După ce săptămâna trecută anunţa la televizor că victimele accidentului aviatic din Apuseni au fost găsite şi „sunt bine“, ieri, premierul Victor Ponta gestiona, tot de la televizor, şi problema înzăpezirii şi a codului roşu.
Doi bărbaţi au fost bătuţi de un tânăr de 29 de ani într-un club din centrul oraşului. Totul a izbucnit din cauza consumului de alcool. Agresorul a fugit şi este căutat de poliţişti.
Lipsa coşurilor de gunoi sau numărul prea mic al acestora de pe unele străzi îi nemulţumeşte pe unii clujeni care consideră că doar printr-un număr mare de coşuri de gunoi se poate păstra curăţenia în oraş.
Cel puţin 21 de persoane au murit duminică, în naufragiul unui vapor care transporta inclusiv turişti în sud-estul Indiei, potrivit unei surse oficiale, relatează AFP.
Naționala de handbal masculin a României va înfrunta Suedia în barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2015, care va fi găzduit de Qatar în perioada 17 ianuarie - 1 februarie.
Naționalele de rugby ale României și Portugaliei se vor confrunta sâmbătă, pe Cluj Arena, în cadrul Cupei Europene a Națiunilor (CEN). Va fi meciul cu numărul 21 între cele două reprezentative.
1600 de elevi din toată ţară vor participa la trei olimpiade naţionale care se vor desfăşura în judeţul Cluj. Autorităţile au rezervat toate hotelurile din zona centrală.
Directorul CNADNR, Narcis Neaga, a cerut transportatorilor înzăpeziţi, cărora le expiră rovigneta, să facă prin orice mijloace dovada că au rămas blocaţi, pentru a evita să fie amendaţi.
Dr. Victor Zota, şeful Agenţiei Naţionale pentru Transplant şi unul dintre primii oameni pe care medicul Radu Zamfir i-a sunat, pentru ajutor, după aterizarea forţată, a făcut câteva declaraţii despre haosul operaţiunii de salvare din Apuseni.
Haosul în care au lucrat toţi cei care s-au implicat pe 20 ianuarie în operaţiunea de căutare şi salvare a supravieţuitorilor accidentului aviatic din Munţii Apuseni este confirmat, încă o dată, de o mărturie a doctorului Victor Zota.
Doar 25% dintre pacienţii cu scleroză multiplă vor beneficia de tratament de la stat în 2014, în condiţiile în care în România există peste 10.000 de persoane diagnosticate cu această boală.
O altercaţie între mai mulţi tineri a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un bar din Haşdeu. În aceeaşi noapte, doi bărbaţi susţin că au fost agresaţi de agenţii de pază ai unui local.
Administraţia Naţională de Meteorologie va emite cod roşu pentru trei judeţe din ţară, valabil pentru duminică până la ora 21.00, pentru celelalte zone fenomenele meteo urmând să scadă în intensitate.
Vasile Miriuță și-a creionat programul partidelor amicale, pe care CFR le va disputa în cel de-al doilea stagiu de pregătire din Spania. Feroviairi vor întâlni adversari puternici în Marbella, precum Dnepr, Dinamo Kiev (Ucraina) și Rubin Kazan (Rusia).
Un concert rock de excepție, susținut de Cristi Minculescu & Nuțu Olteanu Supergrup, două nume de referință în muzica românească, va avea loc în data de 20 februarie la Casa de Cultură a Studenților, începând cu ora 19:00. Alături de cei doi vor concerta și muzicienii suedezi Anders Diephuis și Ken Sundberg, iar în deschidere vor fi clujenii de la C.A.S.H.
Zece trenuri de călători au rămas blocate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în gările dintre Ploieşti şi Predeal, după ce mai mulţi copaci au căzut pe linia de contact în zona ”Valea Largă”, blocând ambele fire, în prezent un fir fiind redeschis şi trenurile trase cu locomotive Diesel.
Un filmuleţ postat duminică dimineaţa pe site-ul trafictube.ro arată cum o maşină de poliţie parchează pe Calea Dorobanţilor şi la câteva secunde apar câteva maşini care circulă cu viteză foarte marte. Poliţiştii nu au nicio reacţie.
Fotograful Bryan Lowry a făcut un experiment din dorinţa de a afla ce se întâmplă când o cutie cu Coca-Cola este atinsă de lavă. Imaginile sunt spectaculoase.
Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că este "prezidenţiabilul PDL”, fiind "foarte optimist” în legătură cu candidatura sa şi afirmând că nu are "nicio preocupare cu privire la cei care nu au încă încredere” în aceasta.
Atunci cînd Ponta trebuia să coordoneze miniștrii și să fie sigur că informația despre localizarea avionului ajunge la salvatori, el era într-o emisiune de televiziune
Autosanitarele încearcă să ajungă la mai mulţi bolnavi din zonele aflate sub cod portocaliu de ninsoare şi viscol. Printre pacienţi se află şi un copil cu convulsii. Oamenii aşteaptă echipele de mai multe ore.
Cele trei autostrăzi şi 22 de drumuri naţionale sunt închise la această oră, potrivit ultimei informări a Centrului Infotrafic, din cadrul Poliţiei Române. Şoferilor li se recomandă că, în cazul în care călătoriile cu automobilul nu sunt absolut necesare, să nu pornească la drum.