monitorulcj.ro Menu
ARHIVA
Sursa foto: digisport.ro

Lemnaru: "Am fost mai buni, merităm victoria"

Valentin Lemnaru (foto dreapta) a fost din nou decisiv pentru Universitatea Cluj. Fostul atacant al Pandurilor a înscris golul victoriei în confruntarea cu Astra și a adus trei puncte vitale în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Două aeroporturi din Crimeea, ocupate de persoane înarmate. Kievul cere convocarea Consiliului de Securitate ONU - VIDEO

Persoane înarmate neidentificate au preluat controlul, în cursul nopţii de joi spre vineri, asupra a două aeroporturi din Crimeea, dintre care unul militar. Parlamentul de la Kiev a cerut convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate ONU pentru discuţii privind situaţia tensionată din Crimeea, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.
Preşedintele demis al Ucrainei, Viktor Ianukovici

Ianukovici: Am părăsit Ucraina din cauza unor ameninţări la adresa vieţii mele

Viktor Ianukovici a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Rostov-pe-Don, că nu a fost "răsturnat" de la putere, ci a fost obligat să părăsească Ucraina din cauza unor ameninţări la adresa vieţii sale, el adăugând că situaţia din Crimeea este o "reacţie naturală" faţă de o uzurpare a puterii.

Rugbyştii clujeni vor întâlni vicecampionii României, într-un meci amical

Rugbyştii de la Universitatea Cluj
Rugbyştii de la Universitatea Cluj vor disputa sâmbătă, 1 martie 2014, prima partidă amicală a anului, în compania vicecampionilor României, CSM Ştiinţa Baia Mare. Meciul este programat de la ora 14.00, și se va desfășura pe terenul de rugby din Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”.

Profesori UBB, „oamenii care mişcă ţara în direcţii bune”

Doi profesori ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David şi conf. univ. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu, au fost premieți joi, 27 februarie 2014, de către Revista Foreign Policy România la categoria dedicată „oamenilor care mișcă țara în direcții bune” în cadrul celei de-a treia ediție a Galei Foreign Policy Romania.

(P) CAA va face investiții de 2 milioane jumătate de euro în comuna Luna

Directorul general al CAA - Cristian Octavian Matei le-a transmis celor prezenţi la întâlnirea de la Luna de săptămâna trecută, că în comuna lor urmează să se facă investiţii de circa 2,5 milioane de euro, pentru apă şi canalizare, odată cu accesarea finanţării europene pentru pasul II de finanţare, alocat perioadei 2014-2020.
sursa foto: evz.ro

Eugen Crişan, procuror şef, despre decizia lăsării în libertate a Yanninei Oltean: Nimeni nu poate interveni peste soluţia procurorului de caz

Eugen Crişan, procuror şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, a declarat, vineri, că nimeni nu poate interveni peste soluţia dată de procurorul care a instrumentat cazul tinerei care a provocat accidentul de pe Calea Moţilor. Procurorii clujeni au respins joi seara propunerea poliţiştilor de arestare preventivă a Yanninei Oltean.

Ajutoarele alimentare de la UE care nu au fost ridicate, vor fi redistribuite

Primăria municipiului Cluj-Napoca va începe de luni, 3 martie 2014, redistribuirea produselor alimentare rămase în stoc din cantităţile furnizate în cadrul PEAD 2013 (Programul anual european de distribuţie de ajutoare alimentare provinite din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România). Din cele 14757 persoane incluse în program, 13172 şi-au ridicat până în prezent alimentele.

UBB Cluj se va implica într-un proiect de comemorare 100 ani de la Marea Unire

UBB se va implica într-un proiect de comemorare 100 ani de la Marea Unire
Universitatea Babeş-Bolyai, prin intermediul Direcției Patrimoniu Cultural Universitar şi a Serviciului Muzee din cadrul UBB va participa activ la lansarea şi dezvoltarea programului guvernamental “România 100”, având în vedere aniversarea, la 1 decembrie 2018, a 100 de ani de la crearea statului naţional, unitar, român.

Yannina Oltean, cercetată în libertate sub control judiciar

Procurorii clujeni au respins joi seara propunerea poliţiştilor de arestare preventivă a Yanninei Oltean. După aproape cinci ore de audieri, procurorii au decis ca tânără să nu fie prezentată unui judecător cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii au decis ca tânăra să fie cercetată în libertate sub control judiciar.

Hoți de lemne, prinși de polițiștii clujeni

Polițiștii clujeni au prins, zilele acestea, mai mulți bărbați care transportau lemne fără a putea demonstra proveniența lor. În urma controalor aceștia au fost amendați iar marfa a fost confiscată.

HUEDIN: Poliția a prins un șofer beat la volan

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au oprit în trafic joi, 27 februarie 2014, un bărbat ce conducea o mașină, în afara localității Poieni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

BZN vine la Cluj-Napoca

Trupa olandeză BZN
Anul 2014 deja are multe surprize pregătite pentru publicul din România, una dintre ele fiind concertul trupei olandeze BZN care urmează să aibă loc la Cluj-Napoca în 6 martie, pe scena Casei de Cultură a Studenților, de la ora 19:30.

Ziua roboţilor inteligenţi la UBB Cluj

Facultatea de Matematică şi Informatică, din cadrul UBB, vă invită să participaţi la expoziţia de roboţi “UBBots 2014” care va avea loc în data de 2 martie 2014, ora 12:00, în Campus UBB (str. Teodor Mihali, nr. 58-60).

Accident rutier cu o victimă în Gilău

Accident rutier cu o victimă în Gilău
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc joi dimineața, 27 februarie 2014, în localitatea Gilău, judeţul Cluj.

Tinerii, „şoferii problemă“ ai Clujului

Accidentul de pe Calea Moţilor a readus în actualitate o problemă gravă: oameni nevinovaţi mor sau sunt răniţi grav din cauza tinerilor care conduc beţi bolizi de sute de mii de euro.