Pasionaţii de obiecte din minerale au o ocazie unică în aceste zile să vadă o piesă cu totul aparte, un smarald impunător cu o greutate de peste trei kilograme. Potrivit organizatorilor târgului care se desfăşoară în acest weekend la Cluj-Napoca, un astfel de exponat este foarte rat întânit la evenimentele de profil. Dar cine este proprietarul smaraldului, nestemata preferată de Cleopatra, şi de unde a fost adus?
Poliţiştii cercetează împrejurările în care mai mulţi tineri au fost implicaţi într-un conflict iscat pe strada 11 Octombrie din municipiul Cluj-Napoca.
Atacantul Valentin Lemnaru a fost transferat de Steaua București de la Universitatea Cluj. El a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că venirea la campioana României la fotbal este un pas important în cariera sa.
Un tânăr care ar fi sustras bunuri din trei societăţi comerciale a fost prins în flagrant de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca. Tânărul nu s-a oprit la somaţia poliţiştilor şi a fost executat un foc de avertisment în plan vertical cu armamentul din dotare pentru prinderea acestuia.
Cele două echipe masculine ale Clujului, respectiv cea feminină, şi-au aflat programul competiţional în sezonul 2014-2015. Eternul derby al României, U BT vs. CSU Asesoft Ploieşti, se dispută în runda inaugurală.
Şapte pacienţi cărora fosta şefă a Centrului de Transfuzii Slobozia, Stoian Cristiana Maria, le-a refuzat furnizarea de sânge sau le-a cerut bani au murit, procurorii identificând cazuri în care un copil nu a primit sânge fiindcă era de etnie romă sau în care rude ale unor politicieni locali au primit preferenţial sânge.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că demunirea Alianţei Creştin Liberale a fost stabilită în urma unui sondaj comun, vast, în care 70% din respondenţi au fost în favoare, arătând că de luni vor fi rebranduite toate sediile PDL, PNL şi FC cu numele noii alianţe.
De la începutul anului 2014, zeci de motociclişti au fost răniţi grav în accidente de circulaţie în care în majoritatea cazurilor vina a aparţinut şoferilor care nu le-au acordat prioritate. Potrivit statisticilor IPJ Cluj, numărul accidentelor în care au sunt implicaţi motociclişti se află în uşoară creştere faţă de 2013. Motocicliştii clujeni vor să înfiinţeze o asociaţie pentru a le sări în ajutor colegilor care cad victime neatenţiei şoferilor.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, trimişi în judecată în dosarul privind mita primită de la familia lui Bercea Mondial, rămân în arest preventiv, a decis, vineri, Tribunalul Constanţa, care le-a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că nu i-au plăcut acţiunile lui Emil Boc, care ”a umilit 20.000 de oameni” veniţi la Cluj la mitingul PDL, pentru că nu a participat, şi a susţinut în campanie candidaţii PMP, dar a adăugat că nu ar fi demn pentru el să-l dea afară din partid.
Peste 100 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele CFR și Ceahlăul Piatra Neamţ care se va desfășura Duminică, 27 iulie 2014, de la ora 19.00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Gruia, în cadrul Ligii I, ediţia 2014-2015.
Efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările cultural-artistice „Fiii Satului” care vor avea loc în acest sfârșit de săptămână în localitățile Jucu și Cătina.
Poliţiştii clujeni au confiscat joi, 24 iulie, circa 400 de kilograme de fructe de la un bărbat care le comercializa în parcarea unei societăți comerciale fără a avea asupra sa documente care să ateste proveniența lor.
Peste 1130 de candidati au susținut, în acest an, examenul de titularizare în județul Cluj. Dintre aceștia peste jumătate au obținut nota 7, necesară titularizării iar 11 profesori au obținut nota 10, potrivit rezultatelor făcute publice în această dimineață.
Două persoane au fost rănite joi, 24 iulie 2014, după ce șoferul microbuzului în care se aflau a pierdut controlul volanului, s-a răsurnat și a lovit un stâlp.
O firmă care are ca obiect de activitate achiziționarea și comercializarea lemnului a fost amendată cu 10.000 lei și a rămas fără 22 de metri cubi de de lemn, în valoare de peste 8.200 lei, în urma unor controale efectuate de către poliţiştii clujeni.
Inspectorii din cadrul Serviciului Control Trafic rutier și cei ai Serviciului Ordine și Siguranță Publică au aplicat, de la începutul anului, peste 11.200 de sancțiuni contravenționale și au ridicat 1530 de autovehicule staționate sau parcate neregulamentar.
6 bărbați din Turda și Iara au fost reținuți joi, 24 iulie 2014, pentru 24 de ore, iar alți doi sunt cercetați în stare de libertate în urma percheziţilor efectuate de polițiștii clujeni la domiciliile a 8 persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de lovire şi alte violenţe, şantaj, ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Un accident rutier soldat cu moartea unei bătrâne în vârstă de 71 de ani, a avut loc joi, 24 iulie 2014, în jurul orei 13:20, pe raza localităţii Livada.
Compania aeriană Air Algérie a anunţat că a pierdut contactul, joi, cu unul dintre avioanele sale, la 50 de minute după ce acesta a decolat din Ouagadougou, în Burkina Faso. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că autoritățile algeriene nu pot confirma dacă în avion se afla și un cetățean român.
Cei 15 turişti români care erau blocaţi joi în Cisiordania au ajuns în cursul serii la Tel Aviv, iar azi-noapte s-au îmbarcat într-o cursă Tarom cu destinaţia Bucureşti, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Opt români și-au pierdut viața într-un accident rutier petrecut în Spania. Potrivit primelor informații, este vorba despre cinci adulți, un adolescent și doi copii.
Producătorul de gaze naturale Romgaz (simbol bursier SNG) şi-a bugetat pentru acest an un profit net de 1,16 miliarde de lei (echivalentul a 262 mil. €), cu 16% mai mare decât anul trecut, cu aşteptarea că volumul mai mic al producţiei interne ar putea fi compensat de preţurile mai bune la vânzare pentru gaze şi energie electrică, informează Zf.ro.
Autostrada Transilvania s-ar putea finaliza în 2017 potrivit ministrului Transporturilor, Ioan Rus, care a declarat că drumul se poate face în mai puţin de patru ani iar lucrările vor începe într-o lună.