Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz va investi, în acest an, 666 milioane de lei în activităţi de explorare pentru descoperirea de noi zăcăminte de hidrocarburi, a anunţat azi, la Mediaş, conducerea companiei.
Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a fost reţinut, joi seară, de procurorii anticorupţie, după ce a fost audiat în dosarul în care fiul lui Bercea Mondial îl acuză de trafic de influenţă.
Şefa proiectului Centrului de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Cluj Mariana Raţiu a încasat sume substanţiale coordonând lucrări despre care avea “supiciuni” că nu ar corespunde cerinţelor tehnice. Cum s-a ajuns la această situaţie şi pe cine acuză Mariana Raţiu?
Vineri, 20 iunie, are loc Concertul simfonic susţinut de Orchestra Filarmonicii, sub bagheta dirijorului de origine libaneză, stabilit în România – Lubnan Baalbaki.
Copiii vor avea ocazia sâmbăta aceasta să vadă, în Parcul Etnografic din Cluj, una dintre cele mai frumoase activități de ornitolog: inelarea păsărilor.
Doi tineri de 18 ani din Dej vor parcurge în 52 de zile creasta Carpaţilor Occidentali, Meridionali şi a celor Orientali, într-o misiune de adunare de informaţii despre starea traseelor de munte.
Organizatorii Electric Castle le promit fanilor peste 130 de artiști, un line-up proaspăt, multe prezențe în premieră pentru România, muzicieni care își vor lansa noile albume la castel și patru nopți albe la Bonțida.
Fostul premier Emil Boc susţine că preşedintele Traian Băsescu "nu a intervenit şi nu intervine pentru nimeni în justiţie" şi spune, în contextul scandalului în care este implicat Mircea Băsescu şi în care apare, implicit, şi numele şefului statului, că "rudele le ai, nu le alegi".
În Piaţa Ion Agârbiceanu (fostă Engels) din cartierul Andrei Mureşanu, pietonii abia dacă mai au loc să treacă atunci când ajung în faţa teraselor de fiţe.
Sociologii atrag atenţia că dreapta va trebui să se constituie, în această vară, în jurul unei singure concepţii strategice şi să transmită un mesaj coerent, pe o singură voce.
Adrian Borza (foto) și Emilian Dolha au fost înștiințați de către conducerea Universității Cluj că nu vor face parte din planurile lui Mihai Teja pentru sezonul viitor.
Ajuns la 33 de ani, Zsolt Szilagyi a decis să se retragă din fotbal. Fundașul Universității a acceptat propunerea conducerii de a ocupa un post în cadrul clubului.
România este în situaţia de a nu-şi cunoaşte rezervele de gaze de şist, deşi ar fi normal să le cunoască, afirmă directorul general al Romgaz, Virgil Metea, precizând că Romgaz "nu are niciun obiectiv" legat de acest tip de gaze.
În 18 iunie, la Staţia de Tratare a Companiei de Apă ARIEŞ au fost în vizită 20 elevi de clasa a III-a de la Școala „Teodor Murășanu” din Turda. Trebuie menționat faptul că, stația de tratare de pe strada Bogata din Turda trateaza și distribuie apă pentru municipiul Câmpia Turzii și comunele arondate acestuia.
Comitetul Executiv (Guvernul) al regiunii autonome Găgăuzia a propus pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru acţiunile de promovare a unionismului şi în special a unirii Republicii Moldova cu România, relatează agenţia Infotag, în pagina electronică.
Peste 100 de metrii cubi de lemne, în valoare de aproximativ 45.000 lei, au fost confiscate de poliţiştii clujeni, în urma unor controale, din pădurea de pe raza comunei Scărişoara,
Un accident rutier a avut loc miercuri, 18 iunie 2014, în localitatea Floreşti. Un șofer a fost rănit grav după ce nu a acordat prioritate de trecere unei mașini care circula regulamentar.
România a fost repartizată în Grupa B la Campionatul European din Ungaria și Croația. Norvegia, Danemarca și Ucraina sunt adversarele tricolorelor la turneul ce va avea loc în perioada 7-21 decembrie.
Facultatea de Geografie, din cadrul UBB, a accesat două proiecte cu fonduri europene prin care doreşte integrarea pe piaţa muncii a 720 de studenţi de nivel licenţă.
Președintele Băsescu a afirmat, joi, că nu a avut niciodată vreo intervenție în procesele lui Sandu Anghel și nici n-a discutat vreodată cu fratele său despre o eventuală sprijinire a interlopului.
La propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal, Comitetul Executiv al FRF a aprobat programul meciurilor din ediția 2014-2015 a Ligii I și programul Cupei Ligii pentru sezonul 2014-2015.
Parcul Sportiv Universitar “Iuliu Haţieganu” a găzduit ieri, 18 iunie, ceremonia de premiere a celei de a doua ediţie anuală a mişcării naţionale de prevenire a obezităţii infantile şi promovare a stilului de viaţă echilibrat în rândul familiilor din România “Şi eu trăiesc sănătos!”
Reprezentativa de rugby a României a câștigat în fața Rusiei, cu scorul de 20-18 (6-10), pe Stadionul Național ''Arcul de Triumf'' din București, în IRB Nations Cup 2014.
Preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze pentru a apăra ideea independenţei justiţiei în cazul fratelui său, Mircea Băsescu, şi a familiei Bercea Mondial, a declarat premierul Vctor Ponta, adăugând că poate fi luată în calcul şi suspendarea lui Băsescu dacă s-a implicat în acest caz.
Felipe al VI-lea de Burbon a devenit la miezul nopţii (01.00, ora României) regele Spaniei şi va depune jurământul joi, în cursul unei ceremonii sobre, după care va începe o misiune grea, constând în reînnoirea unei monarhii în căutare de legitimitate şi păstrarea unităţii naţionale afectate de separatismul catalan.