După demisia, la sfârșitul săptămânii trecute, a lui Ioan Oleleu (PSD) din funcția de consilier județean, mâine, Vakar Istvan (UDMR) va renunţa la atribuțiunile de președinte interimar al Consiliului Județean Cluj.
„Moldovenii sunt români! Noi, rușii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români!”. Declarația îi aparține lui Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia (LDPR, naționalist), și a fost făcută în timpul unui interviu pentru televiziunile ruse, scrie timpul.md.
În data de 23 mai, pe timpul desfăşurării meciului de fotbal dintre echipele CFR Cluj şi Rapid Bucureşti, din cadrul Ligii I, pe stadionul Doctor Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, un suporter al echipei Rapid Bucureşti a lovit un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.
Averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină se vor semnala în toată ţara, de duminică seară până marţi dimineaţă, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Majoritatea francezilor (55%) optează pentru o intervenţie militară a Franţei în Siria împotriva reţelei extremiste sunnite Stat Islamic (SI), potrivit unui sondaj al BVA pentru Orange şi iTELE publicat sâmbătă, 23 mai, relatează Reuters în pagina electronică.
Raportul euro/leu a stagnat, în perioada analizată, în apropierea pragului de 4,45 lei, care a fost depășit vineri, când cotațiile au urcat până la 4,46 lei.
Irlandezii, un popor cu reputaţia de a fi unul dintre cele mai conservatoare din Europa, au votat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, în cadrul referendumului care a avut loc vineri.
Peste 130.000 de persoane, între care şi preşedintele Ungariei, Ader Janos, au asistat, sâmbătă, la slujba de Rusaliile catolice oficiată pe Muntele Şumuleul Mic din Harghita. Slujba de Rusalii s-a încheiat cu binecuvântarea Papei Francisc, transmisă de arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György.
Zilele Clujuilui au debutat în forță anul acesta. Peste 1500 de elevi din județ au participat la un eveniment ce va rămâne fără dar și poate în istoria Clujului.