Fostul vicepreşedinte PMP Adrian Papahagi a lansat un atac dur împotriva Elenei Udrea, spunând despre aceasta că este „larg detestată, lipsită de substanţă, toxică, un junk food cancerigen”. De asemenea, Papahagi este de părere că o eventuală candidatură a Elenei Udrea la preşedinţia României “face jocurile lui Victor Ponta”.
Cei circa 600 de membri ai PMP Bihor vor decide printr-un vot exprimat pe pagina de Facebook a filialei dacă îl menţin drept candidat la Preşedinţie pe Cristian Diaconescu sau dacă, dimpotrivă, vor înlocuirea acestuia cu preşedintele formaţiunii, Elena Udrea.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, lansează un atac foarte dur la adresa jurnaliştilor pe care îi cataloghează drept „anti-guvernamentali”, dând exemplul unui ziarist Gândul, pe care nu-l numeşte, dar despre care spune că l-a „executat electric” cu plăcere, blocându-l pe Facebook, pe motiv că „făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină”.
Andrei Rădulescu, analist senior la Banca Transilvania, a fost primul economist care a descoperit scăderea economică din T1, care nu a fost anunţată oficial de Institutul Naţional de Statistică şi a indicat faptul că din punct de vedere tehnic, România a intrat în recesiune, având două trimestre consecutive -T2 şi T1- de scădere economică.
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruţa Kovesi a acordat un interviu pentru publicaţia austriacă Der Standard, în care a transmis că se așteaptă la o dublare a numărului de dosare soluționate în 2014, față de 2013.
Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj încasează circa 2,7 milioane de euro de la studenţii străini admişi în primul an de studiu la instituţie, la liniile franceză şi engleză, fiind vorba de peste 500 de studenţi din ţări precum Brazilia, Thailanda, Africa de Sud, SUA şi Coreea de Sud.
Premierul Victor Ponta și-a întrerupt vacanța pe litoral și, de Sfânta Maria Mare, s-a plimbat din mănăstire în mănăstire: la biserica romano- catolică din Cacica, în județul Suceava, la Putna, în același județ, și, la final, la mănăstirea Nicula, în Cluj. Turneul său religios vine în contextul în care el a afirmat că este mândru că este român și ortodox.
Un bărbat a fost depistat, vineri, în timp ce conducea cu 215 km/h pe Autostrada Transilvania, fiind amendat cu 810 lei şi fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru trei luni, informează Poliţia Română.
Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, a făcut un apel către enoriași, vineri, de Sărbătoarea Sfintei Maria, să asculte poruncile lăsate de Iisus Hristos, avertizând că oamenii le încalcă foarte des, ceea ce face din respectarea acestora o mare provocare. Acesta a mai spus că dacă politicienii vor respecta, la rândul lor, cele zece porunci şi poporul o va duce mai bine.