Coaliţia de guvernământ a discutat ieri despre cele două proiecte, fără a avansa detalii concrete.
Postul Crăciunului în bisericile ortodoxe începe astăzi şi durează 40 de zile.
Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a anunţat ieri că sistemul sanitar va primi 1,2 miliarde lei la rectificarea bugetară, iar banii vor ajunge până la jumătatea lunii ianuarie a anului viitor.
Un număr de 160.000 de transilvăneni au ales să îşi petreacă weekendul în Iulius Mall, la cumpărături şi concerte.
În judeţul Cluj, câştigul salarial mediu nominal brut realizat în luna septembrie 2011 a fost de 2.090 lei şi cel net de 1.515 lei, cu 11,8 % mai mare faţă de aceeaşi lună din anul 2010.
Un studiu realizat de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPSR) arată care sunt chipsurile care nu conțin niciun E, dar și cele care conțin un număr maxim de 7 E-uri.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a decis relocarea pieţei volante din cartierul Zorilor de pe strada Ceahlău pe strada Zorilor, începând cu data de 16 noiembrie.
Preţul energiei electrice pentru consumatorul final se va majora cu circa 2,5 procente de la 1 ianuarie 2012, odată cu aplicarea Ordonanţei privind alocarea certificatelor verzi pentru producţia de energie electrică, a anunţat ieri Maria Mânicuţă, reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), într-un seminar dedicat energiilor regenerabile.
După ce vineri au fost învinşi la Liege, 1-2 cu Belgia, „tricolorii“ vor întâlni astăzi Grecia.
Liga Profesionistă de Fotbal a depus luni la DNA un memoriu referitor la implicarea acestui for în dezafilierea Universităţii Craiova.
Conducerea echipei CFR Cluj a stabilit preţurile biletelor pentru derby-ul cu Universitatea.
După înfrângerea la limită suferită în sferturile de finală ale Cupei Romaniei, scor 2-3, voleibaliştii Universităţii Cluj şi-au luat revanşa în faţa bucureştenilor de la Dinamo şi i-au învins în campionat cu acelaşi rezultat.
Campioana României la baschet masculin, „U“ Mobitelco BT Cluj, va juca în această seară în deplasare împotriva formaţiei belgiene Antwerp Giants.
Bibioleca Judeţeană „Octavian Goga” va găzdui joi seară, cu începere de la ora 19.00 spectacolul de teatru-recital al companiei independe de teatru „Ararat”, din Baia-Mare.
BERBEC
Zi favorabilă studiului, călătoriilor în interes profesional şi comunicării cu persoane importante. Starea de spirit este bună şi vă ajută să depăşiţi cu uşurinţă o deziluzie sentimentală. Sunteţi foarte activ pe plan social. Vă sfătuim să nu neglijaţi persoanele mai în vârstă din familie.
Înăsprirea condiţiilor de creditare ar face ca preţul pe care îl poate plăti o familie pentru o locuinţă să scadă şi cu 8.000-12.000 de euro.
Luna trecută, rata inflaţiei, determinată pe baza indicelui preţurilor de consum a crescut cu 2,47% comparativ cu luna decembrie 2010.
Numărul sesizărilor penale privind fiscalitatea au crescut cu 300% la Câmpia Turzii.
Oferta Finanțelor Publice nu a avut mare trecere la datornicii la bugetul de stat.
Clubul Intreprinzătorului Român (CIR) aniversează cinci ani de activitate printr-un eveniment dedicat, „Antreprenori pe scenă”, care cuprinde cinci conferințe, în cinci zile, în cinci oraşe.
Clujenii pot afla dacă au plămânii sănătoși printr-un test simplu, nedureros, numit spirometrie, care se face gratuit la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, în perioada 16-24 noiembrie, între orele 9.00 – 14.00.
Persoanele care vând substanțe etnobotanice minorilor vor fi pedepsite cu închisoarea de la 3 la 7 ani, potrivit unui proiect de lege.
Excluderea din partid a primarului Sorin Apostu şi a vicepreşedintelui CJ Radu Bica s-a făcut la cererea acestora.
Sorin Ovidiu Vîntu a declarat ieri că nu a luat „nici cinci bani de la Petromservice”, iar dacă instanţa va decide ca el să rămână în arest şi se va întoarce la închisoare, atunci nu poate decât să ia legea „în propriile mâini”.
Peste 30 de firme participă, începând de luni, la un târg organizat la fabrica Nokia din comuna Jucu, oferind câteva sute de locuri de muncă pentru angajaţii care vor fi disponibilizaţi începând cu 1 ianuarie 2012, informează Mediafax.
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis să susţină excluderea lui Mircea Geoană din partid, a anunţat luni preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta.
Preşedintele PDL Emil Boc a declarat, luni, la finalul şedinţei BPN al partidului, că formaţiunea pe care o conduce nu a renunţat la proiectul de revizuire a Constituţiei, dar a precizat că acest obiectiv nu poate fi îndeplinit fără votul Opoziţiei, informează Agerpres.
USL Cluj cere, prin consilierii săi municipali, organizarea unei şedinţe extraordinare a Consiliului local Cluj-Napoca pentru verificarea stadiului în care se află proiectele mari ale municipalităţii, aflate în derulare, cum este cazul construirii sălii polivalente şi a reabilitării liniei de tramvai.
Comisarul european din partea Belgiei, Karel De Gucht, a atras atenţia că ţara sa şi-ar putea pierde încrederea pe pieţele financiare, la fel ca Grecia şi Italia, dacă nu formează repede un nou guvern, relatează EUObserver.
Biroul Permanent Naţional al PDL, reunit luni, a luat act de decizia de excludere din partid a deputatului Daniel Oajdea şi va înainta spre validare această propunere Consiliului Naţional de Coordonare, au confirmat surse democrat-liberale prezente la şedinţa BPN al PDL.
Copreşedintele USL, social-democratul Victor Ponta, i-a invitat la „circotecă, la PSD” pe jurnaliştii care insistau să îl întrebe referitor la demersurile privind revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului şi excluderea acestuia din Partidul Social Democrat.
Cineastul Alexandru Rotaru va susţine săptămâna aceasta la Cluj-Napoca două ateliere de lucru cu studenţi şi elevi.
Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca invită populaţia să vină la punctele sanitare deschise, luni, în municipiu pentru a face teste de glicemie gratuite.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a solicitat luni, într-o scrisoare, convocarea din nou a Comisiei de Arbitraj şi Integritate a PSD, susţinând că şedinţa de duminică, în care s-a propus excluderea sa din partid, a fost una nestatutară şi ilegală.
Preşedintele american, Barack Obama, a cerut Chinei, folosind un limbaj neobişnuit de dur, să nu se mai „joace” cu sistemul economic internaţional prin politica comercială şi monetară practicată, în timp ce Beijingul a ripostat subliniind că regulile au fost scrise „de alţii”, fără consultări.
Posesorul biletului norocos a câștigat duminică, cu doar 19,3 lei, un premiu în valoare de peste 7,2 milioane euro (31.510.612,49 lei).
Pilotul argentinian Guido Falaschi a decedat, duminică, în urma unui accident în care au fost implicate mai multe maşini, la o competiţie desfăşurată pe un circuit din oraşul Balcarce, informează presa internaţională.
Viitoarea legislatură ar putea avea 88 de senatori şi circa 300 de deputaţi, potrivit unor discuţii care au avut loc luni în coaliţia de guvernare, au declarat pentru Agerpres surse participante la discuţii.
Uniunea Social Liberală va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc dacă acesta îşi va angaja răspunderea pentru un eventual proiect de lege pentru comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale, programate pentru anul 2012, a anunţat luni copreşedintele USL, liberalul Crin Antonescu.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat pentru Mediafax că în şedinţa de luni a coaliţiei s-a convenit comasarea alegerilor pentru noiembrie 2012, reducerea numărului de parlamentari, însă cu menţinerea Parlamentului bicameral.