Economie
Isărescu la Cluj: stabilirea datei de adoptare a euro nu e o chestiune simplă
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a vorbit la Cluj-Napoca despre condiţiile pe care România ar trebui să le îndeplinească pentru a adopta moneda euro.
Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a participat la prima Conferinţă ştiinţifică anuală a economiştilor români din mediul academic din străinătate, organizat de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor de la Universitatea Babeş-Bolyai.
Isărescu a declarat luni la Cluj că în prezent România îndeplineşte criteriile de convergenţă stipulate în Tratatul de la Maastricht, însă stabilirea datei ţintă la care o ţară să adopte moneda euro „pare o chestiune simplă, dar nu este”.
Isărescu a amintit că este un susţinător convins atât al monedei euro, cât şi al Uniunii bancare, afirmând că, în ceea ce priveşte realizarea acestor două proiecte în România, „problema este nu dacă, ci când se vor realiza”.
Trei condiţii
Referindu-se la pregătirea a cinci ţări - Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia şi România - de a adopta moneda euro, Mugur Isărescu a precizat că, în opinia sa, ar fi nevoie de îndeplinirea a trei condiţii. El a apreciat că, în primul rând, se impune îndeplinirea durabilă şi „nu accidentală, nu forţată şi nu temporară”, a criteriilor de convergenţă nominală, iar acest lucru nu este uşor de evaluat. „În al doilea rând, este important ca anterior intrării în zona euro să fi atins un nivel relativ ridicat de convergenţă a venitului pe locuitor. Noi, România, suntem la 50% faţă de media Uniunii Europene”, a declarat guvernatorul BNR.
În al treilea rând, a menţionat guvernatorul BNR, este de dorit ca noul cadru instituţional al zonei euro să îşi dovedească eficacitatea în prevenirea şi combaterea dezechilibrelor.