La eveniment au luat parte numeroase oficialitati locale si militare sibiene, dar si sibieni de rand care au fost placut surprinsi de surprizele puse la cale de organizatori. Momentele de maxima atractie au fost exercitiul demonstrativ de folosire a cainilor dresati pentru descoperirea explozivilor si demonstratiile de karate prezentate de copiii cadrelor militare ale Scolii. Mai entuziasmat decat copii de tehnica din dotarea Scolii s-a aratat subprefectul Rares Macrea, care a insistat, si a reusit sa urce pe un tanc, pentru a vedea mai indeaproape interiorul. Evenimentul a fost organizat sub directa indrumare a comandantului Scolii, colonelul dr. Mircea Vladu, si mr. drd. Valentin Glod, seful Biroului invatamant din cadrul SAUSL.
Radu Micu: - Ce animal de companie ai? Oana Borcoman: - Crescand am avut doi caini - un labrador galben si un chihuahua alb. Din pacate, labradoru, Bianca, a murit anul acesta, dar inca il avem pe Pete, chihuahua. Ador animalele, mai ales caini. Bianca a fost prietena mea cea mai buna de multi ani. Numai ea stia cand sunt suparata si venea sa ma mangaie. Pete are o personalitate nemaipomenita. El este si foarte special pentru ca limba ii sta permanent in afara gurii, pe partea dreapta. R. M.: - Ai prieten? Cu ce se ocupa? O. B.: - Am un prieten american pe care l-am intalnit la facultate. Suntem impreuna de un an jumate, si ne iubim foarte mult. El acum lucreaza ca „General Manager" la un restaurant cu doua locatii, numit „BB's Cafe" in Houston, Texas. Saptamana asta, deschide locatia noua. Provine dintr-o familie de proprietari de restaurante si baruri. Anul viitor o sa isi deschida propriul lui restaurant cu bar, impreuna cu un alt prieten. Se va numi „The Sandbox". Eu ajut cu marketingul si idei pentru restaurant!! R. M.: - Ce masina conduci ? O. B.: - Conduc un Nissan Versa din 2008, rosu, care a fost un cadou de la tatal meu cand am plecat la facultate, acum trei ani. In Texas, mai ales Houston (al patrulea oras ca marime din Amerca) este imposibil sa traiesti fara masina. Imi place sa o conduc si e super de draguta! Toti prietenii mei au zis ca este perfecta pentru personalitatea mea, de cum au vazut-o prima data. R. M.: - Cat de des vi in Romania? O. B.: - Vizitez Romania cam din doi in doi ani, de cand eram mica. Ultima oara am fost in 2008. M-am distrat foarte mult in Romania si am facut prietenii frumoase. Ma bucur tare mult ca am venit la Miss Diaspora, deoarece aici am intalnit fete minunate. Este o experienta nemaipomenita. In Romania intotdeauna m-am simtit ca acasa. Toata familia mea este aici si inca din copilarie mi-am petrecut verile aici, in Sibiu. Voi absolvi facultatea in „hospitality Management"... Managmentul Turismului in decembrie. Probabil ca va fi mai greu sa vin sa vizitez Romania in urmatoarea perioada. R. M.: - Ce nu stie lumea despre tine? O. B.: - Am facut sport si dans toata viata mea. Am fost in echipa de volei un an, la altetism doi ani, tenis - patru ani, la liceu, si am practicat stiluri de dans precum jazz, hip hop, modern, si ballet pentru 9 ani. Imi este tare dor sa fac parte dintr-o echipa de concurs. Pentru proba mea individuala la Miss Diaspora voi dansa stilul Jazz.
Pentru a-i scuti pe candidati de un efort intelectual prea mare in elaborarea raspunsurilor, testul va fi tip grila. Comunitarii trebuie doar sa bifeze raspunsurile pe care le considera corecte. Si evaluarea va fi, astfel, mai rapida si obiectiva. „20 de persoane au renuntat deja la functii si vor intra in somaj, iar pentru restul va exista o lucrare scrisa cu test de tip grila. 129 de persoane vor intra in acest examen si vor ramane 109. Este o varianta incontestabila", a explicat Johannis.
Yan Zhi Min, Li Caiyue, Wang Yugin, He Jie, Mai Cliau Chu si Zhang Bei sunt absolut fascinate de Sibiu, si de RomaniaHa Jie, Zhang Bei, Wang Yugin, Li Caiyue, Yan Zhi Min si Mai Cliau Chu sunt doar sase dintre cele noua tinere din China care si-au petrecut ultimele patru luni in Romania, mai exact in Sibiu, la Institutul Confucius din cadrul Universitatii „Lucian Blaga". Pline de avant, mereu zambitoare si binevoitoare, tinerele s-au adaptat foarte usor vietii din Sibiu. Si nici nu e de mirare, din moment ce chiar ele spun ca romanii, spre diferenta de chinezi, isi permit sa isi petreaca timpul liber cu familia, isi permit sa isi ia zile libere de la lucru, si sunt mult mai relaxati. Toate cele sase tinere sunt studente in diferiti ani, la mastere precum filozofie chimeza, managementul informatiilor sau limba chineza, si sunt in Romania pentru a invata limba romana, si pentru a cunoaste o cultura si un stil de viata total diferit de cel cu care erau obisnuite acasa, in China. Indragostite de Sibiu In Sibiu, tinerele invata limba romana intensiv, uneori chiar cate patru-sapte ore pe zi, predau sibienilor cursuri de cultura, limba, caligrafie, sau bucatarie chineza, iar in timpul liber incearca sa cunoasca cat mai multi sibieni, si sa ia parte la absolut toate evenimentele culturale din oras care, in aceasta vara, nu au fost deloc putine. „Ador orasul acesta. Respira cultura. Si arhitectura este absolut impresionanta. Am venit aici in cadrul unui program de schimb intercultural, si am parte de foarte multa cultura. Asta imi place", spune entuziasmata Wang Yugin. Romania, cu plusuri si minusuri Chinezoaicele au fost absolut fascinate de Romania si de Sibiu, pentru ca reprezinta o lume total diferita de a lor. Au fost uimite sa descopere, intr-o tara atat de mica, aproape toate formele de relief, si asteapta cu nerabdare iarna, sa vada zapada. La Romania le-a atras peisajele fermecatoare, orasele pitoresti precum Sighisoara, Clujul sau Brasovul, si, nu in ultimul rand, faptul ca romanii sunt foarte prietenosi, si pentru ele a fost usor sa-si faca multi prieteni aici, deoarece majoritatea romanilor vorbesc fluent engleza. S-au obisnuit foarte repede si cu mancarea romaneasca. „Imi plac la nebunie toate ciorbele pe care le-am gustat aici. In schimb nu mi-a placut branza", marturiseste Zhang Bei. Mai Cliau Chu in schimb, marturiseste ca ii plac la nebunie felurile de mancare de peste pe care le prepara romanii, si care sunt foarte gustoase. Dar a incercat si micii sau sarmalele, si au fost la fel de bune. Viata in Romania are insa si neajunsuri pentru tinerele chinezoaice. Fetele spun ca la noi legumele sunt foarte scumpe, si avem o gama destul de restransa de legume, astfel incat le este destul de greu sa gaseasca ingrediente pentru mancarurile lor traditionale. Apoi, le-a venit greu sa creada ca o tara atat de frumoasa precum Romania are drumuri atat de proaste. „Caile de comunicatii, drumurile, sunt destul de proaste. Sunt foarte inguste, cu multe gropi. Iar daca alegi sa mergi cu trenul, e si mai rau. Se deplaseaza foarte incet, de parca ai merge pe jos. Acasa, trenul este unul dintre cele mai rapide mijloace de transport. Asa ca iti ia destul de mult timp sa vizitezi Romania. Dar partea buna e ca ai timp sa admiri peisajele superbe", glumeste Yan Zhi Min. Institutul Confucius Cele noua tinere care sunt incluse in prezent in programul de schim intercultural din cadrul institutului Confucius din Sibiu vor mai ramane la noin in oras pentru inca sase luni. Apoi se vor intoarce in China, iar dupa ceva timp, vor reveni in Romania, dar cel mai probabil intr-un alt oras. In Sibiu vor veni alti voluntari. Institutul Confucius care functioneaza in cadrul ULB Sibiu este este o organizatie educationala non-profit, care are misiunea de a promova intelegerea limbii si culturii chineze, dar si bunele relatii de prietenie dintre Romania si China.
Deputatul PDL Mircia Giurgiu îi recomanda primului-ministru, Emil Boc, sa nu mai asculte nici de presedintele Traian Basescu, nici de altcineva. „Eu cred ca domnul Emil Boc ar trebui sa faca ceea ce crede. A dovedit la Cluj ca poate sa faca treaba buna si sa faca ceva si pentru tara. Sa nu mai asculte nici de Basescu, de absolut nimeni. Ce crede ca trebuie sa faca, sa faca. Este prim-ministru si are decizia în mîna. Altfel, o sa avem tot timpul probleme“, a spus Giurgiu. Deputatul PDL a mai precizat ca oamenii îi reproseaza ca Guvernul nu face nimic: „Cînd Emil Boc era primar în Cluj aveam în sondaje 80%, acum, de cînd este premier, am coborît la sub 15%. Toata lumea spune ca nu face nimic“. Potrivit deputatului clujean, premierul ar trebui sa ia masuri de stimulare a economiei, astfel încît sa fie create noi locuri de munca si sa fie pastrate cele existente acum. De asemenea, ar trebui investitii în agricultura si industrie. G. D.
Primarul municipiului Turda, Tudor Stefanie, a declarat ieri ca în cele 6 luni de cînd a fost deschisa dupa renovare Salina a fost vizitata de circa 230.000 de turisti. „Salina a fost cautata de un numar nesperat de mare de turisti si speram ca si în lunile care urmeaza interesul turistilor sa ramîna la fel de mare“, a afirmat Stefanie. Dupa renovare, Salina a devenit principalul obiectiv turistic din zona. Aceasta a fost modernizata din fonduri europene, iar valoarea investitiei s-a ridicat la 5,8 milioane de euro, dintre care 950.000 de euro au reprezentat contributia Consiliului Local Turda. Lucrarile de modernizare au început în 2008 si au vizat amenajarea unei sali de tratament si recuperare, a unor terenuri de minigolf, badminton si bowling, a unui debarcader si a unei biserici. Numarul de turisti anuntat ieri de primarul Tudor Stefanie este de doua ori mai mare decît cel estimat la începutul anului, cu ocazia inaugurarii Salinei. L. P.
Foto Radu PadureanStrada Cetatii, una dintre cele mai "sparte" strazi din Floresti, ar putea fi reparata din bani europeni in urmatoarele 6 luniDrumurile din comuna Floresti sint un cosmar atit pentru soferi, cit si pentru pietoni. Desi bani ar fi pentru repararea unor strazi, contestatiile firmelor de constructii amina la nesfirsit lucrarile. Dupa mai bine de 2 ani de la realizarea unui proiect de reabilitare a 10 strazi din comuna, finantat din fonduri europene, florestenii pot rasufla usurati: amplasamentele pentru viitoarele santiere au fost predate vineri firmei care va efectua lucrarile, TCM Nord-Baia Mare. Peste 6 luni, daca timpul o va permite, locuitorii comunei vor afla si ei cum arata asfaltul si vor putea renunta la cizmele de cauciuc. 2,5 milioane de euro de la UEIn luna iulie a anului 2008, administratia floresteana a aplicat pe axa 3.2.2 pentru a obtine fonduri europene pentru dezvoltare rurala din care sa repare o parte din drumurile comunei. Dupa aprobarea proiectului, strazile Cetatii, Tautiului, Muncitorilor, Digului, Plopilor, Somesului, Crisan, Ioachim Oltean, Closca si Cardinal Iuliu Hosu trebuiau sa fie reparate din banii alocati, adica 2,5 milioane de euro. Razboiul contestatiilorDupa ce a fost depasita faza aprobarii proiectului si, in sfirsit, a fost organizata licitatia pentru executarea lucrarilor a inceput un nou razboi. „Despre licitatia aceasta as putea scrie un roman. Nu am putut niciodata crede ca este posibil sa ai finantare, sa vrei sa faci ceva si sa nu poti face din cauza legislatiei lacunare si a contestatiilor“, a explicat viceprimarul comunei Floresti, Horea Sulea. Practic, dintre cele sase firme care au participat la licitatie, patru au contestat rezultatul. Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a decis ca plingerile firmelor nu sint fondate, dar una dintre acestea, Construct Perom, a atacat in instanta decizia CNSC. Primul termen de judecata va fi pe 27 septembrie la Curtea de Apel Cluj. „Am avut noroc ca, intre timp, a aparut OUG 34/2010 care ne-a permis ca, in ciuda contestatiilor, sa putem semna actele cu cei de la TCM Baia Mare pentru a incepe lucrarile“, a afirmat viceprimarul. Dupa predarea amplasamentelor, zilele trecute, reprezentantii firmei baimarene au stabilit doua puncte de lucru pentru organizarea de santier: unul pe strada Tautiului, altul pe strada Somesului, pentru a putea incepe ucrarile. „Important este ca am facut acest pas, fiindca au fost 2 ani de chin“, a concluzionat viceprimarul Sulea.
„A fost absoluta nevoie sa convocam aceasta sedinta extraordinara, deoarece in proportie de 90% acest proiect se va afla pe ordinea de zi a sedintei Guvernului de miercuri“, a precizat vicepresedintele Consiliului Judetean, Radu Bica (foto), la inceputul sedintei pe care a prezidat-o. Radu Bica a tinut sa prezinte si situatia in care se afla Consiliul Judetean si institutiile din subordinea acestuia, care nu dispun in acest moment de spatii suficiente si adecvate pentru desfasurarea activitatii. „Am identificat un spatiu aflat in proprietatea Ministerului de Finante, cu beneficiar Directia Regionala Vamala, situat in Cluj-Napoca, pe strada Dorobantilor. Directia respectiva a fost mutata de la Cluj la Oradea, acest sediu nemaifiind necesar pentru aceasta institutie. In aceste conditii am purtat o corespondenta atit cu Ministerul de Finante, cit si cu cel al Administratiei si Internelor, in urma careia am stabilit ca acest imobil sa treaca in domeniul public al judetului si in administrarea Consiliului Judetean. In contrapartida, noi am transferat Ministerului Finantelor un spatiu in care isi desfasoara activitatea Administratia Finantelor Publice a municipiului Turda, situat in Piata Romana nr. 15B si aflat in proprietatea noastra. In noul sediu ar urma sa fie transferata activitatea Consiliului Judetean, dar si a unora dintre institutiile subordonate, pentru sediile carora sintem pusi, in acest moment, in situatia de a plati chirii“, a aratat Bica. CJ ar mai avea de platit 760.000 de lei pentru noua cladireVicepresedintele forului judetean a explicat ca in corespondenta purtata cu Ministerul Finantelor s-a cerut si precizarea sumelor care au fost investite in cladirea de pe strada Dorobantilor, care are o suprafata totala construita de 672 de metri patrati si o suprafata desfasurata de 3.596 de metri patrati. Desi oficial nu a fost comunicata inca valoarea cladirii, Consiliul Judetean a aflat de la constructorul acesteia ca investitia totala este de aproximativ 11,2 milioane plus TVA. „Valoarea lucrarilor realizate pina la data de 31 iulie 2010 este de peste 10 milioane de lei, ceea ce inseamna ca noi ar trebui sa mai platim 760.000 de lei plus TVA. Va trebui sa gasim sursele de finantare pentru finalizarea lucrarilor“, a mentionat Radu Bica. Proiectul de hotarire a fost aprobat cu 28 de voturi pentru si un singur vot impotriva.
Pina pe 21 august echipele participante vor cerceta 46 de trasee, vor identifica mormanele de gunoi si compozitia deseurilor, dupa care le vor masura si fotografia. „Aceasta etapa este esentiala, deoarece in 25 septembrie ne dorim sa actionam eficient si organizat pentru a ne indeplini obiectivul – sa curatam tara de gunoaie intr-o singura zi“, au explicat initiatorii acestei campanii. In primul weekend de cartare au fost alocate 23 de trasee pentru 16 echipe. Dintre acestea au fost parcurse 11 trasee pe care au fost gasite 141 de mormane de gunoi cu un volum total de 256 mc, restul urmind sa fie alocate si parcurse in zilele urmatoare. „Primele impresii au fost tulburatoare, voluntarii au raportat numeroase mormane, in special in zonele care nu au fost cercetate cu ocazia cartarii din aprilie. Concluzia a fost una singura – e nevoie sa ne implicam si sa curatam tara de gunoaie!“, au spus organizatorii proiectului. Cei care vor sa dea o mina de ajutor echipei pentru realizarea hartii deseurilor din judet sint invitati sa se inscrie la http://www.letsdoitromania.ro/cartarea.
Andrei Rusu acuza ilegalitati in concedierea soferilor din transportul local turdeanMai multi soferi din transportul public local Turda au fost anuntati ieri de conducerea Societatii de Transport Public (STP) ca vor fi trimisi in somaj. Liderii de sindicat considera aceasta decizie ilegala si vor da in judecata STP. „Oamenii au fost trimisi in somaj fara sa aiba nici o abatare. Noi consideram acest lucru un abuz. Angajatii au contracte de munca pe perioada nedeterminata, dar firma motiveaza ca ii trimite in somaj pentru ca nu mai poate prelungi contractele de munca“, a declarat ieri Andrei Rusu, presedintele filialei Blocului National Sindical (BNS) din Turda. Oamenii sint nemultumiti si de faptul ca patronatul nu mai vrea sa recunoasca sindicatul celor din transportul local. Nu se respecta legislatia munciiPotrivit deputatului PDL Mircia Giurgiu, in cazul concedierii celor 35 de persoane care au contract pe perioada nederminata este incalcata legislatia muncii. Angajatii nu pot fi disponibilizati fara un preaviz, iar acestia sint indreptatiti sa sesizeze Inspectoratul Teritorial de Munca, spune Giurgiu, el insusi fost sindicalist. 25 de autobuze noi. ImprumutateAndrei Rusu a declarat ca vor da in judecata STP din cauza disponibilizarilor. Liderul filialei BNS Turda a mai afirmat ca STP trebuia sa aduca 25 de autobuze noi, insa ulterior au aflat ca masinile au fost doar inchiriate pentru o perioada si apoi au disparut. STP este o societate din Alba Iulia si a preluat Regia de Transport Local Turda in urma unei licitatii care a avut loc in septembrie anul trecut.
In urma rezultatelor partiale ale examenelor de laborator efectuate pe probe recoltate dintr-o pensiune din Albac unde se suspicioneaza o toxi-infectie alimentara, specialistii anunta ca au fost descoperite unele nereguli. Astfel, au fost obtinute rezultate neconforme pentru doua dintre probele de sanitatie si contaminare cu E. Coli pentru probele de brinza telemea si smintina. Rezultatele vor fi coroborate cu rezultatele obtinute de catre DSP Alba pe probele recoltate de la persoanele imbolnavite. Analizele au fost efectuate dupa ce, la finalul lunii iulie, 10 persoane au ajuns la spitalul din Cimpeni cu suspiciune de toxi-infectie alimentara.
Primarul orasului Abrud, Ioan Tiberiu Ratiu s-a deplasat recent, împreuna cu senatorul Alexandru Peres, la Ministerul Finantelor pentru a prezenta ultimele detalii ale proiectului de finantare prin fond elvetian pe ordonanta 18/2008 în valoare de 1 milion euro pentru anveloparea termica a Spitalului Orasenesc Abrud. Proiectul a fost deja acceptat, urmind ca finantarea sa fie aprobata printr-o hotarire de Guvern. Aceasta investitie s-ar putea alatura celor privind modernizarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Orasanesc Abrud, o investitie în valoare de 17 miliarde lei.
Jucatorul Victor Hanescu a coborit o pozitie în clasmentul ATP, pina la locul 54, cu 840 de puncte, el fiind cel mai bine clasat tenisman român în aceasta ierarhie. Adrian Ungur este pe locul 127, cu 426 de puncte, în coborire patru pozitii. Victor Crivoi a revenit în Top 200 ATP, pina pe 229. La dublu, Horia Tecau a urcat pina pe locul 24 (plus o pozitie), cu 3.019 puncte, egalindu-si cea mai buna clasare a carierei.
Echipa nationala de juniori “Under 17”, antrenata de Adrian Vasâi, a izbutit sa cistige traditionalul turneu international dotat cu “Trofeul Ungaria”. În finala, micii nostri tricolori s-au impus cu scorul de 1-0 (gol reusit de Dragan) în fata reprezentativei similare a tarii gazda. În acest ultim meci fundasul unirist Eduard Schuller a bifat toate minutele, iar atacantul Fabian Himcinschi a fost utilizat dupa pauza. În precedentele doua întilniri din cadrul competitiei fotbalistice disputate în tara vecina, cei doi echipieri ai “alb-negrilor” au fost utilizati în primul unsprezece de catre antrenorul Adrian Vasâi, respectiv în partidele din grupa cu Israel, scor 2-1 (1-1) si Serbia, cistigata de “tricolori” dupa loviturile de departajare, scor 5-4 (în timpul regulamentar 1-1), una dintre loviturile de la unsprezece metri fiind transformata de F. Himcinschi.Este al doilea succes izbutit în ultimele doua luni de aceasta echipa nationala, dupa recentul triumf de la “Trofeul Republicii Moldova”.‘’Him’’ junior si Sculler se vor alatura în aceste zile efectivului echipei de club, în vreme ce alti trei echipieri albaiulieni, Sg. Bus, N. Stanciu si F. Ilie sint prezenti la lotul reprezentativ Under 19 pentru o partida de verificare cu Macedonia.
Situatia generala in Romania care a condus la reducerea consumului si implicit a cererii, si pe piata bauturilor alcoolice, afecteaza si economia locala. Astfel, unul dintre cei mai mari producatori de bere din Romania, care are o unitate de productie la Blaj, a anuntat ca isi va reduce activitatea. Productia de bere de la Blaj fusese oprita inca din 2009, insa in localitate mai functiona o sectie de producere a maltului. O parte dintre angajatii de aici erau in somaj tehnic, iar citiva dintre ei lucrau in sectorul functional. Foarte curind insa, cu totii vor ramine in somaj. Restringere de activitateProducatorul a anuntat ca masura restringerii activitatii se impune pentru mentinerea eficientei operationale a companiei si pentru pastrarea competitivitatii pe termen lung. Deja intreaga productie a fost mutata la fabrica din Ploiesti, iar incepind cu luna iulie a fost suspendata si activitatea de productie a maltului. ‘’In conditiile in care, conform estimarilor interne, dupa prima jumatate a anului 2010, piata berii nu a dat semne de redresare, ci dimpotriva, a continuat sa scada cu 12% fata de aceeasi perioada a anului 2009, dupa ce in 2009 scazuse deja cu 14% fata de 2008, compania anunta intentia de a pastra operationala pe viitor doar fabrica de la Ploiesti”, au explicat reprezentantii companiei care au notificat in acest sens si administratia locala din Blaj. In plus, se pare ca angajatii au fost si ei anuntati, iar in urma negocierilor cu sindicatul s-a ajuns la un compromis pentru acordarea de salarii compensatorii pentru oamenii care vor ramine fara un loc de munca. PierderiIn plan local pierderile care se vor inregistra in economia locala sint destul de importante. “Au avut loc consultari la inceputul acestei luni si s-a anuntat si primaria ca din cauza scaderii cererii pe piata activitatea va fi oprita la Blaj. Oricum, majoritatea oamenilor erau deja in somaj tehnic de 10 luni. Pentru noi, cea mai importanta pierdere o reprezinta cele 172 de locuri de munca. Atit in ceea ce priveste somajul si impactul social, cit si in ceea ce priveste banii care se incasau la bugetul local, aceasta este cea mai dificila pierdere. De pe urma lor noi incasam cota de impozit pe salarii pe care o directiona spre bugetul local, in fiecare luna, Directia de Finante. Este vorba despre o suma de aproximativ 2 miliarde de lei vechi. Acest lucru reprezinta aproximativ 1% din bugetul Blajului. In rest, impozitele pe terenuri si cladiri vor fi in continuare platite de catre companie. As putea sa apreciez ca este bine ca fabrica este extrem de tehnologizata, iar numarul angajatilor nu era chiar atit de mare”, a explicat purtatorul de cuvint al Primariei Blaj, Raluca Damian.
Dupa ce si-a dat demisia de la Steaua, Victor Piturca a vorbit în cadrul unei conferinte de presa despre plecarea sa din Ghencea si despre neîntelegerile avute cu Gigi Becali. Tehnicianul a declarat ca motivul demisiei îl reprezinta declaratiile date de patron la adresa jucatorilor. Piturca a dezvaluit si salariul pe care l-a cerut la Steaua: 600 000 de euro. Becali i-a refuzat propunerea si i-a oferit 300 000 de euro plus prima de obiectiv.“Nu aveam aceasta discutie daca Gigi Becali nu vorbea si spunea niste timpenii caracteristice lui, în care facea referire la zeci de milioane de euro, 30-40, bani pe care spunea ca i-as fi cerut eu daca el ar fi vorbit ceva. Nu e adevarat. În vara, dupa ce Steaua a terminat pe locul pe care a terminat, fara echipa, fara bani, Becali m-a sunat si aici fac o paranteza si va spun ca el nu ar fi vrut sa vin la Steaua, dar cred ca ultima solutie pentru el eram eu. I-am spus ca am fost prieteni, am fost amici, si ca stie principiile mele si ce vreau eu si ca va fi foarte greu sa lucram. M-a asigurat ca va fi totul în regula si asa mai departe. Am crezut ca era de datoria mea sa vin la Steaua, pentru ca echipa a trecut în ultimii 5 ani prin situatii dificile, numai si numai din cauza lui Gigi Becali. Eu i-am spus asta si parea ca întelege.Fanii nu mai veneau la stadion, îl înjurau. Am acceptat. Voiam un salariu de 600 000 de euro. Mi-a zis ca nu are bani si ca îmi da 300 000 de euro plus un procent la o eventuala calificare în Liga. Steaua e un brand, dar din pacate, în ultimii ani Steaua a avut de suferit, nu a mai fost a suporterilor. Bani nu erau, jucatori nu erau, iar eu i-am zis ca daca nu voi cadea la un acord cu suporterii, eu nu voi veni la Steaua, pentru ca si fanii erau saturati, si ei obosisera si voiau ca Steaua sa îsi recapete identitatea. Am reusit în scurt timp sa aduc lumea la stadion”, a spus Victor Piturca. PiTurcA: “Am hIrtie semnatA de Becali prin care trebuie sA primesc 1 milion de euro în contul transferului lui RAdoi la Al Hilal!”Victor Piturca a lasat de înteles ca Becali trebuie sa-i dea bani în contul transferului lui Radoi la Al Hilal. Antrenorul a declarat ca detine o hirtie semnata de Steaua si fostul club al lui Radoi, Extensiv, dar si de finantatorul ros-albastrilor, prin care urma sa încaseze 1 milion de euro în cazul în care internationalul român s-ar fi transferat în strainatate. “Sa va spun un secret, pe care nici el nu îl stie. Am o hirtie, semnata de el, de Steaua si de Extensiv, ca în momentul în care Radoi se transfera, el trebuie sa îmi dea un milion de euro. Am hirtia acasa, asta e adevarul. Întrebati-l pe Becali daca mi-a dat banii”, a dezvaluit Piturca.
Jocurile Campionatului Muntilor Apuseni s-au desfasurat la Bistra duminica, în prezenta unui numar foarte mare de spectatori si a oficilitatilor, dl. deputat Olar, respectiv dl. Bodea – director executiv al CJ Alba. Rezultatele înregistrate în semifinala competitiei: Poiana Vadului - Horea 2-2 (6-5 dupa loviturile de departajare); Salciua - Arieseni 5-2; Sohodol - Almasu Mare 6-2; Rosia Montana – Bistra 1-0. “La jocuri, am avut o atmosfera mult mai plina de adrenalina, asta din cauza trecerii la faza eliminatorie din competitie”, ne-a declarat unul dintre organizatori. Celelalte jocuri din semifinala, se vor desfasura duminica viitoare la Ciuruleasa, judetul Alba, dupa urmatorul program:ora 17.oo: Poiana Vadului-Sohodolora 18.oo: Salciua-Rosia MontanaÎn aceiasi zi, tot la Ciuruleasa, mai sint programate urmatoarele meciuri: ora 16.00: Selectionata judeteana U-16 -joc scoalaora 19.00: Echipa Ziaristilor- Echipa AJF Alba
“Concluziile unei asemenea analize, prevazute in teoria si practica managementului pentru orice activitate trebuiesc cunoscute de autoritatile carora le revine responsabilitatea de a aproba si supraveghea realizarea proiectului, pentru a lua o decizie in cunostinta de cauza”, sint de parere specialistii. Ei au precizat ca un principal argument in favoarea proiectului este si faptul ca punerea sa in aplicare ar crea locuri de munca intr-o zona defavorizata si ar imbunatati nivelul de viata al populatiei, prin calificare in noi meserii. “Acceptind ideea ca orice investitie majora in zona este benefica si necesara, trebuiesc analizate riscurile implicate si trebuie cintarit fara idei preconcepute, daca aceste beneficii sint justificate. De-a lungul timpului investitia miniera de la Rosia Montana a fost analizata cu mare rigurozitate de catre multi experti internationali, care au apreciat-o ca o sansa importanta de dezvoltare a zonei. In rapoartele lor au fost analizate ingrijorarile opozitiei si a localnicilor din zona”, au mai precizat vorbind “la general” acesti specialisti care au participat la mai multe dezbateri publice legate de proiect. Declaratii la modul concret Parlamentarul britanic Eddie O’Hara, Raportorul General pentru probleme de patrimoniu cultural al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei consemna in anul 2004 in raportul informativ: “Proiectul RMGC poate furniza baza economica pentru dezvoltarea durabila a intregii zone. Din punct de vedere al patrimoniului cultural el poate fi perceput ca un proiect exemplar de dezvoltare responsabila. Fondurile puse actualmente la dispozitie de RMGC pentru cercetare arheologica, etnografica si arhitecturala depasesc cu mult ceea ce ar fi putut pune la dispozitie Guvernul”. Experti independenti IGIEGrupul independent al exertilor internationali (IGIE) care a reunit specialisti din Ungaria, Germania, Suedia si Romania, a fost creat la cererea Guvernului maghiar si a celui roman, pentru a revizui Studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului. Sumarul IGIE, publicat in noiembrie 2006, se axeaza in primul rind pe efectele transfrontaliere ale proiectului. Expertii au concluzionat ca studiul este bine intocmit si ca poate fi discutat si evaluat de autoritati. In raportul lor, in ceea ce priveste poluarea apei in urma implementarii proiectului minier de la Rosia Montana, se specifica: “Indiferent de situatia existenta, riscul producerii poluarii accidentale a apei este extrem de redus. Chiar si in cazul producerii unui astfel de accident, calitatea apei riului se mentine la un nivel superior atit in cazul apelor de suprafata cit si in cazul apei potabile, chiar si la punctul de deversare in riu. In toate aceste situatii, conditiile de siguranta sint restabilite cu sute de kilometri inainte ca apa deversata sa ajunga la granita cu Ungaria”.Opinia specialistilor norvegieniInstitutul Norvegian de Geotehnica a realizat o analiza a riscurilor pentru a estima siguranta barajului de la iazul de decantare al proiectului Rosia Montana. Analizele au luat in considerare scenarii critice, inclusiv toate modalitatile posibile de nefunctionare a barajului Corna in conditii extreme, cum ar fi un cutremur neobisnuit de mare si care apare extrem de rar si o precipitatie extrema intr-o perioada de 24 de ore. Concluzia evidentiata in raportul publicat in aprilie 2009 a fost clara: asa cum a fost proiectat, barajul va fi printre cele mai sigure din lume. Expertul nr.1 in cianuriDr. Terry Mudder, chimist american cu 30 de ani de experienta in domeniul utilizarii cianurii a participat la peste 200 de proiecte miniere si industriale, pe sase continente. Este considerat expertul nr. 1 la nivel mondial in domeniu. Are o bogata experienta in stiinta si inginerie, preocupat de protectia mediului, aspectele tehnice, sociale si de reglementare a normelor din industria miniera si din alte industrii. A scris numeroase editoriale si articole in aceste domenii in diverse publicatii foarte cunoscute din lume. In opinia sa, in ceea ce priveste proiectul minier de la Rosia Montana exista numeroase zvonuri si rapoarte fara o baza legala publicate in ziare si pe Internet referitoare la pericolele pe care le prezinta cianurile. “Teama de cianuri a fost alimentata de mai multe surse istorice. Aceasta teama este adesea exploatata pentru a genera o reactie negativa a opiniei publice fata de minerit”, a spus el. Studiu universitar localUniversitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia a finalizat in 2007, un studiu privind impactul economic si social al proiectului minier asupra zonei. Studiul concluzioneaza: “Proiectul minier nu vine in contradictie cu alte proiecte de dezvoltare economica, ci dimpotriva, poate actiona ca un factor catalizator al acestora”. “Motor” pentru 55 de sectoare economiceAlan Roe, director si economist sef Oxford Policy Management: “Ministrul de Finante ar trebui sa se gindeasca bine la proiectul Rosia Montana in prisma discutiilor pe care le are cu FMI. Balanta de plati se va echilibra atunci cind va incepe productia de aur si argint, iar contributia anuala la buget ar putea fi de 500 milioane de dolari. Romania reprezinta o economie industrializata si foarte capabila, dar care are nevoie de bani. Odata cu demararea proiectului de la Rosia Montana, Romania se poate astepta la o crestere economica in urmatorii 16 ani. Pentru asta, este nevoie de o structura de sprijin din partea Guvernului pentru ca IMM-urile din zona sa fie incurajate si stimulate. Au fost identificate aproape 55 de sectoare ale economiei romanesti ce vor obtine beneficii in urma proiectului dezvoltat la Rosia Montana, precum: constructia de masini, transportul, serviciile, serviciile hoteliere, etc. Romania nu este prima tara care trebuie sa ia o decizie importanta pe tema unui proiect minier cum este cel de la Rosia Montana. Analiza realizata de catre institutia noastra pentru Gabriel Corporation a avut la baza date puse la dispozitie de catre Universitatea din Alba Iulia si am avut acces la toate dosarele companiei. Contextul de tara pentru Romania a devenit unul foarte dificil, cu o scadere de 8 la suta a standardului de viata dupa anul 2008, odata cu declansarea crizei economice. Romania se confrunta, la ora actuala, cu o criza a creditelor, a PIB-ului. In regiunea din Rosia Montana, circa 70 la suta din populatie traieste sub pragul de saracie, cu un venit de sub doi dolari pe zi. Din punct de vedere al impactului macroeconomic al proiectului, in anul 2011, se estimeaza o crestere a PIB-ului de 2,48 la suta fata de anul 2008. Impactul cumulat al celor 16 ani de minerit (intre anii 2011 - 2027) in zona va conduce la o crestere de peste sase miliarde de dolari. De asemenea, forta de munca reprezinta unul dintre efectele cele mai importante ale acestui proiect. In faza de constructie, pentru 2011, aproape 2.400 de muncitori romani vor avea venituri. La capitolul fiscalitate, Guvernul va primi undeva pe la 1,72 miliarde de dolari in taxe si dividende. Totodata, taxele vor creste dupa anul 11 de exploatare la 112 milioane de dolari pe an in cazul acestui proiect. Pentru 2010 - 2011, contributia domeniului minier in Romania se va ridica la 1,5 la suta.” Politicul si fiscalitatea alunga investitoriiJames Otto expert international in fiscalitate miniera:”Romania se dovedeste o tara in care nivelul ridicat al fiscalitatii face ca investitorii straini sa evite sa aduca bani si afaceri in tara, unul dintre exemple fiind proiectul aurifer de la Rosia Montana. O decizie politica trebuie luata in cazul Rosia Montana pentru ca sectorul minier din Romania sa se dezvolte. Deocamdata, cele 400 de milioane de dolari cheltuite de catre compania Rosia Montana Gold Corporation in 15 ani in Romania, si fara efect deocamdata, dau semnalul ca aceasta tara nu reprezinta locul in care investitorii straini sa vina. Romania are una dintre cele mai mari resurse de aur neexploatate, dar ca tara aceasta ar fi putea fi considerata dupa toate jurisdictiile fiscale o tara cu un sistem de impozitare ridicat. Romania nu exista pe harta investitorilor in industria miniera, desi resursele minerale exista din plin.” Demararea proiectului ar aduce investitii de miliarde de dolariJoel Bell, fost consilier pe probleme economice al primului ministru al Canadei: “Proiectul minier de la Rosia Montana va determina o crestere semnificativa a investitiilor straine directe, in special in primii ani de constructie. Se estimeaza o contributie de 1,3 miliarde de dolari in primii doi ani, urmind ca, in total, contributia la investitiile straine directe sa depaseasca doua miliarde de dolari. Statul roman nu ar trebui sa tina acest proiect in zona de asteptare, fie si numai pentru aceste avantaje”. Concluzii...Cintarind beneficiile potentiale si riscurile implicate in proiectul de exploatare miniera de la Rosia Montana, expertii intenationali au subliniat oportunitatea acestei investitii pentru Romania si pentru sectorul minier in general. Tehnologia care se va utiliza la Rosia Montana exclude orice problema legata de mediu, specialistii fiind de parere ca o monitorizare atenta a activitatii va ajuta foarte mult. Mai mult, s-au facut o serie de simulari pentru a se vedea ce se poate intimpla in cazul unor tragedii si s-a ajuns la concluzia ca doar un cutremur de intensitate foarte mare poate crea probleme minore din punct de vedere ecologic. Nici vestigiile istorice din zona nu sint uitate, compania miniera alocind fonduri importante pentru conservarea acestui patrimoniu. Mesajul transmis de acesti specialisti catre autoritatile romane este ca investitia de la Rosia Montana trebuie sa demareze cit mai repede pentru ca economia Romaniei sa poata beneficia de efectele pozitive rezultate in urma implementarii acesteia.
Zlatna merge la Hunedoara!Singura reprezentanta a judetului Alba, CS Zlatna ajunsa in aceasta faza fara a juca vreun meci, dupa ce a trecut de Muresul Oarda de Jos si CSM Sebes are parte de o intilnire externa, cu FC Hunedoara. Guparea de linga furnale este inscrisa in Liga a III-a, prin cumpararea locului de la CS Baia Tulcea si in faza premergatoare a competitiei KO a invins cu 2-0 Pandurii II Tg Jiu.Iata programul fazei a treia: Recolta Stoicanesti - FC Arges II; Damila Maciuca - Atletic Bradu; FC Podari - Universitatea Craiova II; Luceafarul Oradea - Muresul Deva; Luceafarul II Oradea - Sanatatea Cluj; Avintul Reghin - FC Cisnadie; Lapusul Tg. Lapus - Gloria Bistrita II; FC Hunedoara - CS Zlatna; Moldoforest Moldova Noua - FC Timisoara II; Gloria Arad - ACS Recas; Politehnica 2002 Timisoara - Marmosim Simeria; CS Termo Dr. Tr. Severin - Minerul Jilt Matasari; Rapid Dumesti - Rapid CFR Suceava; Flacara Brusturi - Petrotub Roman; FCM Husi - FCM Bacau; Politehnica II Galati - CS Panciu; CS Eforie - Callatis Mangalia; Partizanul Merei - CSM Rimnicu Sarat; CS Tunari - Unirea Slobozia; ACS Berceni - Tricolorul Breaza; Bolintin Malu Spart - Viitorul Domnesti; Rapid Bucuresti II - Dinamo Bucuresti II; FC Zagon - Conpet Ploiesti; Municipal 3 Tirgoviste - CS Chimia Brazi.
Agentii de siguranta publica din cadrul Politiei municipiului Alba Iulia împreuna cu grupa de interventie a IJJ Alba au intervenit zilele trecute pentru aplanarea unui scandal în incinta si în zona unui club din Alba Iulia. Au fost identificate si conduse la sediul politiei cinci persoane, cu virste cuprinse între 24 si 31 de ani, din judetul Alba. Din primele cercetari a rezultat faptul ca între cei cinci tineri implicati in eveniment a izbucnit un conflict spontan. În cauza se efectueaza cercetari sub aspectul comiterii infractiunii de ‘’ultraj contra bunelor moravuri si tulburare a ordinii si linistii publice’’.
Postul de Politie Bucium a fost sesizat duminica in jurul orei 11.00 cu privire la faptul ca în albia riului Valea Sesii, se afla cadavrul unui barbat. La locul respectiv politistii au stabilit ca persoana în cauza se numeste D.J., de 58 de ani, din comuna Zimandu Nou, judetul Arad. Din primele verificari a rezultat faptul ca în aceeasi dimineata, acesta, în timp ce se deplasa, de la casa parinteasca din comuna Bucium spre centrul comunei, a traversat riul Valea Sesii, moment în care a alunecat, a cazut în apa si s-a lovit la cap. În urma examinarii cadavrului, nu au fost observate urme de violenta. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Orasenesc Abrud, în vederea efectuarii necropsiei si stabilirii cauzei decesului.
Duminica la ora 10.00, pe strada Calea Motilor, din Alba Iulia, Ioan T., de 47 ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism nu a acordat prioritate de trecere Eugeniei A., de 66 ani, din Alba Iulia, care era angajata regulamentar în traversarea strazii prin loc semnalizat corespunzator cu indicator si marcaj rutier. În urma accidentului, Eugenia A. a fost accidentata grav. Dupa comiterea accidentului, Ioan T. a transportat victima la Spitalul judetean Alba si nu s-a întors imediat la locul faptei, neanuntind politia despre comiterea accidentului. Evenimentul rutier a fost anuntat la politie de catre personalul medical al spitalului, iar cu ocazia deplasarii la Unitatea de Primiri Urgente Alba, politistii au identificat atit victima, cit si conducatotul auto. Politistii au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infractiunii de ‘’vatamare corporala din culpa si parasirea locului accidentului’’.
Numarul mare de solicitari pentru eliberarea pasapoartelor catre cetatenii romani care lucreaza in strainatate si care isi petrec concediul in Romania, a facut ca Serviciul Public pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor simple din cadrul Institutiei Prefectului sa-si prelungeasca in acesta perioada programul de lucru. Astfel pe tot parcursul zilelor de simbata din luna august se va lucra cu publicul intre orele 9.00-14.00, zile in care se primesc si se elibereaza documente.Documente necesare pentru eliberarea pasaportului simplu electronic in cazul persoanelor majore sint dupa cum urmeaza: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, dupa caz, buletinul de identitate, aflate in termen de valabilitate, in original si in fotocopie. Cartea de identitate provizorie trebuie insotita de certificatul de nastere, in original si in fotocopie; chitanta taxa consulara (Trezorerie sau CEC Bank) – 32 lei; chitanta taxa pasaport simplu electronic (CEC Bank) – 244 lei; pasaportul anterior, daca acesta exista. Documentele se depun personal, de catre solicitanti. Cererea se emite automat, la ghiseu, odata cu depunerea documentelor. La depunerea cererii, solicitantului i se preiau impresiunile digitale si imaginea faciala. Termenul de solutionare a cererii este de 14 zile calendaristice, iar termenul de valabilitate a pasaportului simplu electronic este de 5 ani.
Elevii întorsi din strainatate, care au urmat cursuri în scolile diverselor tari, îsi pot echivala studiile fara probleme. Iata o lista cu actele necesare în vederea întocmirii dosarului pentru echivalarea studiilor:- cerere tip (care se poate obtine de la secretariatul ISJ Alba) adresata inspectorului scolar general prin care se solicita echivalarea studiilor; - cerere aprobata de directorul unitatii scolare la care se solicita înscrierea; - situatia scolara anterioara plecarii în strainatate; - certificat al examenului de capacitate/teze cu subiect unic (daca este cazul), copie;- situatia scolara din strainatate, pe ani scolari si clase promovate, din care sa rezulte disciplinele studiate si calificativele obtinute (copie dupa original si traducere legalizata în original, cu exceptia celor redactate în limbile: engleza, franceza, italiana si spaniola); - copie dupa pasaport (paginile 1 - 4 ); - copie act de identitate - BI, CI sau certificat de nastere; - dovada achitarii taxei de 10 lei la casieria ISJ.Dosarul va fi adus la secretariatul ISJ de catre parintele sau tutorele copilului.
Clubul de Ecologie si Turism Montan Albamont este titularul proiectului ‘’Caravana Oportunitatilor de Ocupare din Muntii Apuseni’’, proiect strategic finantat prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane în cadrul axei prioritare 5. Proiectul îsi propune cresterea nivelului de informare al locuitorilor din zona Muntilor Apuseni privind oportunitatile de gasire de noi locuri de munca si instruirea persoanelor aflate în dificultate, datorita restructurarii activitatilor miniere din zona, în meserii cerute pe piata muncii, în decursul urmatorilor trei ani. Proiectul este implementat în parteneriat cu Asociatia ‘’AS 2001’’ din Alba Iulia. Principalele activitati ale proiectului, care se va derula în perioada urmatorilor 3 ani sint:- elaborarea unui studiu interdisciplinar privind oportunitatile de ocupare ale zonei si principalele nevoi de formare, raportate la situatia actuala, care va permite identificarea prioritatilor de interventie;- informarea locuitorilor din zona privind oportunitatile de gasire a unor locuri de munca, prin actiuni de distribuire de materiale de informare în tirguri si cu ocazia altor evenimente, precum si prin organizarea la nivelul a 25 de comune din judetele Alba, Arad, Cluj si Hunedoara a unor centre de informare, care sa constituie o retea de colectare si distribuire a informatiei privind oportunitatile de ocupare pe tot cuprinsul Muntilor Apuseni;- organizarea de seminarii de informare privind oportunitatile de cariera si noile directii de dezvoltare în zona, destinate tinerilor absolventi; n formarea a minim 500 de persoane în meserii solicitate de piata muncii, prin programe acreditate în meserii specifice zonei si conforme cu noile directii de dezvoltare, prevazute în planurile strategice judetene;- acordarea de consultanta pentru initierea si dezvoltarea unor mici afaceri pentru minim 90 persoane din mediul rural în zona de interventie a proiectului.
Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Munca Alba au efectuat recent in mai multe localitati ale judetului o serie de controale ce au vizat identificarea si sanctionarea cazurilor de munca la negru, respectarea celorlalte prevederi legale în domeniul relatiilor de munca precum si respectarea reglementarilor legale privind securitatea si sanatatea în munca, în activitatea de taximetrie, constructii, productie mobilier, exploatare forestiera. Potrivit conducerii acestei institutii, in domeniul relatiilor de munca au fost controlate 27 de unitati cu un numar de 127 de angajati dintre care 65 femei. În urma controalelor au fost constatate 73 de deficiente in urma carora au fost luate tot atitea masuri coercitive. Au fost depistate sase persoane lucrind fara forme legale de angajare. Inspectorii de munca au aplicat 20 de sanctiuni din care 10 amenzi în valoare de 27.000 lei (6 amenzi pentru munca nedeclarata 18.000 lei) si 10 avertismente. Potrivit acelorasi surse, in domeniul securitatii si sanatatii în munca au fost controlate 27 de unitati cu un numar de 116 deficiente constatate si tot atitea masuri dispuse aplicindu-se la acest capitol 18 sanctiuni din care 5 amenzi în valoare de 19.000 lei si 13 avertismente.Nereguli constatateÎn domeniul relatiilor de munca, neregulile constatate au fost in principal primirea la munca a persoanelor fara întocmirea contractelor individuale de munca; nu au fost transmise în termenul legal la ITM Alba, modificarile intervenite în registrul general de evidenta al salariatilor în format electronic; nu au fost depuse în termenul legal la ITM Alba dovezile de calculare a drepturilor salariale; dosarele personale ale salariatilor nu contin actele necesare angajarii; nu au fost stabilite atributiile corespunzatoare postului prin fisa postului; nu se face dovada achitarii drepturilor salariale prin semnarea statelor de plata sau prin alte documente justificative care atesta plata catre salariatul îndreptatit. Pe de alta parte, in domeniul securitatii si sanatatii în munca s-a constatat: lipsa instruirii la angajare a lucratorilor; desfasurarea activitatii fara efectuarea examenului medical la angajare a lucratorilor; desfasurarea unei activitati pentru care angajatorul nu este autorizat pe linie de securitatea muncii; lipsa evaluarii riscurilor de accidentare si îmbolnavire profesionala pentru activitatile desfasurate; lipsa instructiunilor proprii de securitatea muncii pentru activitatile desfasurate; lipsa fiselor de aptitudine eliberate în urma examinarii medicale la angajare sau periodica a lucratorilor.
La fel ca si la inceputul anului, analizele medicale pe care le realizeaza laboratoarele private din judet sint prioritizate. Acest lucru se intimpla deoarece fondurile pe care le distribuie Casa de Asigurari de Sanatate s-au redus la jumatate, iar urgentele, persoanele in virsta si gravidele au prioritate. In apropierea finalului de luna, pacientii mai pot beneficia de cite o programare, iar in cazul in care nu reusesc sa isi faca analizele in sistemul privat, sistemul de stat acopera o parte a solicitarilor. In ceea ce priveste farmaciile, fondurile acordate la inceputul lunii iunie sint aproape epuizate, iar CAS asteapta o rectificare de buget care sa permita continuarea activitatii in acest sector. Decizia Executivului este asteptata in jurul datei de 20 august, iar pina atunci totul se face pe baza de incredere. La limitaLa inceputul lunii iunie, sistemul local de sanatate era alimentat cu o suma de bani care sa permita functionarea pentru urmatoarele aproximativ doua luni. Cum perioada a trecut, situatia este aproape la limita. “Asteptam o rectificare bugetara care ar trebui sa aiba loc in jurul datei de 20 august. Pina atunci, functionam cu banii care mai sint si pe baza intelegerilor. Practic, la rectificare vom primi bani care sa acopere datoriile acumulate si urmatoarea perioada. Nu cred ca sint motive sa ne alarmam”, a explicat directorul Casei de Asigurari de Sanatate Alba, Gheorghe Stef. Totusi, exista probleme care pun in reala dificultate sistemul privat. “Nu prea merge bine. Pot sa va spun ca am ajuns la aproximativ 170 de milioane pe luna, in conditiile in care, in trecut aveam peste 300 de milioane. S-au redus incasarile si deci serviciile pe care le prestam la jumatate. In fapt, daca e sa punem totul la socoteala, scaderea este cu mult mai mare, aproape 70%. Pot sa va spun ca din aceasta cauza, acum efectuam analize cu prioritate pentru cazurile de urgenta, gravide si virstnici, iar pe restul ii programam spre sfirsitul lunii”, a explicat Mircea Lamurean, administratorul unui laborator de analize de la nivel local. “Sint cazuri in care banii nu sint bine gestionati, dar avem inca 5-6 laboratoare care nu au probleme. Oricum, avem acum si laboratorul Spitalului judetean Alba care functioneaza si deocamdata facem fata”, a adaugat directorul CAS Alba, Gheorghe Stef. Medicamente pe datorieIn ceea ce priveste farmaciile, situatia este mai dificila. “Acolo intr-adevar avem probleme. Banii s-au apuizat aproape in totalitate, dar ne bazam pe acea rectificare. Am ajuns la o intelegere cu farmaciile care elibereaza medicamente compensate in perioada aceasta pe baza banilor pe care ii va aloca Ministerul Sanatatii si din care vom acoperi toate datoriile”, a declarat directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Alba, Gheorghe Stef.“Ar fi timpul ca sistemul de stat, un sistem bolnav si administrat prost sa fie lasat sa moara si sa se intimple ceea ce se intimpla peste tot in lume. Sistemul privat trebuie sa functioneze si sa asigure servicii de calitate pentru toata lumea. Nu se poate face asa ceva in conditiile in care, in spitale, este ceea ce este, iar banii vin asa cum vin”a concluzionat Mircea Lamurean, managerul unui laborator privat de analize medicale.
Rac SmaraldulAceasta piatra aduce noroc si creste puterea de intuitie. Este talisman pentru cei nascuti in zodia Taurului si a Racului si protejeaza de fortele negative. Aduce linistea sufleteasca si echilibru, fiind si un simbol al fertilitatii. Creste speranta, increderea in fortele proprii si creativitatea.Calcedonie albastraCuart de culoarea cerului albastru. Radiaza pace. Ajuta la verbalizarea gindurilor si sentimentelor cunoscute sau nu. Este o piatra ideala pentru barbati, dar si pentru femeile care doresc si sint gata sa-si exprime direct, fara ocolisuri, ceea ce sint si gindesc. Poate fi purtata oriunde se doreste mentinerea starii de calm. Poate fi plasata pe orice parte a corpului unde se doreste un efect de calmare, racorire, energizare fina. Permite accesul la propriile ginduri si sentimente si aducerea lor la viata. Opreste hemoragiile, este folosita in tratamentul tulburarilor legate de menopauza, boli ale gitului. Atrage buna dispozitie si confera o stare de relaxare si calm. Protejeaza si nativii din zodiile: Capricorn si Sagetator.Alte cristale benefice:CalcitPiatra incolora, alba, galbena, maro, rosu, albastru, verde, negru, deseori cu benzi (onix). Calcitul galben are capacitatea de a lega ceea ce se receptioneaza cu mintea superioara, cu frecventele joase ale materialului. Poate fi folosit pe chakra coroanei sau pe chakra (sub)ombilicala. Poate fi programat cu imaginea unor organe sanatoase, dupa care se va amplasa pe zona respectiva pentru a transmite direct organului imaginea respectiva.Piatra luniiPiatra de culoare alb, gri, portocaliu, verzui, galbui, portocaliu-maroniu opalescent, roscat, transparent laptos cu nuantele curcubeului. Protejeaza casnicia, copii, femeile. Aduce la suprafata sabloanele emotionale din trecut, dizolvindu-le. Ii ajuta pe barbati sa-si integreze aspectul feminin al naturii lor, sa se armonizeze cu aceasta latura a lor: sa fie mai receptivi, mai senzitivi. Trezeste latura lor romantica. Piatra a dragostei, a sperantelor si a dorintelor implinite. In India este considerata piatra sacra, aducatoare de noroc. Influente pozitive si pentru nativii din Balanta, Scorpion.
Vremea incepe sa revina la normal in judetul Alba. Avertizarea de furtuni si alte fenomene meteo periculoase a fost ridicata, iar specialistii anunta ca temperaturile sint in crestere, iar norii nu mai revin in Alba, cel putin in aceasta saptamina.
Duminica la ora 19.30, pe DJ 107M, între localitatile Aiudul de Sus si Magina, Nicolae L., de 52 ani si Nicolae A., de 51 ani, ambii din Aiud, în timp ce conduceau un moped si respectiv o motocicleta, pe sensuri opuse de mers, nu au circulat cit mai aproape de marginea carosabilului, intrind în coliziune. În urma accidentului, Nicolae L. a suferit leziuni corporale grave, fiind transportat la Spitalul Municipal Aiud. Se continua cercetarile pentru stabilirea cu exactitate a împrejurarilor producerii accidentului.
Conform acelorasi surse, pentru acordarea de ajutoare specifice pentru imbunatatirea calitatii produselor agricole in sectorul de agricultura ecologica, Romania beneficiaza de fonduri europene in valoare de 3.098.000 de euro.Conditii de accesare a fondurilorPotrivit HG nr. 759/2010, ajutorul specific se acorda pentru exploatatiile din productia vegetala si animaliera, care sint inregistrate in sistemul de agricultura ecologica si care se afla in perioada de trecere de la agricultura conventionala la agricultura ecologica, numita conversie.Cererile se depun la Centrul Judetean Alba APIA si trebuie sa fie insotite de documentele prevazute de HG nr. 759/2010. Producatorii agricoli pot depune o singura cerere de solicitare a ajutorului specific, fie pentru o exploatatie din productia vegetala, fie numai pentru una din speciile din productia animaliera sau numai pentru o exploatatie din apicultura”, au precizat reprezentantii aceleiasi institutii.Ei au mai mentionat ca beneficiarii ajutorului specific sint producatorii agricoli, persoane juridice sau persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale sau intreprinderi familiale constituite potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 44/ 2008. Persoanele fizice neautorizate potrivit OUG nr. 44/2008 pot depune cererea cu obligatia sa se autorizeze si sa depuna copie de pe certificatul de inregistrare la Registrul Comertului pina la data de 15 octombrie 2010.“Pentru a beneficia de ajutorul specific, producatorii agricoli trebuie sa fie inregistrati, in fiecare an pentru care solicita ajutorul specific, la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), ca producatori in agricultura ecologica si sa incheie un contract cu un organism de inspectie si certificare, organism aprobat de MADR. Totodata, solicitantii trebuie sa detina un certificat de conformitate/master certificat de confirmare a conversiei emis producatorului de organismul de inspectie si certificare cu care a incheiat contractul si sa nu aiba datorii restante la bugetul de stat sau la bugetul local. In cazul beneficiarilor din productia vegetala, suprafata agricola in folosinta trebuie sa fie de cel putin 0,30 ha. Producatorii agricoli care beneficiaza de ajutorul specific trebuie sa mentina exploatatiile in sistemul de agricultura ecologica pe o durata de cinci ani”, au precizat reprezentantii APIA Alba.
La Mausoleul lui Mihai Viteazu de la Turda sute de oameni au comemorat 409 ani de la uciderea domnitoruluiDesi au trecut mai bine de patru secole de la asasinarea de catre oamenii generalului Basta a lui Mihai Viteazu, domnitorul care a reusit sa uneasca pentru prima data cele trei tari romanesti, cei ce locuiesc in zona Turzii il omagiaza in fiecare an, pe 9 august. Imaginea Viteazului pare a nu se fi sters din memoria colectiva a zonei, ba, mai mult, sutele de pelerini prezenti ieri pe platoul unde domnitorul a fost asasinat se declara mai apropiati ca niciodata de cel ce e considerat „simbol al vitejiei si unitatii“. Nu doar comemorare, ci si aniversareZiua de 9 august a intrat in calendarul localnicilor ca zi a comemorarii lui Mihai Viteazu. Totusi, in aceeasi zi, dar cu un an mai inainte, in 1600, voievodul roman a reusit sa cucereasca Moldova, dupa ce in 1 noiembrie 1599 intrase cu mare fast in Alba Iulia, iar episcopul din cetate l-a intimpinat si i-a inminat cheia orasului. Acest moment a pecetluit, deci, Unirea celor trei tari romanesti – a Munteniei, Ardealului si, in cele din urma, a Moldovei – si ar putea fi considerat o sarbatoare nationala, dupa cum a afirmat un reprezentant al armatei prezent la manifestatii. „Celebram astazi 409 ani de la asasinarea lui Mihai Viteazu, dar, ceea ce mai putini stiu, sarbatorim si 410 ani de la unificarea Tarilor Romanesti“, a declarat generalul in rezerva Nicolae Grosu. „Mihai a savirsit o opera a dreptatii, de aceea nu il putem uita“, a subliniat fostul militar de cariera, ieri, la Turda. Mesaj de dus mai departePrimarul Turzii, Tudor Stefanie, a declarat ca, si dupa atitia ani, oamenii din zona sint la fel de sensibili la mesajul lui Mihai Viteazu ca acum patru secole, cind l-au primit cu bratele deschise. „Domnitorul a lasat un mesaj pe care noi trebuie sa il ducem mai departe. Este vorba de nevoia noastra de unitate si de credinta, increderea in aceste valori ne fac sa putem merge mai departe“, a afirmat Stefanie. Comemorarea voievodului este celebrata pentru a opta oara la Turda si, an de an, numarul participantilor a crescut, ceea ce demonstreaza ca valorile pe care Mihai le-a adus in fata romanilor sint departe de a se fi perimat. Chemati de credintaAlaturi de dorinta de unitate si libertate, participantii la evenimente au fost atrasi si de nevoia de credinta. Prezenta episcopului Vasile Somesanu a atras zeci de locuitori din satele din zona, din Mihai Viteazu, Aiton sau Viisoara, veniti pentru a-i primi binecuvintarea. In 2002, in imediata apropiere a monumentului inchinat domnitorului, s-au pus bazele unei manastiri de maici. Cel care a binecuvintat, atunci, constructia a fost chiar IPS Bartolomeu, iar pentru anul viitor, tot de 9 august, reprezentantii autoritatilor locale spera ca manastirea sa fie sfintita. Istoria care nu se uitaEvenimentele de ieri au debutat cu o slujba de comemorare oficiata de PS Vasile Somesanu, unul dintre cei mai iubiti prelati ai Ardealului, iar apoi au fost depuse jerbe de flori la monumentul domnitorului si a avut loc o parada a unitatii militare de la Cimpia Turzii. La manifestari au participat si reprezentanti ai administratiei locale, in frunte cu primarul Turzii, Tudor Stefanie, si politicieni.
Manifestarile finale ale Festivalului si Concursului International de Canto „Hariclea Darclée“ au culminat cu 3 zile de mare sarbatoare a muzicii, desfasurate sub bagheta magica a ilustrei soprane Mariana Nicolesco. La spectacol au asistat Maria Basescu, sotia Presedintelui României, sub al carui Înalt Patronaj au avut loc manifestarile, fostul presedinte Emil Constantinescu si maestrul Radu Beligan. Juriul, al carui presedinte de onoare a fost soprana Mariana Nicolesco, a avut de ales cei mai buni artisti dintre cei 187 de candidati, veniti din 27 de tari. Marele Premiu, în valoare de 15.000 de dolari a fost obtinut ex-equo de doi concurenti: soprana Edith Borsos din România si baritonul spaniol Alvaro Lozano Gutierrez. Premiul I, în valoare de 10.000 de dolari, a fost adjudecat de baritonul rus Alexsey Lavrov, mezzosoprana Sanja Djurdjevic din Serbia si tenorul român Cristian Mogosan. La aceasta editie jubiliara, Radu Varia, reprezentant al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, a oferit tuturor participantilor cîte o moneda de argint lansata special de Banca Nationala a României. „Cu prilejul celebrarii a 150 de ani de la nasterea Haricleei Darclee, guvernatorul Mugur Isarescu a luat initiativa lansarii unei superbe monede din argint cu efigia marii soprane“, a spus Varia. În cei 15 ani de existenta, concursul de canto Hariclea Darclee a reunit peste 1.700 de tinere voci din lumea întreaga.
Declaratiile lunare privind evidenta nominala a asiguratilor, precum si a obligatiilor de plata la bugetul asigurarilor pentru somaj pot fi depuse si în format electronic, pe CD sau trimise prin e-mail. Ordinul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS) pentru modificarea si completarea Procedurii privind declararea lunara de catre angajatori a evidentei nominale a asiguratilor si a obligatiilor de plata la bugetul asigurarilor pentru somaj, publicat vineri în Monitorul Oficial (nr. 0555/06.08.2010), mai aproba codificarile pentru bazele de date, în cazul în care utilizatorul foloseste un alt soft si se doreste conversia. Formatul acestor declaratii si utilizarea acestui soft se face inclusiv pentru declarasiile aferente lunii iulie 2010, cu termen de depunere în 25 august 2010. Modernizarea era necesaraOrdinul MMFPS vine sa corecteze o serie de anomalii aparute din cauza faptului ca legea în vigoare prevedea ca obligatorie depunerea declaratiilor pe discheta. Majoritatea calculatoarelor noi nu mai folosesc dischete si, fizic, nu sînt prevazute cu spatii pentru introducerea dischetelor si, de asemenea, nu mai folosesc nici soft-urile pe care vechea lege le cerea. De asemenea, actul normativ vine pentru a actualiza datele ce se declara, avînd în vedere abrogarea unor facilitati prevazute în Legea 76/2002 privind somajul, cum au fost subventiile pentru programe temporare de angajare a somerilor în beneficiul comunitatii locale. Un alt aspect avut în vedere de acest ordin este legat de reglementarea somajului tehnic, în conditiile în care acesta este, în continuare, scutit de o serie de taxe. Somerii care nu mai vor sa stea cu orele la cozile de la Agentiile Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca pot apela la Internet pentru a depune declaratiile imediat dupa ce serviciul va deveni operational, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial la sfîrsitul saptamînii trecute. Astfel, cozile de la agentii ar putea sa se subtieze simtitor începînd din zilele urmatoare.
Peste 900.000 de români traiesc în zone cu risc ridicat de inundatii, iar calculele arata ca peste 88.000 de case ar putea fi luate de ape în orice moment, potrivit cifrelor prezentate de Ministerul Mediului. În România exista, de asemenea, peste un milion de hectare de teren inundabil. În luna iunie a acestui an, inundatiile si fenomenele meteo extreme au afectat 37 de judete, provocînd decesul a 25 de persoane. În urma inundatiilor au fost afectate peste 7.200 de gospodarii si anexe si a fost necesara evacuarea a 12.500 de persoane. Totodata au fost afectate si 33.500 de hectare de teren arabil, 22.500 de hectare de pasuni si fînete, 5.700 de hectare de paduri, precum si sute de drumuri nationale, judetene si comunale. Agerpres
În cursul zilei de ieri Consiliul Local din Floresti a preluat mobilierul necesar pentru amenajarea a doua noi parcuri în comuna. Unul dintre acestea va fi amplasat în zona Poligonului de pe strada Tauti, iar al doilea pe strada Somesului. Investitia se ridica la aproximativ 15.000 de lei, iar parcurile vor fi functionale peste numai cîteva zile. „Speram sa le montam cît mai repede. Am mai dotat alte trei parcuri anul trecut si, din pacate, unul a fost vandalizat. I-am apreciat, însa, pe locuitorii din Luna pe care i-am gasit curatînd leaganele si toboganele“, a declarat viceprimarul Horea Sulea.
Primaria Cluj-Napoca le reaminteste clujenilor ca, incepind din 1 iulie 2010, persoanele fizice care au in proprietate doua sau mai multe cladiri datoreaza un impozit majorat, in conformitate cu prevederile art 252, (alin. 1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare. Majorarile vor fi: cu 65% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua cladire si cu 300% pentru a treia cladire si urmatoarele. Nu intra sub incidenta noilor prevederi persoanele fizice care detin in proprietate cladiri dobindite prin succesiune legala (mostenire). In cazul detinerii a doua sau mai multe cladiri in afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determina in functie de ordinea in care proprietatile au fost dobindite, asa cum rezulta din documentele ce atesta calitatea de proprietar. „Persoanele fizice prevazute la alin. (1) au obligatia sa depuna o declaratie speciala la compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale in raza carora isi au domiciliul, precum si la cele in raza carora sint situate celelalte cladiri ale acestora“, au precizat reprezentantii Primariei. O declaratie speciala trebuie depusa de catre persoanele fizice care au in proprietate mai multe cladiri si se regasesc in urmatoarele situatii: au cladirile inchiriate altor persoane fizice sau juridice, detin spatii cu alta destinatie, au mai multe cladiri sau cota parte dintr-o cladire si care pina acum nu au depus declaratie speciala, instraineaza una sau mai multe cladiri sau cota parte din acestea sau au dobindit o cladire sau cota parte prin mostenire (succesiune legala), alta decit cea de domiciliu – in vederea excluderii de la majorarea de impozit. Declaratia speciala se depune la Directia de Impozite si Taxe Locale din Piata Unirii nr. 1, iar modelul se poate obtine si de pe site-ul Primariei. Primaria a mai anuntat ca diferentele de impozit rezultate se pot achita pina la data de 31 decembrie 2010, iar persoanele fizice care achita integral pina la data de 30 septembrie 2010 impozitele recalculate pentru diferentele rezultate beneficiaza de bonificatia de 10% stabilita prin hotarire de Consiliu Local.
Foto Radu PadureanO data cu montarea camerelor, infractionalitatea a scazut in zonele "vazute" ale orasuluiPrimaria Cluj-Napoca a primit ieri doua oferte la licitatia pentru extinderea sistemului de supraveghere video a traficului si a unor obiective de interes din oras. Una dintre aceste oferte a venit chiar de la firma Electrogrup, care a instalat anul trecut 25 de camere de supraveghere in 10 puncte din oras, in baza unui parteneriat cu Primaria. Electrogrup s-a prezentat la licitatie avind ca subcontractant firma Sistec Soft. Pentru a inchiria municipalitatii sistemul de supraveghere video, Electrogrup a venit cu o oferta financiara de 179 de lei/luna/camera plus TVA. Cea de-a doua oferta a apartinut unei asocieri formate din societatile SVF Management Serv Prod SRL Bucuresti, Avitech Co SRL Voluntari, Electro Alfa International Botosani si Starnet Consulting Cluj-Napoca, oferta lor fiind de 209 lei/luna/camera plus TVA. Cel putin 200 de camereIn urma acestei licitatii, sistemul de supravghere video din oras va fi extins cu minim 200 de camere si maxim 300. Va reamintim ca municipalitatea a programat initial deschiderea ofertelor pentru aceasta procedura pentru finalul lunii iunie, insa trei contestatii depuse de firmele Industrial Computer Group, Nxtel Solutions si VH Electronic au blocat licitatia. Abia la finalul lunii trecute, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a dat unda verde Primariei clujene sa continue procedura de achizitie publica pentru extinderea sistemului de supraveghere video a traficului si a unor obiective de interes din oras. Ce sarcini vor avea cistigatorii?Cistigatorii licitatiei trebuie sa asigure realizarea intregului sistem prin instalarea tuturor echipamentelor necesare. Noile camere video urmeaza sa fie montate in zonele cu circulatie intensa, in apropierea scolilor sau a diverselor obiective de interes local.
CFR Cluj va pune de mîine în vînzare biletele pentru partida din campionat cu Astra Ploiesti. Preturile tichetelor sînt cuprinse între 5 si 40 de lei, în functie de locul ocupat. Biletele se vor putea achizitiona de la Stadionul „Dr. Constantin Radulescu“, miercuri si joi între orele 10-17, iar vineri de la ora 10 pîna la ora meciului. Partida CFR Cluj – Astra Ploiesti se va disputa vineri, 13 august, de la ora 20, si va fi transmisa în direct de GspTv.
Sportivii români au cucerit doua medalii de aur si una de argint la Campionatele Mondiale de canotaj pentru juniori care au avut loc Racice (Cehia). Alexandra Bizom si Elena-Oltita Hrisca au cucerit aurul la dublu rame feminin, cu timpul de 7 min 28 sec 32/100, urmate în clasament de Grecia si Germania. A doua medalie de aur a fost adusa de echipajul masculin format din Vlad-Dragos Aicoboae, Toader-Andrei Gontaru, Marius Vasile Cozmiuc si Cosmin Razvan Bogus, la 4 rame fara cîrmaci, cu timpul de 6 min 08 sec 62/100. Marea Britanie s-a clasat pe locul secund, iar Spania a sosit a treia. Argintul a fost adjudecat de Laura Oprea, la simplu vîsle, cu timpul de 7 min 52 sec 87/100, devansata de Judith Sievers (Germania), 7 min 50 sec 40/100. L. B.
Elevele lui Gheorghe Covaciu au intilnit in cadrul competitiei amicale formatiile Universitatea Resita, cu care au jucat doua meciuri, si Cetate Deva, cu care au jucat o singura partida. Clujencele au pierdut primul meci cu formatia gazda, dupa ce la pauza scorul era egal, dar au cistigat la limita in fata Cetatii Deva. In ultimul meci din turneu, tot cu Universitatea Resita, nu s-a mai tinut scorul, cei doi tehnicieni preferind sa exerseze scheme de joc. „In primele meciuri de verificare din startul sezonului nu s-a pus accentul pe rezultat, ci pe inchegarea relatiilor de joc, linia de 9 metri fiind modificata fata de sezonul trecut. Au jucat in aceste dispute toate fetele care au fost deplasate la Resita, pentru a se vedea stadiul in care ne aflam in acest moment cu pregatirea si pentru ca antrenorul sa-si dea seama unde mai trebuie lucrat pina la startul sezonului“, a declarat Cosmin Salajan, directorul sportiv de la „U“ Jolidon. Mihaela Tivadar, transferata saptamina trecuta la formatia clujeana, a inscris de noua ori in primele jocuri ale turneului de la Resita. Nicoleta Dinca a fost golghetera echipei, cu cele 12 goluri inscrise. Rezultate la ResitaUniversitatea Resita – „U“ Jolidon 31-25 (14-14)„U“ Jolidon: Tivadar – 5, Chintoan – 4, Dinca – 4, Paraschiv – 3, Vintila – 3, Joldes – 2, Ani Senocico – 2, Oltean – 1, Suba – 1„U“ Jolidon – Cetate Deva 37-35 (20-18)„U“ Jolidon: Dinca – 8, Tivadar – 4, Oltean – 4, Tudorache – 3, Vintila – 3, Paraschiv – 3, Joldes – 3, Brinzan – 3, Chintoan – 3, Ani Senocico – 2, Tetean – 1.
„U“ Transilvania a invins pe Minaur Baia Mare cu 33-25, pe HC Odorheiu Secuiesc cu 34-29 si echipa secunda a CSU Bucovina Suceava cu 42-33. Elevii lui Stefan Constantin si Liviu Jurca au cedat, insa, in partidele cu Stiinta Municipal Dedeman Bacau cu 25-29 si CSU Bucovina Suceava cu 27-31. Clujeanul Andrei Grasu a fost nominalizat pentru cel mai bun jucator al turneului, titlu cistigat, insa, de Andrei Mihalcea de la HC Odorheiu-Secuiesc. „U“ Transilvania va organiza in weekend-ul urmator turneul „U“-75, competitie prin care handbalul clujean aniverseaza trei sferturi de secol de existenta. La acest turneu elevii lui Stefan Constantin se vor reintilni cu CSU Suceava si Stiinta Municipal Dedeman Bacau, iar a patra participanta la turneu va fi Politehnica Timisoara. In cele 2 zile ale turneului (13 si 14 august) vor fi premiate foste glorii ale clubului si vor avea loc mai multe meciuri demonstrative de old boys si juniori. Divizia A la handbal masculin se va relua in 4 septembrie, iar „U“ Transilvania va debuta acasa, in fata formatiei CSM Bucuresti. Clujenii au terminat sezonul 2009-2010 pe locul 8, cu 19 puncte, iar obiectivul pentru noul sezon este o clasare mai buna.
Foto cfr1907.roGabi Muresan nu a reusit sa marcheze si in poarta timisorenilorElevii lui Mandorlini au inceput bine partida din deplasare cu FC Timisoara, una dintre contracandidatele la cucerirea titlului. Dupa ce gazdele au ratat doua ocazii mari in debutul partidei, prin Axente si Magera, Sasa Belanovic a deschis scorul pentru feroviari in minutul 25, dupa o greseala a banateanului Sepsi. Timisorenii au fost foarte lucizi dupa primirea golului si au reusit sa revina rapid in joc. Curtean a egalat dupa numai 3 minute printr-un sut din interiorul careului de 16 m. Gazdele au preluat conducerea in minutul 36, prin golul marcat de Axente, care a fost servit excelent de Bourceanu, cei doi pacalind usor defensiva clujeana. FC Timisoara nu s-a retras dupa pauza si a dominat in continuare partida. Curtean a reusit dubla in minutul 58, dupa un sut al lui Axente, respins in fata de Nuno Claro. Emanuel Kone a reusit sa marcheze golul doi al campionilor, insa doar in prelungiri, cind era prea tirziu pentru ca elevii lui Mandorlini sa mai poata egala. „Sint fericit, nu am mai marcat de mult, ma bucur ca am reusit sa punctez in aceasta seara. Cel mai important insa e ca am cistigat“,a declarat timisoreanul Alex Curtean la sfirsitul jocului. Mandorlini felicita TimisoaraAndrea Mandorlini, antrenorul campionilor de la CFR, a fost de parere ca echipa sa nu a avut prospetime in partida jucata la Timisoara. „Am inceput bine partida, dar o echipa cum sintem noi nu trebuia sa fie egalata asa usor. La 2-1 trebuia sa incercam mai multe si poate, daca am fi tinut mai mult timp de acest rezultat, am mai fi avut o sansa. La 3-1, meciul era deja terminat. Intotdeauna la Timisoara a fost greu pentru noi. Desi venisem sa cistigam, ne-ar fi convenit si un egal, avind in vedere ca mai tot timpul am pierdut aici. Echipa Timisoarei mi se pare asemanatoare cu cea din returul campionatului trecut, o felicit pentru ca astazi a jucat mai bine decit noi“, a declarat tehnicianul feroviarilor. De cealalta parte, Vladimir Petrovic, antrenorul banatenilor, a declarat ca secretul victoriei in meciul cu echipa campioana a fost motivatia extraordinara a elevilor sai. FC Timisoara - CFR Cluj 3-2 FC Timisoara: Taborda - Luchin, Cisovsky, Scutaru, Sepsi - Alexa, Bourceanu (Poparadu '90A2) - Goga (Mera '85), Magera, Curtean (Zicu '77) - Axente. CFR Cluj: Nuno Claro - Panin, Cadu, Piccolo, Edimar - Dani (E. Kone '70), G. Muresan - Deac (Traore '65), Culio, Hora (Alcantara '88) - Bjelanovici. Cartonase galbene: Cisovsky '15, Alexa '59, Taborda '80 / G. Muresan '47, Panin '78. Arbitri: Alexandru Deaconu (central), Sebastian Gheorghe, Radu Ghinguleac (asistenti) si Marian Balaci (rezerva). Partida a fost urmarita de 15.000 de spectatori, feroviarii fiind incurajati de aproximativ 150 de suporteri.
Liga Profesionista de Fotbal a stabilit ieri programul meciurilor din etapa a patra a Ligii 1. Campionii de la CFR vor deschide etapa, pe teren propriu, în fata Astrei Ploiesti. Universitatea va juca în deplasare la Unirea Urziceni, echipa ramasa fara managerul Mihai Stoica. * Vineri, 13 august: CFR Cluj – Astra Ploiesti, ora 20, GSP TV; Gloria Bistrita – Pandurii Tîrgu Jiu, ora 22, GSP TV. * Sîmbata, 14 august: Unirea Urziceni – Universitatea Cluj, ora 18.30, Digi Sport; FC Vaslui – FC Brasov, ora 20.30, Digi Sport. * Duminica, 15 august: Gaz Metan Medias – Sportul Studentesc, ora 18, GSP TV; Dinamo – Rapid, ora 20, Digi Sport; Universitatea Craiova – FC Timisoara, ora 22, Digi Sport. * Luni, 16 august: Otelul Galati – FCM Tîrgu Mures, ora 18, GSP TV; Steaua – Victoria Branesti, ora 20.45, Antena 1.
Românul Victor Hanescu (foto) a coborît un loc fata de saptamâna trecuta si se afla pe pozitia a 54-a în clasamentul celor mai buni jucatori profesionisti de tenis din lume (ATP), dat publicitatii luni, cu un total de 870 de puncte. Al doilea român din aceasta ierarhie, Adrian Ungur, a pierdut patru locuri si se afla acum pe 127 (426 de puncte), în timp ce Victor Crivoi a facut un salt remarcabil de 39 de locuri, gratie finalei jucate la Kitzbuhel, si se afla acum pe 190 (259 de puncte). Marius Copil a coborît un loc, pe 280 (156 de puncte), în vreme ce Catalin Gîrd a urcat trei pozitii si se gaseste pe 326 (126 de puncte). La dublu, Horia Tecau se afla pe locul 24 (3.019 puncte), urcînd o treapta fata de saptamîna trecuta, în vreme ce partenerul sau obisnuit din ultima vreme, suedezul Robert Lindstedt, a coborît 8 locuri si este acum pe 25 (3.000 de puncte). L. B.
Prefectura Cluj a descoperit ca mai multe primarii clujene, dar si Consiliul Judetean, acorda sporuri ilegale. Prefectura Cluj a anuntat ca a formulat în luna iulie actiuni în contencios administrativ împotriva dispozitiilor primarilor din Cuzdrioara, Feleacu, Jucu, Mociu, Vad, Manastireni, Caianu, Jichisu de Jos, Caseiu, respectiv ale presedintelui Consiliului Judetean Cluj, prin care au fost revocate dispozitiile de reîncadrare a personalului, emise la începutul anului 2010 în baza legii salarizarii unitare a personalului platit din fonduri publice si avizate de catre Agentia de Prestatii Sociale Cluj. Prin revocarea acestor dispozitii, s-a revenit la salarizarea din luna decembrie 2009, ce cuprindea si drepturi salariale acordate nelegal, stabilite prin acordurile si contractele colective de munca, respectiv sporul de dispozitiv, sporul de fidelitate, sporul pentru conditii de munca vatamatoare, indemnizatie de hrana sau indemnizatie de tinuta. Astfel, prefectul Florin Stamatian a apreciat ca revocarea dispozitiilor este nelegala, deoarece prin aceasta au fost încalcate prevederile Legii nr. 330/2009 si ale O.U.G. nr. 1/2010, conform carora la reîncadrarea personalului nu puteau fi avute în vedere decît sporurile si indemnizatiile acordate prin legi sau hotarîri ale Guvernului. De asemenea, Prefectura a formulat în luna iulie actiuni în contencios administrativ împotriva hotarîrilor adoptate de catre consiliile locale din Apahida, Caseiu, Cîmpia Turzii, Mica, Tritenii de Jos, Cîtcau, Chiuiesti si Consiliul Judetean Cluj, prin care au fost aprobate masuri în domeniul salarizarii personalului. Consiliile locale amintite si Consiliul Judetean au adoptat în cursul acestui an o serie de hotarîri prin care au aprobat acordarea de suplimente salariale pentru functionarii publici din aparatul de specialitate, cu încalcarea prevederilor Legii 330/2010, privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice. Prefectura a cerut instantei anularea hotarîrilor, pe motivul nerespectarii prevederilor Legii 330 din 2010 privind salarizarea unitara. Potrivit articolului 8 din Legea 330/2010, „în anul 2010, majorarea salariilor, a soldelor functiilor de baza si a indemnizatiilor se va face numai pentru acelea care au un nivel mai mic de 705 lei pe luna si fara a depasi aceasta valoare“.
Foto Radu PadureanTot mai multi batrini ajung pe drumuri dupa ce semneaza fara sa se uite contracte de imprumutO femeie de 79 de ani din Dej se judeca de mai bine de 3 ani cu un camatar care i-a luat apartamentul pe baza contractului de imprumut semnat intre ei, document in care femeia a girat cu locuinta. Cazul femeii a ajuns in atentia deputatului PDL Mircia Giurgiu, care este decis sa sesizeze politia. 4.000 de euro luati „orbeste“Cazul Mariei Roman, de 79 de ani, din Dej, este o dovada clara a felului cum pot fi pacaliti batrinii sa semneze „orbeste“ contracte care ii pot lasa fara locuinta. Povestea femeii incepe in anul 2003, cind a luat un imprumut de 4.000 de dolari de la un „domn“, cum il numeste ea pe camatar, pe care l-a gasit intr-un anunt dat la mica publicitate. Maria Roman spune ca avea nevoie de bani pentru problemele de sanatate ale ei si ale sotului. In momentul in care a luat imprumutul se baza pe un proces cistigat cu statul referitor la despagubirile pe care trebuia sa le primeasca de pe urma unei case nationalizate. De cind a cistigat procesul cu statul au trecut 7 ani si nu a primit nici un leu despagubire. In scurt timp, la al doilea camatarFemeia isi aminteste ca a ajuns la al doilea camatar cind si-a dat seama ca nu mai poate achita primul imprumut. Acestuia i-a solicitat 250 de milioane de lei vechi, din care i-a dat primului camatar datoria de 4.000 de dolari. Fara sa se uite ce semneaza, fara sa fie indrumata de nimeni, batrina a semnat niste contracte prin care era imprumutata cu 11.000 de dolari si gira cu propria locuinta. „In contract este scrisa suma de 11.040 de dolari, dar eu nu am primit niciodata asemenea bani“, declara Maria Roman. A ajuns la executare silitaPentru ca nu a mai putut respecta termenul de restituire a banilor, in anul 2006 a ajuns in executare silita, fiindu-i scos la licitatie apartamentul cu trei camere in care locuieste impreuna cu fiica si nepotul. In acest moment femeia se afla inca in proces cu al doilea creditor in speranta ca isi va recupera locuinta pierduta. Pina la finalizarea procesului ea este lasata sa locuiasca in respectivul apartament. Pina acum femeia nu a sesizat politiaCazul femeii din Dej a intrat in atentia deputatului clujean PDL Mircia Giurgiu. „Voi vorbi cu comandantul Politiei Cluj, pentru ca eu consider ca doamna poate fi ajutata“, a declarat Mircia Giurgiu. Reprezentantii Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj nu au putut prezenta un punct de vedere pina la inchiderea editiei cu privire la acest tip de imprumut. Potrivit presei locale, o retea de cinci camatari din Dej a fost trimisa anul trecut dupa gratii dupa ce au fost prinsi ca acordau imprumuturi unor oameni de afaceri pe care ii obligau apoi, prin santaj si violenta, sa plateasca dobinzi ilegale.
Asociatia „Habitat for Humanity“ Cluj gazduieste în aceasta saptamîna cea mai mare echipa corporatista de voluntari internationali care va contribui, în proiectul „Casa pe pamînt din Dej“, cu aproximativ 1.150 de ore de voluntariat pe santier. Cei 40 de britanici sint studenti sau tineri avocati din Manchester, Leeds sau Londra de la compania Addleshaw Goddard, una dintre cele mai mari companii de avocatura din Marea Britanie, prezenta pentru al patrulea an consecutiv pe santierele „Habitat“ din Cluj. Cei 40 de studenti sau tineri avocati au vîrste cuprinse între 22 si 37 de ani si majoritatea sînt pentru prima data pe un santier. În cele 4 zile efective de lucru, echipa va finaliza acoperisul si lucrarile de izolare si finisare interioara si exterioara la locuinta „Habitat“. Echipa Addleshaw Goddard va participa vineri, 13 august, la evenimentul de inaugurare a casei. A. V.
Astazi, de la ora 18, la Teatrul National „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca va avea loc Finala Europeana a Competitiei Inginerești BEST – EBEC, în cadrul careia vor fi prezentati cîstigatorii. Tot astazi, de la ora 14, clujenii și toți pasionații de inginerie și inventica sînt asteptati pe pontonul din Parcul Central, unde vor putea vedea toate prototipurile create de cele 13 echipe, de-a lungul zilelor de competiție. Finalistii EBEC au avut de realizat în cadrul concursului barci cu pînze, de tip velier si teleghidate, mori eoliene plutitoare, dispozitive de desenare, dar și strategii de lansare pe piața a unui produs nou. A. V.
Deputatul PDL Mircia Giurgiu va solicita modificarea Ordonantei 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori astfel încît cei care au contracte de leasing pentru automobile sau contracte pentru calculatoare si electronice sa nu le mai poata returna dupa 15 zile, fara nici un fel de motiv si fara nici un cost, asa cum prevede actuala ordonanta. Deputatul clujean considera ca nu este normal ca un client sa aiba la dispozitie 2 saptamîni în care sa se plimbe cu masina si apoi sa o poata returna. „Acel articol se va modifica. Sa nu se aplice masura respectiva în cazul contractelor de leasing masini, calculatoare si electronice“, a precizat Mircia Giurgiu. Articolul va ramîne valabil doar în cazul împrumuturilor în bani. G. D.
Mai multe efective de jandarmi au pornit vineri în cautarea a trei persoane care se ratacisera în zona Padurii Petridului din apropierea manastirii „Schimbarea la Fata“ din comuna Petrestii de Sus. Cei trei localnici, un barbat de 71 de ani si doua femei de 52, respectiv 60 de ani, se aflau într-o scurta plimbare prin zona, dupa ce, în cursul zilei participasera la slujba oficiata la manastire. Cautarile jandarmilor si salvamontistilor s-au desfasurat pe o raza de 15 km, iar cele trei persoane au fost gasite în jurul orei 1.30 în Padurea Moldovenesti, dupa care au fost transportate la o cabana din apropiere, pentru acordarea primului-ajutor. A. V.
Conducerea Casei de Pensii Cluj subliniaza ca e de preferat ca romanii care muncesc in UE sa lucreze pe baza unui contract de munca pentru a putea primi ulterior pensieRomanii care au lucrat ilegal in Italia nu isi pot plati retroactiv contributia la pensie in tara noastra, singura solutie pentru ei fiind angajarea cu forme legale in Italia sau plata „din mina“ a contributiei in tara. Asociatia Romanilor din Italia (ARI) solicita Ministerului Muncii gasirea unei solutii astfel incit romanii care au muncit la negru in trecut sa-si poata plati retroactiv contributiile la pensie, estimind ca in bugetul statului ar putea intra astfel 9 miliarde de euro. Conducerea Casei Judetene de Pensii (CJP) Cluj atentioneaza ca cei care au lucrat ilegal in Italia nu pot plati retroactiv contributia la fondul de pensii deoarece legea nu permite acest lucru. „In cazul romanilor care lucreaza cu forme legale, incepind cu 1 ianuarie 2007 se aplica regulamentul european si li se calculeaza pensie comunitara de catre statul italian“, explica Adriana Antoci, directorul CJP Cluj. Dar daca au lucrat ilegal nu au nici un fel de contributie la fondul de pensii, nici in Italia, nici in Romania. Exista varianta contractului de asigurarePotrivit Adrianei Antoci, romanii care lucreaza fara forme legale intr-un stat european ar putea incheia un contract de asigurare cu Casa de Pensii prin care platesc din mina contributia la fondul de pensii, iar la batrinete vor putea primi pensie in functie de contributia pe care au avut-o la fond. Nu exista o limita de plata, sumele pornind de la 1 leu pina la cit isi doreste contribuabilul. De asemenea, solicitantul nu trebuie sa se deplaseze personal in tara pentru incheierea contractului, fiind suficienta numirea unui imputernicit. 9 miliarde de euro ar cistiga statulConform calculelor ARI, statul roman ar cistiga 9 miliarde de euro daca 500.000 de muncitori romani ar plati in fiecare luna 100 de euro pentru o perioada de 15 ani. Cei 9 miliarde de euro reprezinta aproape jumatate din imprumutul de la FMI, estimeaza reprezentantii ARI. Multi dintre romanii care au emigrat intr-un stat european au ales Spania si Italia, unde au lucrat la inceput fara forme legale.