monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Tempesta a abandonat la Sinaia

Pilotul Marco Tempestini, de la Napoca Rally Academy, a fost nevoit să abandoneze în prima manşă de concurs a celei de-a noua etape a Campionatului Naţional de Viteză în Coasta, care s-a desfăşurat vineri la Sinaia.

Tokes cere autonomie “în toate felurile”

“Pentru teritoriul pierdut vrem drepturi. Cerem autonomia în toate felurile”, a spus europarlamentarul la Universtatea de Vară de la Băile Tuşnad, în prezenţa premierului Ungariei, Viktor Orban.

Respingerea PPMT, “discriminativă”

Europarlamentarul Laszlo Tokes consideră că respingerea de către Tribunalul Bucureşti a înregistrării Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), pe motiv că “acesta nu promovează interesele naţionale, ci ale unei comunităţi”, este un lucru “discriminativ, antidemocratic şi absurd”.

Orban susţine învăţământul superior în limba maghiară

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a apreciat, sâmbătă, la Băile Tuşnad, importanţa menţinerii şi dezvoltării învăţământului superior în limba maghiară din România, făcând referire concretă la Universitatea Sapientia şi la Facultatea de Medicină de la Târgu Mureş, arată Agerpres.

Nu e sigur că primii în sondajele USL vor candida

Liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu, spune că nu e obligatoriu ca oamenii clasaţi primii în sondajele USL pentru primării şi consiliile judeţene să fie desemnaţi în mod oficial şi candidaţi pentru posturile respective, întrucât trebuie respectate proporţiile între PSD şi PNL, stabilite la nivel naţional.

Angajaţii Office Depot ajută copiii defavorizaţi

Începând cu sfârşitul lunii mai 2011, în fiecare săptămână, opt angajaţi de la Office Depot distribuie hrana zilnică, fac meditaţii cu copiii şi realizează activităţi de socializare şi de timp liber alături de copiii din două centre de zi ale FRCCF din Cluj-Napoca, EveryChild şi Dumbrava Roşie.

Teatrul „Puck” la Muzeul de Artă

Teatrul de Păpuşi şi Marionete „Puck” va inaugura joi, 28 iulie, la ora 12, cea de-a cincea ediţie a expoziţiei „Muzeul Păpuşilor” găzduită, timp de două săptămâni, de Muzeul de Artă Cluj.

La UMF s-a intrat şi cu medii de 5 la unele specializări

Cea mai mare concurenţă la examenul de admitere pentru nivelul licenţă, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, a fost la Facultatea de Medicină, cu 2,7 candidaţi pe un loc.

Un muncitor a căzut de la şase metri

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la dezafectarea acoperişului unei hale din municipiul Cluj-Napoca, a fost rănit grav, sâmbătă, după ce a căzut de la o înălţime de şase metri, el fiind transportat la spital.

O depăşire cu 180 km/oră, doi morţi

Un şofer care conducea cu 180 km/oră a murit în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă după ce a intrat cu maşina pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism, al cărui şofer a murit şi el în urma impactului.

Cartelă magnetică pentru accesul în şcoală

Ministerul Educaţiei vrea ca prezenţa şi accesul în şcoli să se facă pe bază de cartele magnetice, părinţii spun însă că se aruncă banii pe fereastră.

Clujul, printre judeţele cu medii peste 7 la titularizare

Ponderea candidaţilor cu medii peste 7 la titularizare a fost, după contestaţii, de 31,6% (7.429 de persoane), cele mai bune rezultate fiind în Capitală, cu 43%, şi în judeţele Brăila şi Cluj, cu 42%, potrivit datelor centralizate la Ministerul Educaţiei.

Clujul, sub cod galben de furtuni până diseară

Meteorologii au emis o informare de ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină , valabilă inclusiv pentru ziua de luni, până la ora 21,00.

Rugăciune pentru victimele din Oslo

O slujbă religioasă dedicată victimelor celor două atacuri de vineri din Norvegia a avut loc duminică la Catedrala din Oslo. La serviciul religios de duminică, pentru “întristare şi speranţă”, s-au numărat Regele Harald al V-lea şi soţia sa, Regina Sonja.

Se caută finanţare pentru sala de sport de pe Calea Turzii

Consilierii judeţeni clujeni au aprobat, în şedinţa de la finalul săptămânii trecute, proiectul privind concesionarea către Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului a terenului de pe Calea Turzii nr. 2-14.

Echipament nou la CFR

Echipa „feroviară“ va juca în sezonul 2011-2012 într-un nou echipament, vişiniu în totalitate.

Grecu, în atenţia Universităţii

FC Universitatea Cluj este interesată de transferul fundaşului echipei Pandurii Târgu Jiu, Constantin Grecu, a anunţat preşedintele grupării gorjene, Eugen Pârvulescu.

Potec, modestă la 400 m

Camelia Potec a ratat, duminică dimineaţă, calificarea în finala probei de 400 de metri liber, după ce a încheiat cursa preliminară pe locul 17, la Campionatul Mondial dela Shanghai.

Sare şi Kone, pe picior de plecare

Jorge Costa, antrenorul de la CFR Cluj, a declarat că mijlocaşul ivorian Bakary Sare nu va mai face parte din lotul primei echipe.

Regionalizarea, pusă “puţin la colţ”

Vicepreşedintele Senatului, Alexandru Pereş (PDL), a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că, pentru moment, regionalizarea, din punct de vedere politic, a fost pusă “puţin la colţ”, arată Agerpres.

Culturi agricole compromise de ploile torenţiale

Culturile de porumb, cereale păioase, cartofi, legume şi sfeclă de zahăr, însumând 1.350 de hectare, din comuna Tritenii de Jos din judeţul Cluj, au fost în totalitate compromise în urma ploilor torenţiale.

Crucile din Cimitirul Central, distruse de furtună

Biroul Administrare Cimitire din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca face o evaluare a pagubelor produse în Cimitirul Central de furtuna ce a avut loc la mijlocul săptămânii trecute.

Medicii cer redevenţe mai mici

Medicii care îşi desfăşoară activitatea în spaţiile concesionate de la Consiliul Judeţean au cerut o scădere a redevenţei pe care o plătesc.

Comisie pentru exproprierile de la aeroport

Exproprierile ce se vor realiza în vederea construirii noii piste de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca vor fi verificate de o comisie specială.

„U“ a debutat cu o victorie

Universitatea Cluj a câştigat în deplasare la CS Mioveni cu 1-0, prin reuşita lui Machado, „şepcile roşii“ debutând astfel cu o victorie în sezonul 2011-2012.

Amy Winehouse – un nou artist în Clubul 27

Club 27, cel mai mare mit al rock n'roll-ului, a fost readus în atenţia lumii muzicale şi a publicului prin decesul cântăreţei Amy Winehouse, survenit sâmbătă.

Horoscop 25 iulie

BERBEC Nu sunteţi deloc sociabil şi aveţi tendinţa să vă izolaţi. S-ar putea să vă confruntaţi cu probleme care s-au acumulat în ultima perioadă. Vă sfătuim să nu cedaţi şi să căutaţi soluţii. Lăsaţi pesimismul şi rugaţi prietenii să vă ajute!