O nouă şedinţă a conducerii partidului, în care ar fi trebuit să se stabilească condiţiile de desfăşurare a congresului din data 28 iunie, a fost compromisă de echipa preşedintelui Mihail Neamţu.
La un an de la accidentul mortal cauzat de pilotul NRA Florin Tincescu, în localitatea Agârbiciu, dosarul se află încă în faza de cercetare. Organizatorii au decis ca în acest an, traseul Transilvania Rally să nu mai treacă pe raza comunei Căpușu Mare.
Situat în nord estul Ungariei, la o distanţă de 250 km față de Cluj-Napoca, orașul Nyíregyháza este un important centru cultural, cu o atmosferă animată, cu numeroase monumente istorice, atrăgând prin ospitalitatea sa numeroși vizitatori.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis sesizarea Curţii Constituţionale privind suspendarea urmăririi penale a preşedintelui Traian Băsescu, din motive de imunitate, în dosarul în care senatorul Gabriela Firea a reclamat că a fost şantajată de şeful statului.
Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale la judecători, Bercea Mondial să scape de închisoare. Decizia instanței nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel.
Evenimentul va avea loc duminică, 22 iunie 2014, ora 18.00, la Biserica Reformată cu Două Turnuri (21 Decembrie nr 41), în cadrul concertelor de binefacere Concerte pentru orgă.
Fanii muzicii electronice au umplut domeniul Castelului Banffy din Bonțida încă din prima zi. Peste 17.000 persoane au venit la festivalul Electric Castle pentru a asista la concerte și pentru a trăi experiențele inedite oferite de festival: de la sporturi extreme la zone de relaxare.
Doiniţa Băsescu, soţia lui Mircea Băsescu, nu crede că soţul ei este vinovat. Doinița susține că a existat o presiune imensă, chiar "cu vizite în miez de noapte", din partea familiei lui Sandu Anghel pentru a-l salva pe acesta din închisoare.
Aproape 16.500 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional. Cele mai multe sunt în Capitală şi în judeţele Cluj, Prahova Iaşi şi Arad, iar cele mai puţine în Mehedinţi, Bacău şi Caraş-Severin.
Ioan Oleleu, proaspăt revenit în fotoliul de vicepreşedinte al CJ Cluj, a criticat acţiunea de ieri organizată de Mihai Seplecan la Centrul de Deşeuri. Seplecan i-a convocat la Centrul de Deşeuri atât pe Mariana Raţiu, coordonatorul proiectului, cât şi pe arhitectul Claudiu Salanţă pentru a-l lămuri cu privire la unele aspecte în derularea contractului din fonduri europene.
Consiliul Superior al Magistraturii cere Inspecţiei Judiciare să facă verificări în vederea apărării independenţei justiţiei, după ce au fost făcute declaraţii referitoare la presupuse fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite de preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, şi şeful DNA, Codruţa Kovesi (foto).
Un poliţişt de la Secţia 2 Poliţie din Cluj, aflat în timpul liber, a urmărit un tânăr şi l-a prins după ce ar fi sustras lănţişorul de la gâtul unei femei. Tânărul a fost reţinut 24 de ore pentru furt.
Redresarea zonei euro nu este suficient de solidă, a avertizat directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde (foto), la reuniunea de la Luxemburg a Eurogrupului.
Naționala feminină de fotbal a României a învins formația Estoniei cu scorul de 2-0 (2-0), joi, la Haapsalu, într-un meci din Grupa a doua a preliminariilor Cupei Mondiale din 2015.
Echipa naţională a Greciei, adversara României în preliminariile Campionatului European din 2016, a terminat la egalitate, scor 0-0, cu reprezentativa Japoniei, în etapa a doua a grupei C de la Cupa Mondială. În urma acestui rezultat, Columbia, care a câștigat cu 2-1 în fața Coastei de Fildeș, a obținut calificarea în optimi.
Mircea Băsescu, reţinut joi seară de procurorii anticorupţie după ce a fost adus la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, nu a făcut nicio declaraţie în faţa anchetatorilor, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Mai multe locuinţe au fost inundate şi aproape zece kilometri de drumuri au fost afectaţi de precipitaţiile cu caracter torenţial care au căzut în ultimele 12 ore în judeţul Constanţa. În unele zone cantităţile de apă înregistrate au depășit 90 litri/mp.