"Taxi Driver",unul dintre celemai apreciate filme din toate timpurile, a pierdut Oscarul in fata lui "Rocky"Prima pelicula nedreptatita este „Raging Bull", realizata in 1980 de Martin Scorsese si care, un mai tarziu, se inclina la ceremonia premiilor Academiei Americane in fata filmului ce a consemnat debutul regizoral al lui Robert Redford, „Ordinary People". Altfel spus, biografia unui boxer, cu un Robert De Niro senzational, a fost invins de o productie din categoria „family", mai emotionanta, spun unii, insa si mai statica, plictisitoare chiar, potrivit celor nemultumiti ca Scorsese si a lui capodopera au plecat acasa cu doar doua Oscaruri din opt nominalizari. Marile injustitii - victoria lui Redford in fata lui Scorsese, la categoria Cel mai bun regizor, si cea lui Timothy Hutton in fata lui Joe Pesci, la Cel mai bun actor intr-un rol secundar. A doua incercare Gala Oscar 1977. Scorsese e iar in lupta, cu „Taxi Driver" si acelasi De Niro in rolul principal. Adversar - „Rocky", adica Stallone, adica viata boxului si boxul vietii. Invingator la puncte - „Rocky", desemnat cel mai bun film al anului, iar omul din spatele sau, John G. Avildsen, cel mai bun regizor. Scorsese pleaca acasa cu mana goala din patru nominalizari. „Rocky" este, fara indoiala, un film bun, de multe ori subestimat din pricina continuarilor sale mai putin fericite. Insa este oare mai bun decat „Taxi Driver"?, se intreaba, retoric, jurnalistii britanici, sustinatori ai peliculei in care De Niro rosteste replica „You talkin' to me?", devenita emblematica pentru istoria cinematografiei. 1972. Aceeasi scena, alti adversari, respectiv „The French Connection", filmul politist al lui William Friedkin, cu Gene Hackman luptand cu traficantii de droguri, si controversatul „A Clockwork Orange", filmul cult pentru care Stanley Kubrick NU a primit Oscarul de cel mai bun regizor. Deznodamantul a fost unul zdrobitor in favoarea peliculei politiste, scor 5-0 la statuete, insa intrebarile raman valabile si astazi. A fost „The French Connection" cu adevarat mai bun decat metafora violenta a lui Kubrick? A regizat Friedkin mai bine decat principalul sau oponent? Scenariu original Anul 1995 a adus un alt prilej de divergente. „Forrest Gump" a castigat sase Oscaruri, inclusiv cele pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor (Robert Zemeckis) si cel mai bun actor in rol principal (Tom Hanks), in timp ce „The Shawshank Redemption", inclus de o planeta intreaga pe lista celor mai valoroase filme din toate timpurile, nu a primit nici o distinctie, in ciuda celor sapte nominalizari. Discutabil si, in acelasi timp, posibil ca Hanks sa fi fost mai convingator decat Tim Robbins, iar Zemeckis sa fi regizat mai inspirat decat Frank Darabont. Nimic, insa, nu-i scuza pe juratii Oscarurilor pentru faptul ca „The Shawshank Redemption" nu a fost premiat nici macar la categoria Cel mai bun scenariu, data fiind maniera impresionanta in care a fost rescris pentru marele ecran un roman al lui Stephen King. La fel de adevarat este si faptul ca Oscarul pentru scenariu a mers atunci la „Pulp Fiction", datorita unei povesti a lui Tarantino pe cat de originala, pe atat de revolutionara.
Joi, reprezentantii firmelor din Sibiu sunt asteptati la AJOFM pentru a beneficia de consultanta gratuitaPatronii sibieni nu se inghesuie deocamdata sa afle de ce facilitati beneficiaza din partea Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Sibiu, dupa ce, la prima intalnire consultativa a conducerii institutiei cu reprezentantii firmelor, din 2.000 de companii asteptate, doar noua s-au prezentat. JOFM Sibiu va continua joi, 11 martie, seria de intalniri cu agentii economici, la sediul centrului propriu de formare profesionala a adultilor. Joi, la intalnire sunt asteptate alte sute de reprezentanti ai angajatorilor de la literele D, E si F. Participarea la aceste intalniri este gratuita si sunt asteptati toti reprezentantii agentilor economici care doresc sa se informeze direct despre facilitatile de care pot beneficia din partea AJOFM Sibiu pentru incadrarea in munca a anumitor categorii de persoane, de drepturile si obligatiile pe care le au in raport cu agentia, noutatile legislative, precum si sa expuna dificultatile cu care se confrunta sau propunerile pe care le au privitor la domeniul ocuparii fortei de munca. Prin noul sistem de gestionare a relatiilor cu partenerii sai - institutii, companii, firme - AJOFM Sibiu isi propune o fluidizare a intregii game de activitati. Astfel fiecare angajat al agentiei sibiene are un „portofoliu" de agenti economici. Fiecare angajator va fi consiliat de la momentul in care contacteaza agentia de catre un singur consilier care va veni cu solutii optime adaptate nevoilor punctuale ale fiecaruia si va urmari in continuare stadiul rezolvarii situatiei pentru care acesta i s-a adresat (declararea locurilor de munca vacante, eliberarea de repartitii, acordarea de subventii etc). Facilitatile AJOFM on-line Daca nu ajungeti din diverse motive la intalnirile cu specialistii AJOFM, puteti afla cu un simplu click de ce facilitati beneficiati ca si angajator. Astfel, va recomandam site-ul AJOFM Sibiu http://www.sibiu.anofm.ro/. Monitorul de Sibiu va prezinta si falicitatile acordate angajatorilor de catre AJOFM. Aici puteti descarca tabelul cu facilitatile acordate angajatorilor.
Aproximativ 4.000 de miei din Marginime vor pleca spre Italia, pentru a fi sacrificati de PastiItalienii sarbatoresc Pastele tot pe data de patru aprilie si se dovedesc buni conservatori ai traditiei. Vin si cu pretentii: vor doar miei cruzi, dar solizi in acelasi timp, iar, in primul rand, mieii trebuie sa fie grasi si frumosi. „Am vorbit la telefon pentru a pune la punct exportul in Italia. Italienii au zis ca vor cati miei avem. Noi vom aduna cam 4.000 de la toti crescatorii care vor sa dea. Daca avem mai multi, ii dam pe toti, cu crotalii si tot ce trebuie. Ii dam doar pe cei frumosi, cruzi si grasi", a dat asigurari Vasile Bratu, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Ovine din Marginime Rasinari. Tot acesta a explicat ca pretul mieilor trimisi in Italia nu este cunoscut inca, dar cu siguranta va varia in jurul sumei de 11 lei pe kilogram in viu. Pana la 22 lei pe kilogram Si mieii care se vor sacrifica si mai apoi comercializa in pietele din judetul Sibiu vor avea acelasi pret. Intre 20 de lei si maxim 22 de lei kilogramul. Daca animalul se ia viu, pretul unui kilogram va fi de 10, 15 lei. Se estimeaza ca in abatoarele cu activitate permanenta sa fie sacrificati cam 2.000 de miei, in punctele de sacrificare aprobate pentru o perioada limitata se estimeaza sa fie afluiti pentru sacrificare, 7.000 - 8.000 de miei, iar in gospodariile populatiei, pentru consum familiar, se sacrifica aproximativ 70.000 de miei. Referitor la respectarea normelor de protectie a animalelor in timpul sacrificarii, respectiv asomarea inainte de sangerare, acest procedeu se practica obligatoriu in abatoarele autorizate, fie ele cu activitate permanenta sau sezoniera, iar in gospodariile populatiei, la solicitarea medicilor veterinari din localitate fiind asigurate in acest scop 40 de asomatoare cu glont captiv. Valorificarea carnii de miel este admisa prin supermarket-uri, carmangerii, macelarii si pietele agroalimentare din Sibiu, respectiv Cibin si Rahova, dar si din Avrig, Talmaciu, Agnita si Medias. Carcasa acestora trebuie sa fie marcata vizibil cu stampila rotunda cu inscriptia, codul judetului, numarul de autorizare a unitatii de sacrificare, codul medicului veterinar si inscriptia „cotrolat sanitar-veterinar" Supravegheati in permanenta Sacrificarea mieilor este admisa in cele trei abatoare autorizate sanitar-veterinar existente la Sibiu, Medias si Bungard. Carnea se poate valorifica in unitati autorizate pe piata nationala, in centre de taiere care se vor amenaja cu sprijinul autoritatilor locale, sau la solicitarea unor agenti economici si care vor fi autorizate de DSVSA Sibiu, sapte sau opt centre, care sa functioneze timp de zece zile in preajma sarbatorilor de Paste. Totodata, daca mieii sunt sacrificati in gospodariile populatiei, carnea rezultata va fi consumata in familia respectiva. Activitatea acestor unitati de sacrificare va fi supravegheata permanent de medicii veterinari repartizati si imputerniciti de conducerea DSVSA Sibiu care vor examina, marca prin stampilare si vor certifica carnea rezultata. „Carnea de miel nu pericliteaza sanatatea consumatorilor, aceasta fiind in masura sa imbunatateasca, la om, activitatea splinei si a rinichilor, sa inlature starea generala de slabiciune si sa-i ajute pe subponderali sa ajunga la o greutate normala. Atentionam ca din cauza continutului ridicat de grasime, carnea de miel nu este recomandata persoanelor care au un nivel ridicat de colesterol in sange", a explicat dr. Ioan Pentea, purtatorul de cuvant al Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Sibiu.
La sfarsitul saptamanii trecute, la sediul Facultatii de Stiinte Politice, Relatii Internationale si Studii Europene din cadrul Universitatii „Lucian Blaga" Sibiu, a avut loc lansarea publica a proiectului de cercetare „Politici de mediu in Romania si in lume". La eveniment au fost prezenti membrii echipei de implementare a proiectului, respectiv directorul de proiect lector univ. dr. Eugen Strautiu, membri, conf. univ. dr. Adi-Cristina Mitea, lector univ. dr. Gabriel Serban, lector univ. dr. Iulia Serban, asist. univ. drd. Helge Fleischer, prep. univ. Nicoleta Munteanu, presedintele asociatiei Ecoturism Regional, ec. ing. Marius Halmaghi , precum si studenti si masteranzi ai facultatii mentionate. In deschiderea activitatii, Eugen Strautiu a realizat o prezentare a principalelor obiective de cercetare ale proiectului, precum si a conditiilor administrativ-financiare privind implementarea acestuia. In continuare, au fost discutate modalitati concrete de orientare a cerecetarii preponderent pentru diagnosticarea problemelor de mediu in judetul Sibiu, si identificarea actorilor, solutiilor si politicilor de mediu utilizate si dezirabile in acest spatiu.
Sambata, toti avrigenii vor imvraca costume de carnaval, pentru a sarbatori venirea primaveriiAvrigenii se pregatesc de sarbatoare. Desi primavara se lasa asteptata, localnicii orasului, dar si vizitatorii se vor bucura de Carnavalul Primaverii. Evenimentul va avea loc sambata aceasta si va aduna o sumedenie de participanti, spera organizatorii. Acestia anunta ca incepand cu ora 19, la Sala „Pavilion" a Casei de Cultura din Avrig, va avea loc cea de-a patra editie a „Carnavalului Primaverii". La carnavalul inedit pot lua parte atat localnicii din Avrig, cat si turistii care poposesc in aceasta zona. Singura conditie pe care le-o impun organizatorii este relationata cu varsta. Mai exact, la petrecere vor avea acces doar cei care au mai mult de 14 ani, nefiind acceptate compromisurile. Asteptat de toata lumea Desigur, nu vor putea lipsi ingredientele de baza ale unui carnaval de primavara: muzica pe toate gusturile, dedicatiile muzicale, concursurile si jocurile, parada costumelor, tombola cu diverse premii si multe alte surprize din partea organizatorilor. „Carnavalul Primaverii" este organizat de reprezentantii Asociatiei „Prietenii Avrigului", cu sprijinul unor sponsori si colaboratori. Actiunea este inclusa in calendarul anual de activitati al organizatiei neguvernamentale din Avrig si a devenit in timp extrem de cunoscuta si populara in randul localnicilor si al celor din localitatile invecinate. Premii pentru cel mai reusit costum Gazdele au anuntat inca de pe acum ca cei care participa sunt obligati sa se costumeze. Fiind vorba despre un bal mascat, creativitatea fiecarui participant va fi pusa serios la incercare. Pana acum, cei mai multi tineri s-au imbracat in tigani, trubaduri sau printese, au dansat si, obligatoriu, au facut multa galagie, pentru a celebra cum se cuvine debutul anotimpului in care natura revine la viata. Scopul lor, declarat inca de la inceput, a fost acela de a alunga iarna intr-un mod cat mai ingenios si distractiv. Gazdele se asteapta ca editia de anul acesta sa fie si mai incendiara. Avand in vedere faptul ca anul precedent cei care au participat la Carnavalul Primaverii au petrecut in Casa de Cultura pana in zori, organizatorii sunt optimisti in ceea ce priveste desfasurarea din acest sfarsit de saptamana. „Asteptam toti tinerii care doresc sa se distreze la evenimentul organizat de Asociatia Prietenii Avrigului. Cei care au mai participat in anii precedenti stiu deja ca sunt obligati sa vina cu o tinuta extravaganta, specifica pentru un carnaval de genul acesta. Un bal mascat, mai precis. Pe langa distractie vom asigura celor prezenti si concursuri distractive cu premii atragatoare, tombola, premierea mastilor", a subliniat Maria Sinca, unul dintre
Foto Andrei GadaleanVenirea lui Walter la cirma Universitatii a schimbat modul de acordare a banilor publici catre clubul "universitar"Pentru prima oara, principalele echipe de fotbal ale orasului au fost tratate cu aceeasi unitate de masura. In 2009, "U" Cluj primea 2 milioane de lei din bugetul local, dublu cit rivala CFR, insa explicatia la acea vreme era ca CL detinea pachetul majoritar de actiuni. Anul acesta, insa, lucrurile s-au egalat sub aspect financiar. Astfel, faptul ca Universitatea a fost preluata de un investitor privat (Florian Walter - n.r.), a contat mult in decizia consilierilor locali. Prin urmare, ambele echipe de fotbal au primit cite 1 milion de lei de la bugetul local. "U" Mobitelco a primit mai putinIn ceea ce priveste restul de bani, acestia vor merge inspre alte sporturi de echipa, fie ca este vorba despre juniori sau seniori. Suma primita de echipa de baschet masculin "U" Mobitelco, 475.000 de lei, cu 25.000 de lei mai putini decit suma prevazuta initiala, a stirnit nemultumirea presedintelui executiv Mircea Cristescu. "Multumesc Consiliului Local ca sprijina sportul. Este adevarat, noi am adus in orasul nostru Final Four-ul, o faza finala a unei competitii europene, lucru ce necesita niste costuri, insa rugamintea mea pentru comisia de sport este sa se uite bine cum imparte banii. In vremuri de criza acestia ar trebui canalizati inspre cine merita. Cind avem un leu trebuie sa ne uitam bine cui i-l dam", le-a spus Cristescu consilierilor locali. O parte a sumelor stipulate initial in proiectul de hotarire au fost modificate ca urmare a unei solicitari in acest sens venite din partea Comisiei pentru sport a Consiliului Local. Astfel, Clubului Sportiv Universitatea i-a revenit suma de 1.577.000 de lei, fara defalcare catre sectiile de handbal masculin si rugbi, asa cum era prevazut initial. "U" Mobitelco a primit 475.000 de lei, cu 25.000 de lei mai putin, iar suma pentru echipa de baschet BC Gladiator a fost diminuata cu 5.000 de lei. La fel, 5.000 de lei au fost retrasi de la Clubul Sportiv CFR, fiind redirectionati catre doua cluburi de ciclism. Cei 30.000 de lei proveniti din aceste diminuari vor merge inspre Directia pentru Sport a judetului Cluj, care va primi in total suma de 120.000 de lei pentru competitiile nationale si internationale.
Gheorghe Constantin, fostul jucator si antrenor al echipei Steaua Bucuresti si al echipei nationale, a murit, ieri, la virsta de 77 de ani, ca urmare a unor afectiuni cardiace. Trupul neînsufletit al celui cunoscut ca "Profesorul" va fi depus astazi, la capela Cimitirului "Reînvierea", înmormintarea fiind programata miine, la ora 12. Ca jucator, Gheorghe Constantin a evoluat pentru Unirea Tricolo, Venus Bucuresti si Locomotiva Iasi, insa consacrarea a cunoscut-o la Steaua, unde a jucat timp de 14 ani, intre 1955 si 1969. "Profesorul" a imbratisat, apoi, antrenoratul, fiind numit în anul 1973 principal la formatia din Ghencea. A mai pregatit formatiile FC Bacau, Otelul Galati, Farul Constanta, FC National, Gloria Buzau, Rapid, Mecanica Fina si Politehnica Iasi. În anul 1990 a fost numit selectioner al României, însa a demisionat dupa esecul de la Bucuresti cu 3-0 din fata Bulgariei. D. S.
Seria a II-a a Ligii 2 va ramine si fara echipa FC Baia Mare. Desi reprezentantii clubului maramuresean au incercat sa-i induplece pe cei de la FRF sa nu-i excluda din campionat, decizia oficialilor n-a putut fi schimbata. Cu toate ca nu s-a facut inca un anunt oficial, incepind de astazi, FC Baia Mare nu va mai face parte din echipele inscrise in actualul sezon al Ligii 2. Astfel, atit "U" Cluj, cit si UTA Arad, ultimele echipe cu care baimarenii trebuiau sa joace, vor cistiga respectivele partide la "masa verde", cu 3-0.
Valentin Aldea, primarul din Rosia, se mandreste cu faptul ca localitatea pe care o conduce va fi prima din tara in care se va construi o statie de biogazPrima statie de biogaz la standarde europene va functiona in comuna Rosia. Milioane de euro vor fi cheltuite de investitori influenti din Germania, pentru a pune pe picioare o adevarata industrie. Cea a valorificarii plantelelor sau a rezidurilor animaliere. Din aceastea se produce energie termica si electrica. Localnicii din comuna Rosia ar putea deveni bogatii judetului. O astfel de afacere s-ar solda cu cel putin 300 de angajari permanente, dar si cu alte beneficii pentru fiecare localnic in parte. Cu totii isi pot cultiva terenurile cu plante sau cereale necesare in fabricarea de biomasa, pe care le pot vinde ulterior. Comuna Rosia ar cunoaste, astfel, o dezvoltare fara precedent. Mai ales ca, pe langa statia de biogaz, investitorii ar urma sa aduca bani si pentru punerea la punct a sistemului de canalizare. In total, aproape 20 de milioane de euro. In contextul in care, numai instalatia propriu-zisa de biogaz costa mai bine de 13 milioane de euro. Cofinantarea, exclusa din start Primarul din Rosia a marturisit ca relatiile de prietenie cu investitorii din Germania au fost decisive. Nu neaparat pozitia privilegiata a comunei sau cantitatea de terenuri cultivate, de unde se poate obtine biomasa. Deocamdata, nu se cunoaste locatia exacta a statiei, urmand ca aceasta sa fie aleasa in decursul acestei saptamani. „Saptamana aceasta vor veni investitorii din Germania, dupa care vom incepe studiile de rigoare. Nu puteam alege locatia pana nu cercetam cu atentie toata zona, cu ajutorul specialistilor. Primaria va da terenul, forta de munca si cam atat. De cofinantare nu se poate pune problema. De unde sa avem noi atatia bani?", s-a intrebat retoric Valentin Aldea, primarul comunei Rosia. Tot Aldea a mai marturisit si ca bucuria este dubla. Pe langa statia de biomasa, un obiectiv important il mai reprezinta si finalizarea sistemului de canalizare, care va fi „rezolvat" tot de nemti. Acestia vor concepe un proiect european, in care vor integra si componenta de infrastructura, spre incantarea autoritatilor locale, care nu si-ar permite o asemenea investitie. Gata in 20 de luni Pe langa statia de biomasa din Rosia, nemtii mai intentioneaza sa construiasca una si in Slobozia. In mod normal, daca finantarea merge corespunzator, iar echipele de muncitori lucreaza cu spor, o asemenea statie ar trebui finalizata in 20 de luni. Valentin Aldea este convins ca statia va contribui la prosperitatea comunei pe care o conduce. „In Rosia sunt circa 4.000 hectare de teren necultivat. Oamenii ar urma sa-l cultive pentru a produce biomasa si pentru a produce bani, evident. Din orice se poate face biomasa, de la porumb, la grau, la buruieri sau la dejectii animaliere. Ideea investitorilor are toate sansele sa se materializeze, cu avantaje de toate partile", este de parere Valentin Aldea.
Alaturi de prefect au mai stat si reprezentanti ai institutiilor importante din Sibiu. Cea mai importanta tematica a vizat rambursarea TVA-ului. In acest sens, directorul general al Directiei Generale a Finantelor Publice Sibiu (DGFP), Grigore Popescu, le-a vorbit celor prezenti despre facilitatile privind TVA-ul, precum controlul ulterior, in cazul solicitarii rambursarii de pana la 10.000 de lei, cesionarea drepturilor de creante, taxa de 5% pentru locuinte cu dimensiuni standard, pentru tineri si alte categorii sociale, amanarea la plata, la maxim sase luni, cu depunerea unui gaj de 40% din valoarea datoriei la stat si cu penalitati reduse la jumatate sau despre preconizata hotarare a Guvernului privind colectarea TVA, pentru produse agricole, in momentul desfacerii produselor, nu in cel al productiei. La randul sau, prefectul Trihenea, a cerut directorului DGFP sa puna la dispozitia operatorilor economici toate informatiile necesare pentru restituirea TVA. Avantaje pentru angajatorii somerilor In fata intreprinzatorilor sibieni, Gabriela Teodorescu, director coordonator adjunct al AJOFM Sibiu, a explicat care sunt facilitatile acordate angajatorilor de someri: absolventi ai invatamantului superior, persoane de peste 45 de ani, persoane cu dizabilitati, persoane care indeplinesc, in trei ani de la angajare, conditii de pensionare anticipata sau la limita de varsta. Gabriela Teodorescu a mai vorbit si despre reducerea cu 5% a sumei datorate de angajator, la bugetul de somaj, despre programele de formare profesionala pentru proprii angajati, despre subventionarea angajarii tinerilor aflati in dificultate, prin contracte de solidaritate si a angajarii elevilor si studentilor, in perioadele de vacanta. Tot in cadrul intalnirii de ieri, Francisc Szambatfalvi-Török, inspectorul sef al Inspectoratului Teritorial de Munca Sibiu (ITM) a vorbit despre somajul tehnic, pana la 31 decembrie 2010, ca facilitate pentru firmele aflate in situatii critice, conform OUG 4/2010. „In prezent, in judetul Sibiu, sunt 68 de firme care au recurs la masura somajului tehnic, respectiv 1.500 de angajati au fost cuprinsi in acest program", a precizat directorul ITM.
Vestiarul Unitatii de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Clinic Judetean Sibiu a fost spara in noaptea de marti spre miercuri, de persoane ramase neidentificate. Acestea au patruns in incinta unitatii prin fortarea unui geam temopan, apoi au sustras dintr-un fiset suma de 350 de lei si un card bancar apartinand unuia dintre angajatii unitatii. Politisti de la Biroul de Investigatii Criminale incearca acum sa dea de urma autorilor. TIR demontat Infractorii nu se dau in laturi de la nimic. Dovada stau doi barbati care luni seara au incercat sa demonteze, bucata cu bucata, un autotren parcat pe raza localitatii Sura Mare Dupa ce au demontat mai multe componente ale TIR-ului, in timp ce le incarcau intr-un autoturism, au fost surprinsi de politistii din localitate. Autorii sunt acum cercetati sub aspectul savarsirii infractiunii de furt.
Guvernul lucreaza la constituirea unui fond de investitii din care sa finanteze proiectele majore ale Romaniei, banii urmind sa provina din mai multe surse, intre care actiunile minoritare pe care statul le are la diverse societati si companii, a anuntat ieri premierul Emil Boc. "Guvernul lucreaza la un proiect in vederea constituirii unui fond de investitii care sa poata pune la dispozitie resurse financiare pentru proiectele majore ale Romaniei", a declarat Emil Boc, dupa sedinta Executivului. Tot ieri, Guvernul a aprobat, printr-un memorandum, finalizarea procesului de electrificare a satelor. Valoarea investitiei este de aproximativ 225 de milioane de euro si ar trebui sa fie gata pina in 2012. "Am mandatat Ministerul Economiei ca, in perioada 2010-2012, prin investitii proprii ale ministerului, ale Electrica in special, sa finalizeze electrificarea celor aproximativ 100.000 de gospodarii neelectrificate care mai exista in momentul de fata. In 2010 avem in Romania 97 de localitati neelectrificate si mai avem in jur de 2.000 de catune izolate cu gospodarii neelectrificate", a afirmat primul-ministru.
Conducerea Casei Judetene de Pensii Alba a aratat zilele trecute ca la finele anului trecut se aflau în evidenta acestei institutii un numar de 107.753 beneficiari, din care: 83.028 pensionari din sectorul de stat, 9.260 pensionari din sectorul agricol si 15.465 beneficiari de legi speciale.“În anul 2009, s-a constatat o crestere a numarului de cereri privind stabilirea de drepturi noi. Cererile de înscriere la pensie au vizat în primul rind posibilitatea stabilirii drepturilor de pensie anticipata si anticipata partial, prin reducerea virstei standard de pensionare cu stagiul aferent perioadelor recunoscute în grupe superioare de munca, precum si posibilitatea reducerii virstei standard de pensionare a carui valabilitate s-a prelungit înca 5 ani.S-au înregistrat cereri privind recalcularea atit a pensiilor stabilite în baza legislatiei anterioare, cit si a pensiilor în baza Legii nr.19/2000, ca urmare a prezentarii unor adeverinte privind unele sporuri de care petentii au beneficiat si care se au în vedere la determinarea punctajului mediu anual, de stabilire sau recalculare a drepturilor de pensie în baza legilor speciale ce se adreseaza persoanelor care au lucrat în magistratura”, a declarat directorul coordonator al CJP Alba, Nicolae Nartea. Aceeasi sursa a precizat ca in cursul anului trecut s-au înregistrat cereri de stabilire a indemnizatiilor prevazute de legea privind acordarea unor drepturi eroilor - martiri si luptatorilor care au contribuit la victoria Revolutiei din decembrie 1989, a Decretului-Lege privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate în România cu începere de la 6.09.1940, a legii privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi, a legii privind acordarea unor indemnizatii persoanelor care au satisfacut serviciul militar prin detasamentele de munca, a legilor privind acordarea unor indemnizatii lunare pensionarilor din sistemul public, membri ai uniunilor de creatori, legal constituite, precum si artistilor liber-profesionisti.
Comisia paritara a Inspectoratului Scolar Judetean Alba a stabilit fisele de autoevaluare pentru acordarea Gradatiei de Merit. Anuntul a fost facut ieri de reprezentantii ISJ Alba, care au afisat pe pagina de internet a institutiei cele 25 de tipuri de fise de evaluare, in functie de materiile predate de profesori. Potrivit metodologiei de acordare a gradatiei de merit in invatamintul preuniversitar, gradatia de merit se atribuie pe o perioada efectiva de 5 ani incepind cu data de 1 septembrie 2010. La concursul pentru acordarea acesteia se pot inscrie atit cadrele didactice titulare, precum si suplinitorii calificati, cu o vechime efectiva in invatamintul preuniversitar de peste 3 ani, care au performante deosebite in inovarea didactica, in pregatirea prescolarilor sau a elevilor, în pregatirea elevilor distinsi la concursuri scolare, faza nationala si internationala si calificativul “Foarte bine” în fiecare an scolar incheiat din perioada evaluarii. De asemenea, se mai pot inscrie in concurs si profesorii care desfasoara activitate de formare continua a cadrelor didactice din invatamintul preuniversitar la Casa Corpului Didactic, “cu performante deosebite in inovarea didactica”.
Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Centru s-a intrunit astazi la Alba Iulia, in prima sedinta din acest an. Cea mai asteptata decizie a fost cea de realocare a unor fonduri intre axele prioritare, astfel incit de banii europeni sa poata beneficia cit mai multe proiecte. Dupa cum a aratat directorul ADR Centru, Simion Cretu, s-a stabilit ca, pina la 30 mai, sa mai fie asteptata depunerea unor proiecte pe Domeniul major de interventie 4.2. - Reabilitarea siturilor industriale poluate si neutilizate si pregatirea pentru noi activitati, unde au fost depuse doar doua proiecte si mai sint doua in pregatire. Pe acest domeniu mai este disponibila, in acest moment, suma de 19,22 milioane euro, insa este aproape sigur ca vor mai ramine bani disponibili, chiar daca se finanteaza si proiectele in pregatire. Membrii CDR Centru au decis ca banii care ramin disponibili aici sa fie redirectionati spre DMI 5.2. - Crearea, dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale si cresterea calitatii serviciilor turistice. Acesta a fost unul din cele mai solicitate domenii din Regiunea Centru, in prezent fiind deja depuse - peste suma disponibila initial - 16 proiecte care se califica la finantare, cu o suma solicitata de 24,68 milioane euro. Cind a fost redeschisa sesiunea de depunere de proiecte pentru aceasta axa, unii dintre reprezentantii solicitantilor au stat trei zile in fata sediului ADR Centru, pentru a fi siguri ca prind finantare, admiterea cererilor fiind facuta pe principiul “primul venit, primul servit”. Simion Cretu a precizat ca suma exacta care va fi realocata va fi stabilita dupa trecerea termenului convenit, in functie de cite proiecte se mai depun pentru reabilitarea siturilor industriale si in functie de valoarea finantarii solicitata prin acestea. Directorul ADR Centru a mai mentionat ca CDR face doar propunerile privind realocarile de sume, care sint transmise la Ministerul Dezvoltarii si Turismului. De aici propunerile sint transmise Comitetului de monitorizare a programului si trebuie aprobate inclusiv de Comisia Europeana. “Circuitul” dureaza citeva luni, asa ca fondurile suplimentare vor fi disponibile, cel mai probabil, in a doua parte a anului. Mai sint bani pentru afaceriPe de alta parte, membrii CDR Centru au decis ca fondurile alocate pe DMI 4.1. - Dezvoltarea durabila a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanta regionala si locala, sa nu fie realocate altui domeniu. La ora actuala, pe acest domeniu mai sint disponibile 8,92 milioane euro, din 29,31 milioane euro alocate initial. Valoarea unicului proiect contractat pe acest domeniu este de aproape 11 milioane de euro, alte trei proiecte cu o valoare totala de aproape 9,5 milioane euro fiind in evaluare. Desi s-a luat in calcul varianta ca banii ramasi sa fie redirectionati, membrii CDR Centru nu au fost de acord cu acest lucru. “Depunerea proiectelor pe domeniul major de interventie 4.1. ramine deschisa. Noi estimam ca suma ramasa se va acoperi cu proiecte si ca nu va mai fi necesar sa luam in calcul realocari in acest caz”, a declarat Simion Cretu.
Razboiul local dintre alesii din Sebes continua, iar situatia este departe de a fi rezolvata. Nici macar interventia liderului democrat liberal, Mircea Hava nu a reusit sa dezamorseze conflictul dintre primarul Mugurel Sirbu si o parte a consilierilor locali. Ultimul episod s-a consumat de curind, 12 alesi luind decizia de a modifica regulamentul de functionare al consiliului local, hotarire pe care actualul primar o va ataca in contencios administrativ. Pina atunci, o parte a “revolutionarilor” din administratia locala a Sebesului au facut o vizita la DNA pentru a raspunde in fata procurorilor tocmai pe temele care au generat conflictul cu edilul Mugurel Sirbu. Situatia a degenerat la finele lunii februarie, atunci cind o parte a consilierilor locali au refuzat sa participe la sedinta ordinara a Consiliului Local Sebes. De atunci, razboiul local a cunoscut mai multe etape, intre care chiar si o incercare de mediere din partea presedintelui PD-L Alba, Mircea Hava. A urmat decizia de completare a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului Local Sebes, hotarire luata in cadrul unei sedinte extraordinare convocate de adversarii actualului primar. Decizia lor l-a nemultumit insa pe edil care a anuntat ca va contesta aceasta hotarire intrucit contravine legii. Colac peste pupaza, o parte a consilierilor locali si citiva angajati ai primariei au fost chemati la inceputul acestei saptamini la sediul DNA unde au raspuns intrebarilor procurorilor tocmai pe tema afacerii cu terenuri care a stat la baza scandalului din cadrul administratiei locale din Sebes.
Fostul ministru al Sanatatii, deputatul liberal Eugen Nicolaescu, solicita dizolvarea companiei Rosia Montana Gold Corporation. Primul termen al procesului a avut loc ieri, la Tribunalul Alba, care a decis aminarea judecarii cauzei pentru data de 20 aprilie. Acesta este cel de-al doilea proces deschis de deputatul liberal impotriva RMGC, numai de la inceputul anului. In primul proces, Eugen Nicolaescu a depus o cerere de interventie prin care a contestat oportunitatea majorarii capitalului social al RMGC, care -in opinia deputatului liberal- ar fi putut aduce “prejudicii serioase interesului general al societatii si statului roman’’. Acest proces a fost pierdut de Eugen Nicolaescu, Tribunalul Alba dispunind, in data de 19 februarie, acceptarea modificarilor privind actionariatul RMGC. “Nu intelegem ce pozitie am mai putea avea, din moment ce Tribunalul Alba a luat deja o decizie care califica demersul domnului Nicolaescu ca fiind facut in scop pur sicanator si cu rea credinta. Tribunalul Alba ne-a dat deja cistig de cauza si avem incredere ca si acest nou proces va fi judecat cu toata corectitudinea”, a declarat Catalin Hosu, purtator de cuvint al RMGC.
In 2010, administratorii locali isi propun sa incaseze 38.697.000 de lei de la populatie, sa atraga 8.654.990 de lei de la bugetul statului si sa completeze visteria cu alte 24.340.610 din partea Uniunii Europene, bani din rambursari pe proiecte derulate de catre municipalitate. Tot la capitolul venituri, in bugetul local ar mai putea ajunge 95 milioane de lei de pe urma cotelor si defalcarilor de TVA si impozit. Totalul veniturilor la care administratia locala spera pentru anul in curs se cifreaza la 167.117.600 de lei, cu aproximativ 750.000 de lei mai putin decit a fost estimat in 2009, dar cu aproape 30 de milioane mai mult decit veniturile realizate in cursul anului trecut.In detaliuOdata cu estimarile privind veniturile, consilierii locali au aprobat si proiectia privind alocarile propuse pentru 2010. Astfel, intre institutiile publice si activitatile finantate integral sau partial din venituri proprii, cel mai mare buget a fost alocat Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului local, 16.900.000 de lei. O suma aproximativ egala va merge la Caminul pentru Persoane Virstnice, Directia de Programe si Serviciul de Cadastru fiind nevoite sa se multumeasca in 2010 cu 800 respectiv 600 de mii de lei. In ceea ce priveste impartirea banilor la institutiile finantate integral din venituri proprii, unitatile de invatamint au alocat un buget de 4,6 milioane de lei, iar 450 de mii de lei au fost prevazute pentru acoperirea cheltuielilor privind proiectele europene. Veniturile si cheltuielile evidentiate in afara bugetului local se cifreaza la aproximativ 2 milioane de lei. Bineinteles, in ceea ce priveste cheltuielile, administratorii locali isi propun sa foloseasca fiecare leut pe care il vor atrage la bugetul municipiului. De remarcat ca fata de anul trecut, aproape toate capitolele sufera mici reduceri, in afara de cultura, unde se aloca banii necesari lucrarilor de restaurare a Cetatii de tip Vauban, sumele urmind sa vina in mare majoritate din finantari externe. AnalizaDaca reprezentantii PNL din Consiliul Local Alba Iulia au preferat sa nu intre in detaliile bugetului, anuntind ca nu sint de acord sa discute un proiect despre care au aflat prea tirziu, ceilalti responsabili locali au incercat sa analizeze situatia. “Cheltuielile de personal reprezinta aproximativ 33% din sumele totale, iar 9% sint destinate salarizarii. Am incercat sa ne incadram in limite rezonabile, dar stiti cu totii ca pe parcursul anului vor mai fi operate rectificari bugetare”, a explicat directorul executiv al Directiei de Cheltuieli, Teofila Tir.Proiectul de buget a fost aprobat cu 13 voturi pentru, doua impotriva si doua abtineri. “Eu am cerut ca totul sa fie exprimat in procente pentru ca este mai usor de inteles pentru toata lumea. Oricum, stam destul de bine si o sa mai primim bani pe parcursul anului. Vreau sa va spun ca stam foarte bine in ceea ce priveste incasarile de taxe si impozite locale, iar luna februarie 2010 este prima din istoria acestui municipiu in care s-a facut planul la incasari. Chiar si asa, cu taxele marite de unii si de altii, cu toata criza pe care o plingem toti, oamenii s-au dus si si-au platit datoriile fara nici un fel de probleme. Nu spune nimeni ca nu va fi un an greu, dar il putem trece cu bine”a explicat si primarul Mircea Hava.
Elevii Liceului Teoretic Teius au zabovit luni citeva minute pe strazile orasului, dupa incheierea orelor, pentru a oferi femeilor intilnite cite un buchetel de ghiocei. “Este o actiune deja cunoscuta si asteptata cu emotie de elevii liceului, sau curiozitate, daca ne gindim la cei din clasa a IX-a. Cu greu am reusit sa mentinem obiceiul si in acest an «de criza». Dar gestul facut cu tandrete, caldura si sinceritatea virstei nu poate fi lasat sa se piarda ! La multi ani tuturor femeilor!”, a transmis responsabilul de imagine al liceului, prof. Mihaela Suarasan.
Reprezentantii Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura Alba au precizat in cursul zilei de ieri ca pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafata, fermierii trebuie sa depuna la centrele APIA, în intervalul 1 martie - 17 mai 2010, o singura cerere de plata. “Pentru depunerea cererilor de plata începind cu data de 18 mai se vor aplica penalitati de 1% pentru fiecare zi lucratoare de întirziere. Dupa data de 11 iunie 2010, cererea de sprijin nu mai este admisa la calculul platii pentru anul în curs. Reamintim ca APIA a lansat la data de 1 martie 2010, campania de primire a cererilor de plata pentru schemele/masurile de sprijin pe suprafata”, au aratat reprezentantii institutiei amintite.
Lucrarile pentru construirea unui nou lot de locuinte ANL vor incepe in luna aprilie la Alba Iulia. Anuntul a fost facut de primarul Mircea Hava cel care a aratat ca este vorba despre 76 de apartamente, dintre care o parte vor fi destinate chiriasilor care au fost evacuati din locuintele nationalizate. Edilul crede ca cu putin noroc si multa implicare, noile locuinte pot fi terminate pina in 2012.
Lansarea licitatiei de proiecte a fost transformata intr-un eveniment de anvergura la care au participat citeva zeci de tineri, reprezentind mai multe licee din oras, reprezentanti ai institutiilor locale din domeniul educatiei si reprezentanti ai mass media. Toti acestia au fost solicitati sa duca mai departe mesajul Youth Bank pentru ca la finalul sesiunii de licitare a proiectelor in “visteria” programului sa nu mai ramina nici un leu. Pina la aceasta ora, programul Youth Bank a reusit sa atraga zeci de tineri din Alba Iulia dornici de a spune ceea ce au de spus si de a face ceea ce au de facut pentru viitorul comunitatii din care fac parte. Detalii tehniceDe retinut ca proiectele care pot fi finantate trebuie sa se incadreze intr-un buget de minim 1.000 si maxim 2.000 de lei. Responsabilii locali ai Youth Bank au anuntat ca se vor accepta si proiecte mai valoroase, atita vreme cit se va putea sustine diferenta din surse alternative. De asemenea, beneficiarii fondurilor trebuie sa se constituie in echipe de minim trei persoane, iar ideile lor sa aduca beneficii comunitatii, sa permita obtinerea de rezultate vizibile, sa ofere alternative pentru timpul liber al liceenilor si nu in ultimul rind sa fie antrenante si placute. Perioada de implementare a proiectelor va fi de maxim doua luni, iar data preconizata pentru inceputul acestora este 5 aprilie. Pina in 19 martie, aplicatiile pot fi completate online si trimise tot in format electronic pe adresa alba@ youthbankromania.ro. “Acesti tineri fac bani pentru a-i sustine pe alti tineri care sa deruleze proiecte in sprijinul altor tineri. Tocmai de aceea acest program, aceasta initiativa este una de laudat. Este un mod de a atrage tinerii, de a-i face responsabili si de a-i indruma spre munca in echipa”, a declarat vizibil incintat inspectorul scolar general al ISJ Alba, Cornel Sandu. AprecieriDe altfel, intreul proiect a primit aprecieri pozitive din partea tuturor celor prezenti. “Nu este foarte important despre ce proiecte vorbim si nici despre sumele cu care acestea vor fi finantate. Este foarte important ca exista dorinta de implicare din partea tinerilor, dorinta de a schimba ceva”, a apreciat directorul Colegiul National “Horea Closca si Crisan”, Valer Cerbu. De altfel, explicatiile oferite de catre cei implicati au confirmat acest lucru. “Eu sint unul dintre primii 15 tineri care s-au implicat si va pot spune ca am facut-o pentru ca am dorit sa oferim tinerilor sansa de a schimba ceva”, a spus Andrei Cabulea. El a fost completat de colega sa Alina Todea. “Vrem sa schimbam mentalitatea. Acum e “La noi nu se poate” si trebuie sa fie “La noi se poate orice”. De aceea vreau sa raminem fara bani, adica sa avem atit de multe proiecte bune incit sa ne fie greu sa alegem”, a explicat tinara. “Avem deja primii cistigatori. Este vorba despre membrii echipei care a pornit totul. Tot cistigatori vor fi toti cei care vor depune proiecte pentru ca de fapt asta conteaza cel mai mult”, a incheiat Andrei Bregar, coordonatorul Youth Bank Alba.
Berbec Este momentul sa va concentrati asupra treburilor casnice, chiar daca ati prefera o iesire cu prietenii. Intuitia va ajuta sa rezolvati probleme dificile, dar va sfatuim sa tineti cont si de sfaturile partenerului de viata. Spre seara, un prieten va cere ajutorul intr-o problema de sanatate. Taur Sinteti intr-o excelenta forma intelectuala. Relatiile cu cei din jur sint foarte bune. Sinteti dispus sa le ascultati problemele si sa le dati sfaturi. Nu faceti promisiuni pe care nu sinteti sigur ca le puteti respecta! Dupa-amiaza sinteti invitat la o petrecere la rude. Gemeni Puteti sa incepeti o afacere sau sa va faceti planuri cu privire la o investitie pe termen lung. Prietenii si partenerul de viata va sustin. Va sfatuim sa evitati speculatiile. Aveti rabdare! Satisfactiile vor aparea curind. Rac Dimineata, persoana iubita va admira pentru ideile dumneavoastra originale. Aveti un randament foarte bun si puteti sa terminati tot ce ati inceput. S-ar putea sa intimpinati mici probleme financiare. Nu va ingrijorati, va ajuta o persoana mai in virsta! Leu Zi buna pentru a incepe activitati noi, mai ales in casa. Este recomandabil sa teminati mai intii ce ati inceput. Capacitatea de comunicare este excelenta si va ajuta sa legati cu usurinta noi prieteni. Va sfatuim sa nu luati decizii importante de unul singur. Fecioara S-ar putea ca dificultatile din relatiile parteneriale sa va afecteze randamentul intelectual. Daca reusiti sa va concentrati, aveti ocazia sa obtineti mici cistiguri financiare. Fiti prudent si ascultati sfaturile celor din jur! Balanta Zi favorabila schimbarilor importante. Aveti sansa sa va afirmati pe plan social. De asemenea, sint favorizate studiile si calatoriile. Va sfatuim sa va exprimati clar fata de partenerul de viata, ca sa nu va inteleaga gresit. Scorpion Aveti un simt practic la inaltime si puteti sa demarati o afacere profitabila. S-ar putea ca un prieten sa va propuna o colaborare pe termen lung. Va sfatuim sa va ginditi serios, chiar daca propunerea este foarte tentanta. Nu va grabiti sa luati hotariri, pentru ca s-ar putea sa regretati! Sagetator Este o zi favorabila realizarilor deosebite pe plan social si financiar. Profitati de acest context favorabil! S-ar putea ivi ocazia sa plecati intr-o calatorie. Va sfatuim sa nu refuzati, pentru ca poate fi benefica pe plan profesional. Capricorn Parcurgeti o perioada favorabila din toate punctele de vedere si va simtiti in forma. Aveti ocazia sa obtineti cistiguri financiare nesperate si sa va afirmati in societate. Relatiile cu partenerul de viata sint armonioase, ceea ce va asigura confortul psihic. Va sfatuim sa fiti cumpatat Varsator Sinteti in forma si va adaptati cu usurinta la situatiile noi. Aveti ocazia sa rezolvati probleme ce tin de viata particulara. Mai mult, reusiti sa ii ajutati si pe cei din jur. Este o zi buna pentru discutii cu prietenii si familia. Aveti grija sa nu deveniti pisalog! Pesti Dimineata puteti rezolva problemele financiare de care nu ati avut timp in cursul saptaminii. Dupa-amiaza s-ar putea sa vi se propuna colaborarea intr-o afacere profitabila. Va recomandam sa acceptati, pentru ca va puteti redresa financiar.Horoscop erotic - Femeia pesti Dominata de Mercur, planeta frumusetii si a secretelor, ea este foarte feminina, erogena, intuitiva si prietenoasa. Intelegerea ei fata de alti oameni este mare deoarece ea nu sta departe de necazurile altora. Simte intuitiv adevarul intern, nu se lasa influentata de exterior si nu poti sa o inseli. Poate capata puteri magice si cunoaste adevarul. Pentru asemuita sa sensibilitate se simte atrasa de lucruri oculte, iar in rindul femeilor peste se gasesc deseori cititoare in palma, clarvazatoare, medii bune. Experienta a invatat-o ca se poate baza pe simturile ei. Voalul secret care o inconjoara poate insela. Are nevoie mare de certitudinea ca este iubita. Cere dovezi. Daca primeste aceste dovezi rasplateste partenerul sau cu multe binefaceri erotice. De regula se casatoreste cu un barbat moale si putin iubaret, caci numai asa se simte ocrotita. Din cauza fanteziei ei active are nostalgia unui amant cu totul opus celui ales, un fel de amestec intre Lord Byron si un pirat, un barbat romantic cu o fire brutala si directa. Barbatul pesti: Este sentimental, sensibil si labil. De la el trebuie sa ne asteptam la orice, caci este macinat de impulsuri contradictorii. Chiar simbolul zodiacului arata acest lucru prin doi pesti care inoata fiecare in alta directie. Este un om contradictoriu, care se va decide pentru ceva, dar va face exact opusul. Cel mai tare il atrag femeile rationale mai ales daca au un aer dominator. El idealizeaza omul pe care-l iubeste si inchide ochii si la cele mai urite comportari. Caci vede in iubita femeia care nu poate face ceva rau. Atras fiind de schimbare si de agitatie nu-si doreste ceva mai mult decit stabilitatea emotionala. Este un visator. Dragostea nu trebuie sa fie numai romantica, buna, trandafirie, lirica ci si camin, multumire si protectie. Cum “agati” un Peste: Cei nascuti sub semnul pestelui ii poti recunoaste dupa faptul ca vor fi intotdeuna in centrul atentiei, innconjurati de admiratori. Comportarea lui sarmanta si flexibila, firea lor buna atrag intotdeauna oamenii. Daca nu sint admirati se retrag suparati intr-un colt. Ca tema de discutie se ofera teatrul, cinematograful, programul TV, toate ii intereseaza pe pesti, pentru ca toti, indiferent de meseria pe care o exercita, ar fi vrut sa fie actori, scriitori sau balerini. Si discutiile pe teme supranaturale ii intereseaza. Cel mai mult cred in reincarnare, sau vorbesc despre aceasta tema. Inceputul o data facut, cuvintul trebui cedat lor, putem linistiti sa ne manifestam ignoranta caci el explica cu placere si atunci se simte in elementul lui. Cum scapi de un Peste: Cind a sosit timpul sa punem capat relatiei ne dam seama ca nu este asa de simplu, caci pestii sint hipersensibili si usor vulnerabili. Iata citeva indicatii: neglijam partenerul peste in societate, il intrerupem cind vorbeste sau il ironizam, argumentam, stim totul mai bine ca el si nu ii dam ocazia sa-si exprime ideile. Sintem zgirciti cu laudele si sugeram ca ar putea face lucruri mai bune.
Organizatorul actiunii este Consiliul Judetean Alba, care si-a propus sa aduca la aceeasi masa oameni de afaceri germani si romani ce isi desfasoara activitatea in judetul Alba. Tema discutiilor este formarea profesionala si ocuparea fortei de munca. Potrivit purtatorului de cuvint al CJ Alba, George Sinca, oamenii de afaceri vor avea ocazia de a discuta cu reprezentantii institutiilor implicate in procesul de formare profesionala, dar si cu reprezentantii administratiei. In cadrul intilnirii, vor sustine prezentari reprezentantii Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, ai Inspectoratului Scolar Judetean Alba, ai Universitatii “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, ai Universitatii Tehnice Cluj Napoca si ai Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Centru.Dupa cum a precizat George Sinca, pe linga subiecte legate de educatie, formare profesionala si ocupare a fortei de munca, va fi abordata si tematica schimburilor tehnice si economice, avind in vedere intarirea relatiilor dintre mediul de afaceri romano-german si administratia publica din judet.“Pregatirea profesionala a fortei de munca din judetul Alba este o tema care ne preocupa tot mai mult, mai ales in noul context economic. E foarte important sa avem oameni bine pregatiti la noi in judet pentru a combate cu succes efectele crizei economice. Experienta germana, combinata cu forta de munca romaneasca si deschiderea din partea administratiei publice. Aceasta este formula cistigatoare pentru judetul Alba, formula care a facut ca judetul Alba sa fie ales de firme cunoscute la nivel mondial pentru a-si desfasura activitatea aici. Trebuie sa dezvoltam aceste relatii si sa ne preocupam in permanenta de necesitatile partenerilor nostri”, a declarat Ion Dumitrel, presedintele CJ Alba.
Clubul Sportiv Orasenesc Cugir va organiza, în parteneriat cu primaria urbei de la poalele Draganei, un campionat national de sah pentru veterani. Competitia se va desfasura în perioada 26-30 aprilie la Casa de Cultura Cugir. Cei care doresc sa ia parte la întrecerea amintita trebuie sa stie ca organizatorii au hotarit sa nu perceapa nici o taxa de participare. Primii trei clasati vor primi diplome, cupe, medalii si premii in bani.Persoana de contact pentru înscrieri: prof. Vasile Lupu (telefon 0745658306).
Tinarul atlet Adrian Mihai Dordea, legitimat la clubul “Mica Roma” din Blaj”, a cistigat titlul national în proba de 3.000 metri în cadrul unui concurs desfasurat la sfirsitul saptamînii trecute la Bacau. Dordea a acoperit distanta în 9 minute, 30 de secunde si 15 sutimi, rezultat superior cu aproape 18 secunde celui scos de al doilea clasat, Ionut Dumitru (CS Telecom-Petrom Slanic). În aceeasi proba, Sebastian Marean, legitimat de asemenea la clubul blajean “Mica Roma”, s-a clasat pe locul 8. În proba masculina de 800 metri, Nicolae Gorcea (CSS Blaj) a obtinut o clasare pe locul 8. La feminin, Brigitta Amalia Gombocz (CSS Blaj) s-a clasat pe locul 12 în proba de 800 metri.
Fostul jucator si antrenor al echipei Steaua Bucuresti si al echipei nationale, Gheorghe Constantin, supranumit “Profesorul”, a încetat din viata, la virsta de 77 de ani, informeaza site-ul oficial al clubului din Bulevardul Ghencea. Potrivit site-ului oficial al FRF, trupul neînsufletit al lui Gheorghe Constantin va fi depus miercuri, la capela Cimitirului Reînvierea, înmormintarea fiind programata o zi mai tirziu, la ora 12.00.
Presedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, marti, pentru site-ul oficial al clubului, ca, în iarna, cind echipa se afla pe locul opt în clasament, i-a oferit antrenorului Ioan Andone suma de un milion de euro pentru cistigarea titlului de campioana, însa acesta a refuzat. “Îmi pare rau ca Ioan Andone a lasat sa se înteleaga ca a refuzat oferta lui Dinamo pentru ca nu i-am îndeplinit nu stiu ce conditii. Cu Andone nu am discutat niciodata de salariile jucatorilor. I-am oferit un milion de euro pentru cistigarea campionatului, însa a refuzat oferta noastra! De ce? Nu a avut încredere ca poate lua titlul cu Dinamo în conditiile în care echipa era pe 8! Atit si nimic mai mult”, a afirmat presedintele executiv al FC Dinamo.Tehnicianul Ioan Andone a declarat ca a conditionat venirea sa la Dinamo pentru returul Ligii I de asigurarea platii la zi a salariilor jucatorilor si de stabilirea unor prime speciale la meciurile cu contracandidatele la titlu, însa Borcea nu a acceptat acest solicitari. “Borcea mi-a propus 120.000 de dolari pentru sase luni, plus un bonus de un milion de dolari pentru cistigarea campionatului. Eu am cerut niste lucruri clare pentru echipa, nu pentru mine. În primul rind, am cerut ca salariile sa fie la zi. Borcea a zis ca nu se poate. Apoi, am cerut ca baietii sa aiba prime de joc în partidele cu primele sapte clasate, adica echipele care erau în fata lui Dinamo la finalul turului. Iarasi, Borcea a zis nu. Atunci, i-am spus ca nu pot sa ma întorc la Dinamo si asta a fost tot”, a declarat Ioan Andone, pentru Click.
Atacantul echipei Poli Iasi, Vlad Bujor, a declarat, marti, agentiei MEDIAFAX, ca partida cu Astra Ploiesti poate fi considerata una de sase puncte avind în vedere ca ambele formatii se lupta pentru evitarea retrogradarii. “Meciul cu Astra poate fi considerat ca fiind unul de sase puncte. Este o partida foarte importanta, în compania uneia dintre contracandidatele la salvarea de la retrogradare. O victorie la Ploiesti ar fi buna si pentru moralul nostru, mai ales ca urmeaza partida de acasa cu FC Vaslui, o formatie puternica. Sint convins ca meciul cu FC Vaslui va avea o încarcatura aparte, data fiind rivalitatea dintre cele doua echipe. Tocmai de aceea noi trebuie sa avem un moral bun si sa obtinem un rezultat pozitiv cu Astra”, a spus Bujor. Jucatorul detinut în coproprietate cu CFR Cluj a mai precizat ca spera ca Poli Iasi sa înceapa sa cistige puncte si în meciurile din deplasare. “Am obtinut multe puncte pe teren propriu pina acum, însa în deplasare nu ne-am descurcat chiar asa bine. Au fost si citeva meciuri în care desi am jucat bine si am condus, pot spune ca am avut ghinion si am pierdut pe final, asa cum s-a întimplat la Alba Iulia sau la Timisoara. Sper ca de acum înainte sa luam puncte si din deplasare. Prima sansa o avem acum, vineri, cu Astra. Noi avem un lot valoros si cred ca putem obtine un rezultat pozitiv la Ploiesti”, a adaugat Vlad Bujor.Formatia Poli Iasi întilneste, vineri, de la ora 19.00, în deplasare, echipa Astra Ploiesti, într-o partida contind pentru etapa a XXI-a a Ligii I.
Politia Comunitara Alba Iulia în colaborare cu IPA Romania Regiunea 2 Alba au organizat la finele saptaminii trecute un turneu de fotbal. Competitia a fost gazduita simbata, 6 martie, de sala de sport a Colegiului “Alexandru Domsa” din Alba Iulia. La startul competitiei s-au aliniat 8 echipe, doua din cadrul Politiei Comunitare Alba Iulia, doua din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi, si cite una din cadrul ISU Alba, Consiliul Judetean Alba, Kronospan Sebes si Primaria Alba Iulia. Trofeul pus în joc s-a numit sugestiv “Cupa Politiei Comunitare Alba Iulia 2010” deoarece institutia de ordine publica organizatoare împlineste cinci ani de activitate. Echipele participante s-au împartit în doua grupe, cele mai bune prestatii apartinind echipei de baza a Politiei Comunitare si ISU Alba. Asadar, finala a fost disputata de Politia Comunitara si ISU Alba, trofeul mergind în vitrina pompierilor militari. Pentru locurile III – IV au jucat echipele de la Kronospan Sebes si Consiliul Judetean Alba. “Ne bucura acest rezultat, eu cred ca a fost o prima editie reusita. Pacat de vremea de-a dreptul potrivnica, am fi putut juca afara, la baza sportiva din Ampoi II. Îi felicitam pe toti adversarii nostrii din teren, care de fapt sint bunii nostri prieteni si colaboratori în afara lui si sa ne vedem sanatosi la alte turnee. Tin sa multumesc conducerii Colegiului «Alexandru Domsa» fara de care nu am fi putut organiza în conditii excelente acest turneu. Eu cred ca a fost un test util pentru jucatorii care vor forma echipa de fotbal a IPA Regiunea 2 Alba care va participa la turneul international IPA organizat anual la sfirsitul lunii mai, de aceasta data la Cesena – Italia unde sper într-o clasare mai buna de locul III, obtinut anul trecut în Croatia”, a declarat inspectorul Marius Rece, practic “sufletul” competitiei. Cupele si diplomele au fost decernate ocupantelor primelor trei locuri de catre Ioan Voda, sef Birou Ordine Publica din cadrul Politiei Comunitare Alba Iulia si Stefan Duru, secretarul IPA Romania Regiunea 2 Alba. “A contat, cred eu, faptul ca ne-am întilnit din nou pe terenul de sport, ca a fost o competitie model, plina de fair-play, ca am reusit din nou sa sudam marea «familie» din care facem parte. Bravo baietilor nostri, sint rezultate care ne motiveaza la turneele viitoare”, a declarat Ioan Voda.
Divizionara terta CSM Sebes a cistigat, ieri, în fata propriilor suporteri, cu scorul de 4-1, partida restanta cu Turul Micula, din cadrul etapei a 18-a a Ligii a III-a, seria a VI-a. Reusitele gazdelor au fost realizate de catre Benga (1), Pisoiu (13), Balas (60), respectiv Suteu (65), în timp ce golul de onoare al satmarenilor a fost realizat de catre Muresan (75 – penalty). Antrenorul trupei din Arini, Marcel Zachiu, a trimis în teren urmatorul unsprezece: Stanila – Cocoara (80, Hîrceaga), P. Ciuca, Potopea, Pisoiu (75, Dragomir) – Deaconu (80, Stan), Vasinca, Suvaina, Neagu – Benga (58, Balas), Suteu. Pe banca: Lancranjan – Bucurenciu, Lenghel. “Sint bucuros ca am izbutit sa obtinem primul succes din retur, iar cele trei puncte sint foarte importante pentru noi. Sint multumit de evolutia elevilor mei, chiar daca în prima repriza am avut o cadere în joc. Este foarte important ca ne-am revenit repede, iar pe linga golurile realizate am mai avut si alte ocazii de a marca. Speram ca vom evolua bine si în continuare”, a spus Zachiu, antrenorul CSM-ului, echipa ce a evoluat în zece oameni, din minutul 80, dupa ce Neagu a fost eliminat pentru cumul de cartonase galbene. În etapa urmatoarea, CSM Sebes va juca, simbata, în deplasare, de la ora 15.00, cu Luceafarul Felix.
Antrenamentul albaiulienilor de ieri dupa amiaza a fost condus de cuplul albaiulian Himcinschi-Bichesi. “Sintem in discutii cu mai multi tehnicieni, unii ne-au refuzat, altii au mai antrenat in acest sezon in Liga I si nu mai au voie sa stea pe banca, unii au pretentii financiare exagerate si nu ne convin. Inca nu stim cine va fi noul antrenor, dar cine va prelua Unirea va trebui sa faca tot posibilul sa o mentina in Liga I. Nu vrem sa ne pripim, incercam sa facem o alegere buna”, a spus Nicolae Lupu, presedintele executiv al ocupantei penultimului loc in clasamentul Ligii I. Pentru Alba urmeaza o serie de foc, uniristii urmind a juca intr-o saptamina cu Rapid (a), Timisoara (d) si Urziceni (a).
Specialistii Tradeville va invita la o discutie despre investitia pe bursele romanesti BVB si SIBEX, posibilitati de diversificare a portofoliului pe bursa din Austria prin investitii in domenii de activitate ne-reprezentate pe bursele din Romania, piata Forex si tranzactionarea de valute EUR, USD, RON; indici - Dow Jones, DAX, FTSE; actiuni - Apple, Google, YAHOO si marfuri - Petrol, Aur, Cupru. “Seminarul de la Cluj este organizat cu scopul de a prezenta clujenilor oferta de produse si servicii Tradeville si modul in care pot beneficia de oportunitatile oferite de bursa din Romania si pietele financiare globale, prin intermediul platformelor noastre de tranzactionare online”, declara Ioana Dobrota, broker Tradeville Cluj. Seminarul face parte din programele educationale Tradeville care impreuna cu webinariile si conturile demo de tranzactionare vin atit in sprijinul celor care sunt la inceput de drum si vor sa invete despre tranzactionarea la bursa cit si a celor avansati care vor strategii de tranzactionare si analiza tehnica. Inscrierile la seminar se pot face online pe site-ul www.tradeville.eu. Pentru mai multe informatii ne puteti contacta la numarul de telefon 0264-44.00.46 sau ne puteti vizita la sediul din Strada Dorobantilor, nr. 53, Cluj-Napoca. Cei care viziteaza site-ul nostru se vor putea inscrie de asemenea la webinarii si seminarii in care specialistii Tradeville prezinta: * Notiuni introductive de tranzactionare pe piata Forex si pietele globale, * Tehnici de tranzactionare online a actiunilor cotate la bursa, * Tendinte Globale Macro, Analiza Tehnica, Risk Management, Strategii de Trading si Real-Time Trading, * Functionalitatile platformelor de tranzactionare si modul in care pot eficientiza rezultatele prin utilizarea instrumentelor de limitare a riscului.Pentru cei pasionati de bursa care vor sa schimbe pareri si opinii cu alti investitori si traderi, Comunitatea Tradeville este locul de intilnire unde pot participa intr-un mediu virtual la discutii reale despre pietele de capital si aspectele financiar economice ale momentului. Cu o vechime de 16 ani pe piata de capital, Tradeville ofera clientilor sai servicii de tranzactionare pe pietele financiare internationale si pe bursa romaneasca, platforme potrivite oricarui utilizator si educatie investitionala gratuita, toate pe www.tradeville.eu.
Foto Andrei GadaleanSedinta de ieri a Consiliului Local a avut nu mai putin de 54 de puncte pe ordinea de ziExplicatiile oferite de primarul Sorin Apostu cu privire la acest proiect au venit in cadrul unei sedinte-maraton de Consiliu Local, care a avut 54 de puncte pe ordinea de zi. Apostu a explicat ca Centrul Social de Urgenta de pe strada Dragos Voda nr. 36-38 nu va adaposti persoane care si-au facut un obicei din a trai de pe urma semenilor, ci beneficiarii vor fi familiile confruntate cu retrocedari, cele evacuate, persoanele care nu mai au o locuinta ca urmare a unor calamitati naturale sau virstnicii care si-au pierdut locuintele sau au suferit abuzuri din partea apartinatorilor. "In nici un caz nu vor fi gazduite aici persoane care sufera de tulburari psihice grave sau care au probleme comportamentale", a subliniat primarul. Persoanele gazduite in Centrul de pe strada Dragos Voda vor locui aici doar temporar, pina la gasirea unei solutii pentru problemele fiecaruia. Prin urmare, consilierii locali au decis ieri mentinerea hotaririi de realizare a Centrului, in ciuda memoriului depus de locuitorii din Dimbul Rotund. Taxe funerare mai mariDupa mai multe discutii pe marginea proiectului, consilierii locali si-au dat acordul atit pentru schimbarea regulilor privind concesionarea locurilor de veci in cimitirele clujene, cit si pentru majorarea taxelor la serviciile funerare sau pentru introducerea unora noi. "Practic, la ora actuala, noi ne aflam la nivelul unei comune ceva mai mari cu taxele noastre", a tinut Apostu sa motiveze necesitatea proiectului privind taxele pentru serviciile funerare. Printre altele, noua taxa pentru concesionarea unui loc de veci va fi de 100 de lei pe metru patrat pentru 20 de ani, pentru inchirierea capelei se va plati o taxa de 20 de lei pe zi, iar stationarea decedatilor va costa 2 lei pe ora. La propunerea consilierilor UDMR, taxa pentru transcrierea unui loc de veci va fi de 50 de lei, desi propunerea initiala a fost de doar 16 lei. O data cu hotarirea prin care se intentioneaza stoparea speculei cu morminte in Cluj-Napoca, a fost readusa in atentie si problema lipsei locurilor de veci din municipiu. Edilul Sorin Apostu a apreciat ca, tinind cont de numarul si frecventa deceselor, in Cluj-Napoca nu vor mai exista locuri de veci in cimitirele Primariei in aproximativ 2 ani. Apostu a explicat, totusi, ca deja s-a decis construirea unui nou cimitir in viitorul cartier din Dealul Lomb. "La Cluj-Napoca nu exista un crematoriu, care cred ca ar fi necesar, avind in vedere cererile tot mai multe. Eu cred ca prin realizarea unui crematoriu s-ar putea rezolva aceasta problema a locurilor de veci", a propus consilierul liberal Manuel Chira. "Am mai primit o astfel de propunere, insa, chiar daca va fi vorba despre cenusa, cetatenii tot vor dori un loc de inmormintare. Am asteptat sa vina un investitor privat pentru a realiza un crematoriu, dar poate ca ar fi cazul sa ne gindim noi la el", a fost raspunsul venit din partea primarului. Mai multe animale in apartament, doar cu acordul asociatieiO alta decizie adoptata ieri de alesii locali vizeaza numarul de animale ce pot fi crescute in apartamente de clujenii care locuiesc la bloc. Hotarirea de Consiliu Local prevede ca cetatenii vor putea creste in apartament doar doua animale de companie. Cu toate acestea, cei care doresc sa aiba mai multi ciini sau pisici la bloc vor avea posibilitatea de a cere avizul asociatiei de proprietari. "Au existat mii de reclamatii cu privire la aceste animale. Am avut chiar procese pierdute in instanta din lipsa unei baze legale care sa reglementeze aceste aspecte", a afirmat primarul Apostu. In cazul in care numarul animalelor dintr-o locuinta va creste ca urmare a nasterii unor pui, Apostu a spus ca "dureaza doar 10 minute pina se obtine acordul asociatiei de proprietari". Planurile RATUCPrezent la sedinta Consiliului Local cu ocazia aprobarii bugetului de venituri si cheltuieli al regiei, directorul RATUC, Liviu Neag, le-a explicat consilierilor care ii sint prioritatile. "S-a depus documentatia pentru obtinerea finantarii europene pentru proiectul reabilitarii liniei de tramvai, dar si pentru sistemul de ticketing si pentru modernizarea statiilor din oras si a celor din zona metropolitana", a explicat Liviu Neag. Tot ieri s-a votat continuarea proiectului de restaurare si consolidare a fragmentului din zidul celei de-a doua incinte a Clujului medieval de pe strada Potaissa. "Ulterior reabilitarii, vom organiza si o licitatie pentru instalarea unor terase in zona respectiva", a mentionat primarul Sorin Apostu.
Potrivit anuntului postat pe site-ul AFP Cluj, spatiul situat in cartierul Manastur, str. Bucegi nr.13-15, la parter, apartine firmei Piscicola SA, iar pretul de pornire pentru acesta este de 384.082 de lei, la care se adauga TVA. Imobilul e scos la licitatie in vederea recuperarii unei datorii de 321.294 de lei, plus majorari de intirziere calculate pina la data platii sau stingerii in favoarea AFP Cluj. Mentionam ca este vorba de sediul BT care a fost jefuit in urma cu un an, pe data de 13 februarie 2009. Cu toate ca imobilul apartine societatii Piscicola, acesta este inchiriat societatii Diafarm, care apartine sotiei lui Toma Rus, fostul sef al al Directiei Generale de Combatere a Criminalitatii Organizate si Antidrog pe Romania, care, la rindul sau, a subinchiriat spatiul Bancii Transilvania. Urmatoarea licitatie organizata de AFP Cluj va avea loc in data de 24 martie si va avea ca obiect un bun apartinind debitorului SC Royal VIP SRL, fiind vorba de un autoturism Volkswagen Vento din 1996, al carui pret de pornire este de 7.749 de lei, plus TVA in valoare de 1.472 de lei. Cei interesati de cumpararea bunului in cauza trebuie sa prezinte, pina cel tirziu in data de 22 martie, oferta de cumparare, precum si dovada platii taxei de participare, reprezentind 10% din pretul de pornire a licitatiei.
Un studiu realizat de firma de recrutare Manpower arata ca in regiunea Nord-Vest sint inregistrate cele mai scazute valori privind perspectiva de angajare pentru trimestrul II al anului. In principiu, angajatorii din Romania sint ceva mai optimisti in ceea ce priveste planurile de recrutare pentru perioada aprilie-iunie fata de cum erau in ultimele 6 luni, revenind astfel la nivelul planurilor pe care le aveau in luna mai a anului trecut, arata studiul Manpower privind Perspectivele Angajarii de Forta de Munca. Astfel, dintre cei 750 de angajatori intervievati, 64% nu prevad nici o schimbare in forta de munca in al doilea trimestru al anului 2010, 14% estimeaza o crestere a volumului angajarilor, in timp ce 21% dintre ei anticipeaza o scadere in activitatea de angajare. Potrivit studiului Manpower, cei mai optimisti par sa fie angajatorii din regiunea Sud-Est, care raporteaza o previziune neta de angajare de plus 6%, in timp ce in regiunea Centru se inregistreaza o previziune prudenta, de plus 3%. In schimb, angajatorii din regiunea Nord-Vest sint cei mai pesimisti, aici inregistrindu-se cele mai scazute valori privind perspectiva de angajare, de minus 17%. Perspective slabe de angajare, de minus 12%, sint anticipate si de angajatorii din regiunea Vest.
Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) "Iuliu Hatieganu" din Cluj-Napoca a gazduit intre 5 si 6 martie o intilnire a Asociatiei Universitatilor de Medicina si Farmacie din Romania (AUMFR). Rectori din Bucuresti, Craiova, Iasi, Cluj-Napoca, Tirgu-Mures si Timisoara au analizat teme "fierbinti" in invatamintul universitar medical si au stabilit o data unica a concursului de admitere, cea de miercuri, 21 iulie. Rectorii au cazut de acord si asupra necesitatii elaborarii unor criterii comune pentru acordarea de burse din venituri proprii pentru studentii straini. Potrivit legii, 20% din veniturile universitatilor, provenite din taxele de scolarizare, trebuie sa se reflecte in bursele acordate studentilor romani si straini. "In acest context, s-a propus elaborarea unor criterii care sa favorizeze performanta, implicarea in actiuni de voluntariat, cercetare si mobilitati", au spus reprezentantii UMF. Criteriile vor fi propuse, insa, la urmatoarea intilnire a AUMFR. Au mai fost stabilite criteriile comune de admitere pentru studentii straini. "Decizia luata in anul 2009, la nivel national, de catre AUMFR, de a percepe o taxa de 5.000 de euro/an studentilor (cetateni UE si non-UE) admisi prin evaluarea performantelor profesionale si personale, nu s-a modificat", au punctat oficialii UMF.
Dupa sistemul introdus in 2007, delul se va da intre echipa Nordului si echipa Sudului, si nu intre cei mai buni jucatori romani si cei mai tari stranieri, cum s-a intimplat in alti ani. Astfel, pentru Nord vor evolua Jujuan Cooley (BC Mures), Earl Brown, Mihnea Maiduc (CSU Atlassib), Zoran Krstanovic, Mihai Silvasan, Paul Chetreanu, David Lawrence ("U" Mobitelco), Tudor Dumitrescu, Titus Nicoara, Ionut Dragusin (Gaz Metan Medias), Dan Paltinisanu (Elba Timisoara), Andelko Mandic (CSM Oradea), iar din selectionata Sudului vor face parte Claudiu Fometescu (Dinamo), Arvydas Cepulis, Catalin Burlacu, Virgil Carutasu, Rashard Griffith (CSU Asesoft), Mihai Paul, Josh Jackson (BCM Pitesti), Darien Bassett (SCM Craiova), Andrei Mandache (CS Otopeni), Angel Santana (CSM Bucuresti), Andrei Capusan, Kibwe Trim (Energia Rovinari). Dragan Petricevic (Elba Timisoara) si Cristian Achim (CSM Oradea) vor sta pe banca "nordicilor", in timp ce "sudicii" vor fi condusi de Vladimir Arnautovic (CSU Asesoft) si Theo Evans (Energia Rovinari). Iata si echipele titularilor: Cooley, Dumitrescu, Lawrence, Mandic, Krstanovic (Nord), respectiv Bassett, Jackson, Cepulis, Carutasu, Griffith (Sud). Formatiile BC Gladiator, Steaua si CSU Brasov nu vor avea reprezentanti la All Star Game, eveniment ce va avea loc pe 16 martie la Oradea.
Foto Cantor Andrea"Studentii" le-au luat "fata" celor de la Asesoft, insa nu le va fi usor sa se impuna la finele sezonului regulatDaca in trecut CSU Asesoft era de neclintit de pe scaunul de lider, ploiestenii abordind de pe primul loc play-off-ul in ultimii 4 ani, in editia 2006-2007 a Diviziei A terminind chiar neinvinsi sezonul regulat, acum sextupla campioana e abia pe 3. Formatia antrenata de Arnautovic a suferit cinci infringeri in 24 de etape, doua in fata liderului la zi al campionatului, "U" Mobitelco. Clujenii conduc in clasament, desi au un meci meci mai putin disputat, pentru ca au facut cei mai putini pasi gresiti in fata echipelor de sub locul 4. "U" a pierdut in tur derbiurile cu Gaz Metan si CSU Atlassib, surpriza fiind esecul de la Oradea de la sfirsitul lunii februarie. De cealalta parte, CSU Asesoft s-a impiedicat de adversari precum Steaua sau Elba Timisoara, iar Gaz Metan n-a luat maximum de puncte in deplasarile la Tirgu-Mures, Otopeni si Pitesti. Mediesenii au avut o serie neagra de trei infringeri in cinci meciuri, dar victoria de la sfirsitul saptaminii trecute in derbiul cu CSU Atlassib mentine Gazul tare pe pozitii pe podiumul Diviziei A. Cursa cu obstacole spre play-off"U" Mobitelco si Gaz Metan au un parcurs aproape identic in ultimele etape. Echipa universitara mai are doua deplasari care se anunta dificile, la Sibiu si la Timisoara, dar meciuri mai usoare la prima vedere acasa, cu Steaua, Energia Rovinari si SCM Craiova, precum si restanta cu CS Otopeni de pe 30 martie. Gazul are in fata cinci adversari cel putin incomozi, Energia, Elba, SCM Craiova, Dinamo si BC Mures. Un final de sezon regulat incrincenat are si CSU Asesoft. Campionii mai au de jucat restanta cu CSM Oradea, apoi cu BC Gladiator, BCM Pitesti, Steaua, CSU Atlassib Sibiu si Energia Rovinari. Ziua restantelorDivizia A programeaza astazi trei meciuri care au fost aminate de la datele initiale din diverse motive. BC Gladiator joaca, incepind cu ora 18, in deplasare la vicecampioana Elba Timisoara, restanta din etapa a 21-a. Paltinisanu si compania au reprogramat atunci meciul pentru ca era la doar citeva zile de la participarea lor la Final Four-ul Ligii Europei Centrale. Tot astazi, CSM Oradea, echipa neinvinsa in ultimele patru etape, primeste vizita lui CSU Asesoft. Pe teren vor intra astfel doi jucatori cu numele Szijarto pe maiou. Nu este vorba de o greseala, ci de fratii Szijarto, Lajos de la gazde si Levente de la CSU. Partida trebuie sa se desfasoare la sfirsitul saptaminii trecute, dar ploiestenii au mutat-o pentru a nu fi nevoiti sa faca doua excursii in Ardeal, ei jucind vineri la Cluj cu BC Gladiator. Baschet se joaca si in capitala. Steaua, echipa care a evoluat in Liga Balcanica, da piept acasa cu "aviatorii" de la CS Otopeni.
Selectionerul Razvan Lucescu va avea ocazia sa vada la treaba mai multi jucatori de perspectiva intr-o partida a nationalelor Under23 ale Romaniei si Italiei ce se va desfasura pe arena "Giulesti - Valentin Stanescu" din capitala, astazi, la ora 14, fiind transmisa in direct de TVR 2. Confruntarea conteaza pentru Grupa A a "International Challenge Trophy" (o întrecere organizata de Federatia de Fotbal a Angliei), editia 2009-2011, competitie deschisa jucatorilor nascuti dupa 1 ianuarie 1986. Oaspetii de astazi sint antrenati de Giorgio Veneri si au lotul alcatuit din fotbalisti legitimati la cluburi din Serie C1. Pina acum, in aceasta grupa s-a mai disputat un singur meci: Malta - Italia, scor 1-3. România va mai juca doua partide: pe 21 aprilie, de la ora 20, cu Malta, pe Stadionul "Hibernians" din Paola, si pe 11 mai, contra Belgiei, tot în deplasare, fara a se cunoaste inca locul si ora de start. Iata si componenta grupelor de la International Challenge Trophy: GRUPA A: Belgia, Italia, Malta, Romania; GRUPA B: Anglia, Estonia, Ungaria, Republica Irlanda; GRUPA C: Irlanda de Nord, Polonia, Portugalia, Tara Galilor. Cistigatoarele celor trei grupe si cea mai buna formatie de pe locul 2 se vor califica în semifinale. D. S.
Tragerea la sorti de la Viena i-a repartizat pe romani alaturi de vecinii de la MKB Veszprem. HCM Constanta va disputa prima partida impotriva campioanei Ungariei pe teren propriu, la Buzau, pe 24/28 martie, returul fiind programat pe 31 martie / 4 aprilie. Reamintim ca formatia pregatita de Zoran Kurtes s-a calificat in aceasta faza a competitiei de pe pozitia a patra a Grupei A, din care au mai facut parte Montpellier, Chekhovsjie Medvedi si Valladolid. Constantenii au adunat in meciurile din grupa 9 puncte, dupa 4 victorii si un egal. Iata si celelalte confruntari din optimi: KIF Kolding (Danemarca) - Montpellier HB (Franta), RK Gorenje Velenje (Slovenia) - BM Ciudad Real (Spania), FCK Handbold A/S (Danemarca) - THW Kiel (Germania), HC Osiguranje-Zagreb (Croatia) - FC Barcelona Borges (Spania), KS Vive Targi Kielce (Polonia) - HSV Hamburg (Germania), Pevafersa Valladolid (Spania) - Rhein-Neckar Löwen (Germania), Reale Ademar (Spania) - Chekhovskie Medvedi (Rusia). Cistigatoarele din dubla mansa vor accede în sferturile de finala (21/25 aprilie, 28 aprilie/2 mai), dupa care va urma Turneul Final Four, programat la Köln (Germania), între 29 si 30 mai.
In urma investitiilor derulate de Consiliul Judetean si Compania de Apa "Somes", 96% din populatia Clujului va avea apa conforma cu normele europeneTise a tinut sa sublinieze importanta acestor investitii. "Este foarte important sa eliminam decalajele dintre mediul urban si cel rural prin investitii de baza precum apa, canalizarea, iluminatul si drumurile. Prin programele pe care le derulam vom ajunge ca in anul 2013 un procent de 96% din populatia judetului sa aiba acces la retele de alimentare cu apa conforme cu normele europene. De asemenea, avem in vedere sa ajungem la un procent de 100% in ceea ce priveste colectarea si tratarea apelor uzate", a explicat presedintele forului judetean. Pina in anul 2009, s-au investit in jur de 130 de milioane de euro in sistemele de apa si canalizare din Cluj. Numai in anul 2009, valoarea investitiilor in sistemul de alimentare cu apa si canalizare a ajuns la 29 de milioane de euro. Investitie de 196 de milioane de euroConcret, au beneficiat de investitii in retelele de apa 163 de strazi, iar alte 155 au fost incluse in programele privind sistemul de canalizare. Tise a punctat si importanta investitiilor aflate in derulare si pregatire prin programul POS Mediu. Prima parte a programului, derulata pina in anul 2013, presupune investitia a 196 de milioane de euro. 44,3% din acesti bani sint destinati investitiilor in Cluj-Napoca, 5,6% vor merge la Huedin, 15,7% la Dej si 6,4% la Gherla, urmind ca restul banilor sa fie directionati in investitii in patru localitati urbane din judetul Salaj, inclusiv in municipiul Zalau. In Cluj-Napoca, lucrarile de extindere a alimentarii cu apa vor viza zone precum Grigorescu, Zorilor - Zorilor sud, Iris, Dimbul Rotund, Borhanci, Someseni, Becas sau Faget. In ceea ce priveste extinderea canalizarii, se va lucra in Someseni, Borhanci, Calea Turzii, Faget, Iris, Grigorescu, Zorilor sud, Gruia sau chiar centru. Printre altele, in municipiul Dej, se va reabilita si extinde reteaua de apa pe un numar de 61 de strazi, iar aductiunea Gilau-Gherla va fi prelungita pina in acest oras. Licitatia pentru lucrarile de extindere a retelei de apa si canalizare din Cluj-Napoca a fost cistigata de firma Dominium SRL din Satu Mare. Daca nu vor exista contestatii, contractul ar putea fi semnat in data de 12 martie. Apa ieftina la ClujPina in anul 2013, vor beneficia de investitiile derulate prin Compania de Apa "Somes" 79% din totalitatea localitatilor din judetul Cluj, 80% din acest procent reprezentind comune. Etapa a doua a programului POS Mediu va continua in perioada 2013-2018. Directorul Companiei de Apa "Somes", Dorin Ceataris, a tinut sa explice ca, in ciuda investitiilor importante in sistemele de apa, pretul apei la Cluj-Napoca este printre cele mai mici din tara. "Daca ne gindim ca 1.000 de litri de apa costa 2 lei, in comparatie cu pretul unui litru de apa minerala, care trece de 2 lei, nu cred ca este mult. Acest pret duce orasul pe locul trei de la coada in topul preturilor din tara. Avind in vedere proiectele pe care le derulam, cred ca vorbim despre un pret foarte bun", a spus Ceataris. Seful Companiei de Apa "Somes" a mai explicat si ca toate planificarile pentru lucrarile din Cluj-Napoca se fac in colaborare cu Primaria. Legat de acuzatiile Primariei aduse firmelor de utilitati cu privire la spargerile repetate operate pe strazile Clujului, Ceataris a mentionat ca nu a primit din partea municipalitatii nici o avertizare cu privire la acest subiect.
Presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, a eliberat autorizatia de construire pentru realizarea unei pirtii de schi si a unei instalatii de teleschi in comuna clujeana Capusu Mare, satul Dingau Mare. Teleschiul se vrea a fi un obiectiv major de atragere a turistilor in sezonul de iarna si va pune bazele dezvoltarii de perspectiva a turismului in Muntii Gilau. Reprezentantii CJ mai cred ca apropierea de Cluj-Napoca si de Huedin, precum si de autostrada Transilvania va face ca aceasta zona a tarii sa devina din ce in ce mai cunoscuta ca o posibila destinatie pentru petrecerea vacantelor de iarna ale turistilor. De asemenea, a fost eliberata o autorizatie de construire pentru amenajarea unei baze sportive in Sincraiu. M. O.
Mai sint doar citeva zile pina se incheie perioada de inscrieri la cel mai mare concurs destinat liceenilor - Festivalul National de Arte - LicArt. Doar pina la sfirsitul lui martie orice licean se poate inscrie la una din cele patru categorii ale concursului: poezie, fotografie alb-negru, fotografie portret si fotografie diversa. La ora actuala, la LicArt concureaza 1.586 de concurenti, cu 8.132 de creatii inscrise. La sfirsitul lui februarie au fost desemnate creatiile semifinaliste ale lunii: 17 poezii, 32 de fotografii alb-negru, 30 de fotografii portret si 40 de fotografii diverse. Cei interesati pot accesa www.licart.ro. F. T.
Aproximativ 50 de persoane vor organiza simbata, 18 martie, un flash-mob care isi propune sa atraga atentia aspra violentei cotidiene. Actiunea va avea loc începind cu ora 17, în Piata Mihai Viteazu, în zona statuii, si va fi urmata de alte evenimente organizate la Casa Tranzit. "Timp de 15 minute, vom protesta în liniste, doar cu ajutorul propriilor corpuri, împotriva violentei vizibile si invizibile, din spatiul privat si cel public. Participantii vor mima diverse ipostaze de atac si aparare; de asemenea, vom folosi pancarte cu mesaje-cheie si vom amplasa o urna in care vor putea fi depuse mesaje referitoare la tema actiunii noastre", precizeaza masteranda Kinga Pakucs, initiatoarea protestului, realizat cu sprijinul Fundatiei "Desire". F. T.
Negocieri privind dezarmarea nuclearaCea de-a zecea runda de negocieri ruso-americane privind noul tratat de limitare a armelor strategice ofensive START-2 - destinat sa inlocuiasca START-1 privind dezarmarea nucleara, expirat in decembrie 2009 - incepe marti, la Geneva, dupa mai multe zile de pauza. Expertii de la Moscova anticipeaza deja ca discutiile vor fi dificile si anevoioase, relateaza publicatia electronica "Vzgliad". Moscova si Washingtonul spera ca documentul sa fie finalizat pina la sfirsitul lunii martie sau inceputul lunii aprilie, desi pina in prezent termenul de incheiere a Tratatului a fost aminat de mai multe ori. AgerpresCadavrul lui Papadopoulos, gasitRamasitele pamintesti descoperite luni intr-un cimitir din Nicosia sint intr-adevar cele ale fostului presedinte cipriot Tassos Papadopoulos, al carui corp neinsufletit a fost furat in decembrie 2009, a confirmat ieri politia locala, citata de AFP. Trupul neinsufletit al fostului sef de stat, decedat in decembrie 2008 la virsta de 74 de ani, fusese furat in noaptea de 10 spre 11 decembrie 2009 dintr-un cimitir din sudul Nicosiei. El a fost gasit luni intr-un alt cimitir de la periferia capitalei, la o distanta de mai putin de 5 kilometri, ca urmare a unui apel anonim de la o cabina telefonica, a precizat Kastounotos, fara sa ofere alte detalii despre ancheta in curs. Politia a incercuit zona cabinei telefonice si incearca de luni seara sa gaseasca amprente digitale. Agerpres
Andrei Marga, rectorul Universitatii "Babes-Bolyai", atentioneaza asupra modului in care se aplica Declaratia de la Bologna in universitatile romanesti. Astfel, rectorul recomanda asumarea variantei originale a Declaratiei, accentuarea importantei continutului si a valorii programelor, flexibilizarea duratei de studiu si trecerea prioritatilor de la universitatea de masa la cercetare si educatie. "Ceea ce a mai ramas de facut este de facut neîntirziat", spune Marga. F. T.
Piese ca "Aici sint banii dumneavoastra", "Agentul 008", "Cauta-ma", "Criogenia salveaza Romania", "Ea inca ma iubeste", "Jumatatea mea" sau "Oamenii politici" pot fi ascultate in aceasta seara live in clubul My Way la concertul trupei Taxi. Recitalul artistilor bucuresteni incepe de la ora 22.30. Biletele de intrare costa 30 de lei sau 25 de lei pentru femei si detinatorii de Janis Card. Miine, pe scena localului va avea loc un moment de stand-up comedy sustinut de trupa "Artistocratii", de la ora 22. De aceasta data, biletele vor costa 15, respectiv 12 lei. F. T.
Foto www.latribune.frImprumuturile de la FME se vor face "in conditii stricte", precum economii bugetare sau reforme uneori impopulare, a avertizat Olli Rehn"Comisia Europeana este gata sa propuna un astfel de instrument european care are sprijin din partea «Zonei Euro»", declara comisarul european pentru Afaceri Economice, Olli Rehn, intr-un interviu publicat luni. Incepind de marti, Rehn intentioneaza "sa-i informeze" pe toti membrii Executivului european in legatura cu "discutiile in curs" pe aceasta tema, in vederea unor propuneri care vor fi facute pina la sfirsitul lunii iunie, a declarat luni purtatorul sau de cuvint. AFP precizeaza ca problemele bugetare grecesti au suscitat o dezbatere privind necesitatea pentru "Zona Euro" de a se dota cu un mecanism de intelegere financiara, ceea ce ar constitui o revolutie pentru Uniunea Economica si Monetara (UEM), instaurata in 1999. Un astfel de mecanism nu fusese prevazut din cauza unui blocaj datorat Germaniei, care-l considera o incurajare a laxismului bugetar pentru tarile din sudul Europei. O idee buna si interesantaAmploarea crizei grecesti a schimbat, insa, datele problemei."Consider ca este o idee buna si interesanta, deoarece instrumentele noastre nu sint suficiente si trebuie sa i se permita «Zonei Euro» sa reactioneze mai bine", declara luni la Berlin cancelarul german, Angela Merkel. Dar "va trebui, desigur, sa ne intrebam cine-l finanteaza" si "sub ce forma", a precizat Merkel, estimind ca aceasta necesita "modificarea tratatelor europene" si, prin urmare, o procedura grea. Dezbaterea privind modul precis de functionare a mecanismului se anunta deja foarte animata. Imprumuturile se vor face "in conditii stricte"Imprumuturile de la FME se vor face "in conditii stricte", precum economii bugetare sau reforme uneori impopulare, a avertizat Olli Rehn. Conform "Financial Times Deutschland", Berlinul ar dori chiar sa intareasca arsenalul de sanctiuni impotriva tarilor din "Zona Euro" laxiste privind planul bugetar, avind in vedere doua optiuni: suprimarea subventiilor europene si retragerea, pentru cel putin un an, a drepturilor de vot la reuniunile ministeriale ale Uniunii Europene. Pareri impartiteFranta, prin vocea unei surse guvernamentale, estima luni ca infiintarea unui Fond European este "mai degraba o idee buna", considerind totodata ca instrumentele propuse de Germania sint "foarte, foarte grele" si fac necesara "o modificare a tratatelor". "Acesta nu este un subiect pentru saptaminile urmatoare, ci pentru lunile si anii care vor veni", a precizat sursa franceza. Altii prefera sa insiste pe latura financiara a unui astfel de fond, in locul conditiilor de acordare a imprumuturilor. Presedintele Partidului Socialist European, Poul Nyrup Rasmussen, a apreciat luni propunerile germane ca fiind prea rigide."Fondul nu trebuie sa se rezume la respectarea regulilor si la sanctiuni, ci sa reflecte cel mai bun mijloc de a sustine cresterea «Zonei Euro»", a afirmat Rasmussen. Referitor la membrii Bancii Centrale Europene (BCE), ei resping strict ideea unei intelegeri financiare intre tarile din "Zona Euro". "Un astfel de mecanism nu va fi compatibil cu bazele Uniunii Monetare", unde fiecare tara trebuie sa poarte responsabilitatea datoriilor sale, si risca "sa submineze acceptarea euro", a avertizat economistul sef al BCE, Jürgen Stark, intr-un articol publicat in presa de ieri. Agerpres
Banca Transilvania a coborit dobinzile la Depozitul pe 111 zile si Depozitul pe 210 zile la 8,25% pe an, respectiv 8% pe an. Totodata, banca clujeana a redus si dobinzile pentru Depozitul Contul de Economii pentru persoanele fizice, astfel ca acestea se situeaza acum, in functie de suma, intre 6,5% pe an (pentru sumele între 1.000 si 9.999 de lei) si 8% pe an (pentru depozitele mai mari de 500.000 de lei). In ceea ce priveste persoanele juridice, dobinda la Depozitul Contul de Economii a scazut la 4,5% pentru sumele între 100.000 de lei si 4,99 de milioane de lei, respectiv 5,5% pe an pentru depozitele care trec de pragul de 5 milioane de lei. A. D.
Fundatia "Danis" pentru Dezvoltare Manageriala lanseaza luna aceasta proiectul "Antreprenoriatul rural – premisa pentru dezvoltare locala si crestere economica", în localitatile Girbau (Cluj) si Zimbor (Salaj). În cadrul acestui proiect, circa 25 de persoane din fiecare localitate vor beneficia gratuit de cursuri de instruire în care vor afla care sint pasii si documentatia necesare pentru începerea unei afaceri, planificarea principalelor etape în dezvoltarea acesteia, informatii despre promovare, angajati, oportunitati de afaceri, surse de finantare pentru dezvoltarea afacerilor etc.Totodata, participantii la proiect vor primi consultanta individuala pentru initierea sau dezvoltarea propriei afaceri. Activitatile se vor desfasura pe o perioada de 9 luni, din martie 2010 pina în noiembrie 2010. Cele doua localitati au fost alese datorita potentialului mare de dezvoltare care se datoreaza faptului ca sint noduri rutiere situate pe aliniamentul Autostrazii Transilvania. A. D.
De cind au decis sa vinda imobilul si pina in prezent, proprietarii acestei vile din Gheorgheni au lasat mai mult de 200.000 de euro din pretCriza imobiliara a afectat puternic segmentul imobilelor de lux, potrivit unui studiu realizat de portalul imobiliare.ro, care arata ca, desi numarul anunturilor ce vizeaza astfel de proprietati este in crestere, preturile sufera modificari intr-un ritm alert. Potrivit studiului (care tine seama doar de anunturile inscrise in portal), in Cluj-Napoca reducerile la imobilele de lux sar de 50%. Astfel, un exemplu de imobil al carui pret a scazut semnificativ in ultima vreme este si cel al unei vile cu 12 camere situate in zona Gheorgeni, care anul trecut se vindea cu 700.000 de euro, dar al carei pret a scazut pina in luna ianuarie a acestui an la 550.000 de euro, iar acum proprietarii au lasat si mai mult din pret, cerind 490.000 de euro. Potrivit lui Alin Cornea, agent al agentiei Max Intermedia, care se ocupa de vinzarea vilei in cauza, pina acum nu au existat clienti interesati de acest imobil, cu toate ca se afla pe piata de mai bine de un an. "Exista unele cazuri in care pretul a scazut chiar si mai mult, ieftinirile fiind cu atit mai spectaculoase cu cit pretul casei era initial mai mare. Astfel, la casele de 2 milioane de euro, pretul a scazut chiar si cu 25% in unele cazuri. In plus, preturile sint de obicei negociabile, acesta fiind primul lucru pe care un client il intreaba atunci cind incepe discutiile cu privire la o tranzactie", mai spune Cornea. Cu 60% mai ieftinUn alt exemplu care se regaseste in studiul imobiliare.ro este cel al unei vile din 2008, cu 7 camere, din zona Faget, care si-a pierdut in ultimele luni mai mult de jumatate din valoare, pretul reducindu-se cu 56,9%, de la 360.000 de euro la 155.000 de euro in prezent. Suprafata utila a imobilului este de 400 mp, iar terenul are 842 mp. Totodata, in zona Andrei Muresanu, un alt imobil se vinde acum cu 185.000 de euro mai ieftin, adica cu circa 60%, pretul cerut de proprietari scazind de la 315.000 la 130.000 de euro. "De la inceputul anului, au fost inregistrate reduceri de pret spectaculoase la imobilele de lux in toate orasele mari ale tarii. Fie ca vorbim de foste ambasade, sedii prestigioase de firme, hoteluri sau resedinte private, toate aceste imobile sufera. Clujul ramine cea mai dinamica piata de dupa Bucuresti, cu toate ca de data aceasta e vorba de ieftiniri, nu de scumpiri, asa cum era in urma cu 2 ani", a explicat Daniel Crainic, marketing manager al portalului imobiliare.ro.
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit va acorda fonduri nerambursabile de pina la 1,5 milioane de euro pentru proiecte de îmbunatatire a infrastructurii pentru dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii, finantate prin Masura 125 din Programul National de Dezvoltare Rurala. Pentru proiectele de utilitate publica care deservesc întreaga comunitate, finantarea nerambursabila va acoperi 100% din investitie, dar nu va putea depasi 1 milion de euro pe proiect (sau 1,5 milioane de euro in cazul investitiilor în drumuri forestiere si a lucrarilor de corectare a torentilor). Pentru investitiile care deservesc doar o parte din comunitate, finantarea va fi de maxim 750.000 de euro pe proiect, respectiv 75% din totalul cheltuielilor eligibile. Mai multe informatii despre accesarea Masurii 125 pot fi gasite pe pagina de Internet a Agentiei si a Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. A. D.
Incepind cu 1 aprilie, operatorul aerian low-cost Wizz Air va introduce o taxa de 21 de lei pentru check-in la aeroport daca se opteaza pentru check-in la aeroport în momentul rezervarii, sau de 42 de lei daca se opteaza pentru check-in direct la aeroport, în ziua plecarii. In schimb, serviciul de check-in online, lansat recent de Wizz Air, va ramine gratuit, urmind ca acesta sa fie disponibil în întreaga retea a companiei pina la 1 aprilie 2010. Pasagerii pot utiliza serviciul de chek-in online începind cu 7 zile, pina la 3 ore înaintea decolarii zborului aferent. Daca pasagerul calatoreste doar cu bagaj de mina, atunci acesta se poate prezenta direct la controlul de securitate. În cazul în care calatorul are bagaje, va trebui sa treaca întii pe la punctul de predare a bagajelor de cala. A. D.
Fotografii de exceptie cu trasuri si masini din Clujul de altadata pot fi admirate din nou la Casa Municipala de Cultura din Cluj-Napoca. Nostalgicii si pasionatii de mijloace de transport din alte vremuri sint asteptati la vernisajul expozitiei care are loc astazi de la ora 13. Evenimentul se va desfasura in prezenta realizatorilor colectiei de imagini, Ucu Bodiceanu (referent in cadrul institutiei-gazda) si clujeanul Andrei Klein. Expozitia poate fi vizitata la sediul Casei Municipale din Piata Unirii nr. 24 pina in 23 martie. F. T.
Kenneth Tucker va sustine la Cluj, alaturi de prim-violista Ellen Rose si de tenorul Ruben Muresan, un recital de muzica de cameraClujenii melomani sint asteptati miine seara la un recital de exceptie de muzica de camera, premergator celei de-a doua editii a proiectului "Oratorium" dezvoltat de Fundatia "Jubilate". Evenimentul va fi gazduit, de la ora 18.30, de Sala de concerte a Muzeului Etnografic al Transilvaniei si ii va avea in prim-plan pe Ellen Rose (prim-violista la Dallas Symphony), tenorul Ruben Muresan si pianistul Kenneth Tucker. "Cei trei muzicieni au hotarit sa se intilneasca, asa cum rareori au ocazia sa o faca, si sa iasa impreuna in fata publicului clujean cu trei lucrari deosebite: ciclul de lieduri germane «Romanzen aus Magelone» (J. Brahms), «Suita Ebraica» de Ernest Bloch si «Patru imnuri» de Ralph Vaughan Williams", au precizat organizatorii. Muzica specialaDespre prima lucrare din program, oficialii proiectului "Oratorium" afirma ca "pune probleme interpretative si de rezistenta atit tenorului, cit si pianistului, explorind prin limbajul armonic fara seaman al lui Brahms minunata lume a sentimentelor legate de dragoste si vitejie". Apoi, suita lui Bloch "duce publicul in sfera muzicii evreiesti, domeniu al suferintei si credintei, evidentiind sunetul cald al violei, apropiat glasului uman". Imnurile lui Williams incheie programul cu o "inaltare spirituala propusa de poeti britanici de exceptie si sustinuta de puterea si, in acelasi timp, finetea muzicala ale acestui maestru al secolului XX". DonatiiEvenimentul "Pre Oratorium" isi propune stringerea de fonduri pentru cea de-a doua editie a proiectului "Oratorium". Intrarea se face, astfel, in schimbul unei donatii de minim 15 lei. 100 de muzicieni romani si din strainatate au participat la editia din 2009 la un curs de maiestrie pentru cor si orchestra organizat la Cluj, incheiat cu concerte la Cluj-Napoca, Sibiu si Brasov.
Cinci mari companii producatoare de reviste de pe piata americana au anuntat lansarea uneia dintre cele mai mari campanii de publicitate in print creata vreodata pentru promovarea vitalitatii revistelor. Campania se va regasi, incepind din luna mai, in toate revistele celor cinci publisheri, plus o serie de parteneri, atingind 112 milioane de cititori pe luna. Creata de Young&Rubicam New York, campania "Magazines, The Power of Print" ii vizeaza pe advertiseri, parteneri si lideri de influenta ai industriei si isi propune sa redefineasca discutiile despre relevanta si longevitatea revistelor ca mediu. Young&Rubicam a creat pentru aceasta campanie un logo ce reprezinta cuvintul "Magazines", format din fonturile folosite in titlurile mai multor reviste: "M" de la Time, "A" de la Vanity Fair, "G" de la Rolling Stone, "A" de la Entertainment Weekly, "Z" de la Harper's Bazaar "I" de la Marie Claire, "N" de la Fortune si "Es" de la Esquire.
Libraria "Book Corner" organizeaza miine, de la ora 18, expozitia "Ilustrasis", de Adrian Barbu. Vor cuvinta la eveniment prof. univ. dr. Radu Solovastru si prof. univ. dr. Ioan Horvath Bugnariu. "«Ilustrasis» reprezinta un dublu eveniment, un vernisaj-lansare, lucrarile de grafica expuse putind fi regasite în noua editie a «Povestirilor» lui Creanga, aparuta recent la editura Aion", anunta organizatorii. Manifestarea deschide seria evenimentelor de arta gazduite de librarie care isi propun "atit promovarea artistilor clujeni, cit si dezbaterea modului în care cartea si arta cartografiaza spatiul public si imaginarul cultural contemporan". F. T.
Mary Josephine Ray"Este un caz foarte rar ca doi dintre supercentenarii nostri sa moara in aceeasi zi", a afirmat Stephen Coles, directorul Gerontology Research Group, care urmareste si studiaza oamenii in virsta, certificindu-i pe cei de peste 110 ani. Mary Josephine Ray, considerata ca fiind cea mai batrina persoana din Statele Unite, a murit duminica, la virsta de 114 ani si 294 zile. S-a stins la un azil de batrini, in Westmoreland, fiind activa pina cu 2 saptamini inainte de a muri, a declarat nepoata sa, Katherine Ray. "Ea pur si simplu iubea viata. Niciodata nu se gindea la moarte. Isi planuia petrecerea pentru ziua ei", a mai spus Katherine. Ray a murit doar cu citeva ore inaintea lui Daisey Bailey, in virsta de 113 ani si 342 de zile, a spus Coles. Bailey, nascuta pe 30 martie 1896, a murit in Detroit, a adaugat el. Suferea de dementa, a informat familia ei, care a pretins ca, de fapt, aceasta s-a nascut in 1895. Cinci stra-stranepotiDaisey BaileyRay era cea mai batrina persoana din Statele Unite si cea de-a doua din lume, dupa cum sustine Gerontology Research Group. S-a nascut la 17 mai 1895, in Bloomfield, Prince Edward Island, Canada, si s-a mutat in Statele Unite la virsta de 3 ani. Sotul ei, Walter Ray, a murit in 1967. Supravietuitorii celor doi includ doi fii, opt nepoti, treisprezece stranepoti si cinci stra-stra-nepoti. Cel mai in virsta locuitor al Statelor Unite a ramas acum Neva Morris, din Ames, Iowa, avind 114 ani si 216 zile, iar cea mai in virsta persoana din lume este Kama Chinen, din Japonia, care are virsta de 114 ani si 301 zile. Agerpres
Foto www.guardian.co.ukTragedie in Turcia. In urma cutremurului, zeci de persoane au fost ingropate de viiCinci sate din regiune au fost zdruncinate serios, iar mai multe familii intregi au murit in timp ce dormeau. "A inceput sa se zguduie pamintul, intii mai incet, iar apoi violent. Am fost foarte speriat si am inceput sa pling", a spus, conform timesonline.co.uk, Zeynep Yuksel, un adolescent din Okcular, satul cel mai puternic afectat. 57 de morti si 74 de ranitiSupravietuitorii si-au abandonat casele afectate si au aprins focuri pe strada ca sa se incalzeasca. Operatiunile de salvare au fost incheiate ieri, iar oamenii au inceput pregatirile pentru a-si ingropa mortii.a "Potrivit informatiilor pe care le avem, nu mai este nici o persoana pe sub darimaturi. Cautarea a fost incheiata", a declarat un oficial. Vice-prim-ministrul Cemil Cicek a spus ca numarul total al victimelor este de 57, dintre care cel putin 4 au fost copii. Cutremurul a ranit si 74 de oameni, au mai spus oficialii din Elazig. Satul cel mai grav afectat a fost Okular, situat in munti la o inaltime de 1.800 de metri si cu un drum foarte greu accesibil, unde au fost inregistrati 18 morti, iar 30 de case au fost distruse. "Am fugit afara dupa cutremur, m-am uitat intr-o parte, dar nu am mai vazut nimic, iar cind m-am uitat in cealalta parte, din nou nimic. Totul in jur se prabusise", a spus o femeie din sat. Mai multe familii au fost ingropate de vii"Am scos cu miinile cei doi copii dintre darimaturi, dar amindoi erau morti", a spus o femeie, care si-a pierut cumnata si cei doi nepoti in cutremur. Infasurati in paturi, oamenii s-au adunat in jurul unui foc de tabara, iar cei din cadrul Semilunii Rosii au ridicat corturi si le-au distribuit mincare si ajutoare. In apropiere, in satul Yukari Demirci, 15 oameni au murit, dintre care 9 erau din aceeasi familie. Restul victimelor au fost din satelele Gocmezler, Kayalik si Yukari Kanatli. Cutremurul a omorit, de asemenea, foarte multe animale din gospodarii, principala sursa de hrana pentru sateni. Oficialii sint de parere ca nu ar fi fost atit de multe victime daca ar fi fost casele construite mai solid. "Aproape toate casele din aceste sate care erau construite din chirpici au fost distruse, dar la cele facute din ciment sau piatra sint doar crapaturi", a spus Muammer Erol, guvernatorul provinciei. Seismele sint frecvente in Turcia, tara traversata de mai multe falii seismice active. Doua cutremure puternice produse in august si noiembrie 1999 s-au soldat cu circa 20.000 de morti in nord-vestul tarii.
Valoarea investitiei este de aproximativ 225 de milioane de euro si ar trebui sa fie gata pina in 2012. "Am aprobat, astazi, prin memorandum, finalizarea procesului de electrificare a satelor. Prin decizia pe care am luat-o astazi, am mandatat Ministerul Economiei ca, in perioada 2010-2012, prin investitii proprii ale ministerului, ale Electrica in special, sa finalizeze electrificarea celor aproximativ 100.000 de gospodarii neelectrificate care mai exista in momentul de fata. In 2010 avem in Romania 97 de localitati neelectrificate si mai avem in jur de 2.000 de catune izolate cu gospodarii neelectrificate", a afirmat primul-ministru Emil Boc, la finalul sedintei de ioeri a Executivului. Agerpres
Solicitarea de revocare din functie a presedintelui Senatului, Mircea Geoana, a fost scoasa, marti, de pe ordinea de zi a sedintei Biroului Permanent, cu votul majoritatii reprezentantilor PSD si PNL in acest for. Decizia s-a luat cu 7 voturi pentru din 13. Reprezentantii PDL nu au votat. Membrii Biroului Permanent al Senatului s-au reunit, marti, pentru a discuta mai multe subiecte, printre care si solicitarea de revocare din functie a presedintelui Senatului, Mircea Geoana, initiata de 57 de senatori de la PDL, UDMR si independenti. Documentul privind revocarea presedintelui Senatului a fost depus joia trecuta. El se bazeaza pe articolul 85, alineatele 1 si 3, din Regulamentul Senatului. Dupa cum a explicat senatorul democrat-liberal Iulian Urban, indiferent de votul din Biroul Permanent, cererea de revocare trebuie inscrisa obligatoriu pe ordinea de zi a primei sedintei de plen, care va avea loc miercuri, 10 martie. Demersul democrat-liberalilor este sprijinit de senatorii independenti si de cei ai UDMR, care au facut anunturi oficiale in acest sens. De cealalta parte, pozitia PSD este aceea ca functia de presedinte al Senatului a fost obtinuta "prin votul electoratului", iar demersul este neconstitutional. Agerpres
Biroul Politic al Partidului Conservator a adoptat, cu majoritate de voturi, decizia ca Liliana Minca (foto) sa fie candidatul formatiunii la alegerile parlamentare partiale din Colegiul 19 din Capitala, a declarat presedintele PC, Daniel Constantin. Prim-vicepresedintele PC, Cristian Popescu Piedone, a precizat ca organizatia de Bucuresti a formatiunii va pune la dispozitia candidatului Liliana Minca toata logistica si infrastructura necesare pentru alegeri. Cristian Popescu-Piedone a adaugat ca nici un functionar din Primaria Sectorului 4 nu se va implica, in timpul programului, in campania electorala pentru alegerile din Colegiul 19, indiferent de simpatiile politice. El a anuntat ca, in cursul acestei saptamini, va avea o intilnire cu presedintele PSD, Victor Ponta, pentru a discuta pe marginea candidaturii din Colegiul 19 pentru Camera Deputatilor, dar si despre propunerea conservatorilor din Parlamentul European ca europarlamentarul PC Sabin Cutas sa adere la grupul ECR (conservatorii si reformistii europeni - n.r.), precum si despre temele care vor fi abordate la consultarile sefului statului cu partidele politice, care se vor desfasura saptamina viitoare. Agerpres
Guvernul a decis, in sedinta de ieri, declasificarea ultimelor date si informatii din Dosarul Revolutiei, a anuntat premierul Emil Boc. "Prin hotarirea de guvern adoptata, am declasificat documentele din Dosarul Revolutiei care aveau calificativul secret de stat, secret si strict secret", a precizat Emil Boc, precizind ca informatiile dezvaluite nu mai pot prejudicia siguranta nationala, apararea tarii, ordinea publica ori interesele persoanelor de drept public sau privat. Dupa ce vor fi publicate in Monitorul Oficial, documentele vor putea fi accesate de persoanele interesate, a punctat Emil Boc. "Facem un demers important pentru a asigura toate informatiile necesare, astfel incit Dosarul Revolutiei 1989 sa aiba cit mai multa transparenta cu putinta din perspectiva rolului autoritatilor statului, iar adevarul sa poata fi validat pe baza documentelor care nu mai sint secret de stat", a adaugat premierul. Pe 10 februarie, Guvernul a mai aprobat o hotarire pentru declasificarea unor informatii secrete de stat emise de Ministerul Apararii Nationale, ca urmare a faptului ca dezvaluirea acestora nu mai poate prejudicia siguranta nationala, apararea tarii, ordinea publica ori interesele persoanelor de drept public sau privat. Atunci au fost declasificate 7.617 file din documente cu nivel de clasificare secret de stat. Asociatia 21 Decembrie 1989 a depus la Curtea Europeana a Drepturilor Omului o plingere referitoare la Dosarul nr. 97/P/1990 al Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia Parchetelor Militare, cunoscut si sub numele de "Dosarele Revolutiei". Ministerul Afacerilor Externe a solicitat Parchetului sa puna la dispozitia Asociatiei documentele necesare formularii de catre membrii acesteia a apararilor in fata Curtii. Intrucit unele din documentele respective sint clasificate secret de serviciu sau secret de stat, Parchetul a solicitat Ministerului Apararii Nationale declasificarea documentelor in cauza. In data 15 ianuarie 2010, Ministerul Apararii Nationale a declasificat 2.684 de file secret de serviciu, care au fost comunicate Sectiei Parchetelor Militare. Declasificarea informatiilor clasificate secret de stat se face prin Hotarire de Guvern. Agerpres
Camera Deputatilor isi va relua lucrarile in plen abia saptamina viitoare, dupa ce luni si marti s-a inregistrat un blocaj la nivelul acestui for, prin refuzul reprezentantilor opozitiei de a participa la sedinte. Desi pe programul Camerei Deputatilor din aceasta saptamina figurau doua sedinte ale plenului, luni si marti, deputatii nu au lucrat in nici una din aceste zile. Lucrarile plenului Camerei s-au blocat, saptamina trecuta, la dezbaterea legii functionarilor publici, adoptata in absenta deputatilor PSD si PNL, care au criticat actul normativ si modul in care a fost el adoptat de comisia de resort. Social-democratii si liberalii au solicitat sanctionarea presedintei Comisiei de administratie, democrat-liberala Sulfina Barbu, pentru incalcarea procedurilor. Camera Deputatilor a adoptat, martea trecuta, modificarea legii privind statutul functionarilor publici. Decizia a fost luata cu 172 de voturi favorabile, in absenta deputatilor PSD si PNL, care s-au retras de la lucrari in semn de protest, acuzind incalcarea regulamentului. Nici sedinta Biroului Permanent al Camerei Deputatilor nu a putut avea loc saptamina trecuta din lipsa de cvorum, din cauza absentei deputatilor PSD si PNL. La fel s-a intimplat si la inceputul acestei saptamini. Secretarul democrat-liberal al Camerei Deputatilor, Sever Voinescu, a declarat ca ordinea de zi a reuniunii va fi transmisa plenului Camerei Deputatilor fiindca activitatea Biroului Permanent nu poate fi blocata din cauza "supararilor celor de la PSD sau a framintarilor interioare ale celor de la PNL". In acest context, presedinta Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, i-a convocat, pentru marti dimineata, pe liderii grupurilor parlamentare la o discutie informala menita sa dezamorseze conflictul din forul legislativ. La finalul reuniunii, liderii grupurilor PSD si PNL, respectiv Viorel Hrebenciuc si Eugen Nicolaescu, au anuntat ca deputatii celor doua formatiuni vor participa din nou, de saptamina viitoare, la lucrarile plenului Camerei. Viorel Hrebenciuc a anuntat ca si grupul PSD va reveni la lucrarile Camerei Deputatilor. Agerpres
Catalin Voicu a mai fost acuzat de DNA ca, in a doua jumatate a anului 2009, ar fi cerut unor persoane cu influenta in sfera politica sa ii acorde sprijin in ocuparea unei functii in Guvernul Romaniei, in schimbul interventiilor sale pe linga magistrati din cadrul Tribunalului Bucuresti si ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in vederea pronuntarii unor hotariri favorabile in dosare in care respectivele persoane aveau intereseAcesta este acuzat, in dosarul nr. 310/P/2009, de trafic de influenta in forma continuata, fals in inscrisuri sub semnatura privata, participatie improprie la infractiunea de fals intelectual la legea contabilitatii, in legatura cu fapte de coruptie, in forma continuata. Catalin Voicu este vicepresedintele Comisiei de Aparare din Senat. In acest caz, cererea de arestare a unui senator se adreseaza de catre ministrul Justitiei presedintelui Senatului. Acesta informeaza plenul Senatului in sedinta publica, dupa care dispune trimiterea sa la Comisia juridica. Raportul ce va fi intocmit de acest for este remis de Biroul Permanent plenului, care hotaraste cu votul majoritatii senatorilor daca se da sau nu curs cererii ministrului Justitiei. Comisia juridica a Senatului va analiza cu celeritate solicitarea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) privind arestarea senatorului PSD Catalin Voicu, a declarat pentru Agerpres presedintele Comisiei, Toni Grebla. Acesta este primul caz in care DNA cere incuviintarea arestarii unui parlamentar. Este o etapa a procesului penal, reglementata de Codul de procedura penala, necesara in vederea propunerii unor masuri preventive, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infringa principiul prezumtiei de nevinovatie. Ce acuze i se aduc lui Voicu?Senatorul PSD Catalin Voicu este acuzat de trafic de influenta in forma continuata, fals in inscrisuri sub semnatura privata, participatie improprie la infractiunea de fals intelectual la legea contabilitatii, in legatura cu fapte de coruptie, in forma continuata, precizeaza DNA, intr-un comunicat de presa.In acest caz mai sint cercetati Alexandru Mazare, fratele primarului Constantei, Florin Costiniu, presedintele Sectiei civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Cristian Jipa, judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Procurorii i-au audiat pe oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic. Potrivit unor surse citate de Mediafax, judecatorul Florin Costiniu ar fi luat bani de la administratorul firmei PA&Co International din Bacau, Costel Casuneanu, in schimbul interventiei sale pe linga judecatori dintr-un complet al instantei supreme, Sectia contencios-administrativ, intr-un proces. Sentinta magistratilor, definitiva si irevocabila, a fost insa impotriva omului de afaceri. Dupa sentinta, Casuneanu l-ar fi contactat pe Costiniu pentru a-i reprosa ca nu a rezolvat litigiul asa cum dorea. Voicu: "Nu-mi este teama, pentru ca nu am facut nimic"Catalin Voicu a declarat, la Realitatea FM, ca nu este vinovat de "absolut nimic" si s-a declarat convins ca "adevarul o sa iasa in final la iveala, motivele in mod cert sint altele". "Nu ma simt cu absolut nimic vinovat. Nu am facut absolut nimic care sa justifice o asemenea masura. Nu-mi este teama de absolut nimic, pentru ca nu am facut nimic", a spus senatorul PSD. In ceea ce priveste votul Senatului asupra cererii DNA, Catalin Voicu a precizat ca nu va solicita o anumita atitudine din partea PSD: "Las la latitudinea partidului si a colegilor" modul in care vor vota cererea de ridicare a imunitatii.