Rezerva de umiditate din solul agricol se va încadra în limite satisfăcătoare, mai ales în nordul Moldovei, nord-vestul Munteniei şi sudul Olteniei, se arată în prognoza agrometeorologică întocmită de către specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru săptămână în curs.
CFR Călători lansează luni o nouă ofertă de călătorie cu trenul, respectiv biletul de weekend, care permite reduceri de până la 35% pentru călătoriile de la sfârşit de săptămână, efectuate în 30 de zile de la emiterea documentului de călătorie, se arată într-un comunicat al operatorul naţional feroviar de pasageri, remis marţi AGERPRES.
Premiul de 4,5 milioane euro la Loto 6/49 a fost câştigat la extragerea de duminică, pe un bilet jucat în oraşul Târgu Jiu, potrivit site-ului companiei Loteria Română.
Contribuabilii vor plăti penalităţi de 30% din principal pentru obligaţiile fiscale nedeclarate şi stabilite de organele de inspecţie fiscală, sancţiune care se adaugă dobânzilor şi penalităţilor aplicate în prezent pentru întârzierile la plată.
Alte zone ale ţării par a fi depăşit criza, intrând într-un adevărat galop de redresare economică, în timp ce noi am luat-o la pas, ardeleneşte.
Distrugerea culturilor din cauza secetei ar putea deveni istorie pentru beneficiari. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pune la dispoziţia fermierilor, în perioada 3 – 28 septembrie 2012, fonduri europene nerambursabile pentru finanţarea proiectelor de irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare.
Potrivit proiectului de lege, cumpărarea ar urma să se facă prin plata de rate lunare către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Cei care nu depun raportarile contabile până la data de 16 august 2012 vor fi sancţionaţi contravenţional, cu amenzi cuprinse între 500 şi 1500 de lei.