monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Sprijin financiar pentru familiile nevoiase cu copii

Reprezentantii Institutiei Prefectului judetul Alba au informat zilele trecute ca in baza unei legi adoptate de Senatul Romaniei la inceputul acestei saptamini, familiile cu venituri sub 370 de lei, care au in crestere si ingrijire copii pina la virsta majoratului, ar putea beneficia de o suma lunara acordata de Guvern ca sprijin financiar suplimentar. Banii ar urma sa se acorde diferentiat, in functie de numarul copiilor, atit familiilor cu doi parinti, cit si familiilor monoparentale inclusiv pentru familiile cu copii adoptati, incredintati in vederea adoptiei sau aflati in plasament familial, la asistentul maternal profesionist ori pentru care s-a instituit tutela.Conditii pentru accesarea ajutoarelorActul normativ stabileste ca una dintre conditiile pentru acordarea acestor ajutoare este frecventarea fara intrerupere a cursurilor unei forme de invatamint organizata potrivit legii de catre copii, cu exceptia celor care le intrerup din motive medicale. Proiectul prevede ca alocatia sa se acorde pe baza de cerere si declaratie pe propria raspundere insotita de actele doveditoare privind componenta familiei, veniturile acesteia si, dupa caz, privind frecventarea cursurilor scolare.Cererea se va inregistra la primaria pe raza careia familia isi are domiciliul, iar primarul va dispune acordarea acestei alocatii dupa realizarea unei anchete sociale.Cuantumul alocatiei va fi stabilit in functie de veniturile pe membru de familie si in functie de numarul de copiii, fiind cuprins intre 25 si 120 de lei in cazul familiei cu doi parinti si intre 45 si 200 de lei pentru familiile monoparentale.De asemenea, proiectul de act normativ instituie obligatia titularului alocatiei de a da, la o perioada de 6 luni, o declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei si din 3 in 3 luni, sa depuna si dovada frecventarii cursurilor de catre copii.Primarul localitatii in care se afla domiciliul beneficiarilor va dispune efectuarea de anchete sociale, la interval de 12 luni, in vederea urmaririi respectarii conditiilor de acordare a dreptului la alocatie. Reprezentantii Executivului judetean au precizat ca legea va intra in vigoare daca va fi adoptata si de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional.                     

Concurs national ??Trei mari scriitori??

Liceul Teoretic Teius organizeaza, în perioada decembrie 2010 - martie 2011, Concursul National ‘’Trei mari scriitori’’, concurs de creatie literara si artistico-plastica. Concursul se adreseaza atit elevilor de gimnaziu, cit si celor de liceu, fiind structurat în trei etape, dedicate zilelor de nastere a trei mari scriitori români. Incepind cu data de 13 decembrie 2010 se va derula prima etapa a concursului, dedicata lui Mihai Eminescu si intitulata: ‘’Mihai Eminescu - iubire fara sorti de izbinda’’. Elevii pot participa la cele trei sectiuni: creatie literara (poezii respectind tema iubirii), eseuri (tratind tema iubirii neîmplinite în poeziile eminesciene), desene (inspirate de lectura poeziilor de dragoste eminesciene). Organizatorii concursului asteapta lucrarile elevilor între 13 decembrie 2010 - 14 ianuarie 2011, urmind ca diplomele sa fie expediate pina în 20 ianuarie 2011. 

Pachetele lui Boc pentru mame

Pachetul 1* concediu de un an* indemnizatia cuprinsa intre 600 lei (minim) si 3.400 lei (maxim), in functie de veniturile realizate in ultimul an* daca se întorc la munca înainte de sfirsitul perioadei de un an de concediu, vor beneficia de o prima lunara de 500 lei pentru întregul interval de pina la 24 luni.n daca se întorc însa la munca dupa primul an de concediu pentru îngrijirea copilului nu vor mai beneficia de acest stimulent.Pachetul 2* concediu de 2 ani* indemnizatia va fi plafonata la maxim 1.200 lei (minim 600 lei).Conform declaratiei premierului, fiecare familie va avea posibilitatea sa opteze pentru una dintre cele doua variante, dar nu au posibilitatea sa aleaga si apoi sa se razgindeasca.Modificarile anuntate aseara nu se aplica beneficiarilor actuali, respectiv mamelor (sau tatilor) care deja se afla in concediu. “Am luat aceasta decizie pentru ca, pe de-o parte, sa nu-i afectam pe cei care sint astazi în situatia de a avea îndemnizatia de crestere a copilului în derulare, iar în al doilea rind ca sa pregatim, în 2011, un program coerent al Guvernului, în parteneriat cu autoritatile locale, pentru constructia de crese, sa adoptam legislatia în Parlament cu privire la bone, în al treilea rind sa transformam, acolo unde este posibil, unele spitale în crese astfel încit numarul acestora sa poata fi suficient pentru cererea cu insistenta pe piata în privinta creselor si, nu în ultimul rind, perfectionarea legislatiei care vizeaza tichetele de cresa. Cu alte cuvinte, pe parcursul lui 2011 se va crea infrastructura necesara astfel încit, începind cu anul urmator, sa poata exista locuri suficiente în cresa pentru copiii care vor veni acolo în urma deciziei parintilor de a se reîntoarce la munca”, a spus Boc. S-a modificat Si baza de calcul a indemnizaTieiIndemnizatia de crestere a copilului va fi calculata, anul viitor, la nivelul a 75% din media veniturilor salariale nete aferente ultimului an, nu la 85% cit reprezenta valoarea acestei indemnizatii înainte sa fie redusa de Guvern, în vara acestui an, potrivit ministrului Muncii, Ioan Botis. “Va fi 75%. stiti foarte bine ca a fost diminuat acest venit cu 15% si, proportional, înseamna 72,25% astazi. Noi am crescut la 75%, se vor recalcula si vom da ceva în plus la cei care sunt în plata astazi”, a spus Botis.

Restante

Peste 1.100 de societati comerciale ramin cu restante importante catre bugetul local. Aceste intirzieri de plata sint cuprinse intre 204.227 de lei, suma datorata aferent impozitului pe cladiri si 11 lei. Datoriile sub 10 lei nu sint luate in calcul.      

Infractiuni cu victime in trafic

Politia orasului Teius a fost sesizata marti noaptea de catre Dispeceratul SNAU 112 cu privire la faptul ca pe DN 1, pe ruta Teius - Aiud a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime omenesti si avarii auto. Echipa operativa a politiei a constatat ca F.P., de 26 ani, din municipiul Blaj, judetul Alba, în timp ce conducea autoturismul proprietate, avind autorizatia de circulatie provizorie expirata, nu pastreaza o distanta regulamentara în mers fata de un autotractor defect oprit pe partea dreapta, partial în afara partii carosabile si acroseaza partea stinga spate a semiremorcii si pe conducatorul autotractorului, B. I., de 46 ani, din comuna Savinesti, judetul Neamt, care încerca sa remedieze defectiunea. În urma evenimentului rutier, B. I. a fost condus la Spitalul Judetean Alba fiind diagnosticat cu o fractura, fara a ramine internat. În continuare se efectueaza cercetari sub aspectul savirsirii infractiunii de ‘’vatamare corporala din culpa’’ si ‘’conducerea unui autovehicul neînmatriculat’’.  

Proiectil neexplodat ridicat de pirotehnisti

Echipa pirotehnica din cadrul Detasamentului de pompieri Alba Iulia s-a deplasat ieri la ora 12.26 în municipiul Alba Iulia în cartierul Barabant pentru asanarea unui teren de munitie ramasa neexplodata. A fost ridicat 1 corp proiectil perforant cal. 100 mm. Munitia a fost ridicata si transportata în conditii de siguranta la depozitul special amenajat în vederea distrugerii.   

Nu va apropiati!

In data de 9 decembrie intre orele 13.00 si 16.00 in poligonul de tragere din garnizoana Micesti se vor desfasura sedinte de tragere. In intervalul amintit, populatia este sfatuita sa nu se apropie de zona mentionata.     

Retinuti pentru pornografie infantila

Procurorii Directiei de investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Alba Iulia au retinut doi barbati, pe care urmau sa-i prezinte aseara Tribunalului Alba, cu propunere de arestare preventiva. Potrivit unor surse neoficiale, cei doi sint acuzati de pornografie infantila si trafic cu minori. Reprezentantii DIICOT Alba Iulia au aratat ca informatii despre faptele de care sint acuzati cei doi vor fi facute publice, cel mai probabil, in cursul zilei de astazi.  

Calin Potor e ?Galben Imparat?

Deputatul Calin Potor a fost prezentat in mod oficial ieri drept membru al PNL, vicepresedinte al organizatiei judetene si un membru important al echipei locale. Chiar daca nu a spus in mod direct care ii sint aspiratiile, fostul viceprimar al municipiului Alba Iulia a lasat sa se inteleaga ca isi doreste sa revina in administratie, insa tinteste scaunul de primar. Calin Potor a mai spus ca la alegerile din 2012 spera intr-o “ingalbenire” a judetului Alba. Dupa ce a fost anuntat de presedintele Crin Antonescu, intr-o conferinta sustinuta in capitala, Calin Potor a fost primit extrem de bine la nivel local. “Eminentul om politic”, asa cum a fost numit de colegii din Alba, a fost laudat fara perdea de fosta adversara de la alegerile din 2008, Angelica Mocan, dar si de vicepresedintele Simion Cretu si de seful sau direct, presedintele PNL Alba Iulia, Gabriel Plesa. Explicatia pentru faptul ca a primit deja o functie in conducerea locala a fost si ea pregatita in acelasi registru. “Conform statutului, oamenii din alte partide care vin la noi pot primi astfel de functii daca au o experienta, o imagine, un statut care sa impuna asta”, a explicat vicepresedintele PNL Alba, Simion Cretu.Solutii!?Inca de la inceput, deputatul de Alba Iulia a tinut sa explice trecerea sa din tabara puterii in cea a opozitiei prin natura practica a muncii politice. “Vin la PNL pentru ca aici sint solutiile pentru Romania, pentru judetul Alba si pentru Alba Iulia. Sint constient ca nu e de ajuns sa ai solutii, ci trebuie sa le si implementezi si pentru asta este nevoie de cistigarea alegerilor. Ca sa raspund si la o intrebare care mi s-a tot pus, am venit acum desi mi-as fi dorit sa imi petrec sarbatorile alaturi de familie, pentru ca mi-am dat seama ca singur poti sa haiducesti, dar nu poti sa realizezi nimic. A contribuit la decizia mea si ziua de 1 Decembrie, una pe care nu vreau sa o mai repet si una in care am inteles ca ai nevoie de o echipa de prieteni. Eu am spus ca pot lucra cu oricine insa numai aici a fost nevoie de mine. Nu ma consider un traseist politic, tocmai pentru faptul ca am plecat de la putere in opozitie si am plecat motivat. Motivatia este crezul ca PD-L trebuie batut in alegeri si PNL o poate face”, a explicat Calin Potor.Spre primarieChiar daca a spus ca PNL va realiza sondaje si candidatii pentru alegerile locale vor fi cei care se pozitioneaza cel mai bine, deputatul nu si-a ascuns dorintele. “Administrarea orasului si a judetului nu este ceea ce ar trebui sa fie. Au fost facute lucruri bune, dar prea putine si la o calitate nemultumitoare. Orice lucru bun facut pentru Alba Iulia este bun si pentru noi si pentru asta ne vom lupta. In conditiile in care actuala putere considera ca ajunge sa faci citeva lucruri bune si nu mai conteaza cum le faci, diferenta dintre noi si ei este normala. Tocmai de aceea, incepind de astazi, ne vom vedea mai mult”, a mai spus Potor, cel care a estimat ca in 2012 PNL va cistiga alegerile si va avea majoritate in administratiile din Alba Iulia, Ocna Mures, Cimpeni, Cugir, Sebes, in principalele comune si in Consiliul Judetean. 

Nu va grabiti sa mergeti la notar!

In ciuda crizei economice care a lovit destul de puternic sectorul imobiliar exista inca destule persoane care isi permit achizitionarea unor proprietati. Totusi, este indicat ca pina in primavara anului viitor tranzactiile imobiliare sa fie aminate, datorita faptului ca notarii nu au finalizat deocamdata grilele cu valorile orientative pentru perioada urmatoare. Astfel, o tranzactie realizata in aceasta iarna ar putea fi mai scumpa cu pina la 20%. În fiecare an, Camerele Notarilor Publici din tara realizeaza grilele cu valorile orientative ale preturilor locuintelor. Cu o luna înainte de trecerea in noul an, aceste grile nu au fost insa realizate si vor aparea cel mai devreme in luna februarie a anului viitor. Ceea ce înseamna ca, cei care vor achizitiona o locuinta înainte ca notarii sa intre în posesia noilor grile pentru 2011, vor plati taxe notariale raportate la valorile imobilelor din 2010. Pentru moment, taxele notariale la o tranzactie de pina la 100.000 de euro sint maxim 1.000 de euro, adica de 14 ori mai mari decit în Germania sau alte tari europene. TendinteTocmai din acest motiv, dar si datorita scaderii numarului si valorii tranzactiilor de pe aceasta piata, este foarte probabil ca de anul viitor preturile locuintelor vechi sa scada treptat, pina la o valoare medie de 450 de euro/mp. Asta ar însemna ca o garsoniera de 42 de metri patrati ar putea avea un pret mediu de 19.000 de euro, un apartament cu doua camere de pina la 55 de metri patrati ar ajunge la o valoare de 25.000 de euro, iar unul de trei camere de 72 de metri patrati la 32.000 de euro. O comparatie între preturile din grilele ultimilor doi ani arata diferente majore între valorile orientative ale locuintelor. Astfel, in 2010 fata de anul precedent valorile orientative au fost in medie cu 30% mai mici. Pentru 2011, scaderea nu va fi la fel de importanta, insa preturile sint asteptate sa scada cu pina la 20%. Practic, pentru o tranzactie imobiliara, asta inseamna ca in iarna acestui an, taxele notariale sint mai mari cu aproximativ 20% fata de cele care vor fi percepute incepind din primavara anului viitor. 

Turismul in mediul on-line

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului organizeaza astazi, la Bucuresti, conferinta “Viitorul Turismului Romanesc”. O parte importanta a conferintei se va axa pe prezentarea posibilitatilor de promovare turistica pe internet, fiind invitati si reprezentanti ai retelei de socializare Facebook. Vor fi prezentate si dezbatute studii de caz referitoare la campaniile de marketing pe internet pentru pachete de vacanta sau hoteluri, precum si mecanisme de vinzare pe internet. Judetul Alba va fi reprezentat la acest eveniment de seful Serviciului Turism din cadrul Consiliului Judetean Alba, Lucian Docea.   

Sezonul de schi poate incepe peste o saptamina

In judetul Alba, sezonul de schi ar putea incepe peste o saptamina, dar numai pe Domeniul Schiabil Sureanu. Potrivit reprezentantilor Serviciului Turism din cadrul Consiliului Judetean Alba, la Sureanu exista deja un strat de zapada destul de consistent, insa aceasta nu este inca buna de schiat. Prognoza spune insa ca va ninge si saptamina viitoare, asa ca utilajele vor putea intra pe pirtii pentru a le pregati pentru schiori. La Arieseni insa, nu exista sanse reale ca sezonul de schi sa inceapa prea curind. Ieri, vremea era relativ calda si ploua, iar localnicii spun ca nici noaptea temperaturile nu scad sub zero grade. Prognoza arata ca temperaturile vor scadea in urmatoarele zile si la Arieseni, dar va mai dura pina stratul de zapada va fi suficient pentru practicarea sporturilor de iarna. 

Profesorii pregatesc patru procese

Liderul Sindicatului Invatamint Alba, Ioan Stanca, a declarat ca vineri va mai avea loc o sedinta a conducerii sindicatului, in care se va discuta inclusiv despre stadiul pregatirii fiecarui proces. “Nu le vom declansa pe toate odata, ci pe rind. Primul va fi cel referitor la banii aferenti perioadei de concediu, pe care vrem sa il declansam saptamina viitoare. Speram sa avem toate documentele gata” declarat Ioan Stanca. Acesta a precizat ca acest proces priveste circa 4500 de cadre didactice din tot judetul, practic pe toti membrii de sindicat care au intrat in concediu inainte de data de 3 iulie, cind a intrat in vigoare actul normativ privind reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor. Ioan Stanca a precizat ca cei mai multi dintre profesori au intrat in concediu in 15 iunie, iar profesorii ar fi trebuit sa isi primeasca banii aferenti lunilor de vacanta cu 10 zile inainte de intrarea in concediu, lucru care nu s-a intimplat. In plus, tinind cont ca aceasta plata trebuia facuta in iunie, sumele nu ar fi trebuit sa fie diminuate cu 25%. Va urmaCel de-al doilea proces care va fi deschis de Sindicatul Invatamint Alba se refera la cadrele didactice pentru care incadrarile nu s-au facut corect, incepind cu data de 1 ianuarie 2010. Ioan Stanca a explicat ca, in cazul acestora s-a folosit un coeficient de 293 lei, fata de 400 lei cum ar fi trebuit in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice coroborate cu prevederile Legii nr. 221/2008 de aprobare cu modificari a Ordonantei de Guvern 15/2008. Profesorii vor cere recalcularea sumelor care li se cuvin si plata diferentelor de drepturi salariale neacordate. Un al treilea proces va viza cei 100 de euro pentru carti pe care ar fi trebuit sa ii primeasca profesorii, bani care in acest an nu au fost acordati. “Ei (n.r. - guvernantii) considera ca este spor si au zis ca nu se mai acorda nici un spor. Noi consideram ca este drept”, a explicat liderul SIA. In fine, cel de-al patrulea proces aflat in pregatire se refera la banii de naveta, in acest caz fiind vizate in special primariile. Ioan Stanca a explicat ca sint profesori carora nu li s-au decontat chiar si de doi ani aceste sume. “Unii dau acesti bani, altii nu. Vom vedea care este modalitatea de actionare in instanta a primariilor care nu au acordat profesorilor acest drept”, a mai spus Ioan Stanca. 

Andreea Raducan si-a lansat autobiografia

 Fosta campioana olimpica Andreea Raducan a lansat, miercuri, volumul autobiografic “Reversul medaliei”, în care spune ca a încercat sa ofere cit mai multe informatii despre scandalul de dopaj de la JO Sydney 2000 încheiat cu retragerea medaliei de aur cistigata la individual compus. “Am adunat aici toate emotiile, toate trairile din viata mea de gimnasta si nu numai”, a declarat Andreea Raducan în cadrul unei conferinte de presa.

Turneul Campionilor in Cetatea Unirii

 În cadrul manifestãrilor dedicate zilei de 1 Decembrie, la Alba Iulia s-a desfasurat competitia sportiva nationala Cupa Unirii, ajunsa la editia a 5-a, dotata cu Turneul Campionilor, la dublu masculin, seniori veterani, cu participarea celor mai valorosi tenismeni amatori din tara. Aceasta competitie se organizeaza an de an cu sprijinul financiar al Institutiei Prefectului judetul Alba, Primariei municipiului Alba Iulia, Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Alba si a unor societati comerciale precum SC Elit, SC Jidvei, SC Avis 3000 Mintia (judetul Hunedoara) si complexul hotelier “Cetate” Alba Iulia. Pe aceasta cale, comisia de organizare adreseaza sincere multumiri conducerilor Colegiului Militar Liceal “Mihai Viteazul” Alba Iulia, Colegiului Tehnic “Apulum” Alba Iulia si Scolii generale “Vasile Goldis“ Alba Iulia pentru conditiile deosebite asigurate în salile de sport unde au avut loc partidele de tenis. În urma celor trei zile de întreceri au fost desemnati cistigatorii “Turneului Campionilor” pe anul 2010, la dublu masculin, seniori veterani, dupa cum urmeaza:*categoria A35-50 ani: 1. Oliver Rãdulescu (Satu Mare) si Ciprian Cuceu (Baia Mare), 2. Nicolae Lasc (Alba Iulia) si Ioan Ancuta (Curtea de Arges), 3. Florin Filimon si Radu Contor (ambii Alba Iulia); *categoria A50-60 ani: 1.Dumitru Diana (Slatina) si Dan Dutescu (Craiova), 2. Dan Deac (Turda) si Ioan Hodre (Zalau), 3. Stefan Lungeanu (Bucuresti) si Victor Chezan (Albac, judetul Alba); *categoria A60 ani: 1. Ionel Talaban (Rm Vilcea) si Constantin Antonache (Bucuresti), 2. Ioan Sonea (Deva) si Tiberiu Botean (Alba Iulia), 3. Cornel Lupu (Alba Iulia) si Titu Mihalache (Bucuresti). Din partea organizatorilor “Turneului Campionilor” dotat cu Cupa Unirii, editia 2010, respectiv Federatia Româna de Tenis, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Alba si Clubul Sportiv “Constructorul” Alba Iulia, competitorii clasati pe podium au fost recompensati cu premii în bani, medalii, cupe si diplome. În numele comisiei de organizare, prof. Emeric Szakacs în calitate de director al turneului multumeste tuturor celor implicati pentru sprijinul acordat si conditiile asigurate participantilor la aceasta prestigioasa competitie.

Statistici din turul de campionat

 Primele 18 etape din Liga 1 au adus un lider-surpriza, care a condus 11 etape la rînd în clasament, nu a primit gol în jumatate dintre cele 18 runde si a obtinut cele mai multe victorii, 12. Vezi în continuare cele mai interesante date statistice din Liga 1, oferite de cotidianul Gazeta Sporturilor.* Timisoara e echipa care a marcat în cele mai multe etape, reusind sa înscrie în 16 dintre cele 18 etape * Rapid nu a primit gol în 10 dintre cele 18 runde * Timisoara e echipa cu cele mai multe remize, 10 * Otelul are cele mai multe victorii, 12 * Sportul a acumulat 14 înfrîngeri în 18 etape * Otelul a rezistat 11 etape consecutive pe primul loc * În 4 etape, oaspetii nu au obtinut nici o victorie * Etapa cu numarul 18 a consemnat doar 3 victorii, toate obtinute de gazde, si 6 rezultate de egalitate * Etapa 15 a înregistrat cel mai mic numar de goluri, 17, iar etapa 11, cel mai mare - 32 * Dinamo e cea mai spectaculoasa echipa din campionat. În meciurile sale s-au marcat 71 de goluri * Meciurile Unirii Urziceni au fost cele mai putin atractive, cu doar 34 de goluri marcate * Media de goluri marcate e de 2.56 pe meci, mult superioara sezoanelor anterioare, dar sub media din campionatele Europei* 48.15% din meciurile din Liga 1 s-au decis pe teren propriu. Oaspetii au cîstigat 20.37% dintre acestea, iar 31.48% au fost remize. * Jucatorul cu cele mai multe pase de gol e Lucian Sînmartean, cu 9 assisturi * Golgeterul campionatului e Bogdan Stancu, cu 13 goluri * Eric de Oliveira e, alaturi de Bogdan Stancu, cel mai eficient jucator, cu 9 goluri si 7 pase de gol * Universitatea Craiova se bucura de cel mai intens sprijin din partea suporterilor, avînd o medie de 25.252 de spectatori. Media campionatului e 5019 spectatori pe meci.

Despre Campionatul Mondial al cluburilor:

- Prima editie a Campionatului Mondial al cluburilor a avut loc în anul 2000 - Pina acum au participat 38 de cluburi- 148 de goluri s-au marcat în precedentele 6 editii- 3 tari au organizat pina acum Campionatul Mondial: Brazilia în 2000, Japonia din 2005 pina în 2008 si EAU în ultimii doi ani. Editia din 2011 va reveni în Japonia- Cistigatoarele de pina acum sint: Corinthians, Sao Paulo, Internacional Porto Alegre, AC Milan, Manchester United si Barcelona.n Dida a trimufat cu doua echipe diferite: Corinthians în 2000, si AC Milan în 2007

Se da startul Campionatului Mondial al cluburilor!

 Campionatul Mondial al cluburilor a ajuns la cea de-a saptea editie. Competitia din acest an are loc în Abu Dhabi. Echipele participante în acest an sint: FC Internazionale Milano (Italia), SC Internacional do Porto Alegre (Brazilia), Club de Futebol Pachuca (Mexic), TP Mazembe Englebert (Congo), Seongnam Ilhwa Chunma F.C. (Coreea de Sud), Hekari United FC (Papua Noua Guinee) si Al-Wahda Sports Club (Emiratele Arabe Unite). Ultimele doua echipe vor juca un play-off pentru calificarea în sferturile de finala.

Vacanta scurta pentru ?stranieri?

 Primul care va primi vacanta va fi portarul albaiulian din curtea gruparii Espanyol Barcelona, Dinu Moldovan, care va petrece Romania numai sarbatoarea Craciunului. “Campionatul se intrerupe in Spania pe 18 decembrie, in ultima etapa din acest an urmind a juca impotriva Barcelonei, pe teren propriu. Pe 22 decembrie voi pleca spre casa, insa pe 26 voi va trebui sa revin in Spania, fiindca pe 2 ianuarie campionatul se va relua. Abia astept sa ajung in tara sa fiu de sarbatori alaturi de familie si cei dragi”, a precizat goalkeeperul in virsta de 20 de ani. Promovat in vara la prima echipa a catalanilor de la Espanyol (locul 4, dupa primele 14 etape in Primera Divizion), pustiul albaiulian a fost de doua ori rezerva in campionat si o data in Cupa, dar a jucat in Cupa Catalaniei, o alta competitie interna pe care echipa sa a si cistigat-o. Revelion in familie, pentru GrozavIn Belgia, unde activeaza Gicu Grozav, vacanta de iarna va veni doar cu trei zile inaintea lui 2011, atunci Standard Liege (locul 5, Liga I) va juca pe teren propriu, cu Mechelen. “Pe 29 decembrie avem programat ultimul meci din acest an si pe urma voi pleca spre casa. Imi vor lipsi colinzile romanesti, dar important este ca trecerea dintre ani o voi petrece cu familia si cei dragi”, ne-a declarat Gicu Grozav, care a implinit 20 de ani in luna septembrie. Fostul atacant al Unirii Alba Iulia a bifat in acest tur cinci meciuri in tricoul echipei Standard Liege, unde s-a transferat in luna ianuarie a acestui an, alb-negrii incasind in schimb 350.000 de euro. Echipa din Liege va relua meciurile din campionat pe 22 ianuarie.

Horoscopul familiei

 Copiii BalantaSînt copii calmi, dar foarte vioi. Le plac jocurile de rabdare, sînt inteligenti si stiu sa se exprime corect. Trebuie ca în cazul lor sa se acorde o mare importanta ordinii si disciplinei, caci pot deveni copii lenesi, în caz contrar. Apreciaza puterea pe care fratii sau parintii o exercita asupra lor si au nevoie de cineva care sa îi învete cum sa se comporte si sa îi sustina. Sînt încapatînati, iar prin pedepse nu se va reusi nimic asupra lor. Cel mai usor înteleg din experienta proprie, deci este mai bine sa fie lasati sa greseasca si apoi sa li se explice. Nu le plac gesturile violente si tin minte palmele primite toata viata. Nu le vor ierta si vor manifesta o ranchiuna puternica. Cauta eleganta de la o vîrsta frageda, sînt pasionati de culori si haine si le place sa faca combinatii. Fetele petrec multe ore deghizîndu-se în printese sau zîne, sau îmbracîndu-si papusile în acest fel. Au o fantezie bogata si stiu sa transforma orice jucarie în ceva minunat. Sînt atrasi de desen si pictura, trebuie sa se exprime prin ele, caci îi sînt necesare precum hrana si somnul. Nu le plac jocurile brutale si nici nu le place sa îsi asume riscuri. Deci, rolele sau bicicleta nu le vor placea în mod deosebit, de frica de a nu cadea si a se rani. Le plac animalele, în special cîinii.Copiii ScorpionSînt copii care îsi manifesta din timp personalitatea originala. Sînt curiosi, exuberanti, deseori dificili. Vor fi interesati de tot ceea ce este nou, necesita curaj si ambitie. Întreprind actiuni si jocuri riscante, le plac sporturile violente, obositoare si chiar periculoase. Au o personalitate puternica, putînd fi greu de educat. Trebuie mai întîi sa înteleaga de ce le este interzis sau impus ceva. Sînt directi si spun exact ceea ce gîndesc, sinceritatea lor fiind uneori exagerata. Le place sa studieze, sînt ambitiosi si considera ca munca este cheia pentru orice în viata. Depun mari eforturi si sînt deseori primii în clasa. Simt nevoia de a avea numerosi camarazi, sînt prietenosi si daca ajung sa tina la o persoana, vor fi prieteni adevarati. Au un simt înnascut al proprietatii, tin mult la lucrurile care le apartin si le pastreaza timp îndelungat. Le place sa tina lucruri ascunse de ceilalti, au deseori jurnale sau casete ascunse. Gîndesc mult si intens asupra fiecarui lucru, nu sînt deloc superficiali. Îsi trag singuri concluziile si sînt foarte maturi pentru vîrsta lor. Le plac campingul, urcatul pe munte si excursiile în grup.Copiii SagetatorSînt copii curiosi, vioi si de obicei imprudenti. Pot fi impulsivi si cauta mereu sa îsi impuna punctul de vedere. Nu le place sa stea în casa, se plictisesc repede si le place sa aiba mereu ceva de facut. Nu le plac constrîngerile legate de educatie, sînt zburdalnici si schimbatori. Sînt copii prietenosi, au multi camarazi de joaca si sînt mereu veseli. Sînt si foarte bataiosi, motiv pentru care au dese conflicte cu ceilalti copii, mai ales la scoala. Trebuie tratati cu mult tact, o educatie prea severa putînd înnaspri caracterul, eliminînd aspectele pozitive ale personalitatii lor. Iubesc natura, jocurile de miscare si aerul liber. Le place mult sa învete, informatiile fiind pentru ei binevenite indiferent de domeniu. Performantele în ceea ce priveste studiul evolueaza în functie de libertatea pe care o au si de satisfacerea gustului lor pentru aventura. Le plac cartile si muzeele, filmele SF si documentarele stiitifice.

Scandalagii cercetati pentru distrugere

 Politia orasului Ocna Mures, a fost sesizata marti in jurul orei 15.30 cu privire la producerea unui scandal spontan, pe strada. În urma cercetarilor politistii au stabilit ca H. M., de 28 ani, U. I., de 64 ani si U.I., de 19 ani, toti din Ocna Mures, judetul Alba, în urma unui conflict spontan pe strada, au spart parbrizul autoturismului lui H.A., de 23 ani, tot din Ocna Mures. Cercetarile continua sub aspectul comiterii infractiunii de ‘’distrugere’’.

Cercetat pentru lovire

 Politia orasului Abrud a fost sesizata marti dupa amiaza cu privire la producerea unei agresiuni. În urma cercetarilor lucratorii politiei au stabilit ca P. G., de 29 ani, din comuna Rosia Montana, în timp ce se afla în incinta unei societati comerciale, din orasul Abrud, în ziua de 06.12.2010, a fost lovit cu pumnii si picioarele de catre M. M., de 32 ani, din orasul Abrud. Cercetarile continua sub aspectul savirsirii infractiunii de ‘’lovire’’.

Carne interzisa

 Doua focare de pesta porcina descoperite in tara vecina au pus pe jar autoritatile noastre. La granite au fost luate deja masuri restrictive, insa inspectorii veterinari au intensificat controalele pe tot teritoriul tarii si sint mult mai rigurosi pentru a preintimpina patrunderea in lantul comercial al animalelor, carnii si produselor din carne de porc din aceasta tara. Situatia este cu atit mai tensionata cu cit Romania a scapat de masurile restrictive impuse de pesta abia in urma cu aproximativ o luna de zile, moment care a coincis cu ridicarea interdictiilor pentru producatorii autohtoni in ceea ce priveste comertul intracomunitar. La concurentaParadoxal, necazul vecinilor vine in ajutorul producatorilor din tara noastra. Asta pentru ca la aceasta ora carnea produsa in Serbia si Ungaria este cu mult mai ieftina decit cea din Romania. Astfel, in pragul sarbatorilor de iarna comerciantii din tara noastra scapa de unul dintre cei mai puternici concurenti pe piata carnii de porc. Asa cum era de asteptat, populatia nu a primit decizia cu prea multa fericire. “Am urmarit zilele acestea la televizor si am vazut ca toata lumea spunea ca se vor mentine preturile. Vinzatorii se bazau pe importul de carne de la unguri si sirbi, unde spuneau ca este mai ieftina. In aceste conditii, romanii o sa poata sa creasca preturile cit vor”, se plinge un localnic. Chiar si asa, dispozitiile sint clare. Animalele vii, carnea si produsele din carne de porc de provenienta Serbia sint interzise pentru a intra pe teritoriul Romaniei. In paralel cu verificarile de la intrarea in tara, autoritatile controleaza permanent fermele de porci din tara, dar si tirgurile si magazinele cu profil alimentar. Asta pentru ca, in cazul in care vreun transport din Serbia trece de vama, carnea intrata ilegal in tara noastra nu poate fi trecuta prin filtrul de siguranta alimentara, astfel ca poate fi infestata cu oricare dintre parazitii cunoscuti.

Huedinul asteapta gazul in 2011

Morosan a anuntat ca iluminatul de sarbatori va fi pornit oficial în oras în data de 11 decembrie. „Ne pregatim pentru sarbatorile de iarna, dar vom porni iluminatul festiv numai în data de 11 decembrie. În acest fel, facem putina economie la energie”, a aratat Morosan.     Primarul Huedinului a detaliat si ce proiecte se afla acum în derulare în oras. „Acum rezolvam infrastructura la cele patru blocuri ANL de pe aleea 1 Mai, executia acestui tip de lucrari fiind obligatia Primariei. De asemenea, lucram, deja în stadiu avansat, la schimbarea tâmplariei la Casa de Cultura. Proiectul merge bine, am terminat deja partea de acoperis si izolatia”, a precizat primarul Huedinului, Mircea Morosan.     Legat de planurile pentru anul 2011, Morosan s-a aratat încrezator în faptul ca alimentarea cu gaz va ajunge în sfârsit si la Huedin. „Asteptam cât mai curând demararea licitatiei de catre Transgaz pentru aducerea gazului în oras. Estimam ca lucrarile vor începe undeva în primavara anului 2011, iar conducta care trebuie sa ajunga la Alesd sa fie gata pâna la finalul anului viitor. Tot în 2011 va fi pregatit si proiectul de concesionare a distributiei gazului în interiorul orasului”, a mai anuntat Mircea Morosan. Se lucreaza la strategia orasuluiAlte proiecte ale Primariei Huedin pentru anul 2011 tin de demararea studiului de fezabilitate si a proiectului tehnic pentru centura orasului, ce va fi finantata din bani europeni. „Acum ne aflam în faza în care stabilim strategia petru anul viitor, dar si bugetul”, a încheiat Mircea Morosan.     Va reamintim ca, în luna octombrie a acestui an, Primaria Huedin a inaugurat trei obiective importante de investitii – aducerea apei potabile pe o portiune de 3,5 kilometri în localitatea componenta Bolic-Cetatea Veche, un complex de 370 de locuri noi de parcare si o hala agroalimentara moderna.

Mamele au protestat, Guvernul a decis: un an cu 3.400 de lei sau doi cu 1.200 lei

Aproximativ 40 de mame au iesit ieri in strada la Cluj-Napoca iar cererile le-au fost ascultate: pot sta acasa doi ani cu copiii, dar pe mai putini baniZeci de mame au protestat ieri in toata tara, inclusiv la Cluj-Napoca, impotriva injumatatirii concediului maternal.     Mamele le-au cerut ministrilor prezenti la intilnirea de la Palatul Victoria sa vina cu noi propuneri in ceea ce priveste concediul maternal. Iar dupa ore bune de discutii, membrii Executivului au decis. Ordonanta de Urgenta privind indemnizatia pentru mame a fost aprobata, iar parintele va avea la dispozitie doua variante: fie alege sa stea cu copilul un an, iar indemnizatia va fi de maxim 3.400 lei, fie poate sta in concediu maternal doi ani, insa indemnizatia va fi de maxim 1.200 lei. Protest si in ClujAproximativ 40 de mame au iesit ieri in strada si la Cluj-Napoca, alaturindu-se astfel protestului celor de la Bucuresti, din fata Guvernului, anuntat inca de saptamina trecuta. Traseul urmat de mimici a fost Piata Unirii - Prefectura Cluj.     Potrivit Agerpres, clujencele revoltate au numit masura reducerii concediului maternal la numai un an drept „o prostie”.     „Mi se pare...un genocid. In primul rind ar trebui sa se gindeasca cum sa faca crese sau cum sa avem bone calificate, dar nici asa nu ar fi destul, pentru ca majoritatea mamelor nu au salarii asa de mari ca sa-si permita o bona. Ar trebui sa ia in considerare ca un copil de un an exact atunci traieste teama de separare si ei chiar in momentul acela vor sa ne ia copiii”, a spus femeia, citata de Agerpres. „Chiar acum implineste copilul un an si nici nu stiu cum ar fi sa ma intorc la lucru. Ar fi groaznic. (…)Eu am vrut sa fiu mama si mai vreau copii si nici nu ma gindesc acum ce ar fi daca ar trebui sa ma intorc la serviciu”, a spus o alta mamica.Clujencele au semnat si o petitieO petitie initiata de siteul desprecopii.ro, care sustine concediul maternal de doi ani, a reusit sa stringa, in numai doua saptamini, aprope 5.000 de semnaturi, multe dintre acestea, fiind ale unor clujence. Tinerele mame semnatare ale petitiei se pling de faptul ca salariile la care se vor intoarce sint mici, iar conditiile de crestere ale copilului sint oricum „un dezastru”.„Cresele sint insuficiente, bolile sint cu gramada si copiii se imbolnavesc foarte usor. O sa ajungem sa stam tot in concedii medicale cu copiii”, spune Mindeart Leopoldina, una dintre mamicile semnatare ale petitiei. „Important este sa stai alaturi de copil in primii doi ani de viata”, spune la rindul sau Madalina Juncu pe site ul mentionat. „As vrea sa o vad pe Elena Udrea traind un an de concediu fara salariu”, spune si Alina O., din Cluj.Solutie de compromisLiderii politici de la Cluj comenteaza decizia Guvernului privind indemnizatia pentru mame. Presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan sustine ca si in aceasta forma este loc de mai bine, riscul fiind acela de a se ajunge la discriminare. „Daca o mama a cotizat si a avut un salariu bun, suma aceasta este mica pentru ea”, spune Lapusan. La rindul sau, liderul UDMR Cluj, Laszlo Attila, vede in aceasta noua varianta „o solutie de compromis binevenita“. Si democrat liberalii clujeni considera ca propunerea este flexibila. „Cred ca este un lucru bun ca exista doua variante“, a declarat pentru monitorul prim-vicepresedintele PDL Cluj, Alexandru Coroian. De-a cumerzisul s-a pus liberalul Marius Nicoara, pentru care „acestea nu sint variante. Sa vina cu solutii viabile, sa faca de exemplu crese, nu sa tot taie”, a spus Nicoara.

Anul viitor vor incepe consolidari in sistemul bancar

 Consolidarea sistemului bancar va începe anul viitor, însa bancile ar trebui sa se axeze pe o nisa, deoarece sunt prea multe banci cu ambitii de banca universala (n.r. banci care se axeaza pe toate nisele), a declarat miercuri, într-o conferinta de presa, presedintele Raiffeisen Bank, Steven Van Groningen, citat de Agerpres. Acesta a mai precizat ca multe dintre bancile straine îsi vor vinde reprezentantele din România. Potrivit lui Ionut Dumitru, economist sef la Raiffeisen Bank, singurele firme care o duc bine în momentul de fata în România sunt cele care exporta.

Petrom Aviation se retrage de la Iasi

 Reprezentantii Aeroportului International Iasi au primit din partea furnizorului de combustibil de aviatie Petrom Aviation SA o notificare conform careia de la 1 ianuarie 2011 nu va mai alimenta aeronavele care vin si pleaca de la Iasi, din motive financiare, informeaza Agerpres. Conform sursei, Petrom Aviation platea conducerii aeroportului iesean o chirie de pâna la 60 euro pe metrul patrat, la care se adauga o taxa de 3 euro pe fiecare tona de combustibil livrat. Corjautanu a spus ca pe 17 decembrie va organiza o licitatie pentru închirierea spatiului în care functiona Petrom Aviation si pentru preluarea unei cisterne. De asemenea, va fi încheiat un nou contract cu unul dintre cei cinci furnizori acreditati în tara de Autoritatea Aeronautica Civila Româna.

Declaratie unica pentru impozit pe venit si CAS din 2011

 Angajatorii vor depune începând de anul viitor o declaratie unica pentru plata impozitului pe venit si pentru contributiile de asigurari sociale ale angajatilor, a anuntat miercuri la Palatul Victoria premierul Emil Boc, informeaza Agerpres. Declaratia unica va putea fi depusa atât direct la ANAF cât si în format electronic, on-line. Primul ministru a precizat ca în prezent angajatorii trebuie sa depuna cinci declaratii lunar - doua la ANAF si câte una la Casa de Pensii, Casa de Sanatate si respectiv ANOFM. Prima declaratie unica va fi depusa de angajatori pâna pe 25 februarie pentru veniturile aferente lunii ianuarie.

Gheorghe Ialomitianu: De la 25 februarie, va exista o declaratie unica privind contributiile sociale si impozitul pe venit

 Guvernul anunta ca începând din februarie 2011 contribuabilii vor completa o singura declaratie privind contributiile sociale si impozitul pe venit, în locul celor cinci pe care trebuiau sa le depuna pâna în prezent, informeaza Agepres. El a precizat ca prin respectivele modificari ale Codului fiscal se simplifica procedura de stabilire si de declarare a contributiilor sociale.

Traian Basescu, prezent la sesiunea speciala consacrata sarbatoririi Zilei Constitutiei Romaniei, organizata de CCR

 Presedintele Traian Basescu a participat, miercuri, la sesiunea speciala consacrata sarbatoririi Zilei Constitutiei României, eveniment în cadrul caruia s-a subliniat necesitatea unei cooperari mai ample a tuturor autoritatilor statului pentru evitarea unor blocaje de functionare, având în vedere perioada dificila din punct de vedere economic prin care trece România, informeaza Agerpres. Cu ocazia acestui eveniment, a fost abordata tema asigurarii unui dialog interinstitutional permanent. Totodata, a fost evocata si necesitatea continuarii procesului de modernizare a institutiilor statului. La finalul sesiunii, seful statului a multumit judecatorilor Curtii Constitutionale pentru invitatia adresata si a transmis un mesaj de ŤLa Multi Ani!ť Curtii Constitutionale cu prilejul Zilei Constitutiei.

Pericol de inundatii pe Viseu, Iza, Tur, Lapus, Crasna, Barcau, Crisul Repede si Crisul Negru

 Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a emis o atentionare hidrologica privind posibile depasiri ale cotelor de inundatii si atentie pe râurile Viseu, Iza, Tur, Lapus, Crasna, Barcau, Crisul Repede si Crisul Negru, în intervalul 9 decembrie, ora 6:00, 10 decembrie, ora 16:00, informeaza Agerpres. Astfel, având în vedere situatia hidrologica actuala, precipitatiile prognozate si existenta stratului de zapada, se pot produce scurgeri importante pe versanti, torenti, pâraie si râuri necadastrate cu efect de inundatii locale, precum si cresteri de niveluri si debite cu posibile depasiri ale cotelor de aparare, se nstituie Cod Galben pe râurile Viseu -jud. Maramures, Iza-jud. Maramures, Tur-jud. Satu Mare, Lapus-jud. Maramures, Crasna-sector amonte Domanesti (jud. Salaj si Satu Mare), Barcau- jud. Salaj si Bihor, Crisul Repede-jud. Cluj si Bihor, Crisul Negru- jud. Bihor si Arad. De asemenea, se instituie Cod Portocaliu pe Crasna, sector Domanesti-Berveni-jud.Satu Mare.

Maramures: Alunecare de teren la Viseu de Sus

 Precipitatiile abundente din ultimele ore au provocat, miercuri, doua alunecari de teren în localitatea Viseu de Sus, pe strada Ulmului, în cartierul Radeasa. Purtatorul de cuvânt al Prefecturii Maramures, Dan Buca, a declarat ca alunecarea de teren s-a produs în patru sectiuni ale drumului de acces catre locuintele situate pe coama unui deal. Pe aceasta strada locuiesc 42 de familii. Nu sunt locuinte sau anexe gospodaresti avariate. Drumul de acces a fost afectat iar, în acest moment, la locuinte se poate ajunge doar pietonal. De asemenea, nu este asigurat spre locuintele din deal accesul autovehiculelor de interventie (politie, ambulanta, pompieri).

Numarul accidentelor de circulatie la nivel national, in scadere cu aproape 12 procente

 Numarul accidentelor rutiere înregistrate în 11 luni ale anului, la nivel national, s-a ridicat la 8336, soldate cu 2126 de morti si 7655 de raniti grav, în scadere fata de anul trecut, atât la numarul total de accidente cu 11,34 procente, cât si la cel al ranitilor grav cu 8,8%, a anuntat miercuri, comisarul sef Lucian Dinita, seful Directiei Politiei Rutiere. Prezent la lucrarile seminarului "Lifesaver", aprobat de Comisia Europeana, comisarul sef Ion Lucian Muntean, adjunctul Inspectoratului General al Politiei Române, a precizat ca, fata de 2008, scaderile cumulate în 2009 si în primele zece luni ale anului curent sunt de 16,4% la accidente grave, de 25,8% la persoane decedate si de 12,7% în privinta ranitilor grav, România aflându-se, din acest punct de vedere, la acelasi nivel cu Ungaria, Bulgaria sau Slovacia.

Guvern: Parintii vor avea de ales intre doua variante in cazul concediului maternal

 Executivul a aprobat în sedinta de miercuri Ordonanta de Urgenta privind indemnizatia pentru cresterea copilului, premierul Emil Boc anuntând ca parintele va putea sa aleaga între durata de un an a concediului maternal, cu indemnizatia între 600 si 3.400 de lei si durata de doi ani a concediului, dar cu o indemnizatie plafonata la 1.200 de lei, informeaza Agerpres. Primul ministru a precizat ca vor opta pentru una dintre cele doua variante parintii care vor avea copii începând cu ianuarie 2011, astfel, cei pentru care indemnizatia si concediul maternal sunt în derulare nu vor fi afectati de schimbarile anuntate. O prima varianta prevede o durata a concediului maternal de un an, cu o indemnizatie al carei plafonul minimal este de 600 de lei, iar cel maximal de 3.400 de lei, la care se adauga o prima de 500 de lei pentru parintii care se vor întoarce la munca în intervalul primelor 12 luni, dar si posibilitatea de-si lua concediu fara plata pâna la 24 de luni. Cea de-a doua varianta presupune o durata de doi ani, dar valoarea indemnizatiei va fi cuprinsa între 600 de lei si 1.200 de lei.

Ministrul Muncii a confirmat ca l-a demis pe seful Agentiei de Prestatii Sociale

 Ministrul Muncii, Ioan-Nelu Botis, a confirmat ca a cerut demisia sefului Agentiei Nationale de Prestatii Sociale, Viorel Alexandru, dupa ce acesta din urma nu a prezentat o statistica ceruta de ministru. Initial, presa a speculat ca ministrul Muncii îsi va da demisia dupa ce oficialul a avut, miercuri, la iesirea de la Comisia de munca a Camerei, o discutie telefonica tensionata cu un subaltern, caruia i-a cerut ca, daca nu rezolva o problema, sa vina cu demisia la ora 12.00, informeaza Agerpres.

Botis: Statul va economisi 100 de milioane lei cu noua ordonanta privind concediul maternal

 Statul va economisi anul viitor circa 100 de milioane de lei prin aplicarea noii ordonante privind concediul maternal, care cuprinde doua pachete optionale, iar cheltuielile în 2011 cu indemnizatiile de crestere a copilului vor fi de 1,9 miliarde lei, a declarat miercuri, la Palatul Victoria, ministrul Muncii, Ioan Botis. El a estimat ca pentru varianta de concediu maternal de 12 luni vor opta 35-40 la suta dintre beneficiari. Executivul a aprobat în sedinta de miercuri Ordonanta de Urgenta privind indemnizatia pentru cresterea copilului, premierul Emil Boc anuntând ca parintele va putea sa aleaga între durata de un an a concediului maternal, cu indemnizatia între 600 si 3.400 de lei si durata de doi ani a concediului, dar cu o indemnizatie plafonata la 1.200 de lei.

Agresivitatea soferilor in trafic ar putea fi sanctionata cu suspendarea permisului de conducere

 Agresivitatea soferilor în trafic ar putea fi sanctionata cu suspendarea permisului de conducere pentru o perioada de 90 de zile, daca un proiect pe aceasta tema al IGPR aflat în Parlament, va capata putere de lege. Daca Parlamentul aproba acest proiect si promulgat ulterior, suspendarea dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile, fara posibilitatea de a o reduce, cred ca s-ar putea sa aiba acel efect scontat, de eliminare a acestor comportamente, a declarat miercuri comisarul sef Lucian Dinita, seful Directiei Politie Rutiera (DPR), citat de Agerpres.

Fiul senatorului Sorina Placinta, arestat pentru 29 de zile

 Magistratii Tribunalului Bucuresti au emis miercuri un mandat de arestare preventiva de 29 de zile pe numele lui Andrei Placinta, fiul senatorului PDL Sorina Placinta, într-un dosar în care acesta este acuzat de tâlharie, loviri sau alte violente, distrugere, tentativa de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice. La pronuntarea deciziei a asistat si Sorina Placinta. Decizia nu este definitiva, putând fi atacata cu recurs, informeaza Agerpres.

CAS Cluj sisteaza programul cu publicul pina marti

 Casa de Asigurari (CAS) Cluj nu are program cu publicul începînd de ieri si pîna în dimineata zilei de marti, 14 decembrie, ora 7.00, din cauza sistemului informatic, care nu va functiona.„Avînd în vedere ca la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate sistemul SIUI/ERP se afla în proces de reorganizare în vederea îmbunatatirii performantelor si functionalitatii, în perioada 08.12. 2010 ora 19.00 - 14.12.2010 ora 7.00, acest sistem nu va putea fi operat”, au explicat reprezentantii CAS Cluj. Potrivit Crinei Grozav, purtatorul de cuvînt al institutiei, toate informatiile si documentele preluate de la contribuabili si de la furnizori trec prin acest sistem.Astfel, din cauza ca programul de relatii cu publicul nu este functional în perioada amintita, clujenii trebuie sa stie ca nu vor putea solicita sau primi adeverinte pentru validarea calitatii de asigurat. De asemenea, nici carduri europene de sanatate nu pot fi cerute în perioada respectiva, iar angajatorii nu vor putea depune declaratiile lunare.În aceeasi situatie se afla toate Casele Judetene de Asigurari de Sanatate din tara.    G.D.

Atentie! Jucarii periculoase pentru copii!

Parintii trebuie sa fie atenti anul acesta la ce cadori aduce Mos Craciun, atrag atentia inspectorii de la Protectia Consumatorului. Potrivit acestora, exista o lista europeana cu aproape 100 de obiecte periculoase pentru copii, ce trebuie sa dispara din case si magazine, scrie incont.ro. Printre produsele periculoase se numara pistoalele, masinutele (deoarece unele se pot dezmembra usor si pot fi înghitite de cei mici), laserele (care afecteaza vederea) sau cosmeticele pentru fetite (ce pot contine substante iritante).De altfel, la Cluj, comisarii de la Protectia Consumatorului au închis chiar marti mai multe magazine, deoarece comercializau astfel de jucarii periculoase, potrivit sursei citate. Iar comisarii de la Protectia Consumatorului au o lista întreaga cu produse pentru copii care ar trebui retrase de pe piata. Printre ele se afla jucaria cu dulciuri Toys Candy, girafa Sophie, zornaitoarea Baby Toys, aparatul de fotografiat Little Photographer si setul de pistoale Police Crime Fighter. Toate sînt interzise în Uniunea Europeana pentru ca îi pot rani sau sufoca pe cei mici.

Sprijin nemtesc in cursa pentru Capitala Culturala Europeana

 Primarul Sorin Apostu a anuntat ieri ca a primit un raspuns la scrisoarea pe care a înmînat-o cancelarului german Angela Merkel cu ocazia vizitei sale la Cluj-Napoca. „Prin acest raspuns ni s-a transmis disponibilitatea de a ne pune la dispozitie expertiza orasului Essen, Capitala Culturala Europeana în 2010, proiect care se apropie de final si care e considerat ca fiind unul dintre proiectele cele mai reusite din ultimii ani”, a declarat Apostu. De altfel, cancelarul german si-a exprimat intentia de a sprijini clar Clujul în cursa pentru titlul de Capitala Culturala Europeana în 2020. „Programul Capitala Culturala Europeana este o initiativa nemaipomenita pe plan european. (...) Folosesc acest prilej pentru a va oferi tot sprijinul meu în atingerea obiectivului, acela de a deveni Capitala Culturala Europeana”, a transmis Merkel. Va reamintim ca, în urma cu aproximativ doua luni, primarul Sorin Apostu i-a înmînat Angelei Merkel o scrisoare avînd ca subiect principal candidatura municipiului Cluj-Napoca la statutul de Capitala Culturala Europeana în 2020. M.O.

Concursul pentru Filamonica demareaza cu un juriu secret

Proiectele depuse la concursul de idei organizat de municipalitate pentru Centrul Cultural "Transilvania" au fost afisate inca din vara la Primarie Anuntul de licitatie privind concursul de solutii pentru Centrul Cultural „Transilvania”, care va adaposti si viitorul sediu al Filarmonicii clujene, a fost publicat oficial in urma cu doua zile pe site-ul www.e-licitatie.ro.    Concursul a fost lansat dupa ce, in data de 21 octombrie, a fost semnat protocolul de colaborare intre Primaria clujeana si Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR). Documentatia de atribuire in format electronic se va putea prelua de la sediul Ordinului Arhitectilor din Romania – filiala Transilvania (OAR-T) sau de la sediul Primariei, data limita de depunere a proiectelor fiind 28 ianuarie 2011, ora 10. Proiectele se vor depune la sediul OAR-T, insa ofertele vor fi deschise pe 28 ianuarie 2011 la sediul Primariei.Tema de concurs si regulamentul de concurs au fost elaborate de OAR, fiind avizate apoi de specialistii din cadrul Biroului achizitii publice din Primarie.      Din criteriile de atribuire, 30 de puncte reprezinta pretul si 10 puncte durata de executie, restul de 60 de puncte fiind criterii specifice, printre care calitatea spatiului public, integrarea in sit, modul de rezolvare a circulatiei in zona, siguranta in exploatare etc. Juriul va puncta fiecare proiect avind in vedere doar oferta tehnica, iar dupa ierarhizare se vor verifica documentele de calificare. 2,6 milioane de lei, unicul „premiu“Primarul Sorin Apostu a anuntat ca membrii juriului nu vor fi prezentanti publicului. “Am decis impreuna cu OAR ca membrii juriului sa nu fie prezentati publicului. Vreau sa stiti insa ca OAR a selectat specialisti atit din oras, cit si din tara. Ei ne asigura ca este vorba numai despre specialisti competenti”, a precizat primarul Clujului. Oferta sau ofertele cu cel mai mare punctaj vor intra in etapa de negocierepentru atribuirea contractului. Valoarea estimata a proiectarii ajunge la 2,6 milioane de lei fara TVA, iar durata maxima de proiectare va fi de sase luni. Avind in vedere ca OAR nu a reusit sa atraga fonduri pentru premiile gindite initial, s-a stabilit ca premiul ce urmeaza a fi acordat in cadrul concursului va fi chiar semnarea contractului de servicii de proiectare a Centrului Cutural “Transilvania”.

Scandalul fondurilor publice irosite de la Muzeul de Istorie continua

Ioan Piso a prezentat ieri presei un catalog cu proiectul firmei Artex Servicies International SRL - „conceptul expozitional”, cum a fost numit pe facturi - pentru care s-a platit suma de 1,5 milioane de euro, adica 6,5 milioane de lei.     Povestea cu fondurile irosite de la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei (MNIT) este una mai veche si a inceput in noiembrie 2009, cind conducerea anterioara a Muzeului a incheiat un contract in valoare de 11 milioane de euro plus TVA cu firma Artex Servicies International SRL pentru reamenajarea expozitiilor. Actualul director al institutiei, Ioan Piso, spune ca nu a existat un deviz amanuntit al operatiunilor care urmau sa fie facute si nici nu a fost respectat termenul „concursului de solutii”. Piso spune ca Ministerul Culturii a aprobat fara nici un comentariu platile, iar prima factura emisa de firma Artex, pentru „conceptul expozitional”, a fost de 40 milioane de lei (40 de miliarde de lei vechi). La acestea s-au mai adaugat si alte facturi de peste 2 milioane si jumatate de lei, tot pentru „conceptul expozitional”, ajungindu-se in final la suma de 7 milioane de lei.     Directorul Muzelui de Istorie spune ca acest „concept expozitional” consta intr-un album de 105 pagini, asfel ca, potrivit lui Piso „fiecare pagina a minunatului album costa 15.000 de euro”.     Pe de alta parte, fosta conducere e de parere ca operatiunea atribuita firmei Artex, adica amenajarea muzeala, este incadrata in prevederile legii drepturilor de autor. Piso contesta acest lucru si spune ca aceasta lucrare „nu are cum sa fie o opera de arta sau creatie intelectuala din moment ce insusi continutul operei, adica exponatele muzeului, apartin MNIT, iar cedentul realizeaza doar suportul material in care vor fi cuprinse aceste opere”. In plus Piso mai invoca si originalitatea si noutatea lucrarii, in conditiile in care acelasi concept expozitional a fost folosit si pentru Muzeul din Sibiu si alte citeva muzee din tara.

Alegerile din PDL - Episodul III: Morosan, sacrificat pentru ?niste orgolii personale?

Primarul orasului Huedin, Mircea Morosan, spune ca la alegerile interne de sîmbata persoane cu functii în partid au tras “unele sfori” pentru ca el sa nu fie ales vicepresedinte.    “Cred ca au fost unele orgolii personale ale unora care pot fi gasiti imediat sub Daniel Buda. Aceste orgolii pot dezbina partidul. Pe mine m-a maturizat aceasta situatie, dar nu voi pleca din partid. Eu sînt prieten si cu Alin Tise si cu Daniel Buda si îmi era greu sa aleg. Dupa mintea mea, nemaifiind problema presedintelui, deoarece Tise a anuntat ca nu va mai candida, trebuia sa se dea voie la alegeri libere si fiecare sa voteze cum vrea, dupa constiinta. Eu ramîn amic cu amîndoi”, a declarat pentru evz.ro Mircea Morosan.     Potrivit Evenimentului Zilei, Morosan a declarat ca luni, 6 decembrie, i s-a propus o functie de vicepresedinte, în afara celor “alese” la Consiliul de Coordonare Judetean de sîmbata, dar nu crede ca va mai accepta. “Mi s-a facut o propunere sa devin vicepresedinte, pentru ca în organizatiile foarte mari exista posibilitatea suplimentarii numarului de posturi de vicepresedinti, dar nu stiu daca voi accepta”, a declarat Morosan pentru evz.ro.    Surse din cadrul PDL au confirmat ieri pentru monitorul ca “sacrificarea” lui Mircea Morosan le-a fost recomandata de senatorul Mihail Hardau pentru a creste sansele lui Alexandru Coroian, unul dintre cei doi prim-vicepresedinti ai PDL Cluj alesi sîmbata.    „Posturile erau negociate dinainte cu o zi, îi felicit pe colegii mei care au candidat. Ei au stiut ca au sansa a doua”, a declarat marti seara, într-o emisiune la Realitatea TV Cluj, si Alin Tise, care a subliniat ca nu are nici o problema cu partidul, ci cu oamenii “care se cred sforari în partid”.     Va reamintim ca, vineri, 3 decembrie, mai multi membri ai PDL Cluj au primit pe e-mail o lista de candidati “aprobata de domnul presedinte Daniel Buda”. Surprinzator, la alegerile de a doua zi, sîmbata, 4 decembrie, au iesit cîstigatoare exact persoanele de pe lista cu pricina. Deputatul Daniel Buda sustine ca nu stie nimic despre aceasta lista trimisa în numele lui.

Exercitii demonstrative ale jandarmilor

 Astazi, de la ora 09.50, în incinta Liceului Teoretic ,,Mihai Eminescu”, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Cluj si Gruparii de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor desfasura doua exercitii demonstrative. Astfel, jandarmii vor demonstra care e modul de interventie în vederea restabilirii ordinii publice atunci cînd aceasta a fost tulburata de un grup de persoane recalcitrante care au patruns în incinta unei institutii de învatamînt. De asemena, va avea loc si un exercitiu demonstrativ de autoaparare.

Strain cu sedere ilegala, depistat pe raza judetului

 Politisti din cadrul Serviciului pentru Imigrari Cluj au desfasurat în data de 6 decembrie o actiune în scopul combaterii sederii si muncii ilegale a strainilor pe raza de competenta. Cu aceasta ocazie a fost depistat un cetatean turc care muncea fara forme legale la o societate comerciala din judet. Din verificari a rezultat ca pe numele strainului a fost emisa în luna septembrie o decizie de returnare prin care era obligat sa paraseasca tara în 15 zile. Cetateanul turc va fi returnat în Turcia, cu interdictia de a mai intra în România vreme de cinci ani.Totodata, societatea în cauza a fost sanctionata cu amenda de 2000 lei, deoarece a primit la munca un strain fara forme legale. În plus, administratorul societatii a fost sanctionat contraventional cu 3.000 lei, pentru facilitarea sederii ilegale a cetateanului turc pe teritoriul României.

Gala de stringere de fonduri Habitat

 Asociatia Habitat for Humanity Cluj organizeaza mîine cea de-a doua editie a Galei Partenerilor Habitat, eveniment de strîngere de fonduri anual menit sa sustina eforturile de eliminare a adapostirii saracacioase din judetul Cluj si sa recunoasca actorii responsabili social, implicati în domeniul locuirii sociale. În cei 11 ani de activitate, Habitat a construit la Cluj 73 de locuinte si a sprijinit prin proiecte de constructiisi renovari peste 700 de persoane defavorizate. Gala va avea loc de la ora 19, la Restaurantul Chios, iar invitatul special al evenimentului este Kay Brand-Jacobsen, expert international în mediere si construirea pacii si director PATRIR (Peace Action, Training and Research Institute of Romania). Totodata, la eveniment vor participa si doi din cei mai cunoscuti bloggeri culinari din România, Adrian Hadean si Anda Calinici. În cadrul galei va avea loc inclusiv o licitatie de obiecte ale unor sustinatori Habitat for Humanity si un recital folk sustinut de Mircea Vintila.

Moara Castelului Banffy a fost reabilitata

 Luni, 13 decembrie, va avea loc receptia festiva a lucrarilor de reabilitare a Morii Castelului Bánffy din Bontida. Evenimentul va avea loc de la ora 10. Din punct de vedere cultural si istoric, moara castelului Bánffy este o cladire unica: este cea mai mare moara pe apa, monument istoric de categoria A, din România. Reabilitarea morii s-a facut în cadrul proiectului „Parteneriat pentru valorificarea patrimoniului arhitectural industrial din România“, finantat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein si Norvegiei, prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European. Prin acest proiect s-au realizat interventii de prima necesitate, importante pentru punerea în siguranta a cladirii. Autoritatile locale si Fundatia Transylvania Trust au depus în comun eforturi pentru continuarea lucrarilor de restaurare si pentru deschiderea Muzeului vietii satului, care este functiunea propusa de comunitatea locala si factorii de decizie. Tot luni va avea loc si deschiderea punctului de informare turistica din Bontida.

Mesaje de sarbatori in 10 limbi pe panourile din oras

 Primaria Cluj-Napoca va amplasa mesaje de sarbatori pe panourile electronice din oras, situate pe strazile Motilor si Cosbuc, în mai multe limbi straine, nu doar în limba româna, asa cum se întîmpla pîna acum. Primarul Sorin Apostu a fost abordat de consilierul local UDMR Csoma Botond, care i-a cerut sa amplaseze astfel de mesaje pe panourile electronice din oras si în limba maghiara, avînd în vedere numarul mare de maghiari care locuies în Cluj. Întrebat initial daca va da curs solicitarii UDMR, Apostu a mentionat ca nu doreste sa comenteze nimic pîna nu va primi o cerere în mod oficial. “Trebuie sa verific daca softul este pregatit pentru mesaje în mai multe limbi. Trebuie sa se înteleaga ca circul a plecat demult din oras si acest tip de zgîndareli nu-si mai au rostul”, a spus primarul Clujului. Cîteva minute mai tîrziu, primarul a revenit cu o pozitie oficiala vizavi de cererea consilierului UDMR. Astfel, Sorin Apostu a mentionat ca a verificat softul, iar mesajele de sarbatori vor fi scrise în mai multe limbi, inclusiv maghiara, engleza, franceza, italiana, poloneza, germana, portugheza, olandeza si spaniola. “Avem consulat olandez la Cluj, asa ca este normala si alegerea acestei limbi”, a motivat Apostu.

Apostu se intilneste cu locuitorii din Someseni

 Primarul Sorin Apostu se va întîlni astazi cu locuitorii cartierului Someseni. Întîlnirea va avea loc începînd de la ora 17, la Caminul Cultural Someseni, situat pe strada Traian Vuia nr. 41. Alaturi de primar, la întîlnire vor participa toti sefii departamentelor de specialitate din cadrul Primariei, precum si reprezentanti ai celor mai importante institutii publice si regii din Cluj-Napoca: RATUC, Regia Autonoma de Termoficiare (RAT), Compania de Apa “Somes” SA , Electrica Transilvania Nord, Jandarmeria, Sectia 4 de Politie, Inspectoratul Scolar Judetean, Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului si Inspectoratul Teritorial de Munca. În luna noiembrie au avut loc sase întîlniri cu cetatenii din cartierele municipiului, peste 800 de clujeni fiind prezenti la întrevederea cu primarul Sorin Apostu. M.O.

15% din piata Grigorescu, construita din economiile Primariei

În anul 2010, toate somatiile de plata care trebuie trimise celor care fac obiectul executarii silite, ca urmare a acumularii datoriilor catre bugetul local, au fost externalizate printr-un contract de prestari servicii încheiat de Primarie cu firma Absolut SRL, în urma unei licitatii publice.Astfel, în anul 2010, pîna în 7 decembrie, au fost expediate 88.931 de scrisori, din care 11.219 de înstiintari de plata pentru debitorii persoane fizice la impozite iar restul somatii de plata cu debite constînd în amenzi, emise în anii 2009 si 2010.     „Costul emiterii si expedierii acestor somatii a fost de 273.251 lei/an. În cazul în care s-ar fi folosit Compania Nationala Posta Româna pentru expediere, emiterea si expedierea ar fi costat 385.515/an. Prin urmare, suma economisita în acest an este de 112.264 de lei. Este practic 15% din costul pietei Grigorescu, care, asa cum v-am mai spus, a fost facuta din banii economisiti de Primarie”, a explicat primarul Clujului, Sorin Apostu. Potrivit municipalitatii, la economiiile în bani se adauga cele cu resursele umane, activitatea inspectorilor din cadrul Serviciului Executare Silita Creante Buget Local fiind redusa prin externalizarea acestui serviciu. „Un alt avantaj este ca, în loc de a face o singura livrare, cum era în cazul expedierii prin Posta Româna, plicurile se livreaza acum la domiciliu de doua ori, astfel crescînd semnificativ rata receptionarii”, a mai spus primarul. De asemenea, cei care expediaza plicurile culeg informatii pe teren cu privire la destinatarii care nu îsi ridica plicul sau care nu sînt gasiti. M. O.

Din ianuarie, clujenii isi pot plati online taxele si impozitele

"Cred ca este foarte important ca cetateanul sa isi poata vedea toate taxele pe care trebuie sa le plateasca si sa-si faca socotelile cind poate efectua platile", sustine primarul Sorin ApostuIncepind din luna ianuarie a anului viitor, clujenii isi vor putea plati impozitele si taxele locale online, a anuntat ieri primarul Sorin Apostu.     Sistemul de plata online a taxelor si impozitelor va intra in perioada de teste incepind de saptamina viitoare, urmind sa devina functional din data de 3 ianuarie. „Fiecare cetatean care doreste sa plateasca online vine la Centrul de Informare pentru Cetateni, la serviciul Taxe si Impozite din Piata Unirii sau la primariile de cartier si pe baza unei cereri si a buletinului primeste pe loc un cod de utilizator si o parola, parola pe care o va putea schimba de acasa”, a explicat primarul Sorin Apostu.      Codurile de utilizator si parolele vor fi disponibile din data de 20 decembrie anul curent. Cetatenii vor putea apoi sa acceseze site-ul Primariei, la sectiunea taxe si impozite, unde se vor autentifica. „Dupa autentificare, cetateanul vede tot ceea ce are de platit in materie de impozite si taxe locale, acolo alege ceea ce doreste sa plateasca, apoi apasa pe un buton de continuare si intra in relatie cu procesatorul de plati al bancii”, a mai aratat Apostu. Banca prin care se vor face platile online este Banca Transilvania, aleasa de Primarie in urma unei licitatii. Fara comisioane pentru platitorPentru cetateni nu va exista nici un comision. Clujenii care vor sa-si plateasca taxele si impozitele online trebuie sa aiba un card care permite plata online, emis de orice banca.      Comisionul suportat de catre Primarie va fi in valoare de 1,5% - comison pt carduri emise de Banca Transilvania si de 2% - pentru alte carduri. Primarul a mai precizat ca suma totala pe care o va plati Primaria drept comisioane nu poate depasi 15.000 de euro pentru tot anul 2011.In plus, clujenii trebuie sa mai stie ca nu-si vor putea plati online taxele pentru abonamentele de parcare avind in vedere faptul ca la reinnoirea abonamentului este nevoie de prezentarea talonului masinii.

ING cauta la Cluj 50 de vorbitori de ceha si slovaca

Noii angajati vor face parte din echipele care desfasoara activitati în domeniul asigurarilor de viata pentru Cehia si Slovacia, pozitiile care sînt puse la dispozitia potentialior candidati fiind cea de team leader, senior si junior operator.     Conform reprezentantilor ING, candidatii trebuie sa aiba studii superioare finalizate, cunostinte foarte bune de limba engleza si ceha sau slovaca, abilitati foarte bune de operare pe calculator. Reprezentantii concernului olandez au anuntat ca remuneratia va fi „peste medie”.     „În acest moment, în ING Service Center Europe exista deja o comunitate de vorbitori de ceha si slovaca. Numarul acestora este de aproximativ 80 de angajati. Alte 30 de persoane, vorbitoare de limba engleza, au urmat un curs intensiv de limba ceha. Acestea sînt integrate deja în echipele din departamentul de Operatiuni si proceseaza solicitarile clientilor, alaturi de colegii lor vorbitori nativi de ceha sau slovaca“, a declarat Raluca Deac, ofiter de comunicare ING SCE.     ING a inaugurat la Cluj-Napoca, la începutul lunii septembrie, Centrul Regional de Servicii pentru clientii de asigurari din Europa Centrala. Banca olandeza promite ca pîna în 2013 va crea aproximativ 1.000 de locuri de munca în centrul care unifica activitatile departamentelor Financiar, IT si Risc din sapte tari din Europa. A.S.

Bodyguarzi din banii nostri pentru viceprimarul Moisin

 Radu Moisin, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, este acuzat de un clujean ca i-ar fi luat locul de parcare din Parkingul Primariei, iar mai apoi ar fi trimis un politist comunitar sa il pedepseasca pentru ca a indraznit sa comenteze.      Potrivit cotidianului Adevarul de Seara, conflictul dintre clujeanul Horea Popa si viceprimarul municipiului, Radu Moisin s-a petrecut acum aproximativ o saptamina, in jurul orei noua dimineata, in incinta parkingului. Popa a relatat ca in timp ce astepta sa se elibereze un loc de parcare, un Audi A6 i-a taiat calea si a parcat pe locul pe care el il viza. Potrivit cotidianului Adevarul de Seara, Horea Popa recunoaste ca a coborit din masina pentru a-l apostrofa pe soferul Audi-ului si chiar i-a batut in geam si “la imbincit umpic”. Potrivit cotidianului Adevarul de Seara, Moisin a parasit parkingul fara sa vorbeasca cu Horea Popa, dar la scurta vreme a venit un politist comunitar care i-a cerut sa paraseasca parcarea pe motiv ca blocheaza circulatia. „Nu am plecat pentru ca sint abonat la parking de doi ani de zile. Atunci am aflat, de fapt, ca soferul automobilului Audi este viceprimarul Radu Moisin“, a mai spus Popa, citat de Adevarul de Seara. Moisin, reclamat la ApostuContribuabilul l-a reclamat pe viceprimar lui Sorin Apostu. „Ce m-a frapat este ca m-a ignorat total. Daca imi vorbea, nu se ajungea aici. A ales cea mai proasta optiune. Am mari semne de intrebare asupra moralitatii sale daca pentru un loc de parcare procedeaza in acest fel“, a declarat Horea Popa, pentru Adevarul de Seara. Potrivit cotidianului amintit, viceprimarul Radu Moisin a refuzat sa comenteze incidentul.

Un nou ansamblu de birouri si locuinte, in zona Pietei Abator

Membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului si Urbanism (CTATU) au analizat ieri un studiu de oportunitate pentru un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru proiectul „Riverfront“, care ar urma sa fie dezvoltat de compania Das Engineering pe strada Anton Pann nr. 34-36. Este vorba despre un imobil cu locuinte si birouri, care a primit denumirea „Riverfront“, la fel ca un proiect prezentat în CTATU în urma cu aproximativ doi ani. La vremea respectiva, proiectul era dezvoltat de compania Polus Real Estate si presupunea construirea unor turnuri de pîna la 22 de etaje. Proiectul nu a fost însa concretizat pîna la ora actuala.     „Beneficiarul acestui proiect a achizitionat doua parcele în zona. Din pacate, deocamdata nu putem sa respectam suprafetele minime de parcela cerute prin legislatie. Beneficiarul se afla în faza de negocieri avansate pentru a putea cumpara si o a treia parcela de teren”, le-a explicat urbanistilor proiectantul angajat de Das Engineering. Terasa noua lînga Sala SporturilorTot în sedinta de ieri a CTATU, a fost prezentat un proiect privind amenajarea unei terase pentru consumatie pe strada Splaiul Independentei, chiar lînga Sala Sporturilor. Beneficiarul proiectului, Ionut Trif, le-a spus membrilor CTATU ca terenul pe care se va amenaja terasa este în proprietatea Directiei Judetene de Tineret si Sport. Noua terasa ar urma sa ia locul unei deja existente. „Este acolo o copertina din musama, îngrozitor de urîta, care face mult rau întregii zone”, a spus arhitectul Adrian Iancu, referindu-se la terasa ce urmeaza sa fie demolata. M.O.

Sampras a ramas fara trofee!

Potrivit cotidianului Los Angeles Times, hotii au plecat cu cele mai multe din cele 64 de trofee ATP cucerite de-a lungul carierei de Sampras, doua inele de cîstigator al Cupei Davis, precum si sase trofee care i-au fost atribuite între 1993 si 1998, pentru clasarea pe primul loc în ierarhia ATP, la final de an.Singura veste buna pentru Sampras a reprezentat-o faptul ca, dintre cele 14 trofee de Mare Slem pe care le-a cîstigat i-a disparut doar unul, cel pe care îl primise la prima sa victorie de la Openul Australiei. De-a lungul carierei, Sampras a cîstigat de numai putin de 7 ori Wimbledonul, de 5 ori US Open si de doua ori openul Australiei.„Nu sînt genul de persoana careia îi place sa-si etaleze trofeele. Doream doar sa le pot arata copiilor mei. Ei nu m-au vazut jucînd si le ramîneau doar acele trofee. Este ca si cum istoria mea din tenis a fost stearsa. Sper ca obiectele respective nu au fost distruse“, a explicat Sampras, care s-a retras din activitate în 2003. Americanul a cîstigat de-a lungul carierei peste 43 de milioane de dolari.     Agerpres

Buzarnescu, in optimi la Dubai

 Jucatoarea româna de tenis Mihaela Buzarnescu s-a calificat în optimile de finala ale turneului futures de 10.000 de dolari de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), în urma victoriei cu 3-6, 6-3, 6-3 în fata Kseniei Palkina (Kirghizstan/N. 3). În optimi, Buzarnescu o va întîlni pe letona Liga Dekmeijere. Junioara Ana Bogdan a fost învinsa în mansa inaugurala de rusoaica Marta Sirotkina (N. 7), cu 5-7, 6-1, 6-2. La dublu, Ana Bogdan si Kyra Nagy (Ungaria) au profitat de neprezentarea surorilor Elizaveta si Olga Ianciuk (Ucraina) si s-au calificat în sferturile de finala, la fel ca si perechea româno-portugheza Mihaela Buzarnescu/Magali De Lattre, dupa 4-6, 6-2, 11-9 cu perechea Marina Novak (Liechtenstein)/Stefanie Tan (Singapore).    Agerpres

Primul transfer la ?U?

 Universitatea Cluj a efectuat primul transfer din aceasta pauza comeptitionala. „Sepcile rosii“ au ajuns la un acord cu jucatorul francez de origine algeriana Nasser Menassel, care a semnat un contract pe doi ani. Fotbalistul evolueza pe pe postul de mijlocas, de obicei cu sarcini defensive si este cotat de site-ul specializat în transferuri www.transfermarkt.de la 425.000 euro. Menassel a venit la propunerea antrenorului Ionut Badea, alaturi de care a mai lucrat la Pandurii Tîrgu Jiu si International Curtea de Arges. În cariera sa a mai trecut pe la CS Otopeni, iar în tara natala pe la Grenoble Foot (pentru care a jucat în ligile a doua si a treia) si Rodez AF.

Renault Logan-locul VI in topul celor mai bine vandute masini din Rusia, in noiembrie

 Renault Logan a fost în noiembrie 2010 pe locul sase în topul celor mai bine vândute masini în Rusia, cu 5.893 de unitati, în crestere cu 15% fata de perioada similara din 2009, conform datelor publicate miercuri de Automobile Manufacturers Committee (AEB), informeaza Agepres. În primele 11 luni din 2010, vânzarile Renault Logan în Rusia au crescut cu 15%, la 56.119 unitati, comparativ cu perioada similara din 2009. Vânzarile de masini noi si vehicule comerciale usoare în Rusia au urcat cu 80% în noiembrie, cel mai semnificativ avans din ultimii doi ani, la 189.902 de vehicule, datorita redresarii economiei si introducerii primei de casare.

Ambasadorul Iurie Renita: Viitorul european al Republicii Moldova are nevoie investitiile romanesti

 Viitorul european al Republicii Moldova are nevoie de dezvoltarea de proiecte si investitii din România, a declarat miercuri, Iurie Renita, ambasadorul Republicii Moldova la Bucuresti, în cadrul mesei rotunde "România si Republica Moldova - împreuna pentru dezvoltare, informeaza Agepres. Rolul parlamentelor, guvernelor si societatii civile din cele doua tari" organizata în Salonul Alb de la Senat. Prezent la dezbatere, Attila Korodi, presedintele Comisiei de Politica Externa a Camerei Deputatilor, a subliniat ca atât timp cât vecinii României nu sunt dezvoltati, nici România nu are nicio sansa sa se dezvolte coerent si consistent. Totodata, în cadrul discutiilor s-a pledat pentru folosirea expertizei si experientei organizatiilor neguvernamentale în vederea cresterii capacitatii administrative a autoritatilor publlice din cele doua state precum si pentru sustinerea schmburilor de experienta între organizatiile neguvernamentale din România si Republica Moldova în domeniul initierii de proiecte si în dezvoltarea institutionala si de personal prin sesiuni de formare cu experti din ambele state.

Gherghina: Daca vrem sa avem finantare in continuare, trebuie sa acceptam ca OUG 50 nu se aplica la stocul de credite

 Ordonanta privind contractele de credite pentru consumatori nu trebuie sa se aplice la contractele aflate în derulare, daca vrem sa avem finantare în continuare de la Fondul Monetar International si de la Comisia Europeana, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Finantelor Publice, Gheorghe Gherghina, în cadrul dezbaterilor pe OUG 50/2010 din Comisia pentru buget, finante si banci din Camera Deputatilor, citat de Agerpes. Declaratia secretarului de stat a fost facuta pentru sustinerea unui amendament al grupului parlamentar al PDL care viza neaplicarea OUG 50/2010 la stocul de credite.

Gherghina: Daca vrem sa avem finantare in continuare, trebuie sa acceptam ca OUG 50 nu se aplica la stocul de credite

 Ordonanta privind contractele de credite pentru consumatori nu trebuie sa se aplice la contractele aflate în derulare, daca vrem sa avem finantare în continuare de la Fondul Monetar International si de la Comisia Europeana, a declarat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Finantelor Publice, Gheorghe Gherghina, în cadrul dezbaterilor pe OUG 50/2010 din Comisia pentru buget, finante si banci din Camera Deputatilor. Declaratia secretarului de stat a fost facuta pentru sustinerea unui amendament al grupului parlamentar al PDL care viza neaplicarea OUG 50/2010 la stocul de credite.

PepsiCo va investi 110 milioane de dolari intr-o noua fabrica in Rusia

 Frito Lay Manufacturing, subsidiara companiei americane PepsiCo, va investi 110 milioane de dolari pentru a construi o fabrica care va produce chipsuri în sudul Rusiei, informeaza Agepres. Noua fabrica din regiunea Rostov va avea o capacitate de productie de 50.000 de tone si va avea 1.000 de angajati. 'Fabrica intentioneaza sa utilizeze materie prima locala, sa proceseze pâna la 140.000 de tone de cartofi anual, ajutând astfel fermierii din regiune', a declarat un oficial al agentiei regionale de investitii pentru RIA Novosti. În octombrie, PepsiCo, al doilea mare producator de bauturi racoritoare din lume, a anuntat ca va investi 140 milioane de dolari pentru a construi o noua facilitate de îmbuteliere amplasata în orasul Azov (sudul Rusiei).

Lucrarea 'One dollar painting', de Zamfir Dumitrescu, expusa in SUA

 Lucrarea "One dollar painting", apartinând pictorului român Zamfir Dumitrescu, este expusa în SUA, la Gari Melchers Home and Studio Fredericksburg, din Virginia, pâna pe 27 februarie 2011, a informat, miercuri, Biroul de presa al artistului, potrivit Agerpres. Tabloul cu dimensiuni 65x65cm, realizat în ulei pe pânza, în 1997, de Zamfir Dumitrescu, prezentat alaturi de lucrarea lui Giovanni Bellini "Young Woman Doing her Hair", a fost expus începând din 2008, în Kansas, la Wichita Art Museum, în Massacchusatts la Springfield Museums, în Louisiana la R.W. Norton Art Gallery, în anul 2009 la Owensboro Museum Fine Art din Kentucky, la Louisiana, la Historic City Hall & Cultural Center, din City of Lake Charles, la Museum of Texas Tech University, din Lubbock, Texas, iar în anul 2010 la Appleton Museum of Art Ocala, Florida, la Leigh Yawkey Woodson Art Museum Wausau, Wisconsin, la Indian Hills Community College Ottumwa, Iowa.

Ministerul Agriculturii, acuzat ca vrea sa scoata producatorii traditionali de pe piata

„Primele atacuri au venit din partea ministrului agriculturii, Valeriu Tabara, care afirma ca produsele traditionale sînt falsuri, sînt murdare si nu ar trebui sa fie pe piata. Au urmat acuzatii venite din partea marilor procesatori, care probabil simt ca pierd din piata, pentru ca si ei produc produse care au denumirea de traditionale, iar cumparatorii prefera sa cumpere de la cei care folosesc metode traditionale. Nu poti sa generalizezi, sa arunci cu noroi într-o categorie întreaga. Daca exista impostori care se pretind a fi producatori de produse traditionale, statul are pîrghiile pentru a-i depista si a-i pedepsi. Ministrul agriculturii ar trebui sa apere produsele autentice, românesti nu sa încerce sa le scoata de pe piata”, a spus presedintele Agrostar, Niculae Stefan.     Declaratia sa vine în contextul în care si presedintele Romalimenta, Sorin Minea, sustinea în urma cu cîteva zile ca produsele comercializate la tarabe ca fiind „traditionale“ sînt de fapt unele normale, cumparate de comercianti din piata si vîndute ulterior la preturi duble sau chiar triple. În plus, Minea a declarat marti ca produsele traditionale sînt o sursa de coruptie „înfioratoare“.

Romanii, internati chiar daca nu trebuie pentru ca spitalele sa supravietuiasca

Chiar daca nu au neaparat nevoie de spitalizare, romanii sint internati oricum, deoarece doar asa reusesc ambulatoriile sa evite falimentulO consultatie intr-un cabinet in ambulatoriu este platita cu 10-12 lei, in timp ce media unui caz tratat prin spitalizare este de 1.300 lei. Din acest motiv, ambulatoriile de stat, cum este fostul Centru de Diagnostic si Tratament (CDT) Cluj, merg in pierdere si sint obligate sa taie din numarul consultatiilor ca sa nu ajunga in faliment.     Studii ale Bancii Mondiale, citate de Ministerul Sanatatii arata ca, in Romania, „aproximativ 40% din cazurile internate ar fi putut fi tratate in asistenta de zi sau ambulatoriu, iar rata interventiilor chirurgicale este deosebit de ridicata”.     Tot in aceleasi studiu este explicata si cauza acestei situatii: suma decontata de stat pentru un caz tratat este stabilita pe baza unui tip de calcul din sistemul sanitar australian, total nepotrivit pentru sistemul medical romanesc. Din acest motiv, apar diferente mari de plata intre cazurile tratate prin internare si cele prin spitalizare de zi sau ambulatoriu.      De exemplu, pentru o consultatie in ambulatoriu, statul plateste 10-12 lei, iar pentru un caz tratat prin spitalizare de lunga durata, media este de 1.300 lei. Astfel, se intelege de la sine ca spitalele prefera sa trateze cit mai multi pacienti prin internare de lunga durata decit prin spitalizare de o zi sau prin consultatii in ambulatorii, chiar daca acestia nu au in mod real nevoie de spitalizare.Tarifele mici pentru ambulatorii duc la pierderi mariInformatiile prezentate in studiile Bancii Mondiale sint confirmate la nivel local de situatia fostului CDT Cluj, transformat anul trecut in Ambulatoriu Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infectioase Cluj. Aici, anul acesta, au fost reduse cu 50% consultatiile. Daca conducerea nu ar fi luat aceasta decizie, ambulatoriul risca sa ajunga din nou in situatie de faliment, reducerea consultatiilor fiind facuta din cauza pretului mic platit de stat pentru o consultatie.     „Pentru salvarea situatiei in 2010, am recurs la reducerea consultatiilor medicale evaluate pe puncte astfel incit ponderea consultatiilor reprezinta acum doar 50% din bugetul ambulatoriului. In schimb, am dezvoltat anul acesta serviciile de spitalizare de zi si servicii medicale paraclinice, adica analize, la Spitalul de Boli Infectioase”, afirma Ioan Muresan, directorul Spitalului de Boli Infectioase.Ar trebui platit dubluIn prezent, o consultatie intr-un cabinet in ambulatoriu este platita de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) cu 10-12 lei, iar calculele facute de managerii spitalelor clujene arata ca acest tip de servicii medicale genereaza pierderi. Ioan Muresan considera ca CNAS ar trebui sa plateasca cel putin 25 lei pentru o consultatie in ambulatoriu astfel incit spitalele sa prefere tratarea bolnavilor in ambulatorii. „Am propus CNAS ca in normele Contractului Cadru pentru 2011, valoarea consultatiilor medicale in ambulatoriu sa fie stabilita la un nivel care sa acopere costurile reale. In prezent se plateste 0,9 lei pentru un punct, ceea ce reprezinta aproximativ 10-12 lei pe o consultatie. Acest tarif este sub demnitatea unui medic specalist”, subliniaza Muresan. Coplata ii va incuraja pe pacienti sa refuze internareaPotrivit documentului Ministerului Sanatatii intitulat „Strategia nationala de rationalizare a spitalelor”, introducerea coplatii ii va stimula pe pacienti sa refuze internarea si sa ceara tratament in ambulatoriu. „Un pacient va prefera o consultatie la medicul de familie, unde va plati doar 5 lei sau la specialistul din ambulatoriu, 10 lei, decit sa se interneze si sa plateasca 50 de lei. Astfel, vor scadea cererile pentru internarile din spitale, mai costisitoare pentru pacient si pentru sistemul sanitar, si vor creste solicitarile pentru consultatiile in ambulatoriu si mai ales pentru cele ale medicilor de familie”, se arata in document.

Centru Olimpic de inot, la Cimpia Turzii

Consilierii din Cîmpia Turzii au analizat marti, în cadrul sedintei extrordinare, un proiect de hotarîre ce prevede realizarea unui nou obiectiv de investitii la Cîmpia Turzii si anume înfiintarea unui Centru Olimpic si de Recreere.     Centrul va fi deschis atît publicului larg, cît si celor care doresc sa practice înotul de performanta. Viitorul obiectiv va gazdui antrenamentele zilnice ale scolii de înot, sesiuni de pregatire si de recuperare ale sportivilor din diverse ramuri, precum si ore de educatie fizica ale elevilor.     „De asemenea, mai poate fi folosit ca si centru de recuperare si profilaxie pentru persoanele accidentate sau cu dizabilitati, precum si ca mijloc de agrement. Complexul sportiv va gazdui si competitii nationale si internationale de natatie“, se arata în raportul de specialitate al proiectului de horarîre.Centrul Olimpic si de Recreere va fi amplasat pe intravilanul localitatii, în zona parcului municipal si se va întinde pe o suprafata de peste 2.300 mp. Acesta va fi compus din doua bazine de înot, sala de gimnastica, sauna, vestiare, dusuri si grupuri sanitare, foyer, sala de wellness, camera pentru instructori, încapere pentru prim-ajutor, zona de alimentatie publica si spatiu verde.     Valoarea investitiei se ridica la 15 milioane de lei iar esalonarea se va face pe maxim 15 ani. Potrivit proiectului de horarîre, finnatarea va veni din fondurile bugetului local, prin plati succesive, finantate în sistem cont-constructor.

Pe ultima suta de metri, farmaciile se inghesuie sa obtina adeverinte pentru functionarea in mall-uri

Noua lege a farmaciei prevede ca de la 1 ianuarie 2011 nu se vor mai putea infiinta farmacii in marile centre comerciale si din acest motiv a crescut in toata tara numarul de cereri de infiintare de farmacii noi. Astfel, conducerea Ministerului Sanatatii a cerut autoritatilor locale sa fie atente la adeverintele pe care le elibereaza si mai ales la adresa unde va fi deschisa farmacia.     „Cseke Attila, ministrul Sanatatii, a cerut tuturor sefilor de autoritati locale sa revizuiasca adeverintele eliberate in ultima luna de zile pentru infiintarea de farmacii in centrele comerciale de mare suprafata”, precizeaza reprezentantii Serviciului de Presa al Ministerului Sanatatii.     Reprezentantii Ministerului mai spun ca in ultima perioada, numarul cererilor pentru infiintarea de farmacii in centrele comerciale de mare suprafata a crescut semnificativ.60 de zile pentru reanalizarea adeverintelorMinisterul Sanatatii a cerut ca, in termen de 60 de zile, autoritatile locale sa reanalizeze toate adeverintele pe care le-au eliberat in ultima luna, sa verifice la fata locului daca adresele inscrise pe aceste documente corespund cu cele ale unor centre comerciale, avind in vedere ca pe majoritatea sint trecute numere de blocuri, si sa transmita rezultatele la Ministerul Sanatatii. Cseke Attila a declarat ca este suspect ca, dupa ce Ministerul a anuntat conditiile noii Legi a farmaciei, conform carora nu se mai pot infiinta farmacii in centre comerciale, gari si aerogari, au fost inregistrate peste 50 de astfel de cereri. „Practic, numarul s-a dublat fata de aceeasi perioada a anului trecut. Expertii nostri au analizat dosarele si in mai toate adeverintele eliberate de primarii au fost gasite numere de blocuri care, credem noi, ca nu au cum sa detina adresa comuna cu centrele comerciale de mare suprafata”, a declarat ministrul.

?Studentii? au impartit cadouri copiilor

Clubul de fotbal Universitatea Cluj a oferit ieri, la ora 12.00, cadouri de Craciun pentru juniorii care evolueaza in tricoul alb-negru si pentru copiii care s-au aflat in Piata Unirii. Citeva dintre vedetele „sepcilor rosii“, printre care si Claudiu Niculescu, Gabriel Bostina, Alex Pacurar sau Adrian Pit, alaturi de tehnicianul Ionut Badea, presedintele Cristian Barabancea si doua Craciunite, au fost cei care au impartit daruri copiilor.     Desi „U“ a incheiat anul doar pe locul 14, cu numai 2 puncte peste locurile care duc in Liga 2, optimismul predomina in rindul jucatorilor. „Sint convins ca in retur vom fi mult mai puternici. Avem doar 20 de puncte, dar nu sint suparat, insa nu pot spune nici ca sint multumit. Se putea mai mult, dar acesta e fotbalul. Am facut greseli cu echipele mai slab cotate. Mi-as fi dorit sa jucam ultima etapa, am fi cistigat cu FC Brasov si altfel era sa ne luam la revedere de la suporteri cu o victorie. Vreau de la Mosul multa sanatate si sa avem toti un an mai bun“, a declarat Claudiu Niculescu, golgheterul Universitatii.     „A fost un tur de campionat nu prea bun pentru noi, dar nu sint ingrijorat de clasament. E nevoie de rabdare, echipa poate mai mult. Imi doresc putere de revenire in retur, sa multumim fanii, care ne-au fost alaturi de fiecare data“, a spus si antrenorul Ionut Badea.

Handbalistele si-a luat revansa

Aurelia Bradeanu in atac„Tricolorele“ pregatite de Radu Voina au avut un debut fericit la CE 2011. Echipa Romaniei s-a razbunat astfel pe Spania, care a eliminat-o la CE 2008 si CM 2009, desi fetele noastre au fost favorite de fiecare data.     Desi au avut un debut ezitant de partida, fiind conduse cu 2-0 de iberice, romancele au trecut apoi la conducerea jocului si la pauza aveau cinci puncte avantaj, 15-10. Si dupa reluarea jocului, elevele lui Voina au continuat sa defileze, marindu-si avansul la 19-11. „Tricolorele“ au jucat rapid, dezinvolt, fiind letale pe contraatac si reusind totodata sa se apere foarte bine. Spanioloaicele au reusit sa revina in joc, apropiindu-se cel mai mult la 3 goluri pe tabela de marcaj (22-19), dar romancele nu au cedat si s-au impus in final cu 30-26. Ionela Stanca, cea mai buna marcatoare a echipei noastre, a fost declarata si cea mai buna jucatoare a partidei.Cristina Neagu, marcatoare a patru goluri in meciul cu Spania, s-a declarat la finalul meciului foarte fericita ca Romania a reusit in sfirsit sa invinga formatia iberica. „In sfirsit, am batut Spania. Am jucat bine pe parcursul intregii partide si asta conteaza cel mai mult. Nu le-am lasat sa respire, am avut o aparare beton si am marcat lejer pe contraatac si faza a doua“, a declarat jucatoarea legitimata la Oltchim.Urmeaza un meci dificilPentru Romania urmeaza inca un meci dificil. Elevele lui Radu Voina vor da piept astazi cu Danemarca, una dintre tarile gazda ale competitiei. Meciul se va juca tot in sala din Aalborg, de la ora 21.45 (ora Romaniei) si va fi transmis in direct de TVR 2. La fel ca „tricolorele“ si danezele au cistigat primul meci, impunindu-se in fata Serbiei cu 25-20. In ultimul meci din prima faza a grupelor, Romania va intilni Serbia, simbata, 11 decembrie.Tivadar a marcat Pentru Romania au evoluat si doua dintre cele patru jucatoare de la „U“ Jolidon Cluj. Mihaela Tivadar a reusit sa marcheze un gol, iar Magdalena Paraschiv s-a remarcat in aparare. Cristina Varzaru a fost cea mai buna marcatoare a echipei noastre, cu 9 reusite. Au mai inscris: Stanca 7 g, Neagu 4 g, Soit 3 g, Manea si Fiera cite 2 g, Elisei Ardean, Tivadar si Bradeanu cite un gol. Au mai evoluat pentru Romania: Paula Ungureanu, Talida Tolnai, Roxana Han si Melinda Geiger.

Pianistul Robert Levin sustine concertul de inchidere al Festivalului Mozart

Concertul de inchidere a celei de a XX-a editii a Festivalului „Mozart”, desfasurat in perioada 3-10 decembrie la Cluj-Napoca, va avea loc miine, de la ora 19, la Casa de Cultura a Studentilor.    Concertul va fi condus de Mihail Agafita, dirijorul Filarmoncii de Stat „Transilvania”, avindu-i alaturi pe celebrul pianist american Robert Levin (foto) si Orchestra Simfonica a Filarmonicii. Programul cuprinde Suita Mozartiana de P.I. Ceaikovski, Concertul pentru pian in Mi bemol major, K.V. 482 de W.A. Mozart si Variatiuni si Fuga pe o tema de Mozart de M. Reger.Pianistul Robert Levin, absolvent si profesor de HarvardSi in acest an, celebrul pianist si muzicolog american Robert Levin a fost oaspete al Festivalului Mozart. Robert Levin a studiat pianul cu Louis Martin si compozitia cu Stefan Wolpe la New York si a colaborat cu Nadia Boulanger la Fontainebleau si Paris inca din timpul studiilor liceale. Dupa ce a absolvit cursurile Universitatii Harvard, Robert Levin a fost invitat de Rudolf Serkin sa conduca departamentul de teorie muzicala al celebrului Curtis Institute din Philadelphia. In 1986, Levin a fost numit profesor de pian la Academia de Muzica din Freiburg, dar in 1993 a revenit la Universitatea Harvard, de data aceasta in calitate de profesor.    Ca interpret, s-a remarcat prin maiestria cu care stapineste atit tainele pianului modern cit si pe cele ale unor instrumente istorice ca fortepianul, clavicordul, clavecinul sau orga.    Robert Levin apare in mod curent alaturi de cele mai importante orchestre din Europa si America, in compania unor dirijori celebri, ca Sir John Eliot Gardiner, Sir Simon Rattle sau Bernard Haitink. Este frecvent oaspetele festivalurilor de la Salzburg, iar improvizatiile pe care Robert Levin le face pe teme oferite de public si cadentele pe care le improvizeaza in concerte, conform practicilor interpretarii istorice, l-au facut celebru in intreaga lume. Robert Levin nu este doar un cercetator avizat al creatiei mozartiene, ci in aceeasi masura un cunoscator al operei lui Johann Sebastian Bach, fiind si directorul artistic al Festivalului si Concursului Bach de la Leipzig.    Biletele la concert costa 20 de lei, iar elevii, studentii si pensionarii beneficiaza de o reducere de 50%.

Expozitie de fotografii a ieromonahului Pantelimon Susnea

 Ieri, la Biblioteca Centrala Universitara „Lucian Blaga“ a fost deschisa expozitia de fotografie pe tema „Imaginea – de la fascinatie la tradare“, organizata de Asociatia Liga Studentilor din Cluj. Fotografiile expuse apartin ieromonahului Pantelimon Susnea de la Manastirea Oasa, dar si unor studenti clujeni: Andrei Balint, Adrian Petrisor si Ovidiu Sim. Evenimentul îsi propune sa puna în atentie rolul si importanta pe care imaginea o are în viata omului. Expozitia poate fi vizitata pîna pe 17 decembrie iar intrarea este libera.

Concerte caritabile

 Radio Cluj lanseaza a patra editie a campaniei caritabile „Inimi pentru Inimi“, care se adreseaza în acest an persoanelor din Jichisu de Jos, localitate situata la aproximativ 65 de kilometri de Cluj-Napoca. Astfel, celor care beneficiaza doar de ajutorul financiar de la stat în valoare de 125 de lei pe luna le va fi oferita „Masa de Craciun“, sub forma unor pachete alimentare, în timp ce elevii scolii primare din Jichisu de Jos vor primi „Carti de povesti“ iar copii de la gradinita „Un sac cu jucarii“. Pentru a strînge fondurile necesare derularii campaniei, Radio Cluj va organiza doua concerte caritabile. Astfel, duminica, de la ora 18, va avea loc un spectacol dedicat copiilor si adolescentilor, iar marti, 14 decembrie, de la ora 19, va avea loc un concert de colinde cu Chris, Ami si Crista si formatia Vertical. Intrarea la concerte este gratuita, iar spectatorii pot face donatii în bani.

Grav accident intr-o gara din Bangladesh

 Cel putin 19 persoane au murit si alte câteva zeci au fost ranite miercuri în coliziunea dintre doua trenuri, în estul Bangladeshului. Accidentul s-a produs în gara din Narsingdi, la circa 40 km est de capitala Dhaka. Potrivit primelor informatii, un tren de pasageri care venea în gara a intrat într-un altul care stationa. Cel putin trei dintre vagoanele trenului care stationa au fost grav avariate. Martori intervievati telefonic de Xinhua au indicat ca au fost recuperate 19 cadavre si se asteapta ca numarul persoanelor ucise sa creasca.

Micheline Calmy-Rey a fost aleasa la presedintia Elvetiei

 Socialista Micheline Calmy-Rey a fost aleasa miercuri de parlamentarii elvetieni în functia de presedinte al Confederatiei helvetice în 2011. Micheline Calmy-Rey, în vârsta de 65 de ani si actual ministru de externe al Elvetiei, îsi va pastra si atributiile de sef al diplomatiei pe perioada de un an cât va exercita presedintia. Presedintia Confederatiei helvetice este asigurata prin rotatie pentru câte un an de unul dintre cei sapte membri ai Consiliului federal /guvern/, conform unei liste prestabilite, în functie de vechimea lor. Micheline Calmy-Rey îi succede lui Doris Leuthard. Sefa diplomatiei elvetiene a obtinut cel mai slab scor la votul din Adunarea federala /care reuneste cele doua camere ale legislativului/ din 1920: nu a întrunit decât 106 voturi din 189 de buletine valabile.

CE spera ca noul guvern din RMoldova sa continue parcursul pro-european din ultimele 12 luni

 Comisia Europeana spera ca noul guvern al Republicii Moldova sa fie format în curând si sa continue parcursul reformelor pro-europene din ultimele 12 luni, indiferent de configuratia pe care o va avea. Declaratia a fost facuta în conferinta de presa cotidiana a executivului UE de catre Angela Filote, purtatorul de cuvânt al comisarului european pentru extindere Stefan Fule. În opinia CE, prezenta ministrilor de externe suedez si polonez la Chisinau transmite un mesaj clar al Uniunii despre asteptarile post-electorale din Republica Moldova.

Incendiu la o inchisoare din Chile - 81 de morti

 Un incendiu a izbucnit miercuri dimineata într-o închisoare din capitala chiliana, provocând moartea a 81 de detinuti si ranirea a cel putin 19 persoane, inclusiv a unui pompier, au anuntat responsabili ai penitenciarului.Imagini transmise de televiziunea de stat au aratat închisoarea San Miguel cuprinsa de flacari si fum negru iesind din cladire. Incidentul este considerat cel mai grav din istoria sistemului penitenciar al tarii. Deocamdata nu se cunoaste cauza declansarii incendiului.

Brasov: Maternitatea mai are oxigen medicinal si protoxid de azot doar pentru cateva zile

 Spitalul de Obstretica si Ginecologie "Dr. I.A Sbârcea" din Brasov, aflat din luna iulie în administrarea Consiliului Judetean, este în pericol de a ramâne fara oxigen medicinal si protoxid de azot din cauza neachitarii sumelor restante catre furnizor, firma Linde Gas, a declarat presedintele Consiliului Judetean, Aristotel Cancescu, citat de Agerpres. Directorul Spitalului de Obstretica si Ginecologie, dr. Gheorghe Preda, a declarat pentru AGERPRES ca mai are oxigen si protoxid de azot pentru câteva zile. Reprezentantii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Brasov nu au putut fi contactati. Directia de Sanatate si Asistenta Sociala din Consiliul Judetean a trimis o nota conducerii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate prin care solicita alocarea de urgenta a sumei de 300.000 de lei pentru rezolvarea operativa a acestor probleme, cel putin. Aristotel Cancescu a mai spus ca a fost anuntat oficial ca anul viitor sumele alocate pentru spitale vor fi cu 12% mai mici decât în acest an, în conditiile în care ar trebui un surplus de 33% fata de acest an.

Botosani: Protest spontan la Spitalul de Psihiatrie

 Peste 40 de angajati ai Spitalului de Psihiatrie din Botosani au organizat, miercuri, un protest spontan, în semn de nemultumire fata de neacordarea tichetelor de masa pe ultimele cinci luni, informeaza Agerpres. Cadrele medicale si personalul auxiliar, care fac parte din Sindicatul Sanitas, cer acordarea urgenta a bonurilor valorice, întrucât acestea acopera o parte din diminuarile salariale operate în sistemul bugetar. Managerul unitatii, Gabriel Oprisanu, care a preluat functia pe 12 noiembrie, sustine ca protestul salariatilor este îndreptatit, însa considera ca acesta ar fi trebuit sa aiba loc mult mai devreme, pe mandatului fostului manager. Managerul Spitalului de Psihiatrie sustine ca prioritatile sale sunt achitarea, în acest moment, a datoriilor catre principalii furnizori de utilitati, medicamente si alimente, precum si stergerea unei datorii de 1,3 milioane de lei, ramasa neachitata dupa transferul unitatii din subordinea Ministerului Sanatatii în cea a Consiliului Judetean. Gabriel Oprisanu sustine ca, foarte probabil, tichetele de masa restante nu se vor acorda pâna la sfârsitul anului, ci în 2011.

Gheorghe Ialomitianu: Nu a fost vorba de demisia ministrului Ioan Botis

 Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Ialomitianu, a infirmat informatiile potrivit carora ministrul Muncii, Ioan Botis, ar fi amenintat cu demisia, în contextul tensiunilor din coalitia de guvernamânt pe marginea masurii privind indemnizatia pentru cresterea copilului si durata concediului maternal, informeaza Agerpres.     Cât priveste masura privind indemnizatia pentru cresterea copilului si concediul maternal, ministrul Ialomitianu a precizat ca înca se mai discuta pe acest subiect.     Guvernul se reuneste în sedinta la ora 14,00, pentru a discuta pe marginea acestui subiect.     Câteva zeci de mame au venit, miercuri, în Piata Victoriei, pentru a cere Guvernului sa renunte la decizia de reducere a perioadei de acordare a indemnizatiei de crestere a copilului.

Cehia: Salariatii publici protesteaza impotriva masurilor de austeritate

 Mii de angajati din sectorul public au încetat miercuri lucrul în Cehia, pentru a protesta împotriva masurilor de austeritate ale guvernului, informeaza Agerpres.    Activitatea în scoli si institutii publice este partial sau total paralizata, în timp ce spitalele ofera doar servicii limitate. Transportul public nu este însa afectat. Principala confederatie sindicala se asteapta ca peste 100.000 de persoane sa participe la una din cele mai ample miscari de protest din ultimii 20 de ani. Grevistii îsi propun sa protesteze împotriva reducerii cu 10% a fondurilor salariale în sectorul public în 2011, în cadrul masurilor de reducere a deficitului bugetar anuntate de guvernul de centru-dreapta, condus de premierul Petr Necas. Manifestatii de protest sunt prevazute în orasele mari în cursul zilei de miercuri. Politistii si pompierii, carora legea le interzice sa intre în greva, au anuntat ca se vor alatura marsurilor anuntate.

Seisme in Filipine si Kargazstan

 Un seism cu magnitudinea de 6.1 grade pe scara Richter a zdruncinat miercuri sudul Filipinelor, fara a produce însa victime sau pagube materiale. Un alt seism cu o magnitudine similara s-a produs miercuri dimineata în Kârgâzstan.      Potrivit Institutului de seismologie al SUA, USGS, cutremurul din Filipine, survenit la ora locala 02.47 /06.47 GMT/, a avut epicentrul la 115 km sud-est de orasul Hinatuan de pe insula Mindanao, la o adâncime de 69.6 km.     Miscarea telurica a fost resimtita de locuitorii din orase precum Davao City si Butuan City, care au fost zguduiti timp de peste 10 secunde.     Un responsabil de la Institutul de seismologie al Filipinelor, care a estimat ca seismul a avut magnitudinea de 5.8, a mentionat ca acesta a fost prea adânc pentru a provoca pagube. Nu a fost emisa alerta de tsunami.     Centrul de urmarire a miscarilor seismice din China a anuntat pe de alta parte ca un alt seism de 5.7 grade pe scara Richter a avut loc miercuri la ora 08.21 GMT în Kârgâzstan, la o adâncime de 8 kilometri.     USGS a indicat ca acest seism a avut magnitudinea de 5.2. Nu au fost anuntate victime sau pagube materiale.

Senat: Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonante pe perioada vacantei parlamentare, adoptata

 Senatul a aprobat, miercuri, în sedinta, legea prin care Guvernul este abilitat sa emita ordonante pe durata vacantei parlamentare, cu 41 de voturi ''pentru'' si 32 de voturi ''împotriva'', informeaza Agerpres. Potrivit actului normativ, Executivul va putea emite ordonante numai în domeniile care nu fac obiectul legilor organice stabilite de Constitutie. Guvernul va fi abilitat sa emita ordonante în domeniul Finante si Economie, Sanatate, în Cercetare, în Administrare publica si Mediu. De asemenea, va putea modifica anumite termene prevazute în acte normative cu putere de lege. Ordonantele emise de Guvern vor fi supuse spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pâna la începutul primei sesiuni ordinare a anului 2011. Senatorul PSD Adrian Tutuianu a anuntat de la tribuna Senatului ca va vota împotriva acestui proiect de lege, reclamând faptul ca Executivul si-a facut un ''obicei'' din a legifera prin ordonante si prin angajari de raspundere.

Roberta Anastase: La plenul renit de martea viitoare, se va transa calendarul dezbaterii bugetului pe 2011

 Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, ca la plenul reunit de saptamâna viitoare se va stabili calendarul discutarii bugetului de stat pe anul 2011. Ea a aratat ca i-a solicitat marti liderului Senatului, Mircea Geoana, sa fie convocate miercuri Birourile permanente reunite pentru a stabili calendarul pentru legea bugetului de stat pe 2011, însa nu a primit un raspuns pe aceasta tema. Totusi, ea si-a exprimat speranta ca joi Birourile permanente ale celor doua Camere se vor reuni în sedinta pentru a stabili calendarul discutarii bugetului de stat pe 2011. Martea viitoare, Camera Deputatilor si Senatul se vor întruni în sedinta comuna pentru angajarea raspunderii Guvernului pe legea salarizarii unitare.

Revista Rolling Stone publica ultimul interviu oferit de John Lennon

 Revista Rolling Stone publica ultimul interviu oferit de John Lennon cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la moartea fostului lider al trupei The Beatles.     John Lennon a oferit un interviu revistei la 5 decembrie 1980, cu doar trei zile înainte sa fie împuscat în fata apartamentului sau din New York de catre Mark David Chapman.      În interviu Lennon le raspunde criticilor acuzându-i pe acestia ca "sunt interesati doar de eroi morti" si adauga ca el nu doreste sa fie pentru nimeni un erou mort.      Rockerul vorbea de asemenea si despre faptul ca încearca sa fie un parinte cât mai bun pentru Sean Lennon si era încrezator cu privire la viitor sustinând ca dispune de suficient timp pentru a-si duce la bun sfârsit proiectele.

Vaticanul, cel mai ecologist stat din lume

 Cetatea Vaticanului, cel mai mic stat din lume, a devenit si cel mai ecologist, dupa instalarea unor panouri solare gigantice, scrie cotidianul oficial l'Osservatore romano.    Panourile din marea sala de conferinte Paul al VI-lea, instalate în urma cu doi ani, au permis de atunci economisirea a 89,94 tone de petrol.    Cu o populatie de aproximativ 800 de persoane, Cetatea Vaticanului se întinde pe o suprafata de 44 ha, dintre care o treime sunt ocupate de gradini.      Benedict al XVI-lea, supranumit uneori "papa cel verde" de presa italiana, pune în mod constant accentul pe apararea creatiei divine, a oamenilor si mediului lor.     Saptamâna trecuta, oficiali de la Vatican au afirmat ca papa "ar fi pregatit sa utilizeze un papamobil electric", un "semn al preocuparii sale fata de ecologie".

Din ce in ce mai multi studenti americani invata araba

 Araba este limba care a avut rata de învatare cu cel mai mare progres în universitatile americane în ultimul an în raport cu 2006, cu o crestere de 46%.     Înscrierile la cursurile de araba în universitatile americane le-au depasit pe cele la cursurile de rusa si de latina, ajungând pe locul al optulea, potrivit Modern Language Association (MLA), care a publicat de 22 de ori studii în domeniu din 1958.       Printre celelalte limbi care au înregistrat progrese de doua cifre se afla si coreeana (A19%), chineza (A18,2%), limbajul american al semnelor (A16,4%) si portugheza (A11%).       Spaniola ramâne de departe limba cea mai studiata în universitatile americane, cu 865.000 de înscrieri în ultimul an, cu 5% mai multe decât în 2006. Urmeaza apoi franceza, cu 216.000 de înscrieri (A5%) si germana (96.000 de cursanti, A2%), informeaza Agepres.

Grecia: Greva in transporturile feroviare si la Atena

 Transportul public din Atena este suspendat miercuri din cauza unei greve de 24 de ore, prin care sindicalistii protesteaza împotriva masurilor de austeritate aplicate de guvern, informeaza Associated Press.     La Atena, autobuzele, metroul, tramvaiele si troleibuzele si-au oprit circulatia. Nici serviciile feroviare la nivel national nu mai functioneaza, angajatii opunându-se planurilor guvernului de restructurare a companiilor de transport si de reducere a subventiilor.Cursele de feriboturi spre insule si zborurile aeriene nu sunt afectate.Sindicatele au chemat la greva generala pentru 15 decembrie, cerând guvernului sa renunte la masurile de austeritate aplicate în schimbul ajutorului financiar international de 110 miliarde de euro.

Columbia: stare de dezastru si de urgenta economica, din cauza ploilor torentiale

 Presedintele columbian, Juan Manuel Santos, a declarat stare de dezastru si de urgenta economica, sociala si ecologica, care îi va permite sa ia masuri legale imediate pentru a combate criza determinata de ploile torentiale, care au facut pâna acum 206 morti, informeaza Agerpres. Cu câteva ore înainte ca presedintele Santos sa anunte aceste masuri, a avut loc înmormântarea a 11 dintre corpurile neînsufletite recuperate din cartierul La Estrella, din Envigado (nord-vestul tarii), unde o alunecare masiva de pamânt petrecuta duminica a îngropat peste 50 de locuinte. Acest incident a reprezentat cea mai mare tragedie produsa în Columbia de la instalarea sezonului ploios. Masurile decise în timpul reuniunii Consiliului de Ministri vor fi luate initial pentru o perioada de 30 de zile, însa vor putea fi prelungite pâna la 90 de zile.

Veniturile realizate pe piata de capital ar putea fi impozitate prin retinerea la sursa, de la 1 ianuarie 2011

 Veniturile realizate pe piata de capital vor fi impozitate prin retinerea la sursa de catre societatile de intermediere financiara, începând de la 1 ianuarie 2011, iar plata se va face trimestrial, au decis, marti, deputatii din Comisia pentru buget, finante si banci, informeaza Agerpres. Practic, este o revenire la regulile aplicate acestei piete înainte de aparitia Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.58/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal si alte masuri financiar-fiscale. Potrivit presedintelui comisiei, Viorel Stefan, prin amendamentul adoptat marti în comisie s-a revenit, practic, la situatia de dinaintea aparitiei OUG 58/2010. Acest amendament a fost depus ca urmare unor scrisori primite de la Comisia Nationala de Valori Mobiliare si Bursa de Valori Bucuresti.

InfoMediu Europa 2010: CEZ Romania, Banca Transilvania, Laszlo Borbely si Carmencita Constantin, printre castigatori

 CEZ România, Banca Transilvania, Primaria Municipiului Botosani, ISPE si Carmencita Constantin, director în cadrul Diviziei de Energie si Mediu din cadrul Institutului de Studii si Proiectari Energetice /ISPE/, precum si Laszlo Borbely, ministrul Mediului si Padurilor, s-au aflat, marti seara, printre câstigatorii celei de-a patra editii a Galei Premiilor Infomediu Europa, desfasurate la Bucuresti. Ca în fiecare an, performanta si implicarea într-un mediu curat au fost recompensate si evidentiate printr-un eveniment ce a reunit companiile românesti implicate în domeniul protectiei mediului, nume de referinta din mediul de afaceri, sectorul administratiei publice, sectorul financiar-bancar, mediul politic, precum si organizatiile non-guvernamentale. Dintre cele 18 premii oferite anul acesta 15 au fost supuse jurizarii, iar restul au fost acordate de catre echipa Infomediu Europa.

Proiectul de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal bugetar, aprobat

 Deputatii din Comisia pentru buget, finante si banci au adoptat, marti, cu amendamente, proiectul de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati în cadrul fiscal bugetar, informeaza Agerpres. Proiectul de act normativ a fost aprobat cu 15 voturi pentru, apartinând coalitiei de guvernare si cu 10 împotriva, ale Opozitiei. Presedintele comisiei, Viorel Stefan, a remarcat ca Legea responsabilitatii fiscale obliga Guvernul sa adopte strategia fiscal-bugetara si sa o remita Parlamentului împreuna cu un proiect de lege de aprobare a indicatorilor din cadrul fiscal-bugetar pentru anul urmator înainte de a trimite în Parlament proiectul de buget pe 2011. Soldul bugetului general consolidat exprimat ca procent în Produsul Intern Brut va fi în 2011 de minus 4,4%, iar în 2012 de minus 3%, conform expunerii de motive. Cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat vor fi de 7,5% din PIB în 2011 si de 7,1% din PIB în 2012.

Accizele la motorina si benzina fara plumb ar putea creste de la 1 ianuarie 2011 cu peste 3%

 Accizele la benzina fara plumb si motorina ar putea fi majorate anul viitor cu peste 3%, conform Proiectului de Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, publicat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, informeaza Agerpres. Astfel, acciza la benzina fara plumb ar urma sa creasca de la 452 euro/tona la 467 euro/tona (plus 3,3%), iar cea la motorina se va majora de la 347 euro/tona la 358 euro/tona (plus 3,17%). Acciza pentru benzina cu plumb va ramâne nemodificata, la fel si cele pentru alcool si bauturile alcoolice. Conform notei de fundamentare a proiectului, majorarea nivelului accizelor pentru anumite produse corespunde angajamentelor cu privire la respectarea reglementarilor comunitare în domeniu.

Petrom a inaugurat oficial sistemul de livrare a gazelor Hurezani

 Petrom a inaugurat marti, oficial, sistemul de livrare a gazelor Hurezani, proiectat pentru a optimiza livrarile de gaze în reteaua nationala de transport, investitiile totale bugetate ridicându-se la circa 135 milioane de euro, informeaza compania, potrivit Agerpes. Sistemul de livrare a gazelor de la Hurezani include o statie noua de compresoare la Bulbuceni, 11,5 km de conducta noua si o statie noua de masurare a gazelor la punctul de livrare Hurezani, pentru a se adapta la noii parametri de debit si presiune a gazelor. Proiectul Hurezani asigura livrarea de gaze din zacamintele din Sud-Vestul României, zacaminte mature, cu o presiune de rezervor scazuta catre principalii clienti din Sud-Estul României. Cu ajutorul noii statii de compresoare de la Bulbuceni, presiunea gazelor poate fi crescuta pâna la 40 de bari si astfel evitate întreruperile cauzate de nivele foarte ridicate ale presiunii din sistemul national de transport.

Potrivit procurorilor, Andrei Placinta si-a lovit prietena, i-a luat mobilul si a calcat cu masina o persoana

 Andrei Placinta, fiul senatorului PDL Sorina Placinta, retinut marti pentru 24 de ore, si-a lovit prietena si a deposedat-o de telefonul mobil, dupa care s-a urcat pe masina acesteia si i-a spart luneta, sustin procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucuresti, informeaza Agerpres. Ca urmare a cercetarilor efectuate de procurori si de politistii de la Serviciul Omoruri, în cazul scandalului de luni seara, de pe strada Berzei din Capitala, s-a dispus începerea urmaririi penale fata de Andrei Placinta, pentru savârsirea infractiunilor de tâlharie, loviri sau alte violente, distrugere, tentativa de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice.

Taxa de acces pentru cazinouri si unitati cu jocuri de tip slot-machine

 Organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activitatii cazinourilor si de jocuri tip slot-machine, vor permite accesul în locatiile autorizate numai pe baza unui bilet de intrare, valabil pentru 24 ore în intervalul 8:00 - 8:00, pentru fiecare persoana, potrivit proiectului de ordonanta privind modificarea Codului Fiscal publicat pe site-ul MFP, potrivit Agerpres. Biletul de intrare va fi de 20 de lei pentru jocurile de noroc caracteristice activitatii cazinourilor si de 5 lei pentru jocurile de noroc tip slot machine. Pentru cazinouri, biletul de intrare se emite si se încaseaza la receptie pentru fiecare persoana care intra în cazinou, indiferent daca aceasta participa sau nu la jocurile de noroc, iar pentru jocurile tip slot-machine, biletul de intrare se va încaseaza numai de la jucatori. Persoanele carora li s-a eliberat bilet de intrare au obligatia sa-l pastreze, pe toata perioada cât se afla în incinta locatiei în care se elibereaza astfel de bilete.

Ministrul Educatiei nu va schimba calendarul anului scolar 2010-2011

 Ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, Daniel Petru Funeriu, a precizat ca în timpul anului scolar calendarul nu poate fi modificat deoarece ar duce la perturbari semnificative, a informat un comunicat al MEC, remis marti seara AGEPRES.Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului analizeaza de mai multe saptamâni oportunitatea prelungirii vacantei de iarna si a scurtarii celei de vara, iar, la nivelul MECTS au fost identificate o serie de argumente în favoarea prelungirii vacantei de iarna. .Ministrul Daniel Petru Funeriu invita fortele politice, sindicatele, asociatiile de elevi si parintii sa participe la o dezbatere ampla si nepolitizata pe marginea acestui subiect.