monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

În această seară, Monica Macovei îşi anunță CANDIDATURA LA PREȘEDINȚIE!

Europarlamentarul Monica Macovei va face un anunț important, în această seară. Urmăriţi site-ul www.MacoveiPresedinte.ro, unde cel mai probabil europarlamentarul va anunţa că se va înscrie în cursa pentru alegerile prezidenţiale. De asemenea, Macovei va expune motivele pentru care a luat această decizie.

Cele mai scumpe cartiere ale Clujului

Un nou cartier prinde teren printre preferinţele clujenilor – sau cel puţin asta reiese din preţurile de vânzare, care au ajuns peste media Clujului.

Euro a pierdut un ban

O uşoară scădere a aversiunii faţă de risc, a permis leului să se aprecieze faţă de euro, aceeaşi tendinţă fiind înregistrată şi de celelalte monede din regiune.

PDL şi PNL au depus la tribunal documentele de fuziune

PDL şi PNL au depus marţi la Tribunalul Bucureşti documentele pentru fuziunea prin contopire a celor două partide, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristina Trăilă, secretar executiv al PDL, precizând că până la sfârşitul lunii august ar trebui să existe un prim termen de judecată.
Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la Rogers Cup

Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 36 WTA, finalistă la ediţia 2013, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-4, 6-2, de sportiva cehă Lucie Safarova, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15, în turul I al turneului de categorie Premier 5 Rogers Cup, de la Montreal, cu premii de 2,4 milioane de dolari.

Armata israeliană se retrage complet din Fâşia Gaza

 Fâşia Gaza
Armata israeliană se va retrage complet din Fâşia Gaza, imediat după intrarea în vigoare a armistiţiului, marţi, la ora locală 08.00 (08.00 or României), a anunţat un purtător de cuvânt al armatei.

„U” Cluj a pierdut în fața lui Dinamo, scor 2-3

„U” Cluj vs. Dinamo. Foto: Arhivă
Formaţia Dinamo a învins, luni seară, în deplasare, cu scorul de 3-2 (3-1), echipa Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a doua a Ligii I, în care gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 6.