monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

CFR demareaza proiecte europene de 1,65 de miliarde ?

CFR SA va demara, în acest an, licitatii cu finantare europeana, în valoare de 1,65 de miliarde de euro, pentru lucrari pe Coridorul IV de Transport Pan-European, a declarat, joi, pentru Agerpres, directorul general al companiei, Emil Sabo. El a precizat ca, daca la începutul anului, nivelul proiectelor cu finantare europeana prin Programul Operational Sectorial Transporturi ce urmau sa fie demarate era de 160-180 de milioane de euro, acum nivelul a ajuns la 1,65 de miliarde de euro, din cele 3,6 miliarde alocate acestui coridor feroviar.    Agerpres

Vinzari mai mici pentru MOL Romania

Vînzarile de carburanti au scazut cu 4,5% la compania MOL România, cu sediul în Cluj-Napoca, în primul semestru al acestui an, potrivit wall-street.ro. Cauza principala a scaderii cererii de carburanti a fost criza, dar, pe de alta parte, compania a renuntat la o parte din benzinariile detinute, din cauza situatiei economice dificile în care se afla tara. Fata de ultimele luni din 2010, cînd functionau 135 de statii în întreaga tara, acum mai exista doar 126 de unitati MOL România, 9 fiind închise. Dupa reducerea numarului de statii, rulajul mediu pe statie a crescut cu 1,6%, potrivit datelor MOL.

Buletine de forma cartilor de credit

România va introduce, de la 1 ianuarie 2011, cartea de identitate biometrica, ce va avea formatul unui card bancar, a declarat ieri ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga. „Vom introduce cartea biometrica de identitate. (...) Va avea formatul unei carti de credit“, a spus Blaga, citat de Agerpres. De asemenea, autoritatile române au în vedere introducerea unui nou permis auto, acest document urmînd sa fie similar la nivelul întregii Uniuni Europene, dupa consultarea tuturor statelor membre.

Al cincilea bebelus decedat

Înca unul dintre nou-nascutii adusi de la Maternitatea Giulesti a decedat, ieri, la Spitalul „Grigore Alexandrescu“ din Capitala, iar numarul bebelusilor care au murit în urma incendiului a ajuns astfel la cinci. Potrivit purtatoarei de cuvînt a spitalului, Raluca Alexandru, bebelusul decedat ieri era unul dintre cei doi intubati si prezenta starea cea mai grava. Decesul copilului a survenit în urma unui stop cardio-respirator, în jurul orei 24, iar nou-nascutul nu a mai putut fi resuscitat. Raluca Alexandru a mai spus ca celalalt bebelus intubat are un prognostic sever, iar starea lui s-a agravat în ultimele ore. În ce priveste starea celorlalti cinci nou-nascuti adusi de la maternitatea Giulesti, aceasta este în general satisfacatoare.

Metropola, ?o urna de incinerare a comunitatii maghiare?

Pentru a mai stringe un vot, doua, europarlamentarul Tokes se baga in ciorba autoritatilor localeEuroparlamentarul Laszlo Tokes, vicepresedinte al Parlamentului European si presedinte al Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), se opune crearii zonei metropolitane a Clujului, oras despre care spune ca ar trebui sa aiba un statut special, precum Bruxelles.     „Modelul metropolitan nu este prietenos, este doar o urna de incinerare a comunitatii maghiare“, a declarat Laszlo Tokes miercuri seara, in discursul de deschidere a manifestarii „Zilele Culturale Maghiare din Cluj“.    Tokes acuza „schimbarea procentajelor“Europarlamentarul a criticat politica derulata de-a lungul anilor in Romania prin care sustine ca s-a realizat „schimbarea procentajelor grupurilor etnice“ si considera ca acelasi efect de modificare a procentajelor respective s-ar petrece prin realizarea unei zone metropolitane prin care mai multe localitati invecinate s-ar alatura municipiului Cluj-Napoca. Tokes a mai spus ca prin obtinerea unui statut similar Bruxelles-ului, unde traiesc mai multe etnii, maghiarii din Cluj-Napoca ar putea sa-si pastreze mai bine identitatea culturala.    „O lupta pentru imagine politica“Declaratiile lui Tokes nu au ramas fara ecou. Deputatul PDL Petru Calian i-a cerut ieri lui Tokes sa se ocupe de lucrurile pentru care a fost votat in Parlamentul European si sa inteleaga ca afirmatii precum „zona metropolitana a Clujului este o urna de incinerare a comunitatii maghiare“ aduc deservicii tuturor cetatenilor Romaniei.     „Domnul Tokes are datoria de a apara interesele romanilor si de a milita pentru dezvoltarea tarii, iar prin afirmatiile sale nu face altceva decit sa contravina normelor europene, pe care poate chiar dinsul le-a votat. Clujul este un oras european, in care zona metropolitana are un rol bine definit. Clujenii, alaturi de alti romani, l-au propulsat pe Tokes in Parlamentul European, cu scopul de a le apara interesele, dar din pacate Laszlo Tokes le-a facut un deserviciu prin toate afirmatiile si demersurile impotriva romanilor“, a replicat deputatul Petru Calian.     Calian considera ca afirmatiile „hazardate“ ale lui Laszlo Tokes sint, de fapt, o lupta pentru imagine politica, cu atit mai mult cu cit europarlamentarul pare ca recomanda modele pe care nu le-a inteles. „Nu cred ca in Parlamentul European se vorbeste de impiedicarea dezvoltarii urbane a unui oras. (...) Mereu cu gindul la genocid cultural, domnul Tokes nu a reusit sa cunoasca bine modelul Bruxelles, dar il recomanda cu incredere Romaniei“, a mai declarat Calian.    Maghiarii din Luna, egali cu cei din ClujLa rindul sau, presedintele PSD Cluj Remus Lapusan i-a atras atentia lui Tokes ca „locuitorii din comunele apropiate municipiului Cluj-Napoca sint indreptatiti sa faca parte din zona metropolitana. Cei mai multi dintre ei muncesc, merg la scoala, petrec mai mult timp in acest oras decit acasa. Pentru maghiarii si romanii din Gilau sau Apahida este nedrept sa fie exclusi din proiectele de dezvoltare doar pentru o iluzie nefundamentata si radicala“.     „Domnul Tokes va trebui sa le explice maghiarilor din Luna de Sus de ce ei nu pot avea infrastructura la fel ca cei de pe strada Iuliu Maniu din municipiul Cluj-Napoca“, a precizat Lapusan.

Osemintele anticomunistilor nu au fost gasite

Arheologul Gheorghe Petrov, expert la Muzeul National de Istorie, care a condus cercetarile alaturi de directorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR), Marius Oprea, a declarat ieri, pentru Agerpres, ca „ipoteza privind executia si înhumarea grupului de disidenti în subsolul fostului sediu al Securitatii, azi Palatul Copiilor, a fost infirmata“.      „Fragmentul de os descoperit în timpul evacuarii pamîntului nu este uman“, a spus arheologul Gheorghe Petrov, adaugînd ca în cursul zilei de astazi vor mai fi facute unele masuratori, precum si reparatiilor peretelui obturat în scopul evacuarii celor aproximativ 30 de metri cubi de pamînt din spatele acestuia.     În prima zi a cercetarilor, perforarea unuia dintre peretii de la subsolul cladirii a evidentiat o structura diferita de restul constructiei, fapt ce a condus spre ipoteza ca este vorba de un zid fals. Ieri, însa, investigatiile au dovedit ca acest perete de beton a fost ridicat pentru extinderea cladirii. Totodata, a fost infirmata si ipoteza existentei unei celule pentru anchete cerute de nomenclatura vremii.      Potrivit marturiilor unor fosti detinuti politici, dar si din informatiile transmise, în timp, de unele persoane care au lucrat în cladirea fostei Securitati, s-a presupus ca grupul celor 13 opozanti ai regimului Dej, executate la începutul lunii aprilie 1950, ar fi fost depuse „într-o încapere aflata în subsolul cladirii a carei intrare a fost închisa prin zidarie“.    Agerpres

Subventiile pentru caldura vor fi platite si in 2010-2011

Primul ministru Emil Boc, prezent ieri la Cluj pentru a vizita santierele centurilor ocolitoare ale orasului si Autostrada Transilvania, a declarat ca si în aceasta iarna vor fi acordate subventii pentru termoficare. „Subventiile vor merge mai departe si în 2010-2011. Acestea vor fi acordate prin intermediul primariilor în proportie de pîna la 45%, ca si în anii precedenti, si, în paralel, vor fi acordate sume de bani si populatiei, tot ca forma de subventionare a caldurii“, a spus Emil Boc. Premierul a precizat ca în acest moment este cautata o forma de subventionare care sa îi ajute doar pe românii cu adevarat saraci, care au nevoie de aprijin. „Pîna în acest an au primit bani toti. Nu vrem sa îi mai  subventionam si pe cei cu venituri mari ca pe cei cu venituri mici“, a explicat Boc. În acest an, strategiile de subventionare vor trebui anuntate foarte repede, pentru ca primariile sa aiba timp sa încheie contractele pentru achizitia de combustibili pentru caldura.

Salariul minim pe economie, unic pentru privati si bugetari

Salariul minim pe economie va fi unul unic, cuprins între 600 si 700 de lei. În prezent se poarta negocieri în acest sens între conducerea Ministerului Muncii, sindicate si patronate. „Sîntem în negocieri si cu sindicatele, si cu patronatele, ca sa unificam asa numitele salarii minime pe economie între sistemul bugetar, care de fapt nu are un salariu minim brut, acela e unic pe economie, 600 de lei acum, si are prima treapta de salarizare 700; vom face o singura valoare si o sa încercam sa o ducem la peste 600 de lei“, a precizat ieri ministrul Muncii, Mihai Seitan, citat de Agerpres. Ministrul Muncii a mai declarat ca nu poate spune deocamdata cifra la care se angajeaza, dar urmeaza sa continue negocierile astazi, cînd va avea loc o întrunire cu liderii celor cinci confederatii sindicale, la care vor participa inclusiv premierul Emil Boc, ministrul Muncii si ministrul Finantelor, pentru a purta o discutie si pe probleme de salarizare, si pe problema salariului minim pe economie.    G. D.

Premierul Boc are incredere in medicii romani

Primul-ministru, Emil Boc, a declarat ieri, la Cluj, ca, în ciuda incidentului de la Maternitatea Giulesti, el continua sa aiba încredere în sistemul sanitar din România.      „Poate n-o sa va vina sa credeti, dar toate interventiile medicale, inclusiv o operatie, mi le-am facut în spitalele din România“, a afirmat Boc. El a mai declarat ca îsi doreste sa ofere nu numai un sprijin material, ci si unul moral spitalelor românesti aflate în criza.     Premierul a mai explicat la Cluj ca problema demisiei ministrului Sanatatii, Cseke Attila, s-a pus în urma cu 2 zile în sedinta de Guvern. În ciuda cumplitului accident de la sectia de nou-nascuti a spitalului bucurestean, s-a luat decizia ca ministrul Cseke Attila sa fie pastrat în functie, a mai precizat premierul.     În urma consultarii cu reprezentantii Ministerului Administratiei si Internelor si cu cei ai Ministerului Sanatatii, s-a luat decizia sa fie efectuate controale în toate spitalele din România pentru a se verifica daca acestea îndeplinesc conditiile minimale de functionare si pentru a nu mai avea loc accidente precum cel de la Maternitatea Giulesti.

Fertilizarea in-vitro gratuita nu e gratuita nici anul acesta

15% din populatia Europei este afectata de diverse forme de infertilitate. Multe cupluri nu pot apela la fertilizarea in-vitro, singura solutie, pentru ca nu dispun de banii necesariUn program prin care statul sustinea fertilizarea in-vitro pentru 250 de cupluri din tara ar fi trebuit sa inceapa in acest an, insa a fost aminat pentru anul viitor. Suma promisa in 2009 pentru acest tratament era de 500.000 de euro.     Infertilitatea este o boala care afecteaza tot mai multe cupluri de virsta tinara, printre cauzele stabilite de specialisti aflindu-se dereglarile hormonale si diverse boli cum ar fi cele endocrinologice sau ginecologice. De asemenea, medicii spun ca exista si cauze genetice sau legate de stilul de viata, inclusiv de alimentatie.     In 2009, promisiuni de fertilizare gratuita in 2010Potrivit unor informatii date publicitatii de Asociatia SOS Infertilitate, care sprijina persoanele afectate de infertilitate, cu aceasta problema se confrunta aproximativ 15% din populatia Europei, iar in Romania nu exista statistici in acest sens.      In acest context, anul trecut conducerea Ministerului Sanatatii isi exprima intentia de a sustine financiar cuplurile afectate de infertilitate. „Este timpul ca infertilitatea sa fie recunoscuta de catre autoritati ca o problema medicala ce produce suferinta si care necesita compensare. Este corect ca si pacientii romani sa aiba acces gratuit la tratamente medicale dovedite utile. Am avut astazi o intilnire cu reprezentantii Comisiei de obstetrica-ginecologie a Ministerului Sanatatii si am decis ca este necesar ca de anul viitor programele nationale ale Ministerului Sanatatii sa cuprinda si o initiativa pentru a ajuta tinerele cupluri“, declara, in octombrie 2009, Adrian Streinu Cercel, secretar de stat in Ministerul Sanatatii la acea vreme. Atunci, conducerea Ministerului anunta ca din 2010 acest program va incepe.     Fertilizare in-vitro gratuita, la anulReprezentantii Asociatiei SOS Infertilitatea, cei care au propus Ministerului Sanatatii acest program, spun ca, potrivit informatiilor Ministerului, acest program nu va mai incepe in 2010, ci a fost aminat pentru 2011. „Vom face tot ce tine de noi pentru ca la un moment dat sa intre si Romania in normalitate din acest punct de vedere. Infertilitatea este o boala, iar oamenii care sufera de o boala au dreptul sa beneficieze de asigurarile sociale, la care contribuie“, declara Paula Izvoran, reprezentanta asociatiei.     1.000 de euro pentru fertilizareIn conditiile in care inceperea programului a fost aminata, cuplurile afectate de infertilitate sint obligate sa plateasca sume importante pentru aceasta procedura. La Cluj, pretul unei fertilizari in-vitro este de 800 de euro si se poate face la Clinica de Ginecologie I, unde functioneaza si Departamentul de Reproducere Umana Asistata. Cei afectati de aceasta boala au nevoie si de tratament, iar preturile variaza intre 75 de lei si 530 de lei.     Ce spun femeile afectate de infertilitateAdina * Pe un forum dedicat infertilitatii„Am 29 de ani, sint diagnosticata cu infertilitate primara. Incerc sa am un bebe de la virsta de 24 de ani si nu am ramas niciodata insarcinata.“Dariana * Pe acelasi forum„Am 42 de ani. Sotul meu are 47 de ani. Ne dorim un copil de 20 ani. Am doua sarcini de 6 saptamini oprite in evolutie in 2009, o sarcina oprita in evolutie la 16 saptamini in 2003.“Ioana„In alte tari se deconteaza un numar mare de proceduri de fertilizare in-vitro, precum si costul tratamentelor. Speram ca vom ajunge si noi la performanta asta.“

E.ON Fun Factory, fotbal in familie

Acest sfîrsit de saptamîna aduce pentru clujeni penultima etapa a  „campionatului“ de distractie în familie prin E.ON Fun Factory. La eveniment sînt asteptati clujenii amatori de sport, atît cei care au participat la editiile anterioare, cît si cei care nu au profitat pîna acum de aceasta ocazie, pentru a petrece cîteva ore împreuna cu familia jucînd fotbal si participînd la concursurile organizate în cadrul proiectului E.ON Fun Factory. Sîmbata, începînd cu orele 16, în Parcul Rozelor din cartierul Manastur, E.ON România si partenerii sai, Primaria municipiului Cluj-Napoca si organizatia studenteasca AIESEC, le ofera clujenilor pasionati de fotbal etapa cu numarul noua a E.ON Fun Factory – fotbal în familie. Participarea la evenimentele „E.ON Fun Factory“ este libera, fara înscriere prealabila, importante fiind doar buna-dispozitie si dorinta de a face cît mai mult sport.

Minifotbalul, in alte cinci judete

Începînd din aceasta vara, Asociatia Româna de Minifotbal va demara campionate de minifotbal în alte cinci judete ale tarii: Harghita (Miercurea-Ciuc), Vrancea (Focsani), Bihor (Oradea), Suceava (Suceava) si Ilfov (Buftea). Cu aceste noi judete pe harta minifotbalului, ARM îsi continua strategia de promovare a minifotbalului pentru amatori în România, indiferent de vîrsta practicantilor. În acest moment, minifotbalul se bucura de cea mai mare reprezentativitate în Ardeal, unde Asociatia Româna de Minifotbal este prezenta în toate judetele cu exceptia Bistritiei-Nasaud. Pentru 2011 Asociatia Româna de Minifotbal va continua sa dezvolte proiecte noi si îsi propune chiar sa organizeze inclusiv un turneu european de minifotbal în România, dar si constituirea unei echipe nationale de minifotbal si angrenarea acesteia în competitiile internationale.

Baschetbalistii se intorc la Cluj

Dupa un ultim antrenament efectuat joi dimineata, baschetbalistii de la „U“ Mobitelco au pornit spre casa, avînd de înfruntat un drum lung, de aproximativ 14 ore, cu autocarul. Stagiul de pregatire din Serbia s-a încheiat cu bine, fara probleme mari de sanatate, exceptie facînd Andrei Bercean, care a suferit o contuzie la genunchi, dar nu foarte grava. Baschetbalistii vor primi liber pîna luni, cînd vor începe antrenamentele pe plan local.

?Feroviarii? vor sa bata in Regie

Ultima partida CFR - Sportul, incheiata indecis, 0-0Elevii lui Andrea Mandorlini nu vor avea un meci usor in Regie. Sportul Studentesc este o echipa spectaculoasa, care da multe goluri, chiar daca primeste si mai multe. Clujenii sint condamnati sa cistige, pentru a nu se indeparta de Steaua si Dinamo, care au deja un avans de 5 puncte. Feroviarii trebuie sa invinga si pentru ca antrenorul lor, Andrea Mandorlini, sa nu fie demis. In ciuda asigurarilor date de presedintele Iuliu Muresan si patronul Arpad Paszkany, au aparut zvonuri ca italianul ar putea fi inlocuit, daca rezultatele bune intirzie sa apara. In ciuda acestor zvonuri, Mandorlini declara ca nu isi face griji, intrucit a mai pregatit echipe care au ratat startul de sezon, iar apoi au revenit puternic. „Nimeni nu se astepta sa pierdem atitea puncte in primele etape. Nu simt nici o presiune. Nu ma gindesc ca nu voi prinde Liga Campionilor, ma gindesc doar la meciul cu Sportul. Chiar i-am spus presedintelui Iuliu Muresan ca in cariera mea am mai pregatit echipe care au avut un inceput greu, dar apoi am reusit sa ii remontez pe parcurs. Acum conteaza meciul cu Sportul, nu ne gindim la alti jucatori. Pina la finalul perioadei de transferuri vom vedea ce va fi“, a declarat Andrea Mandorlini. Italianul a mai declarat ca CFR a avut ghinion in partida cu Astra, terminata la egalitate, 2-2, in Gruia. „Partida cu Astra a fost una pe care o cistigi in noua cazuri din zece, putea fi 3-1, 4-1, dar din pacate nu a fost asa, am avut ghinion“, a mai spus tehnicianul campioanei.     Se pare ca ghinionul s-a abatut asupra campioanei. Dupa ce Yssouf Kone si Sasa Bjelanovic s-au accidentat in partide oficiale, saptamina aceasta s-a accidentat la antrenamente si Lacina Traore. Feroviarii l-au chemat inapoi pe Paul Batin, care fusese imprumutat la Gaz Metan Medias, pentru a intari compartimentul ofensiv al echipei.    Selymes e optimistAntrenorul Sportului Studentesc, fostul international Tibor Selymes, este optimist inaintea confruntarii cu campioana CFR, dar e constient ca echipa sa mai are de lucrat la omogenitate. „Sa nu uitam ca CFR este campioana Romaniei. Are jucatori valorosi, dar intr-adevar la ora actuala nu joaca un fotbal placut si nici nu are rezultate. Daca noi sintem un pic destepti, e o echipa de la care putem cistiga puncte. Avem echipa buna, dar mai avem nevoie de timp pentru rutina. Jucam bine, dar apar momente de neatentie in faza defensiva, care au fost taxate de toata lumea“, a declarat antrenorul Sportului.    Arbitreaza Radu PetrescuPartida Sportul Studentesc – CFR Cluj va fi arbitrata de centralul bucurestean Radu Petrescu, ajutat la tuse de Sebastian Gheorghe (Suceava) si Adrian Vidan (Bucuresti). Arbitru de rezerva va fi Catalin Popa (Pitesti), iar obervatori Anton Helesteanu (Iasi) si Sorin Satmari (Bucuresti).       In istoria confruntarilor directe dintre Sportul si CFR este egalitate, fiecare echipa avind cite trei victorii, sase partide terminindu-se la egalitate. Bucurestenii au marcat in poarta feroviarilor 11 goluri, cu unul mai mult decit au primit. CFR a invins o singura data in Regie, cu 2-1, in 29 septembrie 1974. „Studentii“ bucuresteni nu au invins niciodata in Gruia, dar au obtinut patru remize in sase deplasari. Ultimul meci in Liga 1 dintre cele doua echipe s-a disputat la Cluj si s-a terminat la egalitate, 0-0.     Partida se va juca astazi, la ora 18, pe Stadionul „Regie“ si va fi transmisa in direct de Digi Sport.

?U? se reintilneste cu Dorinel

„Neamtul“ nu este printre favoritii suporterilor clujeni, deoarece in 2008, cind incepuse un proiect pe termen lung la „U“, a acceptat oferta lui Gigi Becali si a plecat la Steaua, iar cind a revenit la Cluj a fost aproape de a retrograda clubul in Liga 3.     Jucatorii Universitatii au moralul ridicat dupa victoria surprinzatoare de la Urziceni si spera sa obtina 3 puncte si din partida cu Otelul. De cealalta parte, galatenii au avut un start excelent de sezon, acumulind 10 puncte in patru meciuri, fara sa primeasca gol. Va fi un duel interesant, intre doua echipe care de obicei incinta publicul.      „U“si Otelul s-au mai intilnit de 22 de ori in Liga 1. Clujenii au obtinut 10 victorii, iar galatenii numai 8, in timp ce 4 partide s-au incheiat la egalitate. In ultimul meci dintre cele doua echipe, Otelul a condus cu 1-0 si a avut doi oameni in plus pe teren, dar Universitatea a revenit miraculos si s-a impus cu 2-1.     Partida Universitatea – Otelul se va disputa duminica, de la ora 18, pe Stadionul „Cetate“ din Alba Iulia. Arbitrul intilnirii este Mugurel Draganescu din Breaza, care va fi ajutat la tuse de Mircea Orbulet si Valentin Avram, ambii din Bucuresti. Observatori sint Valeriu Ionita si Marius Cheregi, iar arbitru de rezerva Dragos Istrate, toti bucuresteni.

Istoria se rescrie in aceste zile

In aceste zile, Centrul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din Romania desfasoara cercetari in beciul cladirii care a devenit intre timp Palatul Copiilor si care in urma cu aproape 60 de ani adapostea sediul securitatii. Se crede ca in subsol s-ar afla zidite ramasitele a 13 dintre luptatorii anticomunisti arestati de securitate intre februarie si mai 1949, fiind apoi condamnati la munca silnica. Se pare insa ca nimeni nu a mai ajuns sa munceasca, 12 barbati si o femeie fiind impuscati undeva in Cluj. Femeia, sotia lui Silviu Dalea a aflat deja povestea. O data de la sotul sau si familia acestuia si apoi de la cei care acum vor sa puna ordine in istorie. Grupul celor 13 a fost format din 12 barbati si o femeie. Majoritatea luptatorilor anticomunisti care se presupune ca sint ingropati la Cluj provin din judetul Alba si au activat in miscarea armata de rezistenta anticomunista din zona Muntilor Apuseni. Emil Dalea s-a nascut la 20 august 1917 in Galda de Jos. A fost agricultor, a luptat in armata unde a fost ranit si a primit gradul de sergent, iar apoi a lucrat ca si ceferist. Era casatorit si avea doi copii, pe Silviu si o fata mai mica cu doi ani. Istoria il consemneaza ca membru in organizatia lui Alexandru Maxim, lucru pentru care a fost arestat la 9 martie 1949 si condamnat de Tribunalul Militar Sibiu in 18 octombrie la 20 de ani de munca silnica, fiind inchis la Aiud, Gherla si Sibiu. In 28 februarie 1950 a fost transferat la Penitenciarul Tribunalului Cluj, fiind preluat in 5 aprilie de securitate. A fost executat la sediul securitatii din oras.Sentimente contradictoriiIn casa familiei Dalea, sentimentele sint contradictorii. “Parca mi s-a urit. De atita vreme ii tot cauta, da’ nu i-au mai gasit. Acuma zic ca ar fi la Cluj, da’ io nu cred ca ii gasesc nici acolo”, spune femeia si il lasa apoi pe sotul sau sa continue povestea. Aparent, pentru el este doar a amintire. “Oh, da’ ce sa mai spun io? Eram un copil. Aveam numa’ 5 ani cind l-or luat pe tata. Nu mai tin io minte asa bine”, spune Silviu, dar imediat ochii i se umezesc, vocea incepe sa ii tremure, iar cuvintele ies din ce in ce mai greu. “Era o zi ca oricare alta. Nu stiu de unde veneam, dar aci, pe ulita, l-am vazut pe tata. Era legat la picioare cu lanturi si in jurul lui oameni cu arme. M-am speriat, da’ n-am stiu ce sa fac. Atunci l-or luat si l-or dus”povesteste barbatul ajuns acum la 68 de ani. Dupa ce amintirile se mai estompeaza putin, Silviu Dalea isi poate continua povestea. “A fost in armata si cind o venit acasa s-o angajat la CFR. Aici stateam toti si munceam cum puteam, ca era foarte greu. Nu era mincare, nu erau bucate, nu era nimic. Da’ eu eram mic. Numa’ mama si tata munceau. No, si dupa ce l-o luat, o ramas saraca mama numa’ singura. Mama a trait pina in 1987 si nu s-a mai casatorit. Mai credea ca tata e viu”, mai spune barbatul si isi pierde din nou vocea. Pentru el, Emil Dalea, tatal sau, a fost un om care “n-a avut nici o vina, n-a gresit cu nimic”. De fapt, nici nu conteaza daca a gresit. “Pentru ce i-o luat? Nu stiu. Nu stiam io prea multe ca eram mic, dar o fost rau. Veneau din timp in timp la noi acasa, cu arme. Cautau, ne intrebau, verificau. Noi ne speriam rau de tot. Nici la scoala nu ne-am putut duce. Nu ne-o lasat sa mergem la scoala. Securitatea nu ne-o lasat. Dupa un timp am mers si la scoala, dar ne era si frica si la altii le era frica de noi. Lumea din sat se ascundea. Era rau de tot”, mai povesteste barbatul. Nu au stiut nimicChiar daca a fost de fata cind tatal sau a fost ridicat de securitate, iar sentinta era “munca silnica”, nu a mai stiu nimic de Emil Dalea. “Nu ne-o spus nimeni nimic, nu am mai avut nici o veste. Abia prin 1972, cind o trebuit sa facem la casa si ne-o trebuit ceva acte ne-o dat un certificat de deces, dar nu stiam ce s-o intimplat cu el, pe unde ii sau cum o murit. Acuma mai stim si noi, de cind s-ar apucat sa sape la Cluj”, spune Silviu Dalea. In afara de el, dintre urmasii “grupului de la Galda” nu a mai ramas aproape nimeni. Cel putin, nu in zona. “Nu mai stiu daca mai e cineva. Noi am ramas aici si aici stau si copiii si nepotii. Altii nu stiu pe unde s-or mai dus ca ne-o fost frica sa vorbim si acuma nu mai stim cine si pe unde mai ii”, spune Silviu Dalea. Desi a fost doar un copil, barbatul isi aminteste de tatal sau. “Era un om mare, inalt, puternic si frumos. Am si citeva poze pe aici”, spune el, dar sotia este cea care le cauta. Singurele imagini cu Emil Dalea sint cele in care apare pe Livretul Militar. Un copil s-a jucat intre timp cu poza si i-a adaugat o barba si doua urechi, insa poza ramine pentru Silviu Dalea singura imagine a tatalui sau. “Nu prea sint poze. Mai era una taiat, da’ nu stiu ce o facut fata cu ea. Era un barbat ca zidu’ de mare si de tare. Ce or avut cu el? Ce rau o facut el? Ca le-o dus de mincare la aia din munti? Rautate omeneasca”, spune sotia lui Silviu, care a gasit intre timp citeva poze cu sotul sau in copilarie. “Io nu l-am cunoscut. Mi-a povestit soacra si sotul si am mai aflat asa intre timp. Nu pricep io, da’ o fost greu. O venit din armata, o muncit si o fost destept. Trebuia sa il lase acasa sa vada de familie. Si daca l-or luat, erau 20 de ani de munca, da’ era acasa la 50 de ani si era in putere. Asa l-or impuscat. Da’ de ce? Ce rau o facut el? Ca n-o facut nimic si n-o omorit pe nimeni”, spune femeia care isi aduce aminte ca soacra sa i-a povestit ca la putin timp dupa arestare a urmat o perchezitie. “Au venit cu el inapoi, acasa, sa caute ce gasesc. Or gasit o arma si gloante, da’ cine n-avea arma atunci? Si pentru atita lucru l-or impuscat”, spune femeia care se ridica sa puna pozele la loc. NiciodataIntr-un moment extrem de tensionat, urmasii luptatorilor anticomunisti asteapta rezultatele sapaturilor de la Cluj. Indiferent de ceea ce se va gasi, pozitia este extrem de transanta. “Eu nu l-am cunoscut, da’ as vrea sa imi fac datoria, sa ii fac rinduiala crestina ca si la mama”, adauga sotia sa si pleaca spre poarta sa ne conduca. Pe drum isi aduce aminte. “Nu s-o schimbat nimic. Nu ne-o dat nimeni, nimic, niciodata. O despagubire pentru ca or nenorocit familiile si or lasat copiii orfani. Acuma, daca ii gasesc trebuie sa il aducem sa facem inmormintare. Nu ne da nimeni nimic si tot noi trudim si cheltuim”, mai spune femeia inainte de a dori sanatate celor care se ocupa de caz.

Cind e sa se intimple...

 Grea diplomatia! Grea de tot! Adica, dificil de invatat si de aplicat, dar si mai greu de priceput. Zilele trecute, poate ca ati aflat deja, rusii anuntau ca au arestat un diplomat de rang inalt, roman de felul sau, angajat al unei ambasade din Rusia. Ziceau ca l-au prins in timp ce incerca sa afle secrete militare si drept consecinta l-au saltat. A mai trecut o zi si tot rusii au mai anuntat si ca l-au expulzat. Adica l-au trimis din mama Rusia in tovarasa Romania. In replica, romanii au trimis si ei un tavarisci catre casa lui. Adica, un rus cu rang similar a fost luat pe sus si trimis sa-i dea raportul lui Putin. Asta am inteles eu pentru ca pe al nostru l-au luat cei de la FSB, adica urmasii KGB-ului, copii de suflet ai lui Putin. Iar al lor, daca tot s-a dus, probabil ca tot la nenea Putin a ajuns, ca sa ii spuna si sa ii povesteasca toate cite le-a vazut si le-a auzit. Pina aici, toate bune si frumoase. Zice lumea, care se pricepe la astfel de situatii, ca asa-i practica diplomatica. Daca prinzi spionul, il iei frumusel de guler si ii faci vint peste granita. Nu faci scandal, ca nu-i frumos. Ca sa fie totul ok, tara in care l-ai zburat pe om, iti intoarce serviciul si iti trimite unul de al tau. Mai zice lumea, tot cea care se pricepe, ca atitudinea Rusiei, care l-a arestat pe al nostru inainte de a-i face vint, ar fi un mesaj de forta, care ar trebui sa sune cam asa: “Nu ne convine ca v-ati tras scut anti racheta si in concluzie luati avertismentul! Daca nu va mai ginditi, s-ar putea sa nu se stie”. Raspunsul alor nostrii s-ar putea traduce cam la fel. “Scutul e aici si nu pleaca nicaieri, iar cu avertismentul vostru ne stergem sub racheta”. Acum, in limbaj diplomatic, lucrurile sint mai cu miere si probabil cu ghimbir sa piste la limba. Cum spuneam, grea diplomatia! Dar eu tot nu inteleg. Pai daca rusii s-au suparat pe noi, trebuia sa ni-i trimita pe toti acasa. “Mai copii, parintii vostrii nu si-au mai platit regia. Ia plecati voi si explicati-le ca daca nu isi achita datoriile va luam casa”! Iar romanii, puteau si ei gindi un raspuns mai inteligent. “E criza tovarasi. N-avem nici sa trecem drumul. Voi nu ne intelegeti, asa ca ne-am dus la banca americaneasca si aia ne-au dat imprumut, dar ne-au ipotecat casa, asa ca n-aveti ce sa mai luati”! Dar, toata treaba asta n-o fi tocmai diplomatica. Sigur asa este! Pentru mine, toata situatia este extrem de simpla. Daca diplomatic vorbind reprezentantul ambasadei noastre a facut vreo prostie trebuia tras la raspundere. Nu de rusi, ci de ai nostri. Daca ei l-au arestat, atunci trebuia sa il arestam si noi pe al lor. Daca nu erau motive, atunci s-ar fi rezolvat cu scuze. Asa, pare-mi-se mie ca am luat o pozitie cam slaba in fata unei tari care ne-a cam calcat in bocanci in ultimii 60 de ani si nu cred ca este normal. In plus, ce zic oare partenerii nostrii din NATO si UE? Greu de spus. Grea diplomatia!

Aproape o tona de peste prins de sportivii din Rosia Montana

 Pescarii sportivi din Rosia Montana au participat în perioada 7-9 iulie la Vadu Rosu la concursul de pescuit sportiv “Cupa rezistentei”, concurs la care au participat pescarii Eusebiu Cosa care a obtinut locul IV cu 312 kilograme, Cristian Jurca locul VI cu 295 kilograme si Vasile Marciuc cu 257 kilograme. În prezent pescarii din Rosia Montana se antreneaza pe lacul Livada situat la frontiera cu Ungaria, iar în luna septembrie vor participa tot la un antrenament în localitatea Motunka, pregatindu-se pentru viitoarele 3 concursuri programate în acest an în localitatile Moara Vlasiei, Doripesco si Cetariu. 

Au plecat la Tirgu Jiu

Handbalistii de la „U“ Transilvania au plecat ieri la Tîrgu Jiu, unde vor participa astazi si mîine la „Cupa Energia“. Alaturi de „universitari“, la competitie mai sînt înscrise formatiile UCM Resita, CSM Bucuresti, Energia Tîrgu Jiu, Steaua Bucuresti si Minaur Baia Mare. „La Tîrgu Jiu mergem sa testam echipele UCM Resita si Energia. De asemenea, vom trimite în teren jucatorii tineri ai echipei pentru a le evolua potentialul cu adversari puternici“, a declarat managerul echipei, Mihai Tritean. În alta ordine de idei, „U“ Transilvania a reziliat pe cale amiabila contractul cu jucatorul Mihai Marta, pe pozitia de extrema dreapta urmînd a evolua Stelian Irimies, fara a aduce dublura pe acest post.

Alba va avea un Castel al Rozelor

 Castelul de la Sincrai, aflat in prezent intr-o stare de degradare destul de avansata, va deveni Castelul Rozelor si va fi inclus in circuitul turistic. Castelul nu va fi insa asemenea unui muzeu, ci va fi complet functional, aici urmind sa se desfasoare activitati de formare profesionala. El va fi insa si o emblema a cultivatorilor de trandafiri din zona Aiudului, deveniti deja celebri inclusiv peste hotare. Localitatea Sincrai apartine administrativ de municipiul Aiud si se afla la 8 km de acesta, intre localitatile Ciumbrud si Radesti, in “inima” zonei unde se intind cimpuri intregi de trandafiri. Castelul din Sincrai a fost ridicat, in anul 1890, ca resedinta a familiei Banffy. Constructia este situata pe malul Muresului si este alcatuita din demisol, parter si etaj. Pe latura de nord sint amplasate doua turnuri de inaltimi diferite. Dupa 1947, imobilul a fost transformat in azil pentru copiii cu dizabilitati. Dupa cum au mentionat reprezentantii Consilului Judetean Alba, odata cu schimbarea destinatiei cladirii, aceasta “a suferit mari transformari exterioare si interioare, majoritatea fiind de natura sa deformeze aspectul initial, dar mai ales sa duca la degradari majore datorate lipsei de profesionalism in interventii”.Acestia au mai precizat ca, in anii ‘80 a fost efectuata o ultima reparatie a cladirii, neprofesionala, la acoperis. “De atunci s-au produs foarte multe stricaciuni care contribuie la degradarea rapida si distrugerea cladirii. Din 1997 cladirea a ramas nelocuita, dar mai ales lasata in paragina”, au mai aratat reprezentantii serviciului turism din cadrul institutiei judetene. Igienizare si conservare“Anul acesta ne-am ocupat de Castelul de la Sincrai. Am reusit sa facem o igienizare a acestuia, atit pe interior cit si pe exterior, atit cit s-a putut, dat fiind ca a fost si este destul de deteriorat si am aplicat la o proiectare pe doua etape. Prima etapa este legata de proiectare pe partea de conservare si a doua etapa pentru reabilitarea Castelului de la Sincrai”, a declarat directorul Directiei Tehnice din cadrul Consiliului Judetean Alba, Dan Popescu. Lucrarile la castelul de la Sincrai presupun doua etape, conservarea si restaurarea. Prima etapa este cea de conservare si presupune, in special, lucrari la nivelul sarpantei, scurgerii apelor si izolarii cladirii. “Pentru prima parte, pe un proiect cistigat de colegii mei de la Directia Economica pentru crearea unui centru social, se primesc niste bani cu care sa reusim sa facem conservarea”, a mentionat Dan Popescu. Licitatia pentru proiectarea lucrarilor de conservare a fost deja facuta in cursul lunii trecute, la aceasta prezentindu-se un singur ofertant, o firma din judetul Cluj. Unic si reprezentativ“Din punctul nostru de vedere, ca functionalitate, el trebuie sa fie o cladire reprezentativa la nivelul producatorilor si cultivatorilor de trandafiri. Ea poate fi folosita asociativ, precum si in ceea ce inseamna Centrul de formare si pregatire profesionala. Ca si functionalitati, dorim sa asigure spatii pentru pregatire profesionala si spatii pentru asociatie, pentru nevoia lor de asociere. Pe de alta parte, cladirea Castelului de la Sincrai, care este unica, poate sa fie imaginea producatorilor de trandafiri din judetul Alba (...) <<Castelul Rozelor>>, poate fi o idee. Eu nu sint acum in masura sa ii dau o denumire oficiala, pentru ca producatorii de trandafiri trebuie sa aiba un cuvint de spus, dar Castelul Rozelor suna foarte frumos. Pentru acest lucru, pe linga reabilitarea propriu zisa vom face si amenajarea unei curti, a unui domeniu - sa-i spunem - splendid, in zona respectiva, cu multi trandafiri. Va fi o locatie de vis”, este de parere directorul Directiei Tehnice din cadrul CJ Alba. Institutia judeteana a investit, pina in prezent, circa 40.000 de lei in cladire, din care un sfert au fost costurile de igienizare, iar restul sint banii pentru proiectare. Dupa ce aceasta documentatie va fi finalizata, vor fi cunoscute si costurile estimate pentru reabilitare, pentru care se va incerca accesarea unor fonduri externe sau guvernamentale. “Proiectantul ne va spune valoarea estimata a lucrarilor. Dar, cu siguranta, nu va fi o investitie pe care consiliul judetean sa si-o permita acum in totalitate, dar vom cofinanta cit va fi necesar”, a mai spus Dan Popescu.

Bani guvernamentali pentru spital modern la Abrud

 Spitalul Orasenesc din Abrud va beneficia in curind de o finantare guvernamentala in valoare de 1 milion de lei pentru înlocuirea integrala a acoperisului de pe corpul cladirii ambulatoriului de spital si anveloparea cladirii. Din acesti bani se vor face de asemenea si citeva compartimentari, se va reface integral instalatia sanitara si instalatia de încalzire si se va echipa corpul de cladire cu centrala termica proprie pe lemne. Potrivit managerului spitalului din Apuseni, Liviu Ardeleanu, licitatia pentru proiectul de reabilitare si modernizare a Ambulatoriului de Spital s-a încheiat si nu a fost depusa nici o contestatie. Licitatia a fost cistigata de o societate comerciala din Bistrita si se va trece în curind la organizarea de santier si efectuarea lucrarii. “Foarte important pentru spitalul din Abrud este si faptul ca prin H G 765 din 23 iulie 2010 s-a aprobat suma de 17 miliarde de lei vechi pentru reabilitarea termica a spitalului. De data asta se fac lucrari de reabilitare termica, dar nu pe ambulatoriu, ci la cladirile spitalului, respectiv toate sectiile cum ar fi contagioase, medicala, chirurgie, ginecologie, ORL, pediatrie. Aceasta lucrare va fi realizata pe un fond de contrapartida elvetian si va fi executata de catre Compania Nationala de Investitii, unitate de constructii care functioneaza în subordinea Ministerului Dezvoltarii si Turismului. La aceasta lucrare nu mai este necesara efectuarea licitatiilor publice pentru ca lucrarea se face de catre aceasta companie. Lucrarea consta în anveloparea integrala a cladirilor spitalului, refacerea instalatiei termice si instalatiei de apa calda din spital, lucrari de modernizare în centrala termica existenta si înlocuirea în totalitate a usilor si geamurilor cu termopan”, a precizat seful acestei unitati spitalicesti. Liviu Ardeleanu a mai spus ca în ceea ce priveste Proiectul de reabilitare termica a spitalului a primit un real sprijin din partea Primariei orasului Abrud, a primarului Tiberiu Ratiu, a consiliului local care au asigurat din bugetul orasului cofinantarea de 10% a acestuia.

Ajutoare pentru persoanele defavorizate

 Primaria municipiului Alba Iulia incepe distribuirea ajutoarelor comunitare de urgenta catre persoanele defavorizate din oras. Acestea constau in alimente de baza si provin din stocurile de interventie. Din estimarile Serviciului Public de Asistenta Sociala numarul total al posibililor beneficiari depaseste 6.700 de persoane. Pentru a putea ridica alimentele, beneficiarii programului trebuie sa se prezinte personal, cu actul de identitate si dovada incadrarii intr-una dintre categorii, respectiv pensionarii cu cupon de pensie, somerii cu carnetul de somaj vizat, persoanele cu handicap grav si accentuat cu certificatul de incadrare in grad.              

Rindul somerilor se ingroase

Directorul DADR Alba, Ioan Stanciu, a declarat ca în vechea organigrama institutia figura cu un numar de 71 de angajati, dintre care 42 îsi vor pierde locurile de munca, potrivit masurilor de asa zisa eficientizare a sectorului bugetar. Vor ramine astfel doar 21 de angajati la DADR Alba si 8 salariati la Unitatea Fitosanitara, aflata în subordine. De asemenea, noua organigrama prevede doar un singur director executiv si un sef de serviciu, functii care vor fi ocupate de directorul în exercitiu Ioan Stanciu, respectiv de actualul director adjunct Corneliu Georgescu. Reducerea de personal implica de asemenea desfiintarea tuturor posturilor de inginer agricol de la primarii, însa din organigrama DADR Alba vor disparea si 4 posturi de sofer, posturile de femeie de serviciu si administrator. Seful DADR Alba considera ca dupa criteriile de stabilire a noilor organigrame in functie de suprafata judetului si numarul de animale, judetul Alba a fost dezavantajat comparativ cu judetele Sibiu si Hunedoara, care vor avea acelasi numar de personal, desi au mai putine efective de animale. Stanciu a mai precizat ca a luat zilele trecute legatura cu senatorul Alexandru Peres pentru a încerca rectificarea schemei de personal. Cofinantare la subventii europene pentru terenuriDirectorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Alba, Ioan Stanciu a precizat zilele trecute ca Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a obtinut din partea Ministerului Finantelor Publice suplimentarea sumelor necesare cofinantarii din bugetul national pentru plata subventiilor pe hectar pe anul 2009 pentru zonele defavorizate (LFA) si agro-mediu. El a aratat ca suma totala aprobata de MFP este de 165 milioane de lei, reprezentind aproximativ 38,5 milioane de euro, cofinantare ce permite accesarea a peste 570 de milioane de lei, adica aproximativ 133 milioane euro din fondurile europene. Astfel, suma ce va fi alocata fermierilor în aceasta prima transa este de 171,5 milioane euro din totalul de 275.872.267 euro autorizati la plata de APIA pentru plata subventiilor pe LFA si agro-mediu.

Falub se teme de arbitraj

 Antrenorul echipei FCM Tirgu Mures, Adrian Falub, a declarat, joi, într-o conferinta de presa, ca spera sa aiba parte de un arbitraj corect în meciul cu formatia Dinamo Bucuresti, din etapa a V-a a Ligii I. “Am pierdut din cauza unei greseli de arbitraj în partida cu Otelul. Sper ca la meciul cu Dinamo sa avem un arbitraj corect. Nu avem nevoie de favoruri, ci doar de un arbitraj corect. Vreau sa cred ca domnul Kovacs (n.r. - Istvan Kovacs, arbitrul din meciul de simbata) va fi impartial si sa nu repete evolutia slaba din meciul cu Brasovul. Sper sa jucam cu Dinamo de la egal la egal, sa nu ne temem de arbitraj”, a spus Falub. Falub s-a declarat constient ca Dinamo este un adversar puternic, caruia îi stie forta ofensiva, una din cele mai bune echipe din România. “Încercam sa obtinem un rezultat cit mai bun, sa facem fata unei echipe care înscrie multe goluri. Dinamo vine cu intentii clare de a cistiga, dar si noi avem nevoie de puncte. Pentru noi e esential sa luam puncte. Ca sa luam puncte, trebuie sa lucram foarte mult în aparare”, a afirmat Falub.Partida FCM Tirgu Mures - Dinamo Bucuresti, din etapa a V-a a Ligii i, se va disputa simbata, de la ora 18.00.

Tenismena Miriam Bulgaru a cistigat la Cluj

 Jucatoarea de tenis de cîmp Miriam Bulgaru din Alba Iulia a reusit sa cîstige turneul de tenis Winners Cup 2 de la Cluj Napoca, desfasurat recent în localitatea de pe Somes. Aceasta competitie a fost una puternica, de categoria a 3-a în calendarul Federatiei Romane de Tenis, iar victoria este cu atît mai importanta ea fiind realizata la o categorie de vîrsta superioara, 14 ani, în conditiile în care Miriam are doar 11 ani si 9 luni. Sportiva legitimata la TC Sun s-a impus în toate cele 4 partide sustinute, fara sa piarda vreun set, în ultimul act trecînd de Andra Nitescu de la BV Tennis Academy cu scorul de 6-2, 6-2.Competitoarea din Cetatea Marii Uniri, eleva în clasa a 6-a la Scoala Generala “Vasile Goldis“ din Alba Iulia (fosta nr. 1) a revenit în întreceri dupa o perioada îndelungata de absenta.

Romania la Campionatul Mondial de Powerlifting!

 La sfirsitul acestei luni, Cehia gazduieste Campionatul Mondial de Powerlifting destinat juniorilor si junioarelor. La un an si nici doua luni de la infiintarea sa la Alba Iulia, Federatia Romana de Powerlifting, prin abordarea unor proceduri de dezvoltare a bazei de selectie reuseste in acest moment sa propuna spre performanta un lot national de juniori format din 8 sportivi (5 fete si 3 baieti), un numar care da Romaniei certitudinea ca la un moment dat ne vom putea lupta cu sanse reale pentru un titlu mondial.Pentru sfirsitul acestei veri, Federatia Romana de Powerlifting isi propune obtinerea unei medalii si 3 clasari pe locurile 4-6. Momentul la care ne aflam este indiscutabil unul foarte bun din mai multe puncte de vedere pe care le mentionam pe scurt:- Forma sportiva a participantilor din Cehia este buna in ciuda problemelor de pregatire ivite in ultima perioada si va atinge un punct maxim in perioada competitiei;- Consolidarea relatiilor de sprijin intre mediul de afaceri si Federatia Romana de Powerlifting (ex. Kronospan Sebes SA, SC Viva Alba Iulia, SC Alpin 57 Lux, SC Albani Alba Iulia, SC 7Usi, SC Compact Construct, SC Obiectiv Alba Iulia, Weider Romania Iasi, SC Micromatic Cluj Napoca, SC Agil Timisoara, SC Calivita-API Timisoara, Premium Alba Iulia, Livio Dario SRL) - Sprijinirea acestui sport de catre institutii publice dintre care merita sa amintim: Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret, Primaria si Consiliul Local Bacau, Consiliul Judetean Bacau, Primaria si Consiliul Local Zlatna, Primaria si Consiliul Local Ighiu prin finantarea lucrurilor necesare sportivilor care provin din Bacau, Zlatna si Sard. Acest aspect spune mult despre cit de mult inseamna pentru un judet, oras sau comuna sa fie reprezentat de catre sportivi la o astfel de competitie;- Asigurarea unui sport curat prin buna colaborare pe care Federatia Romana de Powerlifting a reusit sa o construiasca in timp cu Agentia Nationala Anti-Doping.Toate aceste lucruri reprezinta fara indoiala rezultatul unor acumulari, rezultatul experientelor internationale pe care le-am acumulat in perioada trecuta de la infiintarea Federatiei Romane de Powerlifting la Alba Iulia.Este evident ca acest campionat mondial stirneste un interes deosebit si sintem siguri ca asteptarile celor care au sprijinit participarea noastra in Cehia nu vor fi nici de aceasta data inselate. Cu ocazia participarii la Campionatul Mondial de Powerlifting din Cehia, Federatia Romana de Powerlifting isi propune ca pe linga performanta sportiva sa faca si o promovare a comunitatii locale in care federatia isi are sediul si isi desfasoara activitatea urmind sa organizam primele competitii internationale oficiale la Alba Iulia in anul 2011.Pe finalul acestui comunicat de presa dorim sa multumim inca o data tuturor celor care ne-au sprijinit cit si celor care ne-au incurcat pentru ca prin gestul lor putem face diferenta intre ei si sa-i asiguram pe cei dintii ca impreuna putem construi o realitate competitionala care sa faca oricind si oriunde cinste atit comunitatii locale cit si sportului romanesc.Federatia Romana de PowerliftingBiroul de Presa

FC Unirea si-a anulat amicalul de simbata

 Partida din Cupa Romaniei, de marti, de la Simeria a perturbat programul divizionarei secunde, care a fost nevoita sa-si anuleaze ultima repetitie estivala, prevazuta simbata la Ludus, cu Unirea Ungheni. În consecinta, antrenorul Marius Baciu ramine cu un singur joc de verificare, cel de la Cisnadie, scor 1-1, de saptamina trecuta, dupa ce s-a anuntat aminarea startului campionatului cu 7 zile. Altfel, fundasul Marius Pistol si-a relulat antrenamentele în urma absentei cauzate de criza renala. Cum la C. Moldovan (Muresul Deva) s-a renuntat, iar Lasc n-a semnat o noua intelegere cu albaiulienii, “alb-negrii” îl testeaza in aceasta perioada pe goalkeeperul banatean Liviu Cioloca (fost la CFR Timisoara si Fortuna Covaci, 24 ani). În acelasi context, sefii clubului încearca ca pina la confruntarea din Cupa Romaniei sa rezolve legitimarile a citorva din cei 7 nou-veniti pentru a-i utiliza in intilnirea de lînga gara Simeriei, ce va avea loc marti dupa amiaza.    

Arbitrii convocati la ora de dirigentie

 Marius, care e problema?”, l-a abordat Avram pe fiul sau la intrarea in sala, dupa ce, initial, ii transmisese telefonic ca poate participa la intilnirea cu arbitrii centrali care oficiaza meciurile din Liga I. “Am avut un incident in drum spre si mi-ati dat «reject»”, a incercat sa se scuze centralul, dar tatal sau nu s-a lasat induplecat: “Stii ce se intimpla? Regulamentul spune ca trebuie sa iei in calcul si aceste mici inicidente si sa ajungi la joc. Si asta denota un element de cauza la efectul pe care il avem. Stai jos!”.Presedintele Comisiei Centrale le-a transmis arbitrilor ca lista pe care o va transmite la FIFA cu arbitrii care au dreptul sa oficieze partide internationale va fi intocmita luind in calcul prestatiile de pe plan intern. “Lista FIFA se face in functie de prestatiile arbitrilor pe plan national. Nu lista se trimite, ci clasamentul pe plan intern din ultimele luni trebuie transmis la FIFA. Nu tinem cont ca Tudor sau Balaj, cel mai bine cotati sint pe ultimul loc in tara. Acum am primit regulamentul si l-am postat pe site. Deci domnilor, in functie de prestatiile din tara am sa trimit clasamentul cu note cu tot la FIFA. Chiar daca trebuie sa recunosc ca FIFA poate sau nu sa tina cont de clasamentul trimis de noi. Dar ei ne recomanda sa trimitem clasamentul in functie de prestatiile de pe plan intern”, s-a adresat Avram arbitrilor.Oficialul CCA le-a mai spus arbitrilor ca a ajuns sa aiba dureri hepatice din cauza unor greseli pe care acestia le comit la partidele din Liga I: “O sa ajungem prin pierderea credibilitatii sa pierdem si alte lucruri. Si ceea ce este mai grav, o chestie obsesiva, excitanta pentru unii - arbitrii straini. Daca noi aducem arbitri straini s-au terminat problemele fotbalului sau arbitrajului romanesc. Va rog sa ma credeti ca dupa meciul Steaua cu Victoria Branesti nu am dormit toata noaptea si azi noapte la fel. Mi-am dat seama ca ma doare aici in partea dreapta si am intrebat sotia ce e aici. Si mi-a zis ficatul. E prima data in viata mea cind ma doare ceva. Nu stiu ce trebuie sa fac pentru a descoperi cauzele. Mi-e atit de usor sa iau niste masuri de nu va puteti inchipui, dar mie imi place sa fac precum neamtul, sa masuram de 10 ori si sa taiem o data. Nu ne puneti in situatia asta”.Si vicepresedintele CCA, Dan Petrescu, parea destul de afectat de greselile de arbitraj de la partidele din Liga I. “Trebuie sa fim barbati si sa recunoastem, am avut niste prestatii incredibil de slabe si am constatat ca dupa o munca de o vara, in care am analizat toate meciurile de la Cupa Mondiala, ati fost foarte superficiali la participarea la curs. Ati stat ca la film, v-ati uitat la imagini, apoi ati sustinut testele, iar unii dintre voi poate nici nu ati mai scos echipamentele din geanta. Asta e concluzia. Ati fost superficiali in tot ceea ce ati facut. Noi nu mai suntem de acord cu astfel de lucruri si cine pune in practica, cine isi vede de treaba, bine, cine nu... sint altii care asteapta”, a fost mesajul transmis de sefii CCA arbitrilor de cetru, dupa care au continuat dicutiile individuale, “lucruri de bucatarie interna”, la care reprezentantii presei nu au mai avut acces.

Talisman norocos - cristalele zodiilor

 PestiAmetistPiatra de culoare violet deschis pîna la închis, rosu-violet. Întareste vointa. Este piatra cumpatarii. În conceptia anticilor este piatra care potoleste orice fel de pasiuni, fie ele datorate iubirii, bauturii, jocurilor de noroc sau altor cauze. Calmeaza suferintele sufletesti si alunga melancolia. Întareste vointa si echilibreaza metabolismul. Se foloseste pentru tratarea insomniilor si nevralgiilor. Protejeaza purtatorul de farmece si vraji. Ideal pentru meditatie. Remediu deosebit împotriva alcoolismului. În vechime era raspîndita credinta ca aceia care beau vin din cupe de ametist nu se îmbata niciodata. Aventurinul, era foarte popular în China Antica, unde purta denumirea de piatra împaratului (Yu). Ca talisman, asigura fericirea, linistea, prospetimea si o minte sanatoasa. Aventurinul rosu- brun este cunoscut din Kenya, iar cel verde din Tanzania, în vreme ce pietrele albe si cele alb-negre vin din Rusia. Este o piatra a norocului si a sperantei. Protejeaza împotriva energiilor negative si împotriva “vampirilor energetici”. Ascute mintea, stimuleaza capacitatile mentale, perceptia, creativitatea, independenta, spiritul conducator, motivatia, curajul, decizia, calitatile de lider, vointa, actiunea, imaginatia. Confera echilibru, pace, inspiratie, energie, prosperitate, succes, calitati de lider. Scade frica, depresia, anxietatea, indecizia, emotivitatea, absorbtia energiei purtatorului de catre o alta persoana, fiind un puternic scut energetic. Aventurinul are un puternic rol curativ, fortificînd organismul. Este bun pentru plamîni, inima, sistemul urogenital, ochi, piele, musculatura, circulatie sangvina. Induce somnul, scade febra, inflamatiile, migrenele, stresul si presiunea arteriala. Mareste acuitatea vazului si ajuta la dezintoxicarea de medicamente, droguri, alcool si toxine. Protejeaza si nativii din zodiile: Berbec, Capricorn si Varsator.TurmalinaPiatra incolora, roz, albastru, verde, galben, brun, galben- brun, negru, multicolor. Asocierea numerologica cu cifrele 11 si 2. Turmalina verde este piatra lunii mai, iar cea galbena a toamnei si a orei 6 dimineata. Turmalina verde este un tamaduitor al tuturor nivelurilor, extinzîndu-si energiile de la cele mai subtile esente spirituale, pîna la cele mai grosiere, ale formelor materiale. Poate sa întareasca sistemul nervos, facîndu-l capabil de mai multa forta spirituala. Este o piatra excelenta pentru a fi purtata în cazurile de oboseala cronica, epuizare, dar si pentru refacerea si regenerarea omului. Inspira creativitate artistilor. Turmalina roz este cea care da iubirea în lumea materiala. Prezenta sa creeaza bucurie si entuziasm în viata. Prin vibratiile sale, Turmalina roz este capabila sa transforme în mod radical legaturile nocive dintre inima si sentimentele negative. Dizolva si disipa sentimentele distructive vechi. Turmalina neagra poate fi purtata atunci cînd se intra într-un ambient negativ. Ea ajuta în formarea unui scut ce are menirea sa imunizeze persoana.

?Spanac? continua sa provoace valuri

 Asa cum era de asteptat, apar primele masuri dictate de cazul cunoscut opiniei publice drept “pedofilul de la Alba Iulia” sau “Spanac”. In vreme ce la nivel local se cauta vinovati si se incearca rezolvarea crizei morale, individul sta in arest si isi asteapta pedeapsa. “Spanac” nici macar nu a inaintat recurs la masura arestului preventiv dictata de magistrati si este posibil sa isi petreaca in spatele gratiilor urmatorii 30 de ani. Procesul este programat sa aiba loc la mijlocul lunii septembrie. Conjunctura neplacutaAsa cum declara si in urma cu citeva zile, conducerea clubului FC Unirea Alba Iulia, incearca sa se delimiteze de acest caz. “Este o conjunctura extrem de neplacuta pentru club, iar parintii au avut obiectii in a mai lucra cu domnul Kalanyos dupa ce respectivul personaj (n.r. Spanac) a fost adus in anturajul grupei. Va dati seama ca nimeni nu mai are incredere sa isi trimita copiii, iar situatia ne-a impus sa decidem asta in cazul domnului Kalanyos. La Alba Iulia s-a lucrat intotdeauna serios si nu putem sa punem o astfel de eticheta clubului. In schimb, domnul Ursu nu are si nu a avut vreo legatura cu acel caz. Dinsul a plecat singur, motivind ca vrea sa isi deschida un club privat si ne-am despartit in conditii normale”, a declarat presedintele clubului Unirea Alba Iulia, Nicolae Lupu. Varianta lui Alexandru Kalanyos este insa diferita de cea a clubului. “Nu este adevarat. Informatia este eronata. Am lua decizia de a parasi clubul singur si asta pentru ca eu am de un an o grupa privata. Practic, faceam concurenta clubului la care lucram si nu era o situatie normala. Oricum erau deja 10 ani de activitate la Unirea, iar anul acesta s-a si retrogradat si s-a si redus activitatea din cauza crizei. Repet, insa, nu am fost concediat si plecarea mea nu are legatura cu cazul lui Spanac”, a explicat Alexandru Kalanyos.

Finantele au sediu de milioane

19.08.2010 Biroul lui Avrigeanu  Sibiul se poate lauda cu o cladire dotata la standarde europene, unde toata lumea va veni cu drag la lucru. Cu alte cuvinte, cladirea este amplasata pe un teren de 2.207 metri patrati, iar suprafata construita este compusa din peste 3.000 metri patrati de birouri, aproape 5.000 metri patrati cu sala de sedinte, holuri, scari, grupuri sanitare, spatii tehnice, arhiva, tezaur, parcaje auto si nu numai. De asemenea, aproape 600 metri patrati reprezinta spatiile comune, iar aproape 1.300 metri patrati ocupa terasele. Firma care si-a pus amprenta pe lucrare este SC Constructii SA, ca antreprenor general, iar in subsidiar figureaza SC Proiect SA, ca proiectant, Cristina Neagu, ca arhitect, Muguras Tuglui, SC Tinet SRL, SC Das Plus SRL si Asconprod SRL. "Noul sediu al institutiei beneficiaza de dotari moderne, cum sunt monitoare de afisaj, patru lifturi, din care doua de capacitate mare, destinate contribuabililor, sistem de sonorizare interioara", a explicat Grigore Popescu, directorul Directiei Generale a Finantelor Publice a Judetului Sibiu. Ani de muncaCupola din sala de sedinteParcarea care va fi folosita de angajati este a unei firme privateIn sediu isi vor desfasura activitatea 360 de angajati ai DGFPS si 20 de angajati ai Garzii Financiare Sibiu. De mentionat ca lucrarile s-au desfaurat intr-un timp record. De longevitate. Nu mai putin de 17 ani s-a lucrat la sediul ultramodern. In tot acest timp s-au succedat formule distincte de conducere organizatorica, motiv pentru care finalizarea a devenit greoaie. „Din aceste motive au fost necesare readaptari la noile conditii de realizare, care au suferit in timp modificari, schimbari de solutii, furnizori de materiale si echipamente tehnologice, tehnologii de realizare, adaptarea la noile cerinte prevazute de Uniunea Europeana impunandu-se astfel efectuarea unor lucrari suplimentare fata de proiect", a mai spus Grigore Popescu. Informatii utile pentru sibieni Noul sediu al DGFP Sibiu functioneaza incepand de luni, 23 august, pe str. Calea Dumbravii, nr. 17. - Centru Financiar Bancar Dioda Programul de lucru cu publicul este: - in zilele de luni, marti, joi si vineri in intervalul orar 7.45 - 16.30; - in ziua de miercuri in intervalul orar 7.45 - 18.30. La intrarea in sediul institutiei au fost amenajate puncte de informare privind amplasarea serviciilor care au program de lucru cu publicul.   Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Sibiu va functiona la etajul 1, Administratia Finantelor Publice a municipiului Sibiu va functiona la parter si mezanin, Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii la etajul 3, Activitatea de Metodologie si Administrarea Veniturilor Statului la etajul 4, Activitatea de Inspectie Fiscala la etajul 5 si Garda Financiara Sectia Sibiu la etajul 6. Numerele de telefon ale Directiei Generale a Finantelor Publice a judetului Sibiu si unitatilor mentionate vor ramane neschimbate.

Tigarete confiscate in Sibiu

19.08.2010  In urma controlului efectuat asupra autoturismului a fost identificata cantitatea de 119.180 tigarete, respectiv 5.959 pachete tigarete marca „Viceroy", ,,Fast" si „Monte Carlo", avand aplicate pe acestea timbre de marcaj din Republica Serbia, fara a detine documente justificative pentru acestea. Tigaretele au fost identificate in autoturism pe bancheta din spate, cat si in portbagajul acestuia si in spatiul ocupat de roata de rezerva. Masuri imediate Intreaga cantitate de tigarete, in valoare de aproximativ 47.700 lei a fost ridicata in vederea confiscarii si continuarii cercetarilor, iar reprezentantii D.J.A.O.V. Sibiu au luat masura sanctionarii contraventionale a conducatorului auto cu amenda in valoare de 60.000 lei si confiscarii mijlocului de transport, conform O.G nr. 92/2003. Prejudiciul estimat determinat din calculul accizei este de 39.000 lei. Nici persoanele asupra carora au fost gasite tigarile nu au scapat ieftin. „In cauza a fost intocmit dosar penal, M. Florin fiind cercetat sub aspectul savarsirii infractiunilor de evaziune fiscala si detinere tigarete in afara unui antrepozit fiscal fara a fi marcate corespunzator, fapte prevazute si pedepsite de art. 9 lit. a din Legea nr. 241/2005 (fapta pedepsita cu inchisoare de la 2 ani la 8 ani si interzicerea unor drepturi) si art. 296 ind. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 ( pedepsita cu inchisoare de la 1 an la 4 ani).", explica inspectorul Luciana baltes, purtatoare de cuvant in cadrul IPJ Sibiu 

Fals sau adevarat?

19.08.2010Una dintre postari are o nuanta clara: „Dezavuarea Ministrului Attila Cseke, privindgravele probleme de coruptie cu care se confrunta sistemul medial romanesc mi-a creatconvingerea ca s-a gresit atunci cand UDMR a fost cooptat la guvernare. Nu este normalsa se bucure de moartea unor bebelusi romani un fost jurist udmr-ist ! Este o rusine aguvernantilor". Dar mai exista si altele, la fel de transante la adresa etnicilor maghiari.„Am observat ca Ministrul Attila Cseke a dat vina pe bebelusi, ca s-au nascut prematur, aspus ca Maternitatea Giulesti este a Consiliului Capitalei iar Ministerul nu are nici oproblema. Asa o banghina de ministru nu a mai avut Romania niciodata. Sa se bucure demoartea unor bebelusi romani un udmr-ist?" 

Retea avariata

Soferul neatent conducea, marti dimineata, un trailer agabaritic pe platforma cauia se afla un buldoexcavator. Fara sa ia in calcul vehiculul transportat, a intrat direct in liniile de contact. In cadere, unul dintre fire a lovit un tanar in cap, iar un altul a avariat usor un taximetru care circula in spatele trailerului. „Circulam in spatele trailerului si dintr-odata au cazut firele. S-au auzit niste bubuituri si va dati seama ca m-am speriat. Eram cu clienta in masina, s-a speriat rau saraca femeie. Daca ar fi cazut pe plafonul masinii, praf il faceau”, a explicat Ioan Pascu, soferul taximetrului afectat.    Doar autobuzeAvarierea retelei electrificate a facut ca traficul in zona centrala a municipiului sa aiba de suferit. Echipele apartinand societatii Meditur au lucrat tot restul zilei pentru a repara linia. „Nenorocirea cea mai mare a fost ca si o persoana a fost afectata. Ne pare rau ca firmele nu apeleaza la ajutorul nostru, pentru ca nu cerem niciun ban pentru a-i scoate afara din oras. Asistenta pentru a-i deplasa dintr-o parte intr-alta a orasului este zero lei”, a explicat Dan Voinea, directorul general al operatorului de transport local. Pana in momentul in care reteaua electrificata a fost reperata, transportul public local de calatori in municipiul Medias s-a facut doar cu autobuze.     Incident similar Ultimul incident de acest gen a avut loc in luna octombrie a anului trecut. Un trailer care transporta un escavator a rupt liniile electrice din zona catedralei ortodoxe. Soferul nu a respectat indicatoarele de inaltime amplasate la intrarea in municipiu si a rupt firele electrice pe o portiune de aproximativ 150 metri. In aceste conditii, troleibuzelele care mergeau din Gura-Campului la Automecanica si respectiv cele de pe traseul Vitrometan - Automecanica nu au mai putut functiona, iar in locul lor au fost introduse autobuze. Lucrarile de reparatii au durat mai multe zile.

In circuitul mondial

Dumitru Chisalita a stabilit legaturi importante cu mai multe institutii de prestigiuParticiparea medieseana, in premiera, la Congresul Mondial al Stiintei si Tehnicii a starnit ecoul scontat. Lucrarea prezentata de Dumitru Chisalita, seful CDI Gaze Naturale, intitulata „100 ani de exploatare a gazelor naturale in Romania si in Europa”, i-a surprins pe participanti. „Daca cei 350 de reprezentanti din 41 de tari au fost uimiti ca Romania dispune de gaze naturale, in conditiile in care acestia credeau ca este dependenta de gazul rusesc, fostul Ministru al Integrarii Europene in guvernele Romaniei in perioada 1996-1999 Alexandru Herlea, prezent la aceasta manifestare, a apreciat ca nu si-a dat seama, pana la prezentarea lucrarii, cat de putin se cunoaste despre un sector atat de important cum este cel al gazului natural, si ca se impune a face cunoscute aceste importante realizari ale Romaniei intregii lumi”, arata Dumitru Chisalita.     In Romania, in 2014 Reintors in tara la inceputul acestei saptamani, Chisalita a anuntat ca Romania ar putea organiza in 2014 o sesiune a Comitetului Mondial al Istoriei Științei și Tehnicii. Chiar la Medias. „Pentru a definitiva o astfel de initiativa este necesara in primul si in primul rand stabilirea unei participatiuni a institutiilor romanesti, in al doilea rand o comisie la fata locului. Eu am propus orasul Medias pentru acest eveniment, insa trebuie analizata capacitatea locala de organizare a unei astfel de conferinte. Precizez ca, prin aceasta organizare, Mediasul ar deveni primul oras din Romania care ar organiza o astfel de manifestare in ultimii 30 de ani si s-ar inscrie in lista oraselor de renume cu contributii importante la dezvoltarea istoriei stiintei si tehnicii”, mai spune Dumitru Chisalita.     Parteneriate noiUn alt rezultat important al partiparii la Congresul Mondial al Stiintei si Tehnicii se va concretiza in aceasta toamna. Centrul de Documentare si Informare Gaze Naturale din municipiul Medias va incheia un parteneriat de colaborare cu Universitatea Belfort din Franta. In urma acestuia, de anul viitor se vor realiza schimburi de studenti. Totodata, un alt aspect este realizarea in comun cu universitatea franceza a unei lucrari de istorie a gazelor naturale din Europa. „Discutiile purtate cu cei din conducerea Universitatii din Belfort, Franta, au pus bazele unei colaborari, in efectuarea de lucrari de cercetare si documentare. Totodata, am mai avut discutii cu reprezentantul Academiei de Stiinta din Luningianese, Italia. Acestea au pus bazele unei colaborari viitoare pentru realizarea unei lucrari de cercetare despre istoria petrolului si a gazelor naturale”, a mai explicat Chisalita.     Din toata lumeaComitetul Mondial al Istoriei Științei și Tehnicii (ICOHTEC) reprezinta o organizatie infiintata in anul 1968 de catre Polonia, fosta URSS si Statele Unitea ale Americii. Scopul a fost acela de a realiza cercetari in domeniul istoriei tehnicii, a conserva si pastra istoria tehnicii, prin realizarea de muzee virtuale si muzee in vivum. Membri acestei organizatii sunt in general organizatii si institutii provenind din tarile Europei, dar si din Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia, India si Australia.

Capace furate

Pe timp de criza se fura orice, inclusiv capace de canal, iar cei care fac acest lucru nu se gândesc la consecinte. În aceaste conditii, canalele devin veritabile capcane, iar de asta s-au convins pe pielea lor mai multe persoane. Un mediesean aflat la o nunta, la sfârsitul saptamânii trecute, a cazut în canal si si-a fracturat un picior, iar un altul si-a avariat autoturismul. De vina pentu cele doua incidente este un canal din Piata Regele Ferdinand I, al carui capac a fost furat. Într-un comunicat de presa remis ulterior pe adresa redactiei, SC „Apa Târnavei Mari” SA anunta demararea unei campanii prin care sa constientizeze cetatenii cu privire la furtul capacelor de canal si la riscurile pe care aceste furturi le implica.  „Ne exprimam dezamagirea ca persoanele care comit aceste fapte reprobabile nu se gândesc la consecintele negative care se rasfrâng asupra întregii comunitati. Facem apel catre toti mediesenii sa sesizeze Politia Municipiului Medias si sa  sesizeze compania „Apa Târnavei Mari” cu privire la aceste furturi, la sediul societatii de pe strada Gravorilor, telefonic la numarul 0269-845.919, sau în scris, la adresa relatii.clienti@apatarnavei.ro”, se arata în comunicatul de presa al operatorului de apa canal.    A. P.

Ultimele plati pentru trusou

Daca v-ati casatorit dupa data de 2 iulie, sau copilul dumneavoastra s-a nascut chiar si doar o zi mai târziu, nu mai primiti niciun ajutor financiar de la statul român. Legea 118/2010 a abrogat actele normative prin care se acordau pâna acum cele doua ajutoare. „Prin Legea 118/2010 s-a abrogat atât legea 482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou nascuti, cât si Legea 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei. Astfel, pentru nasterile survenite pâna la data de 2 iulie 2010 si pentru casatoriile încheiate pâna la aceeasi data, sprijinul financiar se va solicita la plata pâna cel mai târziu la data de 31 august” explica Alina Stefan, purtatorul de cuvânt al Primariei Medias.      Singurele plati care se mai fac sunt, în noile conditii, cele pentru cereri înregistrate în lunile anterioare. Directia de Asistenta Sociala va face plata trusoului pentru nou nascuti în data de 26 august si a sprijinului acordat la întemeierea familiei în data de 25 august. „Contravaloarea trusoului pentru nou nascuti, în suma de 150 lei, se va plati catre un numar de 12 persoane care au depus cereri în luna aprilie. Sprijinul acordat la constituirea familiei, echivalentul în lei a 200 de euro, se va plati unui numar de 11 familii care au depus cereri în luna mai 2010. Plata se va face la sediul Directiei de Asistenta Sociala, din strada Aurel Vlaicu, numarul 33”, mai spune Alina Stefan.    A. P.

BENJAMIN H. FREEDMAN - EVREUL CARE NU MINTE

Publicat de Ion Coja in Textele altora pe 05.08.2010 Cine a declansat si la ce au folosit razboaiele mondiale? Au existat si evrei care au spus adevarul Articol preluat din revista Lumea nr. 7/2010 Discurs tinut de Benjamin H. Freedman, consilierul presedintelui W. Wilson, in 1961 Veti putea, evident, considera ca este o afirmatie foarte vaga, dar permiteti-mi sa va descriu ce s-a petrecut in timp ce noi dormeam. Ce s-a petrecut? Intai s-a petrecut primul razboi mondial, care a izbucnit in 1914. Mai sunt putini oameni de varsta mea care-si amintesc lucrul acesta. Acest razboi a fost purtat intr-o tabara de catre Marea Britanie, Franta si Rusia, si, in cealalta tabara, de catre Germania, Austro-Ungaria si Turcia. In doar doi ani, Germania practic castigase acel razboi: nu doar „de iure", ci chiar „de facto". Submarinele germane, care au fost o surpriza pentru intreaga lume, nimicisera toate convoaiele din Atlantic. Marea Britanie ramasese fara munitii pentru soldatii ei, cu alimente doar pentru o saptamana, dupa care a urmat foametea. In aceeasi perioada, armata franceza era zguduita de rebeliuni. Francezii pierdusera 600 000 de tineri pe Somme, in timpul defensivei de la Verdun. Armata ruseasca inregistra dezertari masive, oamenii isi luau jucariile si plecau acasa; rusii nu-1 iubeau pe Tar. Armata italiana era si ea pe cale de a se prabusi. Nu se trasese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera in Germania. Si, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei conditiile pacii. Germania oferea Angliei o pace negociabila pe care juristii o numesc „status quo ante basis". Aceasta inseamna „sa dam razboiul deoparte si sa consideram totul asa cum a fost inainte ca razboiul sa inceapa". Deci Anglia, in vara lui 1916, incepuse sa analizeze aceste propuneri si inca in mod serios. Nici nu prea avea de ales. Era una din doua: sa accepte o pace negociabila, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau sa continue un razboi inutil pana la nimicirea totala. In timp ce aceste evenimente aveau loc, sionistii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sionistii din estul Europei) au mers la Ministerul de razboi britanic si - aici voi fi foarte laconic pentru ca povestea este lunga, dar am toate documentele care dovedesc afirmatiile mele - au spus: „Uitati cum stau lucrurile: inca mai puteti castiga acest razboi. Nu trebuie sa va predati. Veti putea castiga acest razboi, daca Statele Unite ar deveni aliatii vostri". La vremea respectiva Statele Unite nu erau implicate in razboi. Eram proaspeti, eram tineri, eram bogati, eram puternici. Sionistii au spus Angliei: „Va garantam ca vom aduce Statele Unite in acest razboi ca aliat al vostru, sa lupte de partea voastra, cu conditia sa ne promiteti Palestina pentru dupa victorie". Cu alte cuvinte, ei facusera urmatorul targ: „Vom aduce SUA in razboi ca aliat al vostru. Pretul pe care trebuie sa-l platiti este Palestina, dupa ce anihilati Germania, Austro-Ungaria si Turcia". Anglia avea tot atata drept sa promita cuiva Palestina, asa cum SUA ar fi avut dreptul sa promita, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare. Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodata vreo legatura sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, sa foloseasca aceasta tara precum moneda de schimb oferita sionistilor pentru serviciul lor de a aduce SUA in razboi. Cu toate acestea Marea Britanie a facut aceasta promisiune sionistilor, in octombrie 1916. Si, la putin timp dupa acest moment - si nu stiu cati dintre dumneavoastra isi mai amintesc - Statele Unite, care erau in cvasi-totalitate pro-germane, au intrat in razboi impotriva Germaniei, de partea Marii Britanii. Am afirmat ca SUA erau in cvasi-totalitate pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei si, in general, mass-media americana apartinea evreilor; iar ei, acesti evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte multi dintre ei proveneau din Germania si doreau sa vada o Germanie care-1 va distruge pe Tar. Evreii nu-1 iubeau pe Tar si nu doreau sa vada Rusia castigand razboiul. Acesti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb si alte banci celebre americane refuzasera sa finanteze Anglia sau Franta, chiar si cu un dolar. Ei au stat deoparte spunand: „Cata vreme vedem Franta si Anglia aliate cu Rusia - nici un cent!" In schimb, acesti bancheri au pompat bani in Germania, luptand in acest mod alaturi de Germania, in speranta de a vedea Rusia ingenunchiata si Tarul anihilat. Acum, aceiasi evrei, cand au vazut nesperata posibilitate de a obtine Palestina, au mers in Anglia si au facut acest targ. Si, la vremea respectiva, aceasta a dus o schimbare totala de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe rosu pe verde. Dupa ce toate ziarele americane fusesera pro-germane, explicand despre dificultatile  intampinate de catre Germania in razboiul dus impotriva Angliei, deodata, pentru aceleasi ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticalosi. Germanii erau numiti „huni". Germanii executau surori ale Crucii Rosii. Germanii taiau mainile bebelusilor. La putin timp dupa acest moment, Woodrow Wilson a declarat razboi Germaniei. Sionistii din Londra au telegrafiat in SUA judecatorului Louis Bradeis (de la Curtea Suprema de Justitie), spunandu-i. „Du-te acum si fa presiuni asupra presedintelui Wilson. Noi obtinem de la Anglia ce dorim. Acum e randul tau sa faci presiuni asupra presedintelui Wilson sa aduca in razboi Statele Unite". Iata cum au intrat in razboi Statele Unite ale Americii. America nu avea niciun interes in acel razboi. America avea la fel de mult interes in acel razboi ca cineva care ar trebui sa fie pe luna in aceasta seara, in loc sa fie in patul lui. Pentru contextul Primului Razboi Mondial, nu a existat niciun sens ca America sa fie implicata in acel razboi. Dupa ce noi, americanii, am intrat in razboi, sionistii au mers in Marea Britanie si au spus: „Ei bine, noi ne-am indeplinit obligatiile din acord. Hai acum sa vedem ceva scris care sa ne arate ca veti respecta targul si ca ne veti da Palestina dupa razboi". Ei atunci nu stiau daca razboiul va mai dura un an sau zece ani. Asa ca s-au gandit sa conceapa „o chitanta". Iar „chitanta" a luat forma unei scrisori, care a fost insa redactata intr-un limbaj foarte criptic, astfel incat lumea sa nu-si poata da seama despre ce e vorba. Aceasta scrisoare a fost denumita Declaratia Balfour. Declaratia Balfour nu era deci decat promisiunea Marii Britanii de a plati sionistilor pretul efortului lor de a aduce SUA in razboi. Deci aceasta celebra Declaratie Balfour, despre care tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsa ca o bancnota de trei dolari. Si nu cred ca as fi putut demonstra acest lucru mai mult decat am facut-o. De aici au inceput necazurile. Statele Unite au intrat in razboi. Statele Unite au strivit Germania. Cand razboiul a luat sfarsit si germanii au mers la Paris pentru Conferinta de Pace, acolo se aflau 117 evrei: era delegatia condusa de catre Bernard Baruch. Eu am fost acolo: e normal deci ca stiu. Ce s-a intamplat apoi? Evreii, in cadrul Conferintei de Pace, in timp ce taiau in felii Germania si imparteau bucati Europa natiunilor care aveau si ele pretentii, au spus: „Ce-ar fi sa ni se dea noua Palestina?" Dupa care au scos in public, in fata germanilor (care nu stiau nimic), Declaratia Balfour. Si, in acea clipa, germanii au inteles ca fusesera invinsi si obligati sa plateasca inspaimantatoarele reparatii de razboi, numai din cauza faptului ca sionistii dorisera Palestina si fusesera decisi sa o obtina, prin orice mijloace. Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct interesant al istoriei. Cand germanii au realizat ce se petrece, au fost evident indignati. Trebuie precizat ca, pana in acel moment, in nicio tara a lumii, evreii nu erau mai confortabil instalati decat in Germania. Era acolo domnul Rathenau - un personaj la fel de important in finantele si industria Germaniei cum era Bernard Baruch la noi. Era domnul Balin, care detinea doua mari linii maritime - North German Lloyd's si Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. In Hamburg era familia de evrei Warburg, detinatori ai celor mai mari banci comerciale ale lumii. Evreii traiau foarte bine in Germania, fara indoiala. Deci germanii au avut tot dreptul sa gandeasca: „Iata, intr-adevar, tradare!". A fost o tradare care poate fi comparata cu urmatoarea situatie ipotetica. Sa presupunem ca SUA ar fi in razboi cu URSS. Si ca noi invingem. Si ca le spunem rusilor: „Stiti ceva, hai sa uitam toata tarasenia. Va oferim o pace negociabila". Si deodata China comunista ar intra in razboi, ca aliata a URSS. Iar implicarea Chinei ar duce la infrangerea noastra. O infrangere dureroasa, cu un cortegiu de reparatii pe care imaginatia unui om nu le poate concepe. Apoi imaginati-va ca, dupa infrangerea noastra, am afla ca tocmai chinezii de la noi ne-au tradat. Ca e vorba de propriii nostri chinezi. Ca ei ne-au tradat si ca, prin ei, China comunista a fost ademenita in razboi impotriva noastra. Care ar fi atunci atitudinea noastra, a americanilor fata de cetatenii nostri de origine chineza? Probabil niciun chinez nu si-ar mai arata fata pe strazile Americii. Si nu ar fi destui stalpi de iluminat si copaci, pentru a ne ocupa de ei. Imaginati-va deci, cum v-ati simti... Ei bine, asta au simtit germanii fata de evrei. Fusesera asa de draguti cu ei: din 1905 incoace, dupa ce prima revolutie comunista esuase in Rusia si evreii trebuisera sa fuga de acolo, toti luasera calea Germaniei. Iar germanii le oferisera azil. Germanii i-au tratat cu respect. Si acum evreii vandusera Germania, doar pentru motivul ca doreau Palestina, pentru a crea acolo „un stat evreu". Nahum Sokolov, precum si toate marile personalitati de care stiti ca sunt legate azi de sionism, in 1919, 1920, 1921, 1922 si 1923, au scris in toate articolele lor (si presa era plina de afirmatiile lor) ca sentimentul antievreiesc din Germania a aparut numai dupa ce poporul german a aflat de interventiile evreiesti in scopul aducerii in razboi a Statelor Unite, insisi evreii au recunoscut acest lucru. Antievreismul german nu a aparut din cauza ca germanii, in 1919, au descoperit ca un pahar cu sange de evreu e mai gustos decat Coca-Cola sau berea müncheneza. Nu era, in plus, nici vorba de un resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios. Nimanui nu-i pasa, in Germania de atunci, de faptul ca evreul merge acasa, trage storurile si spune „Shema'Israel" in loc de „Tatal Nostru". Resentimentele evreiesti mereu crescande in Germania interbelica nu s-au datorat decat unui lucru: germanii ii considerau pe evrei raspunzatori de inspaimantatoarea lor infrangere militara. Iar primul razboi mondial a fost pornit impotriva Germaniei fara niciun motiv de care Germania sa fie responsabila. Germanii nu aveau nicio vina decat una: vina de a avea succes. Germanii creasera o flota puternica, germanii creasera comertul mondial. Nu trebuie sa uitam ca, pe vremea Revolutiei Franceze, Germania era constituita din 300 de orase-stat, principate, ducate si asa mai departe. 300 de entitati politice separate. Iar aceste entitati, pe timpul lui Napoleon si Bismarck, au fost reunite intr-un stat unic. Pentru ca, in urmatorii 50 de ani, Germania sa devina una dintre marile puteri ale lumii. Marina germana rivaliza cu cea a Marii Britanii; comertul si afacerile germane erau de talie mondiala; Germania surclasa pe oricine; Germania producea produsele cele mai bune. Si care a fost rezultatul acestor lucruri? O conspiratie intre Anglia, Franta si Rusia, pentru a o demola. Nu exista un singur istoric pe lumea aceasta care sa gaseasca motivul plauzibil pentru care aceste trei state au decis sa stearga Germania de pe harta, din punct de vedere politic. Sa revenim la situatia de dupa primul razboi mondial. Dupa ce descoperisera ca evreii purtau vina infrangerii tarii lor, resentimente puternice s-au dezvoltat in germani. Dar niciun fir de par de pe capul vreunui evreu nu a fost atins. Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de la Departamentul de Stat) citeaza un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de catre Cordell Huli, in 1933, in Germania, ca sa inspecteze asa-zisele lagare de detinuti in perfecta stare de sanatate si pline de comunisti. E drept, multi dintre ei erau evrei, dar aceasta pentru ca, intamplator, la vremea respectiva, circa 98% din comunistii Europei erau evrei. Tot in acele lagare se mai aflau si preoti, si ministri, si masoni, toti banuiti de afiliatii internationale. Acum, niste rapeluri istorice necesare: in 1918-1919, comunistii au preluat puterea in Bavaria, pentru cateva zile. Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht si alti evrei au reusit sa preia puterea guvernamentala pentru trei zile. De fapt Kaiserul, cand a incheiat razboiul, a fugit in Olanda, deoarece banuia ca cei ce vor prelua puterea in Germania vor fi comunistii si ca el va fi executat, asa cum patise Tarul. Asa ca si-a cautat refugiu in Olanda. Apoi insa, dupa ce amenintarea comunista in Germania a fost anihilata, evreii au incercat sa reintre in vechile posturi, iar germanii au inceput sa lupte impotriva lor in toate modurile, dar fara sa se atinga de vreun fir de par al vreunui evreu german. Lupta de atunci a germanilor impotriva evreilor era similara cu lupta noastra impotriva delincventilor de pe vremea Prohibitiei. Nu era deci o lupta cu pistoale. Si, nu uitati, la acea vreme existau intre 80 si 90 milioane de germani contra a numai 460 000 evrei. Numai 0,5% din populatia Germaniei era evreiasca. Si, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau presa, precum si cea mai mare parte a economiei germane (actionasera in momentul prabusirii marcii si practic cumparasera tot ce se putea cumpara). Evreii au incercat sa ascunda acest lucru: tradarea poporului german si adevarata cauza a resentimentelor germanilor. Germanii au demarat actiuni impotriva evreilor, organizand o discriminare globala. Practic evreii au fost indepartati din structurile nivelurilor sociale, asa cum noi americanii i-am indeparta, de indata, pe chinezi sau negri sau catolici sau pe oricine care s-ar afla in tara si care ne-ar fi tradat inamicului nostru, aducandu-ne in fata unei infrangeri umilitoare. Dupa o vreme, evreii lumii au organizat o conferinta la Amsterdam. In iulie 1933, evrei din toate colturile lumii s-au reunit in acest oras. Si acei evrei au spus Germaniei: „Il concediati pe Hitler si instalati fiecare evreu in postul pe care-l detinea, fie el comunist sau nu. Nu ne puteti trata asa. Noi, evreii lumii, lansam aici acest ultimatum impotriva voastra!" Va puteti imagina ce au raspuns germanii... Ce au facut in aceasta situatie evreii? Dupa ce Germania refuzase sa se predea ultimatumului evreimii mondiale, lucrarile Conferintei de la Amsterdam au fost intrerupte si Samuel Untermeyer, seful delegatiei americane si presedinte al conferintei, a revenit in SUA! Aici el a mers de pe vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a rostit urmatoarele cuvinte: „Evreii lumii declara azi razboi sfant impotriva Germaniei. Ne aflam din aceasta clipa angajati intr-un conflict sacru impotriva germanilor. Si ii vom infometa pana se vor preda. Vom organiza un boicot mondial impotriva lor. Si aceasta ii va distruge, deoarece ei depind de comertul mondial in cadrul afacerilor de export". Era o realitate: doua treimi din alimentele necesare Germania trebuia sa le importe, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit deci, fara export doua treimi din germani ar fi pierit de foame. In aceasta declaratie, tiparita in New York Times, pe 7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu indrazneala: „Acest boicot va fi autoapararea noastra. Chiar presedintele Roosevelt ne-a recomandat aceasta metoda, in cadrul lui National Recovery Administration". Va reamintesc ca aceasta era entitatea apartinand de programul New Deal si care putea declara, in context juridic, un stat apt de a fi boicotat economic. Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al Germaniei, un boicot atat de asiduu, incat pe niciun raft de magazin al lumii nu mai puteai gasi un produs avand inscriptionat Made in Germany. Un membru al conducerii retelei de magazine Woolworth mi-a marturisit ca, atunci, au trebuit sa arunce in rau farfurii si ceramica germana in valoare de milioane de dolari. Magazinele cu marfa germana erau, la randul, lor boicotate si cetatenii pichetau cu pancarte pe care scria "Hitleristii!" sau „Asasinii!" - asa cum se face uneori in Sud. Intr-un magazin Macy (retea condusa, paradoxal, de familia evreiasca Strauss), o femeie a gasit o pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta Made in Germany. Imediat magazinul a fost boicotat si pichetat de sute de cetateni cu pancarte antihitleriste. In timp ce acestea se petreceau in lume, repet, in Germania nimeni nu se atinsese de un fir de par al vreunui evreu. Nu exista suferinta in randul evreilor. Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic. Evident, germanii au spus: „Cine sunt aceste persoane care declara boicot impotriva noastra si ne aduc oamenii in somaj si ne fac sa ne inghete industria?! Cine sunt ei, ca sa ne faca asa ceva?!". Erau evident indignati. Unii au inceput sa picteze zvastici pe magazinele evreilor. Lucru normal. De ce s-ar fi dus un german sa-si dea banii unui proprietar de magazin din aceeasi etnie cu cei care ii infometau tara prin embargoul mondial, pentru a face Germania sa ingenuncheze si apoi sa vina sa-i dicteze cine sa fie premierul sau cancelarul? Era ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp. Dar, de-abia in 1938, cand un tanar evreu polonez a impuscat un diplomat german in ambasada Germaniei din Paris, germanii au devenit intr-adevar duri cu evreii din Germania. Astfel au aparut vitrinele sparte si luptele de strada si tot ce cunoastem. Acum, cu toate ca nu-mi place cuvantul „antisemitism" (pe care-1 consider un nonsens), dar dumneavoastra va spune ceva, il voi utiliza in continuare. Dupa cum vedem, supremul motiv pentru care in Germania a  explodat antisemitismul si resentimentele impotriva evreilor era responsabilitatea lor pentru izbucnirea primului razboi mondial si boicotarea mondiala a Germaniei. Si, in final, se vede ca ei deveneau autorii celui de-al doilea razboi mondial, pentru ca deja lucrurile nu mai puteau fi controlate si era absolut necesar ca germanii si evreii sa-si incruciseze sabiile intr-un razboi care avea sa decida odata pentru totdeauna cine va supravietui si cine va pieri. In acea perioada, traiam in Germania si stiam ca germanii decisesera ca Europa urma sa fie sau crestina sau comunista; nu exista cale de mijloc. Si germanii se decisesera: aveau sa incerce sa mentina o Europa crestina, pe cat posibil. Si au inceput reinarmarea. In noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial Uniunea Sovietica. URSS devenea foarte puternica, iar Germania si-a dat seama ca, „daca nu suntem puternici, curand vine si randul nostru". Asa cum azi, in America, spunem "daca nu suntem puternici, curand vine si randul nostru". Iar guvernul nostru cheltuieste 84 miliarde de dolari pentru aparare. Si aparare impotriva cui? Aparare impotriva a 40 000 de mici evrei care au luat puterea la Moscova, dupa care, prin varii metode, au obtinut comanda in atatea tari ale lumii. Ce putem face noi, azi, in pragul celui de-al treilea razboi mondial? Daca actionam rapid, poate salvam niste vieti care ar putea fi ale fiilor nostri. Fiii dvs. ar putea fi chiar in seara aceasta chemati sub arme si dvs. nu stiti, asa cum englezii nu au stiut in 1916, in Londra, ca sionistii faceau un targ cu cabinetul de razboi britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii sa moara intr-un razboi absurd ca toate razboaiele. Dar cine a stiut de asta in SUA, la vremea respectiva? Nimeni. Nimanui in SUA nu i se permitea sa stie asta. Dar cine a stiut sigur? Presedintele Wilson a stiut. Colonelul House a stiut. Alti oameni din interior au stiut. Ma intrebati daca eu am stiut? Ceva idei aveam, pentru ca eram omul de legatura al lui Henry Morgenthau Sr., in 1912, in timpul campaniei in care Wilson a fost ales, si circulau zvonuri prin birouri la vremea aceea. Eram omul de incredere al lui Morgenthau, care era presedintele Comitetului de finantare, eram omul de legatura intre el si Rollo Wells, trezorierul. Deci am asistat la sedintele lor, cu presedintele Wilson in capul mesei. Toti ceilalti erau acolo si ii auzeam cum il bombardeaza pe presedinte cu chestiunea impozitelor si a situatiei grave a lui Federal Reserve Bank si ii auzeam cum il indoctrineaza pe presedintele nostru cu teorii sioniste. Judecatorul Brandeis si presedintele erau acolo si vorbeau, ii vad si acum, aproape unul de altul, la fel de lipiti ca degetele unei maini. Presedintele Wilson, cand venise la discutii sa afle despre ce este vorba, era la fel de nestiutor ca un nou-nascut. Asa am fost noi, americanii, atrasi in primul razboi mondial, in timp ce dormeam cu totii. Ne-am trimis copiii in Europa, pentru a fi macelariti! Dumneavoastra stiti ce fac evreii de Ziua Iertarii, care credeti ca este asa de sacra pentru ei? Eu stiu, pentru ca am fost unul din ei. Ceea ce spun nu este din auzite. Sunt aici sa va prezint fapte. In Ziua Iertarii, ca evreu, intri in sinagoga si rostesti o ruga, singura ruga care te obliga sa ramai in picioare. Aceasta ruga scurta se repeta de trei ori: ea se numeste Kol Nidre. Ruga se refera la un acord pe care-1 faci in clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu, in sensul ca orice promisiune, declaratie sau juramant pe care-1 vei face in urmatoarele 12 luni sa fie nul si neavenit. Juramantul nu va fi juramant; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea nu vor avea nicio valoare. Cu atat mai mult, Talmudul reaminteste evreului ca ori de cate ori face o promisiune sau un juramant, sa nu uite ca legamantul facut sub Kol Nidre, de Ziua Iertarii, il scuteste de respectarea lor. Deci, cat de mult ne putem noi baza pe loialitatea evreilor? Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de mult cat s-au bazat germanii pe loialitatea lor, in 1916. Si, fara indoiala, noi, americanii, vom avea aceeasi soarta pe care au avut-o germanii, si din aceleasi motive. Benjamin H. Freedman Text de pe site-ul Presedintiei din data de 12 august 2010. Shimon Peres a vizitat Romania si a tinut un discurs, in care, printre altele, a spus: Presedintele Basescu „...are o pozitie puternica impotriva terorii, o pozitie responsabila fata de Iran, o pozitie pozitiva in ceea ce priveste construirea pacii, incurajarea pacii intre noi si palestinieni, chiar si intre noi si sirieni, daca este posibil. Permiteti-mi sa fac o remarca personala - am fost adanc miscat ca, atunci cand pilotii nostri au murit, Presedintele a lasat deoparte agenda sa bogata, importanta, si s-a ocupat personal de problema, astfel incat soldatii cazuti sa ajunga la familiile lor, in Israel, cat mai repede, sa fie onorati cum se cuvine. V-am spus, nu era datoria unui presedinte, dar a fost expresia celui mai inalt gest pe care o persoana careia ii pasa de viata umana ar fi putut sa o faca. Permiteti-mi sa spun, pe scurt, ca Romania pentru Israel nu reprezinta doar un punct in istorie, in geografie, dar un capitol din istorie. Nu vom uita niciodata ca, in perioada cea mai intunecata a Europei, in perioada nazista, romanii au salvat vietile multor evrei de aici, 400.000 de evrei, care au venit in Israel si au contribuit si contribuie la construirea Israelului; ei iubesc Israelul, dar nu si-au uitat iubirea pentru Romania, si-au pastrat cultura romaneasca. Pentru aceasta, doresc sa multumesc poporului roman si sa ii spun ca aceasta este o prietenie care nu se va termina si care va continua multa vreme in viitor, nu doar in istorie. Ma simt aici ca acasa, ma simt ca intr-o tara prietena, si nu vorbesc doar despre trecut, ci si despre viitor... se afla in Romania peste 5.000 de oameni de afaceri israelieni, jumatate de milion de cetateni ai Israelului vorbesc limba romana, multi sunt oameni de stiinta, doctori, etc. Deci, avem o limba comuna, un sentiment comun. De asemenea, dorim sa servim atat respectului deomocratic pentru viata umana si agendei stiintifice menite sa imbunatateasca viata, indiferent de religie, de rasa, de origine. Ne putem servi in mod corect poporul, putem sprijini si alte popoare si cred ca pe viitor putem aborda o agenda comuna, atat la nivel guvernamental cat si neguvernamental".

Incendiu in Vitrometan

Panica în cartierul Vitrometan, marti, în jurul amiezii. Din cauza unui scurtcircuit electric la un frigider, bucataria unui apartament de pe strada Milcov numarul 5 a luat foc. Incendiul s-a declansat la parterul imobilului în jurul orei 12. Un locatar din aceeasi scara a observat flacarile si a sunat la 112. „Am observat ca iese fum din apartament, stând deasupra, la etajul doi. Am fugit jos, nu era nimeni sa-mi raspunda la usa, asa ca am anuntat pompierii”, spune Alexandru Szekely, unul dintre vecini. În scurt timp, doua autospeciale ale Detasamentului de Pompieri Medias au ajuns la fata locului. Fiindca proprietarul apartamentului nu era acasa, pompierii au spart usa pentru a putea intra. „Din primele cercetari se pare ca datorita unui scurtcircuit electric la frigider s-a aprins izolatia cablurilor, iar de acolo flacara s-a propagat la lambriul din lemn aflat în imediata vecinatate a acestuia. Am intervenit cu doua autospeciale, iar flacarile au fost lichidate rapid”, a explicat sublocotenentul Alin Badila, loctiitorul comandantului Detasamentului de Pompieri Medias.    A. P.

Cioaba comunica prin Facebook cu enoriasii

19.08.2010 Regele Cioaba intra zilnic pe Facebook, pentru a vorbi cu conationalii sai din tara si din lume.omilor. In acest scop, si-a facut si cont pe Facebook, ca sa fie mereu aproape de rromii din intreaga lume, dar mai ales de liderii acestora. „Expulzarea a inceput de acum doua saptamani. Romii din Franta au oprit la mine la poarta si le-am dat mancare si bani de drum. Vreau  sa crestinez romii. Eu sunt pastor. Avem pana acum peste 100 de biserici in toata tara. Trebuie sa tinem pasul cu tehnologia, de aceea mi-am facut cont pe facebook. Se apropie alegerile si toti au nevoie de mine. Asa ca pot comunica prin intermediul contului de facebook", marturiseste Regele Cioaba. RRomii sa ramana rromi Liderul rromilor s-a declarat clar impotriva initiativei unor parlamentari, care vor sa schimbe in pasaport denumirea de „rromi" in cea de „tigani" si crede can acest demers este sortit esecului. „Actiunea deputatului William Branza, aceea de a schimba in pasaport denumirea de rrom cu cea de tigan, este sortita esecului. Dar ma mir ca William Branza a venit cu o asemenea propunere. Noi am ajuta PDL-ul in campania electorala iar ei nu au facut nimic pentru noi", conchide Regele rromilor.

Medias, orasul florilor

Potrivit edililor, anul 2011 va fi unul dedicat zonelor verziImaginea Mediasului a inceput sa se schimbe treptat in bine. Pentru anul acesta, municipalitatea si-a propus sa planteze un numar impresionant de flori, arbusti, gard viu si gazon. Actiunea demarata in luna aprilie va continua si in aceasta toamna. „In perioada octombrie – noiembrie se vor replanta 7.000 de bulbi de lalele si 10.000 de bucati de bulbi de vila, bellis, si altele. De asemenea se vor planta arbusti”, explica viceprimarul Floarea Taropa.     Planuri mari pentru 2011Viceprimarul municipiului Medias isi propune ca anul 2011 sa fie unul dedicat florilor si spatiilor verzi. Astfel, in aceasta perioada, se pregatesc serele care vor produce rasadurile folosite pentru a acoperi necesarul de flori din municipiul Medias. „Anul viitor ne propunem sa formam o echipa intre municipalitate si cetateni, pentru a transforma orasul intr-unul al florilor. Astfel, lansez inca de pe acum o provocare catre mediesenii care detin terenuri si caroa le plac florile. Daca isi produc rasaduri de flori pentru necesarul propriu, sa o faca in cantitati mai mari pentru a veni in sprijinul nostru cu surplusul de rasaduri. Acestea vor fi plantate pe strada sau in cartierul in care locuiesc. Atat prin implicarea noastra, cat si a cetatenilor, fiecare cartier al municipiului Medias poate deveni un spatiu plin de verdeata si flori”, crede Floarea Taropa.    Suporturi pentru floriStrategia municipalitatii pentru primavara anului viitor mai cuprinde amplasarea pe trotuare si in jurul stalpilor a unor suporturi in sistem rotund, la o inaltime de un metru, pentru ghivecele de flori. Tot pentru anul viitor, exista in plan confectionarea de ladite sau butoiase tip ghiveci, de dimensiuni mai mari, care vor fi amplasate in zonele cu trafic pietonal intens.      Zone verzi noiStart bun 30.000 fire de flori si-a propus sa planteze municipalitatea doar in acest an Principale locatii in care s-a intervenit anul acesta au fost parcurile din Piata Regele Ferdinand I si cartierul Vitrometan, dar se vor avea in vedere si toate celelalte zone verzi. „Municipalitatea va avea in atentie toate parcurile si zonele verzi existente in oras. De exemplu, ne gandim pentru parcul din Vitrometan sa confectionam pergole pentru a crea zone de umbra si frumos. De asemenea, pentru cetatenii din cartierul Aurel Vlaicu avem in vedere amenajarea unor alei pietonale si vom amplasa totodata banci, creand astfel o zona de relaxare pentru cei care locuiesc in aceasta parte a orasului“, adauga viceprimarul Mediasului.     Cantitati mariIn cifre, operatiunea de infrumusetare si inverzire a Mediasului arata foarte bine. Practic, pentru acest an se vor planta, in total, din serele municipalitatii, circa 17.000 rasaduri, o cantitate mare de arbusti decorativi, 700 metri liniari de gard viu, 600 bucati trandafir si 300 kilograme de gazon

Transport catre Saucesti

Al doilea transport cu ajutoare, pentru sinistratii din Moldova, a plecat miercuri din municipiul Medias. Un tir cu haine a ajuns în localitatea Saucesti din judetul Bacau, una dintre asezarile care a avut cel mai mult de suferit de pe urma furiei apelor. La mijlocul saptamânii viitoare, în aceeasi localitate va fi trimis un transport cu alimente neperisabile. „Transportul cu haine a plecat miercuri spre localitatea Saucesti din judetul Bacau. Tot acolo va ajunge saptamâna viitoare înca un transport cu apa si alimente neperisabile. Mediesenii pot dona în continuare alimente neperisabile la sediul Unitatii de Asistenta Medico-Sociala”, spune viceprimarul Floarea Taropa.    A. P.

Profit in crestere la Transgaz

Compania nationala de transport al gazelor naturale Transgaz Medias (TGN) a înregistrat în primul semestru un profit net de 265,43 milioane lei, în urcare cu 56% fata de perioada similara din 2009, la venituri de 728,72 milioane lei, în crestere cu 15,7%. Cheltuielile companiei au scazut cu 3,1% în perioada analizata, de la 427,16 milioane lei la 413,91 milioane lei, potrivit raportului financiar transmis Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Cifra de afaceri a crescut în intervalul analizat cu 17,69%, la 690,54 milioane lei, de la 586,73 milioane lei în perioada de referinta.     La finele lunii iunie, Transgaz avea de recuperat creante de 141,14 milioane lei, cu 42% mai mici decât cele din aceeasi perioada din 2009, de 245,3 milioane lei.      Datoriile pe termen scurt ale companiei cumulau 480,04 milioane lei, suma cu 42,5% mai mare comparativ cu obligatiile de plata de la sfârsitul anului trecut, de 336,85 milioane lei.     Firma avea la finele lunii iunie 4.972 de salariati, cu 94 de persoane mai putin decât în aceeasi perioada din 2009, de 4.878 de angajati.     Pentru acest an, conducerea Transgaz estimeaza un profit net în stagnare, la 298 milioane lei (72,3 milioane euro), si venituri mai mari cu 12%, la 1,4 miliarde lei, fata de 1,25 miliarde lei în 2009. Totodata, Transgaz si-a propus sa realizeze în 2010 investitii de 379,1 milioane lei.

Plecari de la FC Unirea

Doi dintre antrenorii centrului de copii si juniori ai clubului FC Unirea Alba Iulia au parasit, astazi, formatiunea de pe Cetate. Decizia vine la foarte putin timp de la momentul scandalului de pedoficile in care a fost implicat un colaborator al celor doi. Conform informatiilor oficiale, numai una dintre plecari este insa legata de acel caz.  

Guvernul da cu barda printre angajatii DADR Alba

  Conducerea Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Alba a stabilit noua organigrama, conform careia vor disparea din schema de personal aproape 60 la suta din posturi. Directorul DADR Alba, Ioan Stanciu, a declarat ca in vechea organigrama institutia figura cu un numar de 71 de angajati, dintre care 42 isi vor pierde locurile de munca, potrivit masurilor de asa zisa eficientizare a sectorului bugetar. Vor ramane astfel doar 21 de angajati la DADR Alba si 8 salariati la Unitatea Fitosanitara, aflata in subordine.  

Descoperiri importante linga stadion

O noua serie de descoperiri importante pentru istorici sint facute, in aceasta perioada, de arheologii albaiulieni in necropola romana din zona Stadionului Cetate din municipiul resedinta de judet. Aici va fi construit un nou centru comercial, lucru care permite si efectuarea de cercetari arheologice pe o suprafata extinsa.   

Lideri in Romania

Eric a ajuns la cota 7 in clasamentul golgeterilor, dupa numai 4 etapeGaz Metan a surclasat Sportul Studentesc, duminica, cu 3-0, si este lider in Romania dupa primele patru etape de campionat. Zarko Markovic, Alex Munteanu si Eric de Oliveira au semnat golurile celei mai categorice victorii pentru gazisti din acest inceput de sezon. Jucatorii lui Cristian Pustai au trei victorii in patru etape si ocupa in premiera fotoliul de lider cel putin pentru o etapa. Brazilianul Eric de Oliveira este golgeterul detasat al campionatului, cu sapte goluri in patru meciuri.     Start in fortaFormatia lui Cristian Pustai a inceput in forta partida cu gasca nebuna a lui Tibor Selymes. Nici nu s-au asezat bine studentii in ghete si scorul era deja 1-0. In minutul 6, Eric a centrat dupa o lovitura libera, iar Markovici a inscris cu o lovitura de cap. Pana la pauza jocul a fost echilibrat, iar Sportul a avut sansa egalarii prin Tibi Balan, insa Plesca s-a opus unei mingi pe care scria gol. La sapte minute de la reluarea jocului, acelasi Plesca a rezolvat o situatie de unu la unu, de aceasta data Curelea afandu-se la finalizare.     Executii perfecteDe partea cealalta, gazistii s-au dovedit a fi mult mai eficienti la finalizare. In minutul 59, Eric si Pirvulescu au slalomat pe partea stanga a apararii adverse, ultimul a centrat perfect, iar Alex Munteanu a sutat din prima sub transversala. Peste alte opt minute, brazilianul Gazului Metan a inscris dintr-o lovitura libera de la 18 metri lateral dreapta si a ajuns la 7 goluri marcate in patru etape. Pana la final, Pirvulescu a ratat si el singur cu portarul, iar Gaz Metan a obtinut al treilea succes in patru etape de campionat, fiind lider in clasamentul ligii intai.    „Avem o echipa unita”La finalul partidei cu Sportul Studentesc, tehnicianul Cristian Pustai a explicat ca atuul echipei sale a fost unitatea. „A fost un meci greu, asa cum anticipam. Stiam ca Sportul este o echipa foarte periculoasa daca are spatii. De aceea am si inceput mai prudent partida. Ne-am bazat foarte mult pe fazele fixe si pe contratac. A fost un joc in care ne-am dat examenul de maturitate. Anul trecut, dupa o victorie in deplasare, la Curtea de Arges, am pierdut acasa, cu Ceahlaul. Acum am cautat sa nu mai repetam acele greseli si ne-a iesit. Atuul nostru e ca suntem o echipa unita, jucam de ceva vreme impreuna. La Sibiu e o atmosfera frumoasa. Se vede ca publicul de aici are o cultura sportiva deosebita”, a explicat Cristian Pustai.    Echipa naivaDe partea cealalta, Tibor Selymes a fost extrem de dezamagit de evolutia elevilor sai. Tehnicianul Sportului a explicat ca jucatorii sai nu sunt gasca nebuna, ci echipa naiva a campionatului. „Nu ai voie sa nu dai gol din cate ocazii am avut. Le-am zis elevilor mei sa fie atenti la contaatacurile Mediasului, dar au facut invers. Ce sa mai zic de golul trei, numai un portar de 16-17 ani poate sa primeasca asa usor. Repet, suntem echipa naiva a campionatului”, a spus Tibor Selymes.    Abordare realistaAlex Munteanu a spart gheata in partida de duminica trecuta cu Sportul Studentesc. Mijlocasul Gazului Metan a reluat superb din prima direct in vinclul portii adverse. „A fost greu, a fost si caldura, dar pana la urma a iesit bine. Noi nu ne gandim la locul ocupat in clasament, deocamdata sa ne acumulam punctele, sa ne atingem obiectivul propus. Nu ne uitam la clasament, nu ne imbatam cu apa rece”, a explicat Alex Munteanu.     La cota 7Brazilianul Eric si-a trecut din nou numele pe lista marcatorilor pentru al patrulea meci consecutiv. Mijlocasul Gazului Metan a inscris in repriza a doua direct din lovitura libera. „Sunt foarte bucuros ca am inscris inca un gol. Despre prestatia mea pe teren… nu mi-a prea placut, am fost putin mai lent, dar ma bucur ca am reusit sa imi ajut coechiperii cu recuperari, la marcaj. Meciul a trecut, insa ramanem cu picioarele pe pamant, ne gandim la meciul cu Pandurii”, a spus Eric de Oliveira.    Presedinte multumitPresedintele Gazului Metan a fost si el un om fericit la finalul partidei cu Sportul. Corin Cindrea s-a bucurat atat pentru rezultat cat si pentru spectacolul din teren. „Cu toate ca, in unele momente, Sportul ne-a dominat, am profitat de experienta in plus si am reusit sa invingem de o maniera categorica. A fost un meci frumos. Sunt foarte bucuros de rezultat. Ma bucur ca Eric isi pastreaza forma buna din primele etape si astept si alte goluri de la el” a spus Cindrea.    Joaca cu PanduriiClasament 1. Gaz Metan 4 3 1 0 10-4 10  2. Dinamo 4 3 1 0 12-8 10  3. Otelul Galati 4 3 1 0 4-0 10  4. Steaua 4 3 1 0 7-4 10  5. FC Brasov 4 2 1 1 6-4 7  6. FC Timisoara 4 1 3 0 8-7 6  7. Gloria Bistrita 4 1 2 1 8-7 5  8. CFR Cluj 4 1 2 1 6-5 5  9. Rapid 4 1 2 1 4-3 5 10. FC Vaslui 4 1 2 1 4-5 5 11. FCM Tg. Mures 4 1 1 2 2-3 4 12. U Cluj 4 1 1 2 4-6 4 13. Victoria Branesti 4 1 0 3 4-7 3 14. Sp. Studentesc 4 1 0 3 7-11 3 15. U Craiova 4 0 2 2 2-4 2 16. Unirea Urziceni 4 0 2 2 0-2 2 17. Astra Ploiesti 4 0 2 2 4-7 2 18. Pandurii Tg. Jiu 4 0 2 2 2-7 2 Pentru gruparea de pe Tarnava Mare urmeaza o deplasare dificila. Gaz Metan joaca maine de la ora 22 cu Pandurii Targu-Jiu, lanterna rosie a clasamentului Ligii I dupa primele patru etape. Formatia pregatita de tehnicianul Ionut Badea are doar doua puncte acumulate, la egalitate cu Astra Ploiesti, Unirea Urziceni si Universitatea Craiova, insa cu un golaveraj inferior. Toate cele patru formatii ocupa in prezent o pozitie retrogradabila.     Program Etapa a 5-a: vineri, 20 august: Sp. Studentesc - CFR Cluj (ora 18, Digi Sport), Rapid - Gloria Bistrita (20,30, Antena 1); sambata, 21 august: FCM Tg. Mures - Dinamo (ora 18, Digi Sport), Astra Ploiesti - U Craiova (ora 20, GSP TV), Pandurii Tg. Jiu - Gaz Metan (ora 22, GSP TV); duminica, 22 august: U Cluj - Otelul Galati (ora 18, GSP TV), FC Vaslui - Steaua (ora 20, Digi Sport), FC Timisoara - Victoria Branesti (ora 22, GSP TV); luni, 23 august: FC Brasov - Unirea Urziceni (ora 20, Digi Sport).

Legalizarea minciunii si manipularii media

    Resurse umane batjocoriteE vorba despre dictatura mediocritatii, ce si-a aruncat navodul peste Tara. Despre modul în care resursele umane ale unei tari sunt batjocorite, tensionate si parasite dinaintea flagelului financiar-economic în care ne zbatem. Caci pe lânga criza financiara, avem o criza a integrarii în UE, avem legalizarea minciunii si manipularii media, avem decaderea dinspre morala spre eticismul ateu. Pentru tânarul crestin, cu asteptarile si viziunea sa asupra vesniciei, tensiunea este de nesuportat, riscând uneori sa ajunga în deznadeje si neorânduiala duhovniceasca. Si uneori Biserica, prin discursurile sale paralele si disjuncte, prin arogantele extremiste sau pietismele lamentabile, încarca de deznadejde „folderele” sufletesti ale unei generatii de bulversati.     Scoli mediocre, cu diplome softDin dorinta de a obtine cât mai mari note la examene cu cât mai putina munca, tinerii au ales sa faca scoli mediocre, cu diplome soft. Din dorinta autonomiei financiare se angreneaza în tot soiul de servicii si proiecte din care storc bani mizeri, de la patroni specializati deja în exploatarea naivitatii tineresti. Din dorinta de a le fi mai usor parintilor, tinerii accepta servicii rezervate în Occidentul evoluat spre egoism acerb numai „luzarilor”, pierdutilor, saracilor din lumea a treia, a patra, a cincea... Din care credeam ca nu mai facem parte. Copiii care-si asuma responsabilitati de parinti, cu toata tragedia ce se naste de aici, pierd din vedere pregatirea lor, adâncirea lor în studiu si practica intelectuala ori duhovniceasca. Si devin tot mai mediocri – desi mediocritatea nu are grade de comparatie –, tot mai acri si mai demotivati.     A manelizat culturaDictatura mediocritatii a lovit asadar tineretul, sufocându-l. A manelizat cultura, devenita un lux aproape nenecesar, la vremea în care manelistii sunt mai prezenti în cultura României decât oamenii crescuti în duhul românismului si al Ortodoxiei. Din nefericire si tinerii nostri – dar care or fi cei care nu sunt ai nostri?! – nu au depasit nivelul general. Modul în care evolueaza în viata scolara, în raporturile cu parintii, cu adunarea crestina careia-i apartin, eludarea unei vieti duhovnicesti construita pe smerenie si partasia cu Biserica, prin lucrarea pedagogica a Duhului Sfânt în viata lor, toate acestea si alte multele sunt semnul îmbatrânirii mediocre a tineretului nostru.     O generatie întreagaE suficient sa analizam modul în care îsi lucreaza mântuirea, modul în care emit pretentii de cunoastere a Scripturii si a marturisirii de credinta, fara a avea habar de ele; toate arata ca, din orgoliile absurde ale maturilor, s-a ratat o generatie întreaga de tineri. Unii dintre ei au descoperit dimensiunea decaderii în mediocritate în contact cu jumatatile de masura pe care societatea occidentala le propune. Si s-au convertit, nascându-se de Sus, dupa ce au fost târâti pe jos. De la ei asteptam semnalul de reactivare a celulei crestine care sta în miezul sufletului tinerilor nostri.     Încredere si comunicareTrebuie sa le acordam mai multa încredere tinerilor, sa credem ca Hristos crede în harisma tineretii lor. Sa-i ajutam sa creasca oferindu-le în primul rând încredere, nu speriindu-i de responsabilizare, ci oferindu-le responsabilitati în numele lui Dumnezeu.      Nu avem timp de snobisme misionare. Dar vom avea timp sa ne rugam si sa nadajduim împreuna. Cât mai avem tineri dispusi sa ne stea alaturi, nu-i totul pierdut.      Ortodoxia nu este chemata sa aiba actiuni la concurenta cu celelalte confesiuni ori secte. Singura concurenta pe care o are de împlinit este aceea cu Evanghelia. Cu plinirea poruncilor. De aici sa începem.

Lucratori in via Domnului

Cuvintele acestea se potri¬vesc cu Evanghelia pe care a ran¬duit-o Biserica in aceasta dumi¬nica, cu pilda stapanului ce a plantat vie si cu slugile nevred¬nice. Intai de toate, insa sa vedem ce sunt pildele? Suntem constienti ca tot ce se citeste in Biserica, toate textele Evanghelice nu sunt de la oameni. De aceea, nici talmacirea lor nu poate sa fie de la oameni. Cuvintele pe care le avem in Scriptura sunt de la Hristos, sunt cuvintele Sale. Ca sa intelegem de ce e nevoie de talmacire, de explicare – pe care nu poate s-o dea decat Biserica, prin cei pe care Biserica i-a ales, i-a invatat, i-a instruit a vorbi si i-a hirotonit –, pentru ca oamenii sa poata intelege misterul cre¬dintei, sa inteleaga Tainele, care sunt mai presus de mintea noastra, Hristos S-a folosit si de cuvinte, in mod direct, dar si de pilde sau parabole. Ele sunt multe in Scriptura.     Ce a facut Mantuitorul? Iata cum, folosindu-Se de o pilda, din munca agricultorilor, ne invata ce e Imparatia lui Dumnezeu. Daca ar fi zis doar asa, teoretic: „Cuvantul lui Dumnezeu vine in inima voastra si daca rodeste rodeste, daca nu, nu; depinde de inimile voastre”, ar fi inteles oamenii mult mai greu. Dar a zis: Iata, asa cum voi aruncati samanta in pamant, tot asa si cuvantul lui Dumnezeu vine spre inimile voastre si inimile voastre sunt asa cum este pamantul, cu neajunsurile lui. Si acum, apropiindu-Se de acesti oameni care isi puneau dragostea lor in munca campului, pentru ca rezultatele sa fie pe masura, a zis: Tot asa Imparatia lui Dumnezeu se va asemana cu un om, un stapan, ce si-a sapat vie. Ce inseamna a sapa via? Inseamna a lucra ceea ce Dumnezeu ti-a dat sa faci. Cine e stapanul viei? Nu este altul decat Dumnezeu, Care a creat lumea. De aceea spunem noi, la rugaciunea aceasta arhiereasca: „Doamne, Doamne, cauta din cer si vezi si cerceteaza via aceasta...”; iar a doua oara spunem „lumea aceasta”; deci via este lumea zidita de El.     ViaLumea a fost pregatita de Dumnezeu, dandu-i tot ceea ce ii era necesar pentru ca sa o poata castiga Mantuitorul. A facut un gard, adica a dat o lege, o invatatura. Totdeauna, cuvantul lui Dumnezeu pentru noi e pavaza. Apoi, a pus ceva stapanul acolo, in mijlocul viei: un altar de jertfa. In istoria veche a Vechiului Testament, pentru ca omul sa aiba legatura cu Dumnezeu, a pus in mijlocul comunitatii un altar de jertfa si le-a spus: Aduceti din munca voastra prinos lui Dumnezeu! Altarul de jertfa pe care-l avem noi astazi nu mai este ca altarul acela pe care se da foc roadelor aduse. Ne aducem aminte de jertfa lui Cain si a lui Abel. Unul a adus mielul cel mai gras, iar celalalt snopul cel mai slab. Noi ne aducem acum dragostea noastra si prinosul nostru prin darul de paine. Painea reprezinta munca si dragostea noastra. O aducem la Biserica pentru ca, din ea, din prescura, sa se faca Sfanta Impartasanie, vinul sa se transforme in Sangele lui Hristos, si apoi noi – iata roadele, ca deja avem roade –, sa ne impartasim cu Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos.      Biserica are deci turn de veghere. Este turnul de unde vegheaza Stapanul ca sa nu vina dusmanii si sa strice roada. In privinta aceasta, iata, Scriptura il numeste in pilda turn de veghe.     „Turn de veghe“Dar ce-au facut fratii, de care ne e mila? Si-au luat ei de la ei puterea si au facut acea revista – Turn de veghe – si va agaseaza pe strada si spun: Iata, noi suntem in Turnul de veghe. Dar va invata ca nici nu exista Hristos; ei nu-L recunosc ca Dumnezeu. Turnul de veghe il avem in inima, in Biserica... Si cand ii auziti clopotul si stati acasa, sa stiti ca ingerul e aici si plange. Iar daca acesti frati intra prin ograda noastra, sa le spunem: Eu am gard. Stiu ca pe poarta aceasta doar Pastorul cel bun intra. De ce sariti gardul? De ce vreti sa ne faceti pe noi crestini, cand noi suntem de doua mii de ani crestini? Trebuie sa asteptam sa vina din America marii evanghelisti sau marii vindecatori? Eu va sfatuiesc sa va aparati credinta nu cu ciomagul, ci cu arma dreapta a credintei si, mai ales, cu arma pe care ne-a lasat-o Hristos: Semnul Sfintei Cruci.     Sa ne rugam impreunaCand ii vedeti pe acesti oameni, incercati sa va apropiati de ei, sa va rugati impreuna si sa le spuneti asa: Sa va faceti Semnul Crucii – pentru ca ei fug de Cruce – si sa ziceti: Mantuitorul Hristos, Care S-a rastignit pe Cruce, sa fie cu voi. Maica Domnului, care ne pazeste pe noi, sa va pazeasca si pe voi. Haideti sa ne rugam impreuna si, daca ne putem ruga cu Sem¬nul Crucii, daca ne putem ruga in fata icoanelor pe care le avem de la stramosii nostri, care sunt, de fapt, chipuri ale dumnezeirii apropiate de noi, daca ne putem ruga cu aceasta arma si pavaza si o putem chema pe Mama noastra, atunci, fratilor, haideti la noi, mergem in Biserica si ne rugam. Daca nu, cau¬tati-va biserica in alta parte.     Imaginea bisericiiIn aceasta pilda avem imaginea Bisericii. De aceea este numita si Pilda slugilor neascultatoare, pentru ca Stapanul, dupa ce a pus randuiala, a dat Biserica aceasta in slujire poporului iudeu, in istoria de pana la venirea lui Hristos, dar nu a dat roadele pe care le-a dorit Dumnezeu. Si, atunci, a trimis din cand in cand pe mesagerii Sai, proorocii. Ce-au facut ei cu proorocii? Exact ce spune Iisus in pilda: pe unii i-au batut, pe altii i-au ucis cu pietre. Apoi a trimis alte slugi, alti mesageri, dar le-au facut la fel si acestora. Si, la urma, Dumnezeu a hotarat sa-L trimita pe Fiul Sau. Si ce-au facut? Ce-au raspuns mai-marii poporului iudeu? Cand au vazut minunile lui Iisus, au zis: „Cu domnul dracilor scoate pe draci”. Cand au vazut invieri din morti, nu au stiut cum sa raspunda. L-au hulit cand au vazut ca l-a inviat pe Lazar. Au zis: „Gata! Sa-L omoram, sa incheiem cu El”. L-au ucis! Se incheie pilda cu aceste cuvinte „Ce va face stapanul viei cand va veni si va cere socoteala slugilor?”. Si ce a spus? „Pe cei rai cu rau ii va pierde, iar via o va da altora, care vor aduce roade la vreme”.    Toti suntem lucratoriLucratori in via Domnului nu sunt doar preotii, in primul rand. Pilda se refera, mai ales, la cei pusi in fruntea poporului ales, arhierei si preoti, care L-au dat pe Hristos la rastignire. Toti am primit, prin Botez, numele de crestini, care vine de la Hristos; toti suntem lucratori in via Domnului. Numai ca fiecare in parte ne gandim cum am putea face noi mai mult si sa-I dam lui Dumnezeu mai putin. Parca ar avea Dumnezeu nevoie de bunatatile noastre pe care le adunam! Atunci cand, in zi de duminica si sarbatoare, in loc sa venim la biserica, ne chinuim sa ne adunam cele pentru trup mai mult decat in alta zi, ispititi de cel rau, suntem slujitorii care au zis: Cum am face pana sa-l omoram pe mostenitor si sa castigam noi mos¬tenirea? In fiecare duminica, cand vine trimisul, inge¬rul, si-mi cere socoteala: Unde esti, crestine?, eu sunt departe, vreau sa-mi adun bogatii. Ne amagim cand credem ca-L putem pacali pe Dumnezeu sau cand credem ca El e obligat sa ne ierte toate pacatele noastre.  Departe de HristosAtunci cand credem ca lucrurile omenesti au in¬taietate inaintea celor divine suntem departe de Hristos. De asemenea, cand stam departe de Dumnezeu prin fapta noastra? Cand avem impresia ca e suficient sa credem si sa zicem: Doamne, stiu ca existi, stau departe, ca mi-e frica de Tine, dar ai grija de mine. Cand vine incercarea lui Dumnezeu sa nu zici: De ce ma pedepseste Dumnezeu pe mine? Ca eu nu sunt cel mai mare criminal, n-am omorat pe nimeni... Neavand credinta, nu voi intelege niciodata nimic, si revolta mea contra lui Dumnezeu e un mai mare rau pe care il pun in sufletul meu. Cand vad ca cei dragi pleaca de langa mine, ma intristez si nu pot sa nu plang, dar nu plang ca cel ce nu are nadejde, ci stiu ca daca ne-ar pedepsi Dumnezeu dupa pacatele noastre am fi morti cu totii.     IndemnSa fim niste lucratori buni in Via Domnului! Si cand plecam de la biserica, sa zicem: Vino cu mine, Doamne, ca sa fii al meu! Daca ma va prinde noaptea vietii (moartea), sa fiu cu Tine. Si sa primesti, Doamne, rodul lucrului meu in via Ta! Amin.

Calendar Crestin Ortodox

Saptamâna 20-26 august20 Vi  Sf. Prooroc Samuel; Sf. Mucenici Sever si Iliodor      21 Sâ  Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul si Venust       22 Du  Sf. Mucenici: Agatonic, Antuza, Zotic, Irineu si Or; Pilda lucratorilor viei - Ap. I Corinteni XVI, 13-24Ev. Matei XXI, 33-44glas 4, voscr. 2       23 Lu  Sf. Mucenic Lup       24 Ma  Sf. Sfintit Mucenic Eutihie; Sf. Mc. Tation       25 Mi  Aducerea moastelor Sf. Apostol Vartolomeu; Sf. Apostol Tit       26 Jo  Sf. Mucenici: Adrian si Natalia, sotia sa si Atic 

Maria Traila Imre, o viata dedicata dansului

In paralel cu scoala, Maria Traila mai dansa si la Opera Romana ca invitat, in roluri de creatieMaria Traila a vazut cu ochii ei inaugurarea Operei Maghiare din Cluj in 1948 si a Scolii de Coregrafie citiva ani mai tirziu. E inca aici, plina de viata si caldura si bucuroasa oricind sa povesteasca despre baletul clujean de altadata.     Maria Traila Imre are 88 de ani, dar nu isi arata nici pe departe virsta. Este profesoara de balet care a pus bazele scolii de dans clujene alaturi de Octavian Stroia si altii, dar, dintre toti, numai ea a mai ramas in viata. A fost prima balerina a Operei Maghiare din Cluj si a aparut in opere celebre precum „Fintina din Bahcisarai“, „Macul Rosu“ sau „Esmeralda“, reusind de fiecare data sa-si impresioneze publicul prin pasiunea cu care dansa.    O viata tumultuoasa, ca un balet de RavelNascuta in anul 1922, Maria Traila isi aminteste cu drag de anii copilariei petrecuti la Beclean.      „Tata era sef de gara, iar mie imi placea foarte mult sa dansez inca de mica. Asa ca, cel mai des dansam pe peronul garii din Beclean, cind se opreau trenurile in statie, fiindca atunci aveam public. Parintii ma certau, dar nu aveau cum sa ma dezvete de acest obicei“, spune rizind profesoara. Apoi, tatal sau a fost mutat cu serviciul la Cluj, iar ea a urmat Liceul Reformat din Cluj-Napoca, dar lua ore de la balerinii de la Opera Romana si nu ezita sa danseze la nici o festivitate de sfirsit de an. A terminat scoala in 1940, dupa care, o data cu cedarea Ardealului, a plecat la Budapesta la Academia de Balet Troyanoff. „Am urmat patru ani cursurile la aceasta scoala, iar in paralel lucram la opereta pentru a-mi plati studiile. Maestrul Troyanoff era un rus refugiat, care facea parte din Baletul Tarului, era foarte exigent, iar ca sa lucrezi cu el era nevoie de foarte multa munca“, explica profesoara. Apoi, dupa patru ani a fost nevoita sa paraseasca Budapesta si sa se intoarca in Romania. „Dupa asediul Budapestei din 1944 am indurat o foamete groaznica pina au venit rudele mele si m-au adus inapoi in tara. Imi era atit de foame, incit atunci cind am ajuns in tara, la Oradea, am intrat in prima cofetarie si am mincat prajituri pina mi s-a facut rau“, povesteste ea.      Nasterea scolii clujene de coregrafie Octavian Stroia (al doilea din stinga), in vizita la Maria Traila (in mijloc)In 1948, cind a fost infiintata Opera Maghiara din Cluj, Maria Traila a dat concurs pentru un post de solista, pe care l-a luat din prima. „Eram angajata Operei Maghiare, dar colaboram foarte bine si cu Opera Romana. Aveam spectacole impreuna, balerinii nostri mai dansau si la ei si viceversa. Era o relatie deosebita intre cele doua institutii in acea perioada“, isi aminteste profesoara.      Maria Traila a ramas la Opera Maghiara din Cluj pina la pensionare, care atunci – pentru dansatori – se facea la virsta de 40 de ani. A continuat, totusi, sa lucreze cu jumatate de norma la Scoala de Coregrafie din Cluj, care de-abia se infiinta. „Am fost inca de la inceput alaturi de scoala clujeana de dans, iar Octavian Stroia mi-a fost un prieten foarte apropiat“, rememoreaza Maria Traila Imre.     Despre fondatorul scolii clujene de dans, ea povesteste ca era „un mare dansator de folclor, un om dintr-o bucata, dar foarte pasionat. Este foarte adevarat ca el este principalul intemeietor al scolii clujene de dans pentru ca s-a preocupat foarte mult de organizarea acestei institutii. Din pacate, dintre cei care am creat aceasta scoala, si ma refer aici la Octavian Stroia, Jana Popovici, Larisa Sorban, Szaboray Zoltan, Dombi Imre si Raul Sorban, am ramas doar eu“, spune cu tristete cea mai virstnica profesoara a scolii clujene de dans.    Concurenta acerba la scoala de dansMaria Traila * Balerina la Opera Maghiara si profesoara la Scoala de Balet din Cluj: "Cred ca, daca m-as mai naste inca o data, tot asta as face. Am fost trup si suflet pentru balet si n-am simtit niciodata ca am obosit. De fapt, cred ca asta inseamna sa faci ceva din dragoste si pasiune."„Chiar cind am dat drumul scolii de dans de la Cluj aveam o singura clasa formata doar din 8-9 elevi. Apoi, ne-am extins, am primit o cladire pe strada Motilor, iar mai tirziu si la franciscani“, povesteste profesoara de balet.      Despre operatiunea de recrutare a tinerelor talente, Maria Traila isi aminteste cu mare drag: „Primavara mergeam cu microbuzul scolii prin tara sa depistam copii talentati. Ii evaluam pe fiecare, apoi, in toamna, cei care fusesera selectati dadeau un examen de admitere, iar daca erau acceptati veneau la noi la scoala, de la virsta de 9 ani. Dupa patru ani de studiu se dadea din nou un examen foarte drastic si numai cei mai buni ramineau sa faca si liceul tot la noi“.      Concurenta la scoala de balet clujeana era foarte mare in acea perioada, in primul rind pentru ca statul suporta cam toate cheltuielile elevilor, iar dintre cei care terminau, majoritatea se angajau la Opera.      „Salariul de atunci nu era foarte mare, dar iti ajungea sa te imbraci, sa mananci si sa traiesti cit de cit decent. Acum salariile sint foarte mici si din balet nu se mai poate trai, poate si din cauza ca nici spectacole nu mai sint ca altadata. Eu imi amintesc foarte clar ca aveam zilnic cite un spectacol, fie de balet, fie de opereta, nu ca acum, unul pe luna, asta in cel mai bun caz“, a explicat profesoara.     Despre respect si recunostintaDespre elevii ei, Maria Traila vorbeste cu mare drag si spune ca foarte multi dintre ei inca o cauta. „Am fost o profesoara foarte severa, fiindca mi-am dorit ca elevii mei sa fie mult mai buni decit am fost eu. Totusi, se pare ca ei au apreciat acest lucru si primesc foarte des scrisori de multumire pentru ceea ce i-am invatat si chiar si pentru faptul ca am fost severa cu ei, iar acest lucru ma face sa ma simt foarte bine. Am avut ambitia ca elevele mele, pe linga expresivitate, sa aiba si tehnica, fiindca eu, cind m-am apucat de balet la Budapesta, deja aveam 18 ani si au fost lucruri pe care nu le-am mai putut recupera“, explica Maria Traila.      Dintre elevii pe care profesoara i-a pregatit o parte s-au angajat la Operele din tara, iar o alta parte au plecat in strainatate, unde si-au deschis scoli de balet.      „Au fost alte generatii atunci, extrem de talentati, dar era si altfel de public decit cel din ziua de azi. Totul s-a schimbat, asa ca trebuie sa acceptam lucrurile asa cum sint“, spune profesoara.     Profesorul Hatieganu, un mare iubitor de artaMaria Traila evoca, de asemenea, publicul din acea perioada „Erau spectacole foarte dese, iar salile erau mereu pline si publicul foarte entuziast stia sa ne stimuleze. Cind dansai pe scena simteai ca esti cineva important, desi dupa ce cortina cadea nu erai decit un simplu anonim. Mi-a placut aceasta viata si de aceea m-am dedicat trup si suflet baletului. M-am casatorit tirziu tocmai pentru ca stiam ca nu voi putea imparti baletul cu viata de familie“, povesteste ea.      Dintre fanii inflacarati ai balerinei din acea vreme se numarau multi medici clujeni faimosi, precum prof. Valeriu Bologa, dr. Gicu Ionescu si chiar Iuliu Hatieganu, caruia Maria Traila i-a pastrat o amintire frumoasa. „Profesorul Hatieganu era un mare iubitor de arta si nu rata nici un spectacol. Ne-am inteles foarte bine, a fost un om extraordinar”, rememoreaza profesoara.      Despre balerinii din ziua de azi Maria Traila spune ca „sint foarte scolastici si le lipseste partea artistica. Cind ii vezi dansind nu simti ca traiesc acel rol, iar pentru mine asta a fost esentialul“.    Ultimul dansMaria Traila vorbeste cu mare placere de momentul in care a dansat pentru ultima data pe scena. „Era un spectacol de aniversare a 25 de ani de la infiintarea Operei Maghiare, pe 9 decembrie 1973, si, fiind de la inceputul Operei Maghiare, atunci am primit si eu un rol in spectacol. A fost foarte impresionant“.      Din anul 1978, profesoara s-a retras din lumea dansului fiinca nu mai putea face fata si familiei, si scolii. „Au fost foarte multe generatii de dansatori care au trecut prin mina mea, multi dintre ei nici nu mai traiesc“, spune cu regret profesoara.

Centura din Feleac, mai scumpa ca autostrada

Foto Radu PadureanEmil Boc si Radu Berceanu au declarat ca lucrarile de la cele trei santiere sint in grafic si ca vor fi terminate la timpIn cursul unei vizite-fulger pe santierele de la cele doua centuri de ocolire a Clujului si pe cel de pe Autostrada Transilvania, de pe sectorul dintre Turda si Cimpia Turzii, Emil Boc si Radu Berceanu au tras concluzia ca finalizarea lucrarilor este realizabila.     Termenul fixat de cei doi demnitari a fost sfirsitul anului, in cazul centurilor, respectiv pina in luna noiembrie, pentru autostrada.     Centura, mai scumpa decit autostradaColoana oficiala s-a oprit pe santierul de pe centura Cluj-Vilcele, de pe Dealul Feleacului, in sectorul care le ridica cele mai mari probleme constructorilor, unde lucrarile sint efectuate de catre firma maghiara Vegyepszer.      Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat ca zona de la Feleac este una extrem de dificila si ca, pentru realizarea acestui sector de drum, au fost cheltuiti de trei ori mai multi bani pe kilometru decit in celelalte zone. „Sectorul este extrem de dificil. Dealurile de aici o iau la vale si sint permanent alunecari de teren, ceea ce ne-a creat dificultati. Toate acestea au cerut lucrari iesite din comun ca dificultate, asa ca am iesit foarte scump, la circa 10 milioane de euro/kilometru, mai mult decit pentru autostrada“, a declarat Berceanu. Ministrul Transporturilor a mai completat ca se doreste cu orice pret finalizarea centurii deoarece prelungirea lucrarilor ar aduce costuri suplimentare, care ar fi greu de suportat din bugetul de stat.      In ciuda problemelor de pe traseu, si acest segment va fi dat in folosinta si deschis circulatiei pina la sfirsitul anului, potrivit directorului Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Cluj, Ion Pantelimon.      Din pacate, a mai precizat Pantelimon, in aceasta vara vremea nu a tinut deloc cu constructorii, iar primele zile in care s-a putut lucra „la foc continuu“ au fost cele de saptamina trecuta, cind nu a plouat.     „Parea o nebunie“Emil Boc A Prim-ministru„Vrem sa finalizam centurile de la Sibiu, Lugoj, precum si cele doua centuri ocolitoare ale Clujului pina la sfirsitul acestui an. Ideea este ca Clujul sa scape de traficul greu. Se poate vedea cum, deja, dupa darea in folosire a autostradei a fost descongestionata circulatia din oras. Colaborarea cu autoritatile locale a permis ca sa facem toate acestea.“ Premierul Emil Boc si-a amintit ca, in perioada in care a fost primar al Clujului si a inaintat proiectul centurii Apahida-Vilcele pentru analiza si aprobare, acestea le-a parut tuturor o nebunie. „Ceea ce parea la un moment dat imposibil acum e pe cale de a se realiza si asta datorita gestionarii foarte bune a banilor pe care i-am avut“, a afirmat premierul.      Pretul total al centurii este de 34 de milioane de lei si, in prezent, statul datoreaza bani pentru lucrari firmelor care construiesc centura. Cu toate acestea, o parte din datorii vor fi acoperite in urma alocarii de bani de la rectificarea bugetara de ieri.      Pentru primul segment al centurii care va face legatura intre Apahida si Vilcele, cel realizat de firma Vegyepszer, termenul de garantie a fost stabilit la 3 ani, iar pentru celelalte doua, la care lucreaza Impresa Pizzaroti, este de 2 ani, potrivit lui Ion Pantelimon.     Si pe santierul de pe centura Bulevardul Muncii-Apahida lucrarile sint suficient de avansate incit sa se poata afirma cu certitudine ca vor fi finalizate pina la sfirsitul anului.    Autostrada merge mai departe spre ZalauREALIZARE75% din tronsonul dintre Turda si Cimpia Turzii al Autostrazii Transilvania a fost deja finalizat Bogdan Sgircitu, directorul de comunicare al companiei Bechtel, a precizat ca cele doua noduri de la sectorul de autostrada care va lega Turda de Cimpia Turzii sint finalizate si ca lucrarile decurg normal, singura problema cu care se confrunta constructorii fiind, in continuare, finantarea. Reprezentantul Antreprenorului General al autostrazii le-a explicat premierului si ministrului Transporturilor ca exista o mai multe posibilitati la care cei din compania sa s-au gindit pentru a continua lucrarile la autostrada si pentru a nu abandona proiectul. „Noi ne-am gindit ca dupa terminarea sectorului de 12 kilometri dintre Turda si Cimpia Turzii, care este deja realizat in proportie de 75%, sa ne orientam catre Zalau, unde avem o portiune mai usoara de drum. Pentru realizarea acesteia, costurile s-ar ridica la abia 3 milioane de euro/kilometru intr-o zona si la 5-6 milioane de euro/kilometru in altele“, a afirmat Sgircitu.      Sectiunea de autostrada care ar putea fi construita catre Zalau, desi este una extrem de usoara si presupune costuri reduse, este foarte importanta si in opinia premierului, Emil Boc.      Oficialii Guvernului i-au asigurat pe constructori ca vor primi cei 38 de milioane de euro datorati pina in aprilie 2011 si ca, in prealabil, vor trebui sa se intilneasca pentru a discuta pe marginea protocolului care a fost programat pentru aceasta luna.

Copii defavorizati in vacanta la Consiliul Judetean

Pîna acum au trecut deja pragul institutiei aproximativ 35 de copii, împartiti în doua grupe. Proiectul este initiat de Fundatia Româna pentru Copii, Comunitate si Familie, scopul actiunii fiind acela de a oferi o vacanta activa acestor copii.     „Pentru a-i familiariza pe copii cu specificul activitatilor ce se desfasoara în institutiile publice, Consiliul Judetean a decis sa organizeze o serie de actiuni de tipul «porti deschise»“, au afirmat reprezentantii institutiei.     Alin Tise, presedintele Consiliului Judetean, a declarat ca „vizitele au durat aproximativ o ora, interval în care copiii au luat contact cu atmosfera într-o institutie publica importanta din judet, au avut la dispozitie un ghid care le-a oferit informatii despre institutie si rolul ei în sistemul administrativ românesc, li s-a realizat o prezentare cu imagini sugestive despre proiectele derulate de Consiliul Judetean, iar la sfîrsit au primit materiale informative“.     Actiunile de acest tip vor continua si în perioada urmatoare.    G. D.

Saracia din spitale, sursa de conflicte intre medic si pacient

Un studiu realizat in 2009-2010 de Federatia Solidaritatea Sanitara releva ca problemele sistemului de sanatate se adincesc, iar bolnavii sint tratati tot mai prost din cauza lipsei de personal si a materialelor sanitare.      Starea financiara precara a sistemului sanitar, deficitul de personal si lipsa materialelor sanitare este confirmata de studiul realizat.     Potrivit concluziilor cercetarii, aproximativ 70% dintre angajatii din sanatate chestionati au afirmat ca spitalele se confrunta cu deficit de personal. Majoritatea considera ca s-a ajuns la asa ceva din cauza plecarii colegilor la munca in strainatate si a blocarii posturilor. Cei chestionati spun ca trebuie sa fii super-om ca sa poti avea grija de pacienti corespunzator. „Este o lipsa foarte mare de personal, noi la maternitate lucram jumatate decit ar trebui. Trebuie sa fii un super-om ca sa poti avea grija si de gravide, si de cele operate, sa bagi si date in calculator si daca se intimpla ceva nu te crede nimeni“, spune unul dintre participantii la studiu.     Deficitul de personal ii afecteaza si pe pacienti, aproape 60% dintre cei chestionati considerind ca bolnavii nu pot primi servicii medicale corecte in astfel de conditii.     Lipsurile materiale duc la conflicte intre medici si bolnaviParticipantii la studiu au semnalat lipsa medicamentelor si a materialelor sanitare din spitale, ceea ce duce la conflicte cu pacientii. Astfel, o treime din angajati spun ca au avut uneori conflicte cu bolnavii. In cea mai mare parte, conflictele apar pe fondul lipsurilor materiale, in momentul in care salariatii sint nevoiti sa trimita pacientii sa cumpere ceea ce lipseste pentru a-i putea trata. „Au impresia ca noi avem seringi ascunse, dar nu vrem sa le dam si de aceea ii trimitem la farmacie“, afirma un alt participant la cercetare. Un altul spune: „Care materiale? Pacientul isi cumpara tot. In momentul in care te internezi iti da o lista destul de mare in care scrie de la seringi, ace, fire de sutura, tot“.     Tot din cauza saraciei din spitale, angajatii sint nevoiti sa isi cumpere singuri halatele si alte echipamente de protectie.

?James si piersica uriasa?, un film realizat de elevi

20 de elevi ai Scolilor „Elf“ si „Nicolae Titulescu“ din Cluj-Napoca au participat in perioada 9-16 august la o tabara de teatru in limba engleza, organizata de Scoala „Elf“ la Lunca Ilvei din judetul Bistrita-Nasaud.      Tabara, coordonata de profesorii Dan Leonard si Carmen Costina, a avut drept obiectiv punerea in scena a unui film de 30 de minute pornind de la cartea „James si piersica uriasa“ de Roald Dahl.      Pentru realizarea filmului, copiii – elevi in clasele IV-IX – au discutat continutul cartii, au studiat scenariul adaptat de profesorul Dan Leonard, care a compus si muzica filmului, pe versuri scrise in echipa cu elevii, au stabilit cine vor fi personajele, au creat costumele, au stabilit cum vor fi filmate scenele si ce recuzita vor utiliza, si-au memorat rolurile si au repetat fiecare scena pina cind au fost multumiti de rezultat. Alaturi de aceste activitati, copiii au participat si la drumetii, jocuri si activitati sportive, activitati de construire si consolidare a echipei, foc de tabara, dar si jocuri de improvizatie dramatica si conversatie in limba engleza.     O tabara de neuitat!„A fost o tabara minunata si toti actorii s-au intors foarte incintati de filmul realizat, dar si cu multe amintiri frumoase“, au spus organizatorii taberei de teatru.      „Personajul pe care l-am jucat eu este o mamaruta uituca si geloasa. Initial mi-am dorit sa fiu paianjenul, dar in final sint multumita de rolul meu, pentru ca a fost foarte interesant. Imi doream foarte mult sa vin si anul acesta, dupa ce anul trecut am pus in scena «Pocahontas – Printesa pacii». Deja astept cu nerabdare tabara de anul viitor“, a spus Inesa Schmidt, eleva in clasa a VI-a la Scoala „Elf“.      „Mi-a placut foarte mult aceasta tabara pentru ca am invatat ce inseamna cu adevarat munca in echipa si increderea in colegii de echipa. Imi place foarte mult sa joc teatru si vin in taberele de teatru de placere, nu mi se pare foarte greu“, a spus si Ioana Duica, eleva in clasa a VI-a la Scoala „Nicolae Titulescu“.      Filmul rezultat in urma acestei tabere poate fi utilizat ca material didactic de catre profesorii de limba engleza, dar si de coordonatorii de cercuri de teatru pentru copii. Curiosii pot viziona fragmente din film la adresa http://www.youtube.com/watch?vaRo6e0egmzx8.

Hramul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca

Adormirea Maicii Domnului este hramul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. În acest an, credinciosii au participat la slujbele speciale din ajunul praznicului, când a fost scos din altar Epitaful Maicii Domnului, icoana cu înmormântarea Sfintei Fecioare, în jurul careia soborul de preoti au cântat Prohodul Maicii Domnului. Preotii si credinciosii au iesit apoi în procesiune în jurul Catedralei Mitropolitane, cu icoana punerii în mormânt a Maicii Domnului, cu Sfânta Evanghelie si cu Sfânta Cruce, dupa care s-au citit Dezlegari. În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului s-a oficiat dimineata Utrenia, Acatistul Adormirii Maicii Domnului si Sfânta Liturghie.     Aceasta zi a fost aleasa ca hram al Catedralei din Cluj de ctitorul ei, Episcopul Nicolae Ivan, pentru a aminti posteritatii de ziua de 15 august 1916, când România a intrat în razboiul de reîntregire a tarii, alaturi de Antanta. Acest lucru a fost mentionat si în hrisovul care s-a pus la piatra de temelie a catedralei si care se pastreaza în copie în Sfântul Altar.       Catedrala din Cluj-Napoca a fost ridicata între anii l923 si l933, din initiativa si cu sprijinul Episcopului Nicolae Ivan. Lucrarile nu au putut fi terminate, dupa planul initial, fiind reluate, dupa mai bine de o jumatate de veac, din initiativa Înaltpreasfintitului Arhiepiscop si Mitropolit Bartolomeu. Astfel, între l996-l999 s-a desfasurat un amplu proces de restaurare a exteriorului catedralei, în timp ce, în interior, ansamblul iconografic în mozaic de Murano este în curs de realizare. Catedrala Episcopala, a devenit în l973 Catedrala Arhiepiscopala, iar din anul 2006 este Catedrala Mitropolitana.

Mesajul Mitropolitului Bartolomeu la hramul Manastirii Nicula

Cu regretul de a nu putea fi prezent între fratiile voastre si de a împartasi împreuna bucuria pe care Maica Domnului o revarsa din prea plinul milostivirii ei la acest praznic, va adresez binecuvântarile mele arhieresti si va asigur ca sufleteste sunt alaturi de soborul de slujitori si de toti pelerinii veniti sa se închine Icoanei de la Nicula.     Nu multi sunt cei ce stiu ca Nicula este unul din cele mai vechi asezaminte monahale în spatiul românesc. Atestata documentar în 1552, ea îsi rotunjeste, acum, patru secole si jumatate de existenta, traire duhovniceasca si roada misionara, aici, în pieptul Transilvaniei, ca o inima care bate tacând si graieste zbatându-se. Aspre vremuieli au venit si peste ea, ca peste întregul Ardeal, dar fiinta ei a ramas neclintita, asemenea stejarilor care-i stau de straja – unii, poate, de o vârsta cu ea – cu fruntile proptite-n cer si radacinile-n pamânt. Nicula e icoana neamului. Desigur, faima ei se datoreaza, în cea mai mare masura, icoanei Maicii Domnului, zugravita în 1681 de catre popa Luca din Iclod si care în 1699 s-a dovedit si facatoare de minuni. Manastirea este astazi cel mai mare centru de pelerinaj din România; spre ea se îndreapta, zi de zi si saptamâna de saptamâna, lungi convoaie de credinciosi din toate laturile tarii, culminând cu hramul din 15 august, când zeci si chiar sute de mii de închinatori, popositi în uriasul amfiteatru natural, privegheaza toata noaptea cu lumânari aprinse si imnuri de lauda, în întâmpinarea Liturghiei arhieresti. Cine oare a vazut atâta lume si nu s-a cutremurat de atâta credinta? Si totul pentru ea, Maica Domnului, ce sta pururea rugatoare catre Fiul Sau, dar în acelasi timp este si ramâne împreuna cu noi, caci prin ea ne-am rostit optiunea pentru mântuirea prin Iisus Hristos si tot prin ea nadajduim întru neputintele noastre. Poate ca de aceea Maica Domnului ne si este atât de draga. În vreme ce pentru Domnul Hristos avem un dublu sentiment, de iubire pentru Mântuitor, dar si de teama pentru Judecator, pentru ea nu avem decât unul, cel de iubire, pentru aceea care niciodata nu va judeca, ci pururea se roaga pentru noi.      Fie ca binecuvântarea Domnului sa se reverse din prea plinul rugaciunilor Maicii Sale asupra fratiilor voastre si a familiilor voastre, acum si în veci. Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu

Necinstea slugii care se crede stapan

Si greseala aceasta ne apartine si noua, pentru ca deseori uitam ca suntem slujbasi si credem ca suntem stapani. Aceasta incepand cu mine, care sunt arhiereu, mitropolit si deseori ma scutur chiar si in somn si zic: „Tu nu esti stapan, stapan este Unul in ceruri, tu esti un slujitor de rang mai inalt cu raspunderi mai inalte, poate cu invatatura de carte mai multa, dar esti un servitor, nu esti un stapan, nu esti un sef, nu tu dispui de ceea ce trebuie facut, ci este Altul care dispune si care este mai intelept decat tine, iar Acela este Dumnezeu“.      Aceasta este ispita teribila a slugii, de a crede ca este stapan. Aceasta si-a pierdut complet simtul masurii si a intrat intr-un fel de dementa a omului de totdeauna, dar mai cu seama a omului modern. De aceea, dragii mei, sunt necesare cateva cuvinte de invatatura asupra acestui subiect. Este vorba de o vie care trebuia muncita si care era a unui proprietar. Stapanul, proprietarul, a plecat undeva, departe, intr-o calatorie si a lasat via pe mana lucratorilor s-o lucreze. Ei au lucrat-o intr-adevar, insa dintr-o data procesul de constiinta a suferit o stramutare, ei au inceput sa se creada stapani. Si atunci cand a venit vremea roadelor, sa se culeaga strugurii toamna, stapanul si-a trimis slujitorii ca sa ceara ceea ce este dreptul lui, pentru ca una este proprietarul si alta este beneficiarul.      Ei bine, parabola de astazi ne infatiseaza aceasta imprejurare. Ce te faci insa cand cel care munceste pamantul fara sa fie proprietar incepe sa-si stramute constiinta si sa capete una de proprietar? Ca, de fapt, nu este doar beneficiarul, lucratorul pamantului, ci este si stapanul, situatie in care s-au gasit lucratorii din Sfanta Evanghelie de astazi pe care ati ascultat-o si pe care incerc eu sa v-o talcuiesc. Este o stramutare de constiinta, atunci cand lucratorii viei au capatat aceasta constiinta ca ei sunt stapani si cand au venit trimisii stapanului ca sa ceara partea lui de proprietar. Cum o sa-l dam, ca doar noi l-am muncit? Nu dam nimic. Si cand au venit trimisii stapanului sa-i ceara partea, acestia i-au omorat. Atunci stapanul a aflat si a trimis pe alti slujitori spunandu-le: duceti-va si spuneti-le ca ei sa-si opreasca ceea ce se cuvine pentru munca lor, iar mie sa mi se dea ceea ce mi se cuvine pentru pamantul meu, pentru proprietatea mea. Si aceia au patit la fel. Au fost omorati, si atunci intrebarea pe care o pune evanghelistul in textul de astazi este urmatoarea: „Oare ce merita acesti lucratori incorecti, complet necinstiti?“ si raspunsul este: „Pe cei rai cu rau ii va pierde, iar via va fi data altor lucratori s-o lucreze“. Fireste, are un inteles in primul rand istoric. Este vorba de farisei si saduchei, reprezentantii poporului evreu care credeau, isi faceau iluzia ca imparatia lui Dumnezeu le apartine de drept, daca nu si de fapt, ca ei sunt mostenitorii exclusivi ai imparatiei lui Dumnezeu si ca nimeni nu poate ridica pretentie asupra acestei imparatii.     Si li se aminteste ca, totusi, nu sunt decat niste slujbasi, ca imparatia lui Dumnezeu este a lui Dumnezeu, El este imparatul pentru simplul motiv ca El a creat-o. Noi spunem ca suntem proprietari de pamant, ai unei bucati de pamant, ai unui hectar de pamant sau doua sau trei, datorita faptului ca trebuie sa existe niste legi in asa fel incat fiecare sa stie care este partea lui de avere, pe care are obligatia s-o munceasca sau s-o dea altuia s-o munceasca, in dijma sau in parte, si pentru ca vecinii sa nu se intinda, sa nu se intample conflicte asa cum se intamplau alta data la tara, intre tarani. Pentru o brazda de pamant putea sa se iste si un omor. Si stim din literatura, de la Liviu Rebreanu, ca lupta taranului pentru pamant este acerba si poate merge uneori pana la crima. Aceasta insemna lupta pentru proprietate.      Dar adevaratul proprietar este Dumnezeu. Nu noi am facut pamantul, Globul pamantesc pe care vietuim, nu noi. De aceea, binecuvantarea lui Dumnezeu fata de primii oameni, Adam si Eva, dupa ce i-a creat suna astfel: „Cresteti si inmultiti-va si umpleti pamantul si stapaniti-l!“, dar nu a spus sa fie al vostru. Le-a poruncit sa-l munceasca si sa-l stapaneasca, dar El este Creatorul pamantului si ei sunt doar beneficiarii.      Aceasta uita oamenii nostri, cei mai multi. Asa incat, dragii mei, intelesul principal al Evangheliei de astazi este ca intotdeauna sa avem constiinta diferentei dintre stapan si beneficiar. Noi nu suntem altceva decat beneficiarii a ceea ce ne-a lasat Dumnezeu. El e stapanul si de aceea Lui trebuie sa-I multumim. Noi putem multumi tatalui, mamei pentru ca ne-au nascut, fratilor nostri pentru ca muncesc impreuna cu noi, vecinilor pentru ca ne ajuta, altfel sa stiti ca multumirile toate trebuie sa I se adreseze lui Dumnezeu, pentru ca El a facut tot ceea ce este spre folosul nostru, pentru ca noi si familiile noastre sa traim linistiti, sa ducem o viata linistita si corecta, bazata nu atat pe simtul de proprietate, cat pe munca, care este tot spre Slava lui Dumnezeu, pentru ca tot El ne inzestreaza cu sanatate si cu puterea de a munci. Ce faci cand esti bolnav? Nu poti munci, zaci in pat. Stiti ca in binecuvantarea arhiereului exista formula „Doamne, Doamne cauta din cer si vezi si cerceteaza via aceasta pe care a sadit-o dreapta si o desavarseste pe ea“. Nu rareori in Sfanta Scriptura viata lui, familia lui este asemanata cu o vie, dar via aceasta (si v-o spune un podgorean care s-a nascut la vie, crescut acolo in brazdele ei) trebuie muncita. Stiti ca intr-o vie podgoreanul sta din martie si pana in octombrie, cand se culeg strugurii. Vad si acum din casa parintilor mei pe un vecin care avea o vie mai pe vale, si zilnic era in vie, mereu avea de lucru, pentru ca vita de vie este o planta care cere foarte multa migala. Se cere sapata primavara, trebuie prasita de doua sau de trei ori in timpul verii, pentru ca cresc balariile si e foarte sensibila la buruieni. Vita de vie si frunzele trebuie stropite cu o substanta speciala. Cand incep strugurii sa dea roada, trebuiesc stropiti cu pucioasa, pentru ca poate creste o ciuperca care sa-i distruga, iar pu¬cioasa ii apara de ciuperca. Si inca o data stiu cat de greu se lucreaza o vie si stiu cat de mare este tragedia uneori, nu se stie cand, numai toamna in octombrie, cand strugurii s-au copt si sunt buni de cules, vine cate o ploaie cu grindina si in cateva minute distruge totul.      Asa ca, revenind la parabola aceasta, iubitii mei, greseala cea mare a lucratorilor viei era ca din angajati, din simbriasi, din servi au pretins ca sunt proprietari, asa incat, cand stapanul si-a trimis pe ai lui: „E via mea si duceti-va sa luati ce mi se cuvine mie, ei sa-si opreasca ce este al lor, pentru munca lor, dar mie sa mi se dea ce mi se cuvine“.       Si evanghelia se termina cu intrebarea retorica, fara indoiala, a Mantuitorului: „Oare ce se va intampla cu acesti lucratori necredinciosi? Pe cei rai cu rau ii va pierde, iar via o va da altor lucratori ca s-o lucreze“. Trimiterea se face la fariseii care ascultau aceasta parabola si de aceea la sfarsitul textului evanghelic dupa Matei ni se spune ca fariseii si saducheii, care erau de fapt exploatatorii poporului, s-au hotarat ca sa-l omoare pe Iisus pentru ca le incurca socotelile, ceea ce pana la urma au si facut, ca l-au pus pe cruce. Datorita lor l-a condamnat Pilat sa moara pe cruce, cand strigau: „Sa fie rastignit, sa se rastigneasca!“. Asa ca, dragii mei, pentru noi cel putin, care suntem lucratorii viei lui Dumnezeu, este bine sa luam aminte, pururea sa nu uitam ca noi nu suntem proprietarii a ceea ce caram, ci suntem ostenitori si in egala masura beneficiari, si ca pentru toate trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu si cand ne merge bine, pentru ca ne-a mers bine, si cand ne merge rau, pentru ca sa ne fie spre invatatura ca este posibil in viata sa ne mearga si rau, pentru pacatele noastre si pentru invatatura noastra.      Dar totdeauna sa indreptam tot catre noi raspunderea. Important este sa ramanem intelepti, sa-i ramanem credinciosi lui Dumnezeu, Care e adevaratul proprietar a tot ceea ce avem noi si sa ramanem credinciosi propriei noastre soarte, aceea de a-L sluji pe Dumnezeu, pentru ca slujindu-L pe El, ne slujim pe noi insine. A spus Mantuitorul Hristos care era Dumnezeu: „Fara Mine nu puteti face nimic“. Ei bine, sa ne asezam in sufletele si mintile noastre aceasta aducere aminte: „Fara Mine nu puteti face nimic“. Faceti totul impreuna cu Iisus Hristos, sa facem totul impreuna cu Iisus Hristos si ne va fi bine. Amin.