Angajații din instituțiile subordonate Ministerului Administrației și Internelor (MAI) ar putea trece, anul viitor, printr-un nou val de disponibilizări dacă va avea loc reorganizarea teritorială.
Premierul Emil Boc a declarat ieri, în cadrul unei emisiuni televizate, că nu îşi mai doreşte un mandat de prim-ministru, după alegerile de anul viitor.
Preşedintele UNPR, Cristian Diaconescu, a anunţat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la o reuniune a Uniunii, că începând cu luna ianuarie va fi începută o campanie de strângere de semnături pentru susţinerea legii privind impozitarea averilor mari şi foarte mari.
Mănăstirea „Mihai Vodă” are de acum o linie specială de autobuz.
Noi reglemetări de circulaţie au fost instituite de municipalitate pe strada Răsăritului din cartierul Mărăşti.
Acţiunile europene au consemnat cea mai mare depreciere săptămânală din ultimele două luni, în condiţiile în care autorităţile nu au reuşit să ajungă la un acord referitor la criza datoriilor din zona euro iar costurile de creditare ale Italiei şi Spaniei au crescut semnificativ, transmite Bloomberg.
Compania finlandeză Nokia va trimite în şomaj muncitorii de la fabrica din Jucu cu o lună mai devreme decât anunţase, până la finalul lui noiembrie urmând să fie disponibilizaţi toţi angajaţii.
Bănel Nicoliţă a fost notat cu 7,5 pentru prestaţia de la meciul câştigat de AS Saint-Etienne, scor 3-1, cu Ajaccio, în etapa a 15-a a campionatului Franţei, în care a marcat un gol.
Pugilistul Ion Ionuţ, alias Jo Jo Dan, a pierdut la puncte meciul pentru centura WBC Silver la categoria semimijlocie, în faţa turcului Selcuk Aydin, sâmbătă, în cadrul unei gale ce a avut loc la Trabzon (Turcia).
După victoria din EuroChallenge Cup, 81-73 în deplasare la Enisey Krasnoyarsk, baschetbaliştii de la „U“ Mobitelco BT s-au impus clar şi în competiţia internă.
Sâmbătă, 26 noiembrie, s-a desfășurat la Sala Sporturilor „Horia Demian” prima zi a concursului internațional de dans sportiv „Napoca Dance Festival - WDSF Open Latino & Standard”.
Organizaţia Studenţilor Farmacişti din Cluj-Napoca (OSF) desfăşoară, începând de astăzi şi până în 1 decembrie, campania de responsabilizare şi informare socială anti SIDA.
BERBEC
Intenţionaţi să terminaţi o lucrare începută mai demult în casă. O rudă apropiată vă ajută cu bani, dar încearcă să-şi impună punctul de vedere. Fiţi diplomat şi evitaţi o ceartă! Spre seară, vă vizitează un prieten bun.
Echipajul format din Marco Tempestini şi Dorin Pulpea, reprezentând Napoca Rally Academy, a participat la Rallye du Var, din Franţa.
CFR Cluj s-a impus ieri cu 1-0 în deplasare la Voinţa Sibiu, însă gazdelor le-a fost anulat eronat un gol marcat după o gafă mare a portarului Beto.
Universitatea Cluj a terminat la egalitate, 1-1, partida cu Oţelul Galaţi, care a contat pentru etapa a 15-a a Ligii 1.
Premierul Emil Boc a declarat ieri că va demisiona de la conducerea Guvernului dacă ţintele economice pentru anul viitor nu vor fi atinse.
Vezi ce sarcini au trebuit să îndeplinească maşinuţele teleghidate cu care s-au înscris în competiţie studenţii de la UTCN.
La aproape un an de la mutarea romilor din zonă şi de la demolarea locuinţelor acestora, strada Coastei îşi va schimba denumirea.
Vineri, Sorin Apostu a fost suspendat din funcţia de primar al municipiului, iar vicepreşedintele CJ Cluj, Radu Bica, a fost trimis în judecată.
Elevii foarte buni la învăţătură ar putea promova doi ani de studii într-un singur an şcolar, însă cu anumite condiţii.
Părinţii în căutare de jucării şi cadouri au vizitat „Bazarul lui Moş Nicolae” la Iulius Mall, susţinut în scopuri caritabile.
Vacile care au zburat cu avionul din Irlanda ajung mâine la gospodarii din comuna clujeană Râşca.
SMURD Cluj a primit sâmbătă patru ambulanțe noi.
Preşedinţii Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu au participat sâmbătă la Cluj-Napoca la Reuniunea regională a Organizaţiilor UNPR din Regiunea de dezvoltare VI Nord-Vest.
Debarcarea lui Geoană din fruntea Senatului a deschis competiţia pentru poziţia a doua în stat, revendicată de Opoziţie, dar râvnită şi de Putere.
Silvia Circo este noul preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene de Femei a Partidului Conservator (PC).
Candidații la examenul de rezidențiat care au obținut punctaj de promovare și au concurat pe post vor fi repartizați mâine, a anunțat conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj.
Consilierii locali clujeni vor lua în discuţie, în şedinţa ordinară de mâine, un nou proiect de hotărâre care să reglementeze ridicarea maşinilor şi blocarea roţilor acestora, după ce vechea hotărâre a fost anulată de Curtea de Apel Cluj.
Propunerea legislativă a deputatului independent Mircea Giurgiu a fost înaintată Senatului. Conform proiectului, bugetarii ar putea beneficia de scutirea de la plata impozitelor pe clădire, pe terenuri şi pe autoturism.
Premierul Emil Boc a declarat, duminică, la PRO TV, că îşi asumă, cu preţul demisiei, menţinerea stabilităţii macroeconomcie a ţării în 2012, arătând că nu va permite nicio „evoluţie electorală şi populistă„ a bugetului pentru anul următor, informează Agerpres.