monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Scurt argument pentru democratizarea interceptărilor telefonice

Un raport discret al comisiei parlamentare de control a SRI arată că în 2010 „au fost transmise către Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor 30624 acte de autorizare pentru beneficiarii din sistemul de securitate națională”.

Expoziţie de fotografie la Turnul Croitorilor

Primăria Cluj-Napoca, în colaborare cu Asociaţia „Little People” România, organizează la Turnul Croitorilor, expoziţia de fotografie „My Afghanistan”, a jurnalistului de război Florin Ghioca.

67.000 de copii aşteaptă să fie adoptaţi

Cuplurile cu probleme de fertilitate cer schimbarea legii adopţiei astfel încât un copil să poată fi adoptat mai rapid, în condiţiile în care 67.000 de copii aşteaptă să fie adoptaţi, iar într-un an îşi găsesc o familie doar 1.200-1.700 de copii.

Ministrul Sănătăţii insistă pe prevenţia bolilor

Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a declarat că, în cazul bolilor, un accent important trebuie pus pe prevenţie, menţionând că apar tot mai multe cazuri de boli de nutriţie.

Tranzacţie record pe bursă

Un pachet de 5% din acţiunile BRD-Societe Generale (BRD) s-a vândut pe Bursă prin 8 tranzacţii speciale în valoare de 454,7 mil. lei (107 mil. euro).

Un retailer sibian cere insolvenţa Ursus

Retailerul sibian Trident Trans Tex, aflat în insolvenţă, cere la rândul său insolvenţa producătorului de bere Ursus Breweries, potrivit unui dosar înregistrat la Tribunalul Bucureşti.

Al doilea titlu pentru Vettel

Pilotul german Sebastian Vettel, de la echipa Red Bull, a câştigat pentru a doua oară consecutiv Campionatul Mondial de Formula 1.

Un kenian şi o rusoaică au câştigat Maratonul Bucureşti

Kenianul Tekla Metafeira Getu a câştigat cursa de 42.195 km, cu timpul de 2:17.21, în timp ce la feminin pe prima poziţie s-a clasat rusoaica Marina Kovaleva cu 2:32.20 la Maratonul Internaţional Bucureşti Raiffeisen, care a început duminică la ora 9.30 şi s-a încheiat în jurul prânzului.

Două clujence la naţională

Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin a României, Radu Voina, a chemat la lot două jucătoare de la „U“ Jolidon Cluj: Florina Chintoan şi Mihaela Tivadar.

Rezultatele echipelor „mici“

Arieşul Turda, din seria de Vest a Ligii a doua, a remizat pe teren propriu, 0-0, cu Juventus Bucureşti.

Ponta îi scrie lui Franks, dar „uită” să aducă dovezi

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri că i-a trimis o scrisoare şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, în care reclamă că actuala guvernare înfiinţează posturi de directori în companii de stat în timp ce „din aceleaşi societăţi sunt daţi afară oameni”.

Boc: Ponta şi Antonescu sunt „ultimii dinozauri populişti din UE”

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat sâmbătă că Victor Ponta şi Crin Antonescu “au rămas ultimii dinozauri populişti din Uniunea Europeană”, susţinând că soluţiile lor „de a promite marea cu sarea” nu mai sunt promovate nicăieri în lume.

Boc: „Constituţia trebuie să prevadă confiscarea averilor ilicite”

Liderul PDL, Emil Boc, a afirmat că „o modificare extrem de importantă” a Constituţiei este introducerea prevederii prin care se pot confisca averile dobândite prin acte şi fapte de corupţie, precizând că România este singura ţară din UE care nu poate institui acţiunea de „confiscare extinsă”.

Horoscop 10 octombrie

BERBEC Aveţi şanse mari să rezolvaţi probleme legate de cămin. Partenerul de viaţă vă ajută. După-amiaza, s-ar putea să întâmpinaţi probleme de natură birocratică. Vă sfătuim să vă bazaţi pe intuiţie.