Cei mai afectaţi sunt producătorii şi comercianţii de elemente de structură – cărămidă, BCA, oţel. Construcţiile noi sunt „floare rară”!
Creşterea a fost înregistrată cu toate că euro nu a contabilizat mari fluctuaţii pe parcursul lunii iunie.
Presiunea pe leu continuă, în absenţa unei intervenţii vizibile din partea băncii centrale, astfel că referinţele BNR pentru euro şi dolar au urcat ieri la noi valori record, de 4,6397 lei/euro, respectiv 3,8343 lei/dolar.
Niciun absolvent clujean nu şi-a depus până în acest moment actele pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj, potrivit directorului Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don.
Zece oraşe mari din Italia sunt în pericol de a intra în încetare de plăţi, Napoli şi Palermo fiind în capul „listei negre”, potrivit cotidianului La Stampa, situaţie care evidenţiază presiunea datoriile autorităţilor locale asupra celei de-a treia mari economii din zona euro.„Cel puţin zece oraşe mari, cu peste 50.000 de locuitori, sunt în pericol de faliment”, scrie La Stampa, citând specialişti guvernamentali lăsaţi neidentificaţi.
În cele două păstrăvării din Gilău, singurele autorizate să vândă peşte, nu s-a mai investit niciun leu de la inaugurare.
Ce activităţi independente au adus unor clujeni venituri de milioane de lei într-un singur an?
Directorul general al Ford România spune că clientul român „îşi face temele” şi studiază atent ofertele de pe piață.