monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Mărțișoare handmade și create de artizani locali, la Iulius Mall Cluj (P)

Primăvara este foarte aproape, așa că la Iulius Mall Cluj și-au făcut apariția vestitorii săi cu șnur alb și roșu. Mărțișoare cu forme felurite și realizate prin tehnici inedite, cu design modern sau cu motive tradiționale, încântă privirile tuturor celor care caută simboluri ale anotimpului verde.

Valentin Cuibus, despre manualele greșite: „Au fost interese”

În manualele realizate de editura unică a statului s-au regăsit numeroase greșeli. După ce au apărut nenumărate articole în presă, reprezentanții editurii au încercat să „dreagă” situația prin publicarea unor erate separat. Acum se lucrează la o nouă serie de manuale.

Andra stabilește un nou record în muzica românească cu piesa „Supereroi"

Săptămâna trecută, Andra le-a făcut fanilor săi cel mai frumos cadou în luna iubirii și a lansat o nouă piesă de dragoste în limba română, care se numește „Supereroi". Melodia le este dedicată în special celor care au găsit resurse neașteptate în suflet ca să lupte pentru iubire, pentru cei care au iertat și care au găsit mereu puterea de a mai da o nouă șansă relației lor.

Euro testează, din nou, pragul de 4,77 lei

Chiar dacă BNR a stabilit o medie a euro de 4,7594 lei, în scădere față de cea de vineri de 4,7619 lei, cotațiile au crescut în piața locală până la 4,767 lei, semn că este testat din nou pragul de 4,77 lei. Minimul ședinței a fost de 4,756 lei, iar tranzacțiile de la ora 14:00 se efectuau la 4,766 lei.

Supra-aglomerarea claselor din cauza învățătorilor „mediatizați”

Din cauza presiunii părinților de a ajunge la o anumită învățătoare se ajunge la supra-aglomerare. Directorii sunt asaltați, învățătoarele la fel, iar copii buni, a căror părinți nu au o influență suficient de mare, nu ajung la cel mai bun dascăli. De asemenea, învățători buni, care nu sunt atât de „mediatizați”, ajung să aibă elevi mai puțini și, poate, mai slabi.

De la CFR Cluj, George Ganea ajunge la FC Viitorul

În ultima zi de transferuri din Liga I, FC Viitorul şi-a întărit lotul cu un jucător plecat de la CFR Cluj. Atacantul George Ganea, fiul lui Ionel Ganea, a semnat pe trei ani şi jumătate cu echipa pregătită de Gheorghe Hagi.

Dubios. De ce a fost exclus un candidat cu experienţă din Consiliul de Administraţie de la Aeroport în detrimentul omului lui Voiculescu?

Alin Tişe i-a propus pe fostul director al Aeroportului Băneasa, Valentin Grigoriu, şi o avocată cvasi-necunoscută din Baroul Bucureşti, Diana Angelica Rădulescu, în Consiliul de Administraţie de la Aeroportul Internaţional Cluj, în detrimentul unor oameni cu experienţă şi care, culmea, au şi trecut de procesul de selecţie organizat de Consiliul Judeţean pentru ocuparea acestor funcţii.

Păstrarea identității maghiare în Transilvania în ochii unui deputat UDMR. Replică la afirmațiile ironice ale sașilor: „Domnul Porr să nu uite!”

Prezent la Congresul UDMR, organizat weekendul trecut, la Cluj-Napoca, deputatul Benedek Zakariás a vorbit pentru Monitorul despre importanța Bugetului pentru comunitățile locale, despre dificultatea păstrării identității maghiare în România, dar și despre „săgețile” trimise spre Uniune de către liderul minorității germane.

OPINIE Mersul pe sârmă

De câțiva ani, țara noastră trăiește într-o echilibristică continuă, obositoare și periculoasă.