Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (CRPDRP) Nord-Vest estimează că va face în acest an plăţi nerambursabile de circa 150 de milioane de euro pentru proiectele contractate în cadrul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în cele şase judeţe din Regiunea de Nord-Vest - Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.
11 firme au depus oferte la licitaţia demarată de Primăria clujeană în vederea construirii unei grădiniţe în Someşeni, pe strada Traian Vuia nr. 87.
Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 32,70 miliarde euro la 31 mai, faţă de 32,07 milioane euro la 30 aprilie 2011, informează BNR.
53% dintre angajatorii români au probleme în ocuparea locurilor de muncă.
Băncile ruseşti vor să profite de slăbiciunile financiare provocate de criză unora din instituţiile de credit din Europa de Vest pentru a face achiziţii în Europa Centrală şi de Est, scrie Financial Times, citat de www.cogitus.ro.
Plenul Camerei Deputaţilor urmează să supună dezbaterii propunerea legislativă privind introducerea unei taxe de solidaritate pentru bănci sub forma unei impozitări suplimentare (faţă de cota unică de 16%) cu o cotă de 2,5% a profitului realizat de instituţiile de credit, pentru o perioadă de trei ani.
Liderii coaliţiei au mandatat Guvernul să impună plata taxei auto la prima vânzare a maşinilor înmatriculate în ţară înainte de 1 ianuarie 2007.
Craiova Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, va trimite o echipă de control la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, în urma acestui control urmând ca şeful Direcţiei, Ştefan Stoica, să fie schimbat.