La data de 28 martie, ora 16:37, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie comunală Aghireşu au fost sesizaţi, prin 112, de către o femeie de 28 ani, din comună, despre faptul că i-au fost sustrase din locuinţă mai multe bijuterii din aur, în valoare de aproximativ 3.000 lei.
Într-o singură zi poliţiştii clujeni au dat peste 200 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut zece permise de conducere, după o acţiune fulger care a avut ca şi scop depistarea şoferilor care se urcă băuţi la volan.
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie comunală Moldoveneşti au fost sesizaţi, sâmbătă dimineaţa, prin 112, despre faptul că, in curtea unui imobil de pe raza comunei, a avut loc o explozie a unei butelii, având ca urmare rănirea unei persoane.
Sâmbătă dimineaţa, nu mai puţin de două accidente au avut loc pe centura ocolitoare Cluj-Est la interval de cinci minute. În urma accidentelor au rezultat pagube materiale importante. De asemenea, două persoane au fost rănite.
Trupa feroviară va evolua în Liga I și în sezonul viitor. Ștefan Gadola (foto în cămașă albă), unul dintre acționarii clubului, a stins datoriile care împiedicau obținerea licenței.
Primăria caută firma potrivită care să realizeze proiectarea unui parking nou în Mănăştur, în tot acest timp lucrările la un alt parking în acelaşi cartier fiind blocate.
Românii nu se tem că situația din Ucraina ar putea declanşa un conflict între ţara noastră şi Rusia, o arată un studiu al IRES realizat în 26 martie 2014.
Prinţul moştenitor al Marii Britanii vorbşte cu mult drag despre peisajele şi viaţa de la sat ale ţării noastre, de care s-a îndrăgostit încă din 1998, de la prima lui vizită în România
Reprezentantele României, Andreea Chițu și Corina Căprioriu, au cucerit două medalii de bronz la Grand Prix-ul de judo de la Samsun (Turcia), ultimul înaintea Campionatelor Europene de la Montpellier, de luna viitoare.
Preşedintele PPE, Joseph Daul a declarat, dumunică, la lansarea candidaţilor PDL la europarlamentare, că PSD "este de doi ani de zile la guvernare în România şi, de doi ani, impozitele cresc, şomajul este în creştere, iar timpul trece şi România încă nu este în Schengen".
Democrat-liberalii îşi lansează, duminică, la Sala Palatului, candidaţii la alegerile europarlamentare din 25 mai, în prezenţa a peste 6.000 de militanţi, la eveniment fiind prezent preşedintele PPE, Joseph Daul, şi fostul premier moldovean Vasile Filat.
Acciza pentru benzină și motorină va crește cu 7 eurocenți de la 1 aprilie, ceea ce va duce la o scumpire a carburanților de circa 40 de bani, după cum estimează operatorii din sector.
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de ProTV, că PSD îşi propune să obţină minimum 35% din voturi la alegerile europarlamentare, în condiţiile în care prezenţa la vot pe care o estimează în acest moment este de 32-34%.
Sistemul informatic al PSD, care i-a adus un dosar penal pentru fraudă la referendum, va fi folosit şi la alegerile europarlamentare, susţine vicepremierul Liviu Dragnea, care insistă că toate partidele au o asemenea metodă de a afla rapid care este prezenţa la vor, dar şi rezultatele după închiderea urnelor.