Aproape 3.750 de hectare de culturi agricole au fost calamitate în Alba în acest an ca urmare a inundatiilor si a grindinei, fiind produse pagube de peste 2,8 milioane de lei, potrivit unui material prezentat, miercuri, în cadrul sedintei Colegiului Prefectural, de catre reprezentantii Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Alba.Cele mai mari pagube, de peste un milion de lei, au fost înregistrate la cultura de porumb, fiind afectata o suprafata totala de peste 1.400 de hectare. Au fost calamitate si 1.361 de hectare de griu, pagubele ridicindu-se la aproximativ 866.000 de lei.Totodata, au mai fost afectate 306 hectare de vita de vie, cu pagube de aproape 300.000 de lei, si 155 hectare de legume, fiind înregistrate pagube de 230.000 de lei. Inundatiile si grindina au calamitat 130 de hectare de cartofi, 37 de hectare de orz, 25 de hectare cu floarea soarelui, 20 de hectare cu soia si 20 de hectare de sfecla de zahar. Peste 100.000 de lei reprezinta valoarea pagubelor înregistrate prin calamitarea a 201 hectare de pajisti naturale, au precizat reprezentantii DADR Alba.Inundatiile din luna iunie au produs pagube totale la nivelul judetului Alba de peste 21,5 milioane de lei. A. P.
“Pe trotuar mi-e frica sa nu te lovesc eu, iar pe sosea mi-e frica sa nu ma loveasca ei pe mine”, este motto-ul dupa care Grupul pentru Dialog Urban si asociatiile Alba Verde, RYMA, Rotary Civitas Solis organizeaza o noua etapa a campaniei “Alba pe 2 roti”. Campania de promovare a drepturilor egale pentru biciclisti cu toti participantii în trafic continua cu marsul ciclist de vineri 30 iulie 2010 la care sint chemati toti biciclistii din oras, cu virsta peste 12 ani, pentru a manifesta pentru realizarea de piste de biciclete de catre administratia locala si pentru încurajarea transportului pe 2 roti. Plecarea va fi la orele 18.00 din fata Catedralei Reîntregirii. Participantii vor fi escortati de Politie si Jandarmerie. “Sanatate, Mobilitate in oras, Siguranta in trafic, Aer curat, Socializare, Miscare”, sint, potrivit organizatorilor, cuvintele cheie care descriu mersul pe bicicleta.
Astfel, persoanele fizice care au în proprietate doua sau mai multe cladiri datoreaza acum un impozit majorat cu 65% pentru prima cladire, cu 150% pentru a doua cladire si cu 300% pentru a treia cladire si urmatoarele, în afara celei de la adresa de domiciliu. In acest sens, se va lua în considerare ordinea în care proprietatile au fost obtinute si nu vor mai fi excluse cladirile închiriate sau cele care au o alta destinatie. In acelasi timp, persoanele care au in proprietate mijloace de transport cu o capacitate mai mare de 2.000 de centimetri cubi trebuie sa stie ca impozitul pentru aceasta categorie a fost majorat. Cei care si-au achitat integral impozitele pentru anul in curs nu vor avea batai de cap, pina in decembrie 2010, insa toate informatiile referitoare la aceasta situatie trebuie si pot fi obtinute de la sediul Directiei de Impozite si Taxe a Primariei municipiului Alba Iulia. ObligatiiPersoanele fizice care sint in situatia de a plati mai mult in urma modificarii codului fiscal, au obligatia sa depuna o declaratie speciala la Directia de Impozite si Taxe a Primariei municipiului Alba Iulia. “În caz contrar, acestia vor suporta sanctiunile prevazute de codul fiscal, iar impunerea se va realiza din oficiu, acolo unde este posibil, fara ca administratia locala sa raspunda de eventualele erori sau alte sume ce vor fi calculate în momentul descoperirii nedeclararii”, au aratat reprezentantii Primariei Alba Iulia. De asemenea, o situatie oarecum similara se inregistreaza in cazul celor care detin autovehicule cu o capacitate mai mare de 2.000 de centimetrii cubi. “Pentru anul fiscal 2010 termenul de plata a diferentelor de impozit rezultate în urma aplicarii prevederilor OUG 59/2010 este 31 decembrie 2010. Persoana fizica ce achita integral pina la data de 30 septembrie 2010 impozitele recalculate, pentru diferentele rezultate, beneficiaza de bonificatie de 10%”, au mentionat autoritatile locale.
Reprezentantii Inspectiei de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol au aratat in cadrul sedintei Colegiului Prefectural Alba ca in primul semestru al anului in curs s-au verificat si controlat 148 agenti economici, producatori si comercianti de produse vitivinicole. Ei au mentionat ca aceste verificari au constat in retragerea sub control a subproduselor vitivinicole la toti producatorii de vinuri de pe raza judetului, prelevari de probe (14 probe drojdie de vin, conform O. 580/ 2008), s-au verificat declaratiile de recolta si productie, termen de depunere si corectitudinea întocmirii lor, s-au verificat registrele de practica si tratamente oenologice, registrele de intrari/iesiri a produselor vitivinicole, registrele pentru utilizarea alcoolului si zaharozei în practicile oenologice, registrele de îmbuteliere la toate aceste firme. S-au verificat si avizat documentele de însotire a produselor vitivinicole în vrac la 43 agenti economici; s-a verificat comercializarea vinului de masa în vrac, respectarea conditiilor care au stat la baza autorizarii spatiilor de comercializare, documentele care trebuie întocmite, comercializarea, etichetarea si ambalarea produselor vitivinicole în diferite magazine, marketuri si supermarketuri din judet prelevindu-se 86 de probe de vin. În urma controalelor s-au aplicat 4 avertismente, 1 amenda în valoare de 40.000 ron si s-a facut sesizare penala.Reprezentantii institutiei amintite au mai aratat ca in urma acestor actiuni au mai fost verificati toti agentii economici care au comercializat struguri pentru vin pentru a se constata daca au implementat corect carnetele de viticultor, s-a verificat modul de respectare a prevederilor legale privind utilizarea mustului de struguri concentrat si mustul de struguri concentrat rectificat în scopul cresterii tariei alcoolice naturale a produselor vinicole la SC Jidvei SRL; s-a verificat si avizat autorizatia laboratorului la SC Jidvei SRL. “În perioada 2007-2010 s-au înfiintat în judetul nostru în baza progamelor de restructurare-reconversie 1294 ha vie si sint în curs de infiintare înca 421,32 ha. Sintem printre primele judete din tara cu suprafata ce mai mare infiintata pe programe europene. Mentionam ca în urma verificarilor facute de auditul C.E. în 2010 la documentele întocmite de inspectorii ISCTV Alba ce priveste receptiile cantitative si calitative la lucrarile efectuare de agenti economici la infiintari de plantatii de vita de vie au fost facute evidentieri pozitive de catre membrii comisiei privind modul de lucru si calitatea lucrarilor facute”, au aratat reprezentantii ISCTV Alba.
Mai multe proiecte derulate prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) risca sa fie reziliate, fiindca acestea nu au fost implementate de beneficiari conform regulamentelor în vigoare, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, directorul general al Autoritatii de Management POSDRU, Anca Cristina Zevedei.Potrivit directorului general al AMPOSDRU, Comisia Europeana a recomandat rezilierea acestor contracte. “Înainte de reziliere vom încerca sa venim cu anumite solutii si sa încercam sa salvam aceste proiecte, a aratat Zevedei. În cazul în care se va ajunge la reziliere, banii respectivi pot fi realocati catre domenii unde interesul este crescut”, a precizat directorul general al AMPOSDRU.Anca Cristina Zevedei a spus ca exista probleme în implementarea a sase proiecte derulate de catre Agentia Nationala pentru Romi, de unde trebuie recuperat un debit de un milion de euro. ‘’Nu stiu cum vom putea recupera acest debit’’, a spus directorul general al AMPOSDRU.La Alba Iulia a avut loc ieri seminarul ‘’Fonduri europene pentru resurse umane. Cum poti obtine finantare în 2010?’’, la care au participat potentiali beneficiari din Regiunea Centru si unde au fost prezentate principalele modificari aduse Ghidului Solicitantului-Conditii Generale, care au vizat, printre altele, scurtarea perioadei dintre depunerea cererii de finantare si semnarea contractelor, reducerea birocratiei si relaxarea conditiilor de finantare. ‘’Simplificarea mecanismului de evaluare a proiectelor depuse de solicitanti pe POSDRU va duce la diminuarea semnificativa a perioadei de evaluare, de la citeva luni pina la citeva saptamini’’, a adaugat Anca Cristina Zevedei.Tot în cadrul seminarului au fost prezentate cele noi sase linii de finantare lansate în aceasta vara, respectiv în iulie si august, pe domenii majore de interventie POSDRU, respectiv pe 1.5 ‘’Programe doctorale si postdoctorale în sprijinul cercetarii’’, cu un buget estimativ de peste 125 de milioane de lei, 2.1 ‘’Tranzitia de la scoala la viata activa’’ - buget estimativ de 40 de milioane de lei, 2.3 ‘’Acces si participare la Formare Profesionala Continua’’ - ce are un buget de 150 de milioane de lei, 5.1 ‘’Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare’’ - buget estimativ de peste 437 de milioane de lei si 5.2 ‘’Promovarea sustenabilitatii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveste dezvoltarea resurselor umane si ocuparea fortei de munca’’- buget de 118 milioane de lei.POSDRU are sapte axe prioritare si 21 de domenii majore de interventie. Axele sint cofinantate din Fondul Social European (FSE) în cadrul obiectivului ‘’Convergenta’’, pentru perioada de programare 2007-2013. Alocarea financiara POSDRU este de 4,25 de miliarde de euro, din care 85% reprezinta contributia Uniunii Europene prin intermediul FSE, iar 15% contributia nationala. A.P.
Peste 20 de producatori agricoli din Alba, care au beneficiat de subventii la motorina în valoare totala de peste 27.000 de lei, dar care nu au mai înfiintat culturi agricole în toamna anului trecut, au fost obligati sa returneze sprijinul financiar. In cinci cazuri s-a apelat la calea juridica.Potrivit unui material prezentat, miercuri, în sedinta Colegiului Prefectural Alba, pina la sfirsitul lunii trecute s-a recuperat si virat la bugetul de stat suma de 15.751 de lei, de la 16 producatori. În celelalte cinci cazuri s-a recurs la calea juridica, au precizat reprezentantii Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Alba.În total au fost verificati în teren 60 de producatori agricoli, persoane fizice si juridice. Cei 21 de fermieri depistati cu nereguli, care nu au înfiintat culturi agricole pe suprafata de 701 hectare în toamna anului 2009, au sustinut ca nerealizarile au fost cauzate de conditiile agrometeorologice nefavorabile, ce au dus la întirzierea recoltarilor si a eliberarii terenului.Specialistii DADR Alba au verificat si respectarea destinatiei creditului agricol de productie, acordat prin contractele încheiate cu bancile comerciale în baza Legii nr.150/2003- Legea creditului agricol si a H.G. nr.615/2009 privind nivelul fondurilor publice aprobate la creditele agricole de productie. Au fost verificati 11 agenti economici din sectorul vegetal, ce au beneficiat de credit agricol de productie pentru înfiintarea, întretinerea si recoltarea culturilor agricole sau pentru întretinerea si recoltarea plantatiilor pomicole si viticole.Cu aceasta ocazie, s-a constatat ca peste 816.000 lei au fost utilizati de catre sapte beneficiari pentru alte cheltuieli care, în conformitate cu legislatia în domeniu, sint considerate cheltuieli neeligibile. Astfel, în multe situatii, bancile creditoare au procedat la decontarea din credit agricol a facturilor pentru achizitii de produse si servicii la pretul integral, adica inclusiv TVA, fapt interzis de actele normative, plata TVA fiind o cheltuiala neeligibila. Suma în cauza, considerata cheltuiala neeligibila, a fost exclusa de la acordarea alocatiei bugetare. Inspectorii DADR Alba au verificat si respectarea legislatiei pe filiera cerealelor si a produselor procesate din cereale. Au fost efectuate 15 controale la depozitele de cereale autorizate, pentru a se stabili daca se respecta conditiile avute la autorizare ce determina o buna depozitare si pastrare a produselor agricole.S-a constatat ca la patru depozite nu se respecta în totalitate conditiile avute la autorizare, agentii economici în cauza fiind sanctionati cu avertisment scris, au mai precizat reprezentantii DADR Alba. A. P.
Legislatia romana se va “imbogati” in curind cu normele de aplicare a ordonantei referitoare la impozitarea drepturilor de autor. Actul normativ a intrat in vigoare de la 1 iulie si afecteaza peste 500.000 de oameni, citeva mii dintre acestia numai in judetul Alba.Practic, odata cu aparitia normelor de aplicare aceasta lege se va aplica in cazul artistilor si jurnalistilor, dar si a tuturor celor care isi vind “operele” in baza unui astfel de contract. Daca pina acum, un astfel de document era supus doar impozitarii veniturilor, de acum, din cistigul mediu brut al angajatilor care primesc drepturi de autor va scadea lunar 16,5 procente. Acestea vor fi impartite, astfel ca 10,5% vor merge intr-un cont din care sa fie alimentat fondul de pensii, 5,5% merg la sanatate si 0,5% la fondul de somaj. Suma totala care se va plati pe baza noilor reglementari nu poate depasi însa 1.618 lei, adica echivalentul contributiilor sociale aferente unui numar de cinci salarii medii brute pe economie. In faptAceasta prevedere afecteaza in fapt peste 500.000 de artisti, sportivi, consultanti si jurnalisti vor avea venituri mai mici cu 16,5%. Termenul limita pentru aprobarea normelor de aplicare a Ordonantei privind codul fiscal si alte masuri financiar-fiscale expira la 31 iulie. Astfel, este foarte probabil ca termenul de aplicare a normativului sa fie cel stabilit initial si anume data de 1 iulie. Tot de la 1 iulie vor fi aplicate si celelalte prevederi ale noului cod fiscal referitoare la taxe si impozite locale. Ramine de vazut cum si in ce masura angajatorii si angajatii care folosesc astfel de contracte vor reusi sa se incadreze in prevederile legale si in ce masura aceste documente vor mai ramine de actualitate in conditiile actualei legislatii. La nivel local, vor fi afectate aproximativ 12.000 de persoane din judetul Alba, peste 3.500 dintre acestea din municipiul Alba Iulia.
Asociatia Pakiv România a cistigat un proiect in valoare totala de peste 16 milioane lei, care va fi lansat astazi la Alba Iulia. Proiectul ‘’Alternative pentru somaj – promovarea si dezvoltarea competentelor si activitatii antreprenoriale în rindul somerilor’’ are o perioada de implementare de 30 luni.Dupa cum au precizat reprezentantii asociatiei, obiectivul general al proiectului urmareste dezvoltarea resurselor umane prin sprijinirea si promovarea competentelor si actiunilor antreprenoriale, în regiunile Nord Est, Centru, Nord Vest, în vederea accesului si dezvoltarii durabile în ocupare prin facilitarea integrarii pe piata muncii. “Grupul tinta caruia i se adreseaza activitatile proiectului este format din persoane în cautarea unui loc de munca, someri, someri tineri si someri de lunga durata din cele trei regiuni de dezvoltare, care vor beneficia de masuri de informare, constientizare, consiliere, orientare si formare profesionala, masuri de instruire specifice asupra oportunitatilor de initiere de noi afaceri sau a unei activitati independente. 60 de persoane din grupul tinta vor beneficia de sprijin în înfiintarea si dezvoltarea propriei afaceri, iar alte 40 de persoane vor fi plasate în firmele nou înfiintate”, au aratat reprezentantii Asociatiei Pakiv România.Proiectul este implementat în parteneriat cu Asociatia Inter Concordia Botosani, Centrul Judetean de Informare, Consiliere si Formare Profesionala “Pentru Voi” Baia Mare, Asociatia AS 2001 Alba Iulia, SC Synthesis Management Consultants SMC SRL Bucuresti si Diastasi Training and Consulting Services din Grecia.
Sprijinul financiar solicitat era de 300.000 de lei, insa consilierii judeteni au aprobat o suma mai mica, 275.000 de lei, dupa discutii destul de aprinse. Consilierii judeteni din partea PNL si reprezentanta PSD Angelica Mocan s-au abtinut dealtfel de la vot, dupa ce consilierul liberal Simion Cretu a aratat ca, in opinia sa, se dau prea usor bani pentru astfel de lucrari, in conditiile in care traversam o perioada de criza. In plus, a mai aratat acesta, banii ar fi fost poate mai bine folositi pentru ajutorarea sinistratilor din judet afectati de inundatii. Cu toate acestea, proiectul de hotarire a fost adoptat cu un numar “lejer” de voturi.Presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel, a aratat ca banii au fost alocati din fondul de proiecte al CJ Alba si a declarat ca banii nu i se par foarte multi si ca alocarea acestora este oportuna, in opinia sa. “Ca este criza sau nu, este nevoie si de viata spirituala si culturala si sportiva... Oamenii trebuie sa traiasca, iar in momentul in care le iei tot, in perioade de criza cum e acum, mai rau il sperii pe om si il apasa tot timpul o presiune. Este vorba de 2,7 miliarde de lei vechi (...) Nu mi se pare ca este vorba despre foarte multi bani tinind seama de sprijinul pe care cultele trebuie sa-l dea pentru dezvoltarea comunitatilor din judetul Alba, indiferent despre ce cult este vorba. Oamenii au nevoie de biserica si de scoala. Aici am fost de-a lungul timpului deficitari. Pe timpul comunistilor, credinta, Biserica a fost bagata undeva jos, iar scoala la acest moment a ajuns intr-o situatie care, din nefericire, in toata Europa, este de nedescris”, a declarat Ion Dumitrel. Acesta a mai precizat ca nu considera ca suma este mare, din punctul de vedere al faptului ca este vorba despre o investitie.
În sedinta ordinara a Consiliului Judetean Alba din data de 22 iulie 2010 s-a aprobat, printre altele, alocarea sumei de 50.000 lei, reprezentind subventia acordata Clubului Sportiv “Unirea” Alba Iulia în vederea sustinerii activitatii competitionale din acest an. Consilierii judeteni ai PNL au contestat inclusiv oportunitatea alocarii acestei sume invocind existenta altor prioritati si lipsa de rezultate a sportivilor. Sigur ca privind în guvernarea Tariceanu în care însusi premierul si-a început mandatul declarind “Sportul nu e o prioritate pentru actualul Guvern” am reusi sa-i întelegem. Dar credem ca ar fi mai bine ca domnii consilieri PNL sa coboare din masinile lor luxoase si sa asiste macar la unul dintre antrenamentele oricarui sportiv de performanta, sa vada conditiile precare de pregatire, sa simta transpiratia celor doua sau chiar trei antrenamente zilnice, totul pentru gloria sportiva cu care se lauda apoi politicienii.Cit despre “lipsa de rezultate” cu siguranta ar fi mai bine sa lasam ca acestea sa vorbeasca în locul politicienilor, iar cetateanul de rind, contribuabilul din banii caruia au fost sustinute aceste performante sa judece daca acestia au fost folositi cu folos sau nu.Clubul Sportiv “Unirea” Alba Iulia este cel mai “galonat” club al judetului cu prezente la ultimele 4 editii ale Jocurilor Olimpice (Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 si Beijing 2008) performanta cu care doar cele mai mari cluburi ale tarii se pot lauda, fiind dealtfel singurul club care poate avea reprezentanti la viitoarele Olimpiade.Fara sprijinul din ultimii ani acordat de catre Consiliului Judetean Alba, sportivii care muncesc din greu pentru performantele lor nu ar fi reusit sa se faca remarcati în arenele interne si internationale si astfel sa aduca faima judetului.În anul competitional 2010, pina la aceasta data, sportivii CS Unirea Alba Iulia au reusit, cu sprijinul CJ Alba si ai altor sustinatori din mediul privat, sa realizeze urmatoarele performante:15 titluri de campioni nationali,9 medalii de argint,8 medalii de bronz,1 sportiv convocat la lotul Olimpic - junior9 sportivi convocati la loturile nationale (7 seniori, 1 tineret si 1 junior),1 sportiv beneficiar al Bursei Olimpice – junior,1 participare la Campionatele Mondiale – tineret,8 participari la etape de Cupa Mondiala,6 participari la Campionatele Europene1 participare la Cupa Europei 1 loc V si un loc VI la Campionatele Europene,1 loc IX în clasamentul final al Cupei Mondiale,1 titlu de Campion Balcanic16 participari la competitii internationale,46 participari la actiuni sportive interne.Va lasam pe dumneavostra sa judecati daca este mult sau putin!Marius AnghelDirector coordonator CS Unirea Alba Iulia
Rezultate înregistrate în partidele disputate, marti, în prima mansa a turului trei preliminar al Ligii Campionilor:Omonia Nicosia (Cipru) - Red Bull Salzburg (Austria) 1-1Au marcat: Lua Lua ‘90 (penalti) / Zarate ‘8Litex Loveci (Bulgaria) - MSK Zilina (Slovacia) 1-1Au marcat: Wellington ‘79 / Majtan ‘66Dinamo Kiev (Ucraina) - Gent (Belgia) 3-0Au marcat: Iarmolenko ‘19, Sevcenko ‘80, Zozulia ‘90Unirea Urziceni (România) - Zenit Sankt Petersburg (Rusia) 0-0Sparta Praga (Cehia) - Lech Poznan (Polonia) 1-0A marcat: Brabec ‘76The New Saints FC (Tara Galilor) - Anderlecht Bruxelles (Belgia) 1-3Au marcat: Jones ‘52 / Kljestan ‘7, Legear ‘18, M. Suarez ‘73.Meciurile Aktobe (Kazahstan) - Hapoel Tel-Aviv (Israel), BATE Borisov (Belarus) - FC Copenhaga (Danemarca), Serif Tiraspol (Moldova) - Dinamo Zagreb (Croatia), Debrecen VSC (Ungaria) - FC Basel (Elvetia), Young Boys Berna (Elvetia) - Fenerbahce Istanbul (Turcia), AIK Stockholm (Suedia) - Rosenborg Trondheim (Norvegia), Partizan Belgrad (Serbia) - HJK Helsinki (Finlanda), Ajax Amsterdam (Olanda) - PAOK Salonic (Grecia), Sporting Braga (Portugalia) - Celtic Glasgow (Scotia) s-au disputat aseara, dupa închiderea editiei.Partidele retur vor avea loc la 3 si 4 august.
Consiliul Judetean Alba a aprobat saptamina trecuta, pentru Asociatia judeteana de Fotbal Alba, un sprijin financiar în valoare de 200.000 lei, reprezentind cheltuielile pentru organizarea noului sezon al campionatului Ligii a IV-a si a celui judetean. Sprijinul financiar acordat de autoritatile judetene de-a lungul timpului a contribuit la cresterea numarului echipelor afiliate si, implicit, a numarului de jucatori legitimati, precum si la cresterea seriilor campionatului judetean cu un numar mai mare de echipe si jucatori.
Antrenorul israelian Roni Levi a declarat, marti, dupa remiza obtinuta de Unirea Urziceni în compania formatiei ruse Zenit Sankt-Petersburg, scor 0-0, în preliminariile Ligii Campionilor, ca echipa sa a jucat bine tactic, însa sansele de calificare în faza urmatoare sint destul de mici.“Au fost multe lucruri care m-au nemultumit în seara asta, dar mai ales rezultatul. Am facut un bun joc tactic, chiar daca nu a fost placut ochiului. Paduretu mi-a spus ca nu a facut nimic la faza la care a fost eliminat, doar i-a spus jucatorului rus sa fie atent. Eu îl cred. Eliminarea sa a schimbat însa cursul jocului. Înainte de meci, le spusesem jucatorilor ca daca stau bine în teren si la pauza este 0-0, e un rezultat bun, iar în a doua repriza încercam sa atacam si sa îi surpindem. Dar în 10 oameni, a fost mai greu sa îi surprindem”, a spus Levi în conferinta de presa de dupa meci.Tehnicianul a mai declarat ca adversarul nu l-a surprins cu nimic si ca meciul retur va fi interesant: “Zenit nu m-a surprins cu nimic. Este o echipa foarte buna, iar returul va fi foarte dificil. Daca o vom elimina, va fi o surpriza. Nu avem prea multe sanse, dar îi vom surprinde pe rusi la ei acasa. Zenit va trebui sa fie atenta, pentru ca un gol ar putea-o deranja. Va fi un meci interesant”.Directorul sportiv al gruparii ialomitene, Narcis Raducan, a declarat, la Sport.ro, ca Unirea si-a îndeplinit obiectivul principal în mansa întii: “Este important ca ne-am îndeplinit primul obiectiv, acela de a nu primi gol. Probabil fara eliminarea lui Paduretu aveam sanse mai mari sa marcam. Dar nu mai are rost sa speculam; exista meciul retur si avem aceleasi sanse de calificare ca înaintea primei manse”.Vicecampioana României, Unirea Urziceni, a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, marti, pe stadionul “Steaua” din Bucuresti, în compania formatiei ruse Zenit Sankt-Petersburg, în mansa întii a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.Meciul retur va avea loc miercuri, 4 august, de la ora 19.30, la Sankt-Petersburg. M.F.
Politistii rutieri din cadrul Politiei Alba Iulia, l-au depistat marti dimineata pe Viorel L., de 32 ani, domiciliat în municipiul resedinta de judet, în timp ce a condus pe drumurile publice un autoturism, desi se afla sub influenta bauturilor alcolice. În cauza se efectueaza cercetari sub aspectul comiterii infractiuni de ‘’conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de catre o persoana avind în singe o îmbibatie alcoolica peste limita legala’’.
Atacantul spaniol Raul Gonzalez Blanco, care nu si-a mai prelungit întelegerea cu echipa Real Madrid, a semnat, miercuri, un contract pe doua sezoane cu formatia Schalke 04, a anuntat clubul german. Raul, în virsta de 33 de ani, va fi prezentat oficial în aceasta dupa-amiaza si va participa la primul antrenament alaturi de noii sai colegi. Raul a jucat la Real Madrid din 1994. El a evoluat în 740 de meciuri pentru echipa madrilena si a înscris 323 de goluri.
Federatia Argentiniana de Fotbal a decis, marti, sa nu-i prelungeasca contractul selectionerului Diego Armando Maradona, la trei saptamini dupa eliminarea din sferturile de finala ale Cupei Mondiale din Africa de Sud. “Comitetul Executiv al AFA a decis, în unanimitate, sa nu-i prelungeasca contractul selectionerului Diego Maradona la conducerea tehnica a reprezentativei Argentinei”, a declarat purtatorul de cuvint al federatiei, Ernesto Cherquis Bialo. Maradona, care ocupa functia de selectioner din octombrie 2008, va fi înlocuit provizoriu cu antrenorul echipei under-20 a Argentinei, Sergio Batista. Acesta va conduce prima reprezentativa în partida amicala cu Irlanda, care va avea loc la 11 august, la Dublin. Conform presei argentiniene, principalul favorit la preluarea functie de selectioner este Alejandro Sabella, în virsta de 55 de ani, care a cistigat, în 1999, Copa Libertadores si Liga Campionilor Americii de Sud cu Estudiantes La Plata. Echipa nationala a Argentinei a fost eliminata de Germania, scor 0-4, în sferturile de finala ale Cupei Mondiale din Africa de Sud.
Vesti bune pentru producatorii de carne de pasare si derivate din judetul Alba. Ucraina a reluat importurile de astfel de produse din România, dupa ce acestea au fost interzise în luna martie din cauza unui focar de gripa aviara. Acum, Oficiul international pentru epizootii a informat ca pe teritoriul României nu mai sint cazuri de gripa aviara, iar tara noastra a devenit “zona libera”.
Purtatoarea de cuvint a Penitenciarului de Maxima Siguranta Aiud, Nicoleta Mataringa, a declarat ieri ca in urma solicitarii primite din partea Primariei municipiului Aiud, în vederea îndepartarii efectelor produse de ploile torentiale din data de 27 iulie 2010, în baza Legii nr. 275 / 2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Penitenciarul Aiud a pus la dispozitia autoritatilor locale un numar de 10 persoane private de libertate. Astfel, în perioada 28 – 29 iulie, vor fi decolmatate mai multe rigole, canale de scurgere si vor fi eliberate mai multe cai de acces din zonele calamitate.
Institutia Prefectului judetul Alba impreuna cu Garnizoana Alba Iulia invita astazi, incepind cu ora 10.00 institutiile publice si locuitorii municipiului sa participe la manifestarile organizate cu prilejul sarbatoririi Zilei Imnului National al Romaniei. Programul evenimentelor ce vor avea loc in Piata Tricolorului din Alba Iulia, in fata Catedralei Reintregirii va cuprinde o slujba religioasa, ruga si inchinare pentru Poporul Roman, alocutiuni privind semnificatia evenimentului si simbolistica versurilor Imnului National al Romaniei, si nu in ultimul rind intonarea Imnului National al Romaniei.
Avind in vedere situatia hidrologica actuala si precipitatiile prognozate in zilele urmatoare, hidrologii avertizeaza ca in judet se pot produce scurgeri importante pe versanti, torenti, piraie si riuri de mici dimensiuni. Din aceasta cauza pot aparea inundatii locale, cresteri de niveluri si debite. In judetul Alba pericolul este anuntat si pe riurile Tirnava Mare, Tirnava Mica si Aries.
Reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Alba au aratat ieri ca pentru a urgenta solicitarile operatorilor intracomunitari de înscriere în Registrul operatorilor intracomunitari, care intra în vigoare la data de 1 august 2010, Ministerul Finantelor Publice atrage atentia asupra continutului normelor metodologice, care aduc precizari cu privire la persoanele care trebuie sa prezinte certificatul de cazier judiciar.“Astfel, in cazul persoanelor impozabile care au sediul activitatii economice în România, prin asociati si administratori se întelege numai asociatii si administratorii societatilor comerciale reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. În cazul societatilor pe actiuni, inclusiv a celor în comandita pe actiuni, care au sediul activitatii economice în România, în vederea înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari, se va prezenta cazierul judiciar al administratorilor, nu si al asociatilor. Institutiile publice, astfel cum sint prevazute de Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alte persoane impozabile stabilite sau nestabilite în România, care nu sint constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu au obligatia prezentarii cazierului judiciar, în vederea înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari”, a aratat printr-un comunicat de presa purtatoarea de cuvint a DGFP Alba, Iulia Mirestean.
Rep. - Cum ati ajuns la Alba Iulia?M. B. - Am acceptat pe loc. Ma leaga o prietenie foartre strinsa cu presedintele de aici. Sper ca pot ajuta acest club cu traditie sa isi indeplineasca obiectivul.- Care este acesta?- Nu iau altceva in calcul inafara promovarii.- Aveti problemele financiare pe care le au si celelalte contracandidate?- Avem si noi probleme, dar cred ca se vor rezolva in curind. Apoi, voi incerca sa mai aduc 2-3 jucatori si vom incepe sa ne pregatim pentru viitorul sezon.- Ati trecut peste episodul “Pandurii”?- A fost un moment dificil pentru mine sa nu pot antrena acolo pentru ca ma obisnuisem cu jucatorii si cu atmosfera. Mi s-a propus sa fiu antrenor secund, dar eu vreau sa fiu antrenor. Nu am absolut nici o problema cu Ionut Badea, dar am preferat sa imi vad de drumul meu si sa vin la Alba Iulia.- La Pandurii nu ati putut antrena pentru ca nu aveati licenta PRO.- Cu prima ocazie voi lua aceasta licenta. Daca vom promova in prima liga, nu voi mai avea aceleasi probleme.- Meciul Stelei l-ati vazut?- Bineinteles! Steaua a ramas in sufletul meu. Ma bucura foarte mult revenirea lui Piturca la echipa. El mi-a fost antrenor in jumatate din cariera de jucator. Am invatat foarte mult de el. E ca un model pentru mine.- Ce favorite vedeti la cistigarea campionatului si la promovarea?- Eu imi doresc sa promovam noi si sa cistige Steaua campionatul.
Referitor la agresiunea care a avut în data de 25 iulie 2010, în localitatea Spring, reprezentantii Inspectoratului de Politie al judetului Alba au aratat ca din concluziile provizorii formulate de catre medicul legist din cadrul Serviciului de Medicina Legala Alba, rezulta ca M.C.I. a suferit leziuni grave care i-au pus viata în pericol. În consecinta, politistii judiciari din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale, au schimbat încadrarea juridica a faptei, în continuare fata de suspectul R.S., fiind efectuate cercetari sub aspectul savirsirii infractiuni de tentativa la infractiunea de omor calificat. Suspectul a fost prezentat marti la Parchetul de pe linga Tribunalul Alba, iar procurorii au dispus retinerea acestuia pe o perioada de 24 de ore, urmind ca in cursul dupa amiezii de ieri sa fie prezentat Tribunalului Alba cu propunerea de arestare preventiva. Suspectul a fost depus în Centrul de Retinere si Arestare Preventiva din cadrul Inspectoratului de Politie judetean Alba.
Primarul comunei Girbova, Ioan Nedelea, a aratat zilele trecute ca primaria din localitate a primit recent o donatie foarte utila. Este vorba despre o autospeciala de interventie in caz de incendii donata administratiei locale de trei cetateni elvetieni. Primarul a mentionat ca autospeciala in valoare de trei milioane de lei are în dotare toate cele necesare stingerii incendiilor, iar ca detaliu tehnic, rezervorul de apa cu care este dotata are capacitatea de 1.300 de litri si este in perfecta stare de functionare.Pe linga aceasta masina, administratia locala din Girbova a primit din partea celor trei si 60 de echipamente de pompieri, atit de necesare pentru cei 30 de pompieri voluntari din comuna. Pentru a se asigura ca girbovenii voluntari nu vor intimpina probleme in ce priveste folosirea echipamentului, a fost organizat in comuna un exercitiu de simulare a unui incendiu, exercitiu trecut cu brio de pompierii voluntari care in doar citeva minute au umplut rezervorul autospecialei si au ajuns la locul “incendiului”. Primarul Ioan Nedelea a precizat ca autospeciala este de mare folos pentru comuna Girbova si cele doua sate apartinatoare, Reciu si Carpinis, deoarece se poate interveni mai repede si mai prompt. El a mai mentionat ca pina acum, la stingerea incendiilor din comuna se folosea o motopompa veche, greu de manevrat fapt ce facea ca interventiile sa fie mult intirziate.
JupiterJupiter este cea de-a cincea planeta de la Soare si este cea mai mare din sistemul nostru solar, fiind de o mie de ori mai mare in volum decit Pamintul. Este al doilea corp ceresc, ca stralucire, ce poate fi observat de pe suprafata Pamintului si de aceea a fost remarcat inca din cele mai vechi timpuri. Jupiter este alcatuit numai din gaze, neavind in componenta sa suprafete solide sau roci. Fiind atit de mare, Jupiter si-a atras in jurul sau nu mai putin de 40 de sateliti naturali (luni), dintre care 4 sint de dimensiuni considerabile, fiind descoperirea lui Galileo Galilei, in anul 1610. Au fost primele luni descoperite in jurul unei alte planete decit a noastra.In astrologie, Jupiter guverneaza zodia Sagetator si casa a IX-a. “Marele benefic” cum i se mai spune in astrologie, este vazut ca energia folosita pentru dezvoltare, crestere si explorare a unui scop mai inalt in viata, de a provoca regulile existente in societate. Reprezinta abilitatea de a stabili propriile limite etice, morale si legale si de a dobindi un nivel mai inalt de intelepciune, educatie, putere si experienta. In propria extindere ne largim orizonturile, de asemenea exprima dorinta de a trece dincolo de ceea ce este cunoscut - prin calatorii, filozofie, si extinderea experientelor vietii pina la ultima frontiera si dincolo de ea. Jupiter ne face capabili de a ne dezvolta dincolo de granitele stabilite de norme familiare sau sociale, de a ne dezvolta si de a inflori.Ideograma: O semiluna a constiintei, sus, deschisa spre stinga, spre trecut, continua la capatul de jos cu o cruce a materiei (in numerologie, Jupiter este asociat numarului 3). Crucea este lipita (de semiluna) la capatul din stinga al liniei sale orizontale. Preluind din acumularile trecutului, se poate dobindi o intelegere superioara a planului material, beneficiind just de satisfactiile sau sansele speciale inscrise in destin.Tipul jupiterian are succes in meseriile: preot, filozof, teolog, guru, ghid turistic, profesor universitar, conferentiar, vinator, agent de comert exterior, medic, jurist, avocatIn astrograma natala simbolizeaza: evolutia spirituala, intelepciunea, expansiunea in planul spiritual sau in cel fizicMitologie: Jupiter era principala divinitate romana; la inceput - zeul cerului. Pentru grecii antici, era egalul lui Zeus, zeu al ploii, al zapezii, al tunetului si fulgerului, stapinul Olimpului
Dosarul in care este judecat Gregorian Bivolaru a fost inregistrat pe rolul Curtii de Apel Alba Iulia, primul termen de judecata fiind stabilit pentru data de 6 septembrie 2010. Dosarul are ca obiect judecarea apelului declarat de Parchetul de pe linga Tribunalul Sibiu împotriva sentintei penale a Tribunalului Sibiu nr. 86 din 23.04.2010.“Prin hotarirea pronuntata de Tribunalul Sibiu, în urma judecarii pe fond a acestei cauze, inculpatul Gregorian Bivolaru a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 pct. 1 lit. a Cod procedura penala (fapta nu exista) de savirsirea infractiunilor de act sexual cu un minor, perversiune sexuala în forma continuata, trafic de minori si s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru savirsirea infractiunilor de coruptie sexuala, act sexual cu un minor în forma continuata, tentativa la trecerea frauduloasa a frontierei de stat a României ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale. Cu privire la ceilalti doi inculpati în cauza trimisi în judecata pentru savirsirea infractiunilor de coruptie sexuala în forma continuata, respectiv, tentativa la infractiunea de trafic de migranti, instanta de fond a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale”, a precizat purtatorul de cuvint al Curtii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.
Valea Girbovei, o apa care in mod normal nu are mai mult de 10 centimetri adincime si aproximativ 5 latime, a iesit prin sate in doua nopti consecutive. Intii, duminica spre luni, atunci cind a rupt drumul in zona localitatii Girbova de Sus, a spalat tot ce a prins in cale si a inundat zeci de gospodarii si anexe. A urmat o noua viitura in noaptea de luni spre marti, fiind afectat si celalalt drum principal in satul Girbova de Sus. Acum, zona arata ca dupa razboi, valea este extrem de umflata, iar oamenii se tem de ceea ce s-ar putea intimpla in cazul unor noi ploi. Peste 300 de persoane sint inca izolate in zona localitatii Girbova de Sus, iar localnicii acuza autoritatile si spun ca interventia acestora nu a avut nici un efect. ProblemeLocalnicii din cele trei sate apartinatoare Aiudului se pling ca au mari probleme in ultimii ani. “Intii o venit valea mare in 2008. O rupt atunci din mal, o spalat drumul si o facut prapad. Ne-o dat de la primarie niste utilaje de am facut malurile si am lucrat un pic la vale unde o fost probleme. In rest nimic. Nu s-or intarit malurile, nu s-a intervenit pe curs. Au zis de la primarie ca nu au bani. Anul acesta iara o iesit. Prima data in iunie. O rupt un podet de mai sus si l-o adus si o blocat podul acesta mai mare. Si aici tot noi am lucrat de am ridicat podu’ si i-am turnat beton la picioare. Acuma era aproape sa-l rupa iara. O venit valea si s-o umflat si o iesit pe drum. O rupt drumul de sus (n.r. drumul comunal care leaga Girbova de Sus de soseaua europeana) si acuma l-o rupt si pe asta. Daca mai vine odata, spala tot si intra in casele de linga vale”, spune speriat unul dintre localnicii din Girbova de Jos, locul in care valea aduce toate resturile pe care le matura in drumul sau. PagubeDrumul comunal de la Girbova de Sus si cel local de la Girbova de Jos nu sint singurele pagube produse de ultimele ploi. Datorita manifestarilor vremii au fost probleme si la Ocna Mures, Teius, Zlatna si Livezile. Au fost inundate in total zece locuinte, curti si gradini, dar si importante suprafete de terenuri agricole. “Numai ieri (n.r. luni) au fost cei de la primarie si au facut drumul si noaptea l-o rupt apa iarasi. De griu ce sa mai zic? Ii facut praf. L-o culcat pe tot. Unii au apucat sa secere, dar o ramas mult acolo in cimp. Nu ai ce-i face ca is balti si sa inamoleste gloria”, mai spun oamenii din Girbova de Aiud. La Girbova de Sus peste 300 de persoane au fost rupte de restul lumii si pot trece doar cu piciorul. In zona sint trei sate, Girbova de Jos, Girbovita si Girbova de Sus in care traiesc aproximativ 2.000 de familii. Zona a fost arondata municipiului Aiud in anii ‘90 si oamenii spun ca de atunci nimeni nu ii mai baga in seama, decit in campanie electorala.
Inspectorii DSVSA Alba au urmarit indeaproape desfasurarea programului guvernamental in judetul Alba si au propus pentru anul scolar 2010 - 2011 un set de reguli pentru asigurarea unui cadru normal si sigur pentru derularea activitatii. De retinut ca inspectorii Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Alba au desfasurat in timpul anului scolar 2009-2010, 305 controale care au vizat derularea programului guvernamental “Cornul si laptele”. Acestea au vizat intregul lant alimentar, incepind de la unitatea de productie si pina la scolile si gradinitele in care au fost distribuite produsele de panificatie si lactatele. Din nefericire, cu ocazia verificarilor au fost constatate deficiente privind depozitarea necorespunzatoare, fapt pentru care fost aplicate sanctiuni contraventionale. Cele mai mari probleme s-au inregistrat in zona Muntilor Apuseni. Pentru viitorAstfel, s-a propus implicarea consiliilor locale pentru derularea acestui program, dar si asigurarea de catre unitatile scolare a unor spatii speciale destinate pastrarii produselor alimentare specifice pina la distribuirea acestora. Aceasta este de altfel una dintre cele mai mari probleme descoperite de autoritatile sanitar veterinare in cadrul controalelor derulate in anul scolar 2009-2010. Implicarea autoritatilor locale si a unitatilor scolare ar trebui sa fie cu atit mai importanta cu cit inspectorii DSVSA Alba considera ca este necesar ca activitatile personalului sanitar sa fie sustinute de angajati de la nivel local. Astfel, conducerea unitatilor scolare ar urma sa desemneze persoane responsabile de buna derulare a acestui program si sa se ocupe de instruirea acestora privind respectarea normelor de igiena a produselor alimentare. Pe de alta parte, se impune ca unitatile cistigatoare la licitatiile pentru asigurarea alimentelor sa puna la dispozitia organelor de control implicate un program cu rutele de distributie, precum si informatii despre eventualele unitati subcontractate.
Deputatul clujean Mircea Giurgiu (PDL) a va propune o modificare la Legea 49/2010, astfel încît cei ce solicita sa fie pensionati sa primeasca, pîna la venirea deciziei de pensionare, 600 de lei lunar, urmînd ca dupa primirea actelor sa fie facute recalcularile necesare. „M-am gîndit ca multi dintre românii care cer sa fie pensionati ramîn, pîna la aparitia deciziei oficiale, o luna, doua, trei, sau chiar mai mult, fara nici un venit si nu se pot întretine. Ar fi mai bine sa le fie acordat echivalentul unui salariu minim pe economie lunar, urmînd ca dupa ce le vine decizia de pensionare sa fie facute recalcularile“, a explicat deputatul. „Am fost sunat de oameni din toata tara care au avut aceasta problema. Zilele trecute cineva de la Bucuresti mi s-a plîns exact din acest motiv“, a declarat ieri deputatul Mircia Giurgiu, explicînd ca pentru rezolvarea problemei este suficienta introducerea unui subpunct la articolul 83 al Legii 49/2010. L. P.
Banca Transilvania a dat ieri publicitatii rapoartele financiare pentru prima jumatate a acestui an, potrivit carora a înregistrat „rezultate satisfacatoare (…) într-un mediu economic nefavorabil, marcat de turbulente“. Aproape 1,5 milioane de clienti Datele financiare ale bancii arata ca rezultatul operational a crescut în primul semestru al anului, fata de aceeasi perioada a lui 2009, de la 233 de milioane de lei la 390 de milioane de lei, adica cu 68%. Profitul brut realizat a fost de 60,03 milioane de lei, fata de 11,07 milioane de lei, cît a fost înregistrat la sfîrsitul lui iunie 2009, iar profitul net a fost de 33,21 de milioane de lei. Venitul operational a fost, în primele 6 luni, de 726 de milioane de lei, mai mare cu 27% decît aceeasi perioada a anului trecut. De asemenea, dupa controlul mai atent al costurilor, banca si-a redus cheltuielile operationale la 336 de milioane de lei, putin sub nivelul din 2009. Baza de clienti ai bancii cu sediul în Cluj-Napoca a crescut fata de iunie 2009, cînd avea 1.340.000 de clienti activi, la o cifra de 1.408.000 de clienti, potrivit documentului oficial. StabilitatePotrivit unui raport al Agentiei de rating Fich de la începutul saptamînii, Banca Transilvania ramîne o banca stabila. Agentia a remarcat cotele pe piata semnificative, pe anumite domenii de activitate si nivelul confortabil de lichiditate, care contrabalanseaza cresterea costului riscului de credit si evolutiile macroeconomice nefavorabile.
Foto Radu PadureanSerban Tiganas nu vede cu ochi buni transformarea unei teme de proiectare direct in Plan Urbanistic de DetaliuPlanul Urbanistic de Detaliu (PUD) al viitorului Centru Cultural „Transilvania“, ce va fi construit de municipalitate pe Bulevardul 21 Decembrie, a stirnit ieri replici aprinse intre primarul Sorin Apostu si seful Ordinului Arhitectilor din Romania, Serban Tiganas. Proiectul a primit ieri avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului si Urbanism (CTATU) si, tot ieri, a fost eliberata si autorizatia pentru desfiintarea constructiilor existente pe amplasament, cu exceptia unei cladiri-monument istoric. PUD-ul a fost prezentat chiar de coordonatorul uneia dintre cele doua variante ale UTCN declarate cistigatoare la concursul privind tema de proiectare a obiectivului, ahitectul Adrian Iancu. Potrivit documentatiei, in total vor fi construite sapte corpuri de cladire cu diferite functiuni, existind posibilitatea ca cel de-al saptelea sa fie impartit foarte usor in alte trei. Proiectul va cuprinde sali de spectacole, un centru de conferinte, un parking, o sala de repetitii, un centru multifunctional si un sediu pentru Filarmonica de Stat „Transilvania“, dar si spatii pentru birouri. Pe amplasament vor fi amenajate mai multe spatii pietonale si chiar piatete, cea mai generoasa urmind sa fie piateta „Transilvania“, care va avea 2.000 de metri patrati. In plus, pentru facilitarea accesului in parking va fi creata o retea subterana de legatura dinspre strada Navodari. Tiganas: „Eu tot nu stiu care e tema de proiectare“Arhitectul Serban Tiganas a apreciat importanta proiectului, insa a atras atentia asupra modului in care trebuie luate deciziile legate de astfel de proiecte, arhitectul nefiind de acord cu faptul ca tema de proiectare a fost transformata direct in PUD. Mai mult, Tiganas nu a vazut cu ochi buni nici faptul ca nu a fost realizat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ). „Problema mea in acest moment este faptul ca acest concurs de arhitectura s-a transformat direct in PUD, ceea ce nu e in regula. Concursul pentru tema de proiectare a fost o idee foarte buna, dar eu inca tot nu stiu care e tema. De asemenea, eu tot nu inteleg de ce nu avem si un PUZ cind vorbim despre un spatiu atit de generos si despre asemenea functiuni“, a intrebat Tiganas. Seful OAR a cerut lamuriri si cu privire la amplasamentul proiectului, precizind ca multe proiecte ale municipalitatii au fost contestate pe acest criteriu. „Vorbim despre acest centru multifunctional de foarte multa vreme. De asemenea, tin sa va spun ca cel mai contestat proiect din Paris a fost Turnul Eiffel, iar azi e cel mai vizitat. Daca ma intrebati pe mine, cea mai potrivita locatie strict pentru Filarmonica era cea din Parcul Central. Cind a fost vorba insa despre 11 arbori, am ramas singuri. Am vazut insa fotografii cu un parc generos pe locatia unde e acum Teatrul National...“, a replicat primarul Sorin Apostu. Totusi, Tiganas a plusat si a cerut o aminare a proiectului pentru a se putea face o analiza detaliata a acestuia, insa primarul a refuzat si a supus la vot PUD-ul, fapt ce l-a dezamagit vizibil pe seful arhitectilor. „Sint foarte dezamagit si ezit in a ma ridica si a parasi sala si a continua sedinta“, a mentionat Tiganas dupa vot. Totusi, primarul Sorin Apostu l-a linistit pe cunoscutul arhitect si i-a promis ca asteapta ca in termen de 3 saptamini sa primeasca propuneri cu privire la proiect.
Mateiu Abrudan se zbate sa cistige putinii bani care li se cuveneau oamenilor pentru somajul tehnic de acum 2 aniDupa ce fostii muncitori de la Vladeasa au protestat de citeva ori in fata fabricii, ei nu au reusit decit sa supere Politia din zona, care a amenintat ca ii amendeaza si nimic mai mult. Abrudan spune ca reprezentantii IKEA, carora le-a fost destinata 90% din productie, au fost cei interesati sa puna lacat afacerii. Angajatii, bataia de joc a tuturorMateiu Abrudan a povestit ieri, in cadrul unei conferinte de presa, cum in urma cu exact 2 ani, pe 27 iulie, „fabrica a fost brusc inchisa de catre cei de la BancPost“. Atunci li s-a explicat oamenilor ca este vorba de o inchidere temporara, din cauza unor restante de plata la facturile de electricitate. Astfel, angajatii fabricii de mobila se asteptau ca dupa o saptamina sau doua sa se intoarca la munca, asa cum li se promisese. Totusi, lucrurile nu au stat deloc asa, iar firma a intrat sub „obladuirea“ Casei de Insolventa Transilvania. Intr-un final, pe 23 aprilie 2009, Tribunalul Comercial a pronuntat falimentul Vladeasa SA. Ikea e de vina, spun angajatiiMateiu Abrudan crede ca firma suedeza Ikea, cea care a fost pentru aproape 2 ani principalul colaborator al fabricii de mobila, este unica vinovata pentru dezastrul de la Vladeasa. „Am muncit zi si noapte pentru cei de la Ikea si nu ne-am ales cu nimic. E o bataie de joc“, spune fostul salariat. Potrivit acestuia, sumele pe care fostii sai colegi ar trebui sa le primeasca pentru cele 3 luni de somaj tehnic sint relativ nesemnificative, de numai 1.200-1.300 de lei, dar cu toate acestea in ultimii 2 ani nu s-a reusit recuperarea acestor bani nici de la Casa de Insolventa Transilvania si nici de la Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM). Plata banilor ramine in grija AJOFMIn Buletinul Insolventei din 23 iunie 2010 se precizeaza ca lichidatorul judiciar, Casa de Insolventa Transilvania, a „efectuat demersuri catre AJOFM Cluj-Napoca pentru a accesa fondul de garantare a drepturilor salariale in vederea achitarii creantelor salariale ale debitoarei, in conformitate cu prevederile legale in vigoare. Lichidatorul judiciar a primit un raspuns din partea AJOFM la adresa din 9 aprilie 2010, urmind sa completeze dosarul de accesare a fondurilor salariale si mai apoi, daca nu se va emite o decizie in acest sens, lichidatorul va proceda la introducerea unei actiuni in contencios administrativ impotriva AJOFM Cluj-Napoca“. Cu alte cuvinte, banii oamenilor, in cazul in care vor fi vreodata platiti, vor iesi din conturile agentiei aflate in subordinea Ministerului Muncii. Ceea ce este interesant este ca, desi Casa de Insolventa Transilvania a organizat mai multe licitatii avind ca obiect active apartinind Vladeasa SA, salariatii spun ca nu stiu nimic despre acest lucru. Aceasta in contextul in care inclusiv fabrica a fost scoasa la licitatie, pentru o suma de pornire de circa 1 milion de euro.
Liga 4 de fotbal este programata sa înceapa în data de 28 august, iar Liga 5 cu o zi mai tîrziu. La Liga 4, pîna ieri era înscrisa în noul sezon o singura echipa, Vulturul Mintiu Gherlii, formatie care a terminat pe locul 11 în sezonul trecut. Cluburile din judetul Cluj mai au însa timp sa se înscrie în campionat, data limita fiind 16 august, atît la Liga 4, cît si la Liga 5. Anul trecut au participat în Liga 4 17 formatii, dar înca nu se stie cîte vor participa în urmatorul sezon, unele cluburi avînd probleme financiare. Liga 5 va fi împartita, ca pîna acum, în zone geografice. Marea favorita din acest sezon va fi probabil AS Feleacu, vicecampioana sezonului trecut. Felecanii au terminat la 9 puncte în urma campioanei Unirea Floresti si au ca obiectiv declarat promovarea în Liga 3. Cele mai de temut adversare pentru felecani vor fi probabil Avîntul Mihai Viteazu si Atletic Olimpia Gherla, care au încheiat sezonul trecut pe locurile trei, respectiv patru. Unirea Floresti, cîstigatoarea Ligii 4, judetul Cluj, a reusit sa promoveze în esalonul trei. Florestenii au avut un adversar foarte dificil, FC Hunedoara, urmasa Corvinului (participanta în cupele europene în anii ‘70). Elevii lui Alpar Meszaros (fostul antrenor al Universitatii Cluj) au învins însa echipa hunedoareana cu 2-0, într-o partida disputata pe teren neutru, la Blaj. Unirea va face parte din seria a VI-a a Ligii 3, alaturi de alte trei formatii din judetul Cluj, Unirea Dej, Sanatatea Cluj si SESO Cîmpia Turzii.
Membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului si Urbanism (CTATU) au aprobat ieri un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Valea Gîrbaului, locul unde va fi ridicat un cartier ANL cu 2.300 de locuinte. PUZ-ul votat ieri nu este tocmai o documentatie de urbanism propriu-zisa, ci prevede doar introducerea în intravilan a 26 de hectare din zona. „Urmeaza sa fie întocmit un PUZ cu reglementarile urbanistice specifice si sa se ia în calcul inclusiv anumite studii care se impun pentru a preîntîmpina unele probleme, precum riscul de inundatii sau alunecarile de teren“, a precizat arhitectul care a prezentat PUZ-ul, Adrian Iancu. El a mai adaugat ca suprafata de teren inclusa în intravilan va deservi doua functionalitati majore: constructia de locuinte si serviciile medicale. „Pe lînga locuintele ANL, aceasta rezerva de teren a orasului este foarte potrivita pentru crearea unui centru medical prin construirea de clinici medicale si mici spitale“, a aratat Iancu. M. O.
Pe lînga sumele provenite din vînzarea metalelor pretioase, România ar putea obtine si unele indirecte. Potrivit unui raport privitor la consecintele pe care le va avea deschiderea exploatarii de la Rosia Montana, în perioada de exploatare, estimata la 16 ani, proiectul ar genera aproximativ 7,5 miliarde de dolari, reprezentînd venituri totale din vînzarea aurului si argintului (calculate la un pret de 900 de dolari pe uncia de aur si 12,50 de dolari pentru cea de argint), iar contributia directa la veniturile statului – impozite, redevente, taxe si dividende – este estimata la 1,72 de miliarde de dolari. Costurile de constructie asociate cu primii ani ai proiectului minier plus cheltuielile companiei Rosia Montana Gold Corporation în perioada de exploatare si închidere vor genera în total 1,96 de miliarde de dolari, reprezentînd cheltuieli directe cu bunuri si servicii în România, pe întreaga durata de viata a proiectului. Efectele directe ale exploatarii vor adauga 3,68 de miliarde de dolari, drept cheltuieli în economia româneasca, 4 miliarde daca se includ si cheltuielile cu forta de munca, iar suma reprezinta 53% din veniturile totale anticipate ale proiectului. Mina va mai genera o serie de beneficii economice secundare si induse prin „efectul de multiplicare“. O data cu includerea output-ului indirect si cresterii veniturilor, România s-ar putea astepta la un beneficiu total constînd în cheltuieli de aproximativ 12,76 de miliarde USD (5,88 de miliarde USD plus 6,88 de miliarde USD). Aceasta suma este considerabil mai mare decît veniturile totale anticipate din vînzarile de aur.
Numarul de celule somatice din laptele muls de la vacile din crescatorie este un indicator al starii de sanatate a ugerului acestora. Un numar mic de celule somatice – care se încadreaza în standardul european de igiena a laptelui – nu exclude posibilitatea ca într-o ferma sa existe, totusi, un numar de vaci care sa aiba macar un sfert al ugerului inflamat. Studiile specialistilor arata ca într-o ferma unde în lapte se gasesc, în medie, 200.000 de celule somatice per mililitru de lapte exista cel putin sase sferturi de uger infectate dintr-o suta, adica trebuie sa fie 15 vaci dintr-o suta (15%) care au unul sau mai multe sferturi ale ugerului inflamat. Acest exemplu demostreaza cât de important este ca fermierul sa efectueze inspectia zilnica a sanatatii ugerului la fiecare vaca, cu ocazia mulsului, verificînd diferenta de temperatura dintre cele patru sferturi ale ugerului diferentele de consistenta (marime si duritate), pentru a putea afla la timp orice modificare de la normal a glandei mamare. Atunci când se constata diferente, fermierul trebuie sa fie sigur ca acolo s-a produs o modificare fata de normal. Este de la sine înteles ca sfertul de uger inflamat trebuie de urgenta tratat prin introducerea la vârful sfârcului, în cisterna acestuia, a unui preparat medicamentos pe care îl gasiti la orice farmacie veterinara sau îl puteti solicita medicului sau tehnicianului veterinar din comuna. La introducerea medicamentului în uger, capatul sfârcului trebuie obligatoriu dezinfectat cu un tampon de vata îmbibata în alcool sau într-o solutie dezinfectanta, pentru a nu introduce cu acul microbi în interiorul ugerului. De asemenea, aveti grija sa nu introduceti acul seringii adânc în interiorul sfârcului pentru a nu provoca leziuni ale peretelui interior al acestuia. În mod corect, preparatul se introduce în canalul sfârcului la vârful acestuia si apoi se împinge prin presiune pe sfârc, spre cisterna interioara a sfertului. Daca nu ati mai facut aceasta procedura sau nu aveti certitudinea ca o puteti face fara a produce durere animalului, este indicat sa cereti ajutorul unui veterinar. Supravegheati permanent sanatatea ugerului vacilor, pentru ca acesta este mijlocul de productie cel mai important al animalului.
Foto Radu PadureanDupa canicula de saptaminile trecute, ploile din ultimele zile ar putea zapaci chiar si organismul unui om sanatosVariatiile extrem de mari de temperatura din ultima perioada dau peste cap organismul bolnavilor cronici, existind chiar riscul ca acestia sa lesine pe strada din cauza inadaptarii organismului. Vara din acest an a fost caracterizata pina acum de variatii foarte mari de temperatura, cu treceri bruste de la canicula de 35 de grade Celsius la zile ploioase, cu un aer extrem de umed si cu temperaturi care au scazut brusc de la 35 de grade la 16-20. Medicii atrag atentia ca in astfel de perioade pot sa apara foarte usor virozele respiratorii, insa cei mai afectati sint cei care sufera de boli cronice. Medicul de familie Ioan Muresan a explicat pentru monitorul ca cei care au boli de inima se adapteaza cu greu trecerii de la o temperatura extrema la alta, deoarece inima si plaminii sint organele responsabile cu adaptarea organismului. Astfel, inima face un efort deosebit in astfel de situatii, motiv pentru care se poate agrava starea de sanatate a unei persoane care sufera de hipertensiune arteriala sau a uneia care a trecut printr-un infarct. Si astmaticii au de suferitIn plus, dupa cum explica medicii clujeni, bolnavii de astm si bronhopneumopatie cronica obstructiva (BPOC) intimpina probleme in perioadele cu oscilatii de temperatura. BPOC este o boala cronica de plamini caracterizata prin scaderea capacitatii respiratorii. Astfel, plaminii unui bolnav de BPOC trebuie sa depuna un efort extraordinar pentru a se adapta de la 35 de grade intr-o zi, de exemplu, la 16 grade in urmatoarea zi, de unde apare si o agravare a bolii. Batrinii si copiii, afectati de variatiile vremiiIoan Muresan * Medic de familie„O temperatura de 16 grade este placuta, insa daca va continua sa ploua, aerul va deveni extrem de umed si greu de respirat. Devin foarte afectati cei cu boli de plamini, de inima, batrinii si copiii. Din cauza aerului cald si foarte umed, oamenii cad pe strada.“ Si organismul persoanelor in virsta si al copiilor suporta mai greu trecerea de la o vreme caniculara la una ploioasa, avind in vedere ca este mai sensibil decit cel al unui adult sanatos. Astfel, corpul lor depune un efort pentru adaptare, iar asocierea ploilor cu temperaturile mai mari pot chiar provoca lesinuri pe strada. „Indicele de confort termic despre care se tot vorbeste in ultima perioada este foarte important. De exemplu, o temperatura de 16 grade este placuta, insa daca va continua sa ploua, aerul va deveni extrem de umed si greu de respirat. Devin foarte afectati cei cu boli de plamini, de inima, batrinii si copiii. Din cauza aerului cald si foarte umed, oamenii cad pe strada“, atrage atentia medicul de familie Ioan Muresan.
Primaria municipiului Cluj-Napoca a obtinut o finantare de 6,5 milioane de lei pe un proiect european care urmareste cresterea transparentei institutionale. Finantarea a fost obtinuta prin Programul Operational Sectorial – axa prioritara 3 – „Tehnologia informatiei si comunicatiilor pentru sectoarele privat si public“ si are drept scop facilitarea accesului cetatenilor la serviciile publice oferite de catre municipalitate prin intermediul unui portal pus la dispozitia acestora. „În cadrul acestui proiect vom realiza un sistem informatic integrat de tip e-administratie, care sa asigure o legatura directa între diverse departamente din cadrul Primariei, implicate în rezolvarea cererilor, si cetatenii care solicita diverse lucruri. În acest fel, se va realiza o infrastructura moderna, care sa poata face fata cerintelor actuale si viitoare ale Primariei unui oras în continua dezvoltare si expansiune“, a explicat primarul Sorin Apostu. De asemenea, platorma va oferi posibilitatea constituirii unei arhive electronice a Primariei, dar se vor putea face cu usurinta si rapoarte asupra tipului de reclamatii depuse si asupra zonelor cu probleme. Proiectul a fost depus spre finantare la finalul lunii octombrie a anului trecut, iar co-finantarea pe care trebuie sa o asigure Primaria Cluj-Napoca este de 1,1 milioane de lei. Contractul urmeaza sa fie semnat oficial în cursul lunii august. În termen de 2 saptamîni de la semnarea contractului, va fi demarata o procedura de licitatie publica pentru executie, termenul de implementare fiind de 12 luni. Adresa de web a portalului va fi eprimariaclujnapoca.ro.
Consiliul Concurentei a anuntat ca va evalua piata din Romania pentru a vedea daca preluarea Plus Romania de catre Lidl va conduce la o concentrare economica. Problema cea mai importanta pare a fi legata de magazinele Kaufland, care apartin aceluiasi grup si care, potrivit consiliului, ar acoperi exact acelasi segment de piata ca magazinele Plus. La sfirsitul lunii februarie a acestui an, oficialii Lidl au anuntat preluarea retelei de magazine Plus Romania. Vestea a cazut ca o bomba, mai ales ca de mai bine de 2 ani se vorbeste despre posibila intrare a magazinelor Lidl in Romania. Mai mult, in vara anului 2008, Lidl Romania cauta prin site-urile de recrutare specialisti pentru eventuala deschidere de puncte de lucru la Cluj. Ieri, Consiliul Concurentei (CC) a anuntat ca „analizeaza operatiunea de concentrare economica prin care Lidl Germania preia controlul asupra Pludi Market SRL/TREI Romania SCS/ TREI SRL, societatile care administraza magazinele Plus in Romania. Autoritatea de concurenta va evalua operatiunea de concentrare economica din punctul de vedere al compatibilitatii acesteia cu un mediu concurential normal, in conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice“. De fapt, CC va analiza segmentele pe care Kaufland isi consolideaza pozitia dupa prealuarea Plus de catre Lidl. Patru magazine Plus si doua Kaufland, la ClujIn Romania functioneaza in acest moment 50 de magazine Kaufland, dintre care doua in Cluj-Napoca si unul in Turda, iar oficialii Lidl&Schwarz, grupul din care acestea fac parte, spun ca doresc sa se extinda pe viitor, in functie de cererile pietei. In ceea ce priveste magazinele Plus, in Romania functioneaza 95 de astfel de supermarketuri, dintre care doua in Cluj-Napoca si cite unul la Cimpia Turzii si unul la Gherla. Astfel, grupul Lidl&Schwarz ar avea, dupa preluarea Plus si cu tot cu supermarketurile Kaufland, sase magazine in Cluj, lucru pe care Consiliul Concuretei vrea sa il analizeze, cu toate ca tranzactia a fost initial notificata Comisiei Europene.
Un român ar trebui sa manânce un kilogram de rosii pentru a obtine cantitatea necesara de substante nutritive pe care în urma cu 20 de ani o obtinea dintr-o singura tomata, sustine prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. „Astazi, pentru ca organismul sa beneficieze de aceeasi cantitate de substante nutritive trebuie sa marim cantitatea de fructe sau legume pe care o mâncam. De exemplu, înainte mâncam o rosie si era suficient, astazi trebuie sa mâncam un kilogram pentru ca organismul sa primeasca aceeasi cantitate de vitamine si minerale“, explica prof. Mencinicopschi, specialist în nutritie. Potrivit nutritionistilor români, alimentele au început sa îsi piarda din proprietatile avute în urma cu 20 de ani, fenomen care nu se întâmpla numai în România, ci în toata lumea. Mai mult, agricultura tehnologizata practicata în secolul XXI a dus la cresterea numarului de cancere de colon, a bolilor de stomac si de ficat.
Apostu s-a declarat nemultumit ca CNSC a admis contestatiile a doua dintre firmele contestatare, desi acestea nici macar un au participat la licitatia in urma careia contractul pentru strazi a fost atribuit asocierii Diferit-Kiat.„Motivatia principala a celor de la CNSC a fost ca Primaria Cluj-Napoca a stabilit criterii prea putin permisive, desi am avut opt ofertanti calificati la licitatie. Acum citeva luni am fost pusi sa refacem caietul de sarcini si am luat in calcul atunci toate observatiile CNSC“, a declarat primarul Sorin Apostu. „In viziunea CNSC, sa doresti un contract pentru oras cu conditii tehnice superioare este un lucru prea restrictiv. Noi am cerut standarde ISO, insa ni s-a spus ca un trebuie sa cerem aceste standarde si pentru partea de intretinere, ci numai pentru executie. De asemenea, am cerut ca firmele participante sa aiba experienta pentru opt tipuri de lucrari, dar ni s-a spus ca ajung patru. Acum, ajunge doar un tip. Am cerut si o instalatie de cintarire a masinilor, dar ni s-a spus ca un trebuie. Am vrut si un plan de semnalizare a lucrarilor, pentru ca Clujul nu e un drum national, ci un oras cu strazi inguste. Cei de la CNSC au spus ca planul de semnalizare ar putea fi trimis si in timpul lucrarilor“, a mai mentionat primarul. In acest moment, juristii Primariei analizeaza motivatiile trimise de CNSC. „Urmeaza sa decidem daca mai organizam o licitatie cu un caiet de sarcini care sa contina un singur cuvint, «Veniti!», sau daca vom contesta in instanta“, a conchis primarul.
Foto Radu PadureanPrimarul Sorin Apostu a prezentat ieri noul tip de "politist inteligent", care ar trebui sa devina spaima soferilor ce parcheaza ilegalPolitistii comunitari au fost dotati de municipalitate cu tehnologie de ultima generatie pentru a fi mai operativi in actiunile de amendare a soferilor care parcheaza ilegal in zona centrala. Mai exact, politistii comunitari care verifica parcarile din zona centrala au de acum in dotare cite un PDA (mini-computer portabil) si cite o imprimanta mobila. „Imaginea cu masina parcata ilegal se transmite in baza de date din Primarie, prin intermediul Internetului mobil. Sistemul are capacitatea sa verifice automat numarul masinii si sa vada daca aceasta apare in evidentele Primariei cu amenzi neachitate. In situatia in care exista amenzi neachitate, la a treia amenda se va proceda la ridicarea masinii. De asemenea, procesul verbal de constatare a contraventiei se listeaza pe imprimanta mobila si se afiseaza pe parbrizul masinii. Sistemul va inregistra automat amenda in baza de date, care va lista exemplarul care ramine la Politia Comunitara“, a explicat primarul Sorin Apostu modul de functionare a noului sistem electronic. In urma unei selectii de oferte, municipalitatea a achizitionat noua PDA-uri marca Samsung, noua imprimante mobile si softurile aferente, pentru care a platit in total suma de 67.000 de lei. Durata medie pentru efectuarea unei proceduri cu ajutorul noului sistem este de 1,5 minute, in functie de viteza Internetului, apreciaza reprezentantii Primariei. „Devenise o obisnuinta neachitarea amenzilor. Mare parte a celor care parcheaza ilegal in zona centrala sint soferi veniti din alta localitate si care se gindesc ca nu are rost sa ne plateasca parcarile, iar altii nu platesc din diverse motive. Prin urmare, cei care isi cumpara abonamente nu au unde parca din cauza celor care parcheaza ilegal“, a explicat primarul Sorin Apostu. 300 de ameni pe ziPina in 15 octombrie, Primaria va demara o campanie de informare a soferilor asupra noului sistem de gestiune a parcarilor, despre care primarul a mentionat ca este unic in Romania. La ora actuala, in zona centrala exista 3.133 de locuri de parcare, iar numarul amenzilor aplicate zilnic este de 300. Dupa implementarea noului sistem, Primaria spera sa reduca la jumatate numarul amenzilor. Valoarea amenzilor pentru parcare neregulamentara pe domeniul public variaza intre 200 si 400 de lei.
Clujenii îsi vor putea întîlni concurentii favoriti de la concursul „Nora pentru mama“ în cadrul unei caravane care va ajunge la Cluj la începutul lunii viitoare. Mai exact, timp de 2 saptamîni, fostii concurenti ai editiilor anterioare ale emisiunii vor strabate tara în lung si-n lat, în cautare de noi protagonisti care sa le calce pe urme în sezonul care va începe din septembrie. Caravana va lua startul pe 31 iulie, din Pitesti, urmînd ca pe 4 august sa ajunga si la Cluj. La bordul Caravanei, clujenii îi vor întîlni pe finalistii sezonului 4: Alina, Laurentiu si cele doua cupluri care si-au unit destinele în fata întregii tari, la Marea finala – Cristina si Lucian, dar si perechea cîstigatorilor: Diana si Valentin, însotiti de Valeria, mama lui Valentin. Alaturi de finalisti se vor mai afla si alte foste concurente îndragite de telespectatori: Nicoleta si Eliza.
O noutate a noului contract de salubritate o constituie colectarea selectiva a gunoiului: sticla la sticla, hirtie la hirtie, plastic la plasticPrimaria Cluj-Napoca a semnat ieri contractele de atribuire a concesiunii serviciilor de salubrizare menajera cu firmele Rosal Grup SRL si Brantner-Veres Servicii Ecologice SA. Contractul va intra in vigoare in termen de maxim 3 luni de la semnare, data pina la care cele doua firme vor avea dotarile tehnice declarate in propunerea tehnica. O portita legala…„Baza legala care ne-a permis semnarea acestui contract este modificarea Ordonantei de Urgenta nr. 34/2006 cu Ordonanta 76/2010 prin care contractele pot fi semnate chiar si in cazul existentei unei contestatii, daca CNSC (Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor – n.r.) a emis o decizie favorabila autoritatii contractante“, a precizat primarul Sorin Apostu. Va reamintim ca CNSC a emis o decizie favorabila municipalitatii clujene inainte ca licitatia sa fie contestata din nou de firma ASA Servicii Ecologice. In cazul unei sentinte nefavorabile in procesul cu firma ASA, municipalitatea ar putea suspenda contractele cu cele doua firme, o clauza in acest sens fiind stipulata in documente. Tarife noi pentru gunoiAvind in vedere ca, incepind de ieri, curg oficial termenele prevazute de noile contracte, in 3 luni cele doua companii trebuie sa aiba functionala infrastructura si dotarile prevazute, iar peste 5 luni de la semnarea contractelor (ieri, 28 iulie), clujenii vor plati serviciile de salubrizare menajera pe baza noilor tarife. Clujenii persoane fizice vor plati lunar pentru colectarea si transportul deseurilor menajere 5 lei, iar agentii economici si institutiile publice 15 lei/metru cub. Colectarea deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE-uri) se va realiza gratuit, iar pentru deseurile rezultate din mobilier pretul pe care persoanele fizice il vor plati este de 7 lei/metru cub. Se modernizeaza punctele gospodarestiPrintre noutatile pe care le aduce noul contract de salubrizare menajera se numara colectarea selectiva a deseurilor si modernizarea punctelor gospodaresti. In sectorul 1 al orasului, de care se va ocupa Rosal, sint inregistrati 163.326 de locuitori, dintre care 47.243 in gospodarii individuale si 116.043 in locuinte colective (blocuri). In sectorul 2, unde colectarea deseurilor o va face Brantner, sint inregistrati 152.114 locuitori, 61.570 in gospodarii individuale si 90.535 la bloc.
Mircea Georgescu a venit sa formeze fotbalisti la "U" ClujDupa ce in pauza competitionala a adus 14 jucatori noi la Universitatea, Florian Walter s-a gindit sa faca o investitie si in pepiniera clubului. Tehnicianul Mihai Georgescu a semnat un contract pe 3 ani cu Universitatea Cluj, urmind sa ocupe functia de antrenor coordonator al centrului de copii si juniori. Mihai Georgescu a mai antrenat la centrele de juniori CSS Aripi Pitesti, Centrul Olimpic Pitesti, FC Arges, Scoala de Fotbal „Nicolae Dobrin“ si Ardealul Cluj (al carui membru fondator este). Georgescu nu s-a despartit definitiv de Scoala de Fotbal Ardealul, unde va fi in continuare consilier. In cei peste 30 de ani de activitate, a slefuit numeroase talente ale fotbalului romanesc. Astfel, i-a initiat in tainele fotbalului, printre altii, pe Costel Galca, Razvan Rat, Vasile Maftei, Marius Bilasco, Lucian Marinescu sau Jean Barbu. El este cel care l-a descoperit si pe Radut, convocat recent la echipa nationala a Romaniei. Georgescu spune ca lucreaza cu multa pasiune si crede in talentul fotbalistului roman. Nu talentele sint problema, ci conditiile„Am discutat cu domnul Walter si am convenit sa incepem un proiect ambitios la Universitatea Cluj. Obiectivul este formarea unor jucatori de valoare si promovarea lor la prima echipa. De asemenea, dorim sa readucem spiritul «U» in rindul suporterilor. Fotbalul romanesc nu duce lipsa de talente, este o mare aberatie sa spuna cineva asa ceva. Talentele se nasc in permanenta, dar problemele apar altundeva. Se lucreaza slab cu copiii, uneori nici conditiile nu sint din cele mai bune. Sint antrenori care completeaza antrenoratul cu alte meserii din lipsa de bani, iar asa ceva nu poti sa faci“, povesteste reputatul tehnician. „Ne intereseaza sa gasim individualitati care dau valoare grupului. Avem o evidenta a valorilor din zona si vom trece la treaba. Sint pasionat de meseria mea, pentru ca este minunat sa lucrezi cu copiii. Asculta, prind repede si sint fascinati sa invete fotbal“, a adaugat Mihai Georgescu. „U“ are performante la junioriUniversitatea Cluj este una dintre cele mai titrate echipe din Romania la nivel de juniori. „Sepcile rosii“ au cistigat de-a lungul timpului trei titluri de campioni la tineret (1963, 1971 si 1972) si nu mai putin de opt titluri la juniori (1955, 1956, 1965, 1967, 1969, 1972, 1974 si 2001). Alaturi de FC Arges si Universitatea Craiova, clubul universitar clujean a avut unul dintre cele mai bune centre de juniori din Romania. De la „U“ Cluj au plecat si s-au facut cunoscuti la alte cluburi sau la echipa nationala in ultimii ani Ioan Ovidiu Sabau, Anton Dobos, George Florescu, Razvan Cocis
Prima banca de lapte matern din regiunea Balcanilor a fost inaugurata recent la Belgrad. Conform Agerpres, banca se afla la Institutul de Neonatologie din capitala sîrba si furnizeaza lapte matern mai ales copiilor nascuti prematur, spitalizati la Institut. Femeile care aprovizioneaza banca sînt în general mame care au nascut, care au un surplus de lapte si ai caror copii sînt înca în spital. În acest moment, banca din Belgrad acopera o treime din nevoile institutului. Potrivit datelor UNICEF, în Europa de Sud-Est doar 27% dintre nou-nascuti sînt hraniti exclusiv la sîn în primele 6 luni. „Multe mame doresc sa revina repede la serviciu, se tem ca-si pierd silueta sau le este rusine sa alapteze în public“, a declarat Dragana Socanin, reprezentant al asociatiei Reteaua parintilor sîrbi, citata de Agerpres. G. D.
În fiecare an, în România, 20.000 de copii se nasc prematur sau cu greutate mica, tara noastra avînd mai multi copii nascuti prematur decît multe altele din Uniunea Europeana. Prematuritatea si complicatiile sale sînt responsabile de mai mult de jumatate din decesele neonatale, reprezentînd una din principalele cauze de mortalitate neonatala din tara noastra, titreaza Agerpres. Datele oficiale ale Institutului National de Statistica arata ca, în 2009, dintre cei 222.388 de copii nascuti, 17.383 au avut sub 2.500 de grame si 10.635 de copii au venit pe lume înainte de 36 de saptamîni. Printre cauzele care determina nasterea înainte de termen se afla sarcina nedispensarizata, instruirea redusa a mamei, veniturile materiale mici si conditiile de viata precare, dar si consumul de droguri, tutun sau alcool. Îngrijirea unui copil prematur este extrem de costisitoare, statisticile la nivel european indicînd un cost de aproximativ 1.000 de euro pe zi. G. D.
Jumatate dintre angajatii români sînt hotarîti sa-si caute un alt loc de munca dupa ce criza economica va lua sfîrsit, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanta Deloitte. Motivele pentru care salariatii abia asteapta sa îsi caute un alt job au legatura cu salariile reduse din cauza recesiunii si cu volumul mai mare de munca din aceasta perioada. Studiul mai arata ca angajatii români sînt dezamagiti de deciziile luate de conducere la actualul loc de munca si ca cei care nu mai vor totusi sa astepte ca economia sa-si revina pentru a-si schimba locul de munca prefera sa plece peste hotare. De altfel, potrivit datelor oficiale, anul trecut au plecat sa lucreze în strainatate peste 300.000 de oameni, adica 2% din populatia activa a României.
Consiliul de administratie al Transilvania Constructii propune actionarilor majorarea capitalului cu 7,8 milioane de lei, prin încorporarea unei parti din profitul înregistrat. Astfel, capitalul societatii ar creste de la 23,41 de milioane de lei la 31,21 de milioane de lei, prin emiterea unui numar de 236.507 actiuni noi, cu valoare nominala de 33 de lei, potrivit convocatorului remis Bursei de Valori Bucuresti. Daca se va vota majorare ade capital, actionarii ar urma sa primeasca o actiune noua la trei actiuni mai vechi detinute. Transilvania Constructii si-a bugetat pentru acest an un profit net de 3,43 de milioane de lei, de 11 ori mai mare fata de rezultatul din 2009. Actionarii principali ai companiei sînt Mircea Timofte, cu 30,13% din actiuni, Gabriela Timofte, care detine 29,45% din companie, SIF Banat-Crisana (SIF1), cu 19,04%, si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care detine 3,17% din capital.
Dupa ce meciurile au fost amînate o zi din cauza ploii, marti s-au decis cîstigatorii categoriilor 10 și 12 ani, baieti si fete, la turneul BT Tennis Cup, desfasurat pe terenurile Winners Tennis Club din Parcul Rozelor. La categoria 10 ani fete s-au decis locurile ocupantele locurilor 2 si 3, cîstigatoarea Jasmin Arif fiind desemnata în meciurile desfasurate sîmbata. La 10 ani baieti, învingator este Alexandru Bretan legitimat la CSM Zalau, care l-a învins pe Dan Capâlna de la TC Sun Alba cu scorul de 6-0, 6-1. La 12 ani fete învingatoare a iesit Andreea Prisacariu de la Coreco Iasi, care a învins-o cu scorul de 6-3, 6-3 pe Carla Ciorcila, de la Winners Tennis Club. Radu Taica Radu, legitimat la clubul gazda, s-a impus la categoria 12 ani baieti, învingîndu-l pe Cezar Osvat de la Vointa Oradea cu 6-0, 6-2. L. B.
Echipa de handbal masculin „U“ Transilvania va participa alaturi de alte cinci echipe la memorialul „Mihai Mironiuc“. Competitia va avea loc în perioada 5-7 august 2010 la Suceava. Alaturi de clubul clujean vor mai participa HC Minaur Stiinta CSM Baia Mare, Stiinta Municipal Dedeman Bacau, HC Odorhei si echipele gazda Universitatea Bucovina Suceava (CSU), respectiv Universitatea Bucovina II Suceava (CSU 2). Elevii lui Stefan Constantin vor juca în prima zi cu HC Odorhei de la ora 17.30, vineri vor juca cu CSU Suceava (de la 12.00) si Stiinta Bacau (17.30), iar sîmbata vor întîlni pe Minaur Baia Mare (9.00). L. B.
Jucatorul vicecampioanei „U“ Mobitelco Ioan Alexandru Pop a fost convocat de selectionerul Jim Harrik la nationala de seniori, care se pregateste în aceasta saptamîna la Cluj pentru meciurile oficiale din preliminariile Campionatului European de anul viitor. Abia întors de la Campionatul European under 20, Alex Pop s-a declarat încîntat de oportunitatea de a juca la nivelul seniorilor. „Ne bucura mult faptul ca un component al nationalei U-20, care a fost promovat si la echipa mare de la «U» Mobitelco, face parte din nationala de seniori. E un semn ca tinerii jucatori clujeni progreseaza si la acest nivel. Îl felicit si îi doresc mult succes!“, a declarat Marcel Tenter, antrenorul lui „U“ Mobitelco. L. B.
Primarul Clujului, Sorin Apostu, a anuntat ieri ca municipalitatea va prelua Casa de Cultura a Studentilor (CCS) începînd cu data de 1 octombrie. „Proiectul de hotarîre de Guvern pentru preluarea în administrare a CCS va fi discutat chiar azi (ieri – n.r.), iar preluarea oficiala ar urma sa aiba loc începînd cu data de 1 octombrie“, a aratat edilul-sef al municipiului. Dupa preluarea imobilului, Primaria va începe demersurile pentru reabilitarea acestuia, mai ales ca CCS va face parte integranta din proiectul Cluj-Napoca 2020 – Capitala Culturala Europeana. În ceea ce-i priveste pe chiriasii CCS, Apostu a precizat ca, dupa preluare, se va analiza fiecare contract în parte. M. O.
Tabara gastronomica de la Baisoara îsi propune sa le ofere tinerilor participanti cunostinte despre nutritie, istoria vinurilor, productia de brânzeturi, panificatie sau despre organismele modificate genetic si efectele nefaste ale acestora asupra organismului uman. Actiunea este organizata de „Slow Food Turda“, cu sprijinul „Slow Food International“, al Universitatii de Stiinte Gastronomice din Pollenzo (Italia) si al altor parteneri. Presedinta „Slow Food Turda“, Marta Poszonyi, a declarat ieri pentru Agerpres ca societatea pe care o conduce deruleaza de mai multi ani actiuni cu copiii si adolescentii, în cadrul unor proiecte, iar pentru prima tabara gastronomica din Europa a fost ales „un cadru natural de vis, la Baisoara, cu aer curat, tot asa cum trebuie sa fie si hrana fiecarei mese“.Timp de 10 zile, instructori din Austria, Italia, Irlanda si Rusia vor gati meniuri internationale sanatoase si savuroase, dar nu vor lipsi preparatele specifice artei culinare românesti si celei maghiare. De la sarmalute de Iara la mîncaruri internationaleAlaturi de cei 18 elevi se vor afla patru organizatori voluntari, care sunt studenti la Universitatea din Pollenzo – rusoaica Tanya, austriacul Richard, kenyanca Lydiah si irlandezul Abigail –, precum si membri ai „Slow Food Turda“, care, potrivit celor spuse de Marta Poszonyi, „au înca multe lucruri de învatat de la marii maestri gastronomi“. „Tot ce se va face în prima tabara gastronomica va pleca de la provenienta produselor, alegerea si folosirea lor pentru prepararea produselor traditionale. Toate mesele – micul dejun, prânzul si cina – vor fi pregatite împreuna. Foarte importante vor fi atelierele de lucru care vizeaza educatia gustului si în care se va vorbi despre istoria vinurilor, a brânzeturilor sau despre produsele de panificatie. Pâinea care se va servi va fi facuta la cuptor. Serile vor fi rezervate bucatariei internationale, instructorii pregatind meniuri specifice zonei din care provin, «ca la mama acasa». Dar se vor pregati si sarmalute de Iara, gulas ori papricas“, a spus Marta Poszonyi.
În mod categoric, Clujul pierde o competitie cu alte destinatii, Maramures, Hunedoara, zona Bucovinei, de exemplu. Cu toate acestea, argumentele turistice ale judetului nostru, chiar daca sunt de alta natura decât cele regasite în alte zone, rezista si se constituie într-o oferta atragatoare pentru multe categorii de turisti. Clujul detine o parte însemnata din Parcul National Muntii Apuseni, pe teritoriul judetului regasindu-se monumente naturale emblematice pentru masivul occidental al României. Superba cascada de la Valul Miresii, alternanta de izbucuri si ponoare caracteristice Vaii Stanciului, arboretul „exotic“ de pe Dealul Domnului din Sacuieu, dominat de silueta impunatoare a celui mai înalt arbore sequoia din România, zona carstica specifica Apusenilor, padurile seculare se constituie în argumente mostenite de la natura si care nu necesita altceva decât un efort de cunoastere si de facilitare a accesului spre aceasta zona, care beneficiaza deja de structuri numeroase de cazare, în special de tipul ofertelor de agroturism. Un alt argument al judetului se regaseste în salba de lacuri. Fie ca este vorba de lacuri de acumulare – Belis, Tarnita, Floroiu, viitoarea investitie de la Lapustesti – sau de salba piscicola care se întinde pe aproape toata zona de podis a judetului, întinderea de luciu de apa a judetului poate fi un argument turistic important. Or, aici trebuie avute în vedere si argumentele date de sistemul de bai sarate, cele de la Dej, Turda si Cojocna fiind modernizate si aduse la standardele zilelor noastre, sau ale unor lacuri care conserva caracteristici endemice, cum ar fi de exemplu celebrul Lac al Stiucilor de la Sacalaia. Neexploatate la adevaratul potential au ramas si monumentele istorice. Daca unele dintre acestea sunt într-o avansata stare de degradare, altele pot fi înscrise într-un circuit turistic. Cetatea medievala de la Bologa sau Castelul Bannfy de la Bontida reprezinta exemple în acest sens. Trebuie avute, însa, în vedere palatele specifice secolelor XVIII-XIX, care constituiau în aceea vreme o adevarata „Vale a Loirei“ pentru nobilimea transilvana care astepta aici, într-o atmosfera de lux si stralucire, întâlnirile din cadrul Dietei, precum si numeroasele lacasuri de cult care plaseaza judetul nostru pe primul loc la nivel national din acest punct de vedere. Deci, argumente exista. La fel cum încep sa apara si investitiile. O vizita la Salina din Turda ofera oricarui turist senzatii de neuitat. Se investeste în amenajarea de pârtii destinate sporturilor de iarna, se reabiliteaza baile sarate, se organizeaza circuite turistice hipice, concursuri de pescuit, iar initiativa privata aduce spatii noi de cazare, în camere de hotel sau pensiuni agroturistice, se modernizeaza infrastructura de acces spre unele din zonele cu potential turistic. La toate acestea se adauga o coerenta din punctul de vedere al proiectelor destinate dezvoltarii turismului, venita din partea administratiei judetene, care încearca în acest moment sa schimbe situatia judetului de la zona de tranzit turistic la cea de destinatie pentru petrecerea vacantelor.
Una dintre cele mai frumoase saline din Romania se gaseste in judetul nostru, in municipiul Turda. Zacamantul de sare de la Turda are peste 13 milioane de ani, o grosime medie de 250 de metri si cantareste peste 38 de miliarde de tone. Exploatarea sarii a inceput din perioada romana, iar la inceputul secolului al XVIII-lea minele de la Turda erau cele mai importante din Transilvania. Taiatul sarii se facea manual, munca fiind efectuata exclusiv de oameni liberi. Galeria „Franz Jozef“, Mina „Rudolf“, care are 80 m lungime, 50 m latime, 40 m inaltime, Mina „Terezia“, cu 112 m inaltime, Putul „Anton“, Camera „Ghizela“ si Camera Altarului, reprezinta misterele salinei, pe care nici un vizitator nu trebuie sa le rateze. Salina este deschisa vizitatorilor in fiecare zi a anului. Microclimatul salinei este favorabil pentru tratarea afectiunilor aparatului respirator. Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, in anul 2009 s-au desfasurat lucrari ample de amenajare a Salinei Turda, in scop turistic si curativ. In urma acestei investitii, numarul vizitatorilor Salinei a crescut considerabil, de la 500 la peste 80.000 pe an. Valoarea totala a contractului a fost de 5.807.120 de euro, din care 92.914 euro contributia Consiliului Judetean Cluj, restul fiind fonduri europene. In acest moment, Salina le prezinta vizitatorilor o sala de tratament si recuperare, o bisericuta in salina, lifturi moderne pentru accesul in Mina „Rudolf“ si Mina „Terezia“, teren de minigolf, pista de bowling, un amfiteatru, barci de agrement pe lacul din Mina „Rudolf“, precum si alte facilitati. Pentru a contribui la punerea in valoare a acestui obiectiv si pentru exploatarea acestuia in conditii de maxima eficienta Consiliul Judetean Cluj a modernizat prin asfaltare drumul judetean care permite accesul la una dintre intrarile in salina.
Datele centralizate de catre reprezentantii Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Cluj arata ca, de la inceputul anului si pina ieri, 7.948 de clujeni au avut nevoie de card european de sanatate. In aceeasi perioada a anului trecut, au fost eliberate aproape 8.500 de astfe de carduri. Potrivit Crinei Grozav, purtatoarea de cuvint a CAS Cluj, este posibil ca cifra de anul trecut sa fie atinsa pina la sfirsitul acestei luni, mai ales ca exista unele zile in care peste 100 de clujeni se prezinta la birourile institutiei pentru a cere cardul european. „In lunile de vara, cind populatia calatoreste mai mult, tendinta este de crestere. Astfel, in 2009, in luna ianuarie am eliberat 741 de carduri, in iunie 1.668 si in iulie 1.715“, a explicat Crina Grozav. Acest document poate fi folosit in caz de urgenta medicala de catre orice turist roman aflat intr-o tara a Uniunii Europene. Cardul european se elibereaza gratuit, dar solicitantul trebuie sa faca dovada ca plateste contributia la fondul de asigurari de sanatate. Documentele necesare pentru eliberarea cardului se depun la CAS Cluj, iar de aici sint trimise la Bucuresti la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate. Solicitantul primeste cardul acasa in termen de 7-10 zile de la depunerea cererii.
Primarul Sorin Apostu a prezentat ieri o situatie a încasarilor la strandul municipal „Sun“, aflat în administrarea Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP). Astfel, de la începutul lunii iunie, de cînd s-a deschis, s-au încasat peste 222.000 de lei numai din vînzarea biletelor de intrare. La acestea se adauga încasarile din închirierea terenurilor de sport, care ajung la 62.480 de lei (de la începutul lunii ianuarie si pîna în prezent). „În total, s-au încasat aproape 300.000 de lei, cu 25% mai mult decît anul trecut. Preturile au ramas aceleasi, ceea ce înseamna ca interesul cetatenilor pentru aceste activitati a crescut“, a precizat primarul Sorin Apostu. Potrivit informatiilor transmise de municipalitate, strandul este frecventat în timpul saptamînii de aproximativ 500 de persoane zilnic, iar sîmbata si duminica se înregistreaza o medie de 2.000 de vizitatori pe zi. M. O.
Crescatorii de oi sunt disperati si spun ca Ministerul Agriculturii falimenteaza acest sector, in ciuda exporturilor de milioane de euro realizateCiobanii sunt nemultumiti de faptul ca singurul sprijin pe care il primesc din partea statului este in valoare de aproximativ 80 de euro. Ei spun ca daca ar primi ajutor financiar asemenea crescatorilor din alte tari, valoarea exporturilor ar creste, mai ales ca pe piata europeana se inregistreaza un deficit de carne de oaie. Crescatorii de oi si capre din toata tara se pregatesc de proteste stradale, principala lor nemultumire fiind legata de lipsa de interes a Ministerului Agriculturii fata de acest sector. Potrivit reprezentantilor Federatiei Nationale a Sindicatelor din Agricultura, Alimentatie, Tutun, Domenii si Servicii Conexe Agrostar, ciobanii acuza Ministerul Agriculturii ca distruge activitatea de oierit chiar daca, anual, sunt realizate exporturi de peste 1 miliard de euro. Exporturile ar creste daca s-ar acorda sprijin financiar„Exportul Romaniei de berbecuti a crescut de la an la an si a ajuns sa depaseasca 1 miliard de euro anual. Daca acest sector ar fi sprijinit, s-ar putea exporta cel putin 1,5 miliarde de euro, insa politica Ministerului Agriculturii este de a falimenta tot ce a mai ramas din agricultura romaneasca si de a scoate producatorii romani de pe toate pietele“, a declarat Stefan Niculae, presedintele Agrostar. Potrivit acestuia, in alte state ale Uniunii Europene, cum ar fi Germania de exemplu, crescatorii de oi si capre primesc bani atat de la stat, cat si de la autoritatile locale, in timp ce romanii nu primesc nici macar sprijinul financiar care li s-ar cuveni ca tara membra UE. In aceste conditii, membrii Federatiei Agrostar sunt hotarati sa iasa in strada, calendarul protestelor urmand sa fie anuntat zilele urmatoare. De asemenea, conducerea sindicatului solicita demisia conducerii Ministerului Agriculturii, pe care o considera cea mai incompetenta din ultimii 20 de ani. Singurul sprijin de la stat este de 80 de euroPotrivit informatiilor reprezentantilor Agrostar, singurul ajutor financiar de la stat de care beneficiaza crescatorii de oi si capre in 2010 este in valoare de 80,36 de euro, fiind vorba despre plata directa pe suprafata. „In ceea ce priveste motorina cu acciza redusa, pentru oi ar urma sa se dea sub un litru pe cap de animal“, precizeaza Stefan Niculae. Crescatorii de oi si capre spun ca potentiatul Romaniei pentru acest sector este foarte mare, iar un sprijin financiar ar reprezenta o oportunitate deosebita pentru ciobani, mai ales ca pe piata europeana se inregistreaza un deficit de carne de oaie de 300.000 de tone, iar cererea este in crestere. Activitatea de export a crescatorilor romani se desfasoara in general prin intermediari, principalele piete de export fiind in tarile arabe, cele din fosta Iugoslavie, Grecia si Italia.