monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Pizza Iohannis în Cluj. Ofertă de patru la 54,50 lei, scorul obţinut la alegeri

O pizzerie din satul clujean Sânnicoară a pus în vânzare la preţuri promoţionale, săptămâna aceasta, după aflarea rezultatelor la prezidenţiale, pizza "Iohannis", care are ca ingredient special salamul de Sibiu, patronul oferind patru pizza la 54,50 lei, scorul cu care Iohannis a câştigat alegerile.

Alegerile s-au încheiat. Ce urmează?

Am asistat la o campanie murdară în care PSD a transmis un mesaj prăfuit şi care a demonstrat că social democraţii nu ştiu şi nu vor să se rebrenduiască, atrag atenţia unii sociologi.

Coreea de Nord ameninţă cu un nou test nuclear

Coreea de Nord a condamnat, joi, votul ONU privind o rezoluţie ce reprezintă primul pas către o aducere a regimului nord-coreean în faţa justiţiei internaţionale pentru crime împotriva umanităţii şi a ameninţat cu un nou test nuclear.

Euro se consolidează la 4,44 lei

Raportul euro/leu şi-a continuat mişcarea ascedentă, media lui urcând de la 4,4407 la 4,4421 lei, mai sus cu circa un ban faţă de începutul săptămânii.

Înalt diplomat european: împiedicarea dreptului la vot este fraudă!

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Günther Krichbaum, cere Comisiei Europene să investigheze amănunțit evenimentele petrecute cu ocazia votului românesc în diaspora. Krichbaum a fost raportor al României în perioada de pre-aderare și s-a aflat duminică alături de votanții de la Londra

Accident rutier uşor pe strada Câmpului

Un accident rutier a avut loc miercuri, 19 noiembrie, în jurul orei 10:00, pe strada Câmpului, soldat cu rănirea uşoară a unei persoane şi avarierea a două autovehicule.
Poză arhivă. Foto ilustrativă

Şofer mort de beat, oprit în trafic de poliţiştii clujeni

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au oprit în trafic miercuri, 19 noiembrie, în jurul orei 18:19, un bărbat de 47 de ani, din Cluj-Napoca, ce conducea o mașină fiind sub influența alcoolului.

Hoţ de telefoane prins pe strada Eroilor

Poliţiştii clujeni au prins un bărbat de 20 de ani suspectat de furt. Acesta este bănuit că a sustras un telefon mobil, de circa 3.700 de lei, dintr-un magazin din Cluj-Napoca.
Scriitorul norvegian Edvard Hoem

Constituția Norvegiană din 1814, prezentată de scriitorul norvegian Edvard Hoem la UBB Cluj

Universitatea Babeş-Bolyai, împreună cu Departamentul de Limbi şi Literaturi Scandinave, din cadrul Facultăţii de Litere şi cu sprijinul Ambasadei Regale a Norvegiei în România, organizează două întâlniri cu scriitorul norvegian Edvard Hoem, cu tema ,,Constituţia Norvegiană din 1814 –fundament pentru o societate modernă şi democratică" .

Experții FMI vin la București în luna decembrie

O misiune comună de experți ai Fondului Monetar Internațional și Comisiei Europene vor veni la București în perioada 2-10 decembrie pentru a discuta cu autoritățile române proiectul legii bugetului pentru anul 2015, arată un comunicat publicat de Ministerul Finanţelor Publice.
de dans și artă dramatică la Turnul Croitorilor

Seară de dans și artă dramatică la Turnul Croitorilor

Centrul Cultural Petre Ţuţea, în parteneriat cu Municipiul Cluj-Napoca şi Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică Octavian Stroia, invită publicul clujean luni, 24 noiembrie 2014, începând cu ora 18.00 la ediția din Brumar a proiectului Seară de Dans și Artă Dramatică (SeDAD) ce se desfășoară în Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor.