Comisia de Disciplină a FIFA a decis să sancţioneze federaţia ungară, după manifestările de rasism şi antisemitism de la meciul amical cu Israel din august 2012, astfel că partida Ungaria-România, din preliminariile CM-2014, programată în martie, se va juca fără spectatori.
Categoria de vârstă confruntată cel mai mult cu riscul sărăciei şi excluziunii sociale în România este cea de până la 17 ani inclusiv, aproape jumătate dintre minorii români având şanse să ajungă într-o astfel de situaţie, informează raportul pe 2012 privind ocuparea forţei de muncă şi evoluţiile sociale dat publicităţii marţi la Bruxelles de Comisia Europeană (CE), scrie Agerpres.
Apple intenţionează să lanseze o versiune mult mai ieftină a iPhone, destinată exclusiv Chinei şi pieţelor emergente, urmând ca smartphone-ul să fie disponibil în a doua jumătate a anului 2013, scrie Mediafax.
Pro TV S.A. şi Romtelecom au ajuns la un acord în baza căruia cele 11 canale Pro TV (Pro TV, Acasă TV, Pro Cinema, Acasă Gold, sport.ro, MTV, Pro TV Internaţional, VH1, Pro TV HD, Acasă HD şi sport.ro HD) vor reintra în grila Dolce TV din 9 ianuarie, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Până la 31 ianuarie 2013, părţile vor finaliza detaliile negocierii pentru formalizarea noului contract, scrie Mediafax.
Justiţia franceză a deschis marţi o anchetă în scopul de a verifica dacă ministrul delegat pentru buget, Jérome Cahuzac, a deţinut un cont în Elveţia, cum este acuzat de site-ul Mediapart, potrivit AFP.
Un seism puternic a fost înregistrat marţi în Grecia, în largul insulei Lemnos din nordul Mării Egee, nefiind raportate victime sau pagube materiale, informează AFP, Reuters şi Associated Press.
Uniunea Europeană a anunţat marţi un bilanţ pozitiv al ajutorului financiar pentru Haiti după seismul devastator din ianuarie 2010, afirmând că 85% din finanţările promise au fost furnizate, beneficiarii fiind circa 5 milioane de persoane, ceea ce înseamnă unul din doi haitieni, relatează France Presse.
Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, consideră că este „foarte sănătoasă“ organizarea unui congres al PDL care să omologheze o conducere pentru ca formaţiunea să fie în această perioadă principalul partid de opoziţie.
Vicecampioanele de la „U“ Jolidon nu au reușit să se impună în meciul din deplasare cu SCM Craiova, fiind egalate în ultimele secunde de joc.
Fostul premier Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, apreciază că decizia grupului E.ON de a alege Cluj-Napoca pentru o investiţie cu aproape 600 de locuri de muncă 'confirmă statutul de oraş în plină dezvoltare şi cu avantaje în comparaţie cu alte locaţii din România şi din Europa'.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat, în cadrul unei şedinţe de luni, că se impune amânarea procedurii de alegere a vicepreşedintelui CSM având în vedere absenţa a doi reprezentanţi şi neagrearea de către majoritatea secţiei a candidaţilor pentru această funcţie, scrie Agerpres.
Excesele din perioada sărbătorilor de iarnă, consumul de alimente cu aport mai mare de calorii şi sedentarismul măresc colesterolul cu peste 15 la sută, a avertizat un medic de la Unitatea de lipide şi arterioscleroză a Spitalului Universitar Reina Sofía din Cordoba, Francisco Pérez Jiménez, potrivit căruia această creştere a nivelului de colesterol poate implica o creştere a riscului de boli vasculare, semnalează marţi Europa Press.
Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, a afirmat, ieri, la Cluj-Napoca, că se caută încă investitor pentru proiectul hidrocentralei de la Tarniţa-Lapusteşti.
Cluburile de fotbal din România vor fi obligate să încheie cu jucătorii contracte de muncă, în urma cărora vor plăti impozite conform legislaţiei în vigoare.
Viorel Vasile Buda a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în şedinţa de marţi a Consiliului, care nu a avut un regim public şi în care voturile membrilor au fost secrete, scrie Mediafax.
Într-un an, în spitalele din judeţul Cluj au fost internate peste 220.000 de persoane, numărul acestora fiind în scădere faţă de anii anteriori.
Liderii organizaţiilor PCM din Covasna şi Harghita îi atrag atenţia premierului Victor Ponta că Ţinutul Secuiesc este „unitar, sfânt şi inviolabil" şi că reorganizarea administrativă a ţării se poate realiza doar prin formarea regiunii Ţinutul Secuiesc.
Începând cu acest an contribuabilii plătitori de impozit pe profit pot opta pentru declararea şi plata impozitului pe profit ca plată anticipată în trimestrele I-III prin declaraţia D 100 şi regularizarea impozitului anual prin Declaraţia 101, informează Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGPF) Cluj.
La ghişeele Serviciului Permise de Conducere din Cluj s-au creat cozi pentru schimbarea permiselor de conducere. După 19 ianuarie, când intră în vigoare modificările la Codul Rutier, şoferii vor plăti aceeaşi taxă de 68 de lei, dar vor fi obligaţi să facă vizita medicală şi să obţină un certificat din care să rezulte că nu suferă de boli care îi împiedică să conducă.
Dumitru Dragomir îl sfătuieşte pe atacantul Ciprian Marica (Shalke 04), să plece din campionatul Germaniei şi să se transfere la o formaţie din Italia unde cu siguranţă „va face carieră“.
Potrivit primarului, Emil Boc, Guvernul urmează să adopte mâine o ordonanţă de urgenţă care să permită păstrarea impozitelor şi taxelor la acelaşi nivel, joi decizia ar urma să fie adoptă la nivel local printr-o hotărâre de consiliu local, iar de vineri să fie reluate plăţile.
Până la sfârşitul anului se vor face încă 130 de angajări!
Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi un curs de referinţă în scădere cu 1,17 bani, la 4,4106 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel de la finalul lunii aprilie 2012.
Uniunea Europeană va aloca un milion de euro din fondurile Programului TEN-T mai multor studii pentru crearea unei platforme de transport intermodal pe aeroportul internaţional din Cluj-Napoca, România, informează, marţi, Reprezentanţa Comisiei Europene în România.
Dumitru Dragomir a declarat, marţi, că AFAN a propus un contract cadru jucător-club pe care conducerile grupărilor din Liga 1 în consideră „inacceptabil“.
Temperaturile vor fi scăzute în cursul următoarelor trei nopţi, cu minime de până la minus 20 de grade Celsius, urmând ca de vineri să revină la valorile normale pentru această perioadă, a declarat marţi directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu.
Cursul pieţei valutare din 8 ianuarie, anunţat de BNR.
Vicecampioanele de la „U“ Jolidon vor juca astăzi primul meci din 2013, în deplasare la SCM U Craiova.
Liga I din România ocupă locul 14 în clasamentul celor mai bune campionate naţionale de fotbal din lume, dat publicităţii marţi de Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului (IFFHS).
Filarmonica de Stat „Transilvania” revine în noul an cu concerte extraordinare pentru publicul clujean.
Spitalele vor fi plătite în 2013, pentru prima dată, în funcţie de clasa în care se află, astfel încât tarifele pentru un caz să nu fie mai mici în unităţile sanitare de gradul I faţă de cele de gradul IV, a declarat, asstăzi, marţi pentru Mediafax, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Bugetul municipiului Cluj-Napoca îşi permite, în acest moment, să nu meargă pe majorarea impozitelor şi taxelor locale, asigurând, în acelaşi timp, finanţarea proiectelor pe care le are Primăria, a declarat Emil Boc.
Guvernul se va reuni miercuri în şedinţă, iar ordonanţa privind indexarea taxelor şi impozitelor locale va fi publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial, a declarat, luni seara, premierul Victor Ponta.
Cântăreţul britanic David Bowie a lansat un nou single marţi, cu ocazia celei de-a 66-a aniversări a lui, după mulţi ani de "tăcere" artistică şi numeroase speculaţii în rândul fanilor săi, informează bbc.co.uk.
Samsung Electronics, cel mai mare producător de telefoane mobile şi televizoare din lume, a raportat un profit record de 8.800 miliarde woni (8,3 miliarde dolari) pentru trimestrul IV al anului trecut, peste estimările analiştilor, datorită vânzărilor ridicate de smartphone-uri.
Meteorologii au emis, marţi dimineaţă, o avertizare nowcasting cod galben de vânt puternic pentru judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Vrancea şi Galaţi. Şapte drumuri naţionale sunt închise, marţi dimineaţă, pe sectoare din judeţele Vaslui, Botoşani şi Vrancea, din cauza viscolului şi a zăpezii, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a scăzut, în noiembrie 2012, faţă de perioada similară din anul anterior, cu 0,9% până la 6,7%, arată datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost otrăvit cu cianură la câteva săptămâni după ce a câştigat potul cel mare de un milion de dolari cu un bilet răzuibil, a anunţat luni poliţia din Chicago, citată de AFP.
Marţi dimineaţa s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură de la începutul anului, în oraşul Dumbrăveni, de minus 23,6 grade Celsius, cu trei grade mai frig decât în Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraşului, a precizat marţi pentru AGERPRES, Udo Reckerth, purtător de cuvânt al Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud (CMRTS).
Vezi care sunt previziunile făcute de reprezentanţii agenţiilor locale şi cât de mult depinde piaţa de ce se va întâmpla cu Prima Casă.
Şapte persoane, dintre care cinci de naţionalitate americană, au murit luni într-un accident de elicopter în regiunea Ucayali, din nordul Peru, au anunţat autorităţile peruane.
Obezitatea ar agrava leziunile cerebrale asociate maladiei Alzheimer, potrivit unui studiu dat publicităţii luni în Franţa de Institutul naţional de sănătate şi cercetare medicală, (Inserm), relatează AFP.
Japonia, condusă de puţin timp de un Guvern conservator, va creşte bugetul militar pentru prima dată în ultimii 11 ani, iar acest lucru are loc în plină criză teritorială cu China.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, a doua favorită a turneului WTA de la Hobart (Australia), a fost învinsă de americanca Lauren Davis, cu 6-1, 6-3, marţi, în optimile de finală ale competiţiei de 235.000 de dolari americani.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a declarat că nu va candida la alegerile prezidenţiale în 2014, ci îl va sprijini pe Crin Antonescu pentru această funcţie, dar nu a exclus să candideze la Preşedinţie în 2024, când va avea vârsta potrivită pentru postul de şef al statului.
Argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) a cucerit pentru al patrulea an consecutiv Balonul de Aur, prestigiosul trofeul rezervat celui mai bun fotbalist al lumii, atribuit de FIFA împreună cu publicaţia France Football.