Institutia Prefectului judetul Alba gazduieste astazi incepind cu ora 13.30 o intilnire a echipei ‘’Let’s Do It, Romania!’’ cu partenerii locali implicati in derularea acestui proiect, intilnire ce are drept scop evaluarea privind stadiul actual al derularii proiectului în judetul Alba.Sedinta va demara, conform programului, cu un rezumat cu activitatile LDIR Alba, din perioada iulie-septembrie 2010. Va fi luata de asemenea ‘’sub lupa’’ colaborarea cu autoritatile administrative din judet, organizatiile de mediu din Alba si organismele de control ale Ministerului Mediului. In cadrul aceleiasi intilniri va fi actualizata harta mormanelor de gunoi din judet. Va fi facut un necesar de logistica pentru actiunea din data de 25 septembrie, dar si organizarea echipelor de voluntari in vederea aceleiasi actiuni. Ce este ‘’Let’s Do It, Romania!’’‘’Let’s Do It, Romania!’’ este cel mai mare proiect de implicare sociala din România, care îsi propune sa responsabilizeze autoritatile si cetatenii în ceea ce priveste gestiunea corecta a deseurilor si aplicarea legislatiei de mediu. Proiectul îsi propune curatarea arealelor naturale de pe teritoriul întregii tari într-o singura zi, 25 septembrie 2010. Pina în prezent s-au implicat peste 29 ONG-uri de mediu, 3 autoritati centrale, 100 de autoritati locale, cit si aproximativ 7.000 voluntari din rindul cetatenilor români. Un sprijin deosebit este cel al Ministerul Mediului si al Padurilor care în acest moment este partener principal al proiectului.
La Aiud, se desfasoara, in aceasta perioada, cea de-a noua editie a saptaminii mobilitatii europene. Manifestarile, care au inceput joi, sint organizate de Primaria municipiului Aiud si se desfasoara sub deviza “Calatorind mai inteligent, traim mai bine”. Manifestarile au debutat joi, cu ziua “Fara masina la serviciu”. Dupa cum a precizat purtatorul de cuvint al Primariei Aiud, Ada Rus, primii care au fost invitati sa ia atitudine si sa mearga pe jos sau cu bicicleta au fost functionarii publici din institutie. Doamnele si domnisoarele doritoare au fost invitate tot joi, in prima zi a saptaminii mobilitatii, la sala de sport de pe strada Tribun Tudoran, la o editie speciala, in tinuta “verde”, de aerobic. Vineri, elevii din Aiud au participat la un concurs de cros si unul de sarituri cu sacul. Simbata, in Piata Roma, unde se desfasoara si expozitia “Surisul Toamnei”, elevii au incurajat mersul pe bicicleta printr-o competitie organizata chiar de ei.Astazi, Primaria municipiului Aiud in colaborare cu Politia Comunitara si Politia Municipala vor promova folosirea mijloacelor de transport nepoluante, sens in care vor imparti participantilor la trafic pliante de informare, actiune care continua si miine. Miercuri, in ultima zi a saptaminii mobilitatii, va fi semnat parteneriatul dintre autoritatile locale si profesoara Ildiko Filimon de la Scoala Generala “Axente-Sever” in vederea implementarii proiectului “Amenajare zona de agrement in Padurea Sloboda”.
Principala preocupare a strategiei fiscale a PNL urmareste introducerea de masuri anticriza pe termen scurt pentru stoparea declinului economic si adoptarea unor masuri pentru stimularea cresterii economice, mentinerea si crearea de noi locuri de munca, consolidarea fiscala si bugetara si, totodata, implicarea investitiilor publice în acest concept.În goana disperata dupa venituri la bugetul de stat, masurile de crestere a fiscalitatii adoptate de guvernul PDL-PSD si apoi PDL, respectiv cresterea contributiilor sociale cu 3,5%, devansarea cresterii nivelului cotelor accizelor, introducerea impozitului minim, eliminarea deductibilitatii TVA-ului si a cheltuielilor de functionare, întretinere si reparatii aferente autoturismelor folosite în cadrul activitatii desfasurate de catre toti contribuabilii, nu au rolul de a stopa declinul economic, ci, dimpotriva, duc la scaderea veniturilor populatiei si, totodata, amplifica efectele crizei economico - financiare în România.Problema realizarii veniturilor bugetului nu se rezolva fiscalizind suplimentar contribuabilii, ci îmbunatatind administrarea si colectarea impozitelor, taxelor si contributiilor reglementate de actualele legi fiscale, care, daca s-ar încasa în proportie de 95-97%, atunci nivelul acestora s-ar ridica la 36-37% din PIB.PNL considera ca aceste obiective pot fi atinse prin adoptarea atit a unui set de masuri de relaxare fiscala si consolidare a bazei de impozitare, dar si a unor masuri de simplificare si îmbunatatire a capacitatii administrativ fiscale. Aceste masuri sint:1. redresarea economica prin stimularea investitiilor private în economie si a consumului populatiei;2. reducerea costurilor cu forta de munca in vederea încurajarii productiei si ocuparii fortei de munca prin reducerea cotelor contributiilor sociale totale;3. un ajutor în stoparea pierderii locurilor de munca si apoi un ajutor acordat persoanelor pentru a reveni rapid pe piata muncii si a evita somajul pe termen lung;4. asigurarea unor facilitati la plata taxelor si impozitelor- lasa mai multe resurse în mina pietei, a consumatorilor si a producatorilor, îmbunatatind eficienta economica;- reduce coruptia, pentru ca reduce rolul statului în economie;5. efecte de antrenare ale investitiilor suplimentare asuspra productiei si ocuparii fortei de munca.Practic, PNL Alba sustine masurile de relaxare fiscala pe termen scurt, respectiv:- anularea impozitului (minim) pe profit;- anularea restrictiilor privind deductibilitatea TVA-ului la achizitia de autoturisme si a cheltuielilor cu combustibilul;- bonificatii de 5% din valoarea obligatiilor fiscale pentru contribuabilii ce îsi platesc taxele la termen;- deduceri fiscale suplimentare intr-un procent de pina la 50% din valoarea investitiilor efectuate;- reducerea cu 10% a contributiilor la asigurarile sociale pentru toti contribuabilii;- reducerea cu 50% a cotelor de contributii sociale pentru angajatorii care creeaza locuri de munca si angajeaza someri aflati de peste trei luni de zile fara un loc de munca;n cota redusa de TVA, de 5% pentru toate constructiile si tranzactiile cu locuinte noi.Acesti primi pasi în domeniul fiscal ne vor aseza pe drumul cel bun al relansarii economiei României si ne vor ajuta sa depasim cu bine criza economica. Sint masuri care se pot adopta rapid si cu foarte bune rezultate economice într-o asemenea conjuctura de criza. Bineînteles, aceasta strategie fiscala anticriza reprezinta doar strategia pe termen scurt, de început, a programului nostru liberal de transformare economica si sociala a României. Întregul program al PNL prevede revenirea la cresterea economica si a bunastarii populatiei peste nivelurile atinse în anii 2006-2008.Simion CretuVicepresedinte PNL Alba
Chiar daca, în luna august, Cuprumin Abrud s-a aflat pentru citeva zile în reparatii, fiind blindata o linie de macinare a minereului cit si o reparatie capitala a concasorului KKD, a reusit realizarea planului de productie propus, ba chiar depasirea acestuia cu un indice de 50%. Potrivit conducerii societatii, cei 440 de angajati au reusit nu doar o productie suplimentara de concentrate de cupru, dar au realizat si o importanta productie de descoperta. Unitatea are înca mari datorii catre furnizorul de electricitate, însa plata acestora a fost esalonata pina în anul 2016, platile catre furnizor fiind în grafic. Firma a reusit sa faca si investitii, achizitionind un buldoescavator nou pentru cariera, intentionind ca anul viitor sa cumpere si 2-3 autobasculante de mare capacitate. La unitatea miniera de la Rosia Poieni va sosi în aceasta luna si o statie pilot de recuperare a metalelor grele din apele acide scurse din halda de steril. Instalatia a fost închiriata de catre Cuprumin pentru o perioada de 6 saptamini, timp în care va fi observata eficienta acesteia, dupa care firma miniera va putea lua o hotarire privind achizitionarea unei astfel de statii.
Ieri, a avut loc deschiderea noii stagiuni a Teatrului de Papusi “Prichindel” Alba Iulia. Cu aceasta ocazie, trupa teatrului a prezentat publicului spectacolul “O poveste din lumea papusilor”, regia Aurel Craciun, scenografia Eustatiu Gregorian. Rolul principal al acestui spectacol este interpretat de catre actorul Dan Felix Purcelean, care anul acesta va iesi la pensie dupa o activitate de 34 ani in cadrul teatrului albaiulian. “Dan Felix Purcelean a implinit anul acesta 60 de ani si s-a dedicat cu profesionalism scenei teatrului de papusi din Alba Iulia, a jucat in mii de piese pentru sute de mii de spectatori. A debutat in piesa Fram, ursul polar, iar pe parcursul anilor a facut roluri de exceptie in spectacole ca: Punguta cu doi bani, Undeva pe pamint, Alba ca zapada, Vrajitorul din Oz, Robin Hood, Cenusareasa, Trei printese fermecate, O poveste din lumea papusilor, Capra cu trei iezi si multe altele. A fost remarcat in cadrul festivalurilor nationale si internationale si va putem aminti astfel nominalizarea pentru <<Cel mai bun rol masculin de interpretare, pentru personajul Leul din spectacolul Vrajitorul din Oz>> in cadrul festivalului international Gulliver de la Galati”, a precizat secretarul literar al teatrului, Silvan Stancel.
Comitetul de Analiza Tehnica este un organism format din experti desemnati de mai multe ministere, sub coordonarea Ministerului Mediului si Padurilor. De retinut ca observatiile si recomandarile Grupul Independent al Expertilor Internationali au fost integrate in Anexa la Raportul de Evaluare a Impactului asupra Mediului, prezentata Guvernului Romaniei in luna mai 2007.Evaluare temeinica si obiectivaMomentul este unul extrem de important pentru RMGC, iar procedurile care urmeaza ar trebui sa permita demararea efectiva a proiectului pina la finele anului viitor. “Speram intr-o evaluare temeinica si obiectiva a proiectului Rosia Montana, un proiect solid din punct de vedere tehnologic, sigur si responsabil in privinta mediului. Sintem convinsi ca in cadrul derularii procedurilor de evaluare vom putea dovedi faptul ca proiectul Rosia Montana a fost gindit astfel incit sa devina un model de operatiune miniera la standarde ridicate, atit din punct de vedere tehnic, cit si al dezvoltarii comunitatii locale, model demn de urmat de orice proiect ulterior. Reluarea procesului de analiza a documentatiei privind evaluarea impactului asupra mediului este un pas important in dezvoltarea proiectului Rosia Montana. Proiectul este conceput pentru a genera beneficii atit de necesare pentru regiunea Rosia Montana si pentru Romania, bani la buget si in economie, locuri de munca, reabilitarea mediului si punerea in valoare a patrimoniului cultural. Pe durata de viata a minei, proiectul va genera mii de locuri de munca si va aduce peste 4 miliarde de dolari in economia Romaniei in mod nemijlocit, ceea ce va duce la o contributie totala potentiala la PIB de 19 miliarde USD, conform estimarilor economistilor de la Oxford”, a concluzionat directorul general al RMGC, Dragos Tanase.
Derularea acestor investitii a fost aprobata de grupul german E.ON, proprietarul E.ON Gaz Distributie, în Adunarea Generala a Actionarilor din 16 august, potrivit datelor distribuitorului de gaze. Investitia din Cluj-Napoca, în valoare de 54,8 milioane de lei, va fi derulata pe o perioada de 36 de luni, iar pentru acest proiect E.ON Gaz Distributie a solicitat o finantare nerambursabila de 16,5 milioane de lei Grupul german de utilitati E.ON este prezent pe piata româneasca a distributiei si furnizarii de electricitate si gaze naturale din 2005, cînd a preluat de la stat pachetele majoritare ale Electrica Moldova si Distrigaz Nord. E.ON a investit în România 450 de milioane de euro în intervalul 2005-2010.
Studiul arata ca 52% dintre românii din mediul urban au înregistrat scaderi ale venitului în 2010 comparativ cu 2009. „Însa, chiar daca «ghearele» crizei cuprind din ce în ce mai multi români, cei cu venituri mari si cei cu studii superioare ramîn deocamdata cel mai putin afectati“, se precizeaza în studiul citat de Mediafax. De asemenea, autorii studiului mentioneaza ca efectele crizei financiare au ajuns sa fie „o normalitate cotidiana“, în conditiile în care la începutul anului trecut românii priveau cu detasare si optimism modul de evolutie a crizei, iar acum se declara cuprinsi de acest fenomen. Poate si de aceea 66% dintre cei intervievati spun ca sînt în cautarea unor noi surse de venit, în timp ce 29% din cei care au raspuns la întrebari au declarat ca iau în calcul si plecarea la munca în strainatate, printre acestia regasindu-se în principal somerii si cei cu un nivel mai scazut de educatie sau venit. Studiul mai arata ca, pentru a face fata diminuarii veniturilor, 50% dintre români au redus cheltuielile pentru anumite categorii de produse si servicii, precum alimente, utilitati si cele legate de vacante si concedii. În plus, nici electrocasnicele sau piesele de mobilier nu mai sînt o prioritate, si nici accesoriile vestimentare, relateaza mediafax. La polul opus, doar 14% dintre românii din mediul urban afirma ca nu au fost afectati de criza si ca, dimpotriva, le merge din ce în ce mai bine.
Fostul ministru al Finantelor, Sebastian Vladescu, spune ca TVA nu va putea fi redusa in urmatorii 3 ani, indiferent cine va guvernaFostul ministru al Finantelor, Sebastian Vladescu a declarat ieri in emisiunea „Dupa 20 de ani“, de la Pro TV, ca presedintele Traian Basescu l-a sustinut in functia pe care a detinut-o pina nu demult, dar a precizat ca ceea ce nu a functionat a fost relatia sa cu premierul Emil Boc. Mai mult, Vladescu a facut citeva aprecieri legate si de capacitatea lui Boc de a intelege economia. „In ceea ce priveste capacitatea primului ministru de a intelege complexitatea economiei romanesti si mai ales dificultatile economiei romanesti, cred ca exista o limita care este generata in primul rind de pregatirea domniei sale, de faptul ca a fost nevoit sa preia economia romaneasca intr-un moment de criza“, a spus Vladescu la Pro TV. El a mai declarat ca, daca economia romaneasca ar fi fost intr-o perioada de crestere, ca in perioada 2005-2006, lui Boc i-ar fi fost mult mai usor. „Ma refer la o intelegere limitata intr-o perioada extrem de dificila“, a subliniat Sebastian Vladescu. TVA nu se modifica in urmatorii 3 aniTotodata, fostul ministru al Finantelor crede ca TVA nu va putea fi redusa, cel putin nu in urmatorii 3 ani, indiferent cine va guverna. Astfel, singura modalitate pentru a diminua nivelul actual de 24% este introducerea unui sistem cu cote progresive, discutia fiind, insa, exclusa politic. „Nu stiu sa fac prognoze peste 5 ani sau 10 ani. Eu nu cred ca TVA va putea fi redus in urmatorii 3 ani. Indiferent cine va guverna Romania in urmatorii 3 ani, nu va putea sa reduca TVA“, a mai spus Vladescu, intrebat fiind daca TVA va reveni la 19%. Va reamintim ca TVA a fost majorata la 1 iulie de la 19% la 24%, dupa ce Curtea Constitutionala a respins reducerea pensiilor cu 15%. Sebastian Vladescu a fost remaniat la inceputul lunii septembrie, alaturi de alti cinci ministri. Petru Calian: „Vladescu a fost corigent la capitolul comunicare“In replica, deputatul clujean Petru Calian (PDL) a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca marea problema a fostului ministru de Finante, Sebastian Vladescu, a fost faptul ca nu a stiut sa comunice. „Exista o colaborare foarte buna cu actualul ministru al Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, care raspunde la telefon la orice ora. Fostul ministru, Sebastian Vladescu, a fost corigent la comunicare, atit cu opinia publica, dar si cu grupurile parlamentare. A fost limitat la aceasta materie din toate punctele de vedere, lucru ce l-a costat in cele din urma. Am lucrat cu Sebastian Vladescu, cel putin teoretic, in Comisia de Buget-Finante a Camerei Deputatilor, unde nici macar nu ne saluta, nu dialoga deloc cu noi“, a spus Calian. Totusi, deputatul clujean a subliniat ca, „profesional, nu am sa-i reprosez nimic lui Vladescu“.
Echipa CS Zlatna a terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 1-1 (1-0), cu formatia Avintul Reghin, în etapa a IV-a a Ligii a III-a. Gazdele au deschis scorul prin Paul Muntean ’40, iar oaspetii au egalat prin veteranul Vilmos Stoica ‘85.Reghinul a smuls un punct cu noroc pe malul Ampoiului în fata gruparii CS Zlatna, echipa ce a avut multe ocazii de gol, posesie, însa din pacate si ghinionul de a fi egalata pe final, la singura ocazie avuta de oaspeti, la Zlatna. În minutul 40, atacantul aurarilor Alin Cimpean a trimis o pasa în adincime catre Paul Muntean, care a marcat cu un sut puternic de la 16 metri. Cu cinci minute înainte de finalul meciului reghinenii restabilesc egalitatea pe tabela prin V. Stoica, care înscrie cu o torpila de la aproximativ 30 de metri. Antrenorul Zlatnei, Mihai Dascalescu, a trimis în teren urmatorul unsprezece: Barna – V. Dirjan, Man, Toma/cpt, V. Avram – O. Bucur, Sorca (57, P. Ciuca), Bratu (62, Kiraly), P. Dirjan (74, Gavrila) – A. Cimpean (63, A. Ianc), Muntean. Pe banca: Toderas - Amariei, Neagu. Absenti: Cos. Sîmtion – suspendat, D. Ianc – accidentat. “Din pacate am luat un gol stupid, al singurul sut pe poarta al adversarilor. Am avut poate cea mai proasta prestatie de cind am preluat echipa. Egalul de la Baia Mare nu a fost benefic, ne-am crezut deja <<valori>>”, a declarat tehnicianul gruparii de pe malul Ampoiului, echipa ce ocupa pozitia a 9-a a clasamentului seriei a VI-a, cu 5 puncte. Etapa urmatoare zlatnenii vor juca din nou, în fata propriilor suporteri, în compania echipei FC Seso Cimpia Turzii.Iata celelalte rezultate din seria a VI-a: Tarlugeni - FC Maramures 1-0, Ungheni - Dej 4-0, Sanatatea - Floresti 1-1, AFC Odorheiu - FC Zalau 1-1, Bistrita II - Cisnadie 1-4, Medias II - SCM Brasov 1-0, FC Seso Cimpia Turzii a stat.
Intrat în minutul 82, atacantul Sergiu Bus a adus prima victoria pentru Unirea Alba Iulia din fata propriilor suporteri. Virful împrumutat de albaiulieni de la CFR Cluj a înscris golul victoriei cu Gaz Metan CFR Craiova, internationalul de juniori trecindu-si astfel în cont prima reusita în tricoul unirist. Bus a marcat cu genunchiul, în minutul 88, dupa o centrare a lui Muresan. “Normal ca lumea se asteapta mai mult de la mine avind în vedere ca am venit de la campioana CFR Cluj. Sint fericit ca am marcat primul meu gol la Alba Iulia, dar mai bucuros sint pentru faptul ca echipa a cistigat. Aceasta reusita îmi da mare încredere si sper sa nu ma opresc aici. Am crezut pina în ultimul moment ca putem învinge”, spune Bus, jucator ce va împlini 18 ani în luna noiembrie. Atacantul a dezvaluit ca imediat dupa finalul jocului a fost felicitat de catre fostii colegi de la CFR, carora le-a purtat noroc din tribuna în meciul CFR Cluj – Basel, scor 2-1. “Tony mi-a urat bafta înainte de meci, iar la finalul jocului m-au sunat mai multi sa ma felicite. Nu stiu cum au aflat asa de repede. Golul vreau sa il dedic mamei mele”, a mai spus uniristul poreclit “Busulica”, produs 100% al echipei din Gruia. Clujeanul intentioneaza sa se transfere la Liceul Sportiv din Alba Iulia, unde va fi coleg de clasa cu un alt unirist, Nicusor Stanciu. Sergiu Bus si big brother Tony, fundas la CFR Cluj
Cum Bucurica va absenta tot turul de campionat, uniristii cauta sa acopere postul de fundas stinga, acolo unde antrenorul Marius Baciu la reprofilat pe mijlocasul Calin Cristea în primele patru etape. Portughezul Vitinha a dezvaluit ca divizionara secunda s-a interesat zilele trecute de serviciile sale. “M-au sunat de la Alba si mi-au propus sa merg sa joc acolo macar pina în iarna. Am nevoie de jocuri în picioare sa-mi revin la forma de altadata si as veni cu placere sa joc la Unirea, dar nu în orice conditii”, a declarat Vitinha. Fundasul stinga în virsta de 24 de ani ar putea ajunge din nou la Unirea, din postura de jucator liber de contract dupa ce si-a reziliat contractul cu CFR Cluj în aceasta vara.
Universitatea Cluj a pus în vinzare bilete pentru partida cu Victoria Branesti, care va avea loc marti, 21 septembrie, ora 16.00, la Alba Iulia, în cadrul saisprezecimilor Cupei României la fotbal. La tribuna a II-a pretul unui bilet este de 10 lei, iar la tribuna 1 suporterii pot achizitiona tichete la pretul de 15 lei. Casa de bilete de la Alba Iulia este deschisa astazi între orele 7.30 – 16.00, iar miine tichetele de acces pot fi cumparate pina înainte de începerea meciului.
Stadion: “Cetate” / Spectatori: 400Arbitru: I. Rosu *** (Ilfov) Asistenti: I. Onicas *** (Zalau) si M. Nicoara *** (Baile Herculane). Cartonase galbene: Fl. Sabou (17), Dilbea (66) / M. Oprea (8), Neacsa (15). A marcat: Sg. Bus (88). UNIREA: Rotaru – Negura (’82 Sg. Bus), Poverlovici, Soporan, C. Cristea – Fl. Sabou (’46 Balas), Dilbea/cpt, Selagea, N. Stanciu – Sg. Costea, I. Szabo (’46 Muresan). Pe banca: Raducanu – I. Grozav, Al. Giurgiu, Pistol. Antrenor: Marius Baciu. GAZ METAN CFR CRAIOVA: Neagoe – Firoiu, Barbu, Crusoveanu, D. Radoi – Mitroi, Irimescu/cpt, M. Oprea, Nita (’85 Neacsa) - Vigariu (’52 Trifu), Boroiban. Pe banca: Ciuca – Nicola,Patrana, Busu, Nakamura. Antrenor: Jerry GaneAntrenorul Marius Baciu a facut, cu cutitul la os, schimbari inspirate, unul dintre fotbalistii pe care a mizat pe ultima suta de metri dovedindu-se decisiv. Vorbim de atacantul Sergiu Bus. Ne amintim ca acelasi Bus, introdus de asemenea ca „solutie de avarie”, a fost aproape de aduce trei puncte Unirii in meciul cu Muresul Deva si sa puna echipa albaiuliana pe un traiect cistigator in dauna Petrolului, la Strejnic, in runda precedenta a campionatului. Tehnicianul Marius Baciu continua sa dea credit din primul minut in avanposturi lui Istvan Szabo, jucator care s-a remarcat pina acum doar prin cateva sanse de gol irosite cu seninatate si prin… ghetele de culoare galbena. Pina sa vina golul si bara lui Muresan (‘75), uniristii au tremurat serios in doua rinduri, cind oltenii au fost aproape sa deschida scorul, prin Vigariu. Pentru FC Unirea urmeaza meciul de la Turda, cu Ariesul, grupare pregatita de albaiulianul Marcel Rusu. Nadajduim ca solutiile marca “Bacione” isi vor face de asta data efectul fara a pune atit de mult la incercare nervii suporterilor. Etapa viitoare (simbata, 25 septembrie 2010): FC Bihor - ACS MU Poli Iasi, CS Mioveni - CSM Rimnicu Vilcea, ACU Arad - Minerul Lupeni, Vointa Sibiu - FC Silvania Simleu, Ariesul Turda - FC UNIREA, Gaz Metan CFR Craiova - UTA Arad, Petrolul Ploiesti - FC Arges, Muresul Deva - Alro Slatina.Baciu respirA uSurat dupA succesul cu CFR Craiova!Antrenorul unirist, Marius Baciu, a schimbat inspirat si a indepartat presiunea de pe “Cetate”. Unicul gol al albaiulienilor, din victoria chinuita cu oltenii lui Jerry Gane, a fost inscris abia in minutul 88, de Sergiu Bus, introdus in teren cu sase minute mai devreme. “Sint bucuros ca am reusit sa cistigam acest meci, iar cei care au intrat in teren in repriza a doua au adus un suflu proaspat echipei si au reusit sa schimbe soarta meciului. Am avut multe momente bune in joc si sint multumit de evolutia echipei, insa nu reusim sa marcam. Ne trebuie mai multa concentrare in fata portii. Le-am transmis jucatorilor ca trebuie sa creada in victorie pina in ultimul minut. Mai avem multe lucruri de pus la punct, e devreme sa vorbim despre promovare”, a declarat Baciu, care a precizat ca saptamina viitoare la Alba ar putea ajunge inca doi jucatori: un fundas stinga si un atacant. De asemenea, tehnicianul din Cetatea Marii Uniri l-a testat pe atacantul japonez, Osama Ibrahim Elsamni (21 de ani), ce a evoluat ultima data la FK Teplice. Gane: “Nu meritam sa pierdem la Alba!”Antrenorul craiovenilor, Jerry Gane, spune ca un rezultat de egalitate era mai echitabil. “Nu trebuia sa pierdem meciul de la Alba Iulia. Rezultatul este unul nemeritat. In fotbal trebuie sa ai si noroc, dar noi nu am stiut profita de cele doua ocazii clare de gol singur cu portarul. Meritam un egal”, a spus tehnicianul gruparii din Banie. Acesta se gindeste deja la meciul de joi cu Steaua Bucuresti, din saisprezecimile Cupei Romanei. “Jucam acasa, avem o alta motivatie in fata Stelei si vrem sa facem un meci frumos. Incercam sa ne calificam. Steaua este favorita, dar asta nu inseamna ca e si calificata”, este de parere Gane. Etapa 4 (rezultate)FC UTA - Petrolul Ploiesti 2-3FC Bihor - CS Mioveni 0-2FC Silvania - Ariesul Turda 1-0Unirea Alba Iulia - Gaz M. CFR Craiova 1-0CSM Rm. Vilcea - ACU Arad 1-2Minerul Lupeni - Vointa Sibiu 0-1FC Arges - Muresul Deva 3-0ACSM Politehnica Iasi - Alro Slatina 0-0 CLASAMENT1. Petrolul Ploiesti 4 4 0 0 12-2 12 (A6)2. Dacia Mioveni 4 2 2 0 6-2 8 (A2)3. Vointa Sibiu 4 2 2 0 3-1 8 (A2)............................................................................................6. Unirea Alba Iulia 4 2 1 1 2-2 7 (A1)............................................................................................14. FC Arges 4 1 0 3 3-5 3 (-3)15. Gaz M. CFR Craiova 4 1 0 3 5-8 3 (-3)16. CSM Rm. Vilcea 4 0 0 4 2-7 0 (-6)
Serviciul Judetean Alba al Arhivelor Nationale organizeaza astazi, la ora 12, vernisajul expozitiei “In memoriam Ioan Micu Moldovan”, eveniment care marcheaza implinirea a 95 de ani de la trecerea in nefiinta a acestuia. Ioan Micu Moldovan a fost o figura reprezentativa a vietii teologice, culturale si politice din Transilvania in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. A fost profesor la Seminarul Teologic din Blaj (1857-1858), apoi a predat istoria, latina, romana, geografia si filosofia la Gimnaziul Superior din Blaj (1859-1879), devenind mai apoi director al acestuia (1879-1884). Din anul 1879 a devenit unul din canonicii Blajului, conducind Arhidieceza intre anii 1892-1895, pina la inscaunarea noului mitropolit. A fost membru fondator, iar mai apoi presedinte al ASTREI, precum si membru al Academiei Romane. Dana Zecheru, seful SJAN Alba, a precizat ca expozitia care va fi vernisata astazi, va cuprinde documente originale, printre care pasaportul lui Ioan Micu Moldovan, scrisori primite de acesta sau concepte ale unor lucrari proprii.
Alegerea numelui este, pentru unele culturi, o adevarata arta! E bine sa cunoastem vibratia numelui pe care vrem sa îl dam copiilor pentru a le impregna - din start - o anumita trasatura de caracter. Nume cu litera LLADISLAU - Varianta a numelui Vladislav LALA (slava) lalea LARISA (greaca) lerisai - cetate, citadela LÁSZLÓ (maghiara) Varianta ungureasca a numelui Vladislav LAURA /LAURENTIU (latina) Laurus - lauri LENA - Varianta a numelui Elena LEO (latina) leu LEON (greaca) leu LEONARD (germana) leu curajos; leon - leu ^ hard - curajos LEONIDA (greaca) leon - leu LEONTIN / LEONTINA (latina) Varianta a numelui Leo LEOPOLD (germana) liut - popor ^ bald - indrazne) LETITIA (latina) bucurie, fericire LIDIA (greaca) din Lidia, o regiune din Asia Mica LILIANA (latina) lilium - crin LINDA (spaniola) frumoasa LISA - Varianta a numelui Elisabeta LIVIA (latina) liveo - a invidia sau lividus - invidios LOLITA (spaniola) varianta a numelui Lola LORENA-Varianta a numelui Laura LUBOMIR (slava) lub - dragoste ^ mir - pace LUCA (greaca) Loukas - din Lucania, o regiune din Italia LUCIA / LUCIAN (latina) lux - lumina LUDMILA (slava) in favoarea poporului; lud - popor ^ mil - mila, favoare LUDOVIC (germana) Hludwig - luptator de seama; hlud - faima ^ wig - luptator LUMINI (greaca) makaros - binecuvintat Nume cu litera MMADALINA Varianta a numelui Magdalena MAGDA Varianta a numelui Magdalena MAGDALENA Din Magdala (un sat din Galileea) MAHOMED (araba) hamida - a lauda MAIA (latina) mare MANOLE Varianta a numelui Emanuel MANUEL / MANUELA Varianta a numelui Emanuel MARA (ebraica) amar; (maghiara) Varianta numelui Maria MARC (latina) Mars - zeul Marte MARCEL Varianta a numelui Marc MARGARETA (greaca) margaritar, perla MARGO / MARGOT Varianta a numelui Margareta MARIA/ MARICA / MARITA (ebraica) mare de amaraciune, (egipteana) iubit MARIANA / MARIAN Combinatie intre Maria si Ana MARILENA Combinatie intre Maria si Elena MARIN (latina) marinus - al marii MARIUS (latina) Mars - zeul Marte MARLENE Combinatie intre Maria si Magdalena MARTA (ebraica) stapina casei, doamna MARTIN (latina) Mars - zeul Marte MATEI (ebraica) Mattithyahu - dar de la Dumnezeu MATILDA (germana) maht - putere ^ hild - lupta MAURA (galeza) mór - mare; (latina) brunet MAX Prescurtare de la Maximilian MAXIMILIAN (latina) maximus - cel mai mare.
Ofiteri ai Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Alba Iulia, sub coordonarea procurorilor DIICOT-Serviciul Teritorial Alba, au organizat zilele trecute o actiune în scopul prinderii unor suspecti de trafic de persoane. În urma investigatiilor, doua persoane, sot si sotie, au fost arestate preventiv.Politistii au scos la iveala ca M. Remus, de 43 de ani si M. Constanta, de 40 de ani, ambii din judetul Alba, se ocupau cu recrutarea si exploatarea unor persoane, prin obligarea la practicarea cersetoriei si prostitutiei, în vederea obtinerii de foloase materiale.Astfel, în cursul acestui an, suspectii au recrutat o tinara de 27 de ani, din municipiul Sebes, pe care, profitind de faptul ca este bolnava psihic, au transportat-o în Grecia unde suspectii au obligat-o, prin violenta, sa se prostitueze si sa cerseasca în folosul lor, timp de doua luni si jumatate.De asemenea, cei doi mai sint suspectati ca, în perioada 2008-2009, au recrutat doi barbati, de 43, respectiv 32 de ani, din acelasi judet, pe care i-au dus în Grecia, în scopul practicarii cersetoriei, luindu-le, prin amenintari toti bani obtinuti din aceasta activitate. A fost efectuata o perchezitie domiciliara la locuinta lui Remus M. si al Constantei M., ulterior fiind luata împotriva lor masura retinerii pentru 24 de ore, de catre DIICOT- Serviciul Teritorial Alba, pentru savirsirea infractiunii de trafic de persoane, fapta prevazuta si pedepsita de Legea 678/2001. Tribunalul Alba a decis judecarea acestora în stare de arest preventiv, emitind mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile.
In realitate, la parada au luat parte si alte tipuri de vehicule pe doua sau pe patru roti, trotinete, role sau skateboarduri. Ideea generala a fost aceea de a indemna localnicii sa foloseasca mijloace de deplasare non-poluatoare, unele cu care traficul sa nu fie supraincarcat, dar mai ales unele care sa ofere posibilitatea miscarii fizice in aer liber pentru utilizatori. Inarmati cu mult entuziasm, baloane verzi care sa simbolizeze grija fata de mediu si destula putere de convingere, biciclistii au marsaluit simbata prin municipiu, oprindu-se in apropierea pavilionului expozitional al Tirgului Apulum Agraria. Aici, tinerii au beneficiat de o expunere mai buna, publicul fiind practic asigurat, asa ca mesajele lor au fost mai usor asimilate de catre populatie. In plus, organizatorii au reusit sa atraga si citiva parteneri care sa asigure citeva premii simbolice. Biciclistii au fost “paziti” pe parcursul traseului de catre echipaje ale politiei rutiere si au finalizat manifestarea fara incidente. Ciudata a fost insa atitudinea oamenilor legii care, in apropierea Casei de Cultura a Sindicatelor, au oprit in trafic o ambulanta care circula cu semnalele acustice si luminoase pornite, totul pentru a asigura accesul caravanei pe doua roti.
A fost vorba despre un concert sustinut de trupa Jukebox si o incursiune in zonele istorice ale municipiului, renovate recent in cadrul unor proiecte cu finantare europeana. Evenimentul a atras in zona obeliscului citeva sute de persoane, in mare majoritate tineri din resedinta de judet, elevi la scolile din Alba Iulia, profesori si parinti.Evenimentul, programat in seara zilei de joi, a fost organizat pe baza unui buget de 16.000 de lei, bani ramasi necheltuiti de la Zilele Orasului si alocati prin bunavointa sponsorilor acestui proiect. S-a adaugat sprijinul unor parteneri privati care au oferit celor prezenti pachetele cu sandwichuri si apa. Pe scena amenajata chiar in fata obeliscului au urcat, alaturi de trupa Jukebox si alti artisti apreciati de asistenta. A fost vorba despre o tinara speranta a muzicii locale, sustinuta de catre colegi si prieteni si un cintaret de muzica cu influente country, tatal unuia dintre membrii trupei Jukebox. In acelasi timp, la mica distanta se desfasura festivalul de folclor ‘’Strugurele de Aur’’, astfel ca si albaiulienii mai in virsta au avut parte de un eveniment pe gustul lor. La mai multeEvenimentul organizat in premiera intr-o astfel de locatie, a fost pe gustul celor prezenti, tinerii considerind ca astfel de manifestari trebuie organizate cit mai des. “Este foarte frumos aici. Si concertul este reusit. Ar trebui ca in fiecare luna sa se organizeze asa ceva. Stiu ca nu prea sint bani, dar se pot aduce si trupe mai putin cunoscute. Ideea este sa se intimple ceva in permanenta, pentru ca altfel orasul pare pustiu”, a fost de parere unul dintre tinerii care au participat la manifestare. “Nu am mai fost de mult pe aici. Noi stam in cartierul Cetate si nu prea avem treaba in centru. Acum am venit cu copiii sa ii aduc la concert si ne-am simtit bine. Pina cind ei au stat aici, eu am fost sa vad ce s-a mai facut prin cetate. Sincer am fost impresionata. S-a lucrat foarte mult si totul este schimbat. Se vede treaba ca se poate face si la noi un lucru de calitate si ar trebui sa continue. Ma bucur ca se intimpla asa ceva la Alba Iulia”, a explicat o tinara mamica.
Echipajul de politie din cadrul Serviciului Rutier Alba a fost sesizat prin apelul unic de urgenta 112, despre faptul ca în localitatea Vinerea s-a produs un eveniment rutier. Deplasindu-se la fata locului politistii au constatat faptul ca pe DJ 704, în afara localitatii Vinerea, Florin N., din Cugir, nu a adaptat viteza de deplasare pe un sector de drum în curba, a patruns pe sensul opus de mers si s-a rasturnat în afara partii carosabile, rezultind pagube materiale. În urma testarii cu aparatul alcooltest s-a constatat faptul ca acesta a indicat o valoare de 0,45 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul orasului Cugir, unde i-au fost recoltate doua probe biologice de singe la interval de o ora, în vederea stabilirii alcoolemiei. În continuare, fata de numitul Florin N., se vor efectua cercetari sub aspectul comiterii infractiunii de ‘’conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o îmbibatie alcoolica peste limita legala’’.
Oficiul Judetean Alba a donat, joi, Scolii Generale cu cls.I-VIII din localitatea Lupsa in jur de 1000 de carti colectate in urma derularii campaniei ‘’O carte deschide o lume noua’’ initiata de Posta Romana. OJRP Alba impreuna cu Inspectoratul Scolar Alba au decis sa doneze cartile scolii generale din localitatea Lupsa, situata la 102 Km de resedinta de judet, comuna formata din 23 de sate si cunoscuta la nivel cultural prin Muzeul Etnografic si Biblioteca Lupsa care a fost infiintata in anul 1949.
Cinci persoane au fost ranite într-un accident produs simbata, pe DN 1 (E 81), între Aiud si Teius, în urma caruia circulatia a fost blocata în zona peste o jumatate de ora pe ambele sensuri, respectiv peste o ora pe un sens, perioada în care traficul s-a facut alternativ, potrivit dispeceratului Inspectoratului de Politie al judetului Alba. O autoutilitara care circula dinspre Aiud a intrat, pe contrasens, acrosind o alta autoutilitara si ulterior un autoturism. În urma accidentului, cinci persoane aflate în cele trei vehicule au fost transportate, în stare de constienta, la spital. Politia a deschis o ancheta pentru stabilirea împrejurarilor exacte în care s-a produs accidentul, o prima ipoteza luata în calcul fiind cea a oboselii la volan. Mai mult de o jumatate din cele aproximativ 30 de accidente grave produse pe drumurile nationale din Alba de la începutul anului au avut loc pe DN 1 si DN 7, în carora au murit unsprezece oameni, iar peste 20 au fost raniti grav. Cel mai grav accident din Alba din ultimii opt ani a avut loc pe DN 7, în 3 ianuarie, la Balomir, sase persoane, printre care trei membri ai aceleasi familii, pierzindu-si atunci viata.
Municipiul Alba Iulia ar putea avea un reprezentant in Consiliul superior al Magistraturii. Astfel, magistratul Ilie Narita va candida din partea Parchetelor de pe linga Curtile de Apel pentru pozitia din CSM impotriva reprezentantilor din Bucuresti, Brasov, Craiova, Suceava si Oradea. Magistratii de la judecatorii, tribunale, curti de apel si din parchete si-au desemnat prin vot reprezentantii pentru turul II al alegerilor pentru Consiliul Superior al Magistraturii. Dupa acest tur, pe 1 noiembrie vor fi alesi viitorii membri ai CSM care vor avea un mandat de sase ani.
Sibianul Sebastian Stan, de 26 de ani, a cistigat, simbata seara, la Alba Iulia, Marele Premiu al Festivalului National de Folclor ‘’Strugurele de Aur’’, unul din cele mai importante evenimente de gen din tara si în care valoarea totala a premiilor s-a ridicat la aproape 70.000 de lei. Dupa o preselectie la care s-au înscris aproape o suta de candidati si dupa un concurs la care au participat, joi si vineri, peste 40 de tineri interpreti, ‘’Strugurele de Aur’’ si-a desemnat, simbata seara, laureatii celei de-a X-a editii. Cistigator a fost desemnat unul din cei mai apreciati tineri interpreti de folclor din Ardeal, Sebastian Stan, iar premiul I a fost decernat, la sectiunea solisti vocali, lui Paul Daniel Ananie, de 16 ani, din Vadu Izei, si taragotistului Ioan Sabau, de 26 de ani, din Satu Mare, la sectiunea solisti instrumentisti. Singurul concurent din Republica Moldova, Nicu Mita, de 21 de ani, a primit premiul al II-lea, la fel ca instrumentistul Alexandru Marin, de 17 ani, din Botosani. Aura Bonchis, de 22 de ani, din Salaj, a cistigat premiul al III-lea la sectiunea solisti vocali, iar Paul Buciurca, de 17 ani, din Reghin, premiul similar la solisti instrumentisti.Pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia au urcat, simbata seara, si laureati ai unor editii precedente, cum ar fi Gabriela Tuta, cistigatoare în 2005, ‘’Muguri de Tezaur’’, Ansamblul Centrului ‘’Augustin Bena’’ Alba, Ana Ilca Muresan, Reta Rus sau Adina Hada. A. P.
Chiar daca si editia din acest an a fost marcata de criza economica, lucrurile au stat mult mai bine decit in anul 2009. Asta pentru ca producatorii s-au mobilizat mult mai bine, au acoperit un spatiu expozitional aproape dublu, iar raspunsul din partea localnicilor a fost pe masura. Astfel, in cele doua zile ale Tirgului Apulum Agraria, evenimentul a beneficiat de vizita a peste 20.000 de oameni care au cumparat tot ce s-a putut, de la alimente traditionale in aceasta perioada la materiale saditoare si flori pentru gradina, echipamente agricole sau produse de sezon. In plus, in timpul celor doua zile au fost organizate mai multe prezentari, iar cei interesati au putut stabili contacte pentru dezvoltarea de viitoare parteneriate. Piine, lapte, legume si vinAsa cum era de asteptat, cele mai apreciate standuri expozitionale au fost cele pregatite de micii producatori din industria alimentara, legumicultori si cele ale producatorilor de vinuri. In aceste zone, numarul vizitatorilor si cumparatorilor a fost extrem de crescut. Chiar si legumele, cu preturi destul de piperate, au stat putin timp pe tarabe, disparind destul de rapid in plasele localnicilor. “Arata prea bine ca sa nu cumparam. Nu ne facem provizii de iarna de aici, pentru ca sint destul de scumpe, dar asa de pofta nu putem sa nu cumparam. O piine, o bucata de brinza telemea, citeva piersici, un kilogram de mere, doi - trei ardei, un kilogram de vinete, ceva afumatura, un borcan cu miere si niste vin. Astea le-am luat si acum mergem sa vedem utilajele”, a marturisit unul dintre cei care au venit la Tirgul Apulum Agraria 2010. In apropierea zonei destinate expozitiei de animale, o multime de copii s-au strins inca de la orele diminetii. Asta pentru ca, pentru ei a fost pregatita o mica surpriza, o plimbare cu poneiul. La mica distanta, standul de pasari a reprezentat o atractie la fel de mare, intrucit erau expuse exemplare destul de rare, cel putin pentru zona Romaniei. “Sincer, pina acum nu am mai vazut un Emu. Si restul animalelor sint interesante”, si-a explicat interesul un tinar din Alba Iulia. Editia din acest an a evenimentului a fost cu atit mai importanta cu cit in cursul anului trecut, evenimentele organizate de catre Consiliul Judetean Alba au fost comasate din cauza crizei economice, expozitia materialelor de constructii reducind putin din vizibilitatea Tirgului Apulum Agraria 2009.
Loteria Româna lanseaza, cu ocazia celei de a XIII-a editii a Crosului Loteriei Române, un nou produs de tip loz în plic, intitulat SPORT FUN – Crosul Loteriei Române. Premiul cel mai mare este în valoare de 15.000 de lei, iar pretul lozului este de doar 2 lei. Crosul Loteriei Române este o invitatie catre toti cei care iubesc sportul si competia, iar pentru cea de a XIII-a editie a crosului, venind în întîmpinarea participantilor din întreaga tara, Loteria Romana a extins, în premiera, acest proiect si pe plan local. Astfel, în data de 3 octombrie, puteti participa la Crosul Loteriei Române – „Alearga pentru sanatatea ta!“, care va fi organizat concomitent la Bucuresti, Iasi, Bacau, Cluj si Timisoara. La Crosul Loteriei Române se pot înscrie copii cu vîrsta între 11 si 14 ani, juniori cu vîrsta între 15 si 19 ani, seniori între 20 si 40 de ani, veterani cu vîrsta peste 40 de ani si persoanele cu dizabilitati. Pentru competitia din acest an, Loteria Româna, pune la bataie 250 de premii, cîte 50 pentru fiecare din cele 5 orase în care se va desfasura Crosul Loteriei Române. Valoarea totala a premiilor acordate de Loteria Romana este de aproximativ 570.000 de lei, iar cele mai importante premii sînt 10 autoturisme.
Elevii care sînt acum în clasa a II-a si nu au primit vaccinul antirujeola antirubeola si anitoreon (RRO) în clasa I, cînd se face în mod normal vaccinarea, vor fi imunizati în perioada 11-22 octombrie, a anuntat conducerea Directiei de Sanatate Publica (DSP) Cluj. Copiii care sînt acum în clasa I vor primi vaccinul RRO în aprilie 2011.De asemenea, elevii care sînt acum în clasa a IX-a si trebuiau sa primeasca în clasa a VIII-a vaccinul antidiftero-tetanic vor fi imunizati în perioada 8-19 noiembrie. Cei care sînt acum în clasa a VIII-a vor primi vaccinul abia anul viitor în luna mai. Dupa cum monitorul a semnalat în anul acesta, elevii de clasa I si a VIII-a au fost „sariti“ în anul scolar precent de la vaccinare, deoarece au existat probleme la achizitionarea de catre Ministerul Sanatatii a dozelor necesare. Tot în aceasta toamna, în perioada 22 noiembrie – 3 decembrie vor fi vaccinati antipoliomielitic si elevii de clasa a III-a. Potrivit DSP Cluj, vor fi vaccinati atît copiii scolarizati, cît si cei nescolarizati, iar imunizarea se va face de catre medicul de familie. G. D.
CFR a anuntat ca a pus în functiune prima halta alimentata cu energie solara, amenajata în localitatea Jucu de Jos, pe linia CF Apahida – Dej. Gara se afla în zona parcului industrial Tetarom, unde este amplasata fabrica Nokia. Potrivit reprezentantilor CFR, înfiintarea noului punct de oprire feroviar vine ca urmare a dezvoltarii activitatii industriale din comuna Jucu. Noua gara e destinata celor care circula cu trenul pe sectia CF Apahida – Dej sau pentru localnicii care îsi desfasoara activitatea în parcul industrial Tetarom. „Avînd în vedere pozitia relativ izolata a parcului industrial, respectiv distantele mari fata de retelele de utilitati existente, precum si suprafata mare a acestuia, alimentarea cu energie electrica este posibila prin intermediul unor celule fotovoltaice cu acumulatori, precum si senzori de detectie a materialului rulant si a publicului calator“, se arata într-un comunicat remis de CFR. În document se mentioneaza ca principalele avantaje prezentate de acest sistem sînt autonomia, indiferent de conditiile meteo, durata mare de viata, sistemul ecologic, functionarea la temperaturi de lucru de minus 30 grade C – plus 50 de grade C, acumulatorii care nu necesita întretinere, functionarea independenta de alte retele de alimentare si energia electrica gratuita prin intermediul panourilor solare. Gara a devenit functionala de saptamîna trecuta. Lucrarile pentru amenajarea „garii verzi“ au început în 2008 si au fost finantate din fonduri proprii ale companiei, valoarea acestora ajungînd la circa 950.000 de lei.
Primarul Sorin Apostu, impreuna cu mesteri artizanali locali, la Zilele Clujului la PecsIn primavara acestui an, Clujul a gazduit, la rindul sau, Zilele Pecs-ului. In cadrul Zilelor Clujului la Pecs au avut loc o serie de manifestari, prin care clujenii au incercat sa-si promoveze culturala si traditiile in spatii publice din orasul infratit. Astfel, vineri seara a avut loc la sala Klub din Casa Artelor vernisajul expozitiei de arta decorativa textila si ceramica realizate de Uniunea Artistilor Plastici Cluj. Evenimentul a fost urmat de un alt vernisaj, al unei expozitii de arta fotografica, organizata de Casa Municipala de Cultura, intitulata „Clujul interbelic“, la care a participat primarul Sorin Apostu si primarul Pecs-ului, Pava Zsolt. Pecs-ul sustine candidatura Clujului„Experienta Pecs-ului de a fi o Capitala Culturala Europeana este una foarte importanta pentru noi, in contextul in care municipiul Cluj-Napoca a facut primii pasi in a candida la acest statut in anul 2020“, a declarat primarul Sorin Apostu. La rindul sau, primarul orasului ungar a tinut sa-si exprime public sustinerea pentru candidatura Clujului la statutul de Capitala Culturala Europeana in anul 2020. „Pecs-ul este alaturi de Cluj-Napoca in acest proiect, ne-am exprimat in mod public si oficial sustinerea pentru candidatura Clujului la Capitala Culturala Europeana, iar atunci cind va fi timpul, intreaga noastra expertiza in acest sens va fi pusa la dispozitia prietenilor nostri de la Cluj“, a spus primarul orasului Pecs, Pava Zsolt. Baschet si produse artizanaleIn cadrul manifestarilor din orasul „frate“, simbata a avut loc deschiderea turneului de baschet al oraselor infratite cu Pecs-ul, in cadrul careia Clujul a participat cu o echipa mixta de jucatori din categoria „old boys“. Rezultatul final a plasat echipa clujeana pe locul al treilea, turneul fiind adjudecat de echipa Serbiei. Simbata a fost si ziua mestesugurilor si a traditiilor clujene la Pecs, in zona zidului vechii Cetati fiind amenajate standuri cu produse artizanale specifice, care s-au bucurat de un mare interes din partea trecatorilor. Masa cimpeneasca cu varza a la ClujIn cursul dupa-amiezii, in piata rezervata pentru Zilele Clujului la Pecs vizitatorii au participat la o masa cimpeneasca cu mititei si varza a la Cluj, pregatite la fata locului de catre bucatarii Cantinei Primariei. Potrivit municipalitatii, evenimentul a fost apreciat in mod special de catre turisti, care au savurat preparatele clujene. Ieri, Fabrica de Pensule a prezentat un spectacol audio-vizual in spatiul public, spectacol care a mai fost prezentat si la Istanbul, la rindul sau Capitala Culturala a Europei in 2010 si care a permis crearea unui context global al manifestarii artistice a clujenilor, au mai informat reprezentantii Primariei clujene. Va reamintim ca, in baza principiului reciprocitatii, in luna mai a acestui an au avut loc Zilele Pecs-ului la Cluj. Alaturi de Pecs, cu care Clujul este infratit, au mai fost desemnate Capitale Culturale Europene in acest an tanbul (Turcia) si Essen (Germania).
Pentru înscriere, doritorii sînt asteptati la secretariatul institutiei, str. Fabricii de Zahar, nr. 51, în perioada 15 septembrie – 1 octombrie, de luni pîna vineri între orele 8-16. Scoala Populara de Arte „Tudor Jarda“ este o institutie de cultura care initiaza si desfasoara programe de învatamînt în domeniul educatiei permanente, culturii traditionale si al creatiei populare. În acest context, scoala ofera cursuri de muzica (canto clasic; jazz vocal, instrumente de jazz; muzica usoara, muzica populara, muzica religioasa, cor; instrumente muzicale – vioara, braci, viola, chitara, pian, acordeon; trompeta, saxofon, taragot, oboi, tambal, orga electronica, precum si instrumente populare – fluier, caval), dar si de arte plastice (pictura, pictura pentru copii, grafica-arta fotografica, ceramica, design vestimentar, decoratiuni interioare, sculptura, graphic design, cioplit lemn, iconografie si arta populara). În plus, clujenii pot opta si pentru cursuri de coregrafie, care includ dans clasic, dans modern, dans de societate, balet contemporan sau dans popular românesc. De la 150 de lei pe anExamenul de admitere la Scoala Populara de Arte consta într-o proba de aptitudini specifica fiecarei discipline. Taxa fiecarui an de scolarizare variaza între 150 si 450 de lei, în urma absolvirii cursurilor eliberîndu-se diplome.Persoanele care doresc sa se înscrie pentru examen trebuie sa depuna la secretariatul instiutiei o copie dupa CI, adeverinta de la medicul de familie, copie nelegalizata a actelor de studii, adeverinta de la locul de munca, scoala sau facultate si un dosar plic. Admiterile vor avea loc în intervalul 1-10 octombrie, iar taxa de înscriere este de 40 de lei.
Cinci copii clujeni vor beneficia de educatie gratuita în institutii de învatamînt privat din Cluj-Napoca prin proiectul de burse „Ofera-i o sansa în plus copilului tau”. Cu ajutorul proiectul initiat de Fundatia Parinti Clujeni, Eparu Sebastian Daniel va beneficia de bursa pentru la Cresa si Gradinita „Prîslea cel Voinic“, Moldovan Emma Sara va beneficia de bursa la Cresa si Gradinita „Panda Kindergarden“, Negrea Anetta la Cresa si Gradinita „Teddy Bear“, Radulescu Raluca Eliza la Cresa si Gradinita „Happy Kids“, iar Radulescu Clara Evelina va putea face clasa I la Scoala Internationala. Copiii care au obtinut bursele sînt scutiti, pe perioada acestui an scolar, de plata taxei de scolarizare, familiile copiilor platind doar masa si transportul copiilor. În plus, doi dintre cei cinci copii au primit din partea Scolii Internationale scutirea platii mesei si a rechizitelor scolare. „Aflat la început de drum, proiectul «Ofera-i o sansa în plus copilului tau» speram sa devina un proiect de speranta, în care copiii proveniti din familii cu posibilitati materiale mai reduse sa poata beneficia de educatie într-o institutie particulara de învatamînt. Speram sa schimbam mentalitatea aplicantilor care considera ca doar unele persoane pot spera la aceasta sansa si statutarea ideii ca toti aplicantii eligibili pot avea acces la acest tip de bursa, evaluarea si acordarea burselor facîndu-se transparent, respectînd în totalitate criteriile de eligibilitate“, a declarat presedintele Fundatiei Parinti Clujeni, Catalin Chis, care a mai adaugat ca numarul dosarelor depuse a fost mic si din acest motiv nu au fost oferite toate cele 40 de burse anuntate în proiectul initial. Misiunea Fundatiei Parinti Clujeni este aceea de a reprezenta interesele tuturor parintilor din judetul Cluj.
„La ora actuala, si la nivel european exista tendinte clare de modificare a legislatiei privind pensiile, pentru ca peste tot s-a schimbat filozofia bugetara. Un punct sensibil este virsta de pensionare, care este in crestere in mai multe tari. Spre exemplu, in Ungaria, virsta de pensionare creste de la 62 la 65 de ani, in Belgia va ajunge la 65, iar in Franta cresterea este de la 60 la 62 de ani“, a aratat Calian intr-o conferinta de presa. Deputatul clujean crede ca in Romania, mai mult ca in orice alt stat membru UE, era necesara o astfel de lege care corecteaza si armonizeaza peste 80 de acte normative care s-au emis in ultimii 15 ani. „Trebuie sa se schimbe conceptia care exista la ora actuala, cind unii se cred mai pensionari ca altii. In anul 2008, bugetul asigurarilor sociale de pensii a trebuit suplimentat cu 1,6 miliarde de lei. In anul 2009, au fost distribuiti de la bugetul de stat spre acest sistem 6,4 miliarde de lei, iar in anul 2010 au fost alocati 10,8 miliarde de lei“, a mai afirmat Petru Calian, care preconizeaza ca pentru anul urmator va fi nevoie de o suplimentare cu 13 miliarde de lei. De asemenea, Calian a tinut sa sublinieze si importanta noii legi a pensiilor in contextul acordarii celei de-a sasea transe de bani de la Fondul Monetar International (FMI). „Ca sa putem primi cea de-a sasea transa de bani de la FMI, in valoare de 1,9 miliarde de euro, trebuia sa implinim doua conditii, una fiind chiar legea pensiilor. Cea de-a doua conditie consta in plata unor arierate din domeniul sanatatii“, a mai explicat Petru Calian. In final, parlamentarul democrat-liberal clujean s-a aratat convins ca noua lege a pensiilor va elimina pensiile de lux. „Noua lege va echilibra toate categoriile sociale. La fel de pensionar va fi si parlamentarul, si diplomatul sau cei din instantele de judecata“, a incheiat Calian.
Concret, termenul limita pentru depunerea ofertelor este data de 22 septembrie, ora 9, urmind ca acestea sa fie deschise o ora mai tirziu, la sediul Consiliului Judetean (CJ). Potrivit documentatiei aferente procedurii de licitatie, contractul de proiectare pentru noul parc industrial al Clujului a fost estimat la 297.500 de lei, iar durata maxima a contractului va fi de 75 de zile. In vederea elaborarii proiectului, Consiliul Judetean va contracta servicii de arhitectura, servicii de inginerie specializata si servicii de inginerie integrata, precum si servicii de proiectare urbanistica si peisagistica, servicii conexe de consultanta stiintifica si tehnica, servicii de testari si analize tehnice. Toate vor fi finantate din bugetul CJ. Parcul industrial Tetarom IV va fi construit pe un teren in suprafata de 85 de hectare, pus luna trecuta la dispozitia administratiei judetene de catre comuna Feleacu. Terenul se afla in vecinatatea centurii ocolitoare Vilcele-Apahida, iar noul parc industrial va fi unul logistic si pentru IMM-uri. Tetarom IV va costa in jur de 11 milioane de euro. Administratia judeteana intentioneaza sa acceseze fonduri europene pentru realizarea parcului logistic, urmind ca aproximativ 5 milioane de euro, reprezentind cofinantarea, sa fie asigurati din bugetul propriu al CJ. Initial, forul judetean intentiona sa amenajeze doua noi parcuri industriale in comuna Feleacu, cel de-al doilea fiind un parc solar. Deocamdata insa, Consiliul Local al comunei clujene a fost de acord cu cedarea unui singur teren in vederea extinderii parcurilor industriale Tetarom.
Pe durata a 5 ore, activitatile s-au tinut lant, iar pescarii profesionisti le-au explicat celor mici regulile de baza ale pescuitului si ale respectului fata de natura. Cu unditele complet dotate, copiii s-au intrecut intr-un concurs plin de suspans. Marea cistigatoare a concursului a fost Timea, de 11 ani, care a prins peste 700 de grame de peste. Alexandra, de 8 ani, a prins cel mai mare peste, de 80 de grame, cu 29 de pesti in juvelnic. Cistigatorii de la concursul de pescuit au primit premii constind in articole de pescuit, ca sa isi poata valorifica in continuare talentul. Copiii au putut participa si la alte concursuri, de tenis de masa, de sarit coarda, iar cei mai priceputi copii la fotbal s-au inscris la concursul de duble. Cei care au tinut cel mai mult mingea pe picior au cistigat mingi si alte materiale promotionale de la Clubul de Fotbal Universitatea Cluj si de la CFR Cluj. Tot pentru ei, jandarmii clujeni au pregatit o demonstratie cu ciini de serviciu, unde vedetele au fost catelusele Linda si Eca. Scopul evenimentului a fost acela de a le oferi copiilor din familii dezavantajate ocazia, poate prima in viata lor, de a invata sa pescuiasca, dar si de a invata sa protejeze natura. Astfel, „din drag pentru natura“, toti pestii prinsi au fost eliberati, iar in cadrul evenimentului copiii au invatat lucruri noi despre protejarea mediului inconjurator.
Din februarie si pina in prezent, expozitia "Aurul Apusenilor" a atras peste 8.000 de vizitatoriAnul viitor, Rosia Montana Gold Corporation va restaura vechea scoala si biblioteca, respectiv vechea primarie. De asemenea, sint deja finalizate proiectele de reabilitare pentru 11 cladiri din centrul comunei. Programul propus de compania miniera Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) o data cu demararea proiectului minier include restaurarea a 35 de case monument istoric si trei biserici situate in centrul istoric al Rosiei Montane, alaturi de reabilitarea altor peste 300 de case din zona protejata. In prezent, proiectele de reabilitare pentru 11 cladiri din centrul comunei sint deja finalizate, iar restaurarea uneia dintre ele, de la numarul 325, s-a incheiat, in urma unui parteneriat intre Primaria Rosia Montana, Muzeul National de Istorie a Romaniei si Muzeul Unirii din Alba Iulia, cu finantarea RMGC. Cladirea adaposteste expozitia permanenta de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor“ si este deschisa publicului interesat. „Cercetarea, conservarea si valorificarea patrimoniului cultural depinde in mare masura de capacitatea autoritatilor publice si a mediului privat de a conlucra si de a gasi solutii care duc la dezvoltarea comunitatilor locale“, a declarat Adrian Gligor, vicepresedinte Patrimoniu si Dezvoltare Durabila al RMGC. 8.000 de persoane au vizitat casa-muzeuReprezentantii companiei miniere considera ca imobilul de la numarul 325 este o dovada in plus ca patrimoniul bine pus in valoare poate contribui in mod decisiv la dezvoltarea zonei si la bunastarea comunitatii, in conditiile in care, numai de la momentul inaugurarii, din februarie 2010, peste 8.000 de persoane au vizitat casa-muzeu. „Cind programul de restaurare a patrimoniului va fi incheiat, zona va deveni mult mai atractiva pentru turisti si va avea posibilitatea sa ii primeasca asa cum se cuvine – cu o infrastructura noua, pensiuni, restaurante, magazine –, iar asta nu poate decit ajuta la dezvoltarea economica a comunitatii, pe termen lung“, a spus Adrian Gligor. Potrivit reprezentantilor RMGC, anul viitor urmeaza sa mai fie finalizata restaurarea a inca doua cladiri: cea care gazduieste vechea scoala si biblioteca si cea care gazduieste vechea primarie. „Sensul activitatilor noastre este de a restitui comunitatii propria-i istorie, printr-un program intensiv de restaurare si punere in valoare a mostenirii culturale. In aceeasi directie, RMGC va continua programul de restaurare care a debutat cu casa de la numarul 325, anul viitor urmind a fi restaurate alte doua cladiri de patrimoniu din centrul istoric – vechea scoala si biblioteca, respectiv vechea primarie“, a mai afirmat Adrian Gligor. Zilele Europene ale PatrimoniuluiIn fiecare an, in luna septembrie, milioane de cetateni sint invitati sa viziteze monumente istorice din intreaga Europa cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la initiativa comuna a Consiliului Europei si a Uniunii Europene. Tema manifestarilor de anul acesta, aflate in Romania la cea de-a XVIII-a editie, este „Rolul patrimoniului cultural in viata comunitatilor locale“. A reinceput procedura de evaluare a proiectului minierCompania RMGC a anuntat ca membrii Comitetului de Analiza Tehnica (CAT) au reluat procedura de analiza a raportului de evaluare a impactului asupra mediului pentru Proiectul Rosia Montana. „Sintem convinsi ca in cadrul derularii procedurilor de evaluare vom putea dovedi faptul ca Proiectul Rosia Montana a fost gindit astfel incit sa devina un model de operatiune miniera la standarde ridicate, atit din punct de vedere tehnic, cit si al dezvoltarii comunitatii locale“, a declarat Dragos Tanase, directorul general al RMGC. CAT este format din experti desemnati de mai multe ministere, sub coordonarea Ministerului Mediului si Padurilor.
Clujenii au cedat cu scorul de 1-3. Mediesenii au deschis scorul prin brazilianul Eric, care a depasit defensiva clujeana în minutul 41 si l-a învins pe Matache. „Studentii“ au început curajos repriza secunda, dar gazdele si-au dublat avantajul în minutul 68, prin golul marcat de Alex Muntean. Cvirik a reînviat sperantele alb-negrilor, reducînd din handicap în minutul 75, dupa ce a împins mingea în poarta cu capul, în urma unui corner. Clujenii au fortat în ofensiva, dar nu au reusit sa egaleze. Gaz Metan Medias s-a impus cu 3-1, dupa ce Kubala a marcat în prelungirile partidei, dupa o greseala în lant a fundasilor clujeni. Universitatea va juca marti în Cupa României împotriva Victoriei Branesti, iar în Liga 1 urmeaza vineri derbiul cu CFR.
Elevele lui Gheorghe Covaciu au cistigat primul meci din grupa 3 de calificare in Liga Campionilor, jucat impotriva formatiei care a gazduit turneul, HC Metalurg Skopje, dar au pierdut in fata suedezelor de la IK Savehof si implicit au ratat calificarea. Clujencele au invins formatia gazda cu scorul de 29-24, prin golurile inscrise de: Nicoleta Dinca – 6 goluri, Florina Chintoan – 5, Mihaela Tivadar – 5, Simona Vintila – 4, Mihaela Ani-Senocico – 3, Magdalena Paraschiv – 4 si Roxana Joldes – 2. Din pacate, „U“ Jolidon s-a inclinat in fata puternicei echipe IK Savehof, pierzind cu scorul de 21-33. Pentru clujence au marcat: Tivadar – 7 goluri, Ani Senocico – 5, Chintoan – 3, Vintila – 2, Paraschiv, Dinca, Oltean si Tudorache – cite un gol. „Dupa meciul cistigat de Savehof contra celor de la Byasen ne asteptam si noi la un meci greu. Echipa suedeza a aratat pina acum ca este cea mai buna din aceasta grupa si in acest moment are prima sansa la calificare. Insa noi nu ne vom da batuti si vom lupta si in meciul de miine (ieri – n.r.), in speranta ca echipa gazda se va impune in meciul contra suedezelor. Arbitrajul in prima repriza a fost putin partinitor pentru suedeze, fapt care a creat o nervozitate pe teren a fetelor noastre, care nu s-au mai putut concentra bine la meci“, a declarat Cosmin Salajan, directorul sportiv al clubului „U“ Jolidon Cluj. Vicecampioanele au jucat ieri cu formatia norvegiana Byasen. „U“ Jolidon, chiar daca a fost eliminata din Liga Campionilor, nu va parasi competitiile europene in acest sezon, urmind sa joace in Cupa EHF.
Marisca a abandonat la Raliul AraduluiEchipajul Napoca Rally Academy format din Bogdan Marisca si Sebastian Itu nu a terminat Raliul Aradului, din cauza unor probleme electrice la masina. Acesta este al doilea abandon tehnic consecutiv de care are parte Bogdan Marisca, dupa cel de la Brasov. In aceste conditii, sansele la titlu s-au diminuat considerabil pentru pilotul clujean, care a cazut pe locul trei in clasamentul general. „Nu stiu exact ce s-a intimplat, se pare ca s-a rupt suportul de la baterie, aceasta se misca necontrolat si intrerupea alimentarea cu curent. Am terminat proba asa, dar, in cele din urma, ceva s-a intimplat si la motor din cauza acelor socuri la alimentare si pe etapa dintre probele speciale 8 si 9, am fost nevoiti sa ne oprim. Ne-ar fi placut sa mergem la Iasi cu sanse pentru titlu, dar acum acestea sint foarte mici“, a declarat Marisca dupa cursa. Raliul Aradului a fost cistigat de Gergo Szabo, care a fost urmat de Spitzmuller, Porcisteanu, Tempesta si Dan Girtofan. In acest moment, Bogdan Marisca se afla pe locul trei in clasamentul general al Campionatului National de Raliuri, cu 89 de puncte, fiind insa devansat de Gergo Szabo, care a acumulat 108 puncte, si de Valentin Porcisteanu, 92 de puncte. Tempesta, cu gindul la RusiaPentru Marco Tempesta si Dorin Pulpea, penultima etapa a Campionatului National de Raliuri a insemnat prima cursa terminata din ultimele cinci runde ale competitiei interne. Locul patru obtinut la Arad nu este insa in masura sa-i multumeasca pe cei doi. „Simbata dimineata am pierdut prea mult timp pe prima bucla si nu am mai putut recupera. In partea a doua a zilei am mers mai bine, chiar daca pe ultima bucla am incercat niste setari care nu s-au dovedit a fi foarte inspirate. Dupa patru sute de kilometri pe asfalt alunecos am avut nevoie de o mica perioada de adaptare la macadam si, la ritmul in care se merge acum in campionat, orice moment de ezitare inseamna cel putin 10 secunde pierdute“, a declarat Tempesta la finalul Raliului Aradului. Dupa Raliul Iasiului, care va avea loc in perioada 8-10 octombrie, Tempesta si Pulpea vor participa, in perioada 16-17 octombrie, la Novorossyisk Rally of Russia, a cincea etapa in FIA European Rally Cup (East). Cosma s-a impus la grupa AMezinul de la NRA, Vlad Cosma, a obtinut la Raliul Aradului prima victorie din cariera la grupa A. Pilotul clujean a intrerupt astfel sirul de 9 victorii consecutive al altui clujean, Edwin Keletti. Duelul dintre Cosma si Keletti a fost foarte spectaculos, victoria primului conturindu-se abia in ultima proba speciala. Pentru Vlad Cosma, 2010 pare a fi anul perfect: s-a impus in intrecerea juniorilor si a cistigat o etapa la grupa A. „A fost un raliu cu probleme. Ne-a tradat un furtun, motorul nu a functionat cum trebuia, dar baietii au rezolvat totul rapid. La final, pe ultima bucla, am mers la maximum. Ori la bal, ori la spital. Mi-a iesit si am obtinut o victorie pe care o astept de la inceputul sezonului“, a spus Cosma pentru autorally.ro.
Universitatea Cluj a pus în vînzare bilete pentru partida cu Victoria Branesti, care va avea loc marti, la Alba Iulia, în cadrul saisprezecimilor de finala ale Cupei României. La tribuna a doua pretul unui bilet este de 10 lei, iar la tribuna întîi suporterii pot achizitiona tichete la pretul de 15 lei. Biletele pot fi cumparate de la standul Universitatii din Iulius Mall, zilnic, între orele 10-22, si de la sediul clubului, astazi, între orele 9-17. De asemenea, bilete pentru aceasta partida se gasesc si la casele stadionului „Cetate“ din Alba Iulia, între orele 7-16.30.
Echipa de rugbi a Universitatii Cluj a cîstigat cu scorul de 28-15 partida disputata sîmbata pe teren propriu în compania formatiei RC Bîrlad. Clujenii au obtinut si un punct bonus pentru ofensiva. Prin aceasta victorie, elevii lui Octavian Chihaia sînt practic calificati în Super Liga si au evitat retrogradarea din Divizia Nationala de Seniori. „A fost un meci deschis, frumos, iar cînd am vazut ca avem jocul în mîna am bagat si juniorii în teren. Printre juniori s-au remacat cei patru componenti ai lotului national, Remus Citea, Razvan Ailenei, Marius Martac si Mirel Palii, iar dintre veterani au iesit în evidenta Cristian Sauan si Bogdan Ionescu“, a declarat dupa meci Octavian Chihaia, antrenorul Unversitatii.
Scena din piesa "Cabaret Hamlet", in regia lui Matthias LanghoffTeatrul Maghiar de Stat Cluj deschide stagiunea 2010/2011 in aceasta miercuri, de la ora 19, cu avanpremiera spectacolului „Masura pentru masura“ de William Shakespeare, in regia lui Matthias Langhoff. Versiunea scenica a spectacolului „Masura pentru masura“ este semnata de regizorul Matthias Langhoff si dramaturgul Eszter Biró. In distributia spectacolului figureaza actorii András Hatházi, Zsolt Bogdán, Attila Orbán, József Bíró, Áron Dimény, Ervin Szűcs, Sándor Keresztes, András Buzási, Csongor Köllő, Anikó Pethő, Emőke Kató si Csilla Varga. Regia si scenografia ii apartin lui Matthias Langhoff. Regizor pe scene din Italia, Germania, Franta…Matthias Langhoff s-a nascut in Elvetia, in 1941, si a inceput cariera de regizor la 21 de ani, la Berliner Ensemble, unde a obtinut numeroase succese regizind piese de Brecht. Lucrarile sale cele mai importante se leaga – pe linga Berliner Ensemble – de Teatrul Volksbühne din Berlin, Teatrul din Bochum, Théatre Vidy-Lausanne, dar si de alte importante teatre din Italia, Franta, Germania, Elvetia si America de Sud. Ca prieten si colaborator permanent al dramaturgului Heiner Müller, a regizat pentru prima oara adaptarile lui Müller dupa Shakespeare („Hamletmaschine“, „Anatomy Titus Fall of Rome“ etc.). Langhoff, unul din cei mai cunoscuti regizori din spatiul teatral franco-german, a pus in scena numeroase alte adaptari de Shakespeare, cel mai recent o noua versiune a piesei „Hamlet“ („Cabaret Hamlet“), prezentata la Dijon. „Ma intereseaza viata asa cum e ea…“„Fac teatru pentru ca ma intereseaza viata asa cum e ea, as dori s-o inteleg si in acelasi timp sa inteleg si problemele pe care le ridica. Teatrul nu trebuie sa ascunda adevarata fata a vietii sau sa musamalizeze scandalul permanent, ci sa-l constientizeze. Cred ca asta e cu adevarat esential in cazul lui Shakespeare: el vorbeste despre ceea ce se intimpla realmente intre oameni, fara sa insiste asupra cauzelor acestora, daca exista intr-adevar inocenti sau pacatosi. Ne dezvaluie insa faptul ca oamenii sint destinati sa supravietuiasca si ca aceasta stradanie le determina fiecare relatie. Pentru mine, in lumea lui Shakespeare viata si scena sint identice. Scena nu face predici, nu demonstreaza si nu statueaza ceva, ci creeaza o confrontatie colectiva, invitind spectatorii la o reflexiune comuna. «Masura pentru masura» vorbeste despre mecanismul puterii, despre faptul ca puterea devine dictatura; fie ca ajunge intr-o mina buna sau rea, consecinta este aceeasi: omul se angajeaza, se supune ideologiilor si asta conduce fiecare data la contradictii“, a explicat regizorul Matthias Langhoff. Durata spectacolului este de 3 ore si 20 de minute si va avea supratitrare in limba romana.
Deficit major de personal in spitale, infrastructura inadecvata si aparatura invechita - cu asta se confrunta bolnavii din RomaniaSpitalele din toata tara ar trebui pregatite pentru a face fata dezastrelor. In caz contrar, ar putea sa apara oricind tragedii precum cea petrecuta la maternitatea Giulesti din Bucuresti, se arata in scrisoarea trimisa Ministerului Sanatatii de Colegiul Medicilor. CMR cere Ministerului Sanatatii, prin intermediul acestei scrisori, sa creasca bugetul alocat sanatatii, pentru a putea fi rezolvate toate problemele cu care se confrunta sistemul sanitar la ora actuala. Astfel, potrivit documentului intocmit de comisiile de specialitate Anestezie Terapie-Intensiva (ATI) ale CMR si ale Ministerului Sanatatii, spitalele din Romania inregistreaza un deficit major de personal, au o infrastructura inadecvata si deficiente de dotare cu aparatura si echipamente. Medicii mai reclama si sistemul de finantare inadecvat al serviciilor medicale din sectiile ATI si neasigurarea service-ului aparaturii medicale din dotare. Cei care au intocmit scrisoarea adresata Ministerului mai spun ca in Romania lipseste un program national de pregatire a spitalelor pentru a face fata situatiilor deosebite si dezastrelor. Precizarea vine in contextul tragediei de la Maternitatea Giulesti din Bucuresti, unde au murit sase bebelusi si cinci au fost raniti din cauza unui incendiu. Cauza problemelor e subfinantareaConducerea CMR este de parere ca principala cauza a acestor probleme o constituie subfinantarea sistemului sanitar. „Reamintim aici faptul ca procentul din PIB alocat sanatatii in Romania este unul dintre cele mai mici din Europa. Masura strategica ce se impune pentru a face posibila implementarea celorlalte schimbari din sistemul sanitar o constituie cresterea bugetului alocat Sanatatii la un nivel cel putin egal cu media europeana“, declara prof. dr. Vasile Astarastoae, presedintele CMR. Banii putini duc la miscari de protestConducerea CMR considera ca subfinantarea sta la baza problemelor din sistemul sanitar si din acest motiv vor mai aparea miscari de protest similare celor recente de la spitalele judetene din Braila si Constanta. De asemenea, sindicalistii sustin ca episodul de la Braila este doar inceputul protestelor din sanatate.
Cseke Attila, ministrul Sanatatii, a declarat la sfîrsitul acestei saptamîni ca nu exista fonduri suficiente pentru finantarea tuturor investitiilor necesare în sanatate. Din acest motiv vor fi alese cîteva specialitati prioritare pentru dezvoltare, mai exact terapia intensiva si oncologia. „Trebuie sa avem în vedere ca nu putem finanta toate investitiile ce ar fi necesare în domeniul sanatatii. De aceea, va trebui sa alegem unele specialitati, doua sau trei, prioritare pentru investitii. Sistemul de urgenta functioneaza si a fost o prioritate dotarea acestor sectii pîna acum. Daca urmarim circuitul pacientului în spital, ar urma ca anul viitor sa reabilitam sectiile de terapie intensiva. Pe lînga acestea, oncologia constituie o prioritate si pentru mine personal, dar si pentru ca avem, din pacate, din ce în ce mai multi pacienti oncologici“, a afirmat Cseke Attila. G. D.
Persoanele cu handicap mintal se afla printre grupurile cele mai marginalizate în tarile în curs de dezvoltare. Un raport al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) arata ca între 75% si 85% din acesti bolnavi nu au acces la nici un fel de tratament privind sanatatea mintala. În plus, 90% din persoanele cu handicap mintal nu beneficiaza de loc de munca, potrivit raportului, si nici nu li se asigura accesul la educatie pentru a-si dezvolta abilitatile de care dispun. „Este nevoie de atentie mai mare din partea comunitatilor dezvoltate pentru a opri aceasta situatie“, afirma doctorul Ala Alwan, din partea OMS. Aceasta declara ca persoanele cu handicap mintal ar trebui integrate în diferite programe astfel încît sa beneficieze de tratament si integrare pe piata muncii. G. D.
Legea nu i-a obligat pe bancheri sa-i anunte pe toti clientii ca trebuie sa semneze noile acte aditionale, conforme cu prevederile Ordonantei 50, care elimina comisioanele abuzive. Astfel, multe banci nici nu au facut acest lucru, respectiv nu si-au anuntat clientii ca au de semnat noi contracte. Sau i-au anuntat in ultima clipa, astfel ca acestia nu au mai apucat. Motivul acestui tertip? Potrivit reglementarilor in vigoare, nesemnarea contractelor se considera adoptare tacita din partea clientului, potrivit unor surse bancare. Astfel, cei care pina astazi nu au semnat nici un document nou cu banca trebuie sa stie ca asta inseamna ca de fapt au fost de acord cu noile conditii. Ba chiar mai mult, actul aditional ar putea fi considerat ca aprobat tacit incepind de astazi chiar daca clientul a facut o reclamatie impotriva bancii pina la aceasta data. Iar asta deoarece in lege nu se mentioneaza nimic clar cu privire la ce trebuie facut in aceste cazuri. Noile documente trebuia semnate nu doar pentru contactele de credit, ci si pentru cele de leasing, pentru descoperirile de card si conturi curente. Ce comisioane au ramas in picioare?Dupa aplicarea Ordonantei 50/2010, printre comisioanele care au ramas legale se numara doar cel de analiza a dosarului, cel de administrare a creditului sau cel de rambursare anticipata, daca dobinda e fixa. De cealalta parte, printre comisoanele percepute abuziv se numara comisionul de depunere numerar pentru plata ratelor la credit si cel de retragere pentru sumele trase din credit, precum si comisionul de risc. De asemenea, banca nu are voie sa introduca sau sa perceapa noi taxe, comisioane sau tarife aferente contractului, cu exceptia costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate in mod expres de consumator, neprevazute in contract si care nu erau oferite consumatorilor la data incheierii acestuia. Va reamintim ca in luna iunie Guvernul a aprobat Ordonanta de Urgenta 50/2010, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipata la creditele cu dobinda variabila si calcularea dobinzii in functie de un indice de referinta transparent, la care se adauga o marja fixa, ce nu poate fi modificata ulterior. Care sint comisioanele legale?Potrivit OUG 50/2010, se limiteaza comisioanele aferente derularii contractului de credit la: * comision de administrare credit * comision de penalizare pentru intirzierea la plata * comision de rambursare anticipata daca dobinda e fixa * comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilorsuplimentar, creditorul are dreptul sa perceapa doar comision de analiza de dosar (numai in cazul in care accepta creditarea) * comision aferent costurilor cu asigurarea (doar pentru situatiile in care este prevazuta asigurare – sint excluse contractele de descoperit de cont, creditul de consum s.a.m.d.)
CFR Calatori majoreaza de astazi pretul biletelor cu 8%, urmînd totusi sa mentina facilitatile acordate navetistilor, elevilor si studentilor, a anuntat compania. „Începînd cu data de 20 septembrie 2010, tarifele din transportul feroviar de calatori se vor majora cu 8%. Facilitatile de calatorie acordate de CFR Calatori pîna la acest moment se aplica în continuare si dupa majorare, mentinîndu-se principiile de protejare a calatorilor care utilizeaza frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordarii de reduceri de 50% din tariful integral la abonamente pentru navetisti si de 75% la abonamente pentru elevi si studenti“, se arata într-un comunicat al companiei. Initial, scumpirea a fost anuntata pentru 15 septembrie, însa ulterior a fost amînata. Ultima modificare a preturilor a avut loc în septembrie 2007, cînd tarifele CFR au crescut cu 8,1%.
Fondul Proprietatea (FP) a selectat BRD Groupe Societe Generale pentru serviciile necesare derularii procesului de distribuire a dividendelor corespunzatoare profiturilor realizate în anii financiari 2008 si 2009. Va reamintim ca Fondul Proprietatea va distribui actionarilor dividende în valoare de peste 1,1 miliarde de lei din profitul obtinut în anii mentionati, dupa ce actionarii fondului au aprobat pe 6 septembrie distribuirea unui dividend brut de 0,0816 lei/actiune. Dividendul net se situeaza la circa 0,068 de lei/actiune, iar Fondul Proprietatea are în total peste 14,6 miliarde de actiuni. FP a fost creat ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist, carora nu li se mai pot restitui în natura averile confiscate. Actionarul majoritar al Fondului este Ministerul Finantelor, cu 53,8% din actiuni, în timp ce 7,2% din actiuni sînt controlate de patru fonduri straine de investitii, restul fiind detinute de alte persoane juridice si fizice.
Companiile Orange, Vodafone si Romtelecom ar putea plati minim 0,5% din cifra de afaceri pentru abuzul de pozitie dominanta de care sînt suspectate în cadrul unei investigatii demarate de catre Consiliul Concurentei (CC) înca din anul 2006. Investigatia are ca punct de pornire o reclamatie depusa de firma de telefonie fixa NetMaster Communications. Potrivit presedintelui CC, Bogdan Chiritoiu, raportul de investigatie în privinta acestui posibil abuz din partea celor trei companii ar putea fi finalizat pîna la sfîrsitul acestui an. În cazul Orange si Vodafone, cele doua sînt suspectate de posibil abuz de pozitie dominanta, în sensul interzicerii accesului operatorului reclamant la serviciul de terminare a apelurilor internationale si a celor nationale în retelele celor doi operatori de telefonie mobila. În cazul Romtelecom ar fi vorba numai despre refuzul de acordare a accesului în reteaua sa pentru NetMaster. Pe de alta parte, spre finele anului trecut, CC a declansat doua investigatii avînd ca obiect posibile întelegeri pe piata comercializarii produselor preplatite de telefonie mobila. Prima investigatie vizeaza o posibila întelegere între Orange si distribuitorii acesteia de a nu vinde catre anumiti agenti economici. Cea de-a doua investigatie se refera la posibile practici anticoncurentiale prin stabilirea preturilor de revînzare si întelegeri între agentii economici implicati pe întreg lantul de distributie al Orange, Vodafone si Cosmote. Agerpres