monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

PSD Sibiu

In ziua de vineri, 10 decembrie 2010, ora 13.00 s-a desfasurat o intalnire la Caminul cultural din comuna Bradeni de pe valea Hartibaciului, Colegiul electoral nr. 4, la care au participat: -  deputatul Ioan Cindrea, -    senatorul Viorel Arcas, -    Vicepresedinte al Consiliului Judetean Sibiu, Ioan Banciu, -    primari, viceprimari, consilieri judeteni, consilieri locali si   presedinti ai organizatiilor teritoriale PSD din judet. In cdrul acestei intalniri s-au analizat mijloacele legale si parlamentare prin care se poate obtine sprijinul financiar si se pot identifica sursele necesare realizarii proiectelor demarate in zona Hartibaciului, Colegiul 4 si nu in ultimul rand, in continuarea si finalizarea investitiilor de infrastructura(drumuri judetene si comunale, poduri, podete, reabilitarea de scoli si gradinite). Lucrarile prioritare privesc, drumul Sibiu-Agnita, Agnita-Carta. Pentru realizarea acestor proiecte de infrastructura cat si pentru infaptuirea proiectului social, care priveste: fonduri banesti pentru ajutorul social; fonduri pentru persoanele cu handicap si insotitorii acestora; fonduri pentru plata drepturilor salariale ale profesorilor si invatatorilor; sumele necesare pentru plata personalului neclerical, deputatul Ioan Cindrea va apela la toate mijloacele parlamentare prin care se pot asigura resursele financiare necesare acestor proiecte. „In calitatea mea de deputat voi depune toate diligentele, cu toata energia necesara, pentru a obtine resursele financiare imperios stringente in realizarea proiectelor comunitare demarate sau aflate in proiectul autoritatilor locale. In consecinta, voi formula toate amendamentele la proiectul bugetului de stat pentru realizarea acestor obiective" - a declarat deputatul Ioan Cindrea. Conducerea si activul PSD Sibiu, prezente la aceasta intrunire au stabilit un program de monitorizare a realizarii tuturor proiectelor comunitare aflate in desfasurare in localitatile de pe Valea Hartibaciului, colegiul 4, si restul localitatilor din judet, in asa fel incat partidul sa poata evalua oportunitatile si caile de actiune pentru continuarea si urgentarea acestora.                                                          Biroul de presa PSD Sibiu

"Turnul Sfatului - perspective artistice"

Expozitia va cuprinde lucrari realizate de elevii Liceului de Arta Sibiu, se va desfasura în perioada 15 – 30 decembrie 2010 si este organizata de Casa de Cultura a Municipiului Sibiu în parteneriat cu Liceul de Arta Sibiu si cu sprijinul Consiliului Local si al Primariei Municipiului Sibiu.

Palatul Brukenthal - Expozitia "Orasul nevazut"

Palatul Brukenthal, Cabinetul de Stampe Expozitia: Orasul nevazut: Proiecte ale concursurilor de arhitectura desfasurate la Sibiu intre anii 1880-1930. (15.12.2010-20.01.2011) Vernisaj: Miercuri, 15.12.2010, ora 12 Curatori: Timo Hagen, Istoric de Arta, Heidelberg si Frank-Thomas Ziegler, Custode colectiile Brukenthal, Parohia Evanghelica C. A. Sibiu Partener: Parohia Evanghelica C.A. Sibiu Colaboratori: Arhiva Centrala a Bisericii Evanghelice C.A. din Romania / SibiuSiebenbürgisch-Sächsischer Kulturrat e. V. Infatisarea unui oras este data de cladirile sale. Caracteristicile acestei infatisari nu sunt niciodata intamplatoare, ci sunt intotdeauna rezultatul unei alegeri constiente, la care contribuie atat criterii practice, cat si cele estetice. Cei mai graitori martori in acest sens sunt proiectele concursurilor de arhitectura. Pentru un intreg sir de cladiri care azi definesc infatisarea Sibiului, exista nu numai planurile conform carora s-au realizat, ci si unele care au fost depuse la concursul de arhitectura pentru edificiul respectiv, dar nu s-au realizat niciodata. La acestea se adauga schite executate la comanda sau din initiativa arhitectilor care, nici ele, nu au ajuns sa fie concretizate.    In totalitatea lor, aceste desene si planuri ramase in faza de proiect, schiteaza infatisarea unui oras care de fapt nu a fost construit, ci traieste numai pe hartie: un oras nevazut, un oras virtual. Prin prezentarea unui grup de peste patruzeci de asemenea desene, expozitia ofera pentru prima data ocazia de a experimenta aceasta latura nevazuta a orasului Sibiu. Majoritatea planurilor de constructie expuse au fost realizate pentru cladiri care urmau sa gazduiasca institutii de cultura sau de invatamant, printre care scoli, un muzeu de arta decorativa sau o arhiva. Schitele executate in diferite tehnici grafice sunt operele celor mai importanti arhitecti locali si straini care au contribuit la definirea aspectului de azi al orasului Sibiu. Pentru a convinge comanditarul atat de calitatea tehnica si practica a cladirii proiectate, cat si de frumusetea acesteia, planurile de constructie sunt nu doar perfecte din punct de vedere tehnic, ci au si un aspect estetic semnificativ, implicand si o latura artistica.  Proiectele expuse reinvie istoria constructiei unor cladiri importante din Sibiu. Centrul istoric al Sibiului, a carui substanta arhitectonica (datand din perioada dintre secolele XV-XX) s-a pastrat ca un ansamblu inchis, a fost unul dintre motivele pentru care orasul a fost ales capitala culturala a Europei in anul 2007. Cu ajutorul desenelor expuse, istoria sa poate fi inteleasa mai profund. Prin comparatia proiectelor concurente si prin prezentarea unor documente de constructie, articole de presa sau publicatii contemporane, expozitia investigheaza imprejurarile si factorii care au contribuit la alegerea unui anumit concept, mod sau stil de constructie. Impulsul pentru aceasta expozitie a fost oferit de descoperirea unui convolut de desene de arhitectura in arhiva Parohiei Evanghelice C.A. Sibiu. In cursul anului 2010 aceste desene au fost in totalitate inventariate si incadrate din punct de vedere al importantei istorice si culturale, in cadrul unui proiect stiintific sprijinit de Beauftragter der Bundesregierung für Kultur und Medien prin Siebenbürgisch-Sächsischer Kulturrat e. V. (Gundelsheim am Neckar, Germania). Expozitia prezinta cele mai frumoase si interesante desene din acest convolut impreuna cu o serie de lucrari similare din colectia Muzeului National Brukenthal si cea a Arhivei Centrale a Bisericii Evanghelice C.A. din Romania. Conservare: Muzeul National Brukenthal, Laboratorul Restaurare Conservare Cecilia Harastasan, Sef Laborator Restaurare Conservare Maria Fota, Restaurator Expert Iulia-Maria Pascu, Restaurator Radu Schuller, Restaurator

Apa potabila non-stop la robinetele din Abrud

Primarul Tiberiu Ratiu a declarat ca problemele in ce priveste alimentarea cu apa a orasului Abrud au luat sfirsit. El a mentionat ca este vorba despre mult asteptata receptie a lucrarilor de la Statia de tratare a apei de la Buninginea, investitie care s-a ridicat la 35 miliarde lei vechi, si a carei realizare face ca la robinetele abrudenilor sa curga apa potabila non-stop. Proiectul a fost implementat în baza OG nr. 7 ,,Sistem de alimentare zone periurbane, oras Abrud’’. ,,S-a refacut în totalitate barajul de la Buninginea, cu toate sistemele de conectare, prizele de mal, denisipatorul si toate conductele care au fost duse de la Valea Buninginii pâna în statie. O alta lucrare a fost refacerea barajului de pe Cernita, care nu a fost înainte, apoi regularizarea Pâraului Cernita pe distanta de aproape 1 km, atât în amonte cât si în aval, împrejmuirea statiei, geamurile termopan, usile, acoperisul, sistemul de pompe, sistemul de clorinare automat, sistemul de calcul automat, vizualizarea bazinelor, sistem de telecomanda pâna la bazine. De asemenea s-au înlocuit toate filtrele. De acolo de asemenea este vorba si de distributia apei pe zonele periurbane, 5 km de conducta, ne referim la Buninginea, str. Decebal, Soharu, str. Salcilor si str. serbina si legarea a peste 320 de consumatori la sistemul nou de distributie, contorizarea apei cu apometre, etc. Apoi este vorba de bazinele de stocare a apei care au fost reconstruite, practic tot ce înseamna învelitoare, acoperis, sistemul de umplere. Apoi s-a refacut tot sistemul de îngradire si o statie de clorinare automata pe linga cea de la Buninginea. Tot în cadrul acestui proiect vorbim de dotarile cu pompe submersibile, sistemul de sudura prin electrofuziune, dotari la laborator, mobilier si aparatura moderna, centrala termica’’, a declarat edilul sef al orasului din Apuseni, Tiberiu Ratiu. ,,Am avut o colaborare excelenta cu Primaria Abrud, cu domnul Tiberiu Ratiu. Pot sublinia faptul ca la începutul mandatului domniei sale, în Abrud se furniza apa la robinete câte 2-3 ore pe zi, iar azi aceasta este non-stop si asta spune totul’’, a declarat la rindul sau directorul Filialei Apuseni APA CTTA, Ioan Onet. 

Sute de tone de nisip aruncate pe drumuri

La sfirsitul saptaminii trecute, drumarii din Alba au imprastiat sute de tone de material antiderapant pe drumurile judetene. Cu toate acestea, mai ales in zona Blajului, s-au inregistrat citeva tamponari, dupa ce soferii nu si-au mai putut controla masinile pe polei. ,,S-a intervenit cu utilajele pe drumurile judetene, mai ales in zona de munte. Au fost cam 2 centimetri de zapada pe carosabil, dar nu s-a putut interveni cu lama, asa ca s-a intervenit mai mult cu material antiderapant. N-am avut probleme majore, dar am inteles ca au fost totusi ceva tamponari in zona Blajului, respectiv in zona Rosia de Secas-Vingard’’, a aratat directorul Directiei Tehnice din cadrul Consiliului Judetean Alba, Dan Popescu. Acesta a precizat ca, pe durata intregului week-end, s-au imprastiat pe drumuri intre 200 si 300 de tone de material antiderapant, o situatie exacta urmind sa fie cunoscuta imediat ce sosesc toate raportarile din judet. El a precizat ca cele mai dificile zone au fost zona de munte si zona de la Blaj-Cetatea de Balta, resprectiv Podisul Secaselor, unde s-a format polei. Drumarii ramin pregatiti sa intervina, mai ales ca toata saptamina se anunta frig si ninsori. ,,Ramin in dispozitiv colegii nostri de la Societatea de Drumuri si Poduri Locale. Incercam sa crestem un pic gradul de mobilizare, pentru ca am impresia ca este un grad mai scazut de mobilizare’’, a mai spus Dan Popescu.   

?Chimice? pentru consum, dar bune pentru tuica

Aproape 80 de tone de mere de productie autohtona vor fi transformate in tuica. Vestea este una de bun augur pentru producator, care in urma cu putin timp s-a trezit cu marfa blocata de catre inspectorii Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Alba din cauza prezentei unor substante chimice care nu permiteau intrarea lor in consum. Dupa citeva saptamini in care merele au fost “curatate” de natura, acestea au fost testate din nou, iar analizele au demonstrat ca fructele se preteaza pentru a fi transformate in tuica. Initial, Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Alba a instituit sechestru pe aproape 80 de tone de mere apartinind unei societati comerciale din localitatea Boz. Asta s-a intimplat in urma cu aproximativ o luna, atunci cind analizele de laborator au depistat prezenta unei mari cantitati de substante chimice in merele cu pricina. Era vorba despre un pesticid extrem de periculos pentru consum. Merele au fost apoi depozitate afara si timp de doua saptamini substanta a fost spalata de ploaie, astfel ca analizele recente au indicat scaderea concentratiei pina sub limita maxima legala admisa. Merele nu mai pot fi insa folosite acum decit pentru producerea tuicii. Inca 8 toneDirectia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Alba mai tine sub sechestru alte 8 tone de mere aflate într-un depozit, apartinind aceleiasi firme, care erau de asemenea destinate consumului. In cazul lor, concentratia de substante interzise nu a scazut la fel de mult, astfel ca in luna ianuarie a anului viitor, produsele vor fi supuse unei alte analize de laborator pentru a se vedea daca substanta s-a evaporat. Daca merele se vor mentine proaspete pina atunci, acestea vor putea fi distribuite pentru vinzare catre populatie. In caz contrar si ultimele 8 tone vor ajunge tot la tuica. Una peste alta, desi a suferit o pierdere destul de importanta, producatorul se poate declara multumit ca si-a recuperat o parte din sume. 

Contributii reduse la sanatate

Veste buna pentru unele categorii de angajati in ceea ce priveste cuantumul contributiilor la bugetul asigurarilor de sanatate. Potrivit reprezentantilor Institutiei Prefectului judetul Alba, un proiect de lege care asteapta sa fie aprobat, prevede ca persoanele asigurate, care au cel putin doua surse de venit, ar putea beneficia de reducerea contributiei la asigurarile sociale de sanatate. Propunerea legislativa privind modificarea si completarea art. 257 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii are ca obiect de reglementare diminuarea cotei contributiei individuale lunare de asigurari sociale de sanatate cu scopul de a sprijini persoanele asigurate care realizeaza, în acelasi timp, mai multe venituri pentru care se calculeaza acest tip de contributie. În prezent, contributia la asigurarile de sanatate este de 5,5% si este aplicata asupra tuturor veniturilor. Daca proiectul de lege va fi adoptat, atunci persoanele care au doua surse de venit ar urma sa plateasca 50% din contributia lunara de 5,5% pentru cel de-al doilea venit, iar cele care au mai mult de doua surse de venit ar urma sa plateasca 25% din contributia lunara de 5,5% începind cu cel de-al treilea venit.          

Conferinta regionala despre POR

Astazi, incepind cu ora 11, la Alba Iulia, are loc a treia editie a Conferintei regionale privind stadiul implementarii Programului Operational Regional la nivelul Regiunii Centru. La manifestare sint invitati sa participe reprezentanti ai administratiei publice locale, ai ONG si IMM implicati in program. Reprezentantii Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru au aratat ca, la aproape jumatatea perioadei de implementare a Programului Operational Regional la nivelul Regiunii Centru, doresc sa reuneasca, la Alba Iulia, principalii parteneri semnificativi implicati in implementarea programului REGIO in regiune. Acestia vor avea ocazia de a analiza stadiul actual de implementare al programului, de a discuta problemele intimpinate in implementarea proiectelor si solutiile gasite pentru rezolvarea sau preintimpinarea acestora, dar si de a prezenta rezultatele obtinute pina in prezent. “Consideram ca, prin rezultatele la care am ajuns, datorita activitatii sustinute a intregii echipe de experti ai ADR Centru, regiunea noastra ocupa unul dintre primele locuri pe tara in ceea ce priveste gradul in care sint atrase aceste finantari. Acum, trebuie sa ne concentram atentia pe derularea conforma a fiecarui proiect in parte (...) Practic, din acest moment incepem sa vorbim cu adevarat de faptul ca diversele proiecte depuse, contractate si unele chiar finalizate deja, vor genera imbunatatirea calitativa a situatiei economico-sociale si cresterea nivelului de trai al cetateanului’’, a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.  

Horoscop familial

 Mamica GemeniIn familieSinteti o mama complet diferita de celelalte, deoarece nu se stie exact cine este de vina, copilul sau dumneavoastra, cind este o prostioara de facut! Sinteti de fapt o mama-copil, care ramine foarte “adolescenta” in gindire si in tinuta, sinteti mai curind considerata “sora cea mare”, complicea, decit mama. Este extrem de evident ca nu sinteti indiferenta fata de copiii dumneavoastra, din contra, dar diferenta este ca ii educati altfel decit celelalte femei. Daca i se intimpla copilului dumneavoastra sa fie ingrijorat sau contrariat, faceti tot posibilul sa nu dramatizeze lucrurile. La dumneavoastra totul se rezolva printr-o buna comunicare, o discutie indelungata. De altfel, comportamentul dumneavoastra de mediator ii ajuta mult pe copiii dumneavoastra si ei invata foarte devreme importanta dialogului. Relatia cu fiica dumneavoastraPreferind sa-i respectati libertatea, veti evita sa-i impuneti o anumita conduita, sperind in secret ca ea va fi totusi diferita de dumneavoastra, pentru a nu comite aceleasi greseli. Este aproape sigur ca, in viitor, fiica dumneavoastra va avea nevoie sa vi se confeseze si in acel moment va trebui sa va aratati mai exigenta decit in trecut, chiar daca va va fi greu. Astfel, ii veti putea aduce un plus de sustinere de care ea are nevoie. Evitati sa va faceti reprosuri pentru orice si spuneti-va mai curind ca o faceti pentru binele ei.Relatia cu fiul dumneavoastraIi respectati libertatea, deci nu ii impuneti nimic. Considerati ca acordarea increderii este cea mai buna modalitate de a-l face sa fie responsabil si ca este bine sa-l tratati ca pe un adult. Cu toate acestea, uneori este necesar un mic sfat amical, nu uitati ca sinteti mama lui si pentru el asta reprezinta ceva. Este agreabila o relatie prieteneasca, dar nu trebuie totusi exagerat, pentru ca exista pericolul efectului contrar, de a va pierde complet autoritatea. Prin urmare, este necesar uneori sa aratati severitate pentru ca el sa nu isi piarda reperele.Mamica RacIn familieV-ati pastrat sufletul de copil, latura visatoare. Nimic mai normal tinind cont de faptul ca Luna este planeta dumneavoastra dominanta. Fondind o familie, dati un sens propriei vieti. Stiti sa fiti o mama atenta, protectoare si care dovedeste eficacitate. Intuitia va ajuta sa adoptati atitudinea potrivita fata de copil in functie de situatie si astfel veti reusi sa-l intelegeti mai bine. Nu uitati ca notiunea de “tata” este si ea foarte importanta pentru echilibrul copiilor dumneavoastra si nu va neglijati sotul.Relatia cu fiica dumneavoastraVeti face tot ceea ce va sta in putere pentru ca ea sa stie sa se protejeze, ii veti transmite maniera dumneavoastra de a privi viat de femeie s mai ales important faptului de a fi mama. Asteptati-va insa si la opinii complet diferite de ale voastre! Va trebui sa dovediti intelegere fata de dorintele sale si sa-i acceptati alegerile, chiar daca sint opuse sperantelor pe care vi le-ati facut referitor la ea.Relatia cu fiul dumneavoastraDorinta dumneavoastra va fi sa faceti din el un barbat, care sa respecte fidelitatea, sa stie sa fie generos si mai ales sincer. Veti fi in spatele sau pe tot parcursul evolutiei sale, fiindu-i alaturi in toate problemele si greutatile pe care le va intimpina. Unii va vor spune ca purtindu-va astfel, nu il ajutati deloc sa taie cordonul ombilical, ceea ce este o mare greseala.

Peste 375 de firme din Alba au devenit ,,istorie??

Reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Alba au precizat faptul ca Agentia Nationala de Administrare Fiscala a publicat recent lista contribuabililor din judet care indeplinesc conditiile pentru a fi declarati inactivi. Este vorba despre un numar de 375 de firme, dintre cele peste 30.000 de societati din toata tara, aflate in aceasta situatie. ,,ANAF a emis la inceputul lunii august o noua procedura care reglementeaza fluxurile aplicabile pentru intocmirea listei contribuabililor declarati inactivi, cit si cele pentru reactivarea contribuabililor si eliminarea din lista a celor radiati sau declarati inactivi ca urmare a unei erori materiale. Astfel, potrivit actului normativ, sunt declarati inactivi contribuabilii, persoane juridice sau orice alte entitati fara personalitate juridica, ce nu au depus nicio declaratie pe parcursul unui semestru calendaristic si nu li s-a aprobat, la cerere, de catre organul fiscal competent o masura privind indeplinirea obligatiilor fiscale declarative (regim derogatoriu). Contribuabilii declarati inactivi se pot reactiva daca si-au indeplinit toate obligatiile declarative sau li s-a aprobat, la cerere, trecerea in regimul derogatoriu de declarare. Ordinul se va aplica la 15 zile de la data publicarii pe pagina de internet si afisarii la sediul ANAF’’, au aratat reprezentantii DGFP Alba. De mentionat faptul ca daca lista amintita cuprinde si o serie de firme mici din municipiul resedinta de judet, marea majoritate a societatilor declarate ca fiind din punct de vedere legal inactive sint din mediul rural.  

O noapte de ger pentru parcare!

In seara premergatoare deschiderii licitatiei publice pentru închirierea locurilor de parcare de pe arterele adiacente strazii Closca, zeci de oameni si-au instalat ,,tabara’’ în fata sediului Primariei municipiului Alba Iulia. Asta pentru ca oamenii au receptionat anuntul conform caruia licitatia se va face dupa principiul ,,primul venit, primul servit’’, si nimeni nu a mai stat pe ginduri. Oamenii au tinut neaparat sa se asigure ca vor fi primii la coada si ca vor putea obtine locul mult dorit. Pentru asta, localnicii au venit pregatiti cu haine groase, termosuri cu cafea si ceai, scaune si multa rabdare. La un moment dat, frigul si asteptarea si-au spus cuvintul, iar albaiulienii au inceput sa acuze administratia ca nu a gindit un sistem bazat pe bonuri de ordine. ,,Nu puteam da bonuri de ordine in conditiile in care licitatia nu incepuse, iar dosarele nu au fost procesate’’, a venit raspunsul din partea oficialilor primariei. ,,Haiducie’’Majoritatea celor care au luat cu asalt sediul primariei au fost pensionarii, vechi locatari ai imobilelor din apropierea parcarii si oamenii care s-au obisnuit de o viata sa isi parcheze masinile pe aceleasi locuri. ,,Nu plec de aici decit dupa ce am obtinut un loc de parcare. Stau pina miine daca este nevoie, indur frigul si nu plec pentru ca am nevoie de acel loc. Ar fi trebuit sa se dea numere de ordine, iar criteriile sa fie mai clare’’, a acuzat unul dintre cei care si-au petrecut noaptea pe scarile primariei. Pentru a fi siguri ca ordinea de la coada va fi respectata, oamenii au intocmit liste pe care le-au prezentat comisiei de licitatie. Pina la urma, cele aproximativ 100 de nume au fost completate cu alte aproape 80 ale persoanelor venite la primarie in dimineata zilei de luni, in total 180 de dosare. Pina la ocuparea tuturor locurilor disponibile, mai exista, insa, o marja de peste 60 de locuri, care vor fi atribuite in urmatoarele 6 zile pe care oamenii le mai au la dispozitie pentru a-si depune dosarele. RaspunsOficialii administratiei publice locale din Alba Iulia spun ca nu isi explica ce s-a intimplat si de ce oamenii s-au agitat atit de tare, dar s-au simtit datori sa ofere o explicatie. ,,Este acelasi sistem de atribuire pe care il folosim de citeva luni, de cind a inceput atribuirea locurilor de parcare in Alba Iulia. Modalitatea de abordare a situatiei de catre oamenii care au venit inca de seara in fata primariei este una pe care nu o intelegem. Nu puteam emite numere de ordine pentru ca licitatia nu era deschisa in mod oficial, iar dosarele nu puteau fi procesate duminica noaptea. Repet, nu intelegem ce a generat aceasta agitatie in conditiile in care la aceasta ora (n.r. luni la ora 12.00) avem 180 de dosare, iar numarul total al locurilor de parcare in zona depaseste 240”, a declarat responsabilul Departamentului de Relatii Publice al Primariei municipiului Alba Iulia, Mihai Coser. Este poate interesant de spus ca, in zona cu pricina, in fiecare dimineata, locurile de parcare eliberate sint ,,marcate’’ imediat cu bolovani imensi, astfel incit sa nu fie ocupate de ,,oaspeti nepoftiti’’. 

PSD: Romania are nevoie de un stat social, nu de unul clientelar si corupt

România are nevoie de un stat social, nu de unul clientelar si corupt, asa cum construieste azi Traian Basescu, se precizeaza într-o declaratie politica a PSD, adoptata, luni, în cadrul sedintei Biroului Permanent National al formatiunii.     ''Traian Basescu si PDL oficializeaza doctrina 'statul suntem noi', transformând România într-un balast de care e nevoie sa se dispenseze. PSD se angajeaza sa puna în centrul activitatii sale statul social. Statul social este singura garantie a bunastarii si a dreptatii sociale. Prin proiectul nostru de guvernare, vom milita pentru un nou model de stat social, adaptat si crizei actuale, dar si viziunii europene. Avem nevoie de un stat social care sa nu existe doar în textele Constitutiei, ci unul care sa asigure bunastarea si traiul decent pentru fiecare cetatean, fie ca este mai putin educat, mai sarac, mai batrân, mai singur sau mai bolnav decât ceilalti'', se mentioneaza în declaratia transmisa AGERPRES.

Romania marcheaza, la 14 decembrie, 55 de ani de la aderarea la ONU

România aniverseaza, la 14 decembrie, 55 de ani de la aderarea la Organizatia Natiunilor Unite.     În cei 55 de ani de la aderare, România a devenit unul dintre partenerii consacrati ai ONU, cu contributii semnificative în evolutia organizatiei, precum si la întarirea sistemului juridic international, mentinerea pacii si a securitatii internationale, promovarea democratiei si a drepturilor omului si la politicile de dezvoltare globala, se mentioneaza într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).     România a detinut presedintia sesiunii a 22-a a Adunarii Generale a ONU (1967), a fost membru al Consiliului de Securitate de patru ori (1962, 1976 - 1977, 1990 - 1991 si 2004 - 2005) si a detinut conducerea a numeroase organisme din cadrul sistemului ONU, informeaza AGERPRES.

Capitanul feroviarilor mai spera la titlu

 Capitanul formatiei CFR Cluj, Ricardo Cadu, a declarat duminica, înainte de plecarea în vacanta, ca echipa sa are în continuare sanse la titlu, în ciuda distantei de 13 puncte fata de liderul Otelul Galati. ,,Putem lua campionatul chiar si daca suntem la 13 puncte fata de Otelul. Cred ca avem forta sa-i ajungem. Nu cred ca Otelul are sanse sa ramâna lider pâna la final. Batalia pentru titlu se va da între Dinamo, Steaua, Timisoara si CFR'', a declarat Cadu. Jucatorul lusitan îl sustine pe Alin Minteuan si spera ca acesta din urma sa fie pastrat în functia de antrenor si pentru retur. Cadu l-a caracterizat pe antrenorul portughez Jaime Pacheco, aflat în atentia conducerii ,,feroviarilor'', drept un tehnician dur. ,,Normal ca ma întorc la Cluj. Mi-as dori ca Minteaun sa ramâna antrenor si în retur. Pacheco e un antrenor bun, am lucrat cu el la Boavista. E un tehnician dur, de felul sau. Oricum, nu ne asteptam ca cei din conducere sa tina cont de parerea noastra când vine vorba de alegerea antrenorului. Noi suntem doar angajati. Ei decid pe cine aduc'', a mai spus portughezul. În opinia sa, anul 2010 a fost unul bun pentru CFR Cluj. ,,A fost un an bun, mai ales la început, când am câstigat tot ce se putea. Partea a doua a fost mai putin reusita. 27 de puncte obtinute sunt putine, având în vedere valoarea echipei. Îmi pare rau ca Tony si Alcantara vor pleca. Tony a câstigat aici tot ce se putea. Clujul era a doua sa casa. Era normal sa fie emotionat. Probabil ca daca o sa plec si eu, la fel ma voi comporta'', a spus Ricardo Cadu.

"Cupa Craciunului 2010? la Zlatna

 Rezultatele înregistrate în primele 2 zile ale competitiei organizate de Joe Croitoru au fost urmatoarele: *sâmbata: Intersport - Almasu Mare 8-4; Tiki Taka - Nadastie 5-6; Campionii - Tineret 12-7; Radu Cons - Erika Star 8-3; *duminica: Vointa - Troian 4-15 (scorul campionatului); Crisana - Profesorii 1-13; Radu Cons - Nadastie 9-6; Campionii - Intersport 3-4. Partidele sunt arbitrate de Adrian Marian Croitoru si Eugen David, în vreme ce golgheterii la zi sunt Gabriel Croitoru (Radu Cons) 9 goluri, urmat de Alin Câmpean (Campionii) 7 goluri. Programul de ieri: ora 17.00 Almasu Mare - Troian; ora 18.00 Profesorii - Nadastie; ora 19.00 Erika Star - Tiki Taka; ora 20.00 Tineret - Vointa.

Grozav a evoluat in Standard - St. Truiden 1-0

 Internationalul de tineret Gicu Grozav (20 ani) a evoluat în a doua repriza a partidei câstigate ieri de echipa sa, Standard Liege, 1-0 pe teren propriu cu St. Truiden. Fostul atacant al Unirii Alba Iulia a intrat în minutul 66 al întâlnirii din etapa a 19-a a campionatului Belgiei, când scorul înca era 0-0. Standard Liege ocupa momentan pozitia a patra în clasamentul primei ligi din Belgia.

Stadionul ,,Cetate??-apt de joc

 Desi FRF a aminat partidele de la sfirsitul saptaminii, etapa a-XIX-a din Liga I s-ar fi putut disputa în conditii normale. Majoritatea stadioanelor pe care erau programate meciurile respective nu erau afectate de zapada sau înghet. Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, gazda jocului Universitatea Cluj – FC Brasov, se prezenta în cele mai bune conditii, dupa ce în ultimele patru zile vremea a fost favorabila fotbalului. Si la Craiova, gazda meciului Universitatea – Steaua, a fost soare în week-end, iar la Bucuresti (Sportul Studentesc – Dinamo si Rapid - Unirea Urziceni), Ploiesti (Astra – Gloria Bistrita), Timisoara (Poli – Gaz Metan Medias), Buzau (Victoria Branesti – CFR Cluj), Tîrgu-Mures (FCM – FC Vaslui) si Drobeta Tr. Severin (Pandurii Tg. Jiu – Otelul), restul oraselor în care erau programate meciurile din etapa a-XIX-a, temperaturile erau ceva mai scazute, dar se încadrau în conditii optime pentru fotbal. Duminica la Alba Iulia termometrele aratau in jurul amiezii 0 grade C.

Rotaru, recordmanul minutelor jucate

 Rotaru a jucat titular in 14 meciuri din prezentul sezon, bifind 1.260 minute. Purtatorul tricoului cu numarul 38 la gruparea ,,alb-neagra’’ este secondat, in topul celor mai constanti jucatori de la Unirea, de fundasul Rares Soporan, cu 1.258 minute. Pozitia a treia a clasamentului este impartita de mijlocasii Calin Cristea si Nicusor Stanciu, ambii cu 980 minute. Alti trei jucatori ai gruparii pregatite de Marius Baciu (et. 1-9) si Adrian Himcinschi (et. 10-15) au mai bifat cel putin 900 de minute. Ei sunt Florin Sabou (972), George Negura (906) si Ciprian Selagea (900). Au fost calculate doar minutele jucate in Liga a II-a, exceptind cele doua partide din Cupa Rominiei. In turul al IV-lea, Unirea a cistigat cu 2-1 la Simeria, dupa care a fost eliminata de colega de serie Vointa Sibiu, care s-a impus cu 1-0 pe propriul teren. Cu siguranta altfel arata clasamentul minutelor jucate si poate uniristii nu iernau pe o pozitie retrogradabila (14!!!), daca nu erau exclusi din lot experimentatii jucatori: Dilbea (etapa a 9-a) si Poverlovici (etapa 13) – ambii pe motiv ca si-au depus memorii sa devina liberi, respectiv Sergiu Costea (etapa 13) si Istvan Szabo (etapa 13), din motive disciplinare.4 Jucatorii si-au incheiat, pe cale amiabila, contractele cu Unirea Alba Iulia: Szabo, Sg. Costea, Soporan si Fl. Sabou, in timp ce Bus, Dilbea si Poverlovici sunt in stand-by, toti trei dorindu-si sa se care cit mai repede de la echipa din Cetatea Unirii. Si Calin Cristea ar putea pleca in aceasta iarna de la Alba daca va fi vindut la o echipa din Liga I sau din strainatate. 1. Gabriel Rotaru  - 1.260 minute 14 etape 14 meciuri jucate 2. Rares Sopora - 1.258 minute14 etape 14 meciuri jucate3. Calin Cristea - 980 minute14 etape 11 partide jucate3 absent4. Nicusor Stanciu - 980 minute 14 etape 14 meciuri jucate5. Florin Sabou - 972 minute14 etape 13 meciuri jucate1 rezervaLa polul opus, in coada clasamentului, se afla Gabriel  Croitoru, cu 2 minute jucate. El este urmat de Eduard Schuller cu 34 de minute si Fabian Himcinschi, care a jucat 101 minute. * Fabian Himcinschi - 101 minute14 partide4 meciuri jucate2 rezerva* Eduard Schuller - 34 minute14 partide2 meciuri jucate3 rezerva* Gabriel Croitoru - 2 minute14 partide1 meciuri jucat1 rezervaNu au prea avut motive de bucurie uniristii in turul recent incheiat, la finele caruia ocupa unul din cele doua locuri ce duc in Liga a III-a* Cea mai categorica infringere: Poli Iasi - FC Unirea 4-0, etapa a 13-a* 3 victorii, cu acelasi scor 1-0, au obtinut uniristii:- etapa 1:  Alro Slatina – Unirea Alba Iulia 1-0: Poverlovici- etapa 4: Unirea Alba Iulia - Gaz Metan CFR Craiova: Sg. Bus        - etapa 8: Unirea Alba Iulia - Dacia Mioveni: Al. Giurgiu* Au marcat in tur pentru Alba: Sergiu Bus – 2 goluri, Alexandru Giurgiu – 2, Razvan Dilbea - 1, Rares Soporan 1, Calin Cristea – 1, Andrei Poverlovici -1, Istvan Szabo - 1.   * Din modesta zestre de 12 puncte adunate in tur, trei dintre acestea au fost adunate in urma remizelor cu Deva (0-0. acasa, etapa 2), cu Ariesul Turda (0-0, deplasare, etapa 4), respectiv cu CSM Rm. Vilcea (1-1, acasa, etapa 10) 

,,Magia Craciunului??

 Inaugurarea este programata in data de 18 decembrie, la ora 18 si 18 minute, iar totul se va incheia in data de 24 decembrie, in jurul prinzului. Desi cortul care va gazdui “Magia     Craciunului” este deja cunoscut albaiulienilor, in parc si in zona adiacenta vor exista sageti care vor arata ,,spre Mos Craciun’’, atit pentru orientare, cit si pentru atmosfera. ,,Sint 5 zile in care noi incercam sa cream magia Craciunului si ii invitam pe toti cetatenii municipiului, dar si pe oaspetii lor. Pot sa vada, pornind de la colinde, teatru pentru copii, teatru pentru oameni mari, jazz, muzica folk, colide traditionale, coruri de colinde, pina la lecturi pentru copii... Este o zona in care sa ne putem bucura de spiritul Craciunului, sa avem si gustul si mirosul Craciunului acolo, pentru ca vom avea turta dulce, vom gasi si un pahar de vin fiert... Este modul in care administratia publica incearca sa ofere locuitorilor municipiului Alba Iulia, in primul rind si nu numai, practic tot ce s-a realizat in domeniul cultural, artistic si social in judetul Alba’’, a declarat directorul Directiei Tehnice din cadrul Consiliului Judetean Alba, Dan Popescu.In jurul lui Mos CraciunAcesta a aratat ca, zilnic, programul va incepe in jurul orei 10, pina la 20. Vor fi spectacole muzicale si se va putea sta la un pahar de vin fiert, dar nu mai departe de ora 22-23. In cort, vor fi amenajate citeva spatii de vinzare pentru turta dulce si obiecte specifice Craciunului, doua spatii expozitionale si un spatiu pentru spectacole cu 80-100 de locuri, in care scolile si institutiile din Alba vor prezenta spectacole. ,,Vom avea probabil si o parada a personajelor. Am vazut personaje intr-un cadru institutional, cele de la Muzeul National al Unirii, iar acum discutam sa le vedem si in aceasta zona, alaturi de personaje de la Teatrul de Papusi, dar vom avea si personaje din festivaluri ale Consiliului Judetean, Festivalul Cetatilor Dacice mai exact. Vom avea practic cite un pic din ce a oferit consiliul judetean si nu numai cetatenilor judetului. Este o organizare <<la liber>>, sa zic asa. Noi avem un grafic pe care il completam cu solicitari pentru pomul de Craciun de la scoli. Le programam si copiii pot sa primeasca daruri chiar de la Mos Craciun, care va fi zilnic acolo’’, a precizat Dan Popescu. Acesta a aratat ca va exista si o posta a lui Mos Craciun, unde un spiridus va prelua scrisorile de la copii, o statie de autobuz pentru Mos Craciun si alte surprize. “Pe linga cort vor exista standuri cu tot felul de produse de Craciun: alimente, turta dulce, globuri, decoratiuni... Vor fi in jur de 10 corturi. Intentia noastra este de a da viata acestui spatiu, de a crea in interiorul pavilionului o atmosfera de Craciun, astfel incit fiecare om sa se poata bucura de muzica, de tot ceea ce inseamna spiritul Craciunului si ca institutiile - atit ale consiliului judetean cit si alte institutii - sa arate ceea ce au facut intr-un an, sa-si premieze laureatii, sa faca pom de Craciun”, a mentionat directorul Directiei Tehnice din cadrul CJ Alba.Dan Popescu a mai spus ca aceasta nu va fi o actiune singulara, ci una care se doreste a fi permanentizata.“Nu exista eveniment pe care Consiliul Judetean Alba sa-l inceapa si sa nu-l continue. El va trebui sa devina un produs traditional de Craciun”, a conchis Dan Popescu.

Victor Ponta: Opozitia nu actioneaza separat

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, înaintea consultarilor cu seful statului, ca Opozitia nu actioneaza separat.     El a aratat ca reprezentantii PSD sunt "seriosi" si si-a manifestat speranta ca si întâlnirea de la Cotroceni "sa fie una serioasa".     În opinia lui Victor Ponta, cel mai important subiect care trebuie dezbatut este statul social si ce se întâmpla cu societatea româneasca.     Întrebat ce i-a determinat pe social-democrati sa participe la întâlnirea cu presedintele Traian Basescu, Victor Ponta a raspuns: ''România sociala''.

Parlamentarii PSD, PNL si PC se vor intalni cu alesii locali pentru o pozitie comuna pe Legea bugetului

PSD, PNL si PC au decis în cadrul întâlnirii de la Palatul Parlamentului ca luni, 20 decembrie, grupurile reunite ale celor trei formatiuni sa se întâlneasca cu reprezentantii alesilor locali pentru a formula o pozitie comuna pe marginea proiectului Legii bugetului de stat.     La rândul sau, presedintele PC, Daniel Constantin, a precizat ca întâlnirea comuna a parlamentarilor partidelor din Opozitie cu alesii locali reprezinta o oportunitate buna de a discuta împreuna argumentele 'pro' si 'contra' proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2011.Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, dupa întâlnirea cu PNL si PC, ca cele trei formatiuni din opozitie vor discuta, probabil în aceasta saptamâna, despre stabilirea unui protocol de colaborare parlamentara, care sa vizeze atât alegerile locale, generale, cât si pe cele europarlamentare.     El a adaugat ca discutia de luni cu celelalte formatiuni din opozitie ''a fost poate cea mai pragmatica si mai plina de rezultate''. ''Ne propunem, de acum încolo, sa mergem pe acest drum corect'', a spus Ponta.     Presedintele social-democrat a adaugat ca nu are niciun fel de dubiu în legatura cu faptul ca PSD, PNL si PC au ideologii diferite, dar niciuna dintre aceste formatiuni nu poate fi ''cumparata'' sau ''santajata de Traian Basescu si de PDL''.

Cotatiile SIF-urilor au scazut cu peste 2%

Cotatiile actiunilor listate la Bursa de Valori Bucuresti /BVB/ s-au depreciat, luni, în medie cu 0,41%, evolutie masurata de indicele compozit BET-C, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor a scazut cu 2,12%.     Pe piata principala a BVB - Regular - au fost realizate tranzactii cu actiunile emise de 46 de companii, din care noua au înregistrat aprecieri ale cotatiilor, opt au stagnat, iar 29 au scazut.     Valoarea tranzactiilor la BVB s-a cifrat la 1,242 milioane de euro (5,333 milioane de lei), iar pe RASDAQ la 245.241 euro (1,052 milioane lei).     Indicele BET, ce reflecta evolutia celor mai lichide zece actiuni listate, a înregistrat o scadere de 0,35 procente, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii a scazut cu 0,93%, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie si utilitati a consemnat o apreciere cu 0,10%.

ANSVSA recomanda sacrificarea porcilor in gospodarii cu asistenta veterinara

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) recomanda persoanelor care detin si cresc porci pentru consum în gospodaria proprie sa solicite asistenta veterinara înainte de sacrificarea traditionala si sa efectueze examenul trichineloscopic.     Potrivit ANSVSA, asomarea (n.r orice proces provocat în mod intentionat care determina pierderea cunostintei si a sensibilitatii fata de durere ) poate fi realizata cu pistolul cu glonte captiv sau prin electronarcoza. Dupa sacrificarea animalului pentru consum propriu, crotaliul de identificare al animalului trebuie predat autoritatii veterinare în termen de 7 zile.     De asemenea, ANSVSA reaminteste faptul ca este interzisa sacrificarea porcilor în afara incintei gospodaresti (pe drumuri, în santuri etc.), iar solicitarea medicului veterinar pentru efectuarea examenului trichineloscopic reprezinta o obligatie legala ce trebuie respectata de catre toti cetatenii.     ANSVSA a elaborat recent o serie de acte normative prin care se faciliteaza acordarea de subventii pentru crescatorii de porci care detin exploatatii comerciale autorizate înregistrate sanitar-veterinar si în care se respecta normele de biosecuritate si bunastare a animalelor.

Emil Boc, increzator ca Romania va intra in 2011 cu legile bugetului, salarizarii unitare si educatiei adoptate

Premierul Emil Boc a punctat luni, în discutiile cu presedintele Traian Basescu, faptul ca, în acest moment, exista o vointa politica deplina din punctul de vedere al coalitiei, pentru ca România sa intre în 2011 cu bugetul de stat, salarizare unitara si legea educatiei nationale aprobate.     Potrivit sefului Executivului, legea bugetului de stat, legile salarizarii unitare - legea cadru de salarizare a personalului bugetar si legea salarizarii personalului bugetar pentru anul 2011 - si legea educatiei nationale reprezinta trei proiecte importante pentru România si pentru "creionarea politicilor" din 2011.

Ministrul de Externe iranian, inlocuit din functie

Presedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, l-a demis luni pe ministrul de Externe Manouchehr Mottaki, a anuntat agentia semioficiala Mehr preluata de Reuters.     Într-o scrisoare adresata lui Mottaki, Ahmadinejad saluta 'sârguinta si serviciile' acestuia în calitate de sef al diplomatiei, potrivit Mehr.     În postul lui Mottaki a fost numit principalul responsabil al programului nuclear iranian, adauga sursele.

Romii din sud-estul Europei, inclusiv din Romania, traiesc in conditii precare (studiu)

Romii din Albania, Bosnia-Hertegovina, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia si Slovacia traiesc în conditii precare, iar rasismul si discriminarea sunt principalele obstacole în calea îmbunatatirii situatiei, arata un studiu realizat de Centrul european pentru drepturile romilor /ERRC/, prezentat luni la Belgrad si citat de agentia sârba Tanjug.     Studiul, care a cuprins vizite la 110 familii, a fost efectuat pentru a identifica principalele probleme ale romilor si pentru a vedea ce fac guvernele din regiune pentru a reglementa aceste probleme, a precizat Djordje Jovanovic, consultant al ERRC.     El a subliniat ca 'oficialii si institutiile publice îi discrimineaza pe romi nu doar alungându-i din case, ci chiar refuzându-le dreptul la locuinte sociale. Criteriile pentru acestea sunt stricte, aplicantii trebuie sa fie angajati si sa aiba vechime de câtiva ani în munca, or majoritatea romilor nu au documente personale', a explicat responsabilul ERRC.

Mircea Geoana, suspendat pentru sase luni din partid

Fostul sef al PSD si presedintele Senatului, Mircea Geoana, a fost sanctionat cu suspendarea pentru sase luni din cadrul partidului, prin decizia de ieri a Biroului Permanent National al PSD. Motivul este legat de conflictul care a izbucnit între Geoana si Victor Ponta pe tema alegerilor prezidentiale din 2009. Mircea Geoana a declarat ca Ponta l-ar fi îndemnat sa minta în legatura cu vizita sa la resedinta omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în timpul dezbaterii finale înainte de marea confruntare cu Traian Basescu.     În ceea ce priveste revocarea din functia de la Senat, Victor Ponta a precizat ca aceasta este o alta sanctiune si nu a propus nimeni asa ceva. „Nu vrea nimeni sa-i retraga sprijinul de la Senat, este foarte clar lucrul acesta. E o alta sanctiune daca va uitati în statut. Erau trei sanctiuni: retragerea sprijinului pentru functie, si asta nimeni n-a propus-o si nimeni nu a fost de acord cu ea, suspendarea pentru sase luni sau excluderea“, a declarat Ponta.

Vezi ce schimbari se propun la Codul Muncii!

Ministerul Muncii a publicat pe site-ul oficial proiectul de modificare a Codului Muncii, care va fi în dezbatere publica pîna pe 20 decembrie. Potrivit autoritatilor, modificarea legislatiei muncii e necesara pentru a institui o mai mare flexibilitate a raporturilor de munca, reprezentînd în plus si o conditie din acordul de finantare pe care România îl are cu FMI.     Printre principalele modificari pe care Ministerul Muncii le are în vedere se afla si revizuirea perioadelor de proba instituite pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de munca. De asemenea, potrivit proiectului, ar urma sa fie eliminata interdictia privind angajarea succesiva a mai mult de trei persoane pe perioade de proba pentru acelasi post. În plus, angajatorul ar avea dreptul sa stabileasca niste obiective de performata individuala, ce vor fi luate în considerare atunci cînd se fac concedieri colective. O alta modificare presupune eliminarea interdictiei de a face angajari timp de 9 luni pentru firmele care au recurs la disponibilizari.

Municipalitatea isi ?obliga? cetatenii sa parcheze ilegal

Foto Radu PadureanRiveranii din zona Garii parcheaza in fata casei pe propria rapundere. Optiunea legala e parkingul din Mihai ViteazuUna din problemele grave cu care se confrunta municipiul este lipsa locurilor de parcare. Chiar daca municipalitatea investeste sume considerabile in parkingurile de cartier, una din cele mai problematice zone din acest punct de vedere, zona Garii, este ignorata.     Chiar daca in jurul Garii din Cluj-Napoca stationeaza zilnic sute de masini, in momentul de fata in zona exista sub 30 de locuri de parcare amenajate, total insuficient pentru traficul intens din zona. Mai mult, pe strazile adiacente - Burebista, Craiova si Caii ferate -  au fost amplasate semne de „stationarea interzisa“, astfel ca cei care parcheaza acolo risca sa se trezeasca cu masina ridicata sau cu rotile blocate.     In aceste conditii, singurele variante pentru riverani sint sa-si parcheze masina la mare departare de casa sau sa riste sa plateasa amenzi usturatoare pentru ca parcheaza in vecinatatea domiciliului.    Povestea unui patitFlorin Sincraian, un clujean care locuieste pe strada Burebista, a fost unul din ghinionisti care au “beneficiat” de serviciile serviciului de Ridicari auto din cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP), din cauza ca are “ghinionul” sa locuiasca intr-o zona ignorata din punct de vedere al parcarilor.     „Mi-am parcat autoturismul proprietate personala pe strada Caii ferate (in apropiere de strada pe care locuiesc), de unde acesta a fost ridicat acum o saptamina in baza faptului ca am parcat si ocupat banda de mers in raza de actiune a indicatorului «oprirea si stationarea interzisa». Perfect adevarat! Problema este urmatoarea: nu pot parca in zona Garii! Unde am parcat eu sint zilnic cel putin 30 de masini, in fata Garii sint maxim zece locuri de parcare, pe strada mea nu se poate parca deloc, pentru ca circula autobuzele, iar pe strada Craiova sint aproximativ zece locuri de parcare cu abonament. Intrebarea mea este unde sa las masina? In parkingul din Mihai Viteazul si sa vin pe jos pina la gara?”, a declarat Sincraian. Mai mult, acesta s-a plins ca RADP i-a ridicat masina chiar daca nu exista insemne care sa atentioneze conducatorii auto de posibilitatea ca masinile lor sa ajunga o perioada in “inchisoarea” Regiei, din apropierea Selgros.    Primarul Apostu: „Nu cunosc problema“Primarul Sorin Apostu a declarat ca nu cunoaste in amanunt problema si ca nu se poate pronunta. “Imi pare rau, dar nu cunosc aceasta situatie si in consecinta nu doresc sa comentez”, a declarat edilul municipiului.

Peste 1,76 de miliarde de lei, cheltuiti pe indemnizatia de mama

Sumele cheltuite în primele 9 luni ale anului pentru plata indemnizatiei pentru cresterea copilului si contributiilor de asigurari sociale de sanatate pentru beneficiarii acestei indemnizatii au fost de circa 1,765 miliarde de lei, pentru acordarea stimulentului fiind cheltuiti 9,444 milioane lei, conform statisticilor publicate pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.     În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2010, în medie 207.448 persoane au beneficiat lunar de indemnizatie pentru cresterea copilului sau stimulent. Dintre acestia, 197.571 de persoane au primit indemnizatie pentru cresterea copilului, cu 17.160 mai multe fata de perioada corespunzatoare din anul 2009.     În ceea ce priveste distributia beneficiarilor pe judete, Clujul ocupa locul doi dupa Bucuresti, cu 7.956 de beneficiari.     În perioada mentionata, media lunara platita pentru o persoana beneficiara de indemnizatie a fost de 940 lei, fiind cu 176 lei, respectiv 23%, mai mare decît cea înregistrata în acelasi interval din anul anterior.

A scazut numarul de microbisti in Gruia

Stadionul din Gruia este mai gol ca in sezonul trecutSezonul trecut, CFR a cistigat campionatul si Cupa Romaniei si a avut o medie de 9.400 spectatori la fiecare meci disputat pe stadionul „Dr.Constantin Radulescu“, fiind echipa cu cea mai mare medie din Liga 1. „Feroviarii“ au fost urmati in clasament de Poli Timisoara (8.900 de spectatori), Universitatea Craiova (aproximativ 8.200) si Steaua (6.900).     Sezonul acesta insa, rezultatele modeste ale „feroviarilor“ au indepartat publicul din Gruia, media de spectatori scazind in aceasta toama la 6.400. Liderul detasat din acest sezon este Universitatea Craiova, cu o medie de 19.500 de persoane care au venit la fiecare din meciuri jucate de echip, dublu fata de oricare alt club din Liga 1. Oltenii s-au intors pe stadionul „Ion Oblemenco“ din Craiova, dupa un auto-exil la Drobeta Turnu Severin, iar fostul selectioner Victor Piturca a fost numit noul manager general al echipei, acestia fiind principalii factori care i-au readus pe craioveni la meciurile „Stiintei“.     Poli Timisoara s-a mentinut in clasament, avind ca si in sezonul trecut o medie de 8.900 de spectatori.   Bucurestenii umplu stadioaneleIn schimb, bucurestenii au inceput sa mearga in numar tot mai mare la meciurile Steaua, echipa urcind de la 6.900 la 9.500 de suporteri/meci, Rapid a urcat de la 5.700 la 7.500, iar Dinamo a ajuns de la 3.800 la o medie 5.000 de spectatori/meci. „Ciinii rosii“ au urcat datorita faptului ca la derbiul cu Steaua, stadionul Stefan cel Mare a fost plin, partida fiind urmarita de peste 15.000 de spectatori, la celelalte meciuri fiind in medie in jur de 2.500 de spectatori.    Putini spectatori in Liga 1Faptul ca oamenii nu se prea inghesuie pe stadioanele din Romania este cunoscut de mult timp. Chiar daca media de spectatori la meciurile din Liga 1 creste putin in fiecare an, campionatul nostru este foarte departe de Premier League, Bundesliga, Serie A sau La Liga, campionatele tarilor din vestul Europei.     Astfel, daca cea mai urmarita echipa din Liga 1, Universitatea Craiova, are o medie de 19.500 spectatori pe meci, ultima clasata in acest top, Astra Ploiesti, are doar 1.300. In Anglia, Manchester United are o medie de 75.000, dar codasa Wigan are 15.600 si ar fi a doua in clasamentul din Romania. In Germania, toate echipele din Bundesliga au peste 20.000 de suporteri la fiecare meci, lider fiind Borussia Dortmund, cu 77.500.

Victor Ponta: Romania este intr-un derapaj din cauza masurilor adoptate de Guvernul Boc

România este într-un derapaj cauzat de masurile anti-nationale si anti-sociale adoptate de Guvernul Boc, la solicitarea directa a lui Traian Basescu, a declarat, luni, presedintele PSD, Victor Ponta, dupa întâlnirea cu PNL si PC.     ''Nu este de vina nici Fondul Monetar International, nici opozitia, de vina este Traian Basescu, Emil Boc si cei care au luat aceste masuri care au dus România în derapaj si în criza economica si sociala'', a spus Ponta, citat de AGERPRES.

Ponta il baga pe "Dracu'" pe scena politica

Victor Ponta si Adrian Gurzau se intrec in replici "draconice"Liderul PSD, Victor Ponta, a postat un articol pe blogul personal in care toata conducerea PDL este etichetata in raport cu presedintele Traian Basescu, care in viziunea lui Ponta este Dracul insusi. Replica partidului de guvernamint nu s-a lasat mult asteptata, deputatul Adrian Gurzau asemuindu-l pe Ponta cu un copil care invata sa injure la WC-ul scolii.     Intr-o postare aparuta duminica, seful principalului partid de Opozitie, Victor Ponta, il califica in termeni cit se poate de duri pe presedintele Traian Basescu, dar si pe actuala guvernare, ivectivele atingind, pe alocuri, tente calomnioase.     „Sigur ca cel mai tare isi baga Dracu (Traian Basescu, nr.) coada in PDL si in Guvern. Nimic special aici, pina la urma sint creatia lui si trebuie sa-l slujeasca neconditionat, fara el n-ar avea loc nici macar in Iad! Modul in care ii conduce este intentionat naucitor, bazat pe principiile dresajului stiintific – bate-i cind nu se asteapta, da-le de mincare cit sa nu moara, lauda-i cind simti ca o sa muste, distruge-le orice farima de vointa sau personalitate. Numerele cu Emil Boc sint parca desprinse din «Mihail ciine de circ», cu mentiunea ca bietul Emil nu mai obtine nici aplauze si nici macar mila publicului, doar din cind in niste zaharel de la stapin, cit sa mai schiaune un picut. Bataiosul Voinescu, cel cu pedigree american, a incasat un sut in coaste cind a latrat mai tare si s-a asezat cuminte la picior. Fiorosul buldog Blaga s-a dus cuminte la Cotroceni sa-i predea cusca de la Interne pudelului Igas, mai sa-i linga mina Stapinului ca il lasa sa doarma in ploaie, unde miriitul se aude mai incet. Biata Ridzi, cind facea concerte si afise cu fiica Marinarului Mefisto era buna, acum bolnava si batuta mai trebuie sa o ia hingierii de la DNA ca sa inteleaga toti ca nu e bine sa fii prins cind furi oase”, precizeaza Ponta pe blogul personal.     Dracul lor, mai negru decit al nostruReplica opozitiei a venit si prin vocea deputatului clujean Adrian Gurzau, acesta recomandindu-i lui Ponta sa-si inghita cuvintele. „Victor Ponta dovedeste ca n-a mai crescut deloc de cind Ion Iliescu il facea «cirlan nazdravan». Nu s-a maturizat si nu s-a responsabilizat ca un președinte de partid! Ii atrag atentia domnului Ponta sa inceteze de a mai pomeni de Drac si de cine crede el ca e, pentru ca nu este in WC-ul Parlamentului, ci in fruntea unui partid si deputat platit de romani, in Parlamentul tarii. Nu, nu la Dracu’ se duce Romania, domnule presedinte de partid, ea incearca sa se salveze cotind-o de pe drumul gresit pe care a plasat-o politica neocomunista a tatucului Iliescu”, a replicat Adrian Gurzau.

Trei strazi ramin fara apa

În vederea efectuarii unor lucrari (cuplari) la reteaua de alimentare cu apa, Compania de Apa Somes SA a anuntat ca în cursul zilei de mîine va fi întrerupta furnizarea apei, între orele 09-18, pe strazile Colonia Breaza, Al. Donici si Ion Neculce. “Întrucît în zona respectiva nu se pot asigura modalitati alternative de alimentare din reteaua publica, rugam clientii Companiei sa ia masuri de stocare a acelor cantitati de apa care sa le acopere necesitatile pe perioada anuntata”, se arata într-un comunicat al Companiei de Apa Somes SA.

Voltaj si Ducu Bertzi, in Piata Unirii

Pe scena din Piata Unirii va urca mîine Ansamblul Românasul al Universitatii Tehnice, spectacolul fiind organizat în cadrul Tîrgului de Craciun. În cadrul aceleiasi manifestari, trupa Voltaj va cînta sîmbata, 18 decembrie, iar Ducu Bertzi va sustine un concert de colinde duminica, 19 decembrie.Va reamintim ca Tîrgul de Craciun a fost deschis de primarul Sorin Apostu în data de 3 decembrie. În fiecare seara, între orele 18.30 si 20.00, Piata Unirii gazduieste seri ale companiilor clujene, implicate în comunitate, care se vor asigura ca Mos Craciun va face cîte o oprire prin piata pentru a le oferi copiilor surprize dulci si jucarii. Printre companiile care ofera cadouri si suprize se numara Orange, Nokia, Carrefour, UPC, C&A, Rosal, Coral, Provident si altele. Pe lînga concerte si cadouri, în Piata Unirii clujenii se pot bucura de bunatatile oferite la Tîrgul de Craciun: prajituri, cozonaci, mere coapte, vin cu scortisoara, cîrnaciori si  alte bunatati specifice sarbatorilor de iarna.     M. O.

La sfirsit de an, Consiliul Judetean da bani pentru spitale

Cu ocazia ultimei rectificari bugetare din acest an, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologieva primi 40.000 de leiRectificarea bugetara vine in contextul alocarii unor sume din fondul de rezerva bugetara al Guvernului, precum si de la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.     Astfel, suma de 140.000 de lei primita de la Guvern va fi impartita pentru finantarea unor obiective de investitii la spitalele aflate in subordinea administratiei judetene.    Bani pentru reparatii si aparatura nouaMai exact, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” va primi 40.000 de lei pentru lucrari de reparatii si intretinere si achizitionare de aparatura medicala de specialitate.     Pentru acelasi tip de lucrari va fi alocata suma de 50.000 de lei catre Spitalul Clinic de Recuperare - Sectia de Recuperare Cardiovasculara, in timp ce altii 50.000 de lei vor merge catre Spitalul Clinic de Copii-Clinica Pediatrie III in scopul achizitionarii de aparatura si instrumentar medical pentru amenajarea sectiei de chirurgie.     In proiectul de hotarire se mai specifica, la cererea Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuta” Cluj-Napoca, realocarea sumei de 48.000 de lei de la obiectivul “Reparatii capitale instalatie de captare si tratare ape uzate (bloc operator, anatomie patologica, culturi celule, farmacie, analize hematologice)“ la obiectivul ”Reparatii capitale – instalare de usi, ferestre si elemente conexe” la sectia Cobalt.    Buget si pentru salarii la Teatrul „Puck”De asemenea, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale a alocat suplimentar pentru judetul Cluj suma de 290.000 de lei, reprezentind transferuri pentru finantarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap.Si Teatrul de Papusi „Puck” Cluj-Napoca a solicitat Consiliului Judetean aprobarea suplimentarii bugetului total de venituri si cheltuieli pe anul 2010 cu suma de 20.000 de lei, ca urmare a incasarii unor venituri proprii peste valoarea planificata la perioada, suma ce este necesara pentru completarea fondurilor pentru plata salariilor aferente lunii noiembrie 2010.

Soarta licitatiei pentru pista de 3.500 de metri va fi decisa astazi

Foto Radu PadureanBica a explicat ca membrii comisiei de licitatie au lucrat ieri, pe ultima suta de metri, la studierea documentatiei depuse de unicul ofertant, firma Romstrade, dupa ce, saptamina trecuta au fost primite toate detaliile suplimentare cerute.     „Inca se lucreaza la analiza documentelor in cazul licitatiei pentru pista, dar estimam ca miine dimineata (astazi – n.r.) vom putea sa formulam un raspuns final”, a declarat Radu Bica (foto) pentru monitorul.     Va reamintim ca unicul ofertant la licitatia pentru noua pista de decolare-aterizare a Aeroportului International Cluj-Napoca, firma Romstrade, a oferit suma de 113,6 milioane de euro, fara finantare si fara TVA, mai mica cu aproximativ 6,4 milioane de euro fata de estimarea initiala a Consiliului Judetean, care ajungea la 120 de milioane de euro. Durata pentru realizarea lucrarii complete este de 4 ani, insa Romstrade a propus un termen de 9 luni pentru primul contract subsecvent, care presupune finalizarea pistei pina la lungimea de 2.100 de metri. In total, contractul presupune incheierea a sapte contracte subsecvente pentru etapele de lucrari, oferta financiara fiind formulata pentru toata lucrarea. La mijlocul lunii octombrie, comisia de evaluare a Consiliului Judetean a considerat oferta depusa de Romstrade ca fiind inacceptabila, intrucit nu a indeplinit toate cerintele de clarificare stabilite prin documentatia de atribuire si fisa de date. Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a admis insa contestatia formulata de firma Romstrade impotriva deciziei Consiliului Judetean de respingere a ofertei depuse la licitatia pentru pista de 3.500 de metri a aeroportului si a dispus continuarea procedurii de atribuire.

Afaceristele au strins 10.000 de euro pentru Spitalul de Copii

Unitatea de Primire a Urgentelor a Spitalului de Copii Cluj-Napoca va primi aparatura în valoare de 10.000 de euro, în urma unei actiuni de strîngere de fonduri organizata de Asociatia Femeilor de Afaceri (AFA).      La sfîrsitul acestei saptamîni, AFA a organizat microrevelionul asociatiei, acest eveniment fiind de fapt doar un „pretext” pentru a aduna fonduri pentru Spitalul de Copii Cluj-Napoca.     Initiativa femeilor de afaceri din Cluj s-a încheiat cu succes, fiind colectati peste 10.000 de euro. Banii vor fi folositi pentru a cumpara aparatura medicala pentru Unitatea de Primire a Urgentelor a spitalului. Mihaela Rus, presedintele AFA, spune ca cel mai probabil va fi cumparat un injectomat automat sau un ventilator pentru respiratie artificiala, lista cu aparatura de care are nevoie spitalul fiind însa mult mai lunga.     „Saptamîna aceasta vrem sa facem demersurile pentru cumpararea aparaturii. În zilele urmatoare invitatia pentru donatii ramîne deschisa”, a declarat Mihaela Rus.     Actiunea de strîngere de fonduri s-a derulat prin donatii de bani si prin licitatii pentru diverse obiecte. „Un moment aparte, emotionant, a fost cel în care un obiect de la tombola, mai precis un brad de Craciun, a fost donat imediat de catre cîstigator copiilor de la spital, pentru a le umple si acestora sarbatorile cu bucurii”, spun reprezentantele AFA.     Evenimentul a stabilit si o serie de recorduri: nici un loc din sala nu a ramas neocupat, s-au donat 59 de obiecte, toate fiind adjudecate, s-a vîndut un tablou cu 1.850 de lei si o bratara de argint cu perle cu 1.630 de lei.

Bani de studiu pentru tinerii fara posibilitati

La acest program pot aplica elevii si studentii cu virste cuprinse intre 16 si 25 de ani care sint nevoiti sa renunte la studii din cauza problemelor financiare, respectiv cei care au absolvit o forma de invatamint si nu au un loc de munca, insa au identificat o oportunitate de formare de specialitate, care sa le faciliteze angajarea.     Astfel, in cadrul programului vor fi acordate cinci burse, incepind cu luna februarie 2011, timp de cinci luni pentru tinerii care au nevoie de sprijin pentru acoperirea cheltuielilor de scolarizare, respectiv timp de sapte luni pentru cei care au nevoie de sustinere pentru a urma cursuri de specializare. Suma acordata va fi de maxim 2.000 de lei/bursier.     Programul de finantare „Investitie intr-un viitor durabil si egalitate de sanse” a fost lansat de Fundatia Comunitara Cluj luna trecuta si este dezvoltat pe trei componente: antreprenoriat social, servicii de mediere si insertie pe piata muncii, respectiv burse. Valoarea totala a programului de finantare este 50.000 de lei, iar termenul-limita pentru depunerea aplicatiilor este 16 decembrie pentru sectiunea de burse, respectiv 28 ianuarie 2011 pentru celelalte doua componente.

Bogdan Lobont, accidentat din nou!

Ghinioanele se tin lant de poartarii vicecampioanei Italiei. Brazilianul Julio Sergio, titularul obisnuit al echipei pregatite de Claudio Ranieri, s-a accidentat la incalzirea dinaintea partidei cu CFR Cluj din Liga Campionilor si a fost inlocuit in ultimul moment de Lobont. Romanul a inceput ca titular partida de duminica cu Bari, din etapa a 16-a din Serie A, dar a fost schimbat la pauza, dupa ce s-a accidentat in minutul 42 la genunchiul piciorului drept, dupa un contact cu coechipierul sau, Juan.     Lobont a fost titular in 5 partide din Serie A in acest sezon, cele mai multe la inceputul sezonului, cind Julio Sergio a fost indisponibil.     In urma cu un an, Lobont a suferit o operatie la genunchiul drept, dupa ce s-a accidentat la partida dintre Dinamo si Gloria Bistrita. Presa din Italia l-a apreciat pe portarul roman pentru evolutia din partida cu CFR din Gruia, dar a notat ca in meciul cu Bari, pina la faza in care s-a accidentat, nu a fost pus in dificultate de atacantii adversarilor. „Nu a avut nimic de aparat, iar la pauza i-a lasat locul lui Doni din cauza accidentarii“, a notat newnotizie.it, „Portarul roman a avut ghinion la ciocnirea cu Juan si a fost nevoit sa paraseasca terenul“, a scris Datasport. „Lobont nu a fost intrebuintat in prima repriza, in afara de faza la care s-a accidentat“, a scris si forzaroma.info.

?Iron Man? Oncescu, din nou primul in lume

Campionatul a avut loc în perioada 6 - 12 decembrie 2010 în Mesquite, Nevada, SUA.     Bucuresteanul a evoluat la categoria 100 kg si a reusit sa se impuna în finale împotriva reprezentantului tarii gazda, americanul Tom Nelson si a reprezentantului Kazakstanului, Alexander Fugarov.     Si alti sportivi români au obtinut rezultate remarcabile la CM 2019. Ioan Puscasu a concurat la categoria A110 kg, reusind o evolutie foarte buna, concretizata prin cel mai bun rezultat din cariera sa, medalia de bronz. Adrian Laurus a obtinut locul 4 la juniori A80 kg, iar Florin Rizea, locul 5 la seniori 60 kg.     Prin aceste noi victorii ale sportivilor nostri, România devine o forta mondiala în acest sport. La Campionat au participat 1.300 de sportivi din 40 de tari.

Program de burse la Universitatea Central Europeana

Programul se adreseaza studentilor aflati în ultimul an de studiu sau absolventilor care au obtinut diploma de licenta în cadrul unei institutii de învatamînt superior acreditate. Cursurile, cu predare în limba engleza, se vor tine la sediul universitatii din Budapesta, fara a exista un numar prestabilit de burse acordate studentilor din România. Bursele de studii pot fi integrale sau partiale si depind de rezultatele procesului de selectie. Domeniile de studiu sînt economie (MA, PhD), politici si stiintele mediului (MS, PhD), studii de gen (MA, PhD), istorie (MA, PhD), politici publice (MA), relatii internationale si studii europene (MA), studii juridice (LLM, MA, SJD), matematica (MS, PhD), studii medievale (MA, PhD), nationalism (MA), filosofie (MA, PhD), stiinte politice (MA, PhD), sociologie si antropologie sociala (MA, PhD). CEU ofera de asemenea posibilitati de studiu si în cadrul CEU Business School (Transnational MBA, Executive MBA, International Executive MBA). Înscrierea se va face online, pe adresa de internet a universitatii, pîna la data de 24 ianuarie 2011.    Agerpres

Milioane de sarcini nedorite evitate pina in 2015

Oficialii OMS estimeaza ca la nivel mondial, aproximativ 215 milioane femei nu au acces la nici o metoda de contraceptie si din acest motiv nu pot sa amine sau sa evite sarcina. De asemena, OMS estimeaza ca folosirea unor metode de prevenire a sarcinii reduce cu o treime decesele aparute la nastere. Iar asta in contextul in care, in fiecare an, peste 358.000 de femei mor in timpul sarcinii sau la nastere din cauza ca nu au acces la servicii medicale de rutina.     Daca in tarile dezvoltate, riscul de deces maternal este de 1 la 4.300, in tarile slab dezvoltate acest risc este foarte ridicat, fiind de 1 la 31.     Reprezentantii OMS intentioneaza ca pina in 2015 sa realizeze parteneriate astfel incit sa fie imbunatatite serviciile medicale la nastere, in timpul sarcinii, dar si dupa nastere.     In judetul Cluj, rata deceselor la nastere sau cauzate de complicatii in timpul sarcinii este foarte mica. Astfel, anul trecut, la 1.000 de nasteri a fost inregistrat un singur deces, iar in 2008, doua decese. In 2007 si 2006 nu a fost raportat nici un deces, potrivit statisticilor Directiei de Sanatate Publica Cluj. La nivel national insa, tara noastra are o rata de mortalitate materna mare in raport cu alte tari europene, o mare pondere fiind reprezentata de decesele maternale cauzate de avorturi.

Zeci de romani mor anual pe lista de asteptare a unui transplant

Anul trecut, in Romania au fost facute doar 245 de transplanturi, desi pe listele de asteptare se aflau 3.400 de persoaneLa sfirsitul anului trecut, aproape 3.400 de romani se aflau pe liste de asteptare pentru un transplant de rinichi, ficat, inima sau pancreas. In fiecare an, sute de persoane sint admise pe aceste liste, insa foarte putini au sansa sa ajunga la o operatie de transplant. Ca dovada stau datele statistice ale Agentiei Nationale de Transplant (ANT) potrivit carora, in 2009, au fost facute doar 245 de transplanturi, majoritatea fiind transplanturi de rinichi. Astfel, din cele 245 operatii, 203 au fost de rinichi, 113 fiind donatori vii si 90 de la persoane in moarte cerebrala.     Potrivit acelorasi date, anul trecut au fost realizate 32 transplanturi de ficat si 10 de inima, nici unul de pancreas sau plamin. De altfel, in tara noastra nu se pot face transplanturi de plamin.    Cei mai multi de pe liste asteapta pentru un rinichiConform statisticilor ANT, din cei peste 3.400 de bolnavi de pe liste, majoritatea asteapta un rinichi. Astfel, peste 2.600 de romani erau inscrisi anul trecut pentru o operatie de transplant renal, plus inca 7.000 care erau dependenti de dializa. Din totalul celor de pe lista de asteptare pentru un rinichi, aproape 450 s-au inscris in cursul anului 2009, iar raportat la numarul celor de pe liste, operatiile de transplant renal realizate anul trecut sint foarte putine: doar 203.    In Europa, 4.000 de oameni mor pe lista de asteptareIn Europa, listele de asteptare cuprind peste 67.000 de persoane, iar 4.000 dintre acestea mor anual pentru ca nu au ajuns la transplant. „Zilnic, 12 pacienti mor pe listele de asteptare in toata Europa. Lista de asteptare cuprinde in total 67.064 de persoane, din care 52.000 pentru rinichi, 7.000 pentru ficat si 3.600 pentru inima”, a declarat Guido Persijn, fost director medical al Eurotransplant Foundation si unul din promotorii activitatii de transplant in Europa si in Romania, cu ocazia editiei a saptea a simpozionului Danubian Transplant Symposium, organizat la Viena, de catre Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca.    Media in Transilvania, mai buna decit cea europeanaPrezent la simpozion, profesorul Mihai Lucan, directorul Institutului Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca, a subliniat ca activitatea de transplant din Transilvania a ajuns sa o depaseasca pe cea de la nivel european, deoarece pentru prima data numarul de transplanturi de la donator cadavru l-a depasit pe cel de la donator viu. „E un rezultat la care noi nu speram sa ajungem atit de rapid”, a afirmat Lucan.    E nevoie de schimbarea mentalitatiiIn tara noastra, foarte putine persoane sint de acord sa isi doneze organele dupa moarte, din acest motiv fiind posibile putine operatii de transplant. Doar trei romani din zece sint de acord cu prelevarea de organe, iar majoritatea donatorilor din ultimii ani s-au aflat in moarte cerebrala.      Prof. Irinel Popescu, seful Centrului de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic Fundeni, a declarat in cadrul simpozionului ca este nevoie de o mai buna organizare a activitatii de transplant, precum si schimbarea mentalitatii in donarea de organe, astfel incit sa se mai atenueze discrepanta dintre numarul de organe disponibile pentru transplant si numarul celor aflati pe listele de asteptare.

Wizz Air lanseaza zboruri pe patru noi rute din Romania

Wizz Air va lansa patru noi rute din si spre România, începând din luna martie 2011, informeaza compania.     Noile rute sunt: Cluj Napoca - Larnaca (Cipru), cu o frecventa de doua zboruri pe saptamâna, Târgu Mures - Londra Luton (Marea Britanie), de trei ori pe saptamâna, Bucuresti - Bari (Italia) si Bucuresti - Alicante (Spania), ambele cu doua zboruri pe saptamâna.     "Aceasta extindere a retelei de zbor demonstreaza clar importanta pietei românesti pentru noi. Suntem foarte multumiti de rezultatele înregistrate aici. În concordanta cu modelul nostru de business, de încredere, vom continua sa alegem, pentru anii care urmeaza, cei mai eficienti si cei mai de încredere furnizori din România, pentru a putea garanta servicii foarte bune la preturi accesibile", a declarat Gyorgy Abran, director comercial executiv al companiei Wizz Air.     Toate zborurile sunt disponibile pe wizzair.com, iar tarifele pornesc de la 140 de lei, un singur zbor, cu toate taxele incluse.

Eurostat: sumele trimise acasa de migrantii din UE au scazut cu 7% in 2009

Remitentele, sumele de bani trimise acasa de muncitorii migranti din Uniunea Europeana, au scazut cu 7% în 2009, pâna la 30,299 miliarde euro, de la 32,616 miliarde euro în 2008, conform unui raport publicat lui de Oficiul European de Statistica (Eurostat).     O tendinta de scadere se înregistreaza si în cazul migrantilor aflati în România, care în 2009 au trimis în tarile de origine 174 milioane de euro (84 de milioane de euro în interiorul UE si 89 de milioane de euro în afara UE) fata de 235 milioane de euro în 2008.     În 2009, cele mai mari sume de bani au fost trimise din Spania (7,1 miliarde de euro sau 22% din totalul remitentelor înregistrate la nivelul UE27), Italia (6,8 miliarde euro sau 21%), Germania (3,0 miliarde euro sau 9%), Franta (2,8 miliarde euro sau 9%) si Olanda (1,5 miliarde euro sau 5%).

Eurostat: 33% dintre romani intampina privatiuni materiale grave

O proportie de 33% dintre români întâmpina privatiuni materiale grave, în timp ce 42 de milioane de persoane din Uniunea Europeana au astfel de dificultati (8% din populatia totala a Uniunii), releva un studiu al Eurostat (Oficiul de Statistica al Comunitatilor Europene), publicat luni.     Nivelurile cele mai reduse ale acestui indicator se înregistreaza în Luxemburg, Suedia, Olanda, Danemarca si Spania (fiecare sub 3 la suta).     Studiul, care va constitui o baza de discutii a conferintei din 16-17 decembrie de închidere a Anului European pentru Combaterea Saraciei si Excluziunii Sociale 2010, arata ca 17% din populatie Uniunii Europene (81 de milioane de persoane) era în anul 2008 expusa riscului saraciei dupa transferurile sociale, ceea ce înseamna ca venitul disponibil al respectivelor persoane era mai mic decât pragul saraciei la nivel national în tarile lor.

DRPCIV: Crestere cu peste 26% a inmatricularilor de masini noi, in noiembrie

Înmatricularile de masini noi au crescut, în noiembrie, cu 26,7% fata de perioada similara din 2009, ajungând la 13.304 unitati, în timp ce la nivelul primelor 11 luni ale anului piata auto a scazut per total cu 22% comparativ cu acelasi interval din anul anterior, releva datele oficiale ale Directiei Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/, publicate luni.     Astfel, din totalul raportat, cea mai mare crestere a fost consemnata în dreptul marcii Dacia, cu o crestere de 45,16% comparativ cu noiembrie 2009, echivalentul a 4.105 unitati comercializate.     Pe locurile urmatoare s-au clasat marcile: Renault - cu 1.030 unitati vândute (crestere de 75,77%), Skoda - 1.026 unitati (plus 26,51%) si Opel - 845 (plus 103,61%).     În noiembrie, au fost înscrise în circulatie 11.440 de masini noi, în crestere cu 34,75% fata de noiembrie 2009, când erau înregistrate numai 8.490 de unitati comercializate.

Licitatiile conexe centrului de deseuri, anulate

Vicepresedintele Consiliului Judetean, Radu Bica, a explicat pentru monitorul ca anularea celor doua licitatii a fost cauzata de lipsa unor documente trimise catre Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), ambele proceduri urmînd sa fie demarate din nou în cel mai scurt timp. “Sînt doua licitatii foarte importante, absolut necesare, cerute de Uniunea Europeana. În ceea ce priveste anularea lor, a fost nevoie de niste date suplimentare, de niste completari. Noi le-am trimis deja si urmeaza ca în cel mai scurt timp, cel mai probabil în 2-3 zile, sa fie din nou publicate anunturile de licitatie”, a aratat Radu Bica. Prima dintre cele doua licitatii se refera la încheierea unui contract pentru asistenta tehnica pentru sprijin managerial în implementarea proiectului „Sistem integrat de management al deseurilor din judetul Cluj”, a carui valoarea estimata fara TVA ajunge la circa 1,5 milioane de lei. Cea de-a doua procedura de licitatie vizeaza încheierea unui contract pentru asistenta tehnica pentru supervizarea contractelor de lucrari aferente „Sistemului integrat de management al deseurilor din judetul Cluj”. Valoarea estimata a contractului este de 4 milioane de lei, fara TVA. Cel mai probabil, ofertele depuse în cadrul ambelor licitatii vor fi deschise la finalul lunii ianuarie a anului viitor.     M. O.

Mitropolitul Bartolomeu, membru oficial al Academiei Romane

Insemnele oficiale i-au fost inminate Inaltpreasfintiei Sale de catre academicianul Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane, in cadrul unei ceremonii la care au participat academicianul Marius Porumb si magistratul clujean Virgil Andreies, membru in Adunarea National Bisericeasca. Ambii sint profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca si colaboratori apropiati ai Mitropolitului Bartolomeu.     Ionel Haiduc a subliniat ca un astfel de gest de recunoastere din partea Academiei Romane s-ar fi impus mai de mult si ca el este acordat ca o recunoastere a valorii intregii opere literare si teologice a ierarhului si omului de litere Bartolomeu Valeriu Anania. Preocuparile literare ale ierarhului clujean, incununate cu noua versiunea a Bibliei, diortosita dupa Septuaginta, sint, in viziunea presedintelui Academiei Romane, importante repere pentru limba si cultura romana.     La rindul sau, Mitropolitul Bartolomeu s-a aratat onorat de acest titlu oferit si a spus ca intreaga sa opera literara a reprezentat o datorie de constiinta pe care a avut-o fata de limba romana, pe care a indragit-o inca de pe bancile scolii si pe care a slujit-o toata viata.      Inaltpreasfintitul Arhiepiscop si Mitropolit Bartolomeu a fost ales, prin vot secret, membru de onoare al Academiei Romane in sedinta Adunarii generale din 22 noiembrie, fiind astfel al doilea ierarh ortodox al Clujului care este membru in cel mai inalt for academic al tarii, dupa Mitropolitul Nicolae Colan, ales in 1938.

Colaborare intre Institutul Inimii si un renumit spital din Italia

O colaborare dintre Institutul Inimii „Niculae Stancioiu” Cluj si Spitalul de Pediatrie Bambino Gesu din Roma va fi lansata vinerea aceasta, o echipa de medici ai spitalului italian urmînd sa vina la acea data în Cluj. Colaborarea va presupune desfasurarea proiectului „Promovarea de tehnologii avansate în chirurgia cardiovasculara în România”. Colaborarea dintre cele doua spitale va presupune si realizarea implantului de inima artificiala permanenta, o premiera pentru tara noastra. Echipa de profesori de chirurgie cardiovasculara de la spitalul italian vor face vineri o prezentare si vor semna protocolul de colaborare. Spitalul de Pediatrie Bambino Gesu este unul dintre cele mai renumite spitale de pediatrie din lume, iar medicii care vor veni la Cluj au facut în acest an, în premiera mondiala, implantul de inima artificiala permanent. Beneficiarul operatiei a fost un adolescent de 15 ani.    G. D.

CJ da 3.000 de lei pentru cadourile colindatorilor

Colindatorii care vor colinda si ura la Consiliul Judetean (CJ) Cluj, cu ocazia sarbatorilor de Craciun si Anul Nou, vor primi din partea institutiei cadouri. În acest sens, pe ordinea de zi a sedintei forului judetean de mîine se va afla un proiect de hotarîre care stabileste alocarea, din bugetul propriu al judetului Cluj pe anul 2010, a sumei de 3.000 de lei pentru achizitionarea de daruri pentru colindatori. De asemenea, tot în sedinta de mîine, alesii de la Judet vor lua în discutie si un proiect de hotarîre privind aprobarea acordarii de daruri, cu ocazia sarbatorilor de iarna, persoanelor adulte asistate si copiilor care beneficiaza de servicii de tip rezidential si familial în cadrul Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Cluj, precum si copiilor din scolile speciale aflate sub autoritatea Consiliului Judetean Cluj. Valoarea cadourilor va ajunge la 50 de lei/persoana, sumele necesare în acest scop urmînd a fi asigurate din fondurile alocate în bugetul propriu al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Cluj si al unitatilor de învatamînt special aflate sub autoritatea Consiliului Judetean.    M. O.

PSD Cluj vrea salarii aproape duble pentru rezidenti

PSD Cluj propune deblocarea reala a posturilor pentru medici si asistente în cel mai scurt timp si majorarea salariilor rezindentilor cu 75%, pentru salvarea sistemului sanitar românesc. Doctorul Iosif Zagrean, vicepresedintele PSD Cluj, mai considera ca spitalele care au accesat fonduri europene trebuie stimulate financiar, iar cele care doresc sa acceseze astfel de fonduri trebuie sustinute de stat „prin consultanti autorizati de accesare a fondurilor structurale“. În opinia social-democratilor clujeni, sistemul medical privat trebuie delimitat clar de cel public, la fel si atributiile de serviciu ale personalului medical, în functie de unitatea în care lucreaza, pentru a nu exista conflict de interese. “Doar aplicînd aceste masuri, generatia tînara de medici va avea încredere în sistemul sanitar românesc, avînd motivatia reala de a ramane în tara. Colegii nostri tineri nu pleaca numai pentru bani, ci sînt satui de lipsa de perspective si de sanse în realizarea profesionala”, a precizat Iosif Zagrean.    G. D.

Aproape 300 de clujeni, sarbatoriti pentru ?nunta de aur?

272 de clujeni au fost premiati ieri cu 500 de lei pentru longevitatea in casnicieRaica si Cornelia Isidor au doi baieti impreuna si spun ca cei 50 de ani de casnicie au trecut foarte usor. „Au trecut repede si putem spune ca nu prea rau. Am supravietuit la toate greutatile cu mult calm si tandrete si am stiut sa fim calculati si sa ne multumim cu ce-am avut, iar cu multa intelegere din partea amindurora am trecut peste toate. Mai greu ne sa-i numaram acum inapoi”, a spus Raica Isidor, in virsta de 74 de ani.     Sinica si Vasile Barbure au aniversat cei 50 de ani de casnicie in mai si au marturisit ca au crezut ca nu vor mai fi sarbatoriti de primarie. „A trecut mai bine de o jumatate de an de cind ne-am aniversat nunta de aur si am crezut ca ne-au uitat, dar ne bucuram foarte mult ca nu a fost asa”, a spus Sinica Barbure, in virsta de 74 de ani. Cei doi spun ca jumatatea de veac care i-a prins impreuna a trecut foarte repede, cu bune si cu rele, la fel cum e viata.    „A trecut ca si un vis“Sotii Alexandru si Agneta Györbino, ambii in virsta de 71 de ani, au povestit ca de-a lungul anilor le-a fost destul de greu, fiindca au fost destul de saraci, dar s-au descurcat. „N-am avut nimic cind ne-am casatorit, dar am muncit amindoi si ne-am descurcat, avem doi copii si trei stranepoti de care sintem foarte mindri. Nici nu stim cum au trecut anii astia, parca a fost un vis, nici nu ne-am dat seama ce multi au fost”.     Si Nicolae si Elena Jompan au povestit ca timpul a trecut foarte repede, cu bune si rele. „Am avut ani fericiti si mai putin fericiti, dar am trecut peste toate cu bine. Totul este sa fii unit si sa ai parte de intelegere”, a spus Nicolae Jompan, in virsta de 72 de ani.    Intelegerea in cuplu, secretul casniciilor durabileIoan si Viorica PavelViorica si Ioan Pavel, in virsta de 73 si 76 de ani, au vorbit despre secretul casatoriilor longevive. „Anii trec foarte repede, iar greutatile vin pe parcurs. Secretul e sa ai parte de intelegere si sa nu te enervezi pentru toate nimicurile. Greutati au fost mereu si sint si acum, dar nu le luam pe toate in considerare”, a spus Viorica Pavel. Sotul ei a marturisit si el ca pina acum a fost usor, dar ca de acum vin cu adevarat incercarile. „De-a lungul casniciei ne-am inteles, ne-am rezolvat toate problemele, dar de-acum va fi mai greu, anii care vor urma, pentru ca stim ca va veni si «divortul», acela care nu intreba pe nimeni si te ia cind nici nu te astepti. Cind vom ramine singuri va fi cel mai greu”, a spus Ioan Pavel.     Saptamina viitoare, miercuri, pe 22 decembrie, alte 98 de cupluri clujene vor fi premiate pentru 50 de ani de casatorie.Vasile si Sinica BarbureNicolae si Elena JompanIsidor si Cornelia RaicaAlexandru si Agneta Gyorbin

Amenzi pentru prea multa munca

Foto Radu PadureanEmilian Rosca, directorul ITM Cluj, atrage atentia ca orice conventie prin care salariatii isi dau acordul sa lucreze in zi de sarbatoare legala este lovita de nulitateInspectorii de munca din Cluj au amendat zeci de firme care si-au adus angajatii la munca de 1 Decembrie.     Citeva dintre firmele mari din judetul Cluj, in special filiale de multinationale, au fost amendate de Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Cluj pentru ca nu au acordat zi libera angajatilor pe 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei.     Directorul ITM Cluj, Emilian Rosca, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca au fost amendati 21 de agenti economici, cu un numar total de 2.102 angajati. Amenzile s-au ridicat la 105.000 lei, adica 5.000 lei de firma. In marea majoritatea a cazurilor a fost vorba despre companii cu capital strain - fie mari retaileri, fie firme de soft sau banci. Astfel, potrivit lui Emilian Rosca, printre firmele amendate se numara Metro, Praktiker, Baumax, Ambient, Arabesque, ING Service si Domo.    Vrei, nu vrei, e zi nelucratoareDirectorul ITM Cluj a mentionat ca e o practica printre angajatori sa aiba activitate si in zilele care sint imperativ libere prin lege si a tinut sa precizeze ca aceste zile nu pot fi acordate in alte perioade, pe care agentii economici le apreciaza ca fiind oportune. „In aceeasi ordine de idei, aratam ca orice conventie prin care salariatii si-au dat acordul sa presteze munca in zi de sarbatoare legala este lovita de nulitate, prin prisma faptului ca se incalca art. 38 din Codul Muncii care stipuleaza ca salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sint recunoscute prin lege”, a explicat Rosca.    Cistig de cauza pentru ITMUn control similar a fost facut si de Rusalii, cind au fost aplicate 30 de sanctiuni firmelor care si-au chemat angajatii la serviciu. Din cele 30 de amenzi in valoare de 150.000 de lei, au fost contestate 15 procese verbale. „Contestatiile depuse au fost respinse de instantele de judecata din Cluj si Turda, care au dat cistig de cauza ITM, ceea ce arata justetea masurilor aplicate de catre institutia de control“, a mai spus Emilian Rosca.      In zilele de sarbatoare legala patronii si angajatii sint obligati sa intrerupa activitatea, exceptie facind unitatile de alimentatie publica si cele cu regim de foc continuu.

Proiect pentru 200 de someri

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Cluj împreuna cu o firma specializata în resurse umane deruleaza un proiect destinat tinerilor someri. Proiectul poarta numele „Servicii integrate pentru ocuparea tinerilor someri - Job Coaching“ si are ca principal obiectiv combaterea somajului în rîndul tinerilor. Directorul executiv al AJOFM Cluj, Daniel Don, si managerul de proiect, Angela Negrean, au aratatieri, într-o conferinta de presa, ca de pe urma proiectului vor beneficia 200 de tineri. De asemenea, sînt vizati 100 de participanti la programul integrat de formare si ocupare, din care 50 de femei, precum si 100 de participanti la activitatea de instruire în tehnici de cautare a unui loc de munca. Proiectul este destinat tinerilor cu vîrste cuprinse între 16 si 24 de ani si se va derula pe parcursul a doi ani.

Se schimba conducerea Athos

Fostul director al hotelului Athos, Gabriel Predescu, va fi înlocuit în functie de Maria Liana Timis, se arata într-un comunicat de presa emis de managementul hotelul. Maria Timis are 26 de ani si a absolvit cursurile Universitatii Babes Bolyai - Facultatea de Bussines, sectia Management Hotelier. Face parte din echipa Athos din anul 2008, ocupînd diferite functii pîna în prezent. Totodata, Maria Timis ocupa si functia de secretar general al Asociatiei Hotelierilor Clujeni. În ceea ce-l priveste pe Gabriel Predescu, acesta va pleca la Bucuresti.

Bechtel da prime de Sarbatori

Compania Bechtel, constructorul Autostrazii Transilvania, va da prime angajatilor de Sarbatori, cu toate ca nu renunta la concedierile colective anuntate. Va reamintim ca peste 830 de muncitori ai companiei americane vor fi concediati anul viitor, singura solutie ca acest lucru sa nu se întîmple fiind continuare lucrarilor la Autostrada Transilvania, doar ca deocamdata nu s-a gasit si sursa de finantare. În data de 19 noiembrie, conducerea Bechtel a transmis o notificare prin care anunta concedierea colectiva pentru 832 de muncitori. Dintre acestia, în jur de 600 au fost trimisi în somaj tehnic începînd cu data de 1 decembrie si beneficiaza în prezent de 75% din salariu. În acest context, trebuie mentionat ca Autostrada Transilvania pierde sume importante de bani în favoarea proiectului de infrastructura pentru coridorul 4 Paneuropean.     D. D.

Nicoara a semnat cu CFR

Mijlocasul Viorel Nicoara, ultima data legitimat la nou-promovata Victoria Branesti, a semnat ieri un contract pe cinci ani cu campioana CFR Cluj. Fotbalistul a fost format la centrul de copii si juniori al Unirii Urziceni, însa nu a evoluat niciodata la echipa mare a clubului ialomitean. Nicoara s-a nascut la Bucuresti în 1987 si în cariera a mai trecut pe la CSM Rîmnicu Sarat. Pentru Victoria Branesti a evoluat în 55 de partide, dintre care 14 în Liga 1 si a fost unul dintre jucatorii care au pus serios umarul la promovarea ilfovenilor pe prima scena a fotbalului românesc. „Îi uram bun venit si speram sa cucerim un nou titlu de campioana împreuna“, se arata în comunicatul postat pe site-ul oficial al „feroviarilor“.

Voleibalistii de la ?U?, invinsi acasa

Echipa de volei masculin a Universitatii Cluj a pierdut partida disputata pe teren propriu împotriva formatiei VCM Piatra Neamt, cu 1-3, pe seturi 27-25, 21-25, 20-25, 22-25. Partida a contat pentru etapa a 10-a a Diviziei A1, fiind ultimul joc al clujenilor pe teren propriu în 2010. „Se pare ca aici este valoarea echipei în acest moment. O sa vedem în perioada urmatoare, pentru ca am ajuns sa prestam un nivel de joc scazut, vom cauta greselile si vom încerca sa le remediem. Piatra Neamt este o echipa mai buna, au gasit resurse sa aduca si sa creasca jucatori. Îi felicit pentru victorie “, a declarat la sfîrsitul partidei, tehnicianul Universitatii Cluj, Mircea Dudas. În urmatoarea etapa, ultima din acest tur de campionat, elevii lui Mircea Dudas vor întîlni în deplasare Unirea Dej. Partida va avea loc sîmbata, 18 decembrie, de la ora 12.

Concert extraordinar de Craciun

Vineri, 17 decembrie, la Filarmonica de Stat „Transilvania“ va avea loc un concert extraordinar sub bagheta lui Nicolae Moldoveanu, dirijorul principal al filarmonicii.     Alaturi de Moldoveanu, pe scena vor urca solistii Yolanda Covacinschi, Liliana Mattei Ciuca, Tony Bardon si Cristian Hodrea. Concertul va avea loc la Casa de Cultura a Studentilor, de la ora 19.00.    Recunoastere pe plan internationalNicolae Moldoveanu a devenit dirijor principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” incepind din stagiunea 2008-2009. Moldoveanu a fost violonist, corepetitor si asistent dirijor la Teatrul din Altmark Stendal (Germania) si a urmat cursurile Conservatoarelor din Zürich, Basel si Berna. Dupa absolvirea Academiei Regale de Muzica din Londra, lui Nicolae Moldoveanu i-a fost decernat Premiul „Edwin Samuel Dove” pentru merite artistice deosebite si Premiul „Ricordi” pentru dirijat.     Soprana Yolanda Covacinschi, nascuta in 1985, a participat la cursurile de master classes sustinute de Mariana Nicolesco, Ion Buzea, Tom Krause si Jean Louis Chastaing, iar de-a lungul anilor a cistigat numeroase premii la concursuri nationale si internationale, in repertoriul ei regasindu-se c atit roluri de opera, cit si lucrari vocal simfonice.    Colaborari cu artisti de renumeIn ceea ce o priveste pe mezzosoprana clujeanca Liliana Mattei Ciuca, cariera sa internationala a debutat in 1995, cind a fost invitata sa cinte Simfonia a IX-a de L. van Beethoven la Filarmonica din Koln (Germania), alaturi de Barbara Hendrix si Orchestra Royale din Bruxelles, apoi in Requiemul de Verdi in Franta, alaturi de Isabelle Kabatu, urmind Concerte si spectacole de Opera la Luxemburg, alaturi de Maestrul Ionel Pantea.     Al treilea invitat al concertului, Tony Bardon, a colaborat pina in prezent cu dirijori ca David Crescenzi, Medveczky Adam, Gheorghe Victor Dumanescu, Horvath Jozsef sau Andreea Battistoni. A debutat cu rolul Cavaliere Belfiore din opera “Il viaggio a Reims” de G. Rossini, la Teatro Rossini din Pesaro.     In ceea ce-l priveste pe bas-baritonul Cristian Hodrea, in repertoriul sau se gasesc atit roluri de opera, precum si lucrari vocal-simfonice.     Biletele la spectacolul de vineri se pot cumpara de la sediul Filarmonicii, pretul unui bilet fiind de 20 lei, cu reducere de 50% pentru elevi, studenti si pensionari. De asemenea, pentru elevii Liceului de Muzica “Sigismund Toduta” si studentii Academiei de Muzica “Gheorghe Dima”, biletele costa doar 5 lei.

Expozitie despre zona Maramuresului

Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizeaza astazi, de la ora 13.00, vernisajul expozitiei „Zone Etnografice din Transilvania: Maramures“. Manifestarea se încadreaza în seria expozitiilor temporare care si-au propus sa prezinte principalele zone etnografice din Transilvania. „Desi aparent foarte bine cunoscut, tinutul Maramuresului se caracterizeaza prin elemente culturale arhaice extrem de interesante din punct de vedere etnologic, determinate atît de caracteristicile mediului natural, cît si de conditiile istorice specifice în care se dezvolta aceasta regiune”, se arata într-un comunicat al Muzeului. Expozitia încearca astfel sa atinga principalele aspecte ale vietii rurale din Maramuresul secolelor XIX-XX, prezentînd piese legate de principalele ocupatii ale taranilor din zona, interiorul casei, specificul portului etc.

Concert al Corului Angeli

Sîmbata, 18 decembrie, la Catedrala Greco-Catolica Schimbarea la Fata (Bd. Eroilor nr. 10) va avea loc Concertul de Colinde sustinut de Corul Angeli. Spectacolul va avea loc de la ora 19.

Tirg de Craciun la Turda si Cimpia Turzii

Perioada sarbatorilor de iarna pune la încercare creativitatea organizatorilor de tîrguri si expozitii cu tematica specifica. Astfel, Primaria Turda si cea de la Cîmpia Turzii vor organiza în aceasta saptamîna astfel de expozitii, unde cadourile si produsele traditionale vor „trona“ pe standuri, spre încîntarea cumparatorilor. La Turda, Tîrgul de produse traditionale si cadouri va fi deschis în centrul municipiului în intervalul 15-17 decembrie, între orele 10-18. În ultima zi va fi organizat si un concert de colinde cu participarea Corului „Simbol“ al Catedralei Ortodoxe Turda, Corul Asociatiei Turda Tin, Grupul Simpatics, Grupul coral al Scolii Andrei Saguna, Gradinita DR.I.Ratiu si Ansamblul Fageteanca din Iara. Cumparatorii se pot delecta cu produse din miere, turta dulce, vin si tuica, brînzeturi, pîine de casa, ceaiuri si siropuri dar si bijuterii, icoane, decoratiuni, obiecte din lemn, produse de olarit, sculpturi etc. În ceea ce priveste Cîmpia Turzii, Primaria va inaugura prima editie a Tîrgului de Craciun mîine, 15 decembrie, la ora 15.     D. D.

Spectacole la Academia de muzica

În aceasta seara, la Academia de Muzica „Gheorghe Dima“ (AMGD) va avea loc un concert de colinde sustinut de Corul Ave Musica (pregatirea muzicala: conf. univ. dr. Ciprian Para). Concertul va avea loc de la ora 19, în studioul de concerte al AMGD. Totodata, mîine, de la aceeasi ora, va avea loc un concert In memoriam Dorin Pop, sustinut de Corul Cappela Transylvanica, sub bagheta dirijorului Cornel Groza. Solistii concertului vor fi Ramona Eremia, Ana Rusu, Sergiu Coltan, Laura Essig si Cristian Hodrea. Intrarea la ambele evenimente este libera.

Neamt: Ministrul Elena Udrea a semnat finantarea PID-ului pentru municipiul Roman

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a semnat luni, la Roman, doua contracte de finantare a Planului Integrat de Dezvoltare a municipiului, în valoare de 6,2 milioane euro. Finantarea este asigurata în cadrul Programului Operational Regional si prevede reabilitarea infrastructurii din centrul municipiului Roman, dar si îmbunatatirea sigurantei publice prin dezvoltarea unei monitorizari video. Primarul municipiului Roman, Laurentiu Dan Leoreanu i-a multumit ministrului pentru ca a fost alaturi "de fiecare data' de administratia locala si si-a exprimat speranta ca si anul viitor sa beneficieze de fonduri guvernamentale.

CFR SA organizeaza licitatii de 92 milioane de lei in primele doua luni din 2011

Compania Nationala de Cai Ferate 'CFR' SA organizeaza în primele doua luni ale anului 2011 trei licitatii deschise în valoare de circa 92 milioane lei, informeaza compania.     Prima licitatie vizeaza acordarea de servicii de consultanta si continuarea supervizarii lucrarilor de reabilitare pe sectiunea de cale ferata Câmpina - Predeal. Licitatia se va desfasura în data de 25 ianuarie 2011, ora 11:30, la sediul Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA, ofertele putând fi depuse la sediul autoritatii pâna în ziua desfasurarii procedurii, la ora 10:30.     Perioada de valabilitate a contractului va fi de 3 ani (din care 2 ani perioada de garantie) de la atribuire, iar criteriul de atribuire este oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, cu o proportie de 70% pentru propunerea tehnica si 30% componenta financiara.     Valoarea estimata a achizitiei este de 13,56 milioane lei fara TVA, iar sursa de finantare este asigurata din fonduri de la bugetul de stat.

Executia si proiectarea tronsoanelor Nadlac-Arad si Lugoj-Deva va dura 30 de luni

Tronsoanele de autostrada Nadlac-Arad si Lugoj-Deva au ca durata de proiectare si executie 30 de luni, din care 6 luni proiectare, 24 executie, la care se adauga 24 de luni garantie, informeaza Compania Nationala a Drumurilor.Potrivit anuntului de participare la licitatie publicat în data de 11 decembrie a.c., Compania a demarat licitatia pentru proiectarea si executia autostrazii Lugoj-Deva km 0 A 000 - km 27 A 400. Valoarea estimata a acestui tronson este de 1,11 miliarde lei fara TVA. Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 14 februarie 2011, ora 15:00.     Potrivit anuntului de participare la licitatie publicat în data de 10 decembrie a.c., Compania a scos la licitatie doua loturi care compun tronsonul Nadlac-Arad: lot 1 (22,2 km), valoare estimata 486,94 milioane lei fara TVA si lot 2 (16,6 km), valoare estimata 506,66 milioane lei fara TVA.

Furtuna in Orientul Mijlociu: cel putin 24 de morti in Egipt

Ploile torentiale însotite de vânt puternic si furtuna de nisip ce s-au abatut asupra Egiptului au facut cel putin 24 de morti duminica, majoritatea victimelor fiind înregistrate în accidente rutiere, au anuntat luni responsabili ai securitatii. Bilantul ar putea creste, echipele de salvare cautând înca printre ruinele a doua cladiri prabusite, o uzina de textile din Alexandria si un imobil din orasul Tanta, în delta Nilului. Acest tip de prabusire este frecvent în Egipt, unde normele de securitate sunt ignorate în mod constant în constructii.

Politia l-a arestat pe autorul luarii de ostatici din Besancon (oficial)

Un oficial din Besançon (est) a anuntat ca politia l-a arestat pe autorul luarii de ostatici de la gradinita din oras si ca toti copiii sunt în siguranta, informeaza Associated Press si Reuters. Informatia nu a fost confirmata de France Presse.     Tânarul, în vârsta de 17 ani, ceruse anterior o arma pentru a se sinucide.Grupul de Interventie al Politiei Nationale (GIPN, grup de elita) din Strasbourg, a intervenit la gradinita din Besançon (est), unde un tânar de 17 ani, înarmat cu doua sabii, a luat ostatici circa 20 de copii luni dimineata, dar si o educatoare si o asistenta maternala.     Ziarul francez Le Telegramme a scris ca douazeci de copii cu vârste între 4 si 6 ani din gradinita din Besançon au fost luati ostatici la orele locale 08:30 de catre un tânar înarmat cu doua sabii.

Laszlo Borbely nu este preocupat in acest moment de candidatura pentru presedintia UDMR

Ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, care este si vicepresedintele executiv al UDMR, a declarat ca nu este preocupat în acest moment de anuntarea unei eventuale candidaturi la presedintia UDMR, pentru alegerile care avor avea loc în cadrul Congresului formatiunii din luna februarie. Pozitia vicepresedintelui executiv al Uniunii a fost exprimata pe fondul declaratiilor unor lideri ai UDMR Mures, care au anuntat ca din partea acestei organizatii ar putea candida pentru conducerea UDMR fie Laszlo Borbely, fie senatorul Gyorgy Frunda. Pentru Congresul UDMR de anul viitor, sâmbata, la CRU si-au anuntat intentia de a candida la conducerea Uniunii ministrul Hunor Kelemen si consilierul presedintelui Traian Basescu, Peter Eckstein Kovacs. Presedintele UDMR, Marko Bela a anuntat ca dupa cei 18 ani cât s-a aflat în fruntea Uniunii, nu va mai candida.

Parlamentul incepe dezbaterile la proiectul bugetului de stat pe 20 decembrie

Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului au stabilit luni calendarul dezbaterilor proiectelor bugetului de stat si bugetului asigurarilor sociale pe 2011, discutiile în plenul reunit urmând sa înceapa luni, 20 decembrie. Conform lui Dumitru Pardau, secretar democrat-liberal al Camerei Deputatilor, în perioada 13-15 decembrie parlamentarii vor putea depune amendamente iar în perioada 16-19 decembrie vor avea loc dezbaterile în comisii. Potrivit calendarului stabilit de conducerile celor doua Camere, ziua de joi, 16 decembrie, este rezervata dezbaterilor în comisiile de specialitate, în vederea avizarii, iar zilele de vineri, sâmbata si duminica, celor în comisiile reunite de buget-finante, pentru întocmirea raportului.

Liberalii vor ataca la CCR bugetul, daca acesta va trece fara ca legea salarizarii sa fie adoptata

Liberalii vor ataca legea bugetului de stat pe 2011 la Curtea Constitutionala a României (CCR) daca va fi adoptata fara ca, în prealabil, sa fie adoptata si legea salarizarii unitare, a declarat luni presedintele PNL, Crin Antonescu.     Întrebat daca PNL va ataca legea bugetului la CCR în cazul în care ea va fi adoptata fara ca legea salarizarii sa fie la rândul ei adoptata, liderul liberal a confirmat.     Potrivit presedintelui PNL, liberalii nu intentioneaza sa tergiverseze adoptarea legii bugetului, ci doar sa sustina o serie de amendamente care sa oglindeasca viziunea proprie.     Pe de alta parte, întrebat daca PNL va ataca la CCR legea salarizarii, în cazul în care motiunea de cenzura nu va trece, Crin Antonescu a spus ca este posibil, dar "ramâne sa se pronunte juristii".

Guvernul a aprobat luni forma finala a proiectului Legii salarizarii unitare si a Legii cadru de salarizare

Guvernul a aprobat în sedinta de luni forma finala a proiectului Legii-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, precum si a proiectului de lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice.     Cele doua proiecte de lege au fost finalizate prin înglobarea unor amendamente propuse de parlamentari si urmeaza sa fie trimise în cursul zilei de luni Parlamentului.     Primul-ministru Emil Boc va prezenta marti, în cadrul procedurii de angajare a raspunderii, cele doua proiecte de lege în plenul reunit al Parlamentului.Conform unui comunicat al Executivului, au fost adoptate cinci amendamente propuse de parlamentari la proiectul Legii-cadru si un amendament la proiectul de lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice.

Mircea Geoana: Suspendarea mea - nestatutara; raman membru al PSD

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a calificat luni drept nestatutara suspendarea sa din partid pentru sase luni, decisa de Biroul Permanent National al PSD, adaugând ca ramâne membru al partidului "indiferent de lupta politica care se duce".     Potrivit lui Geoana, sanctionarea sa ar fi putut fi eventual discutata de organizatia de Dolj din care face parte. "Din punctul meu de vedere, aceasta decizie nu are un temei statutar", a afirmat Mircea Geoana.     Presedintele Senatului, Mircea Geoana a fost sanctionat cu suspendare pentru sase luni, a decis, luni, prin vot, Biroul Permanent National al PSD."Asta am votat (suspendarea din partid pentru sase luni)", a spus Ponta. În ceea ce priveste revocarea din functia de la Senat, liderul PSD a precizat ca aceasta este o alta sanctiune si nu a propus nimeni asa ceva.

Aproape 7.000 de noi CV-uri, inregistrate pe e-Jobs in doua saptamani

Site-ul de recrutare eJobs a înregistrat 6.946 de noi CV-uri, în perioada 29 noiembrie - 13 decembrie 2010, numarul total de CV-uri înscrise pe eJobs fiind de 1.988.693, informeaza site-ul de recrutare.     Cele mai multe CV-uri au fost depuse pentru Bucuresti, respectiv 1.813, totalizând în prezent 640.231 de CV-uri. Capitala este urmata de CV-urile care cer locuri de munca în strainatate, adica un numar de 754 (183.004 în total) si de cele pentru Cluj-Napoca - 376 de noi CV-uri, cu un total de 109.841.     Cele mai cautate locuri de munca sunt pe ramura de vânzari si comert, respectiv 1.193 si un total de 371.156 CV-uri, pe achizitii/logistica/aprovizionare - 844 noi CV-uri, crescând la 205.143, iar pe locul trei transporturi/distributie/depozitare - 815 noi CV-uri, cu un total de 197.574.

Ponta: BPN a votat suspendarea lui Geoana pentru sase luni, nu i s-a retras sprijinul de la Senat

Presedintele Senatului, Mircea Geoana a fost sanctionat cu suspendare pentru sase luni, a decis, luni, prin vot, Biroul Permanent National al PSD.     'Asta am votat (suspendarea din partid pentru sase luni)', a spus Ponta.În ceea ce priveste revocarea din functia de la Senat, liderul PSD a precizat ca aceasta este o alta sanctiune si nu a propus nimeni asa ceva.     'Nu vrea nimeni sa-i retraga sprijinul de la Senat, este foarte clar lucrul acesta. E o alta sanctiune daca va uitati în statut. (...) Erau trei sanctiuni retragerea sprijinul pentru functie si asta nimeni n-a propus-o si nimeni nu a fost de acord cu ea, suspendarea pentru sase luni sau excluderea. S-a votat suspendarea pe sase luni, functia de la Senat ramâne a PSD si are în continuare sprijinul domnul Geoana', a mai spus Ponta, citat de AGERPRES.

Conducerea PSD a primit mandat de a propune PNL si PC un pact de necolaborare cu Basescu, Guvernul Boc si PDL

Conducerea PSD a primit un mandat din partea Biroului Permanent National al formatiunii, de a propune la întâlnirea de luni, de la ora 14.30, cu PNL si PC, în mod clar si asumat, un pact de necolaborare "sub nicio forma" cu Traian Basescu, cu guvernul Boc si cu PDL, dar si un mandat de a deschide discutii concrete pentru realizarea unei 'opozitii unite si a unei gândiri pentru a salva România din situatia în care se afla'. Propunerea, lansata de presedintele PSD, a primit un vot favorabil din partea colegilor din conducerea formatiunii.

UNPR, reprezentata la Cotroceni de presedintii Gabriel Oprea, Marian Sarbu si Cristian Diaconescu

Uniunea Nationala pentru Progresul României (UNPR) va participa, luni, la consultarile convocate de presedintele Traian Basescu si va fi reprezentata de presedintii Gabriel Oprea, Marian Sârbu si Cristian Diaconescu. Conducerea UNPR este mandatata sa prezinte, în cadrul discutiilor, punctul de vedere al partidului în legatura cu aderarea la spatiul Schengen, prioritatile legislative pe termen scurt si temele sociale prioritare, convenite inclusiv în dialogul purtat cu sindicatele.

Crin Antonescu: La intalnirea cu PSD si PC vom aborda subiectul unei aliante, dar nu vom ajunge la o concluzie

La întâlnirea de luni cu PSD si PC va fi abordat subiectul unei aliante a opozitiei parlamentare, dar nu se va ajunge la vreo concluzie, a declarat presedintele PNL, Crin Antonescu, într-o conferinta de presa sustinuta la sediul central al partidului. Potrivit acestuia, liderii opozitiei au actionat deja pentru a limita actuala putere, fara o alianta care ar presupune "foarte multe lucruri în plus". El a precizat ca la întâlnirea cu liderii opozitiei parlamentare de luni a convenit cu acestia sa discute chestiuni legate de tactica parlamentara, legate de programarea dezbaterii bugetului, de motiunea de cenzura la legea salarizarii unice. Vor fi abordate, totodata, chestiunile care marcheaza activitatea parlamentara a finalului de an.

In 2011 vor fi si mai multe violente in Afganistan, avertizeaza NATO

Soldatii straini din Afganistan se vor confrunta în 2011 cu 'si mai multa violenta' din partea talibanilor fata de 2010, an care este deja de departe cel mai sângeros pentru fortele internationale în noua ani de razboi, a avertizat luni un purtator de cuvânt militar al Aliantei. Cu 692 de soldati ucisi, 2010 este deja, de departe, cel mai sângeros din cei noua ani de razboi pentru fortele internationale din Afganistan, potrivit site-ului specializat de internet icasualties.org. Trupele americane si din alte tari membre ale coalitiei NATO, confruntate cu o insurectie care s-a intensificat considerabil si s-a extins în ultimii trei ani, a pierdut 521 de soldati în 2009, deja un an record la vremea respectiva.

Luare de ostatici la o gradinita din Franta

Un tânar a luat ostatici cel putin 15 copii luni dimineata la o gradinita din Besançon (Doubs, est), au anuntat surse din politie. Tânarul luase initial ostatici 20 de copii, dar cinci dintre ei au fost eliberati. Postul de radio France Info a transmis ca tânarul are 17 ani, este înarmat si instabil. El a patruns într-o clasa de gradinita din cartierul Planoise din Besançon. Toate celelalte clase au fost evacuate, potrivit Le Monde. Grupul de Interventie al Politiei Nationale (GIPN, grup de elita) din Strasbourg s-a deplasat la fata locului.

Ion Oncescu, din nou campion mondial la skandenberg

Sportivul român Ion Oncescu a câstigat un nou titlu mondial la skandenberg, cu prilejul Campionatelor Mondiale de la Mesquite (Nevada). Pentru Oncescu (cat. 100 kg) acesta a fost al cincilea titlu suprem. În finala, Oncescu i-a învins pe americanul Tom Nelson si pe kazahul Aleksandr Fugarov. Ioan Puscasu a concurat la cat. 110 kg, reusind cel mai bun rezultat din cariera sa, medalia de bronz. La Mondialul de la Mesquite s-a înregistrat o participare record, 1.300 de sportivi din 40 de tari, anunta Asociatia ''Brat de Fier''.

Sportivii anului 2010 la Federatia Romana de Alpinism si Escalada

Federatia Româna de Alpinism si Escalada si-a desemnat sportivii pe anul 2010, la alpinism de altitudine laureatii fiind Horia Colibaseanu si Crina Coco Popescu. Colibaseanu a reusit în 2010 prima prima ascensiune româneasca pe Vârful Annapurna (Himalaya, 8.091 m), în vreme ce Crina Coco Popescu (16 ani împliniti pe 3 decembrie) a reusit doua recorduri de vârsta, unul mondial pe Carstensz Pyramid (Indonezia) si unul european pe McKinley (Alaska). La escalada, au fost desemnati cei mai buni Claudiu Miu, campion Balcanic, si Antonia Triu, vicecampioana europeana la categoria I de vârsta. La alpinism tehnic s-au impus Marius Gane si Teofil Vlad, pentru traseul West Rib pe McKinley (Alaska).

Oina: Frontiera Tomis Constanta, campioana nationala in sala

Echipa Frontiera Tomis Constanta a câstigat titlul de campioana nationala la oina în sala, în urma returului desfasurat duminica la Techirghiol (Constanta). Frontiera, lider dupa turul campionatului, disputat în luna martie, a ocupat la final primul loc, cu 24 puncte, urmata în clasament de Straja Bucuresti, 18 p, si Spicu Horia Constanta, 12 p. În retur, Frontiera a învins Straja cu 10-8 si Spicu Horia cu 22-6, în vreme ce Straja a dispus de Spicu Horia cu 12-0. În tur mai participasera alte doua formatii, Biruinta Gheraesti Neamt si Juventus Olteni Teleorman.

Gimnastica: Adrian Stoica - 2010, un an finalizat cu 26 de medalii la CE, CM si JO de tineret

Adrian Stoica, presedintele Federatiei Române de Gimnastica, opineaza ca 2010 a fost un an greu pentru aceasta disciplina, finalizat totusi cu 26 de medalii la Campionatele Europene, Campionatele Mondiale si Jocurile Olimpice ale tineretului. La fete, Ana Porgras a iesit campioana mondiala la bârna, medaliata cu bronz la Europene, alaturi de echipa, Diana Chelaru a devenit vicecampioana mondiala la sol si medaliata cu bronz la Europene la acelasi aparat; Amalia Racea a obtinut aur european la bârna. La masculin, Koczi a fost medaliat cu bronz la sarituri la Campionatele Europene. Andrei Muntean a câstigat aurul la inele, la JO de tineret din Singapore.

Tramvaiele din Viena vor avea caroseria facuta la uzina RATB

Regia Autonoma de Transport Bucuresti si Siemens Austria au semnat un contract prin intermediul caruia vestitele tramvaie din Viena vor avea caroseria facuta la RATB în cadrul uzinei proprii. Siemens Austria este unul dintre cei mai mari producatori si furnizori de tehnologie în domeniul transporturilor la nivel mondial. RATB va produce în Uzina proprie module complete de caroserie pentru tramvaiele Siemens. Primul modul va fi livrat în vara anului 2011, partile convenind asupra extinderii contractului, pe viitor urmând a se furniza un numar de 60. Conducerea Regiei a demarat înca de la instalare discutii pentru ca în uzina RATB sa se execute si comenzi externe, în conditiile în care, aici isi au locul de munca circa 1.200 de angajati.

Gazoductul TAPI ar putea deturna Turkmenistanul de la Nabucco

Turkmenistanul, Afganistanul, Pakistanul si India au semnat sâmbata un nou acord în vederea constructiei gazoductului transafgan (TAPI), proiectat sa transporte, începând din 2015, gaz turkmen pe pietele Asiei de Sud. Chiar daca Rusia nu participa la acest proiect, realizarea lui este în avantajul Moscovei: TAPI ar putea diminua dorinta Turkmenistanului de a participa la proiectul Nabucco, promovat de Uniunea Europeana (UE). Gazoductul TAPI, cu o lungime de 1730 de km, va lega, trecând prin India, zacamântul de gaz turkmen Dovletabad de localitatea Fazilk de la granita dintre India si Pakistan. Capacitatea gazoductului va fi de 33 miliarde de metri cubi pe an, dintre care câte 14 miliarde vor primi Pakistanul si India, iar 5 miliarde - Afganistanul.

Crin Antonescu: La intalnirea cu PSD si PC vom aborda subiectul unei aliante, dar nu vom ajunge la o concluzie

La întâlnirea de luni cu PSD si PC va fi abordat subiectul unei aliante a opozitiei parlamentare, dar nu se va ajunge la vreo concluzie, a declarat presedintele PNL, Crin Antonescu, într-o conferinta de presa sustinuta la sediul central al partidului.     Potrivit acestuia, liderii opozitiei au actionat deja pentru a limita actuala putere, fara o alianta care ar presupune 'foarte multe lucruri în plus'.     El a precizat ca la întâlnirea cu liderii opozitiei parlamentare de luni a convenit cu acestia sa discute chestiuni legate de tactica parlamentara, legate de programarea dezbaterii bugetului, de motiunea de cenzura la legea salarizarii unice. Vor fi abordate, totodata, chestiunile care marcheaza activitatea parlamentara a finalului de an, relateaza AGERPRES.

Procurorii DIICOT au descoperit patru fabrici ilegale de tigari

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au efectuat luni 46 de perchezitii domiciliare în Bucuresti, Suceava, Vâlcea, Bacau, Vaslui, Alba, Harghita, Ilfov, Galati, Iasi, pentru destructurarea unei grupari formate din 36 de persoane, cetateni români, din Republica Moldova si ucraineni, care a pus în functiune patru fabrici ilegale de tigari.     În urma perchezitiilor, au fost ridicate 5 utilaje de producere si ambalare tigari (trei de la Harghita si doua de la Suceava), o linie completa de productie tigari (Vâlcea), cantitatea de 15 tone tutun, tigari Plugaru, 264.000 tigari Doina, 650.000 de timbre, blanchete, filtre, o factura de import linie de fabricatie tigari si o stampila având impresiunea Vama Iasi.     De asemenea, 30 de persoane au fost ridicate pentru audieri, informeaza AGERPRES.

Geoana a plecat de la BPN, conducerea PSD decide in lipsa sa eventualele sanctiuni

Conducerea PSD va decide prin vot, în cadrul Biroului Permanent National, eventualele sanctiuni în cazul presedintelui Senatului, Mircea Geoana, în lipsa acestuia, au declarat, luni, pentru AGERPRES, surse social-democrate.     Geoana a parasit sedinta Biroului Permanent National al PSD în jurul orei 11.45, motivând ca trebuie sa ajunga la sedinta Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului.

Cluj: Multinationale amendate pentru activitate de Ziua Nationala

Câteva dintre firmele mari din judetul Cluj, în special filiale de multinationale, au fost amendate de Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Cluj pentru ca nu au acordat zi libera angajatilor pe 1 decembrie, Ziua Nationala a României.     Directorul ITM Cluj, Emilian Rosca, a declarat luni, într-o conferinta de presa, ca au fost amendate 21 de firme, cu câte 5.000 de lei fiecare. Printre firmele amendate se numara Metro, Praktiker, Baumax, Ambient, Arabesque, ING Service, Domo.     Emilian Rosca a spus ca e o practica printre angajatori sa aiba activitate si în zilele care sunt imperativ libere prin lege, informeaza AGERPRES.

Eugen Simion: Literatura trebuie sa existe si in vremuri de criza

Academicianul Eugen Simion a afirmat, luni, în deschiderea Conferintei Nationale de Muzeologie Literara, desfasurata în zilele de 13 - 14 decembrie, la Muzeul National al Literaturii Române (MNLR), ca 'literatura va exista si trebuie sa existe si în vremuri de criza'.     El a pledat pentru implicarea oamenilor de cultura în realizarea unor proiecte, chiar în vremuri potrivnice, amintind, în acest sens, facsimilarea Manuscriselor eminesciene, proiect realizat, în cea mai mare parte, în perioada cât a detinut functia de presedinte al Academiei Române, relateaza AGERPRES.

Maratonul Revelionului la Opera Nationala Bucuresti

Opera Nationala Bucuresti (ONB) va organiza si în acest an Maratonul Revelionului, spectacolul propus publicului fiind celebra opereta compusa de Johann Strauss-fiul 'Liliacul', o productie - scenografie si regie - a celebrului teatru liric londonez Royal Opera House (Covent Garden), a anuntat, luni, Departamentul Imagine, Promovare, Comunicare al ONB, informeaza AGERPRES.

Cluj: Proiect destinat pregatirii somerilor cu varsta de 16-24 de ani

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Cluj împreuna cu o firma specializata în resurse umane deruleaza un proiect destinat tinerilor someri.     Proiectul poarta numele 'Servicii integrate pentru ocuparea tinerilor someri - Job Coaching' si are ca principal obiectiv combaterea somajului în rândul tinerilor prin masuri de ocupare cu caracter activ, preventiv si flexibil, informeaza AGERPRES.

Maramures: Trafic rutier in conditii de iarna pe toate drumurile

Traficul rutier se desfasoara luni în conditii de iarna pe toate sectoarele de drumuri nationale, judetene si comunale din judetul Maramures. Purtatorul de cuvânt al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Maramures, Dan Buca, a declarat ca pe parcursul noptii de duminica spre luni angajatii Sectiei de drumuri nationale Baia Mare au intervenit cu 15 utilaje si au împrastiat 139 tone de material antiderapant. Este depusa zapada framântata pe carosabil pe DN 18, în Pasul Gutâi, Pasul Prislop si la Viseu de Sus. Pe celelalte sectoare de drum national carosabilul este umed. Si angajatii de la societatea care întretine viabilitatea drumurilor judetene au actionat cu 25 de utilaje si au împrastiat 400 tone de material antiderapant. Pe toate drumurile judetene si comunale este format un strat de zapada framântata care masoara pâna la 2 cm în Pasul Rotunda si Pasul Roata la Cavnic si pe sectoare de drum judetean din zona localitatilor Surdesti, Fauresti si Coas.

MMFPS a platit, in primele 9 luni, alocatii pentru copii in suma de circa 3 miliarde lei

Sumele platite de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale ca alocatii de stat pentru copii s-au ridicat, în primele noua luni din 2010, la 2,198 milioane lei, de aceasta alocatie beneficiind, lunar, în medie, 3.931.907 copii, conform statisticilor publicate pe site-ul MMFPS. Alocatia are caracter universal, fiind acordata copiilor în vârsta de pâna la 18 ani, precum si tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmeaza cursurile învatamântului liceal sau profesional, organizate în conditiile legii, pâna la terminarea acestora. Pentru copiii în vârsta de pâna la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului care are un handicap, alocatia de stat se acorda în cuantum de 200 lei/luna/copil. Pentru copiii care nu au un handicap si sunt în vârsta de peste 2 ani, cuantumul este de 42     lei/luna/copil, iar pentru copiii mai mari de 3 ani care au un handicap cuantumul este dublu (84 lei).

Maramures: Partiile de schii din Muntii Gutaiului, deschise publicului

Pârtiile de schi din statiunile montane Cavnic, Suior si Mogosa sunt deschise iubitorilor sportului alb. Ninsorile abundente din ultimele 48 de ore au dus la formarea unui strat consistent de zapada favorabil schiatului. În majoritatea statiunilor montane, stratul de zapada oscileaza între 25 si 35 cm de cm si continua sa ninga fara încetare. În judetul Maramures exista pârtii de schi în statiunea Izvoarele, statiunea Mogosa, statiunea Suior din Muntii Gutâiului si în Muntii Pietrosul Rodnei la Borsa.

Reuniune ministeriala a Consiliului Afaceri Externe al UE

Ministrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene se întâlnesc luni, la Bruxelles, în cadrul Consiliului Afaceri Externe (CAE), reuniune ce are pe agenda teme ca Balcanii Occidentali, situatia postelectorala din Republica Moldova sau ultimele evolutii din procesul de pace în Orientul Mijlociu si Afganistan. În cadrul reuniunii, ce va fi condusa de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe si politica de securitate Catherine Ashton, vor mai fi abordate dosarul nuclear iranian, prioritatile presedintiei lituaniene a OSCE, situatia din Sudan si Somalia. Ministrii de externe vor continua dezbaterea privind relatiile Uniunii Europene cu partenerii sai strategici, în pregatirea prezentarii raportului Înaltului Reprezentant al UE Catherine Ashton la urmatorul Consiliu European.

Coreea de Nord ameninta Sudul cu razboi nuclear

Cooperarea americano-sud-coreeana ar putea declansa un razboi nuclear în regiune deoarece Sudul a început manevrele militare în contextul persistentei tensiunii la aproape trei saptamâni dupa bombardarea de catre Coreea de Nord a insulei sud-coreene Yeonpyeong, a avertizat luni Phenianul. Manevrele navale efectuate de Sud se vor desfasura de luni pâna vineri în 27 de locuri. Dupa atacul nord-coreean asupra insulei Yeonpyeong, Coreea de Sud a efectuat exercitii militare comune cu SUA si a continuat cu exercitii de artilerie, în pofida avertismentului Coreii de Nord ca aceste manevre vor agrava tensiunea.

Pink Floyd junior, arestat pentru ultragierea drapelului britanic

Politia britanica l-a retinut duminica pe fiul liderului si chitaristului formatiei Pink Floyd, David Gilmour. El este acuzat de tentativa de deteriorare a drapelului national al Regatului Unit, arborat pe Cenotaph - un monument dedicat ostasilor care au murit în cele doua razboaie mondiale si în alte conflicte. Charlie Gilmour (21 de ani) a fost retinut în comitatul Sussex, unde domiciliaza. O fotografie în care Charlie poate fi vazut agatat de drapelul britanic a facut ocolul mass-media internationale, devenind simbol al violentelor comise în timpul revoltei în masa a studentilor saptamâna trecuta.

Guy Ritchie isi va petrece Craciunul cu Madonna

Guy Ritchie s-a hotarât, potrivit Daily Mail, sa nu-si petreaca anul acesta Craciunul cu iubita lui (de opt luni), Jacqui Ainsley, ci cu fosta sotie, Madonna. Madonna si Guy Ritchie au decis sa-si petreaca Craciunul împreuna, de dragul copiilor, în resedinta lor din Wiltshire, Ashcombe House, unde s-au si casatorit. 'Guy este încântat de ideea sa petreaca sarbatorile de Craciun cu copiii. I-a spus clar lui Jacqui ca este doar de dragul copiilor si ca nu înseamna nimic altceva', a precizat o sursa, citata de Daily Mail.

Sir Elton John recunoaste ca dependenta de droguri aproape ca l-a ucis

Legendarul muzician Elton John - care a scapat de dependenta de alcool si cocaina si a avut de luptat în trecut si cu bulimia - a recunoscut ca a fost foarte aproape de moarte din cauza problemei cu drogurile. La întrebarea cât de aproape a fost de moarte din cauza dependentei, el a spus: 'Foarte aproape...Viata mea, deprimanta, era cam asa: fumam ceva droguri, beam o sticla de Johnnie Walker si apoi ramâneam în picioare trei zile, mergeam pe urma sa ma culc, dormeam o zi jumatate, ma sculam si, pentru ca mi-era foame dupa ce nu mâncasem nimic, beam mult si faceam trei sandwichuri cu sunca pe care le înghiteam, alaturi de o caserola de înghetata. Eram bulimic. Apoi o luam de la capat.' Cântaretul de 63 de ani - care a suferit din cauza unei supradoze în 1975 - spune ca, în pofida viciilor sale, nu s-a considerat niciodata un toxicoman.

Conducerea PSD ar putea 'transa' luni subiectul legat de afirmatiile lui Mircea Geoana

Biroul Permanent National al PSD ar putea lua, în sedinta de luni, o masura clara cu privire la declaratiile presedintelui Senatului, Mircea Geoana, referitoare la vizita sa dintre cele doua tururi ale prezidentialelor la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Un posibil 'verdict' al conducerii PSD ar putea veni la nici cinci luni (pe 16 august BPN a votat în unanimitate 'moratoriul' - n.r.) dupa ce aceeasi conducere a decis ca timp de sase luni Mircea Geoana sa nu mai aiba pozitii publice contrare partidului, nerespectarea acestei decizii putând determina chiar excluderea sa din PSD.

Presedintele a invitat partidele parlamentare la Cotroceni, PNL nu participa, PSD si PC decid luni

Presedintele Traian Basescu a invitat pentru luni dupa-amiaza, de la ora 15,00, partidele si formatiunile politice reprezentate în Parlament la o discutie la Palatul Cotroceni cu privire la mai multe teme prioritare. Potrivit invitatiei trimise joi de Administratia Prezidentiala, temele care ar urma sa fie dezbatute la întâlnirea cu seful statului sunt perspectivele economice si sociale ale anilor 2011 si 2012, probleme legate de accesul României în Spatiul Schengen si prioritatile legislative pâna la sfârsitul anului 2010. În rândul formatiunilor aflate în opozitie, singurul partid care si-a exprimat explicit neparticiparea la consultarile initiate de seful statului a fost PNL, în timp ce PSD si PC, au anuntat ca vor lua decizia, în mod oficial, luni, în cadrul forurilor de conducere.

Exit Poll: Partidul lui Hashim Thaci a castigat alegerile legislative din Kosovo

Partidul Democrat din Kosovo (PDK), condus de premierul în exercitiu Hashim Thaci, a câstigat alegerile legislative de duminica, arata primele rezultate publicate ale sondajelor la iesirea de la urne (exit poll). Potrivit datelor publicate de presa albaneza, PDK a obtinut 31 la suta din voturi, iar fostul lui partener de coalitie Liga Democratica din Kosovo (LDK), la conducerea careia se afla primarul Pristinei, Isa Mustafa, are în jur de 25 la suta din sufragii. Agentia Reuters noteaza ca este cert ca PDK ar fi nevoit sa intre într-o alianta de guvernare ca sa poata sa formeze un guvern. La fel ca si PDK, LDK opteaza pentru integrare euroatlantica a Kosovo, precum si pentru continuarea privatizarii si negocierilor cu Serbia.

Sase soldati ai NATO, ucisi in Afganistan

Sase soldati ai Fortei NATO si doi militari afgani au fost ucisi duminica de explozia unui microbuz ticsit cu explozibili, condus de un kamikadze, la intrarea într-o baza militara comuna a ISAF si a armatei afgane în provincia Kandahar. Acest atemtat sinucigas, cel mai ucigator pentru trupele coalitiei de la începutul lunii, s-a produs în districtul Zhari din Kandahar, potrivit autoritatilor afgane, acolo unde mollahul Omar organizase miscarea fundamentalista. Un purtator de cuvânt al talibanilor a revendicat atentatul.

4 morti si 18 disparuti in naufragiul unui vas sud-coreean in Antarctica

Patru marinari sud-coreeni au pierit si alti 18 membri ai echipajului au disparut - luni, în apele Antarcticei - când nava lor de pescuit, cu 42 de marinari la bord, a naufragiat, informeaza autoritatile neozeelandeze. La bordul navei se aflau opt sud-coreeni, ceilalti membri ai echipajului fiind originari din China, Vietnam, Indonezia, Filipine si Rusia. Vasul s-a scufundat la 2.593 km de coasta neozeelandeza, baza sa fiind în portul sud-coreean Busan, precizeaza paza de coasta.