monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

CFR Cluj, şapte meciuri de pregătire în Spania

Echipa CFR Cluj se va reuni în 10 ianuarie, direct în Spania, la Marbella, unde va efectua un cantonament de o lună, interval în care va disputa şi şapte meciuri de verificare.

Procurorul Oana Schmidt Hăineală este noul preşedinte al CSM

Procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă, vineri, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), ea fiind până în prezent vicepreşedinte al instituţiei. Hăineală a fost aleasă cu zece voturi, în timp ce contracandidatul ei, judecătorul Mircea Aron, a fost votat de opt membri CSM.

Alegerea noii conduceri a CSM - Băsescu: Nimeni nu va negocia independenţa justiţiei. Mai bine război decât justiţie neindependentă

Preşedintele Traian Băsescu, a ajuns, vineri, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), unde urmează să fie prezentat raportul de activitate din 2012 al instituţiei şi apoi să fie aleasă noua conducere. Preşedintele a susţinut că nimeni nu va negocia independenţa justiţiei "de dragul păcii politice", el adăugând: "Mai bine război decât justiţie neindependentă".

Kelemen: Nu cred că USL va dura patru ani

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune, într-un interviu acordat unei reviste ungare, că nu crede că USL va rezista patru ani, dar nici nu se va destrăma înainte de modificarea Constituţiei.

Alegerea noii conduceri a CSM - Băsescu: Un magistrat nu este independent numai dacă nu vrea el

Preşedintele Traian Băsescu, a ajuns, vineri, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), unde urmează să fie prezentat raportul de activitate din 2012 al instituţiei şi apoi să fie aleasă noua conducere. Preşedintele a susţinut că astăzi în România un magistrat nu este independent numai dacă nu vrea el, el arătând totodată că independenţa justiţiei nu este un proces ireversibil, dar că România nu are nicio şansă de a merge înainte dacă justiţia nu e independentă.

Detalii şocante despre accidentul din Floreşti: după accident s-a oprit, dar imediat a demarat în forţă trecând încă o dată peste corpul fetiţei

Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca, cei care au decis arestarea lui Răzvan Muzuran pentru 29 de zile după ce acesta a accidentat mortal trei persoane în noaptea de Revelion în Floreşti, arată în motivare că tânărul este un pericol pentru ordinea publică prin atitudinea de nepăsare după săvârşirea faptei, respectiv după accident şi-a abandonat maşina, şi-a închis telefonul mobil şi s-a cazat la o pensiune.