monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Preoții români pregătesc leacuri pentru coronavirus

Câţiva preoţi vor oficia slujbe de maslu, începând din această seară, la biserica aflată în curtea Spitalului de Boli Pulmonare din Sibiu, în care prelaţii şi credincioşii se vor ruga pentru însănătoşirea bolnavilor cu noul tip de coronavirus din China, a anunţat părintele Cătălin Dumitrean.

De ce merită să iei în calcul laptopurile Huawei (P)

Intrarea Huawei pe piața laptopurilor a fost privită oarecum cu sprâncene ridicate, mai degrabă, decât cu scepticism. Asta pentru că, dacă a demonstrat ceva compania chineză în piață în ultimii ani a fost că, dacă își propune ceva, face tot posibilul să și îndeplinească.

ANALIZĂ. Euro a scăzut la minimul ultimelor trei săptămâni

Creșterea ofertei de valută a permis leului să se aprecieze față de euro la minimul ultimelor trei săptămâni, în timp ce dolarul și-a continuat ascensiunea iar francul elvețian a făcut un pas înapoi după ce a atins marți maximul ultimilor cinci ani.

Părinţii maghiari din Cluj sunt nevoiți să plătească meditații la română

În şcoli, limba română nu este predată corespunzător, astfel că din ce în ce mai mulţi părinţi clujeni caută modalităţi alternative pentru învăţarea limbii române de către copiii lor, care studiază la şcoli în limba maghiară, scrie în numărul de miercuri al cotidianului maghiar "Krónika".