijeaza traficul. Probleme la fel de mari cu stationarile si opririle neregulamentare sint si pe B-dul Vasile Milea sau in zona Pietei Cibin unde, de asemenea avem zilnic colegi care dirijeaza traficul. Tragic este faptul ca in multe din zonele in care inregistram astfel de probleme exista amenajate locuri de parcare special create si marcate corespunzator, lucru pe care unii conducatori auto nu inteleg sa il respecte", motiveaza subinspector Ana Maria Ivan, din cadrul Serviciului Politiei Rutiere Sibiu. Usturimi la buzunareIn saptaminile urmatoare, politistii vor actiona atit pentru prevenirea acestor abateri, prin constientizarea conducatorilor auto cu privire la implicatiile pe care opririle si stationarile neregulamentare le au asupra fluentei traficului rutier, cit si pentru sanctionarea acestor abateri. Amatorii trebuie sa stie ca amenda pentru oprire neregulamentara este de 39 de lei, in 48 de ore, plus doua puncte de penalizare. Iar pentru stationare neregulamentara, sanctiunea este de 117 lei achitati in 48 de ore, plus cinci puncte penalizare. Daca depasiti termenul de 48 de ore, suma se dubleaza. In acest an, la sfirsitul lunii septembrie, numai in municipiul Sibiu politistii au acordat 2.002 amenzi pentru opriri neregulamentare si 1.562 pentru stationari neregulamentare.
Ziua de 25 octombrie a intrat in istorie drept Ziua Armatei Romane. In Sibiu, Scoala de Aplicatie pentru Unitati Sprijin de Lupta „G-ral Eremia Grigorescu" va marca evenimentul printr-o serie de activitati care vor debuta inca de astazi. Astfel, de la ora 10, in Sala de Conferinte „Nicolae Pavelescu" se va desfasura Simpozionul „25 octombrie - Ziua Armatei Romaniei". Manifestarile vor continua apoi cu o lansare de carte. Colonelul conf. univ. dr. Mircea Vladu, comandantul scolii, va lansa volumul „Mult zgomot pentru sase opinii controversate". Apoi, incepind cu ora 12, jurnalistii acreditati sint invitati in Poligonul de linga Poplaca, pentru a lua parte la Cupa Presei la Tir. Din 1830Devenita simbol al tuturor bataliilor si eroilor neamului romanesc, data de 25 Octombrie a ramas intiparita in sufletele romanilor ca zi in care tara isi sarbatoreste Armata si pe cei care au fost sau sint in slujba ei. Din 1830, anul infiintarii armatei romane moderne, pina in 1951, in traditia romaneasca nu a existat o zi dedicata exclusiv sarbatoririi acestei institutii. Aflata in centrul atentiei publice, mai ales dupa Razboiul de Independenta din 1877-1878, armata a participat anual la manifestarile prilejuite Ziua Inaltarii Domnului, devenita, dupa Primul Razboi Mondial Ziua Eroilor, si la cele din Ziua Nationala a Regatului Romanei.
Din cauza presiunilor la care sint supusi in relatia cu societatea civila din Sebes, angajatii Kronospan au inceput sa isi caute alte locuri de munca. Numai in ultimele 2 luni aproximativ 30 de muncitori au preferat sa paraseasca platforma industriala din Sebes, multi dintre cei ramasi fiind si ei in cautarea unor alte joburi. “Nu am cifre exacte dar numai din luna august au plecat 20-30 de oameni. Problema este faptul ca si la aceasta ora sint dintre colegi care sint in cautarea unui loc de munca. Problema si mai mare este legata de faptul ca nu vin oameni care sa se angajeze si avem probleme din acest punct de vedere”, a declarat Gheorghe Santeiu, unul dintre liderii angajatilor Kronospan Sebes. “Au inceput sa plece din cauza presiunilor la care sintem supusi in comunitate. Acum muncim ore suplimentare si este destul de dificil pentru ca sintem obositi si avem o mare responsabilitate”, a adaugat Marcel Direa. Divergente interneConform propriilor declaratii, in acest moment, angajatii sint dispusi sa duca propria lupta impotriva societatii civile. Oamenii spun ca s-au facut greseli care au dus la campania desfasurata impotriva Kronospan. “Conducerea societatii primeste din acest punct de vedere o nota slaba pentru ca nu am stiut niciodata nimic despre ceea ce se intimpla”, spun reprezentantii angajatilor. “Acele controale exagerate ale Garzii de Mediu si rezultatele neadevarate ale analizelor trebuiau contestate mult mai repede si trebuia, inca de pe atunci, sa fie chemat un laborator care sa efectueze analize in paralel”, a adaugat Gheorghe Santeiu. Schimb de repliciIn replica, directorul Kronospan Sebes, Adrian Bacila considera ca situatia poate fi si trebuie interpretata altfel.Adrian BAcilA“Exista intr-adevar o problema cu angajatii care pleaca. Avem un exod din acest punct de vedere. Nu stiu sa va spun exact citi au plecat dar avem cei mai mari indicatori din acest punct de vedere dintre toate societatile Kronospan din intreaga lume. Nu este insa o frica de poluare. Spun asta pentru ca nu pleaca oameni din fabrica chimica. Pleaca motostivuitoristi, macaragii si electricieni. Noi ii trimitem pe acestia la cursuri, au acum diplome recunoscute la nivel european si de aceea pot sa isi gaseasca un loc de munca oriunde. Este o consecinta a presiunilor la care sint supusi de societatea civila si exista chiar si cazuri de violente” Noua fabrica de formaldehida va fi demolataTot la capitolul reactii la proteste se poate incadra si decizia adoptata de presedintele adunarii generale a actionarilor Kronospan, care a dispus demolarea noii fabrici de formaldehida, pina la intrarea in legalitate. “Demolarea noii fabrici a fost contestata in instanta. Presedintele Adunarii Generale a Actionarilor Kronospan a decis insa, in cursul saptaminii trecute, sa demolam constructia. Trebuie sa aducem terenul la starea sa initiala si totul va incepe probabil de miine (n.r. astazi). Vom demonta practic instalatiile si le vom pune la pastrare, pina la intrarea in legalitate. Nu am primit semnale cum ca nu am mai primi autorizatiile”, a mai adaugat directorul Kronospan, Adrian Bacila. Acesta a explicat ca de fapt gresala a fost legata de detaliile tehnice ale proiectului pentru ca toate avizele si autorizatiile erau pentru societatea Kronospan, iar la infiintarea Kronochem nu s-a tinut cont de asta. “Nu cred ca angajatii ar fi fost mai inspirati din acest punct de vedere. Dar este usor sa spui ce ar fi trebuit facut la un moment dat”, a raspuns Adrian Bacila, acuzatiilor venite din partea liderilor muncitorilor din fabrica. Impactul socialPe linga conflictul intern din cadrul Kronospan si diferendele dintre societate si comunitatea locala, problemele de la Sebes ar putea avea si un impact social destul de serios. “Noi nu sintem o societate care daca pleaca unul sau 10 angajati sa reducem productia de la 100 % la 90 %. La noi asta inseamna o reducere de la 100 % la 0 %. Deocamdata, am recurs la o redistribuire a personalului auxilar. In mod direct activitatea nu a fost afectata insa, in mod indirect, aceste probleme au incetinit productia”, a declarat directorul Kronospan Sebes, Adrian Bacila. In prezent, pe platforma Kronospan muncesc 547 de persoane. “Nu avem de gind sa ne judecam nici cu statul Roman si nici cu altcineva. Nu putem in acest fel sa schimbam conceptia societatii civile”, a descris in citeva cuvinte directorul Adrian Bacila, strategia viitoare. Tocmai de aceea, societatea a decis sa finanteze trei proiecte importante cu impact social. Infiintarea a inca doua puncte de masurare a poluarii, amenajarea unui parc al copiilor foarte modern si a unei organizatii care sa sprijine localnicii cu probleme.
Doi sibieni au fost angajati pe loc, iar alte 21 de persoane au fost selectate in vederea incadrarii intr-un loc de munca la mini-bursa locurilor de munca in domeniul industriei mecanice. Firmele participante au oferit peste 70 de locuri de munca pentru meseriile: sudor, frezor, muncitor necalificat, lacatus mecanic, inginer mecanic si strungar. „La aceasta actiune au participat 83 persoane, someri indemnizati si neindemnizati inscrisi in evidentele AJOFM Sibiu, care au o calificare in domeniul vizat, dar si persoane aflate in cautarea unui loc de munca si care doresc sa se incadreze in una din aceste meserii", a declarat Aniela Corlateanu, purtator de cuvint in cadrul AJOFM Sibiu. Potrivit acesteia, avantajul actiunii a constat in informarea directa a persoanelor care au tranzitat sediul agentiei in scop de viza, mediere, informare si consiliere profesionala.
Consiliul National al intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) propune reducerea TVA la 9% pentru serviciile din constructii de locuinte, pentru produsele agricole, alimentare si farmaceutice, a declarat presedintele Consiliului, Ovidiu Nicolescu. “Consiliul propune ca anumite categorii de servicii cum ar fi cele de constructii de locuinte sa beneficieze de o valoare a TVA de 9%. Astfel s-ar rezolva criza locuintelor si va creste posibilitatea tinerilor de a-si cumpara case” a spus Nicolescu care a mai precizat ca incasarile la bugetul de stat nu se vor diminua din cauza reducerii TVA pentru ca baza de impozitare va creste. Potrivit oficialilor CNIPMMR, statele membre al UE pot adopta masura de reducere a TVA pina in 2010 pentru anumite produse. Ei au precizat ca multe state din UE vor reducerea TVA pentru categoriile mentionate sub nivelul mediu al Uniunii de 15%.
Pretul petrolului ar putea trece de 100 de dolari pe baril in 2007, iar in urmatorii ani e posibil ca petrolul sa se scumpeasca cu 15-20 de dolari/baril, a declarat marti directorul general executiv adjunct in cadrul Petrom Werner Schinhan. Oficialul Petrom a adaugat ca OMV, care detine pachetul majoritar la Petrom, urmareste politicile privind preturile moderate, dar nu exclude tendinta de crestere care se manifesta in aceasta perioada la nivel mondial. In decusul sedintei de luni, petrolul s-a ieftinit cu 1,96 dolari, pina la 86,64 dolari/baril, dupa ce atinsese minimul sedintei, de 86,17 dolari/baril. Preturile sint in scadere fata de maximul istoric, de 90,07 dolari/baril, atins vineri.
Aproape 70% din pensiunile agro-turistice de pe Valea Prahovei sint ocupate pentru Revelion, au declarat, pentru NewsIn, reprezentantii Asociatiei Nationale pentru Turism Rural si Ecologic, cu toate ca, in multe situatii, un sejur la Poiana Brasov sau Sinaia e mai scump decit la Paris sau Roma. O vacanta de cinci zile la Poiana Brasov poate ajunge si la 818 euro, in timp ce una de sapte zile la Paris, care include si masa de Revelion costa 761 euro, iar la Lisabona 680 euro. Si la Sinaia, pentru cinci nopti, la un hotel de trei stele platesti 530 euro. Si la Atena este mai ieftin decit la Azuga, spre exemplu in capitala Greciei, un sejur de noua zile la hotel de trei stele costa 352 euro, in timp ce la doua stele in Azuga trebuie sa platesti 463 euro.Nu doar la Paris sau Roma Revelionul este mai ieftin decit in tara. Cinci zile in Antalya, in regim all inclusive costa 465 euro, iar la Sharm El Sheikh (Egipt), 712 euro. Agentiile de turism au oferte si pentru cei care isi doresc un Revelion exotic. Astfel, 12 zile la Rio de Janeiro costa 2208 euro, la Dubai, la hotel de patru stele costa 1551 euro noua zile, iar in Africa de Sud, pentru 12 zile trebuie sa platesti 2768 euro.La o pensiune agroturistica din Maramures, un pachet de 5 nopti (cazare cu pensiune completa si masa festiva de Revelion) incepe de la 266 euro de persoana, in timp ce in statiunea Borsa un pachet de Revelion plus schi in aceleasi conditii de masa, la hotel de doua stele costa 350 euro de persoana. In Bucovina si in statiunile balneoclimaterice - Sovata, Baile Felix, Vatra Dornei, Baile Herculane, Baile Tusnad, Covasna -preturile variaza intre 393 euro si 545 euro, in functie de numarul de nopti si de serviciile prevazute. Morariu a adaugat ca pentru strainatate estimeaza o crestere a cererii in jurul lui 20%, fata de perioada corespunzatoare a anului trecut. Cele mai solicitate destinatii sint: Austria (peste 60% din cereri), Maldive (8%), Cuba (7%), Thailanda (4,6%). Preturile pachetelor de servicii in Austria sint intre 145 euro de persoana, pentru sapte nopti (in apartamente, fara servicii de masa) si 1.700-1.900 euro de persoana pentru sapte nopti (hotel cu demipensiune). In Maldive sau Cuba preturile incep de la 2.000-2.200 euro de persoana, un sejur de 14 nopti si pot ajunge la 4.000 euro.
Presedintii principalelor federatii europene de fotbal, reuniti la Paris, au aprobat “principiul deschiderii” Ligii Campionilor si “revalorizarea” cupelor nationale prevazute in reforma Platini, dar cer “un ragaz rezonabil de reflexie si concertare”. Sefii federatiilor franceza, germana, engleza, spaniola, italiana si portugheza “sustin principiul unei deschideri a C1 unui numar mai mare de campioane nationale, principiu care constituie fundamentul principal al reformei dorite de Michel Platini, presedintele UEFA”, se arata intr-un comunicat al FFF.“Granzii” au coborit tonul“Ele impartasesc preocuparea exprimata de presedintele UEFA privind revalorizarea cupelor nationale, prin deschiderea pentru cistigatoarele acestora a unei cai de acces direct spre Liga Campionilor”, continua comunicatul, in care se face si precizarea ca, de asemenea, cele sase federatii “spera, totusi, ca UEFA sa acorde acestor federatii un ragaz rezonabil de reflexie si concertare interna, pentru a le permite cautarea in liniste a unei pozitii de consens”. Acest ragaz ar fi, dupa surse apropiate reuniunii, de trei ani, noua pozitie constituind un anumit progres, fata de refuzul initial al acceptarii oricarei reforme, in conformitate cu dorintele unor grupuri de interese, in special cu G14, care reuneste cele mai bogate 18 cluburi europene. Desi nu s-a facut nici o legatura intre aceasta nuantare a pozitiilor federatiilor amintite si noile prevederi ale tratatului reformat european, aprobat la Lisabona de sefii de stat si de guvern din tarile UE, unii comentatori sint de parere ca aceasta coborire a tonului imperativ al sefilor federatiilor ce se considera reprezentind fotbalul mare este urmare a articolului din nou tratat, potrivit caruia sportul va avea in UE specificitatea sa, iar tonul indica faptul ca viitorii interlocutori ai politicului din UE in ce priveste sportul vor fi organismele reprezentative la nivel national. Asadar, UEFA si federatiile nationale, mai degraba decit cluburile si alte entitati.
Din meciurile care se disputa astazi in runda a III-a a Ligii Campionilor, atrage atentia confruntarea de la Milano, si nu atit pentru ca Sahtior este antrenata de Mircea Lucescu si il are ca titular pe Razvan Rat. Echipa din sudul Ucrainei a avut un start fulminat in editia actuala a Ligii: a invins in numai doua minute pe Celtic si apoi a dat lovitura de gratie la Lisabona puternicei Benfica. Milan, insa, vine din postura de detinatoare a Ligii Campionilor, dar nu a avut un start prea stralucit, pierzind in runda a doua la Glasgow si asta ca sa nu mai pomenim ca “rosso-nerii” s-au trezit invinsi pe teren propriu in ultimul meci din Serie A de cvasianonima Empoli! Insa orgoliul diavolului ranit se poate destepta tocmai intr-un asemenea meci, care poarta o amprenta decisiva chiar daca grupele Ligii Campionilor sint de-abia la jumatatea traseului. Un alt meci disputat la muchia cutitului este cel de la Istanbul, dintre Besiktas si Liverpool, “cormoranii” avind o situatie disperata dupa ce au pierdut pe teren propriu meciul cu Marseille. Cum fosta echipa a lui Lucescu sta si mai prost in clasament, meciul de la Bosfor este chiar mai important decit partida pe care ierarhia actuala a grupei A il prezinta drept derby al acestei serii. Aceleasi considerente sint valabile si pentru grupa C, unde cele mai in forma echipe, Real si Olympiakos se intilnesc pe “Bernabeu”, jocul disperarii fiind, insa, cel de la Bremen, intre Werder si Lazio. Mai simpla pare situatia in grupa B, unde Valencia si Chelsea sint favorite in disputele cu Rosenborg si, respectiv, Schalke. Toate partidele incep la ora 21,45, meciul Milan - Sahtior fiind transmis in direct de Pro TV. Liga de astaziGrupa A: Besiktas Istanbul - FC Liverpool, Olympique Marseille - FC Porto. Clasament: 1. Marseille - 6 p; 2. Porto - 4 p; 3. Liverpool - 1 p; 4. Besiktas - 0 p. Grupa B: Rosenborg Trondheim - CF Valencia, Chelsea Londra - Schalke 04. Clasament: 1. Chelsea - 4 p; 2. Valencia - 3 p; 3. Schalke - 3 p; 4. Rosenborg - 1 p.Grupa C: Real Madrid - Olympiakos Pireu, Werder Bremen - Lazio Roma. Clasament: 1. Pireu - 4 p; 2. Real - 4 p; 3. Lazio - 2 p; 4. Werder - 0 p. Grupa D: AC Milan - Sahtior Donetk, Benfica Lisabona - Celtic Glasgow. Clasament: 1. Sahtior - 6 p; 2. Celtic - 3 p; 3. Milan - 3 p; 4. Benfica - 0 p.
“Am vorbit cu Ionut Lupescu si vreau ca meciul cu Albania sa se joace pe «Lia Manoliu», pentru ca imi doresc sa vina si fani stelisti, si rapidisti, si dinamovisti, si cei din Provincie, iar stadionul sa fie plin. Am programat jocul de la ora 18:00, asa cum vom juca si in Bulgaria. Baietii merita sa fie aplaudati la scena deschisa. As vrea sa fie o atmosfera ca la partida Dinamo-Lazio. M-a impresionat”, a declarat Piturca la B1 TV.Cel mai bun lot pentru BulgariaPiturca a mai afirmat ca va merge in Bulgaria cu echipa cea mai buna si este convins ca nu vor fi probleme, chiar daca Mutu a spus ca vrea ca olandezii sa se califice la turneul final pentru ca “sint mai civilizati”. “Mergem la Sofia cu echipa buna. Vrem sa obtinem un rezultat care sa nu ne faca de ris. Nu imi fac probleme pentru jocul de acolo. Cred ca nici jucatorii lor nu sint interesati de scandalurile din presa. Intr-adevar, Mutu a gresit cind a facut acele declaratii, dar nu consider ca ele vor afecta jocul in sine”, a spus Piturca. Victor Piturca a mai declarat ca Adrian Mutu ar putea juca fara probleme la echipe ca Real Madrid si Barcelona, pentru ca acolo ar avea mai multa responsabilitate: “Mutu e ca un zeu la Florenta, dar eu i-am spus sa joace cu aceeasi determinare ca la echipa nationala, pentru ca el trebuie sa dea doua, trei goluri pe meci, la valoarea lui”.Romania va juca ultimele doua partide din preliminariile EURO 2008, cu Bulgaria (17 noiembrie, in deplasare) si cu Albania (21 noiembrie, pe teren propriu).Referitor la disciplina pe care a instaurat-o la nationala, selectionerul Romaniei a precizat:Victor PiTurcA“Cine nu respecta programul echipei nationale, indiferent cine este pleaca. Vreau sa fiu foarte clar. Nu conteaza despre cine este vorba. Daca nu se integreaza la lot nu va mai fi luat in calcul”.
CSM Sebes a reusit sa învinga la scor pe Minerul Mehedinti, în intermediara disputata ieri, umilind astfel una dintre pretendentele la promovarea în esalonul secund. Desi nu primisera gol în ultimele sase etape si dadeau semne de revenire dupa începutul catastrofal de campionat, oltenii, pregatiti de antrenorul-jucator Cornel Mihart, nu au emis pretentii la cistigarea meciului, scotind balonul de cinci ori din propria poarta. Elevii lui Fane Fogorosi, aflati în mare forma, au demonstrat înca o data ca au valoare si ca merita sa fie în fruntea clasamentului, reusind o victorie mare, în pofida terenului greu pe care s-a jucat.Stadion: „Arini”/Spectatori: 100/Timp: ploios/ Teren: moale Arbitri: Tarcea Sorin** (Timisoara) - Tranca Ciprian** (Timisoara) - Parlea Florin** (Timisoara), rezerva: Cretu Gabriel (Timisoara) Observator FRF: Iordache Teofil (Vaslui) Cartonase galbene: Fl. Bar (49)/ MARCATORI: suteu (15), Benga (56, 69), Câmpeanu (70), Bratima (79).CSM Sebes: Lancranjan – Ceausu, Suvaina (cpt.), Cosma, Neagu – Siclovan (86, P. Medrea), Simtion, P. Ciuca, Suteu (89, Bratu) – Benga (75, Bratima), Câmpean (80, Sandru). Rezerve: Stanila, Dragomir, CocoaraAntrenor: Stefan FogorosiMinerul Mehedinti: Banica (cpt.) – Lingurar (73, Dracea), Petrovici (57, Tiganele), Fl. Bar, Almajanu – Mihart, Schintee, C. Bar (57, Hardau) Galbenu (46, Ilie) - Movila, Stroescu. Rezerve: Bogasieru, Velea, DragotescuAntrenor: Cornel MihartCum s-au marcat golurile...min. 15 (1-0) - Suteu executa cu latul o lovitura libera de la 20 m, reusind sa deschida scorul pentru sebeseni.min. 56 (2-0) - incursiune a lui Ceausu, pe partea dreapta, pas printre pentru Benga, acesta suteaza pe jos în dreapta portarului.min. 69 (3-0) - centrarea de pe partea dreapta a lui Siclovan, Benga ramas singur, suteaza cu efect, în coltul portii lui Banica.min. 70 (4-0) – Ceausu dribleaza pe partea dreapta, paseaza pentru Câmpeanu, care întoarce un adversar si suteaza în dreapta portarului.min. 79 (5-0) – centrare Neagu, Banica scapa mingea, Bratima aflat în careu încrie din 6 m.DECLARATII LA FINALUL MECIULUI:Stefan Fogorosi, antrenor CSM Sebes: „Victorie meritata, am jucat bine în ciuda faptului ca terenul a fost foarte greu. Pacat ca noi îl menajam si altii îl strica. Felicit echipa pentru munca, daruirea si efortul depus, în ciuda conditiilor de joc. Pentru noi, acest joc este istorie si va trebui sa ne pregatim serios pentru meciul cu ACU Arad.Mitica Fulea, presedinte CSM Sebes: „A fost un meci foarte greu, chiar daca scorul ne arata ca a fost usor. Am avut o prima repriza foartea grea, o comportare exemplara a tuturor jucatorilor, pe care îi felicit, si nu în ultimul rind pe Fane Fogorosi. Speram în continuare sa fim sprijiniti pentru refacerea bazei sportive”, a încheiat acesta.SERIA A V-A (23 octombrie, ora 15.00)CALOR Tm. - Fortuna Covaci 1-1; CFR Marmosim - EMC Rovinari 2-4; Victoria Nadlac - Timisul Albina; Nova Mama Mia - Minerul Motru 1-1; CSM Sebes - Minerul Mh. 5-0; Gloria Arad - Atletic Club A. 3-0; CS Vulcan - UM Timisoara 2-0; Minerul Jilt M. - CS Ineu 3-2; Unirea S. Mare – a stat SERIA A VI-A (23 octombrie, ora 15.00)Inter Blaj - FC Unirea Dej 1-0 A marcat: Mihaltan (min. 11)Unirea Ungheni - FC Bihor II 2-0; Avintul Reghin - Lotus Felix 1-2; Bihorul Beius - Turul Micula 3-0; Gaz Metan Tg. Mures - S.S.P. Cluj 1-1; Somesul SM - Marmatia 4-0; U. 1919 Cluj - FC Baia Mare 1-1; Trans-Sil Tg.M. - Mobila Sovata 3-0; Olimpia SM - Gloria Bistrita II.
La conferinta de presa, de ieri, a participat antrenorul Aurel Sunda si fundasul Ionut Cazan. Din efectivul “alb-negrilor” va lipsi portarul Raul Unchias, fiind cooptat in schimb juniorul Catalin Stef.“Un meci in care intilnim o echipa care de ani buni vrea sa revina, si ea, in Liga I, cu jucatori experimentati, ce joaca multi ani impreuna. Sint in forma, ca rezultate, ca pozitie in clasament, dar ne dorim sa cistigam”, a spus Aurel Sunda. “Vom lua masuri pentru anihilarea lui Prodan si Boaru, dar vom fi atenti si la Eric, Hoban sau Sabou”, a incheiat tehnicianul timisorean.Ionut Cazan: „Sper sa-i oprim!”„La prima vedere pare un meci greu. Va trebui sa demonstram insa ca am revenit pe drumul cel bun. Chiar daca ei au cistigat de patru etape consecutiv, speram sa-i putem opri, mai ales ca in jocurile decisive au capotat”, a afirmat fundasul Ionut Cazan, fost component al gazdelor (returul 2005 - imprumutat de la CFR Cluj), acesta avindu-i colegi pe Somfolean, Boaru si Buzean. „Noi ne gindim sa cistigam fiecare meci, iar cind se va trage linia, o sa vedem ce va fi. Important este sa obtinem toate cele trei puncte cu Mediasul, pentru ca daca nu ne gindim la victorie, inseamna ca ne multumim cu putin si nu e bine”, a incheiat Ionut.Galeria “Black Warriors”Formatia din Cetatea Marii Uniri va fi insotita si in aceasta deplasare de fanii albaiulieni. Altfel, suporterii uniristi care doresc sa fie alaturi de echipa la Medias, siint asteptati astazi la ora 12.00, in spatele tribunei a doua a stadionului “Cetate” de unde va pleca un microbuz.Echipa probabila: Rotaru - Hirceaga, I. Cazan, Goia, Marincean - Foro, Dalbea, Ghiorma, C. Cristea - Pepenar, Zagrean. (Absenti: Unchias, Oroian - accidentati.) Arbitri: Erdei Stefan (Oradea) - Harlab Bogdan (Brasov) si Medrea Bogdan (Rm. Valcea), rezerva: Dumuta Daniel (Oradea). Observator FRF: Ramureanu Adrian (Bucuresti)SERIA A II-AGaz Metan Medias - FC Unirea Alba IuliaDrobeta - CFR TimisoaraFCM Resita - FC CaracalCSM Rm Vilcea - FC TirgovisteLiberty O. - Muresul DevaCS ISCT - Ariesul Turda; Minerul - CorvinulFC Bihor - Poli II TimisoaraFC Arges - Jiul Petrosani
Radio BBC a inceput sa emita de ieri 24 de ore pe zi, la Sibiu, in romana si engleza, pe frecventa 88,4 MHz. „Romania este o tara europeana importanta pentru BBC, iar noua frecventa FM din Sibiu ne va consolida, cu siguranta, prezenta", a declarat directorul Departamentului Dezvoltare BBC World Service, Ruxandra Obreja. In limba romana, Radio BBC difuzeaza zilnic programe de stiri, interviuri, analize si comentarii privind actualitatea la scara nationala si internationala. BBC emite in patru orase din tara, Bucuresti, Timisoara, Constanta si Sibiu. In 80 de orase din Romania se retransmite BBC. De asemenea, la nivel national, BBC are partenere peste 100 de posturi de radio locale. Stirile si emisiunile BBC sint realizate in Romania de 40 de redactori si zeci de corespondenti din toata lumea. Concerte BBCCa noutate, BBC propune o emisiune iubitorilor muzicii clasice, emisiune care va fi prezentata zilnic in intervalele orare 14,30-15,30 si 21,30-22,30. Redactia romana a BBC face parte din Serviciul Mondial al BBC - cel mai respectat si cel mai ascultat post de radio din lume, care emite in 33 de limbi si are peste 180 de milioane de ascultatori. In Romania, BBC este cel mai ascultat post de radio strain. BBC realizeaza emisiuni in limba romana urmarite zilnic de aproximativ un milion de ascultatori. „Radio Londra" a transmis prima emisiune in limba romana la 15 septembrie 1939, la doua saptamini dupa izbucnirea celui de Al Doilea Razboi Mondial. Initial, exista o singura transmisiune, cu durata de 15 minute, extrem de importanta in timpul razboiului, cind romanii ascultau cu infrigurare stirile de pe front.
Ministerul Culturii si Cultelor a organizat in 2007 standurile Romaniei la sapte tirguri de carte internationale, printre care cele de la Paris, Leipzig si Frankfurt, care vor fi urmate de alte doua pina la sfirsitul anului, iar buget total alocat acestora a fost de aproape 895.000 lei. Intre 27 octombrie si 4 noiembrie, Romania va participa la tirgul de la Istanbul, unde vor fi prezenti Dan Slusanschi si Eugen Negrici, iar bugetul va fi de 47.993 de lei. Ultimul tirg international de carte din 2007 la care va exista un stand romanesc, realizat cu un buget de 43.196 lei, va fi cel de la Doha (Qatar), in perioada 28 noiembrie-8 decembrie, unde va veni scriitorul Gabriel Chifu. Ministerul Culturii (MCC) a organizat standul romanesc de la tirgurile din Ierusalim (18-23 februarie), Paris (23-27 martie), Leipzig (22-25 martie), Budapesta (12-15 aprilei), Praga (3-6 mai), Barcelona (3-5 octombrie) si Frankfurt (10-14 octombrie). Tirgurile de carte sint instrumente importante pentru a face cunoscuta Romania, cultura romana si aspecte ale vietii culturale romanesti, iar legea privind promovarea culturii scrise confera MCC dreptul de a organiza, in colaborare sau in regie proprie, standurile Romaniei de la aceste tirguri, a spus secretarul de stat Demeter Andras din Ministerul Culturii, ieri, intr-o conferinta de presa. Acesta a admis ca au existat si aspecte deficitare in organizarea standurilor Romaniei de la tirgurile internationale, dar acestea se datoreaza faptului ca „nu avem specialisti in acest domeniu". La Frankfurt, cel mai recent tirg, editorii au criticat standul Romaniei, care avea fotografii cu Sibiu si peisaje din tara in loc de imagini ale autorilor. Acesta a fost realizat de Centrul Cultural „Sala Palatului", singura optiune pe care MCC a avut-o la dispozitie.
Festivalul ASTRA Film 2007 a debutat cu un succes de public al documentarului despre sectia romana a postului de radio Europa Libera, semnat de regizorul Alexandru Solomon, care a avut premiera internationala luni seara, la Sibiu. Documentarul lui Alexandru Solomon aduce in prim-plan povestea jurnalistilor romani de la Radio Europa Libera (REL), confruntati atit cu problemele morale in ceea ce priveste libertatea lor, la distanta de Romania comunista, cit si cu nelinistile cenzurii impuse de regimul ceausist.REL va „emite" in cinematografeRealizat pe baza unor interviuri cu fostii jurnalisti ai REL, cum ar fi Emil Hurezeanu, Monica Lovinescu, Ioana Magura Bernard, Serban Orescu, Nestor Ratesh, Neculai-Constantin Munteanu sau Andrei Voiculescu, dar si cu oameni care, la acea vreme, erau ascultatori ai radioului din Munchen, si cu fosti membri de partid, documentarul lui Solomon aduce in prim-plan importanta existentei unei astfel de „voci" pentru populatia din Romania acelor vremuri. Documentarul prezinta istoria REL din anii 1950 si pina in 1995. Filmul este narat de catre regizor, fiind intrerupt de vocile personajelor devenite „imagini reale" si de scurte pasaje muzicale sau verbale din arhiva. Documentarul prezinta atit fotografii ale acelei perioade, cit si inregistrari video si audio ale vremii. La proiectia de luni din cadrul Astra Film Festival au fost prezenti Emil Hurezeanu si Nestor Ratesh, „eroi" ai documentarului, dar si operatorul Andrei Butica si monteurul Catalin Cristutiu. Acum, toata lumea spera sa se faca lumina in cazul atentatelor asupra REL, facute de Carlos „Sacalul", la comanda lui Ceausescu. Filmul va avea premiera in cinematografele din Romania in 29 noiembrie, urmind ca apoi sa fie distribuit la nivel national. Un amplu interviu cu regizorul Alexandru Solomon puteti citi in pagina 4 a ziarului nostru de astazi.Emil Hurezeanu l jurnalist„Acest film este un omagiu anti-patetic, care ofera o perspectiva subiectiva asupra realitatilor. Sint foarte multumit in numele memoriei lor (Vlad Georgescu, Noel Bernard si Emil Georgescu, directori excutivi ai REL, sectia romana - n. red.). Sint foarte nelinistit din perspective memoriei mele recente"
Recomandarea noastra de astazi este un film. Cel al Complexul National Muzeal „Astra", de pe cel mai cunoscut portal video pe internet, YouTube. Celor care doresc sa viziteze virtual subsolurile muzeului din Piata Mica, unde se afla expozitia Ambronay, le recomandam sa acceseze urmatoarea adresa: http://www.youtube.com/watch?vayYfzcu43FkY. Cei care doresc sa se bucure in continuare de toate expozitiile muzeului, dar mai ales de frumusetea inegalabila din padurea Dumbrava, trebuie sa stie ca de astazi Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale „Astra" a trecut la ora de iarna. Muzeul va avea un nou program de vizitare. Publicul vizitator este asteptat de marti pina duminica, intre orele 9.30 si 18.
Autoritatea Nationala pentru Tineret va organiza, in data de 26 spre 27 octombrie, cea de-a treia editie a manifestarii „Noaptea alba", care va avea loc si la Sibiu, informeaza un comunicat de presa publicat pe site-ul ANT. Potrivit sursei, evenimentul va include activitati culturale si sportive, prezentari de filme, un maraton de desene animate, expozitii de masini si de motoare, carnavaluri si concursuri, expozitii de arta plastica, spectacole de stand-up comedy si de teatru. La aceasta editie va avea loc concursul „Chipul unei generatii", la care tinerii trebuie sa trimita cit mai multe fotografii ce vor fi proiectate pe ecrane in fiecare localitate. Alaturi de Bucuresti, evenimentul va fi organizat in Brasov, Arad, Bistrita, Botosani, Tirgu Mures, Baia Mare, Timisoara, Iasi, Constanta, Oradea, Craiova, Pitesti, Ploiesti, Drobeta Turnu Severin, Sfintu Gheorghe, Sibiu, Cluj si Deva. Aceasta manifestare isi propune accesul gratuit al tinerilor la manifestarile culturale, concerte, filme si spectacole. Pentru aceasta editie a „Noptii Albe", Autoritatea Nationala pentru Tineret propune concursul „Chipul unei Generatii", despre care mai multe amanunte sint disponibile la adresa www.e-tineret.ro.
Uniunea Artistilor Plastici din Sibiu ar putea rezolva, in sfirsit, problema sediului. Artisii au mari sanse sa-si mute ideile si creatiile in Piata Mare, in interiorul cladirii cu nr. 12. Gratis, pe o perioada de trei ani. Insa, potrivit proiectului de hotarire care da unda verde mutarii, Consiliul Local isi pastreaza dreptul de a evacua artistii. „In cazul in care Consiliul Local va hotari schimbarea destinatiei spatiului, filiala din Sibiu a Uniunii Artistilor Plastici are obligatia sa il elibereze, in termen de 30 de zile de la primirea notificarii din partea Primariei", se arata in raportul intocmit de Serviciul Patrimoniu din cadrul Primariei. Proiectul de hotarire a fost dezbatut, deja, de consilieri si urmeaza sa fie supus aprobarii miine, in cadrul sedintei Consiliului Local.
Timp de doua saptamini, strada Papiu Ilarian va fi inchisa circulatiei rutiere. Soferii se vor lovi de semnul „interzis" incepind de miine, pe tronsonul cuprins intre strada Tipografilor si intersectia cu strada Timotei Popovici. Potrivit Serviciului de Relatii cu Presa din cadrul Primariei, strada va fi impracticabila din cauza unor lucrari la reteaua de apa si canalizare, dar si a lucrarilor de coborire in subteran a cablurilor electrice si a celor de fibra optica. „De joi, SC Apa Canal SA va schimba conducta de apa si bransamentele, iar SC Electrica va cobori in subteran cablurile proprii de forta care sint in prezent pe fatadele cladirilor. Tot cu aceasta ocazie va fi ingropata si tubulatura pentru fibra optica. De refacerea carosabilului se va ocupa firma SC DPC SA, care va acoperi suprafetele afectate de sapaturi pe perioada iernii cu un strat de binder", arata Daniela Costa, consiler de presa al Primariei. Lucrari si iar lucrari Insa povestea santierului pe strada Papiu Ilarian nu se va incheia anul acesta. Desi cei de la DPC vor reface carosabilul, in urma lucrarilor din aceasta toamna, Primaria ia in calcul posibilitatea altor lucrari. „Pe aceasta strada municipalitatea intentioneaza sa intervina in cursul anului viitor si sa o paveze cu dale de piatra, pentru a fi in concordanta cu celelate strazi din centrul istoric", spune Daniela Costa. Saptamina trecuta, primarul Johannis dadea asigurari ca a luat masuri pentru urgentarea lucrarilor. „Am rugat constructorii sa grabeasca lucrarile dar, din pacate, nu toate strazile care sint in lucru vor fi finalizate. Nu vreau sa raminem, in aceasta iarna, cu strazi care nu pot fi circulate", a declarat Johannis.
In 2008 si 2009, banii incasati din chirie vor fi destinati exclusiv modernizarii cladiriiCele doua institutii de invatamint vor continua sa-si desfasoare activitatea in aceeasi cladire. De acum inainte insa, in calitate de chiriasi. Cladirea din strada Dealului a fost retrocedata Comunitatii Surorilor Franciscane „Sub ocrotirea sfintei familii din Mallersdorf", cu sediul in Odorheiu Secuiesc, judetul Harghita. In cazul in care consilierii locali vor legaliza, miine, inchirierea imobilului, de la 1 noiembrie, elevii celor doua licee isi vor continua cursurile in aceleasi banci. Contractul de inchiriere urmeaza sa fie incheiat pe o perioada de 10 ani, iar chiria lunara, in valoare de 31.149 de lei, va fi suportata din bugetul Serviciului de Invatamint Preuniversitar de Stat, din cadrul Primariei. In 2008 si 2009, chiria va fi retinuta de chirias pentru modernizarea imobilului. Constructii aminate, cladiri lipsaDe la inceputul anului scolar, in jur de 720 de elevi, impartiti in 32 de clase, urmeaza cursurile Colegiului Textil, iar 406 elevi sint inscrisi la liceul Noica. „Sintem surprinsi de faptul ca exista extrem de multe scoli in aceasta situatie. Cred ca sintem un caz fericit, pentru ca proprietarii ne lasa sa ne continuam activitatea aici. Noi am avut un proiect de constructie a unei scoli, pe Aleea Filozofilor, unde avem atelierele. Am fost cu proiectul la Inspectoratul Scolar Judetean. Initial, ni s-a spus ca a fost aprobat, apoi ca nu s-a realizat nimic concret", a precizat Mara Olimpia Ionescu, directoarea Colegiului Textil. Retrocedarea a oprit fondurileNici macar fonduri de la Guvern, din acest an, nu au fost alocate celor doua licee. De fapt, banii nu au mai venit din 2003, de cind exista cererea de retrocedare. Potrivit directoarei, lucrarile de reabilitare ar urma sa inceapa de anul viitor, din suma fixa stabilita de cuantunul chiriei. Pe de alta parte, in raportul intocmit de reprezentantii Primariei, scrie negru pe alb ca nu exista cladiri in care elevii sa fie mutati. „In municipiul Sibiu nu sint in prezent spatii disponibile pentru scolarizarea unui numar de 1.130 de elevi ai celor doua licee", se arata in raport.
Doi tineri de 20 de ani din judetul Ialomita au ajuns pe mina jandarmilor sibieni, dupa ce au fost prinsi comercializind ilegal produse de imbracaminte. Jandarmii i-au retinut ieri, in timpul unor actiuni de amploare desfasurate in paralel in municipiile Medias si Sibiu. Asupra celor doi, jandarmii au gasit produsele si cite 600 de lei, dar si o lista pe care erau trecute poreclele a 18 persoane, despre care jandarmii au aflat ca erau camatari din judetul Ialomita, de la care tinerii imprumutasera peste 10.000 de lei. Cu acesti bani, cei doi au cumparat hainele dintr-un complex comercial din Bucuresti, iar acum incepusera sa le vinda pe strada. „Jandarmii au ridicat produsele in vederea confiscarii si au intocmit pe numele fiecaruia cite un proces-verbal de constatare a contraventiei in valoare de 1.000 RON, pentru lipsa documentelor justificative privind provenienta produselor si vinzare in loc nepermis, fapte prevazute si sanctionate de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva actelor de comert ilicit. De asemenea sumele de bani provenite din activitatea ilicita s-au ridicat si vor fi predate la Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Sibiu impreuna cu produsele confiscate pentru a fi introduse la bugetul de stat, respectiv comercializare in regim propriu", explica locotenentul Alexandru Costea, purtator de cuvint in cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Sibiu.
Firma germana Stiefel va lansa, incepind cu luna ianuarie 2008, harti interactive pe Internet pentru citeva mari orase din Romania. Prioritate o vor avea Oradea, Cluj-Napoca, Bucuresti, Sibiu si Brasov, dar reprezentantii firmei au estimat ca, pina la sfirsitul anului viitor, vor fi disponibile aproapre 25 de harti online pentru marile orase. „Printre altele, hartile online vor asigura o filtrare a informatiilor in functie de categoria institutiei cautate. Vor fi evidentiate toate institutiile dintr-un oras si liniile de transport in comun. Site-ul de internet va fi de tipul www.hartaoras.ro, iar in locul cuvintului «oras» va aparea numele localitatii respective. Hartile vor avea un caracter interactiv", a precizat, Silviu Huplea, directorul pe Romania al Stiefel, intr-o conferinta de presa sustinuta ieri la Iasi.
O familie intreaga a ajuns in stare grava in spital, in urma unui accident produs din cauza neatentiei unui sofer. Evenimentul s-a petrecut ieri dupa-amiaza, pe DN 1, in afara localitatii Saliste. Soferul unui autoturism marca VW Caddy, care se deplasa dinspre Sibiu spre Sebes, la pierdut controlul asupra directiei de mers si a patruns pe contrasens, unde s-a izbit violent intr-un autoturism Nissan, in care se aflau doi soti si fiica lor, in virsta de 21 de ani. In urma impactului, toti cei trei pasageri ai Nissan-ului au ajuns la spital cu multiple fracturi.Manevre neregulamentareAlte doua accidente grave s-au petrecut in cursul zilei de luni, ambele in municipiul Sibiu. Un barbat de 37 de ani a ajuns in spital dupa ce a intrat cu bicicleta pe contrasens, si s-a izbit intr-un autoturism Dacia care circula regulamentar. Accidentul s-a produs pe strada Tirgu Finului, la prima ora a diminetii. Mai spre seara, un alt accident s-a produs pe strada Moldovei. Soferul unui autoturism marca Toyota nu i-a acordat prioritate de trecere unui batrin de 64 de ani care traversa regulamentar si l-a lovit din plin. Batrinul se afla in spital. „In ambele cazuri, cercetarile sint continuate de catre lucratorii Biroului pentru Siguranta Circulatiei in Mediul Urban Sibiu, in vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor si conditiilor in care s-a produs evenimentul, precum si incadrarea juridica a faptei", a anuntat sbinsp. Luciana Baltes, purtator de cuvint al IPJ Sibiu.
Nemultumiti ca nici la anul nu vor avea salarii mai mari, sanitarii se pregatesc de greva. Acestia au anuntat ca vor organiza o greva de avertisment in data de 12 noiembrie, intre orele 9.00 si 11.00, iar in data de 19 noiembrie, incepind cu ora 7.00, va fi declansata greva generala pe o perioada nedeterminata, pe fondul nemultumirilor salariale. Potrivit unui comunicat al federatiei Sanitas, in perioada 22 octombrie - 9 noiembrie vor fi inregistrate conflictele de munca la directiile judetene de munca si protectie sociala si vor fi completate tabelele nominale cu membrii de sindicat care sustin revendicarile Federatiei Sanitas si care vor participa la actiunile de protest, inclusiv la greva. Protestatarii spun ca desi printr-un protocol semnat anul trecut in urma protestelor desfasurate in strada de catre sanitari, ministrul Eugen Nicolaescu a acceptat o majorare salariala de minim 22% pentru anul 2008 la personalul sanitar, bugetul pe anul viitor prevede doar o majorare de 8%.Vor negociaTotusi, Consiliul National al Federatiei Sanitas si-a exprimat disponibilitatea de a participa la negocieri pentru a rezolva solicitarile sale si pentru a evita o situatie de criza in sistemul national de sanatate. „Vom merge la inceputul lunii viitoare sa discutam cu ministrul Sanatatii si al Muncii. Daca nu ajungem la nicio intelegere, vom declansa greva de avertisment, apoi generala. Depinde cum vor decurge negocierile", a anuntat Dan Pirnoiu, liderul Sanitas Sibiu. Proiectul de buget pe 2008 prevede pentru Ministerul Sanatatii fonduri de la bugetul de stat de 2,78 miliarde de lei, din care cheltuieli de personal de 267 milioane de lei. Cheltuielile de personal contin cheltuieli cu salariile de 207 milioane lei, in crestere cu 21% fata de sumele alocate in 2007.
Fotbalistii de la FC Sibiu au fost mai periculosi in partea a doua, dar portarul Simeni a fost de netrecutPentru prima data in ultima perioada, tribunele stadionului Municipal s-au animat la un meci de fotbal. Circa 1.500 de spectatori au tinut sa vada la lucru reprezentantele orasului in liga a III-a, FC Sibiu si Atletic. Pina la urma, a iesit un meci disputat. Departe de a avea pretentia unui fotbal de calitate, cei 22 de combatanti au incercat sa-si apropie victoria, chiar daca aveau de infruntat o vreme ciinoasa si un frig patrunzator. In primele 45 de minute, mai deschisi la atac au fost oaspetii, antrenati de Marian Margarit. Au controlat clar minutele premergatoare pauzei, dar Zavoi a fost de nebatut. „Trebuia sa inscriem in prima parte, cind am avut ocazii mai clare, dar n-a fost sa fie. Nici nu stiu daca sint suparat sau nu. Asta e", spune Marian Margarit. Dominarea minjilorCu o medie de virsta mult mai scazuta decit a adversarilor de la FC Atletic, gazdele au intrat mai hotarite pe teren dupa pauza. Cu un joc ceva mai legat, dar mai ales cu mai multa daruire, incet, dar sigur, elevii lui Daraban au trecut la cirma partidei. Avind in Gorga si Risnita doi jucatori tehnici, sansele de gol la poarta lui Simeni s-au inmultit. Una dintre cele mai clare s-a petrecut in minutul 58, cind Calinescu a tras foarte bine, dar goalkeeper-ul celor de la Atletic a respins excelent. „Cred ca am dominat meciul si ar fi trebuit sa invingem. Am avut mult mai multe ocazii ca si ei. E pacat, pentru ca o victorie in acest meci ne-ar fi dat aripi pentru urmatoarele etape", considera Daraban. Tensiune maximaOdata cu scurgerea minutelor, ambele echipe au lasat garda jos, iar ocaziile de poarta s-au inmultit. Mai intii, in minutul 81, Atleticul era gata gata sa dea lovitura, dar contraatacul foarte bun, finalizat cu sutul lui Lazar, nu si-a atins tinta. A urmat apoi o contra a celor de la FC Sibiu, insa actiunea foarte buna a lui Risnita a ramas si ea fara rezultat. In aceeasi perioada, nu doar ocaziile de poarta s-au inmultit, ci si faulturile. Atit in teren, cit si pe bancile tehnice, tensiunea era in crestere. Cu citeva minute inainte de final, Cornel Stanila a fost trimis in tribuna, dupa ce a comentat o decizie a centralului, la un fault asupra unui jucator de la Atletic. Bara salvatoareEra minutul 85, cind glontul a trecut pe la urechea celor de la Atletic. Mila si-a luat inima in dinti, a trimis o torpila de la 25 de metri, mingea a lovit transversala si s-a izbit de pamint, aproape de linia portii. Gazdele au cerut gol, insa arbitrul a lasat jocul sa continue. „Este viciere de rezultat. Am vorbit cu baietii si mi-au spus ca mingea a fost clar in poarta. Acest arbitru, care e din Craiova, a avut intentia clara ca niciuna dintre cele doua formatii sa nu cistige, pentru ca ne luptam la retrogradare cu formatii de la ei din zona. Acum ce mai putem face?", spune Daraban. Marinescu speraChiar daca, in ultimele minute, FC Sibiu a incercat sa dea lovitura de gratie, pina la urma s-a terminat 0-0, dar vicepresedintele formatiei sibiene Cristi Marinescu ramine optimist. Crede ca aceste ultime doua rezultate dau un alt elan echipei. „Patru puncte din doua meciuri nu este tocmai rau. Trebuie sa muncim si mai serios si atunci putem spera si la mai multe. Ar fi foarte important sa aducem puncte si din deplasare si sa incercam sa ne redresam in clasament. Imi pare bine ca baietii s-au daruit si au vrut victoria. Daca vom persevera, sint convins ca vom aduce si rezultate bune si ne vom salta in campionat", spune Cristi Marinescu, vicepresedintele formatiei sibiene. Greu pentru gazistiTot in cadrul unei etape intermediare, dar in liga a II-a, Gaz Metan Medias va juca, astazi, de la ora 15, pe teren propriu, cu Unirea Alba Iulia. Neinvinsi de patru etape, gazistii nu concep alta varianta victoria. „Vrem ca, pina la finalul acestui tur, sa nu mai pierdem niciun meci. Va fi dificil, dar daca vrem sa terminam pe un loc pe podium trebuie sa ducem la indeplinire acest obiectiv", spune Cristi Pustai. EchipeleFC Sibiu: Zavoi - Calinescu, Purima, Armenean, Peperigeanu - Vlad, Mila, Cotoara, Risnita - Gorga, Hadar. Antrenor Vasile Daraban. FC Atletic: Simeni - Bira, Lascu, Munteanu - Grozavu, Ov. Popa, Briciu, Borcea - Popa, Lazar, Rau. Antrenor Marian Margarit. Vasile Daraban l antrenor FC Sibiu„Daca nu scoatem un rezultat bun in etapa viitoare, la Corabia, sintem dusi. Vom avea sanse minime de a ne salva"
Neinvinsi in acest sezon de liga I, giulestenii se confrunta cu probleme interneAntrenorul Rapidului, Mircea Rednic, a declarat, ieri, ca Emil Dica si Marius Constantin s-au impacat dupa incidentul de la Iasi, urmind ca fundasul sa plateasca o amenda conform Regulamentului de Ordine Interioara. „Emil Dica s-a impacat cu Maris Constantin si va ramine la echipa, iar acest lucru este cel mai important. Nu se pune problema ca Dica sa plece de la Rapid, este jucator profesionist si va continua sa evolueze la noi. Marius Constantin i-a cerut scuze si va plati o amenda conform Regulamentului de Ordine Interioara. Oricum, ea nu se ridica la 3.000 de euro asa cum s-a vehiculat. Cine greseste, plateste, indiferent de nume. Cel mai important lucru pentru noi in acest moment este meciul cu CFR Cluj", a declarat Mircea Rednic.Regretele lui CoposPatronul Rapidului, George Copos, recunoaste ca a gresit cind i-a cerut demisia selectionerului Victor Piturca in urma cu doi ani, dupa meciul Romania - Olanda, scor 0-2, din preliminariile CM 2006. „Eu, atunci, eram foarte afectat pentru ca nu ne calificasem in acele preliminarii. Dar acum Piturca are un mare merit in calificarea nationalei la Euro 2008. Recunosc ca am gresit cind i-am cerut demisia si regret acest lucru", a spus Copos, care la finalul aceluiasi meci, disputat pe 26 martie 2005, solicitase si demisia presedintelui FRF Mircea Sandu. George Copos este de parere ca in urma calificarii primei reprezentative a Romaniei la Euro 2008, conducerea FRF ar trebui sa faca tot posibilul pentru a acorda prime cit mai mari jucatorilor echipei nationale. „Jucatorii merita fara discutie 150.000 de euro pentru calificarea la Euro. Pai jucatorii Rapidului, daca vor cistiga titlul in acest sezon, primesc 100.000 de euro fiecare, cum sa nu merite cei de la nationala 100 sau 150.000? Merita chiar mult mai mult, pentru ca au realizat o mare performanta, ducind nationala dupa opt ani la un turneu final", a adaugat George Copos. Lazar, pe tusaFotbalistul Rapidului, Costin Lazar, va lipsi timp de trei saptamani de la antrenamente, dupa ce a suferit o entorsa la glezna dreapta in meciul cu Poli Iasi, si va reveni pe teren inaintea derby-ului cu Dinamo din etapa a 15-a a Ligii I. Mijlocasul a suferit o entorsa a gleznei si va avea articulatia imobilizata timp de o saptamina intr-un bandaj gipsat. „Perioada de recuperare va mai dura aproximativ doua saptamani si se spera ca Lazar va fi din nou disponibil de joc inaintea meciului cu Dinamo, din etapa a 15-a a campionatului", a anuntat conducerea Rapidului pe site-ul oficial al clubului.
Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, ieri, ca selectionerul echipei nationale, Victor Piturca, va ramine pe banca tehnica a tricolorilor cel putin pina in 2010, anul cind ii va expira contractul, daca acesta nu va fi prelungit. „Piturca nu pleaca de la nationala pina in 2010. A spus si el ca nu va pleca si o spun si eu, ca sa terminati cu speculatiile. Piturca are contract cu echipa nationala pina in 2010, cu posibilitate de prelungire", a declarat Mircea Sandu, care a implinit, luni, virsta de 55 de ani.Pareri de rauPresedintele FRF si-a reiterat regretul pentru ca l-a demis pe Piturca in 1999, la finalul campaniei de calificare pentru Euro 2000. „Am regretat, o stie si el. Asa a fost conjunctura atunci si a fost si o presiune foarte mare din partea presei. A fost foarte greu ulterior. Bölöni n-a fost consecvent si a fugit", a spus Mircea Sandu. Intrebat cum a reusit sa il convinga pe Piturca sa revina pe banca tehnica tricolora, presedintele FRF a marturisit: „Atu-ul a fost chiar echipa nationala", spune Sandu. Oferta generoasaPresedintele LPF, Dumitru Dragomir, considera ca pentru a-l face pe Victor Piturca sa ramina pe banca tehnica a nationalei Romaniei, FRF trebuie sa-i dea peste un milion de euro salariu pentru prelungirea contractului pina in 2010. „Domnule, daca FRF ii da peste doua milioane de euro lui Piturca, atunci acesta nu pleca. De fapt, va spun sincer ca nu pleca nici daca i se va da un milion doua sute de mii de euro. Mie mi se pare o suma rezonabila. La urma urmei, nu sint din banii pe care i-a cistigat tot el? Mi se pare normal sa i se dea suma asta si atunci veti vedea ca nu va pleca", a declarat Dragomir. Contractul lui Victor Piturca va expira in vara lui 2008, dar selectionerul are o clauza conform careia intelegerea se prelungeste automat cu inca doi ani in cazul calificarii la Campionatul European.
Reporter: Stiti adevarul despre Europa Libera?Alexandru Solomon: Nu stiu un adevar. Stiu mai multe si o gramada de minciuni.Rep.: Si care e cel mai mare adevar?A. S.: Este ca, desi era cu totul altceva radioul decit ne imaginam noi, a avut un rol extraordinar pentru Romania, chiar daca in spate erau o multime de alte nuante. A avut un rol pozitiv.Rep.: Nu v-a cuprins furia impotriva ipocriziei unor personaje din film?A. S.: Meseria asta impune un soi de empatie cu omul din fata ta, fara de care nu iese nimic. Trebuie sa te pui in pielea omului, ca sa il intelegi.Rep.: Deschideti un subiect sensibil - atentatele prin iradiere asupra redactorilor, lucru negat si de CIA. Credeti ca au existat astfel de atentate?A. S.: Da, si cred ca la un anumit moment dat se va si putea demonstra acest lucru. Elementele de la SIE, fostul Centrul de Informatii Externe, care nu a declasificat dosarele celor de la Europa Libera, sint graitoare.Rep.: Ati simtit vreun fel de presiune in timpul realizarii acestui film?A. S.: Nu am simtit niciun fel de presiune. Am simtit ostilitate uneori, mai ales cind am fost la Parlament si am pus Radio Europa Libera in boxe, la solul Parlamentului. Si desi aveam aprobare in acest sens, parlamentarii ne-au reclamat la Secretariatul general al Guvernului si dupa scurta vreme ne-au dat afara. Dar in Romania se intimpla atitea lucruri grave la vedere, asa ca cine isi mai bate capul cu Europa Libera?Rep.: Sintem in plina campanie a dosiariadei CNSAS. Credeti ca filmul dumneavoastra va juca un rol in acest lucru?A. S.: Sper ca da, dar e un proces care ar fi trebuit sa se fi incheiat pina acum. Trebuia sa stim cine sint oamenii, ce au facut si sa ne lase un pic in pace. Cam atat trebuia facut, nu mai mult. In cazul Europei Libere, ceea ce mi s-a parut interesant este ca, acum, unde spui Europa Libera ti se spune ca toti erau spionii Securitati. Asta este un efect al intoxicarii care vine dinspre Securitate, pentru ca pe vremea lui Ceausescu toti spuneau ca Europa Libera este oficina CIA. Deci, lucrurile s-au complicat destul de tare datorita nedesconspirarii la timp.Rep.: Europa Libera nu a jucat rolul cuiva?A. S.: A jucat, dar este greu de spus al cui. Si asta am incercat sa descifrez in film, cit de mult era sectia romana sub papucul, sa zicem, al influentei americane. Si o sa vedem ca lucrurile nu sint deloc usoare. Ca nu americanii ii impingeau pe romanii de la radio sa fie combativi si anticeausisti. Dimpotriva.Rep.: Este un film politic?A. S.: Fara indoiala ca este si asa ceva. Si un thriller si multe lucruri, sper.Rep.: Filmul va rula in intreaga tara, in cinematografe. Care va asteptati sa fie reactia publicului?A. S.: Pentru cei trecuti de 40 de ani cred ca inca exista acest mit si sint curiosi sa vada ce este in spatele mitului. Iar pentru cei care sint prea tineri, cred ca povestea este suficient de misterioasa ca sa ii aduca in sala de cinema. Din pacate, in Romania, situatia cinematografelor este dezastruoasa. Dar cred ca numai incercind si riscind lucruri de genul acesta se mai poate salva ceva.Despre buget si documentarRep.: Cum vedeti ASTRA Film Fest?A. S.: E foarte important ca exista pentru noi, ca documentaristi. Nu e numai o fereastra inspre publicul romanesc, multe documentare romanesti nu ajung altfel la public si a devenit si un nod foarte important unde se intilnesc si foarte multi invitati straini. E un loc unde se pot schimba impresii, filme, si a capatat un prestigiu dincolo de granitele Romaniei.Rep.: Se poate trai din documentar?A. S.: Citiva pot sa o faca. Si eu asta am incercat, nu sa fie un hobby. Nu este simplu.Rep.: Pentru acest documentar ati avut un buget de 450.000 de euro. Este unul mare?A. S.: Pare o suma exorbitanta pentru Romania. Dar depinde cu ce o compari. Daca o compari cu un reportaj facut la o televiziune intr-o zi si montat in doua zile, ti se pare scump. Daca vezi ce investitie de munca personala, drepturi de autor si asa mai departe, nu ti se va mai parea la fel.Oamenii nu se schimbaRep.: De ce credeti ca Europa Libera a prins cel mai bine la romani?A. S.: Este o intrebare care exista in film. Dar cred ca raspunsul sta in felul in care a trait Romania comunismul - apatic, individualist si egoist. Si atunci era nevoie de o voce care sa vina de departe si sa vorbeasca pentru ei.Rep.: Va asteptati ca unii dintre cei care apar vinovati in film sa isi puna cenusa in cap?A.S.: Nimeni nu isi pune cenusa in cap si asta se vede in film. Nu vreau sa anticipez, dar un personaj din film spune ca „nu cred ca oamenii se pot schimba". Si asa e.Biroul de presaAstra Film Fest 2007In turneuDupa ce va fi reluat la ASTRA Film Fest si va fi proiectat la videobarul festivalului, documentarul va intra intr-un turneu prin cinematografele din tara. Apoi, Televiziunea Romana va difuza filmul, in calitate de coproducator. Pentru TVR, Alexandru Solomon a montat o versiune mai lunga, impartita in trei episoade de cite 50 de minute.
La Multi Ani, intr-o zi frumoasa de toamna, domnului Iosif Derzsi. Astazi, 24 octombrie, Nenea Iosif, „Bunicul", cum ii spun copii Scolii Naturii in Natura implineste frumoasa virsta de 72 de ani. Invatatoarea Iulia, impreuna cu elevii Scolii naturii in Natura ii doreste sanatate, viatta lunga si multa putere de munca, pentru a putea destainui in continuare din tainele naturii generatiilor tinere. Zimbetul, imbratisarea si mesajale izvorite din sufletul dumneavoastra curat valoreaza mai mult decit orice dar din lume si ne indeamna sa ne punem cu toata priceperea noastra in slujba formarii ca oameni cu amintiri, visuri si orizonturi pe plaiurile natale. Va multumim nenea Iosif, „Bunicul" copiilor Scolii Naturii in Natura si va dorim multa sanatate, putere de munca, ca sa mai putem invata multe lucruri interesante si ca sa mai putem petrece clipe fericite alaturi de dumneavoastra, in mijlocul naturii, sa hranim animalele salbatice iarna sau sa culegem ghinda. Sa putem invata m cum sa protejam pasarile, cum sa confectionam colivii, iarna, pe zapada, sa invatam sa schiem, iar vara, cum sa ne comportam in tabere si cum sa supravietuim. De aceea ii dorim bunicului toate cele bune, sanatate, ca sa poata sa ne invete si in continuare, inca multi ani, interesante si folositoare lectii de viata. Ca sa ii arate cit de mult il iubesc, copii Scolii naturii in Natura i-au compus o poezioara.Sintem bucurosi sa ne intilnimPe nenea Ioji sa il sarbatorim, El padurea o iubeste, In Dumbrava ne-nsotestePe copii ii indrageste, El natura ocroteste, Ajutor ii daruieste.Nenea Ioji sa traiestiTotdeauna sa iubestiCe-i frumos si pretios.nenea Iosif te iubimSi la multi ani iti dorimMulta, multa sanatateCa-i mai buna decit toate. Iulia Derzsi, New York, America
Armata romana a reprezentat si reprezinta in constiinta romanilor o forta capabila sa mentina pacea, unitatea si stabilitatea in tara, o institutie in care poporul si-a pastrat si isi pastreaza increderea. In calitate de tara membra NATO, Armata Romana trece printr-o perioada de schimbari radicale, in care trebuie sa se transforme intr-o armata de profesionisti - capabila sa indeplineasca misiunile in care este sau va fi solicitata de catre ceilalti parteneri.Noi ii sarbatorim pe cei care se afla astazi in serviciul Armatei Romane. In aceasta zi aniversara, indreptam spre ei cele mai calde ginduri, le dorim sa aiba parte de realizari, mula sanatate si puterea de a se ridica la cele mai inalte standarde atunci cind situatia o impune. De asemenea, aducem astazi un omagiu tuturor care si-au dat viata pentru a apara Romania si pentru a mentine un climat de siguranta pentru cetatenii romani si in ultima perioada, chiar si pentru cetatenii altor tari. La multi ani!Klaus JohannisPrimarul Municipiului Sibiu
Miercuri, 24 octombrie ora 00.00, Ateliere Uniunea Artistilor Plastici din Romania - Simpozionul „Artele Focului". ora 00.00, Parcul Bulevard - Expozitie de sculptura „GRADINA" - sculptor Liviu Mocanora 00.00, Parcul Tineretului - Monument de arta contemporana „Puntea", realizat de sculptorul Ioan Thimmel ora 00.00, spatiul urban - Instalatii „Imperiu la Periferie. Urme Austriece in Sibiu" ora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Expozitia „Future Cities - Living Cities" ora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 09.00, Biserica Evanghelica - Expozitie de fotografii, autor Kurt Kaindl, insotita de texte in limba germana, romana si engleza ale scriitorului Karl-Markus Gauss ora 10.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitie de acuarele Friedrich Eberle. Biserici si Biserici Fortificate in Transilvania. Loc de credinta refugiu si aparare. ora 10.00, Galeria Art-VO - Daniela Turcu - Casting for a play „Instinctual" ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Expozitia Salonul International de Arta ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Simple Living / aka voluntary simplicityora 10.00, Muzeul Brukenthal - Expozitie „Imperiu la Periferie. Urme Austriece la Sibiu" ora 10.00, Muzeul National Brukenthal - Expozitie - Confluente europene in arta transilvana /sec. XVII-XXora 10.00, Teatrul Gong - Aventurile lui Pinocchioora 12.00, Casa de Prietenie Ille et Vilaine - Toamna (Muntele analog). Arii de conflu(x)entaora 12.00, Centrala Termica nr 3 - .artlabs - reviewing the medium: CONNECTIVITYora 15.00, Academia Evanghelica TRANSILVANIA - Experienta Eului in literatura europeana din Est si din Vest ora 15.00, Casa de Cultura a Sindicatelor - Special Astra Film Fest 2007: Portret MICHAEL YORKEora 19.00, Teatrul National „Radu Stanca" - „Asteptindu-l pe Godot", de S. Beckett, regia Silviu Purcareteora 22.00, Imperium Pub - Piano Bar. Imperium Nights.
Filmul lui Cristian Mungiu, “4 luni, 3 saptamini si 2 zile”, premiat cu Palme d’Or, a cistigat premiul Hollywood World Award, acordat luni seara la Los Angeles, la finalul Hollywood Film Festival, si care reprezinta o rampa de lansare pentru filmele straine în SUA, potrivit screendaily.com. Cistigatorul Hollywood World Award este ales, de patru ani încoace, dintre zece filme nominalizate de o comisie formata din critici de film. Filmul lui Mungiu, “4 luni, 3 saptamini si 2 zile” a concurat în acest an cu pelicula “Control”, cu Alexandra Maria Lara si regizata de Anton Corbijn, “The Diving Bell And The Butterfly”, de Julian Schnabel, “Persepolis”, de Marjane Satrapi si Vincent Paronnaud sau “Silent Light”, de Carlos Reygadas. Printre cei care au ales nominalizatii din acest an s-au numarat editorul de la publicatia specializata “Screen Daily” Mike Goodridge, alaturi de jurnalisti ca Dan Fainaru, Manuel Grosso, Nicole Guillemet, Jim Hamilton, Sandra Hebron, Allan Hunter sau Richard Moore. Anul trecut, nominalizat la premiu a fost filmul lui Corneliu Porumboiu “A fost sau n-a fost?”, dar cistigator a iesit “Volver”, de Pedro Almodovar. Filmul lui Cristian Mungiu a fost premiat anul acesta cu cea mai înalta distinctie a Festivalului International de Film de la Cannes, Palme d’Or, si a acumulat si o serie de alte trofee. “4 luni, 3 saptamini si 2 zile” a fost ales cel mai bun film al anului si de 248 de critici de film, membri ai Federatiei Internationale a Criticilor (FIPRESCI). Pelicula reprezinta Romania si în cursa pentru Oscarul pentru Cel mai bun film strain, în 2008.
Heather Mills, care se afla în proces de divort cu Paul McCartney, vrea ca actrita Reese Witherspoon, cistigatoare a unui premiu Oscar, sa joace rolul ei într-un film despre viata sa.Saptamina trecuta, Heather Mills a declarat ca vrea sa încheie o întelegere de divort cu Paul McCartney daca acesta va fi de acord, pina pe 19 octombrie, sa-i ofere în schimb suma de 50 de milioane de lire sterline (71,6 milioane de euro). Fostul top model a amenintat atunci ca, daca Paul McCartney nu va fi de acord cu cererea ei, va distruge imaginea publica a starului, informeaza dailymail.co.uk. Noul film despre viata lui Mills ar urma sa faca parte din planul de distrugere a imaginii lui Paul McCartney. Din cauza ca avocatii lui Sir Paul nu i-au contactat pe cei ai lui Mills pina la data mentionata de aceasta, Heather, în virsta de 39 de ani, a plecat în SUA pentru a începe un atac media. Mills s-a întilnit cu un scenarist american si cu producatorul Robert von Dassanowsky pentru a discuta despre realizarea filmului. “Heather vede acest film ca pe o poveste tragica dar motivanta - un tinar manechin care sufera un accident si îsi pierde piciorul, trece peste dificultati si se casatoreste cu printul sau. Dar cea mai importanta parte a povestii va fi formata din detaliile «negre», de culise, ale relatiei cu acesta”, a indicat o sursa apropiata de Mills. În afara de acest film, Mills a mai acceptat sa acorde un interviu în emisiunea lui Larry King si, de asemenea, sa aiba o scurta aparitie în emisiunea lui Oprah Winfrey.
Loredana Groza va fi gazda editiei din acest an a balului de caritate Halloween Charity Ball, organizat de fundatia Ovidiu Rom, condusa de mama actorului Ethan Hawke, Leslie, care va avea loc pe 27 octombrie la Palatul Parlamentului, anunta organizatorii. Artista va cinta în deschiderea after-party-ului de la ora 23.00 si va fi urmata de Maria Radu. “Sint fericita si onorata de faptul ca prezenta mea în cadrul acestui bal devine deja o traditie”, a spus Groza. In beneficiul copiilor saraciGala de caritate are ca obiectiv stringerea de fonduri pentru programul “Fiecare copil în scoala”, dedicat copiilor din familiile sarace care doresc sa beneficieze de educatie. “Sint foarte multi copii care au nevoie de educatie pentru a-si depasi conditia, iar faptul ca a fost nevoie de cineva din afara tarii sa porneasca o actiune atit de necesara spune foarte multe despre pasivitatea românilor”, a explicat Groza, referindu-se la cea care conduce fundatia Ovidiu Rom, Leslie Hawke. Evenimentul va începe la 18.45 cu o licitatie fara strigare, urmata de cina si licitatia cu strigare, la ora 20.00, iar apoi de afterparty, unde persoanele interesate pot participa pe baza unor donatii de cel putin 100 de lei. Biletul individual la acest eveniment costa 325 de euro. În cadrul galei vor fi scoase la licitatie un colier Bulgari de 18 karate donat de Angelina Jolie, o geanta din piele de piton donata de actrita Uma Thurman sau cel mai scump parfum din lume, No 1 Diam. De asemenea, persoanele prezente mai pot licita si pentru un tur privat al celebrei case de licitatii Christie’s de la New York sau pentru doua nopti la un hotel exclusivist din Bucuresti. La editia trecuta, evenimentul a strins 340.000 de euro pentru programele fundatiei Ovidiu Rom.
Ploaie pe “Moina”Frenezia s-a instalat luni seara pe “Moina”, o data cu aparitia divei pe scena de 20 de tone instalata pe gazonul stadionului. Intr-o fusta scurta, argintie, Beyonce a urcat pe scena in aplauzele a aproape 10.000 de persoane. Prima piesa din concert, “Crazy in love”, hit-ul compus de Jay Z., iubitul divei, a aprins imediat spiritele celor prezenti, care au rabdat citeva ore bune o ploaie torentiala. La aparitia starului, ploaia a incetat. “Hello Romania!”, a exclamat artista intre doua piese. Ea a mentionat ca intregul spectacol a fost la un pas sa fie anulat din cauza vremii potrivnice. “Am tinut neaparat sa cint in aceasta seara si voua va multumesc din suflet pentru ca sinteti intr-un numar atit de mare aici, cu mine”, a mai afirmat Beyonce. Pe parcursul recitalului, diva a schimbat mai multe vestimentatii, toate au pastrat insa tenta argintie. La inceput a fost imbracata intr-o fusta scurta, a urmat o rochie lunga de seara, apoi o alta fusta scurta si o bluza cu mineci bufante, iar spre final diva a ramas intr-un body de culoare argintie. Peste sapte vestimentatii, printre care si celebra rochita alba marca Marilyn Monroe, au fost schimbate in cursul show-ului. Publicul a asistat la recitaluri sustinute de toti membrii formatiei care a acompaninat-o pe Beyonce, ulterior ea intepretind o piesa fara nici un fel de acompaniament. Pe scena au urcat alaturi de diva o suita intreaga de dansatori, imbracati si ei in mai multe tinute complementare vestimentatiei artistei.Fara bisSute de telefoane mobile au inregistrat sau fotografiat fiecare miscare de pe scena. “Licuricii” din multime au fost, de altfel, si singurele lumini vizibile in timpul programului, organizarea lasind mult de dorit. Cu toate acestea, clujenii au avut parte aseara de un adevarat show venit de peste ocean. Contrastul dintre Est si Vest a fost mai vizibil decit oricind. Pe de o parte, show-ul a fost unul de-a dreptul incendiar, de cealalta parte, insa, conditiile au fost sub orice critica de pe stadion. La eveniment au putut fi vazute si nume din show-bizz-ul autohton, precum vedeta Acasa TV Cabral, CRBL de la Simplu, dar si Mircea Zara de la MTV sau cintareata Cristina Rus. Concertul lui Beyonce a tinut aproximativ 80 de minute, inaintea ei urcind pe scena Paula Seling. Spre surprinderea tuturor, cei peste 10.000 de spectatori prezenti nu au cerut bis la finalul recitalului. Poze scoase la vinzareCei mai norocosi spectatori care au reusit sa intre la spectacol inarmati cu aparate foto profesionale au scos, imediat cum au iesit de la show, la vinzare pozele facute cu Beyonce Knowles. Programul la Cluj al artistei a inceput la ora 15.30, cind o cursa speciala a aterizat pe Aeroportul International Cluj Napoca. O caravana de autoturisme de lux a preluat-o atit pe solista, cit si staff-ul cu care aceasta a ajuns in orasul de pe Somes. In scurta ei sedere in oras, Beyonce i-a vizitat pe copiii bolnavi de cancer internati la Institulul Oncologic “Dr. Ion Chiricuta”. In ciuda unui show de exceptie, organizarea a lasat de dorit. Reprezentantii presei au fost tratati in bataie de joc de organizatorii evenimentului, nefiind lasati sa intre nici macar la conferinta de presa.
In cursa pentru realizarea noilor obeliscuri ce vor fi amplasate pe principalele artere de circulatie la intrarea in municipiul Cluj-Napoca s-au inscris zece firme. Termenul-limita pentru primirea ofertelor si deschiderea acestora va fi saptamina viitoare. Consilierii locali au decis, la inceputul lunii iulie, sa acorde premii pentru cistigatorii concursului de solutii pentru realizarea machetei obeliscurilor care urmeaza a le lua locul celor vechi amplasate la intrarea in localitate. Conform hotaririi, cea mai buna macheta va fi premiata cu 6.500 de lei, in vreme ce locurile doi si trei vor primi cite 3.000, respectiv 1.500 de lei. „Nu stiu daca va fi aleasa o singura macheta sau mai multe. Cert e ca obeliscurile trebuie sa reprezinte municipiul nostru si sa aiba un aspect cit mai placut“, declara la acea vreme primarul Emil Boc. El a spus ca a fost organizat un concurs pentru a crea o competitie care sa-i motiveze pe participanti, chiar daca sumele puse la bataie sint modice.