Ioan Ciobi Mihutescu a fost singurul senior de la PSD care a impartit flori pe strada femeilor din Sibiu. Buchetele frumoase au atras ca un magnet sibiencele care au trecut ieri prin zona centrala a orasului. Ciobi a fost multumit ca reprezentantele sexului frumos i-au apreciat gestul. „Consider ca femeile merita toata atentia noastra si este o datorie pentru noi sa le facem sa se simta unice in aceasta zi. Dincolo de conotatia zilei de opt martie, am vrut sa le arat doamnelor si domnisoarelor faptul ca PSD stie sa respecte femeile si valorile sociale", a declarat Ioan Ciobi Mihutescu. Nici tinerii social-democrati nu s-au lasat mai prejos si au decis sa iasa in strada pentru a aduce un zambet pe buzele femeilor. Florile proaspete au fost transportate chiar cu masina de firma a liderului TSD Sibiu, Marin Horatiu. Astfel, 25 de tineri social-democrati au dat peste 600 de buchete de flori doamnelor si din domnisoarelor din municipiul Sibiu. Actiunea s-a desfasurat in Piata Mare si in Piata Mica. „Cu prilejul zilei de opt martie doresc sa le urez tuturor femeilor un calduros La Multi Ani! si fie ca toate implinirile, sanatatea si spiritul acestei zile sa le insoteasca pretutini", a declarat Marin Horatiu, presedintele TSD Sibiu. Felicitari de suflet Si organizatia de tineret a PD-L Sibiu a impartit, ieri, peste o mie de felicitari, in care tinerii au urat toate cele bune femeilor din Sibiu. La actiune au participat peste 30 de membri ai organizatiei de tineret, mesajul felicitarilor fiind compus chiar de catre acestia. Conform reprezentantilor OTPD-L Sibiu, actiunea de impartire s-a concentrat pe trei zone, respectiv zona centrala a Sibiului, Bulevardul Mihai Viteazu si cartierul Vasile Aaron. „Actiunea de o mie de martisoare din materiale reciclabile. Astfel, membrii OTPD-L Sibiu au dorit sa transmita un mesaj de vestire a primaverii si, in acelasi timp, sa arate ca sunt o echipa unita, cu tineri ingeniosi si bucurosi sa faca parte dintr-o organizatie puternica", au motivat liderii OTPD-L Sibiu. Ziua Mamei Dumitru Domnariu, unul dintre asociatii Euroil, a declarat ca ziua de opt martie are o semnificatie aparte pentru el. Desi initial era ziua dedicata mamelor, acum convertita in ziua speciala pentru toate femeile, Domnariu spune ca opt martie este prilejul ideal pentru pretuirea femeilor din jurul fiecarui barbat. Fie ele angajate sau componente ale familiei. „Cele peste 20 de angajate primesc cate un buchet de flori, pentru ca asa este normal si frumos. Nu stiu daca voi apuca sa le ofer personal tuturor, pentru ca sunt prins prin oras cu niste treburi, dar va avea cine sa le dea", a dat asigurari Dumitru Domnariu. Tot acesta a marturisit si ca cea privilegiata de Ziua Femeii este tot mama. „Aceasta zi are o semnificatie aparte pentru mine. In primul rand ma gandesc la mama, deoarece opt martie este, in mod normal Ziua Mamei, dar acum s-a transformat in Ziua Femeii. Mama, dar si sotia sunt cele mai importante", a conchis Dumitru Domnariu. Flori oferite personal Ioan Ciolan, detinatorul lantului Ambient, este de fiecare data un veritabil gentleman. Asa il descriu angajatele sale, care si ieri s-au bucurat de atentia acestuia. Atat cele din Sibiu, cat si cele din tara. Toate au primit flori, iar cele mai norocoase si o strangere de mana. „Domnul Ciolan respecta de fiecare data zilele importante din luna martie. Ma refer atat la data de intai martie, cat si la cea de opt martie. Toate cele aproximativ 450 de femei angajate au primit flori. Desigur, doar cele din Sibiu le-au primit personal de la domnul Ciolan, adica peste 100 de femei. Tot timpul domnul Ciolan a fost foarte atent cu angajatele sale in zilelele speciale", a explicat Alina Cotora, responsabil relatii cu publicul in cadrul lantului Ambient. Amendate cu o floare Totodata, si politistii sibieni au decis sa isi focalizeze atentia in directia femeilor. Satui de amenzi si de neplacerile de care au parte zi de zi in trafic, politistii au decis sa isi petreaca o zi altfel. Astfel, ieri, pe principalele artere ale municipiului Sibiu, politistii rutieri au oprit conducatoarele auto pentru a le oferi o floare. Absent motivat Mircea Bulboaca, partonul CON-A, a lasat sa se inteleaga ca nu va oferi nicio atentie doamnelor din firma pe care o conduce. Nu din lipsa de vointa, ci din cauza unui concurs de imprejurari. Contactat telefonic de reporterul Monitorul de Sibiu, patronul CON-A a recunoscut ca se afla in strainatate si ca nu doreste sa discute despre semnificatia zilei de opt martie. „Sunt departe acum, undeva in concediu. As dori, va rog, sa ne oprim aici cu conversatia", a spus, lacunar, Mircea Bulboaca. Mesaj de 8 MartieSi primarul Sibiului, Klaus Johannis, a acordat atentia cuvenita doamnelor si domnisoarelor in ziua de opt martie. Cum nu putea oferi flori tuturor sibiencelor, edilul-sef al orasului a venit cu un mesaj cordial. „Urez tuturor doamnelor si domnisoarelor din Sibiu «La multi ani!» cu ocazia zilei de opt martie. Si pentru ca aceasta zi coincide cu inceptului primaverii, le doresc sa se bucure de o primavara frumoasa si le urez in acelasi timp multe impliniri si bucurii", a spus Johannis.
Social-democratii vor cu orice pret sa schimbe „atmosfera" din interiorul partidului. Si recurg la orice mijloace pentru aceasta. Odata cu instalarea lui Victor Ponta in fruntea organizatiei, a fost demarata o ampla campanie de recrutare de noi membrii. Nimic nou pana aici, doar ca mesaje de tip „Vrei sa nu mai auzi mereu de aceiasi politicieni? Vino in PSD acum!" au impanzit mass-media in ultimele zile. Machete publicitare in ziare, si bannere postate pe diferite site-uri fac dovada unei evidente nevoi de schimbare in interiorul partidului. Inscrieri online Marea noutate a campaniei demarate de Victor Ponta o constituie tocmai accesibilitatea. Mai nou, cei care doresc sa devina membrii PSD, pot face acest lucru stand foarte comod, in fata calculatorului. Site-ul www.psd.ro contine o sectiune intitulata „Inscrie-te" si care este dedicata tocmai persoanelor care vor sa se alature partidului. Completand toate campurile de la aceasta sectiune, un internaut nu face decat sa completeze, de fapt o cerere de adeziune la partid. Initiativa este privita cu mult entuziasm si de liderul social-democratilor sibieni, Ioan Cindrea. „Este o campanie de porti deschise, de inscriere, pe langa procedura obisnuita in care doritorii se prezinta la noi, la sediile de filiale, pentru a se inscrie. Acum au ocazia sa completeze cererile de adeziune si online. Speram ca prin aceasta campanie va creste si numarul celor care se vor alatura partidului, mai ales tinerii, deoarece avem nevoie de un suflu nou in interiorul organizatiei. O astfel de campanie, precum cea initiata de domnul Ponta, nu poate fi decat benefica pentru PSD", a declarat Ioan Cindrea. Tot el a tinut sa precizeze ca, oricum, la filiala din Sibiu se prezinta saptamanal cateva zeci de persoane dornice sa se alature marii familii a social-democratilor. SchimbareInsusi liderul social-democratilor a tinut sa explice scopul acestei campanii, altul decat cel vehiculat in mass-media. „Nu e vorba de publicitate, e vorba ca nu putem sta in coltul in care ne pun cei de la putere! (...) Este nevoie de a arata faptul ca suntem un partid care a deschis portile. Din pacate, unii, dupa ce am intrat in Opozitie, au spart portile!" a explicat Victor Ponta.
Disponibilizarile anuntate pentru aceasta toamna, precum si legea salarizarii unitare i-au scos din minti pe profesori. Reprezentantii locali ai sindicalistilor din educatie sunt nemultumiti de disponibilizarea a 311 cadre didactice din judet fara ca acestea sa primeasca salarii compensatorii. O alta nemultumire este legata de scaderea salariilor in ciuda garantiilor oferite de catre ministrul in exercitiu, ca nu vor scadea. In Medias, cadrele didactice a trei licee si o scoala generala au primit salarii cu 20 la suta mai mici fata de luna precedenta. Navetistii nu si-au mai primit banii iar copii nu au intrat in posesia burselor scolare. „Asteptam o discutie cu ministrul, pentru ca niciodata in istoria invatamantului nu s-a mai intamplat ca din a doua luna de la aprobarea bugetului sa nu mai fie bani pentru salarii. Este inadmisibil, asteptam o remediere a situatiei", a declarat Fartonea Teodor, presedintele Federatiei Educatiei Nationale, Filiala Sibiu. Situatie la nivel national Dupa Congresul Extraordinar al Federatiei Educatiei Nationale intrunit pe 5 martie, reprezentantii sindicalistilor din invatamantul preuniversitar au hotarat sa recurga la actiuni de protest si chiar la greva generala, conform calendarului care va fi stabilit impreuna cu celelate federatii sindicale din invatamant. De asemenea, sindicalistii solicita o intalnire, in regim de urgenta, cu conducerea Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sporturilor, in vederea evaluarii situatiei actuale si identificarii solutiilor de redresare a acesteia. S-a mai decis participarea, impreuna cu federatiile sindicale din sectorul bugetar, afiliate la CNS „Cartel Alfa", la manifistarile de protest cuprinse in calendarul adoptat de catre confederatie, prin intalniri ale comisiilor de dialog social la nivelul judetelor, pichetari, intalniri cu parlamentarii si chiar miting la nivel national. Se va reorganiza activitatea in interiorul FEN, prin adoptarea unui nou Statut, care sa corespunda conditiilor actuale. FEN solicita sprijinul parlamentarilor in vederea adoptarii unor acte normative care sa conduca la solutionarea favorabila a problemelor din sistem.
In perioada urmatoare, inspectorii sanitar-veterinari vor avea serios de furca. Proximatitatea sarbatorilor pascale ii determina pe specialisti sa fie mult mai atenti cu agentii comerciali din municipiu si din judet. Motiv pentru care controalele in pietele agro-alimentare se fac tot mai frecvent si vor continua pana dupa Paste. Asadar, nici nu au inceput bine controalele, ca si-au si facut simtita prezenta amenzile. Saptamana aceasta, inspectorii au controlat pietele agroalimentare din Sibiu, Medias, Avrig, Talmaciu si Cisnadie, unde au gasit neregului privind respectarea conditiilor de transport, expunere, etichetare si a unor documente incomplete, pentru produsele supuse comercializarii. In consecinta, sapte producatori au fost avertizati. „In aceasta perioada DSVSA Sibiu va efectua controale, prin personalul de specialitate in toate punctele considerate cu risc mare si va asigura serviciul permanent la sediul unitatii, la circumscriptiile sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor, inclusiv sambata si duminica pe baza unui program stabilit si afisat la sediile respective", a explicat dr. Ioan Pentea, purtatorul de cuvant al Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Sibiu (DSVSA). Amenzi maxime de 5.000 lei Totodata, inspectorii DSVSA Sibiu mai atrag atentia micilor producatori de produse alimentare, ca nerespectarea normelor sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor stabilite se sanctioneaza cu amenzi contraventionale intre 1.000 si 5.000 lei si, bineinteles, atrage confiscarea produselor neidentificate corect. De mentionat ca in prezent, pe raza judetului Sibiu sunt inregistrati pentru vanzare directa a productiei primare 86 producatori cu lapte de vaca, opt producatori cu oua de gaina si 372 producatori cu miere de albine. De asemenea, pentru vanzare cu amanuntul sunt inregistrate sapte centre de prelucrare lapte de vaca si 109 centre de prelucrare lapte de oaie integrate in exploatatie.
Pelicula ?The Hurt Locker" a castigat sase premii OscarPremiile Oscar au fost decernate duminica seara, in cadrul unei gale care a avut loc la Kodak Theatre din Los Angeles. Astfel. Marele castigator al serii a fost pelicula „The Hurt Locker", care a avut noua nominalizari si a obtinut sase premii Oscar, la categoriile „cel mai bun film", „cel mai bun regizor", „cel mai bun scenariu original", „cel mai bun mixaj de sunet", „cel mai bun montaj de sunet", „cel mai bun montaj". Filmul „The Hurt Locker" a ramas „copilul preferat" al criticilor americani, desi nu a avut succes la public - incasarile mondiale au atins 21,3 milioane de dolari, o suma mediocra potrivit canoanelor hollywoodiene. Avatarul a dezamagit Celalalt mare favorit al competitiei, „Avatar", in regia lui James Cameron, nominalizat tot la noua categorii, a obtinut premiile Oscar pentru cea mai buna regie artistica, cea mai buna imagine si cele mai bune efecte vizuale. Spre deosebire de „The Hurt Locker", pelicula „Avatar" a inregistrat un succes de public fara seaman, obtinand incasari de peste 2,5 miliarde de dolari, devenind filmul cu cele mai mari incasari din toate timpurile. Grupul cu doua premii Filmele „Precious", de Lee Daniels, „Up", de Pete Docter, si „Crazy Heart", de Scott Cooper, au obtinut cate doua premii Oscar. Fara a constitui o surpriza, „Up" a castigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj animat, dupa ce a castigat majoritatea trofeelor acestei categorii in sezonul care a precedat gala Oscarurilor. Magistralul Christoph Waltz Austriacul Christoph Waltz, cunoscut acum si sub interpretarea uluitoare a colonelului nazist Hans Landa din pelicula „Inglorious Basterds" a cucerit statueta la categoria cel mai bun actor in rol secundar, reusind sa uimeasca pe toata lumea cu valentele sale actoricesti nebanuite la aceste lucruri adaugandu-se doar laude, criticile fiind absolut inexistente. Nici castigatorii premiilor pentru interpretare nu au constituit o surpriza, acestia fiind deja onorati de majoritatea asociatiilor de profil in sezonul premiilor care se incheie cu gala Academiei de film americane. Astfel Jeff Bridges a primit premiul Oscar pentru cel mai bun rol principal, in timp ce Mo'Nique si Sandra Bullock au fost premiate la categoriile „cea mai buna actrita in rol secundar", respectiv „cea mai buna actrita in rol principal". Ceremonie separata In noiembrie, anul trecut, intr-o ceremonie separata, producatorul de film John Calley a primit distinctia Irving G. Thalberg Memorial Award, iar Lauren Bacall, Roger Corman si Gordon Willis au primit Oscarurile onorifice.
Celebrul personaj din folclorul englezesc Robin Hood ar fi fost un camatar medieval, furand de la cei bogati pentru a imprumuta bani cu dobanda celor saraci, potrivit cartii „Robin Hood: The Unknown Templar", bazata pe o balada din anii 1.500, informeaza „The Telegraph". Cartea scrisa de John Paul Davis sustine ca Robin Hood nu ar fi fost un filantrop, asa cum este de obicei prezentat, ci un fel de camatar al Evului Mediu. Imagine de succes Teoria risca sa dauneze imaginii eroului folclorului englezesc, care a fost interpretat pe marele ecran de actori precum Errol Flynn si Kevin Costner, si dupa numele caruia a fost numit un aeroport in Doncaster. Autorul noii carti isi sustine teoria cu pasaje din balada „A Gest of Robyn Hode", unul dintre primele texte care face referire la Robin Hood. Potrivit baladei, Robin este contactat de un cavaler care ii cere un imprumut. Robin Hood il intreaba pe cavaler daca are un garant si apoi decide sa ii imprumute banii, pe care trebuia sa ii primeasca inapoi dupa an. In carte se mai mentioneaza ca Robin Hood ar fi fost membru al Knights Templar, o puternica organizatie militara crestina din Evul Mijlociu, ai carei membri erau cunoscuti pentru activitatea de a imprumuta bani cu dobanda celor nevoiasi.
Toma Caragiu, artistul de o mare generozitate, era, in acelasi timp, si un fricos secretar de partid al Teatrului Bulandra. In aceste ipostaze este surprins marele actor - de la a carui disparitie s-a implinit pe 4 martie 33 de ani - intr-o carte de memorii, a unui fost medic veterinar, Miron Costin. Autorul cartii, „Stacana. Triptic cu Ahoe si Toma Caragiu", a fost si director in anii '70 al Institutului de Cercetari Avicole de la Corbeanca. Miron Costin dezvaluie aici o fata necunoscuta a marelui actor, facandu-i un portret nuantat. „Tin la reputatia mea. (...) Faci un banc tampit si iti distrugi viata, cariera, familia. Nu vreau sa fac tampenii pe care sa le regret. Sunt un las, daca vrei", se confesa actorul in discutiile cu cei apropiati. Prietenie spulberata In 1969, Toma Caragiu se leaga de autorul volumului printr-o prietenie intensa, intrerupta brutal, trei ani mai tarziu. Ruptura are loc in urma unei discutii, in care Miron Costin isi anunta prietenul ca vrea sa emigreze in Statele Unite, iar actorul, speriat, rupe orice contact cu medicul veterinar. „Faptul ca mi-ai spus-o este o mare ticalosie! (...) stii cine sunt. Sunt un fricos. Eu nu pot sa mint. Nu pot rezista unei presiuni, nici fizica, nici psihica. (...) Vrei sa faci din mine turnatorul tau?", a fost reactia lui Toma Caragiu la marturisirile prietenului sau si, totodata, ultimele cuvinte pe care cei doi le-au mai schimbat vreodata. Dezvaluiri Cartea are doua parti. In prima parte, Miron Costin descrie contextul propriei vieti, in preajma plecarii din tara - cu Securitatea care, in urma unei anonime calomnioase trimise de un coleg de serviciu, il supune la tot felul de tracasari, cu relatia lunecoasa si destul de masochista cu securistul Institutului, maiorul Sekely. Cea de-a doua parte face un istoric al prieteniei cu doi prieteni artisti, Toma Caragiu, in primul rand, si Tudor George, supranumit Ahoe, in al doilea rand. Tudor George, arhetip al boemei bucurestene a acelor ani, a fost partial uitat ca poet. Toma Caragiu - nu si, de aceea, cronica va insista asupra acestuia din urma, cu atat mai mult cu cat actorul este surprins in micul sau adevar uman, cu „lumini si umbre".
Atragerea tinerilor spre propriul camin va fi unul dintre scopurile programului "Prima Casa"In ciuda unui studiu care arata ca romanii prefera sa stea cu parintii pina pe la virsta de 30 de ani, imobiliarii clujeni spera ca situatia sa fie totusi diferita, iar tinerii sa devina de data aceasta mai increzatori in programul "Prima Casa". Potrivit unui studiu Eurostat, romanii sint "predispusi" sa locuiasca impreuna cu parintii pina la virsta de 30 de ani, deoarece la noi inca nu s-a dezvoltat mentalitatea vestica de a-i lasa pe tineri sa se descurce singuri, spun psihologii. Studiul a folosit date din 2007, fiind citat de Agentia Sofia Newsdat. Cercetarea arata ca cei care se muta cel mai greu de acasa sint bulgarii, urmati indeaproape de tinerii din Grecia, Italia, Malta, Romania, Slovenia si Slovacia. Astfel, potrivit studiului citat, barbatii bulgari locuiesc cu parintii pina la 31,5 ani, in timp ce la polul opus se situaza Finlanda, unde virsta medie la care barbatii pleaca din casa parinteasca este de 23,1 ani. Sentimentul national, acela de proprietarPe de alta parte, imobiliarii clujeni spun ca la romani dorinta de a avea o locuinta e mai puternica decit confortul casei parintesti. "Exista studii care arata ca majoritatea romanilor sint proprietari - in jur de 95%. Ne caracterizeaza acest lucru, iar sentimentul de a fi proprietar e foarte puternic la noi, deci e de asteptat ca interesul pentru programul «Prima Casa» sa fie mare si anul acesta. Totusi, trebuie avut in vedere ca, desi un credit prin «Prima Casa» e mai ieftin in medie cu 25% fata de un credit ipotecar normal, ramine totusi un credit", spune Doru Lupeanu, asociat in cadrul Fix Up Marketing. Reamintim ca ieri a fost lansata cea de-a doua etapa a programului "Prima Casa", care aduce si anul acesta aceleasi dobinzi ca anul trecut, dar plafoane de garantare mai mari pentru locuintele noi si conditii cel putin deocamdata imposibile de cumparare a locuintelor vechi, din cauza necesitatii certificatului energetic. Bancile tin cu incapatinare de dobinzile maximeConcret, si in aceasta etapa a programului dobinzile sint aceleasi ca anul trecut, cu toate ca acum bancile se finanteaza mai ieftin fata de anul trecut. Astfel, majoritatea institutiilor financiare au mers tot pe varianta maxima admisa de lege, respectiv 4 puncte peste nivelul indicatorului Euribor la 3 luni in cazul creditelor in euro, respectiv 2,5 puncte procentuale peste indicatorul Robor la 3 luni in cazul creditelor in lei. Aceasta in ciuda faptului ca de anul trecut prima de risc pentru Romania a scazut de la circa 400 de puncte de baza, in iunie 2009, la 270 de puncte de baza, luna aceasta. Totodata, banca centrala a redus in ultimul an rata rezervelor minime obligatorii pe care bancile trebuie sa le constituie, de la 40% la 25% pentru fondurile in valuta, respectiv de la 18% la 15% la fondurile in lei. In ceea ce priveste plafoanele de garantare, Guvernul ofera in aceasta a doua etapa a programului garantii de 60.000 de euro pentru cei care vor sa cumpere imobile gata terminate sau la rosu, respectiv de 70.000 de euro si 75.000 de euro pentru cei care construiesc case noi. Trebuie insa mentionat ca, potrivit presedintelui Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea, pentru cei care se asociaza in vederea constructiei de locuinte, programul va incepe abia peste in 10-14 zile, dupa ce fondul de garantare si bancile vor cadea de acord asupra memorandumului tehnic de finantare. "Prima Casa" nu misca preturileDeocamdata, imobiliarii clujeni spun ca sint optimisti cu privire la aceasta noua etapa a programului. "E bine, deoarece acum ne adresam unui segment mai larg de populatie, o data cu cresterea plafonului de garantare. In plus, avem experienta etapei anterioare a programului, iar clientii nu mai au emotii in legatura cu acordarea acestor credite, au vazut ca intr-adevar se dau. Deja avem clienti pentru a doua etapa a programului si speram sa nu mai existe probleme", a declarat Carmen Miron, director de vinzari al agentiei Edil. Potrivit acesteia, 60% dintre imobilele vindute de Edil in prima etapa a programului guvernamental au reprezentat locuinte vechi. "«Prima Casa» a fost ca o gura de oxigen, vinzarile prin acest program reprezentind 40% din totalul tranzactiilor realizate de noi din vara anului trecut", a mai precizat Miron. In ceea ce priveste schimbarile de pe piata pe care "Prima Casa 2" le-ar putea genera, Doru Lupeanu spune ca nu se asteapta la o scumpire a apartamentelor noi, in ciuda faptului ca aceasta noua etapa a programului e orientata mai mult inspre acestea decit spre locuintele vechi. "Abia la sfirsitul anului vom asista la o crestere a numarului de tranzactii, iar deocamdata oferta este suficient de mare fata de cerere incit sa nu existe scumpiri pe piata", e de parere Lupeanu. Cum s-au impartit baniiSi in cazul celei de-a doua etape a programului "Prima Casa", interesul bancilor a fost evident, cele 21 de institutii de credit solicitind cu 50% mai multe garantii decit plafonul maxim anuntat de statul roman, de 700 de milioane de euro. Astfel, dupa impartirea sumelor de catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM, cel mai mare plafon de garantii l-au primit BCR si BRD, carora le-au fost alocate 215,6 milioane de euro, respectiv 161,73 de milioane de euro. Cumulat, cele doua banci beneficiaza de garantii de 377,36 de milioane de euro, adica peste jumatate (53,9%) din intreg plafonul de garantii. Pe urmatoarele locuri in top se afla Banca Romaneasca (cu un plafon de garantii de 53,91 de milioane de euro), Alpha Bank (45,82 de milioane de euro), Piraeus Bank (37,74 de milioane de euro), Banca Transilvania (26,95 de milioane de euro), CEC Bank (21,56 de milioane de euro) si Millennium Bank (18,87 de milioane de euro), in timp ce plafonul aprobat pentru Raiffeisen Bank, Bancpost, UniCredit Tiriac Bank a fost de 16,17 milioane de euro pentru fiecare. Cele mai mici plafoane de garantii au fost alocate catre Banca Comerciala Carpatica (4,31 de milioane de euro), ATE Bank (2,16 milioane de euro) si RIB (1,08 milioane de euro).
Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Centru se intruneste astazi la Alba Iulia, in prima sedinta din acest an. Evenimentul este conexat si cu o reuniune a Comitetului Regional de Evaluare Strategica si Corelare (CRESC) Centru, dupa cum au anuntat reprezentantii Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru, care organizeaza actiunea. Potrivit reprezentantilor ADR Centru, la eveniment vor participa reprezentanti ai autoritatilor publice locale si ai ONG relevante in implementarea programului REGIO in Regiunea Centru urmind sa fie dezbatut procesul de depunere a proiectelor cu finantare nerambursabila prin programul REGIO. Sedinta CDR Centru va fi condusa de catre presedintele acestui for, Ion Dumitrel. “Cel mai important subiect din cadrul celor doua sedinte se refera la analiza oportunitatilor de finantare ramase inca active in cadrul programului REGIO, in vederea impulsionarii depunerii de proiecte pe anumite domenii de interventie din cadrul axelor prioritare 3 si 4 (...)”, au aratat reprezentantii ADR Centru.
Dupa nu mai putin de 161 de ani de la Revolutia de la 1848 preotul Bisericii Ortodoxe Abrud -Sat a considerat ca este cazul ca motii cazuti la acea vreme merita sa fie cinstiti cum se cuvine. Astfel a fost dezvelita recent o placa comemorativa în cinstea acestor eroi ai neamului. “Prin dezvelirea acestei placi am dorit sa aducem aminte, în special tinerilor aceste dovezi indiscutabile despre jertfa si lupta motilor în general si în special a celor din Abrud-Sat. Lupta si jertfa motilor pentru ca noi românii sa avem dreptul la noi acasa, sa ne spunem români, sa învatam limba noastra româneasca si sa ne putem ruga în pace, dar si sa ne putem creste copiii si sa sadim în sufletul lor fara a ne fi frica, margaritarele credintei noastre stramosesti”, a mentionat preotul Pavel Moldovan. Preotul a pus pe monumentul din curtea Bisericii Ortodoxe Abrud-Sat, copie identica a monumentului de la Marasesti, ridicat în cinstea eroilor din primul razboi mondial, doua placi comemorative, placi care ne aduc aminte de eroii cazuti în al doilea razboi mondial din aceasta localitate, eroii pe care Hatvany ori Kemeny i-au ucis în anul 1849.
Berbec Sinteti cu capul in nori si riscati sa neglijati probleme importante. Va sfatuim sa nu incepeti activitati noi, pentru ca azi nu stati prea bine cu simtul practic. Puteti avea succes, dar numai daca acceptati ajutorul prietenilor si al partenerului de viata. Taur Dimineata sinteti confuz si riscati sa luati decizii neinspirate in afaceri. Nu este o zi buna pentru examene si nici pentru intilniri. Dupa-amiaza este posibil sa vi se propuna o colaborare ce pare avantajoasa. Nu va grabiti sa semnati nimic, ca sa nu regretati mai tirziu! Gemeni Sinteti foarte hotarit sa incepeti o afacere, dar va cam lipseste simtul practic. Daca aveti indoieli, este indicat sa mai aveti rabdare pina cind va limpeziti ideile. S-ar putea sa aveti probleme de sanatate, dar nu este cazul sa va faceti griji: sint trecatoare. Va sfatuim sa va limitati la activitati de rutina. Rac S-ar putea sa descoperiti ca planurile pe care vi le-ati facut nu sint deloc realiste. Dimineata, o cunostinta va cere ajutorul intr-o problema de afaceri. Ar fi bine sa nu o refuzati, pentru ca puteti iesi in cistig. Va recomandam sa evitati speculatiile financiare. Dupa o zi destul de agitata, petreceti o seara romantica impreuna cu persoana iubita. Leu Va sfatuim sa nu va asumati prea multe responsabilitati, pentru ca astazi va lipseste simtul practic. Incercati sa aminati deciziile importante, mai ales pe plan profesional! Nu va impuneti punctul de vedere in privinta unei probleme financiare, in discutiile cu partenerul de viata! S-ar putea sa gresiti. Fecioara Din cauza starii de confuzie cu care incepeti ziua, s-ar putea sa va descurcati mai greu la serviciu. Va recomandam sa evitati discutiile in contradictoriu cu sefii si cu colegii. Limitati-va strict la problemele urgente! Cu putina rabdare, reusiti sa treceti cu bine peste toate neplacerile de dimineata. Dupa-amiaza faceti cunostinta cu o persoana deosebita, de care este posibil sa va indragostiti. Balanta Daca vi se propune un nou loc de munca sau sa va asociati intr-o afacere, va recomandam sa nu raspundeti pe loc. Astazi va cam lipseste simtul practic. Va sfatuim sa acordati mai multa atentie relatiilor sentimentale. Seara, sint sanse sa petreceti clipe romantice alaturi de persoana iubita. Scorpion Dimineata va nemultumesc toti si toate. Va recomandam sa fiti foarte atent la ce spuneti. Evitati o cearta cu o femeie mai in virsta, de la locul de munca! Ar fi bine sa renuntati la calatorii, pentru ca este posibil sa intimpinati dificultati si sa nu rezolvati nimic. Spre seara, va puteti astepta la musafiri din alta localitate. Sagetator Nu incepeti ziua prea bine si va enervati din tot felul de motive. Va sfatuim sa nu va implicati in activitati noi, pentru ca s-ar putea sa va loviti de obstacole neasteptate. Dimineata sinteti obligat sa faceti citeva drumuri scurte in interes personal, ceea ce va incurca planurile. Ar fi bine sa nu va ambitionati sa rezolvati probleme delicate, pentru ca idealismul care va stapineste astazi va poate face sa esuati. Capricorn O ruda mai in virsta va ajuta cu sfaturi pentru a pune capat unor probleme parteneriale. Va cam lipseste simtul practic, insa familia si prietenii va inteleg si va ajuta. Nu le refuzati ajutorul! Va puteti baza pe intuitia persoanei iubite. Varsator Dimineata sinteti confuz si este posibil sa intelegeti gresit sfaturile unei persoane mai in virsta din familie. Va recomandam sa faceti un efort si sa va concentrati mai mult. Daca doriti sa cumparati un obiect de valoare, este indicat sa va consultati si cu partenerul de viata. Pesti Dimineata s-ar putea sa nu va simtiti prea bine si sa aveti probleme de concentrare. Va sfatuim sa nu va asumati nici un risc, mai ales la serviciu, intrucit s-ar putea sa mizati gresit. Daca vi se propune sa intrati intr-o afacere, nu va grabiti sa luati o hotarire! Sinteti destul de confuz.Horoscop floral - Trandafir persoanele nascute in zilele de: 9, 18, 27Simbolul dragostei este, dintotdeauna, trandafirul; floare care caracterizeaza exemplar pe nativa semnului prin involburarea rosie a petalelor ce corespunde singelui infierbintat si pasiunii tumultoase. Si chiar daca uneori aceasta floare este simbol al prea multor iubiri, nu putem ramine indiferenti la frumusetea si farmecul sau majestuos si nu putem sa nu ne amintim mereu de nu mai putin celebrul refren: L important, c est la rose.LATURA SENTIMENTALA: Este o latura unde nu sinteti niciodata loiala pentru multa vreme unei singure persoane, desi dovediti o receptivitate extrem de ascutita la stimulii sentimental-erotici si o pasiune clocotitoare, de nestavilit. Aveti experiente numeroase inca din tinerete, iar prudenta nu e ceea ce va caracterizeaza in aceste imprejurari. Va place mult sa faceti dragoste si va daruiti fara retineri, asteptind sa vi se raspunda la fel.CE-L DEFINESTE: PasiuneCOMPATIBILITATE: Papucul-doamnei, macNUMERE NOROCOASE: 9, 15, 18, 24, 27, 30ZILE FAVORABILE: Marti, joi, vineriDESCRIERE: Temperamentala si impulsiva, sinteti adesea expusa unor consecinte neplacute ale actelor dumneavoastra.Nu va dati inapoi din fata sarcinilor dificile si manifestati un curaj demn de admiratie, curaj ce merge de multe ori in mod firesc pina la a face mari sacrificii si a indura mari privatiuni.Familia si prietenii se pot bizui pe dumneavoastra, caci sinteti ca o leoaica ce-si apara puii atunci cind acestia sint amenintati. In nici o imprejurare nu se poate trece prea usor peste interesele dumneavoastra vitale si adesea ii veti deranja pe multi prin simtul moral foarte dezvoltat, chiar sever.Veti urmari in viata idealuri mai apropiate sau mai indepartate, carora le veti consacra intreaga dumneavoastra energie.Recomandarea care vi se poate face este de a fi foarte prevazatoare si atenta la relatia de cuplu, caci ati putea ramine singura pentru totdeauna in cazul in care va veti neglija partenerul in propria casa.
Primarul orasului Abrud, Tiberiu Ratiu, a aratat ca peste doar citeva saptamini vor începe lucrarile de asfaltare a retelei auto si pietonale din zona centrala de blocuri. El a mentionat ca licitatia pentru executia acestor lucrari a fost cistigata de firma Cominco Abrud, termenul de executie fiind de 90 de zile. Un alt obiectiv pe care administratia locala intentioneaza sa-l realizeze in perioada urmatoare este refacerea cladirii denumite CT 2, situata în spatele spatiilor comerciale, o zona insalubra care de mult timp isi asteapta rindul pe lista lucrarilor edilitare. In acest scop a fost deja accesat un program în colaborare cu Consiliul Judetean care este finantatorul studiilor proiectului si a colectivului de accesare fonduri. “De asemenea în acest an se vor continua lucrarile de acoperire a suprafetelor mai intens circulate cu dale de beton carosabile, aproximativ 3000 mp, revizuirea si refacerea canalizarilor din zona hotelului, canalizarile existente nefiind functionale, extinderea alimentarii cu apa potabila pe retea PVC spre strada Serbina, canalizarea strazii Crisan, continuarea drumului vicinal <<Mecea>> început în anul 2009, extinderea iluminatului public pe strada Soharu, refacerea zonelor afectate de inundatiile din 31 decembrie 2009- zid sprijin riul Abrudel, podete, punti, portiuni canalizari, sisteme de colectare apa pluviala pe strazile Marasesti, Minerilor si 1 Mai si refacerea suprafetelor afectate prin depunere material frezat de pe artera principala care se va face cu covor compact si înlocuirea stilpilor de lemn de pe artera principala cu 400 de stilpi de beton”, a declarat primarul Tiberiu Ratiu. El a mai precizat ca este in prezent preocupat de accesarea de fonduri externe pentru constructia unui teren de sport sintetic, constructia unei Case de Cultura, un proiect derulat prin Compania Nationala de Investitii, dar si pentru refacerea tuturor apararilor de mal pe riul Abrudel si regularizarea piriului Cernita, prin Ministerul Mediului.
“Mama FNI”, Ioana Maria Vlas este in continuare incarcerata la Penitenciarul de Maxima Siguranta Aiud, dupa ce in cursul saptaminii trecute a fost audiata de catre procurorii DNA Alba Iulia. Potrivit purtatorului de cuvint al Penitenciarului Aiud, Nicoleta Mataringa, Ioana Maria Vlas va fi “gazduita” acolo pina saptamina viitoare cind va fi transportata intr-un alt judet din Ardeal pentru a fi audiata intr-o alta cauza legata de “Dosarul FNI”. “ Detinuta nu a creat nici un fel de problema si nu a primit vizite. Noi avem un sector restrins destinat femeilor, si la ora asta nu avem decit 9 detinute. Stim doar ca saptamina viitoare va fi audiata de o instanta dintr-un alt judet. Vom fi anuntati cu citeva zile inainte si va fi transportata cu o cursa speciala pina la instanta respectiva”, a declarat Nicoleta Mataringa. Ioana Maria Vlas este cercetata intr-un dosar instrumentat de DNA ca urmare a faptului ca mii de persoane din judetul Sibiu s-au constituit ca parte vatamata dupa ce au pierdut bani la Fondul National de Investitii. Ea este cercetata pentru inselaciune.
Persoanele disponibilizate activau pina in prezent in statiile CFR de la Vintu de Jos, Barabant si Coslariu, si indeplineau functii de casieri, lacatusi, montatori agregate, manevrant vagoane, planificator, primitor - predare produse fluide, contabili si instructori. Seful sindicatului de la Regionala CFR Brasov de care apartine din punct de vedere managerial si judetul Alba, Ioan Rusu, a precizat ca la nivelul judetului nostru va mai avea loc si in luna aprilie o transa de disponibilizari cind vor fi puse pe liber alte 9 persoane, dintre care 4 se vor pensiona.
Chiar daca sint numai trei in Consiliul Local Alba Iulia, liberalii incearca sa suplineasca prin pozitiile de forta pe care le adopta. La fel s-a intimplat si la ultima intilnire a membrilor administratiei locale, atunci cind alesii s-au certat destul de serios pe tema momentului in care s-a anuntat sedinta si a timpului scurt pe care l-au avut la dispozitie pentru a consulta proiectele. Cum pe masa consilierilor s-a aflat si proiectul de buget pentru 2010, alesii au avut un motiv in plus pentru a se aprinde destul de rapid. Liberalii au cerut aminarea sa pe motiv ca nu au apucat sa il studieze, iar replica democrat liberalilor a fost extrem de taioasa. Social democratii, aflati si ei in inferioritate s-au multumit sa se abtina de la vot. Pina la urma, intreaga agitatie s-a dovedit a fi in van, cu atit mai mult cu cit PD-L are o majoritate confortabila in Consiliul Local Alba Iulia, situatie care le permite alesilor democrat liberali sa treaca orice proiect, fara nici un fel de problema. 3 zile, 45 de zile...Liviu Hondola a fost cel care a ridicat problema timpului pe care l-a avut la dispozitie pentru a consulta dosarul de sedinte, dar si a termenului legal privind anuntarea intilnirilor extraordinare. “Din cite stiu eu legea spune ca sedintele se anunta cu trei zile inainte, cele extraordinare si cinci zile cele ordinare. Eu am aflat abia azi dimineata de sedinta de astazi. In plus, nu am vazut proiectul de buget decit acum cind am venit aici. Nu cred ca este normal si de aceea va aduc la cunostinta ca eu nu pot vota acest proiect asa ca vreau sa propun aminarea sa”, a explicat liberalul. “Proiectul de buget este afisat din data de 9 februarie, pentru ca a fost pus la dispozitie tuturor celor care au dorit sa il consulte si sa isi spuna parerea. De aminat nu il putem amina pentru ca din punct de vedere legal trebuie sa il aprobam in termen de 45 de zile de la data la care a fost facut public, iar asta inseamna pina la finele saptaminii viitoare”, a explicat directorul executiv al Directiei de Cheltuieli din cadrul Primariei Alba Iulia, Teofila Tir. Responsabilul pentru relatii publice, Mihai Coser a aratat ca sedinta a fost anuntata cu mai bine de o saptamina inainte, iar in dimineata respectiva, toti consilierii au primit un SMS care sa le aduca aminte de intilnire.Tensiuni Discutiile nu s-au oprit insa aici. Intre liberalul Liviu Hondola si colegii sai democrat liberali s-a iscat un dialog mai putin ortodox, iar in discutie a intrat la un moment dat chiar si primarul Mircea Hava. “Ne-ati pus proiectul acesta pe masa doar ca sa ridicam mina, ca o masina de vot. Nu putem trece asa de usor pentru ca purtam responsabilitatea pentru cei care ne-au ales”, a incercat sa explice Liviu Hondola. “Domnule consilier, stiti foarte bine ca si daca aveati documentatia de un an de zile ati fi procedat la fel pentru ca asa este ordinul de partid. Sa nu aveti impresia ca stati de vorba cu copii de gradinita”, i-a replicat primarul Mircea Hava. Vasile Cornea a intervenit si el cu o explicatie. “Sa stiti ca bugetul este afisat de mult. De ce aveti pretentia ca noi, consilierii, sa fim supraoameni. Sintem si noi ca si ceilalti din orasul acesta si la fel ca si ei putem sa il consultam daca dorim. Nu este vina nimanui ca dumneavoastra a-ti fost plecat din localitate sau ca nu v-a interesat proiectul”, a spus Cornea, iar discutiile au degenerat. Liviu Hondola a fost amenintat cu excluderea din sala daca vorbeste fara sa tina cont de colegii sai si de regulamentul de functionare al consiliului local.In final, proiectul a fost supus la vot si a trecut cu 13 voturi pentru, 3 impotriva si doua impotriva.
Si in acest an, administratia locala a municipiului Alba Iulia, prin Serviciul Social va organiza nunta de aur. Evenimentul va avea loc la mijlocul lunii mai, iar in aceste zile, organizatorii definitiveaza listele cu invitati. Astfel toti cei care au implinit sau implinesc in 2010 50 de ani de casnicie sint invitati sa treaca pragul Centrului de Zi pentru Virstnici din Alba Iulia cu toate actele care sa ateste situatia lor legala.
Consiliul Judetean Alba a aprobat darea in folosinta gratuita Uniunii Scriitorilor, filiala Alba-Hunedoara, a imobilului de pe strada Bucuresti, in care Uniunea isi desfasoara activitatea si in prezent. Cladirea s-a aflat, pina in prezent, in administrarea Centrului de Cultura “Augustin Bena”, cu destinatie ca sediu pentru Revista “Discobolul”. Cum multi dintre membrii filialei sint si redactori ai revistei, consilierii judeteni au considerat ca este mai bine ca imobilul sa fie in “gestiunea” USR. In plus, situatia este schimbata fata de anul 2006, cind imobilul a fost achizitionat de Consiliul Judetean Alba. Atunci, Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale Alba, aflat sub autoritatea CJ Alba, finctiona intr-o cladire invecinata, care a fost restituita in natura fostilor proprietari. Pentru a nu lasa CJCPCT fara sediu, imobilul nou achizitionat i-a fost trecut in administrare, cu specificarea faptului ca tot aici isi vor avea sediul si revista “Discobolul” si filiala Alba a USR. La ora actuala insa, CJCPCT nu mai functioneaza, activitatile sale fiind preluate de Centrul de Cultura “Augustin Bena”. Actele de predare-primire se intocmesc in aceasta perioada, conditiile colaborarii raminind nemodificate, in sensul ca CJ Alba acopera si chetuielile de functionare si intretinere a cladirii.
Politia orasului Ocna Mures a fost sesizata zilele trecute de o femeie din localitate cu privire la un incident petrecut pe strada Andrei Muresanu din orasul Ocna Mures.În incident a fost implicat fiul de 15 ani al acesteia, care, în timp ce se afla pe strada mai sus amintita, a fost lovit fara motiv de un barbat. În cauza, politistii continua cercetarile sub aspectul savirsirii infractiunii de “lovire sau alte violente”.
Evenimentul are ca obiectiv sustinerea campaniei “Earth Hour 2010”, la care sint asteptati sa participe un miliard de oameni din peste o mie de orase ale planetei. “Campania reprezinta un semnal impotriva incalzirii globale si o modalitate de constientizare a populatiei cu privire la efectele acesteia, precum si la necesitatea gestionarii cit mai eficiente a energiei”, a aratat Ada Rus.Devenind oficial oras “Earth Hour”, Aiudul vrea sa transmita, dupa cum a mentionat purtatorul de cuvint al primariei, alaturi de ceilalti participanti la evenimentul organizat in Romania de WWF Danube Carpathian Programme, un mesaj privind nevoia de actiune conjugata a oamenilor fata de reducerea consumului de energie, in conditiile in care 35% din energia electrica este produsa de termocentrale, unul dintre cei mai mari poluatori. ApelAutoritatile locale din Aiud au tinut sa lanseze un apel tuturor cetatenilor din oras, sa se alature acestei actiuni. Singurul lucru pe care trebuie sa il faca este ca, timp de o ora, sa stinga toate luminile, dar si calculatoarele si televizoarele, dar si sa nu foloseasca aparatura electrocasnica. Pe de alta parte, primaria a decis ca, in acelasi interval orar, sa stinga toate luminile in sediul institutiei, dar si sa opreasca iluminatul public. Apelul este lansat si celorlalte institutii care doresc “sa se alature unei initiative, ce se dovedeste tot mai necesara in contextul actual”.Ada Rus a mai precizat ca prima editie a “Orei Pamintului” a avut loc la Sydney, in 31 martie 2007, cu un impact care a intrecut asteptarile, in urmatorii doi ani tot mai multe orase ale lumii alaturindu-se acestui demers. Tot din 2007, municipiul Aiud face parte din Asociatia “Orase Energie in Romania” si este parte integranta a Proiectului MODEL, care are ca principale obiective identificarea posibilitatilor de reducere a consumului energetic in toate sectoarele, crearea premiselor pentru producerea energiei din surse regenerabile in zona municipala si gasirea unor surse de finantare pentru activitatile de reducere a consumului energetic.
Elevii Scolii cu clasele I-VIII „Avram Iancu” din Abrud si-au invitat cadrele didactice, mamicile si bunicile la un spectacol dedicat zilei de 8 Martie. Acest spectacol a reprezentat încununarea efortului elevilor depus timp de doua saptamini, perioada în care în scoala s-a derulat proiectul educational “Eco-Martisor - Simbol al Primaverii”. Toate materialele folosite la aceasta serbare au fost confectionate de catre elevi, îndrumati de o parte din învatatorii si profesorii scolii, respectiv, Camelia Onet –directorul scolii, Anica Cioara, Manuela Lazar, Mariana Burz, Lacrimioara Burde Marinela, Anca, Mirela Danciu, Daniela Mates,Veronica Goia Taran. În cadrul evenimentului, Ramona Cioara Damingher, bibliotecara scolii, a pregatit o videoproiectie intitulata “Ghiocei pentru mama”. Cel mai important lucru pentru elevi a fost sa-si faca mamele fericite, oferindu-le diplome de excelenta pentru rolul lor în cresterea copiilor.
Membrii PNL Alba Iulia, dar si lideri ai Biroului Permanent Judetean ai partidului au luat pozitie “de drepti” în fata eternului feminin. Sub coordonarea presedintelui PNL Alba Iulia, Gabriel Plesa, consilier local în municipiul resedinta de judet, liberalii au cutreierat ieri strazile din centrul municipiului împartind mii de garoafe tuturor reprezentantelor sexului frumos întilnite în cale. În paralel, o alta echipa de liberali, în frunte cu Simone Albani si Florin Roman, vicepresedinti ai organizatiei judetene a partidului a facut un tur prin cartierul Cetate, oferind o raza de soare si cele mai bune urari tuturor mamelor, sotiilor, surorilor si fiicelor noastre. Astfel, liberalii din Alba Iulia dovedesc faptul ca se pot mobiliza pentru a face o cit de mica bucurie, celor alaturi de care traim. Cele care ne fac viata mai frumoasa, celor care ne insufla curaj, dar si modestie, într-un cuvint, tuturor femeilor care ne sint alaturi, mereu, la bine si la greu.
Primarul municipiului Alba Iulia a fost atacat atit pe plan administrativ cit si pe plan politic de trei dintre vicepresedintii PNL Alba, dar si de liderul organizatiei municipale.Este pentru prima data cind la nivel local are loc un atac de asemenea anvergura, liderii PNL vorbind exclusiv despre Mircea Hava. Daca presedintele PNL Alba Iulia, Gabriel Plesa s-a referit la activitatea edilului in fruntea primariei, Florin Roman, Mihai Nicusor si Simone Albani l-au atacat pe Hava si in plan politic. Ultimul dintre ei a lansat si un mesaj de aparenta impacare, solicitind o atitudine cooperanta in slujba albaiulienilor. Pe toate fronturile“Razboiul” a inceput cu Gabriel Plesa, cel care a anuntat ca se opune “privatizarii Primariei Alba Iulia”. Liderul PNL Alba Iulia a anuntat ca liberalii ii vor raspunde primarului resedintei de judet cu fiecare ocazie si de fiecare data cind acesta va ataca reprezentantii PNL. A urmat vicepresedintele Simone Albani, care a adoptat un ton mai optimist. “La Alba Iulia nu se face o politica europeana. Trebuie ca cei care conduc Alba Iulia sa inteleaga ca este nevoie sa colaboram si nu doar sa ne atacam unii pe altii. Trebuie sa inteleaga ca avem nevoie de investitii la Alba Iulia, investitii care sa ne ajute acum sa oferim o subventie pentru oamenii care nu isi permit sa isi plateasca taxele si impozitele. Nu cred ca liderii PD-L au facut bine ca au atacat initiativa lui Teodor Atanasiu de a reduce impozitele locale”, a explicat vicepresedintele PNL. Florin Roman a avut in schimb o pozitie mult mai dura. “Mircea Hava are un limbaj tare colorat insa el nu vrea sa inteleaga ca 5.000 de albaiulieni au semnat acel document. Stiu ca sint lucruri care deranjeaza, insa noi nu venim doar sa criticam, ci venim cu solutii. Ma refer la excluderea contractelor monopoliste la utilitatile publice pentru ca au de suferit in primul rind cetatenii. Primarul Mircea Hava este insa arogant si asta, fata de cei 5.000 de localnici care au cerut reducerea taxelor si impozitelor locale”, a incheiat vicepresedintele PNL. Consilierul judetean Mihai Nicusor a fost cel care a incheiat tirul de acuze. “Mircea Hava ar trebui sa nu se mai uite in ograda altora inainte de a vedea ce e la el in curte. Dinsul se intereseaza de soarta cugirenilor insa vreau sa ii amintesc ca in calitate de presedinte al PD-L Alba si de vicepresedinte la nivel national nu a facut altceva decit sa impuna taxe si impozite mai mari, scaderea pensiilor si o gramada de biruri pentru populatia unui oras, unui judet care trece printr-o perioada de criza”, a spus Mihai Nicusor.
Tinerii democrat-liberali din Alba Iulia au oferit, ieri, flori “celor mai dragi fiinte”, dupa cum au spus chiar ei. “Ca in fiecare an, tinerii democrat-liberali din Alba Iulia si-au aratat aprecierea fata de doamne si domnisoare, carora le-au oferit, in semn de pretuire, frumoase flori cu ocazia Zilei Femeii”, au aratat acestia.De la primele ore ale diminetii, tinerii “portocalii”, condusi de Dan Opruta, presedintele Organizatiei de Tineret Alba Iulia a PDL, s-au aflat pe strazile din Alba Iulia si au oferit sute de flori femeilor pe care le-au intilnit, ca “simbol al primaverii si al frumusetii feminine”.“Le apreciem pe femei in fiecare zi,nu doar de ziua lor, iar prin gestul de astazi am vrut sa le multumim, o data in plus, pentru grija si afectiunea cu care ne inconjoara”, a declarat Dan Opruta.
Manifestarea desfasurata sub genericul “Armonii de Primavara” la Centrul de Zi pentru Persoane Virstnice din Alba Iulia a fost completata de o expozitie de pictura a tinerilor de la scoala de arte a Centrului pentru Cultura ‘’Augustin Bena’’ si de una cu specific latino-american amenajata de unul dintre beneficiarii centrului de zi. De ziua lor, doamnele venite la centrul de zi au primit flori si mici cadouri oferite de Primaria municipiului Alba Iulia, virstnicii sarbatorind impreuna ziua dedicata femeii. Pentru toata lumeaSarbatoarea dedicata zilei de 8 martie a fost marcata de vremea mult prea friguroasa pentru aceasta perioada. Invitatii s-au incalzit insa destul de rapid cind pe scena au evoluat “Muguri de Tezaur” si Leontina Farcas. “Foarte frumos si reusit acest spectacol. Am vrut sa nu mai vin pentru ca este foarte frig, dar pina la urma m-au convins vecinele si am venit impreuna. E cam inghesuiala aici, dar am prins scaune si ne simtim bine. Ne-am incalzit acum. Le multumim celor care se gindesc in fiecare an la noi si organizeaza asemenea spectacole”, a declarat una dintre domnele sosite ieri la Centrul de Zi pentru Persoane Virstnice din Alba Iulia. “Asteptam sa se organizeze si o zi a barbatilor. Pina atunci petrecem clipe frumoase de ziua femei. Oricum, ne simtim bine ca sintem impreuna si pentru noi este un lucru foarte important. Este bine ca are cineva grija si de noi”, a explicat un domn destul de bine dispus. Primarul Mircea Hava si viceprimarul Ioan Bogatan au impartit tuturor doamnelor garoafe si le-au urat multa sanatate si La Multi Ani.
Pugilistul columbian Edison “Pantera” Miranda a declarat, într-un interviu acordat examiner.com, ca el si staff-ul sau au un plan care sa îi asigure cistigarea titlului mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în fata românului Lucian Bute, la 17 aprilie. “Sint foarte multumit, echipa mea este mutumita si avem un plan care sa asigure ca voi deveni campion la 17 aprilie. Întotdeauna le ofer fanilor o lupta, este ceea ce ei doresc. Sint obisnuit sa boxez în alte tari, astfel ca nu ma va afecta faptul ca ma voi confrunta cu Bute în orasul sau”, a spus Miranda.Lucian Bute (25-0-0 20) îsi va apara pentru a cincea oara titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în fata pugilistului columbian Edison “Pantera” Miranda, într-o gala ce va loc la 17 aprilie, la Centre Bell din Montreal (Canada). Cu ocazia acestui meci, Bute va reveni la Centre Bell dupa mai mult de un an de absenta.
În perioada 2-6 martie 2010, la Bucuresti, s-a desfasurat Cupa României la haltere juniori 20 ani, competitie contind si pentru calificarile la finalele Campionatelor Nationale care se vor desfasura în luna august la Botosani. Clubul sportiv Unirea Alba Iulia a fost reprezentat de 3 sportive care au fost însotite de antrenorul lor Ioan Fratila. Rezultatele obtinute de catre acestea au fost urmatoarele:- Susu Andrada – locul 3 la categoria 69 kg- Avram Alexandra – locul 5 la categoria 69 kg - Sturza Ana Maria – locul 5 la categoria A75 kg“Toate cele trei sportive au obtinut calificarea pentru finalele campionatelor nationale din luna august unde speram obtinerea unui numar cit mai mare de medalii”, a declarat Marius Anghel, directorul clubului CS Unirea Alba Iulia.
Tinerele voleibaliste din Blaj si-au confirmat din nou valoarea, dupa ce au reusit sa se califice la turneul semifinal din cadrul Campionatului National. Etapa de calificare a avut loc, la sfirsitul saptaminii trecute, chiar la Blaj, sase echipe intrind in competitia pentru calificare. Potrivit purtatorului de cuvint al Primariei Blaj, Raluca Damian, in “Mica Roma” s-a desfasurat faza interjudeteana a Campionatului National de Volei, categoria de virsta “sperante”. In competitie au intrat echipele: CSS Blaj, CSS Sibiu, CSS Tirnaveni, CSS Tirgu Mures, LPS 1 Pitesti 1 si CSU Reale Brasov. “Pentru CSS Blaj, tintarul turneului a programat primul meci cu CSS Sibiu, o echipa buna, cu pretentii serioase, anul acesta, la podium. Meciul s-a terminat cu scorul de 3-0 pentru blajence, aratind ca fetele de la CSS dispun de un potential bun pentru obtinerea unui rezultat asemanator celui de anul trecut, cind echipa de minivolei acistigat titlul de campioana nationala”, a relatat Raluca Damian.CSS Blaj s-a impus in toate partidele disputate la sfirsitul saptaminii trecute, cu 3-0 in fata CSU Reale Brasov, CSS Tirgu Mures si LPS 1 Pitesti, partida cu CSS Tirnaveni incheindu-se cu scorul 3-1. Ca urmare a acestor rezultate, CSS Blaj a ocupat primul loc in aceasta grupa de calificare, echipa fiind secondata de CSS Sibiu. Cele doua echipe s-au calificat la turneul semifinal al Campionatului National de Volei, categoria “sperante”, turneu care va avea loc peste aproximativ o luna. “Blajul a avut intotdeauna traditie in scoala de volei. Daca pina acum aveau rezultate baietii, iata ca acum fetele isi iau revansa. Pot spune ca lucrez cu niste generatii foarte talentate, care reusesc sa speculeze un culoar foarte bun, facilitat de sprijinul care se acorda de autoritatile locale si judetene sportului juvenil. Imi propun ca, la turneul semifinal, sa obtinem inca o calificare la faza nationala si ne pregatim deja pentru atingerea acestui obiectiv”, a declarat antrenorul Emil Ciufudean.
În acest week-end s-a desfasurat în Serbia o importanta competitie de orientare „BEOGRAD OPEN” la care au fost prezenti si componentii grupei de înalta performanta din cadrul Federatiei Române de Orientare. Printre acestia si doi sportivi ai CS Unirea Alba Iulia, Irina Maiorescu si Bogya Tamas (foto) ambii facind parte din lotul de seniori al României.Bogya Tamas a dominat autoritar categoria de seniori-elita terminind la finele celor doua etape pe locul I al clasamentului general cumulat si cistigind „BEOGRAD OPEN” cu un avans de peste 8 minute fata de sportivul clasat pe urmatoarea pozitie slovenul Andres Hribar din Slovenia.La categoria similara feminina Irina Maiorescu a avut si ea o comportare remarcabila în cele doua etape de concurs urcind pe treapta a III-a a podiumului a clasamentului general. La aceasta competitie au fost prezenti sportivi din Belgia, Bulgaria, România, Serbia, Suedia si Slovenia. „Aceste rezultate vin oarecum logic dupa perioada de pregatire si competitii la cel mai înalt nivel desfasurate pe parcursul a 3 saptamini în Portugalia si Spania”, a spus Anghel, directorul clubului albaiulian. În perioada 6-28 februarie 2010 sportivii sectiei de orientare a CS Unirea Alba Iulia au fost prezenti la cele mai importante competitii mondiale care au loc în fiecare an, în aceasta perioada si anume POM(Portugal Orienteering Meeting), NAOM (Norte Alentejano Orienteering Meeting)- în Portugalia si Andalusian Orienteering Trophy- în Spania.Sportivii prezenti, Bogya Tamas, Maiorescu Irina, Milea Radu si Anghel Marius (directorul CS Unirea) – seniori si Tuncu Florin – tineret, au obtinut clasari onorabile avind în vedere participarea „spumei mondiale a orientarii”.La aceste competitii au participat peste 2.000 de sportivi, reprezentind un numar de 342 cluburi sportive din peste 30 de tari. În clasamentul cluburilor sportive CS Unirea a ocupat un onorant loc în prima treime si anume 66.Participarea la aceste competitii a fost posibila si datorita sprijinului oferit de clubul GD4C(Grupo Deportivo 4 Caminhos) din Porto prin presedintele acestuia Fernando Costa care este un mai vechi prieten cu directorul CS Unirea.„Intentionam sa dezvoltam relatii de reciprocitate cu acest club astfel ca în luna august vor fi prezenti la Alba Iulia un numar de 5 sportivi ai clubului portughez. Tot atunci si-au anuntat prezenta la un stagiu de pregatire organizat în orasul nostru si sportivi din Norvegia, Spania, Polonia si Noua Zeelanda”, a spus Marius Anghel, directorul coordonator al CS Unirea Alba Iulia. La finele acestei luni, mai exact în 27 martie, vor avea loc, la Izvorul Muresului, selectiile sportivilor pentru loturile nationale de orientare care vor reprezenta România în acest an la Campionatele Europene si Mondiale unde CS Unirea mizeaza pe calificarea unui numar de 4 sportivi.
“S-a reziliat contractul pe cale amiabila cu antrenorul Adrian Falub. Momentan echipa va fi condusa de secunzii Bichesi si Himcinschi. Sper ca marti sa numim noul antrenor. Am discutat cu Giuseppe Materazzi, dar momentan nu ne-am inteles la bani. El vrea o anumita suma de bani, noi dorim sa ii dam mult mai mult, dar numai daca va salva echipa de la retrogradare”, a spus Marian Sarmes, presedintele CA al Unirii Alba Iulia.Dupa 20 de etape, Unirea are numai 14 puncte, fiind la sase puncte de locul salvator. Printre cei favoriti sa preia Unirea se regasesc urmatorii antrenori: italianul Giusepe Materazzi (prezent in tribune la Iasi – Alba), Mircea Rednic, Jean Vladoiu, Marian Rada sau Leo Grozavu.Nicolae Lupu, preSedinte executiv Unirea Alba Iulia“Nu am stabilit inca nici un antrenor, sintem in discutii cu mai multi tehnicieni. Avem o lista impresionanta cu antrenori, sper sa facem alegerea cea mai buna,, iar cine va prelua echipa sa incerce mentinerea ei in Liga I”
Bechtel urmeaza sa analizeze de citi oameni are nevoie pentru a continua lucrarile la autostradaGuvernul si constructorul Autostrazii Transilvania vor semna un acord de continuare a lucrarilor la autostrada in aprilie, cu achitarea altei transe din datoria fata de companie. Premierul Emil Boc s-a intilnit ieri cu reprezentantii companiei americane Bechtel, constructorul Autostrazii Transilvania, acestia dorind sa afle daca Executivul este dispus sa continue in acest an lucrarile la autostrada. La finalul discutiei, premierul a anuntat ca Ministerul Transporturilor si compania Bechtel vor semna un protocol de continuare a lucrarilor in aprilie, tot in aprilie urmind sa fie achitata si o noua transa din datoria pe care Guvernul o are fata de constructor, pentru lucrarile executate pina in prezent. "Esenta este ca lucrarile la autostrada vor continua. Urmeaza sa se incheie un protocol intre Ministerul Transporturilor si Bechtel cu privire la tronsoanele care vor face obiectul muncii in 2010, inclusiv cu sustinere financiara, in primul rind achitindu-ne datoriile integral", a precizat Emil Boc. Potrivit unor surse oficiale, dupa rectificarea bugetara ar putea fi gasite resurse financiare suplimentare pentru continuarea lucrailor la tronsoanele Cimpia Turzii - Turda, Gilau - Nadasel si viaductul Suplacu de Barcau. De altfel, Guvernul estimeaza ca anul acesta vor fi finalizate lucrarile la inca 20 de kilometri din Autostrada Transilvania. Peste 50% din angajati ar putea scapaOdata cu continuarea lucrarilor, Bechtel va renunta la o parte din disponibilizari, a mai declarat Boc, Guvernul estimind ca doua treimi dintre muncitori vor fi pastrati. Totusi, un raspuns final cu privire la aceasta problema va fi dat de conducerea companiei americane in urmatoarele luni, dupa ce Bechtel va analiza de citi oameni are nevoie pentru a continua lucrarile. Pe de alta parte, trebuie mentionat ca Bechtel a notificat ieri Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Cluj privind disponibilizarea a circa 1.900 de angajati de pe santierul Autostrazii Transilvania, incepind cu luna aprilie. In plus, tot ieri, conducerea sindicatului din compania Bechtel a anuntat ca va cere atit AJOFM Cluj, cit si Inspectoratului Teritorial de Munca Cluj, sa faca demersurile necesare pentru anularea deciziei de concediere colectiva, in caz contrar sindicalistii amenintind cu proteste.
Serbarile de 8 martie de altadata au fost reinviate ieri la Teatrul National "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca. Zeci de princhindei au incintat publicul cu cintece si dansuri populare, poezii inginate la microfon si scenete de teatru, toate inchinate mamelor si bunicilor prezente in sala. Evenimentul a avut loc in organizarea deputatului Adrian Gurzau.
Foto "Gandul"Veturia Suciu se zbate si la virsta sa de peste 70 de ani ca valorile satului romanesc sa-si recapete stralucirea de odinioara''Politicienii de la Bucuresti nu prea par sa stie ca poporul de jos este cel ce duce mai departe traditiile nationale si, din pacate, nu fac ce trebuie sa faca pentru neamul romanesc'', considera Veturia Suciu, vestita artizana care a reprezentat de nenumarate ori Romania la mari festivaluri internationale. Ea nu este impacata deloc nici cu faptul ca tinerii sint in totalitate captivati de computer – ''si nu de lucruri serioase, ci de jocuri violente, aduse de prin strainatate'' –, iar obiceiurile stravechi ii intereseaza doar pe doi-trei ''juni necorupti'' din sat. Inzestrata cu un talent deosebit, dar si cu o memorie extraordinara, ea povesteste cum la marele eveniment cultural organizat de Romania la Strasbourg in 2007, intitulat ''Romania de la tine de acasa – La Roumanie de chez toi'', si care a coincis cu traditionalul ''Tirg de Craciun'' din capitala regiunii franceze Alsacia, ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu a venit la standul sau si a felicitat-o. ''Aveam o eticheta cu numele meu pe masa standului, prin urmare ministrul stia cum ma cheama, si a venit la mine si mi-a spus: «Doamna Veturia, sinteti mindria acestei mari manifestari»". Dansuri uitate readuse la viataTalentata femeie din Cojocna face, de multi ani, costume populare pentru copii, broderii frumoase numai pe pinza tesuta in casa, dar si singurii ''ingerasi'' din arta artizanala din Romania, lucrati cu maiestrie din panusi de porumb. Potrivit Veturiei Suciu, o suita de dansuri populare din Cojocna, unica in tara - "Ardeleana", ''Tarina", "Invirtita" si "Roata" –, ''iti rupe inima cind o vezi si ii auzi cuvintele interpretate de un cor barbatesc''. ''Acum ne straduim, cu domnul Tiberiu Groza, directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, sa o readucem in practica sarbatorilor. Este lenta, se joaca mai rar. In zilele noastre se joaca mai mult dansuri mai repezite, dar cele patru amintite de mine sint rupte direct din inima romanului. Jocul si cintecul popular spun totul despre o comunitate. Unde nu sint jocuri si cintece vechi nu este nici prietenie intre oameni'', afirma destoinica femeie din Cojocna. Pregateste a doua carteVeturia Suciu a fost descoperita in 1994 de directoarea Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Simona Munteanu, pe atunci sef de sectie, care a incurajat-o foarte mult. La rindul sau, prestigiosul etnograf Maria Bocse a avut cuvinte de lauda pentru priceperea si preocuparile sale si a indemnat-o sa scrie si sa publice tot ce stie despre lumea satului de altadata. In cartea publicata in 2003, Veturia Suciu descrie obiceiuri si traditii din zona Cojocnei. Ea este mindra si azi ca volumul sau a fost lansat in chiar sediul Primariei din Cluj-Napoca. In prezent, pregateste o noua carte, dedicata aceleiasi teme. Volumul va fi insotit de un CD cu vechi colinde interpretate chiar de Veturia Suciu. "In Asociatia Mesterilor Populari sint, printre noi, si mesteri cu studii superioare. Noi intre noi sintem o familie, ne stimam si ne respectam unul pe altul si peste tot unde am mers am lasat loc de buna ziua'', spune Veturia Suciu. Ea a participat la festivaluri si manifestari organizate de Romania in Italia, Belgia, Polonia, Franta si Turcia, dar si la foarte multe festivaluri si tirguri nationale.
Mai multe banci austriece, printre care Raiffeisen Zentralbank si UniCredit Bank Austria, au ajutat la spalarea a 2 miliarde de euro pentru Mafia italiana în perioada 2005-2007, potrivit publicatiei austriece "Profil", citata de Mediafax. Banii au fost spalati prin 14 conturi deschise la Raiffeisen Zentralbank, UniCredit Bank Austria si divizia locala a Anglo Irish Bank. Bancile implicate au refuzat sa comenteze, însa au afirmat ca în prezent coopereaza cu autoritatile. A. D.
Uniunea Europeana acorda 45.000 de micro-împrumuturi pentru somerii care vor sa înfiinteze o afacere, dupa ce ministrii UE pentru protectie sociala si angajari au decis ieri crearea acestei facilitati, cu conditia ca creditul sa nu fie mai mare de 25.000 de euro. Facilitatea Europeana de Microfinantare va avea un buget initial de 100 de milioane de euro, iar banii vor fi gestionati de Banca Europeana de Investitii (BEI) si de Fondul European de Investitii (FEI), care vor incheia acorduri cu banci sau alte institutii financiare din statele membre, care acorda credite persoanelor si microintreprinderilor. Imprumuturile vizeaza infiintarea unor afaceri cu maximum 10 angajati, iar beneficiarii acestei initiative vor avea la dispozitie si programe de instruire, de mentorat si asistenta tehnica pentru crearea unui plan de afaceri. A. D.
Agentiile de turism membre ANAT au pus în vinzare bilete in cadrul programului "O saptamina la munte", care se desfasoara in perioada martie-aprilie 2010. Programul ofera tarife fixe pentru vacante în serii de 5 nopti în statiunile montane din tara. Astfel, tarifele pentru un loc pe un sejur de 5 nopti, fara servicii de masa, sint de 158 de lei/sejur pentru unitatile de cazare de doua stele, 258 de lei/sejur pentru trei stele si 358 lei/sejur pentru patru stele. Pina acum, în acest program s-au înscris 65 de societati hoteliere din zona montana, care au pus la dispozitie peste 3.300 de locuri pe serie. Lista completa a hotelurilor participante la program este disponibila pe site-ul ANAT. A. D.
Ecomax, dealerul local al marcii Chevrolet, a prezentat ieri noul model Spark, oferindu-le doamnelor care au participat la drive test diverse premii. Noul model Spark are cinci usi, fiind cel mai mic membru al familiei de autovehicule Chevrolet. Spark este pus în vinzare in Europa din aceasta primavara, fiind oferit pe piata locala la un pret de 5.299 de euro cu TVA inclus, prin programul "Remat", pentru modelul echipat cu aer conditionat, ABS, airbag sofer, geamuri electrice fata, servodirectie, inchidere centralizata si bare de protectie in culoarea caroseriei.
Magicienii de la Harlem Globetrotters isi vor aduce din nou la Cluj-Napoca trucurile spectaculoaseDupa turneul final al Ligii Europei Centrale ce s-a disputat la Cluj la inceputul lunii februarie, Ardealul va gazdui alte trei evenimente baschetbalistice majore. Pentru a treia oara, dupa editiile din 2003 si 2004, All Star Game-ul baschetului masculin romanesc va avea loc in Arena "Antonio Alexe" din Oradea, pe 16 martie. Componenta celor doua echipe, Nord si Sud, care se vor confrunta intr-un meci spectacol, va fi anuntata in cursul zilei de astazi de catre Federatie. Pentru alegerea jucatorilor si a antrenorilor ponderea votului este urmatoarea: 50% departamentul tehnic al FRB, 30% public si 20% presa. Pentru selectionata Nordului au putut fi votati jucatori de la "U" Mobitelco Cluj, Gaz Metan Medias, CSU Sibiu, CSM Oradea, Elba Timisoara, BC Mures, BC Gladiator si CSU Brasov, iar pentru reprezentativa Sudului de la formatiile CSU Asesoft Ploiesti, CS Otopeni, Dinamo, Steaua, BCM Pitesti, CSM Bucuresti, Energia Rovinari si SCM Craiova. La meciul show se va respecta regulamentul din campionatul intern, astfel ca fiecare echipa va avea in lot 12 jucatori, 7 romani si 5 stranieri, iar pe toata durata jocului va trebui sa se afle un roman pe teren. Nu vor lipsi, bineinteles, nici concursul de slam-dunk-uri si cel de aruncari de 3 puncte. Pretul unui bilet la All Star Game 2010 costa 10 lei si toate incasarile vor fi donate sectiei de Oncologie pediatrica a Spitalului "Dr. Gavril Curteanu" din orasul de pe Crisul Repede. All Star Game-ul feminin va avea loc pe 25 aprilie la Drobeta Turnu-Severin. Magicienii baschetului revin la ClujCelebra trupa americana de baschet-spectacol Harlem Globetrotters va sustine un nou show pe Somes, dupa ce in 2008 i-a incintat pe clujeni cu jonglerii cu mingea, driblinguri incredibile si slam-dunk-uri care te lasa cu gura cascata. Airport Greenup, Moo Moo Evans sau Big Easy Lofton vor face o demonstratie de zile mari in sala "Horia Demian" pe 25 martie, incepind cu ora 18. Biletele au pretul intre 50 si 150 de lei, copiii sub 6 ani avind acces gratuit. Cupa se da la SibiuIn perioada 9-10 aprilie, Sala "Transilvania" din Sibiu va gazdui Final Four-ul Cupei Romaniei, cu participarea echipelor CSU Asesoft Ploiesti, Gaz Metan Medias, Elba Timisoara si CS Otopeni. In prima semifinala se vor intilni formatia de pe Bega si "aviatorii" lui Stojadin Markovici, iar in a doua detinatoarea trofeului, CSU Asesoft, si Gaz Metan. CSU Atlassib a fost eliminata din Cupa inca din primul tur de CS Otopeni, in timp ce "U" Mobitelco a parasit competitia in sferturi dupa un dublu esec in fata rivalilor din Ploiesti.
Regizorul Sorin Militaru a reusit sa reinvie clasicul "Vis" al lui Shakespeare intr-o comedie spumoasa, fascinanta si exuberanta. Clasicul spectacol shakespearean "Visul unei nopti de vara" a prins viata pe scena Nationalului clujean intr-o forma neasteptata, care alatura in mod inspirat muzica psihedelica cu umorul frust, sanatos si irezistibil al mesterilor care incropesc o piesa de teatru ca dar de nunta pentru Tezeu si Hipolita (interpretati de Emanuel Petran si Patricia Boariu). Decadenta invaluie personaje precum cei doi logodnici care stapinesc cetatea Atenei, dar si pe cei care domina lumea supranaturala a padurii, Oberon si Titania (jucati magistral de Ionut Caras si Miriam Cuibus), iar intrarea lor in scena e pregatita de un recital tulburator al Rominei Merei, care va face parte, alaturi de alte fragmente din coloana sonora a spectacolului, dintr-un remix al muzicianului Vlaicu Golcea. Anul Comediei a inceput intr-un ceas bunDecorul minimal al scenei, completat, insa, de muzica electronica, umbre si fum, infatiseaza ametitor scenele navalnice si emotionante care se petrec in padurea vrajita scufundata in intuneric. Halucinatia este intrerupta de sosirea cetei lui Gutuie, mesterii care vor sa fie artisti pentru o zi, moment din care totul se preschimba intr-o comedie savuroasa, cu gaguri si poante irezistibile, pentru tot poporul. Citeva momente ating aproape limita grotescului, insa nu stirbesc din savoarea spectacolului, al carui final este realmente neasteptat. Rasplatita indelung cu aplauze la finalul premierei de duminica seara, reprezentatia deschide intr-un cadru de bun augur Anul Comediei la Teatrul National "Lucian Blaga" (TNC) din Cluj-Napoca. Iubitorii de teatru din oras se vor mai putea delecta pina la sfirsitul lui 2010 cu piese ca "Fat-frumos din lacrima" in regia lui Marian Rilea, o alta piesa in regia lui Radu Afrim, "Revizorul" de Gogol in regia Monei Chirila sau "Caragiale Forever" regizata de Mihai Maniutiu.
"Astazi, 8 martie, s-au prezentat la sediul central al Loteriei Romane cistigatorii marelui premiu la Loto 6/49 la tragerea din data de 7 martie, premiu in valoare de 7.156.255,76 de lei. Este vorba despre un grup de 15 prieteni, din Tirgoviste, de diferite virste, jucatori constanti la loto", au explicat reprezentantii Loteriei Romane. Numerele cistigatoare au fost alese la intimplare si nu au nici o semnificatie pentru nici unul din cei 15 prieteni, au mai spus cistigatorii, care au ales sa-si pastreze anonimatul. Biletul norocos a fost jucat la o agentie din Tirgoviste, iar pretul acestuia a fost in valoare totala de 200,05 lei. Cistigatorii au obtinut, pe linga premiul de categoria I, alte 6 cistiguri de categoria a III-a, astfel incit suma totala cistigata a fost in valoare de 7.157.923,46 de lei. Este al doilea cistig din acest an de categoria I la jocul Loto 6/49, primul fiind cistigat la tragerea din data de 17 ianuarie. A. V.
Proiectul, care va fi dezbatut astazi in sedinta ordinara a forului local, va fi depus spre finantare in cadrul Programului Operational Regional - axa prioritara 5, care vizeaza dezvoltarea durabila si promovarea turismului. Bugetul total al proiectului "La pas prin orasul comoara, Cluj-Napoca" este de peste 998.000 de lei, dintre care 822.000 de lei reprezinta suma solicitata in cadrul programului. Co-finantarea asigurata de la bugetul local al municipiului se ridica la aproape 17.000 de lei. De asemenea, suma de 160.000 de lei, reprezentind TVA, va fi platita tot de la bugetul local. Potrivit referatului ce insoteste proiectul de hotarire, obiectivul general al acestuia este cresterea notorietatii destinatiei turistice Cluj-Napoca prin promovarea produselor sale turistice specifice. In acest sens, au fost selectate si citeva obiective care vor fi intens promovate. Printre ele se numara ansamblul urban "centrul istoric al orasului Cluj", Gradina Botanica "Alexandru Borza", Parcul National Etnografic "Romulus Vuia" - sectia in aer liber sau muzeele din oras. Promovarea turistica se va face prin desfasurarea de actiuni de marketing direct sau prin intermediul Internetului, dar si prin participarea la tirguri de turism sau organizarea de evenimente de promovare. Durata proiectului va fi de 24 de luni. Proiectul are nevoie de aprobarea Consiliului Local, avind in vedere faptul ca pentru depunerea acestuia spre finantare este solicitata prezentarea la dosar a documentelor care sa ateste asigurarea aportului financiar de catre solicitant.
Fata de alte orase din tara, aceasta rasa poate fi crescuta in Sibiu, dar numai in zonele extravilane. Este evident ca rasa are nevoie de anumite conditii. Intretinerea acestui caine in apartament in Sibiu sau chiar intr-o curte mica, contravine cu cerintele fiziologice ale rasei. Cainele are origine in cainii eschimosilor si este o rasa veche care a contribuit la formarea raselor Malamut de Alaska si Samoyed. Are capacitatea de a se ascunde in stratul de zapada afanata din zonele nordice. Este un remarcabil prieten al omului. Atelajele cu caini au facut posibila explorarea tinuturilor greu accesibile. Astazi este cel mai rapid caine de sanie pentru curse contemporane si cel mai popular caine pentru cursele de atelaje. Exista multe rase diferite de caini pe care le puteti alege. Daca nu sunteti dispusi sau capabili sa oferiti timp si un spatiu adecvat acestor caini, atunci poate ar trebui sa luati in considerare o alta rasa de caine. Inainte de a achizitiona un Husky in casa ta si in viata ta, este important sa te asigurati ca ai citit tot ceea ce nu stii despre aceasta rasa. Nu trebuie sa-l cresti doar pentru ca este frumos. Acesta este un caine de lucru, un caine activ, care poate rezista la temperaturi de minus 60 de grade C. Deasemenea au nevoie de mult exercitiu zilnic si mai ales de mult spatiu. Este foarte important sa intelegeti acest detaliu. Husky este un caine deosebit de activ care are nevoie de exercitiu zilnic, pe langa miscare. Este un caine de tura, care are nevoie de o relatie aparte cu stapanul, in sensul in care miscarea libera sa fie imbinata cu exercitiul la sanie, fiind un caine utilitar. In ultimul timp sunt utilizati in actiuni de salvare. In trecutul indepartat, in Siberia, cainele a fost instruit pentru a trage la sanie. Testele ADN au reflectat faptul ca este una dintre cele mai vechi rase de caini din lume. Daca aveti un Husky si ati citit articolul meu, va recomand sa va documentati in continuare! Apoi incet, ii limita posibilitatilor, sa ii mariti spatiul din curte. Apoi, cel putin de 3-4 ori pe saptamana sa mergeti cu el la plimbare intr-un spatiu larg, deschis si sa il lasati sa se joace macar o ora. Nu in ultimul rand incercati sa va cunoasteti intre voi, posesorii acestei rase si sa obisnuiti sa ii scoateti macar o data pe saptamana la joaca impreuna. Dr.Cristian Valentin Iosif medic veterinar specialist clinica si farmacie
1454 - S-a nascut Amerigo Vespucci, navigator italian, caruia geograful M.Waldseemuller i-a atribuit descoperirea noului continent (America), pe care l-a si denumit dupa numele exploratorului (m.22.02.1512). 1661 - A murit Jules Mazarin, cardinal si om politic francez (n.14.07.1602). 1749 - S-a nascut Honoré Gabriel de Riqueti, conte de Mirabeau, om de stat care se remarca in timpul Revolutiei Franceze. Presedinte al Clubului Iacobinilor si al Adunarii Nationale (m.02.04.1791). 1842 - Are loc, la Milano, premiera absoluta a operei „Nabucco" de Giuseppe Verdi. 1844 - Are loc, la Venetia, premiera operei „Ernani" de Giuseppe Verdi (libretul adaptat dupa drama cu acelasi titlu a lui Victor Hugo). 1859 - S-a nascut Alexandru Averescu, maresal al Romaniei si om politic, comandantul Armatei a II-a in Primul Razboi Mondial si erou al luptelor de la Marasti (iulie 1917) (m.1938). 1907 - S-a nascut Mircea Eliade, prozator, istoric al religiilor, romancier, eseist, membru al Academiei Romane si al altor academii si societati stiintifice straine, Doctor Honoris Causa al mai multor universitati europene si americane. Stabilit, intre anii 1945 si 1956, in Franta, apoi in SUA (m.22.04.1986). 1919 - Are loc primul zbor intre Toulouse si Rabat, primul din istoria aviatiei comerciale. 1934 - S-a nascut Iuri Gagarin, primul om care a zburat in Cosmos (mort intr-o catastrofa aviatica la 27.03.1968). 1942 - S-a nascut Ion Caramitru, actor, regizor, profesor de arta actoriei, presedinte al UNITER (1990-1997), fost ministru al Culturii. 1955 - S-a nascut actrita italiana Ornella Muti. 1959 - A fost creata celebra papusa Barbie, la Hawrhorne, langa Hollywood. 1961 - A murit scriitorul Cezar Petrescu (romanele: „Intunecare", „Calea Victoriei", „Aurul negru") (n.01.12.1892). 1964 - S-a nascut actrita franceza Juliette Binoche. Premiul Oscar pentru rolul din filmul "Pacientul Englez".
Dezbaterea este organizata in conformitate cu HG nr. 321/2005 privind evaluarea si gestionarea zgomotului ambiant si are in vedere constientizarea populatiei, dar si preluarea propunerilor venite din partea institutiilor si a cetatenilor pe aceasta tema. Dezbaterea publica va fi organizata joi, 11 martie, cu incepere de la ora 15, in Sala de Sticla a municipalitatii, iar eventualele propuneri, sugestii sau observatii se pot depune la sediul Primariei din strada Motilor nr. 3, camera 12, sau prin fax la numarul 0264/431753. Rezumatul planului de actiune pentru prevenirea si reducerea zgomotului ambiant in municipiul Cluj-Napoca poate fi consultat pe site-ul institutiei, la adresa http://www.primariaclujnapoca.ro/informatii-publice/harta-de-zgomot.html. Planul de actiune pentru combaterea zgomotului a avut in vedere mai multe surse, precum zgomotul industrial, traficul aerian, traficul feroviar sau traficul rutier. Printre propunerile menite sa combata zgomotul produs de traficul rutier se numara separarea traficului local de cel de tranzit, interzicerea traficului rutier greu in oras (lucru care s-a realizat partial), modernizarea parcului auto prin introducerea de autobuze si troleibuze mai silentioase, amenajarea de piste pentru biciclete, introducerea zonelor cu limitarea vitezei la 30 de kilometri pe ora sau realizarea "autostrazii urbane".
Astazi au loc primele doua partide din mansa retur a optimilor de finala ale Ligii Campionilor. Boom Sport va transmite, de la 21.45, partida dintre Arsenal si FC Porto, ce pleaca de scorul de la 2-1 pentru portughezi. O eliminare a "tunarilor" ar fi de neconceput pentru fani, care asteapta inca obtinerea primului trofeu european suprem din competitiile inter-cluburi. Cealalta partida le va opune pe Fiorentina si Bayern München, in ceea ce se doreste a fi derbiul serii. In turul de pe "Allianz Arena" gazdele de atunci s-au impus tot cu 2-1, la capatul unui meci in care italienii au contestat vehement arbitrajul. Partida Fiorentina - Bayern va putea fi urmarita pe TVR 1, de la aceeasi ora consacrata pentru Liga Campionilor, 21.45. D. S.
Campionul mondial in exercitiu, Sebastien Loeb, s-a impus in Raliul Mexicului, cea de-a doua etapa a Campionatului Mondial de Raliuri. Competitia n-a inceput prea bine pentru francez, care in prima zi a fost surclasat de Peter Solberg si Sebastien Ogier, insa faptul ca a pornit al treilea in ziua urmatoare, deci avind soseaua "maturata", i-a inlesnit obtinerea unui avans linistitor pentru epilogul concursului. Intr-adevar, Loeb n-a ratat victoria si s-a instalat, gratie celor 25 de puncte obtinute, pe prima pozitia a clasamentului general. Podiumul Raliului Mexicului a fost completat de Soberg si Ogier, cu Mikko Hirvonen sosind pe locul 4. G. J.
Lucrarile efective la noua pista a aeroportului vor incepe in aceasta varaTermenul de realizare a serviciilor este de 150 de zile de la data semnarii contractului. Consiliul Judetean a anuntat finalizarea procedurii de atribuire a contractului de achizitie publica pentru proiectul ce implica servicii precum identificarea proprietarilor de terenuri afectate de realizarea investitiilor enuntate mai sus si care necesita a fi expropriate, precum si identificarea parcelelor de teren ce necesita a fi expropriate, masurate si dezmembrate, in scopul intocmirii documentatiilor cadastrale pentru fiecare imobil. Terenurile se afla la nord de pista actuala a Aeroportului International Cluj-Napoca, iar in ceea ce priveste suprafata de teren afectata de construirea pistei de decolare-aterizare de 3.500 de metri si de lucrarile pentru regularizarea riului Somesului Mic, aceasta este de 244,1 hectare. "In urma analizarii documentelor de calificare, a ofertelor tehnice si financiare ale celor 25 de societati interesate, oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic, conform prevederilor OUG nr. 34/2006, respectiv a HG nr. 925/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost cea depusa de firma SC Geo Earth SRL", au anuntat reprezentantii Consiliului Judetean, prin intermediul unui comunicat de presa. Documentatiile, gata pina la finalul lui iulieCei de la Geo Earth au oferit un pret de 207.485 de lei fara TVA, iar termenul de realizare a serviciilor este de 150 de zile de la data semnarii contractului. "Astazi (ieri, n.r.) am finalizat o noua etapa necesara in vederea demararii lucrarilor la unul dintre cele mai importante proiecte de investitii ale Consiliului Judetean Cluj din acest an - constructia in cadrul Aeroportului International Cluj-Napoca a unei piste de decolare-aterizare de 3.500 de metri. Vom urmari ca firma declarata cistigatoare sa-si onoreze obligatiile contractuale, astfel incit cel tirziu la sfirsitul lunii iulie 2010 aceasta sa ne furnizeze documentatiile solicitate pentru a putea demara efectiv lucrarile la acest proiect", a explicat presedintele CJ Cluj, Alin Tise. Inceperea lucrarilor la noua pista a aerogarii clujene a fost declarata investitie prioritara inca de anul trecut. Tise a explicat ca isi propune sa finalizeze noua pista in anul 2012. In ceea ce priveste costurile estimate, investitia pentru pista se ridica la aproximativ 88 de milioane de euro, la care se adauga banii necesari exproprierilor si devierii cursului Somesului.
Un proiect de hotarire privind incheierea unui protocol de colaborare intre municipiul Cluj-Napoca si orasul belgian Namur se va afla astazi in mapele consilierilor locali. Initierea demersurilor necesare incheierii protocolului are la baza o scrisoare deschisa adresata Clujului de primarul orasului Namur, Jacques Etienne, in data de 4 iunie 2008, si reiterata in martie 2009. Propunerea survine pe fondul existentei unui acord de cooperare intre Facultatea de Litere - sectia Limbi Moderne Aplicate a Universitatii "Babes-Bolyai" si Haute Ecole Albert Jacquard din Namur, in cadrul programului Erasmus. Namur este capitala Valoniei, partea francofona a Belgiei si resedinta provinciei cu acelasi nume, avind o populatie de 108.000 de locuitori. Orasul este situat la 60 de kilometri sud de Bruxelles. M. O.
Clujencele au fost rasfatate cu ocazia zilei de 8 martie de catre politicieni, dar si de catre politistii rutieri. In timp ce tinerii democrat-liberali, insotiti de primarul Sorin Apostu si de viceprimarul Radu Moisin, s-au plimbat prin centrul orasului, impartind flori femeilor, cei de la Politia Rutiera le-au oprit pe soferite pentru a le oferi cite o floare si o felicitare. "Cu ocazia zilei de 8 martie, IPJ Cluj, prin Politia Rutiera, a oferit participantelor la trafic flori si o felicitare, alaturi de cele mai bune ginduri si urarea de «La Multi Ani!». In nume personal, le doresc doamnelor si domnisoarelor o zi cit mai placuta, cu multa distractie si sa nu uite ca pentru a consuma un pahar cu sampanie trebuie sa-si transforme iubitii sau sotii in soferi", a declarat subinspectorul Sorin Precup, purtatorul de cuvint al Serviciului Politiei Rutiere Cluj. M. O.
Foto Cantor AndreaMandorlini ar trebui sa stie ca in Gruia nu sint acceptati prea multi pasi gresitiCu noroc, CFR Cluj a ramas lider in Liga 1. Desi a fost invinsa de Otelul Galati cu 1-0, Unirea Urziceni si Steaua, cele doua formatii care o puteau egala la puncte, au remizat, scor 2-2 pe terenul ialomitenilor, astfel ca avansul ardelenilor s-a micsorat la doar 2 puncte, dar nu s-a anulat. Mai grav decit rezultatul de la Galati, insa, a fost jocul prestat de echipa. Nici urma de disciplina tactica, ocazii putine, joc modest spre penibil - acestea au fost coordonatele evolutiei CFR-istilor in fata echipei lui Dorinel Munteanu. La finalul meciului, presedintele Iuliu Muresan abia isi putea ascunde dezamagirea. Totusi, oficialul clujenilor, desi s-a zgircit la consideratii asupra partidei, a lasat un avertisment cu tinta precisa: "Nu-l vom demite pe Mandorlini, dar trebuie sa ne schimbam jocul". Cunoscut drept un adevarat devorator de tehnicieni, Muresan nu va avea nici o problema in a-l trimite acasa pe Mandorlini in cazul in care va pierde derbiul cu Dinamo, programat pentru simbata care vine. Si aceasta pentru ca un nou esec ar insemna, practic, pentru clujeni despartirea de fotoliul de lideri ai Ligii 1 si, astfel, indepartarea de principalul obiectiv al sezonului: cucerirea titlului. Fara Cadu si Muresan cu DinamoDoi dintre oamenii de baza ai CFR-ului nu vor face parte din lotul pentru meciul cu Dinamo. Este vorba de capitanul Cadu si mijlocasul Gabi Muresan, ambii suspendati o etapa pentru cumul de cartonase. Primul a incasat la Galati cel de-al saptelea "galben" stagional, dupa ce a degajat in tribune o a doua minge aruncata in terenul de joc, in timp ce "Muri" a fost eliminat pentru doua infractiuni, un fault si un hent. Astfel, impotriva "ciinilor", Mandorlini va fi fortat sa foloseasca cel mai instabil si problematic cuplu de fundasi centrali din lot: Piccolo - Alcantara.
Cornel Stirbet nu s-a putut abtine sa nu comenteze pe blogul personal realegerea lui Crin Antonescu in fruntea PNLDeputatul de Sibiu, Cornel Stirbet, nu rateaza nicio ocazie pentru a-si exprima liber opiniile pe blogul personal. Intr-un comentariu postat recent, vicepresedintele PDL apreciaza realegerea lui Crin Antonescu in fruntea liberalilor si spune ca i se pare „normala si fireasca". Crede insa ca liderul PNL nu va avea succes in demersurile sale decat daca va renunta la „orgolii si resentimente" si „reorienteaza PNL spre dreapta". „Il felicit pe domnul Crin Antonescu pentru realegerea sa ca presedinte al PNL. Nu este o surpriza. Este fireasca si normala alegerea sa, dupa bunele rezultate de la prezidentiale. Ii doresc mult succes si cred ca il poate avea, daca reorienteaza PNL spre dreapta si renunta la orgolii si resentimente", scrie Cornet Stirbet pe blogul sau, intr-un text pe care l-a intitulat „Succes". Orientarea catre PSD „din inertie" Stirbet isi continua textul de pe blog prin a-i da sfaturi lui Crin Antonescu cum sa-si conduca partidul. Stirbet crede ca vadita orientare catre PSD pe care au avut-o Antonescu si PNL in ultimul an si, mai ales, dupa alegerile prezindentiale se datoreaza „inertiei" si il sfatuieste pe liderul liberalilor sa renunte la retorica de campanie electorala, impotriva PDL si impotriva lui Basescu. „In anul in care a condus PNL, domnul Antonescu, din inertie sau din alte motive, a continuat si a dezvoltat infratirea cu PSD. A culminat cu sustinerea candidatului Geoana in turul doi al alegerilor prezidentiale si inca nu s-a desprins de retorica anti-Basescu si PD-L. Il indemn, din nou, sa mai reflecteze si sa accepte realitatea politica romaneasca", mai scrie Stirbet pe blog. „Rabufnire necontrolata" Acesta ii atrage atentia lui Antonescu ca incercarea de a distruge PDL este lipsita de „bun simt", dar si ca alte partide au incercat sa scoata PDL de pe scena politica, dar nu au reusit, iar demersul sau in acest sens va fi sortit esecului. „PD-L reprezinta, actual, dreapta politica in Romania! PNL nu poate impiedica aceasta manifestare, poate eventual intari dreapta daca se alatura sustinerii principiilor si valorilor sale. In niciun caz, ideea destructurarii PD-L si eliminarea lui de pe esicherul politic nu poate fi o solutie de „bun simt". Au mai incercat-o si altii, mult mai puternici, cu partide mult mai subrede si nu au reusit. Cred ca este o ultima rabufnire necontrolata a domnului Antonescu, continuatoarea campaniei electorale", mai spune Stirbet. PNL impotriva PSD Vicepresedintele PDL, Cornel Stirbet, crede ca PSD este adversarul politic al PNL „pe termen scurt, mediu si lung" si este de parere ca doar intorcandu-se impotriva acestuia si alaturandu-se dreptei, adica PDL, PNL poate avea succes. „Crin Antonescu sper sa ramana la ideea pe care a exprimat-o la un moment dat in timpul congresului: «PSD reprezinta principalul adversar politic al PNL pe termen lung». Spun eu pe termen scurt, mediu si lung. Inca o data, succes domnule Antonescu", mai spune Stirbet.
Pentru o zi, fotbalistii Universitatii Cluj, alaturi de antrenorul Cristi Dulca, au lasat rigorile antrenamentelor pentru a fi aproape de doamnele si domnisoarele Clujului, carora le-au impartit flori si felicitari cu ocazia zilei de 8 Martie. Desigur, "U"-istii au trebuit sa faca fata si unei sedinte de autografe, solicitate atit de frumoasele sarbatorite, cit si de fanii surprinsi de intilnirea cu favoritii lor.
238 de familii de sibieni vor primi bani de la Primaria Sibiu. Sumele sunt aferente ajutorului de stat pentru incalzirea locuintei cu lemne, carbuni sau combustibili petrolieri, in functie de necesitatile fiecarei familii. Sibienii care au depus la timp cererile necesare, se pot prezenta saptamana aceasta sa isi ridice ajutorul financiar. Cu alte cuvinte, in zilele de 10,11,12 martie municipalitatea efectueaza plata ajutorului pentru incalzirea locuintei. „Persoanele care beneficiaza de aceste servicii sunt invitate sa se adreseze caseriei Serviciului Public de Asistenta Sociala Sibiu, situata in vechea Primarie de pe Bulevardul Victoriei nr. 1-3", a explicat Carmen Chis, purtatorul de cuvant al Primariei Sibiu. Plata se efectueaza intre orele 10 - 15, 10 si 11 martie, iar pentru ziua de 12 martie, intre orele 10-13.
Trei furturi au ajuns pe masa de lucru a politistilor sibieni, in curusl zilei de duminica. Cel mai mare prejudiciu, 800 de lei, a fost constatat in cazul unui furt din localitatea Dealul Frumos. Hotul a patruns intr-un imobil nelocuit, iar din interior a sustras un hidrofor, un covor si o cantitate impresionanta de alcool. In urma verificarilor efectuate de politistii din Agnita a fost identificat si autorul furtului, un barbat de 33 de ani, domiciliat in localitatea Merghindeal. Suspectul a fost retinut pe baza de ordonanta de retinere pentru o perioada de 24 de ore, urmand a fi prezentat cu propunere de arestare preventiva Parchetului de pe langa Judecatoria Agnita, fiind cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat.
Un tanar de 22 de ani din localitatea Dumbraveni si-a pierdut viata duminica, in urma unui grav accident petrecut pe DN 14, intre Medias si Dumbraveni. Tanarul se indrepta spre casa, insa a ignorat orice limta de viteza. Intr-o curba la dreapta, pe fondul vitezei excesive si a carosabilului umed acoperit cu mazga, a pierdut controlul autoturismului, a intrat in derapaj si s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea partii carosabile. Cand au ajuns la locul accidentului echipajele de interventie nu au mai putut face nimic pentru tanarul care decedase deja in urma impactului deosebit de violent.
Adrian Falub a fost demis de conducerea Unirii Alba-Iulia, club cu care a promovat in Liga 1 in sezonul 2008-2009. Motivul despartirii il reprezinta rezultatele foarte slabe inregistrate de "uniristi" in acest campionat, reusind sa stringa, in 20 de etape, doar 14 de puncte, in timp ce linia de clasament arata mai mult decit ingrijorator: 3 victorii, 5 egaluri si 12 infringeri. "S-a reziliat contractul pe cale amiabila cu Falub. Momentan echipa va fi condusa de secunzii Bichesi si Himcinschi. Sper ca marti (astazi) sa numim noul antrenor. Am discutat cu Giuseppe Materazzi, dar momentan nu ne-am înteles la bani. El vrea o anumita suma de bani, noi dorim sa îi dam mult mai mult, dar numai daca va salva echipa de la retrogradare", a declarat pentru www.prosport.ro presedintele Marian Sarmes. Tehnicianul Giuseppe Materazzi, tatal celebrului stoper de la Inter Milano, Marco Materazzi, are o carte din vizita interesanta, în CV-ul sau figurind echipe precum Lazio Roma (1988-1990), Bari (1992-1996 si 2007), Piacenza (1998-1999), Sporting Lisabona (1999), Venezia (1999) sau Cagliari (2001). În ultimul an, insa, a activat ca manager general la SE Eivissa-Ibiza, grupare din liga regionala din Spania. În virsta de 64 de ani, Giuseppe Materazzi ar fi, daca ar accepta oferta Unirii, al treilea antrenor italian din Liga 1, dupa conationalii sai Andrea Mandorlini (CFR Cluj) si Nicolo Napoli (Astra Ploiesti). D. S.
Mircia Giurgiu a motivat ca, prin gestul sau, vrea sa dea asigurari mediului de afaceri clujean ca o astfel de propunere legislativa nu va fi adoptata de Parlament. Reamintim ca un numar de 40 de deputati PDL, printre care s-au numarat si clujenii Mircia Giurgiu (foto), Petru Calian si Adrian Gurzau, au initiat un proiect de modificare a Legii nr. 82/1991 prin care se intentiona obligarea firmelor sa-si angajeze contabil cu norma intreaga. Proiectul a stirnit un val de nemultumiri, avind in vedere ca, la ora actuala, contabilii pot lucra cu jumatate de norma la mai multe firme, fiind platiti in baza unor contracte civile. Daca modificarile legislative ar intra in vigoare, patronii firmelor vor trebui sa angajeze cu carte de munca un contabil cu studii in domeniu sau sa incheie un contract cu o firma de specialitate ori Corpul Contabililor Autorizati din Romania. Vor sa-i responsabilizeze pe contabiliInitiatorii au declarat ca proiectul legislativ are drept scop stoparea muncii la negru, responsabilizarea contabililor si evitarea greselilor in bilanturi. "Prin aceasta modificare legislativa incercam sa definim mai clar ce inseamna un compartiment de contabilitate. Poate fi format dintr-un singur contabil cu diploma, angajat full-time. Daca, insa, intreprinderile mici nu au un asemenea departament, au optiunea sa lucreze, pe baza unei conventii de munca, cu orice contabil, dar bilantul trebuie sa fie vizat de un expert contabil, cu drept de semnatura. Problema de pina acum era ca un contabil avea drept de semnatura la 10 firme, el lucra in 10 locuri si poate ca se strecurau si greseli in bilanturile pe care le facea. Vrem acum sa-i responsabilizam mai mult pe contabili, sa nu ajunga sa raspunda pentru greselile lor administratorii sau asociatii unei firme", a explicat deputatul PDL Cluj Petru Calian.
Nostalgia vremurilor din Paleolitic continua sa influenteze ratiunea omului modern. Este exemplul romanului S. Imre din comuna Unguras, care, la doar 19 ani, a fost coplesit, in noaptea de 2-3 martie, de mai sus-mentionatele ginduri ancestrale. Apoi, forte oculte l-au purtat la domiciliul Iulianei K., de 68 de ani, unde Imre a actionat asemeni stramosilor sai: a violat-o pe biata femeie, dupa care a omorit-o. Acum, Tribunalul Cluj a emis pe numele sau un mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile, fiind acuzat de omor calificat si de viol.
Satui sa le tot fie refuzate CV-urile de catre cei de la Nokia, H. ALIN-VASILE (26 ani), A. TRAIAN (24 ani) si L. RAMONA-MARIA (29 ani), toti domiciliati in comuna Bontida, au decis sa se razbune pe angajator si au sustras 17 capace metalice din fonta, folosite la protectia gurilor de canalizare din Parcul Industrial de pe raza comunei Jucu. Mai mult, cei trei s-au dovedit adevarati activisti ecologici, deoarece foloseau un atelaj cu tractiune animala pentru a transporta bunurile sustrase, dind, astfel, o palma morala balaurului corporatist. Prejudiciul, estimat la aproximativ 3.400 de lei, a fost recuperat în întregime. Din primele cercetari, se pare ca H. ALIN VASILE era initiatorul si ideologul acestei miscari indraznete, el mai avind la activ o asemenea actiune cu putin timp in urma, tot la Jucu, cind a sustras alte 17 capace (probabil numarul sacru al organizatiei) din curtea celor de la Nokia.
Foto guardian.co.ukAutoritatile locale inca se chinuie sa elibereze oamenii prinsi intre darimaturiSeismul s-a produs la o adincime de 10 kilometri si a avut o magnitudine de moment de 5,9, potrivit institutului american de geofizica USGS. Conform seismologilor turci, cutremurul a avut 6 grade pe scara Richter. Ranitii au fost dusi de rude si de medici la spitalul din apropierea orasului Kovancilar. In satele din apropiere, localnicii au aprins focuri pe strada ca sa se incalzeasca, deoarece si-au parasit locuintele de frica unor replici. 57 de mortiAdministratia pentru situatii de urgenta a anuntat ca 57 de oameni au murit in urma cutremurului de ieri dimineata, majoritatea dintre ei fiind din satele Okcular, Yukari Kanatli si Kayali, informeaza timesonline.uk. Dintre cei opt oameni care au murit in localitatea Okular, patru erau copii. In zona a fost infiintat un centru de criza, in timp ce salvatorii inca mai cauta oameni pe sub darimaturi. Locuintele din satele Okcular, Yukari Kanatli si Kayali, cel mai grav afectate de seism, sint construite in general din chirpici si nu sint rezistente la seisme. Cutremurul a darimat si minaretele de la trei moschei din zona afectata, a declarat guvernatorul Muammer Erol. "Numarul persoanelor ranite nu este inca cunoscut. Ambulantele tot circula si duc in continuare raniti la spitale. Operatiunile de salvare sint in plina desfasurare", a mai spus guvernatorul Muammer Erol. Peste 12 repliciCutremurul de ieri dimineata a fost urmat de mai mult de 12 replici. Localnicii panicati si-au parasit locuintele si au ramas in strada temindu-se de alte replici ale acestuia. "A fost multa frica si panica printre oameni. Cutremurul a durat cam un minut, dar s-a simtit foarte puternic si toata lumea a incercat sa iasa cit mai repede din locuinte", a spus Nursel Sengezer, un corespondent al unei agentii de stiri din Turcia. Seismele sint frecvente in Turcia, tara traversata de mai multe falii seismice active. Doua cutremure puternice produse in august si noiembrie 1999 s-au soldat cu circa 20.000 de morti in nord-vestul tarii.
"Incepind cu data de 8 martie vor pleca 4.578 de angajati, care vor primi plati compensatorii. Din cei 6.700 de care se vorbea in total, multi au iesit deja la pensie, iar altii o vor face in perioada urmatoare", a declarat recent Gheorghe Popa, secretar de stat in Ministerul Transporturilor. Hotarirea de Guvern privind disponibilizarea celor 10.300 de salariati din 14 societati din domeniul feroviar a fost publicata vineri in Monitorul Oficial.Executivul a aprobat lista societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor nationale cu capital majoritar de stat de domeniul feroviar care vor beneficia de prevederile Ordonantei 9/2010 privind masuri pentru diminuarea consecintelor restructurarii si reorganizarii unor societati nationale din CFR. Potrivit actului normativ, 600 de angajati vor fi disponibilizati de la CFR SA, 236 de la Electrificare CFR, 23 de salariati ai Societatii de Intretinere Mecanizata a Caii Ferate, 44 de la Tipografia Filaret SA, 38 de la Informatica Feroviara, 15 de la Societatea Sere si Pepiniere, 1.100 de la CFR Calatori, 111 de la Societatea de Reparatii Locomotive CFR Brasov, 73 de la Societatea Vinzare Legitimatii Calatorie Voiaj CFR, 41 de la Societatea Exploatare a Vagoanelor de dormit, cuseta, restaurant si bar, 6.700 de la CFR Marfa, 800 de la Societatea de Intretinere si Reparatii Vagoane CFR IRV SA, 500 de la Societatea de Intretinere si Reparatii Locomotive si Utilaje CFR IRLU si 20 de la CFR Ferry-boat. Peste 10.000 de concedieriIn total, circa 10.300 de angajati vor parasi companiile de cale ferata. Pina la sfirsitul lunii martie vor pleca circa 1.317 angajati de la CFR Calatori, inclusiv angajatii pensionati, iar in aprilie, circa 1.000 de salariati de la CFR SA. Suma alocata de la bugetul de stat pentru efectuarea platilor compensatorii se ridica la 152 de milioane de lei. Practic, pentru cei care au o vechime in munca de pina la 15 ani, se vor plati 12-13 salarii compensatorii, pentru cei cu o vechime intre 15 si 25 de ani - 14 salarii, iar cei cu o vechime de peste 25 de ani primesc 15 salarii compensatorii. Este vorba despre salariul mediu al angajatului disponibilizat. In functie de vechimea fiecarui salariat, se va adauga un venit de completare, insa ajutorul de somaj plus venitul in completare nu trebuie sa depaseasca salariul mediu pe economie, de 1.300 de lei. Ordonanta prevede ca in cazul in care angajatul va refuza doua oferte de angajare va ramine doar cu ajutorul de somaj, iar daca se angajeaza in mediul privat va primi salariul de completare aferent vechimii in munca. Agerpres
Potrivit meteorologului Tanko Karoly, de la statia meteo Miercurea Ciuc, aceasta valoare a fost consemnata inainte de rasaritul soarelui, la ora 4,30, dupa care temperatura a inceput sa creasca si la ora 8 se inregistrau deja minus 18 grade. Si in celelalte localitati harghitene ziua de ieri a inceput cu ger cumplit. La Joseni s-au inregistrat minus 22 de grade Celsius, la Bucin au fost minus 17,4 grade, iar la Toplita s-au consemnat minus 16,2 grade. Cel mai "cald" a fost la Odorheiu Secuiesc, unde mercurul termometrelor a aratat minus 12 grade. Valoarea inregistrata ieri este, insa, sub minima absoluta a lunii martie in Harghita. Aceasta a fost consemnata, la Miercurea Ciuc, in anul 1986 si a fost de minus 29 de grade Celsius. Cod galben de ninsoriAdministratia Nationala de Meteorologie a emis, ieri dimineata, o noua avertizare meteo cod galben de intensificari ale vintului si ninsori viscolite, valabila de ieri, de la ora 18, pina in aceasta seara la ora 21. In acest interval, in sudul Olteniei, sudul si estul Munteniei si in Dobrogea, intensificarile de vint se vor asocia cu ninsori, care temporar vor fi viscolite si se va depune un strat nou de zapada. La inceputul intervalului, pe litoral, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita sau ploaie si se va produce polei. In sudul si sud-estul tarii vor fi intensificari ale vintului, cu viteze care vor atinge si depasi, la rafala, 65-70 km/h.
Mircea Geoana este acuzat de senatorii PDL ca ar "obstructiona bunul mers al Senatului", initiativele guvernamentale si constituirea comisiei de revizuire a Constitutiei"E o hotarire a Biroului votata in unanimitate, sustinuta din punct de vedere politic de acest for al nostru si intemeiata din punct de vedere procedural. PD- va avea un candidat pentru aceasta functie. PDL are mai multi senatori decit PSD si e firesc, in conditiile in care guvernam, sa avem si presedintia Senatului. N-am hotarit inca pe cine vom sustine", a anuntat vicepresedintele PDL Sorin Frunzaverde, dupa sedinta conducerii centrale a PDL. La rindul sau, vicepresedintele democrat-liberal Ioan Oltean a calificat demersul PDL drept "absolut normal", motivind prin faptul ca Mircea Geoana ar "obstructiona bunul mers al Senatului", initiativele guvernamentale si constituirea comisiei de revizuire a Constitutiei. "Astazi, Biroul Permanent sustine initiativa grupului parlamentar din Senat. Grupul parlamentar a trebuit sa faca o miscare determinata de o anumita atitudine a lui Mircea Geoana si a facut-o. Astazi, Biroul Permanent National sustine aceasta initiativa", a spus Oltean. Oficialul PDL a sustinut ca, in acest moment, nu exista, in regulamentul Senatului, o prevedere care sa precizeze ca numai grupul care l-a propus poate sa ceara revocarea din functie a liderului Senatului. "Exista o decizie a Curtii Constitutionale care revoca unele articole din Regulamentul Senatului, dar nu exista o prevedere care sa interzica sau sa puna in imposibilitate schimbarea lui Mircea Geoana. Orice membru al Biroului Permanent poate fi revocat din functie, inclusiv presedintele Senatului", a sustinut Oltean. Berceanu nu vrea scaunul lui GeoanaMinistrul Transporturilor, Radu Berceanu, a sustinut ieri ca nu ar fi persoana potrivita sa preia sefia Senatului, asa cum enuntase Ioan Oltean: "Nu, nu, nu sint potrivit deloc". Berceanu s-a abtinut sa comenteze decizia Curtii Constitutionale privind procedura de revocare a presedintelui Senatului, insa a mentionat ca este dificil sa accepte ca liderul acestui for legislativ "ramine un fel de personaj deasupra tuturor, iar ideea asta ca numai grupul care l-a propus poate sa propuna eventuala schimbare nu exista nicaieri si nu are vreo baza". "La un moment dat, poate ajunge presedintele Senatului o persoana care face parte dintr-un grup foarte mic, adica sa existe o ecuatie parlamentara de asa natura incit din grupurile mai mari sa faca un blocaj reciproc si sa iasa o persoana mai cunoscuta, mai apreciata, dintr-un grup foarte mic. In al doilea rind, poate sa existe situatia in care grupul care l-a propus se desparte in doua parti, foarte asemanatoare ca pondere", a exemplificat Berceanu. "Geoana nu mai are dreptul moral pentru a conduce Senatul""In opinia mea, Mircea Geoana nu mai are, evident, dreptul moral sau calitatile morale pentru a conduce Senatul, a incalcat si Regulamentul, s-a aflat si in dezacord cu ceea ce inseamna procedura din Senat sau respectarea unor legi sau a votului populatiei. Insa cred ca cel mai corect ar fi fost ca aceasta decizie, tinind cont ca ea este una cu implicatii pe termen lung, sa fie luata aici, in BPN", a spus Turcan. Si vicepresedintele PDL Cezar Preda a sustinut ca revocarea lui Geoana este justificata, o dovada in acest sens fiind, in opinia sa, necunoasterea procedurilor parlamentare. Potrivit lui Preda, cistigul politic al PDL din revocarea lui Mircea Geoana este acela ca functia le va reveni democrat-liberalilor. Flutur: "PDL are dreptul sa revendice postul"Vicepresedintele PDL Gheorghe Flutur a precizat, la rindul sau, ca democrat-liberalii "au dreptul" sa revendice postul de presedinte al Senatului, fiind partidul care a cistigat cele mai multe mandate de parlamentari, iar "puterea trebuie exercitata la orice nivel, in functie de configuratia initiala". Flutur a mai declarat ca in sedinta de ieri a conducerii centrale a PDL nu s-a discutat concret o nominalizare pentru functia lui Geoana. "Nu cred ca in acesti termeni trebuie pusa problema. PDL este partidul la putere, cu UDMR, independenti si minoritati, si cred ca are dreptul sa revendice acest post de presedinte al Senatului, fiind partidul care a cistigat cei mai multi parlamentari", a raspuns Flutur, intrebat fiind daca s-a luat in calcul sustinerea unui candidat din partea PSD, UDMR sau a independentilor pentru postul lui Mircea Geoana. "UDMR a fost de acord"Flutur a sustinut ca democrat-liberalii au primit "un raspuns multumitor din partea UDMR" in ceea ce priveste demersul de revocare din functie a liderului Senatului, Mircea Geoana. "Am primit un raspuns multumitor din partea UDMR, partenerii nostri de guvernare, in ceea ce priveste acest demers (de revocare - n.r.)", a detaliat Flutur discutiile de la nivelul coalitiei. Intrebat ce inseamna "multumitor", oficialul PDL a spus ca "era o problema legata de principiu, de sanctionare a lui Mircea Geoana pentru abuzurile savirsite, lucru cu care si UDMR a fost de acord". Democrat-liberalii au depus joi, 4 martie, la Biroul Permanent al Senatului, cererea de revocare din functie a presedintelui Senatului, Mircea Geoana, a anuntat senatorul PDL Iulian Urban. El a precizat ca solicitarea a fost semnata de 57 de senatori, dintre care 48 de la PDL, 2 de la UDMR si 7 independenti. Geoana nu are emotiiPresedintele Senatului, Mircea Geoana, si-a exprimat convingerea ca legea si Constitutia vor fi invingatoare in privinta cererii de revocare a sa, propusa de senatorii PDL si cei independenti. "Intrebarea este daca cei care sint azi la PDL au vreo bruma de respect fata de Constitutie si de legea romaneasca. Se pare ca nu au, dar sint convins ca legea si Constitutia vor fi invingatoare, pentru ca nu este vorba de functia mea, nu este vorba de numele meu, este vorba de un principiu constitutional, consfintit de Curtea Constitutionala - un presedinte de camera se alege pentru 4 ani de zile, asa cum domnisoara Roberta Anastase, probabil, ca va sta pina la sfirsitul mandatului", a declarat Geoana, inainte de sedinta Biroului Permanent National al PSD. El a spus ca, probabil, in sedinta BPN se va discuta si acest subiect, adaugind ca sprijinul PSD pentru mentinerea sa in fruntea Senatului a fost "confirmat si reconfirmat".
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, ieri, ca nu este interesat de sefia Consiliului National al PSD, dar ca este convins ca va exista o competitie in partid pentru aceasta functie. "O data ce ai fost presedintele acestui mare partid, orice alta functie este neinteresanta si nerelevanta. (...) Sint convins, din ceea ce am auzit la Comitetul Executiv National (din data de 1 martie - n.r.), ca va fi o competitie (pentru functia de presedinte al CN - n.r.)", a spus Geoana, dupa sedinta Biroului Permanent National al PSD.
In raport cu preturile de consum, indicele cistigului salarial real pentru luna ianuarie 2010, fata de luna precedenta, a fost de 94,9%. Potrivit INS, in cursul anului s-au inregistrat fluctuatii ale cistigului salarial in principal dupa acordarea celui de-al 13-lea salariu si a primelor de sarbatori (decembrie, martie/aprilie). In ianuarie 2010, in majoritatea activitatilor economice, nivelul salariului mediu net a fost mai scazut decit in luna decembrie 2009, cind s-au acordat premii ocazionale (pentru sarbatorile de iarna, prime de vacanta sau de performanta), drepturi in natura si ajutoare banesti din fondul de salarii ori s-au realizat productii mai mari. Cele mai semnificative scaderi ale cistigului salarial mediu net s-au inregistrat in silvicultura si exploatare forestiera (-34%), in metalurgie, petrol, farmacie (intre -23% si -30%) si telecomunicatii, fabricarea echipamentelor electrice, cercetare-dezvoltare, extractia petrolului brut si a gazelor naturale, depozitare si activitati auxiliare pentru transport, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (intre -16% si -19%). Salarii mai mici cu pina la 16% au avut, in ianuarie, angajatii din domeniul captarii, tratarii si distributiei apei, extractiei minereurilor metalifere, al activitatilor de productie cinematografica, video si de programe de televiziune (inclusiv inregistrari audio si activitati de editare muzicala; activitati de difuzare si transmitere de programe), al serviciilor anexe extractiei, industriei metalurgice, extractiei carbunelui superior si inferior, tiparirii si reproducerii pe suporturi a inregistrarilor, fabricarii produselor din tutun. In alte domenii s-au consemnat cresteri ale salariilor medii nete in ianuarie 2010 fata de luna precedenta cu pina la 38% in activitatile auxiliare intermedierilor financiare, activitatile de asigurare si fonduri de pensii, dar si in activitatile de spectacole, culturale si recreative, sanatate si asistenta sociala, invatamint, transporturi pe apa (intre A12% si 19%). Agerpres
Leonard Orban a fost primul comisar european român dupa aderarea tarii noastre la UE, el ocupind portofoliul multilingvismului din ianuarie 2007 pina in februarie 2010, cind Consiliul European a numit noua Comisie Europeana in cadrul careia Dacian Ciolos ocupa functia de comisar european pentru Agricultura. Absolvent al Facultatii de Mecanica a Universitatii din Brasov (1986) si apoi al Facultatii de Management a Academiei de Studii Economice din Bucuresti (1992), a fost secretar tehnic al delegatiilor Parlamentului României la Parlamentul European si la Adunarea Parlamentara a Cooperarii Economice a Marii Negre (APCEMN) (1993-1995); responsabil cu relatiile externe ale Comisiei de integrare europeana a Parlamentului European (1995-2001); secretar tehnic al delegatiei Camerei Deputatilor la intilnirile presedintelui Parlamentului European cu presedintii de parlamente din tarile candidate la aderarea la UE (1995-2001); secretar tehnic al Comitetului Parlamentar Mixt (CPM) Uniunea Europeana (UE) - România (1995-2001) si al delegatiei Comisiei de integrare europeana a Parlamentului României la COSAC (1995-2001); persoana de legatura (liaison officer) a Camerei Deputatilor cu Parlamentul European (1998-2001). In perioada 2001-2004, a fost negociator-sef adjunct al României cu UE, facind parte din echipa lui Vasile Puscas. In decembrie 2004, Leonard Orban a fost numit secretar de stat in cadrul Ministrului Integrarii Europene, in sfera sa de competenta intrind coordonarea si pregatirea României pentru aderarea la Uniunea Europeana. Agerpres
Kathryn Bigelow"The Hurt Locker" a cistigat premiile Oscar pentru cel mai bun film, pentru regie, editare, editare sunet, mixaj sunet, scenariu original. Kathryn Bigelow a devenit prima femeie recompensata cu premiul Oscar pentru cel mai bun regizor in cei 82 de ani de istorie a Oscarurilor. Oscarul pentru cea mai buna actrita intr-un rol principal a fost cistigat duminica de principala favorita a categoriei, Sandra Bullock, care a reusit sa le fure coroana unor regine ale cinematografiei precum Meryl Streep si Helen Mirren, pentru rolul unei mame care adopta un tinar de culoare si-l ajuta sa devina un star de fotbal american, in filmul "The Blind Side". Jeff Bridges, marele favorit al categoriei cel mai bun actor in rol principal, a cistigat Oscarul cu interpretarea din filmul "Crazy Heart". Superproductia "Avatar" a obtinut trei premii Oscar - pentru Regie artistica (Rick Carter si Robert Stromberg), Cinematografie (Mauro Fiore) si Efecte speciale (Joe Letteri, Stephen Rosenbaum, Richard Baneham si Andrew R. Jones). Lista laureatilor premiului Oscar la gala cu numarul 82Sandra BullockCel mai bun film - "The Hurt Locker" Cel mai bun regizor - Kathryn Bigelow ("The Hurt Locker") Cel mai bun actor in rol pincipal - Jeff Bridges ("Crazy Heart") Cea mai buna actrita in rol principal - Sandra Bullock ("The Blind Side") Cel mai bun actor in rol secundar - Christoph Waltz ("Inglourious Basterds") Cea mai buna actrita in rol secundar - Mo'Nique ("Precious: Based on the Novel 'Push' by Sapphire") Cel mai bun film de animatie - "Up" de Pete Docter Regie artistica - Rick Carter si Robert Stromberg ("Avatar") Cinematografie - Mauro Fiore ("Avatar") Costume - Sandy Powell ("The Young Victoria") Film documentar - "The Cove" de Louie Psihoyos si Fisher Stevens Jeff BridgesScurtmetraj documentar - "Music by Prudence" de Roger Ross Williams si Elinor Burkett Editare - Bob Murawski si Chris Innis ("The Hurt Locker") Cel mai bun film strain - "El Secreto de Sus Ojos" ("The Secret in Their Eyes"), Argentina, regizat de Juan José Campanella Machiaj - Barney Burman, Mindy Hall si Joel Harlow pentru filmul "Star Trek". Coloana sonora - Michael Giacchino, "Up" Cintec original - "The Weary Kind" de Ryan Bingham si T. Bone Burnett din "Crazy Heart" Scurtmetraj de animatie - "Logorama" de Nicolas Schmerkin Scurtmetraj - "The New Tenants" de Joachim Back si Tivi Magnusson. Editare de sunet - Paul N.J. Ottosson ("The Hurt Locker") Mixaj sunet - Paul N.J. Ottosson si Ray Beckett ("The Hurt Locker") Efecte speciale - Joe Letteri, Stephen Rosenbaum, Richard Baneham si Andrew R. Jones ("Avatar") Scenariu-adaptare - Geoffrey Fletcher ("Precious: Based on the Novel 'Push' by Sapphire") Scenariu original - Mark Boal ("The Hurt Locker"). Agerpres
Social-democratii vor depune o motiune simpla la Camera Deputatilor, privind activitatea ministrului Muncii, Mihai Seitan. PSD considera „catastrofala“ activitatea acestuia, lucru care se rasfringe in cresterea somajului, aplicarea „aberanta“ a legii salarizarii unice si modul de elaborare a legii pensiilor, a anuntat ieri presedintele PSD, deputatul Victor Ponta. Agerpres
Ministerul Afacerilor Externe a precizat ieri ca nu a primit informatii potrivit carora ar exista romani intre victimele cutremurului din Turcia, dupa ce cautarile pentru supravietuitori s-au incheiat. „Misiunea noastra diplomatica este in contact cu autoritatile turce si, pina la ora actuala, nu avem date ca ar exista romani intre victimele seismului din Turcia“, a precizat MAE. Bilantul seismului de 6 grade pe scara Richter care a lovit luni provincia turca Elazig (in estul Turciei) a ajuns la 57 de morti si circa cincizeci de raniti. Peste 20 de replici au avut loc in regiune, cea mai puternica fiind de 5,5 grade pe scara Richter.