monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Cirque du Soleil, victimă a crizei economice. Compania va concedia până la 400 de angajaţi

Compania canadiană Cirque du Soleil este puternic afectată de criza economică mondială şi a anunţat, miercuri, că va concedia până la 400 de angajaţi. Criza economică are anumite consecinţe, chiar şi în rândul saltimbancilor. Compania Cirque du Soleil a anunţat miercuri că va suprima până la 400 de posturi - cele mai multe de la sediul său din Montréal -, din cauza ratei de schimb a dolarului canadian, a crizei economice mondiale şi a creşterii costurilor de producţie pentru spectacolele sale, informează lefigaro.fr.

Summitul european din februarie, consacrat bugetului UE pentru 2014-2020

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a decis, joi, asupra consacrării summitului european prevăzut pentru 7 şi 8 februarie bugetului 2014-2020 al UE şi este convins că va putea încheia un "bun acord", a declarat o sursă europeană. După numeroasele consultări care au avut loc împreună cu liderii europeni pe parcursul ultimelor săptămâni, Van Rompuy este convins de a fi capabil să "încheie un acord bun", a afirmat această sursă implicată în negocieri.

Vezi care sunt domeniile în care poţi găsi un loc de muncă

Peste 6.200 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, în perioada 17 - 23 ianuarie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Timiş, Constanţa, Sibiu şi Hunedoara, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 6.217 locuri de muncă.

Uioreanu Jr. nu a ieşit pe cauţiune. Curtea de Apel Cluj a decis să-l ţină în arest

Alexandru Uioreanu nu a fost eliberat pe cauţiune. Judecătorii Curţii de Apel Cluj au decis, joi după amiaza, să-l ţină în continuare în arest pe fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, cu toate că magistraţii Tribunalului Cluj au admis cererea de eliberare a acestuia pe cauţiune. Pentru eliberarea tânărului, judecătorii au stabilit o cauţiune de 10.000 de lei, dar procurorii au atacat decizia cu recurs.

Germania îşi trimite acasă rezervele de aur! Vezi despre ce volume e vorba!

Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, va repatria aproape 700 de tone de aur, cu o valoare de piaţă de 27 de miliarde de euro, până în 2020, un gest rar al instituţiei de a ceda în faţa îngrijorării populare legată de păstrarea majorităţii rezervelor de aur în străinătate.

Serviciul de urgenţă 112 poate fi accesat şi de persoanele surdo-mute

Serviciul de urgenţă 112 poate fi accesat şi de persoanele surdo-mute, dacă acestea au un videotelefon, în acest sens fiind încheiat un protocol de cooperare între Ministerul Muncii, STS, ANCOM şi asociaţii, a declarat joi secretarul de stat Denisa Pătraşcu.

Cris-Tim intră pe piaţa lactatelor

Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, intră pe piaţa lactatelor, cu produse realizate într-o fermă situată în Boldeşti-Scăeni, judeţul Prahova.  Ferma are 570 de bovine, crescute cu cereale şi furaje de pe terenuri aparţinând aceleiaşi unităţi. Noua gamă de produse include lapte proaspăt, lapte bătut, iaurt, sana şi smântână, comercializate în reţeaua de magazine Cris-Tim şi unele hipermarketuri.

Ce spune Arafat despre cazul fetiţei din Năsăud decedate cu septicemie

Cazul fetiţiei de patru ani din Năsăud care a decedat luni de septicemie după ce fusese diagnosticată iniţial cu entorsă a fost, cel mai probabil, unul de malpraxis, în legătură cu care vom sesiza Colegiul Medicilor, a declarat, joi, subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.

Ofiţerul de la Serviciul arme al Poliţiei Cluj, REŢINUT pentru TRAFIC DE INFLUENŢĂ

Ofiţerul Mihai Curt, adjunctul şefului Serviciului de Arme, Muniţii şi Explozibil din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, a fost reţinut joi de procurii DNA Cluj pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Acesta este cercetat pentru  trafic de influenţă, după ce a primit mită 5000 de euro şi 3500 de lei.

Micii întreprinzători pot alege între impozitul pe venit şi cel pe profit

Potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj, persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art.112^1 din Codul Fiscal la data de 31.12.2012 şi nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniurile microîntreprinderilor, reglementat de Titlul IV^1 din Codul Fiscal, pot opta pentru plata impozitului pe venit începând cu acest an.

PE votează un acord istoric de parteneriat al UE cu Irakul

Eurodeputaţii au votat joi primul parteneriat încheiat vreodată de Uniunea Europeană (UE) cu Irakul, care are drept obiective încheierea tranziţiei spre democraţie, reconstruirea şi normalizarea relaţiilor cu comunitatea internaţională. Într-o rezoluţie separată, aleşii europeni şi-au exprimat preocuparea privind continuarea violenţelor şi a încălcărilor drepturilor omului în Irak şi au solicitat o prezenţă mai puternică a UE în această ţară.

Echipa națională se menține pe 33

Echipa naţională a României ocupă locul 33 în clasamentul dat publicităţii joi de Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA), aceeaşi poziţie ca şi luna trecută.

CONFLICT MALI: Printre ostaticii din Algeria se află un ROMÂN. MAE confirmă informaţia. SRI: S-a constituit o celulă de criză

Un răpitor, care s-a prezentat ca Abu al-Baraa, a declarat joi pentru postul Al-Jazeera, că între cei 41 de ostatici din Algeria se află un român. MAE a confirmat că printre ţările cu cetăţeni reţinuţi ostatici în evenimentele din Algeria se află şi România şi a anunţat că ambasadorul algerian la Bucureşti a fost convocat pentru a se stabili cea mai bună formă de cooperare.

Panettone de Jucu mai aşteaptă. Negocierile cu firma Battistero, în impas

Negocierile cu firma italiană Battistero, producătorul celebrelor Panettone, se află în impas, după ce Consiliul Judeţean Cluj nu poate oferi suprafaţa de teren cerută de investitori în Parcul Industrial Tetarom III de la Jucu. „Negocierile s-au împotmolit, au cerut o suprafaţă mai mare, nu le-o putem oferi”, a precizat Horea Uioreanu, preşedintele CJ Cluj.

Un nou investitor în Parcul Tetarom III: Karl Heinz Dietrich

Compania germană Karl Heinz Dietrich, specializată în activităţi de logistică, se va instala în Parcul Tetarom III pe o suprafaţă de 4,5 hectare. Conducerea companiei germane a semnat joi contractul cu Consiliului Judeţean Cluj şi urmează să construiască un depozit logistic la Jucu.

Peste 100 de civili au fost masacraţi în Siria

Peste 100 de civili, inclusiv femei şi copii, au fost ucişi marţi în cursul unui asalt al armatei siriene asupra unei regiuni de la periferia oraşului Homs, în centrul ţării, a anunţat joi o organizaţie nonguvernamentală (ONG) siriană pentru drepturile omului, relatează AFP.

Reprezentanţii FMI discută cu conducerea BNR

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional discută joi cu conducerea Băncii Naţionale a României, printre temele ce urmează a fi abordate numărându-se supravegherea bancară, sistemul bancar, indicatorii de prudenţialitate etc, au declarat pentru AGERPRES surse apropiate discuţiilor.

Planul lui Obama cu privire la armele de foc

Barack Obama a semnat miercuri 23 de măsuri de reglementare şi a propus o serie de procese legislative în cadrul luptei împotriva violenţelor cauzate de arme de foc în Statele Unite, relatează AFP.

CORELAȚIE: Consumul de lapte aduce… PREMII NOBEL

Statele a căror populaţie consumă o mare cantitate de lapte şi produse lactate au şi mulţi laureaţi ai premiilor Nobel, sugerează autorii unui articol publicat în revista 'Practical Neurology' şi preluat miercuri de publicaţia digitală spaniolă ABC.

TENIS: Australian Open - Victorie dificilă pentru Tecău la dublu masculin

Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi belarusul Max Mirnîi, cap de serie nr. 4 la dublu masculin, s-a calificat în manşa a doua a probei la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după victoria dificilă obţinută, joi, la Melbourne, cu 6-7 (4), 7-6 (8), 6-3, în faţa cuplului Treat Conrad Huey (Filipine)/Dominic Inglot (Marea Britanie).

FMI a deblocat o parte din ajutorul alocat Greciei

După o serie lungă de negocieri dificile, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a deblocat miercuri o parte din ajutorul alocat Greciei, oferind un moment de răgaz acestei ţări împotmolite în recesiune, planuri de austeritate şi violente proteste stradale, conform AFP.