monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Romania, pe lista de sanctiuni a UE

Ministrul Economiei sustine ca taxa de prima inmatriculare va fi modificata dupa negocieriAl doilea avertismentPotrivit ministrului Economiei, Varujan Vosganian, taxa de prima inmatriculare va fi modificata dupa ce se va ajunge la o intelegere cu Comisia Europeana. Declaratia sa vine dupa ce Comisia Europeana a anuntat ca va deschide, pina la sfirsitul acestui an, a doua etapa a procedurii de sanctionare a Romaniei, daca autoritatile de la Bucuresti nu vor modifica legislatia actuala in conformitate cu cea europeana. Etapa respectiva consta in transmiterea unei scrisori de argumentatie, arata Hotnews.ro, care contine recomandari precise ale modului in care trebuie modificata taxa. Daca nici in urma acestei scrisori Romania nu se va conforma normelor europene din acest domeniu, Comisia Europeana va trimite cazul la Curtea Europeana de Justitie, organism care a mai decis, intr-o problema asemanatoare, in defavoarea tarii impricinate, Polonia.Modificarea Codului PenalProblema cu taxa de inmatriculare nu este singura care ar putea atrage critici Romaniei din partea Uniunii Europene. Modificarile adoptate recent de parlamentarii din Comisia juridica la Codul Penal si Codul de Procedura Penala risca sa ridice citeva semne de intrebare. Deputatii au modificat o ordonanta de urgenta emisa in 2006, cind Monica Macovei era ministru al Justitiei, care a fost respinsa de Senat. Modificarile au fost trimise spre promulgare la Presedintie, care are posibilitatea de a intoarce documentul la Camera Deputatilor numai o data. Noile modificari propun, printre altele, 7 ani de inchisoare pentru ziaristii care difuzeaza inregistrari video dintr-un dosar (cum a fost, spre exemplu, cazul Remes). Purtatorul de cuvint al Comisiei Europene, Mark Grey, a precizat ca organismul european nu a fost informat, inca, despre aceste modificari ale codurilor. „Comisia a fost destul de clara cind a discutat cu Guvernul roman despre modificarile legislative“, a clarificat oficialul european.Un proiect al Parlamentului European ar putea aduce noi batai de cap Romaniei, dar si altor state membre ale Uniunii. Este vorba despre intentia de a se interzice complet fumatul la locul de munca. Raportul preliminar a fost aprobat cu o larga majoritate, adica 531 de voturi, in vreme ce „impotriva“ s-au pronuntat doar 63 de eurodeputati, iar 56 s-au abtinut. 650.000 de persoane mor anual in Uniune din cauza fumatului, iar alte 80.000 de persoane sint victime ale fumatului pasiv. Daca va fi aprobat, documentul va interzice fumatul la locul de munca si  cladiri publice.

Pe scurt

Romani evacuati in CaliforniaZeci de români din nordul orasului San Diego, din statul California, SUA, au fost evacuati din calea incendiilor care mistuie zona de aproape o saptamina. O familie de români si-a pierdut casa, care a ars in totalitate. Cei mai multi evacuati au fost cazati în conditii improprii pe stadioane, a declarat, pentru Realitatea TV, preotul Bisericii Ortodoxe din San Diego, Constantin Iustinian Capsa. Pina acum, patru oameni au murit si cel putin 45 au fost raniti, iar peste o jumatate de milion de persoane au fost evacuate. Romanii din San Diego povestesc ca flacarile sint inalte de aproape 40 de metri, au trecut de autostrazi, iar din cauza vintului puternic si imprevizibil, traiectoria acestora nu poate fi controlata. Un efect secundar, dar care le da multa bataie de cap oamenilor, este cenusa ramasa in urma incendiilor.    C. J.Primarul Aradului ajunge in instantaPrimarul PD din Arad, Gheorghe Falca (foto), a fost trimis in judecata de catre procurorii DNA. Este acuzat de luare de mita, abuz in serviciu contra intereselor publice, urmat de obtinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave. Alaturi de Falca, mai sint inculpati in acelasi dosar Demeter Francisc, Vasil Radu Gavril, administrator si, respectiv, director al SC Elecon Plus, si Papa Florica Mioara, functionar in cadrul primariei Arad. Potrivit DNA, in martie 2005, Falca, in calitate de primar al municipiului Arad, a primit de la Demeter Francisc si Vasil Radu un imobil mai valoros cu 115.550 de euro decit apartamentul dat la schimb. Ulterior, Falca i-a favorizat pe cei doi la obtinerea, cu un pret subevaluat, a unui teren apartinind Consiliului Local Arad, situat in centrul orasului. Falca este finul presedintelui Traian Basescu.    C. J.

Strada nimanui

Strada Cheile Baciului a primit de ieri o alta denumire. Exasperati la culme de faptul ca starea soselei care duce la chei se inrautateste pe zi ce trece, iar autoritatile ridica din umeri cind sint intrebate despre cind se va reglementa problema, oamenii din zona i-au dat numele de „Strada Nimanui“. Din primavara acestui an, cind monitorul le-a mai prezentat cititorilor situatia „Drumului Greilor“, si pina in prezent nimic nu s-a schimbat in bine. Gropile, in schimb, s-au adincit, iar altele noi au aparut pe urma TIR-urilor care au trecut pe acolo. Drumul este foarte circulat, mai ales ca o serie de firme de renume local, national sau international isi au sediile ori depozitele pe aceasta strada. Localnicii au ajuns la capatul puterilor, vazind ca singurul lucru care se intimpla este tasarea carosabilului, din cind in cind. Strada devine circulabila, insa doar pina la prima ploaie. Iar cum in ultimul timp vremea nu a tinut cu soferii si cu masinile lor, ieri baltoacele acopereau cratere imense.

Vila din groapa

Priveliste de GruiaConstructia de pe strada Gruia, nr. 54, sta sa cada in orice moment, din cauza ca structura de rezistenta a imobilului a fost serios afectata. In cursul noptii de miercuri spre joi, pe fondul unei ploi intense, o parte din peretele vestic, dar si o buna parte din fundatia cladirii au fost afectate serios o data cu prabusirea terenului din imediata apropiere. Pamintul a luat-o la vale inspre ripa sapata cu migala de constructorii angajati de vecinii care isi ridica un bloc.Foto Diana SANDORInspectorii in constructii spun ca prabusirea terenului a fost un accidentViitoarea constructie va adaposti sase apartamente, dar si mai multe spatii comerciale, insa in prezent pe locul ei se afla doar un crater imens si o parte din zidul casei lui Silviu Pop. „Am semnat si eu ca sint de acord sa sape linga casa, sa faca bloc, dar n-am semnat sa-mi strice peretele si fundatia. Au sapat astia pina linga casa si acum s-o prabusit peretele“, sustine, exasperat de situatie, Silviu Pop, proprietarul imobilului distrus.„O plouat“Intregul incident s-a produs noaptea, cind familia Pop dormea. O data cu imensa cantitate de pamint si cu fundatia casei, care au ajuns in ripa, au fost rupte si tevile de gaz ale imobilului si nu a lipsit mult sa se produca o catastrofa. Intrebati despre ce s-a intimplat, muncitorii prezenti ieri pe santier au marturisit ca nu au nici o vina. „O plouat, ce sa se intimple? Asta s-o intimplat“, a inginat, pe picior de fuga, un muncitor. Nici beneficiarul viitoarei constructii nu s-a lasat induplecat sa ofere mai multe explicatii. Sapatura gresitaO echipa a Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC) Cluj s-a deplasat ieri la fata locului pentru a constata cele intimplate. „E vorba de niste sapaturi generale care au dus la prabusirea unei bucati de teren. Se poate intimpla orice, chiar si ca respectivul beneficiar sa fie amendat, insa el nu avea de unde sa stie cit sa sape, din cauza ca nu este inginer“, a declarat pentru monitorul Felicia Flonta, de la ISC Cluj. Ea a mai precizat ca respectiva constructie a primit toate aprobarile necesare, iar ce s-a intimplat ieri a fost un accident. 

Concertul extraordinar „I Solisti Veneti"

Concertul „I Solisti Veneti" este de departe cel mai asteptat eveniment al lunii noiembrieIn luna februarie a acestui an, la doar doua luni de la deschiderea programului Sibiu - Capitala Culturala Europena 2007, Sala Thalia a gazduit doua concerte de exceptie ale ansamblului muzical Scaligero - Scala din Milano. In data de 3 noiembrie, cind mai sint aproape doua luni pina la incheierea acestui an de exceptie, Sibiul va gazdui un alt concert, la fel de „popular" ca si cel din luna februarie, o seara de muzica „curat" italiana, interpretata de faimosii muzicieni „I Solisti Veneti" de sub bagheta nu mai putin cunoscutului Claudio Scimone. Numele lui Claudio Scimone si al muzicienilor din formatia „I Solisti Veneti" s-au impus in ultimele decenii prin consecventa cu care acestia au ramas fideli muzicii italiene, in general, si celei preclasice, in particular, pe care le-au promovat cu daruire si cu virtuozitate. Muzica italiana a deschis premisele clasicismului european. Muzica italiana, „simpla in forma si bogata in continut", a alimentat iteva sute de ani gustul si sensibilitatea muzicala a Europei, pina au inceput „razvratirile", de la Bach la romantici, de la Mozart la Wagner. Cu toate aceste noi diversificari si cuceriri estetico-artistice, muzica italiana, de ieri si de astazi, ramine la fel de cuceritoare. Fermecatoare si populara. Concertul se inscrie in cadrul manifestarilor din cadrul programului Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007 si este, de departe, cel mai asteptat eveniment al lunii noiembrie.Spectacolul de dans „Voltes"Cu ocazia unui turneu pe care il efectueaza in mai multe orase din Romania, compania Catherine Diverres prezinta ultima sa creatie, Voltes. La capatul a 17 ani de creatie, coregrafa Catherine Diverres traieste experienta de a impartasi si celorlalti arta sa. Spectacolul Voltes e alcatuit din sapte coregrafii semnate exclusiv de ea. Cele mai vechi dintre acestea, printre care se numara si fragmente extrase din spectacolele L'Arbitre des élégances (1986) si L'Ombre du Ciel (1995), sint interpretate de doua tinere balerine de la Centrul Coregrafic din Rennes si respectiv din Bretania, Carole Gomez si Isabelle Kürzi.Arhivele DemarcoMuzeul Brukenthal va gazdui in perioada 2 - 20 noiembrie o expozitie de arta contemporana, Arhivele de Marco. Expozitia se constituie nu doar ca un fragment de istorie artistica locala, ci si ca un omagiu adus unui mare prieten al artistilor locali si a culturii romane. Demarco a fost printre primii cunoscatori de arta contemporana si galeristi care s-au aventurat la Bucuresti, vizitind pe rind atelierele mai multor artisti romani, printre care ii amintim pe Pavel Ilie, Paul Neagu, Horia Bernea, Ion Bitzan, Ovidiu Maitec, Vladimir Setran, Radu Dragomirescu, Serban Epure, sau Diet Sayler, initiind o serie de evenimente artistice internationale cu scopul promovarii si dezvoltarii artei romanesti. Arhivele Demarco reprezinta o colectie cuprinzatoare asupra activitatii derulate de Galeria Richard Demarco si mai tirziu de Fundatia Europeana de Arta Demarco timp de 40 de ani devenind, astfel, o institutie deschisa publicului. In aceasta arhiva se gasesc o serie de lucrari ale artistilor romani care au expus in Galeria Demarco, lucrari care au sansa astazi sa se intoarca, fie si temporar, pentru a putea fi vazute de publicul roman in special, dar si de alti vizitatori ai Sibiului - Capitala Culturala Europeana 2007In Transilvania: Nu ai nevoie de mai mult ca sa poti traiExpozitia de fotografie prezinta citeva sute de fotografii obtinute in urma unui proiect de cercetare pentru un film documentar ce a fost realizat la mijlocul anilor '90. Fotografiile sint inramate si grupate pe teme. Ele infatiseaza indeosebi femei si barbati in virsta din grupa sasilor transilvaneni. Mai mult decit atit, expozitia reuneste extrase de interviu si materiale video originale din cadrul filmului. Acest format expozitional permite vizitatorilor sa descopere in toata complexitatea sa viziunea si motivele ce au stat la baza emigrarii sau raminerii acestora in Transilvania. Expozitia va fi gazduita de Biserica Evanghelica. Exil sau... Tineri cu virsta cuprinsa intre 13 si 19 ani, de la liceele din Diekirch (Luxemburg) si Brukenthal (Romania) vor face un film, al carui scenariu ii aduce impreuna si ii provoaca sa vorbeasca despre trecutul si viitorul lor intr-o Europa marcata de migratii. Este un proiect multidimensional, care se naste in urma intilnirilor personale si care are ca focus central modalitatea de transgresare a granitelor utilizind tehnologiile moderne. Adolescentii vor fi responsabili de intregul proiect, de la scenariu, la regie. Va invitam sa va bucurati de o experienta cinematografica transnationala.

Noiembrie muzical

Clara Cernat in premiera la SibiuAsociatia Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007 prezinta Clara Cernat alaturi de Theresse Dussaut intr-un concert extraordinar care va avea loc in premiera pe 31 octombrie, la Sala Thalia din Sibiu, incepind cu ora 19. Evenimentul continua seria de concerte inedite pentru a marca in 2007 statutul multicultural al orasului Sibiu.  Recitalul Clara Cernat si Theresse Dussaut de la Sibiu cuprinde lucrari ale maestrilor Robert Schumann (sonata „Arpeggione" in la minor pentru alto si pian; „1ere Sonate op 105" pentru vioara si pian), Maurice Ravel (Rapsodia „Tzigane'"), Thierry Huillet (Preludiu pentru pian si vioara) si Pablo de Sarasate („Les Airs Bohémiens" pentru vioara si pian). Altista si violonista romanca Clara Cernat se evidentiaza prin traiectoria rapida si stralucitoare a carierei sale muzicale inca de la debutul, la virsta de 15 ani, ca solista a Orchestrei Simfonice din Arad. Inregistrarile sale pentru Radio Romania au fost selectate pentru a face parte din Fonoteca de Aur, bucurindu-se astfel de aprecierea unanima a presei si a publicului. In 1994, artista este selectata pentru programul „8 Grands Talents d'Europe", avind sansa sa se perfectioneze alaturi de mari maestri ai muzicii, precum Tibor Varga sau Igor Ozim. Talentul ei este recunoscut in mai multe competitii internationale: premiul I la festivalul-concurs J. S. Bach din Paris, premiul I la Concursul International de Vioara „Citta di Andria" din Italia. Dubla pasiune pentru vioara si alto ii permite, astfel, artistei sa exploreze un repertoriu vast si expresiv, concertind in Europa, America de Nord, Asia si Africa de Sud.Pianista Thérese Dussaut a fost invitata speciala in cadrul festivalului-concurs George Enescu din 2005, fiind acum pentru a doua oara in Romania. Therese Dussaut, fiica compozitorilor Hélene Covatti si Robert Dussaut, este absolventa a Conservatorului din Paris si s-a perfectionat alaturi de Marguerite Long, Pierre Sancan in Franta si Vladimir Horbowski in Rusia. Talentul artistei este rasplatit cu Premier Grand Prix International de Munich, fiind invitata obisnuita a juriului in cadrul concursurilor din Munchen si Harowitz.

Un curs de maiestrie instrumentala de perspectiva la Sibiu in anul Proiectelor culturale

Un program cultural atit de dens ca cel al capitalei culturale de la Sibiu in 2007 a facut, in ceea ce ma priveste, superflua orice initiativa de a-mi petrece vacanta in vreun alt loc al lumii. Sentimentul ca, plecind de aici, as pierde de fapt niste momente pe care nu le puteam regasi nicaieri in alte orase de aiurea m-a tintuit acasa, unde saptamina de saptamina numai o aranjare minu?ioas? a timpului m-a ajutat sa particip la o buna parte dintre programele initiate de Asociatia Sibiu-Capitala Culturala Europeana 2007, de Primaria Sibiu cu Casa de cultura municipala si nu numai de acestea. Ce explozie incredibila de manifestari la Sibiu, majoritatea de inalta clasa ca realizare! Desigur ca la Paris, la New York sau la Milano oferta artistica poate fi oricind extraordinara. Dar Sibiul cu somnolenta lui provinciala de altadata se ridica acum pentru prima data la cotele de calitate si la ritmul aler de desfasurare, comparabile cu acelea, tocmai pentru ca a polarizat interesul unor formatii de talie europeana. Dintre cele 6 proiecte initiate si organizate de mine personal in genuri artistice si structuri variate, tocmai s-a incheiat editia a doua a Cursului de maiestrie instrumentala, pe care deloc hazardat l-am intitulat inca din anul precedent  „Spre o academie de muzica la Sibiu". Am fost intr-un acelasi gind cu violonista Adelina Oprean, care in primele doua editii este si cea mai solicitata dintre profesorii de talie europeana care au activat intro asemenea perspectiva, cea a unui invatamint superior sibian, unul pe masura traditiei istrorice pe care orastul o are.  Nu este deloc intimplator faptul ca radacinile sibiene ale celor 3 artisti, prezentati in acest an la manifestare, respectiv violonista Adelina Oprean venita din Elvetia, violoncelistul Cristian Florea sosit din Spania si pianistul Justin Oprean din Germania, au fost un imbold pentru prezenta lor activa si generoasa in acest program consacrat pregatirii valului de miine al prezentei instrumentale romanesti pe marile scene ale continentului. Decizia lor a sunat la unison: Am venit sa dam Sibiului ceea ce el ne oferise cindva, la inceputurile afirmarii noastre!. Desigur c?a nu retributia dobindita simbolic a fost imboldul maestrilor, care au decis ca si financiar proiectul sa fie orientat spre  cei 25 de cursanti, carora li s-au asigurat astfel conditii optime de studiu si afirmare artistica. Multumirea lor implinitoare profesional era esentiala pentru noi, toti cei implicati in organizare. Programul cursului a imbinat studiul individual si pe cel in colectiv cu auditiile. Ca si in anul trecut, a fost prevazuta  si o seara de  conferinta, in care profesorul dr. Paul Mierean le-a vorbit participantilor despre Identitatea nationala ca principal factor in integrarea culturala europeana. Nu a lipsit din programul seratei nici lansarea unei carti asteptate a domeniului muzical, anume Filarmonica de Stat Sibiu (file de arhiva istorica si sentimentala), purtind semnaturile lui Alexandru-Toma Firescu si Ionut-Adrian Patularu si aparuta recent la Editura Sitech din Craiova, ca o prima monografie dedicata institutiei. Prezentarii facute de mine i-a urmat un dialog al participantilor cu Alexandru-Toma Firescu, care le-a explicat modul sinuos si responsabil cum se realizeaza documentarea pentru o asemenea sinteza, de care oricare institutie de cultura are nevoie. Un moment de apogeu al saptamanii consacrate la Sibiu cursului de maiestrie istrumentala l-a constituit concertul cameral sustinut de Adelina Oprean la vioara si Verena Louis la pian, manifestare care  s-a ridicat la un nivel de rafinament interpretativ inalt. Pentru iubitorii de muzica clasica din Sibiu recitalul de vioara si pian, cu piese din Claude Debussy, Béla Bartók si Johannes Brahms a fost un prilej de reintilnire cu Adelina Oprean. Emotia tuturor, a cursantilor si a maestrilor, a parintilor ori bunicilor si chiar a profesorilor de clasa,  sositi in acest scop de la Deva, Cluj sau Bucuresti, a fost focalizata spre concertul final, care a relevat calitatea interpretativa a  tinerilor romani: la vioara au evoluat Radu Dunca, Razvan Anemtoaiei, Andrei Ciobanu, Mateus Mai-Anthal;  la pian s-au remarcat Marie Luminita Prud'Homme, Cristian Sandrin si la violoncel Andrei Andreiciuc si Silviu Chiorlise. Progresul uimitor facut in numai o saptamina de activitate intensa i-a determinat pe organizatori sa propuna pentru editiile viitoare ca manifestarea sa se extinda la 10 sau chiar 14 zile. Succesul manifestarii este meritul Filarmonicii de Stat din Sibiu, al Liceului de Arta ca gazde primitoare si al Ligii culturale „Romania -Franta" ca organizator. Dupa momentul primirii diplomelor de participare, cu care s-a incheiat festiv gala participantilor, a urmat o destindere activa, concretizata prin vizitarea Muzeului in aer liber ASTRA din Dumbrava Sibiului, o adevarata emblema a orasului de pe Cibin, ca sinteza a civilizatiei si a spiritualitatii romanesti cu valorile ei perene.  Anca Sirghie

Programul Sibiu CCE 2007

Vineri, 26 octombrie  ora 00.00, Ateliere Uniunea Artistilor Plastici din Romania - Simpozionul „Artele Focului". ora 00.00, Parcul Bulevard - Expozitie de sculptura „GRADINA" - sculptor Liviu Mocanora 00.00, Parcul Tineretului - Monument de arta contemporana „Puntea", realizat de sculptorul Ioan Thimmel ora 00.00, spatiul urban - Instalatii „Imperiu la Periferie. Urme Austriece in Sibiu" ora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Expozitia „Future Cities - Living Cities" ora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 09.00, Biserica Evanghelica - Expozitie de fotografii, autor Kurt Kaindl, insotita de texte in limba germana, romana si engleza ale scriitorului Karl-Markus Gauss ora 10.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitie de acuarele Friedrich Eberle. Biserici si Biserici Fortificate in Transilvania. Loc de credinta refugiu si aparare. ora 10.00, Galeria Art-VO - Daniela Turcu - Casting for a play „Instinctual" ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Expozitia Salonul International de Arta ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Simple Living / aka voluntary simplicityora 10.00, Muzeul Brukenthal - Expozitie „Imperiu la Periferie. Urme Austriece la Sibiu" ora 10.00, Muzeul National Brukenthal - Expozitie - Confluente europene in arta transilvana /sec. XVII-XXora 10.00, Teatrul Gong - Aventurile lui Pinocchioora 12.00, Casa de Prietenie Ille et Vilaine - Toamna (Muntele analog). Arii de conflu(x)entaora 12.00, Centrala Termica nr 3 - .artlabs - reviewing the medium: CONNECTIVITYora 15.00, Pavilion 2007 - Tirg international de carte „Grenzenlos - Anders lesen / Sibiul citeste altfel" ora 15.00, Linia de tramvai Sibiu - Rasinari - „Un tramvai numit Popescu", dupa opera antuma si postuma a lui Cristian Popescu, regia Gavriil Pinteora 17.00, Casa de Cultura a Sindicatelor - Special Astra Film Sibiu 2007: Programme ARTEora 18.00, Casa de Cultura a Sindicatelor - Spectacol Balkan Falkafolik  ora 19.00, Teatrul National „Radu Stanca" - „Viata cu un idiot", de Viktor Erofeev, regia Andriy Zholdak. ora 22.00, Imperium Pub - De la Pop la Jazz. Imperium Nights Simbata, 27 octombrieora 00.00, Ateliere Uniunea Artistilor Plastici din Romania - Simpozionul „Artele Focului". ora 00.00, Parcul Bulevard - Expozitie de sculptura „GRADINA" - sculptor Liviu Mocanora 00.00, Parcul Tineretului - Monument de arta contemporana „Puntea", realizat de sculptorul Ioan Thimmel ora 00.00, spatiul urban - Instalatii „Imperiu la Periferie. Urme Austriece in Sibiu" ora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Expozitia „Future Cities - Living Cities" ora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 09.00, Biserica Evanghelica - Expozitie de fotografii, autor Kurt Kaindl, insotita de texte in limba germana, romana si engleza ale scriitorului Karl-Markus Gauss ora 10.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitie de acuarele Friedrich Eberle. Biserici si Biserici Fortificate in Transilvania. Loc de credinta refugiu si aparare. ora 10.00, Galeria Art-VO - Daniela Turcu - Casting for a play „Instinctual" ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Expozitia Salonul International de Arta ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Simple Living / aka voluntary simplicityora 10.00, Muzeul Brukenthal - Expozitie „Imperiu la Periferie. Urme Austriece la Sibiu" ora 10.00, Muzeul National Brukenthal - Expozitie - Confluente europene in arta transilvana /sec. XVII-XXora 10.00, Teatrul Gong - Aventurile lui Pinocchioora 10.00, Pavilion 2007 - Tirg international de carte „Grenzenlos - Anders lesen / Sibiul citeste altfel" ora 12.00, Casa de Prietenie Ille et Vilaine - Toamna (Muntele analog). Arii de conflu(x)entaora 12.00, Centrala Termica nr 3 - .artlabs - reviewing the medium: CONNECTIVITYora 15.00, Casa de Cultura a Sindicatelor - Astra Film Sibiu 2007 Special: BBC PROGRAMMEora 15.00, Linia de tramvai Sibiu - Rasinari - „Un tramvai numit Popescu", dupa opera antuma si postuma a lui Cristian Popescu, regia Gavriil Pinteora 17.00, Casa de Cultura a Sindicatelor - Special Astra Film Sibiu 2007: Programme ARTEora 16.00, Casa de Cultura a Sindicatelor - Spectacol Balkan Falkafolik ora 19.00, Studioul de Film ASTRA - Decernarea Premiilor Astra Film Sibiu 2007ora 22.00, Imperium Pub - Imperium Nights Duminica, 28 octombrieora 00.00, Ateliere Uniunea Artistilor Plastici din Romania - Simpozionul „Artele Focului". ora 00.00, Parcul Bulevard - Expozitie de sculptura „GRADINA" - sculptor Liviu Mocanora 00.00, Parcul Tineretului - Monument de arta contemporana „Puntea", realizat de sculptorul Ioan Thimmel ora 00.00, spatiul urban - Instalatii „Imperiu la Periferie. Urme Austriece in Sibiu" ora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Expozitia „Future Cities - Living Cities" ora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 09.00, Biserica Evanghelica - Expozitie de fotografii, autor Kurt Kaindl, insotita de texte in limba germana, romana si engleza ale scriitorului Karl-Markus Gauss ora 10.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitie de acuarele Friedrich Eberle. Biserici si Biserici Fortificate in Transilvania. Loc de credinta refugiu si aparare. ora 10.00, Galeria Art-VO - Daniela Turcu - Casting for a play „Instinctual" ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Expozitia Salonul International de Arta ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Simple Living / aka voluntary simplicityora 10.00, Muzeul Brukenthal - Expozitie „Imperiu la Periferie. Urme Austriece la Sibiu" ora 10.00, Muzeul National Brukenthal - Expozitie - Confluente europene in arta transilvana /sec. XVII-XXora 10.00, Teatrul Gong - Aventurile lui Pinocchioora 10.00, Pavilion 2007 - Tirg international de carte „Grenzenlos - Anders lesen / Sibiul citeste altfel" ora 11.00, Casa de Cultura a Sindicatelor - Best of Astra Film Sibiu 2007ora 12.00, Casa de Prietenie Ille et Vilaine - Toamna (Muntele analog). Arii de conflu(x)entaora 12.00, Centrala Termica nr 3 - .artlabs - reviewing the medium: CONNECTIVITYora 15.00, Linia de tramvai Sibiu - Rasinari - „Un tramvai numit Popescu", dupa opera antuma si postuma a lui Cristian Popescu, regia Gavriil Pinteora 19.00, Casa de Cultura a Sindicatelor - Marele Premiu Astra Film Sibiu 2007 ora 19.00, Teatrul National „Radu Stanca" - „Pescarusul", de A.P. Cehov, regia Andrei Serban. ora 22.00, Imperium Pub - Video Concert. Imperium nights

Tise refuza avansarea

Schimbare politicaAlin Tise a confirmat ieri informatiile potrivit carora a fost promovat intr-un post de inspector guvernamental. „Nu am fost informat oficial despre avansarea la postul de inspector guvernamental. Am vazut in presa informatia si s-au citat surse credibile, motiv pentru care cred ca este corecta“, a declarat Tise. El a spus ca a fost informat neoficial despre decizia Executivului de catre secretarul de stat Victor Paul Dobre din cadrul MIRA, care i-a multumit pentru colaborare.Foto Marius RUSAlin Tise, fostul prefect al judetului Cluj, spune ca va refuza postul oferit de ExecutivTise sustine ca, desi au fost impuse reguli pentru depolitizarea prefecturilor, in cazul sau acestea nu au fost respectate. „Regula care a impus ca prefectii sa devina profesionisti apolitici m-a determinat sa renunt la cariera politica, aceea de consilier local. Aceasta regula a fost incalcata, viciindu-mi decizia pe care am luat-o, aceea de a renunta la politica pentru postul de prefect“, a precizat ieri Tise, in cadrul unei conferinte de presa, care, spune el, a fost ultima organizata din postura de prefect al judetului. Tise sustine ca decizia de avansare este in mod evident una politica, dind exemplul unei emisiuni radio, difuzata in urma cu 3 saptamini, in care un membru din conducerea PNL Cluj a recunoscut ca schimbarea prefectului e o problema politica.Refuza postul de inspector„Ii multumesc Guvernului pentru promovare, actualul statut de inalt functionar public nu imi permite sa intru in dezbateri politice, dar ii asigur pe toti cei care m-au sprijinit in avansare, precum si pe cei care nu m-au sprijinit ca, o data cu schimbarea statutului, voi informa opinia publica despre evenimentele pe care le consider de interes public. Nu voi renunta la principiile in care cred si nu voi face rabat, chiar cu riscul avansarii. Astept cu incredere numirea ca inspector guvernamental, pentru a-mi inainta demisia din aceasta functie“, a mai spus ieri Tise. El nu a exclus posibilitatea de a se intoarce la avocatura dupa ce isi va inainta demisia.Deputatul Daniel Buda, presedinte al PD Cluj, partid din care a facut parte si Alin Tise inainte sa devina prefect, acuza Guvernul ca, prin decizia de inlocuire a prefectului de Cluj, continua actiunea de epurare a fostilor prefecti care au apartinut Partidului Democrat. Buda spune ca Tise a fost un prefect cu cele mai inalte competente, care a primit numai calificative de „foarte bine“.Subprefectul-surprizaPrimarul Clujului si presedintele PD, Emil Boc, a tinut o conferinta de presa cu putin inainte de anuntul public al prefectului. Seful PD a refuzat sa comenteze situatia in care se afla fostul membru PD si apropiatul sau, Alin Tise, pe motiv ca nu e nimic oficial. „Nu comentez. Am acest drept“, a declarat Boc, adaugind ca „o hotarire care nu e publicata in Monitorul Oficial nu poate produce efecte juridice“. „Nu comentez subiectul prefectului, dar o sa vedem in curind cine va fi noul subprefect. Veti avea o surpriza interesanta“, a mai spus, zimbind, Emil Boc, facind referire la locul lasat liber dupa numirea lui Calin Platon ca prefect.UDMR revendica postul de subprefect ramas vacant. Reprezentantii Uniunii spera ca acesta sa fie numit in sedinta de Guvern de saptamina viitoare.  Platon, noul prefectCalin Platon a declarat ca promovarea lui Tise este un lucru normal si ca prin aceeasi Hotarire de Guvern el a fost numit prefect. El crede ca la baza deciziei luate de Executiv sta experienta pe care a acumulat-o in ultimii 3 ani in postul de subprefect. Platon sustine ca Hotarirea de Guvern va fi publicata astazi in Monitorul Oficial. El spune ca postul de subprefect ramas vacant va fi scos la concurs. Platon va fi instalat oficial simbata. Calin Platon a terminat, in 1986, Facultatea de Mecanica din cadrul UTCN si a fost pina in 2005 inginer si director la societatile Refrabaz si Caliprom din Dej. Din 1996 pina in 2004, a fost consilier judetean din partea PNL. 

Accesul la minune

Praful drumului Nainului, culmea Muntelui Fericirilor, creasta tesita a Taborului, apele limpezi si sarace ale Ghenizaretului, cimitirul Gherghesenilor, creasta seaca a Golgotei... Si nici n-a cautat spectacolul cu orice pret, n-a diminuat tainele minunii prin destainuirea lor dinaintea celor care n-ar fi facut decit sa le aplaude. Nu de aplauze ducea lipsa Hristos. In fond El, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nu ducea si nu duce lipsa de nimic. Cu atit mai putin de cultura aplauzelor zeloase, a linguselilor oportuniste. Caci prin limitarea acestui acces la exercitiul minunii, Hristos Se arata dusmanul diavolului oportunismului, inamic cabotinismului spectacular cu orice pret. Iair, mai marele sinagogiiEvanghelia Duminicii acesteia, a XXIV-a dupa Rusalii, tine intr-insa un miez de lectie divina. Numita „Evanghelia Invierii fiicei lui Iair" (Lc 8, 41-56), Scriptura ce ne mingiie sufletul in aceasta Duminica poarta numele unui tata: Iair. Mai mare al sinagogii, omul intra in istoria mintuirii printr-o mare incercare: moartea fiicei sale. Smerit propovaduitor al Legii lui Dumnezeu, Iair iese din rigorismele functiei sale si declara deschis disperarea mortii fiicei sale. Dinaintea unei astfel de incercari orice ifose dispar, se dilueaza in taina lacrimii celei adevarate, conventiile sociale se arata goale si fara sens, moartea fiind cea mai adevarata dintre demascarile pe care le petrecem dinaintea lui Dumnezeu si a oamenilor. Cintecele de jale, jalea ca atare, durerea nespusa devin din obstacole medicamentele iesirii din formalism. Dragoste de tataIair dovedeste odata in plus ca functia de baza a unui om, a unui barbat, este paternitatea, darul prin care Dumnezeu ne daruieste ceva din asemanarea cu Tatal Ceresc, darul care ne responsabilizeaza enorm in raport cu orice fel de alta functie am ocupa in viata. Ingenuncheati de copiii nostri, orgolile noastre se topesc in tandrete fara sfirsit, iar inima noastra nu ne mai apartine, ci le apartine, un suris umplindu-ne de cer, iar suspinul lor, o, suspinul lor de durere, apropiindu-ne de iadul disperarii! Ce taina se ascunde in aceasta, care leaga pe tati de copiii lor? Niciodata prea legat prin gesturile unei tandreti calde, tata trebuie sa fie si cel care amendeaza limita de bun simt depasita, gestul lui de calda camaraderie ne insoteste ca un strigat de cocor peste toate gavanele de furtuna ale vietii, alaturi de susurul de plins al mamei si ginguritul de lumina al iubirii. Ei bine, taina aceasta o face vadita Iair. Smerindu-se pe sine de dragul fetei sale, cere ajutorul lui Hristos, neconventionalul propovaduitor. Martorii minuniiDomnul nu pregeta. Atit doar ca selecteza pe cei care sa fie martorii minunii. A invia, in momentul Iair al misiunii Sale, nu era identic cu a invia in momentul Nain, si aceasta fara sa punem la socoteala omeneasca invierea lui Lazar, care are momentul ei in planul mintuirii pe care Hristos l-a adus dinaintea omenirii. Toata constructia pedagogica a Lectiei Invierii este crescuta din aceste cresteri de sens in adincirea intelegerii Tainei, care ne-a destainuit  nemurirea.Suflet incercatDomnul nu pregeta si pentru aceea ca stie ce zbatere este in sufletul tatalui pentru fiica, pregustind astfel din durerea Lui pentru toti fii si ficele Sale, care vor fi dati mortii, raniti de nedragostea lumii. Taina acestui simtamint este cu atit mai mare cu cit tine in ea dragostea Tatalui Ceresc pentru cei care gusta moartea ca pe o finalitate nedefinita, iar nu ca pe un dar din care te trezeste glasul Lui Hristos. Puterea iubiriiDe cite ori n-ati auzit ca se trasmit condoleante „pentru trecerea intru nefiinta", de cite ori n-ati simtit o durere de suflet cind ati vazut cum parastasele se transforma in sindrofii, mai mult sau mai putin simandicoase, cum milostenia se trimbiteaza pe toate laturile socialului, intr-atit incit a disparut fara urma compasiunea reala, aceea care aduce Inviere! Pentru ca nu ne apropie de Dumnezeu decit dragostea, iubirea aceea care L-a facut pe Insusi Domnul sa Se intrupeze, de dragul tinarului din colbul Nainului, al fetitei acesteia, fiica lui Iair, de dragul prietenului Lazar. De dragul prieteniei si copilariei, al adolescentei care au nevoie mereu de Hristos ca sa-si recapete punctele cardinale ale existentei de dupa moarte.Marturisitori vredniciLa minunea din casa mai marelui sinagogii participa, ca observatori ai neamului omenesc, oameni care vor avea nevoie de aducerea aminte a acestui moment pentru a rezista la toate momentele de cumpana si Cruce la care vor fi supusi. Mereu este asa cind Hristos vrea sa creasca marturisitori vrednici. Le ofera, ca un soi de vaccin, icoana deplina a puterii de a-i ridica din moarte. Moartea fiind astfel medicamentul care ne vindeca toate disperarile si angoasele. Doar s-o vedem ca dar al lui Hristos, Daruitorul vietii celei adevarate, Care cu moartea pe moarte a calcat.Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Coduri, proiecte, planuri, strategii, platforme...

Apropierea iernii a redeclansat isteria acuzelor si disculpelor, serialul „Prins pe nepregatite", al cine mai stie citelea episod. S-au facut, ca de obicei prognoze, s-au constituit comisii de specialisti. S-au alocat coduri pe culori, la standard european, si s-a pornit o adevarata scolire pe teme de mentalitate a interventiei. Asa facem de ani buni, ne formam si reformam, formulam si reformulam, facem strategii pe care le aruncam noi insine la cos dupa ce a trecut cite o comisie europeana sau „de sus", emitem planuri de interventie pe segmente de populatie inexistenta, dar existenta in mintea unora care n-au calcat in Romania in veci, ticluim platforme de prioritati care din secunda definitivarii lor devin nefunctionabile, ne umplem buzunarele bugetelor cu bani pe care nu reusim sa-i acoperim prin munca, disperam ca celorlalti le merge mai bine, confundam autonomia  cu autarhia si institutiile ce ne sunt date spre gestionare cu mici tarlale mostenite prin gratia tranzitiei. Problema cea mai mare este ca, in iarna sufleteasca ce ne-a cuprins, nimeni n-a semnalat cod rosu, galben si albastru. La nemunca, la caldurica dupa care alergam refuzind sa mai lucram ceva anume, care ne este de cele mai multe ori vocatie, transformindu-ne din constructori ai Rominiei in elevatii gestionari ai naruirii ei, din artizanii unei explozii de vitalitate ce-ar fi putut uimi lumea moderna in trisorii proprilor noastre interese, partizanii comploturilor perpetue in care victime sintem noi, iar agresorii... ai nostri.O Romanie care se inspaiminta ca pierde fonduri europene in agricultura, dupa ce si-a pierdut agricultura, care apara drepturile copiilor dupa ce i-a avortat, care vrea reforma medicala dupa ce si-a subnutrit medicii, care vrea reforma in justitie dupa ce a dezavuat-o, tirind-o in plin noroi politic, care recladeste scoala cu oameni cu mentalitate de fosti pionieri actuali clienti politici n-are cum sa ramina nepedepsita de istorie si Dumnezeu. Cred ca daca ar fi sa incepem de undeva, o putem face numai din a analiza ce ne-a ramas intreg si nefurat, vindut sau nevandalizat de propriile interese. Oricit ar parea de putin. Din genunchi si de pe genunchi, fara ifose, cu smerenie si cu dragoste deplina. Cu constiinta ca pe nimeni Dumnezeu nu are a pierde. Pr. Constantin Necula

Pomenirea numelui

La pomenirile pe care le facem in cadrul cultului, incepind cu cele de la Proscomidie si pina la ectenia cererilor pentru cei vii si ecteniile speciale pentru cei adormiti in Domnul, noi punem in fata lui Dumnezeu numele persoanei pomenite, mijlocind pentru aceasta. Pomenirea pe nume in cadrul rugaciunilor Bisericii tine de ceea ce numim „memorial liturgic". Persoana pomenita, readusa in memoria noastra, devine vie in mintea, inima si rugaciunile noastre, prezentind-o astfel lui Dumnezeu ca sa-Si aminteasca de dinsa, in veci.Legatura personalaNumele consfintit in Taina Sfintului Botez marcheaza chipul lui Dumnezeu din om, restabilit prin taina nasterii din nou, si exprima responsabilitatea acestuia ca persoana capabila de comuniune. Intre credinciosi si Dumnezeu se stabileste o legatura personala. Pastorul cel bun isi cheama oile sale pe nume (In. 10, 3), iar urmatorii lui Hristos vor avea numele lor inscrise in ceruri (cf. Lc. 10, 20).Creati din iubireNu este necesar sa mai adaugam ceva in plus, ca Dumnezeu sa identifice pe cel care-1 pomenim in rugaciune. Dumnezeu ne cunoaste pe fiecare in mod desavirsit, pentru ca ne-a creat din iubire si ne cunoaste prin iubire, si ne cunoaste si trebuintele si grijile noastre. Cu toate acestea, noi ii adresam lui Dumnezeu rugaciuni de cerere, exprimind dependenta noastra fata de El, ca fii ai Tatalui ceresc. De asemenea, nevoile noastre sint expuse in rugaciunile Bisericii dupa o rinduiala si ordine diferita de cea omeneasca, dupa o „logica liturgica". Sint cu totul gresite adaugirile pe care unii preoti le iau din pomelnicele credinciosilor, ca de exemplu: „N. - patimas", „ratacit" etc. Acestea nu sporesc intensitatea rugaciunii si nici nu contribuie pastoral la sporirea in virtute. Din contra, in auzul credinciosilor sint rostite slabiciunile si patimile omenesti. In sufletul credinciosilor se poate stirni sentimentul de mila fata de acestia, dar e posibil ca acesta sa devina mai curind un sentiment de mindrie sau o auto-multumire, comparindu-se cu acesti „patimasi", fapt care i-ar opri si pe cei evlaviosi din urcusul lor spiritual.Adormiti in DomnulIn privinta pomenirii celor adormiti in Domnul, singura conditie ca rugaciunile noastre sa fie primite si mijlocirea Bisericii sa fie eficienta este ca acestia sa fi adormit „intru nadejdea invierii celei vesnice", adica sa fie gasiti de clipa mortii in credinta, in comuniune cu Dumnezeu. De aceea, un rol deosebit in aceasta privinta il are impartasirea cu Trupul si Singele Domnului, inainte de sfirsitul vietii.LuminareaLuminarea care se aprinde in momentul in care sufletul se desparte de trup este semnul credintei in viata vesnica, semnul nemuririi sufletului si al nadejdii in invierea cea de obste. Nu este insa o conditie a mintuirii, pentru ca martirii n-au murit cu luminarea in mina. Unii credinciosi adauga la numele celor adormiti: „morti fara luminare" sau „neimpartasit", exprimind prin aceasta fie moartea napraznica, fie lipsa de pregatire pentru aceasta clipa neasteptata. Daca preotul rosteste si el la pomeniri aceste adaugiri o face numai „de dragul credinciosilor", care de fapt nu i-au cerut acest lucru, dar desigur o face in detrimentul unitatii si frumusetii ritualului. Aceste adausuri nu vor putea inlocui niciodata nici luminarea, si cu atit mai mult Sfinta Impartasanie.I.P.S. Laurentiu Streza,Mitropolitul Ardealului

Concurs de idei

Cu ocazia celei de-a 60-a aniversari, Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) lanseaza un concurs de idei pentru promovarea miscarii ecumenice. „Nimic nu ar fi mai potrivit decit o serie de noi perspective asupra viitorului", a declarat Samuel Kobia, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor. Pentru cea de-a 60 aniversare, in 2008, CMB invita studentii in teologie si tinerii teologi din intreaga lume sa aduca noi contributii asupra dezbaterilor viitoare cu privire la miscarea ecumenica, participind la un concurs de eseuri. Participantii trebuie sa faca referire la tema: „Impreuna putem face mai mult. Perspective pentru ecumenismul in secolul al XXI-lea". Prin aceasta initiativa, CMB spera sa primeasca un numar important de lucrari de calitate de o mare diversitate de traditii, contexte si perspective. Primele sase eseuri, cele mai bune, vor fi prezentate de autorii lor in cadrul unui colocviu care se va desfasura la Bossey - Elvetia, la finele anului 2008. Termenul limita pentru trimiterea lucrarilor este 28 februarie 2008.

Pericol de incendiu

Pompierii sibieni au intrat in alerta aseara, dupa ce o cisterna incarcata cu acid clorhidric s-a rasturnat in zona localitatiia Riul Vadului. Incidentul s-a petrecut in jurul orei 19.15, la aproximativ doi kilometri de limita cu judetul Sibiu. Deoarece aveau informatii ca din cisterna s-ar fi scurs aproximativ o tona de acid clorhidric, si pentru a evita producerea unei nenorociri, pompierii sibieni au trimis si ei citeva echipaje in sprijinul colegilor din Vilcea. Acidul clorhidric este o substabta toxica, dar si inflamabila. Pericolul a persistat pina cind pompierii au reusit sa izoleze sa curete suprafata afectata de substanta toxica.

Misiune ucigasa

Un politist sibian aflat in misiune a accidentat mortal un pieton, in noaptea de miercuri spre joi. Nenorocirea s-a petrecut la miezul noptii, la iesirea din Sibiu spre Rasinari. Agentul sef principal de politie se afla la volanul unui microbuz VW Transporter, proprietatea MIRA, dupa ce raspunsese unui apel de urgenta. Se deplasa spre Rasinari ca sa calmeze scandalul dintr-o familie, in momentul in care, in zona padurii Dumbrava, a lovit un tinar de aproximativ 22 de ani, care se afla intins pe sosea. Impactul a fost mortal. La fata locului au ajuns imediat mai multe echipaje de politie. Politistul care se afla la volanul autospecialei purta centura de siguranta, iar rezultatul etilotestului a fost negativ.Petrecre sfirsita prostOamenii legii au continuat cercetarile si au strins cit mai multe date despre persoana accidentata. Tinarul era cetatean polonez si era angajat al unei firme de constructii poloneze, care isi desfasura activitatea in municipiul Sibiu. „In cursul serii de 24 octombrie, victima a participat la o petrecere organizata intr-un local din apropierea zonei in care s-a produs evenimentul rutier. Conform buletinului de analiza toxicologica, victimei i s-a stabilit o alcoolemie de 1,65 la mie alcool pur in singe. Dosarul penal va fi declinat spre competenta si solutionare Parchetului de pe linga Judecatoria Sibiu", a anuntat subinspectorul Luciana Baltes, purtator de cuvint in cadrul IPJ Sibiu.

Mort in canal

Cadavrul unui barbat de 61 de ani a fost gasit de trecatori intr-un canal tehnologic din Valea Aurie. Macabra descoperire a fost facuta miercuri, in jurul orei 14, pe strada Sacel. Ingroziti, oamenii au chemat imediat pompierii si politia, insa tot ce au putut face acestia a fost sa scoata cadavrul din canal. Din primele cercetari efectuate de catre medicul legist, s-a stabilit ca trupul neinsufletit al barbatului nu prezenta urme de violenta. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala Sibiu pentru efectuarea necropsiei si stabilirea cu exactitate a cauzelor care au provocat decesul. Se pare ca barbatul era din Rimnicu Vilcea si locuia fara forme legale in Sibiu, intr-o baraca din apropierea locului in care s-a inecat. Politistii mai trebuie acum sa determine cauzele si imprejurarile in care s-a innecat barbatul in canal.

Blocati in lift

Un grup de tineri a petrecut clipe de cosmar in noaptea de miercuri spre joi, dupa ce liftul in care se afla s-a blocat. Incidentul s-a petrecut in jurul orei 2.30, in blocul de locuinte nr. 15, scara A, de la bulevardul Mihai Viteazu. Cei trei doreau sa urce in momentul in care ascensorul s-a blocat intre etajele 5 si 6. Panicati, captivii au cerut imediat ajutorul pompierilor, insa acestia au solicitat, la rindul lor, sprijinul firmei care se ocupa de service-ul ascensoarelor. Dupa mai bine de o ora de panica, in care pompierii au cautat solutii pentru a-i scoate pe cei trei din lift, operatiunea s-a incheiat cu succes, iar tinerii au fost eliberati din capcana.

Retrocedare oprita

Democrata Livia Sava, la rindul ei director de scoala, a propus economisirea chiriei si investitia intr-un sediu nouSoarta Colegiului Textil si a Liceului Teoretic „Constantin Noica", institutii care functioneaza, in prezent, intr-o cladire retrocedata de pe strada Dealului, a ramas incerta. Desi, initial, cele doua licee urmau sa fie chiriase in cladirea respectiva pentru o perioada de 10 ani, iar chiria sa fie suportata din bugetul local, lucrurile au luat o intorsatura neasteptata. Primarul  a decis sa retraga proiectul de pe ordinea de zi a sedintei de ieri. Decizia a venit in urma unei interventii a consilierului PD Livia Sava. Aceasta a propus ca banii din bugetul local sa fie investiti intr-o constructie noua, care ar putea adaposti macar una din cele doua unitati de invatamint.Raspuns la insistenteKlaus Johannis a fost deranjat de interventia Liviei Sava, desi nu a respins ideea construirii unor cladiri noi pentru scolile sibiene. „Vreau sa precizati daca acesta e punctul dumneavoastra de vedere sau al partidului. Mie chiria mi se pare destul de mica. Dar, daca nu exista consens, eu retrag proiectul si revin peste un an", a spus Johannis. Desi democrata a insistat asupra faptului ca si-a exprimat propria opinie si ca nu este impotriva inchirierii, Johannis a avut ultimul cuvint de spus. Proiectul a fost retras, iar soarta celor peste 1.000 de elevi ai celor doua licee a ramas nelamurita. Deranjati de constructorUn alt proiect retras, ieri, de Johannis se refera la aprobarea documentatiei de urbanism pentru un imobil de locuinte cu sase apartamente, de pe strada Ecaterina Varga, din Lazaret. Decizia primarului a venit in urma interventiilor citorva locuitori din zona, nemultumiti de faptul ca firma constructoare nu a respectat planul de urbanism, gradul de ocupare si, mai mult, autorizatia de constructie. Desi s-a primit aviz pentru sase apartamente, inca doua garsoniere au fost construite, la mansarda. Locatarii au reusit sa obtina deocamdata retragerea proiectului de hotarire. Livia Sava l consilier local PD„Cred ca trebuie luat in calcul ca noua constructie ar intra in patrimoniul municipalitatii. Eu doar am propus ca, in timp, sa se construiasca locatii pentru unitatile de invatamint"

Bregovic, simbure de scandal

Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania - Asociatia pentru Drepturile de Autor (UCMR - ADA) a dat in judecata Casa de Cultura a municipiului Sibiu si Asociatia Ordinul Cavalerilor. Potrivit lui Ovidiu Dragoman, directorul Casei de Cultura, cei de la UCMR sustin ca le-au fost incalcate drepturile de autor pe care le-ar avea asupra creatiilor unor artisti care au concertat, anul acesta, pe scenele Capitalei Culturale Europene. Dragoman arata ca neintelegerile au pornit de la concertul lui Goran Bregovic, din 2 august. Cum Casa de Cultura a pus umarul in organizarea spectacolului, UCMR sustine ca institutia din subordinea Primariei a incalcat legislatia privind drepturile de autor, in difuzarea melodiilor. „Ne judecam in continuare. Ei vor drepturi de autor asupra a tot ce misca in sala asta si nu numai. Noi sintem acoperiti. Din moment ce noi avem un contract de impresariat cu firma care il aduce pe artist in Romania, avem si drepturile de autor. UCMR ar trebui sa se adreseze celor care il impresariaza pe Bregovic", a spus directorul.  Noiembrie, urmatoarea infatisare Dosarul a fost depus de UCMR la Tribunalul Bucuresti in 5 septembrie, iar primul termen de judecata a avut loc in data de 4 octombrie. Insa, potrivit lui Dragoman, solutia in cazul acestui dosar a fost aminata pina in data de 1 noiembrie. In proces este implicata si Asociatia Ordinul Cavalerilor de Sibiu. „Problemele puse de UCMR sint total deplasate. Ordinul Cavalerilor nu are nici un amestesc in aceasta poveste. Organizatorul concertului lui Bregovic a fost Casa de Cultura, insa nici noi nu avem nicio datorie catre nimeni", sustine Ovidiu Dragoman. Potrivit acestuia, UCMR cere Casei de Cultura suma pe care a incasat-o si artistul, plus contravaloarea drepturilor de autor.

Replica lui Ariton

Prefectul Ion Ariton raspunde atacurilor deputatului PSD, Ioan Cindrea. Dupa ce liderul PSD l-a sfatuit sa nu se mai plimbe prin centrul Sibiului alaturi de presedintele Basescu, Ariton tine sa ii explice lui Cindrea ca astfel de iesiri in public sint absolut normale, intre un prefect in calitate de gazda si un sef de stat. „Domnul prefect Ion Ariton declara ca aparitiile sale publice alaturi de politicieni importanti - premier, ministri sau presedintele Romaniei - nu au avut si nu vor avea decit caracter protocolar. Este de la sine inteles ca, spre exemplu, o vizita la nivel inalt nu poate fi ignorata de cel care detine functia de stat cea mai importanta in judet. Din pacate, dl deputat Cindrea pare complet depasit de asemenea interpretari, ce tin de comportamentul civilizat al liderilor unei comunitati, in momente festive", arata Dorin Teodorescu, purtatorul de cuvint al Prefecturii. Mai mult, reprezentantii institutiei publice tin sa-i raspunda lui Cindrea cu aceeasi moneda, fara a omite acuzatiile. „Domnul prefect considera ca asemenea afirmatii fac parte din repertoriul unui incepator rauvoitor, si nu al unui politician cu experienta asa cum se pretinde domnul Cindrea", adauga Teodorescu.

Troleibuze „in tratament"

De anul viitor, troleibuzele din curtea Tursib ar putea concura cu unele noi noute. In jur de 25 la numar, acestea ar putea fi reconditionate de o firma straina. Adrian Popa, directorul SC Tursib SA, a inceput deja discutiile cu cei care ar urma sa se ocupe de modernizarea mijloacelor de transport. „Urmeaza ca firma respectiva sa vina aici, sa vada troleibuzele si sa incepem negocierile. In principal, reconditionarile vizeaza schimbarea instalatiilor electrice. Nu stiu exact costurile reconditionarilor, insa va pot spune ca pretul ar fi de maxim 30 la suta din pretul unui troleibuz nou", a precizat Popa. Potrivit acestuia, pretul unui troleibuz nou se invirte intre 300.000 de euro si o jumatate de milion. In planul de modernizare intra si tramvaiul de Rasinari. Una din intentiile lui Popa este de include traseul tramvaiului si in zona de agrement de 18 hectare din padurea Dumbrava, in cazul in care planurile de constructie ale acesteia nu sint date peste cap de recenta ordonanta a Guvernului. Autobuzul 1, traseu nouDin 5 noiembrie, autobuzul 1 va avea un nou traseu, care va cuprinde si zona Ciresica, de unde va continua, apoi, spre cimitir. Directorul Tursib spune ca noul traseu a fost solicitat de mai multi sibieni, in special de cei din zona Ciresica. „E un lucru bun ca am reusit sa prelungim traseul. Autobuzul 1 va iesi pe strada Dima, pina la Ciresica. Noi aveam in vedere si realizarea unui traseu spre gara Turnisor dar, deocamdata, e imposibil, pentru ca trebuie modernizate drumurile", a adaugat Adrian Popa.

Premiat pentru comunicare

Subprefectul Marin Craciun s-a intors, de la Brasov, cu un premiu pentru eficienta in comunicare in administratia publica. Activitatea subprefectului a fost rasplatita, saptamina trecuta, in cadrul unui eveniment organizat de www.administratie.ro, portal national de administratie publica. „Ma onoreaza acest premiu si ne obliga, atit pe mine, cit si echipa din cadrul Prefecturii, sa continuam comunicarea eficienta pe care am inceput-o. In ultimii doi ani, nu au existat probleme de comunicare. In plus, situatiile de  criza si mediatizarea lor s-a facut transparent in asa fel incit cetateanul sa cunoasca in mod real problemele aparute. Toti cetatenii care au solicitat audiente au fost primiti, iar la solicitarile scrise s-a raspuns cu promptitudine", a afirmat, ieri, Marin Craciun.

Suparati pe primarie

Crescatorii de ovine si bovine din Sibiu ii ameninta cu proteste pe primarul Klaus Johannis si pe consilierii locali. Andrei Marcel, prim-vicepresedintele PNTCD Sibiu si presedintele Asociatiei Crescatorilor de Ovine si Bovine, sustine ca sibienii crescatori de animale din Turnisor si Gusterita au ramas fara izlazuri si pasuni. „Terenurile respective se afla in proprietatea obstei. Oamenii au ramas fara izlazuri si pasuni pentru ca au piedici din partea lui Johannis si a consilierilor locali, care le-au luat oamenilor terenurile. Le-au inchiriat altora sau le-au retrocedat. O sa depunem un memoriu la Primarie. In caz contrar, nu vreau sa trecem la actiuni de protest", a spus, ieri, Andrei Marcel. Acesta a precizat ca este multumit de rezultatele negocierilor de la ministerul Agriculturii, in urma carora subventiile pentru crescatorii de ovine si bovine au crescut, de la 240 de lei la 490 de lei, insa numai pentru cei care au cel putin trei animale. Birou de europarlamentarPotrivit liderului PNTCD Sibiu, Minerva Grama, campania taranistilor se va delimita de „bilciul politic" si se va desfasura cu ajutorul caravanelor care vor impinzi judetul. In judet s-a aflat, ieri, si sibianul Radu Munteanu, al doilea candidat pe lista PNTCD pentru euroalegeri. „Va fi o campanie de la om la om. Vom vorbi despre programul nostru politic", a spus Munteanu. Acesta a adaugat ca, in cazul in care va fi ales, isi va deschide un birou europarlamentar in Sibiu.

Campanie pe bicicleta

27 de membri ai Tineretului Liberal Democrat din Sibiu, in frunte cu liderul filialei judetene PLD, Ovidiu Spatari vor porni, astazi, intr-o plimbare cu bicicletele, prin judet. Echipati cu tricouri si sepci cu insemnele partidului, biciclistii, tot atitia la numar ca si statele membre ale Uniunii Europene, vor incepe campania pe doua roti din centrul orasului si se vor indrepta sper partea de vest a judetului. Startul manifestarii „Cursa PLD spre Europa" se va da in jurul orei 10. „Manifestarea reprezinta simbolul cursei pentru care se pregateste Partidul Liberal Democrat spre a reprezenta Romania, in Parlamentul European, alaturi de celelalte state membre UE si totodata un apel adresat sibienilor de a participa la alegerile pentru Parlamentul European din 25 noiembrie 2007", se arata intr-un comuicat de presa al PLD.

Avizi de amenzi

Cei doi tineri care comercializeaza ilegal articole de imbracaminte in Sibiu si Medias tind sa devina celebri. In total dispret fata de jandarmi, s-au lasat prinsi de cite doua ori in decurs de numai citeva zile. Ei au fost depistati prima data, marti, in cadrul unei actiuni de amploare a jandarmilor. Produsele si banii pe care ii aveau asupra lor au fost confiscate, iar tinerii au fost amendati cu cite 1.000 de lei. La numai citeva ore, unul dintre a fost prins din nou cu marfa, chiar in centrul Mediasului. Istoria s-a repetat din nou ieri, in jurul orei 14, cind celalalt tinar a fost surprins comercializind produse de imbracaminte in zona centrala a Sibiului. „S-a procedat din nou la confiscarea produselor si a sumei de bani pe care tinarul a avea asupra lui, aproximativ 800 de lei. Persoana care comercializa ilegal obiectele de imbracaminte a fost sanctionata contraventional din nou, de data aceasta cu suma de 1.500 de lei", a anuntat locotenentul Alexandru Costea, purtator de cuvint in cadrul IJJ Sibiu.

Agenda zilei

Festival vineri • ora 10 • Casa de Cultura a Studentilor La Festivalul International „Puck“, puteti urmari: „Robin Hood“ – Teatrul „Prichindel“ Alba-Iulia (la Teatrul National ), ora 10, „Vrajitorul din Oz“ – Teatrul „Ariel“ Tirgu-Mures, sectia maghiara (la Cercul Militar), ora 12, „Cantos Animata“ – Magisch Theatertje Maastricht, Olanda (la Teatrul „Puck“), ora 17. Baschet vineri • ora 17 • Sala Sporturilor „Horia Demian“ La Sala Sporturilor „Horia Demian“, incepind cu ora 17, se va desfasura partida „U“ Jolidon Cluj – CSM Sfintu Gheorghe, un meci in devans pentru etapa a VIII-a din Liga Nationala de baschet feminin. Simbata, de la aceeasi ora, va avea loc intilnirea „U“ Mobitelco –  Gaz Metan Medias, contind pentru etapa a V-a a Campionatului National Volkswagen la baschet masculin. Festivalvineri • ora 19 • Teatrul NationalIn cadrul celei de-a III-a editii a Festivalului International de Teatru Experimental „Man.In.Fest“, vor avea loc spectacolele: „Rusty Trumpets“ – Fourklor (Slovacia), la Teatrul National, ora 19, „Past Continuos“ – Dialogue Dance Company (Rusia), la Academia de Muzica „Gheorghe Dima“, ora 21, „Invertigo“ – Etxea (Franta), la Facultatea de Teatru si Film (Studio „Radu Stanca“), ora 22. Party vineri • ora 22 • Obsession Club In Obsession Club, dupa ora 22, va incepe un party incendiar intitulat „Evolution“, avindu-l ca invitat special pe DJ Steve Lawler. Simbata seara, tot aici, va avea loc un concert live Sistem.Tirg vineri-duminica • Casa de Cultura a Studentilor In perioada 26-28 octombrie, compania Malio organizeaza cea de-a treia editie „Expo Credit“ in cadrul Casei de Cultura a Studentilor. Evenimentul, reprezentativ pe piata financiar-bancara din Romania, va reuni timp de 3 zile institutii bancare si de creditare, companii de asigurari, de consultanta financiara, de brokeraj, precum si companii de leasing.Danssimbata • ora 19 • Casa de Cultura a StudentilorDe la ora 19, la Casa de Cultura a Studentilor, poate fi urmarit spectacolul de dans contemporan „Voltes“, o productie a Centrului Coregrafic National din Rennes si din Bretania. Coregrafie: Catherine Diverres. Cu: Carole Gomez si Isabelle Kürzi.Flamencosimbata • ora 21 • Club EscalaIn Escala Club, de la ora 21, sinteti invitati la „Bajo la Luna“ , un spectacol live de flamenco. Cu: Varga Andras si Balogh Gustav.

Record de voluntari

Caravana voluntariatului desfasurata in judetul Sibiu de Centrul de Voluntariat Solferino, din cadrul Crucii Rosii Sibiu, s-a dovedit un real succes. Peste 800 de tineri din Cisnadie, Talmaciu, Ocna Sibiului, Avrig, Saliste si Sibiu au fost prezenti la intilnirea cu „gasca" de voluntari a Crucii Rosii, intr-un eveniment ce si-a propus promovarea voluntariatului in comunitate. Ei au primit informatii cu privire la avantajele voluntariatului, oportunitati si tipuri de activitati, facilitatile Centrului de Voluntariat, si-au scris impresiile despre voluntariat si s-au putut poza in rolul de voluntar. Toate pozele au fost postate pe blogul special dedicat voluntarilor http://voluntar.blogspot.com, dind ocazia tuturor de a deveni celebri in postura de persoana activa in comunitate.

Adunati din parcuri

Sibienii fara un acoperis deasupra capului se bucura de orice ora petrecuta la spitalTelefoanele Servicului Judetean de Ambulanta suna fara intrerupere. Ieri, echipajele abia mai putea face fata numarului mare de solicitari. De regula oameni fara adapost, rapusi de frigul din timpul noptii. Trecatorii au chemat, cum era normal, ambulanta. Iar medicii au dezvaluit ca majoritatea persoanelor cazute in strada sint „clienti" fideli, majoritatea fiind cunoscuti ca persoane alcoolice. „Citeodata avem atit de multe astfel de cazuri, incit nu avem masini libere sa mergem la cazuri considerate urgente. Noi ii aducem la urgente, iar cei de acolo ii cosmetizeaza, le fac tratament, dar in citeva zile le dau drumul, deoarece nu este unitate medico-sociala. Multi se prezinta si singuri la spital, invocind diferite dureri, doar pentru a avea un acoperis deasupra capului", marturiseste un medic ambulantier.Sub cerul liberIn prezent, Primaria nu are in administrare un centru de primire a persoanelor fara adapost. Totusi, reprezentantii municipalitatii asigura ca Serviciul de Asistenta Sociala din cadrul institutiei are o colaborare foarte buna cu fundatia „Consortiul pentru Dezvoltare" Sibiu, care administreaza un astfel de adapost de noapte in cartierul Turnisor. „In schimb, Primaria ajuta persoanele care beneficiaza de ajutor social, oferindu-le doua mese pe zi la cantina sociala din Calea Gusteritei nr. 25. Numarul celor care beneficiaza zilnic de masa la cantina este de 150, plus 20 de persoane care beneficiaza de programul social «Masa pe roti»", a precizat Sergiu Olteanu, consilier de presa al Primariei.Adapost pentru ciiniIn timp ce unii sibieni nu au unde sa doarma noaptea, SC DPC SA a demarat lucrarile de construire a unui nou adapost pentru ciini, linga amplasamentul cel vechi de pe Dealul Daii. Valoarea investitiei se ridica la 50.000 lei. Lucrarile au inceput deja si se vor incheia pina la sfirsitul anului.

Eveniment academic

Rectori din universitatile a 40 de capitale culturale europene isi dau mina cu rectori din Romania. Eveniment unic in la noi in tara, UNeECC General Assembly Meeting and Scientific Conference „Town and Gown", se desfasoara in perioada 24-27 octombrie. Conferinta cu tema „Town and Gown" a inceput ieri, in Aula Avram Iancu a ULBS. „Conferinta se inscrie in cadrul demersurilor ULBS in vederea consolidarii parteneriatelor internationale stabilite cu universitati de prestigiu din Europa si din intreaga lume si este structurata pe patru sectiuni. Este vorba despre importanta titlului de Capitala Culturala Europeana, insemnatatea politicilor culturale, relatia dintre traditie si cultura europeana si geografia unei Capitale Culturale Europene", explica Daniela Flucsa, director al departamentului de marketing si relatii publice al Universitatii sibiene.

Victorie spectaculoasa a uniristilor la Medias!

FC Unirea Alba Iulia a reusit sa-i puna la punct pe medieseni (dupa cele patru victorii consecutive), reusind o rasturnare spectaculoasa de scor, implicit o victorie externa mult asteptata de suporterii “alb-negrilor”.Daca în prima repriza uniristii au avut noroc, schimbarile inspirate ale antrenorului Aurel Sunda s-au dovedit a fi decisive iar introducerea în teren a lui Pepenar respectiv Galdeanu înclinind practic balanta victoriei, în favoarea albaiulienilor. Stadion: Municipal/ Spectatori: 500/Teren: ud, greu/ Timp: închis, ploaie/Arbitri: Stefan Erdei** (Oradea), Bogdan Hârlab** (Brasov), Bogdan Medrea** (Rimnicu Vilcea), rezerva: Daniel Dumuta (Oradea). Obser-vator FRF: Adrian Ramureanu (Bucuresti)/ Cartonase galbene: M. Dascalescu (90). Au marcat: Eric (8), Vancea (88) / Foro (60, 84), D. Galdean (77) Gaz Metan Medias: Stetca - R. Zaharia, Fl. Somfalean (cpt.), Balau (78, Pârvulescu), Buzean - Fl. Sabou (75, Vancea), Hoban, Eric, Dudita - C. Prodan (67, Cairo), Boaru. Rezerve: R. Pop - Bâlc, Nan, Curtean; Antrenor: Cristian Pustai FC Unirea Alba Iulia: Rotaru - Hârceaga, Cazan (cpt.), Goia, Marincean - Foro, Toporan (35, Pepenar), Dâlbea, Ghiorma, C. Cristea (85, M. Dascalescu) - Pepenar, Zagrean (46, D. Galdeanu). Rezerve: Unchias - Selagea, Hodor, M. Manea; Antrenor: Aurel SundaCum s-au marcat golurile…1-0, min. 8 - brazilianul Eric prinde un sut puternic de la 22 m si mingea se opreste în dreapta portii lui Rotaru.1-1, min. 60 - Marincean paseaza în careu pentru Pepenar, acesta deviaza pentru Foro, care marcheaza cu un exterior de efect în stinga lui Stetca. 1-2, min. 77 - Pepenar trimite o centrare ideala pentru Galdean si uniristul înscrie cu capul din 6 m.1-3, min. 84 - Pepenar îi trimite excelent lui Foro, care reuseste sa înscrie cel de-al treilea gol al “alb-negrilor” cu latul.2-3, min. 88 - Vancea reuseste un eurogol, sut direct în vinclu de la 23 m putin lateral dreapta.Rezultate - Etapa a XI-a (miercuri, 24 octombrie, ora 15.00): Drobeta - CFR Timisoara 1-0; FCM Resita - FC Caracal 2-1; CSM Rm. Vilcea - FC Tirgoviste 6-1; Liberty O. - Muresul Deva 0-1; CS ISCT - Ariesu Turda 0-1; Minerul - Corvinul 2-2; FC Bihor - Poli II Timisoara 0-0; FC Arges - Jiul Petrosani 2-0.   CLASAMENT1. FC Arges    11    9    0    2    25-7     26      A9    2. CSM Vilcea    11    8    1    2    20-8     25     A73. Muresul Deva    11    7    3    1    19-8     24     A94. Gaz Metan    11    7    0    4    25-15     21     A35. Drobeta    11    7    0    4    19-13     21     A3    6. Liberty O.     11    6    1    4    8-6     19     A17. FC Unirea     11    5    2    4    15-12     17     A28. Jiul Petrosani    11    5    4    2    12-7     14     A49. Ariesul Turda    10    4    2    4    6-11     14     -110. FC Bihor     11    3    4    4    10-11     13     -511. FCM Resita    10    3    3    4    11-14     12     -312. CS ISCT     11    3    3    5    9-13     12     -613. Minerul     11    3    3    5    11-16     12     -614. CFR Tims.    11    3    2    6    6-11     11     -415. Corvinul     11    3    2    6    7-18     11     -416. FC Tirgoviste    11    2    4    5    12-18     10     -517. Poli II Timis.    11    1    2    8    5-22     5     -10    18. FC Caracal    11    0    2    9    6-16     2     -13

Bornescu - iertat!

Comisia de Apel din cadrul FRF i-a ridicat, ieri, suspendarea de sase etape portarului Universitatii Craiova, Mircea Bornescu, considerind ca acesta nu l-a accidentat intentionat pe bistriteanul Coroian, in meciul din etapa a X-a.Alaturi de Mircea Bornescu, la comisie a fost prezent patronul Universitatii, Adrian Mititelu, dar si managerul general al clubului, Ilie Balaci. “Sint foarte fericit ca pot sa-mi fac meseria. Imi pare rau de Coroian, dar nu a fost intentie si cred ca acum mi s-a facut dreptate”, a declarat Mircea Bornescu. La rindul sau, patronul Adrian Mititelu a spus ca decizia luata a fost cea corecta: “In sfirsit s-a facut dreptate. Eram convins ca aceasta Comisie de Apel va judeca bine si corect. Prima decizie s-a facut pe alte criterii”. Initial, Mircea Bornescu fusese suspendat sase etape de Comisia de Disciplina, dupa ce l-a accidentat pe Cristian Coroian in meciul Gloria-Universitatea Craiova, scor 0-1, din etapa a X-a, incident in urma caruia mijlocasul ardelean a avut trei coaste rupte. 

Conjudetele „tintesc” victoria

Cele doua reprezentante ale judetului Alba vor juca astazi, de la ora 15.00, în deplasare, ambele echipe plecind de ieri spre orasele unde îsi doresc sa „tinteasca” alte noi rezultate pozitive.Aletic Club Goldis Arad – CSM SebesCSM Sebes va juca la Arad, în compania ocupantei locului secund ACU, un adevarat meci derby al podiumului seriei a V-a. “Va fi un joc de sase puncte, un meci foarte important pentru noi, care ne poate duce pe locul întii. Sper sa confirmam si în deplasare, de unde am reusit sa aducem doar cinci puncte, chiar daca nu ne va fi usor, noi ne dorim victoria”, a declarat Stefan Fogorosi, înaintea meciului de la Arad.Arbitri: Kusztos Laszlo (Tg. Mures) – Szanto Lorant (Tg. Mures) si Iszlai Istvan (Tg. Mures), rezerva: Bordas Ovidiu (Tg. Mures). Observator FRF: Velea Ion (Craiova)SERIA A V-A (vineri 26 octombrie, ora 15.00)Calor Timisoara – Victoria Nadlac; Timisul Albina – Gloria Arad; Fortuna Covaci – CFR Marmosim; Minerul Motru – CALOR Timisoara; UM Timisoara – Nova Mama Mia; Minerul Mehedinti – Minerul Jilt Matasari; CS Ineu – Unirea S. Mare; CS Vulcan – sta Marmatia Sighetul Marmatiei – INTER BlajÎn urma victoriei cu Unirea de Dej, blajenii au îndepartat presiunea si au plecat spre Sighet cu ginduri serioase, unde vor întilni “lanterna rosie”.Arbitri: Unimatan Paul (Salaj) - Lucaciu Dinu (Salaj) si Tyunogy Ferentz (Salaj), rezerva: Goie Robert (Salaj). Observator FRF: Pârvu Lazar (Timisoara)SERIA A VI-A (vineri 26 Octombrie, ora 15.00)Lotus Felix - Bihorul Beius; Turul Micula - Somesul Satu Mare; FC Bihor II - Avântu Reghin; S.S.P. Cluj - Unirea Ungheni; FC Baia Mare - Gaz Metan Tg. Mures; FC Unirea Dej - Olimpia Satu Mare; Mobila Sovata - U. 1919 Cluj; Gloria Bistrita II - Trans-Sil Tg.Mures. 

Clavon revine in echipa

Sibienii si pun mari sperante in capitan, la partida de simbataCSU Atlassib a avut parte de un start de sezon agitat. Unul cu doua victorii consecutive, dupa care a urmat reculul: infringere la Tirgoviste, infringere la Cluj, victorie mica, acasa, cu Brasov, si meci pierdut in deplasare, cu Dinamo. Evolutiile mai sterse s-au datorat, intr-o buna masura, absentei capitanului din sezonul trecut, Darnell Cavon. Americanul a cazut prada unui viciu din regulament, dar mai ales invidiei adversarelor din campionat. Cu sase stranieri la echipa, CSU Atlassib trebuia sa decida pe cine lasa afara. Iar conducerea clubului s-a hotarit. Ieri a anuntat ca Darnell Clavon revine la echipa. O va face in meciul de simbata, de la Otopeni. Vulc confirmaVestea ca fostul capitan al echipei din sezonul trecut va reveni pe teren in meciul de simbata a fost confirmata chiar de Mircea Vulc, directorul tehnic al gruparii sibiene. „Este adevarat ca va reveni Clavon. Mie imi pare rau doar ca o va face abia acum. Daca-l aveam pe teren nu pierdeam cel putin meciul de la Tirgoviste. Daca nu-l aduceam pe Hatcher, nu ajungeam in aceasta situatie. Acum ne costa cam scump aceasta modificare si nu ne mai da posibilitatea sa mai facem o alta schimbare pina la iarna. Urmeaza sa ne decidem, pina la ora meciului, cu ce jucator va face schimb. Eu am considerat ca vom avea voie cu sase straini in lot si cite cinci pe foaie la fiecare meci. Sustin in continuare ca avem dreptate, dar nu are rost sa mai vorbim despre trecut. Speram ca aceasta revenire va fi in beneficiul echipei", spune Mircea Vulc. Doi pe listaIn ceea ce priveste numele jucatorului ce urmeaza sa treaca in tribune la meciurile oficiale, toate semnalele duc inspre doi jucatori: Andrus si Hatcher. Din cite se pare, cele mai mari sanse le are jucatorul de dincolo de Prut. Chiar daca este foarte apreciat de conducere, el are sanse reale de a primi pasaportul romanesc, ceea ce ar insemna ca va putea reveni pe teren intr-un termen scurt. Varianta Hatcher ramine totusi in picioare. Adus in ultimele clipe ale perioadei de transferari, conducatorul de joc n-a rupt gura tirgului si nu l-a impresionat nici pe Schomers, dar nici pe Vulc. In cazul in care va fi scos din lot, cel mai probabil, jucatorului ii va fi reziliat contractul cu echipa. Schomers, bucurosRevenirea lui Clavon este vazuta ca o solutie foarte buna de antrenorul Peter Schomers. Neamtul si-a manifestat speranta de a-l avea intr-un termen cit mai scurt pe jucator in meciurile oficiale inca de luni, cind a acordat un amplu interviu ziarului Monitorul. „Avem nevoie de Clavon. Chiar daca nu arunca foarte bine de la distanta, stie sa organizeze jocul mult mai bine. Are un dribling mai bun si isi poate scoate foarte usor adversarul direct din schema. Mai mult, stie sa dea drumul mai bine la pas si in momentele critice isi poate lua responsabilitatea unei faze pe cont propriu. Mai mult, in aparare se descurca mult mai bine decit altii. Sint convins ca daca il avem in echipa nu vom avea nicio problema sa invingem la Otopeni. Avem nevoie de victorie pentru a ne reveni", spune Schomers.  Buget suplimentatVestea revenirii lui Clavon nu este singura buna pe ziua de ieri pentru formatia sibiana. Sprijinul acordat gruparii de pe Cibin de catre municipalitate a crescut, in urma deciziei luate de Consiliul Local. In urma propunerii facute chiar de primarul Klaus Johannis, formatiei sibiene i-a fost atribuit inca un supliment de 100.000 de lei noi. „Tinind cont de prestigiul pe care echipa de baschet CSU Sibiu il aduce intregii comunitati prin participarea in Campionatul National de Baschet si recunoscind meritele acestui club in promovarea sportului sibian, propunem alocarea sumei...", se spune in textul proiectului de hotarire nr. 20 de pe ordinea de zi a Consiliului Local Sibiu. Exclusivitate Fanii echipei sibiene au putut afla de revenirea lui Clavon in echipa inca de ieri dimineata. Editia on-line a ziarului nostru, www.monitorulsb.ro, i-a tinut la curent pe iubitorii baschetului sibian cu decizia anuntata initial de Peter Schomers, confirmata ulterior si de directorul tehnic Mircea Vulc.

Uniristii vor sa bata liderul!

La conferinta de presa de ieri a  participat antrenorul uniristilor, Aurel Sunda si mijlocasul pitestean Sergiu Ghiorma. Din garnitura “vulturilor-violeti” face parte si Adrian Voiculet, care a plecat in aceasta vara de la FC Unirea. Ambele echipe vin dupa doua mari victorii, argesenii reusind sa invinga pe teren propriu, Jiul Petrosani (2-0), respectiv uniristii au batut in deplasare pe Gaz Metan Medias (2-3). Sunda: “Vrem inca trei puncte”“Un meci cu o pretendenta la primul loc, o echipa cu jucatori care au evoluat in Liga I, dar sper ca si jucatorii nostrii sa vrea sa joace in Liga I. Respectam advesarul, au jucatori cu experienta iar pentru noi va fi un meci foarte greu”, a spus Aurel Sunda, care isi doreste sa obtina alte trei puncte, chiar daca inaintea meciului cu ISCT a declarat ca s-ar fi multumit cu sapte puncte (din intilnirile cu ISCT, Medias si Arges). “Un meci important pentru noi, ne dorim sa obtinem cea de-a treia victorie consecutiva si sa ne apropiem la sase puncte de ei. Echipa a crescut de la meci la meci, s-au marcat goluri iar eu sper sa obtinem victoria in fata “liderului”, a afirmat Ghiorma, care nu a jucat nici un meci contra lui FC Arges, acesta avindu-i colegi la juniori pe M. Stan si Crivac. Mijlocasul crede ca absenta lui Tames, care este acidentat, reprezinta un avantaj pentru FC Unirea.Echipa probabila: G. Rotaru - Harciaga, I. Cazan, Goia, Marincean - Foro, Dalbea, Ghiorma, C. Cristea – Pepenar, Zagrean (Absenti: L. Oroian, Toporan - accidentati)Arbitri: Deaconu Alexandru (Bucuresti) - Fecioru Cornel (Bucuresti) si Ghinguleac Radu (Bucuresti), rezerva: Bordean Marian (Sibiu). Observator FRF: Muresan Ion (Timisoara) SERIA A II-AAriesul Turda - Gaz MetanFC Caracal - CSM Rm. VilceaFC Tirgoviste - CS ISCTCFR Timisoara - FCM ResitaMuresul Deva – Drobeta Tr. SeverinCorvinul - Liberty O. Poli II Timisoara - Minerul LupeniJiul Petrosani - FC Bihor

Trei boxeri eliminati

Cei trei boxeri care ne-au reprezentat in gala de ieri a Campionatelor Mondiale de la Chicago au fost invinsi. Cel mai repede a scapat de corvoada competitiei “pana” Iulian Stan. Rusului Albert Selimov, campion european i-au trebuit numai 77 de secunde pentru a termina cu boxerul roman, calificindu-se in faza secunda a competitiei. Bogdan Dinu, considerat de toata lumea o mare speranta a boxului european la categoriile grele, a fost invins la o diferenta de punctaj zdrobitoare (4-18), de experimentatul german Alexander Povernov, dar trebuie sa mentionam faptul ca Bogdan a fost slabit special pentru a face fata categoriei 91 kg. Dar marea deceptie a fost constituita de Ronald Gavril (75 kg), unul dintre candidatii romani la medalie, acesta pierzind cu o decizie de 14-25 in fata indianului Vijender Singh. Nici in ziua a doua n-au lipsit surprizele: la categoria 57 kg, fostul campion european Kheddafi Djelkir (Franta) a pierdut in fata americanului Rayner Williams, iar croatul Mirsad Ahmeti (bronz la ultimele europene), a cedat letonului Valentins Morozovs. Dar cea mai mare boacana a fost realizata la categoria 91 kg, de catre pugilistul lituanian Vitalijus Subacius, care l-a scos din competitie pe vicecampionul olimpic Viktar Zueu (Belarus). In ziua a treia, Constantin Paraschiv (48 kg) va incrucisa manusile cu campionul mondial Zou Shiming (China), in cazul unei performante deosebite avind mari sanse de a se intilni cu un alt boxer puternic Birjan Jakipov (Kazahstan), care are prima sansa in fata indianului Balbir Singh. Totodata, Traian Lupu (60 kg) are un adversar, in aparenta, facil, congolezul Tambwe Kalembe. Greul va incepe pentru Traian in turul secund, unde il asteapta fie vicecampionul olimpic Ramal Amanov (Azerbaidjan), fie francezul Daouda Sow. 

Pe picior de plecare

Alonso a ratat sansa de a-si pastra titlul in chiar ultima cursa a sezonuluiPilotul spaniol Fernando Alonso va sti, in urmatoarele doua saptamini, daca ramine sau pleaca de la echipa de Formula 1 McLaren-Mercedes, spune Ron Dennis, directorul gruparii. „Am anuntat tot timpul ca vom rezolva problema pilotilor la finalul sezonului. Vom face acest lucru in urmatoarele doua saptamini. Pot sa afirm ca ne-am gindit la acest lucru, dar nu pot sa va spun nimic. Avem o imagine destul de clara a viitorului. Dar, nu am discutat in detaliu", spune Ron Dennis.  Decizia vine ca urmare a nemultumirilor manifestate de piloti, venite mai ales din partea spaniolului. Fostul campion mondial a sugerat, in numeroase rinduri, faptul ca britanicul a fost sustinut mai bine de echipa. Se gindeste la RenaultAflat mai tot timpul in conflict cu echipa, Alonso este acuzat ca a oferit anchetatorilor declaratii prin care McLaren a fost amendata, iar, in acelasi timp, cei de la Renault si-au manifestat disponibilitatea de a-l primi inapoi. „Nu as putea spune ca Renault este o prioritate pentru mine. Acum astept sa vedem ce va hotari echipa, insa, e clar ca acest sezon a fost unul dintre cele mai dificile din cariera. Imi pare rau ca a iesit asa de prost pentru toata lumea, dar asteptam sa vedem ce se va hotari", spune spaniolul. Kimi e fericitPilotul finlandez Kimi Raikkonen a declarat, miercuri, pentru site-ul sau oficial, ca este atit de fericit pentru ca a cistigat titlul mondial in Formula 1, incit „aproape ca doare". „Este cel mai mare vis al meu de cind eram mic copil: sa fiu campion mondial. Aveam sase ani cind am vazut prima data un circuit. Era un circuit foarte vechi si mic, care se numea Bembole. Se afla la cinci kilometri de casa mea, iar pentru mine era cel mai frumos loc, era casa mea. Acum, 21 de ani mai tirziu, am multe circuite favorite in jurul lumii. Dar, evident, cel la care tin cel mai mult este Interlagos, care se afla la peste 5.000 de kilometri de casa mea", a declarat pilotul echipei Ferrari. Duminica, Kimi Raikkonen a devenit campion mondial, dupa ce a cistigat Marele Premiu al Braziliei, ultima etapa a Campionatului Mondial. El i-a devansat cu un punct in clasamentul pilotilor pe Lewis Hamilton si Fernando Alonso, ambii de la McLaren-Mercedes.Expozitie cu dedicatiePilotul spaniol Fernando Alonso, de doua ori campion mondial de Formula 1, a participat, la Oviedo, la deschiderea unei expozitii ce ii este dedicata - „Formula Alonso". Alonso, care a incheiat acest sezon pe locul trei in clasamentul pilotilor, a vizitat expozitia impreuna cu tatal sau. Organizatorii acestui eveniment au expus mai multe obiecte originale legate de cariera pilotului spaniol: primul kart folosit de Alonso, combinezoane si casti, precum si monoposturile de Formula 1 cu care spaniolul a concurat pentru Renault si McLaren.

Atleti bursieri

Federatia Romana de Atletism a semnat, ieri, un parteneriat cu compania farmaceutica Actavis, care va oferi burse in valoare de 84.000 de euro, suma ce va ajuta sapte atleti in pregatirea dinaintea Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008. Cei sapte sportivi ce vor primi bursele sint: Nicoleta Grasu, Constantina Tomescu Dita, Lidia Simon, Cristina Casandra, Angela Morosanu, Ionela Tarlea si Marian Oprea. „I-am ales pe cei sapte pentru ca ne gindim ca sint cei ce pot lupta pentru o medalie. Lotul olimpic are 24 de sportivi, dar cei sapte sint cei mai buni atleti ai nostri. Pregatirea unui sportiv pentru un concurs este foarte costisitoare, de aceea incercam sa sprijinim cu ajutorul sponsorilor", a declarat presedintele FRA, Sorin Matei.

Dinamo a invins, Zenga s-a suparat

Dupa meci, antrenorul dinamovist  Walter Zenga, a parasit nervos conferinta de presa: “Ii felicit pe baieti pentru felul in care au luptat. Fiecare meci il abordam la victorie, iar astazi am demonstrat ca sintem o echipa buna. Am jucat pe un teren greu care si-a pus amprenta asupra modului in care s-a exprimat echipa”, a declarat Zenga.  Referitor la faptul ca formatia bucuresteana s-a impus la limita in fata echipei de pe Litoral, Zenga a spus: “Si Romania a cistigat in fata Olandei cu 1-0, iar acum echipa merge la Campionatul European”. Intrebat daca nu era normal ca la faza golului marcat de Cristea, jucatorii dinamovisti sa trimita balonul in afara terenului, tehnicianul echipei campioane a raspuns: “Cunoasteti noile reglementari ale UEFA? Si noi am avut un jucator la pamint in prima repriza si jucatorii Farului au continuat actiunea”. Apoi, chestionat daca i-a placut jocul prestat de echipa sa, Zenga s-a ridicat si a parasit nervos conferinta de presa. Oficialii Farului au acuzat, la finalul partidei, faptul ca in momentul inscrierii golului, jucatorii lui Dinamo nu au trimis mingea in afara terenului si au continuat faza, desi Patrascu se afla intins pe gazon. Farul s-a simtit nedreptatitaAntrenorul Farului, Constantin Gache, a declarat ca arbitrul Cristian Balaj a ajutat echipa campioana sa cistige. “Evit sa comentez arbitrajul, dar a jucat o echipa candidata la retrogradare cu una candidata la titlu si e de ajuns sa ne ciupeasca. Il consideram arbitrul numarul unu pe Balaj, dar ii reprosez ca nu a judecat cu aceeasi masura fazele importante”, a declarat Gache.  De asemenea, portarul Farului, George Curca, a afirmat la finalul meciului ca Dinamo a cistigat nemeritat si ca arbitrul Balaj a gresit pentru ca nu a oprit meciul la golul lui Cristea. “Am fi meritat un punct, dar arbitrul a gresit flagrant la gol. Patrascu era cazut la faza golului, daca murea, ce se intimpla? Nimeni nu poate sti”, a declarat Curca. Etapa a XII-a a Ligii I debuteaza astazi, cu meciul de la Arad, UTA - Poli Iasi, arbitrat de Mugurel Draganescu.CLASAMENT 1. CFR    11    8    3    0     18-7    27 (^9)2. Timis.    11    7    3    1     26-17    24 (^6)3. Dinamo    11    7    2    2     22-10    23(^8)4. Urziceni    11    7    2    2     17-10    23 (^8)5. Rapid    10    6    4    0     17-7    22 (^7)6. Vaslui    11    6    3    2     21-11    21 (^6)7. Steaua    9    5    3    1     8-4    18 (^6)8. Bistrita    10    4    3    3     13-14    15 (0)9. Ceahlaul    10    4    1    5     11-13    13 (-2)10. Otelul    11    4    0    7     15-25    12 (-3)11. Pandurii    10    3    1    6     9-10    10 (-8)12.Craiova    11    3    1    7     9-14    10 (-8)13. Iasi    11    3    1    7     11-17    10 (-8)14. Farul    11    3    1    7     5-13    10 (-8)15. UTA    11    2    3    6     10-14    9 (-6)16. Mioveni    11    2    3    6     10-15    9 (-6)17. Buzau    11    2    2    8     5-19    8 (-10)18. “U” Cluj    11    0    4    7     13-20    4 (-11)

PD merge pe varianta lui Basescu

Presedintele PD, Emil Boc, sustine ca organizarea referendumului pentru votul uninominal o data cu alegerile europarlamentare nu aduce costuri suplimentare la bugetul statului. „Doresc sa taxez afirmatia domnului Tariceanu ca aceasta organizare simultana ar costa înca 20 de milioane de euro: fals, domnule Tariceanu, si mai cititi legile! Daca s-ar organiza separat, atunci am avea costuri suplimentare. Nu ar fi prima data cînd românii voteaza pentru mai multe lucruri deodata: asa este si la alegerile locale, cînd primesc trei buletine: pentru consiliul local, cel judetean si pentru primar“, a explicat ieri liderul PD. Acesta a catalogat afirmatia ca trebuie organizate alte circumscriptii de vot drept o „aberatie politico-administrativa“. „Guvernul are obligatia de a confectiona buletinele, se merge pe aceleasi sectii, cu aceleasi comisii, nu poti trimite oamenii în doua locuri, dupa moftul lui Tariceanu“, spune Boc. Liderul PD considera ca, daca votul uninominal majoritar propus de seful statului va fi aprobat la referendum, legea pentru care Guvernul îsi va asuma raspunderea trebuie modificata conform vointei cetatenilor sau va trebui adoptat un nou proiect de lege care sa raspunda acestei vointe. „PD nu va depune nici un amendament la acest proiect asumat de Guvern. Va astepta ca românii sa se pronunte prin referendum, dupa care parlamentarii democrati vor vota si vor sustine în Parlament în concordanta cu ceea ce vor românii, nu ceea ce propune domnul Tariceanu“, a afirmat liderul PD. El a atras atentia PRM ca un decret prezidential „nu poate fi contestat la Curtea Constitutionala“ si a precizat pozitia PD, care va sustine varianta de vot uninominal propusa de Traian Basescu. „Daca poporul va valida referendumul, inseamna ca este de acord cu votul uninominal in varianta propusa de presedinte. Daca va invalida referendumul, atunci va ramine varianta propusa de Guvern“, este concluzia lui Boc. Presedintele PD considera ca, desi referendumul in Romania nu are caracter legislativ, el este, totusi, obligatoriu din punct de vedere moral pentru Parlament. „Suveranitatea poporului este garantata de Constitutie. Parlamentul este o structura reprezentativa a poporului, astfel ca nimeni nu poate ignora un referendum care atesta vointa poporului“, sustine Boc. 

Romania, pe lista de sanctiuni a UE

Al doilea vertismentPotrivit ministrului Economiei, Varujan Vosganian, taxa de prima inmatriculare va fi modificata dupa ce se va ajunge la o intelegere cu Comisia Europeana. Declaratia sa vine dupa ce Comisia Europeana a anuntat ca va deschide, pina la sfirsitul acestui an, a doua etapa a procedurii de sanctionare a Romaniei, daca autoritatile de la Bucuresti nu vor modifica legislatia actuala in conformitate cu cea europeana. Etapa respectiva consta in transmiterea unei scrisori de argumentatie, arata Hotnews.ro, care contine recomandari precise ale modului in care trebuie modificata taxa. Daca nici in urma acestei scrisori Romania nu se va conforma normelor europene din acest domeniu, Comisia Europeana va trimite cazul la Curtea Europeana de Justitie, organism care a mai decis, intr-o problema asemanatoare, in defavoarea tarii impricinate, Polonia.Modificarea Codului PenalProblema cu taxa de inmatriculare nu este singura care ar putea atrage critici Romaniei din partea Uniunii Europene. Modificarile adoptate recent de parlamentarii din Comisia juridica la Codul Penal si Codul de Procedura Penala risca sa ridice citeva semne de intrebare. Deputatii au modificat o ordonanta de urgenta emisa in 2006, cind Monica Macovei era ministru al Justitiei, care a fost respinsa de Senat. Modificarile au fost trimise spre promulgare la Presedintie, care are posibilitatea de a intoarce documentul la Camera Deputatilor numai o data. Noile modificari propun, printre altele, 7 ani de inchisoare pentru ziaristii care difuzeaza inregistrari video dintr-un dosar (cum a fost, spre exemplu, cazul Remes). Purtatorul de cuvint al Comisiei Europene, Mark Grey, a precizat ca organismul european nu a fost informat, inca, despre aceste modificari ale codurilor. „Comisia a fost destul de clara cind a discutat cu Guvernul roman despre modificarile legislative“, a clarificat oficialul european.Un proiect al Parlamentului European ar putea aduce noi batai de cap Romaniei, dar si altor state membre ale Uniunii. Este vorba despre intentia de a se interzice complet fumatul la locul de munca. Raportul preliminar a fost aprobat cu o larga majoritate, adica 531 de voturi, in vreme ce „impotriva“ s-au pronuntat doar 63 de eurodeputati, iar 56 s-au abtinut. 650.000 de persoane mor anual in Uniune din cauza fumatului, iar alte 80.000 de persoane sint victime ale fumatului pasiv. Daca va fi aprobat, documentul va interzice fumatul la locul de munca si  cladiri publice.

Premiu pentru romanii din Spania

Modul in care sint priviti romanii din strainatate pare sa difere radical de la o tara la alta. Daca in Italia acestia sint huliti, in Spania romanii sint premiati. Iar pentru locuitorii judetului Alba nu poate fi decit un motiv de mindrie, tinind cont ca este vorba despre o comunitate in care traiesc foarte multi romani plecati din Alba, in special din Alba Iulia si Sebes. Asociatia Culturala de Ajutorare si Integrare a Romanilor din Alcalá de Henares - Madrid si Ambasada Romaniei in Spania au primit Premiul “Cetatenii”, acordat de Asociatia de Entitati de Radio si Televiziune Digitala Terestra. Evenimentul, ajuns la cea de-a V-a editie, a avut loc marti, la hotelul Intercontinental din Madrid. “Acest premiu este pentru noi simbolul recunoasterii muncii noastre de aproape 10 ani de zile, voluntari, în slujba comunitatii românilor din Alcalá de Henares - comunitatea din Madrid si din intreaga Spanie - recunoasterea proiectelor importante ale asociatiei noastre cum sint: infiintarea primei parohii ortodoxe române postrevolutionare în Spania cu hramul Sfintul Mare Mucenic Gheorghe, la Alcalá de Henares, in anul 2000, înfratirea dintre Alba Iulia si Alcalá de Henares in 2002, înfiintarea primei Federatii a Asociatiilor Românesti din Spania - FEDROM, primul proiect de scoala românesca din Spania in 2003, primul cenaclu literar si de arte plastice din Spania in 2004, primul ansamblu folcloric romanesc din Spania, Plaiurile Dorului, in 2004 si multe alte activitati cultural-sportive, artistice si în alte domenii, în special în domeniul social. Tot ceea ce s-a facut, s-a facut pentru românii de aici si pentru o cât mai buna imagine a emigratiei române si a României in Spania si in Uniunea Europeana. Sintem bucurosi ca munca noastra a fost recunoscuta de catre autoritatile spaniole prin acordarea acestui premiu”, a declarat Gheorghe Gainar, presedintele Asociatiei Culturale de Ajutorare si Integrare a Romanilor din Alcalá de Henares - Madrid. 

Timbrul Crucii Rosii scumpeste biletele la cultura si sport

Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Alba informeaza ca a fost emis Ordinul ministrului Economiei si Finantelor nr. 1.488/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind perceperea, încasarea, virarea, evidenta si controlul sumelor rezultate din aplicarea timbrului Crucii Rosii, care a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693/12 octombrie 2007. În documentarul de mai jos, prezentam principalele prevederi ale actului normativ care a intrat în vigoare la 15 octombrie 2007. Publicul spectator va plati in plusMijlocitorii incasarii Timbrului Crucii Rosii Institutiile de cultura, de divertisment, federatiile si organizatiile sportive - asociatiile, cluburile sportive si fundatiile care organizeaza manifestari sportive. Acestea sint obligate sa perceapa un timbru al Crucii Rosii pentru fiecare bilet vindut pentru evenimente culturale, de divertisment si sportive, concerte, festivaluri, spectacole, filme la cinematografe, întreceri sportive la nivel local, national si international etc., reprezentind un procent de 1 la suta, care se va adauga la pretul de vinzare. In concluzie, platitorii in fapt al acestui timbru sint participantii pe baza de bilet de intrare la manifestarile culturale si sportive mai sus mentionate. Obligatia de virare revine persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, precum si asociatiilor familiale care încaseaza sume din vinzarea de bilete pentru manifestari. Beneficiarul timbrului Crucii Rosii este Societatea Nationala de Cruce Rosie din România, persoana juridica de drept public, autonoma, neguvernamentala, apolitica si fara scop patrimonial. 

Un buchet de trandafiri din parc poate costa pina la 500 de lei

Trei femei din Alba Iulia au fost avertizate miercuri de politistii comunitari din municipiul resedinta de judet pentru ca au ignorat eforturile autoritatilor locale in ce priveste infrumusetarea orasului, taind trandafiri din Parcul “Unirii” din Cartierul Cetate. Potrivit purtatorului de cuvint al institutiei amintite, Marius Ardeleanu, luni 22 octombrie, I.D. de 51 de ani, si E.T. de 53 de ani, au fost prinse de agentii de ordine publica ai Politiei Comunitare Alba Iulia, în jurul orei 21.00, în timp ce au rupt mai bine de 10 trandafiri din parcul “Unirii”. Pe de alta parte, miercuri 24 octombrie, A. D. în virsta de 32 de ani a fost surprinsa ca a comis aceeasi fapta, care este prevazuta si poate fi sanctionata cu amenda cuprinsa între 100 si 500 de lei de art. 2 cap. “f” punctul 1 din HCL 299/2006 privind buna gospodarire a municipiului Alba Iulia. “Pentru ca cele trei contraveniente au regretat cele comise si pentru ca au fost prinse savirsind pentru prima oara aceasta abatere, au fost sanctionate cu avertisment scris. Vom tine sub supraveghere spatiile verzi si rondourile în care au fost plantate flori de catre Primaria Alba Iulia. Rugam cetatenii sa aiba respect pentru munca altora, pentru eforturile municipalitatii de a înfrumuseta orasul. 

Victorie spectaculoasa a uniristilor

Chiar daca mediesenii au reusit sa deschida scorul repede prin Eric de Sousa (8), Aurel Sunda a avut un rol important la pauza, motivindu-si foarte bine elevii, raspunsul acestora venind prin golul lui Foro (59). Mai mult, FC Unirea a reusit sa se distanteze la doua goluri diferenta, dupa reusitele lui Dan Galdean (74) si din nou, Marius Foro (83). Ii felicit pe uniristi pentru victorie. Inseamna ca sintem buni. Sper sa o tina tot asa si sa ne reprezinte cu succes orasul.Daca mi-ar placea fotbalul v-as spune ceva de ei. Le urez sa aiba bafta in continuare cu echipa si, indiferent cu cine joaca, sa fie corecti si sa plece intotdeauna cu capul sus.Ana F., Alba IuliaSincer, nici nu am stiut ca au meci cu cei din Medias. Dar nu inteleg de ce ii asa de spectaculoasa victoria. Era normal sa cistige unul dintre ei sau sa faca egal. Mai bine pentru noi ca am fost cei care au cistigat. In rest bafta multa!I. Ionel, Alba IuliaSe pare ca revenirea lui Aurel Sunda ca antrenor este de bun augur pentru uniristi. Eu imi doresc sa fie iarasi in Divizia A, sa vina iarasi marile echipe pe la noi in oras ca sa putem vedea meciuri mai de calitate.M. Silviu, Alba IuliaAm aflat ca am cistigat si ma bucur pentru ei. Din cite am inteles la pauza conduceau cei din Medias. Bine ca au reusit sa intoarca rezultatul in favoarea noastra. Conteaza foarte mult cum ii motiveaza antrenorul pe jucatori dar nu este destul, trebuie sa depuna si ei efort si sa vrea sa cistige.A.R., Alba IuliaMeritul lor, ce sa zic, si al antrenorului. Nu ma prea pricep la fotbal dar o victorie face intotdeauna bine la spirit.H.C., Alba Iulia

Conditii ca in familie pentru 20 de persoane cu handicap

Casele au fost achizitionate si reamenajate in baza unui proiect finantat din fonduri europene, care are ca scop acordarea persoanelor cu handicap de servicii specializate in vederea recuperarii si reintegrarii lor din punct de vedere social. Valoarea totala a proiectului “Restructurarea Caminului pentru persoane virstnice Blaj prin transferarea persoanelor cu handicap in doua locuinte protejate” este de 316.952 euro. Uniunea Europeana impreuna cu Autoritatea Nationala pentru Persoane cu Handicap au contribuit cu 90% din valoarea totala a proiectului, adica 285.256 euro. Restul de 10%, respectiv 31.695 euro, a reprezentat contributia Consiliului Judetean Alba. Din doua centreReprezentantii institutiei judetene au precizat ca prima dintre cele doua locuinte protejate de la Blaj are o capacitate de 10 locuri si dispune de 4 dormitoare, o camera de zi, bucatarie si trei bai. Cea de-a doua locuinta protejata este compusa din doua corpuri de cladire avind in componenta 4 dormitoare, 3 bai, camera de zi, bucatarie si o camera de vizita. “Activitatile zilnice, in care sint antrenati beneficiarii celor doua locuinte protejate ofera pentru ei modalitati placute de petrecere a timpului, dar in acelasi timp ne dorim sa aiba efecte in sensul integrarii lor sociale. Urmarim practic eliminarea oricaror forme de discriminare si incercam sa ii ajutam sa treaca peste barierele sociale”, a declarat directorul general al DGASPC Alba, Sorin Chirila. Acesta a mentionat ca 14 dintre beneficiarii celor doua locuinte inaugurate ieri provin din cadrul Caminului pentru persoane virstnice Blaj, iar 6 beneficiari provin de la Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihica Galda de Jos.

Cercetat pentru distrugere de morminte

Potrivit notei de constatare incheiata la fata locului de reprezentantii institutiilor cu atributii in domeniul patrimoniului, Nicolae Cojanu a depus documentatiile necesare la Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Alba, pentru construirea a trei imobile pe strada Izvorului, in zona Dealul Furcilor. La fata locului s-a constatat ca suprafetele erau “afectate de interventie mecanizata neautorizata”, de 0.7-1 m adincime. Echipa a mai gasit urme ale fundatiei unui zid de incinta, iar in interiorul celor trei suprafete au fost observate morminte de incineratie si inhumatie. Totodata, in pamintul excavat au fost descoperite materiale ceramice de epoca romana, iar pe malul unei suprafete a fost descoperit un fragment de statuie funerara romana din calcar. Zona bogata in vestigiiZona in cauza este sit arheologic reperat si face parte din necropola romana “Dealul Furcilor - Podei”. Sapaturile arheologice efectuate in luna august, la aproximativ 50 de metri este de zona afectata, au scos la iveala 29 de morminte, care fac parte din acelasi cimitir roman. “Ne aflam in cea mai mare rezervatie arheologica din Romania si una dintre cele mai mari din Europa, vorbim despre Apulum, despre Alba Iulia, iar in acest loc ne aflam in cea mai mare necropola romana din centrul urban roman Apulum. Cu ocazia unor sapaturi preventive am descoperit un numar de 33 de morminte, majoritatea de incineratie, iar ca o trasatura specifica acestui sit, din pacate, aceste morminte au fost braconate, au fost jefuite inca din antichitate”, a declarat responsabilul de sapatura, arheologul Radu Ota. A pornit bine“Vreau sa mentionez faptul ca initial beneficiarul, domnul Cojanu, a parcurs toate etapele. A venit la Directia de Cultura, a depus dosarul care s-a trimis spre muzeu, s-a incheiat un contract de cercetare intre beneficiar si executantul lucrarii, adica intre muzeu si domnul Cojanu... Probabil datorita lipsei de comunicare, s-a ajuns in aceasta situatie. De obicei, primul strat de pamint se decoperteaza cu supraveghere arheologica, se identifica mormintele (...) De fapt, acolo, decopertarea stratului de pamint s-a facut fara supraveghere arheologica. S-a ajuns ca, in aceasta situatie, citeva morminte sa fie distruse partial. Am primit o constatare din partea Muzeului National al Unirii, am procedat la convocarea tuturor institutiilor care se ocupa de protejatea patrimoniului, in speta Politia de patrimoniu din cadrul Inspectora-tului Judetean de Politie, Inspectia in Constructii si Primaria municipiului Alba Iulia. S-a intocmit un proces verbal de constatare, s-a observat ca intr-adevar sint partial deranjate morminte, dupa care s-a luat hotarirea sa se continue cercetarile de la acest stadiu. In prezent, dupa doua-trei saptamini de lucru acolo se observa zeci de morminte care sint cercetate acum in conditii de specialitate. Este o situatie, zic eu, atipica, nu este vorba de o distrugere, ci de un inceput de distrugere... Important este ca s-a oprit la timp lucrarea”, a declarat directorul Directiei pentru Culte si Patrimoniu Cultural National Alba, Matei Drimbarean.Legea a fost incalcataEl crede ca institutia pe care o reprezinta a facut tot ce era necesar in acest caz si ca acum trebuie asteptat rezultatul cercetarii politistilor pe probleme de patrimoniu. “Este o incalcare a legii intr-o prima faza, din punctul nostru de vedere. Beneficiarul sustine ca a indepartat doar stratul vegetal. E adevarat ca si in alte situatii se procedeaza asa, dar cu supraveghere arheologica. Aici, problema a fost ca nu a fost arheologul linga (...) Beneficiarul sau firma cu care a lucrat, ei trebuiau sa anunte. Ei sustin ca au anuntat telefonic, colegii spun ca era dupa orele de serviciu si n-ar fi primit telefonul. Aici este o problema care trebuie sa se discute si sa o rezolve politia, pentru ca trebuie sa se ia declaratii si cei abilitati pentru acest lucru sint cei de la Politia de patrimoniu”, a mai precizat Matei Drimbarean. Reprezentantii Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au declarat ca nu stiau de cazul in care este implicat Nicolae Cojanu, dar ca este probabil sa fie chemat la o discutie dupa ce acesta va deveni public. Consilierul episcopal Remus Onisor a spus ca reprezentantii Episcopiei, in general, se sesizeaza din oficiu in astfel de cazuri si a lasat sa se inteleaga ca discutia la care va fi chemat calugarul va fi una de lamurire, eventualele masuri impotriva acestuia urmind sa fie luate doar dupa ce Politia isi termina cercetarile.  Staretul manastirii de la Valea Popii nu a fost de gasit, in ciuda repetatelor incercari de a-l contacta telefonic, pe fix si mobil. Nici la manastire nu a fost de gasit si nu i-a raspuns nici macar maicutei care      l-a sunat pentru a-i spune ca il cautam. 

Director nou la Cadastru Alba

In urma cu doua zile, birourile oficiului Judetean pentru Cadastru si Publicitate Imobiliara au fost luate la rind de nimeni altul decit seful institutiei la nivel national, adica Robert Iulian Tatu, directorul general si presedinte al Consiliului de Administratie al Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara. Scopul vizitei directe si pe compartimente era tocmai acela de a le fi prezentata oamenilor noua sefa a Oficiului Judetean. Se spune ca pe multi vestea i-a luat “ca din oala”, desi fosta sefa, Cornelia Baba fusese oarecum avertizata ca ceva se va intimpla in acest sens. Iulian Tatu era insotit de o persoana cunoscuta locatarilor, adica Eugenia Lucaci, pina la momentul respectiv inregistrator coordonator la punctul de lucru din Aiud al Oficiului Judetean. Astfel, Eugenia Lucaci le devenea sefa din acel moment. Noua directoare a O.J.C.P.I. Alba locuieste in municipiul Aiud si lucreaza in sistem din anul 1995. Este de profesie economist si a absolvit masteratul in drept. Pentru ca nu mai era nici un secret ca apartenenta la PNL a constituit un stilp de sprijin pentru a accede pe acest post, aceasta ne-a declarat cu sinceritate ca s-a inscris in partid doar de vreo doua luni de zile, dar spune ca nu a facut-o pentru a indeplini conditia promovarii. Noi i-am urat succes in noua functie, desi, personal aprecia ca ii va fi foarte greu, functia si activitatea fiind “foarte dificile in perioada si conjunctura actuala”.

Curtea de Apel luata cu asalt

 Peste 200 de persoane au trecut, ieri, pragul Curtii de Apel Alba Iulia, cind institutia a organizat “Ziua Usilor Deschise”, cu ocazia Zilei Europene a Justitiei Civile. Cei mai multi dintre cei care au vizitat Curtea de Apel au fost elevi si studenti de la institutiile de invatamint din Alba Iulia, care au avut ocazia sa viziteze birourile grefierilor si judecatorilor, registratura, arhiva, salile de judecata si celelalte compartimente ale instantei pentru a-si face o imagine cit mai completa activitatea si specificul Curtii de Apel Alba Iulia. “Pentru elevii vizitatori d-na judecator Sanda Trif, presedinta Sectiei pentru cauze cu minori si familie a facut o prezentare a activitatii acestei Sectii specializata in judecarea cauzelor cu minori dar si a drepturilor si obligatiilor minorilor, raspunzind intrebarilor formulate de acestia. Îmbucurator pentru viitorul sistemului judiciar care se confrunta in prezent cu un deficit de personal a fost faptul ca elevii s-au aratat interesati de conditiile care trebuie indeplinite pentru a urma cariera de magistrat si grefier”, a aratat purtatorul de cuvint al institutiei, Cosmin Muntean. El a mai precizat ca tuturor celor prezenti le-au fost puse la dispozitie materiale informative despre sistemul judiciar cum ar fi Ghidurile de orientare pentru justitiabili realizate de Consiliul Superior al Magistraturii, dar si Ghidul justitiabilului si al relatiei acestuia cu instantele de judecata oferite de Asociatia Profesionala a Judecatorilor Alba.“Prin participarea numeroasa si interesul aratat de cei care au vizitat astazi Curtea de Apel Alba Iulia putem spune ca Ziua Usilor Deschise la Curtea de Apel Alba Iulia a fost o manifestare reusita care si-a atins scopul propus, acela de a contribui la cresterea  transparentei actului de justitie si la familiarizarea justitiabililor cu aspectele specifice activitatii de judecata”, a conchis Cosmin Muntean.

Cit o sa mai rezistam?

Incep sa scriu cu inima indoita. As fi vrut sa scriu despre abrambureala electorala declansata de catre Guvern cu ajutorul Parlamentului si cu largul concurs al presedintelui Traian Basescu. Daca nu stiati, Parlamentul a tras mita de coada 11 ani mosind legea votului uninominal, Guvernul a nasit-o, uitind sa isi asume raspunderea pe un astfel de act normativ, iar Basescu a “luat crema” cu referendumul organizat in ziua “europarlamentarelor”. Era un subiect atit de generos incit puteam sa scriu doua zile fara sa ma opresc. Puteam sa va spun ca toate partidele se lauda si se iau la intrecere incercind sa stabileasca cine a avut primul ideea, cine a depus-o primul si care a fost mai buna. Puteam sa va spun cum au tras de timp toti parlamentarii, ministrii, prim-ministrii si presedintii pentru a putea scapa de o prevedere care sa ii scoata de pe listele de partid. N-a fost sa fie, pentru ca m-a mincat intr-un loc ascuns al corpului sa citesc despre ce mai fac alesii nostrii. Se pare ca n-am fost singurul cu mincarimi, caci si parlamentarii vor sa ne povesteasca acum despre ce vor ei. Am citit, am mai citit odata si acum va invit, ca politia, sa luati loc inainte de a afla ce am sa va spun. Dupa ce s-au speriat de ce ar putea sa pateasca, oamenii trimisi in capitala de voturile prostimii ca sa munceasca au hotarit ca a sosit vremea sa isi ia soarta in miini. Si nu oricum, ci modificind atit codul civil cit si pe cel penal, astfel incit sa nu ii mai poata deranja nimeni. Nu ma pricep eu prea bine sa va explic cum scrie la lege si cum se traduce asta, dar m-a luminat unul mai cu mot. Asadar, iubitii nostri parlamentari au scris si au hotarit ca de astazi inainte, oricine isi permite sa faca publica vreo corespondenta, merge la puscarie pentru 5 ani. Daca mai e si in timpul serviciului face 7. Practic asta ar insemna cam asa: Daca il prindeti pe Remes ca ia mita si mai inregistrati si o convorbire telefonica despre asta, puteti sa ii dati foc. In caz contrar, 5 ani la mititica. Daca cumva munciti in presa, si, deci, exista pericolul ca poporul votant sa afle despre asta, aveti mare grija ca faceti 7 ani de carcera. Traducerea continua si mai halucinant. Ca sa aveti la ce da foc, adica o inregistrare, trebuie sa fiti un fel superman. Asta, pentru ca interceptatul trebuie de acum sa stie ca telefonul ii este ascultat. Asa spune noua lege. Daca vreun timpit care uita sa respecte noua lege vrea sa perchezitioneze vreo casuta a unui om sarac si cinstit, trebuie sa il anunte si sa ii ceara voie, in prealabil. Daca acesta nu vrea in ruptul capului, se poate adresa unui procuror, iar procedura dureaza cit spune legea, adica pina ce toate procedurile sint indeplinite. Mai avem si avocati care isi bat joc de munca procurorilor pentru ca pot opri anchete daca ii maninca unde ma minca si pe mine la inceputul acestui material. Si mai avem inca o prevedere care imi place mult de tot. Spune legea asta noua ca o treaba grava este atunci cind furi peste 10 milioane de euro. Sub suma asta e o gainarie. Asa ca m-am hotarit. Intru in politica, ma fac deputat, fur 9,999,999 de euro si dupa asta invoc imunitatea. Sa ma ancheteze cit vor! La adapostul noilor legi pot sa imi petrec linistit cei 45 de ani care mi-au mai ramas de trait iar mincarimea din dos o sa dispara cu timpul. M-am aranjat!

Gata cu viciile la locul de munca!

Parlamentul European vrea sa interzica fumatul la locul de munca in toate statele membre ale Uniunii Europene iar ideea a fost preferata de majoritatea europarlamentarilor. “Doar o interzicere completa a fumatului in toate locurile de munca inchise, incluzind restaurante si baruri, si toate cladirile publice si mijloace de transport poate proteja sanatatea angajatilor si a celor care nu fumeaza si-i va ajuta in mod considerabil pe fumatori sa renunte la acest obicei”, se afirma in raportul Parlamentului European. Taxa unicaComisia Europeana trebuie sa pregateasca o lege prin care fumatul sa fie ilegal in toate locurile de munca inchise. Euro-prlamentarii au solicitat chiar sa fie stabilita o taxa minima pentru produsele de tutun la nivelul intregii Uniuni Europene. Tot alesii europeni doresc reducerea fumatului cu 50% pina in anul 2025, iar una dintre propuneri vizeaza instalarea unor automate pentru produse de tutun in locuri in care minorii sa nu aiba acces. Astfel de masuri se justifica, in opinia parlamentarilor europeni, din cauza ca numai in UE, mor anual 650.000 de persoane din cauza fumatului si 80.000 de oameni din cauza fumatului pasiv. O alta statistica, de data aceasta cusuta cu ata alba, este cea care spune ca 70% dintre cetatenii europeni sint nefumatori. In prezent in Irlanda, Estonia, Finlanda, Franta, Italia, Lituania, Norvegia, Olanda, Spania, Suedia si Marea Britanie exista legi care interzic total sau partial fumatul in locurile publice. Cert este ca proiectul Parlamentului European a fost adoptat cu 531 de voturi pentru, 63 de voturi impotriva si 36 de abtineri, si se afla acum pe masa Comisiei Europene.Cistiga sanatatea, pierde muncaIn opinia albaiulienilor, o astfel de masura ar atrage dupa sine atit efecte pozitive cit si negative. “Pe de o parte este ok, din punctul meu de vedere. Fumam mai putin deci sanatatea fiecaruia are de cistigat. O sa cheltuim si mai putin. Asta este o parte a lucrurilor, dar cred ca ar trebui avut in vedere si reversul medaliei. Un fumator de 40 de ani, care vrea sa continue va prefera sa ia pauze dese pentru a trage un fum, asa ca isi va reduce din timpul efectiv de munca. Apoi, renuntatul la fumat nu va reduce suma viciilor, asa ca per total costurile pot fi mai ridicate. Asta este valabil doar in conditiile ideale, pentru ca este greu de crezut ca un patron fumator va interzice fumatul in incinta unitatii, si este la fel de greu de crezut ca un angajat care prefera sa isi paraseasca locul de munca pentru o tigara, va munci mai mult daca poate fuma in timp ce lucreaza”, sintetizeaza situatia V. Florin. “Este un lucru bun. Cred ca e cazul sa intram in normalitate. Asa o sa iti fie drag sa mergi la munca. Nu o sa mai miroase peste tot a tutun iar daca vrei neaparat o tigara o fumezi acasa, in intimitate, unde nu deranjezi pe nimeni”, considera I. Petre. In schimb, ideea isi gaseste si destui oponenti. “Asa cum e dreptul meu sa am o proprietate, sa fac o scoala si sa muncesc, tot asa este dreptul meu sa aleg daca fumez sau nu. Mi se pare o ingradire a drepturilor omului iar faptul ca este vorba despre o lege europeana nu schimba cu nimic datele problemei”, considera H. Moldovan. 

Accident mortal la locul de munca

Politia orasului Ocna Mures a fost sesizata miercuri, la ora 11.50, de catre Ana H., despre faptul ca Emil S., de 40 ani, din localitate, în timp ce se afla în curtea locuintei sale pentru efectuarea unor lucrari de timplarie, a suferit un accident. Din primele cercetari, a rezultat faptul ca barbatul, care lucra ca zilier, a manevrat un polizor unghiular cu care taia bucati de lemn, pe care, la un moment dat, l-a scapat din mina, iar discul i-a lovit piciorul sting, producindu-i o leziune. Barbatul a fost transportat de urgenta la Spitalul orasenesc Ocna Mures, unde s-a constatat ca i-a fost sectionata artera femurala, acesta decedind la scurt timp dupa ce a ajuns la spital, datorita hemoragiei. Urmeaza a se efectua necropsia cadavrului si stabilirea cauzei mortii, iar Politia orasului Ocna Mures efectueaza cercetari pentru stabilirea tuturor împrejurarilor în care a avut loc accidentul.  

Peste 9000 de pensionari asteapta...

 Directorul executiv al institutiei amintite, Ionel Mihaila, a aratat, in raportul prezentat in cadrul sedintei, ca in perioada 1 ianuarie - 30 septembrie s-au depus un numar de 11.743 de cereri de recalculare, in prezent raminind de solutionat 9.174 cereri.Diferente intre ...solutionare si “intrare”In ce priveste stadiul evaluarii recalcularii pensiilor, aceeasi sursa a mentionat ca in perioada amintita au fost solutionate 16.502 de cereri. De mentionat faptul ca diferenta de cereri intre cele solutionate si cererile intrate reprezinta solutionarea acelor cereri intrate in anii anteriori anului 2007. “Tinind cont de amploarea activitatii de recalculare pe L.19/2000 si de posibilitatea pe care O.U.G. 4/2005 a permis-o pensionarilor in sensul depunerii cererilor cu sporuri permanente pe parcursul a 3 ani, ne-am confruntat cu dese situatii cind pentru un singur dosar s-au depus mai multe cereri in luni diferite, ingreunind astfel circuitul dosarelor. Intr-o alta ordine de idei, tinind cont de perioadele indelungate in vederea obtinerii adeverintelor cu sporuri de la angajatori, fluxul cel mai ridicat in depunerea acestora la sediul institutiei noastre s-a produs  incepind cu anul 2006 iar cele mai multe fiind intrate in anul 2007”, a declarat directorul executiv al CJP Alba.Justificari pentru intirzieriIonel Mihaila a explicat ca “una din piedicile insemnate in procesul de evaluare si de recalculare a fost mutarea sediului Casei Judetene de Pensii Alba, activitate care s-a desfasurat pe parcursul citorva luni, iar intreruperea efectiva a activitatii a fost in decursul lunii. O alta dificultate intimpinata pe parcursul anului 2007 a fost intrarea in vigoare in luna iulie a O.G.19/ 2007 care viza dosarele de pensie in care se regaseau perioade pina in 1963 cu salariul minim pe economie si care au fost oprite din lucru pina la aparitia programului informatic elaborat de CNPAS. In prezent sint solutionate 1603 dosare pe O.G.19/2007. O alta deficienta intimpinata in procesul de recalculare conform O.U.G. nr.4/2005 consta in aceea ca pentru orice spor ce se revizuieste, ne intoarcem in programul informatic de la evaluarea din anul 2005 dupa care se opereaza in programul informatic al O.G. nr.19/2007 si numai dupa aceea se efectueaza adaugarea de vechime conform L. nr.19/2000”, a motivat seful acestei institutii.Masuri “reparatorii”Cu toate acestea, Mihaila a tinut sa arate ca pentru a recupera “pasii morti” datorati celor insirate mai sus, au fost luate si o serie de masuri de optimizare a activitatii si recuperarea restantelor la recalculari, respectiv, modificarea programului de lucru saptaminal si includerea zilei de simbata ca zi lucratoare, dupa cum urmeaza: - trei zile pe saptamina (luni marti si miercuri) se va lucra la inscrieri noi; trei zile pe saptamina (joi, vineri si simbata) se va lucra numai la recalculari pe Legea nr. 19/2000. “Prin reorganizarea personalului angajat pe durata determinata din cadrul INCSMPS s-a desemnat un operator pentru recalculari conform L.19/2000 si o persoana din Serviciul Evidenta Contribuabili lucreaza operator evaluare conform OUG nr.4/ 2005. O alta persoana din cadrul Serviciului Juridic - Comunicare a trecut la Serviciul Stabiliri Pensii pentru a solutiona cererile care nu pot fi valorificate in sensul editarii si transmiterii corespondentei cu persoanele  in cauza. La solutionarea cererilor de evaluare conform O.U.G.4/2007 lucreaza, in prezent, personal angajat al INCSMPS. fiind formate 2 echipe fiecare din 2 operatori si un verificator, fiind astfel diminuat numarul de operatori prelucrare carnete de munca in baza H.G.1768/2005. La compartimentul arhiva se face conexarea cererilor de evaluare si recalculare, aceasta activitate fiind asigurata in permanenta de 3 persoane din care doua persoane in mod permanent si soferul institutiei in mod temporar. Preluarea personalului A.J.O.F.M. conform OUG91/2007 si instruirea acestuia in vederea utilizarii eficiente in procesul de recalculare-evaluare. Norma zilnica stabilita este de 15 dosare la evaluare pe operator si 12 dosare la recalculari pe operator, aceasta fiind norma minima de lucru”, a mai enumerat Mihaila masurile de recuperare a timpului pierdut in ce priveste recalcularea pensiilor.

Majorarea pensiilor si efectele negative

Majorarea pensiilor, din punctul de vedere al unui macroeconomist, nu este oportuna, pentru ca poate genera efecte negative, in special asupra inflatiei si a deficitului de cont curent, a declarat, ieri, fostul secretar de stat in Ministerul Economiei si Finantelor, Sebastian Vladescu.„Oportunitatea majorarii pensiilor trebuie analizata din mai multe puncte de vedere, dar asa a decis Parlamentul si cei care operationalizeaza aceasta masura trebuie sa gaseasca solutii de finantare“, a explicat Vladescu, aratind ca, in functie de interese, diferitele categorii sociale sau profesionale, cum ar fi pensionarii, politicienii sau contribuabilii, considera majorarea o decizie buna.Fostul ministru si secretar de stat a spus ca angajamentul de majorare va fi, in mod cert, respectat de catre guvernanti si în 2009. „Ce va presupune acest lucru din punctul de vedere al politicilor bugetare, fiscale si monetare este o alta discutie, care va fi peste un an“, a declarat Vladescu. El a admis, totodata, ca declaratiile sale din vara, potrivit carora majorarea pensiilor este inoportuna, au generat nemultumirea premierului Tariceanu. „Relatia mea cu primul ministru are aspecte pe care le separam: cea profesionala si cea personala. Atunci (n.r., la momentul declaratiilor privind majorarea pensiilor) s-a suparat, dar chiar daca exista un dezacord profesional, exista o doza de respect“, a spus Vladescu.In august, fostul oficial declara pentru NewsIn ca viziunea sa in privinta majorarii pensiilor era diferita de cea a ministrului Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. Vladescu mai declara, la acea data, ca va renunta la postul din Finante dupa ce va finaliza privatizarea Automobile Craiova, proces pe care il conducea din pozitia de presedinte al Comisiei de privatizare, si dupa ce Comisia Europeana va aproba ultimele doua Programe Operationale Sectoriale. Decizia premierului Tariceanu privind eliberarea din functie a lui Vladescu a fost publicata miercuri in Monitorul Oficial al Romaniei.

2008: Nokia made in Cluj-Napoca

Primii trei furnizori ai companiei Nokia au fost prezentati ieri la Cluj-Napoca de catre directorul Nokia Romania, John Guerry. Este vorba de companiile finlandeze Hansaprit, care va produce in principal documentatia de utilizare a produselor, de Stora Enso, care va produce ambalajul pentru telefoane si se va ocupa de expedierea acestora, si de compania chineza BYD, specializata in productia de componente IT.  „Vom continua sa extindem Parcul Industrial de la Jucu pina la capacitatea necesara. Ca atare, acestia sint primii furnizori si am convingerea ca vor urma si altii in curind. La momentul potrivit, ii vom prezenta si pe aceia“, a declarat John Guerry, director Nokia Romania.Cele trei companii straine vor investi impreuna 60 de milioane de euro. In ceea ce priveste necesarul de personal, cele mai multe angajari le vor face chinezii de la BYD, 500 de angajati intr-o prima faza, ajungindu-se in final pina la 2.000 de salariati. In ceea ce ii priveste pe ceilalti doi investitori, acestia si-au anuntat intentia de a angaja cite 150 de persoane.Competitia pentru furnizorii companiei finlandeze Nokia continua, dupa cum a sustinut John Guerry. In aceste conditii, necesarul de muncitori de la Nokia Village va depasi cifra de 5.000 de persoane, cit a fost preconizat initial. Oficialii investitorilor nu s-au aratat ingrijorati de faptul ca nu vor avea de unde atrage forta de munca. Acestia se bazeaza pe pachetul de sevicii oferit: transport asigurat, asigurare medicala sau spatii de intretinere fizica. Presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara, a declarat ca se bazeaza pe absolventii de liceu si de facultate din oras. Procesul de recrutare pentru muncitori va viza arealul Cluj – Mociu – Chinteni, unde se regaseste o populatie de 550.000 de persoane.Pe piata, din februarie Primul telefon mobil Nokia produs la Jucu va fi scos la vinzare pina in luna februarie a anului viitor, a declarat John Guerry, directorul Nokia Romania. El spune ca inca nu a fost stabilit modelul care va fi produs la Jucu, dar ca toate telefoanele vor fi destinate clasei de mijloc. Telefoanele vor fi vindute si in tara noastra, iar pretul de vinzare va fi stabilit de comercianti. 

Protocol de colaborare romano-italiana

Consilierii judeteni din Alba au aprobat, ieri, in sedinta ordinara, Protocolul de colaborare intre judetul Alba si Regiunea Autonoma Friuli Venezia Giulia, din Italia. Discutiile referitoare la aceasta colaborare au demarat in urma cu doi ani, relatia fiind stabilita in cadrul Ansamblului Regiunilor Europene (ARE), din care judetul Alba face parte. Domeniile comune de interes stabilite in urma discutiilor purtate pina in prezent sint: economia, turismul, problemele sociale, educatia si eficienta administrativa. Pentru toate aceste domenii s-au stabilit deja propuneri de cooperari concrete, fiind acum necesara crearea unui cadru legal de activitate. “Demersul se bazeaza pe o dorinta reala de a consolida o relatie de colaborare, destinata dezvoltarii unor proiecte de interes comun care sa favorizeze dezvoltarea durabila si constructiva pentru deschiderea comunitatilor noastre spre Europa si spre lume. Modelul si experientele structurilor administrative italiene in materie de cooperari externe sint fondate pe modul de a le gestiona printr-o serie de colaborari cu structuri asociative axate pe proiecte concrete si solutii eficiente”, se arata in expunerea de motive care a insotit proiectul de hotarire.Protocolul este foarte concret, fiind mentionate sapte domenii de colaborare, in articole diferite, pentru fiecare dintre acestea fiind stabilite modalitatile concrete de colaborare. Potrivit documentului, acestea sint: colaborarea in domeniul intreprinzatorilor, dezvoltarea resurselor umane, cercetare stiintifica si inovatie, colaborare socio-sanitara, mediul inconjurator si serviciile publice de interes regional, turismul si resursele turistice, cultura si sport. Documentul exprima si intentia comuna de a incuraja realizarea de infratiri intre localitatile din cele doua regiuni, dar pune si bazele infiintarii unui grup mixt de lucru, format din sase membri, trei romani si trei italieni, care poate fi completat si cu experti in masura in care cele doua parti vor considera necesar. Protocolul este semnat pentru o perioada de patru ani, dar poate fi reinnoit anual, daca nici una dintre parti nu isi exprima dorinta de a-l rezilia. Protocolul trebuie adoptat si semnat si de partea italiana, dupa care parteneriatul va putea produce efecte. 

Spectacolul premierelor mondiale de la ASTRA Film Fest

Spectacolul premierelor mondiale de la ASTRA Film Fest continua cu „For God Sake" (Cazul Tanacu). Filmul semnat de Tatiana Niculescu Bran, Ionut Teianului si Mirel Bran este centrat pe povestea maicutei care se presupune ca ar fi murit in urma unui proces de exorcizare, la manastirea Tanacu. Filmul urmareste evenimentele principale ale cazului, scotind la iveala nu numai situatii inedite, ci si personaje si declaratii necunoscute publicului pina acum. „Crucificata de calugarite si de un preot, o tinara maicuta a murit dupa ce a fost expusa unui ritual de exorcism desfasurat intr-o manastire din Romania". Aceasta poveste a ajuns pe prima pagina a ziarelor din intreaga lume in iunie 2005. Scenariul medieval si atentia mediei au stirnit imaginatia publicului international. In februarie 2007, preotul a fost condamnat la 14 ani de inchisoare, iar calugaritele la 8, respectiv 5 ani. Ce este realitate si ce este fictiune in aceasta poveste incredibila? Cu ajutorul fotografiilor de arhiva, a marturiilor in exclusivitate si a unor imagini inedite, documentarul spune povestea vietii si a mortii Irinei Cornici intr-o maniera complexa, patrunzind dincolo de ceea ce a fost prezentat in media. Este o poveste complicata despre malpraxix medical si religios si despre institutii derutate ale unei tari proaspat devenite membru UE, care nu este inca pregatita sa se desprinda de mostenirea comunista. Filmul aduce in prim plan nu numai pozitia calugarului condamnat, ci si cea a familiei si a prietenilor apropiati ai Irinei Cornici, inainte de a se calugari. Filmul va fi proiectat in premiera mondiala, diseara, de la orele 20.45, in prezenta celor doi regizori, Tatiana Niculescu Bran, Ionut Teianului si Mirel Bran. Dumitru Budrala,director Festivalul ASTRA Film

Recomandarea zilei

Astazi, de la orele 19.00, va recomandam la Sala Thalia concertul Ansamblului de Operetei Clasice din Viena. „Salutari din Viena!" va reuni corul ansamblului, in conducerea maestrului Margit Fussi. Cei trei solisti care vor interpreta libretul scris pentru acest spectacol sint mezzosoprana Martina Claussen, soprana de opera dramatica Anna Ryan si tenorul Peter Widholz. Accesul publicului la acest eveniment se face pe baza biletelor puse in vinzare la casa de bilete din str. Nicolae Balcescu nr. 17. Costul unui bilet este de 10 lei, si respectiv 5 lei cu reducere.

Vampir la festival

Actorul maghiar de origine romana Bela Lugosi s-a consacrat ca o adevarata vedeta de film la Hollywood, intre anii 1910 - 1950Documentarul lui Florin Iepan „The Fallen Vampire - Bela Lugosi", prezentat in premiera la Astra Film Festival 2007, reconstituie imaginea celui care a jucat cu pasiune rolul lui Dracula, a celui care aproape ca s-a confundat cu legendarul vampir, devenit, datorita interpretarii de exceptie a actorului, o celebritate internationala.Succes la HollywoodRealizat in stilul documentarelor informative, filmul lui Iepan urmareste biografia actorului ungur nascut la Lugoj, Bela Lugosi, cu copilaria din Transilvania, mai apoi, traseul profesional, succesul, esecurile si, in fine, moartea sa, in 1956. Iepan a realizat pelicula pornind de la o serie de documente necunoscute publicului pina acum, cum ar fi certificatul de nastere al actorului, in care apar modificari, declarind ca are pretentia ca a „valorificat detalii privind originea romana a lui Lugosi". Insa demersul lui Florin Iepan consta in mult mai mult decit simpla afisare de documente informative despre viata celui care l-a facut celebru pe Dracula la Hollywood; autorul prezinta interviuri cu regizori de film, critici, actori care l-au cunoscut si au lucrat cu Lugosi, precum si cu fiul acestuia, Bela Lugosi Jr. Astfel, Peter Muller, regizorul filmului „Shadow of a vampire", vorbeste in film despre jocul actoricesc al lui Lugosi, considerind ca acesta a conferit personajului Dracula „pasiune", transformind mitul contelui din Carpati  intr-o veritabila "poveste de dragoste". "Fara Lugosi nu ar fi existat Dracula", declara Muller in cadrul documentarului, subliniind astfel importanta actorului in economia cinematografica mondiala.Dincolo de moarteDe asemenea, pe tot parcursul documentarului, Iepan se opreste asupra miturilor legate de moarte ale romanilor, antropologul Otilia Hedesan oferind in acest sens informatii detaliate despre legatura dintre spirit si corporalitate in acceptiunea poporului nostru, motiv central in intretinerea si dezvoltarea mitului Dracula, atit local, cit si la nivel international. Regizorul a subliniat faptul ca acest documentar isi propune sa deschida alte perspective de interpretare a mitului lui Dracula. Publicul numeros prezent la premiera a tinut sa aplaude filmul regizorului roman, insa, la discutiile de final, Iepan a fost lasat sa isi prezinte singur povestea. Cineastul roman este si autorul unui documentar despre Johnny Weissmüller, devenit vedeta de cinema dupa ce, din 1932, l-a interpretat pe Tarzan - „The One, the Only, the Real Tarzan".TVR si ArteFlorin Iepan a declarat, ieri, ca filmul urmeaza sa fie prezentat duminica pe postul de televiziune franco-german Arte, co-finantator al peliculei, iar luni acesta urmeaza sa ruleze pe TVR1. Succesul vampirilor este unul care nu moare. Nici peste Ocean. Dupa succesul de casa al unor filme precum «Dracula» sau «Interview With a Vampire», vampirii si-au aratat din nou coltii, iar filmul horror «30 Days of Night» s-a plasat pe primul loc in clasamentul incasarilor in chiar primul weekend de la lansare, cu venituri de 16 milioane de dolari", informeaza Associated Press.Florin Iepan l regizor„Acest film face parte dintr-o serie de biografii ale unor actori americani de origine sud-est europeana. Nu a fost ideea mea acest film, ea mi-a fost propusa. Acesta este un film destinat televiziunii. Este un privilegiu ca il pot arata intr-o sala de cinema, dar el nu a fost realizat pentru festivaluri"

Clara Cernat va cinta pentru prima oara la Sibiu

Concert inedit Evenimentul continua seria de concerte inedite pentru a marca in 2007 statutul multicultural al orasului Sibiu. Recitalul Clara Cernat si Theresse Dussaut de la Sibiu cuprinde lucrari ale maestrilor Robert Schumann (sonata „Arpeggione“ in la minor pentru alto si pian, „1ère Sonate op 105“ pentru vioara si pian), Maurice Ravel (Rapsodia „Tzigane“), Thierry Huillet (Preludiu pentru pian si vioara) si Pablo de Sarasate („Les Airs Bohémiens“ pentru vioara si pian).Violonista Clara Cernat va sustine un concert in premiera la SibiuAltista si violonista romanca Clara Cernat se evidentiaza prin traiectoria rapida si stralucitoare a carierei sale muzicale inca de la debutul ei de la virsta de 15 ani ca solista a Orchestrei Simfonice din Arad. Inregistrarile sale pentru Radio Romania au fost selectate pentru a face parte din Fonoteca de Aur, bucurindu-se de aprecierea unanima a presei si a publicului. In 1994, artista a fost aleasa pentru programul „8 Grands Talents d’Europe“, avind sansa sa se perfectioneze alaturi de mari maestri ai muzicii ca Tibor Varga sau Igor Ozim. Talentul ei este recunoscut in mai multe competitii internationale: Premiul I la Festivalul Concurs „J. S. Bach“ din Paris, Premiul I la Concursul International de Vioara „Città di Andria“ din Italia. Dubla pasiune pentru vioara si alto ii permite artistei sa exploreze un repertoriu vast si expresiv concertind in Europa, America de Nord, Asia si Africa de Sud.Pianista Thérèse Dussaut a fost invitata speciala in cadrul Festivalului Concurs „George Enescu“ din 2005, fiind acum pentru a doua oara in Romania. Therese Dussaut, fiica compozitorilor Hélène Covatti si Robert Dussaut, este absolventa a Conservatorului din Paris si s-a perfectionat alaturi de Marguerite Long, Pierre Sancan in Franta si Vladimir Horbowski in Rusia. Talentul artistei este rasplatit cu Premier Grand Prix International de Munich, fiind invitata obisnuita a juriului in cadrul concursurilor din München si Harowitz. Intrarea publicului la acest eveniment este libera, in limita locurilor disponibile.Concertul extraordinar „I Solisti Veneti"In luna februarie a acestui an, la doar 2 luni de la deschiderea Programului Sibiu Capitala Culturala Europena 2007, Sala „Thalia“ a gazduit doua concerte de exceptie ale ansamblului muzical Scaligero – Scala din Milano. In data de 3 noiembrie, cind mai sint aproape 2 luni pina la incheierea acestui an de exceptie, Sibiul va gazdui un alt concert, la fel de „popular“ ca cel din luna februarie, o seara de muzica „curat“ italiana, interpretata de faimosii muzicieni „I Solisti Veneti“ sub bagheta nu mai putin cunoscutului Claudio Scimone. Numele lui Claudio Scimone si ale muzicienilor din formatia „I Solisti Veneti“ s-au impus in ultimele decenii prin consecventa cu care acestia au ramas fideli muzicii italiene, in general, si celei preclasice, in particular, pe care le-au promovat cu daruire si cu virtuozitate.„Muzica italiana“ a creat premisele clasicismului european. Muzica italiana, „simpla in forma si bogata in continut“, a alimentat citeva sute de ani gustul si sensibilitatea muzicala a Europei, pina au inceput „razvratirile“, de la Bach la romantici, de la Mozart la Wagner. Cu toate aceste noi diversificari si cuceriri estetico-artistice, muzica italiana, de ieri si de astazi, ramine la fel de cuceritoare. Fermecatoare si populara. Concertul se inscrie in cadrul manifestarilor din cadrul Programului Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007 si este, de departe, cel mai asteptat eveniment al lunii noiembrie.Spectacolul de dans „Voltes“Cu ocazia unui turneu pe care il efectueaza in mai multe orase din Romania, Compania Catherine Diverrès, prezinta ultima sa creatie, Voltes. La capatul a 17 ani de creatie, coregrafa Catherine Diverrès traieste experienta de a impartasi si celorlalti arta sa. Spectacolul Voltes e alcatuit din sapte coregrafii semnate exclusiv de ea. Cele mai vechi dintre acestea, printre care se numara si fragmente extrase din spectacolele „L’Arbitre des élégances“ (1986) si „L’Ombre du Ciel“ (1995), sint interpretate de doua tinere balerine de la Centrul Coregrafic din Rennes si respectiv din Bretania, Carole Gomez si Isabelle Kürzi.Arhivele DemarcoMuzeul Brukenthal va gazdui, in perioada 2-20 noiembrie, o expozitie de arta contemporana, „Arhivele Demarco“. Expozitia se constituie nu doar ca un fragment de istorie artistica locala, ci si ca un omagiu adus unui mare prieten al artistilor locali si a culturii romane. Demarco a fost printre primii cunoscatori de arta contemporana si galeristi care s-au aventurat la Bucuresti, vizitind pe rind atelierele mai multor artisti romani, printre care ii amintim pe Pavel Ilie, Paul Neagu, Horia Bernea, Ion Bitzan, Ovidiu Maitec, Vladimir Setran, Radu Dragomirescu, Serban Epure, Diet Sayler, initiind o serie de evenimente artistice internationale cu scopul promovarii si dezvoltarii artei romanesti.Arhivele Demarco reprezinta o colectie cuprinzatoare asupra activitatii derulate de Galeria Richard Demarco si mai tirziu de Fundatia Europeana de Arta Demarco timp de 40 de ani devenind, astfel, o institutie deschisa publicului. In aceasta arhiva se gasesc o serie de lucrari ale artistilor romani care au expus in Galeria Demarco, lucrari care au sansa astazi sa se intoarca, fie si temporar, pentru a putea fi vazute de publicul roman in special, dar si de alti vizitatori ai Sibiului – Capitala Culturala Europeana 2007.Nu ai nevoie de mai mult ca sa poti traiExpozitia de fotografie prezinta citeva sute de fotografii obtinute in urma unui proiect de cercetare pentru un film documentar ce a fost realizat la mijlocul anilor ’90. Fotografiile sint inramate si grupate pe teme. Ele infatiseaza indeosebi femei si barbati in virsta din grupul sasilor transilvaneni. Mai mult decit atit, expozitia reuneste extrase de interviu si materiale video originale din cadrul filmului. Acest format expozitional le permite vizitatorilor sa descopere in toata complexitatea sa viziunea si motivele ce au stat la baza emigrarii sau raminerii acestora in Transilvania. Expozitia va fi gazduita de Biserica Evanghelica.Exil sau...Tineri cu virsta cuprinsa intre 13 si 19 ani de la liceele din Diekirch (Luxemburg) si Brukenthal (Romania) vor face un film al carui scenariu ii aduce impreuna si ii provoaca sa vorbeasca despre trecutul si viitorul lor intr-o Europa marcata de migratii. Este un proiect multidimensional, care se naste in urma intilnirilor personale si care are ca punct central modalitatea de transgresare a granitelor utilizind tehnologiile moderne. Adolescentii vor fi responsabili de intregul proiect, de la scenariu, la regie. Va invitam sa va bucurati de o experienta cinematografica transnationala.

Reparatii capitale

Scoala ramine intotdeuna o prioritate la Tilisca. Noi am investit foarte mult in acest domeniu. Am tinut sa punem accentul pe invatamint, mai ales ca am beneficiat de sume importante de la Guvern. Concret, am avut lucrari importante la Corpul A al Scolii din Tilisca. Acesta este vechi de 141 de ani si chiar avea nevoie de reparatii capitale. Am renovat tot acoperisul, am schimbat usile, ferestrele, am introdus incalzire centrala, am construit un grup sanitar in interiorul cladirii, plus ca ne-am ocupat si de exterior. In Corpul B am amenajat un laborator de informatica, cu mobilier nou-nout si calculatoare. Mai ramine Corpul C, pentru care am realizat un proiect. In primul rind vrem sa mansardam acest spatiu. Acolo vom amenaja Centrul de Informare si Documentare si am vrea sa punem la punct si o biblioteca noua. Daca pina la sfirsitul lunii reusim sa facem rost de bani, speram ca vom termina si centrul in primavara. Pentru acest proiect avem nevoie de 300.000 de lei, iar cam jumatate din aceasta suma o vom acoperi din bugetul propriu, deoarece de la Guvern nu putem primi mai mult de 160.000 de lei. De asemenea, tot in aceasta perioada lucram si la cimentatul strazii din satul Rod, intr-o suprafata de 1.000 de metri patrati si punem dale in Tilisca, pe aceeasi suprafata. In rest, nu ne ramine decit sa ne pregatim de alegeri. Dumitru Raceu, primar Tilisca

Casa pentru virstnici

Persoanele virstnice cu dizabilitati au parte de un altfel de tratament in cadrul Centrului de Ingrijire si Asistenta Biertan. Spatiul a fost restructurat, iar de ieri functioneaza in conditii mult mai bune, atit pentru pacienti, cit si pentru specialistii care ii ingrijesc. Centrul de Ingrijire si Asistenta Biertan va fi unul de tip rezidential, care va gazdui maxim 30 de persoane virstnice cu dizabilitati. Aici, batrinii vor avea parte de cazare, masa, asistenta de specialitate, recuperare, ingrijire si supraveghere permanenta. De asemenea, in cadrul centrului se vor elabora programe de recuperare, individuale si de grup, se vor organiza activitati de ergoterapie si activitati psiho-sociale sau culturale. Un aport important il are si Consiliul Judetean Sibiu, care a alocat mai bine de 54.000 de euro, suma ce acopera o parte din costul lucrarilor.

Majorarea pensiilor si efectele negative

Majorarea pensiilor, din punctul de vedere al unui macroeconomist, nu este oportuna, pentru ca poate genera efecte negative, in special asupra inflatiei si a deficitului de cont curent, a declarat, ieri, fostul secretar de stat in Ministerul Economiei si Finantelor, Sebastian Vladescu.„Oportunitatea majorarii pensiilor trebuie analizata din mai multe puncte de vedere, dar asa a decis Parlamentul si cei care operationalizeaza aceasta masura trebuie sa gaseasca solutii de finantare“, a explicat Vladescu, aratind ca, in functie de interese, diferitele categorii sociale sau profesionale, cum ar fi pensionarii, politicienii sau contribuabilii, considera majorarea o decizie buna.Fostul ministru si secretar de stat a spus ca angajamentul de majorare va fi, in mod cert, respectat de catre guvernanti si in 2009. „Ce va presupune acest lucru din punctul de vedere al politicilor bugetare, fiscale si monetare este o alta discutie, care va fi peste un an“, a declarat Vladescu. El a admis, totodata, ca declaratiile sale din vara, potrivit carora majorarea pensiilor este inoportuna, au generat nemultumirea premierului Tariceanu. „Relatia mea cu primul ministru are aspecte pe care le separam: cea profesionala si cea personala. Atunci (n.r., la momentul declaratiilor privind majorarea pensiilor) s-a suparat, dar chiar daca exista un dezacord profesional, exista o doza de respect“, a spus Vladescu.In august, fostul oficial declara pentru NewsIn ca viziunea sa in privinta majorarii pensiilor era diferita de cea a ministrului Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. Vladescu mai declara, la acea data, ca va renunta la postul din Finante dupa ce va finaliza privatizarea Automobile Craiova, proces pe care il conducea din pozitia de presedinte al Comisiei de privatizare, si dupa ce Comisia Europeana va aproba ultimele doua Programe Operationale Sectoriale. Decizia premierului Tariceanu privind eliberarea din functie a lui Vladescu a fost publicata miercuri in Monitorul Oficial al Romaniei.

Sedinta-maraton

Consilierii au alocat 1,88 milioane de lei pentru doua drumuri judetene de interes localRaportul prezentat ieri de Roberto Dietrich, inspectorul scolar general adjunct, nu i-a prea multumit pe consilieri. Din acesta reiese ca lucrarile la doar 12 din cele 187 de unitati de invatamint sint finalizate, celelalte scoli fiind inca in reparatii. Se pare ca o alta tara a invatamintului sibiean este imposibilitatea de a-i disciplina pe elevii care au parintii plecati in strainatate. „Mii de copii au parintii plecati la munca in strainatate. Am sesizat mari schimbari in comportamentul acestora. Cei mai multi nu mai vor sa invete sau chiulesc de la scoala. Ajung din premianti, repetenti", arata Dietrich.Investitii in cazareTot ieri, Constantin Oprean, rectorul Universitatii „Lucian Blaga", le-a prezentat consilierilor judeteni oferta universitatii pentru cei aproximativ 30.000 de studenti si a insistat pe constructia unui nou camin. „Vrem sa ne ocupam serios de spatiile de cazare. In acest sens, construim un camin pentru studenti, care va functiona in regim hotelier. Va avea 250 de locuri, iar in camera vom pune un singur student. Mergem pe aceasta ideee tocmai pentru ca stim cit de importanta este intimitatea pentru fiecare tinar", a anuntat Oprean. Bani pentru asfaltareIn cadrul sedintei ordinare de ieri, consilierii au aprobat si suplimentarea surselor de finantare pe anul 2007 pentru programul de reabilitare si modernizare a unor drumuri de interes local. Vizate sint DC26 Laslea - Malincrav si DC72 Apoldu de Sus - Apoldu de Jos - Singatin, care vor absorbi aproape 1,88 milioane de lei. Consilierii au mai decis si  o noua suplimentare de personal la Aeroportul Sibiu. Este vorba despre un post de inspector de specialitate in compartimentul IT, un post de tehnician la serviciul mecano-energetic si doua posturi de referent in cadrul Oficiului Juridic si Relatii Publice.

Primarul Aradului ajunge in instanta

Primarul PD din Arad, Gheorghe Falca (foto), a fost trimis in judecata de catre procurorii DNA. Este acuzat de luare de mita, abuz in serviciu contra intereselor publice, urmat de obtinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave. Alaturi de Falca, mai sint inculpati in acelasi dosar Demeter Francisc, Vasil Radu Gavril, administrator si, respectiv, director al SC Elecon Plus, si Papa Florica Mioara, functionar in cadrul primariei Arad. Potrivit DNA, in martie 2005, Falca, in calitate de primar al municipiului Arad, a primit de la Demeter Francisc si Vasil Radu un imobil mai valoros cu 115.550 de euro decit apartamentul dat la schimb. Ulterior, Falca i-a favorizat pe cei doi la obtinerea, cu un pret subevaluat, a unui teren apartinind Consiliului Local Arad, situat in centrul orasului. Falca este finul presedintelui Traian Basescu. 

Romani evacuati in California

Zeci de romani din nordul orasului San Diego, din statul California, SUA, au fost evacuati din calea incendiilor care mistuie zona de aproape o saptamina. O familie de romani si-a pierdut casa, care a ars in totalitate. Cei mai multi evacuati au fost cazati in conditii improprii pe stadioane, a declarat, pentru Realitatea TV, preotul Bisericii Ortodoxe din San Diego, Constantin Iustinian Capsa. Pina acum, patru oameni au murit si cel putin 45 au fost raniti, iar peste o jumatate de milion de persoane au fost evacuate. Romanii din San Diego povestesc ca flacarile sint inalte de aproape 40 de metri, au trecut de autostrazi, iar din cauza vintului puternic si imprevizibil, traiectoria acestora nu poate fi controlata. Un efect secundar, dar care le da multa bataie de cap oamenilor, este cenusa ramasa in urma incendiilor. 

PD merge pe varianta lui Basescu

Presedintele PD, Emil Boc, sustine ca organizarea referendumului pentru votul uninominal o data cu alegerile europarlamentare nu aduce costuri suplimentare la bugetul statului. „Doresc sa taxez afirmatia domnului Tariceanu ca aceasta organizare simultana ar costa inca 20 de milioane de euro: fals, domnule Tariceanu, si mai cititi legile! Daca s-ar organiza separat, atunci am avea costuri suplimentare. Nu ar fi prima data cind romanii voteaza pentru mai multe lucruri deodata: asa este si la alegerile locale, cind primesc trei buletine: pentru consiliul local, cel judetean si pentru primar", a explicat ieri liderul PD. Acesta a catalogat afirmatia ca trebuie organizate alte circumscriptii de vot drept o „aberatie politico-administrativa". „Guvernul are obligatia de a confectiona buletinele, se merge pe aceleasi sectii, cu aceleasi comisii, nu poti trimite oamenii in doua locuri, dupa moftul lui Tariceanu", spune Boc. Liderul PD considera ca, daca votul uninominal majoritar propus de seful statului va fi aprobat la referendum, legea pentru care Guvernul isi va asuma raspunderea trebuie modificata conform vointei cetatenilor sau va trebui adoptat un nou proiect de lege care sa raspunda acestei vointe. „PD nu va depune nici un amendament la acest proiect asumat de Guvern. Va astepta ca romanii sa se pronunte prin referendum, dupa care parlamentarii democrati vor vota si vor sustine in Parlament in concordanta cu ceea ce vor romanii, nu ceea ce propune domnul Tariceanu", a afirmat liderul PD. El a atras atentia PRM ca un decret prezidential „nu poate fi contestat la Curtea Constitutionala" si a precizat pozitia PD, care va sustine varianta de vot uninominal propusa de Traian Basescu. „Daca poporul va valida referendumul, inseamna ca este de acord cu votul uninominal in varianta propusa de presedinte. Daca va invalida referendumul, atunci va ramine varianta propusa de Guvern", este concluzia lui Boc. Presedintele PD considera ca, desi referendumul in Romania nu are caracter legislativ, el este, totusi, obligatoriu din punct de vedere moral pentru Parlament. „Suveranitatea poporului este garantata de Constitutie. Parlamentul este o structura reprezentativa a poporului, astfel ca nimeni nu poate ignora un referendum care atesta vointa poporului", sustine Boc.

Romania, pe lista de sanctiuni a UE

Al doilea avertismentPotrivit ministrului Economiei, Varujan Vosganian, taxa de prima inmatriculare va fi modificata dupa ce se va ajunge la o intelegere cu Comisia Europeana. Declaratia sa vine dupa ce Comisia Europeana a anuntat ca va deschide, pina la sfirsitul acestui an, a doua etapa a procedurii de sanctionare a Romaniei, daca autoritatile de la Bucuresti nu vor modifica legislatia actuala in conformitate cu cea europeana. Etapa respectiva consta in transmiterea unei scrisori de argumentatie, arata Hotnews.ro, care contine recomandari precise ale modului in care trebuie modificata taxa. Daca nici in urma acestei scrisori Romania nu se va conforma normelor europene din acest domeniu, Comisia Europeana va trimite cazul la Curtea Europeana de Justitie, organism care a mai decis, intr-o problema asemanatoare, in defavoarea tarii impricinate, Polonia.Modificarea Codului PenalProblema cu taxa de inmatriculare nu este singura care ar putea atrage critici Romaniei din partea Uniunii Europene. Modificarile adoptate recent de parlamentarii din Comisia juridica la Codul Penal si Codul de Procedura Penala risca sa ridice citeva semne de intrebare. Deputatii au modificat o ordonanta de urgenta emisa in 2006, cind Monica Macovei era ministru al Justitiei, care a fost respinsa de Senat. Modificarile au fost trimise spre promulgare la Presedintie, care are posibilitatea de a intoarce documentul la Camera Deputatilor numai o data. Noile modificari propun, printre altele, 7 ani de inchisoare pentru ziaristii care difuzeaza inregistrari video dintr-un dosar (cum a fost, spre exemplu, cazul Remes). Purtatorul de cuvint al Comisiei Europene, Mark Grey, a precizat ca organismul european nu a fost informat, inca, despre aceste modificari ale codurilor. „Comisia a fost destul de clara cind a discutat cu Guvernul roman despre modificarile legislative", a clarificat oficialul european.Un proiect al Parlamentului European ar putea aduce noi batai de cap Romaniei, dar si altor state membre ale Uniunii. Este vorba despre intentia de a se interzice complet fumatul la locul de munca. Raportul preliminar a fost aprobat cu o larga majoritate, adica 531 de voturi, in vreme ce „impotriva" s-au pronuntat doar 63 de eurodeputati, iar 56 s-au abtinut. 650.000 de persoane mor anual in Uniune din cauza fumatului, iar alte 80.000 de persoane sint victime ale fumatului pasiv. Daca va fi aprobat, documentul va interzice fumatul la locul de munca si  cladiri publice.

Fotbal de doua parale

In opnia presedintellui Ligii Profesioniste de fotbal, Dumitru Dragomir, echipele romanesti n-au valoare pentru cea mai renumita competitie a cluburilor. „Domnule, noi nu avem infrastructura, nu avem centre de copii. Astia pe afara sint ajutati si de un guvern, dar la noi nici macar autoritatile locale nu se implica. Poate in urmatorii 30 de ani o sa avem si noi o echipa capabila sa iasa din grupele Ligii Campionilor. Sau poate exagerez eu. Daca dam de un manunchi de jucatori valorosi, cinci, sase jucatori, poate atunci sa iesim din grupe mai devreme", considera Dumitru Dragomir.  Steaua desfintataReferitor la meciul dintre Sevilla si Steaua din grupa H a Ligii Campionilor, scor 2-1, presedintele LPF a spus: „Steaua parca juca acasa cu Gloria Bistrita, si zic asa ca Jean Padureanu nu se supara pe mine. Steaua are un lot modest pentru a putea face fata la acest nivel. Nu Surdu a fost marea problema in meciul cu Sevilla. Faptul ca Steaua are multi accidentati, iar cei pe care i-a adus, in afara de Zapata, nu sint jucatori valorosi, i-a facut sa joace asa cu spaniolii. Steaua ii bate pe aia de la Slavia, face trei puncte si se duce in UEFA", considera cel poreclit „Oracolul din Balcesti". Nevoie de investitiiDumitru Dragomir a mai precizat ca ar trebui sa se investeasca mai multi bani in descoperirea talentelor, pentru a se face performanta: „Ca sa faci performanta la noi, trebuie sa aduni toate valorile din tara, sau sa aduni tineri jucatori de afara. Ii iei pe aia cu 10-20 de milioane, ii cresti si dupa aia ii vinzi. Si mai trebuie sa dispui si de un fond de rulment de vreo 100 de milioane. La noi patronii au avere, dar nu cred ca are nimeni atitia bani gheata", considera Dragomir. Presedintele Ligii Profesioniste a mai adaugat ca antrenorul Stelei, Massimo Pedrazzini, ar trebui sa vorbeasca mai mult cu Gigi Becali, pentru ca acesta sa nu ii mai impuna anumiti jucatori in primul 11. „Normal ar fi ca Gigi Becali sa nu se mai bage peste antrenor, dar cu el nu se poate. Antrenorul trebuie sa fie dibace si sa ii explice de ce nu poate sa joace un anumit jucator, sau de ce trebuie sa joace altul. Eu, daca as fi la Steaua, as putea sa il conving pe Gigi sa bag ce jucatori vreau", spune Dragomir. 

Alonso pe picior de plecare

Pilotul spaniol Fernando Alonso va sti in urmatoarele doua saptamini daca ramine sau pleaca de la echipa de Formula 1 McLaren-Mercedes, spune, Ron Dennis directorul gruparii. „Am anuntat tot timpul ca vom rezolva problema pilotilor la finalul sezonului. Vom face acest lucru in urmatoarele doua saptamini. Pot sa afirm ca ne-am gindit la acest lucru, dar nu pot sa va spun nimic. Avem o imagine destul de clara a viitorului. Dar, nu am discutat in detaliu", spune Ron Dennis.  Decizia vine ca urmare a nemultumirilor manifestate de piloti, venite, mai ales din partea spaniolului. Fostul campion mondial a sugerat, in numeroase rinduri, faptul ca britanicul a fost sustinut mai bine de echipa. Amenda consistentaEchipa de Formula 1 McLaren va trebui sa plateasca suma de 50 de milioane de dolari, dupa scandalul de spionaj, catre Federatia Internationala de Automobilism (FIA), bani care vor fi folositi pentru promovarea sigurantei in sportul cu motor.  „Avind in vedere hotarirea luata la 13 septembrie, echipa va trebui sa plateasca suma de 50 de milioane de dolari catre FIA pina in luna decembrie. Aceasta suma va fi folosita pentru infiintarea Fondului de Dezvoltare al FIA, care va colabora cu Autoritatile Nationale Sportive in vederea promovarii sigurantei in sporturile cu motor, in special in tarile unde infrastructura are nevoie de suport", se arata in comunicatul federatiei. Pe langa amenda initiala de 100 de milioane de dolari, lui McLaren i-au fost retrase in punctele acumulate in campionatul constructorilor. Se gindeste la RenaultAflat mai tot timpul in conflict cu echipa, Alonso pare din ce in ce mai tentat sa paraseasca rindurile formatiei. El este acuzat de echipa ca a oferit anchetatorilor declaratii prin care McLaren a fost amendata, iar, in acelasi timp, cei de la Renault si-au manifestat disponibilitatea de a-l primi inapoi. „Nu as putea spune ca Renault este o prioritate pentru mine. Acum astept sa vedem ce va hotari echipa, insa, e clar ca acest sezon a fost unul dintre cele mai dificile din cariera. Imi pare rau ca a iesit asa de prost pentru toata lumea, dar asteptam sa vedem ce se va hotari", spune spaniolul. Kimi fericitPilotul finlandez Kimi Raikkonen a declarat, miercuri, pentru site-ul sau oficial, ca este atit de fericit pentru ca a cistigat titlul mondial in Formula 1, incat „aproape ca doare". „Este cel mai mare vis al meu de cind eram mic copil: sa fiu campion mondial. Aveam sase ani cind am vazut prima data un circuit. Era un circuit foarte vechi si mic, care se numea Bembole. Se afla la cinci kilometri de casa mea, iar pentru mine era cel mai frumos loc, era casa mea. Acum, 21 de ani mai tirziu, am multe circuite favorite in jurul lumii. Dar, evident, cel la care tin cel mai mult este Interlagos, care se afla la peste 5.000 de kilometri de casa mea", a declarat pilotul echipei Ferrari. Duminica, Kimi Raikkonen a devenit campion mondial, dupa ce a cistigat Marele Premiu al Braziliei, ultima etapa a Campionatului Mondial. El i-a devansat cu un punct in clasamentul pilotilor pe Lewis Hamilton si Fernando Alonso, ambii de la McLaren-Mercedes.Expozitie cu dedicatiePilotul spaniol Fernando Alonso, de doua ori campion mondial de Formula 1, a participat, la Oviedo, la deschiderea unei expozitii ce ii este dedicata - „Formula Alonso". Alonso, care a incheiat acest sezon pe locul trei in clasamentul pilotilor, a vizitat expozitia impreuna cu tatal sau.  Organizatorii acestui eveniment au expus mai multe obiecte originale legate de cariera pilotului spaniol: primul kart folosit de Alonso, combinezoane si casti, precum si monoposturile de Formula 1 cu care spaniolul a concurat pentru Renault si McLaren.

S-a dat startul

Vicepresedintele PD Medias Gheorghe Roman si fotbalistul Marius Baciu au dat startul campionatului Mediasului la minifotbal. Competitia organizata de filiala locala a PD si Scoala de fotbal Marius Baciu a debutat oficial duminica. Campionatul, care se adreseaza tuturor echipelor de fotbal amator, se va disputa in sistem tur - retur, pe terenurile bazei sportive apartinand fotbalistului legitimat actualmente la Universitatea Cluj. S-au inscris 20 de echipe care au dreptul dupa regulament sa aiba in lot maxim 20 de jucatori. „Personal sunt bucuros ca s-au inscris foarte multe echipe, care sunt sustinute de firme importante din municipiu. Asta inseamna ca lumea doreste miscare, doreste relaxare" explica Gheorghe Roman, organizatorul principal al acestui eveniment. Turul campionatului de minifotbal se va disputa pana in luna februarie a anului viitor. Echipele care se vor mai inscrie in perioada urmatoare vor forma liga a doua de minifotbal.

2008: Nokia made in Cluj-Napoca

Foto Marius RUSReprezentantii Nokia au prezentat ieri primii furnizori pentru fabrica de la JucuPrimii trei furnizori ai companiei Nokia au fost prezentati ieri la Cluj-Napoca de catre directorul Nokia Romania, John Guerry. Este vorba de companiile finlandeze Hansaprit, care va produce in principal documentatia de utilizare a produselor, de Stora Enso, care va produce ambalajul pentru telefoane si se va ocupa de expedierea acestora, si de compania chineza BYD, specializata in productia de componente IT.  „Vom continua sa extindem Parcul Industrial de la Jucu pina la capacitatea necesara. Ca atare, acestia sint primii furnizori si am convingerea ca vor urma si altii in curind. La momentul potrivit, ii vom prezenta si pe aceia“, a declarat John Guerry, director Nokia Romania.Cele trei companii straine vor investi impreuna 60 de milioane de euro. In ceea ce priveste necesarul de personal, cele mai multe angajari le vor face chinezii de la BYD, 500 de angajati intr-o prima faza, ajungindu-se in final pina la 2.000 de salariati. In ceea ce ii priveste pe ceilalti doi investitori, acestia si-au anuntat intentia de a angaja cite 150 de persoane.Competitia pentru furnizorii companiei finlandeze Nokia continua, dupa cum a sustinut John Guerry. In aceste conditii, necesarul de muncitori de la Nokia Village va depasi cifra de 5.000 de persoane, cit a fost preconizat initial. Oficialii investitorilor nu s-au aratat ingrijorati de faptul ca nu vor avea de unde atrage forta de munca. Acestia se bazeaza pe pachetul de sevicii oferit: transport asigurat, asigurare medicala sau spatii de intretinere fizica. Presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara, a declarat ca se bazeaza pe absolventii de liceu si de facultate din oras. Procesul de recrutare pentru muncitori va viza arealul Cluj – Mociu – Chinteni, unde se regaseste o populatie de 550.000 de persoane. Primul telefon mobil Nokia produs la Jucu va fi scos la vinzare pina in luna februarie a anului viitor, a declarat John Guerry, directorul Nokia Romania. El spune ca inca nu a fost stabilit modelul care va fi produs la Jucu, dar ca toate telefoanele vor fi destinate clasei de mijloc. Telefoanele vor fi vindute si in tara noastra, iar pretul de vinzare va fi stabilit de comercianti. 

Avantaj anulat

De ce ti-e frica nu scapi, spune o zicala romaneasca, iar Gaz Metan a probat-o pe propria piele, in partida de miercuri, de pe Municipal, cu Unirea Alba Iulia. Mediesenii s-au temut de acest joc, mai ales ca veneau dupa o serie excelenta, care a culminat, simbata, cu un 3-0 in Valea Jiului. Dupa cum au inceput, nu parea sa aiba de ce sa-si faca griji. In minutul 7 era deja 1-0, prin reusita lui Eric. Peste alte 10 minute, Dudita si-a trecut si el numele pe lista marcatorilor, dar centralul intilnirii a anulat reusita pe motiv de pozitie afara din joc. Pina la pauza, jucatorii lui Pustai au ratat ocazie dupa ocazie, dar mingea a refuzat sa intre in plasa. Rind pe rind, Boaru, Eric, Prodan si Sabou au avut golul in virful bocancului, insa scorul a ramas acelasi, 1-0. Blocaj la pauzaDe la cabine, gazistii au iesit anesteziati. In schimb, albaiulienii au zburdat pe teren. Au restabilit egalitatea in minutul 59, prin Foro, iar golul a turnat plumb in ghetele gazistilor. Abia intrat pe teren, fostul mediesean Galdean a punctat si el, in minutul 74, pentru ca acelasi Foro sa urce scorul la 3-1, in minutul 83. Replica mediesenilor a venit insa foarte tirziu, in minutul 87, cind Vancea a sutat la increngatura barelor si a mai redus din handicap. Gaz Metan: Stetca - Zaharia, Somfalean, Balau, Buzean - Sabou, Hoban, Eric, Dudita - Prodan, Boaru. Au mai intrat: Cairo, Vancea. „De-a dreptul ciudat"Infringerea din meciul de ieri i-a dat planurile peste cap lui Criti Pustai. Acesta spune ca nu stie ce s-a intimplat si spera ca a fost un simplu accident. „Nu stiu ce s-a intimplat. E de-a dreptul ciudat. Am dominat clar prima repriza si puteam invinge clar. Am ratat, iar in partea a doua a fost ceva de cosmar. Nu ineleg de fel ce s-a intimplat. Daca am fi dat inca un gol in prima repriza, sigur puteam sa ne impunem clar. Daca am fi invins si-n acest meci puteam spune ca prindeam un moral foarte bun. asa nu avem ce face decit sa ne intoarcem la munca de jos", spune Pustai. Alt testIn etapa de miine, gazistii se vor deplasa la Turda, pentru a intilni formatia locala Ariesu. Cu un avans de doar patru puncte fata de echipa turdeana, mediesenii vor avea o misiune foarte dificila in obtinerea victoriei. Totusi, presedintele formatiei gaziste spera ca ucatorii sai sa-si revina si sa bifeze un nou succes. „Sper ca jocul cu cei de la Alba sa fi fost doar un accident, iar pentru a dovedi acest lucru inseamna ca trebuie sa invingem in partida de simbata. Avem neaparat nevoie de victorie. Trebuie sa nu mai pierdem puncte pe propriul teren pentru ca acestea conteaza foarte mult in economia clasamentului", spune Corin Cindrea. foto Vancea Gaz Metan - expl - Intrat in partea a doua a meciului Vancea a reusit doar sa reduca din handicap.

Marele derbi

Infrinti o singura data in sezonul regulat, in deplasarea de la Sibiu, baschetbalistii de la Gaz Metan Medias spera sa-si mentina acelasi statut si dupa meciul de miine, de la Cluj, cu U Mobilteco. Va fi un meci de infarct, intre doua dintre cele mai puternice formatii din campionat. Vecine de clasament, ambele formatii au dovedit ca au resursele necesare pentru a se batea la un loc pe podium in acest sezon. In mod normal, lujenii, care evolueaza pe propriul teren sint favoriti la victorie, doar ca mediesenii nu concep sa se predea prea usor. Dorinta de revansaMeciul de miine poate reprezenta si un bun prilej de revansa pentru cei doi clujeni din tabara gazistilor. Atit antrenorul Horia Rotaru, cit si extrema Tudor Dumitrescu au evoluat, in trecut, pentru U, formatia din orasul lor natal. Rind pe rind au fost indepartati de la echipa. „Sintem profesionisti si trebuie sa ne facem treaba cit mai bine. Nu cred ca e vorba de razbunare neaparat, cit mai ales de interes total pentru echipa la care jucam acum. Cred ca toata lumea trebuie sa stie ca ne facem datoria. La Cluj evolueaza acum jucatori care nu sint originari de acolo si isi dau viata pe teren. La fel o sa facem si noi pentru Medias. e normal sa te deranjeze ca nu ai fost apreciat la tine acasa, dar asta e", spune Tudor Dumitrescu. Sprijiniti de suporteriGaz Metan Medias va fi sustinuta la acest meci de o galerie formata din 40 de persoane. Cei care doresc sa sustina formatia o pot face daca se vor prezenta miine dimineata, la ora 8, in sediul autogarii. Autocarul cu care se va face deplasarea este pus la dspozitie de conducerea clubului. In prealabil, galeria va merge la meciul formatiei de fotbal.

Primul la Roma

Un roman a obtinut cea mai mare nota la admitere si a intrat primul pe lista la admiterea pentru Accademia di Belle Arti din Roma. Este vorba despre Bogdan Ursu, un tinar din Bacau, care a obtinut nenumarate premii pina acum atit in Romania, cit si in strainatate. Examenul s-a desfasurat separat pentru cetatenii straini si italieni, romanul concurind cu alti 50 de candidati din toata Europa. Clasificindu-se pe primul loc, Bogdan a obtinut si o bursa de studiu. Probele de examen au fost trei: desen anatomic, culoare si limba italiana, bacauanul totalizind 26 de puncte din 30. „Abia acum mi-am dat seama de calitatea scolii romanesti de pictura. Ce am invatat in tara a fost esential pentru rezultatul obtinut", a declarat, modest, Bogdan, de citiva ani stabilit in Italia.Multe premiiBogdan are 23 de ani si in 1998 a obtinut premiul I la concursul „Tinere talente" din Brasov. A participat la numeroase expozitii in Romania. Tablourile sale au fost vindute pina si in Statele Unite. In 2006, citeva din operele sale au fost expuse intr-o expozitie personala cu vinzare in centrul Romei, intitulata „Energia cromatica". Accademia di Belle Arti din Roma a fost fondata la sfirsitul secolului XVI, devenind o istitutie de arta pontificala. In secolele XVII si XVIII a devenit un punct de referinta pentru scolile de arta din intreaga Europa. In prezent, Accademia se ocupa si de controlul si supravegherea restaurarii unor opere de arta de importanta istorica din capitala Italia, cum ar fi Pantheonul.

Bal de caritate de Halloween

Orchestra Pink Martini va participa la cea de-a treia editie a Balului de Caritate de Halloween, care va avea loc in seara de 27 octombrie la Palatul Parlamentului. Membrii Pink Martini au fost foarte incintati de invitatia facuta de Asociatia Ovidiu Rom si au marturisit ca o vor onora cu mare placere dupa spectacolul pe care il vor sustine la Sala Palatului simbata seara, incepind cu orele 20:30. Membrii „micutei orchestre" vor participa in calitate de invitati la bal, potrivit unui comunicat de presa. Balul de Caritate de Halloween este organizat de Asociatia Ovidiu Rom, a carei cofondatoare este Leslie Hawke, mama celebrului actor Ethan Hawke. Evenimentul va aduce in atentia publicului programul Fiecare Copil in Scoala, care are ca obiectiv integrarea tuturor copiilor din Romania in sistemul educational, indiferent de etnie sau statut social.Donatii scumpeBalul de Halloween este principalul eveniment de stringere de fonduri organizat de Ovidiu Rom. In acest an asociatia se bucura de sprijinul Angelinei Jolie, care a donat un colier Bvlgari din aur de 18 karate, si al Umei Thurman, care a donat o geanta din piele de piton, primita cadou cu ocazia sarbatoririi a 45 de ani de activitate a designerului Valentino. Cele doua obiecte vor fi scoase la licitatie in cadrul evenimentului. Pentru concertul Pink Martini de simbata, de la Sala Palatului, mai sint disponibile doar bilete de 60 de lei, celelalte categorii fiind epuizate.

scrieti-ne la redactia@monitorulcj.ro

Parchetul de pe linga Tribunalul Prahova a decis deshumarea cadavrului fostului director al ziarului "Adevarul", Dumitru Tinu. Fiul acestuia, Andrei Iucinu, a solicitat deshumarea, pentru a permite prelevarea de noi probe, suplimentare, care sa ajute la stabilirea faptului daca Tinu a fost sau nu ucis. Ce parere aveti despre acest caz? 

Secretele lui Stradivarius

Maunder Minimum (1645-1715) sau racirea brusca a  temperaturii si activitate solara redusa.  Dezvoltarea normala a copacilor ar fi fost incetinita si lemnul a ramas foarte tinar. Aceasta este una dintre explicatiile pe care cercetatorii  americani o propun pentru a dezvalui secretele calitatii deosebite pe care o au instrumentele lui Antonio Stradivarius. Cele mai cunoscute viori din lume au fost construite in Italia de familiile Amati, Guarneri si Stradivari - secolul XVII si inceputul secolului XVIII. Dar cea care a atins succesul deplin a fost Stradivari, care a produs peste 1.100 de viori, chitare sau violoncele. In jur de 600 dintre acestea mai exista inca si astazi. Legende din folclorCercetatorii spun, ca, desi artistii prefera instrumentele faurite de Stradivarius, se pot  stabili cu greu diferente intre o vioara a maestrului si o vioara contemporana. Ipoteze referitoare la sonoritatea superioara a viorilor continua sa apara; se cauta o alta explicatie decit legendarul talent al creatorului. Cele mai multe isi au originea in folclor. Sint oameni care sustin ca celebrul maestru a cioplit instrumentele din lemnul unor vechi catedrale sau castele. Altii sugereaza ca Stradivarius ar fi folosit un lac preparat special a carui reteta s-a pierdut astazi. Sint oamenii care povestesc ca lemnul era tratat chimic, inmuiat in apa, uscat intr-un mod special sau conservat pentru o lunga  perioada de timp. Cercetatorii sustin insa ca o mare parte dintre aceste explicatii nu au fundamente. Investigatii amanuntiteDupa mai multe investigatii stiintifice pentru care s-au folosit fotografii realizate intr-un spectru ultraviolet si raze-x, a fost dezvaluita reteta lacului „minune". Si lemnul din care au fost faurite dateaza din perioada in care a trait  Stradivarius, si nu din anumite cladiri antice. Aspectul asupra caruia cei mai multi  cercetatori  au cazut de acord a fost acela ca lemnul din care au fost cioplite era elementul esential. Unul dintre specialistii care a reparat viori Stradivarius a adus in atentie faptul ca lemnul folosit avea trei cercuri. La unele dintre viori se remarca o distanta mare intre cercuri, in timp  ce altele erau confectionate dintr-un lemn cu  cercuri restrinse.Lutier celebruAntonio Stradivarius s-a nascut in anul 1644, iar intreaga s-a activitate s-a consumat in orasul Cremona, undeva in nordul Italiei. Numele sau adevarat a fost Antonio Stradivari, Stradivarius este varianta latineasca cu care isi incriptiona instrrumentele: „Stradivarius Cremonensis Faciebat Anno". Astazi, o vioara Stradivarius constituie o veritabila avere, unele dintre aceste instrumente pot depasi suma de un milion de dolari. De ce o vioara este cotata la un astfel de pret? Cel mai important motiv este sunetul pe care il produce. Isi pastreaza finetea si rezonanta indiferent ca vorbim despre sunete joase sau foarte ridicate. Sint versatile: acelasi instrument poate produce un sunet adinc, intunecat si fin, sau un sunet ametitor, deschis si toate avind o sonoritate foarte puternica. O alta trasatura ar fi extraordinara claritate, indiferent de distanta de la care sint receptionate. Secretul sunetelor nu este volumul, adevarata putere vine din puritatea acestuia. Viori scumpeUnicitatea viorilor lui Stradivarius vine si din faptul ca fiecare suna diferit, dar in nici un caz  calitatea sunetului nu este mai scazuta. Sint foarte usor de minuit, violonistul nu trebuie sa forteze instrumentul pentru a obtine un acord  muzical, raspunde la cel mai mic impuls.Cel mai mare pret platit vreodata  pentru o vioara Stradivarius, si de altfel, cea mai mare suma pentru un instrument muzical, a fost 2.032.000 de $ pentru „Lady Tennant" in 2005. Pe 16 mai 2006, „The Hammer", un alt instrument faimos creat de maestrul Stradivarius a fost scos la licitatie. A fost cumparat pentru  2.500.000 de $.

Romanii, premiati in Spania

Premiul a fost acordat in cadrul celei de-a V-a editii a Galei Ciudadano, informeaza Ambasada Romaniei la Madrid. In interventia sa din cadrul ceremoniei de decernare, ambasadorul roman a adus multumiri pentru aceasta forma de recunostere publica a contributiei pozitive a populatiei imigrante, indeosebi a celor peste jumatate de milion de cetateni ai Romaniei care traiesc si lucreaza in prezent in Spania. A adresat, de asemenea multumiri, autoritatilor spaniole, centrale si locale, pentru sprijinirea integrarii romanilor in societatea gazda, precum si pentru aportul amical si constant al Spaniei la aderarea Romaniei la UE.Nume mariDiplomatul roman a multumit indeosebi cetatenilor spanioli pentru maniera in care ii primesc pe imigrantii romani; similitudinile culturale dintre Spania si Romania facilitind, fara indoiala, buna integrare a romanilor si buna convietuire in societatea spaniola. Printre premiatii acestei a V-a editii s-au numarat personalitati ale spatiului public spaniol, asociatii si proiecte remarcabile, precum parintele Angel Garcia, fondator al asociatiei „Mesagerii Pacii", judecatorul Baltazar Garzon, pentru activitatea sa in slujba dreptului in combaterea terorismului si a impunitatii internationale, Asociatii Abogados de Atocha (victime ale unui atentat terorist acum 30 de ani),  Jose Maria Cuevas, pentru activitatea sa in fruntea Confederatiei Patronale Spaniole si altii. Premiu si pentru ecuadorieniA fost, de asemenea, premiata comunitatea ecuadoriana din Spania, pentru contributia sa la societatea spaniola. Premiile „Ciudadanos" sint decernate anual de catre Grupul de Televiziune Digital Terestra si Asociatia de Entitati de Radio si Televiziune Digitala din Spania drept recunoastere fata de persoane, institutii, comunitati sau proiecte care sprijina solidaritatea sociala.

Intersectie reamanajata

Pentru o mai buna incadrare a masinilor si respectiv imbunatatirea circulatiei, intersectia strazilor Academician Ioan Moraru, Constantin Brancoveanu, Johannes Honterus si Nicolae Titulescu, a fost modernizata, si s-au introdus mai multe insule pe partea carosabila, menite sa linisteasca traficul. „Lucrarile realizate in intersectia aflata in imediata apropiere a zonei centrale a orasului au drept scop imbunatatirea traficului. Practic s-au montat mai multe insule pietonale, care dirijeaza circulatia si sint totodata refugii pentru pietoni", a precizat viceprimarul Teodor Neamtu. Modernizarea intersectiei a costat peste 25.000 lei. Pe linga aceasta intersectie, municipalitatea are in vedere si altele, cu scopul declarat de a imbunatati circulatia si de a linisti traficul.

Gunoaie eradicate

Serviciul Public de Ecologizare si-a imbogatit parcul auto cu o autogunoiera speciala compactoare de 18 metri cubi, care s-a alaturat celorlaltor patru deja existente. Aceasta a fost achizitionata contra sumei de 100.000 lei, bani platiti de la bugetul local. In luna noiembrie se intentioneaza achizitionarea a inca unei masini, care va imbunatati activitatea de ecologizare in municipiul Medias. „Autogunoiera va fi folosita pentru ridicarea deseurilor menajere din municipiul Medias. Pina la jumatatea lunii noiembrie vom mai achizitiona inca o autospeciala compactoare. Momentan avem cinci masini, si speram sa ajunga si a sasea in curtea noastra", spune Iosif Balog, seful Serviciului Public de Ecologizare. Pe linga cele sase, Serviciul de Ecologizare ar mai putea intra in posesia unei autogunoiere de o capacitate mai mica, masina care va fi folosita pentru strazile in panta, greu accesibile. Pentru achizitionarea aceasta a fost depus un proiect Phare.

Fat Frumos cu Steaua-n frunte

Presedintelui ii priesc intilnirile cu electoratul ca unei echipe de fotbal care joaca in mod constant. Il tin in priza. Ca o face bine sau rau, vom mai vedea. Cert e ca pina acum n-a pierdut nici o lupta cu electoratul.Unii numesc populism capacitatea presedintelui de a se uita in oglinda populara si de a afla ca e cel mai frumos din tara. Adversarii politici ai presedintelui care refuza sa multumeasca si sa placa celor multi, limitindu-se sa fie indragiti in cercurile apropiatilor ar putea preda politica la SNSPA (Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative), unde principiile si teoria tin loc de talent si exercitiu. Insa simpla teorie face politica „de poveste“, iar Tariceanu, de cite ori priveste in sondajele de opinie (oglinda populara), vede ca nu e cel mai frumos din tara si, asemeni mamei vitrege, nu incearca sa fie mai frumoasa (ar fi populist), ci se straduieste sa o piarda pe Alba ca Zapada.Spre deosebire de Basescu, caruia meciurile cu electoratul ii convin, liberalii incearca un anti-joc perfect, cam ca Steaua in Liga Campionilor. Cu jucatori improvizati pe posturi inventate, cu sperante ca fundasii vor da gol din faze fixe sau adversarii isi vor da autogol, cu trageri de timp si de tricou, cu rugaciuni si cu eterna credinta in noroc. Si, nu in ultimul rind, cu speranta ca cei care comenteaza meciul (precum comentatorii sportivi de la Pro Tv) vor ignora realitatea si vor prezenta promisiunile de victorie ca pe insasi victoria.Din pacate, asemeni jucatorilor Stelei, liberalii isi joaca prost si ultimele minute ale jocului, incercind sa traga de timp si sa duca jocul in prelungiri, in loc sa-l transeze. Au aminat alegerile europarlamentare (si meciul cu electoratul) pentru ca, dupa excluderea din Guvern, PD-ul a crescut in sondaje in dauna PNL-ului. Contributia liberalilor la suspendarea presedintelui si sprijinul din parte democratilor la referendum nu a facut decit sa creasca popularitatea presedintelui si a fostului sau partid. Intregul joc, dar mai ales utima pasa a liberalilor, care nu au vrut sa-i dea satisfactie presedintelui (in privinta votului uninominal), s-ar putea sa-i coste partida, dupa ce presedintele a anuntat pentru 25 noiembrie un referendum pentru introducerea votului individual in aceeasi zi cu alegerile europarlamentare aminate pina aici.Daca nu se schimba nimic in joc pina la final, prin asocierea celor doua evenimente electorale, Basescu are sansa de a face o mare performanta pentru el, dar mai ales pentru PD: prin campania pentru referendum sa traga constitutional spuza pe turta democratilor si prin alegerile pentru europarlamentare (sustinute si de ceilalti politicieni) sa atraga alegatori la vot pentru uninominale. Repet, daca nu se schimba nimic.Cu sau fara acest moment prost din jocul liberalilor, democratii au crescut fara cel mai mic efort, ca un cozonac a carui singura speranta de a creste e sa nu faca nimic care sa-i tulbure procesul de dospire. Exista riscuri interne si pentru ei, cei care au stat pe tusa prea mult timp. Marele risc cind dospesti prea mult e sa te trezesti la coacere ca ai coaja tare in exterior si multe goluri inauntru.

Patroni asigurati cu alarme

Politistii o spun de fiecare data, patronii se fac ca nu aud, iar atunci cind sint calcati de hoti, se lamenteaza, iar in cele din urma se aleg si cu o amenda. Oamenii legii spera ca in acest fel sa-i invete minte. Pe principiul „nu cred ca mi se va intimpla tocmai mie", destui patroni de societati comerciale refuza sa isi asigure protectia bunurilor si valorilor. Anul trecut, politistii medieseni au aplicat zeci de amenzi contraventionale unor societati care nu au respectat Legea 333/2003, care prevede obligativitatea asigurarii pazei bunurilor si valorilor, prin montarea unor sisteme de alarma.  Mai multe controale In 2007, situatia s-a schimbat in bine. Oamenii legii au facut de la inceputul anului 311 controale pe linia asigurarii pazei bunurilor si valorilor. In total au fost verificate 380 societati comerciale din municipiul Medias, dintre care, in doar 52 de cazuri, acestea nu erau prevazute cu sisteme de alarma. „Fata de anul trecut, avem o crestere de 30% a numarului de controale. Administratorii si responsabilii societatilor comerciale, au inteles, in mare, ca este in beneficiul lor sa isi asigure unitatile cu sisteme de alarma. Totusi, ne confruntam si cu administratori care sint putin reticenti in acest sens", explica agentul sef adjunct, Bogdan Gheorghe, responsabil sisteme de paza din cadrul Politiei Municipiului Medias. Gradinite nesupravegheate Potrivit politistilor, o problema o reprezinta paza unitatilor de invatamint din municipiul Medias. Din 19 scoli si gradinite, doar patru sint prevazute cu paza. In ceea ce priveste societatile comerciale, intensificarea controalelor se pare ca a dus la scaderea numarului de spargeri comise la societati comerciale, care s-a redus la jumatate fata de perioada similara a anului trecut. Potrivit politistilor, in primele noua luni ale anului 2006, au fost comise pe raza municipiului 61 spargeri, iar in perioada similara a acestui an, cifra este de 30, o scadere de peste 50 la suta. „Scaderea numarului de spargeri se datoreaza numarului mare de controale, dar  si administratorilor de societati, care au luat masuri de descurajare a hotilor", explica  Bogdan Gheorghe. Amenzi usturatoareSocietatile comerciale au obligatia, conform legii 333/2003, sa isi asigure bunurile cu gratii, sistem dublu de inchidere si sisteme de alarma. In ciuda numeroaselor semnale trase de oamenii legii, unii patroni continua sa ignore avertismentele, si cad victime hotilor. Totodata, ei risca sa se aleaga si cu o sanctiune contraventioanala. Amenda pentru nerespectarea legii cu privire la asigurarea pazei bunurilor si valorilor este de la 200 - 1.000 de lei. Cei sanctionati au posibilitatea de a plati jumatate din minimul amenzii in termen de 48 de ore. Paza ieftinaUn sistem de paza simplu cu doi senzori de prezenta costa circa 700 de lei. Daca acesta este conectat la dispeceratul unei firme specializate in paza bunurilor si valorilor, pretul creste. De asemenea, un sistem de paza care cuprinde si un sistem TV intern poate fi si el achizitionat, pretul fiind de minim 1.000 de lei. Important de stiut este ca aceste sisteme de paza nu pot fi montate decit de firme licentiate in acest sens.

Agitatie la ghisee

Peste 2.500 de medieseni si-au depus deja dosarele pentru obtinerea ajutorului de incalzire a locuintei. Daca anul trecut au beneficiat de acesta circa 12.000 familii, in sezonul rece 2007-2008, Directia de Asistenta Sociala se asteapta la o crestere a acestui numar, in conditiile in care plafonul de acordare se va majora din 1 ianuarie 2008, de la 500 la 615 lei venit pe membru de familie. Ajutorul pentru incalzire se acorda in perioada sezonului rece, 1 noiembrie 2007 - 31 martie 2008. Plata ajutorului de incalzire pentru familiile care folosesc gazul metan se va face de la bugetul de stat direct catre furnizor, in timp ce in cazul incalzirii cu lemne, ajutorul este suportat de catre bugetele locale.

„Abonati" la amenzi

In cadrul unei actiuni de amploare care s-a desfasurat paralel in Medias si Sibiu, au depistati doi tineri, ambii din judetul Ialomita, care comercializau ilegal, in plina strada, articole de imbracaminte. Un tinar a fost prins in zona centrala a Mediasului, iar celalalt in Sibiu. Singurul lucru pe care au putut sa il faca oamenii legii a fost sa le dea cite o amenda de 1.000 de lei si sa le confiste marfa si banii obtinuti din comertul ilegal. „In aceeasi zi, tinarul care a fost depistat in Medias comercializind ilegal articole de imbracaminte si a fost amendat, a recidivat. In cursul dupa-amiezii, el a fost depistat din nou comercializind imbracaminte. Si de aceasta data a fost sanctionat contraventional cu 1.000 de lei si i-a fost confiscata marfa", a anuntat locotenentul Alexandru Costea, purtator de cuvint in cadrul IJJ Sibiu.

Alin Tise, schimbat prin avansare

Adi O., 29 de ani, taximetrist„Se prea poate, de ce nu? In conditiile in care PD-ul este in opozitie, prezenta unor oameni ai PD-ului in cele mai importante functii administrative intr-un oras asa de important cum e Clujul nu poate fi tolerata. Daca te uiti din unghiul acesta, ceea ce spuneti dumneavoastra poate fi adevarat. Nu stiu, eu zic ca Tise a fost bun in postul lui si mi-e teama sa nu aduca vreunul care sa strice tot ce a facut el. Treburile au mers bine la Cluj si pentru ca primarul s-a inteles bine cu prefectul“.Lorand Fekete, 38 de ani, laborant„Exista posibiltatea sa fie asa cum spuneti sau la fel de bine poate fi doar un scenariu. Din punctul de vedere al scenei politice, un astfel de procedeu este perfect valabil si poate fi un punct inscris pe «tabela» de Partidul Liberal. Daca acceptam varianta asta, va fi foarte interesant de vazut care va fi raspunsul celorlalte formatiuni, in special al PD, al carui presedinte este primar in Cluj“.Floarea Merghes, 31 de ani, traducator„Ce sa va spun? Nu pot sa spun ca-mi pare bine de aceasta schimbare. Pentru dinsul poate ca avansarea asta este un lucru bun pentru cariera, dar pentru clujeni nu stiu. A fost liniste in perioada asta, cit a fost el prefect. Eu nu sint dornica de scandaluri politice intre edilii Clujului, pentru ca sint destule de facut si cind sint scandaluri nu se face nimic“.Victoria Nasalean, 46 de ani, florareasa„Dar ce treaba am eu? Pentru mine toti sint o apa si-un pamint: ca-i primarul, prefectul sau mai stiu eu care. Nici nu stiu care ii primarul si care e prefectul. Ce sa va zic? Pleaca unul, vine altul, cu ce ne incalzeste pe noi treaba asta? Ce i-as cere noului prefect? Sa aiba de grija de tot judetul, nu numai de Cluj, ca nu numai Clujul e in judetul asta“.Laurentiu Szatmari, 21 de ani, student„Dupa mine, povestea asta este cusuta cu ata alba din partea presei, bineinteles, si facuta stire senzationala pentru prima pagina. Prea se gasesc conspiratii in tot ce se intimpla pe plan politic numai de dragul senzationalului: Tise n-a mai fost in PD de cind este prefect, asa ca nu vad legatura. Omul a fost avansat si gata“. 

Banca CR Firenze Romania da credite pentru plata studiilor universitare

 Banca CR Firenze Romania a lansat creditul “Student” prin care acorda echivalentul in lei a cel mult 5.000 euro tinerilor care vor sa isi completeze studiile universitare sau post-universitare, inclusiv celor care nu dispun de resurse financiare proprii. Creditul nu necesita achitarea unui avans si se adreseaza celor care au implinit 18 ani si au promovat examenul de admitere in cadrul unei institutii de invatamint superior. Imprumutul poate fi rambursat in avans fara comision si este oferit impreuna cu un card de debit Visa Electron. In cazul in care solicitantul nu are nici o sursa de venit, banca poate lua in considerare veniturile unei rude, pina la gradul al doilea inclusiv, in calitate de codebitor. Valoarea creditului solicitat va fi virata direct in contul institutiei de invatamint superior si poate constitui plata unuia sau mai multor ani de studiu. Perioada maxima de rambursare a creditului “Student” este de cinci ani.

Prezenta romaneasca la Paris

Pollutec Horizons este un tirg international, de mare anvergura, care promoveaza politicile si tehnologiile pentru protectia mediului. Editia de anul acesta va avea loc in perioada 27 - 30 noiembrie, la Paris, in paralel cu a treia editie a forumului ETAP - "Sisteme de verificare a performantei de mediu" (27 - 28 noiembrie 2007). Evenimentul, care include o expozitie si o serie de conferinte, urmareste diseminarea solutiilor tehnologice si administrative la provocarile economice si de mediu, reunind anual in jur de 1.500 expozanti si 40.000 de vizitatori. Uniunea Europeana isi aniversseaza anul acesta 50 de ani de la Infiintare, fiind totodata si primul an al României in calitate de stat membru UE. Cu aceasta ocazie, organizatorii Pollutec au oferit MMDD (Ministerul Mediului si al Dezvoltarii Durabile), precum si CCIB (Camera de Comert si Industrie a municipiului Bucuresti) si CCIR (Camera de Comert si Industrie a României), un stand gratuit la expozitie (9 mp la sectiunea Institutii-Administratie-Cercetare), pentru o participare oficiala (in premiera). De asemenea, Ambasada României la Paris si-a manifestat disponibilitatea pentru promovarea prezentei românesti la Pollutec, in incercarea de a promova interesul României pentru evolutii de ultima ora in domeniul tehnologiilor, produselor si serviciilor ecologice, pentru a beneficia de experienta altor tari in domeniu.Organizatorii au manifestat, la rindul lor, un interes deosebit pentru prezenta României la tirg, pentru ca participantii sa cunoasca politicile de mediu ale României si eforturile pe care aceasta le intreprinde in domeniu, in vederea stabilirii unor legaturi de colaborare cu tara noastra. MMDD va fi prezent la stand cu materiale informative privind Programul Operational Sectorial Mediu, precum si cu informatii despre actiunile ETAP România.

Instruire regionala pentru autoritatile de mediu

Parteneriat pentru mediuMetodologia a fost elaborata in cadrul proiectului de Asistenta Tehnica de o echipa de experti romani si straini ai firmelor Fichtner (Germania), Sweco (Suedia) si Ramboll (Danemarca), fiind aprobata prin Ordinul comun al Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor si Ministerului Integrarii Europene. Pe baza respectivei metodologii s-au elaborat opt Planuri Regionale de Gestionarea Deseurilor (cite unul pentru fiecare regiune de dezvoltare a Romaniei) ce au intrat in vigoare in luna aprilie a acestui an, cind au fost publicate in Monitorul Oficial si notificate Uniunii Europene.La instruirea organizata pentru Regiunea 6 au fost invitati sa participe circa 70 de reprezentanti ai: Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile, Agentiei Regionale si Agentiilor locale pentru Protectia Mediului, Consiliilor Judetene ale celor 6 judete din regiune, Consiliilor locale, Garzii Nationale de Mediu, operatorilor de salubrizare, Administratiei Nationale Apele Romane, altor autoritati locale. Sesiunile de instruire vor fi sustinute de experti romani, germani si francezi din cadrul echipei de proiect Fichtner - Sweco - Ramboll. Pentru detalii privind instruirile poate fi contactata Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Cluj Napoca sau Agentia pentru Protectia Mediului Bihor.    PrevederiPrintre prevederile planurilor se numara separarea la sursa a diferitelor categorii de deseuri (deseuri periculoase, baterii, deseuri din echipamente electrice si electronice, deseuri reciclabile etc), colectarea intregii cantitati de deseuri generate, eficientizarea fluxului de deseuri colectate etc. In cadrul acestei instruiri, reprezentantii autoritatilor romane cu responsabilitati in gestionarea deseurilor vor fi instruiti pe subiecte ca: stabilirea de obiective la nivel regional, pornind de la obiectivele asumate la nivel national prin Tratatul de Aderare, fluxuri speciale de deseuri: deseuri de echipamente electrice si electronice, vehicule scoase din uz, deseuri periculoase din deseurile menajere, deseuri din constructii si demolari, namoluri de la statiile de epurare municipale - neclaritati legislative si dificultati de implementare, prognoza generarii deseurilor municipale, prognoza deseurilor de ambalaje generate si determinarea numarului de locuitori ce trebuie sa colecteze selectiv pentru a se putea atinge tintele de reciclare si valorificare stabilite prin legislatie, metode moderne de gestionare a deseurilor si experienta tarilor UE in aplicarea lor - avantaje si dezavantaje, modul de calcul a capacitatilor diverselor instalatii de gestionare a deseurilor, calculul costurilor si al pragului de suportabilitate pentru populatie, masuri de implementare si responsabilitati, monitorizarea si revizuirea PRGD.

Locuinte de 18 milioane de euro pe MagazinulDeCASE.ro

MagazinulDeCASE.roCea mai ieftina locuinta listata pe www.MagazinulDeCASE.ro este o garsoniera de 20.000 de euro,  situata in zona Compa. La polul opus, cel mai scump imobil, o casa cu 20 de camere din zona Calea Dumbravii, costa 2.650.000 de euro. Aproximativ 90 de proprietari si-au pus casele pe MagazinulDeCASE.ro in prima luna de cind serviciul on-line de vinzare a locuintelor a ajuns in Sibiu. Cele mai vizionate 10 locuinte au adunat peste 8.000 de vizitatori, interesati de achizitionarea unui nou camin, rezultat care ar fi fost imposibil prin sistemul clasic de vinzare a unei locuinte. Vinde fara comision si fara batai de cap!MagazinulDeCASE.ro se adreseaza proprietarilor care doresc sa vinda locuintele mai repede, fara intermediari si fara a plati comision. Un reprezentant al MagazinuluiDeCASE.ro vine si face un set de fotografii profesionale. Fotografiile si toate informatiile pe care proprietarii doresc ca potentialii cumparatori sa le cunoasca sint listate pe MagazinulDeCase.ro in cel mult 24 de ore. Totodata, pe site apare numarul de telefon al proprietarului, astfel incit potentialii clienti sa ia legatura direct cu vinzatorul locuintei. Serviciul costa 99 lei. Este o taxa unica, pe care o plateste proprietarul. Imobilul ramine pe site pe o perioada de timp nelimitata, pina se vinde. In momentul vinzarii, nici vinzatorul, nici cumparatorul nu plateste vreun comision, pentru ca tranzactia se realizeaza in mod direct. Sibiul, in atentia investitorilorSibiul este primul oras, dupa Bucuresti, unde MagazinulDeCASE, liderul sistemelor de tranzactii imobiliare directe, si-a extins serviciile. Conform analizei efectuate de expertii MagazinulDeCASE.ro, Sibiul a inregistrat in ultimii doi ani o crestere a preturilor imobilelor cu 200 la suta in majoritatea segmentelor rezidentialului. Datorita randamentelor ridicate la investitiile in dezvoltari imobiliare, si-au anuntat intentia de a intra pe piata mai multe fonduri de investitii. Totodata, un alt motor de crestere il constituie dezvoltarea turistica, pentru ca a cunoscut un boom in acest an al Capitalei Culturale Europene, corelata cu extinderea orasului spre zonele limitrofe. O caracteristica interesanta a pietei imobiliare sibiene este extinderea orasului si pe verticala, prin mansardarea blocurilor. In acest moment, intre 70 si 80 la suta dintre blocurile din Sibiu sint sau urmeaza sa fie mansardate. In acest fel, s-a creat o noua piata, mai accesibila publicului larg. Tranzactii sigureIn perioada urmatoare, reprezentantii MagazinuluiDeCASE.ro estimeaza ca fondul locativ al Sibiului ar putea creste cu 10.000 de noi locuinte, numarul actual de locuinte fiind de 55.000. „Sibiul va avea in urmatorii cinci ani cea mai importanta evolutie a fondului locativ, raportata la celelalte orase din tara, rata de crestere estimata fiind de 15-20 la suta. MagazinulDeCASE este, practic, primul serviciu din Romania care aduce o totala transparenta tranzactiilor imobiliare, fiind locul unde se intilneste direct cererea cu oferta. Prin urmare, fiecare proprietar va primi pretul corect in cel mai rapid mod, fara mult efort sau stres", declara Matei Malos, general manager MagazinulDeCASE.ro. „Pe linga cresterea sigurantei tranzactiilor imobiliare, MagazinulDeCADSE isi propune pentru Sibiu cresterea vizibilitatii pietei imobiliare catre exterior si atragerea unui numar mai mare de investitori si dezvoltatori rezidentiali", adauga Ciprian Bejenariu, manager pe Sibiu al MagazinulDeCASE.ro.For Sale By OwnerMagazinulDeCASE.ro este primul serviciu imobiliar din Romania care faciliteaza contactul direct dintre proprietarul unei locuinte si potentialii cumparatori interesati de respectiva locuinta. In acest fel, o proprietate poate fi vinduta, respectiv cumparata, fara sa mai fie necesara plata unui comision catre proprietari. In prezent, MagazinulDeCASE.ro este cel mai rapid mijloc prin care un proprietar poate sa isi vinda locuinta. Sistemul MagazinulDeCASE.ro functioneaza in tara noastra de la jumatatea lunii octombrie a anului trecut. Servicii similare exista atit in Europa Occidentala, cit si in SUA, consacrate la nivel international sub denumirea generica de For Sale By Owner.Cumpara-ti locuinta fara comision!MagazinulDeCASE este singurul serviciu care prezinta doar oferta imobiliara reala existenta pe piata: fara anunturi false, fara anunturi cu preturi ireale si fara anunturi capcana, menite doar sa atraga cumparatorii. Accesul potentialilor cumparatori pe MagazinulDeCASE.ro este gratuit. Orice persoana poate viziona rapid o proprietate, poate afla toate informatiile care o intereseaza fara sa faca nicio deplasare, ci doar accesind MagazinulDeCASE.ro de la calculatorul personal. Acest prim mijloc de contact, virtual, reduce substantial timpul necesar vinzarii unui imobil. Se elimina vizionarile fizice ale unei proprietati, care din start nu aveau sanse de concretizare. Cumparatorii pot sa vada zeci sau chiar sute de proprietati intr-un timp record si, in final, reusesc sa ia o hotarire avizata. La rindul sau, proprietarul nu mai este nevoit sa discute decit cu potentialii cumparatori direct interesati de locuinta respectiva. www.MagazinulDeCASE.roPentru detalii suplimentare, ne puteti contacta la numerele de telefon 0746.30.40.50, 0269.234.272 sau pe adresa de e-mail sibiu@magazinuldecase.ro.Ciprian Bejenariu l manager MagazinulDeCASE.ro Sibiu"MagazinulDeCASE.ro nu este agentie imobiliara. Este un serviciu pe internet care vine atit in ajutorul vinzatorului, cit si al cumparatorului, pentru ca niciunul dintre ei nu plateste comision. Singurul cost al serviciului este de 99 lei, taxa pe care o plateste proprietarul, iar imobilul ramine pe site pina la vinzarea efectiva. MagazinulDeCASE.ro nu intermediaza propriu-zis tranzactiile, ci creeaza o cale de intilnire, prin care proprietarul este contactat direct de cumparator"

Voteaza si mortii

Conform listelor oficiale, in municipiul Medias au drept de vot la alegerile europarlamentare din 25 noiembrie  51.869 persoane. In realitate, cifra este mai mica, in conditiile in care citeva mii de medieseni sint plecati din tara sau decedati in alta parte. Acestia nu pot fi insa radiati din evidente, deorece nu exista nici un fel de act oficial in acest sens. „Aceste persoane ramin in evidente pina in momentul in care se primeste un act oficial in baza caruia sa se faca radierea", explica comisarul sef Stefan Florea, seful SPCLEP Medias. Pe linga mediesenii care au plecat din tara, mai sint persoane care s-au mutat in alte localitati fara sa anunte. De asemenea, exista cazuri de medieseni care au decedat in alte orase sau tari, insa serviciul nu a primit niciun fel de notificare. Locatii noiLa nivelul municipiului Medias au fost organizate 45 sectii de votare. Fata de ultimele alegeri, au intervenit o serie de modificari in ceea ce priveste amplasarea unora dintre sectiile de votare. Pentru ca nu in locatiile actuale nu exista caldura, municipalitatea a decis sa schimbe sediul unui numar de trei sectii de votare. Astfel, sectia din incinta societatii Texromed a fost mutata la Centrul Speranta, sectia din incinta fabricii Felam la Muzeul Hermann Oberth, iar sectia din incinta societatii Geromed la Scoala Generala Numarul 3. „Celelalte sectii vor functiona in locatiile in care cetatenii s-au obisnuit deja", precizeaza Sorin Costache, secretarul municipiului Medias.  

Bal pentru familiile nevoiase

Balul de caritate al Sinergii a strins sub acelasi acoperis oameni care au inteles ca pot si trebuie sa vina in sprijinul persoanelor aflate in dificultate. Acestia au avut posibilitatea sa cumpere produse realizate de catre beneficiarii Sinergii, si sa le dea astfel o mina de ajutor prin intermediul fondurilor donate. Unul dintre momentele cele mai apreciate din  cadrul balului de caritate a fost un program artistic pregatit de o parte din beneficiarii Centrului de Sprijin familial.Dubla aniversarePentru Sinergii, balul de caritate a insemnat si o dubla aniversare. Practic, asociatia a implinit 12 ani de cind functioneaza in municipiul Medias. Totodata, cel mai important proiect al sau, Centrul de Sprijin Familiar a aniversat 10 ani de activitate. „Centrul de Sprijin Familiar a fost creat pentru cei aflati in dificultate. E un serviciu de care sintem foarte mindri pentru ca a insemnat un inceput. In ceea ce priveste balul, este o actiune careia i s-au alaturat prieteni, sustinatori, oameni de bine din oras, pentru a asigura baza materiala prin care sa putem ajuta familiile noastre aflate in dificultate. In urma balului, s-a strins suma de 3000 de lei. Cele mai cautate produse au fost obiectele manuale de artizanat, desenele, picturile dar si decoratiunile", a explicat Dana Crisan, director Sinergii. Fondurile strinse cu ocazia balului de caritate vor fi folosite pentru finantarea proiectelor Asociatiei Sinergii. Copilul si familiaSinergii este un proiect care a dezvoltat initiativa din 1990-1995 a Organizatiei „Handicap International" din Lyon, Franta, de a veni in sprijinul copiilor institutionalizati in leaganul sau Spitalul din Medias. In prezent, centrul se constituie intr-un complex de servicii in favoarea restabilirii relatiilor dintre membrii familiilor cu copii intre 0 si 18 ani, mai ales atunci cind tensiunile acestor relatii au represiuni grave asupra copilului cum ar fi riscul abandonului, maltratarii, abandonului scolar, tulburarilor de comportament. Activitatea Centrului se bazeaza pe parteneriatul si colaborarile cu autoritatea locala si institutiile care au in atentie copilul, si anume Primaria, Spitalul Municipal, Directia pentru Protectia Copilului, Inspectoratul scolar si diverse ONG-uri.

Premiera medicala la Medias

Celulele stem se pot recolta numai la nastere si pot vindeca boli graveDupa medicii din cadrul Spitalului Clinic Judetean Sibiu, un medic neonatolog de la Spitalul Municipal Medias va preleva pentru prima data in cariera sa si in istoriei spitalului celule stem din cordonul ombilical al unui bebelus. Medicul a anuntat ca operatia va fi peste circa doua saptamini, cind mama va implini termenul de nastere. „Am fost anuntati de gravida. Am inteles ca a vorbit cu o banca din strainatate care va trimite toate cele necesare pentru transportul celulelor embrionare. Nu am mai facut asa ceva pina acum, dar am studiat mult acest lucru, iar interventia nu este deloc complicata. Celulele sint prelevate din cordonul ombilical, care oricum ar fi fost taiat si aruncat. Este vorba de singele din cordon care contine acele celule care pot salva viata copilului cind va creste. Problema intervine la pastrarea lor, insa deocamdata exista banci care pastreaza celulele stem doar in strainatate. Am inteles ca se vor infiinta banci si in Romania", explica dr. Elena Paul, medic neonatolog la Spitalul Medias.Concept nouProcedeul de recoltare a celulelor stem ramine necunoscut pentru femeile din Romania. In judetul Sibiu, doar citeva mamici au solicitat asa ceva pina acum. Ori nu au fost informate, ori nu au avut bani. Deoarece, deocamdata, nu exista astfel de banci in Romania, mamicile sint nevoite sa tina celulele la banci din strainatate, unde pretul pentru recoltare este de circa 1.000 de euro, iar pentru depozitare, circa 30 de euro pe an. Potrivit medicilor, aceste celule, care se pot recolta numai la nastere, din cordonul ombilical, pot fi pastrate intr-o banca speciala si folosite la vindecarea celor mai grave boli de care ar putea suferi copilul. Printre ele, leucemia, cancerul, boli de ficat sau rinichi. Celulele stem au capacitatea de a regenera organele bolnave. Din pacate sint putine, iar cel mai potrivit moment de a fi recoltate este la citeva minute dupa nastere. Celulele pot fi folosite si la rudele de gradul intii. Totusi, in ultimii ani, doar doua mii de romance s-au hotarit sa faca aceasta procedura.Pacienti inselatiLipsa de documentare i-a facut pe multi romani sa scoata bani grei din buzunar. Desi celulele stem se pot recolta numai la nastere, unii adulti s-au lasat inselati de falsi medici. Trecuti bine de majorat, acestia au crezut ca un medic american va veni sa le faca implant cu celule stem pentru a scapa de boli grave. Acestia au dat chiar si bani in avans. Sibienii se pare ca nu s-au lasat inselati, insa medicii trag un semnal de alarma si ii avertizeaza ca celulele sint recoltate doar cu acordul mamei, la citeva minute de la nastere. Politia s-a autosesizat in acest caz. „Oamenii s-au incintat, insa inainte sa iei o decizie trebuie sa te informezi. Orice cetatean trebuie sa inteleaga ca prelevarea acestor celule se face in locuri speciale si sint recoltate doar la nastere. Medicul americam Alfred Sapse se pare ca le-a cerut bani pentru a face implant cu celule stem. In Sibiu, nu am auzit sa fi fost cazuri", avertizeaza medicul Adrian Balan, directorul Inspectiei Sanitare de Stat Sibiu.Banca la TimisoaraRomania va avea in curind o banca de celule stem. Astfel, la nastere, femeile vor putea sa isi doneze singele placentar sau sa-l depoziteze in banca, in propriul beneficiu, dar contra cost. Prin infiintarea primei banci de celule stem din tara, romancele isi vor putea dona singele placentar, care va fi prelucrat si depozitat la sediul din Timisoara. Centrele de transplant vor putea solicita bancii resurse pentru operatiile de leucemii, limfoame sau operatii care necesita implant de celule stem. „La Spitalul Clinic Judetean Sibiu (SCJ) se fac sporadic aceste prelevari de celule stem. Ar fi bine sa existe un contract intre aceste banci care depoziteaza celulele, iar medicul care recolteaza celulele sa primeasca si el bani din suma de circa 1000 de euro care acestia o iau la recoltare. Mai mult, o banca publica de celule, ar da posibiltate amamicilor sa doneze singele placentar, pentru a salva vieti. Placenta, oricum este aruncata", spune medicul Adrian Stretean, seful sectiei de Ginecologie din cadrul SCJ Sibiu.

Sedinta „inghetata"

Sedinta extraordinara a Consiliului Local Medias, desfasurata luni dupa-amiaza in sala mare a Primariei, a fost una sub semnul frigului. Alesii locali au stat imbracati gros in sala, nu pentru ca e la moda, ci pentru ca altfel riscau sa tremure de frig. Norocul lor a fost ca sedinta nu a durat prea mult, altfel atmosfera „glaciala" din sala si-ar fi pus serios amprenta asupra sanatatii lor.  Alesii au votat repede cele doua puncte de pe ordinea de zi, si s-au intrebat retoric daca le doreste cineva raul. „Mie imi pare extrem de rau pentru ca am sesizat situatia asta si in primavara, si mi s-a promis ca o sa avem conditii de lucru. Sa speram ca la urmatoarea sedinta va fi alta atmosfera, pentru ca in conditii de frig nu cred ca vreunul dintre colegi va fi de acord sa lucreze", a spus Floarea Taropa, consilier local PD. Sedinte pe comisiiCele doua puncte aprobate in unamitate au vizat o rectificare de buget la societatea Apa Tirnavei Mari, si respectiv conferirea unei medalii jubiliare presedintelui unei fundatii umanitare germane. In cadrul aceleasi sedinte, alesii locali au primit materialele pentru sedinta ordinara care va avea loc luni, 29 noiembrie. Pe ordinea de zi figureaza 26 proiecte de hotarire, care vor fi dezbatute in cadrul celor trei comisii de specialitate, si vor primi aviz favorabil sau nefavorabil.

Festival de film si dansuri

Directia Municipala pentru Cultura, Sport, Turism si Tineret vrea sa organizeze in municipiul Medias doua festivaluri, unul de film si unul de dansuri internationale. Cele doua manifestari ar putea avea loc anul viitor, in conditiile in care, calendarul cultural artistic pe anul 2008 va fi votat de catre Consiliul Local in forma sa actuala. In prezent, se lucreaza la acest calendar, iar acesta cuprinde manifestari de traditie cum sint festivalul medieval, Zilele Tineretului Mediesean, dar si altele care au avut loc in ultimii ani. „Noutatile pentru anul viitor sint doua festivaluri. Este vorba de un festival de film, si unul de dansuri populare la care intentionam sa invitam formatii din strainatate" spune Lucian Costea, directorul Directiei de cultura. Calendarul cultural-artistic pe anul 2008 va fi aprobat de catre Consiliul Local Medias in sedinta ordinara din luna octombrie. Ulterior, la adoptarea bugetului, se vor aproba si finantarile necesare pentru realizarea acestui calendar de evenimente.

Enduro-Cross la Copsa Mica

Pasionatii de motoare vor avea motive de bucurie la inceputul lunii noiembrie. Pista amenajata la intrarea in orasul Copsa Mica va gazdui o cursa de enduro-cross pe 10 noiembrie. Organizatorii sint clubul Xtreme Medias si filiala locala a Partidului Democrat, care va acoperi o parte insemnata din cheltuielile de organizare. „Din cite stim, se vor alinia la start circa 150 sportivi din tara si strainatate. Este foarte dificil de organizat, trebuie mobilizati multi oameni, e nevoie de un fond de concurs, mult mai mare decat la cel anterior pe care l-am organizat", precizeaza Radu Pridon, presedintele Clubului Xtreme. Sprijin de la democratiPentru organizarea cursei de enduro cross, organizatorii si-au facut calculele, si au tras concluzia ca au nevoie de circa 24.000 lei. Circa jumatate din aceasta suma au obtinut-o din sponsorizari. Diferenta va veni in urma unei colaborari cu filiala locala a PD Medias, care va fi coorganizator al competitiei. „Suntem alaturi de ei si material si cu tot ce este necesar pentru ca aceasta competitie sa fie o reusita. Ca o parere de rau este faptul ca, din pacate, in Medias nu se gaseste un teren pe care sa se desfasoare astfel de competitii" spune vicepresedintele PD Medias, Gheorghe Roman. Cupa PrimaveriiIn luna martie, zeci  de bikeri au participat la prima editie a „Cupei Primaverii". Cu aceasta ocazie, pista in lungime de 4 kilometri, de la Copsa Mica, a fost omologata de oficialii Federatiei Romane de Motociclism. Practic, orasul Copsa Mica a renascut din punct de vedere sportiv cu sprijinul pasionatilor de motoare. Peste 50 de sportivi de la 12 cluburi din intreaga tara s-au intrecut pe cel mai nou circuit de motocross din Romania. Evenimentul a fost organizat de Clubul Xtreme Medias si Primaria Copsa Mica.

Cancerul face ravagii

Din cele peste 60 de mediesence care s-au prezentat la cabinetul medicului ginecolog Dorin Igna, pentru un control gratuit de depistare a cancerului, trei au fost descoprite de cancer de col uterin in diferite stadii de evolutie a bolii. Medicul spune ca aceste rezultate sint ingrijoratoare, mai ales ca aceste femei sint destul de tinere, cu virste cuprinse intre 25 si 45 de ani. Desi cancerul de col uterin poate fi depistat printr-un simplu test care poarta denumirea de Papanicolau, multe femei ajung in ultimul stadiu al bolii. Potrivit medicului ginecolog Dorin Igna, acest ar trebui facut macar o data la doi ani, insa sint foarte putine femeile care respecta aceasta regula medicala, care le poate salva viata. „Am gasit sprijin de la o firma din Cluj. Eu doar recoltez la cabinet probele, apoi le trimit la ei si pacientele primesc rezultatul in citeva zile, fara sa plateasca nimic. Totul este gratuit, atit consultul, cit si analizele. Pot veni femei de toate virstele. Femeile descoperite cu cancer au fost indreptate catre medicii ocnologi", explica medicul ginecolog Dorin Igna, care este si seful sectiei de Obsterica-Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Medias.Vaccin pentru virgineImpotriva cancerului de col uterin, de citeva luni, in farmaciile din Romania se poate gasi un vaccin. In judetul Sibiu, acesta nu are cautare prea mare, desi aceasta ar putea salva viata multor femeie. Potrivit mediculul Igna, vaccinul are mai multa eficienta in cazul tinerelor care nu si-au inceput viata sexuala, insa acesta poate fi administrat si femeilor cu o viata sexuala activa, eficienta fiind ceva mai scazuta. Vaccinul Silgard se gaseste la farmacie si costa in jur de 500 de lei. „Este vorba despre trei doze, care trebuie sa fie administrate corespunzator. Vaccinul nu trebuie facut neaparat de medic, insa trebuie respectate indicatiile propsectului si administrat de catre personal calificat", explica medicul.

Sfatuiti sa cultive rapita

Fermierii din judet nu par foarte incintati sa cultive rapita pentru investitorul germanCirca 50 de fermieri, din cei 400 din judet, s-au adunat, la inceputul saptaminii, in sala de sedinte a Primariei Medias. Cei mai multi nu prea stiau de ce se aflau acolo. Discutau problemele lor, precum cresterea vacilor, a porcilor sau de unde pot face rost de saminta de griu. Toate discutiile au fost insa intrerupte de vestea ca o firma germana ar vrea sa investeasca intr-o fabrica de biodiesel la Ighis. Insa are nevoie de materie prima, de rapita. In acest sens, reprezentantii Directiei Agricole Sibiu, ai Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Sibiu (OJPDRP), dar si primarul Mediasului, Daniel Thellmann, le-a pus pe tapet oferta firmei germane. „Este doar una dintre firme care este interesata. Ei ar vrea sa inceapa activitatea in luna iulie-august anul viitor. Noi ne-am gindit ca fabrica de biodiesel sa fie la Ighisul Nou. Aici sint disponibile 1.400 de hectare de pamint, dintre care 600 de hectare reprezinta teren arabil", spune Daniel Thellmann.Bani putiniCum era de asteptat, fermierii au fost de acord cu ideea, insa partea cea mai importanta sint banii. Pretul oferit de firma gemana a fost de 230 de euro pentru o tona metrica de rapita., insa au anutat ca este negociabil. La prima vedere, fermierii au fost foarte nemultumiti si au spus ca mai bine cultiva griu sau porumb. „Este o planta foarte dificila, iar la hectar se scot circa 3 tone de saminta la hectar, cind pot scoate chiar si 10 tone la hectar de griu. Nu e convenabil, ca ajungi la faliment. Mai mult, aceasta planta poate fi cultivata o data la trei sau patru ani pe acelasi teren", spune Marin Balan, care are o ferma in Hoghilag.Amagiti cu vorbeChiar atunci cind fermierii nemultumiti se pregateau sa plece, directorul adjunct OJDRP, Mircea Tecuceanu, a venit cu o veste buna. Spre sfirsitul discutiei, acesta a spus ca exista  un inginer din Germania in sala, care i-a atras atentia ca a gresit cu unele informatii. Ca pretul de 230 de euro era pentru tona de planta, si nu doar pentru saminta de rapita, din care sa se extraga uleiul vegetal intrebuintat in domeniul biocombustibilului. Mai mult, acesta a asigurat ca aceasta firma este serioasa si ca fermierii trebuie sa se gindeasca bine si ca pretul nu este batut in cuie. „Ei vor sa faca aceasta investitie pe o perioada de 10 ani. Le ofera si saminta contra cost. A mai fost o sedinta la Avrig, acum a fost la Medias si va mai fi si la Sibiu", a spus Mircea Tecuceanu.Daniel Thelmann l primar Medias „Fermierii trebuie sa formeze asociatii. Multora le este frica deoarece au ramas cu ideea CAP-urilor. Trebuie sa luam taurul de coarne, sa ne gindim si sa luam o decizie. Cei de aici nu trebuie sa plece acasa, sa-si noteze aceasta intilnire in agenda si gata. Trebuie sa luam initiativa, ceea ce pina acum nu s-a vazut"

Reglementarile prevazute de lege pentru marii poluatori

Prevederile OUGCerintele specifice privind abordarea integrata, in conformitate cu prevederile Directivei 96/61/CE, sint transpuse in totalitate in legislatia romineasca prin OUG nr. 152/2005 privind prevenirea, reducerea si controlul integrat al poluarii aprobata prin Legea 84/2006. Prevederile OUG nr. 152//2005 au ca scop abordarea integrata a masurilor necesare in vederea prevenirii sau, in cazul in care aceasta nu este posibila, a reducerii emisiilor in aer, apa si sol, inclusiv masurile privind gestionarea deseurilor, astfel incit sa se atinga un nivel ridicat de protectie a mediului, considerat in intregul sau, cu respectarea prevederilor legislatiei din domeniul evaluarii impactului asupra mediului si a altor reglementari relevante. Autoritatea de mediu care emite autorizatia integrata de mediu, respectiv agentiile regionale in colaborare cu Agentiile pentru Protectia Mediului, au responsabilitatea de a preveni poluarea prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile, precum si de a lua masurile necesare pentru a nu se produce nicio poluare semnificativa. Chiar si in cazul in care activitatea societatii autorizate inceteaza, autoritatea de mediu trebuie sa ia masurile necesare evitarii poluarii. Totodata, autoritatea de mediu trebuie sa impuna evitarea producerii de deseuri, iar in cazul in care acestea se produc, ele trebuiesc valorificate, iar daca acest lucru este imposibil tehnic sau economic, trebuie evitat orice impact asupra mediului.     Obligatiile societatilorPrintre obligatiile societatilor autorizate IPPC se numara si utilizarea eficienta a energiei, prevenirea accidentelor si limitarea consecintelor. Autoritatea competenta evalueaza periodic conditiile din autorizatia integrata de mediu si, acolo unde este necesar, le revizuieste. Astfel, potrivit ordonantei de urgenta privind prevenirea, reducerea si controlul integrat al poluarii, autoritatea competenta impune operatorului, prin autorizatia integrata de mediu sau, dupa caz, prin revizuirea acesteia ori prin actualizarea conditiilor din autorizatie, ca, nu mai tirziu de 30 octombrie 2007, societatile autorizate sa fie conforme cu normele stipulate in actul normativ. De la aceasta regula fac exceptie societatile care beneficiaza de o perioada de tranzitie cuprinsa intre 1 ianuarie 2007 si data limita stabilita prin negociere cu Comisia Uniunii Europene, in scopul conformarii cu prevederile Directivei 96/61/CE privind prevenirea si controlul integrat al poluarii, in baza estimarilor de costuri si a justificarii solicitarilor, furnizate de operatorii de activitate. Daca in cursul procesului de autorizare integrata de mediu a instalatiilor existente, dupa evaluarea conditiilor, rezulta ca instalatiile nu pot respecta cerintele stipulate in ordonanta de urgenta nr. 152/2005, societatea vizata  are obligatia sa intocmeasca un plan de actiuni astfel incit conformarea sa se realizeze. Proiectul acestui plan de actiuni se negociaza cu autoritatea competenta, iar dupa aprobare devine obligatoriu. Nerespectarea termenelor si masurilor cuprinse in planul de actiuni atrage suspendarea autorizatiei integrate de mediu in conditiile prevazute de legislatia in vigoare. Acolo unde standardele de calitate a mediului impun conditii mai restrictive decit cele care pot fi atinse prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile, autoritatea competenta impune in autorizatia integrata de mediu masuri suplimentare, fara a afecta alte masuri care se aplica pentru conformarea cu standardele de calitate a mediului.     Tehnici eficienteIn scopul realizarii schimbului de informatii, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile raporteaza Comisiei Europene, la fiecare 3 ani, incepind cu data aderarii, toate datele reprezentative disponibile cu privire la limitele valorilor de emisie pentru fiecare categorie de activitati prevazute in anexele ordonantei de urgenta nr. 152/2005, precum si cu privire la cele mai bune tehnici disponibile (BAT) care au condus la stabilirea valorilor limita de emisie. Directiva defineste in articolul 2(11) cele mai bune tehnici disponibile ca fiind "cel mai eficient si inaintat stadiu de dezvoltare a activitatilor si a metodelor de functionare corespunzatoare, a tehnicilor speciale, fiind considerat adecvat si practic, in principal ca baza pentru stabilirea valorilor limita de emisie, pentru a preveni in general emisiile si efectele asupra intregului mediu sau, daca lucru nu este posibil, atunci sa fie reduse"; "tehnicile si tehnologia aplicata, precum si felul si modul cum este instalatia planificata, construita, exploatata si scoasa din functiune"; "disponibile - tehnicile, dezvoltate la o scara care, considerind relatia costuri / beneficii, fac posibila aplicarea in conditii economice si realizabile tehnic in sectorul industrial respectiv, indiferent daca aceste tehnici sint utilizate sau realizate in statul membru respectiv, intrucit sint accesibile pentru operator in conditii rezonabile"; "cele mai bune - tehnicile cele mai eficiente in atingerea unui nivel general ridicat de protectie a mediului, in ansamblul sau". (ing. Septimiu Sanmarghitan, director executiv Agentia pentru Protectia Mediului Cluj).     Lista unitatilor IPPC din judetul Cluj1.    SC ALE AVIS SRL 2.    SC INDUSTRIA SARMEI SA (actuala Mechel Cimpia Turzii SA)3.    SC SOMES DEJ SA 4.    REGIA AUTONOMA DE TERMOFICARE 5.    SC AMARETO IMPEX SRL 6.    SC SANEX SA CLUJ 7.    SC ONCOS IMPEX SRL8.    SC RELCON CONSULTING TURDA 9.    SC ASENA SRL 10.    SC AVICOLA BUCURESTI SA- sucursala Saliste 11.    SC SADACHIT PRODCOM SRL TURDA 12.    SC PROTAN DEJ SA13.    SC CASIROM SA TURDA 14.    SC TRANSAVIA SA15.    SC METALIC PLAS SRL DEJ 16.    SC PRODUSE CERAMICE SA GHERLA17.    SC SULFATAL PROD SRL DEJ18.    SC CERCON ARIESUL SA CAMPIA TURZII19.    SC AGROFLIP BONTIDA SA20.    SC FERMA PLUS SRL 21.    SC TURISM VALCELE SRL 22.    SC AGROMIRDACOS SRL 23.    SC URSUS BREWERIES 24.    SC WIENERBERGER SISTEME DE CARAMIZI BUCURESTI Lista instalatiilor din judetul Cluj care beneficiaza de perioada de  tranzitie Perioada de tranzitie reprezinta intervalul de timp cuprins intre 1 ianuarie 2007 si data limita stabilita prin negociere cu Comisia Uniunii Europene, in scopul conformarii cu prevederile Directivei 96/61/CE privind prevenirea si controlul integrat al poluarii, in baza estimarilor de costuri si a justificarii solicitarilor, furnizate de operatorii de activitate.     1.    S.C. AGROFLIP Bontida Cluj (pina la 31 Decembrie 2010)2.    S.C. INDUSTRIA SIRMEI S.A. Cimpia Turzii - Cluj (pina la 31 decembrie 2014) 3.    S.C. SOMES S.A. Dej - Cluj (pina la 31 decembrie 2015) 4.    S.C. PROTAN S.A. - Cluj (pina la 31 decembrie 2015)

Fonduri de mediu

Structura fonduluiFondul pentru mediu este unul public, deductibil din punct de vedere fiscal, iar sumele obtinute sint venituri publice, ce fac parte din bugetul general consolidat, constituite printr-o lege speciala care stabileste si destinatiile acestora. De gestionarea acestui fond se ocupa si raspunde Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), institutie publica cu personalitate juridica, finantata integral din venituri proprii, în coordonarea Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor (temeiul legal este reprezentat de prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobata prin Legea nr. 105/2006).Finantate din Fondul pentru mediu sint anumite proiecte propuse de catre operatori economici, organizatii neguvernamentale, autoritatile publice locale si unitati de învatamint. Toti solicitantii de finantare din Fondul pentru mediu trebuie sa îndeplineasca criterii generale, prevazute la art. 14, alin. 1 din OUG nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu.Fonduri europeneComisia Europeana (CE) a aprobat, în data de 12 iulie 2006, Programul Operational Sectorial de Mediu (POS Mediu) si, ca urmare a acestei decizii, România va beneficia, în perioada 2007-2013, de un important sprijin financiar pentru implementarea unor proiecte care vor contribui la protectia si îmbunatatirea calitatii mediului, precum si a standardelor de viata din tara noastra. POS Mediu reprezinta documentul de programare în baza caruia România va putea accesa aproximativ 4,5 miliarde de Euro din fondurile Uniunii Europene,  la care se va adauga suma de aproximativ 1 miliard de Euro co-finantare nationala pentru sustinerea de proiecte de investitii în domeniul mediului. În perioada iulie-noiembrie 2007 ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile va finaliza gradual aplicatiile de finantare pentru 15 proiecte majore de mediu (10 în sectorul de apa si 5 în sectorul deseuri), proiectele, cu o valoare totala de investitie estimata la aproximativ 1 miliard Euro, urmind sa fie trimise la Comisia Europeana pentru evaluare si aprobare. Proiectele, finantate prin Programul Operational Sectorial de Mediu (POS), au nevoie de aprobarea Comisiei deoarece depasesc suma limita pentru care autoritatile de management pentru POS-uri din România pot aproba proiecte finantate prin fonduri structurale. Conform regulamentelor Fondurilor Structurale si de Coeziune, pentru proiectele majore (mai mari de 25 milioane de Euro) este necesara aprobarea Comisiei Europene, aprobarea proiectelor majore facinu-se în termen de maxim trei luni de la primirea aplicatiei de finantare. Se estimeaza ca peste 10 milioane de cetateni ai României vor beneficia de investitiile finantate în cadrul POS Mediu prin îmbunatatirea accesului la utilitati publice si prin servicii mai bune în sectorul de apa si de mediu, în conditiile unor tarife accesibile. (Drd. Alec Andreea, Drd. Roba Carmen, Drd. Varga Ildiko, UBB, Facultatea de Stiinta Mediului, Cluj-Napoca).

Sarbatoare Bioterra

Asociatia Bioagricultorilor din Romania, Bioterra, a fost infiintata in anul 1997, cu 26 de membri fondatori, fiind o organizatie neguvernamentala si non-profit. Membrii Asociatiei sint producatori agricoli ce detin ferme mici, mijlocii sau mari (cca. 2000 ha), din toate zonele tarii, cadre didactice, specialisti in domeniul agriculturii, consumatori. In momentul de fata, Asociatia are 3884 de membri care detin o suprafata agricola de peste 37.500 ha si 18.500 unitate vita mare (UVM),  a carei scopuri sint: promovarea agriculturii ecologice, dezvoltarea unei retele nationale de fermieri ecologici, instruirea fermierilor, servicii de consultanta, asistarea fermierilor in dezvoltarea unei piete pentru desfacerea produselor ecologice, sprijinirea protectiei mediului si a sanatatii umane; educarea publicului larg in legatura cu agricultura ecologica si valorile ei, precum si implementarea principiilor dezvoltarii durabile. Asociatia Bioterra este membra a Federetiei Internationale a Miscarii pentru Agricultura Ecologica (IFOAM) cu sediul la Bruxeles si a Avalon Network (Olanda).In prezent, promovarea agriculturii ecologice se realizeaza prin instruiri, seminarii, workshop-uri, conferinte, loturi demonstrative si vizite la ferme din tara si din strainatate. Prin proiectele derulate in anii 2003-2007 s-au tinut peste 300 de seminarii, la care a participat un numar de aproximativ 4.500 de fermieri, in anul 2004 fiind acreditat de catre RENAR si Ministerul de specialitate primul organism romanesc de inspectie si certificare ecologica, firma Ecoinspect, infiintata sub egida Bioterrei.Observarea lucrurilor concrete reprezinta un punct important in cadrul activitatilor derulate de catre Asociatie, in acest sens organizindu-se anual vizite de studiu si participari la tirguri internationale (Biofach, Expozitii si Tirguri anuale de agricultura de la Debretin, Subotica, Sofia etc.); crearea unor astfel de oportunitati pentru fermierii din Romania reprezentind o posibilitate reala de desfacere si incheiere de contracte de afaceri si, in acelasi timp, ocazia sa cunoasca metodele de producere, procesare si marketing la nivel international.Intre proiectele cele mai importante implementate de-a lungul timpului de catre Bioterra, amintim: Ocuparea fortei de munca prin promovarea agriculturii ecologice (PHARE, 2007), Asistenta in agricultura ecologica adresata conservarii mediului si sanatatii umane (Fundatia pentru o Societate Deschisa, 2006), Metode de agricultura ecologica pentru controlul pierderilor din ferme si Compostul (DEFRA, 2006), Promovarea agriculturii ecologice in judetele Cluj si Bihor din Transilvania (The World Bank, 2003-2005).

Schomers: "Avem nevoie de Clavon in echipa"

Antrenorul lui CSU Atlassib, Peter Schomers, a declarat pentru Monitorul de Sibiu ca formatia sa are mare nevoie de Clavon. „Chiar daca nu arunca foarte bine de la distanta, stie sa organizeze jocul mult mai bine. Are un dribling mai bun si isi poate scoate foarte usor adversarul direct din schema. Mai mult, stie sa dea drumul mai bine la pase si in momentele critice isi poate lua responsabilitatea unei faze pe cont propriu. Face faza defensiva mult mai bine decit alti jucatori. Sint convins ca daca il avem in echipa, nu vom avea nici o teama sa învingem la Otopeni. Avem nevoie de victorie pentru a ne reveni!", a spus germanul.Cititi un amplu material despre revenirea capitanului Darnell Clavon in editia de miine a Monitorului de Sibiu.Urmariti in continuare www.monitorulsb.ro. 

Sistemele solare Apricus

DescriereSistemul de panouri Apricus este produs de compania australiana cu acelasi nume, importat si distribuit in Romania de Cyclon tech SRL Braila. O astfel de instalatie solara este alcatuita din: panoul solar cu tuburi vidate asezate in paralel, boilerul de stocare a apei, o pompa mica, un vas de expansiune si un controler care regleaza practic functionarea automata a intregului sistem. Avantajul sistemului este dat de durata de utilizare, care poate ajunge pina la 15 ani, iar dezvantajele sint legate de spatiu si de faptul ca este mai putin pretabil la blocuri.      Instalare&utilzareUn sistem solar Apricus se monteaza in maxim 2 zile. De obicei, panoul sau panourile se instaleaza pe acoperis, la un unghi dat, cu orientare spre sud. Ele se vor incadra estetic in acesta indiferent daca avem un acoperis de tabla sau de tigla. Pentru acoperisurile plate se folosesc suporti speciali care asigura inclinatia necesara functionarii. In pod sau intr-o camera speciala se monteaza boilerul si controlerul, iar pompa si vasul de expansiune pe traseul de la boiler la panou. Apa rece din boiler este pompata in panou unde, in contact cu un element de transfer termic incalzit in prealabil de radiatia solara difuza, se incalzeste, revenind apoi in boiler unde este gata de folosire. Din boiler, apa se duce spre consumatori: baie, spalat vase, incalzire etc. Apa calda utilizata este permanent inlocuita astfel incit in boiler veti avea mereu apa calda. Pe timpul noptii, apa stocata in boiler poate pierde din caldura, dar nu mai mult de citeva grade. Oricum, temperatura apei calde spre consumator poate varia intre 45-55 grade Celsius, fiind mai mult decit suficienta.Sistemul solar APRICUS functioneaza pe toata durata anului. Tehnologia tuburilor vidate face ca, datorita folosirii radiatiei solare difuze, sa se asigure un bun randament pe tot cuprinsul zilei, indiferent daca este soare sau innorat. Tuburile din care este alcatuit panoul sint rezistente la grindina, vint si inghet. De aceea, functionarea in timpul iernii nu este o problema. Singura grija pentru acest anotimp o constituie curatarea de zapada a panoului.Reducerile in bugetul familial, daca se foloseste energia solara - energia care nu costa, vor fi semnificativ mai mari decit in cazul unui sistem clasic, mai ales daca tinem cont de rata de crestere a pretului la gazele naturale.Studiu Un studiu facut de Agentia Internationala a Energiei in 2006 arata ca 34% din energia Planetei este data de petrol, 25% de carbune, 21% de gazele naturale, 11% de lemn, 6% de apa, 2% de centralele nucleare si doar 1% provine din alte surse: energia geo-termala (0,4%, eoliana (0,06%) si solara (0,04%).

Vulc: "Imi pare rau ca revine Clavon abia acum"

Mircea Vulc: „Este adevarat ca va reveni Clavon. Mie imi pare rau ca doar acum o va face. Daca-l aveam pe teren nu pierdeam cel putin meciul de la Tirgoviste. Daca nu-l aduceam pe Hatcher, nu ajungeam in aceasta situatie. Acum ne costa cam scump aceasta modificare si nu ne mai da posibilitatea sa mai facem o alta schimbare pina la iarna. Urmeaza sa ne decidem, pina la ora meciului, cu ce jucator va face schimb“.Fiti cu ochii pe www.monitorulsb.ro ! 

Exclusiv: Clavon revine la CSU!

Capitanul formatiei CSU Atlassib, Darnell Clavon, revine in echipa de start a Sibiului. In acest moment, conducerea formatiei urmeaza sa hotarasca numele jucatorului care urmeaza sa fie lasat in afara lotului.Ramii pe www.monitorulsb.ro pentru mai multe amanunte! 

Tom Novy mixeaza diseara la Cluj

Unul dintre cei mai apreciati DJ-i europeni va fi prezent in aceasta seara la Sala Sporturilor, in cadrul primei editii a "Student Parade". Incepind cu ora 20.30, atmosfera va fi incinsa de DJ-ii romani Vali Barbulescu si Raoul Russu, urmind ca Tom Novy sa isi faca aparitia in jurul orei 24. Vor mai mixa alte trei nume mari ale muzicii electronice clujene: DJ Jasc, Horace Dan D si DJ Liquid. Muzica lui Novy a putut fi ascultata de-a lungul acestui an pe toate posturile nationale de radio, fiind cel mai difuzat DJ din Romania in anul 2007. Piesa care i-a incintat cel mai mult pe romani in acest an este "Take it", pe care artistul german a produs-o impreuna cu Lima. Melodia nu este singurul succes al producatorului, pe linga aceasta in topuri mai regasindu-se piesele "Your body" si "My house". Inainte de evenimentul de la Sala Sporturilor va avea loc o parada, pusa in miscare de trei camioane dotate cu sonorizare si lumini, pe care vor mixa DJ-ii clujeni.    R. N. 

Pe scurt

Dezastru in CaliforniaStatul american California se confrunta, in ultimele zile, cu cea mai mare evacuare din istoria sa, cauzata de incendiile devastatoare. O jumatate de milion de oameni si-au parasit casele cuprinse de flacari, cinci oameni au murit, iar peste 40 au fost raniti, intre care si 16 pompieri. Imaginile socante de la dezastrul din California au facut inconjurul lumii, iar un reporter TV a transmis in direct cum chiar casa lui era mistuita de flacari. Pina acum, cel putin 1.500 de case s-au facut scrum. Peste 7.000 de pompieri, sprijiniti de elicoptere si avioane, lupta cu flacarile pe o distanta care se intinde din nordul Los Angelesului pina la granita cu Mexicul. Presa americana a acuzat administratia americana de a doua mare greseala dupa dezastrul Katrina, deoarece presedintele George W. Bush a deblocat abia acum 2 zile ajutorul federal de urgenta pentru sinistrati, desi in California era declarata starea de urgenta de 5 zile.    C. J.    Dumitru Tinu va fi exhumatParchetul de pe linga Tribunalul Prahova a decis deshumarea cadavrului fostului director al ziarului "Adevarul", Dumitru Tinu. Fiul acestuia, Andrei Iucinu, a solicitat deshumarea, pentru a permite prelevarea de noi probe, suplimentare, care sa ajute la stabilirea faptului daca Tinu a fost sau nu ucis. Fostul director de la "Adevarul" a decedat in 1 ianuarie 2003, in imprejurari considerate suspecte: masina pe care o conducea s-a rasturnat intr-un sant pe marginea DN1, iar examinarea cadavrului a aratat ca jurnalistul murise in urma loviturilor puternice primite in interiorul masinii. Familia lui Tinu sustine ipoteza uciderii acestuia intr-un garaj in constructie, dupa care i s-ar fi inscenat un accident rutier. Deshumarea va avea loc in perioada 10-15 noiembrie.    C. J.

Spatiul european, preferat de populatia globului

Potrivit unui sondaj realizat la nivel mondial de Gallup International, Uniunea Europeana este preferata, ca spatiu si entitate, Statelor Unite ori Asiei. Sondajul este cel mai mare realizat vreodata la acest nivel, spun oficialii Gallup, si a fost comandat de catre Consiliul European pentru Relatii Externe, arata agentia de presa Reuters, citata de Hotnews.ro. Rezultatele sondajului spun ca populatia globului, in proportie de 34%, doreste ca Uniunea Europeana sa detina un rol mai important pe scena internationala, in paralel cu diminuarea influentei exercitate de SUA. Cetatenii din cele mai multe tari europene ar dori ca spatiul comunitar sa exercite un rol global mai semnificativ. Situatia este, insa, diferita in Marea Britanie, unde doar 32% dintre britanici sustin aceasta idee, comparativ cu 69% dintre greci, 65% dintre francezi si 56% dintre spanioli. Cercetarea realizata de Gallup mai dezvaluie faptul ca populatia globului nu doreste extinderea influentei SUA si Iranului: 39% din cei intervievati vor ca puterea Iranului, care si-a exprimat deschis intentiile in industria nucleara, sa scada, iar 37% vor ca acelasi lucru sa se intimple cu SUA. In ciuda antipatiei generalizate la adresa statului american, exista si popoare care se declara in favoarea acestuia si a politicii sale: albanezii sint pro-americani in proportie de 71%, cetatenii din Kosovo in proportie de 61%, iar locuitorii din Panama in proportie de 45%. Antipatia fata de statul american este cel mai vizibila in state precum Bosnia, Luxemburg, Serbia, Grecia sau Finlanda, care se opun in proportie de peste 70% influentei americane. In vreme ce Luxemburg, Olanda si SUA vor ca rolul Iranului in politica regionala si mondiala sa scada, cetatenii din Senegal si Hong Kong doresc cresterea puterii si influentei acestui stat. Sondajul Gallup a fost realizat in 52 de tari din Europa, Asia, Africa si America, pe aproximativ 57.000 de persoane, in perioada iunie-august a acestui an. Marja de eroare a acestuia este de 3%. 

Votul uninominal, intre Basescu si Tariceanu

Premierul si presedintele se bat fiecare pentru varianta lui de vot uninominal29 octombrie, ziua asumarii raspunderiiCabinetul Tariceanu a aprobat, ieri, proiectul legii privind schimbarea sistemului de votare, pentru care isi va asuma raspunderea in Parlament. Varianta aprobata de Executiv este cea initiata de Asociatia Pro Democratia, adica un sistem mixt de vot uninominal. Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, dupa sedinta, ca masura vine dupa ce a cerut "in mod insistent Parlamentului sa urgenteze aceasta dezbatere", dar asta nu s-a intimplat. Birourile Permanente ale celor doua Camere legislative au stabilit, in mod oficial, data sedintei plenului reunit in care Executivul isi va asuma raspunderea. Aceasta este luni, 29 octombrie, data precizata si de presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, ca fiind preferata de catre premier pentru asumarea raspunderii.    "Un referendum ar costa prea mult""Trebuie sa tinem cont ca exista, la nivelul electoratului, o larga sustinere pentru introducerea sistemului votului uninominal", a declarat Tariceanu, care a spus de mai multe ori ca Guvernul isi rezerva posibilitatea de a-si asuma raspunderea pe acest sistem de vot daca Parlamentul intirzie cu dezbaterea. Premierul s-a declarat impotriva organizarii referendumului propus de presedintele Traian Basescu, spunind ca acesta ar costa 20 de milioane de euro si ca exista riscul sa nu fie validat, daca prezenta la vot este insuficienta. Ieri, reprezentantii PRM au anuntat ca vor contesta, la Curtea Constitutionala, legalitatea decretului emis de seful statului, deoarece acesta nu a precizat exact o data fixa a organizarii referendumului, ci a spus ca acesta va fi organizat o data cu alegerile europarlamentare.    Riscul motiunii de cenzuraProiectul de vot uninominal se afla acum intre referendum si asumarea raspunderii. Insa presedintele si premierul au variante diferite: in vreme ce Basescu a optat pentru formula agreata si de PSD, cu scrutin majoritar in doua tururi si fara sisteme de compensare, Tariceanu a preferat proiectul Pro Democratia, care propune o varianta mai sofisticata, in sistem mixt. Prin asumarea raspunderii asupra acestui proiect, Executivul se expune riscului depunerii (si chiar adoptarii) unei motiuni de cenzura. Daca va exista un astfel de demers care va avea succes, atunci Guvernul este demis automat. Daca, insa, motiunea va primi un vot negativ, atunci proiectul de lege asumat de Guvern va fi adoptat. PRM a anuntat ca va depune o motiune de cenzura in cazul in care Executivul isi asuma raspunderea pentru votul uninominal.    Prag ridicat pentru referendumVotul uninominal este un mecanism de votare directa a unor candidati individuali, si nu desemnarea in totalitate a unei liste fixe intocmite de un partid. Scrutinul uninominal inseamna ca intr-o circumscriptie electorala se alege un singur mandat, iar alegatorul poate acorda un singur vot. Votul uninominal este un tip de scrutin practicat in Marea Britanie si SUA. Referendumul pentru introducerea votului uninominal va fi valabil doar daca la sectiile de votare se vor prezenta jumatate plus unu dintre romanii inscrisi pe listele electorale la nivel national, adica aproximativ 9 milioane de persoane. Pentru ca votul uninominal sa fie aprobat, este nevoie ca jumatate plus unu dintre cei care voteaza sa se pronunte favorabil.

Pe scurt

Romania, pe 12Reprezentativa de fotbal a Romaniei continua sa ocupe pozitia a 12-a in clasamentul FIFA Coca-Cola pe luna octombrie. Tricolorii au 1.086 de puncte, cu 49 mai multe decit in precedentul clasament. Lidera a devenit Argentina, cu 1.533 de puncte, care a devansat Brazilia, in timp ce Italia se afla pe pozitia a treia. Olanda, adversara Romaniei in preliminariile Campionatului European din 2008, se afla pe locul 7, cu 1.207 puncte. Bulgaria se afla pe 34, Slovenia pe 76, Belarus pe 94, Albania ocupa locul 70, iar Luxemburg 150.    C. S.    Tiago, de vinzareMijlocasul portughez transferat de Juventus in aceasta vara de la Lyon, pentru suma de 13 milioane de euro a fost pus pe lista de transferuri de "Batrina Doamna". Evolutiile sale au lasat de dorit, fapt pentru care a devenit a patra optiune pentru postul de mijlocas central, dupa Cristiano Zanetti, Antonio Nocerino si Sergio Almiron. In ciuda lipsei de forma, lusitanul este dorit de Fiorentina, Barcelona, Sporting Lisabona si Villareal.    C. S.    Lobont, spre FiorentinaEvolutiile bune de la echipa nationala si Dinamo au atras din nou atentia unor cluburi importante din campionatele straine. Astfel, dupa Benfica Lisabona si Aston Villa, Bogdan Lobont a devenit o prioritate pentru fosta sa echipa, Fiorentina. La recomadarea lui Adrian Mutu, portarul lui Dinamo s-ar putea reintoarce la gruparea "viola", dar cu anumite conditii. AC Milan insista tot mai mult pentru achizitionarea lui Sebastian Frey, titularul din poarta Fiorentinei. In eventualitatea cedarii acestuia la Milan, Lobont ar avea cale libera pentru un transfer in Peninsula. C. S.    Colaborare cu nemtiiPoli Timisoara este foarte aproape de a semna un contract de colaborare cu echipa Karlsruher SC, din prima liga germana.. Presedintele Gheorghe Chivorchian a avut deja o intilnire cu o delegatie venita din Germnaia. Intilnirea a reprezentat un prim pas in vederea unei colaborari. In urma discutiilor s-a avansat si posibilitatea perfectarii unui meci amical intre cele doua echipe, la Timisoara, in vara anului 2008. De asemenea, va exista un parteneriat si la nivelul grupelor de copii si juniori.    C. S.    Ieseni fara primeIn urma rezultatelor dezamagitoare din ultima perioada, presedintele clubului Poli Iasi, Sorin Boca, a blocat primele fotbalistilor. "Am luat decizia de bloca primele jucatorilor. Am conditionat deblocarea primelor de obtinerea a 10 puncte. Acest obiectiv l-am stabilit pentru urmatoarele sase meciuri. Trecem printr-o perioada slaba", a declarat Sorin Boca in cadrul unei conferinte de presa.    C. S.

Iceman a ajuns in frunte

O editie palpitantaChiar daca a ramas de judecat apelul scuderiei McLaren-Mercedes, este greu de crezut ca Federatia Internationala de Automobilism (FIA) va schimba anuntul de sfirsit al celui de-al 58-lea Campionat Mondial de Formula 1: Kimi Räikkönen este cistigatorul unei editii incredibil de palpitante.Cotat cu sansa a treia la cucerirea titlului mondial, avindu-se in vedere ecartul de 7, respectiv 3 puncte fata de rivalii de la McLaren, Räikkönen  a reusit sa infirme majoritatea pronosticurilor si, cu victoria de la Interlagos, sa devina cel de-al 29-lea campion mondial al Formulei 1.A debutat la virsta de 12 ani in cursele de gokart, iar in cele opt sezoane a cistigat tot ce se putea. In 1999, a fost al treilea in Formula Renault, iar un an mai tirziu s-a si impus la aceasta categorie, asa ca nu e de mirare ca ochiul versat al lui Peter Sauber l-a "ghicit" aducindu-l, in 2001, in Marele Circ. Din cauza emotiilor dinainte de debut, Kimi era sa rateze primul sau start, iar felul de a fi foarte calm si calculat i-a adus inca de-atunci porecla de Iceman, Omul de Gheata.    Anii de la McLarenLocul 6 si primul punct (in prima cursa) la volanul unui monopost Sauber-Petronas i-a convins pe toti de talentul sau, dar consacrarea a cunoscut-o la scuderia lui Ron Dennis, McLaren-Mercedes. La volanul Sagetilor Argintii, Räikkönen a alergat 88 de curse, a obtinut 9 victorii, dupa ce 11 ori a pornit de pe prima pozitie a grilei de start. A adunat 337 de puncte si in sezoanele 2003 si 2005 a devenit vicecampion mondial, in urma lui Michael Schumacher, respectiv Fernando Alonso. Clasat al cincilea la sfirsitul sezonului 2006, Kimi a ajuns la cei din Maranello, iar cu Ferrari a devenit campion mondial.    Cu Ferrari, inainte!Fiind sub contract cu scuderia italiana a calutului cabrat pina in anul 2009, Kimi Räikkönen a devenit mare favorit la cucerirea celui de-al doilea titlu mondial, chiar daca dublul campion Fernando Alonso si un alt "lup tinar", Lewis Hamilton, vor face tot ce le sta in putinta sa-i strice socotelile.Iceman va porni la drum in al optulea sezon cu o carte de vizita de pe-acum impresionanta: 121 de curse alergate, 15 victorii, 14 pole-position-uri si 456 de puncte acumulate. Intr-o ierarhie a celor mai tineri campioni mondiali ai Marelui Circ, Kimi Räikkönen ocupa pozitia a 7-a, el avind 28 de ani si 4 zile cind a ajuns in frunte. Cel mai "precoce" laureat a fost, se stie, spaniolul Fernando Alonso, care in momentul cuceririi primului sau titlu mondial (in 2005) a avut 24 de ani si 58 de zile.CARTE DE VIZITAKimi RäikkönenNascut pe 17 octombrie 1979, la Espoo (Finlanda)Inaltime: 1,75 m; greutate: 71 kgCasatoritDebut in Formula 1: 4 martie 2001 (MP al Australiei, cu Sauber Petronas)Primul punct in Formula 1: 4 martie 2001 (MP al Australiei, locul 6, un punctPrima victorie in Formula 1: 23 martie 2003 (MP al Malaieziei, cu McLaren-Mercedes)Primul pole-position: 29 iunie 2003 (MP al Europei, cu McLaren-Mercedes)Echipe: 2001 – Sauber Petronas, 2002-2006 – McLaren-Mercedes, 2007-2009 – Ferrari

Fara puncte in Liga Campionilor

Porniti la drum cu mare incredere, stelistii au primit o noua lectie de fotbal. Liga Campionilor reprezinta deocamdata o competitie mult prea dificila pentru romani. Sevilla si-a dat drumul la pase inca din debutul meciului si dupa numai 5 minute Kanoute a deschis scorul cu o lovitura de cap din interiorul careului. Aflati sub o presiune constanta, ametiti de rapiditatea spaniolilor, bucurestenii au scos pentru a doua oara mingea din poarta in minutul 17. Fabiano, ramas singur cu Zapata, l-a driblat si a inscris, cu toata opozitia lui Emeghara. Cu Dica intr-o zi nefasta si cu Surdu depasit de miza partidei, gruparea din Ghencea nu a contat, practic, in atac. Keita, de la gazde, ar fi putut face 3-0 la finalul primei reprize, dar Zapata a fost salvat de bara. La reluare, Pedrazzini a facut doua mutari, incercind sa revitalizeze jocul. Au iesit Dica si Surdu si au intrat Badea si Neaga. Spaniolii au redus turatia, permitind Stelei sa se apropie timid de poarta adversa. Ovidiu Petre a marcat pentru onoare cu o jumatate de ora inainte de fluierul final al partidei, la singura ocazie de gol a Stelei. Finalul a apartinut in totalitate echipei gazda, care si-a mai trecut in cont citeva ocazii mari de gol. Fara nici un punct in trei jocuri, Steaua contabilizeaza cel mai slab parcurs in Liga Campionilor din istoria echipei. 

Hei-rup, hei-rup

 Oamenii muncii de la orase si sate au sarit in aceste zile in ajutorul harnicei taranimi muncitoare si a specialistilor din agricultura care efectueaza masuratorile la ferme si parcele pentru acordarea subventiei europene. Inspirati de indemnul mult iubitului si stimatului prim-ministru Calin Popescu Tariceanu si al tovarasului ministru Dacian Ciolos, specialistii din agricultura din toate institutiile implicate in aceasta actiune patriotica de mare anvergura nationala si-au luat angajamentul sa incheie masuratorile cerute de Comisia Europeana nu in data de 9 noiembrie, ci chiar mai devreme, in 8 noiembrie!Convinsi ca se poate rezolva intr-o luna ce nu s-a rezolvat intr-un an, membrii Guvernului fac apel la intelectualitatea noastra, la fortele armate, la elevi si studenti, la muncitorimea revolutionara, sa puna umarul la acest efort national, pentru a evita activarea clauzei de salvgardare. Pentru indeplinirea acestui maret obiectiv, este nevoie, tovarasi, sa se faca apel si la brigadierii de la Bumbesti-Livezeni, care ar putea impartasi noilor generatii din experienta lor. Angajatii de la oficiile de cadastru din toata tara au fost deja detasati la Agentia de Interventii si Plati in Agricultura si lucreaza cot la cot cu tovarasii de aici, uniti prin acelasi spirit de munca si datorie patriotica, strabatind parcelele patriei din zonele de munte, dar si din manoasa zona de ses, grinarul Romaniei, masurind mii de ferme din zorii zilei pina la caderea intunericului.Tovarasii nu precupetesc nici un efort si au promis intregii conduceri de partid liberal si de stat sa duca la bun sfirsit aceasta actiune. De asemenea, in acelasi spirit patriotic si elan revolutionar, s-a luat  angajamentul absorbtiei fondurilor europene in septenalul 2007-2013 in 5 ani si jumatate, sau chiar 4, pina in anul 2010!Tot inainte, tovarasi!

scrieti-ne la redactia@monitorulcj.ro

Sfintul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane acuza CNSAS ca da verdicte pripite si tendentioase. Aceasta este reactia oficiala a Bisericii dupa ce cinci inalti prelati au primit decizii de politie politica din partea CNSAS, iar alte dosare se afla in lucru pe mesele de lucru ale membrilor institutiei. Ce parere aveti de reactia Bisericii? 

Referendum pe 25 noiembrie

Radu Chiorean, 31 de ani, patron"Pai, ce ar mai fi de spus? Basescu tace si face, asa cum ne-a obisnuit si neavind alta alternativa. Si daca ziceti ca acest vot va fi dat in aceeasi zi cu alegerile europarlamentare, se «impusca doi iepuri odata» si nu mai sint pusi oamenii pe drumuri de atitea ori. Mi se pare o decizie inteleapta."    D. K., 42 de ani, asistent universitar"Sincer sa fiu, eu m-am cam saturat sa ne tot plimbe in fiecare an la vot pentru toate prostiile. Nu zic ca nu e nevoie de alegeri pentru lucruri importante, dar sa pui oamenii sa aleaga de cite ori nu se inteleg partidele intre ele sau Parlamentul cu presedintele tarii este exagerat. Daca merge tot asa, atunci sa desfiinteze Parlamentul, domnule, ce nevoie mai avem de el, daca tot noi alegem incotro merge o lege sau mai stiu eu."    Tatiana V., 60 de ani, pensionara"Va trebui sa mergem iarasi la vot, ce sa facem? Numai ca nu stiu ce vor face cu prezenta oamenilor la urne, pentru ca s-a vazut in ultima vreme ca oamenii sint din ce in ce mai putin dispusi sa se duca la vot, chiar daca acesta este dreptul lor, dar si principala raspundere ca cetateni ai acestei tari. Nu stiu daca acest vot pentru uninominal este necesar sau nu. Vom vedea."    Mariana Bota, 37 de ani, contabila"In opinia mea, nu pot sa sper decit un singur lucru: ca legea asta va avea mai mult efect asupra a ceea ce trebuie sa aiba, decit a avut la vremea ei legea aceea cu impozitul unic. Sint multi oameni in tara asta care se duc sa voteze fara sa stie pentru ce se duc acolo si cu ce le va fi lor mai bine daca se voteaza lucrul pentru care au pus ei stampila."    Dumitru P., 66 de ani, pensionar"Am vazut conferinta aia de presa in care Presedintele spunea care sint avantajele acestei legi. Dupa parerea mea, toate cele spuse sint plauzibile, dar ipotetice, pentru ca nimeni si nimic nu poate confirma ca anumite lucruri se vor imbunatati ulterior. In politica este posibil orice: inclusiv sa se poata modifica legea. Nu putem, insa, decit sa avem incredere in Basescu."

Trei "consultanti" pentru CFR Marfa

Trei firme au depus oferte la licitatia pentru selectarea consultantului pentru privatizarea CFR Marfa, iar in cursul saptaminii viitoare va fi anuntat cistigatorul, au declarat, ieri, pentru NewsIn, surse din Ministerul Transporturilor. Numele celor trei firme nu au fost inca facute publice. Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a anuntat, in urma cu 2 saptamini, ca la inceputul anului 2008 va fi stabilita strategia de privatizare a CFR Marfa. Acesta a adaugat ca privatizarea se va face in sapte etape, procedura de privatizare a companiei CFR Marfa urmind a fi aprobata printr-o hotarire de guvern anul viitor. De asemenea, Orban a mai precizat ca in maximum 2-3 luni va fi anuntata data intrarii companiei CFR Marfa la cota Bursei de Valori Bucuresti.Societatea Nationala de Transport Feroviar de Marfa "CFR Marfa" SA, societatea comerciala pe actiuni, a fost infiintata in 1998 ca urmare a reorganizarii prin diviziune a Societatii Nationale a Cailor Ferate Romane si are ca obiect de activitate efectuarea transportului de marfuri  in trafic intern si international. CFR Marfa are aproximativ 19.000 de angajati, un parc de 987 de locomotive (electrice, Diesel-electrice si Diesel-hidraulice), aproximativ 55.000 de vagoane si doua feriboturi, Eforie si Mangalia. CFR Marfa estimeaza ca va avea in 2007 o cifra de afaceri de 625 de milioane de euro, in 2005 cifra de afaceri fiind de 505 milioane de euro, iar in 2006 de aproximativ 506 milioane de euro, au declarat reprezentantii Ministerului Transporturilor.

Comisia Europeana avertizeaza din nou

Taxa de prima inmatriculare, primul motiv de harta intre Romania si CE dupa integrarea in Uniunea EuropeanaComisia asteapta"In timpul discutiilor cu autoritatile romane, Comisia considera ca a oferit suficiente elemente si sugestii astfel incit noul proiect legislativ sa fie in conformitate cu legislatia UE. Totusi, fara o implementare a legislatiei aliniate la cea a UE, Comisia va deschide a doua etapa a procedurii de infringement pina la sfirsitul acestui an", a declarat pentru NewsIn purtatorul de cuvint al comisarului pentru taxe, Maria Assimakopoulou. Potrivit acesteia, scopul Comisiei Europene, in cadrul dialogului cu partea romana, este sa ofere consiliere, si nu sa-si dea acordul formal pe un proiect legislativ al guvernului. "Inainte de a lua o decizie finala in cadrul procedurii de infringement, Comisia asteapta transmiterea oficiala a legislatiei noi si deja adoptate. Comisia nu incheie niciodata o procedura pe baza unui proiect legislativ care nu a intrat inca in vigoare", a mai aratat purtatorul de cuvint.    Finantele se scuzaPe de alta parte, Finantele considera, la rindul lor, ca au oferit Comisiei toate informatiile cerute, iar potrivit unor surse legislatia nu a fost inca modificata, intrucit forul european nu a transmis nici un raspuns Romaniei la scrisoarea trimisa in septembrie. Aceasta scrisoare a continut doua studii ale pietei auto care, conform solicitarii CE, ar fi urmat sa reflecte daca gradul de uzura al masinilor luat in calcul de Finante pentru plata taxei corespunde cu cel evaluat de Comisia de Asigurari si de Uniunea Asiguratorilor.Taxa de prima inmatriculare auto a devenit, din luna martie, obiectul unei proceduri de incalcare a tratatului declansata de Comisia Europeana.    Ce presupune infringement-ulProcedura de infringement (incalcarea tratatului de aderare) prevede ca, in situatia in care Guvernul roman nu modifica taxa auto conform cerintelor CE, forul european trece la etapa premergatoare actionarii la Curtea Europeana de Justitie. Aceasta etapa consta in transmiterea unei scrisori de argumentatie, "reasoned opinion", care contine recomandari precise ale modului in care trebuie modificata taxa. Daca nici in urma scrisorii de argumentatie Romania nu se conformeaza rigorilor europene in materie, Comisia ar urma sa inainteze cazul Curtii Europene de Justitie.

Studentii jurnalisti, in competitie

Premiile oferite de juriul condus de Robert Turcescu constau in laptop-uri, reportofoane, camere foto si videoPrima etapa a Concursului National de Jurnalism debuteaza astazi la Cluj-Napoca. Evenimentul se axeaza pe cinci domenii: presa scrisa, TV, radio, fotojurnalism si blog. In concurs se pot inscrie pina in data de 25 noiembrie toti studentii la jurnalism din tara. Juriul va fi alcatuit din ziaristi renumiti din toata tara, printre care Robert Turcescu (Realitatea Tv), care va fi presedintele juriului, Toader Paun (Europa FM), Mihai Sturzu (Antena 2), Tudor Musat (Radio Total) si altii. Etapa preliminara consta in inscrierea materialelor in concurs, la adresa de e-mail concurs.asjr@gmail.com sau pe adresa Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii din Cluj-Napoca. Studentii care doresc sa participe la intrecere trebuie sa completeze un formular de inscriere, care poate fi gasit pe site-ul www.asjr.ro. A doua etapa, desfasurata in perioada 6-8 decembrie, consta in selectarea lucrarilor inscrise in concurs si organizarea unor mese rotunde la care vor participa jurnalistii si studentii. Evenimentul este organizat de Catedra de Jurnalism a Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii din cadrul Universitatii "Babes-Bolyai", impreuna cu Asociatia Studentilor la Jurnalism din Romania, pe site-ul careia pot fi gasite si alte detalii legate de concurs. Premiile oferite constau intr-un laptop pentru sectiunile de presa scrisa si blog, un reportofon pentru sectiunea radio, un aparat foto digital si o camera video pentru sectiunile fotojurnalism, respectiv TV.Despre stiri, cu Melania MedeleanuO alta prezenta importanta in fata studentilor jurnalisti va fi cea a Melaniei Medeleanu, redactor-prezentator al jurnalelor din prime-time de la Realitatea TV. Conferinta pe care o va sustine vineri, 26 octombrie, se intituleaza "Din secretele stirilor TV" si va incepe de la ora 10.30, in Amfiteatrul "Woodrow Wilson" al Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, din cadrul UBB. Studentii sint asteptati apoi sa adreseze intrebari si sa se implice in discutii. Evenimentul face parte din seria intilnirilor "Convorbirile de la Cluj", la care au mai participat jurnalisti de la Realitatea TV precum Robert Turcescu si Liana Patras.

Intre afacere si supravietuire

O mare parte din stomatologii clujeni si-au dotat cabinetele cu aparatura de ultima ora si vor trebui sa astepte ani mai buni ca sa-si amortizeze investitiilePrea putini pacientiCabinetele stomatologice ale medicilor de specialitate clujeni pot rivaliza, multe dintre ele, cu cele europene ca nivel de dotare, mai ales cele "proaspat" deschise. Servicii complete, oameni bine pregatiti, munca multa de dimineata pina seara – astfel ar putea fi definita ca afacere aceasta ramura a medicinei. "Vocea poporului" ii considera pe medicii stomatologi unii dintre cei mai bogati romani, dupa avocati. Potrivit informatiilor furnizate de oficiali ai Asociatiei Medicilor Stomatologi (AMS), filiala Cluj, in judet avem aproximativ 800 de medici stomatologi acreditati si aproximativ 700 de cabinete stomatologice. "Pentru ca sa mearga bine, un cabinet stomatologic are nevoie de 1.000 de pacienti", spune medicul stomatolog Rodica Aldica, presedinta filialei clujene a AMS. Ea continua explicind ca, pentru a functiona foarte bine la nivel de rentabilitate economica, un medic ar avea avea nevoie de 1.500 de pacienti. "Problema mare este ca preturile sint mici, concurenta este mare, iar pacientii nu sint bogati", mai spune Rodica Aldica.    Cit cistiga un medic stomatologUn stomatolog cistiga salariul mediu pe economie, daca plateste toate datoriile, cheltuielile si darile, "poate putin mai mult", completeaza Aldica. Motivul rezida, pe de o parte, intr-o legislatie care impune taxe multe si mari, sufocante, dar si in saracia pacientilor. "Aproximativ 40% dintre pacientii care ajung in final intr-un cabinet stomatologic aleg sa apeleze la cele mai ieftine solutii si materiale. Abia 10% dintre ei isi pot permite solutiile cele mai scumpe", explica Rodica Aldica. Or, aceasta alegere se resimte in final in mersul afacerii si in ceea ce, pina la urma, ramine ca profit. "Materialele sint scumpe, fiecare aviz trebuie platit separat, si sint doar 16, utilitatile sint mai scumpe, ca in cazul oricarei firme. Investitia intr-un cabinet stomatologic o recuperezi poate in 10 ani acum", mai spune presedinat filialei clujene a AMS. Din acest punct de vedere, medicii stomatologi clujeni, sau romani, nu se pot lauda ca la aceeasi munca prestata cistiga la fel de bine ca si colegii lor din strainatate. In Statele Unite, de exemplu, venitul anual al unui medic stomatolog mediu cotat ajunge la 60.000 de dolari, potrivit statisticilor din domeniu.    O casa sau o afacereCa sa dotezi un cabinet stomatologic, ai nevoie de 30.000-100.000 de euro, la care se adauga investitia in spatiu, spun oficialii AMS, sustinuti si de preturile afisate de importatorii de aparatura medicala avind ca destinatie cabinetele stomatologice, companii prezente la ExpoTransilvania, la Tirgul Medica. "Aproximativ 10-20 de cabinete din Cluj au dotari de 100.000 de euro, dar poate 300 dintre ele rivalizeaza cabinetele europene ca dotare si nivel", spune Rodica Aldica. Pe linga aceste investitii mai este si pretul spatiului. Un cabinet stomatologic are nevoie de cel putin un apartament cu doua camere, adica la toate cheltuielile legate de dotarile cu instrumentar se mai adauga inca 60.000 pina la peste 100.000 de euro, pretul unui asemenea apartament. "Apelam la banci pentru a ne finanta. Exista si banci unde nu ti se cere adeverinta de venit si unde se accepta mai usor si alte tipuri de venituri, insa e adevarat ca acolo poate dobinda e de 8-10% spre deosebire de cele unde regulile sint mai stricte, dar dobinda e de 5%", conchide Rodica Aldica.

Pe scurt

Caruta lovita in plinDoua persoane care se aflau intr-o caruta au fost ranite marti, dupa ce atelajul a fost izbit in plin de un sofer care avea permisul suspendat. Incidentul a avut loc pe drumul judetean 105 T in localitatea Corusu. Soferul unei Dacii 1300 a pierdut controlul directiei din cauza vitezei excesive si a intrat pe contrasens unde a lovit caruta care circula regulamentar. Conducatorul auto vinovat avea permisul de conducere suspendat pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice. In urma impactului, cei doi ocupanti ai atelajului au fost raniti grav, in timp ce calul a decedat.    A. D.    Luat pe capotaUn clujean de 55 de ani a ajuns in stare grava la spital, marti seara, dupa ce a fost lovit de o masina. Evenimentul rutier s-a petrecut pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din cartierul Grigorescu. Cristian Samuel P., de 25 de ani, din Medias, in timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen, a surprins si l-a accidentat grav pe Teodor Maximilian V., din Cluj-Napoca. Victima a fost transportata de urgenta la spital. Politistii au stabilit ca ranitul se angajase in traversarea strazii intr-o zona in care nu exista trecere de pietoni.    A. D.    Stop fraudelor pe InternetInspectoratul de Politie al Judetului Cluj, in parteneriat cu structura locala a Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate (BCCO) si Banca Transilvania au demarat ieri o campanie de informare a populatiei cu privire la fraudele monetare. Potrivit autoritatilor, in judet exista cam 100 de plasari de moneda falsa de la inceputul anului, insa mai alarmante sint cazurile de frauda pe Internet, unde romanii exceleaza de cele mai multe ori. In prezent, exista dosare pe rol la BCCO Cluj, dosare in care posesorii cardurilor de credit au fost inselati de anumite persoane cu sume care ajung pina la 10.000 de euro. Campania va dura pina in septembrie 2008, timp in care vor fi organizate mai multe seminarii de informare.    A. D.    UBB analizeaza aderarea la UEDe astazi si pina duminica, 27 octombrie, in cadrul Facultatii de Studii Europene si al Centrului European de Excelenta (CEE) "Jean Monet" din cadrul Universitatii "Babes-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca are loc un workshop international intitulat "Romania la un an de la aderare. Agenda europeana, agenda nationala". "Este prima data in Romania cind, la un an de la aderare, are loc o dezbatere calificata, in mediu academic, a evolutiei din aceasta perioada", sustine prof. dr. Nicolae Paun, coordonator al CEE. Deschiderea festiva are loc astazi, de la ora 17, in Amfiteatrul "Jean Monet".    F. T. Ceremonial de Ziua ArmateiZiua Armatei Romane se sarbatoreste astazi la Cluj-Napoca printr-un ceremonial militar in Piata Avram Iancu, la monumentul "Glorie Ostasului Roman". La eveniment, care va fi urmat de un concert de fanfara, vor participa o serie de oficialitati. Tot astazi, comandantul Corpului 4 Armata Teritorial, general maior doctor Ioan Ciupei, va participa la Budapesta la dezvelirea monumentului comemorativ dedicat soldatilor romani care au cazut pentru eliberarea Ungariei. In fiecare an, pe 25 octombrie, se aniverseaza eliberarea definitiva a intregului teritoriu national, temporar ocupat in urma Dictatului de la Viena.    A. P. 

Ucis de un politist

Un tinar polonez, in virsta de 21 de ani, a fost ucis azi-noapte la iesirea din Sibiu catre Rasinari, chiar de catre un politist, in urma unui grav accident rutier.Cercetarile au aratat ca politistul nu consumase bauturi alcoolice si nu circula cu viteza excesiva. El era in misiune si nu l-a observat pe barbatul intins pe sosea decit atunci cind a fost prea tirziu. "Nu exista nici un indiciu cum ca conducatorul ar avea vreo culpa in producerea acestui accident", a declarat procurorul Cristian Banea.

Agenda zilei

    Filmjoi • orele 14.30, 17, 19.30, 22 • Cinema Arta-Eurimages    La Cinema Arta-Eurimages (Strada Universitatii, nr. 3), puteti viziona filmul "Fara rezervari, fara retineri" ("No Reservations") – SUA 2007. Regia: Scott Hicks. Cu: Catherine Zeta-Jones, Aaron Eckhard. Spectacolele cu pret redus au loc zilnic, de la ora 14.30 si 17.    Operajoi • ora 18.30 • Opera Maghiara    La Opera Maghiara va avea loc spectacolul "Rigolleto", de Giuseppe Verdi. Dirijor: Selmeczi György. Regia: Selmeczi György. Spectacolul va fi interpretat in limba italiana.     Aniversarejoi • ora 21 • Autograf Club    In Autograf Club va avea loc un concert folk live cu Maria Magdalena Danaila.     Concertjoi • ora 21 • Roland Garros    Clubul Roland Garros va gazdui un concert live al trupei clujene Grimus, ocazie cu care va fi organizat si un concurs pentru participanti. Intrarea costa 10 lei.    Festivaljoi • ora 10 • Casa de Cultura a Studentilor    La Festivalului international "Puck", puteti umari: "Alba ca Zapada" – Teatrul "Puck", sectia româna (la Teatrul "Puck"), ora 9.30, "Stafia familiei Canterville" – Teatrul de Animatie Bacau (la Casa de Cultura a Studentilor), orele 10 si 12, "Vise colorate" – Teatrul de Marionete Arad (la Teatrul "Puck"), ora 13.30, "Kali" – Studentii sectiei române ai Institutului de Teatru Tirgu-Mures (la Teatrul "Puck"), ora 18, "Firtatii si dracii" – sectia maghiara a Teatrului "Puck" (la Teatrul "Puck"), ora 20.    Festivaljoi • ora 19 • Teatrul National    In cadrul celei de-a III-a editii a Festivalului International de Teatru Experimental "Man.In.Fest", vor avea loc spectacolele: "Rusty Trumpets" – Fourklor (Slovacia), la Teatrul National, ora 19, "Past Continuos" – Dialogue Dance Company (Rusia), la Academia de Muzica "Gheorghe Dima", ora 21, "Invertigo" – Etxea (Franta), la Facultatea de Teatru si Film (Studio "Radu Stanca"), ora 22. 

"Banca de salvat vieti"

Pentru laboratorul de la Cluj s-a investit pina la un milion de euroMult mai preocupati de cercetarea in imunologie, primii pasi i-au facut timisorenii, insa clujenii s-au dovedit a fi mai pragmatici: au incercat si acum reusesc sa construiasca efectiv o companie care sa devina in timp o "banca de salvat vieti" cu ajutorul uneia dintre cele mai revolutionare metode medicale. Este vorba de prelevarea de singe ombilical, care poate fi o sursa sigura de salvare a vietii, in cazul unui transplant medular, de exemplu."Compania este romaneasca, insa capitalul este slovac. Viitorul sediu al laboratorului de procesare va fi pe Calea Turzii si inca sintem in faza de finalizare a constructiei, asteptam sa ne soseasca primele dotari si sa obtinem ultimele acreditari si aprobari", spune Sergiu Habago, country manager al Cord Blood Center Ro. El mai adauga si faptul ca Clujul va fi "inima" administrativa a proiectului si ca aici va functiona sistemul de "banking privat", in timp ce depozitarea si "bankingul public" va fi functional la Timisoara.Serviciul de prelevare si pastrare a acestui singe placentar are si el costuri, iar parintii care vor sa se asigure ca, in caz de nevoie, copilul va avea la indemina oricind solutia perfect compatibila de transplant trebuie sa stie ca pretul este de 3.270 de lei, la care se adauga o taxa anuala de conservare de 90 de lei plus TVA.

Localitatea Rascruci, fara curent

Din cauza unui accident rutier, localnicii din Rascruci nu au avut energie electrica timp de aproape 10 ore. In cursul noptii de marti spre miercuri, o Dacie Papuc care se deplasa pe Drumul European 576 din directia Gherla spre Cluj-Napoca a parasit carosabilul, izbind in plin un stilp de pe marginea drumului. Silviu Pop, proprietarul casei in dreptul careia a fost lovit stilpul de curent electric, sustine ca soferul masinii nu a suferit rani grave. "L-am ajutat sa iasa si mi-a spus ca a adormit la volan", isi aminteste localnicul din Rascruci. Cu toate ca, potrivit barbatului, soferul masinii nu era grav ranit, acesta a fost transportat de urgenta de un echipaj SMURD la Unitatea de Primire a Urgentelor nr. 3 din Cluj. Curentul a fost intrerupt in zona din cauza caderii stilpului, insa electricianul satului a decis sa intrerupa electricitatea in toata localitatea pina la remedierea defectiunii. "Am sunat prima oara la Renel la dispecerat, sa trimita echipa, si apoi am oprit eu curentul de la generator, de aicea", a spus Vasile Pirtog, electricianul satului. In cele din urma, stilpul cazut a fost inlocuit, iar electricitatea a revenit in toata localitatea abia ieri spre prinz. 

Bezna de la Iulius Mall

De cind se lucreaza la Iulius Mall, locuitorii cartierelor Gheorgheni si Marasti au suportat 13 pene de curent In ultimele luni, locuitorii cartierelor Marasti si Gheorgheni au ramas de 13 ori fara curent electric din cauza neatentiei lucratorilor de pe santierul viitorului Iulius Mall. Potrivit reprezentantilor societatii Electrica Transilvania Nord, sute de consumatori au stat in bezna peste 50 de ore, din cauza defectiunilor provocate. Reprezentantii Electrica sustin ca nu au fost respectate procedurile de sapare. "Din cauza faptului ca nu au fost respectate in totalitate avizele prin care se conditioneaza efectuarea lucrarilor prin sapaturi manuale, din pacate am avut situatii de lovire a unor cabluri de medie tensiune, ceea ce a dus la nealimentarea cu energie electrica a unui numar mai mare de consumatori. Prin lovirea unui cablu se afecteaza zeci de posturi de transformare. Fiecare post de transformare alimenteaza, la rindul lui, sute de consumatori, iar echipele de interventie sint nevoite sa se deplaseze la fiecare in parte, pentru a remedia situatia", a declarat Calin Zahan, inspector avarii la Electrica Transilvania Nord.De cealalta parte, reprezentantii Iulius Mall sustin ca toate lucrarile au fost efectuate sub directa supraveghere a celor de la Electrica. "Iulius Mall Cluj a incheiat orice lucrare legata de partea electrica inca de acum 2 saptamini. Neplacerile aparute in ultima perioada nu ni se datoreaza. In plus, in timpul lucrarilor, subantreprenorii nostri au fost supervizati de Electrica Cluj si au respectat in totalitate studiul de fezabilitate. La rindul nostru, in acest weekend am fost afectati de lucrarile pe care Electrica le desfasoara in zona. Nu ni se poate reprosa nimic, cu atit mai mult cu cit compania Iulius Group a cheltuit 300.000 de euro pentru lucrari suplimentare, care nu ar fi fost in planul nostru", sustine Renate Roca-Rozenberg, de la Vitrina Advertising, reprezentant Iulius Mall.Reprezentantii Electrica mai sustin ca reparatiile trebuie suportate de cei care au provocat defectiunea. Pentru repararea unui cablu de medie tensiune se lucreaza pina la 10 ore, iar lucrarile costa in jur de 70 de milioane de lei vechi.Se pot cere despagubiri Consumatorii casnici pot cere despagubiri societatii Electrica pentru neplacerile suferite din cauza nealimentarii cu energie electrica, potrivit Hotaririi de Guvern 1007/2004. Totusi, aceasta solicitare poate fi facuta doar in cazul in care defectiunea a durat mai mult de 4 ore. "Pina acum, am reusit sa remediem situatia in intervalul prevazut in contractul dintre consumatorul casnic si Electrica", a declarat Brindusa Patrunjan, director de comunicare in cadrul Electrica Transilvania Nord.

Apostu: "As vrea sa semnez cu «U» Cluj"

Apostu ar putea deveni al cincilea atacant din lotul clujenilor, dupa N. Jovanovic, Goga, Negrean si SuciuCrede in revenireAflati in cautarea unui atacant, sefii echipei universitare ar putea apela la serviciile fostului "rechin". Liber de contract, Apostu ar putea ajunge la echipa "studenteasca" in zile ce urmeaza. In aceasta dupa-masa, Apostu, impreuna cu impresarul sau Radu Gradinaru vor discuta detaliile unui viitor contract la Universitatea Cluj cu persoanele din conducerea echipei de sub Feleac. "Discutii au fost, sint si acum, dar nu este nimic sigur, deocamdata. Am primit oferte de la mai multe echipe, pe care le voi analiza impreuna cu impresarul meu. In ceea ce priveste Universitatea, miine (n.r. astazi) voi putea spune mai multe, in urma unor discutii cu cei de la "U". Pot juca oriunde, depinde de ofertele pe care le voi primi", a declarat pentru monitorul Bogdan Apostu. Atacantul in virsta de 27 de ani ar fi incintat sa imbrace tricoul "studentesc", fiind de parere ca valoarea echipei este mult peste locul din clasament: "Imi place Universitatea si mi-as dori sa semnez cu «U». Nu este o putere, insa are valoare si locul din clasament este unul mincinos. Mi-as dori sa evoluez pentru Cluj, dar decizia se afla in miinile lor. Cred ca aceasta echipa poate evita fara probleme retrogradarea", a conchis Apostu.    Mina libera pentru MultescuCel care va avea ultimul cuvint in perfectarea tranzactiei va fi antrenorul Gheorghe Multescu. "Tehnicianul va decide cine semneaza cu Universitatea Cluj. El s-a oprit la doua posturi, un atacant si un fundas. Bogdan Apostu este o solutie pentru noi", a precizat Sorin Vadana, directorul sportiv al Universitatii Cluj. Pe prima scena fotbalistica, Apostu a evoluat in 51 de partide, reusind sa marcheze 5 goluri. In ultimele sezoane, acesta a jucat la UTA Arad si Farul Constanta, intrind la un moment dat si in vizorul polonezilor de la Legia Varsovia.    Alte negocieriImpresarul Traian Gherghisan, cel care a propus recent doi fotbalisti Universitatii Cluj, se va intilni simbata cu oficialii clujeni pentru o noua runda de negocieri: "Interes exista pentru cei doi jucatori. Simbata voi fi in tribunele Stadionului «Ion Moina», pentru a urmari partida cu Steaua, dupa care voi avea ultimele discutii despre aceste transferuri", a precizat Gherghisan. Acesta a trimis DVD-uri clubului "studentesc" cu un fundas brazilian de origine italiana si cu un atacant din Burkina Faso.

Au rupt "Sirma"

Jucatorii celor doua formatii au luptat din greu pe terenul dificil de la Cimpia TurziiEchilibru ruptPe o ploaie siciitoare si un teren impracticabil, IS Cimpia Turzii si rivalii de la Ariesul Turda au oferit un meci care, in mare parte, a avut ingredientele necesare unui adevarat derbi, chiar daca unul de divizia secunda in acest caz. In fata celor aproximativ 800 de spectatori veniti sa retraiasca emotiile confruntarilor de altadata dintre cele doua echipe, gazdele au inceput mai bine meciul, hotarite sa transeze in favoarea lor disputa. Reluarea lui Borza din interiorul careului ('15) a trecut agonizant de aproape de bara portii lui Farcas, pentru ca, dupa 6 minute, Peres sa le dea emotii "sirmarilor" cu un lob de la 25 de metri care a cazut pe plasa portii lui Perianu. Neobositul Gheti l-a incercat si el pe tinarul portar al turdenilor cu un sut de la distanta, iar Pasca, pentru a echilibra situatia ocaziilor, a trimis inselator cu capul, insa Perianu a scos de sub bara ('43). Cu un minut inaintea fluierului primei reprize, a avut loc lovitura de teatru: Dida a scapat spre poarta "sirmarilor", obligindu-l pe Timar sa faulteze in postura de ultim aparator, cu pretul incasarii unui cartonas rosu.    Superioritate fructificataInferioritatea numerica a echipei lui Meszaros avea sa joace un rol important in desfasurarea ostilitatilor din partea a doua a jocului. Chiar daca parea un izvor nesecat de daruire, trupa "sirmarilor" a suferit serios in defensiva si doar lipsa de concentrare a lui Dida ('48) sau Peres ('54) in fata portii i-a privat de incasarea unui gol. Norocul nu le-a mai suris si in minutul 70, cind Peres a trimis din apropiere in poarta dupa o faza lucrata de nou intratul Tarcea. Chiar si in aceasta situatie dificila, gazdele nu au cedat si s-au napustit asupra adversarului pe finalul meciului. Dupa ce Sintejudean a irosit cadoul facut de fundasii Ariesului, sutind telefonat din interiorului careu ('72), spectatorii au urmarit consternati cum mingea s-a plimbat agale pe linia portii lui Farcas ('85), fara a trece "granita" ce ar fi putut insemna egalul pentru "sirmari".IS Cimpia Turzii - Ariesul Turda    0 - 1A marcat: Peres ('70)ISCT: Perianu - Perde, Ghenti, Timar - Gheti, Molnar, Tiplea ('73, Dubonov), Borza ('62, Sintejudean), Costea ('77, Silaghi) - Zelencz, Matis. Antrenor: Alpar MeszarosARIESUL TURDA: Farcas - Albinaru, Pasca, Ciobanu, Toma ('68, Tuta), Andone - Luca ('62, Tarcea), Boroncoi, Panaitescu - Dida, Peres ('82, Vadana). Alexandru Nistor. Cartonase galbene: Molnar ('85), Matis ('87) / Ciobanu ('45), Luca ('51). Dida ('87)Cartonase rosii: Timar ('44)Arbitri: L. Dansa - O. Maier, M. TodericiStadion: "ISCT" (Cimpia Turzii), 800 de spectatori

Probleme in evaluarea sanatatii clujenilor

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a precizat ieri ca judetul Cluj se afla printre cele unsprezece judete care au transmis date incomplete in ceea ce priveste riscurile de boala ale cetatenilor. "Atentionez, in mod special, judetele Cluj, Arges, Bihor, Constanta, Bistrita-Nasaud, Iasi, Ilfov, Satu Mare, Vrancea, Timisoara si municipiul Bucuresti, care au transmis date incomplete referitoare la riscurile de boala ale cetatenilor evaluati", a declarat ministrul in cadrul videoconferintei. Totodata, in cazul evaluarii sanatatii romilor fara acte, ministrul a mentionat ca se va cere ajutorul politiei.Nicolaescu a solicitat inclusiv o implicare mai activa a prefectilor in implementarea si derularea programului, motiv pentru care prefectul Alin Tise a cerut Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) si Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CAS Cluj) date concrete privind stadiul derularii programului la nivelul judetului si masurile care urmeaza sa fie luate in perioada imediat urmatoare in vederea remedierii deficientelor existente.Conform datelor oferite de conducerea CAS, pina in prezent, la Cluj au fost evaluate 73.000 de persoane si au fost efectuate analize pentru 63.500 de clujeni."Clujenii sub 40 de ani au venit la analize in numar mult mai redus fata de virstnici. E un fenomen care s-a manifestat pe plan national, mentionat si de ministru. Cauza principala este ca acestia au o viata mult mai activa, multi dintre ei lucreaza 8 ore pe zi", a declarat pentru monitorul Ludovic Hegedes, reprezentant al CAS Cluj. El a mai spus ca, desi initial au existat probleme privind fondurile alocate, acestea au fost solutionate in urma rectificarii bugetului. "Au existat probleme inclusiv cu cei care nu au efectuat analizele in luna in care au fost programati, ei trebuind sa mai astepte pIna anul viitor. Situatia a fost reglata, insa, in urma unui ordin al ministrului, astfel incit sa poata fi reprogramati la control in oricare alta luna", a mai spus Hegedes.

Greva impotriva exodului personalului din spitale

Peste 5.500 de sindicalisti din sistemul sanitar clujean intentioneaza sa intre in greva generala, incepind cu 19 noiembrie, daca Guvernul nu va majora salariile cu 30%, si nu 8% cit li s-a propus, si daca bugetul pe 2008 nu va fi majorat la 5% din PIB. O alta solicitare a sindicalistilor este legata de stoparea fenomenului de migratie a personalului medical in alte tari unde salariile sint mult mai mari. "Solicitam acordarea indemnizatiei de stabilitate pentru toti salariatii din sistemul sanitar, nu numai pentru unitatile cu paturi, avind in vedere faptul ca exodul catre tari din UE este in crestere. Am cazut de comun acord cu reprezentantii Ministerului Sanatatii si ai Ministerului Muncii si am gasit o solutie de inceput cu prima de stabilitate. Aceasta nu a fost, insa, acordata pina acum si nu sintem multumiti cu valoarea ei, care nu este deloc atractiva, ci din contra, lasa loc pe mai departe la migrarea personalului calificat si nu numai", a declarat Stefan Roman, liderul Sanitas Cluj. In judetul Cluj, cel mai mare deficit de personal se inregistreaza la unitatile de primire a urgentelor si la laboratoare. De asemenea, posturile de infirmier nu mai sint ocupate, din cauza salariilor foarte mici. Salariul mediu brut la unitatile clinice este de 9.100.000 de lei vechi, iar la cele neclinice de 7.500.000 de lei. 

Concertul lui Beyonce face valuri pe Internet

O mare parte din concertul lui Beyonce de la Cluj-Napoca poate fi vizionat pe YouTube20 de clipuri, peste 12.000 de vizualizariDesi organizatorii concertului vedetei americane Beyonce pe Stadionul "Ion Moina" din Cluj-Napoca au interzis presei fotografierea evenimentului, o mare de spectatori care inregistrau imagini cu telefoane mobile puteau fi vazuti din tribune in multimea din fata scenei. Pentru cei care nu au putut fi acolo, multi au postat, la scurta vreme, inregistrari din concert. Au fost numite fie "Beyonce Irreplaceable live in Cluj (Romania 22 october 2007)", fie "Beyonce live in Cluj" sau, cele mai multe, "The Beyonce Experience Cluj". Diverse piese, costumatii sau declaratii ale artistei din timpul concertului continua sa fie postate de fanii care au avut norocul sa fie la fata locului. Nu mai putin de 20 de clipuri puteau fi urmarite ieri pe platforma YouTube in cursul zilei de ieri, adunind peste 12.000 de vizualizari.    Pareri impartiteDesi au trecut 3 zile de la marele concert sustinut de Beyonce la Cluj-Napoca, lumea inca mai poarta discutii pe aceasta tema. Parerile sint impartite, unii se pling de organizarea proasta, altii sint in al noualea cer pentru ca au vazut-o pe americanca pe viu. Comentariile sint, de asemenea, numeroase si provin de la fani ai lui Beyonce din toata lumea. Un tinar american, semnat Ludzz, este de parere ca "cea mai mare diva a muzicii r&b nu obisnuieste sa amine concerte, nici atunci cind conditiile meteo sint nefavorabile. La turci e razboi, deci e un adevarat motiv de a amina concertul de acolo". Flory, din Romania, sustine ca americanca are "cea mai buna voce de pe planeta". La aceeasi inregistrare video, o tinara se arata incintata si spune ca "am cumparat biletul la ora 6 si la 7 eram deja acolo. A fost cel mai tare concert din viata mea! Nici acum nu pot sa cred ca am vazut-o pe Beyonce live!".    Admiratori online"In timpul concertului o mai plouat???? ca eu nu am mai simtit... Cred ca eram prea happy si de asta...", comenteaza o alta admiratoare a cintaretei. "Ma intreb cum a fost la concert... Oricum, recunosc ca are o voce superba, desi am alte preferinte", remarca un alt vizitator YouTube. "Sa speram ca a fost o lectie pe masura asupra «vedetelor» noastre. Poate ca au inteles ce inseamna un STAR adevarat si ca statutul acesta implica multa munca si vocatie, si nu doar «talente» insusite peste noapte", afirma un alt vizitator al respectivelor inregistrari.

Proiecte si descoperiri de senzatie la UBB

Mai multi cercetatoriIn acest an, UBB a primit din partea Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC) o suma-record de aproximativ 350 de miliarde de lei vechi, ceea ce inseamna aproximativ 20% din bugetul universitatii si 40% din totalul fondurilor extrabugetare. S-au inregistrat progrese si in privinta numarului de cercetatori, dupa cum a precizat ieri prorectorul Terban Agachi in cadrul unei conferinte de presa. Astfel, daca in 2006 numarul lor era de 35, in acest an, in cadrul universitatii lucreaza ca cercetatori 105 specialisti, plus cei 50 de cercetatori de la Institutul de Chimie "Raluca Ripan". Proiectele dezvoltate in diversele sectiuni ale universitatii vizeaza domenii variate, de la planuri de amenajare a teritoriului si strategii de dezvoltare locala pina la studii sociale.    Concurenta cu americaniiPrintre cele mai spectaculoase proiecte aflate in stadiu destul de avansat se numara realizarea asa-numitului "singe artificial". Obtinerea acestuia este dorita de specialisti din intreaga lume, din cauza dificultatilor majore pe care le implica transfuziile cu singe uman. Cercetatorii clujeni, sub conducerea lui Radu Silaghi Dumitrescu, lucreaza de 3 ani la acest proiect, in acest moment incercindu-se "cresterea stabilitatii hemoglobinei purificate", aceasta fiind produsul de baza al singelui artificial. Concurentii acestui proiect sint companii americane mari, care aloca fonduri substantiale in acest sens. Un substitut de singe este utilizat doar in Africa de Sud, pentru un anumit tip de operatii.    Un pas spre vindecarea canceruluiUn alt proiect de importanta majora este descoperirea unei noi clase de molecule de adeziune celulara, numite gliconectine, cu importanta atit in identificarea unor procese ce au dus la formarea organismelor pluricelulare, cit mai ales a celulelor canceroase. In cazul acestora din urma, descoperirea poate sa dezvaluie modul in care se formeaza tumorile si mai ales cum metastazeaza, dupa cum a explicat profesorul Octavian Popescu, autorul acestui proiect. Un rezultat deja brevetat al activitatii de cercetare de la UBB este o metoda de neutralizare a arsenului. Aceasta este o substanta extrem de periculoasa, care exista in Romania intr-o cantitate de 3.000 de tone, "cit sa ucida intreaga Europa", dupa cum a remarcat Agachi. Deocamdata se doreste folosirea metodei in Romania, apoi se vor face demersuri pentru utilizarea ei la scara mondiala.

Patru dintr-o lovitura

Patru autoturisme parcate pe Calea Dorobantilor au suferit marti noaptea avarii serioase. Printre ele se afla si limuzina atacantului echipei CFR Cluj Adrian Anca. BMW-ul lui a fost ultima masina agatata de o Dacie Papuc care a tamponat un Logan si l-a proiectat in alte masini parcate pe margine. Cei doi ocupanti ai Daciei au scapat nevatamati, insa nu acelasi lucru se poate spune si despre masina lor, care a fost distrusa in proportie de 60%. "Nu stiu ce s-a intimplat. Am auzit o bubuitura, am coborit sa vad si mi-am vazut masina lovita", a declarat Adrian Anca marti noaptea, in timp ce incerca sa afle cine ii va plati reparatiile la autoturism. Potrivit martorilor, dar si politistilor aflati la fata locului, tinarul sofer vinovat de producerea tamponarii in serie consumase bauturi alcoolice. Spre uimirea tuturor, el a acceptat sa dea declaratii presei, insa a refuzat sa-si divulge identitatea. "Am baut si eu o bere inainte sa ma urc la volan. Stiam ca nu e voie. Acuma ce sa fac?", a precizat tinarul clujean. El a fost ulterior condus la o unitate medicala pentru recoltarea de probe biologice in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. "In functie de acest rezultat se va face incadrarea juridica. Cercetarile sint continuate de lucratorii Politiei", a precizat Raluca Seucan, purtatoarea de cuvint a Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj. 

Violata la 74 de ani

Rozalia S., de 74 de ani, a cazut victima unui baiat care lucra la casa unui vecin din localitatea clujeana Comsesti, comuna Tureni. Luni seara, femeia a ramas singura, iar tinarul Petru Cataragiu, de 26 de ani, a venit cu intentia sa o scoata in oras pe nepoata femeii. Fata nu era, insa, acasa, iar acesta a plecat suparat. A revenit citeva ore mai tirziu, aflat sub influenta bauturilor alcoolice. Tinarul a intrat direct in casa femeii si i-a cerut sa se dezbrace pentru a intretine relatii sexuale. "Apoi, Dumnezo' stie ce o avut si ala-n cap, ce i-o trebuit. Mi-o zis Zorita (n.r., Rozalia S.) ca numa' l-o vazut in usa si ca i-o cerut sa il lase sa doarma acolo. Asta i-o zis ca nu-l lasa si apoi el o sarit pe ea", povesteste Ileana Razman, o vecina a femeii. Dupa ce a violat-o pe batrina, tinarul s-a imbracat linistit si s-a facut nevazut. Imediat dupa aceea, Rozalia s-a refugiat la vecina ei si i-a povestit totul. "Mi-o zis ca s-o urcat de vreo sase ori pe ea. Saraca femeie avea urme de lovituri si era speriata", isi aminteste Ileana. Incidentul a fost raportat la Politie abia marti dimineata. Autoritatile l-au retinut pe infractor, iar acum cercetarile sint continuate pentru comiterea infractiunii de viol. Este primul astfel de caz din localitatea clujeana Comsesti. 

Tise, schimbat prin avansare

Oficial, in citeva zilePrefectul Alin Tise a fost avansat in functie, urmind, cel mai probabil, sa lase liber postul de prefect al judetului. Fost membru al Partidului Democrat, el nu putea fi inlaturat pe motiv de incompetenta de catre Guvernul liberal, asa cum s-a intimplat in alte judete, in conditiile in care anul trecut obtinuse salariu de merit din partea Executivului, iar ultimele examene de inalt functionar public le promovase cu note foarte mari.Informatia care circula ieri, de la orele amiezii, in mediile politice si administrative din Cluj a fost confirmata pentru monitorul de secretarul de Stat pentru Reforma in Administratia Publica, clujeanul Liviu Radu. "Nu e nimic oficial in momentul de fata, pina cind dispozitia nu va fi publicata in Monitorul Oficial. Procedura va dura citeva zile, in functie de volumul documentelor ce vor fi procesate", a adaugat Liviu Radu.    Nicoara se bucura"Nu stiu nimic oficial despre aceasta promovare, dar in momentul in care voi afla, va voi comunica cu siguranta", a declarat aseara Alin Tise. El a refuzat sa spuna daca va accepta sau nu acest post.Contactat telefonic, presedintele Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoara, se bucura pentru promovarea obtinuta de Tise. "Am avut o relatie foarte buna cu prefectul Alin Tise, a fost un profesionist, un om foarte bun pe pozitia pe care a ocupat-o. In legatura cu promovarea, eu am aflat din presa despre intreaga situatie. Nu am un raspuns oficial, insa ma bucur pentru dinsul", a spus Marius Nicoara.    Prefect de 2 aniTise a fost numit la conducerea Prefecturii Cluj la inceputul lunii noiembrie 2005. El l-a inlocuit atunci pe Mihail Hardau, numit de democrati in postul de ministru al Educatiei. Anterior acestei numiri, Tise a fost membru al PD. Presa relata atunci ca este actionar la Rompetrol, societate controlata de liberalul Dinu Patriciu, si ca este finul primarului Emil Boc. Tise este avocat de profesie si a facut parte din Baroul Cluj, dar pina in 2005 a fost si consilier local.S-a facut remarcat prin atentionarile si criticile adresate primarilor din judet privitoare la legalitatea unor acte emise de acestia. Tise a fost prefectul sub comanda caruia s-a pus in practica un program de reducere a timpului de asteptare pentru obtinerea pasapoartelor, dar si la inmatricularile auto sau la cadastru.    CV de membru al GuvernuluiAlin Tise este nascut in anul 1974, a terminat Liceul "Emil Racovita", iar in 1997 a absolvit Facultatea de Drept din cadrul UBB. In acest an, a terminat si un masterat la UBB cu titlul "Guvernare moderna si dezvoltare locala", dar in ultimii ani a absolvit mai multe cursuri pe teme de administratie. Din 1998, este membru al Baroului Cluj, iar in 2004 a fost ales consilier local la Cluj-Napoca, din partea Partidului Democrat. In anul 2005, a detinut chiar si functia de presedinte al Consiliului Local Cluj-Napoca.